Si cum suntem obisnuiti cu genul de calificative:  insuficient, satisfăcător, bine, foarte bine, cam asa sta treaba si cu sentimentul asta de iubire raportat la actul sexual:

1. insuficient – barbatul trece la alta si nu resimte vreo urma de iubire fata de “fosta”

2. satisfacator – barbatul in acest caz nutreste ceva sentimente de iubire si in anumite cazuri isi transforma partenera in nevasta si o tine aproape pentru treburile gospodaresti, cautant tot timpul in altele calificativele “bine” si “foarte bine”.

3. bine – barbatul poate afirma ca este indragostit insa pe parcursul relatiei isi da seama ca ceva lipseste (omului i se uraste cu binele la un moment dat) si tot calca stramb impiedicandu-se de una si de alta in cautarea calificativului “foarte bine”. In mare majoritate a cazurilor de casatorii reusite si de durata relatia sexuala dintre barbat si femeie se incadreaza la acest calificativ.

4. foarte bine – e ceva la care toti visam, nazuim si speram.  Barbatul in cautarea lui febrila ajunge (daca e suficient de insistent, sau poate doar norocos) sa isi intalneasca “jumatatea”. Pe ea o va iubi si o va iubi, de multe ori si de repetate ori. Si pt ca acest “foarte bine” sa ramana “foarte bine” evident relatia nu va dura o vesnicie, va fi o relatie trecatoare (de aceea amanta cand devine nevasta isi pierde statutul de amanta, alta lundui locul).

Mai e un aspect de mentionat. In cazul relatiilor de lunga durata calificativele pot fi imbunatatite daca exista COMUNICARE, si se pot degrada in timp din cauza OBISNUINTEI.

Exista si exceptii de la regula. In sufletul nostru consideram ca suntem aceasta exceptie sau ca avem parte de un barbat care este “exceptia de la regula”. Insa cu toti stim ca speranta moare ultima…

Subiectul as vrea sa il detaliez si sper sa reusesc intr-o zi.

A. mi-a spus azi ca toate gandurile si toate probleme noastre se resfrang asupra unui organ intern din noi. Si tind sa ii dau dreptate. Oragnul ala capteaza toata durerea si suferinta si mai devreme sau mai tarziu se imbolnaveste. Fiecare avem un punct slab in organism, un organ mai sensibil…

Important acum, ca am aflat, este sa ma vindec, nu fizic ci sufleteste.

Cum as putea eu sa gandesc pozitiv cand acum 2 zile spuneam ca vreau sa mor? Ma obosise durerea fizica si in momentul ala am crezut ca ea e salvarea. Oricum nu e prima data cand am astfel de opinii morbide.

Fara sa fiu constienta de legatura dintre trup si suflet acum cativa ani mi-am botezat oragnul afectat cu numele unor persoanaje de desene animate. Ce gand optimist. Ce gest copilaresc. Uneori cred ca m-as vindeca de toate relele doar daca as simti si pentru o clipa dragostea adevarata a mamei. O imbratisare, un te iubesc, o mangaiere. Nu ar trebui sa fie greu toate astea pentru o mama, nu?

Sunt inca sclava multor sentimente si trairi reprimate. Vreau sa ma tratez. De unde sa incep?

Nu iti imagina ca financiar o duc minunat, ba din contra, dar aceasta posibilitate a venit gratie minunatei crize financiare cand mai marii mei sefi nu s-ar supara daca mi-as lua concediu fara plata 7 saptamani cand ei oricum mi-au dat deja 3 sapt de cfs.

So… ma simt de parca zilele astea trebuie sa imi decid viitorul si daca acum aleg sa fac ceea ce imi place, peste o ora responsabilitatea si frica de a nu imi pierde locul de munca ma fac sa aleg varianta numarul doi. Si o tin asa de aproape 2 saptamani.

Nu o sa decid aici si acum, exculs astfel de fantasme, doar ca imi e greu. Atat de greu incat m-am reapucat de fumat…. dupa 6 luni si 10 zile. Bine nu de aia m-am apucat de fumat, altul e motivul (unu despre care nu imi place sa vorbesc).

La inceput comunicarea a fost dificila. Eu 19 ani, ea in jur de 65. Eu pasionata de muzica goth, ea pasionata de istorie. M-a castigat cu canile fierbinti de cafea cu lapte pe care mi le aducea in fiecare dimineata si le lasa la capul patului. Simtea nevoia sa ma protejeze pentru ca fumam si sotul ei murise de cancer la plamani. Asa ca aveam voie sa fumez la ea in casa daca beam macar o cana cu lapte pe zi.

In discutiile avute cu doamna G. la o cafea si 5 tigari am auzit vorbinduse despre adevarata fata a singuratatii. Pierdusem si eu pe cineva drag in copilarie si suferisem dar niciodata nu fusesem singura intre 4 pereti si niciodata nu simtisem nevoia ca mergand pe strada sa opresc un strain si sa il rog sa urce pana la mine sa stam de vorba la o cafea pentru ca au trecut mai bine de 2 saptamani in care nu am mai auzit o alta voce decat a mea.

Doamna G. gatea minunat de bine si de frumos. Pentru ea gatitul era o arta. Felul in care aranja cartofii in farfurie, cum taia ceapa, cum aranja castravetii si gogosarii in borcane pentru la iarna.

Intotdeauna am simtit nevoia sa o protejez la randul meu pe doamna G, dar eram prea mica si prea saraca pentru a o putea ajuta. Doamna G traia dintr-o pensie derizorie si lipsa banilor era primul motiv pentru care ea acceptase sa primeasca pe cineva in gazda. Mi-a marturisit mai tarziu ca mama mea a fost cea care a cucerit-o si i-a inspirat incredere. Pe mine m-a cucerit camera cu peretii ingalbeniti de vreme, cu crapaturile de rigoare si mobila veche si in stil gotic pe care domana G o avea in camera ce urma sa devina a mea.

Cat am stat in Bucuresti, doamna G a fost un fel de pilon al existentei mele acolo. Un om la care m-as fi putut oricand intoarce si care niciodata nu ar fi indraznit sa spuna ca nu are timp sau chef de mine. Imi e dor de ea si de vremurile alea cand copil fiind am intalnit bunica pe care nu am avut-o niciodata.

Nu am mai vazut-o pe doamna G de cativa ani, mai precis de vreo 5. Ne-am auzit la telefon acum cateva saptamani si printre sugituri si lacrimi (ale mele evident) i-am promis ca la viitoarea vizita in Bucuresti o sa trec sa o vad. Si cei mai important am uitat sa ii spun ca m-am lasat de fumat.

Odata cu renuntarea la tutun viata mea a luat o intorsatura ciudata.

In prima saptamana aveam impresia ca am mai mult timp, … mai mult timp sa mananc tot ce nu mancasem pana atunci la ore tarzi din noapte. Am inlocuit bautura energizanta pe care o consumam la ora 8 pm si cele multe tigari cu acea masa pe care majoritatea celor care o consuma o numesc cina.

Dimineata am inlocuit cafeaua si cele 2-3 tigari bagate dintr-un foc cu o cana MARE de ceai si cativa biscuiti. Da, am ajuns sa beau ceai, si nu sunt pe patul de moarte!

Problema e in starile de spirit pe care le traiesc din lipsa de tutun si cofeina. Problema e atitudinea pe care am luat-o fata de viata, sau mai bine zis lipsa unei atitudini benefice. Odata cu tutunul a murit si cheful meu de viata.