Salut, 

Daniel sunt. Iti scriu randurile astea de pe malul unui lac, de undeva de la marginea Bucurestiului, de la umbra unei salcii pletoase, cu un espresso scurt in fata, care miroase demential.

De aici am scris majoritatea articolelor din ultimele doua luni, asa ca am decis ca de aici sa si fac un rezumat al intregii serii.

Puteam lejer sa scriu o carte care sa se numeasca: „Productiv prin joaca”. In schimb am preferat sa scriu articole „inlantuite”, intr-o serie dedicata celor care vor sa fie eficienti, dar fara sa simta si durerea, anxietatea, oboseala – aferente acestei stari. 

Din pacate oamenii fug de rezultate, pentru ca in mintea lor ele se leaga de suferinta.

„De ce ai vrea sa muncesti din greu pentru visul tau, fara sa ai garantia ca vei ajunge la final sau ca nu vei esua?”

Este una dintre cele mai des puse intrebari, chit ca o constientizam (in sensul in care ne raspundem singuri la intrebare cu un sec si dezamagitor „Nu merita!”), chit ca intrebarea de macina pe interior, fara sa fim constienti de ea. 

Cand vine vorba de un proiect nou, cel mai toxic lucru care se poate intampla pe parcurs este sa simti indoiala. Fata de proiect, fata de tine, fata de lumea in care traiesti, fata de viitorul care se asterne in fata ta.

Sa gasesti o metoda prin care „drumul” sa se transforme intr-o poveste faina, in care metaforele iti dau o naivitate de copil, care inainteaza fara sa stie cat de greu este, doar pentru ca se distreaza dar si pentru ca … nu ii pasa de „greutati”… devine prioritar. 

Asta a fost scopul meu cand am scris aceasta serie de articole. 

Pentru ca materialul s-a intins pe nu mai putin de 11 parti separate, am decis sa le strang pe toate intr-un singur loc, in cazul in care vrei sa il citesti cap coada. 

Partea I: Intro
Partea a II-a: Paralela dintre viata si povesti
Partea a III-a: Cei 7 pitici ai productivitatii
Partea a IV-a: Eroul 
Partea a V-a: Dragonul
Partea a VI-a: Dusmanii – care te impiedica sa obtii rezultate
Partea a VII-a: Aliatii – care te ajuta sa inaintezi 
Partea a VIII-a: Celor care vor sa stie cum
Partea a IX-a: Harta – cum desenezi o strategie 
Partea a X-a: Cele 3 blocaje universale
Partea a XI-a: 10 Arme care te ajuta sa lupti cu delasarea, lipsa de productivitate, energie si entuziasm

Singura mea rugaminte este ca, atunci cand citesti materialele, sa nu uiti sa lasi si cate un comentariu cu parerea ta, de fiecare data. ConstruimImperii.Ro este o comunitate care se bazeaza pe experienta fiecaruia dintre noi, iar asta inseamna ca povestile tale pot inspira si ajuta pe altii sa inainteze.

Succes,

Cu drag,
Daniel Zarnescu

PS: cat de curand comunitatea ConstruimImperii.Ro – va suferi cateva modificari, destul de mari din punctul meu de vedere. Ramai aproape, ca si pana acum, ca sa afli ce mai pun la cale. 

Mai pe romaneste, aplicatia te lasa sa “plantezi” un tufis sau un copac si sa setezi tu o perioada de timp in care aceastea sa creasca (intre 10 minute si 2 ore). In momentul in care ai plantat acel copac virtual, daca iesi din aplicatie si folosesti telefonul in orice mod posibil (suni pe cineva, trimiti sms, intri pe facebook, pe mail), copacelul se usuca si „moare”. Daca “rezisti” pana la capat, planta creste frumos si isi ia locul intr-o gradina.

Este o metoda extraordinara care, prin simplitatea ei, te face sa constientizezi cat de des esti intrerupt de telefonul mobil, direct (prin notificarile care vin cateodata la fiecare cateva minute) sau indirect (prin nevoia ta de a verifica daca s-a mai intamplat ceva “in lume”).

Cand lucrezi cu aceasta aplicatie, de multe ori te tii de sarcina inceputa, chit ca vrei sa intri pe telefon. Reactia emotionala pe care o ai este exprimata de primul gand care iti vine in minte: “Nu vreau sa mi se usuce copacul!”

Suna atat de copilaresc si cu toate astea functioneaza la nebunie. Esti productiv si, in acelasi timp, te joci. Plantezi tufisuri, copaci, primesti bani virtuali pe masura ce esti productiv, bani pe care ii folosesti ca sa cumperi si alte specii de plante pe care sa le plantezi, ai parte de statistica a performantelor tale, intri in clasamente la nivel mondial ETC.

Atunci cand am vorbit de aplicatie, am primit foarte multe reactii. Lumea era in extaz.

“Ba, esti prost! Plantez copaci, timp in care muncesc fara sa fiu intrerupt. Am cumparat inca 2 specii de tufisuri si 3 de copaci si sunt pe val. Best app ever. Multumesc mult!”

Radu

Si aici vine socul. Dupa o perioada, am primit un email.

“Daniel, am o problema. Am folosit aplicatia Forest si, pentru aproape doua saptamani, am muncit de am rupt. Credeam ca am dat lovitura si ca in sfarsit am gasit ceva care ma impinge de la spate.

Dar in a treia saptamana am devenit din ce in ce mai blocat in aplicatia asta. Am sentimentul ca ma inchisteaza, ca imi omoara creativitatea, muncesc acum din obligatie, parca nu ma mai bucur de ce fac. Pe scurt – nu mai functioneaza!!! Ce fac?”

Alexandru

Si asa ia forma o problema pe care o vad din ce in ce mai des printre oamenii care vor sa fie “productivi”, sa aiba rezultate mai bune, sa fie performanti – in timp ce isi ating obiectivele, unul cate unul.

Creierul uman are tendinta sa devina imun la unelte

Creierul are nevoie de o oarecare plasticitate. Se plictiseste destul de repede. Chiar si cei mai disciplinati oameni din lume, care au implementat rutine duse la extrem, sportivi de performanta care fac acelasi antrenament zi de zi, de ani de zile, stiu cand mintea incepe sa le joace feste.

Ce inseamna asta?

Inseamna ca are nevoie de “noutate”. In exemplul de mai sus, unealta “Forest” functioneaza incredibil in prima faza (ca orice unealta de productivitate din lumea asta, de fapt). Ai rezultate, te simti invincibil o perioada, esti entuziasmat. Pe masura ce trece timpul, creierul se plafoneaza cumva si devine imun la acea tehnica. Simti ca nu mai dai randament. Neuronii nu mai creeaza “scanteia” pe care o simteai initial.

Nu tehnica respectiva este problema, ci faptul ca ii dai de mancare acelasi lucru, fara sa schimbi nimic.

Din pacate inca mai credem ca exista “o unealta” care sa ne salveze, eventual sa fie productiva si performanta in locul nostru. In realitate acea unealta nu exista, pentru ca oricat de bun randament dai, la un moment dat randamentul scade si esti nevoit sa cauti “altceva”.

Imagineaza-ti pentru o secunda surpriza lui Alexandru, cand i-am spus ca nu mai folosesc “Forest” de ceva vreme.

“Cum sa nu mai folosesti? Erai atat de incantat de aplicatie.”– m-a intrebat el.

“Sunt in continuare, dar nu mai dadeam randament si am trecut la alt model. O sa revin cand am nevoie de ea.”

Soc si groaza! Creierul nostru are nevoie de alimentatie diversificata. Ce chestie!

Din pacate unele persoane raman extrem de dezamagite de aceasta realitate. Pentru ca, fiind in cautarea “Sfantului Graal” al productivitatii, cand isi dau seama ca ceea ce credeau infailibil nu mai functioneaza, renunta cu totul la ideea de a folosi vreo unealta.

Ori asta nu este o optiune.
Asa cum esti atent ce alimente bagi in gura, asa ar trebui sa fii atent si la ce “alimente” bagi in in creier.

Este ceva ce nu se termina niciodata.

De ce am vorbit despre asta? Pentru ca in continuare voi veni cu o serie de unelte si principii care te ajuta sa ridici nivelul de performanta, sa te joci cu mintea ta astfel incat sa te distrezi in timp ce “inaintezi”. Dar nicio unealta nu are valoare de sine statatoare, decat daca iei in considerare ideea ca la un moment dat nu o sa mai functioneze si o sa trebuiasca sa mergi mai departe.

Cand intelegi acest lucru, renunti la “ideal” si incepi sa iei in considerare si ideea de “plasticitate” a mintii, dar si nevoia ei de “noutate” pe modelul tau de lucru.

4 roluri pe care le jucam in povestile noastre

Pentru ca inca suntem in metafora “povestilor”, orice protagonist din orice film sau carte trece prin 4 roluri distincte din momentul in care isi da seama ce vrea pana in momentul in care da “marea batalie” si obtine ce vrea (sau nu). Ironic, cele patru roluri / identitati le avem si noi pe parcurs, de la stabilirea unui obiectiv pana la finalizarea proiectului.

Cand ne dam seama de acest lucru, devenim oleaca mai relaxati si nu mai luptam atat de mult cu noi insine. Plus ca nu mai facem greseli “majore” pe drum, pentru ca stim ca este natural ce ni se intampla.

Cele patru roluri sunt:

1)  Orfan (cand protagonistului i se ia ceva la inceputul povestii, i se intampla ceva sau realizeaza ca vreau ceva)
2) Ratacitor (cand incepe sa se miste catre ceea ce vrea, dar nu este pregatit, are multe esecuri pe parcurs; mai mult reactioneaza la ce i se intampla, decat sa faca lucruri sa se intample; nu stie de unde sa o apuce)
3) Razboinic (cand incepe sa inteleaga de ce este nevoie ca sa obtina ceea ce vrea si incepe sa “atace”, avand un plan si resurse la dispozitie; in aceasta etapa este mult mai hotarat, chiar daca asta nu inseamna neaparat ca nu mai are esecuri pe parcurs)
4) Martir (cand este dispus sa se sacrifice pe el, defectele lui, vechiul lui eu – ca sa obtina obiectivul)

Cam asa ni se intampla si pe proiectele noastre:

* Suntem orfani – cand ne dam seama ca vrem ceva, cand ne propunem un obiectiv; pentru ca neavandu-l, nu ne simtim “intregi”.
* Suntem ratacitori – cand incepem sa inaintam catre obiectiv si sa “culegem” informatii din stanga si din dreapta, incercand sa ne dam seama ce trebuie sa facem. In perioada asta suntem destul de dezechilibrati emotional, nu ne simtim confortabil, pentru ca este prima oara cand facem asta si inceputurile sunt “dificile”, ne creeaza anxietate. Amanam mult actiunea, devenim confuzi destul de usor, asteptam ceva sau pe cineva sa ne salveze. 
* Suntem razboinici – cand, dupa mai multe esecuri percepute, dupa lipsa de constanta, devenim asumati si “atacam” sarcinile, una cate una. Devenim productivi. 
* Suntem martiri – cand ne dam seama ca nu putem inchide proiectul fara sa renuntam la cine eram inainte de a ne seta obiectivul. Cand suntem dispusi sa facem tot ce tine de noi ca sa ajungem la finis. Cand sacrificam defectele noastre, slabiciunile – ca sa devenim completi (si eroi, in povestea asta).

Armele (sau uneltele, depinde cum le privesti)

In aceasta calatorie, de la orfan la martir, avem nevoie de multe “resurse” la dispozitie, ca sa inaintam. Aceste resurse, cand vorbim de productivitate, sunt “unelte” precum “Forest”. Cand vorbim de gamification, uneltele sunt “arme” cu care ne infrangem dusmanii, depasim blocajele si ajungem in ceea ce numim “MAREA BATALIE”.

La un moment dat un nutritionist, imi scapa numele, a fost intrebat, intr-un interviu, daca burgerii de la MCDonalds sunt nesanatosi. Iar el a raspuns, socant pentru multi, ca nu este.

“Cum nu este, cand toate studiile arata ca obezitatea si bolile de inima sunt cauzate de mancarea de tip fastfood?” – a intrebat intervievatorul.

“Daca mananci un singur burger, iti face bine la organism. Pentru ca tine de diversitate. Daca mananci zilnic burgeri, incepi sa ai probleme. Mancarea fastfood devine problematica doar in contextul in care abuzezi de ea.”

Asta nu inseamna ca trebuie sa schimbam zilnic uneltele si principiile pe care o sa ti le prezint, ci doar sa fii constient ca atunci cand nu mai functioneaza, sa renunti la ele si sa cauti “altceva”. Scopul tau este sa inaintezi, nu sa devii bun folosind o singura unealta.

Asa ca iti da mai jos 10 arme (unelte) cu care poti sa dai gata „dragonul” (obiectivul) tau:

1.“Dimineti linistite”

Exista o sansa destul de mare sa ti se para banal ce iti spun aici. Dar acest principiu spune ca ar trebui sa fii putin mai constient de emotiile tale dimineata, de nivelul de stres, galagie, fragmentatori – cu care te inconjori in aceasta perioada. In cele mai multe cazuri oamenii performanti (sportivi, artisti, manageri, antreprenori) isi incep ziua intr-un mod relaxant, de multe ori in solitudine.

Ce presupune asta:

* perioade de introspectie sau de meditatie
* solitudine in general
* privare intentionata de tehnologie si internet in prima parte a zilei

Cu cat dai voie diminetilor tale sa fie mai haotice si mai emotionale, cu atat mai lipsit de control vei fi in restul zilei. 

2. Principiul 3-30

Se aplica in special cand ai zile proaste, in care nu iti vine sa muncesti, desi stii ca este important. Sau cand stii ca trebuie sa “faci”, dar cumva mintea iti joaca feste si ai chef doar sa pierzi timpul in social media, la televizori, pe telefoane etc. Pe mine m-a salvat de “n” ori.

Aici vorbim de 2 tehnici intr-una:

* Prima cifra, “3” – se refera la primele 3 secunde; cand simti rezistenta sa faci ceva, blochezi mintea si faci acel lucru fara sa te mai gandesti la asta; de ce se numeste “3”, pentru ca daca o transformi intr-un automatism, adica sa actionezi in 3 secunde de cand iti propui, atunci NU MAI INTRI intri in acel “loop” continuu de supraanaliza si tergiversare. Ironia este ca barbatii o stiu foarte bine, pentru ca atunci cand vezi o femeie frumoasa si singura, daca nu iti opresti mintea si te indrepti spre ea in primele 3 secunde de cand constientizezi dorinta, cel mai probabil nu o vei mai face deloc, pentru ca mintea va incepe sa te saboteze. 

Cum folosesti primul 3? Pai daca nu reusesti sa te dai jos din pat, tot amani momentul si inchizi alarmele una cate una, e momentul de primul „3”. Just do it, in maxim 3 secunde de cand ti-ai dat seama ca o freci aiurea. Nu reusesti sa inchizi un joc pe telefon, desi ti-ai spus asta de o ora deja? Just do it, din momentul in care ai constientizat asta si ti-ai dat seama ca ai nevoie de primul 3. 3 secunde de la constientizare la actiune, suprimand orice gand, analiza, tergiversare.

* A doua cifra, “30” – se refera la “doar 30 de minute”; cand nu ai chef sa faci nimic si tragi de timp, iti propui o intelegere: “Fac doar 30 de minute, atat. Dupa care imi dau voie sa lenevesc toata ziua sau sa fac orice altceva.” . Este un “hack”, pentru ca 30 de minute nu pare atat de mult, dar exista sanse foarte mari sa intri in stare de flux si sa lucrezi MULT MAI MULT decat minutele astea.

Principiul 3-30 este explicat de celebrul citat al lui Brancusi:

“Nu este greu sa muncesti, greu este sa te pui in starea de a munci!”

3.“Inceatineala deliberata“

Cand a fost ultima oara cand ai facut un singur lucru “pe bune”? In sec. al XXI-lea avem “attention span” (puterea de concentrare) la cote minime, pentru ca exista fragmentatori de atentie din toate partile. Facem mai mereu mai multe sarcini in acelasi timp si cu acceleratia apasata pana la podea.

Chiar si cand scriu aceste randuri, ironia face ca sa nu fi oprit internetul si, la a 2-a unealta, spre exemplu, sa fi primit un mesaj pe skype, la care am raspuns aproape automat. Si am continuat sa scriu si la articol. In timpul asta am castile puse la urechi si ascult si muzica. 3 lucruri in acelasi timp, stiind ca in 30 de minute de acum incolo trebuie sa fiu in fata cinematografului, unde am rezervare facuta de cateva ore bune.

Tot acest haos ne dauneaza intr-un mod in care nici macar nu il percepem. Credem ca atunci cand ne grabim, facem lucrurile repede. In realitate, daca iti propui o zi intreaga sa faci lucrurile INCET, sa le incetinesti in mod deliberat, o sa iti dai seama ce pierzi.

Pur si simplu: cand mananci, sa fii constient de fiecare miscare pe care o faci si sa fii acolo prezent. Cand raspunzi la un email, sa te concentrezi pe ceea ce faci si sa INCETINESTI ceea cea faci.

Efectul este fabulos, pentru ca mintea se conecteaza la sarcina pe care o faci, incepe sa iti placa (dupa mai multe clipe de panica totala), dispare multitasking-ul si apar toate premisele sa intri in stare de flux.

4.Cartonasele introspective

Am mai vorbit de ele, eu le folosesc destul de des, de fiecare data cand am nevoie de o emotie sau o abilitate anume. Sa spunem ca pentru un proiect am nevoie sa fiu: curios, curajos, optimist, smart agressive (am furat termenul de la Simona Halep) si eficient. Scriu aceste cuvinte pe cartonase (5 cartonase, cate unul pentru fiecare), dupa care in fiecare dimineata imi iau 5 minute cu unul dintre ele in fata, meditand la semnificatia acelui termen.

*ce inseamna “curaj” pentru mine?
*cand am fost curajos ultima oara?
*pe cine cunosc care este curajos, in sensul ideal al cuvantului?
*cum se comporta un om curajos?
*cum ar trebui sa ma comport eu astazi ca sa imi demonstrez ca sunt curajos?

O cura introspectiva pe acest cuvant, 5 minute, imi asigura o doza incredibila de curaj pe ziua respectiva. Joculetul cu cartonase se poate aplica pe o paleta foarte larga de alte tehnici:

*daca nu imi place o anumita sarcina, 5 minute de “Cum fac sa imi placa sarcina asta” – la prima ora a diminetii, si imi asigura o atitudine mult mai deschisa si mai creativa in abordare

*daca am un mentor anume, care se comporta incredibil in situatii similare, trec numele mentorului pe cartonas si stau 5 minute cu el in fata, gandindu-ma cum s-ar comporta intr-o situatie similara “el”

Daca stai si te gandesti, metoda cartonaselor poate fi combinata cu foarte multe alte metode

5.Metoda celor 3 sarcini

O folosesc in special cand sunt foarte aglomerat si simt ca imi scapa lucrurile de sub control. Imi notez absolut toate sarcinile si proiectele in care sunt bagat, dupa care desenez 3 patrate pe foaie si aleg cate o sarcina pentru fiecare patrat.

Si renunti la orice altceva, stiind ca daca le faci pe astea trei, ziua ta este “productiva”

6.Competitivitatea

Unele persoane, alea mai ofticoase (printre care se afla si subsemnatul), dau un randament mai bun atunci cand se afla intr-o competitie directa cu cineva. Doar acest mic truc si le face sa devina extrem de productive din lenesi notorii.

Cum poti adauga o aroma de competitivitate in ceea ce faci?

* metoda indirecta: sa alegi pe cineva care face ce faci tu si sa iti propui sa il intreci (persoana respectiva sa nu stie neaparat)
* metoda directa: sa propui cuiva sa va intreceti pe un set similar de sarcini, ca sa vedeti cine castiga

Noi am folosit-o ani intregi pe campanii, pe lansari de produse, servicii sau in vanzari efectiv. Face toti banii!

7.Cronometrul (tehnica provocarii prin termenele limita)

Cronometrul este generator de tensiune in filme si carti. Cand stii ca bomba mai are un pic si explodeaza, iar tu trebuie sa te lupti cu personajul rau si sa tai firele “ca la carte“ aproape in acelasi timp.

Functioneaza in special pe ofticosi, competitivi, dar are o aplicabilitate mai mare decat tehnica anterioara. Se merge de la premisa ca termenele limita largi inseamna productivitate scazuta. Oricum suntem cei mai productivi in ultima suta de metri, asa ca de ce sa nu incepem direct cu ultima suta de metri (metaforic vorbind)?

Principiul cronometrului inseamna:

* scaderea timpului (sa injumatatesc termenul limita al proiectului, per total)
* cresterea cantitatii (sa dublez numarul de sarcini intr-o perioada de timp)

Tehnica asta este in contradictie cu “incetineala deliberata”, culmea insa este ca obtii acelasi rezultat cu ambele, daca le folosesti “cum trebuie”. A se testa, totusi, cu grija  

8.Recompensa

Este cea mai veche metoda de automotivare, dar si de crestere a productivitatii. “Daca termin proiectul in timp util, imi cumpar un iwatch” a fost ultima recompensa setata de mine. Mi-am luat ceasul? La naiba, da! Nu ratez nicio recompensa, daca mi-o setez de la inceput.

Poti pune si “experiente placute” si mai putin costisitoare ca si recompensa, cum ar fi: “merg la film” sau “ies cu prietena la un ceai” (etc.)

Trebuie doar sa fii atent sa nu “trisezi”. Am trisat eu de cateva ori, in sensul in care mi-am luat recompensa inainte de a termina proiectul / sarcina, chiar si daca nu am indeplinit “conditia” de recompensare. Cand faci asta, jocul nu mai are farmec si nu mai “functioneaza” 100% in datile viitoare, pentru ca mintea ta “va sti” ca poti trisa.

9.Pedeapsa

E opusul recompensei. “Daca nu termin proiectul la timp, fac curatenie, spal vasele si gatesc timp de o saptamana!”. Identific ceva ce nu imi place, pe care il aman de mult timp, si imi propun ca sa il fac… daca nu fac taskul, nu termin proiectul etc. …

“Daca nu fac sarcina, merg la socri!” – este varianta amuzanta, pe care o intelegem mult mai rapid.

Tehnica mai poate fi abordata intr-un mod destul de “crud”: dai o suma de bani care sa fie destul de consistenta si sa te “usture” unui prieten si ii spui – “Am o rugaminte la tine, tine-mi banii astia si daca nu termin proiectul la timp, poti sa ii pastrezi!”

Merita testata, de fun. Exista sansa sa dai 900% pe un proiect, doar ca sa nu lasi banii prin “prieteni”.

10.Colectie

Tehnica asta este din aceeasi categorie cu recompensa, dar usor diferita. Este dementiala pentru “colectionari”, cei care strangeau surprize sau timbre pe vremuri. Eu, spre exemplu, la fiecare carte publicata, am obiceiul sa imi cumpar un ceas. Am 9 publicate, prin urmare 9 ceasuri in colectie (si da, unul este iwatch).

Dar nu trebuie sa fie o colectie “costisitoare”. Colectia poate fi si de jucarioare stikeez (figurine cu ventuza, foarte populare in randul copiilor), magneti de frigider etc. Pe masura ce avansezi “in colectie”, ea cumva iti demonstreaza si experienta, progresia, “puterea” de atingere a obiectivelor. Sunt ca epoletii si medaliile pe care le are un veteran de razboi pe uniforma. Te intaresc si iti dau un sentiment de invincibilitate in fata “dragonilor” viitori.

La final

Aici se termina seria “Gamification, cum sa fii productiv prin joaca”. Ma asteptam ca materialul sa iasa mai mic de 5 parti, dar m-a luat valul in anumit momente si am continuat sa ma joc “pe concept”, imbogatindu-l cu semnificatii si in aplicabilitate.

Lista de mai sus de arme, spre exemplu, nu este una exhaustiva (nici pe departe). Colectia mea personala de principii si unelte de productivitate sare de 100 “bucati”, testate toate in detaliu. Atata tot ca mi-ar mai trebui inca 10 articole doar ca sa le insir si sa spun 2-3 randuri despre fiecare in parte. Din punctul asta de vedere sunt si eu un “colectionar”, dar si un “betatester”.

De asemenea, am primit undeva pe la inceputul seriei de articole un email de la Dragos:

“Nu stiu daca iti apartin in totalitate ideile astea, dar trebuie sa recunosc ca ai atins un nivel foarte inalt, atat in ceea ce priveste “content-ul”, cat si modul de exprimare, asezare in pagina etc.

Evident ca NU TREBUIE sa o iei ca pe o lauda, pentru a nu-ti afecta viitoarele idei. Glumesc, deoarece stiu ca ai experienta necesara ca sa nu te “impresioneze” (in sensul arogant al cuvantului) diversele laude.”

O sa iti spun si tie ceea ce i-am spus lui: consider ca nu exista 100% lucruri originale cand vine vorba de productivitate, performanta, chiar si marketing, antreprenoriat. Cam totul s-a mai zis in trecut. Ce stiu insa sigur este ca nu s-a spus in toate modurile posibile.

Datoria mea este sa gasesc metode noi, aplicabilitati noi ale conceptelor care deja exista de mii de ani. Daca din cand in cand iese un model nou, o metoda, unelte noi – care sa aduca si mai multe rezultate, eu sunt fericit.

Tot ce am scris in seria asta de articole vin cu ajutorul mentorilor mei, a diferiti autori, antreprenori, formatori de opinie, a prieteni care m-au ajutat la nevoie etc. Consider ca omul, singur, nu poate face nimic notabil, dar si ca eu sunt rezultatul a tuturor experientelor, interactiunilor din trecut (si chiar mai mult de atat).

Pun mai jos o lista de carti sau autori care m-au inspirat in aceasta serie:
* Practicing Mind – Thomas Sterner
* Do the work – Steven Pressfield
* Story Engineering – Larry Brook
* Bellum Gallicum – Caesar
* The Art of War – Sun Tzu
* The power of habit – Charles Duhigg
* They call me coach – John Wooden
(si multi alti autori care si-au plantat semintele in pamantul roditor aflat intre cele doua urechi pe care le posed)

Daca inca nu esti abonat la Construim Imperii – iti recomand sa o faci, pentru ca saptamanal revin cu materiale care sa te ajute sa iti depasesti, intr-o forma sau alta, nivelul actual.

Cartile mele le gasesti AICI.

Oricand ai nevoie de un gand bun, un sfat, o poveste – ma gasesti pe mail la
daniel @ construimimperii . ro
(dar fara pauze)

Cu drag,
D.

PS – la final spune-mi te rog, care arma crezi ca ti se potriveste cel mai mult.

Eram intr-o sedinta de coaching intr-o ceainarie care mirosea demential. Avea lumanarele parfumate aprinse pe la ferestre si scaune sau perne pe care sa stai, la alegere. Clientul meu alesese scaunele si, pentru o secunda, mi-a parut rau, pentru ca as fi vrut sa ma intind pe jos putin. Aratau tare bine pernele alea colorate, portocalii si albastre, pufoase, mari.

Pe urma am inteles alegerea clientului meu. Nu se putea relaxa. Abia reusea sa se tina pe scaun, negasindu-si locul. Pernele ar fi fost o decizie exagerata si nu l-ar fi reprezentat deloc, in contextul ala.

Avea putin peste 40 de ani, angajat intr-o multinationala, si in urma cu cativa ani, isi facuse un plan de “exit”. Voia o afacere pe cont propriu. Fiind o pesoana destul de calculata, a decis sa nu se arunce. A strans bani de investitie si, intre timp, in paralel cu locul lui de munca, a inceput sa isi documenteze ideea de afaceri.

Au trecut anii, banii s-au strans in cont, dar decizia de demisie nu a mai venit.

A ras cand mi-a zis:

“Cartile traduse in romana le-am terminat, cred, pe toate acum vreo 2 ani. De atunci cumpar carti direct de pe amazon. Sunt abonat la cateva zeci de siteuri de profil. Citesc incontinuu si mi-e frica. Daca o sa esuez?

Simt ca e ceva ce imi scapa, ca nu stiu tot. Dar daca m-ai pune sa iti scriu o carte despre asta, o fac, pentru ca sunt toba de informatii. Am verificat ieri folderul in care strang materiale de research, are 114 giga.”

“Lasa-ma sa inteleg: ai banii de investitie?” – l-am intrebat.

“Da, am mai multi decat imi trebuie. Am tot strans.”

Am incercat sa il incurajez:

“Super! Esti cu un pas inaintea a 90% dintre cei care vor sa faca ce vrei tu.” – i-am spus.

“Problema nu este asta. Nu stiu ce astept, dar nu ma pot misca efectiv. Daca o dau in bara? Gandul asta ma ingrozeste. Ma gandesc ca nu sunt bun, in realitate, la nimic altceva decat la ce fac acum, ca angajat. Si am sentimentul ca fac o greseala imensa plecand. Dar in acelasi timp ma judec si vreau sa plec mai mult ca oricand, pentru ca nu imi mai place ce fac.”

Nu o sa povestesc ce s-a intamplat mai departe, pentru ca am vrut doar sa iti dau o mostra despre cum arata un om “blocat”.

Acum vine punctul culminant:

Cum ar fi daca ti-as spune ca exista
trei mari blocaje pe care le intampina o persoana
in drumul catre obiectivul lui?

Si ca exista un set de masuri, actiuni si comportamente care te pot salva de ele.
La naiba, doar faptul ca stii ca exista aceste blocaje deja te pune la adapost de ele.

Dar hai sa o luam incetul cu incetul.

Cele trei mari blocaje

Blocajele despre care vorbesc au legatura foarte mare cu etapa in care te afli “in calatoria” ta catre dragon (obiectiv). Fiecare carte, fiecare film, fiecare joc care creeaza dependenta are trei parti:

* Partea de inceput – care acopera cam un sfert din toata “povestea” (25%)
* Partea de mijloc – cea mai consistenta, acopera cam jumatate, cateodata si mai mult (50%)
* Partea de final – care este similara, cantitativ, partii de inceput (25%)

Facem paralela cu proiectele noastre, unde exista, la fel, o parte de inceput, una de mijloc si una de final, cand inchizi proiectul.

Fiecare etapa ascunde in ea un blocaj universal, care face parte din ADN-ul nostru. Este improbabil sa nu il simti, cu toate astea unele persoane reusesc sa il depaseasca, altele raman blocaje o viata intreaga.

Cele trei mari blocaje, universale, sunt:

* La inceput: teama de esec (orice proiect necesita o energie mai mare la inceput ca sa se puna in miscare si asta implica anxietate mai mare)

* La mijloc, cand deja esti in miscare, in timp ce faci: blocajul de repetitie (sau incapacitatea de actiona regulat, zilnic, pe proiectul tau, fara sa ai o perceptie exacerbata de rutina; este incapacitatea de a implementa obiceiuri)

* La final: teama de succes (cand stresul creste foarte mult si exista o tendinta exacerbata de a claca – exista si o vorba aici “sa te ineci ca tiganul la mal”; cand mai ai un pas si termini, si cu toatea astea decizi sa renunti, intorci spatele si pleci, de multe ori sub privirile socate ale celor din jurul tau)

Fiecare blocaj are propriile nuante psihologice si propriile metode prin care sa treci mai departe. Personal am experiente groaznice pe fiecare dintre cele trei, cu proiecte neincepute niciodata din teama sau, daca le-am inceput, din incapacitatea mea de a ramane conectat la obiectiv si de a fi minim de disciplinat, dar si cand mi-am bagat picioarele chiar inainte de a linia de finis.

De asemenea, am lucrat cu clienti blocati pe fiecare dintre cele trei etape, astfel incat le cunosc in detaliu.

Daca o sa combini cele trei blocaje cu cei trei mari dusmani (vezi articolul >aici<), o sa vezi un univers terifiant pentru cel care le traieste. Dar tin sa atrag atentia asupra unui amanunt care este esential: toate cele trei blocaje sunt interne! Daca nu ai resurse exterioare (bani, cunostinte, acreditari, parafe, oameni sau mai stiu eu ce) – toate devin parte din calatorie.

Daca nu ai bani, nu este un blocaj, ci este o resursa lipsa. Deci un obiectiv de atins in proiectul tau.

Este mult mai usor sa lucrez, ca si coach, cu o persoana care nu are bani sa porneasca o afacere, de exemplu, decat cu o persoana terifiata de esec, indiferent daca are banii de investitie sau nu in cont.

Un alt amanunt important este ca fiecare blocaj are nevoie de un rol aparte ca sa poti iesi de acolo:

* la inceput – razboinic (“just do it” “let it go”)
* la mijloc – profesionist (“sunt prezent zi de zi, la datorie”)
* la final – martir (“fac orice este nevoie ca sa termin proiectul”)

Blocajul de inceput

Cand esti la inceputul unui proiect, lupta interioara se da intre ratiune, nevoia de control, nevoia de a sti ca vei reusi la final… si identitatea omului de actiune. Lupta se da intre fricile tale si actiunile propriu zise, care te imping de la spate.

Exista si o gluma pe tema asta: “Daca lansarea unui model de masina ar depinde doar de ingineri, nu ar iesi niciodata de pe linia de asamblare”. In perioada de inceput, cu cat esti mai perfectionist, cu atat mai greu iti va fi si cu atat mai mult vei resimti acest blocaj.

Cea mai mare energie pe care o depune un om se afla in aceasta periada, cand pune tot mecanismul in miscare. Un avion ca sa zboare, cea mai mare energie o consuma la decolare. Un tren, ca sa il misti, atunci e nevoie de cel mai mare efort. Sa pleci de pe loc e consumul major de resurse. Iar scopul este sa ajungi la “momentum”, la acea energie cinetica ce te tine pe cale.

Ca sa poti sa inaintezi, sa treci peste acest blocaj, trebuie sa intelegi ca nu controlezi “rezultatul” in niciun fel, ci doar actiunile care, teoretic, te duc la rezultatul respectiv. Nu exista proiect care sa “garanteze” succesul, pentru ca esecul face parte din curba de invatare.

Atata timp cat nu esti dispus sa esuezi, nu esti dispus nici sa “pornesti”.

Lupta psihica pe care o duci in etapa asta este teribila. Este similara omului care sta pe un mal si paraseste uscatul, intra in apa, ca sa ajunga pe celalalt mal. Nu poti ajunge pe celalalt mal daca nu iti misti fundul de pe malul pe care stai.

Aceasta nevoie de a “sti” tot ce se va intampla este cea care te saboteaza. Cu cat afli mai multe lucruri despre ceea ce urmeaza sa faci, cu atat mai mare este necunoasterea pe care o ai si cu atat mai mare devine frica.

Exista doua seturi de decizii pe care le poti lua si care te pun la adapost in aceasta etapa:

* Dieta de “documentare“ (ai voie sa citesti maxim 3 carti, autori, studii de caz – despre ceea ce vrei sa faci; dupa care actionezi in mod concret, nu doar la nivel cognitiv)
* Termen limita de “documentare” (iti pui un termen limita pana la care ai voie sa citesti, inveti, afli – tot ce trebuie despre proiectul tau, dupa care actionezi INDIFERENT CAT DE PREGATIT TE SIMTI)

In cazul meu, cand sunt la inceput de drum, imi pun un termen limita de o saptamana, de cele mai multe ori, timp in care sa documentez traseul pe care il fac. Si apoi fac pasi, indiferent cat de grei mi se par, cat de pregatit ma simt, cat de frica imi este. Pentru ca stiu ca face parte in proces si ca frica este doar o iluzie pe care o hranesc prin insasi cartile, siteurile, oamenii – pe care ii studiez, pe de o parte, si lipsa de actiune pe de alta parte.

Aici exista doua feluri de oameni – cei care nu actioneaza pentru ca simt ca frica este nenaturala si asteapta ca ea sa treaca. Si cei care actioneaza fiindu-le frica.

A doua metoda este cea mai sanatoasa abordare pe care o poti avea, pentru ca frica este NATURALA si nu va trece niciodata. Tuturor ne este frica, putini recunosc.

Singura metoda ca sa poti estompa emotiile negative este sa te misti. In momentul in care actionezi, incepi, de fapt, un dans cu propriile tale nesigurante si temeri. Iar ele te vor ajuta pe mai departe, facand echipa cu tine. Pe cand daca nu inaintezi, concentrandu-te pe frica, incercand sa o elimini, nu vei face decat sa ii dai si mai multa putere. Vei deveni paralizat cognitiv si vei cauta sa te ingropi in informatie, pacalindu-te ca in felul asta actionezi.

Blocajul de repetitie (cand actionezi)

Ca sa poti inainta, ai nevoie sa creezi “momentum”, sa te folosesti de energia cinetica pe care deja o creezi, prin actiunile pe care le faci. Dar daca nu construiesti o metoda prin care sa inaintezi zilnic, oricat de putin poti, facand pauze mari intre actiuni, vei dezvolta un sentiment groaznic, cum ca te lupti cu morile de vant.

Daca nu reusesti sa gasesti placerea in ceea ce faci, daca nu poti sa implementezi un obicei (“habit”), vei turna combustibil in emotiile tale negative.

Este ca si cum ai un avion pe care il ridici de la pamant, dar exact cand sa tragi de maneta, ca sa zbori cu adevarat, aterizezi si o iei de la capat. Efortul este colosal.

Nu o sa insist foarte mult aici, exista tone de informatie despre cum sa implementezi obiceiuri, cateva sunt descrise si in cartea mea, “Esenta Eficientei”, pe care o poti cumpara de >aici<. De asemenea, in era tehnologiei, exista foarte multe aplicatii de implementare de obiceiuri care te pot ajuta sa faci cate putin, dar zilnic.

Cea mai simpla metoda de a crea un momentum este sa iti printezi un calendar si, cu un marker rosu (ca sa iasa in evidenta pe hartie), sa tragi un x in fiecare zi in care ai actionat pe proiectul tau. Scopul este sa creezi “un lant” neintrerupt, stiind ca de fiecare data cand ratezi un “x”, este ca si cum in urmatorea zi o iei de la capat (decolezi din nou, generand o energie fabuloasa, ca sa ridici avionul in aer).

Sa implementezi un obicei este dificil doar in primele zile, dar pe masura ce trece timpul si “maresti” lantul pe calendarul tau, vei observa ca iti este din ce in ce mai usor si ca esti din ce in ce mai des in stare de flux pe proiectul tau. Asta inseamna ca ai creat un “momentum”.

Blocajul de final

Cu cat inaintezi pe proiectul tau, pe masura ce te apropii de final, o sa ai sentimentul ca este din ce in ce mai dificil. Creste presiunea asupra ta, nivelul de anxietate urca la cote alarmante, apar “urgente“ de peste tot, incep sa ti se intample lucruri.

Totul este in mintea ta, si de data asta. Devii irascibil, emotional, nu te mai recunosti, vrei sa se termine totul mai repede. Apar autosabotajele. Am avut un client, la un moment dat, care era la un pas sa semneze un contract care ii schimba viata si care implica multe zerouri, in euro. A avut grija ca exact atunci sa se certe cu sotia lui. Contractul nu a mai fost semnat niciodata, pentru ca omul era preocupat sa divorteze.

Divortul nu a aparut “natural” in cazul respectiv, a fost provocat. Pe finalul proiectelor importante, care teoretic iti vor schimba viata in bine, incep sa se “intample” lucruri, daca nu esti atent. Te imbolnavesti, te certi cu cei apropiati, ai accident auto, se intampla CEVA. Acel ceva nu vine din exterior, este frica ta de succes.

Demonii din finalul proiectelor sunt extraordinar de puternici. De-asta am si insistat ca la finalul unui proiect are loc “marea batalie”, pentru ca dragonul trimite tot ce are mai bun impotriva ta.

In cartea “A return to love”, Marianne Williamson descrie trairile cuiva care se saboteaza, chiar inainte de a trece la urmatorul nivel, de a-si schimba viata cu adevarat, de a infrange “dragonul” pe care il are in fata lui:

“Cea mai mare frica a noastra nu este ca suntem inadecvati. Cea mai mare frica a noastra este ca suntem puternici peste masura. Lumina din noi, nu intunericul, ne inspaimanta.

Ne intrebam – cine sunt eu sa fiu genial, superb, talentat, fabulos? De fapt, cine esti tu sa nu fii astfel? Esti copilul lui Dumnezeu. Cand faci lucruri mici nu servesti lumea si nici pe tine. Nu este nimic spiritual in a te micsora cu totul, ca altii sa nu se simta nesiguri pe ei, cand sunt pe langa tine.

Cu totii suntem meniti sa stralucim, exact asa cum o fac copiii. Ne-am nascut ca sa fim un manifest in numele lui Dumnezeu, care traieste in interiorul nostru. Nu este doar in cativa dintre noi, aceasta stralucire este in toata lumea. Si cand ne dam voie sa stralucim, inconstient dam voie si altor oameni sa straluceasca. Pentru ca ne eliberam de fricile noastre cele mai mari si simpla noastra prezenta ii elibereaza pe ceilalti din jurul nostru.“

Marea batalie cu demonii nostri interiori, la final de proiecte, este atat de ravasitoare, incat avem nevoie sa fim concentrati 100%, echilibrati, hotarati. Dispusi sa facem “saltul”, sa trecem cu adevarat la nivelul urmator, sa fim eroi in adevaratul sens al cuvantului.

Lupta cu dragonul, in marea batalie de la final, este lupta de a ajunge la linia de final, nu doar de a te opri cu cativa metri inaintea ei. Este de a inchide proiectul. De a te elibera. De a nu fugi. De a tine linia cand tot universul tau pare sa se destrame. 

De asta am spus ca la final, prin aceasta hotarare de a deveni mai bun, devii martir. Pentru ca omori o parte din tine, ca sa dai nastere alteia. Sacrifici o identitate veche, pentru una noua, mai luminoasa. Defectele tale in punctul asta se purifica si dau nastere unei rezerve incredibile de curaj, energie, iubire.

Esti “altul”.
In sfarsit esti erou.

Perioadele de final de proiect sunt cele mai grele pentru mine. Sunt atent la trairile mele interioare, sa nu calc stramb, sa nu fug din fata destinului meu, sa nu intorc spatele. Stiu, pentru ca am facut-o de atatea ori. Stiu pentru ca am vazut atatia oameni facand acelasi lucru.

Si de obicei exact la final, cand stiu ca este MAREA BATALIE cu dragonul meu, inchid absolut orice canal de comunicare cu exteriorul. Pentru ca nu vreau sa fiu distras. De multe ori, pe final de proiecte, sotia mea pleaca pentru cateva zile cu copilul la socri. Pentru ca stie ce fac. Intelege.

Lupta e teribila, dar si pentru ca stiu despre mine un lucru: poate ca pornesc greu intr-un proiect, poate ca am gauri in disciplina, pana gasesc ritmul corect ca sa inaintez, dar intotdeauna trec de linia aia de final, intr-o forma sau alta.

Sunt doar eu fata in fata cu dragonul meu,
Eu, fata in fata cu vechiul eu.

Si tot universul meu depinde de mine, in acel moment. Nu sa castig. Ci sa duc batalia aia. Sa imi invat lectia. Sa inaintez.

Cu drag,
Daniel.

PS: mai am o singura parte din aceasta serie de articole, cea in care voi descrie „armele” pe care le ai la dispozitie in toata aceasta calatorie. Orice gand de incurajare pe care il lasi mai jos, in comentariu, ma ajuta.

Esti la inceput de drum. Stii ce vrei, care este proiectul tau sau dragonul, daca este sa mergem mai departe pe metafora din aceasta serie de articole. Arzi de nerabdare sa incepi, aproape ca simti furnicaturi in buricele degetelor. Esti entuziast si abia iti tii gura, pentru ca ai fi in stare sa vorbesti tuturor de planurile tale.

Este o stare perfecta, de inceput.

Dragonul tau poate sa aiba multe forme. Iti dau cateva exemple, in ordine total aleatorie:

* un proiect la locul de munca pe care sa il duci la bun sfarsit
* “vanarea” unui alt loc de munca, mai bine platit
* un campionat de fotbal cu prietenii tai, dar “pe bune”, cu echipe fixe, clasament, trofeu si titluri de golgeteri
* sa inveti sa joci tenis, sa gatesti, sa dansezi, sa canti la chitara sau pian, sa schiezi (limita e cerul)
* sa slabesti un anumit numar de kilograme
* sa iti gasesti un partener sexual (sa intri intr-o relatie de cuplu)
* sa te “tii de sala”
* sa participi la un maraton in urmatoarea perioada
* sa scrii o carte, sa pictezi un tablou, sa compui o melodie
* sa scapi de datorii sau sa economisesti o anumita suma de bani in perioada urmatoare
* sa pornesti o afacere, sa ai o prima incasare pe afacerea ta sau sa cresti cifra de afaceri actuala
* sa iti iei un an sabatic, in care sa calatoresti pe toate continentele, cu un rucsac in spate si un jurnal pe laptop, pe care sa il publici pe internet, la final.
* sa cumperi o masina la care ai tot visat in ultimii ani
* sa te muti la casa ta, fie ca este un apartament sau o casa “pe pamant”

Pot continua pana maine cu tipurile de “dragoni” existente pe lumea asta. Cati oameni sunt, atatea tipuri de visuri. Si atatea “calatorii” ale eroului.

Tocmai pentru ca esti la inceput, acum mai mult decat niciodata trebuie sa stii cateva lucruri despre calatoria ta. Am tot insistat pe ideea ca eroii cad si se ridica in calatoria lor, ca isi invata lectiile, ca merg mai departe, ca ajung in punctul “marii batalii”, fata in fata cu dragonul lor, intr-o lupta care pe care.

Am indus cumva ideea ca drumurile sunt “grele” si ca esecul este inerent.

Denzel Washington, celebrul actor american, dublu castigator al premiului Oscar, spunea intr-un discurs in 2011:

“La un moment dat in viata ta vei esua, accepta ideea asta! Vei pierde, te vei face de ras, vei fi extrem de prost la ceva, asta nu e nicio indoiala. Dar daca nu esuezi, in realitate nici macar nu incerci !”

David Mamet, dramaturg de talie mondiala, castigator al premiului Pulitzer, spunea:

“Nu ai cum sa inveti sa scrii o piesa de teatru, daca nu ai curajul sa scrii piese oricat de proaste ar fi, daca nu ai curajul sa le transpui in fata unui public si sa te lasi umilit de recenziile care vin.

Piesele tale vor fi groaznice la un moment dat. Trebuie sa ai curajul sa fii groaznic, ca sa inveti cum sa fii bun.“

Face parte din “joc” sa iti asumi ca drumul poate fi presarat cu obstacole sau critici si ca exista o sansa sa nu reusesti. Este timpul insa sa vorbim putin de planificare, de harta care te duce la dragonul tau si de blocajele pe care le vei intampina pe parcurs.

Sun Tzu, celebrul general chinez, autorul cartii “Arta Razboiului”, spunea:

“Adevarata arta a razboiului este sa infrangi inamicul fara sa versi o picatura de sange.”

La prima vedere citatul din Sun Tzu se bate cap in cap cu tot ce am spus mai sus, dar idealul asta este. Idealul este ca atunci cand ajungi in fata dragonului tau, in marea batalie, tu deja sa fi castigat prin prisma pregatirii si a tot ce ai devenit pe parcursul calatoriei tale. Dragonul sa nu stie asta, dar tu, in sinea ta, sa stii ca il vei spulbera, ca nu are nicio sansa.

Colonelul american David Hackworth spunea la un moment dat:

“Daca te afli intr-o lupta dreapta, unu la unu, de care pe care, cu 50% sanse de castig, inseamna ca nu ti-ai planificat misiunea ta cum trebuie.”

Partea a IX-a din seria „Gamification” despre asta este. Despre a-ti mari sansele alea de victorie. Si ca sa reusesc asta, sunt nevoit sa te iau cu mine, sa faci cativa pasi in spate, ca sa iti arat “harta”, drumul pe care il vei parcurge pana la dragonul tau.

Cum desenezi “harta” catre dragonul tau

Suntem atat de paralizati de faptul ca vrem sa “obtinem” rezultatul, sa nu dam gres, incat tendinta naturala, atunci cand ne planificam “drumul” si cand facem “research”, este sa exageram cu asta. Nu stiu daca mai tii minte. Spuneam la capitolul despre “dusmani”, ca unul dintre cei mai mari, care te impiedica sa ajungi la final, este ratiunea. Atunci cand gandesti prea mult, inainte de a actiona, sansa de a te misca de pe loc scade exponential.

Cu cat citesti mai mult despre ceea ce vrei sa faci, cu atat mai mult ti se pare ca nu stii nimic. Este ca o gaura care creste incontinuu si te paralizeaza. Pentru ca este imposibil sa stii TOT ce trebuie sa faci si TOTI pasii inca de dinainte de a actiona. Este ca o himera.

Un alt general celebru, George S. Patton, spunea:

“Un plan bun executat in mod violent ACUM este mai bun decat un plan perfect executat saptamana viitoare.”

Exista multe metode de a “desena” un plan de actiune, astfel incat sa nu cazi in capcana de a vrea sa stii tot de la inceput. Cea mai simpla metoda, insa, este sa mergi pe principiul “bornelor” – pur si simplu sa imparti obiectivul tau pe mai multe etape (de preferat intre 3 si 5) si sa nu te concentrezi decat pe prima dintre ele.

Bornelor le mai poti spune “capitole” (in felul asta calatoria ta chiar aduce a o poveste) sau galeti (atunci cand e cantitatea de informatii mare, prefer sa spun ca am 3-5 galeti mari si late in care trebuie sa depozitez tot). Asta ma ajuta sa raman “sanatos” mental si sa nu ma simt coplesit de imensitatea dragonului care se arata la orizont.

Ca tot am intrat pe zona generalilor de armata, de fiecare data cand “dragonul” pare prea mare, eu imi aduc aminte de vorbele lui Rommel, celebrul general nazist, care a facut ravagii pe frontul african, in numele lui Hitler:

“Degeaba tu ai 2 tancuri si eu unul singur, daca ma lasi sa ti le atac si sa ti le distrug unul cate unul.”

Asta este o strategie folosita inclusiv de Napoleon in razboaiele care ii purtau numele. De fiecare data cand se afla in fata unei armate superioare, prioritatea lui nr. 1 era sa desparta adversarul in mai multe grupuri, ca sa le poata ataca pe rand.

Subodai, un alt general celebru, mongol de data asta, mana dreapta a lui Genghis Han si, probabil, printre cei mai de succes militari din istoria omenirii, apela la aceasi tactica. La un moment dat aflat in inferioritate numerica in fata mai multor conducatori slavi, a ordonat retragerea armatei sale, dar cat sa poata pastra contactul cu dusmanii sai. S-a dovedit ca urmaritorii erau atat de dezbinati, incat la un moment dat Subodai nu mai era urmarit de o singura armata, ci de 5-6 mai mici, aflate la distanta una de alta. Asa ca tot ce a facut a fost sa isi intoarca armata si sa atace armatele din fata lui, una cate una.

In termeni de NLP exista celebra intrebare: “Cum se mananca o bicicleta?” Raspunsul, amuzant de altfel, este “Spita cu spita”. Cum mie nu prea imi plac bicicletele la gust, prefer citatul lui Rommel oricand.

Exercitiu practic

Daca ai probleme de definire a bornelor, pur si simplu ia o coala de hartie A4 si deseneaza 3 patrate mari:

* In primul patrat scrie: Prima etapa
* La mijloc scrie: A doua etapa
* La final scrie: A treia etapa

Este acelasi lucru. Scopul tau initial este sa definesti aceste etape, a caror suma iti da “obiectivul mare”. Apoi sa iti definesti ce faci in prima etapa. Celelalte doua etape nu te intereseaza acum, o sa vezi ce faci cand ajungi acolo.

E ca si cum esti Rommel si ai un singur tanc (pe tine). Armata din fata ta are 3 tancuri, dar este atat de dezorganizata, ca te lasa sa le ataci si sa le distrugi unul cate unul. Cu care incepi?

E ca si cum esti Subodai, care ai in spate o armata slava formata din 3 lideri, dar care s-au departat unul de celelalt. Te intorci si ataci primul lider, cu prima armata. Care este ea?

Metaforele te ajuta sa fii mai productiv.

Am devenit cunoscut ca fiind o persoana pragmatica si strategica in acelasi timp. Lumea cand vorbeste despre “strategie”, vorbeste de ea ca si cum ar fi abilitatea de a desena un plan de actiune. Cand, de fapt, eu desenez trei patrate si ma decid cu care sa incep.

Pentru ca strategie, pentru mine, inseamna sa stii ce sa NU FACI (prin urmare, o decizie strategica este o decizie de renuntare). Plecand de la mic la mare, tot ce e usor de facut, ca sa ma pun in miscare, pun in primul patrat, tot ce pare prea complicat, complex, greu de inteles – vars in patratul al doilea si al treilea.

Pentru mine “actiunea” este mai importanta decat intelegerea. Pentru ca imi dau sansa sa fiu groaznic, ca sa ajung in punctul in care am succes.

Cam atat despre harta,
Revin cu blocajele.

Cu drag,
Daniel.

PS: Articolul asta face parte dintr-o serie numita „Gamification – Cum sa fii productiv prin joaca”

Partea I – „Intro”, o gasesti -> AICI <- .
Partea a II-a – „Paralela dintre viata si povesti”, o gasesti -> AICI <-
Partea a III-a – „Cei 7 pitici ai productivitatii”, o gasesti -> AICI <-
Partea a IV-a – „Eroul”, o gasesti aici -> AICI <-
Partea a V-a – „Dragonul”, o gasesti -> AICI <-
Partea a VI-a – „Dusmanii”, o gasesti -> AICI <-
Partea a VII-a – „Aliatii”, o gasesti -> AICI <-
Partea a VIII-a – „Celor care vor sa stie cum”, o gasesti -> AICI <-

Astazi am avut de-a face cu partea a IX-a, „Harta”. Seria asta de articole mai are doua parti, „Blocajele” si „Armele”. Suntem pe ultima suta de metri !

PPS: De-a lugul timpului am observat multe greseli pe partea de planificare, atat din partea mea cat si din partea celor cu care am lucrat in sedinte de coaching.

De obicei vad doua tipuri de greseli:

1. Exagerare pe partea de planificare, cu research masiv, care nu se mai termina, si planuri care au nevoie de bibliorafturi, pentru a fi depozitate, atat de ample sunt. 
2. Lipsa totala a planificarii, de obicei apanajul oamenilor emotionali, cand ideea se „materializeaza” intr-un entuziasm nebun si in actiune. 

Niciuna dintre cele doua abordari nu este „sanatoasa” pe termen lung.

Spune-mi, te rog, cat de mult planifici tu inainte de un a actiona inspre un obiectiv? (eventual cum o faci, pas cu pas, daca iti aduci aminte). 

Tin sa iti spun ca abia acum incepe „jocul” efectiv. Pana acum am descris toata masinaria si cum functioneaza, fara sa intram in detalii prea tehnice sau practice.

Stim ca in jocul asta exista cineva care vrea ceva.

Cineva = eroul.
Ceva = dragonul.

Eroul, este important asta, e musai sa actioneze chiar imperfect fiind, pentru ca imperfectiunile ii dau putere, pe parcurs. Nu exista eroi invincibili, povestile alea ne plictisesc si, in realitate, nici macar nu exista.

Dragonul – chit ca se numeste ca slabesti x kilograme, ca faci o prima vanzare pe firma ta, ca te reangajezi pe un salariu mai bun, ca pictezi un tablou si il pui pe internet la vanzare – va lupta cu tine, cu slabiciunile tale, cu imperfectiunile tale, spre binele tau.

Trebuie sa iubesti aceasta “lupta“ ca sa poti sa inaintezi si sa atingi “obiectivul tau” (sa dai gata acest dragon).

Nu uita, este o simpla metafora, nu are rost sa intri acum in rational si sa busesti aceasta imagine.

Esecul, in povestea asta, inseamna doar ca nu s-a terminat povestea, desi tu asa credeai, ci ca totul face parte dintr-o poveste mai ampla, in timp ce tu esti abia la finalul unui capitol. In povesti protagonistul cade si de ridica de “n” ori pana dovedeste ca este erou cu adevarat. Este o calatorie de descoperire de sine.

Succesul inseamna ca ti-ai dovedit dragonul si ca poti merge mai departe, in cautarea altuia.

Lupta finala, ultimii 10% din aceasta calatorie se numeste Marea Batalie (“The big battle”).

Mergem mai departe: intre erou si dragon exista foarte multi dusmani care te vor face sa renunti inainte sa ai sansa sa fii fata in fata cu dragonul tau (in Marea Batalie):

* Conectivitatea si Tehnologia – care duce in fragmentarea atentiei. Cei care renunta sunt oameni care se lasa distrasi repede. Fragmentarea atentiei se intampla zilnic, in fiecare ora, cu ajutorul “terminalelor” si a faptului ca te lasi deranjabil. Lupti cu asta inchizand cateva ore pe zi orice canal de comunicare cu exteriorul, tocmai ca sa inaintezi pe drumul tau. Orice “urgenta” a altuia in detrimentul proiectului tau, orice mail, mesaj sau telefon – care te scot din flux, inseamna ca acest inamic a invins.

* Prietenii apropiati si Familia – care vor insinua (nu toti, vor exista destule exceptii) sa renunti, iti vor propune obiective alternative, iti vor critica actiunile. Nu este ceva personal, nu au nimic cu tine, asa stau lucrurile. Inclusiv noi taiem aripile celor apropiati noua fara sa ne dam seama, prin replici si sfaturi care aparent vor binele lor. Orice cerc social, inclusiv familia, functioneaza perecum un organism, daca tu vrei sa fii “in altfel” decat este obisnuit organismul, atunci el va lupta ca sa te aduca inapoi, pentru siguranta lui si a tuturor. Din momentul in care vrei sa te schimbi, esti inamicul celor apropiati.

* Ratiunea – in sensul de supraanaliza. Proiectele mor de multe ori in stadiu de planificare, desi cel care este blocat acolo, dupa ce esueaza, va spune “Am facut tot ce tine de mine” fara sa fi miscat un deget, in realitate. Ratiunea este opusul actiunii si inamicul ei, cel putin in faza incipienta a oricarui proiect. Ratiunea da nastere la blocaje, mai multe decat exista, la indoiala (“cine sunt eu sa fac asta”, “nu o sa functioneze”, “nu stiu daca merita, o sa fie greu”), la frica (“E mai bine sa nu fac nimic”). Cu cat gandesti mai mult, fara sa actionezi, cu atat indoiala se strecoara in sufletul tau precum un parazit si va avea grija sa nu plece de acolo pana nu renunti cu totul la ceea ce vrei sa faci.

Dar exista si aliati:

* Naivitatea: capacitatea de a nu sti cat de greu este si de a nu vrea sa afli.
* Incapatanarea: este de a capacitatea de a refuza sa renunti, atunci cand iti este greu. De a spune nu tuturor dornicilor sa sarbatoreasca esecul tau prematur.
* Memoria scurta: este capacitatea de a uita cat de greu, obositor si dureros a fost ieri si de a o lua azi de la zero, ca si cum drumul abia incepe.
* Dorinta de joaca: este capacitatea de a gasi placere in lucrurile plicticoase si grele.
* Cei iubiti: sunt oamenii care te incarca de energie, care iti dau aripi, cu care poti vorbi de la suflet la suflet. Cei care sunt alaturi de tine si cand esti pe val, cu bani si faima, si cand ai cazut, si ai nevoie de un umar pe care sa plangi.

Cam aici a ajuns seria mea de articole, prin care incerc sa transform obiectivele noastre cele de toate zilele intr-un joc frumos, care sa ne impinga de la spate.

Eterna intrebare

Cea mai des intrebare de pana cum a fost: “CUM?”. La dusmani intrebarea a venit in urmatoarele forme:

* Cum fac sa infrang tehnologia?
* Cum fac sa nu pun la suflet criticile celor apropiati?
* Cum fac sa nu intru in supraanaliza?

Raspunsul meu la toate aceste intrebari il gasesti in articole pe Construim Imperii, daca ai putina rabdare sa cauti. Pentru ca am tot scris despre:

* cum platformele de social media si internetul ne fragmenteaz atentia: AICI si AICI
* despre critici si intentia din spatelelor: AICI si AICI
* despre actiune, ca raspuns la analiza: AICI, AICI, AICI

Si mai sus sunt doar cateva exemple. Siteul e plin de astfel de articole, pentru ca este tema recurenta a comunitatii Construim Imperii. Nu cred ca exista o luna in care sa nu fi scris despre macar unul dintre cele trei subiecte.

Recomand si cartile mele:

* Esenta Eficientei – apasa AICI
* Performanta si Mentalitate: – apasa AICI

Dar intrebarea va continua mai departe: “CUM?”

* Cum fac sa fiu naiv, incapatanat, sa am memoria scurta (adica sa o iau de la zero, zi de zi), sa ma pot juca atunci cand muncesc din greu, si sa pot comunica cu cei iubiti?
* Cum apelez la aliati?

Raspunsul la intrebarea asta l-am mai dat in cateva articole si este destul de scurt: prin puterea intentiei si a introspectiei.

Suna probabil “buru buru”, asa incat iti dau si o metoda folosita de mine, pe absolut orice emotie sau calitate pe care vreau sa mi le insusesc:

* 5 cartonase, pe fiecare scriu cate un aliat
* imi pun o alarma la o ora fixa, dimineata, cand de obicei imi fac agenda (in perioada de dinainte de a intra in “munca” efectiv)
* in fiecare zi, cand suna alarma, aleg unul dintre cele 5 cartonase (aliati); exista trei metode de a face asta

1 – aleg in ordine cronologica (le dau numere de la 1 la 5 si aleg in fiecare zi un numar, in ordine crescatoare)
2 – aleg cartonasul de care simt ca am nevoie (“Ce aliat simt ca imi lipseste si ca m-ar ajuta azi?”)
3 – aleg la intamplare, dupa ce amestec bine cartonasele, ca si cum as amesteca un pachet de carti

* dupa ce aleg cartonasul, imi iau 5 minute in care sa nu fiu deranjat si sa pot “medita” pe subiectul respectiv; si ma gandesc la:

* Ce inseamna cuvantul respectiv pentru mine?
* Cand a fost ultima oara cand am am avut aliatul respectiv alaturi de mine?
* Cum se comporta un om care are aliatul respectiv alaturi?
* Cum ar trebui sa ma comport eu CONCRET in ziua respectiva, ca sa dovedesc ca am avut aliatul alaturi de mine?

Metoda cartonaselor prezentata mai sus are o aplicabilitate extrem de larga si o folosesc constant in viata mea deja de ani buni de zile. Nu neaparat in forma asta, pentru ca tot schimb regulile jocului, dar pe regulile principale.

Un articol despre cum am folosit cartonasele in alt caz gasesti AICI

La final

Articolul asta vine ca raspuns la mai multe reactii pe care le-am avut pe Construim Imperii – in care mi s-a atras atentia ca exista o lipsa de aplicabilitate a filosofiei, asa cum am expus-o pana acum.

Corect – exista. Pentru ca vorbim de o filozofie, pe de-o parte, si pentru ca e vorba de o serie de articole, pe de alta parte. Asta inseamna ca la inceputul seriei am fost nevoit sa creez cadrul de referinta, regulile jocului, filozofia efectiva, descrierea elementelor. Dar acum ne apropiem de finalul seriei si urmeaza partea pragmatica. In urmatoarele parti vei afla:

* cum sa integrezi toate aceste parti intr-un sistem care sa te ajute sa performezi
* cum sa iti faci un plan care sa te ajute sa actionezi (spre deosebire de a te indemna la supraanaliza)
* care sunt principalele blocaje pe care le intampina o persoana “normala” (eroul) in drumul ei catre un “obiectiv” (dragonul) – sunt trei la numar, universale, apar in momente specifice in poveste si pot fi depasite printr-un set concret de actiuni fiecare
* ce este “Marea batalie” (“batalia finala”, “the big battle”, “boss battle”) si cum sa te prezinti in fata dragonului tau, astfel incat sa rupi fasul de pe el
* si o lista de 10 arme (unelte de productivitate) – care pot fi folosite “in calatoria ta”, ca sa iti inlesneasca jocul.

In final vreau sa iti spun de o mica legenda. In anul 480 idH Xerxes, imparatul persan, a venit cu o armata de sute de mii de soldati ca sa supuna Grecia (legenda spune ca a venit cu milioane, dar ne bazam mai degraba pe sursele istorice). La ingusta stramtoare de la Termopile, 300 de spartani si cateva mii de greci s-au opus, stiind ca asta le va aduce sacrificiul suprem.

Legenda spune ca unul dintre solii imparatului persan a venit la regele Spartei, Leonidas, si i-ar fi spus:

“Rezistenta voastra este inutila. Xerxes are atat de multi arcasi ca daca trag toti deodata, sagetile vor acoperi lumina soarelui cu totul.”

Iar Dienekes, unul dintre soldatii lui Leonidas, a ras sfidator si a spus:

“Cu atat mai bine, atunci vom lupta la umbra!”

Vin cu mesajul din final spunand ca toata aceasta metafora duce catre o calitate mai buna a actiunilor noastre, dar ca ramane o metafora. Da, multi dintre eroi a parte de o soarta tragica, acolo unde inconstienta se uneste cu prostia, se pot intampla dezastre.

Dar mergem de la premisa ca suntem oameni inteligenti si ca traim in secolul al XXI-lea.

Asta inseamna ca, inainte de orice proiect, daca iti pui intrebarea “Care este cel mai rau lucru care s-ar putea intampla daca esuez?” si in continuare decizi ca poti trai cu asta toata viata, atunci se numeste o decizie asumata.

Parerea mea personala este ca daca nu girezi apartamentul tau pentru urmatorul proiect (dragon), astfel incat cel mai rau lucru care se poate intampla este ca iti raman copiii in strada, atunci cel mai probabil nimic “grav” nu ti se va intampla daca acest dragon te va infrange.

Traim in secolul al XXI-lea si cea mai mare infrangere nu inseamna “moartea”. Inseamna doar un esec, de multe ori faptul ca trebuie sa o iei de la capat, ca ai pierdut niste bani poate, ca trebuie sa te angajezi din nou, poate.

Aud de la multi ca cel mai rau lucru care se poate intampla este ca o sa “mori de foame”.

Ce inseamna asta in Romania secolului al XXI-lea decat o scuza ca sa nu actionezi? Decat o fuga de a-ti asuma o calatorie?

Pentru ca si aceasta “vorba”, cu “muritul de foame”, este o simpla zicala, o metafora.

Asa cum este si jocul pe care il propun eu aici, de cateva saptamani.

Si sincer, daca cel mai rau lucru care se poate intampla cu eroul meu este ca “va muri de foame”, adica isi va depune cv-ul pe ici pe colo si va dormi pe o canapea a unui prieten pana se pune din nou pe picioare,

ATUNCI EU VREAU SA AUD POVESTEA ASTA !

Tu nu vrei?

Cu drag,
Daniel

PS: daca ti-a placut povestioara cu Xerxes, am o carte metaforica mistocuta, care te va face sa plangi si sa razi intr-un ritm de multe ori ametitor. Se numeste Revolta Akienilor si o gasesti: AICI

PPS: Imi vine sa nu iti mai pun nicio intrebare la final, dar stiu ca nu este o atitudine proactiva. Lasa-mi un comentariu mai jos si spune-mi:

Care este prima actiune/revelatie pe care o ai in minte, inspirata din aceasta serie de articole, de pana acum? Ce vrei sa faci?

(exemplu: „Ma apuc de sala, ca nu mai merge – si o sa folosesc si unealta cu cartonasele”)

Treaba ta este sa imi raspunzi la articole, a mea este sa scriu in continuare, pana finalizez aceasta serie. 

Era un moment critic din viata mea. Tocmai ma duceam la sediul unei firme care ma trasese pe sfoara. Aveam 23-24 de ani si eram la carma uneia dintre firmele care, pur si simplu, nu au functionat. Eram prea crud sa inteleg ce mi se intampla, cert este ca “greseala” ma costa undeva la 5000 de euro, bani pe care nu ii aveam. Nu vreau sa intru in detalii despre asta acum.

Imi dadusem demisia si visul meu se apropia rapid de final. Intr-o ultima incercare, am luat autobuzul cu un prieten, ca sa ma duc la furnizorul meu, cel care ma “pacalise”, ca sa incerc sa scot castanele din foc cu mana. Probabil ca era prea tarziu si cel mai probabil urmau cateva luni foarte grele pentru mine.

Eram furios si speriat in acelasi timp.

In autobuz, undeva in zona Piata Domenii, ii tot explicam prietenului meu frustrarea mea si detaliile intelegerii initiale. Langa noi era un mosulet cu o ramasita de par gri in cap, care avea un zambet larg pe fata, in timp ce ne asculta. Am coborat impreuna si m-a tras de mana.

“Vreau sa iti spun ceva, daca nu este cu suparare.”

M-am uitat la el destul de ciudat, pentru ca nu il cunosteam. Plus ca aveam tot felul de trairi ciudate, incat imi venea sa il reped. Dar m-am abtinut, pentru ca avea o energie foarte calma. A continuat:

“Am 71 de ani, am facut ceva bani la viata mea, si pe vremea lu’ impuscatu’, si dupa revolutie. I-am pierdut pe toti. Inca ma mai lupt sa fac ceva cu viata mea, inca mai am foc in mine sa mai sparg cateva ziduri cu capul. Inca ma gandesc cum sa depasesc limitele astea pe care le vad in jurul meu. Si vreau sa iti spun ceva: e o viata frumoasa, cand faci asta.”

Atat mi-a zis. Apoi a intors spatele razand si a plecat. Noi doi, pustanii, dadeam deja ochii peste cap, in sensul de “habar nu stie ce vorbeste, e nebun”, dar s-a oprit si s-a mai intors o data cu zambetul larg pe fata.

“Esti tanar si drumul e lung!”

A ras din nou si a plecat de-a binelea. Parca a fost din alt film, toata intamplarea. Ca atunci cand cineva se baga in seama cu tine si vorbeste numai prostii. Iar prostiile alea incep sa aiba sens mult mai tarziu. 

Am pierdut lupta aia cu dragonul. Dar mosulica ala mi-a ramas lipit in creier cu discursul lui abramburit. Am mai pierdut cateva lupte, am si castigat cateva… si acum pot spune ca mosul nu era nebun deloc. Inca ma gandesc cum sa depasesc limitele astea pe care le vad in jurul meu. Si vreau sa iti spun ca este o viata frumoasa, cand faci asta.

Aliatii

Am vorbit data trecuta de dusmani, sunt trei principali:

* Tehnologia si Conectivitatea (care duc la fragmentarea atentiei si incapacitatea de a te conecta la ceea ce faci)
* Prietenii apropiati si familia (prin criticile prin care, teoretic, incearca sa te “protejeze”)
* Ratiunea (in sensul de “prea multe ganduri si prea putina actiune” sau de “supraanaliza”)

Ca sa poti ramane senin precum mosuletul din povestea anterioara si sa ai o viata frumoasa, fara sa te transformi intr-o acritura, care crede ca nimic nu e posibil, atunci cel mai bine ar trebui sa apelezi la cativa aliati.

Sunt extrem de puternici, odata ce ti-i faci prieteni. Ti-i dau pe scurt aici, si pe urma spun si cateva cuvinte despre fiecare:

* Naivitatea
* Incapatanarea
* Memoria scurta (eu ii mai spun si “guma de sters”)
* Dorinta de joaca
* Cei iubiti

Naivitatea

Cand ai in fata un vis, o viziune sau chiar si un obiectiv, fara putina naivitate din partea ta – ca toate lucrurile or sa iasa bine, ca nu o sa fie greu, ca nu o sa se intample chiar cel mai negru scenariu pe tine – nu prea ai cum sa te scoli din pat. Naivitatea este vocea aia care, cand lumea arunca cu critici din toate partile, tu sa spui:

“Sunt invidiosi!”

E capacitatea de a nu sti cat de greu o sa fie si nici sa nu vrei sa afli. “O s-o fac eu cumva!”

Naivitatea este aliatul care ii spune ratiunii: “Da’ mai taci din gura, ca m-ai ametit de tot!” Din cand in cand isi aduce si verisorii primari, ignoranta si aroganta. Si atunci esti impachetat si gata de drum.

Intrebarea de multe ori ramane – cum ramai naiv, nedandu-ti voie sa gandesti “prea” mult, inainte de un proiect in special? Cum ramai naiv, crezand orbeste ca o sa ajungi la capat? Ca exista un “capat”? Ca exista un taram al fagaduintei?

Pentru ca cel care are aliatul asta, indiferent cat de plin de obstacole a fost drumul, la final va spune: “N-am stiut ca este atat de greu, ca nu stiu daca m-as fi apucat.” Daca auzi replica asta, nu-l crede. S-ar fi apucat, pentru ca are alaturi de el un aliat foarte puternic.

Incapatanarea

Daca naivitatea te pune pe linie, incapatanarea te tine acolo. Nu ai nevoie de IQ foarte mare ca sa fii incapatanat ca un catar si nici vreo diploma de facultate. Doar esti, pur si simplu.

“Raman aici, pana la final!” – spune incapatanatul. Pentru ca e mai bine sa termini, chiar si in genunchi, decat sa stai o viata intreaga intrebandu-te cum ar fi fost daca nu ai fi renuntat.

Memoria scurta (sau guma de sters)

Este un aliat formidabil. Oricat de grea a fost ziua de azi, oricat de jos ai ajuns pe fundul oceanului, sa ai pe cineva care sa iti spuna maine dimineata, la prima ora: “S-o mai facem o data!” trebuie sa fie fantastic.

Memoria scurta este aia care iti sterge durerea de pe o zi pe alta.
Care iti da energie, acolo unde ieri nu mai era.
Care iti da speranta, acolo unde e numai disperare cu cateva ore inainte.
Putere unde e numai slabiciune.
Curaj unde apare frica.

E o nebunie, iti spun.

Dorinta de joaca

Este un fel de energie de copil, sa cauti placerea din ceea ce faci in mod repetat si care ar trebui sa te duca la un prag apropiat nebuniei. Sa cauti metode diferite, facand acelasi lucru. Sau sa te distrezi, acolo unde este plictiseala.

E curiozitate combinata cu entuziasm. E un copil blond, imbracat cu un maieu alb, pantaloni scurti si tenesi in piciare, care sta pe un trotuar prafuit si se uita la nori ranjind fara noima, in lumea lui. Cel putin ceilalti vad nori, pentru ca el vede dragoni care scuipa flacari.

“Cum fac sa imi placa?” este intrebarea prin care convoci dorinta de joaca.

Cei iubiti

E destul de ciudat ca ii pomenesc persoanele importante, pe care le iubesti, la categoria aliatilor, in conditiile in care sunt nominalizati cu brio si la categoria dusmanilor, unde se numeau “Prietenii apropiati si familia”. Dar am vorbit atat de mult de esecuri, de momentele grele care vin inerent intr-o viata de om, de momentele in care te cuprinde disperarea, cand nu mai vezi mai departe de urmatoarea mancare pe care o pui pe masa….

Toate astea fac parte din povestile noastre. Nu suntem (doar) blindati cu superputeri, avem slabiciuni. Iar slabiciunile, desi din afara par un moft, o scuza, cand le traim apar ca ditamai zidul chinezesc.

Si in acele momente, cand ridici privirea din pamant, de obicei vezi pe cineva. Este unul dintre “cei iubiti”, cel care iti sterge lacrimile si te ridica. Cel cu care poti avea o conversatie autentica, de la suflet la suflet, care iti da sens si speranta.

Este cel care ramane langa tine si la victorie si la esec. Motivul care faci tot ce faci.

Momentele astea de intimitate fac parte din calatoria noastra. Iar oamenii cu care le avem sunt “cei iubiti”: un prieten, un frate, o sora, un copil, mama, tata, sot. Chit ca, in anumite momente, fac parte si din “cealalta” categorie.

Pentru ca unele povesti asa sunt, mai complicate.

Si noi trebuie sa luam ce e mai bun si care ne ajuta sa inaintam.

Cam atat si pentru azi,
Am acoperit eroul, dragonul, dusmanii si aliatii.

Daca pana acum am fost mai mult in partea de filozofie a “jocului”,
data urmatoare intram in zona ceva mai pragmatica.

Voi veni cu harta (cum se deseneaza una, astfel inca sa stii cum sa ajungi la “dragon”: cum sa pornesti la drum, cum sa nu te ratacesti, cum sa depasesti obstacolele care tot apar, cum sa te echipezi in fata “marii batalii”, cum sa il infrangi).

Cu drag,
Daniel Zarnescu

PS: Articolul asta face parte dintr-o serie numita „Gamification – Cum sa fii productiv prin joaca”

Partea I – „Intro”, o gasesti -> AICI <- .
Partea a II-a – „Paralela dintre viata si povesti”, o gasesti -> AICI <-
Partea a III-a – „Cei 7 pitici ai productivitatii”, o gasesti -> AICI <-
Partea a IV-a – „Eroul”, o gasesti aici -> AICI <-
Partea a V-a – „Dragonul”, o gasesti -> AICI <-
Partea a VI-a – „Dusmanii”, o gasesti -> AICI <-

Astazi am vorbit despre „aliati”, care sa te ajute, atunci cand iti este greu. Repet rugamintea, nu te speria daca momentan ti se pare lipsit de aplicabilitate. Data viitoare voi veni exact cu asta – cum pui in practica tot ce am discutat pana acum.

PPS: Lasa-mi un comentariu mai jos si spune-mi care dintre aliati ti se pare cel mai de incredere (pe care poti sa il accesezi cel mai usor). 

Am nevoie de tine si de interactiunea cu tine. Prin povestile pe care ni le spunem, prin experientele proprii – crestem cu totii si ajutam alte mii de persoane sa nu faca greselile pe care noi le-am facut. Sa invete din ceea ce ni s-a intamplat.

Asa ca aceasta serie de articole este o treaba in doi, intre mine si tine:

* eu scriu aceasta serie de articole, cu scopul in minte de a te ajuta sa fii mai productiv, intr-un final, si de a depasi blocajele pe care le intalnesti pe parcurs
* tu raspunzi cu un comentariu si continui viziunea pe care am inceput-o eu.

Intrebarea de astazi este: „Care este aliatul tau preferat, care apare cand ai nevoie de el?”

Te astept in sectiunea de comentarii, de mai jos!

In drumul meu catre o afacere functionala am facut multe greseli. Am pierdut bani, timp, prieteni. Am fost fricos, impulsiv, neserios, agresiv.

Am esuat de mai multe ori – am deschis si inchis la inceput un numar de 3 firme (si acum, daca ma intrebi de ce, nu stiu sa iti raspund). La mine nu cifra “3” este cea norocoasa, pentru ca abia la a 4-a incercare am reusit sa ma desprind de statutul de angajat.

Dar chiar si atunci, in cel de-al patrulea caz, cel “de succes”, in realitate am avut sase luni de chin si lipsa acuta de bani pana am reusit sa inteleg cu ce se mananca toata povestea asta. M-am intors acasa la ai mei din chirie, pentru ca nu imi mai permiteam sa o platesc. Mancam mamaliga facuta de mama, care ma tot boscorodea ca mi-am dat demisia, dar stiam ca mancarea si acoperisul de deasupra capului nu ma costa niciun ban.

Plateam in schimb cu dureri de cap fiecare masa pe care o mancam. Nu mai ieseam cu prietenii in oras pentru ca nu aveam bani sa imi platesc consumatia. Tot ce stiam era ca trebuie sa infrang dragonul care imi iesise in cale, ca sa pot trece la o alta “poveste“.

Iar dragonul meu a fost infrant in momentul in care am facturat prima mie de euro. A fost o batalie epica, in care fiecare dintre noi a dat ce a avut mai bun. A trebuit sa fiu perseverent, unde nu eram. A trebuit sa fac vanzari, acolo unde eu eram impietrit de orice interactiune cu cineva strain, daramite sa ii prezint o oferta. A trebuit sa fac fata criticilor, acolo unde ma comportam ca un vulcan si transformam totul in foc, lava si cenusa groasa.

A trebuit sa dovedesc ca sunt un alt om, mai bun decat cel care esuase deja de 3 ori pana atunci. Si a trebuit sa dovedesc ca mi-am invatat lectiile.

A fost magnific. M-am simtit regele lumii. Dupa care am cautat alt dragon. Devenisem dependent de jocul asta.

Nu este doar despre sabii sau pumni

In aproape fiecare joc pe calculator, la ultimul nivel exista un “boss battle”. In carti este dat de punctul culminant. Scena in care nu mai respiri, pentru ca tensiunea este pana dincolo de acoperis. In filme vezi “un“ Rocky care lupta in meciul vietii lui si mai are un pic si e pus la pamant.

Dar nu intotdeaua este vorba de o infruntare fizica, nu te pacali Poate fi o discutie aprinsa, cu unul dintre parinti. Sau cu cel care ar trebui sa te apere, cum este in filmul “Jocuri secrete” (titlu original: “Molly’s Game”, pe marile ecrane in 2017-2018). In film eroina are o confruntare verbala cu propriul avocat, care ii recomanda sa pledeze vinovat, sa faca o intelegere cu procuratura si sa isi incalce propriile principii si valori, ca sa scape de inchisoare.

Scena respectiva este probabil cea mai emotionanta si tensionata din tot ce am vazut anul asta. Si este si ea “marea batalie” pentru eroina. In care infrunta un dragon si il invinge.

(ai mai jos scena respectiva, impartita in doua filmulete care dureaza sub un minut fiecare; must watch)

Primul clip: „Unde au disparut cu totii?”

Al doilea clip: „Pentru ca e vorba de numele meu!”

Fac paralela asta pentru ca aceasta filozofie, despre care vorbesc, se joaca la nivel metaforic. Suntem eroi, dragonii nostri sunt scopul nostru (proiectele noastre)

Dusmanii

In drumul catre marea batalie, in care scopul tau este sa demonstrezi ca ai crescut si esti pregatit, ai parte insa de foarte multe provocari. In 9 din 10 povesti “eroul” nici macar nu ajunge la confruntarea finala, pentru ca renunta pe parcurs.

Asta se intampla din cauza “dusmanilor” care apar inerent si pe care o sa ii recunosti rapid:

* Tehnologia si conectivitatea („fragmentatorii de atentie”)
* Prietenii apropiati si familia
* Ratiunea

Tehnologia & Conectivitatea („Fragmentatorii de atentie”)

Este cel mai tanar dintre dusmani, dar si cel mai lucrat la sala. In secolul al XXI-lea avem capacitatea de concentrare a unei simple muste, pentru ca suntem inconjurati in permanenta de tehnologie si conectivitate. Ceea ce ar fi trebuit sa ne aduca mai multa concentrare, stare de flux, productivitate si placere – ne aduce de fapt deconcentrare, fragmentare si dezenergizare groaznice.

Toate notificarile pe care le primesti prin intermediul telefonului mobil si al calculatorului legate de emailurile din inbox, likeurile de la ultima poza postata, comentariul lui Y la ceva ce ai scris tu pe o oarecare platforma de social media, faptul ca poti fi intrerupt in orice clipa de un telefon sau mesaj – toate sunt forme de fragmentare a atentiei.

Cu cat mai usor esti de intrerupt cand “faci treaba”, cu atat mai puternic este ACEST dusman.

Nu te lasa pacalit de el, pentru ca nu are de gand sa dispara prea curand. Duce o lupta de uzura, de transee pline de noroi, transpiratie si sange. Asa ca, pentru a-l infrange, trebuie sa iti sufleci manecile si sa cobori in transee dupa el. Eventual cu cizme de cauciuc, ca sa nu te murdaresti de zloaie.

Asta desi legenda spune ca aceste zloaie intra chiar si prin plastic.

Prietenii apropiati si familia

Este probabil cel mai perfid dusman dintre toti, pentru ca se foloseste de deschiderea emotionala data de relatiile cu cei apropiati. Problema lor este ca te cunosc si vor sa ramai la fel. Nu au niciun interes sa te schimbi, pentru propriul lor confort. Asa ca vor face tot ce vor putea sa te impedice sa-ti urmaresti dragonul (deci sa evoluezi).

Orice cerc social (si includ aici si familia) este precum un organism in care fiecare individ este o celula. Ca organismul sa functioneze, celulele trebuie sa semene, sa fie stabile si sa nu faca pe „nebunele”. Asa ca de fiecare data cand o celula incearca “sa plece”, toate celelalte celule „o vor ataca”.

Scopul tau este sa evoluezi (exact ce nu vor cei apropiati). Scopul tau, ca celula, este sa pleci naibii de acolo.

Cele mai dure critici pe care le-am primit de-a lungul vietii mele, in numeroasele mele cautari, au venit de la familie si prieteni. Cele mai sincere incurajari de la straini.

Trebuie sa tii minte acest dusman si sa inveti sa iti inchizi urechile. Pentru ca altfel esti pierdut inainte de a sti cum arata dragonul, macar.

Ratiunea

Este cel mai infricosator dintre toti dusmanii, pentru ca vine din “tine”. Daca putem sa indepartam tehnologia sau sa oprim conectivitatea, ca sa nu fim intrerupti din ceea ce facem la fiecare 2 minute, daca putem sa ne inchidem urechile, sa nu ascultam, sa nu primim criticile celor din jur, cu putin antrenament, ca sa poti sa iti opresti mintea din a mai functiona INAINTE de actiunea propriu zisa ai nevoie de muuuult antrenament.

Cand ma refer la ratiune, ma refer la prea mult “gandit”, la supraanaliza. Daca prin actiune ajungi din punctul A in punctul B, prin rationalizarea excesiva a acestui drum nu te vei misca niciodata din “A”. 

Ratiunea doboara cele mai puternice firi si este dusmanul cel mai mare al oricarei persoane care vrea sa preia initiativa. Dusmanul absolut al oricarui antreprenor, artist, sportiv de performanta etc. 

Ca sa actionezi nu ai nevoie de minte, ai nevoie de liniste interioara si de incredere in ceea ce faci. Mintea este cea care se pune de-a latul, ca sa nu treci raul care se asterne in fata ta. De ce ai face-o? Risti sa te ia, pana la urma, apele, valtoarea. Ratiunea te indeamna sa controlezi tot ce urmeaza sa faci, ori asa ceva este imposibil.

Tu trebuie doar sa te pui in miscare si sa ai incredere ca vei supravietui, ca vei gasi calea, ca vei avea resurse ca sa te misti, chiar si daca apar neprevazute, ca vei trece linia de final.

Niciodata starea de flux, libertatea de miscare si placerea de a inainta nu au plecat din prea multa gandire. Si cu cat esti mai la inceputul proiectului tau, cu atat mai puternic este acest dusman.

Cam atat la capitolul despre dusmani,

Cu cat ii cunosti mai bine, cu atat mai multe unelte ai ca sa ii tii la distanta.
Despre aceste unelte vom vorbi la capitolul despre “arme” din seria “Gamification”.

Insa in urmatorul capitol voi vorbi despre aliatii care ne pot veni in ajutor,

Cu drag,
Daniel Zarnescu

PS: Articolul asta face parte dintr-o serie numita „Gamification – Cum sa fii productiv prin joaca”

Partea I – „Intro”, o gasesti -> AICI <- .
Partea a II-a – „Paralela dintre viata si povesti”, o gasesti -> AICI <-
Partea a III-a – „Cei 7 pitici ai productivitatii”, o gasesti -> AICI <-
Partea a IV-a – „Eroul si micul lui secret”, o gasesti aici -> AICI <-
Partea a V-a – „Dragonul – sau un alt mod de a vedea obiectivele noastre”, o gasesti -> AICI <-

Astazi am vorbit despre „dusmani”, dar nu te inspaimanta prea tare. Exista si o mana de aliati care iti vor sari in ajutor.

PPS: Lucrurile, incet dar sigur, vor incepe sa se precipite.

Cu cat ne vom apropia de finalul seriei de articole, pe masura ce filozofia este integrata, terminologia invatata, principiile adoptate, cu atat voi aduce in discutie mai multe unelte si tehnici care sa te ajute sa inaintezi din punctul A in punctul B. 

Rugamintea mea este sa imi dai o mana de ajutor. Sa sufli in panzele acestei corabii si sa o impingi mai departe, catre largul oceanului. 

Poti face asta cu un simplu comentariu, raspunzand la intrebarea: „Care dintre cei 3 inamici prezentati azi ti se pare cel mai puternic in cazul tau?”

Am nevoie de tine si de interactiunea cu tine. Prin povestile pe care ni le spunem, prin experientele proprii – crestem cu totii si ajutam alte mii de persoane sa nu faca greselile pe care noi le-am facut. Sa invete din ceea ce ni s-a intamplat.

Asa ca aceasta serie de articole este o treaba in doi, intre mine si tine:

* eu scriu aceasta serie de articole, cu scopul in minte de a te ajuta sa fii mai productiv, intr-un final, si de a depasi blocajele pe care le intalnesti pe parcurs
* tu raspunzi cu un comentariu si continui viziunea pe care am inceput-o eu.

Intrebarea de astazi este: „Care dintre cei 3 inamici prezentati azi ti se pare cel mai puternic in cazul tau?”

Te astept in sectiunea de comentarii, de mai jos!

“I need a hero!”, spune ea. “Am nevoie de un erou!”

Iti dau mai jos videoclipul original, pentru ca mesajul este extrem de motivator, pe langa vocea senzationala a lui Bonnie. 

O sa ma joc cu focul si o sa iti si traduc versurile, fara sa ma chinui neaparat sa le adaptez sau sa le fac sa rimeze:

“Unde au disparut toti barbatii buni
Si unde sunt toti zeii?

Unde este Hercule, cel atat de capabil, ca sa se lupte impotriva sortilor?
Nu este nicaieri un cavaler in armura stralucitoare?

Seara tarziu, ma agit in pat si ma-ntorc
Si visez ceva ce am nevoie.

Am nevoie de un erou.
Il voi cauta pana ce noaptea se va sfarsi,

Trebuie sa fie puternic,
Trebuie sa fie rapid,
Trebuie sa fie odihnit pentru lupta.”

Dincolo de interpretarile in care ne putem arunca pana maine, imagineaza-ti ca in metafora noastra, daca noi sutem eroi, cantecul nostru care se aude in noapte se aude putin diferit. Pentru ca noi avem nevoie de un antagonist, ca sa ne putem ridica si urma propria noastra calatorie.

“Am nevoie de un dragon!” ar trebui sa strigam noi.

La naiba, ar trebui sa fie destul de puternic incat sa ne puna in incurcatura. Cand suntem fata in fata cu el, cand pucioasa ramasa in urma respiratiei lui ne arde narile, ar trebui macar sa ne tremure genunchii si sa fim usor nesiguri pe noi.

Altfel ce rost are?

Dragonul

Toate povestile bune au un “villain”, un antagonist, cateodata atat de machiavelic incat devine memorabil prin comportament, gestica, vorbe pe care le scoate pe gura. Cand spunem Batman, desi suntem fani si am tinut cu el pana la capat, nu putem sa nu ne gandim, cu un usor tremur, la Joker. Eventual la reprezentatia magistrala a regretatului Heath Leadger.

“Why so serious?” („De ce atat de serios?”), spunea el intr-o scena care a devenit emblematica in construirea antagonistilor. 

Cu cat mai puternic este anagonistul, cu atat mai buna este povestea. Cu cat mai disperata pare situatia eroului, cu atat mai magnetic ni se pare totul.

Ba chiar, daca stai putin si te gandesti, eroii sunt putin cam plictisitori. Banali. Au o busola morala care nu e defecta. Stii cam la ce sa te astepti de la ei. Daca ne-am uita la un film cu un astfel de erou, fara sa integram cumva in poveste si un antagonist, am adormi in prima treime.

Toate povestile bune se bazeaza pe antagonist!

In Matrix il avem pe inegalabilul Mr. Smith. Iti mai amintesti de el? BINEINTELES CA ITI MAI AMINTESTI. Poate nu cu numele, dar fata si cu ochelarii iti sunt familiari.

Stapanul inelelor? Unul dintre antagonisti, secundar de data asta, este Gollum. Dumnezeule, Stapanul Inelelor si Hobbit, ambele filme (si carti), fara Gollum ar fi fost doar un alt film banal, cu eroi banali si chiar si cu antagonisti banali. 

Si ce s-ar alege de Clarice Sterlin, fara antagonistul ei din Tacerea Mieilor? (Probabil ca acum faci un exercitiu de memorie sa iti aduci aminte cine e Clarice; bineinteles ca ti-este greu, pentru ca, in realitate, tu il tii minte pe Hannibal Lecter, ea fiind, in imaginea de ansamblu o cantitate neglijabila).

Cu cat mai puternic este antagonistul, cu atat mai mai mare este efortul pe care il depune protagonistul nostru ca sa isi depaseasca imperfectiunile. Sa isi stapaneasca demonii interiori. Sa evolueze, sa inchida ciclul, sa ajunga la statutul de erou.

Sau, ca sa inchid cu o concluzie pe care deja o intuiesti, fara antagonisti nu exista eroi. Si niciun fel de poveste. Totul este tern, blocat in rutina, fara niciun semn de progresie.

Partea a V-a este dedicata antagonistului, pentru ca fara el nu ar exista nimic.
Iar in metafora noastra, antagonistul este proiectul tau. Ceea ce vrei sa obtii.

Antagonistul nostru (sau dragonul pe care trebuie sa il infrangem) poate fi:

* o afacere pe care vrei sa o pornesti
* o cariera pe care vrei sa o urmezi
* o marire de salariu pe care o urmaresti sau o avansare
* un program de slabit pe care il urmezi (un numar de kilograme la care vrei sa ajungi)
* o carte pe care vrei sa o scrii (tablou pe care sa il pictezi, melodie pe care sa o canti intr-un bar plin de necunoscuti)
* o masina sau apartament pe care vrei sa le cumperi
* si lista poate continua la infinit…

Pentru acesti dragoni luptam noi. Si nu ne ajuta neaparat calitatile si abilitatile pe care le avem pana in momentul asta (partea zeificata). Ci ne ajuta in special partea de muritor: faptul ca ne este frica, faptul ca nu ne simtim pregatiti, faptul ca vrem sa ii intoarcem spatele.

Pentru ca niciun erou pe care l-am iubit, la inceput nu a vrut sa fie erou.
Dar cineva trebuia sa o faca.

Cu drag,
Daniel

PS: Sper ca te-a ridicat un pic de pe scaun articolul asta, altfel plange Bonnie Tyler dupa tine si nu apare nimeni.

PPS: Iti mai las doua videouri, mai jos:

„Am nevoie de un erou”, varianta „Wonder Woman” (este superba):

Gollum, in scena ghicitorilor:

PPPS: Articolul asta face parte dintr-o serie numita „Gamification – Cum sa fii productiv prin joaca”

Partea I – „Intro”, o gasesti -> AICI <- .
Partea a II-a – „Paralela dintre viata si povesti”, o gasesti -> AICI <-
Partea a III-a – „Cei 7 pitici ai productivitatii”, o gasesti -> AICI <-
Partea a IV-a – „Eroul si micul lui secret”, o gasesti aici -> AICI <-

Astazi am vorbit despre „dragon”. In cateva zile o sa revin si cu „Dusmanii” pe care ii intalnesti pe parcurs.

In drumul catre „marea batalie”, in care scopul tau este sa demonstrezi ca ai crescut si esti pregatit, ai parte de foarte multe provocari. In 9 din 10 povesti “eroul” nici macar nu ajunge la confruntarea finala, pentru ca renunta pe parcurs.

De vina sunt „acesti” dusmani, care apar pe parcurs si ne deturneaza de la drumul nostru. 

PPPPS: Lasa-mi un comentariu, mai jos, si spune-mi care este „antagonistul” tau preferat, cel care ti-a ramas in memorie si de care iti aduci amine mai repede decat de „erou”.

Eu deja am mentionat cativa in articol  

Eram cu un prieten bun la o cafea, la o terasa din Piata Romana. Fusesem cu el in vizita la bunica lui, care isi traia ultimele zile intr-un spital din Bucuresti.

Prietenul asta al meu era destul de afectat si mult timp a ramas cu ochii tinta in fundul cestii de cafea, dar intr-un final a zambit usor amarat si mi-a spus:

“Bai, a avut o viata implinita!”

Cand esti pustan, pentru ca amandoi aveam in jur de 25 de ani fiecare, mortalitatea ti se pare foarte departe iar tu, cumva, intangibil. E varsta la care ai fantezii legate de propria imortalitate si la care visezi ce ai face daca ai fi cel mai bogat din lume.

Nu cred sa existe om care sa nu fi avut fantezii pe cele doua subiecte. 

Pe de-o parte te gandesti ca daca ai avea viata infinita, ai putea sa experimentezi orice ti-ar trece prin cap. Ai putea avea zeci de vieti total diferite, ai putea sa experimentezi sute de profesii. Ai fi imparat sau presedinte, dictator, rebel, pictor, scriitor, cantaret, fotbalist, mogul, cersetor (de ce nu?), navigator, astronaut…. si lista poate continua la infinit.

Ai putea sa renunti la roluri si identitati la fel de lejer cum iti schimbi hainele. Esti curios de viata pe care o duce un barman dintr-un club de noapte? Hai! Vrei sa fii traficant de droguri, o perioada? De ce nu? Ce viata ar trebui sa ai in ritmul asta. 

Si legat de bani, daca ai fi atata de bogat incat sa nu poti numara banii pe care ii ai in conturi, toate problemele tale ar disparea ca prin minune. AI duce o viata fabuloasa, nu te-ai da de la satisfacerea niciunei placeri. Ai avea o sotie topmodel si cu IQ de 170, incat sa isi zgarie toti ochii cand o vad la bratul tau. O armata de doctori care sa roiasca in jurul tau, ca sa aiba grija de sanatatea ta, entertaineri ca sa te distreze, oameni de stiinta care sa iti faca palatul in care locuiesti un adevarat OZN ultratehnologizat.

Ai fi proprietar de club de fotbal, ai detine cladiri inalte de sute de metri si castele vechi de sute de ani. Ai avea o colectie impresionanta de masini de lux la care, o data pe an, ai lasa acces publicului larg, ca sa le admire. Mai milos din fire, ai lupta pentru eradicarea saraciei la nivel mondial si ai dona fonduri inepuizabile centrelor de cercetare medicala ca sa ajute in lupta impotriva cancerului sau a altor boli incurabile. 

Ce viata am avea cu totii, daca am avea „tot” ce nu au ceilalti.

Asa ca probabil iti imaginezi socul pe care l-am avut, cand am auzit replica prietenului din fata mea.

“Ar fi cel mai mare cosmar pe care il poate avea un om!”

Am crezut ca nu am auzit bine. Eram amandoi antreprenori la inceput de drum, aspiranti ai unei vieti mai bune decat avusesem pana atunci. Inca nu aveam banii pe care i-am fi avut daca am fi ramas angajati, dar asta tinea de alegerea noastra. 

“Viata e misto tocmai pentru ca se termina.” – a continuat el.

“Cum adica?”

“Pai simplu. Gandeste-te ca te joci un joc pe calculator. Si ai un omulet cu care explorezi diverse incaperi, timp in care trebuie sa te feresti de capcane si sa te lupti cu tot felul de creaturi. Sau orice alt joc pe care l-ai jucat, conteaza prea putin.”

“Asa…”

S-a oprit pentru un efect dramatic de cateva secunde, dupa care a continuat:

“Si acum imagineaza-ti ca ai vieti infinite. Cat timp te-ai mai juca?”

Abia atunci am realizat.

“Probabil ca m-as plictisi si as renunta.”

“Bineinteles. Placerea jocului este data de faptul ca poti pierde totul, ca ai vieti finite, ca trebuie sa muncesti pentru resursele tale. Asta provoaca dependenta. Daca ai avea vieti infinite, nu ti-ar mai pasa. Iti spun, daca ai fi nemuritor, ai fi acru ca un castravete si te-ai gandi in fiecare zi la sinucidere.”

“Ok, asta am inteles. Si cu banii?”

“Pai e acelasi lucru. Actul in sine de a-i castiga este cel care ne da satisfactie. Noi credem ca este suma din cont, dar in realitate, daca am avea orice suma, fara efortul din spate, am pierde placerea. Atunci cand cumperi o masina, tu crezi ca e masina care iti da fericirea. Dar dupa ce o cumperi, dupa cateva zile, de cele mai multe ori, ai o cadere emotionala. Iti dai seama ca nu e aia “fericirea”. De ce? Pentru ca fericirea ai simtit-o in timp ce ai castigat banii, nu cand i-ai avut in sfarsit. Fericirea este data de faptul ca ai devenit, pe parcurs, omul care a castigat banii sa isi cumpere masina: calculat, disciplinat, concentrat, econom, strateg.”

Conversatia asta a fost printre cele mai profunde si mai marcante pe care le-am avut in viata mea.

Conflictul si obstacolele pe care le intalnim 

Plecand de la imaginea omuletului de pe ecran cu vieti finite, ca sa ai o miza, incepi sa iti dai seama ce te determina sa joci. Tocmai faptul ca poti pierde vietile alea si ca jocul se poate termina. Asa devii bun in joc si asa se creeaza si dependenta.

Orice joc are in spate un scenariu si se bazeaza pe o poveste. La fel ca orice film. La fel ca orice carte. 

Si intrebarea care vine natural, cumva, este: ce face ca o poveste sa fie buna? Astfel incat sa joci jocul ala? Sa citesti cartea aia? Sa te uiti la filmul ala?

In orice curs de scriere creativa din lumea asta, afli ca la originea unei povesti bune sta conflictul. Cand o poveste nu functioneaza, nu te prinde, deseori creatorii din spate spun: “Nu este destul conflict”. Cu alte cuvinte totul este prea “liniar”, nu este actiune, nu exista drama, protagonistul nu are pentru ce sa lupte.

Aud deseori replica asta de la “incepatori”:

“Dar de ce trebuie sa fie conflict? O poveste nu poate fi faina si fara el?”

Iar raspunsul este:

“De ce ai urmari o poveste in care protagonistul este perfect, viata lui este perfecta, nu are pentru ce sa lupte, pentru ca are tot ce ii trebuie, are bani in cont, sotie fotomodel, Porsche Carrera in garajul unei case valorate la 50 milioane de dolari, cariera de avocat ireprosabila in care nu a pierdut nici macar un singur caz, doi copii supradotati, care au depasit cu mult nivelul de cunostinte si inteligenta al profesorilor lor….”
(si pot continua la nesfarsit)

Reactia ar fi de respingere instanta.

Avem nevoie de obstacole si piedici. Avem nevoie de conflict.
Pentru ca altfel nu invatam nimic din povestea respectiva.

Plus ca atunci cand exista conflict exista premisa de evolutie. Fara conflict, nu exista crestere.

”Creativitatea se naste din necesitate precum si ziua se naste din noapte.
In perioada crizei se nasc inventiile, descoperirile si marile strategii. Cine depaseste criza se depaseste pe sine insusi, fara a ramane >>depasit<<„, spunea Einstein.

Evolutia se naste din aceeas necesitate. Cand ne lovim de blocaje, cand simtim frustrari – stim ca e timpul sa crestem, ca oameni.

Eroul

Si asa ajungem la primul pitic din serie.

O sa iti dau mai multe exemple despre ce este un erou, dar o sa incerc sa daram si cateva mituri legate de ce “se spune” ca ar trebui sa insemne (motiv pentru care nu reusim sa ne vedem ca fiind unul).

Cuvantul erou, pe care limba romana il atribuie, si pe buna dreptate, personajului principal dintr-o opera literara, provine din latinescul heros. Aici lucrurile devin un pic mai interesante, pentru ca latinescul heros indica nu neaparat un muritor sau un zeu, ci un semizeu. O persoana nascuta dintr-un pamantean si un zeu.

Asta duce cu gandul ca eroul are, pe de-o parte calitatile si defectele unui om, dar si ca ii curge prin vene sange de zeu, avand puteri supranaturale pe care le poate folosi in anumite situatii.

Orice poveste are un protagonist (sau erou) care, in mod normal, vrea ceva. De obicei cineva (antagonistul) il impiedica sa obtina acel ceva. Aceasta este calatoria externa eroului si parcursul in sine este “povestea”.

Ce ratam, insa, atunci cand ne uitam la o astfel de poveste, este calatoria “interna” pe care o are protagonistul. In ciuda abilitatilor pe care le are protagonistul (partea “zeificata” a lui), cele mai atractive povesti si cei mai dragi eroi nu sunt cei infaibili. Dimpotriva, ne identificam aproape instant cu defectele eroilor pe care ii urmarim.

Si aici ajungem la unul dintre mituri – cum ca eroii ar fi perfecti. Ar avea toate calitatile (abilitatile) necesare ca sa lupte pentru ceea ce vrea, sa infrunte antagonistul si sa invinga.

In realitate eroii sunt niste fiinte imperfecte (partea “muritoare” din ei). Iar imperfectiunile sunt date de DEFECTE. Cei mai puternici eroi ai nostri, in care ne regasim si fata de care ne identificam – noi tinem la ei, in realitate, pentru ca sunt imperfecti.

Nu ne place de eroii fara gauri in armurile lor. Pentru ca ei nu exista.

Avocatul ala de mai sus devine eroul nostru abia cand pierde un caz, da faliment sau il paraseste nevasta. Devine eroul nostru abia cand ne dam seama ca, in realitate, in interiorul lui, seamana cu noi. Fiinte imperfecte, care au dorinte si care trebuie sa ia decizii. Decizii infricosatoare.

Abia atunci acel protagonist devine campionul nostru, care lupta cu defectul lui, cu demonul lui interior, mai mult chiar decat pentru obiectivul lui exterior (sa tina firma pe picioare, sa isi recastige nevasta, sa castige cazuri din nou la firma de avocatura etc. etc. etc.).

La fel ca in discutia cu prietenul meu, de acum mai bine de zece ani, noi omoram povestile cu eroi infailibili, cu vieti infinite si fara limita de bani. Nu ne place. Ne plictisesc.

– In Revolta Akienilor (vezi >>AICI<<), ultima carte lansata de mine, eroul este un pusti care vrea sa scrie (calatoria exterioara), dar care este impulsiv, instabil emotional si care nu are incredere in el (defectul).
– In Vanatorii de zmeie, scrisa de remarcabilul Khaled Hosseini, protagonistul, in ciuda inteligentei, este LAS. Iar el, independent de ceea ce se intampla in viata lui, lupta de fapt cu lasitatea, fiind din ce in ce mai constient si mai ingrozit de ea.
– Harry Potter nu are incredere in el si, atunci cand capata, devine arogant.
– Chiar si in cartile autobiografice se pleaca de la aceeasi premisa. In „Open”, a lui Agasi – defectul protagonistului este ura fata de tenis, in conditiile in care “calatoria lui externa” este chiar tenisul. Ce combinatie malefica a reusit autorul in cazul asta.
– Robert Neville, protagonistul din “Sunt o legenda”, este un alcoolic incapabil sa faca fata emotional trecutului si amintirilor cu sotia si fiica lui, acum moarte. 

Chiar si in personajele initiate de benzile desenate (de tipul Marvel sau DC Comics), cand a fost nevoie de ecranizarea povestilor s-a investit mult in umanizarea supereroilor.

– Batman devine un depresiv ciudat, in care ne regasim cumva.
– Superman, tocmai pentru ca este “aproape” indestructibil, are parte de kriptonita, in plan extern, iar in planul interior are defectul de a o iubi pe Louis Lane si umanitatea, in general (da, iubirea poate fi un defect, in anumite contexte).
– Pana si James Bond, care este, din multe puncte de vedere, mai puternic decat Superman, fiind imaginea eroului fara gauri in armura, este un afemeiat si, in multe cazuri, arogant – ceea ce ii aduce cele mai multe dintre necazuri.

Dar eroii Marvel, DC Comics si James Bond – sunt exceptiie. Pentru ca in realitate eroii sunt la fel de imperfecti ca si noi. Tocmai asta ii face puternici. 

De ce iti spun toate astea?

Pentru ca evolutia vine din miscare, obstacole, conflicte, necesitate, nevoi. Si multi dintre noi nu reusim sa ne “vedem” in povestea asta, pentru ca NU avem superputeri. Degeaba ne imaginam ca avem 1001 de calitati, atata timp cat, adanc in interiorul nostru, noi ne stim kriptonita. Stim ca avem defecte, dar incercam sa ne comportam ca si cum nu ar exista. 

Nu ne vom misca pana nu intelegem ca tocmai defectul nostru cel mai mare ne face sa fim eroi in aceasta poveste. Vom ajunge acolo unde ne vom dori si vom lupta si cu defectul nostru. Doua calatorii, pe doua planuri, care au foarte mare legatura intre ele.

Cand ne dorim ceva (proiectul nostru), suntem precum o pasare in colivie. Acum, usita la colivie este deschisa, dar ceva ne impiedica sa iesim. Multi spunem ca “nu ne vedem” liberi, de-aia nu evadam. Degeaba asteptam insa in colivie ca sa devenim “invincibili” si “eroi” inainte de a pleca, pentru ca punctul comun al tuturor eroior este ca ei o fac ne-invincibili, acceptandu-si defectele.

Singura cale ca sa iesim din colivie este sa admitem ca suntem terifiati de ce putem gasi in afara ei. Si ca singura metoda ca sa nu ne mai fie frica este sa iesim pur si simplu.

Cam atat azi, 

Cu drag, 
Daniel Zarnescu

PS: Articolul asta face parte dintr-o serie numita „Gamification – Cum sa fii productiv prin joaca”

Partea I – „Intro”, o gasesti -> AICI <- .
Partea a II-a – „Paralela dintre viata si povesti”, o gasesti -> AICI <-
Partea a III-a – „Cei 7 pitici ai productivitatii”, o gasesti -> AICI <-

Astazi am vorbit despre „erou”. In cateva zile o sa revin si cu „dragonul” – metafora pentru proiectul nostru.

PPS: lasa-mi un comentariu la final, dupa ce citesti materialul. Am nevoie sa stiu ca este cineva la celalalt capat al conexiunii de internet …

… si ca nu scriu in van. 

Descrie-mi „eroul” (pe tine), si cu superputerile lui, dar si cu imperfectiunile care ii pun piedica.

Lasa un comentariu mai jos cu raspunsul tau.

Partea I – „Intro”, o gasesti -> AICI <- .
Partea a II-a – „Paralela dintre viata si povesti”, o gasesti -> AICI <-

***

Primele concepte

Daca ai citit partea a II-a, numita “Paralela dintre viata si povesti”, deja te-ai familiarizat cu cateva concepte care te pot ajuta pe viitor.

Pe de-o parte am vorbit despre “erou” (in esenta fiind vorba de tine, cel care citesti aceste randuri), dragon (metafora pentru proiectul pe care inaintezi si pe care, intr-un final, trebuie sa il dai gata). O sa vin cu cateva nuante aici care iti vor aduce o claritate si mai mare asupra rolurilor pe care le jucam in povestile noastre.

Pe de alta parte, indirect, am vorbit putin si despre esec si succes si ce reprezinta ele. 

Asa ca o sa le iau pe fiecare in parte si o sa adaug si mai multa “carne”, astfel incat sa faca parte din tine si din ADN-ul tau. Ultima rugaminte pe care o am, pe masura ce citesti randurile astea, este sa inchizi orice factor disturbator care poate aparea in timpul asta.

Am nevoie de tine cu mintea si cu sufletul, asa ca am nevoie sa pui telefonul pe silentios pentru cateva minute. Sa inchizi facebook-ul. Internetul daca se poate. Si sa iti propui sa citesti aceste materiale, si aici ma refer inclusiv la urmatoarele parti, nederanjat de nimeni (si nederanjabil).

Altfel vei avea o intelegere fragmentata a ceea ce incerc sa iti transmit si nu vei reusi sa transpui mai departe aceasta filozofie acolo unde este mai important, adica in viata ta.

Conceptele pe care le voi prezenta vor avea trei mari roluri:

* rol metaforic (emotional) – cumva, in momentul in care vezi proiectele proprii precum jocurile de calculator, filmele bune sau bestsellerele pe care nu le poti lasa din mana, in momentul in care intelegi principiile din spate, vei simti mult mai mare relaxare, incredere si curaj cand vine vorba de termeni de altfel rigizi precum: productivitate, performanta, eficienta, termene limita etc.

* rol de constientizare a imaginii de ansamblu – in sensul in care in orice “poveste” care ne prinde exista cateva elemente care ne pot debloca doar pentru ca le constientizam; pentru asta este foarte importanta partea de “Harta” si “Blocaje”, unde sunt descrise momentele in care “eroul” renunta sau clacheaza.

* rol pragmatic (prin tehnici) – seria asta de “gamification” nu o sa ramana doar o poveste frumoasa pe care sa nu o poti apuca de niciunde; imediat dupa blocaje voi veni cu “armele” care metaforizeaza, in fapt, unelte de productivitate si care starnesc pofta de actiune, mentine motivatia ridicata si iti ofera aplicabilitate imediata. Vor fi cel putin 10 astfel de “arme“ prin care sa duci lupta cu dragonul (proiectul tau).

Cei 7 pitici ai productivitatii personale

Ca sa poti avea o claritate si mai mare asupra a ce urmeaza sa se intample, poti face o paralela intre conceptele pe care le vreau introduse si cei 7 pitici ai Albei ca Zapada.

Odata ce intelegi ce face fiecare pitic in parte, iti dai seama ca fiecare “element” are un rol de sine statator si extrem de important pentru unitatea “povestii”. Cu alte cuvinte, daca iei un singur pitic din ecuatie, povestea nu prea mai este poveste in adevaratul sens al cuvantului. Din acest punct de vedere “dragonul” pe care trebuie sa il dam gata ca povestea sa fie inchisa ( sau antagonistul pe care il intalnim in orice poveste bines pusa) NU ESTE CU ADEVARAT INAMICUL NOSTRU.

Pentru ca fara antagonist nu ar mai exista nicio poveste. Fara antagonist nu ar exista nici erou. Dusmanii care apar pe parcurs, de asemenea, isi au rolul lor foarte bine definit – prin care testeaza eroul, sa vada daca este pregatit sa evolueze. Fara ei nu ar exista evolutie, prin urmare nu ar exista poveste. La fel si despre blocaje, daca ele nu apar pe traseu, povestea ar fi una plictisitoare.

Din aceasta paradigma trebuie sa intelegi ca povestea este suma a tuturor elementelor si ca ele te construiesc pe tine ca erou. Orice emotie negativa pe care o dezvolti fata de un element din poveste, fata de un “pitic”, nu face decat sa iti rapeasca povestea in sine.

Cat despre partea asta cu “gamification” si de ce este nevoie de ea – din punctul meu de vedere oamenii cu care am lucrat pe partea de performanta devin foarte rigizi in abordare si foarte “nemti”. Nu ar fi nici-o problema daca ar fi rezultate adecvate, dar de multe ori aceasta rigiditate duce in probleme emotionale, in biciuirea inutila a propriei persoane, ca sa poti “mentine directia“ si, intr-un final, de multe ori in pauze lungi sau chiar renuntare.

Iar, nu e nimic in neregula sa renunti la un proiect pe care il vrei materializat sau sa iti iei cateva zile ca sa “recuperezi” energie – atata timp cat nu devine o regula, in loc de exceptie. Atata timp cat acest obicei nu este cumva o minciuna si o fuga de proiectele tale, in loc sa fie un catalizator pentru mai departe.

Cu totii putem obtine rezultate mult mai mari daca reusim cumva sa transpunem “o poveste” despre cine suntem noi si ce facem, poveste care sa se suprapuna cu realitatea “rigida” in care traim.

Cei mai performanti oameni pe care i-am intalnit, intr-o forma sau alta, isi spun povesti frumoase si motivatoare despre rolul lor, despre ceea ce fac, despre rezultatele pe care le au, despre esecuri, adversari, aliati, mentori, resurse, provocari. Repet – povesti FRUMOASE.

Orice sportiv de performanta (de elita), daca vorbesti despre cel mai puternic oponent al lui, iti va spune, intr-un final, ca tocmai aceasta rivalitate il intregeste, il face complet. Nu ura, ci mai degraba dragostea si admiratia fata de el. Nu dusman, ci mai degraba partener, in ciuda rivalitatii.

Pentru ca – ce ar fi Agassi azi, daca nu ar fi fost Pete Sampras? (si invers)
Ce ar fi Real Madrid fara Barcelona?
Ce ar fi Federer fara Nadal?
Ronaldo fara Messi?
Muhammad Ali fara Frazier?
Airton Senna fara Alain Prost?

iar lista poate continua la infinit…

Asta este motivul pentru care eu cred ca aceasta serie de articole este mai degraba o filozofie, inainte de a fi o culegere de tehnici. Tocmai asta o face atat de puternica. Trebuie doar sa ai rabdare si sa citesti in ordine cronologica toate materialele.

Putin despre esec si succes, in acest context

O alta viziune pe care o propun este legata de modul in care percepem esecul si succesul. Pentru ca intr-un bestseller, atunci cand protagonistul esueaza, de cele mai multe ori inseamna ca povestea se intinde mai departe de acest esec. Ca este doar o etapa din care are nevoie sa isi invete o lectie, sa se ridice de la pamant si sa inainteze in continuare, catre un punct in care isi incheie calatoria, macar din punct de vedere emotional. Catre un punct in care copilul a devenit adult, lasul a devenit curajos, timidul a devenit indraznet, antieroul a devenit erou.

Acest mod de a vedea lucrurie iti da o relaxare incredibila cu privire la diferitele etape prin care vei trece.

Pentru ca atunci cand vei infrange „dragonul”, vei sti ca trebuie sa sarbatoresti, pentru ca povestea se incheie cu tine „complet”. Eventual finalul te va gasi intr-o noua cautare, o noua aventura, un alt dragon pe care sa il infrunti.

Si atunci cand cazi, vei sti ca povestea e ceva mai lunga decat te asteptai. Ca nu esti la finalul cartii, ci ca abia s-a terminat un capitol. Se pun bazele, creste tensiunea – pentru „marea batalie”, cand vei avea inca o data sansa sa te confrunti cu dragonul arogant, care stie ca te-a invins anterior. 

Vezi tu, totul e o joaca. Daca renuntam la rigiditate, s-ar putea sa ne placa si sa devenim dependenti de calatoria noastra si de finalul in care te vei uita in ochii dragonului tau si ii vei spune:

„Sunt aici si sunt pregatit!”

Cam atat astazi, 
Data viitoare, in partea a IV-a, voi vorbi in detaliu despre primul pitic si, probabil, cel mai important: eroul.

Cu drag, 
Daniel 

PS: seria asta de articole traieste din comentarii. Imediat cum termini de citit apasa pe reply si da-mi un semn ca esti in fata monitorului. 

Si vorbeste-mi despre dragonii tai. 

(Iar eu voi continua sa scriu.)