danyblog

Profil, Poveste, Personaj: Damian Drăghici

Dany — Tue, 08 Nov 2011 07:16:18 +0000

Cel mai interesant interviu de care am dat cu Damian Drăghici, realizat de Marius Constantinescu în cadrul emisiunii “Profil. Poveste. Personaj”. Cred că un realizator adevărat de interviuri este acea persoană ce reușește să-și facă interlocutorul să uite de camere, să devină personal, să vorbească degajat și să lase publicul să îl cunoască așa cum este el. Tocmai de asta îmi place extrem de mult următorul material:

Dacă ar fi să mă iau după ce se spune

Dany — Sat, 05 Nov 2011 22:33:51 +0000

Dacă ar fi să mă iau după ce mi se spune ar însemna că niciodată nu este timpul potrivit pentru a face ceea ce vreau eu să fac.

Nu te du la facultate în Danemarca pentru că nu ai să ai bani să trăiești și se duc oricum prea mulți. Nu te du la facultate în Anglia că n-ai bani; nu fă împrumut pentru că ai să stai toată viața să îl plătești înapoi.

E prea devreme să te apuci de asta, mai ai răbdare. Acum e deja prea târziu, trebuia să o faci mai devreme. Să nu ai așteptări prea mari, căci, cu cât țintești mai sus, cu atât te va durea mai tare când vei cădea.

Nu mai lua interviuri căci trebuie să stai tot timpul după artiști, iar lor oricum nu le plac chestia asta.

Închide blogul că și așa scrii niște tâmpenii.

Nu mă interesează. Fac ce vreau să fac și nu îmi pasă de ce se mai spune.

Învățăm și noi să folosim un calculator?

Dany — Thu, 03 Nov 2011 20:52:48 +0000

M-am dus azi pentru un duplicat al certificatului de naștere la cununia civilă/primăria/cum s-o numi din Iași. M-am minunat/speriat puțin de ce persoane stăteau la coadă (o țigancă care nu știa să scrie/citească, mirosea de la câțiva metri, un cuplu tot de țigani și încă unul care mi-a părut cam sărac, de la țară), asta pentru că mi-am adus aminte cât de multă sărăcie e pe aici. Cum văd zilnic mașini de zeci de mii de euro prin curtea liceului mă gândesc că totuși ne e bine, ceea ce, bineînțeles, nu e prea adevărat.

Trecând la subiect: trec de prima coadă, dau formularul și sunt trimis la caserie. Aștept. O doamnă avea probleme cu calculatorul. Sună pe cineva și întreabă: “auzi, de ce mi s-a aprins asta aici cu cap loc? uite și scorl ăsta, cum îl scot?”. Se pare că nu știa nici engleză, nici să folosească un calculator. Zâmbesc și mă bag în seama arătându-i butonul. Deschide programul ăla de făcut chitanțe, dar nu îi merge. Îl închide, îl deschide iar. Minutele trec, apar alte persoane în spate. Nu se descurcă și ne întreabă dacă ne pricepem. Un student la informatică s-a oferit să-i rezolve problema.

Între timp, revenise cineva de la coadă care mă întreabă dacă tot nu poate să facă chitanțe. Îi răspund că trebuie să așteptăm în continuare, căci doamna din față habar n-are să folosească un calculator. “Mai încet, vrei să te audă și să nu-ți mai dea nimic? [...] Am stat recent două ore la aeroport din aceeași cauză, deci ai răbdare. [...] Voi sunteți tineri, plecați, dar aici rămân cei care nu se pricep”. Îi zic că persoanele astea care rămân, dacă lucrează cu un calculator la servici, trebuie să fie instruite și să învețe să îl folosească. Mda, cică trebuie să mă fac politician. Se rezolvase oricum și problema: trebuia băgat până la capăt firul de la tastatură în unitatea centrală.

Acum stau și mă întreb: cum poți ca tu să lucrezi pe un calculator, atunci când habar n-ai să folosești unul? Suntem în era tehnologiei, totul se face pe calculator (cozile însă apar oricum). Oamenii de genul acesta (cum era doamna de la caserie) lucrează 8 ore / zi în fața unui calculator, deși habar n-au să dezactiveze un caps lock (doamna aia știa doar să deschidă/închidă calculatorul din buton, să intre într-un program, să completeze un formular și să dea print). Să spunem că e de ajuns pentru ce trebuie ei să facă (5 comenzi în total, nu-i greu). Dar dacă antivirusul piratat nu mai merge? Dacă apare un virus? Dacă se face ecranul albastru? “Ne pare rău, mai așteptați 30 minute, moșul care se pricepe e pe drum”. “Nu merge cd-key-ul, reveniți mâine”. Deh.

Apropo: cununia civilă/primăria/ce mai e și aia are Windows piratat :) O amendă ar fi binevenită.

17 ani. Ce aș schimba la România

Dany — Tue, 25 Oct 2011 21:00:49 +0000

Luând 26 octombrie 1994 ca zi de naștere, astăzi se fac 17 ani de când am fost lansat în această lume. Sper să nu o lungesc; trec direct la subiect: ce aș schimba în țara noastră – România.

Ideile cum că trebuie să încercăm să fim mai buni, să lăsăm de la noi, să fim mai optimiști măcar pentru un minut pe zi formează pentru mine niște teorii de care sunt demult săturat. De-ar fi să schimb un singur lucru la oamenii din România aș obliga orice persoană să își distrugă televizorul.

Că există o conspirație / o mână de oameni ce ne vrea proști sau nu, procesul de cretinizare are loc oricum. Consumatorul de televizor român devine din ce în ce mai idiot, putând fi asemănat mai degrabă cu un robot, deoarece informația livrată nu mai este aplicată prin niciun filtru. Emisiunile prezintă zilnic aceleași subiecte irelevante care nu ajută și nu ar trebui să intereseze pe nimeni. Problema este că ne place doar să privim și să înghițim. E mult mai ușor să facem asta decât să ne folosim puțin spiritul analitic.

Deși bombele atomice au distrus sute de mii de vieți, holocaustul de 10 ori mai mult, aceste numere sunt infime pe lângă numărul de oameni spălați pe creier și manipulați de simpla cutie din casa majorității populației. Din această cauză, televizorul reprezintă pentru mine una dintre cele mai nocive invenții create vreodată.

Nici cunoașterea și nici distracția nu se regăsește în vreo emisiune tv. Se regăsește însă o lene cumplită de a face ceva util, activ, ce se transformă într-o prostie fără margini.

Fără televizor am gândi mai lucid și am începe să ne punem niște întrebări care ne pot conduce la ceea ce consider eu a fi idealul în viața: evoluarea.

Putem înjura în continuare toate panaremele care își fac veacul pe sticlă și toate emisiunile aberante, însă ele vor exista în continuare. Dacă nu punem stop, această invenție va dăinui destule generații, astfel încât să transforme în realitate ideea filmului Idiocracy.

Zile

Dany — Tue, 18 Oct 2011 17:58:29 +0000

Acum câteva zile am fost pus în situația de a răspunde la întrebarea: “Cum ar arăta cea mai fericită frumoasă zi din viața ta?”. Mi-am dat seama că pentru mine nu există așa ceva. Nu pot măsura cât de fericit sunt într-o zi, pentru compara apoi ziua respectivă cu cele anterioare și să le ordonez descrescător, de parcă ar fi niște cifre la matematică.

Optimismul artificial mă face să spun că pentru mine sunt doar zile bune și foarte bune. Adevărul însă e că oricine are și zile de căcat.

O zi foarte bună, la finalul căreia să mă culc cu zâmbetul pe buze datorită celor trăite este o zi în care nu îmi pasă prea mult de mine, mă simt ca într-un vis și fac tot ceea ce vreau să fac, indiferent de ce cred că vor zice ceilalți. O zi foarte bună e o zi în care blochez toate gândurile cu privire la eșec ce pătrund în mintea mea, acționez și las apoi să vină totul de la sine. O zi foarte bună e o zi trăită ca și cum nu ar exista una următoare.

O zi de căcat e una în care devin prizonierul unei minți infecte și adun în mine noi regrete.

The 4-Hour Work Week

Dany — Fri, 14 Oct 2011 16:19:05 +0000

Am citit recent cartea lui Timothy Ferriss – The 4-Hour Work Weeky, care în mare prezintă despre cum poți avea un stil de viață în care să lucrezi numai câteva ore pe săptămână (cifra propusă deja ați aflat-o în titlu), în rest putând să te plimbi pe unde vrei și să faci ceea ce îți place.

Personal, de când am citit-o, am început să fac mai multe lucruri în mai puțin timp. Înainte pierdeam vreo 3-4 ore / zi cu site-urile și rareori eram mulțumit de ce reușeam să fac, însă aplicând două din ideile prezentate (Pareto Principle – 20/80, respectiv, Parkinson Law), mi-am eficientizat munca și am ajuns la o oră / zi. Am reușit astfel să-mi fac timp pentru a lucra la alte obiective propuse.

Ps: Am învățat și cum să fac simplu și rapid un nod la cravată dintr-un clip de-al lui Tim (anul trecut țin minte că de fiecare dată când încercam stăteam cel puțin 20 minute) :D

Cărți în engleză cu transport gratuit

Dany — Thu, 15 Sep 2011 13:23:03 +0000

Ieri am ridicat o comandă de niște cărți de la Book Depository, care oferă peste 2 milioane de titluri în engleză cu livrare gratuită oriunde în lume. Transportul durează normal maxim două săptămâni. Spre exemplu, eu am plasat comanda pe 30 august.

Plata se face în avans cu cardul sau Paypal, iar comanda poate fi monitorizată online. Aș recomanda să le trimiteți un e-mail prin care să le spuneți că doriți ca toate cărțile să ajungă printr-un singur colet, deoarece e posibil să vă treziți cu vreo 7 înștiințări/pachete de la Poștă.

Back to school

Dany — Tue, 13 Sep 2011 17:28:58 +0000

Așa cum probabil ați aflat din traficul infernal, școala a reînceput. Sper ca în acest penultim an să dorm mai puțin față de a X-a și să muncesc mai mult, ținându-mă de planurile propuse (care, bineînțeles, au suferit niște modificări).

Mă gândesc din ce în ce mai mult la studiile în Danemarca. Chiar acum citeam blogul lui Marius Gavril, care a început să relateze “de la fața locului”.

Să vă fie și vouă bine!

Excepționalii (Malcolm Gladwell)

Dany — Thu, 08 Sep 2011 17:07:10 +0000

Săptămâna asta am dat ultimele file ale cărții “Excepționalii”. E a doua carte scrisă de Malcolm Gladwell pe care o citesc, după “The Tipping Point”.

Cum ~~nu prea mă pricep la recenzii~~ nu am vrut să scriu o recenzie pentru că aș fi dat peste cap numarul de vânzări și m-ar fi înjurat angajații de la editură că trebuie să stea chiar și noaptea să împacheteze coletele, vă spun doar că mie mi s-a o carte extrem de interesantă. E pentru cei care vor să afle ce înseamnă de fapt succesul și cât de mult contează câteva chestii, aparent simple/fără importanță, pentru a-l atinge (când și unde te-ai născut, în ce perioadă ai copilărit, care e trecutul țării tale etc).

Costă 55 lei și o puteți cumpăra de aici.

Vă recomandă și mama cartea, rămânând plăcut surprinsă de ce a aflat din ea :)

Cum se numește asta?

Dany — Wed, 07 Sep 2011 08:28:10 +0000

Una și-a făcut într-o dimineață jumătate de material furând o parte dintr-un interviu marca Hip Hop Blog. Nu e mult, doar un paragraf, dar citarea unei surse n-ar fi stricat.

Plouata apare aici. În caz că vă uitați mai încolo de minutul 2, vă rog să nu mă înjurați dacă vi se strică display-ul (ori din cauza blondei, ori din cauza muzicii promovate apoi) – oricum, nu e nimic interesant, doar alte fraze împrumutate (nu doar HHB are norocul ăsta) și un clip al unuia ce nu merită menționat.