Deşi n-am mai fost niciodată la mare, prefer muntele. Pentru că nu am văzut până acum, acolo sus, unde e frig şi eşti pe picioarele tale, adolescenţi cu cercei în ureche şi manele la maxim în difuzoarele de la telefon sau cu diferite fiţe, decât dacă erau în diferite grupuri, de obicei într-o excursie cu clasa.

Din cele auzite şi văzute pe la televizor/internet ar trebui să mă aştept în staţiuni la o grămada de fiţe, la preţuri exagerat de mari, la cluburi doar cu house şi manele, lista putând continua. Bănuiesc însă că puţine se vor compara cu un răsărit/ apus, cu o dimineaţă în care vei fi singur pe plajă şi vei auzi doar apa cum se loveşte de stânci sau cu o seară în care vei admira într-un cadru asemănător cerul înstelat. Dacă n-am spus ceva bine să mă corectaţi.

După tabără mă gândeam să mai mergem prin Bucureşti, Braşov sau orice localitate ne va suna bine când ne vom uita la lista de trenuri ce vor pleca duminica viitoare. Avem o săptămâna la dispoziţie să punem în balanţă variantele.

Sper că v-aţi distrat şi voi vara asta :)

© 2010 Dany's Blog. Toate drepturile rezervate.

Ieri mi-am dat seama cât este de important să te concentrezi asupra a ceea ce vrei şi îţi doreşti din tot sufletul. A te concentra înseamnă a te gândi tot timpul la asta şi la a te lupta pentru fiecare centimetru ce te poate aduce mai aproape de victorie. Mult timp stăteam implicat în 5 proiecte şi lucram la ele jumătate de oră pe săptămână, însă mă întrebam de ce nu merg, de ce e lumea aşa de rea, de ce eu nu pot. Cunoaşteţi perfect situaţia şi cred că aţi trecut la rândul vostru prin asta sau chiar încă mai sunteţi.

Atunci când vrei un singur lucru şi te gândeşti numai la asta, e imposibil să nu îţi vină idei care să te ajute în drumul spre succes. Trebuie doar să te detaşezi puţin, iar asta se face cu o evadare din lumea tehnologiei: citeşte, aleargă, stai în natură şi aşa mai departe.

Am decis să mă focusez şi să acord prioritate în maxim două direcţii. Când vrei mai multe, crezi că lucrezi mai mult, însă este o diferenţă enormă între calitate şi cantitate. Cel mai bine o explică un paragraf ce mi-a rămas în minte şi mi l-am notat, din cartea prezentată la începutul acestui articol:

Soarele este o sursă puternică de energie. În fiecare oră, soarele scaldă pământul în miliarde de kilowaţi de energie. Cu toate acestea, înarmat cu o pălărie şi un parasolar, te poţi defăta ore întregi în lumina soarelui fără teama că vei poţi ceva. Laserul este o sursă slabă de energie. El foloseşte doar câţiva waţi de energie, pe care îi focalizează într-o rază de lumină. Dar, cu ajutorul unui laser, poţi să găureşti un diamant sau să elimini celulele canceroase. Puterea concentrării are acelaşi efect. Suntem înzestraţi cu o capacitate puternică, de talia unui laser, care ne ajută să obţinem tot ce ne dorim în viaţă. – Al Ries

© 2010 Dany's Blog. Toate drepturile rezervate.

Pentru mine, Iaşul e cel mai tare oraş pentru că aici trăiesc de vreo 15-16 ani. Aici am trăit şi încă mai trăiesc cele mai frumoase momente din viaţa mea. Aici pot admira una dintre cele mai frumoase construcţii din România – Palatul Culturii. Pot vedea oricând zeci de zâmbete în Piaţa Unirii, unde copii se joacă şi aleargă după porumbeii ce stau mai tot timpul în această zonă. Mă pot plimba şi alerga prin cel mai mişto parc, Copou. Din zone precum Galata sau Bucium / Păun / Releu pot să privesc de la distanţă întreg oraşul – pe seară e absolut fantastic. Pot să urc cu bicicleta până la aeroport, iar pe drum să mă opresc amintindu-mi cât e de frumos Ciricul.

Iaşul e bestial pentru că aici sunt majoritatea prietenilor. Tot aici este cea mai activă comunitate de bloggeri din regiune – nişte oameni cu care mă văd aproape săptămânal şi cu care mă distrez oricând îi întâlnesc.

Iaşul înseamnă copilăria mea. Iar copilăria e cea mai frumoasă perioadă din viaţă, nu? Nimic nu s-ar putea compara cu săptămânile de la ţară în care nu aveam nicio grijă şi făceam mai de toate: călăream calul, mă plimbam cu (,) căruţă (care o dată a şi căzut peste mine, fiind plină cu fân), pescuiam, jucam fotbal non-stop, mă duceam cu bunicul la stână, stăteam şi făceam locuri de scăldat prin râuri, etc.

Iaşul reprezintă totul şi va reprezinta cel puţin încă vreo trei ani de acum încolo. Aş putea să mai adaug în acest articol că există pârtie, patinoar, ştrand şi alte locuri de distracţie de genul, dar eu nu prea am profitat de ele :-)

Aştept să îmi spuneţi şi voi pe blogurile voastre sau prin comentarii la acest articol de ce oraşul vostru e bestial.

© 2010 Dany's Blog. Toate drepturile rezervate.

- miercuri: Start-Up School (cam obosit pentru un eveniment ce ţinea toată ziua, însă finalul a făcut toţi banii)
- plimbat în Bucureşti cu Alexandra & Alec, Edi, Dana aka Fatadinport (mersi pentru cazare), Marina & co Hip Hop Blog, Lavinia & prietenele ei
- traseu Bucureşti – Timişoara cu maşina aproape o zi întreagă (vineri): mult râs, multă socializare, puţin somn
- Defileul Dunării: unul dintre cele mai mişto locuri văzute până acum
- vineri seara am fost la petrecerea de după lansarea smen.ro, însă cam obosit, motiv pentru care am stat destul de puţin
- regret că n-am fost la plimbare cu bicicleta sâmbătă dimineaţa, deşi eram treaz pe când trebuia să ne întâlnim, doar că nu ştiam
- sâmbătă am ţinut prima mea prezentare (mersi pentru ajutor la design Vlad): a ieşit mult mai bine decât m-aş fi aşteptat; aştept acum să văd înregistrarea
- sâmbătă seara din nou multă socializare şi plimbat puţin prin Timişoara

Am cunoscut şi am revăzut o grămadă de oameni interesanţi care m-au făcut să trăiesc nişte clipe unice. Mă bucur enorm pentru că mi s-a îndeplinit unul din planurile pentru 2010, ce era legat de primul meu discurs. Găsiţi poze aici şi aici (credit poză: Andra Zaharia)

Mulţumesc din suflet #blogtrip, mulţumesc Mercedes-Benz, Paralela45 şi Microsoft!

© 2010 Dany's Blog. Toate drepturile rezervate.

Am început recent să citesc cartea lui Richard Branson, intitulată “Screw It, Let’s do It”. Motto-ul lui este “Hai să o facem!”. Astfel, mi-am reamintit pentru a nu ştiu câta oară care este diferenţa reală dintre vis şi aspiraţie.

Am cunoscut foarte puţini oameni care îşi doresc ceva cu adevărat. Nici a 10-a parte din aceştia nu şi-au pus în minte ceva concret. Iar acum vine cea mai tristă parte. Nici măcar trei dintre aceştia nu mi-au răspuns afirmativ şi concret la întrebarea “Crezi că se va întâmpla asta?”. Răspunsurile erau ceva de genul: “Sincer? Nu cred.”; “Eu sper… dar nu ştiu… e cam greu”.

Acum revin la ce am citit în primele pagini din cardea lui Branson. Dacă îţi doreşti ceva, apucă-te chiar acum de acel lucru! Citeşte articolul până la capăt şi pune-te pe treabă. Vrei să publici o carte care să fie vândută în peste 1.000 exemplare? Fă-ţi un blog, adună 10, apoi 100, apoi 1.000 cititori. Publică ebook-uri care să se vândă în 10, 100, apoi 1.000 exemplare. Apoi treci la ultima fază: publică cărţi. Prima va fi vândută în 10 exemplare, a doua în 100, iar a treia în 1.000. A durat 5 ani, dar ţi-ai îndeplinit visul!

Când cineva te întreabă care sunt ţelurile din viaţa ta, ar trebui să le spui fără nicio ruşine, chiar cu cea mai mare convingere. Dacă râde de tine, ar trebui să te întristezi doar pentru faptul că el nu are curajul tău. Nu merită să-i bagi în seamă pe cei care vor să îţi pună piedici! Nu merită să renunţi! DELOC!

Am citit în ultimul an foarte mult despre motivaţie, despre personalităţi, despre viaţă, despre lume. Mulţi îl admiră pe Ford, pe Jobs, pe Buffet şi aşa mai departe. Câţi ştiu cât au muncit ei pentru a ajunge acolo unde sunt? 5% poate?

Visul tău începe să se materializeze atunci când ai făcut primul pas. Spun asta pentru că mi s-au îndeplinit multe şi pentru că am observat cât de mult contează determinarea. Un nou capitol al vieţii mele spune: visele devin realitate atunci când te uiţi în urmă fără niciun regret, fără nici cea mai mică ezitare, fiind bucuros de ceea ce ai realizat! Visele devin realitate atunci când ai realizat ceea ce ţi-ai dorit, punct! Restul reprezintă doar amăgirea. :-)

© 2010 Dany's Blog. Toate drepturile rezervate.

Vrând să vizionez astăzi un film, am dat de “Into the Wild”. Nu ştiu decât că e legat de sălbăticie, natură, mai exact ce am aflat din primele cinci minute. Acţiunea abia începe, căci protagonistul (el trebuie să fie, nu?) e lăsat în pustietate, unde nu vede decât ceea ce nimeni nu ar vrea să vadă într-o situaţie de genul, adică nimic. Aşa mi-am adus aminte de o întâmplare care din amuzament se putea ajunge cu una dintre cele mai urâte zile din viaţa mea.

Weekendul trecut am fost pe puţin trei ore în fiecare zi cu bicicleta. Duminică, cum era extrem de soare, am zis să facem un drum ceva mai lung. Obiectivul a fost Releu, mergând pe la Cetăţuia. Nu mai are importanţă traseul. Toate bune şi frumoase. Ajungem sus la Releu, lume multă, maşini cu zecile, grătare peste tot. Ne relaxăm puţin şi pornim la drum prin pădure. La un moment dat mă plictiseam să tot dau la pedale. Mă aşteptam la ceva mai abrupt. Am zis să o luăm la dreapta, deoarece era mult mai mişto. Bineînţeles că nu m-am gândit niciun moment că mergeam în direcţia opusă. Îmi ziceam că o să ajungem unde o să fie şi cu asta basta. Ne pimbăm ca năucii prin pădure vreo jumătate de oră. Semnele de pe copaci nici nu le mai vedeam.

Eram trei. La un moment dat, vorbeam: “bă, ce ne facem?”. E, nimic, lasă că e mişto prin pădure, ne credem ca în filmele şi serialele de pe Discovery cu supravieţuitori. Mai trece ceva timp. Trecem într-o nouă fază: “Bă, chiar ne-am pierdut?”. “Nea, nici gând. Hai în jos că parcă nu mai sunt copaci”. Peste câteva minute de mers vedeam parcă şi mai mulţi copaci. “Aoleu….”. Ne-am decis într-o disperare să urcăm în sus cât de mult putem. În timp ce alergam, în gândul nostru se inventau tot felul de scenarii. Mă ia şi acum cu fiori când mă gândesc la clipa în care am conştientizat cu adevărat că eram în ditamai pădurea şi mă uitam în jur: vedeam doar copaci, trei biciclete, doi amici, multe frunze, atât! A, mai era şi cerul…

Ceilalţi doi amici încă mă mai întreabă: “ce se întâmpla dacă… rămâneam acolo?”. Asta mă întreb şi eu, după ce l-am văzut pe tipul din “Into the Wild” în pustietate.

Ok, presupum că o să vă întrebaţi: “stai, dar parcă nu ai ieşit din pădure”. În goana în a ajunge cât mai sus, am dat de un semn de pe copaci (cu ocazia asta le-am şi învăţat). Grabă mare, nu voiam să ne prindă noaptea. Vreo jumătate de oră cred că am mers după semne. Îmi aduc aminte când am văzut o casă pe stânga şi strigam în gura mare: “civilizaţie!” :))

Faza e că în următoarele zece minute am făcut pană. Am oprit maşinile pe stradă şi am întrebat prima dată în ce parte e oraşul Iaşi, iar apoi cât mai avem de mers până la strada Bucium. Răspunsul? “Mai aveeeeeeeţi, aoleeeeeeuuuu”. Mai încolo, să ne distrăm şi noi, întrebăm un tip puţin ameţit (era duminică seara, deh), iar el: “Până unde? Iaşi? Băieţi, mai aveţi de mers băieţi”.

În ritmul în care eu aveam pană nici în două ore nu ajungeam acasă. A venit un tip şi o tipă cu maşina şi ne-a întrebat unde mergem. M-a adus până în cartier şi povestea se sfârşeşte aici. Încă un exemplu că mai există şi oameni buni.

Ok, am pălăvrăgit destul. Mă întorc la film!

Noapte bună :-)

© 2010 Dany's Blog. Toate drepturile rezervate.

Adrian organizează pe 17 martie în Iaşi, la Memories Cafe, orele 14:00-16:00 un workshop interactiv despre limbajul trupului şi cum să-l interpretezi.

Studiind limbajul trupului te ajuti pe tine in trei feluri :

1. Iti dai seama cum sa comunici mai bine cu cineva. Inveti cum sa te faci mai bine inteles, folosindu-ti corpul ca sa exprimi ceea ce vrei sa spui prin cuvinte. Inveti cum sa faci in asa fel incat oamenii sa te perceapa instantaneu o persoana atractiva, joviala si deschisa.

2. Iti dai seama ce vrea sa spuna orice persoana cu care te intalnesti. Daca esti la un interviu si vezi o spranceana ridicata din partea angajatorului iti dai seama ca nu te crede si trebuie sa aduci un argument in plus. Daca esti la o intalnire cu o tipa sau un tip si vezi ca iti zambeste constant si se joaca cu parul iti dai seama ca te place. Sunt semnale pe care le vei percepe rapid, instinctual in cateva fractiuni de secunda si te vor ajuta sa reactionezi mai bine in fiecare situatie din viata ta.

3. Devii mai sigur pe tine. Acum stii de ce oamenii reactioneaza intr-un fel desi spun altceva. Acum stii cand cineva te minte desi cuvintele pe care le spun par firesti. Acum iti dai seama cand cineva se simte inconfortabil sau se simte relaxat in prezenta ta. Acum esti in control 100%

Vedeţi aici mai multe detalii. De recomand să-i citiţi şi blogul, deoarece nu numai că vă motivează şi vă dă un strop de optimism, dar învăţaţi şi lucruri noi.

Două invitaţii la workshop sunt puse la bătaie de Marius Sescu aici.

© 2010 Dany's Blog. Toate drepturile rezervate.

Cine este omul din spatele blogului? Te avertizez că vreau nume complet, vârstă, origini și orice informație despre tine pe care te mândrești să o împarți cu mine și cititorii mei.

Daniel Damian, 15 ani, născut şi crescut în Iaşi. Primul orăşean 100% din familie, căci ambii părinţi şi-au trecut primii 15-20 ani la ţară. Nu ştiu cu ce aş putea să mă mândresc, dar aş vrea să împart cu toată lumea entuziasmul şi optimismul meu.

De ce ai ales bloggingul?

M-a atras dintotdeauna să fac site-uri, să creez, să am ceva al meu. Primul prag a fost să mă joc pe Piczo, apoi a urmat să administrez nişte forumuri, iar în final, blogul. Bineînţeles, nu mă opresc aici! :D

De când blogărești?

Din iunie 2007. Trebuie să-i fac cinste lui Etherfast că m-a ajutat să-mi iau un domeniu. N-am mai fost prin Bucureşti de mult timp, în schimb m-am dus “cu blogul” prin Suceava şi Oradea.

Despre ce îți place să blogărești?

Îmi place să prezint ceea ce gândesc, să învăţ lucruri pe care nu le ştiam, să cunosc noi persoane. Blogul m-a ajutat şi încă mă ajută, doar că în ultima vreme l-am lăsat deoparte.

Am observat că ai scris mai rar în ultima vreme. Ești implicat în alte proiecte sau numai școala te ține departe de blog?

Nu am mai scris pe blog în general căci nu mai aveam idei şi nu mă atrăgea să-mi tot postez nemulţumirile sau părerile asupra ce se întâmplă zi de zi. Acum sunt implicat în www.stiintific.com şi www.hiphopblog.ro.
Şcoala? Am învăţat semestrul trecut la biologie de două ori mai mult decât la restul materiilor la un loc şi am rămas corigent (la bio). Consider că nu îţi formezi educaţia la şcoală. Sau cel puţin nu educaţia de care are nevoie un tânăr. Şi da, îmi mânâncă mult timp. În schimb, m-am apucat să citesc mai mult, să mă interesez mai mult de domeniile care mă atrag, de personalitățile care îmi marchează viaţa. [Urmează curând pe acest blog un articol despre reușitele sistemului de învațământ românesc, că tot mi-a adus Dani aminte de el.]

Aici şi restul.

Mersi, Iulia!

© 2010 Dany's Blog. Toate drepturile rezervate.

Eu am luat testul de aici. Nu înţeleg de ce acolo se încurajează faptul că nu e nevoie neapărat să dai de soluţie şi că testul nu e tocmai bun. În loc să-mi zică în rezolvare un singur cuvânt, ei mi-au scris o grămadă de paragrafe de aberaţii, bineînţeles, fără rezolvarea concretă.

Uitaţi testul:

Se dau urmatoarele:

a. britanicul locuieste in casa rosie
b. suedezul are un caine
c. danezul bea cu placere ceai
d. casa verde se afla in stanga casei albe
e. locatarul casei verzi bea cafea
f. persoana care fumeaza “Pas Mal” are o pasare
g. locatarul casei din mijloc bea lapte
h. locatarul casei galbene fumeaza “Down Hill”
i. olandezul locuieste in prima casa
j. fumatorul de “Carlbrough” locuieste langa cel care are o pisica
k. locatarul care are un cal locuieste langa cel care fumeaza “Down Hill”
l. fumatorul de “Wind Fill” bea bere
m. olandezul locuieste langa casa albastra
n. germanul fumeaza”Rustguns”
o. fumatorul de “Carlbrough” are un vecin care bea apa.

Cine are acvariul cu pesti?

Albert Einstein a conceput acest test. El sustinea ca 98% din populatia globului nu sunt in stare gaseasca rezolvarea.

Puteţi să-mi cereţi răspunsul corect pe mail sau pe twitter, deşi îl găsiţi şi în comentariile de acolo. Vă ţine să-l faceţi?

Reiau ce a zis Einstein, nu neapărat în legătură cu acest test: “Nu sunt atât de deştept, doar mă concentrez mai mult timp asupra problemelor”.

Spor!

© 2010 Dany's Blog. Toate drepturile rezervate.

În schimb, de fiecare dată când aşteptam entuziasmat o pasă, având în gând faptul că “o să fac o figură frumoasă” nu greşeam. Iar dacă greşeam, sentimentul era de multe ori mai plăcut decât atunci când primeam o minge în momente de nelinişte sau, mai rău, nu o primeam deloc şi priveam la joc, ca şi când nu aş face parte din el.

Cristiano Ronaldo, Kaka, Ronaldinho, Beckham şi mulţi aţi fotbalişti importanţi nu s-au făcut cunoscuţi rugându-se să nu primească mingea într-un moment decisiv. Şi-au dorit din tot sufletul să o primească şi să facă ceea ce ştiu ei mai bine: să joace, să alerge, să cadă, să dea mai departe, să înscrie!

Dacă stai pe bancă, acolo rămâi. Nu o să vină nici Lucescu şi nici Josep Guardiola (cel mai bun antrenor din 2009) şi o să îţi spună, fără să te vadă vreodată jucând sau ieşind în evidenţă prin activitate: “Simt că tu eşti un fotbalist bun. Te vreau în echipa mea”.

Toţi suntem făcuţi să învingem! Dacă nu mă credeţi, uitaţi două vorbe date de nişte persoane celebre, persoane de valoare, ce îmi vin acum în minte: “Dumnezeu nu dă cu zarurile, iar cel ce renunţă nu şi-a dat seama cât de aproape a fost de succes”. Aţi fi surprinşi să vedeţi cât de genial a fost Einstein, iar când spun asta nu mă refer la cât de bun a fost la fizică :)

Ah, încă ceva: decât pesimist şi să ai dreptate, mai bine optimist şi să n-ai dreptate!

© 2010 Dany's Blog. Toate drepturile rezervate.