Canada a anunţat recent că va renunţa să ceară vize pentru cetăţenii câtorva ţări vecine cu România. România nu este încă în program. Ceea ce este trist, dar de înţeles, este că românii din Canada sunt majoritar împotriva eliminării vizelor pentru cetăţenii români (o opinie care reiese din discuţiile de pe forumurile româneşti sau din discuţiile pe care le-am avut cu alţi români aici). Şi aceasta deşi vizele înseamnă pentru cei de aici o complicare a procesului de a primi vizite ale părinţilor, fraţilor sau prietenilor.

De ce preferă românii din Canada să le fie mai greu să-şi aducă membrii familiei aici decât să fie de acord cu eliminarea vizelor?
1) imigraţia românească din Canada este aproape 100% legală. Mai mult, este una selectată de către guvernul canadian (şi cel provincial dacă vorbim de imigraţia din Quebec) ceea ce înseamnă inclusiv un control de securitate. Eliminarea vizelor ar însemna o creştere a imigraţiei ilegale, inclusiv creşterea posibilităţii ca anumite persoane, pornite pe comis infracţiuni, să ajungă aici.
2) ca o consecinţă a punctului 1, imaginea românilor din Canada este foarte bună. Chiar excelentă dacă facem comparaţia cu cea a românilor din Europa. Există o temere că eliminarea vizelor ar conduce la o înrăutăţire a acestei imagini.

Poate cei din ţară cred că românii din Canada stau cu nasul pe sus. Şi poate că aşa este. Pe de altă parte, sincer, mizeria de zi cu zi din România (şi nu mă refer la mizeria de pe străzi) îi împiedică pe mulţi români să se vadă aşa cum sunt: lipsiţi de civilizaţie, plini de răutate şi proşti.

Emisiunea No Reservation nu a fost un accident, în ciuda protestelor româneÅŸti. AÅŸa suntem. Iar presa – care se supără foarte repede când este criticată – este vinovată de cum este România ÅŸi de cum sunt o parte dintre români, din păcate suficient de mulÅ£i pentru a da tonul ÅŸi imaginea unei ţări.

Iată o poveste adevărată: meci de box la Montreal între Bute şi Joppy. Înainte de meci, declaraţii belicoase ale adversarului lui Bute (declaraţii pe care le întâlniţi la orice meci de box profesionist peste ocean, făcând parte din spectacol). Întâmplător (chestie care nu se va mai repeta vreodată) suporterii români veniţi din România pentru a-l susţine pe Bute sunt cazaţi în acelaşi hotel cu adversarul acestuia.

Ca niÅŸte suporteri veniÅ£i din Europa civilizată în America de Nord cea lipsită de cultură, suporterii români au pornit în noaptea dinaintea meciului, la ora 3,30 AM, alarma de incendiu, ceea ce a forÅ£at evacuarea hotelului – ÅŸi inclusiv a adversului lui Bute – pentru două ore. PuteÅ£i citi ÅŸtirea în ProSport. Iar în spatele ÅŸtirii, rânjetul aprobator al ziaristului român bucuros că suntem un popor de ÅŸmecheri ÅŸi că le-am tras-o astora. Nu o să găsiÅ£i în ÅŸtirea asta nici un repros, nici o părere de rău. Nu ne crapă obrazul de ruÅŸine.

Şi atunci ne mirăm de violenţa de pe stadioane, de violenţa de pe străzi şi de cea din ştirile tv. Ne mirăm că Bourdain zice că nu după ce a vizitat 50 de ţări nu ne poate clasa în primele 40 la ospitalitate.

Şi cei care stau în .ro îi vor înjura pe proştii care stau în .ca şi vor ca ei să nu circule liber. Ce nu ştiu unii români: faptul că ţara lor e în UE nu-i face automat europeni. Mulţi dintre ei sunt la periferia civilizaţiei. Faptul că au paşaport, nu-i face automat turişti. Ci doar barbari cu paşaport.

Iar partea proastă este că din cauza lor, suferim şi cei care nu suntem aşa.

Cred că cineva ar trebui să se ocupe serios de CNA şi să-i retragă din atribuţii. CNA trebuie să se ocupe de reglementarea audio-vizualului dar mai nou, oamenii de acolo se cred trimişii lui Dumnezeu pe pământ şi s-au apucat să se lupte cu greşelile de gramatică din programele de ştiri şi din calupurile publicitare.

Nu e de ajuns că Academia Română a transformat limba română într-un teren de joacă unde o mână de lingvişti se uită cum inginerii, doctorii sau istoricii decid să modifice, după cum bate vântul, limba română. (N-am nimic cu profesiile astea dar nu cred că accederea unui inginer sau a unui medic în Academie îi da acestuia dintr-o dată competenţe lingvistice.)

Ultima decizie a CNA a fost de a sancţiona postul Realitatea TV pentru că unul din clipurile publicitare rulate pe post conţinea un dezacord gramatical. Într-o societate normală, şi nu nebună cum este România, aceasta nu era treaba CNA şi nu era vina postului. E treaba companiei care-şi face reclamă şi a companiei de publicitate dacă aşa îşi respectă ei potenţialii cumpărători.

Astfel de acţiuni nu vor permite niciodată românilor să iasă din statutul lor de asistaţi. Eu m-aş simţi jignit de astfel de decizii. Pentru că CNA îmi transmite astfel că eu sunt prea prost pentru a putea realiza că este vorba de o greşeală şi-mi leazează dreptul meu de cumpărător de a sancţiona compania care-şi face reclamă prin cea mai dură sancţiune pe care i-o pot da: accea de a nu-i mai cumpăra produsele.

Am avut nevoie de o mică pauză de blog pentru a putea rezolva proiecte care-mi cereau cu insistenţă atenţia. Am avut curiozitatea să transform această perioadă de tăcere într-un mic experiment: mi-am notat care ar fi fost subiectele despre care aş fi scris dacă aş fi scris.

Într-o ordine aleatorie: pnl, băsescu, vot uninominal care nu va fi, biserica ortodoxă şi noul ei patriarh, psd, despre cum presa ţine în viaţă fantomele din politica românească, cnsas, tvr, bloguri, din nou despre liberali şi băsescu, despre diverşi miniştri, sistem educaţional şi apoi de la capăt.

Despre majoritatea acestor teme trebuia să scriu, într-o altă formă, lucruri pe care le-am mai spus. Sau pe care le-au mai spus alţii. Luna aceasta de pauză de scris dar în care am citit fluxurile RSS de la blogurile şi ziarele pe care le urmăresc m-a lăsat cu convingerea că România este un simulacru de ţară care ne lasă impresia că în ea se întâmplă tot timpul ceva. De efervescenţă. În realitate nu se întâmplă nimic. Nu există progres. Doar descompunere. În acelaşi ritm cu creşterea nivelului de trai. E un loc trist şi fără speranţă. Toleranţa a fost izgonită. Nu mai există coeziune socială ci doar o masă de indivizi care se mişcă necontrolaţi.

M-am întrebat (o fac încă) de ce scriem – noi câţiva care încă combatem? Ne hrănim cu certitudinea sau doar cu speranÅ£a că într-o zi ceva se va schimba în România?

Update: acum am dat peste postul acesta, scris de Underhill care este, şi el, într-o stare identică cu mine.

Nu ştiu dacă aţi observat dar societatea civilă a dispărut din România. Să luăm cinci dintre cele mai cunoscute ONG din România:

- AgenÅ£ia de Monitorizare a Presei – un site web sub orice critică ÅŸi nici o informaÅ£ie, nici o luare de poziÅ£ie pe evenimente recente. Ultimul eveniment mare tratat este confiscarea de către preÅŸedintele Băsescu a telefonului unei ziariste de la Antene. Ce-aÅŸ fi vrut să citesc: o critică a modului în care presa tinde să trateze orice subiect din politică drept un război între palate ceea ce este o formă de manipulare a telespectatorului/cititorului prin omiterea dezbaterii subiectului. O luare de poziÅ£ie faţă de TVR unde directorul general opreÅŸte difuzarea unor anchete pe post din cauză că ele atacă politicieni.
- AsociaÅ£ia Pro-DemocraÅ£ia – rămasă la observarea alagerilor europarlamentare ÅŸi la urări de la mulÅ£i ani. Ce-aÅŸ fi vrut să citesc: despre numirea Noricăi Nicolai ÅŸi despre oportunitatea acestei numiri, despre situaÅ£ia din TVR, răspunsuri la criticile aduse proiectului APD privind votul uninomina. Åžtim, tăcerea e de aur dar nu în cazul societăţii civile.
- Societatea Academică Română – este singura care ia poziÅ£ie faţă de numirea lui Nicolai la JustiÅ£ie publicând un comunicat al CoaliÅ£iei pentru o Guvernare Curată. ÃŽn rest, mai nimic cu scuza că Alina Mungiu Pippidi ÅŸi Sorin Ioniţă combat prin forÅ£e proprii în diverse publicaÅ£ii. Dar ca Alina Mungiu Pippidi ÅŸi Sorin Ioniţă, nu ca SAR.
- Grupul pentru Dialog Social – este foarte preocupat de Åžtrandul Tineretului ÅŸi a rămas cantonat la nivelul anului 2007, condamnarea comunismului. Nimic notabil pe site care să-mi arate că ONG asta există.
- AlianÅ£a Civică – o amintire ÅŸi atât. Nu uită să ceară redicrecÅ£ionarea a 2% din impozitul pe venit către ONG care nu arată că ar fi făcut ceva după anul 2006.

În concluzie, în 2008 putem declara societatea civilă din România, aşa cum o cunoşteam până acum, moartă. La un asemenea deces, ar trebui să încercăm să vedem şi care ar fi cauzele. La o primă examinare, fără o autopsie atentă, se constată:

- cauza principală este clasa politică românească. Care fiind cancerigenă nu poate conduce decât la deces. Politica românească a distrus societatea civilă prin două mijloace: prin promovarea unor reprezentanţi ai acesteia în funcţii politice (exemplele clasice: Monica Macovei şi Renate Weber) şi prin cointeresarea reprezentanţilor acesteia cu bani/glorie/influenţă/etc (după caz şi persoană). Fără exemple aici pentru a nu fim puşi să dovedim ceea ce toată lumea ştie.
- o altă cauză este că societatea civilă a copiat de la lumea politică tot ce are ea mai prost: modul de organizare orientat în jurul unei autorităţi. Care reprezintă VOCEA, OPINIA prin excelenţă. Acest mod de organizare a lăsat organizaţiile fără voce şi fără vizibilitate în momentul în care au intervenit tentaţiile de la aliniatul precedent.
- presa este un alt ucigaş al clasei politice. Prin prezentarea drept analişti a tot felul de indivizi a căror credibilitate profesională, jurnalistică şi probitate morală este discutabilă. Aş fi curios câte cârţi de specialitate au marii analişti politici şi nu numai perindaţi ca sfintele moaşte pe la televiziunile româneşti? Câte articole publicate în reviste recunoscute de afară?
- o ultimă cauză: laşitatea/dezinteresul (luaţi ce termen vreţi, în funcţie de cât de duri vreţi să fiţi). M-am mai plâns odată că Facultatea de Filosofie are o catedră de etică. Există nişte specialişti în etică aplicată la SNSPA (vorbesc de soţii Miroiu). Există un Institut de Filosofie care arde gazul pe banii publici. Oameni care ar trebui să ia cuvântul. Care să ne spună care sunt implicaţiile etice ale unei decizii politice. Nu am auzit nimic din partea asta. Şi nici nu vreau să-i aud plângându-se că lumea crede că filosofii sunt inutili. Privindu-i, inutilitatea e singurul lucru care-ţi sare în ochi. Filosofia era strict legată de viaţa cetăţii. Decorticăm Republica lui Platon în cheie etică dar despre republica noastră suntem total incapabili să ne exprimăm un punct de vedere.

Bun, vestea că a murit societatea civilă este vestea proastă. Vestea bună este că blogurile au devenit noua societate civilă. Să-i spunem societatea civilă 2.0 Åži vestea ÅŸi mai bună, este că – din punctul meu de vedere cel puÅ£in – noua societate civilă este cu mult mai credibilă decât prima. VeÅ£i găsi pe bloguri luări de poziÅ£ie rapide la evenimente. VeÅ£i găsi oameni care vor comenta ÅŸi vor aduce noi perspective la postarea iniÅ£ială. VeÅ£i găsi oameni care au curajul să gândească ÅŸi să spună cu voce tare ceea ce cred. Åži mai important, veÅ£i găsi oameni care spun ADEVÄ‚RUL. Åži cel mai important, oameni care nu sunt plătiÅ£i pentru asta.

Dacă aş fi în România, aş prefera să direcţionez cei 2% din impozitul meu către un blog. Şi sper ca o parte din acestea să aibă iniţiativa să se înregistreze ca ONG pentru a putea cere legal cei 2% care acum se duc către ONG care nu fac nimic. I-ar merita cu prisosinţă.

Cine îşi făcea speranţe că Daniel, actualul preafericit al României, va reforma Biserica Ortodoxă va trebui să aştepte mult şi bine. Preafericirea este o stare pentru care îşi trebuie fiinţă. Astfel rişti să înnebuneşti lesne. Iar Daniel se pare că nu prea este vizitat de fiinţă.

Când toţi îl credeam ocupaţi cu strângerea puternică în braţele sale a proiectului său de catedrală monstru, iată că, spre surpinderea generală, Patriarhul şi-a eliberat un braţ pentru a aruca gheoaga patriarhală în capul editurii Polirom care a tradus în română cartea Versetele Satanice ale lui Salman Rushdie.

Devenită brusc purtător de cuvânt al Al Qaeda, BOR susţine că „Versetele“ lezeaza valorile spirituale si simbolurile religioase.

„Exprimindu-si solidaritatea cu comunitatea musulmana din Romania, in contextul aparitiei in limba romana a cartii intitulate «Versetele satanice», Patriarhia Romana dezaproba manifestarile care lezeaza valorile spirituale si simbolurile religioase, indiferent de religia oficiala pe care acestea le exprima“ (aici)

Cu grijă, BOR invocă legea 489 din 2006 care spune că în România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase dar refuză să citeze şi legea fundamentală care spune că libertatea de exprimare este garantată. Apropos, ar trebui văzut dacă legea 489 din 2006 nu este uşor neconstituţională.

Nu este primul atact la BOR la libertatea de exprimare. Piesa de teatru a Alinei Mungiu, Evangheliştii, a fost considerată blasfemie şi a fost intens criticată de înaltele feţe bisericeşti din România.

Puterea BOR în România, care oficial este un stat laic, pare a fi în creştere în ciuda numărului redus de credincioşi care frecventează bisericile şi în ciuda scandalurilor de colaborare cu Securitatea ale înalţilor prelaţi.

Statul român şi-a arătat disponibilitatea de a dona 30 milioane RON (8,5 milioane euro pentru cei pierduţi în moneda naţională) pentru construcţia catedralei, considerată monstruoasă de majoritatea specialiştilor în arhitectură şi urbanism. Ca şi cum nu ar fi de ajuns, parlamentarii români au decis ca statul să suporte jumătate din cheltuielile pentru construcţia catedralei. Adică 200 de milioane de euro.
Ca şi cum nu ar fi destul, o recentă decizie a Ministerului Învăţământului care introduce religia ca materie obligatorie în şcoli. Şi nu oricum ci până în clasa a XII-ea. În loc de cursuri de etică sau de cultură civică, lucruri care lipsesc românilor, ministerul Educaţiei pare mai pasionat de îndoctrinare. Dacă sistemul de învăţământ românesc este atât de prost încât nu vă poate salva creierul, atunci măcar să vă salveze sufletele. Cam asta pare a fi motivaţia lui Adomniţei.

Ce înţelegem de aici? Că România este pe punctul de a deveni un stat fundamentalist ortodox.

Update: şi ca să fiu rău aş spune că asta se întâmplă în plină guvernare liberală.

“Ingerinţa în viaţa privată a reclamantului nu are susţinere deoarece reclamantul are calitatea de preşedinte al României, de persoană publică, viaţa sa publică sau privată fiind în atenţia opiniei publice şi tot ce spune sau face preşedintele României interesează în special publicul, care are dreptul de a fi informat”.

Ceea ce aţi citit mai sus este un extras din motivaţia Curţii de Apel Bucureşti care a respins o contestaţie a preşedintelui Băsescu în cazul insultării unei ziariste de la una din Antenele lui Voiculescu. Băsescu motiva că a rostit celebra insultă într-un spaţiu privat şi că nu este treaba nimănui ce zice el în privat. Nu zic că Băsescu trebuia iertat de păcate, dar decizia Curţii de Apel Bucureşti este anormală.

Preşedinţii şi demnitarii, în sensul larg al termenului, au dreptul la viaţă privată ca toţi ceilalţi. Că această viaţă privată, prin natura funcţiei, este mai mică decât a muritorilor de rând este altă poveste. Dar este clar că ea există.

Decizia Curţii spune practic că orice face preşedintele României este de interes public. Prin urmare, dacă un ziarist sau un cetăţean ar face apel la legea accesului la informaţiile publice şi ar adăuga în cerere ca temei legal şi decizia Curţii de Apel poate solicita orice informaţie despre preşedinte.

Putem întreba ce parfum foloseşte preşedintele, ce-a mâncat la micul dejun, de câte ori pe săptămână face dragoste, dacă foloseşte sau nu prezervativul sau dacă sforăie noaptea. Are publicul dreptul de a fi informat despre aceste aspecte ale vieţii preşedintelui sau ale vieţii oricărui demnitar?

Paparazzi din România au acum viaţa mult mai uşoară. Nu trebuie să se mai ascundă, să înşele vigilenţa demnitarilor români. Pot cere legal orice informaţie despre un demnitar şi primi răspuns în 30 de zile.

Ziaristul se deosebeÅŸte de alte fiinÅ£e prin faptul că atunci când vrea să facă dreptate nu se mai uită la injustiÅ£iile pe care le face. Presa românească, pe urmele ministrului Orban, ignoră – a câta oară – codurile deontologice cu care se mândreÅŸte la fel cum ignoră ÅŸi legislaÅ£ia privind protecÅ£ia minorului.

Informaţia în cazul Orban ar fi trebui să se oprească la faptul că ministrul a avut un accident şi că a fost accidentată o fată. Nici numele fetei şi nici poza ei nu trebuiau publicate prin ziare.

O apariţie cel puţin ciudată în presa românească. Adevărul are scris mare în ediţia sa de internet şi pare că şi în print titlul "Afară cu şobolanul" lângă care tronează poza domnului Ludovic Orban, ministrul care tocmai a ratat o acţiune de PR şi un test de alcoolemie.

Pentru un ziar patrician, cam dur atacul la adresa prietenului magnatului. Vom urmări cu interes dacă Valeria Cupă şi Sorin Ghica vor mai scrie la acest ziar.

Realitatea TV pune în unde încă o tâmpenie din ciclul 10 pentru România. Am comentat anul trecut şi nu mai revin asupra conceptului. Aş vrea să atrag atenţia doar asupra criteriilor din acest an şi a umorului involuntar şi trist care reiese din ele. Şi care reflectă România aşa cum este şi unde este ea în prezent.

Iată criteriile pentru politicieni: criteriile de performanţă pentru această categorie sunt: apără interesul naţional; este bine pregătit, este competent.

Şi criteriile pentru tineri politicieni: criteriile pentru această categorie sunt: nu este corupt; este pregătit, competent; este deştept, inteligent.

Recapitulând sec:

- un tânăr politician trebuie să fie deştept, inteligent. Un politician trebuie să fie doar pregătit şi competent. Proştii sunt acceptaţi.
- tânărului politician i se rupe de interesul naţional (e drept că e un concept atât de larg încât poate să însemne orice). Politicianului matur nu doar că nu i se rupe dar îl şi apără cu îndârjire.

Şi bomboana de pe tort: un tânăr politician este musai să nu fie corupt. Pentru politicianul mare, corupţia nu este interzisă. Ea face parte din fişa postului.

Noapte bună Românie, cu elitele tale cu tot!

Mă întreb dacă România mai are vreo şansă să vadă la faţă vreun politician care să fie inteligent puţin peste medie, să fii înţeles ceva din manualul de logică de clasa a 9-a (doar partea de logică aristotelică), să aibă bun simţ şi să-i pese de lege. Şi în timp ce mă întreb ajung la concluzia că nu.

Politica românească s-a ratat şi nu are nici cele mai mici şanse să se schimbe, cu sau fără vot uninominal.

Pentru că valul doi, cei care ar fi – în teorie – nealteraÅ£i de comunism sunt la fel de răi ca ÅŸi cei care conduc acum România. Iar exemplul vine de unde nu trebuia să vină: de la liberali, care nu mai contenesc a se prezenta ca fiind cei mai democraÅ£i ÅŸi mai viteji dintre români.

Studenţii liberali au depus joi o scrisoare de protest la Palatul Cotroceni faţă de modul în care a tratat Traian Băsescu problema votului uninominal. Tinerii spun că preşedintele a blocat votul prin sesizările făcute la Curtea Constituţională. Tinerii liberali spun că, astfel, există riscul ca sistemul să nu poată fi implementat până la alegerile locale din 2008. Pentru aceasta, ei au adus şi o sticlă goală de votcă, în care şeful statului să pună documentele. "În caz de naufragiu, documentele importante se aruncă într-o sticlă pentru a fi recuperate de cei care pot salva proiectul respectiv", a declarat Liviu Jicman, preşedintele Cluburilor Studenţeşti Liberale. (Realitatea)

Mustind de umorul marca Orban sau Vanghelie, tinerii liberali care mai sunt şi studenţi (vai de învăţământul universitar românesc cu asemenea specimene) se cred inteligenţi. Faţă de cei au protestat ei mai exact? Ei spun că au protestat faţă de Băsescu. Greşit! Au protestat faţă de respectarea legii. Curtea Constituţională a decis că proiectul de vot uninominal promovat de Guvernul Tăriceanu încalcă Constituţia, legea fundamentală a României. Proastă, bună asta este acum.

Ce mesaj transmit tinerii liberali? Că a respecta legea în România este facultativ. Că este de dorit chiar să o încălcăm. Interesul de partid primează asupra legii. Nu, nu aşteptaţi ca cineva din marii lideri ai PNL să le zică ceva tinerilor liberali. Ei i-au crescut aşa şi nu văd nimic rău în asta.

Poate sunteţi interesaţi să ştiţi câte ceva din cv-ul domnului student liberal Jicman. Liviu Jicman.

Sunt absolvent al Facultatii de Studii Economice in Limbi Straine – sectia germana; profilul Economia Intreprinderii – in cadrul A.S.E si student al Facultatii de Stiinte Politice din cadrul Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative. Am participat la diverse sesiuni de training-uri, seminarii si specializari, cum ar fi programul "Tinerii si Constitutia", organizat de ProDemocratia. In anul 2003 sunt bursier al Fundatiei Konrad Adenauer Romania. Am urmat cursurile Scolii Politice Liberale organizata de Institutul de Studii Liberale. (aici)

La aşa educaţie, aşa cultură. Voila că ProDemocraţia poate produce prostii pe bandă rulantă din moment ce un absolvent al unui astfel de curs poate protesta pentru că în România se respectă legea fundamentală. Şi, în plus, domnul Jicman este un bun exemplu de cum banii fundaţiilor străine din România se duc pe specializarea a tot felul de specimene dubioase. Mă întreb cum ar fi dacă am trimite un raport finanţatorilor pentru a vedea cât de prost le sunt cheltuite fondurile.

Iată ce obiective are fundaţia Adenauer în România:

Implicarea civică a tinerilor, neîmpovăraţi de trecut, constituie o necesitate pentru dezvoltarea unei societăţi democrate. La atingerea acestui obiectiv, Fundaţia contribuie prin programul de burse “Sur-Place”, care promoveaza şi instruieşte tineri valoroşi pe teme de interes civic. (aici)

Domnule Holger Dix, vă transmit felicitările mele sincere. Dumneavoastră şi echipei dumneavoastră. Aţi reuşit. Iată un bun exemplu de tânăr neîmpovărat de trecut, valoros, care a înţeles foarte bine mesajul de interes civic pentru care dumneavoastră i-aţi acordat o bursă. Sunt sigur că negarea Constituţiei, ignorarea legilor sunt valori de care statul german este mândru şi pe care, evident, ţine să le promoveze şi în minunata noastră ţară.