In 1989 am avut “norocul” de a avea o varsta numai buna de scos capul in lume. Fiind atasat corpului (capul) am considerat atunci ca este bine sa mearga impreuna. Aveam de ales intre a produce fonduri materiale pentru distractie si necesitati personale in plina expansiune datorita multelor tentatii ale lumii occidentale, si a dedica timp pentru largirea orizontului personal. Asta pe langa a frecventa scoala universitara romaneasca de o calitate indoielnica. Conceptul este dificil de inteles pentru cineva care nu a trecut prin acele vremuri. Salariul din vremurile respective echivala cu cativa $, maxim 100-125 la o norma intreaga. Asta in conditiile in care un bilet de transport cu autocarul pana in Germania era undeva la 300 DM (marci germane). Nu discutam aici de transportul cu avionul pentru ca era departe de aspiratiile aproape oricarui tanar. Prin urmare, posibilitati de mobilitate reduse. Solutiile erau clare: sa devii un afacerist de succes peste noapte, sa furi, sau sa gasesti “alternative”. Prima optiune era nerealista deoarece nu aveam capital initial si nici experienta sau aptitudini. Trecem peste furat si ajungem la ideea de a circula pe banii altora. Acum cativa ani in urma era o adevarata “batalie” pentru participarea la seminarii si cursuri de pregatire. Pentru ca erau putine la numar, decontau cheltuieli de cazare, transport, masa, etc, si pentru ca erau multi aplicanti. Nu existau sau erau minime acele fonduri alocate unor activitati de invatare pe parcursul vietii.

Astazi este altceva. Contrazic categoric opinia sociologului Alfred Bulai, care spune ca “educatia continua este restrictiva in Romania. Multi nu prea au de unde sa o sustina, nu ca nu si-ar dori.” Este o grava eroare sa afirmi asa ceva. Faptul ca ne intereseaza mai mult partea materiala si ca dorim sa acumulam bunuri materiale din ce in ce mai mult, lasand pe planul “N” educatia continua, faptul ca deseori cadem prada tentatiilor “lumii capitaliste” (printre care nu se numara si educatia continua), faptul ca motivam aproape zilnic ca nu avem timp “si pentru asta”, sunt argumente mult mai realiste. Daca dai drumul unor animale dintr-o cusca unde au avut aceeasi mancare, au urmarit zilnic acelasi peisaj, culori, etc, vor fi tentate sa plece in padurea larga sa vada ce se intampla acolo. Daca insa le creezi conditii de lux in cusca lor, majoritatea vor prefera sa se intoarca in locul cunoscut. Le este mai comod si oricum putine  se pot adapta vietii din padure. Diferenta majora este ca animalele nu apreciaza materialismul atat de mult cat o facem noi, oamenii. Sau cine stie..?

Sunt destul de multe cursuri de perfectionare gratuite sau subventionate (desi calitatea multora este indoielnica) la care nu se ocupa nici macar 50% dintre locuri. Uneori trebuie sa organizezi seminarul/conferinta/formarea intr-un loc deosebit, sa oferi conditii superioare de masa si cazare, program “flexibil” etc., pentru a-ti atrage participanti. Bibliotecile si institutele de profil ofera informatii gratuite sau la preturi modice. Exista aflux informational calitativ atat pe internet, in cadrul grupurilor de discutii, ONG-urilor, cat si intr-o parte a mass-mediei, TV, etc. In opinia mea a spune ca educatia continua este restrictiva in Romania, este o eroare impardonabila. Sunt perfect de acord ca sistemul de invatamant romanesc este unul perimat de ani buni de zile. Pot fi de acord si cu faptul ca nu exista o structurare informationala decenta si o informare efectuata la scara larga. Dar nici nu poti sa vii cu argumente ca acum 20 de ani cartile erau mai ieftine…

Sunt alte aspecte importante de luat in seama, unele le-am amintit anterior, altele ar fi chiar natura umana a poporului roman. Dorim efecte imediate si spectaculoase, dorim sa conducem si sa dam ordine cand nu suntem in stare sa o facem cu propria persoana. Vorbim mult si facem putin comparativ cu alte popoare europene. Avem o inteligenta peste medie, care din pacate nu este sustinuta de un sistem de valori real si de unul de invatamant coerent. Investim in lucrurile din jurul nostru, cum ar fi masini, haine sau bijuterii,  insa uitam, nu stim sau pur si simplu nu ne pasa ca una din investitiile cele mai valoroase este in propria persoana; si ma refer aici la sanatate, mentalitate, cultura si educatie continua.

Exista insa si o consecinta logica a contraperformantelor noastre in materie de invatare continua. Daca nu acordam timp si energie in aceasta directie, inseamna ca facem altceva. Pentru ca ziua are 24 de ore pentru toata lumea (ce am zis-o:D). Facem totusi ceva: invatam experiential. Sau mai pe romaneste, ne lovim cu capul, zi de zi. De toate si de orice. Acesta este modul nostru preponderent de a invata. Are destule dezavantaje insa prezinta totusi si unele avantaje. Pe care cred ca o sa le abordez intr-o “perspectiva” viitoare.

Oricum, tot am concluzionat ceva, si anume motivul pentru care suntem un popor cucuiat…

“Acuzat” fiind ca nu joc si eu leapsa, am motivat ca nu imi plac jocurile violente, lovitul cu palma fiind o actiune violenta daca se petrece in casa (mai sunt si exceptii:D), dar mai cu seama pe taram public. Am reflectat insa la prezenta lepsei in viata noastra si m-am gandit ca si eu am “nuleapsa” mea. Adica a lucrurilor, persoanelor, locurilor pe care le evit pe cat posibil. De care fug cat ma tin gleznele. Nu de alta dar le consider o vasta pierdere de timp si energie. Asta ca sa nu ma exprim si mai plastic…

Prin urmare: un NU decis pentru mazgaleli gen OK, CIAO, STAR si tot ce este asemanator. Cred ca inteleg destul de bine motivul si modul de functionare al acestor tipuri de hartie destinata exclusiv toaletelor. In topul antipatiilor urmeaza un zeu al eterului si mai nou al TV-ului, fiinta Dumitru Pelican. L-am auzit in urma cu ceva ani la radio si am ramas cu aceeasi parere despre el. Mai rar asa o fiinta antipatica, indaratnica si falsa. El este autorul “În lumea sportului, egoismul ne îndeamnă să facem bine oamenilor pentru a-i impiedica să ne facă rău”. In orice caz, cand il vedeti comutati instant. Asta este recomandarea mea:). Cam pe acelasi palier cu Dumitru Pelican se afla sosetele supraelastice purtate in mod special vara. Sa nu credeti ca nu mai exista. Exista si au niste proprietati senzationale. Va doresc sa nu fie necesar sa le observati. Putin ma jos, adica pe talpa se situeaza un tip care spune ca este comentator sportiv. Se numeste Costi Mocanu. Actionati “mute” cand este in preajma. O sa castigati momente de relaxare numai uitandu-va. Din seria comuta de cum ii vezi figura sau ii auzi glasul minunat este si personajul Cristi Brancu. Un tip care se ocupa cu scormonitul in gunoaie. Nu cu aruncatul gunoiului. Aceasta este o ocupatie nobila si folositoare in comparatie cu activitatea lui Brancu. Haide ca sa grabesc “nuleapsa”, o sa mai includ aici NU pentru pizza cu blatul pufos ca painea, personajele care isi pun huse pe scaunele autoturismelor noi (cu un + pentru cei care au si scaune din piele:D), cele care golesc scrumiera pe strada sau la baza trotuarului precum si pentru cei care primesc cadouri si spun “nu trebuia sa va deranjati”.

Inchei precizand ca parerile exprimate mai sus sunt pur personale si ca nu constituie sfaturi de urmat. Lansez nuleapsa mea in eter si ma astept ca nimeni  sa nu o preia.

Sistemul Multi Level Marketing (MLM) se bazeaza in principal pe recomandari. Sau asa a inceput:D. Spre exemplu, ti-ai cumparat o saltea, ai dormit si nu te-a mai durut nimic, ti-ai imbunatatit viata sexuala, nu ti-au mai mirosit sosetele de langa pat, etc. Pe scurt, salteaua ti-a schimbat viata in foarte bine si atunci de bucurie, spui si prietenilor. Prietenii dau fuga si isi cumpara si ei salteaua cu pricina, isi achizitioneaza chiar 2, sa fie si de rezerva. Le fac cadou salteaua si bunicilor, apoi amantilor (amantelor), nepotilor si rudelor de la tara. Si uite asa, din gura in gura, din spate in spate si din dos in dos, se duce vestea despre salteaua cea facatoare de minuni. Ca sa vin mai “in piata” cred ca au fost si inca mai sunt in acest sistem companii precum: “Forever Living”, “Zepter”, “NuSkin”, “Nuga Best”, “Ammway”, “Herba Life”, “Kangen”, s.a.m.d. Sistemul financiar este destul de simplu, banii care la produsele “normale” se duc in multa publicitate si chirii de magazine, personal, cheltuieli de regie, imobilizari, etc, in sistemul MLM au ca destinatie in mare parte persoanele care recomanda (vand) produsele. Persoanele tip “varfuri de piramida” ajung repede milionari si devin exponate care se plimba la prezentari de anvergura, conferinte, etc. si care explica cat de bine si cat de usor este sa folosesti produsele si sa fii si fericit si bogat. Pana aici nimic senzational. Este o alta metoda de a vinde. In general vorbim de produse care sunt destul de scumpe fata de cele “normale”. De aceea au nevoie de prezentari care sa convinga publicul tinta. Nu iti vine sa cumperi o oala Zepter cand cumperi 10 asemanatoare la pretul respectiv. Sau sa dai 3000 Euro pe un aparat care se spune ca iti purifica apa (de la robinet). Businessul in sine are anumite “chitibusuri” insa nu vreau sa intru in detalii. Nici nu vreau sa spun ca produsele oferite sunt bune sau mai putin bune. Pentru ca nu sunt in masura sa o fac si nu am cunostintele necesare.

Ce vreau eu sa remarc; afacerile de acest gen vin “in spate” cu prezentari in care sunt echipe de specialisti care studiaza intens produsele, le aduc imbunatatiri in permanenta, cu monopoluri la nivel international, protejate de inregistrarea marcilor, samd. Adica, produse ce au CV-uri “beton”. Pentru ca daca le gasesti o fisura, se duce la vale toata constructia piramidala. Si nimeni din piramida nu vrea asta, pentru ca cel putin teoretic, toti au de castigat. Si totusi, aproape toate aceste tipuri de produse scumpe au o hiba. Se compara cu cine vor ei. Si vorbim aici despre competitori. Oala Zepter cu oala de inox si eventual cea de tabla. “Forever Living” sunt naturisti si net superiori medicamentelor si altor produse naturiste de pe piata (asa spun ei), apa Kangen te face sa te simti plin de energie si are un PH peste al oricarei alte ape. Normal ca se compara cu alte ionizatoare pentru ca au placute de platina si sunt cei mai buni.

Sa presupunem ca avem multi bani, ne cumparam de toate si ne facem tenul ca in tinerete fara batranete, gatim repede si sanatos, bem si ne purificam, nu ne mai imbolnavim decat la finalul vietii. Asta daca credem in ce folosim. Si daca presupunem ca aceste materiale, tehnologii, ipoteze sunt veridice si isi vor arata roadele in decursul timpului. Sa nu ma acuzati acum ca vreau sa ma intorc in Evul Mediu si sa musc din halca de carne cruda, sa imi bag capul in galeata ca sa beau apa si sa ma spal cu zeama de lamaie sfintita ca sa mi se usuce cosurile de pe urechi. Pentru ca raman si eu un consumator al acestui secol, indiferent cat vreau eu sau nu sa accept asta.

Dar cum ramane cu gustul sarmalelor din oala de lut a bunicii sau a mamei, PH-ul apei de izvor din creierul muntilor, plantele din care se extrag de fapt esentele “miraculoase” ale produselor naturiste? A venit vreodata cineva sa va invite insistent, sa devina chiar agresiv pentru a va prezenta asemenea “produse”? Pentru ca toate acestea se obtin fara stres, fara bani si fara agitatie. Doar prin dorinta si bunavointa fiecaruia.

A, am uitat ceva important: timpul. Trebuie sa acorzi timp. Tocmai asta incercam sa cumparam de fapt. Si de drept. Pentru asta muncim si ne stresam, apoi cautam sa prevenim, sa fim fericiti, sa intinerim, sa ne vindecam si sa ne revenim. Si aici se inchide cercul.

In fiecare an atunci cand simt ca se apropie septembrie, ma intreb daca a venit toamna. Niciodata nu raspund. Este un pact intre mine si ea (toamna). Suntem la fel in multe privinte. Credem ca ce este frumos trebuie trait, simtit. Cine vrea sa vada, va vedea. Cine vrea sa traiasca, va trai. Nu trebuie sa strigi si sa le arati tututror cat de frumos si cat de bine este. Pactul se face cu tine, intelegerea este intre tine si toamna. Nu ai ce explica si ce arata, nu poti sa te exteriorizezi pentru ca nu toti pot intelege. Si in plus, oricum pe toamna nu o intereseaza acest aspect. Daca esti un om al toamnei, vei simti atunci cand vine, te vei bucura de ea si o vei regreta atunci cand va pleca.

Orice initiere a unui anotimp are un farmec aparte. In general se asociaza primavara cu venirea la viata, cu iubirea si pasiunea. Vara este anotimpul vacantelor si al dezmatului. Al trandavelii la soare si al veseliei. Iarna este asociata cu sarbatorile asteptate cu sufletul la gura, cu contrastul intre frigul de afara si caldura inegalabila a casei parintesti. Toamna se spune ca este anotimpul mortii, al amortelii. Aproape totul trece de la verde la colorat ca sa sfarseasca in culori de doliu. Si atunci… de ce toamna?

Poate pentru ca este anotimpul linistii. Pentru ca nu ti se vad urmele pasilor pe covorul de frunze. Pentru ca este atmosfera curata si clara. Pentru ca apreciezi ultimile raze`de soare inainte de venirea iernii.

Si stii ce? Exista frunze verzi care primesc toate cele 4 anotimpuri cu aceeasi deschidere catre viata. Ele au un pact cu toamna. Iubesc anotimpul acesta atat de mult incat toamna nu le va colora si nu le va distruge niciodata.

Click here to view the embedded video.

Mentionez ca notificarea este scanata, insa am indepartat numai numele, adresa si numarul contractului (din prima treime a paginii). Nu de alta, dar poate ma trezeam ca mai are si altcineva sa ma someze pentru stiu eu ce. Mai bine sa nu dau idei:).

Este criza si fiecare societate urmareste sa isi recupereze datoriile. Eu stiindu-ma un bun platnic pana in prezent, am fost putin surprins sa vad ca o companie pe nume S.C. Expert Elit S.R.L. ma notifica si ma someaza sa le dau bani. Bani pe care ar trebui sa ii achit la o caserie a carei adresa care se pare ca ar fi prezenta pe verso (pe verso este pagina alba, am verificat si la lumina si la intuneric). Pana aici, nimic deosebit. Pitorescul abia acum incepe, pentru ca presupunand ca am un modem despre care spun ei ca este la mine, si ca am semnat un contract al carui numar il spun tot ei, sunt somat sa achit suma de….0,02 lei. Adica, tot ei spun in paranteza, “0 lei/Ron si 0,02 de bani”. Acum eu ce sa inteleg? Trebuie sa achit 0,02 lei sau 0,02 de bani? Nu de alta dar ma gandesc ca daca ma duc cu 1 leu si am de achitat 0,02 lei, este posibil sa gaseasca sa imi dea restul. Dar daca am de achitat 0,02 bani si ma duc cu o moneda de 1 ban, sa vad de unde imi dau ei restul…

Am scris acum ceva vreme AICI despre aceasta minunata companie. Dar notificarea de fata depaseste cu mult orice procent de birocratie stupida. Asta ca sa nu spun mai mult. Nu ma gandesc cat a costat formularul, completatul lui, expediatul, etc. Pentru ca poate este o chestiune de principiu, in sensul de a nu se lasa pagubita compania. Principiu pe care il respect. Insa oricat de intelegator pot sa fiu, nu pot sa inteleg prostia. Cel mult o pot tolera. Notificarea de fata este de departe cea mai incomensurabila tampenie pe care am primit-o pana acum. Vocabularul meu destul de bogat altfel, este mut in fata acestei somatii.

Cu siguranta voi verifica daca sunt posesorul contractului si aparatului stipulat in notificare. Daca este asa, am decis ca imi voi achita datoria cu siguranta. Voi merge sa platesc personal la una din casieriile de pe verso, folosind o bancnota de bun simt: 10 lei:D.

Mai jos am afisat notificarea in cauza si am mai notat o premiera; este cea mai ieftina portie de ras contra cost pe care am avut-o vreodata…

Ieri ingurgitam. Asta este cuvantul corect, pentru ca mancam repede tinand cont de viteza, dar sanatos avand in vedere ce mancam. In dreapta mea, se aseaza la masa un grup format din 4 domni. Zgomotosi. Nu erau din oras dupa imbracaminte si accent (ma pricep la asta:). Era evident ca incercau sa atraga atentia asupra lor. “Se baga” in vorba cu chelnerita, mai aveau putin si relatau povestile copilariei. Vorbeau cand intre ei, cand cu ospatarita, cand la telefon. Am incercat sa ii ignor si sa mentin viteza ingurgitatului. Nu prea am reusit pentru ca unul din ei, “deranjat” oarecum de zgomotul de la masa lui, vorbea la telefon si s-a intors catre mine ca sa se inteleaga cu interlocutorul sau. Era un om din categoria XL, chel, cu surplus de kg, transpirat, cu ceafa lata, bratara de aur la mana si camasa in carouri. Un fel de om de afaceri sa spunem. Vorbea foarte frumos la telefon, adica pe un ton destul de calm, desi el era vadit agitat. Nu am ascultat conversatia insa un singur cuvant m-a facut sa imi activeze unele conexiuni. Spunea ceva cum ca “sa imi dati si mie banutii mei”. Finalizeaza conversatia telefonica cu un “multa sanatate si tot respectul”, dupa care se intoarce catre amicii sai de la masa si incepe:D… F…-i in gura de c…ti cu contractele lor cu tot, mie daca nu imi dau banutii mei, ii f.t in gura pe toti si ma p.s pe ei, le dau foc si lor si la tot neamul lor. Praf ii fac fira-r ei de jigodii si zdrente sa fie. Pai ce daca eu nu am terminat inca ce am de facut, mie sa imi dea banutii mei. 4′jde mii trebuie sa imi dea r….ii dracului de gaunosi”. Si a  mai continuat asa vreo 2 minute… Am inceput sa zambesc, incercand sa fac o cat de mica asemanare intre figura personajului si limbajul sau. Era un peisaj minunat sa vezi omul rosu la fata, transpirat ca un porc (cred), agitand pumnul si pufnind. Se credea si probabil ca era foarte important. Totul era perfect, chiar si vocea mieroasa si slugarnica pe care o afisase in conversatia telefonica. Atunci era un miel jigarit, acum se metamorfozase intr-un leu, sef in jungla de la masa lui. Deh, era vorba despre banutii lui. Eu incercam sa fac o asociere intre personaj si banuti. Pentru mine, banutii sunt niste pitule mici de tabla, eventual cupru sau aliaje nevaloroase. Niste banuti sunt niste monede cu care se joaca copii iar mama le spune “cah, nu ai voie sa bagi in gura ca e caca”. Asta e imaginea mea despre banuti. Incerc sa o lipesc de cea a porcului transpirat si nu se asorteaza nicicum. Este daca vreti o imagine idilica a unei femei deosebit de gratioase si frumoase, intr-un peisaj exotic, cu o atitudine extrasenzuala si o lumina difuza, in apus de soare, care tocmai iti intinde gratios un caca mare, proaspat si puturos, din productie proprie. Scuzata-mi fie imaginatia dar nu am gasit ceva mai plastic in acest moment de maxima inspiratie.

Spuneam la inceputul scrierii ca dupa parerea mea posed un nivel de toleranta peste medie. Ei bine, omul cu pricina poate ca nu deranjeaza pe foarte multa lume, lucru de care sunt constient. Pentru mine insa, genul acesta de oameni sunt exact ce intinde femeia gratioasa in apusul mirific de soare…

Privind imprejur, poti sa iti pui intrebari precum: “Este normal sa furi?” “Este normal sa fii nesimtit?” Este normal sa nu iti pese?” Este normal sa fii (ne)fericit? ” Este normal sa muncesti mult pentru putin?” Lista poate continua, ma rezum numai la 5 intrebari din ratiuni de timp si de dureri de degete.

Si acum incerc sa raspund la intrebari; daca faci o afacere, daca derulezi un proiect, daca te prezinti la o competitie, etc, ce crede “lumea” ca este normal? Intrebati imprejurul vostru si o sa vedeti ca este normal sa furi, sa inseli, sa nu platesti taxele. Pentru ca numai asa poti sa supravietuiesti? Este interpretabil…

Daca iti pasa, ai mari sanse de a trece prin puternice dezamagiri. De a fi stresat in permanenta. Asa ca treptat ajunge sa nu iti mai pese, sa te imunizezi. Pentru binele tau. Si raul altora?…

Societatea romaneasca ne arata zi de zi ca cei care muncesc mult sunt prosti. Pentru ca exista unii destepti care muncesc putin si castiga mult. Asta este trendul, catre asta trebuie sa tindem cu totii. Desigur ca puteti sa combateti ce spun eu, si aveti si cu ce, insa imaginea generala este cea descrisa de mine. Dupa aceasta imagine ne culturalizam si ne educam majoritatea copiilor si tinerilor. Viitorul suna bine. Imaginile sunt cam in ceata.

Am lasat la urma intrebarea despre fericire, sau nefericire. Pentru cineva care a fost pe litoralul romanesc, peisajul grotesc al mizeriei si serviciilor execrabile este un atribut cu care incepe nefericirea unui concediu. Dar daca observi oamenii din jur, o sa vezi ca manelele la maxim, mirosul de transpiratie, mizeria, zgomotul si prostul gust sunt lucruri mai normale decat aerul imbacsit pe care il respiram. Oamenii sunt veseli, sunt fericiti, pentru ca au un concediu in care nu le pasa de serviciile proaste si de hotia existenta. Nu le pasa ca au un salariu de mizerie, ca ziua de maine ii pandeste cu umbre de faliment. Cu cat creierul lucreaza mai putin, cu atat omul este mai fericit. Desi respira acelasi aer, impart aceeasi apa de mare, aceleasi terase cu aceleasi meniuri si aceeasi chelneri, asculta aceeasi muzica si calca pe acelasi drum, unii sunt fericiti iar altii nu. O sa spuneti ca au asteptari diferite. Iar eu o sa va raspund ca poate aveti dreptate. Transpuneti exemplul de mai sus in multe alte domenii ale vietii si o sa aveti portretul omului normal de succes din Romania. Pe care probabil ca il aveati inainte sa cititi aceste randuri. Si stiti  de ce?

Pentru ca traim in tara unde normalul isi da ultima suflare.

Daca ai incercat sa aterizezi dupa un zbor cu parapanta, instructorul te invata ca trebuie sa alergi in aer inainte de a ateriza, in asa fel incat la contactul cu pamantul tu sa preiei socul mergand intr-o miscare fireasca, pentru a nu ateriza ca un bolovan. Si aici primeaza legile fizicii.

Daca ai sarit dintr-un autobuz aflat in mers, sper ca nu ai facut-o decat in directia sensului sau de miscare. Incearca sa sari perpendicular sau contra sensului de miscare si o sa te trezesti maturand praful de pe drum cu nasul. Ca si in celelalte exemple, legile fizicii guverneaza cele spuse de mine.

Daca transpun acum exemplele de mai sus in viata sociala, politica sau economica, sportiva sau personala, vad niste asemanari izbitoare. Cum ar fi faptul de a nu te da jos dintr-un “autobuz” care circula cu mare viteza. Sau daca o faci, pastreaza o vreme sensul sau de mers. Atunci cand inveti ceva nou, fa-o exersand primii pasi, asemeni sariturii/aterizarii cu parapanta. Cand vrei sa te integrezi intr-un sistem dinamic, aglomerat, trebuie sa fii indraznet, sa fortezi uneori, daca nu vrei sa stai sa astepti pana cand ti se iveste ocazia si se dau toti la o parte. Atunci s-ar putea sa fie prea tarziu, ruta sistemului de succes mutandu-si traseul si lasandu-te spectator.

Ca in multe alte lucruri din viata, natura ne ajuta si ne indruma cum sa facem sa ne fie bine noua si celor din jur deopotriva. Problema este ca multi dintre noi suntem fie chiori, fie orbi, fie prea orgoliosi sau dornici de reinventarea zilnica a rotii.

Daca ai 9 minute la dispozitie, cred ca o sa ramai cu o imagine placuta. Si poate cu mai mult de atat.

Click here to view the embedded video.

Exista o istorisire despre un comandant chinez, cred ca Xiang Yu se numea, care cu vreo 200 de ani inainte de Hristos, comanda o trupa numeroasa de soldati. Au traversat fluviul Yangtze pentru a a ataca armata unei dinastii rivale ce nu putea sa fie invinsa. Inaintea atacului, soldatii lui Xiang au innoptat pe margineal fluviului insa catre dimineata s-au trezit buimaci si au observat ca le ardeau toate corabiile si ca era zarva mare in tabara. Au incercat sa respinga atacatorii insa au realizat ca insasi comandantul lor daduse foc corabiilor si sparsese vasele cu mancare si injumatatise proviziile. Xiang si-a strans ostenii si le-a spus ca in momentul acesta au o singura optiune: inainte, trebuie sa invinga. Nu se mai pot intoarce deoarece nu au corabii si nu mai au de mancare decat daca cuceresc pozitiile si proviziile dusmanilor. Rezultatul a fost interesant, trupele conduse de Xiang au obtinut 9 victorii consecutive si au macelarit renumita armata a dinastiei adverse.

Probabil ca Xiang nu a fost cel mai iubit conducator:D. Ma intrebam insa ce ar face un “om normal” in zilele noastre. Pai ar pune oameni de paza la corabii, le-ar spala si le-ar intretine. Ar pune alti oameni de paza la depozitele cu mancare. Ar stabili o tabara de baza langa fluviu, ca sa aiba cum sa se retraga in caz ca vor fi infranti. Asta inseamna soldati mai putini in atac, asta inseamna frica de esec. Cam asa fac cei mai multi dintre noi. Si poate e corect, normal, uman, sau cum  vreti sa ii spuneti. Lumea civilizata trebuie sa iti ofere optiuni. Daca nu, trebuie sa ti le facilitezi tu.

Ne cumparam SUV pentru ca poate ajungem pe teren accidentat, ne fortam copiii sa urmeze lectii de pian, chineza, gimnastica sau mai stiu ce, in speranta ca o sa fie un “trend” pe unul din aceste lucruri. Alergam dupa si pentru aceste optiuni, intr-o lume care nu se sfieste sa ni le ofere. Pentru ca sutem artistii perfecti in domeniul furtului propriei caciuli.

Oare nu uitam sa petrecem timp suficient cu si pentru ceea ce este realmente important?