Jurnal despre vin şi bucate

2 verticale de excepție: Syrah și BV de la Bessa Valley

noreply@blogger.com (Unknown) — Tue, 15 Oct 2013 10:11:00 +0000

Întrerup tăcerea care s-a așternut de mai bine de un an pe blogul meu pentru a împărtăși cu voi un eveniment de excepție: două verticale ale celor mai bune vinuri produse la Bessa Valley în Bulgaria sub eticheta Enira. Titlul m-a dat deja de gol, este vorba de superbul BV și de nu-mai-puțin-plăcutul Syrah, edițiile din 2007, 2008 și 2009.

Vinurile ne-au fost oferite de Ghenadie Bobeică de la WineRo și au fost degustate, savurate, discutate și apoi visate de cei ai casei: Dana și Ionuț, Radu, Mircea Niculescu de la WineRo și gazda Cezar Filip de la Ginger.

După mai multe ore de acomodare prin decantoare, vinurile mi-au spus așa. Syrah:

Syrah 2009

a avut cel mai intens nas din cele 3 syrah-uri, însă nu și cel mai complex sau evoluat, fiind și cel mai tânăr. Note de fructe negre, ciocolată
tipic Enira, rotund, bine integrat
final foarte lung, cu o notă puțin amăruie deloc deranjantă, care dispare pe măsură ce vinul se odihnește în pahar (dacă are timp!)
virează gustativ spre prună afumată și fructe mai dulci, confiate (probabil odată cu încălzirea în pahar)
potențial bun

Syrah 2008

nas destul de reținut, puțin metalic, cu accente de piele, cacao (ciocolată neagră), fructe negre
în gust se disting roșii uscate, caramel, fructe
final lung, note vag amărui, pare mai puțin complex ca 2009
corp mai subțire decât 2009

Syrah 2007

cel mai tipic dintre cele 3 syrah-uri
cel mai elegant nas dintre cele 3, destul de intens, cu arome de fructe negre, caramel, aluzii de bitum (nu mult, doar cât să-i șadă bine unui syrah)
gust intens, rotund, cu fructe, care crește în senzația de dulce odată cu încălzirea în pahar
final foarte lung, de nivelul lui 2009, dar fără nota amăruie și mai complex

Ordinea preferințelor mele:

Syrah 2007
Syrah 2009
Syrah 2008

Să trecem acum la BV, cupajul de 4 soiuri -- Syrah, Cabernet, Merlot și Petit Verdot -- în proporții egale. BV este unul din vinurile cu cel mai lung final pe care le-am cunoscut până acum. Cine vrea să afle cum e un vin cu un final de peste 20 de secunde, poate încerca un BV 2008.

BV 2009

nas nu exploziv, dar plăcut, cu note de fructe negre, elegant, puțin rășinos
în gură vinul este rotund, dar cu tanini ceva mai robuști inițial, care dispar repede
final lung plăcut, complex, mai scurt decât al celor din 2008 și 2007

BV 2008

nas intens, elegant, cu note de cafea și fructe negre
rotund în gust, intens, amplu, cu fructe și condimente
final foarte lung, complex, cu fruct și note dulci

BV 2007

nas mai reținut decât 2008, dar elegant, cu fructe negre și note de bitum (se simte cel mai bine syrah-ul din el)
gust intens, rotund, note mai dulci decât 2008
final foarte lung

Ordinea preferințelor mele:

BV 2008
BV 2007
BV 2009

Un singur regret am: am lăsat vin în decantoare la plecare! Așa ceva nu se face, mai ales cu astfel de vinuri.

Un Chardonnay te rog, că mi-e o sete...

noreply@blogger.com (Unknown) — Fri, 13 Jul 2012 11:35:00 +0000

După rose i-a venit rândul și Chardonnay-ului să treacă prin paharele și peste limbile noastre. De astă dată au participat 5 vinuri din afara patriei noastre, drăguța Românie, și bine au făcut, pentru că s-au clasat bine cam toate.

Au participat la degustare și Lorena Deaconu de la Halewood și Alex Achim de la Domeniile Săhăteni (Aurelia Vișinescu).

Surpriza (sau să-i spun confirmarea așteptărilor) a venit de la Theia de la Halewood, care s-a clasat cu puțin sub mult mai scumpul (și mai maturul) Planeta.

Elenovo făcut de Eduardo Miroglio în Bulgaria a marcat maxim de puncte la mine, deși nu a fost cel pe care l-am apreciat cel mai mult.

Păcat de sticla paradită de la Serve, care an de an face un rose de mare calitate. Mai încercăm.

Rose-urile verii noastre

noreply@blogger.com (Unknown) — Fri, 13 Jul 2012 11:21:00 +0000

A venit din nou vremea rose-urilor, așa că am aranjat de-o degustare de rose-uri în mare românești (cu 2 excepții).

Surpriza (plăcută) a degustării a fost vinul de la DOmeniul Coroanei Segarcea, care, la cei numai 20 de lei cât face în Metro, a rupt vinuri cu mult mai piperate. Clar, favoritul meu din lista de mai jos, și care și-a câștigat un raft întreg în frigider!

Sticla de la Enira a fost cu defect, mai degustasem vinul de 2-3 ori înainte, și era cu totul altceva. Mai încercăm.

Preferatul meu - deși nu a participat în degustare - rămâne în acest an Belleruche Cotes du Rhone rose 2010 de la Chapoutier, un vin etalon pentru un rose de calitate. Păcat că Metro cere 51 de lei pe el (parcă), puțin cam mult pentru cât sunt eu dispus să dau pe un rose.

Vă doresc o vară cât mai suportabilă alături de albe și rose-uri cât mai bune.

4x Amarone

noreply@blogger.com (Unknown) — Sat, 02 Jun 2012 12:52:00 +0000

Miercuri a venit rândul superbului Amarone în cadrul degustărilor noastre de la Ginger. Alături de Alin, Radu, Dana și Ionuț, Ghenadie, Mihai și Răzvan am încercat 5 vinuri, dintre care unul a fost oxidat în ultimul hal, de aceea nici nu l-am mai menționat în titlu.

Pe foarte scurt, Amarone este un vin din nordul Italiei, din regiunea Valpolicella, care se face de regulă din 3 tipuri de struguri - Corvina, Rondinella și Molinara - deși unul din vinurile degustate de noi conținea Croatina în loc de Molinara. Strugurii recoltați în luna octombrie se lasă 4 luni la uscat printr-o metodă numită de italieni appassimento, ceea ce induce un gust de stafidă sau smochină în vinul rezultat.

Anul acesta s-a pus pe piață și recolta 2007.

Vinurile au fost deschise cu 2 ore înainte de degustare și au fost puse în carafă înainte de servire.

1. Ca' dei Ronchi Amarone della Valpolicella 2007, 16% -- nas foarte interesant cu note de cireșe amare, smochine, accente dulci. Culoare mai puțin intensă, oarecum atipică. Vinul nu este prea extractiv, însă are un final foarte lung cu arome de ciocolată, smochine, cafea și fructe dulci. Dana l-a categorisit drept "cocotă". Mie mi s-a părut apropiat de stilul în care Davino a făcut Zamfirescu, adică un vin pentru cucoane, mai fără corp, foarte aromat și lung.

2. Nicolis Amarone della Valpolicella 2004, 15% -- acesta a avut în componență Croatina în locul strugurilor Molinara. Nas cam reținut (care nu s-a intensificat prea mult nici după 1 oră în pahar/carafă), mai grav, cu accente de ciocolată și cafea. Gustativ prezintă dulceața caracteristică Amarone, note de stafidă/smochină, tanini destul de robuști. Final lung, fructuos. Mai corpolent decât primul.

3. Masi Costasera Amarone della Valpolicella Classico 2006, 15% -- un vin pe care l-am mai degustat în repetate rânduri. Nasul mai reținut inițial, dar care se deshide în timp spre note de chimen, fructe negre și accente dulci. Gustativ este echilibrat, în ciuda taninilor robuști, și prezintă aromele de stafide și senzația dulceagă caracteristică. Un vin școală după cum l-a calificat Răzvan.

4. Fabiano Amarone della Valpolicella Classico 2007, 15% -- unul din cele 3 calități de Amarone produs de Fabiano, cel de la mijloc. Din păcate celălalt Fabiano a fost total oxidat. Nas plăcut cu note de lemn. Gustativ vinul este amplu, cu note mai grave. Prezintă tanini cam aspri, semn că mai are nevoie de timp în sticlă pentru a se rotunji. Final lung. Mi s-a părut cel mai elegant dintre toate în ciuda tinereții. Se pare că și acest vin are în componență ceva Croatina după cum reiese de pe site-ul producătorului.

Vinurile au fost toate nemaipomenite, vinuri de meditație și de dezbatere alături de amici. Superb.

Mai mult decât vin în Provence

noreply@blogger.com (Unknown) — Fri, 01 Jun 2012 16:51:00 +0000

În scurta mea vacanță în sudul Franței am avut norocul să dau peste o cramă mai specială. Una în care vinul și arta sunt într-o simbioză reală, nu doar declarativă, de imagine, cum se tot încearcă pe la noi de câțiva ani.

Locația se numește Chateau La Coste și se află la circa 30 de minute de Aix-en-Provence într-o zonă superbă de țară, liniștită și cu peisaje de tablou.

Ideea proprietarilor este ca, în afară de vinul pe care-l fac după principii organice și bio-dinamice, să creeze un spațiu al artei și al arhitecturii. Crama este proiectată de celebrul Jean Nouvel, iar presărate ici și colo printre vii găsești tot felul de opere de artă sau construcții (cum este și amfiteatrul pozat de mine). Diverși artiști au fost invitați să-și aleagă un loc în aer liber în care să-și plaseze creațiile -- și a ieșit ceva nemaipomienit și inedit după părerea mea.

Se organizează și un tur de o oră și jumătate în mașinuțe electrice cum sunt la golf, în care ți se prezintă fiecare artefact, geneza lui, artistul care l-a creat etc. Turul costă câțiva euro, dar pentru pasionații de artă și arhitectură modernă merită fără discuție.

Bineînțeles că se fac și degustări gratis, eu am încercat mai toate vinurile lor -- și au câteva. Mi-au plăcut în mod deosebit rose-urile, însă nici roșiile nu stau deloc rău.

Recomandat cu mare căldură!

Cu Prince Stirbey la Ginger

noreply@blogger.com (Unknown) — Wed, 18 Apr 2012 11:34:00 +0000

In seara de 4 aprilie ne-am strans la locul cunoscut pentru a incerca impreuna cateva vinuri de la Prince Stirbey. Ideea mi-a venit dupa ce am incercat prima data vinurile lor rosii din 2009, Novac si Negru de Dragasani, care mi s-au parut foarte, foarte bune. Dupa care ne-am sfatuit intre noi, celula de baza, si am agreat sa largim participarea pentru seara de 4 aprilie si in afara grupului nostru, invitand si ceilalti bloggeri de vin bucuresteni. Raluca si Oliver Bauer de la Stirbey au fost deschisi propunerii, si iata ca s-a concretizat!

Au fost alaturi de noi Mihai Vasile (Berbecutio), Madalin (Wine&Knives), Sorin, Razvan Jurca, Mona Arsulescu, Mihai Oprea, Nicusor Cazan. Si bineinteles Raluca si Oliver Bauer de la Stirbey si gazdele noastre Cezar Filip si Doru Pencea de la Ginger.

Vinuri bune si surprize, puteti citi mai multe pe blogurile celor de mai sus. Eu am sa mentionez doar cateva:

Sauvignon Blanc 2010, cel mai bun an din ultima decada pentru Sirbey dupa spusele lui Oliver. Foarte frumos aromatic, complex, cu note de soc si florale, se simte foarte proaspat in gura, cu un rest placut de dioxid de carbon, finalul este mediu.

Sauvignon Blanc 2005, cel mai involuat an pentru Sirbey in opinia lui Oliver. Vinul se tine inca bine in ciuda celor 7 ani, se deschide dupa ceva timp in pahar oferind un nas fin, fata note verzi, cu note de fructe coapte, flori. Mai putin acid in gura. A placut cam tuturor.

Sauvignon Blanc 2010 Vitis Vetus, piesa de rezistenta de la Stirbey in materie de SB. Decantat 1 ora inainte de servire. Are un nas foarte fin si complex, final lung cu o usoara amareala placuta pe final.

In ciuda protestelor lui Oliver, Raluca ne-a regalat cu un Rose 2011 adus direct din cisterna imediat dupa filtrare. Produs exclusiv din Cabernet Sauvignon vinul arata o culoare puternica, note intense de fructe (smeura, cirese negre). In gura este sec, fresh. Finalul cam concentrat si amarui, dar asta o atribui pe moment vinului stresat. Abia astept sa gust varianta finala!

Am mai degustat Merlot 2008, 2004 (care inca se tine bine), Novac 2009 si Negru de Dragasani 2009, Cabernet Sauvignon 2003 si 2008.

Ma bucur ca au fost printre noi si persoane care au facut cunostinta pentru prima data cu Novacul si Negrul de Dragasani de la Stirbey, vinuri nemaipomenite in incarnarea 2009, desi epuizate deja la producator. Sunt soiuri romanesti care merita lucrate si dezvoltate si mai departe, felicitari sincere lui Oliver pentru ce-a reusit deja cu ele.

Multumim, Raluca si Oliver, pentru o seara foarte placuta si relaxanta!

Floare de Toamnă în seara de Beaujolais Nouveau

noreply@blogger.com (Unknown) — Fri, 18 Nov 2011 09:29:00 +0000

De câțiva ani mă bucur alături de mulți de lansarea primului vin roșu al anului în Franța, celebrul și popularul Beaujolais Nouveau. Deși acest eveniment, care se petrece în a treia joi a lunii noiembrie, suferă puțin din cauza marketingului expansiv al zilelor noastre, fapt ce-l face mai puțin îndrăgit unora, eu m-am bucurat tot timpul de acest vin ușor de băut, simplu și fructuos și cu etichetă frumos colorată!

Pașii m-au purtat aseară pe la Arte&Vino, de unde am cumpărat câte ceva din vinurile italienești aflate în lichidare de stoc (și deci la prețuri precum cele de raft din Italia!). Și acolo am remarcat sticlele frumos colorate de Floare de Toamnă de la Vinarte - of, din nou eticheta frumos colorată! Și pentru că tot nu încercasem niciodată acest vin aflat acum la a șaptea ediție (nu întrebați de ce, că m-am întrebat și eu și n-am primit niciun răspuns pertinent!), am zis hai, a venit vremea de-un Novello mioritic. Da, dacă mă gândesc bine, cred că m-a cam enervat puțin ideea de copie la indigo a tradiției Beaujolais de către cei de la Vinarte și de-asta m-am ținut deoparte de Floarea de Toamnă pînă acum. Și rău am făcut!

La numai 12 lei cât face o sticlă, vinul este nemaipomenit de plăcut, fructuos, aromat și catifelat, proaspăt - exact ce poți aștepta de la un Beaujolais! Din fericire vinul are numai 12% alcool, ceea ce înseamnă că intră mai mult pe gât ;-)

Vi-l recomand cu căldură, asta dacă-l mai apucați pe vreundeva!

P.S. Pentru mai multe amănunte privind lansarea vinului, precum și soiurile din care este făcut, citiți articolul din Vinul.ro (de unde e "împrumutată" și poza!).

Seară Banfi - jos pălăria

noreply@blogger.com (Unknown) — Thu, 06 Oct 2011 16:11:00 +0000

Cunoscutul producător toscan Banfi a organizat aseară, împreună cu importatorul Lerida International, o seară de excepție. 23 de vinuri au fost prezentate într-o atmosferă rafinată în cadrul hotelului Hilton de către reprezentanți ai producătorului, cărora li s-a alăturat somelierul Sergiu Nedelea.

Fără cuvântări, discursuri promoționale sau alte asemenea manifestări, cei de la Banfi au lăsat vinul să vorbească celor prezenți, și bine au făcut. Pentru că au avut ce povesti.

Cele 23 de vinuri au fost organizate pe grupe pornind de la spumante, albe, și roșii în ordinea calității. În plus au fost prezentate vinuri tinere provenite din 3 clone de Brunello din Montalcino 2010, împreună cu cupajul provenit din acestea, și care va fi scos pe piață peste 4-5 ani.

Atmosfera a fost foarte destinsă, plăcută, iar compania prietenilor Alin, Nicole, Radu, Vali, Horia, Mona și a altora nu a făcut decât să facă această seară și mai plăcută.

Am să menționez ce am gustat eu păstrând seriile organizatorilor.

Albele

Centine 2010, Toscana IGT, un cupaj de Sauvignon Blanc, Pinot Grigio și Chardonnay - un vin cu nas fin, elegant, plăcut gustativ în ciuda unei acidități cam scăzute și a finalului vag amărui și relativ abrupt.
Fontanelle 2010, Toscana IGT, Chardonnay 1005 - nas fin, destul de tipic, fresh, lemnul frumos integrat, final mediu. Plăcut.

Roșiile

Chianti Celebration

Chianti "Annata" 2010 DOCG, predominant Sangiovese - un Chianti mai modernist, cu arome foarte puternice de fruct, dulci și vanilate, în gură e mai tipic, tanini frumoși, final mediu. Vinul este produs fără îmbătrânire în butoaie de lemn, doar inox.
Chianti Classico 2009 DOCG, predominant Sangiovese - se apropie de primul ca profil aromatic, dar este mai așezat, mai evoluat, mai fin. În gură vinul are un deficit de fruct, ceea ce-l face să pară un pic prea acid și cu final sec, astringent.
Chianti Classico Riserva 2008 DOCG, predominant Sangiovese - nas foarte fumos, mai elegant, corp, tanini super. Final plăcut. Are clasă. Vinul este îmbătrânit în butoaie de stejar sloven timp de 2 ani și 6 luni în sticlă.

Montalcino Sangiovese Expressions

Centine 2009, Toscana IGT, cupaj de Sangiovese, Cabernet Sauvignon și Merlot - se simte destul de bine Cabernetul. Un vin plăcut, de masă, nu foarte spectaculos, însă foarte corect la cei circa 5 euro preț de raft în Italia.
Rosso di Montalcino 2009 DOC, 100% Sangiovese - nas foarte intens dar fin, nu foarte tipic, modernist, cu note dulci și vanilate. Realizat în stil clasic prin maturare 50% în butoaie și 50% în baricuri.
Belnero 2008, Toscana IGT, predominant Sangiovese - un vin foarte interesant, mai complex decât Rosso, cu corp mai bun și arome mai apropiate de Brunello.

Brunello di Montalcino Vertical

Brunello di Montalcino 2006 DOCG - un vin tânăr, intens aromat și expansiv, cu note cam dulci și mai puțin tipice, cel puțin așa cum se prezintă în acest moment.
Brunello di Montalcino 2005 DOCG - la fel ca 2004 este un vin cu personalitate, tipic, și mai plăcut decât 2006. Stilul clasic și auster de Brunello care mie-mi place. De remarcat calitatea acestui vin obținut într-un an de 4 stele, comparativ cu 2004 și 2006 care provin din ani cotați la 5 stele.
Brunello di Montalcino 2004 DOCG - foarte tipic, note de cafea, lemn dulce și fructe. Deosebit.

Poggio alle Mura Vertical

Poggio alle Mura 2006 Brunello di Montalcino DOCG - foarte fin, elegant, tipic, rotund gustativ, umple gura, final lung.
Poggio alle Mura 2005 Brunello di Montalcino DOCG - extrem de apropiat aromatic și structural de 2006.

Vinurile sunt baricate în proporție de 90% în stejar franțuzesc, ceea ce le clasifică drept moderniste în comparație cu metodele ceva mai tradiționale cu care sunt produse Brunello-urile DOCG de mai sus. Vinurile se găsesc la raft în Italia în jurul sumei de 40 de euro.

Poggio all'Oro

Poggio all'Oro 2004 Brunello di Montalcino DOCG Riserva - vedeta de necontestat a serii în opinia mea, mult peste prea-lucratele supertoscane. Un vin nemaipomenit, de meditație, pe care l-am încercat nu mai puțin de 3 ori aseară, ceea ce demonstrează generozitatea extremă a organizatorilor, care au asigurat provizii continue pentru fiecare dintre vinurile expuse.

Ultimul an în care Banfi a scos pe piață o Riserva din această serie a fost 1999, iar următoarea va fi 2006. Vinul este maturat timp de 30 de luni în butoaie, deci este produs prin metoda tradițională. Care se simte! Un vin pe la 60-70 de euro la raft în Italia.

Supertoscanele

Cum Laude 2008, Toscana IGT - un vin fin, însă cu iz comercial, care mie mi s-a părut că încearcă să facă accesibil Brunello unei categorii de consumatori care nu pot face față unui Brunello veritabil. În nas se simte majoritar Sangiovesele, în gură domină Cabernetul Sauvignon, iar pe final se simt notele de cireșe amare și lemn dulce pe lângă cele de Syrah.
SummuS 2007, Toscana IGT - arată ca un Brunello comercial, cu un nas superb, însă în gură gustul e de Cabernet modernist, plin, parcă chilian. Nu e pe gustul meu. Cupaj de Sangiovese, Cabernet Sauvignon și Syrah.
ExcelsuS 2007, Toscana IGT - nas modern, gust plin, nu foarte compex. Cupaj de Cabernet Sauvignon și Merlot.

Vinurile dulci și grappa di brunello nu le-am mai încercat, întorcându-mă la Poggio all'Oro, preferatul meu.

În concluzie pot spune că a fost unul din cele mai profesionale evenimente la care am participat până acum, cu profesioniști care și-au cunoscut vinurile în mare detaliu, plini de solicitudine și voie bună. O organizare foarte bună, care nu a încercat să iasă în față cu absolut nimic, ci s-a asigurat că totul merge în așa fel încât invitații să se simtă perfect. Și chiar așa m-am simțit!

BV by Enira monosoi?

noreply@blogger.com (Unknown) — Sat, 23 Jul 2011 13:05:00 +0000

Nu, Mark Dworkin de la Bessa Valley, creatorul superbului BV by Enira, nu a schimbat rețeta vinului, ci eu am dat în Montalcino peste un Brunello care semăna izbitor cu BV-ul. Ceea ce este remarcabil, după părerea mea, este că un monosoi (Brunello este produs din Sangiovese 100%) poate reuși complexitatea unui cupaj creat din 4 soiuri!

Vinul de care vorbim este unul de clasă, obținut într-un an deosebit pentru Toscana, 2004, și se cheamă Brunello di Montalcino, Selezione Gemini, produs de La Serena.

Am avut norocul să-l întâlnesc chiar la el acasă, în superbul wine bar Enoteca La Fortezza di Montalcino situată, așa cum indică numele, chiar în fortăreața medievală din orășelul fanion Montalcino.

Vinul prezintă un nas destul de intens cu note de cireșe negre, prune și vanilie, aluzii de coajă de portocală, gustul este plin, rotund, cu tanini robuști dar superb integrați, note de fructe negre și aceeași portocală în fundal, poate condimente. Final extrem de lung, elegant. O abordare modernă pentru Brunello, dar un rezultat lăudabil.

Deci iată că "lupta" dintre monosoiuri și cupaje nu este nici pe departe câștigată de cele din urmă, ceea ce pentru mine este un fapt îmbucurător: perfecțiunea se câștigă greu, cu multă muncă și ceva geniu, dar să reușești să faci asta dintr-un singur soi de strugure comparativ cu alții care aruncă la bătaie de 3-4-5 ori mai multe, ăsta da meșteșug. Sau să-i spunem artă?

Cramele Recaș Solo Quinta 2010

noreply@blogger.com (Unknown) — Sun, 19 Jun 2011 12:28:00 +0000

Culoare galben pai vibrantă, nas de intensitate medie din care răzbat notele de fructe exotice, tei, mandarine, salcâm și miere (nu toate odată, ci apar în timp și se perindă prin fața degustătorului plăcut surprins). În grabă l-ai confunda ușor cu un Riesling german de bună calitate.

În gură vinul este destul de plin și onctuos, tribut chardonnay-ului bănuiesc, cu fruct, note de unt și prospețime, care se continuă și pe final. Ceva dioxid de carbon rezidual adaugă un plus de prospețime (dar dispare după 1 zi în frigider). Ceva note de gapefruit mai ales pe final completează și contrastează interesant și ingenios dulceața aparentă sugerată de fructele și florile din miros, îmbiind la încă o gură.

Dacă partea de lemn (baric) ar fi fost ceva mai puțin proeminentă, aș fi fost extaziat de acest vin. Așa sunt doar încântat de realizarea celor de la Recaș, care s-a lasat medaliată din greu cu aur pe la concursurile de afară. Sincere felicitări!

Între 63-75 lei în funcție de locație. De încercat musai.

Aurelia Vișinescu Red Artisan 2007

noreply@blogger.com (Unknown) — Mon, 06 Jun 2011 18:29:00 +0000

Vinul ni se arată într-o culoare roșie închisă, intensă, ce promite un vin corpolent.

Nasul este de intensitate peste medie, cu accente de vișine amare și note dulci, care în timp evoluează superb spre vișine, coacăze negre și nuanțe de vanilie și cacao. Vinul aduce aminte de mai scumpul Cuvee Uberland al celor de la Recaș, ceea ce nu-i deloc rău pentru un vin la aproape jumătate din preț.

Cele 24 de luni petrecute în stejar au îmblânzit taninii, dar nu într-atât încât să-i pierdem prin pahar. Gustativ vinul este rotund, plăcut, cu suficient fruct, cu structură bună. Notele amărui care reduc puțin seductivitatea vinului dispar după circa 30-60 de minute.

Finalul destul de lung vine să confirme un vin interesant, de calitate, cu o complexitate neașteptată și binevenită.

Cupajul de Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon și Merlot a câștigat o medalie de aur la Mondialul de la Bruxelles de anul acesta. Felicitări! 51 de lei la Arte & Vino.

Merlot neaoș (cu o excepție)

noreply@blogger.com (Unknown) — Sat, 14 May 2011 11:54:00 +0000

Așa cum am promis, următoarea degustare în orb a avut ca protagonist Merlot-ul din România cu o excepție: Easy by Enira de la vecinii bulgari. Întâlnirea a avut loc pe data de 11 mai la restaurantul știut, Ginger, unde s-au străduit să evalueze cele 16 vinuri Alin, Dana și Ionuț, Radu, Ghenadie, Răzvan, Cezar Filip și Doru Pencea (gazdele noastre) și invitații speciali Lorena Deaconu de la Cramele Halewood și Alex Achim de la Domeniile Săhăteni.

Le mulțumesc și celor care nu ni s-au putut alătura, dar care ne-au trimis câteva din vinurile lor spre delectare: Misha Rotenberg de la Crama Rotenberg și Costel Cainamisir de la Vinarte.

Iată și vinurile evaluate, clasamentul general și opțiunile mele:

Primul clasat, Erotikon 2008 de la Crama Oprișor, m-a impresionat printr-un nas complex, elegant și printr-un gust catifelat, rotund, cu lemn superb integrat. Un vin cu tipicitate bună. Cred că vinurile din seria Erotikon se află acum în forma lor maximă; merită încercate, dacă le (mai) aveți pitite prin pivniță.

Prince Mircea 2008 a avut un nas mediu cu note de lemn și fruct, tanini cam aspri, un gust predominant de vișine și prune și ceva note lăptoase. Tipicitatea și corpul l-au ridicat în clasament.

Easy by Enira mi s-a părut de astă dată cam prea taninos, cu notele lemnoase prea ostentative și cu o amăreală pe final ce a depășit fructul și aromele dulci cu care ne-a obișnuit acest vin.

Ca de obicei, La Putere de la Cramele Recaș a fost ușor de ghicit, un vin tânăr, modern, cu note de fruct, dulci, vanilate în nas, destul de rotund în gură, intens, însă lăsând o impresie de vin prea comercial.

Prahova Valley Special Reserve de la Cramele Halewood a avut, cred, cel mai bun raport calitate-preț. Deși un vin comercial și în ciuda unei tipicități puțin deficitare, notele aromatice fine și gustul echilibrat l-au ajutat să obțină de la mine 80-82 de puncte.

Surpriza emisiunii a constituit-o un vin necunoscut, Vinul pentru prieteni 2007 de la Nicoară și Fiul, care în ciuda unei astringențe puțin ridicate a reușit să-mi smultgă 82 de puncte.

Vinurile de la Crama Rotenberg, Notorius 2007 și Menestrel 2008, au dezamăgit puțin, lipsa complexității, prin astringența prea ridicată și printr-un gust gol (Notorius). La fel și Nomadul 2007 de la Domeniile Săhăteni, un vin în cădere. Nici merlotul de la Prince Stirbey nu a impresionat, lăsând o impresie de corp deficitar în ciuda rotunjimii din gură.

10 vinuri din 16 au trecut pragul de 80 de puncte și niciunul nu a coborât sub 75 (cu excepția celui defect), ceea ce confirmă afirmația Lorenei că merlotul nu te înșeală niciodată. Un soi din care se poate scoate un vin previzibil peste medie, dar pe care cu greu îl poți urca la un nivel de excelență. Asta s-a văzut și la această degustare, unde majoritatea vinurilor au fost cu tanini puternici, uneori deranjanți, iar lemnul cu care au încercat producătorii să îmblânzească acești tanini și să câștige în complexitate nu a reușit peste tot să-și atingă scopul, ba din contră.

O degustare în care vinurile nu mi-au lăsat deloc o impresie pozitivă, spre deosebire de shirazurile și feteștile negre de mai înainte.

Shirazuri de pretutindeni

noreply@blogger.com (Unknown) — Thu, 05 May 2011 18:23:00 +0000

Dacă tot am scris despre degustările în orb de Fetească Neagră și Cabernet Sauvignon, am să scriu puțin și despre prima din seria degustărilor în orb din această primăvară: cea de Shiraz.

A avut loc pe 24 martie la restaurantul Ginger și i-a avut ca participanți pe Alin, Dana și Ionuț, Ghenadie Bobeică și Mircea Niculescu de la Winero, gazda noastră Doru Pencea și ca invitat special pe Alin Lăzărescu de la Heinrig Distribution.

Iată cele 10 vinuri degustate și clasamentul acestora:

După cum se vede, vinurile au fost bune cu excepția Cornas-ului cu defect. Pentru mine cel mai bun vin a fost Shirazul Enira, care a marcat 89 de puncte, un vin complex, cu un final superb. Acesta a fost urmat în topul preferințelor personale de Erotikonul celor de la Crama Oprișor, un vin excelent, cu tipicitate bună, gust intens și o persistență deosebită, în ciuda unei acidități puțin cam ridicate.

Hedonistul 2008 a fost parcă sub ediția 2005, cu un nas intens dar simplu și cu un final dominat de notele lemnoase.

La capitolul calitate-preț, Jinda-Lee cred că a condus detașat la cei numai 20 de lei cât face. Nici Peter Lehmann Barosa nu e mai prejos la cei 37 de lei, dacă ne uităm că de pildă The Hedonist face 93 de lei iar Erotikon bate suta de lei (la Vinexpert cel puțin).

Cabernet Sauvignon din Europa de Est

noreply@blogger.com (Unknown) — Tue, 03 May 2011 16:35:00 +0000

Pe 27 aprilie a venit rândul Cabernetului Sauvignon de a fi evaluat în orb de cam același grup ca la Fetească Neagră tot la Ginger: Alin, Dana și Ionuț, Ghenadie, Răzvan, Cezar Filip și Doru Pencea (gazdele noastre) și invitații speciali Lorena Deaconu de la Cramele Halewood și Alex Achim de la Domeniile Săhăteni.

Tema a fost a astă dată Cabernetul din Europa de Est, vinurile având reprezentanți din România, Bulgaria, Slovenia și Republica Moldova. Ar fi meritat să includem și vinuri din Ungaria, însă n-a fost să fie. Iată și vinurile, precum și punctajele căpătate:

Pentru cei care deja au observat intrusul, da, s-a strecurat și un vin spaniol, Cassa Vella 2005, care s-a comportat foarte bine ocupând un frumos loc 5. Pentru mine vinul s-a clasat pe poziția de frunte alături de Cantus Primus de la Halewood având un nas nemaipomenit de fin și de plăcut, cum numai Antonius-ul a mai avut.

Cantus Primus m-a încuiat puțin la partea de punctaje, întucât a totalizat 87 de puncte în ciuda mirării mele continue. Vinul a arătat tanini foarte aspri și un final cam scurt, însă a marcat la capitolul tipicitate, intensitate și calitatea aromei și a gustului. Nu-i rău pentru proba cu numărul 13 din concurs!

Antonius a punctat maxim la capitolul armonie, ceea ce se reflectă și în punctajul fruntaș cu care a fost evaluat de toată lumea. Un vin al unui producător drag mie, autor al mai multor vinuri de excepție (deși comercializate un pic prea scump pe piața românească).

Erotikonul de la Crama Oprișor mi-a lăsat o impresie puțin cam de lume nouă, cu note stridente dulci și vanilate, un vin de calitate, corect, însă comercial, fără personalitate. Shirazul din aceeași serie este mult mai reușit.

La fel ca la degustarea anterioară de Fetească Neagră și de data asta m-a uimit performanța mediocră a vinului de la Stirbey: o impresie comercială atât în nas cât și în gură, rotund, însă deficient la capitolul tipicitate. Este posibil să-l fi dezavantajat faptul că a fost al 16-lea vin degustat, când toată lumea obosise deja. Altfel decât mi-l aminteam.

Wine Pricess 2003 a fost o altă surpriză plăcută. În ciuda celor 8 ani toată lumea a fost de părere că vinul mai are încă viață lungă înainte. Un vin masculin, cu tipicitate bună, intens, și-a câștigat 85 de puncte de la mine și locul 4 în clasamentul general.

Per total o degustare foarte reușită, cu vinuri bune și foarte bune, care ne-a făcut să decidem o continuare: Merlot.

Fetească Neagră în orb

noreply@blogger.com (Unknown) — Mon, 02 May 2011 18:09:00 +0000

Am fost extrem de plăcut surprins de modul în care s-au prezentat Feteștile Negre încercate de grupul nostru (suspecții de serviciu Dana, Ionuț, Răzvan, Radu, Ghenadie, Cezar Filip, Doru Pencea), căruia i s-au alăturat distinșii invitați Aurelia Vișinescu și Alex Achim dela Domeniile Săhăteni și Lorena Deaconu și Dan Muntean de la Cramele Halewood, pe 8 aprilie la Ginger.

Deja începem să avem rezultate bune și constante pe un palier larg de participanți cu acest soi în care ne-am cam obișnuit să ne punem speranțele. Și asta nu poate fi decât un lucru bun.

Am avut la degustarea în orb 12 probe, din care niciuna nu a fost defectă, fapt mai rar întâlnit prin degustările de până acum. Dar să vedem vinurile, clasamentul general și punctajele:

Câteva comentarii:

- proba de Stirbey 2008 a avut ceva probleme, un nas destul de neplăcut ce m-a făcut să cred că sticla a fost cu probleme.

- Hyperion 2010 este un vin încă neîmbuteliat, adus de producător doar ca avanpremieră. Vinul nu și-a încheiat nici pe de parte evoluția și la sticlă va arăta cu siguranță altfel. În acest moment vinul arată un nas atipic de cireșe amare, un gust dominat de fragi/căpșuni și tanini foarte duri pe un fond cam plat. În evoluție.

- Stirbey 2006 (vin vândut exclusiv pe piața externă) pare deja trecut de vârf, dar nu este încă total căzut.

- Hyperion 2009 este un vin frumos baricat, modern, cu note de vanilie puțin cam proeminente.

- La Putere 2009 - foarte lucrat, prea aromat, ceva deficiență de corp, note vag amărui pe final.

- Artizan 2008 - note oxidate în nas, tanini cam prea robuști, destul de netipic, plat, amărui pe final.

Vedeta serii a fost fără îndoială Nomadul 2007 de la Domeniile Săhăteni, care la cei 25 de lei a surclasat vinuri de 149 de lei! Cel mai bun raport calitate-preț din degustare. Pentru mine a fost vinul cu tipicitatea cea mai bună din acea seară.

Feteasca Neagră este clar pe drumul cel bun, să așteptăm să se maturizeze vițele și să apară și alți producători cu alte idei despre cum anume ar trebui să arate acest soi românesc. Atunci să te ții!

Degustare de excepție Cellartales

noreply@blogger.com (Unknown) — Tue, 15 Mar 2011 17:56:00 +0000

Sâmbătă am participat la prima mea degustare organizată de Cellartales, cea de-a cincea din ciclul degustărilor în spatele cărora se află Raluca și Oliver Bauer de la Stirbey, deși nu în calitate oficială, ci încercând să adune laolaltă un cerc de entuziaști într-ale vinului. Și acum când mă gândesc la ce mi-a fost dat să degust mă cuprinde o senzație aproape religioasă, un extaz, o reverie.

Lăsând la o parte cele 3 șampanii create de mici producători de renume din Franța, care mie nu mi-au spus mare lucru, nefiind defel o persoană care apreciază astfel de băuturi, și trecând și peste cele 3 rieslinguri de Rin produse în Austria și care mi-au dat o imagine a abordării austriece a acestui superb soi, am să trec "straight to number one", adică la vinurile roșii, care bănuiesc că i-au scos din case

sau din alte cârciumi sau târguri și expoziții pe cei ce mi-au fost alături în această grea încercare (GoodWine 2011 era în toi).

Vinul care mi-a provocat starea de șoc amintită mai sus a fost un vin de aceeași vârstă cu mine, adică recolta 1970. E pentru prima oară când încerc un vin din acest an, așa că nu pot să fiu decât încântat de impresia lăsată de acest Chateau La Tour Figeac 1970 Grand Cru Clasee, St. Emilion, ediție magnum!

Nasul este incredibil pentru un vin de 40 de ani, arătând încă fruct și nu oricum, ci cu o intensitate de necrezut! Puteai mirosi vinul de la 30 de cm de pahar! Evident că asta n-avea cum să țină prea mult, însă a arătat evoluția superbă a acestei sticle magnum. Notele de frunze de toamnă într-o pădure (expresia îi aparține lui Ciprian), ceva stafide în fundal, aluzii de afine și fructe confiate, încadrate de notele de pietriș. Evoluție superbă către mirosuri de tutun, apoi de piele. În gură vinul este extrem de fin, catifelat, cu tanini complet integrați (abia dacă se simt la început pe partea interioară a buzei de sus). Notele de liquorice și de coacăze negre și finalul destul de lung, elegant, cu uluitor de mult fruct completează un vin de excepție, cu o evoluție superbă la sticlă. În timp fructul se mai estompează, iar taninii se simt ceva mai bine, deși sunt încă foarte reținuți. Un vin trecut deja de vârf, dar capabil încă de nesfârșite impresii schimbate la degustarea sa. Epifanie curată!

Costul estimativ al unei astfel de sticle ar fi pe la 200-250 EUR.

A doua atracție a serii, Chateau Smith-Haut-Lafitte 1985 Grand Cru Classe, a fost, din păcate, oxidat, așa că am înghițit în sec și am purces mai departe.

Chateau Fonplegade 1985 Grand Cru Classe și-a arătat din plin cei 15 ani lipsă față de La Tour Figeac făcând bravadă de fructe în miros și în gust. Nasul este plăcut cu note de stafide, smochine și fructe confiate. În gură vinul este echilibrat, cu fruct, tanini fini, aciditate mai bună decât Figeac, finalul este lung cu note de aluviuni, fruct și aluzii de lemn.

Comparativ au fost alăturate alte două vinuri din aceeași regiune, dar create în noul stil (sau modă, cum preferați). Ambele se învârt peste pragul de 40 EUR.

Chateau d'Angludet 1996 Cru bourgeois exceptionelle, 12,5% alc., Margaux, a venit cu un nas destul de asemănător cu Figeac, ceva mai concentrat însă. Note de piele, pământii, ceva mai puțin fruct. Gust echilibrat, cu tanini fini, aciditate bună. Aluzii afumate. Final mediu-lung, elegant, cu note de piele și afumat. Un vin echilibrat și elegant, care mi-a plăcut foarte mult.

Chateau l'Arrosee 1996 Grand Cru Classe, 12,5% alc., St. Emilion, a adus cu el un nas mediu cu note de piele, pământ, mai intens decât d'Angludet, ceva mai concentrat, dar o idee mai simpluț. În gust domină taninii, nu foarte bine integrați încă. Finalul este lung, cu fruct, plăcut. Mai puțin echi;librat decât d'Angludet.

În concluzie vinuri de excepție, o paralelă interesantă între vinurile de Bordeaux de demult și cele din prezent, la modă, ineditele (pentru mine) rieslinguri austriece, șampaniile ("da shit", vorba lui Răzvan Jurca!) adevărate și noi iubitori de vin într-o organizare foarte bună a Ralucăi și a lui Oliver Bauer, pentru care le mulțumesc!

O seară agreabilă, în care am cunoscut, în fine, autorii blogurilor demult cunoscute: Ciprian, Cosmin, Sorin, Nicușor. Să ne revedem cu bine!

Prince Stirbey Cabernet Sauvignon 2007

noreply@blogger.com (Unknown) — Mon, 27 Dec 2010 19:30:00 +0000

Culoare rosie-rubinie intensa, frumoasa. Nas destul de intens si complex in care notele de coacaze negre (tămâie) ies frumos in prim plan relativ repede de la deschiderea sticlei, si acompaniaza aromele de fructe rosii si negre si dantelariile dulci de pe margini.

In gura vinul este rotund, cu tanini suficient de slefuiti pentru a face vinul de savurat chiar acum, aciditate buna, arome de fructe coapte, iar finalul este lung cu note dulci si ceva lemn. Mi s-a parut ca simt si o usoara amareala pe final, dar se poate sa ma fi inselat.

Atuul vinului este fara indoiala nasul cu tenta sa eleganta, insa corpolenta nu este un punct forte in ciuda structurii destul de solide, iar lemnul se simte pe final un pic prea tare. Alaturi de bucate, insa, pariez ca vinul se va dovedi nemaipomenit.

Vinul a fost produs intr-o editie limitata de 4000 de sticle.

Prince Stirbey Novac 2008

noreply@blogger.com (Unknown) — Mon, 27 Dec 2010 19:05:00 +0000

Culoarea s-a pastrat frumoasa, luminoasa, dar nu foarte intensa, insa in rest avem de-a face cu un cu totul alt vin fata de referinta din 2006, care a fost primul meu contact cu acest soi romanesc. Pare ca producatorul a ales o alta cale pentru vinurile sale rosii incepand cu 2007, o orientare mai moderna, mai de lume noua. In 2008 aceasta turnura este si mai vizibila, si din pacate, se inscrie in alegerea facuta de mai toti producatorii seriosi din Romania: Oprisor, Recas, Rotenberg - ca sa numesc doar cativa - o alegere a vinului expresiv, intens, ceva mai facil.

Nu ma intelegeti gresit, avem de-a face in continuare cu vinurile corecte si de calitate cu care ne-am obisnuit de la acesti producatori, insa mai ales cu perioada de criza, care din pacate nu se mai incheie o data, si cu scaderea semnificativa a consumului de vin, pastrarea unei orientari de nisa, orientata cu precadere spre cunoscatori si consumatorii pretentiosi de vin, iata ca nu se mai justifica financiar. Si de aici, banuiesc, si aceasta re-orientare, care iata ca aduce rezultate destul de bune prin participarea la concursurile internationale de renume, concursuri la care, asa cum am mai spus si altadata, nu se puncteaza vinurile complexe, ce necesita timp pentru a se exprima pe deplin, ci vinurile directe, intense, gata de a-si arata talentele imediat ce sare dopul din sticla.

Asta este, sper numai ca iubitii si apreciatii nostri producatori sa nu-i uite si pe iubitorii de vinuri si sa ne pregateasca in continuare si noua vinurile pe care le asteptam cu nerabdare an de an! Si nu la peste 100 de lei sticla.

Revenind la vin, acesta este mult mai aromat in nas fata de 2006, cu nuante de vanilie si note dulci, care nu se regaseau inainte. Fructul este si el prezent in zona prunelor si a fructelor rosii de padure. Ceva note caramelizate completeaza ansamblul aromatic placut, destul de complex, modern.

In gura vinul este aromat, rotund, cu tanini destul de fini si aciditate foarte buna ce-l califica drept un excelent acompaniament pentru bucate. Finalul este lung, cu note dulci si vanilate placute, si note baricate de lemn (care nu s-au simtit in niciun vin de la Stirbey de pana acum). Putin cam scump pentru ideea de vin modern pe care o reflecta si alte vinuri la costuri mult mai mici.

Cum se prezintă vinurile "serioase" în concurs?

noreply@blogger.com (Unknown) — Tue, 02 Nov 2010 09:50:00 +0000

Clasamentul final al concursului Premiile de excelență Vinul.ro m-a pus serios pe gânduri. Am parcurs lista vinurilor roșii care au fost medaliate cu aur și am regăsit cu plăcere vinuri precum Enira 2006, Drăgaica Roșie 2008 a celor de la Crama Oprișor, Syrah Cocoșul 2009 de la Recaș.

Apoi m-am uitat pe lista medaliatelor cu argint (punctaje între 80 și 89). Și ce mi-a fost dat să văd? Merlot Prince Stirbey Reserva 2007 de la Stirbey, Enira Reserva 2006, Alma Tobia Tinto de Autor 2005, Cuvee Uberland 2008 de la Recas, Cuvee Charlotte Terra Romana 2007 de la SERVE, Merlot Prince Matei 2006 de la Vinarte. Cu excepția ultimului, toate au fost degustate și de mine. Toate sunt vinuri "serioase", făcute pentru îmbătrânirea la sticlă. Și toate necesită aerare (decantare), unele mai mult decât altele. Ca regulă, niciunul nu se poate prezenta bine fără o aerare de minim 30-60 de minute, care urcă până la 2 ore pentru vinul de la Stirbey, Enira Reserva sau Cuvee Uberland. Parol.

Mă întreb cum se pregătesc vinurile de acest tip la concursurile de vin? Poate producătorul să solicite organizatorilor aerarea vinului? Este oare acest lucru corect pentru celelalte vinuri alături de care este apreciat acest vin? Nu am aceste răspunsuri, însă cu siguranță am să încerc să le obțin. Și vi le voi împărtăși și vouă.

Până atunci, însă, mă întreb de ce trimit producătorii sau importatorii astfel de vinuri la concurs, când știu că acestea nu au mari șanse de a fi corect notate de juriu?

Negru de Purcari 2003

noreply@blogger.com (Unknown) — Mon, 25 Oct 2010 17:51:00 +0000

Recunosc deschis că este primul vin moldovenesc pe care îl gust, deși am tot văzut de ceva vreme produse din gama celor de la Purcari. Pe acesta l-am primit cadou în vară de ziua mea și a așteptat liniștit în europivniță până astă-seară, când Allah mi-a sugerat să trec peste stereotipul cu vinurile moldovenești și să-l încerc.

Și încercatu-l-am. Înghițitură după înghițitură. Pahar după pahar. Fără mâncare. Cu cașcavaluri. Cu parmezan. Fără mâncare.

Tot ce pot să spun e că m-a surprins foarte plăcut. În ciuda textului de pe contraetichetă, care prevestește un monstru ultrabaricat (3 ani de baric franțuzesc!), vinul este surprinzător de elegant, cu un nas mediu, mai reținut, deși plin de fructe de pădure, ceva prune coapte/gem, note florale (de violete?) ce se continuă în gustul foarte plăcut, fin, echilibrat, cu tanini deja șlefuiți, aciditate încă bună și ceva note de lemn bine integrate. Finalul lung păstrează fructe, lemn și o plăcută impresie că încă n-ai înțeles nimic din acest vin și, deci, se cere o altă gură.

Negrul de Purcari, actualmente la ediția 2003, este un cupaj produs din Cabernet Sauvignon 70%, Saperavi (un soi georgian folosit pentru culoare) 20% și Rară Neagră (pentru corp) 10%.

Prețul pare ceva cam ridicat din ce am găsit pe net, se învârte pe la 85-95 de lei.

Un nou producător bulgar: Katarzyna

noreply@blogger.com (Unknown) — Wed, 20 Oct 2010 18:16:00 +0000

În urma vizitei la Metro Plovdiv efectuată cu ocazia vizitei la Bessa Valley de care am povestit anterior, m-am ales cu 2 sticle de vin ale unui producător bulgar de care n-auzisem nimic: Katarzyna Estate. Sincer să fiu am luat vinurile în primul rând datorită prețului ceva mai ridicat decât uzualele vinuri de Metro, și datorită abțibildului de pe una din sticle, care se lăuda cu o dublă medalie de aur la San Francisco International Wine Competition.

Dar cine e această Katarzyna?

Katarzyna Estate este o podgorie situată în sud-estul Bulgariei, chiar la granița cu Grecia și Turcia. Moșia a fost inaugurată oficial în 2007, dar prima recoltă a fost 2006. Ea aparține grupului Belvedere Bulgaria, parte a grupului francez Belvédère Groupe, care a cumpărat 550 de hectare de teren prin 2002.

Climatul este unul temperat-continental cu influențe mediteraneene puternice, iar ceea ce face zona una valoroasă pentru producția de vin de calitate este coridorul de aer ce se formează între muntele Sakar și munții Rodopi de răsărit. Acolo unde se află Katarzyna Estate soarele strălucește mai mereu deasupra plantațiilor de Cabernet Sauvignon, Merlot, Cabernet Franc, Syrah, Malbec, Tempranillo, Petit Verdot, Chardonnay, Sauvignon Blanc, Viognier și varietății locale Mavrud.

Dar să vedem și vinurile, nu?

Primul a fost un cupaj de Cabernet Sauvignon cu Merlot și poartă numele de Question Mark 2008.

Un vin încă puțin cam tânăr, cu tanini bărbătești, reflexii violacee. Cu toate astea aduce mult aromatic cu Cabernetul de la Enira -- să fie oare terroir-ul la mijloc? Cine știe.

Vinul se prezintă cu un nas bombastic, de lume nouă, în care abundă prunele, coacăzele negre, cireșele negre și te miri ce alte fructe înrudite, gustul este cu mult fruct, corpul este solid, cu structură bună, iar finalul destul de lung, plăcut. Aciditatea bună îl face un bun partener la masă, eu l-am încercat alături de un mușchi maturat Elena (specialitate bulgărească achiziționată de la frații bulgari din Metro) și de bucatini amatriciana cu sos de roșii, bacon și parmezan - a mers de minune cu amândouă.

Un vin care promite, dacă nu scăpăm din vedere că prima recoltă a fost 2006, deci vorbim de o podgorie relativ tânără.

Al doilea a fost Encore Syrah 2008.

Vinul aduce inițial cu un Gigondas de calitate ridicată. Nas mediu spre puternic, deși nu exploziv, cu tipicitate superbă. Notele de bacon se împletesc fericit cu cele de fructe negre și lemn, iar notele suav vanilate întregesc un nas de o complexitate peste medie. Se dezvoltă și tușe intrigante de coacăze negre, ce adaugă un plus de complexitate.

În gură vinul se dovedește a fi corpolent, echilibrat, cu structură, tanini destul de finisați pentru tinerețea lui. Finalul mediu spre lung cu note sobre de fructe negre completează o frumoasă imagine creată de acest vin din sud-estul călduros al Bulgariei, chiar la granița cu Grecia și Turcia.

În concluzie, o surpriză foarte plăcută acest până acum necunoscut producător bulgar (mă rog, la fel de bulgar ca și Enira :-) ), de la care mă aștept la mult mai multe în anii următori, odată cu maturizarea plantației. Sper să-l importe careva și-n Românica în curând. Na zdrovie!

P.S. Mai multe despre isprăvile acestui producător aici.

Poveste cu Enira

noreply@blogger.com (Unknown) — Sat, 16 Oct 2010 13:12:00 +0000

Îmi place Enira. Îmi place tare mult Enira Reserva. Iubesc BV-ul. Așa că vă puteți imagina cât de mult m-a bucurat alinierea astrelor ce a condus la organizarea unei vizite la Bessa Valley din Bulgaria, mother ship-ul Enirei!

Micul nostru grup format din Alin și Nicole, Dana și Ionuț, Răzvan și nașul Lorente, precum și călăuza și organizatorul Ghenadie Bobeică de la WineRo a purces la drum într-o coloană de 2 gipane într-o binecuvântată zi de sâmbătă cu gândul la descoperirea minunatelor vinuri bulgărești.

După un drum destul de lung prin țara vecină, care nu s-a lăsat cu niciun radar din fericire, am dat de un peisaj superb, de vis, ce m-a dus cu gândul la Argentina sau la Chile: vie înconjurată de munți și coline.

Culesul viei era în toi, o forfotă organizată asigurând metodic selecția atentă a strugurilor și transportul acestora la mesele de sortare.

Cum soarele era cu noi, ne-am învins impulsul de a tăbărî pe vinuri și am pornit-o prin vie. Se vede că e vorba de o investiție nouă, făcută de profesioniști (doar, în fond, patronii sunt francezi cu multe succese la activ, nu-i așa?), cu rândurile de vie frumos aliniate, spalieri de lemn de salcâm și, mai nou și încă nefolosit, un sistem de irigație modern.

Am gustat toate soiurile ce intră în cupajele de Enira și BV: Merlot, Syrah, Cabernet și Petit Verdot. Toate erau mai mult sau mai puțin gata de cules, depinzând de parcelă. Strugurii au fost extrem de dulci, acumulaseră deja peste 260 g de zahăr.

Solul arăta ca-n filme, cu pietriș și bolovani albi, de parcă ar fi venit cineva cu basculanta să-i toarne printre rândurile de vie ca să dea bine-n poză :-)

După atâta efort prin vie se cuvine un ospăț. Iar împreună cu alesele bucate se cuvine un vin bun. Exact de acesta am avut parte la masă, gazdele noastre pregătindu-ne toate cele 4 soiuri pure ediția 2009 direct din baric.

Am început cu Merlot, plin de fruct și de tinerețe, cu tanini adolescentini, extract bun, dar cu promisiunea vinului șlefuit ce va să devină. L-a urmat Petit Verdot, plin de culoare și foarte cizelat la acest moment, de departe cel mai bun de băut atunci. Syrah și-a adus fructul și condimentele, iar Cabernetul coacăzele, nota de brusture și forța tinereții. Vinurile au fost interesante în ciuda tinereții și exuberanței lor, dar comparația a devenit mult clară în urma degustării deja maturului Enira Cabernet 2008.

De la masă am țâșnit în cramă, unde activitățile erau în toi. Și de acolo direct în sala baricurilor, unde vinurile erau, în mare liniște și taină, în competiție cu propriul lor potențial.

Aici am degustat vinurile de calitate ridicată, ceva mai bătrâne, mai formate: Syrah, Petit Verdot, Merlot. Altă viață! Vinuri cu mare complexitate, cu structură, corp, aproape de finisare. Că ne-au plăcut tuturor e clar, se vede din poza alăturată, nu?

Seara am fost (tot) invitații lui Ghenadie și a specialiștilor de la Bessa Valley la un superb restaurant cu o ambianță nemaipomenită, unde, pe lângă alte vinuri locale, am savurat deja impresionantele Enira Reserva 2008, BV 2008 și Syrah 2008 alături de surorile lor din 2007. Festin!

Drumul spre casă de a doua zi fost presărat de amintirile proaspete și plăcute de deunăzi, precum și de impresiile pozitive lăsate de frații noștri bulgari.

Cum această poveste a fost scrisă la un pahar de Enira 2007, mie mi-a făcut o mare plăcere s-o spun. Sper că și vouă. Noroc!

Oare merită ofertele 1+1?

noreply@blogger.com (Unknown) — Sun, 26 Sep 2010 17:31:00 +0000

Nu sunt un amator de reduceri, oferte speciale sau alte asemenea trucuri de marketing, nici măcar când mi-ar putea aduce beneficii. Numiți-mă snob dacă vreți, dar ăsta sunt eu.

Căutând ceva vinuri spaniole pentru degustarea de miercuri de la restaurantul Ginger, am ajuns pe la Wine & Co din Feeria Băneasa, magazin din care am mai cumpărat de-a lungul timpului destul de multe sticle de Rioja. De data asta tot ce-am găsit a fost o Rioja 2004 de la Marques de Riscal, nimic deosebit. Dar am găsit-o la ofertă de 1+1. Ce să fac? Să cumpăr sticla sau să caut altceva la un magazin diferit, având în vedere că era singurul vin spaniol din stabiliment? Lenea și-a spus cuvântul și iată că am mușcat.

Dacă totul s-ar fi oprit aici, poate că n-aș fi scris articolul de față. Dar de, odată ce am făcut concesia cu acest tip de ofertă, mi-au căzut ochii pe un alt vin, pe care l-am băut adus de Alin, un vin sicilian alb, și care îmi făcuse o impresia extrem de bună la vremea aceea. Tot la 1+1 îl găsise și Alin, tot la 1+1 l-am luat și eu. Buun.

Deschizând Rioja acasă am dat de un defect serios, care din păcate a făcut vinul bun prieten cu chiuveta din bucătărie: hidrogen sulfurat (miros de ouă stricate și sulf). Kharma am zis. Să vedem și a doua sticlă la degustarea de miercuri.

Am deschis azi și vinul alb. Deși fără defecte serioase, vinul este deja pe pantă descendentă, multe din aromele ce m-au impresionat prima dată fiind deja duse.

Cele două exemple de mai sus mă duc cu gândul la motivele pentru care un vânzător de vin recurge la ofertele de tip 1+1: poate fi cazul unei lansări de vin în premieră pe o piață și atunci oferta este o promoție subvenționată cel mai probabil de producător/distribuitor. Dar de cele mai multe ori este vorba despre lichidări de stoc. Adică de vinurile care nu s-au vândut cale de ceva vreme. Acum, dacă ne ducem puțin cu gândul la modul în care sunt depozitate vinurile la vânzătorii români, nu e nevoie de un mare efort de imaginație ca să realizăm în ce stare sunt aceste vinuri care au avut mai puțin succes la public.

La magazinul mai sus menționat am văzut luni de zile (poate 1 an) o sticlă de Petrus ocupând cu cinste locul de sus al unui raft de vinuri, exact acel loc unde se ridică aerul cald. Și a stat acolo înfruntând cu stoicism vicisitudinile mioritice până ce s-a milostivit patronul să aducă un frigider de vinuri acum vreo 2-3 luni, pe care l-a potrivit, generos, la temperatura de 17 grade. Vânzătoarea mi-a spus că a vândut o sticlă chiar de sărbătorile trecute, un cadou de fițe, probabil, pentru că un cunoscător n-ar fi dat 5000 de lei pe o minune transformată cel mai probabil în poșircă.

Așa că sfatul meu este: fiți atenți la ofertele de lichidare de stoc la vinuri, s-ar putea să aruncați banii pe fereastră.

De ce citim blogurile locale?

noreply@blogger.com (Unknown) — Sun, 26 Sep 2010 17:04:00 +0000

Stau și mă gândesc la ce anume subiecte despre vin au relevanță pentru audiența blogosferei locale. Evident, mă refer acum la evaluările de vinuri, nu de articole despre ABC-ul vinului, al degustării sau despre evenimentele mondene.

Judecând după interesul pe care-l acord eu, cel puțin, anumitor articole de pe blogurile citite frecvent, tind să extrapolez și să afirm că maximum de interes se centrează pe vinurile care pot fi găsite pe piața locală, cea accesibilă publicului cititor. De acord, poate fi interesant să citești despre te miri ce raritate de vin pe care cineva a degustat-o prin mila lui Allah sau despre vinurile încercate prin călătorii. Astfel de articole pot fi folosite cel mult drept referințe pentru cazurile în care vei ajunge și tu, cititorul, pe acele meleaguri.

În rest, poate fi ceva curiozitate, însă nimic prea folositor. Dacă ar fi fost altfel, am fi citit doar revistele și blogurile de vin americane, care abundă în adevăratul sens al cuvântului și au o calitate destul de ridicată. Dar ce relevanță au, oare, acele bloguri, care scriu numai despre vinuri disponibile pe piața americană? Citești un articol, două, nouă, apoi încet-încet o lași mai moale și cauți ceva mai relevant pentru tine. Așa-i?

Să fie, oare, și limba în care sunt redactate articolele de pe blogurile locale un element cel puțin la fel de important? Poate. Însă convingerea mea este că un blog local aduce valoare comunității căreia i se adresează prin abordarea subiectelor de interes pentru respectiva comunitate. Iar asta înseamnă vinuri locale.

Robert Weil Riesling Charta 2006

noreply@blogger.com (Unknown) — Sun, 11 Jul 2010 08:15:00 +0000

Tot în weekend la prânz la restaurantul Ginger am încercat încă un Riesling german mai de soi, tot un demisec clasificat "Charta". Pentru că nu ştiam nimic despre această clasificare, l-am întrebat pe amicul Google şi el m-a lămurit:

Numele clasificării vine de la la asociaţia de viticultori CHARTA, o asociaţie germană fondată în 1983 de producători de frunte din regiunea Rheingau în scopul încurajării producerii de rieslinguri trocken (seci) şi halbtrocken (demiseci), în contrast vizibil cu legile germane din anii 1970, care conduseseră vinificatorii nemţi pe calea producerii de vinuri dulci. Asociaţia Charta a clasificat viile din acea regiune într-o manieră similară cu ceea ce fusese făcut pe la mijlocul anilor1800, concentrându-se pe podgoriile cu potenţial maxim de a coace în întregime strugurii Riesling. Charta a impus şi reglementări stricte referitor la producerea acestor vinuri, inclusiv reducerea producţiei de struguri, un minim de 12% alcool şi utilizarea exclusivă a strugurilor din soiul Riesling. Aceste vinuri de calitate ridicată ce poartă inscripţia Charta sunt îmbuteliate în sticle înalte de culoare maronie (culoarea optimă în vederea protejării vinului împotriva radiaţiilor UV), având emboasată o dublă arcadă romanescă.

Vinul are un nas tipic de riesling german de intensitate medie, note de miere de salcâm şi citrice, aciditate bună, în gură vinul dă o notă de prospeţime pe care o aşteptam de la acest soi, ajutat, e drept, şi de caracterul uşor petillant. În gură se simt şi mere, care persistă şi pe finalul mediu şi proaspăt.

Nu e o celebritate, dar merge bine la masă. Cel puţin aşa a fost alături de somonul cu sos de iaurt şi usturoi, creveţi şi orez cu legume. 105 lei la Ginger.