Eclectic

Pentru Hospice Casa Sperantei - Concert in trei

2016-11-18T00:39:00.001+02:00

La Sala Patria, in 20 noiembrie 2016, intre 19:30 – 22:00, Alexandru Andrieş, Sorin Romanescu si Ioana Mîntulescu vor sustine un concert special in dorinta de a darui clipe senine copiilor si adultilor ingrijiti de Hospice Casa Sperantei.

Biletele pot fi cumparate de la Libraria St.O.Iosif (str. Muresenilor nr.14, program: luni-vineri: 9:00-20:00; sambata: 10:00-19:00; duminica: 11:00-15:00), la sediul Hospice de pe str. Sitei nr. 17A (intre 8:30-16:00) sau online:

http://www.hospice.ro/campanii-si-evenimente/concert-in-trei-20-noiembrie-2016-brasov/

Biletele pot fi rezervate la nr. 0728-130.076

Pretul unui bilet e 50 de lei.

₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪

Fondatorul Fundatiei Hospice Casa Sperantei este dl. Dl. Graham Perolls, care in anul 1992 a organizat la Brasov o conferinta pentru a trezi interesul in legatura cu ingrijirea paleativa. Succesul evenimentului a fost mare si o mana de oameni au pus bazele ingrijirii paleative. In scurt timp, s-au alaturat voluntari din randul cadrelor medicale si, la inceput, acordau ingrijiri paliative la domiciliu, a fost instruita in domeniu prima asistenta, apoi au inceput vizite si in spitalele brasovene pentru a acorda asistenta bolnavilor incurabili dar si pentru a oferi consultanta personalului din spital. In anul 1966, unmedic pediatru si o asistenta medicala specializata in pediatrie s-au alaturat echipei si acum, pentru prima data, familiile care aveau copii cu boli incurabile grave aveau parte de sprijin.

Pentru ca era absolut necesar personal calificat in ingrijirea paliativa, in anul 1997 a fost infiintat Centrul de Studii pentru Medicina Paliativa din Brasov, in cadrul Fundatiei Hospice Casa Sperantei; de atunci, in Centru au fost instruiti peste 11 mii de medici, asistenti medicali si alti profesionisti in acest domeniu (nou pentru Romania la acel moment).

Autoritatile locale au donat un teren pentru construirea unei unitati cu paturi pentru internare, care a fost deschis in anul 2002, cu o capacitate de 13 paturi destinate adultilor si 7 paturi pentru copii – a fost primul hospice din tara, dotat cu un serviciu de internare si indeplinind totodata un rol de instruire in ingrijirea paliativa. Cladirea include un ambulatoriu si doua centre de zi, unul pentru adulti si celalalt pentru copii, unde pacientii pot lua parte la diferite activitati cu scop terapeutic, pot primi ingrijire medicala si pot socializa. Copiii care nu pot sa mearga la scoala din cauza bolii pot participa la diferite activitati educative, menite sa compenseze acest fapt.

In 2003, un raport de la Open Society Institute se refera la Hospice Casa Sperantei din Brasov ca la un “centru de excelenta al ingrijirii paliative” in Sud – Estul Europei si sugereaza ca ar trebui “sa-si extinda in continuare rolul regional in Balcani”. In acest an e lansat proiectul Beacon, prin care s-a urmarit ca serviciile hospice sa devina accesibile pentru inca aproximativ 5000 de pacienti din Romania si din tarile din zona si sa consolideze Casa Sperantei ca Centru de Excelenta al regiunii. In acest scop, a fost creat la Bucuresti un nou centru de resurse care se numeste ”Nicholas Edeleanu” si care a fost inaugurat in noiembrie 2004, iar Fundatia ”Hospices of Hope” a stabilit parteneriate si cu alte orase din Romania precum Bacau, Oradea si Cluj.

Misiunea Hospice Casa Sperantei nu se limiteaza doar la ingrijirea persoanelor care sufera de boli incurabile in Brasov, Bucuresti, Fagaras, Zarnesti si zonele limitrofe, ci se extinde la nivel national si international prin informare, programe educationale dedicate profesionistilor, pacientilor si comunitatii si prin imbunatatirea legislatiei in materie.

Prin intermediul Proiectului Beacon organizatia (internationala deja) si-a extins programele si in tarile din zona. In prezent e sprijinita o organizatie din Chisinau – Hospice Angelus si o alta din Belgrad – BELhospice, primul hospice din Serbia. Profesionistii de la Hospice Casa Sperantei au instruit si echipe din Albania, Bulgaria, Macedonia si din fostele state sovietice.

In anul 2012, in localitatea Adunatii Copaceni (cca 20 km de Bucuresti), pe un teren particular donat fundatiei, incepe amenajarea unui centru socio-medical de care vor beneficia copiii care sufera de boli cu prognostic limitat de viata si familiile acestora. Centrul de ingrijire paliativa a fost inaugurat in septembrie 2014.

Fondatorul a introdus astfel în România conceptul de ingrijire paliativa, dupa modelul fundatiilor umanitare din Marea Britanie, model creat de Cicely Saunders, cea care a pus bazele ingrijirii moderne de tip ”hospice”.

Peste 20.000 de persoane afectate de boli incurabile, copii si adulti, au beneficiat de serviciile de ingrijre gratuita ale Hospice.

Multe informatii pot fi gasite pe siteul fundatiei: http://www.hospice.ro/

Ziua mondiala a victimelor accidentelor de circulatie

2016-11-17T23:09:00.003+02:00

Ziua mondiala a victimelor accidentelor de circulatie e celebrata in a treia saptamana a lunii noiembrie, in fiecare an. Este o zi in care sunt comemorate miile de persoane ucise in accidente rutiere, se omagiaza familiile acestora si comunitatile din care fac parte, precum si profesionistii din domeniul medicinei, politiei, serviciului de urgenta si toti cei care se confrunta zilnic cu consecintele dramatice ale accidentelor rutiere (nu sunt uitati nici cei raniti in astfel de accidente si care sunt traumatizati fizic si / sau psihic).

Duminica, 20 noiembrie, la Centrul Cultural Reduta (Brasov, str. Apollonia Hirscher nr. 8) va avea loc, de la ora 18:30, un eveniment pe teme rutiere, de prevenire a incidentelor in trafic si altele asemenea.

Va participa activ si politistul Marian Godina, autorul cartilor “Flash-uri din sens opus” si “In misiune cu Marian. Eu nu sunt mic, am ghiozdanul mare” (pentru copii).

Aceasta zi de comemorare, la nivel mondial, a fost adoptata de Organizatia Natiunilor Unite prin Rezolutia privind ameliorarea sigurantei rutiere, adoptata la 26 octombrie 2005.

Jazz & Blues Festival la Brasov

2016-10-31T00:44:00.001+02:00

Jazz & Blues Festival se va desfasura intre 24-26 noiembrie 2016, la Teatrul "Sică Alexandrescu” (legatura externa) din Brasov, Piata Teatrului nr. 1. Trei zile de festival, sase concerte cu artisti din România, Ungaria, Italia, Marea Britanie, Norvegia, Israel si SUA.

Brasov Jazz & Blues Festival e la a IV-a editie fiind organizat de Asociatia Culturală Fanzin - este un proiect finantat de Consiliul Judetean Brasov.

Sharrie Williams - numita The Princess of Gospel Rockin’ Blues - revine la Brasov (prima data fiind in 2014, in cadrul aceluiasi festival), Sharrie Williams & Band concertand in a treia zi a festivalului (26 noiembrie). Anul acesta va interpreta piese din noul album.

Sharrie Williams s-a nascut la 3 ianuarie 1965, in Statele Unite ale Americii si la sase ani a inceput sa cante in corul bisericii. Este supranumită prinţesa gospel-ului blues-rock-ului si concerteaza cu placere si in Europa, de 13 ani. Reuseste sa imbine in concerte cele trei stiluri: gospel, blues, rock. Este cotata printre primii 15 interpreti de blues din S.U.A..

Chat Noir Quartet (Italia) deschide editia a IV-a Brasov Jazz & Blues Festival (joi, 24 noiembrie). E o trupa care are compozitii originale, greu de de clasificat intr-un gen anume, la inceput fiind un trio de jazz acustic, iar acum a inclus si accente electronice. Chat Noir este, cu siguranta, una dintre cele mai proaspete forte din miscarea europeana new jazz / muzica moderna hibrid. (Igloo Magazine)

Submotion Orchestra (Marea Britanie) va concerta tot in prima zi a festivalului (24 noiembrie). E, azi, trupa cu cea mai interesanta si captivanta muzica din Marea Britanie. S-a format la Leeds, in anul 2009, si a ajuns rapid pe scenele celor mai mari festivaluri din Europa (London Jazz Festival sau Secret Garden Party de la Cambridgeshire, ca exemple).

Cele doua trupe sunt pentru prima data in România.

Programul festivalului

Joi, 24 noiembrie

Ora 19:00: Chat Noir Quartet (Italia)

Ora 21:00: Submotion Orchestra (Marea Britanie)

Pretul biletului 75 de lei

Vineri, 25 noiembrie

Ora 19:00: Luiza Zan & Hungarian All Stars (România / Ungaria)

Ora 21:00: Per "The Bass Viking" Mathisen Super Trio (Norvegia / Israel / Marea Britanie)

Pretul biletului 75 de lei

Sâmbătă, 26 noiembrie

Ora 19:00: The Jimmys (SUA)

Ora 21:00: Sharrie Williams & The Band (SUA)

Pretul biletului 95 de lei.

Un abonament pentru cele trei zile costa 200 de lei – numarul abonamentelor e limitat la 100.

Biletele si abonamentele se pot achizitiona online de pe biletebrasov.ro.

Jazz la Sala Patria, Brasov

2016-10-30T03:32:00.001+03:00

In data de 16 noiembrie 2016, de la ora 19, pianistul si compozitorul Florian Weber si trompetistul si compozitorul Markus Stockhausen sustin un concert (Inside Out) la sala Patria din Brasov (fostul cinematograf Patria), pe Bd. 15 Noiembrie nr. 50 A.

Florian Weber s-a nascut in 20 noiembrie 1977 in Detmold, in landul Renania de Nord - Westfalia, Germania. Tatal sau este profesor de muzica iar mama interpreta de opera.

Printrea alte premii, in anul 2013 a castigat premiul „Echo Jazz” ca cel mai bun instrumentist al anului, in Germania, iar in 2014 a castigat premiul „WDR Jazz” pentru impovizatie. (WDR - West German Radio).

„Echo” sunt cele mai importante premii ale industriei discografice germane si printre cele mai importante ale Europei, in general.

Markus Stockhausen s-a nascut in 2 mai 1957. „The Times” l-a numit „trompetistul suprem”. Din 1974 a colaborat cu tatal sau, Karlheinz Stockhausen (22.08.1928-05.12.2007, care a compus multe piese pentru el), cel care a ramas in istoria muzicii ca unul dintre cei mai originali reformatori ai compozitiei in a doua jumatate a secolului XX şi ca unul dintre muzicienii amintiti printre influentele resimtite de legende ca Miles Davis, Charles Mingus, Hanckock ori Frank Zappa sau Roger Waters.

Printre alte premii, in anul 2005 a castigat si el premiul „WDR Jazz”, la sectiunea improvizatie.

Alaturi de fratele sau Simon a realizat mai multe proiecte muzicale internationale.

Florian si Markus canta impreuna din anul 2008, dar abia in primavara acestui an au scos un album discografic, „Alba”, pe care – in turmeul lor european - il prezinta si in faţa publicului român: in 15 noiembrie la Bucuresti, la sala „Elvira Popescu” de la Institutul Francez si in 16 noiembrie la Brasov, sala Patria.

Organizatorul concertului de la Brasov este Centrul Cultural German, Str. Lungă 31 (tel. 0723-228.755), de unde pot fi cumparate biletele (pretul unui bilet este de 30 de lei). Mai pot fi cumparate si online, pe biletebrasov.ro

4 femei la poliţie – Teatrul Particular Braşov

2016-09-13T19:40:00.001+03:00

4 femei la poiţtie este o comedie spumoasa, cu Dorina Roman, actrita care a infiintat Asociatia Teatrul Particular Brasov in 16 iunie 2010, cand a avut loc si prima reprezentatie, un spectacol one woman show (Dorina Roman): “Reîncarnarea Salomeei”, pe texte de Oscar Wilde si Gilberto Martinez Columbia, in coregrafia maestrei Maria Maftei Guth.

Teatrul Particular Brasov nu e o institutie subventionata de stat, ci se bazeaza pe contributiile societatii civile si sponsorilor.

Teatrul Particular Braşov din Piaţa Enescu nr. 2 este primul teatru independent din Brasov.

Spectacolul 4 femei la poliţie, in regia lui Sorin Misirianţu (Teatrul National Cluj Napoca), va avea loc in 15 septembrie 2016, de la ora 19, la sediul din Piaţa Enescu nr.2, in Centrul vechi al orasului.

Un bilet costa 30 de lei – pentru studenti si elevi pretul este de 15 lei. Rezervarile se fac la numarul de telefon 0799-977.357.

₪ ₪ ₪

Din 12 septembrie 2016, Teatrul Particular Brasov organizeaza si cursuri de teatru pentru copii, pe grupe: 7-8 ani, 9-12 ani, 13-15 ani (coordonator proiect Dorina Roman).

Informatii si inscrieri teatrulparticularbrasov@yahoo.com

₪ ₪ ₪

In vara acestui an, la initiativa actritei Dorina Roman, un grup de cântăreţi si actori din Brasov au reusit sa stranga echivalentul a peste 7600 de lei pentru Iulia Ganea, o tanara insarcinata care in mai 2015 a fost spulberata pe trecerea de pietoni de un sofer beat, si care a zacut prin spitale din ţara si din strainatate până de curand – medicii din Israel au considerat ca acum poate veni in ţară, dar recuperarea va fi de lunga durata, pentru ca Iulia nu a devenit, inca, deplin constienta de ea si are nevoie in continuare de asistenta medicala specializata.

Spectacolul, numit sugestiv ”Să o ajutăm pe Iulia!”, a adunat multi spectatori, iar cei care nu au putut fi acolo au donat preţul unui bilet: 50 de lei.

Au urcat atunci pe scena, alaturi de Dorina Roman, actorii Dan Zorilă, Monica Codreanu si Dumitru Ciubotaru, alaturi de solistele Anuţa Săgneanca, Maria Chişlean si Claudia Miriţescu.

* *

In foto Dorina Roman, in piesa (one woman show) ”Cadavrul” (adaptare dupa Aldo Nicolaj, 15.03.1920-05.07.2004), pe scena de la subsolul irish pub, unde au avut loc reprezentatiile până la mutarea in sediul din Piaţa Enescu nr. 2

Nocturna Bibliotecilor la Braşov

2016-09-12T01:12:00.001+03:00

Anul acesta Asociatia Nationala a Bibliotecarilor si Bibliotecilor Publice din România anunta ca va organiza ”Nocturna Bibliotecilor” in noaptea dinspre 30 septembrie spre 1 octombrie 2016, in sincron cu Asociatia Bibliotecarilor din Republica Moldova.

In Brasov, Nocturna va fi organizata de Biblioteca Judeteana ”George Bariţiu” (sediul central pe Bd. Eroilor nr. 35, unde incepe şoseaua spre Poiana Brasov) in data de 17 septembrie (sambata), intre orele 18 si 24, si va avea ca tema Experimentul si inovaţia, organizatorii dorind sa incurajeze nu doar lectura si promovarea cartii, dar sa stimuleze participantii si sa experimenteze, sa inventeze. Vor avea loc lansari de carte, expozitii interactive, tur de biciclete, concursuri, prezentari filme, ghidaje, labirint sonor, ateliere (de chimie, tehnica marorarii hartiei, mobilier pictat, culinar), jocuri si intreceri pentru copii si multe surprize.

In Casa Baiulescu (Bd. Eroilor 33, ”peste drum” de biblioteca), de exemplu, la demisol, in ”sala periodicelor”, va fi prezentata o expozitie a periodicelor satirice, cu sloganul ”Biblioteca inseamna libertate, spirit si inteligenta critica”. In Brasov, publicatii precum Cocoşul roşu, editate de parintele lui Şt. O. Iosif, sau Ghimpele, cu desenele pictorului brasovean Valeriu Maximilian, au ţinut capul de afiş al presei satirice.

Pentru a participa la unele dintre aceste activitati este necesara inscrierea prealabila - pentru turul de biciclete, de exemplu.

Programul detaliat si conditiile de participare la unele activitati pot fi aflate pe blogul bibliotecii: http://blog.bjbv.ro/?p=4184

Junior Sport Fest - promovarea sportului

2016-09-10T20:21:00.002+03:00

Junior Sport Fest este un eveniment aflat la prima ediţie si organizat duminică, 11 septembrie, in Piaţa Sfatului din Braşov.

E un eveniment dedicat celor mici, organizat in parteneriat cu primaria si cluburile sportive din oraş. Cei care vor fi prezenti la locul de desfasurare al evenimentului vor vedea meciuri de tenis, handbal, fotbal, vor asista la exercitii de gimnastica si demonstratii de scrima.

Acest festival destinat celor mici are ca scop in primul rând promovarea sportului, incurajarea copiilor sa faca sport in cadru organizat.

Evenimentul incepe la ora 11 si se termina la ora 17, la final parintii putând sa-si inscrie copiii la cluburile brasovene participante: ACS Scrima, Corona Brasov (handbal, fotbal), CSU Brasov (gimnastica), ACS Văideanu (tenis), BC Galactica (baschet).

Târgul informativ ”Made in Braşov”

2016-09-02T03:33:00.001+03:00

Targul informativ ”Made in Brasov” se afla la a treia editie si este organizat de Asociatia Clubul Economic German din Brasov (DWK) pe terenul de sport al Colegiului National ”Andrei Şaguna”. Anul acesta se va desfasura intre 2-4 septembrie, vineri la ora 14:00 avand loc deschiderea oficiala (sunt asteptati mai multi oficiali, inclusiv vice-ambasadorul german), iar duminica la ora 20:00 se incheie.

Intre altele, scopul evenimentului este si acela de a demonstra tinerilor ca pot gasi un loc de munca bine platit si in zona unde locuiesc. Organizatorii doresc sa arate si faptul ca in Brasov se produc foarte multe componente care se regasesc in multe automobile straine aflate in circulatie sau in interiorul aeronavelor. Nu in ultimul rand, isi doresc sa promoveze Brasovul ca un oras high-tech.

La eveniment participa Universitatea Transilvania alaturi firme high-tech din zona Brasov: Autoliv Romania, Caditec Automation, Continental Powertrain, Ciucaş, Draexlmaier Sisteme Tehnice, Elmas, Lingemann Beschaffungssysteme, Preh, Premium Aerotec, Quin, Rege Automotive Brasov, Romradiatoare si Stabilus. Acestea vor expune produse tehnologice de ultima ora, care sunt fabricate direct pentru marci de renume ca Airbus, Boeing, BMW, Daimler, Maserati, Porsche etc.

La o aruncatura de băţ de terenul de sport al colegiului ”Saguna” se desfasoara... a opta editie Oktoberfest (25.08-04.09), desfasurat mai devreme deoarece ministrul de la invatamant a hotarat inceperea scolilor in 12 septembrie, organizatorii neavand timpul necesar sa stranga corturile si sa faca si curatenie pana la sosirea elevilor. Festivalul se desfasoara pe Arena Sportiva ”Ion Tiriac”.

Junii Dorobanţi la Crucea Dreptăţii – Jocul strămoşesc

2016-08-20T19:29:00.002+03:00

Duminica, 21 august 2016, Societatea Junilor Dorobanţi invita pe toti brasovenii dar si pe turistii iubitori ai traditiei Junilor din Şcheii Brasovului la traditionalul Joc stramosesc de la Crucea Dreptăţii, pe strada Pajiştei, eveniment care constituie unul din rarele momente cand, alaturi de juni, pot fi admirate fetele (băiatele) din Şchei-Pajişte, purtand fabulosul port traditional din Şchei. (programul mai jos)

In Şchei jocul strămoşesc şi-a păstrat vitalitatea si unele functii specifice, pentru ca jocul este inca organizat de membrii comunitatii, tineri sau juni, grupati pe zone, in functie de domiciliu. Functia de protocol social sau de mijloc prin care tinerii isi fac intrarea in viaţa sociala a comunitatii este principala motivatie a organizarii, dublata de interesul junilor pentru pastrarea frumoaselor traditii locale (scrie in adevarul.ro).

Junii Dorobanti organizati, impreuna cu „Curcanii” in 1908, se desprind de acestia in anul 1924, devenind grup distinct. Pastreaza actualul steag al companiei lor (alcatuit in 1977 prilejuit de centenarul Independentei) imaginea unui erou de la 1877, descris si de Vasile Alecsandri in poezia „Dorobantul”.

In randul Dorobantilor sunt recrutati junii casatoriti de pe strazile apartinatoare zonei Curcanilor si de Pe Coasta. Ei fac maialurile lor (primavara) la „Crucea Dreptatii” de la „Fantanita Popii”, iar in vechime si pe Şaua Tâmpei (informeaza presedintele grupului, Iosif Iepure).

Complementar grupului Dorobantilor, functiona in Schei, din 1928, „Societatea Pajistenilor – Crucea Dreptatii” al carei statut a fost publicat in tipografia brasoveana a lui Ioann Goth, care avea ca scop „cultivarea spiritului de societate in tinerime, nobilimea moravurilor si dezvoltarea inteligentei, indemnul la munca si economie”.

Singura troiţă protejata de Junii Dorobanţi este Crucea Dreptăţii, ridicata la „Fântâniţa Popii” din vremuri stravechi, amintind de drumul junilor spre muntele Postavarul sau drumul scheienilor spre Râşnov si Muntenia. Ieronim Bariţiu afirma la sfarsitul veacului al XIX-lea ca inainte de Rusalii „barbatii si femeile si tot ce era transportabil la curte” porneau spre Postavarul, unde ajungeau spre miezul noptii, asteptand pana a doua zi pentru a intampina rasaritul soarelui. La aparitia soarelui aruncau spre soare cu tot ce aveau la indemana, „sa nu le rapeasca vârcolacii soarele”. Pastrau astfel cultul soarelui de la daci, sfintind cu soarele echinoctiului de primavara toate fiintele asezarii stravechi.

La „Fantanita Popii” se facea popas mioritic, motiv pentru care s-a ridicat troiţa, care, insa, nu mai pastreaza inscriptia initiala. Crucea insasi (spune Iosif Iepure) a fost renovata in anul 1919 de negustorul Ioan Peligrad si sotia sa Elena (nascuta Pulpaş) si ingrijita apoi de Vasile Baditoiu si ginerele sau Nicolae Barsan (zis Barsănica), decedat in anul 1986.

Dupa lucrarile de restaurare recente in contextul unui maial al junilor din anul 1998, s-a resfintit crucea si s-a amenajat spatiul de la Fantanita Popii.

La popoarele primitive si in special la indoeuropeni – apreciaza Al. Surdu – existau la barbati asa-numitele „grupuri de vârste”, de obicei in functie de varsta: copii, juni si casatoriti. La români, grupul junilor cuprindea barbati intre 17 si 46 de ani. [...]

La toate popoarele junia era precedata de o perioada de „initiere”, in care tinerii erau pregatiti pentru a deveni juni. Pentru aceasta alegeau un loc retras (fiind despartiti de restul copiilor si femeilor), de obicei in padure, case speciale, numite la greci „andreion” si chiar pesteri. (Asemenea casa aveau si junii brasoveni, cunoscuta sub numele de „gazda”).

Pregatirea dura mai mult sau mai puţin, timp in care tinerii erau supusi la diferite probe, post, lipsa de somn, sete, chinuri. Ca joc de initiere figura: alergarea, cataratul pe stanci. [...]

Este evidenta asemanarea acestor ritualuri stravechi din lume cu ritualul Junilor brasoveni, care si-au gasit loc de retragere la Pietrile lui Solomon, o poiana inconjurata de cinci stanci imense si o grota atribuita legendarului rege Solomon. (legatura externa)

Cu siguranta ca epoca tribala era reprezentata de ceea ce azi se leaga de Junii Tineri.

Rolul redus al femeilor in cadrul obiceiului din trecut si pana azi, ar putea fi un argument in plus adus teoriei despre originea militara a junilor sustinuta de Sterie Stinghe. Junitele erau prezente in ziua de luni, a doua zi de Pasti, cand feciorii mergeau dupa oua rosii si le stropeau cu parfum. Apoi le regasim la „jocurile stramosesti” scoase la hora de feciori.

Hora atrage atentia si curiozitatea miilor de participanti la sarbatoarea de la Pietrile lui Solomon prin specificul ei – este neincheiata si se joaca spre stanga – si prin traditionalitatea cu care a fost pastrata si transmisa din generatie in generatie. Feciorii (fara fete) se prind de maini formand un semicerc. In tot timpul horei se pastreaza o tacere totala, impusa de o sobrietate a junilor, auzindu-se doar sunetul muzicii si zgomotele de admiratie ale celor din jur, care privesc cu satisfactie spre junele care arunca cel mai sus buzduganul si-l prinde in aer la cadere. Hora are aspectul unei despartitri de cei dragi, coloana de juni departandu-se incet, incet de locul initial, spre stanga. Dupa aprecierea lui Al. Surdu, intreaga desfasurare a horei dovedeste caracterul ei evident ritual: riturile de trecere de la grupul tinerilor initiati la grupul junilor (al barbatilor necasatoriti, dar de varsta casatoriei).

Azi s-a mai pierdut din caracterul ritual al obiceiurilor Junilor Brasoveni.(legatura externa)

La rascruce de drumuri si pe colinele dealurilor care strajuiesc satele, satenii au asezat cate o cruce (troiţa) ingrijita cu sfintenie de localnici. Scheii Brasovului are peste 50 de troite identificate documentar, dar multe dintre troitele de altadata au disparut, altele s-au pastrat ca vai de ele. Alte si alte cruci-troite dispar din cauza nepasarii dar si a lucrarilor de reparatii sau constructii de case, noi amenajari stradale, care nu le ocolesc.

Sursa: „Junii brasoveni si troitele lor din Scheii Brasovului”, de Vasile Oltean, Ed. Semne, Bucuresti, 2000

In cadrul evenimentului vor fi prezentate jocurile stramosesti pe care tinerii trebuie sa le cunoasca pentru a fi integraai in viata sociala a adultilor din Şcheii Braşovului: hora junilor, brâul, breaza, ardealeana, sârba si braşoveanca. Serbarea Junilor Dorobanti, Jocul stramosesc de la Crucea Dreptatii reprezinta, alaturi de celelalte trei jocuri din Şchei, una dintre cele mai frumoase si spectaculoase tradiţii ale românilor braşoveni [...] se arata intr-un comunicat de presă transmis de Alexandru Stănescu, secretar al Uniunii Junilor Braşoveni.

Programul sărbătorii

10.00 - Hora Junilor in Piaţa Unirii
12.30 - Aducerea fetelor la joc
13.00 - Prezentarea jocurilor traditionale (sârba, breaza, ardeleana, brâul, braşoveanca)
19.00 - Incheierea jocului
In caz de vreme nefavorabilă jocul va fi reprogramat pentru duminica urmatoare.

2016-07-28T23:58:00.001+03:00

test 2

2016-06-12T00:45:00.001+03:00

test

De ce spera omul?

2015-08-24T09:25:00.003+03:00

Astazi stim ca nu putem sa facem nimic impotriva mortii, dar ca trebuie sa facem totul in favoarea sperantei. (Octavian Paler, Scrisori imaginare)

Speranta, ne informeaza dictionarul explicativ, este un sentiment de incredere in rezolvarea favorabila a unei actiuni, in realizarea unei dorinte.

Speranta este o atitudine optimista a mintii, bazata pe asteptarea unui rezultat pozitiv cu privire la evenimente si / sau circumstante din viata omului dar si in ceea ce priveste lumea, in general. A spera inseamna a astepta cu incredere, a pretui cu anticipatie realizarea unei dorinte, implinirea unui vis.

Dar de ce spera omul? Ce mecanism declanseaza speranta in mintea lui? De ce spera omul chiar si atunci cand sortii sunt clar impotriva lui? Sa fie speranta o lupta impotriva mortii, care este de neevitat la un moment dat? De ce nu reuseste omul sa inteleaga acele lucruri care i-au scapat printre degete si sunt bune duse? De ce simte omul nevoia sa lupte, uneori, pentru o cauza deja pierduta?

Spera omul deoarece fara speranta nu are un motiv de a merge mai departe, mai ales dupa ce a suferit o mare dezamagire, o mare durere? Speranta este o cale spre progres? Poate ca este un indemn pentru a-si crea destinul... Sau, poate, omul spera pentru ca isi doreste un sentiment de siguranta si / sau de control asupra proprie-i vieti, un sentiment de control asupra propriului viitor...

Richard Rorty (04.10.1931-08.06.2007), filosof al pragmatismului, intelege speranta ca fiind mai mult o stabiliere a obiectivelor, o poveste care serveste ca promisiune sau motivatie in asteptarea unui viitor mai bun. (Filosofie si speranta sociala, 2000).

Daca adevarul este ”ceea ce exista”, speranta este acea parte din ceea ce exista care nu vrea niciodata sa se aseze in genunchi, care refuza sa se consoleze, sa se impace cu raul. (Octavian Paler, Polemici cordiale)

Sursa foto: "captura" YouTube.

Afinitatile elective, de Goethe

2015-04-14T18:26:00.004+03:00

Roman tradus de Eugen Filotti, prefata si tabel cronologic de Ion Roman

Editura Minerva, Biblioteca pentru toti, Bucuresti 1975

Intr-o convorbire cu Eckerman, Goethe i-a marturisit, in legatura ca acest roman, ca opera aceasta nu cuprinde niciun rand care sa nu fi fost trait, dar, de asemenea, niciun rand asa cum a fost trait. Fraza poate constitui un motto pentru intreaga creatie a lui Johann Wolfgang von Goethe pentru ca foarte multi au observat ca in operele sale, indiferent de gen (poezie lirica, piesa de tetru, roman) Goethe se exprima pe sine. De exemplu, Werther (Suferintele tanarului Werther) e un alter ego al autorului; romanul care a rascolit constiintele, care a starnit in Germania acelei vremi o adevarata epidemie de pesimism, marcata si de sinucideri, este izvorat dintr-o experienta de viata personala, cunoscuta direct de un cerc mai restrans.

Afinitalie elective reprezinta o opera ce apartine ultimei perioade din creatia lui Goethe, fiind caracteristica, dar continand si semnificative elemente de continuitate. Scrierea a fost conceputa si redactata la numai cativa ani dupa 1805, data socotita conventional ca hotar intre maturitatea si batranetea poetului. In 1805 a murit Shiller si Goethe a pierdut atunci nu numai un prieten, un partener de dezbateri literare si un colaborator, ci si un reazem sufletesc, o prezenta stimulativa care-l inviorase, daruindu-i parca ceva din tineretea lui. Pierderea lui Shiller a fost numai unul dintre evenimentele care au dat perspectivei sale o deschidere cosmica si au insuflat geniului constient de superioritatea sa dorinta de a sluji. Sufletul viguros si sensibil al poetului e la adapost de inchistare, inteleptul nu se refuza placerilor vietii, olimpianul inca se poate indragosti ca un adolescent. La varsta de 72 de ani trece din nou prin focul unei pasiuni, ultima, trezita de o fata in varsta de 17 ani, a carei mana ii este refuzata. Elegia din Marienbad e expresia rascolitoare a acestei iubiri tarzii, ca si a acceptarii resemnate a neimplinirii ei.

Afinitatile elective apare dupa casatoria lui Goethe, in 1806, cu Christiane Vulpius, care-i oferise un fiu in cei 20 de ani de convietuire (impreuna au avut 5 copii dar numai Julius Auguste Walter a trait si a avut 3 copii la randul sau) si Goethe a dorit sa se supuna legilor lumii, dupa ce altadata voise sa impuna lumii propria sa lege. Supunerea aceasta nu era obedienta, ci o intelegere mai profunda a lucrurilor, dintr-un punct de vedere care nu mai putea fi pur personal. Chiar si dupa casatorie, in biografia sa erotica si-au mai facut loc doua femei care nu i-au afectat legatura cu cea care-i devenise sotie dupa ce cu mult timp inainte dragostea lui pentru ea s-a stins si frumusetea i s-a ofilit iar nivelul ei intelectual era scazut – fapte care i-au nedumerit pe apropiatii sai cand el a facut alegerea. Cele doua femei, Minna (Wilhelmine) Herzlieb si Bettina von Armin au lasat urme in creatia lui literara.

Afinitatile elective a fost pentru Goethe o confesiune, fapt recunoscut chiar de el. In trioul din roman: Eduard – Charlotte – Ottilia pot fi recunoscuti Goethe – Christiane – Minna, dar fara a putea pune semnul egal intre personaje si persoanele reale, Christiane, de exemplu, nu seamana deloc Charlottei, ci e doar sotia unui barbat indragostit de o tanara. In epoca, romanul ar fi putut sa socheze, si n-au lipsit aprecierile negative. Intrebat odata, pentru clarificarea pozitiei sale in acest roman, poetul a raspuns: Cel care, privind o femeie, o doreste, acela a si sfaramat in inima sa casatoria. Obligatia de a nu sfarama legatura casatoriei este subliniata prin partea de suferinta ce revine personajelor angajate in drama. A iubi – s-a exprimat odata Goethe catre Friedrich Wilhelm Riemer (profesorul fiului sau) – inseamna a suferi, nu te poti decide la asa ceva decat constrans (natura), in sensul ca trebuie sa iubesti, nu ca vrei.

Conflictul din Afinitatile elective a fost definit (in mod oarecum superficial) si ca o lupta intre pasiune si datorie. In conflictul celor patru: Eduard, Charlotte, Otilia, capitanul, Goethe s-a inspirat dintr-un fenomen chimic, pe care chimistul suedez Torben O. Bergmann il numise attractio electiva, fiind vorba despre acea tendinta a elementelor de a se uni intre ele, desprinzandu-se din legaturile lor anterioare. Proiectand aceasta tendinta din lumea anorganica in domeniul vietii sufletesti a oamenilor, Goethe realiza o metafora foarte adecvata pentru a exprima conceptia sa filosofica asupra unitatii lumii, a naturii. Legile naturii au o actiune generala, astfel ca attractio electiva (afinitatea elementelor) impulsioneaza si unirile si despartirile oamenilor. Iubirea e o lege a naturii, a destinului, nu un act de vointa, o apropiere deliberata, de aceea pasiunea tinde sa separe si sa uneasca altfel perechile din roman. Dar in viata oamenilor, legile naturii intra in conflict cu legile societatii; legea naturii se ciocneste cu legile morale, sociale, liberului arbitru ramanandu-i un spatiu limitat de manifestare.

In Afinitatile elective personaje sunt de fapt sentimentele, nu oamenii, dupa cum conflictul se isca nu intre caractere individuale, ci intre legile suprapersonale simbolizate de eroii dramei.

(Ion Roman)

Cateva dintre citatele pe care le-am ales cu ani in urma, cand am citit romanul, citate pe care si azi le-as fi ales daca ar fi fost sa citesc romanul pentru prima data.

Exista felurite momente si semne sensibile care ii apropie de noi pe cei absenti si pe cei decedati. Niciunul dintre ele nu are insemnatatea portretului. A sta de vorba cu portretul unei fiinte iubite, chiar daca el nu-i seamana, are ceva fermecator, dupa cum e uneori fermecator sa te certi cu un prieten. Ai sentimentul placut de a fi in doi si de a nu putea totusi sa te desparti...

Ne inchipuim intotdeauna despre noi ca putem vedea in orice stare ne-am afla. Cred ca omul viseaza doar pentru a nu inceta sa vada. S-ar putea prea bine ca lumina interioara sa iasa odata din noi, astfel incat sa nu mai avem nevoie de vreo alta.

Din fericire, omul nu e capabil sa simta decat un anumit grad de nefericire; ceea ce depaseste acest grad il nimiceste sau il lasa indiferent. Sunt situatii in care teama si speranta fac una, se anuleaza reciproc si se pierd intr-o sumbra insensibilitate.

Privim cu atata placere in viitor, pentru ca am vrea atat de mult sa orientam in favoarea noastra, prin dorintele noastre tainice, nehotaratul ce oscileaza intr-insul.

A te destainui este natura; a primi destainuirea, asa cum ti se ofera, este cultura.

Contradictia si lingusirea fac si una si cealalta o conversatie proasta.

Omul condus se simturi rade adesea acolo unde nu e nimic de ras. Orice l-ar aţâţa, placerea lui intima iese la iveala.

Omul cu bun simt gaseste aproape totul ridicol., cel rational, aproape nimic.

Pasiunile noastre sunt adevarati fenicsi. Atunci cand cel vechi e mistuit de flacari, cel nou se inalta de indata, iarasi, din cenusa.

O viata fara iubire, fara vecinatatea celui iubit nu e decat o comedie a tiroirs, o proasta comedie cu sertarase. Le tragi afara unul dupa altul si le impingi iarasi la loc, trecand in graba la celalalt. Tot ce se petrece, fie chiar bun si insemnat, abia daca se inlantuie. Trebuie pretutindeni s-o iei de la inceput si ai vrea pretutindeni sa termini.

Despre autor, foarte pe scurt

Johann Wolfgang Goethe se naste la 28 august 1749, la ora 12, in Frankfurt pe Main, fiu al consilierului aulic Johann Kaspar Goethe si al Katherinei Elisabeth, nascuta Textor.

Intre anii 1757-1759 scrie primele poezii, pastrate, alaturi de unele fragmente dialogate, intr-un caiet intitulat Labores juveniles (Lucrari din tinerete).

Anul 1795 e anul inceputului marii si fertilei prietenii cu Fr. Schiller. Aceasta prietenie este documentata in corespondenta publicata in anii 1828-29.

In 1771 obtine o licenta de avocat dar dupa primul proces renunta – reusise sa obtina o dojana si si-a pierdut dorinta de a exercita aceasta profesie; firma lui, insa, mai dainuie 4 ani.

In anii 1780, Goethe a inceput sa se ocupe de biologie, anatomie si modul de formare a florei si faunei.

In 1876 ajunge la Roma (pe Via del Corso 18, unde azi se afla „Casa di Goethe” - Muzeul Goehte – casa in care a locuit cu chirie in acea perioada italiana). In Italia picta si modela, dar scria mai putin – indiferent ce facea la un momnet dat la scris nu renunta.

La Weimar, in 16 martie 1832 se imbolnaveste de pneumonie si in 22 martie, la ora 11:30, moare...

Copii lui August nu au fsot casatoriti si nu au avut copii, linia lui Johann Wolfgang von Goethe direct descendenta terminandu-se cu anul 1885.

Sora lui Goethe, Cornelia Fridericke (n. 1750, d. 1777) a avut doua fete (nepoatele lui Goethe), Luise Maria Anna Schlosser(1774-1811) si Julie Schlosser (1777-1793) aceasta fara copii. Luise Maria Anna a avut patru copii, ai caror descendenti traiesc in ziua de azi.

Fisa de lectura. Ce este?

2015-04-14T02:11:00.001+03:00

Cum intocmesti o fisa de lectura

Fisa de lectura este un fel de „amintire a cuprinsului cartii”, avand o functie mnezica (de memorie, al memoriei), fiind, intr-un fel, un substitut pentru o anumita carte. O fisa de lectura poate fi utila ulterior pentru rezumate, prezentari, alte lucrari sau doar pentru reamintire. De regula, fisele de lectura se intocmesc pentru carti pe care nu le avem in biblioteca personala – dar sunt utile pentru toate cartile pentru ca nu se stie cand avem nevoie de anumite informatii si pana sa rasfoim cartea citim fisa.

Fisa de lectura este si un instrument care poate contribui la dezvoltarea abilitatilor de a lucra cu texte.

Fisa de lectura poate avea una sau mai multe pagini, in functie de cat suntem dispusi sa lucram „pe text”, si pe care o completam pe masura ce citim.

Pe scurt, o fisa de lectura cuprinde:

- date despre autor / opera: nume autor, cateva date despre acesta etc. / cand a scris opera, prima editie etc.(optional). Sau poate cuprinde numai numele autorului, editura si data aparitiei cartii citite; sau numai numele autorului. Trebuie mentionat si numele traducatorului, cand e cazul.

- ideea centrala sau subiectul pe capitole – rezumatul fiecarui capitol sau al fiecarui volum (in functie de structura operei);

- personajele: descriere (utilizand citate, de preferinta), caracterizare directa si sau indirecta (folosind citate);

- cateva citate care au lasat o impresie mai puternica si care ar trebui comentate, dar nu obligatoriu;

- opinia de ansamblu despre opera citita, cu argumente pro sau contra: Mi-a placut – de ce mi-a placut? Nu mi-a placut – de ce nu mi-a placut? M-a intrigat – de ce m-a intrigat? Etc.

De preferat, la folosirea citatelor se scrie si numarul paginii la care poate fi gasit un citat anume pentru a fi usurata o cautare ulterioara prin toata cartea.

Cand sunt utilizate citatele urmate de comentarii personale trebuie facuta clar distinctia pentru a nu exista, ulterior, confuzii intre ideile autorului si cele ale cititorului care intocmeste fisa.

De preferat ca fisele sa fie scrise numai pe o faţă a colii, pentru a putea fi utilizate usor.

O fisa de lectura complexa trebuie sa contina mai multe elemente: date importante din viata autorului, alte opere care apartin acestuia, genul literar in care se inscrie opera, specia literara (basm, poveste, roman, nuvela, fabula etc.), structura operei: carti, parti,capitole, volume; locul si timpul desfasurarii actiunii, ideile importante in rezumat, mijloace artistice folosite de autor, moduri de expunere: naratiune, dialog, descriere, monolog etc.; citate favorite; opinii/referinte critice etc.

Exista mai multe tipuri de fise: de idei, de citate, de autori, combinate.

Cele de mai sus sunt orientative, pentru ca lucrul cu fisa de lectura e, practic, un act intelectual si fiecare isi are propriul stil, propriul sistem de invatare / memorare.

Imnul de slăvire dedicat omului (Sofocle)

2015-04-13T21:16:00.001+03:00

Multe sunt minuni pe lume –

Mai presu de toate-i omul.

Iarna, el străbate marea,

Vântul aprig îl înfruntă

Şi pluteşte înainte

Prin al valului asalt.

Străvechea zeiţă Geea,

De veacuri neostenită,

An de an o chinuie

Şi cu calul său pe câmp

Brazde trage peste tot.

Sofocle spunea că i-a zugrăvit pe oameni aşa cum ar trebui să fie, iar Euripide aşa cum sunt. (Aristotel, Poetica)

Sofocle s-a născut în (cca.) anul 496 î. Hr. în Colonos, cartier mărginaş al Atenei, într-o familie înstărită, fiind fiul lui Sofillus, un armurier bogat. A beneficiat de educaţia specifică tinerilor timpului, iniţiindu-se în teoria şi practica muzicală (profesor i-a fost Lampros, unul dintre cei mai renumiţi maeştri ai Antichităţii, de la care a învăţat arta folosirii instrumentelor muzicale, mai ales a kitharei), în practicarea dansului şi a exercițiilor fizice (călărie, conducerea carului), căpătând probabil, şi unele cunoştinţe ştiinţifice.

Poet tragic grec, Sofocle, împreună cu Eschil şi Euripide a pus bazele tragediei clasice greceşti.

Sofocle s-a stins din viaţă în anul 406 î.Hr., la câteva luni după contemporanul său mai tânăr, Euripide. A fost înmormântat la Colonos, în pământul său natal, căruia i-a adus laude şi slavă în ultima sa piesă: Oedip la Colonos. La doi ani după moartea sa, Atena a fost înfrântă de Sparta, ceea ce a însemnat sfârşitul unei perioade de aproximativ o sută de ani de supremaţie culturală ateniană. Aflat în centrul vieţii publice din Atena, Sofocle a fost trezorier imperial şi diplomat, fiind ales de doua ori general.

Şi după moarte a continuat să domine scena greacă, reprezentările pieselor sale bucurându-se de mare succes. Din iniţiativa lui Licurg, după 40 de ani de la moartea lui Sofocle, i s-a ridicat o statuie de bronz, iar numele său a intrat în rândul eroilor, alături de Homer, Eschil şi alţii.

(info despre autor: wikipedia.org)

Romanul lui Leonardo da Vinci sau Invierea zeilor, de D.S. Merejkovski

2015-04-13T02:42:00.001+03:00

De trei ori - de-a lungul timpului - am citit romanul si abia a treia oara parca-parca am inteles ceva... Sunt grea de cap?! Poate da, poate nu...

Un mare om, Leonardo, cu geniu, contradictoriu, singuratic si putin trist pentru aceasta singuratate. Oare si el – ca atatia alti oameni – se straduia sa-si accepte singuratatea; sau i se parea ceva firesc, de dorit?

Unicul lui ideal pare sa fi fost acela ca omul sa zboare. I se parea imposibil ca omul, cel caruia Dumnezeu i-a dat totul in stapanire sa fie neajutorat cand era vorba de zbor. Visul lui a fost materializat de altii... Dar el stia ca omul va putea zbura! Altii ce idealuri au?! Fiecare are ceva in creierasul lui, dar putini indraznesc sa viseze atat de departe cum a facut-o, intre altii, Leonardo da Vinci. A trai pentru o idee este magnific, insa nu ma pot hotari daca a muri pentru o idee este intelept... Ma gandesc la Giordano Bruno, care, poate, ar mai fi avut multe de spus daca alegea sa traiasca...

Oricum, viata lui Leonardo da Vinci e fascinanta si ma gandesc, uneori, cat de goala e viata unora... Mereu spunem mai avem timp, dar, oare, chiar avem asa mult timp cum ne imaginam?

Niccolo Machiavelli catre Leonardo:

Ce-i mai rau, prietene, e sa fii constient ca salasluieste in tine o forta, ca ai putea face cate ceva, dar niciodata nu vei face nimic si vei pieri pana la urma fara vreun folos!

Leonardo catre Niccolo:

Mie imi pare liber nu acela care, asemeni lui Cesare (Borgia), cuteaza orice, nestiind si neiubind nimic, dar dimpotriva, cel care stie tot si iubeste tot. Numai cu o asemenea libertate vor invinge oamenii raul, tot ce-i mai presus si mai prejos, toate hotarele, limitele, piedicile cate sunt pe pamant, pentru a fi ca zeii si... a zbura...

Niccolo catre Leonardo:

Descoperirea de adevaruri noi a fost si va fi oricand mai primejdioasa decat descoperirea de pamanturi noi.Pretutindeni suntem straini – printre tirani si in mijlocul naturii, in mijlocul multimii, intre cei mari si printre cei de rand – niste bieti exilati si fara capatai. Cel ce nu seamana cu ceilalti e de unul singur impotriva tuturor, deoarece lumea e facuta pentru gloata si nu-i in ea decat gloata [...]. De paganism ne-am lasat, de crestinism nu ne-am alipit. Nu suntem nici negri, nici albi, doar baltati, nici reci, nici calzi, doar calduti. Ne-am irosit mintind si ascunzandu-ne cu lasitate si schiopatam de ambele picioare intre Christos si Veliar, incat astazi nu mai stim ce vrem si incotro mergem. Cei vechi cel putin stiau si mergeau pana la capat.

Merejkovski il surprinde pe messer Leonardo in a doua jumatate a vietii sale, in perioada de varf a creatiei, la sfarsitul secolului al XV-lea si inceputul secolului al XVI-lea.

Leonardo da Vinci paraseste Florenta lui Lorenzo de Medici Magnificul prin 1482 si se stabileste la Milano ca inginer militar, arhitect, pictor si sculptor al ducelui Lodovico il Moro. Din prima sa perioada milaneza, prelungita pana in 1499, dateaza statuia ecvestra a lui Francesco Sforza, Madona intre stanci si Cina cea de taina; mulajul de lut al statuii e distrus in timpul ocuparii orasului de catre ostirile franceze, iar fresca din refectoriul manastirii Santa-Maria delle Grazie incepe sa se deterioreze timpuriu. In 1500 Leonardo se afla la Mantua, unde face probabil portretul Isabellei d’Este, proiecteaza la Venetia lucrarile de aparare impotriva turcilor, apoi trece la Florenta, unde si ramane, cu intreruperi, mai multi ani. In Romagna il slujeste pe Cesare Borgia. Lucreaza intre 1503-1506 la fresca Bataliei din Anghiari dintre florentini si lombarzi, fresca menita sa impodobeasca Palazzo Vecchio. Tot prin 1503 se pare ca incepe portretul Monnei Lisa, Gioconda. Renuntand sa-si mai termine fresca, Leonardo raspunde insistentelor lui Charles d’Amboise si se intoarce la Milano, unde se dedica din nou sculpturii. E nevoit sa paraseasca orasul dupa expulzarea francezilor. Trece in serviciul lui Giuliano de'Medici, pe care il urmeaza la Roma dupa ce fratele acestuia e ales papa sub numele de Leon al X-lea. Dar si Giuliano moare, iar artistul se decide sa raspunda chemarii noului rege al Frantei, Francisc I. Se instaleaza la Amboise, ca inginer regal, elaboreaza planuri pentru castelul din Romorantin, organizeaza petreceri. Moare la Clos-Luce la 2 mai 1519.

Acesta e cadrul istoric al romanului. Cititorul are prilejul sa retraiasca infruntarea dominicanului Girolamo Savonarola cu oficialitatile preocupate numai de bogatie, fast si placeri, infruntare transata prin arderea pe rug a predicatorului ascet; uneltirile conjugate ale papei Alexandru al VI-lea si ale copiilor lui, Lucretia si Cezar Borgia, ca si drumul parcurs pana la remodelarea apologetica a „principelui”, de catre greu incercatul Niccolo Machiavelli; ororile inchizitiei, dezlantuite cu nesabuita cruzime impotriva ereticilor; viata publica si intima a ducelui Lodovico il Moro, infrant de francezi; efectele subjugarii unor provincii italiene; si, mai presus de orice, dramatica pribegie a artistului renascentist, obligat sa slujeasca suspuse feţe bisericesti si laice, incapabil sa-si termine capodoperele, penduland intre felurite activitati tehnice, stiintifice si artistice, umbrit de slava crescanda a lui Michelangelo si a lui Rafael, supus ingratitudinii fostilor sai protectori si imbatranit in uitare.

Viata lui Leonardo, desi implicata in spectaculoase confruntari publice, pastreaza o zona de intimitate invaluita in mister. Poezia si adevarul se amesteca pana la indistinctie in viata acestei coplesitoare personalitati, despre care se stiu multe si nu se stie, de fapt, cu exactitate mai nimic. Din mostenirea lui picturala s-au pastrat putine tablouri a caror autenticitate nu e pusa sub semnul intrebarii. Timpul a inmultit petele albe din activitatea celui venerat drept cel mai complex creator al Renasterii. Si exegetii sunt nevoiti sa le acopere prin sugestiile continute in Tratatul despre pictura sau prin numeroase alte insemnari ale ganditorului, ne informeaza Ion Ianoşi, cel care a semnat prefata romanului aparut la Editura Cartea Românească, Bucuresti 1973.

Despre autor:

Dmitri Sergheevici Merejkovski s-a nascut intr-o familie de aristocrati la Sankt Petersburg in 1865. Urmeaza sectia istorico-filologica a universitatii din orasul natal si debuteaza cu poezii. Scrie romane si piese istorice, precum si un numar mare de studii critice, in care cautarile mistico-religioase se impletesc cu un intelectualism de rece factura. Are neintelegeri cu biserica oficiala, fara insa ca opozitia lui sa se sustina pe o pozitie democratica. Cu violenta se ridica impotriva primei revolutii ruse, iar in rusinosul deceniu dintre cele doua revolutii se raliaza pozitiilor retrograde extremiste. Primeste cu ostilitate instaurarea puterii sovietice. Mai publica intre timp cateva scrieri istorice, inainte de a emigra, in 1920. Ulterior se indeparteaza treptat de forma romanelor istorice in favoarea biografiilor si eseurilor istorico-religioase. Are o pozitie colaborationista la inceputul celui de-al doilea razboi mondial, spre deosebire de atitudinea patriotica, in acel ceas de cumpana, a majoritatii emigrantilor. Moare la Paris, in decembrie 1941.

Cea mai importanta lucrare in proza a lui ramane trilogia romaneasca Crist si Anticrist (trei cuprinzatoare fresce istorice: Năpăstuitul – Moartea zeilor, Iulian Apostatul, 1896; Invierea zeilor – Leonardo da Vinci, 1901; Anticristul – Petru si Alexei, 1905). (Ion Ianoşi)

Teoretician al neocrestinismului. Scrie romane de evocare istorica incercand sa concilieze, conform metafizicii sale teologice, crestinismul cu idealul frumusetii antice.

Eruditia lui se poate recunoaste si prin inscrierea in curentele de gandire ale epocii sale, care isi au radacinile mai ales in filosofia lui Friedrich Nietzsche (1844-1900).

Lucrarile lui, in special cele publicate in Franta, au devenit cunoscute publicului rus relativ de curand, pentru ca - datorita conceptiilor sale - nu era bine vazut de cei care au condus revolutia din 1917.

Note

Leonardo da Vinci, pe numele sau intreg Leonardo di ser Piero da Vinci, s-a nascut in 15.04.1452, la Vinci, Italia si a murit in 02.05.1519 la Amboise, Franta). A fost cel mai de seama reprezentant al Renasterii italiene din perioada de apogeu. Spirit universalist, pictor, sculptor, arhitect, muzician, inventator, anatomist, geolog, cartograf, botanist si scriitor, Leonardo da Vinci este considerat adesea cel mai de seama geniu din intreaga istorie a omenirii.

Niccolò Machiavelli, cu numele sau intreg: Niccolò di Bernardo dei Machiavelli, s-a nascut la 03.05.1469 si a murit in 21.06.1527 la Florenta. A fost diplomat, functionar public, filosof, om politic, scriitor italian. A fost un reprezentant important al Renasterii italiene. Opera sa Il Principe (Pricipele) e considerata ca fiind primul tratat modern de politica.

Lorenzo de’Medici, Magnificul (n. 01.01.1449 – d. 09.04.1492), politician italian, conducator al Republicii Florentine in perioada Renasterii italiene; politician, diplomat, unul dintre cei mai importanti sustinatori ai savantilor, artistilor, poetilor. Viata sa poate fi asociata cu apogeul Renasterii italiene timpurii, iar moartea a marcat incheierea epocii de aur a Florentei.

Alexandru al VI-lea (n. 01.01.1431, Xativa, langa Valencia, Spania – d. 18.08.1503, Roma) e numele sub care a devenit papa al Bisericii Catolice Roderic Borja, descendent al unei familiii nobiliare catalane atestata in secolul al XIII-lea. S-a stabilit in Italia in timpul pontificatului unchiului sau Calixt al III-lea; s-a redenumit Rodrigo Borgia si a inceput o ascensiune ce se va incheia cu dobandirea, pentru 11 ani, a tiarei papale (1492-1503). E cunoscut pentru orgiile sale, in special, dar si pentru pasiunea de a privi caii imperechindu-se. A avut patru copii legitimi cu Vanozza Catanei si cel putin 7 nelegitimi, precum si numeroase amante.

Girolamo Savonarola (n. 21.09.1452, Ferrara – d. 23.05.1498, Florenta) a fost calugar dominican italian, predicator, critic si reformator al moravurilor religioase si sociale catolice. La varsta de 20 de ani publica prima sa lucrare, De ruina mundi, in care critica decadenta si coruptia din societatea in care traia. In anul 1497 pleaca la Florenta, unde scrie a doua sa lucrare, De ruina ecclesiae, intr-o manastire a Ordinului Dominican, lucrare critica la adresa bisericii, in care exprima deschis exigenta unei regenerari a clerului care, dupa parerea sa, a pierdut functiunea harazita de mediator intre Dumnezeu si oameni. Predicile lui au ca tinta si pe papa Alexandru al VI-lea (Borgia) si intreaga Curie romana. Modul in care interpreteaza Sfanta Scriptura ii atrage in 1495 acuzatia de erezie, dar el continua sa predice, desi papa i-a interzis; in 1498 este arestat, judecat de un tribunal inchizitorial, torturat si condamnat la moarte pentru erezie. In 23 mai 1498, dupa ce a fost spanzurat, trupul sau a fost ars pe rug in Piazza de la Signoria iar cenusa a fost aruncata in apele raului Arno.

(sursa info note wikipedia.org)

Marele Gatsby, de Francis Scott Fitzgerald

2015-04-12T17:01:00.003+03:00

In 10 aprilie 2015 s-au implinit 90 de ani de la publicarea romanului (in 10 aprilie 1925) Marele Gatsby, al lui Francis Scott Fitzgerald (24.09.1896 – 21.12.1940), considerat unul dintre cei mai mari scriitori ai secolului XX.

S-a spus adesea ca literatura americana se caracterizeaza, in manifestarile ei cele mai importante, printr-o nota romantica, ce nu lipseste nici in cartile programatic realiste sau naturaliste. Tonul romantic se mentine chiar si azi si chiar daca portretele nu sunt intru totul al unor eroi romantici dimensiunile caracteristice viziunii romantice nu lipsesc.

Romantismul a fost exemplificat mai ales in perioada imediat urmatoare primului razboi mondial si care s-a extins, cu manifestari specifice pe o perioada de 10 ani, pana cand si-a intalnit sfarsitul tragic in marea criza economica din 1929-1932.

Caracteristic scriitorilor americani ai acelor vremuri e modul in care au prezentat in operele lor imaginea acelei perioade. Denumirea generatiei din care au facut parte acesti scriitori este romantica si sunt numiti “generatia pierduta”, poate pentru ca imaginea acelei perioade face parte din chiar viata lor.

A inceput atunci in S.U.A., Epoca Jazului, in care fiecare cauta sa scoata cat mai mult din cat mai putine investitii. Se traia – dupa cum a spus F.S. Fitzgerald – intr-un timp imprumutat, si pe care nimei nu se simtea obligat sa-l restituie vreodata cuiva.

Unul dintre modurile caracteristice de manifestare a acelei febre care a cuprins o epoca a fost consumul masiv de alcool, devenit la un moment dat o boala americana,uneori impinsa pana la formele patologice ale alcoolismului. Incercarea de a remedia acesta situatie prin prohibitie a avut rezultate contrare, la care s-a adaugat un intreg sir de ilegalitati, brutalitati cinice, inaugurand epoca gangsterilor, cu urmari daunatoare de lunga durata si deformante in viata cotidiana, in cea politica, sociala, culturala din Statele Unite. A fost perioada imbogatitilor peste noapte din contrabanda cu alcool, prin speculatii si manevre de bursa necontrolabile; perioada nasterii unor industrii noi, aparitiei unor noi paturi sociale.

Acesta era, in general, fondul istoric din epoca in care a scris F.S. Fitzgerald.

Pe vremea cand eram mai tanar si mai influentabil, tata mi-a dat un sfat care de atunci mi-a ramas mereu prezent in minte.

- Ori de cate ori ai pofta sa critici pe cineva,mi-a spus, tine seama ca nu toti oamenii au avut avantajele de care te-ai bucurat tu. (Marele Gatsby, F.S. Fitzgerald)

Marele Gatsby (The Great Gatsby) e considerat de multi critici si cititori ca fiind cea mai mare realizare a lui Fitzgerald. E un roman in care autorul pare ca vrea sa raspunda problemei lasate deschisa de scrierile sale de pana atunci: cum se poate trai, totusi, in aceasta epoca deliranta, a goanei frenetice dupa bani si distractie – cat mai aproape de viata, fara a renunta la valorile omenesti, sau cel putin la comunicarea cu alte fiinte, la iubire.

James Gatz e un tanar oarecare, obisnuit, sarac, trecand prin experienta dureroasa a dezamagirii inimii, dar care refuza sa-si lase diminuata in vreun fel intensitatea romantica a visurilor. Pe fundalul unei Americi prospere, dar haotice, Gatz, minat de mirajul iubirii pentru Daisy Buchanan, isi schimba viata, devenind din student la Oxford gangster, traficant de bauturi alcoolice si apoi milionar - James Gatz se transforma in Jay Gatsby, lansandu-se intr-o excesiva viata mondena, in speranta ca o va putea reintalni pe fosta lui iubita, intre timp casatorita cu un bogatas real, unul dintre cei dotati cu egoismul nonsalant, cu superioritatea distructiva a tinerilor bogati.

Gatsby traieste autentic, cu mare forta si vibratie; s-a imbogatit prin efort prorpiu si caracterul lui mai greu poate fi deformat, ca al celor care mostenesc averi, dar si obsesia sa capata dimensiunile marelui vis american. Daisy, subiectul pasiunii lui, a fost deformata de bogatul ei sot care-i domina psihologia de femeie capricioasa, si in fond mediocra. Daisy si sotul ei isi continua existenta obisnuita, plicitisti si apatici, indiferenti si in realitate departati de viata. Visul lui Gatsby se spulbera.

Intr-un fel, Gatsby ramane un simbol, pe de o parte insufletit de aura romantica a povestirii, in straduintele sale de a face sa dainuie alte valori, mai reale decat cele brutal deformate ale vremii, pe de alta parte e si un simbol al unui om al epocii, imbogatit prin posibilitatile oferite de epoca, chiar daca tot timpul incearca sa lupte impotriva ei.

Francis Scott Key Fitzgerald s-a nascut intr-o familie modesta dintr-un oras de provincie din Vestul Mijlociu al Americii si, dupa o adolescenta oarecare, a frecventat universitatea Princeton. In ultmele luni ale razboiului a fost mobilizat si a petrecut catava vreme intr-un cantonament militar, instruindu-se pentru a participa la campania din Europa, dar razboiul s-a terminat inainte ca unitatea lui sa fi plecat spre Franta – ceea ce a fos to mare dezamagire pentru el, care-si dorea sa compenseze originea modesta si banii putini prin fapte eroice.

La scurta vreme dupa terminarea razboiului a avut parte de o noua dezamgire, sentimentala de data aceasta: Zelda Sayre, o tanara din cercul marii burghezii provinciale sudice, de care F.S.Fitzgerald s-a indragostit, l-a refuzat tocmai din cauza situatiei si posibilitatilor materiale necorespunzatoare celor ale logodnicei, posibilitati materiale care nu prezentau garantia unei casatorii dezirabile.

Mai apoi, Fitzgerald a explicat ca aceste dezamagiri l-au impins sa scrie un roman, carte care a avut un succes imediat, neasteptat si autorul a devenit celebru peste noapte, asemenea lui Byron; a castigat dintr-o data multi bani si s-a casatorit cu fata dorita: Zelda. Zelda era si ea scriitoare, despre care istoricii literari americani mai amintesc, uneori, dar numai pentru a-i mentiona rolul in viata lui Fitzgerald.

Succesul material si moral al lui Francis Scott Fitzgerald a crescut cu fiecare opera, el spunand oamenilor ca simtea asa cum simteau si ei. A devenit pe neasteptate un fel de constiinta a vremii sale. La vremea aceea era unul dintre scriitorii cei mai bine platiti si banii se duceau in special pe receptii si petreceri din America si apoi din Europa, dar scriitorul nu a pierdut controlul asupra viziunii si capacitatii sale de creatie si arta lui s-a perfectionat continuu printr-o disciplina interioara cu care viata mondena nu ar fi parut deloc compatibila, dar care tradeaza o mare seriozitate artistica.

Epoca Jazului, trecand de apogeu, aluneca spre marea criza economica, ritmul vietii se incetinea si personajele din viata incepeau sa-si stinga efervescenta. Capacitatea de creatie a lui Fitzgerald s-a mai mentinut cativa ani dar necazurile nu l-au ocolit: s-a despartit de sotia care a fost internata intr-un sanatoriu de boli nervoase, unde a murit mai tarziu intr-un incendiu. Dupa aparitia romanului Dulce e noaptea (Tender is The Night), a trecut printr-o criza morala si fizica ce a avut efecte devastatoare. Dificultatile materiale nu i-au usurat viata, dupa ce si-a revenit, cativa ani mai tarziu – nu mai era printre cei mai bine platiti scriitori si a fost nevoit sa accepte o slujba la Hollywood, unde lucra la adaptari si la prelucrarea scenariilor de filme. Aici incepuse sa scrie un roman, care anunta nu numai recastigarea maiestriei artistice, ci si o innoire a viziunii de creator, cand moare in urma unui infarct, la 21 decembrie 1940. Era cunoscut ca avand probleme cu alcoolul si in anii ‘930 suferise doua atacuri de cord.

(Sursa, intre altele, Prefata la romanul Marele Gatsby, Ed. Penntru literatura universala, Bucuresti 1967)

Despre islam - generalitati

2015-04-04T21:03:00.001+03:00

Islam inseamna "supunere". In religia islamica nu exista preoti, nimeni nu sta intre om si divinitate (Allah), dar nu si la şiiţi. Şiiţii cred ca, dupa Profet, Pamantul trebuie sa fie condus de un conducator de origine semi-divina, sfant - Imamul - care e un fel de intermediar intre oameni si divinitate. De aici a pornit marea scindare intre şiiţi si suniţi. Suniţii cred in conducerea colectiva, şiiţii accepta autoritatea unui imam. Problema nerezolvata: cine alege pe cel care va fi imam?

Coranul (Citire, Recitare) este cartea sacra a tuturor musulmanilor si cuprinde revelatiile facute de Dumnezeu (Allah) profetului Mohamed prin intermediul ingerului Gabriel (in numeroase ocazii intre anii 610 si 632, moartea lui Mohamed), direct in araba. In acest sens Coranul este considerat a fi Cuvantul lui Dumnezeu. Pentru musulmani, Coranul nu este doar cartea sacra revelata de divinitate, definita ca o suma de concepte in care se crede, o sinteza de precepte etice, o conduita de viata spirituala, un codice civil ce raspunde problemelor vietii cotidiene, ci si o inimitabila simfonie ale carei sunete ii misca pe oameni pana la lacrimi sau ii duce pe culmile extazului, cum spunea Marmaduke Pickthall in prefata traducerii sale a Coranului in limba engleza. (wikipedia.org)

Coranul nu a fost scris in timpul vietii profetului Mohamed, ci a fost doar memorat de catre insotitorii sai, iar, rareori, versete razlete au fost notate pe foi de palmier, omoplati de camila, bucati de ceramica. Elaborarea formei scrise a inceput dupa moartea Profetului, urmand un drum lung si extrem de sinuos pana s-a ajuns la un Coran canonizat.

Mahomed se considera si se proclama Apostolul (Mesagerul) lui Dumnezeu. Coranul este “Revelatia”, in limba araba comuna. Dumnezeu ii incredinteaza Coranul si o anumita stiinta esoterica, pe care Mahomed nu trebuie s-o comunice credinciosilor... In Coran nu există nici o demonstratie care sa incerce sa dovedeasca omului existenta lui Dumnezeu. Nu există decat indemnul de a crede in El si de a face fapte bune in Numele Lui.

Mesajul lui Mahomed, asa cum a fost evocat in Coran, reprezinta expresia cea mai pura a monoteismului absolut. Nimic nu e liber in lume, in afara lui Dumnezeu. Dar Allah e atot milostiv si Profetul lui a revelat o religie mult mai simpla decat cele 2 monoteiste precedente. Islamul nu constituie o biserica si nu are sacerdotiu. Cultul poate fi savarsit de oricine; nu e necesar sa fie practicat intr-un sanctuar. Viata religioasa e reglementata de institutii care sunt in acelasi timp norme juridice, in special cei cinci Stalpi ai Credintei.

Mahomed considera Biblia si Torah carti la fel de sfinte ca si Coranul. Despre Coran se spune ca in araba e neinchipuit de frumos, ca un poem.

Fapt divers: Vechiul Testament e recunoscut de evrei, crestini si musulmani. Noul Testament e recunoscut numai de crestini si musulmani. Coranul e recunoscut numai de musulmani.

Cand a murit Mahomed - care n-a pretins niciodata ca, desi ultimul dintre profeti, ar fi fost altceva decat un muritor - n-a lasat fii si nici n-a numit un succesor, un calif. Siitii cred ca trebuie sa ramana conducerea in familia Profetului si, deci, calif putea fi doar Ali, varul si ginerele sau, cel care se casatorise cu Fatima, fiica lui favorita. Sunitii ortodocsi, urmand o traditie tribala, cred ca un conducator poate fi ales doar de colectivitate; dovedindu-se mai puternici s-a ajuns ca primii trei califi sa fie alesi - doi au fost ucisi de alti suniti si apoi, in final, spre multumrea şiiţilor, calif a devenit Ali, care, in credinta lor, a fost primul imam, şiiţii pretinzand ca acesta e de origine semi-divina, inspirat de divinitate. Ali a rezistat cinci ani si apoi a fost ucis, şiiţii considerandu-l martir. Cel mai in varsta fiu al lui (Hasan) a devenit imam, apoi a fost inlaturat de un uzurpator sunit. Cel de-al doilea fiu, Husein, la varsta de 25 de ani, a ridicat o armata impotriva uzurpatorului, dar a sfarsit prin a fi macelarit impreuna cu toti oamenii sai, inclusiv cei doi fii mai mici ai fratelui sau, proprul sau fiu in varsta de 5 ani si un sugar. Hasan si Husein sunt sfinti martiri persani –persanii, desi mahomedani, nu sunt arabi.

Sunnit este un curent "ortodox" islamic, predominant in tarile musulmane si opus şiiţilor, care domina in Iran. Se bazeaza pe recunoasterea "sunnei" (alcatuita in sec. IX si cuprinzand fapte si aforisme atribuite lui Mahomed) ca intregire a Coranului. Coranul nu incurajeaza asceza sau monahismul. Coranul nu se adreseaza sfintilor, nici celor desavarsiti, ci tuturor oamenilor.

Sunniţii respecta, alaturi de Coran, si Sunna, ansamblul actelor si cuvintelor profetului Mohamed, necuprinse in Coran. Ei au acceptat ca legitima trecerea califatului dupa moartea lui Ali, varul si ginerele lui Mahomed (ales in 659 si ucis in 661), la dinastia Omeyyazilor.

Şiiţii considera ca, dupa moartea lui Ali, califatul trebuie sa revina fiilor sai, Hasan si Husein, precum si descendentilor acestora, imamii. Curentul constituie una dintre cele 18 confesiuni religioase din Liban, care include musulmanii Sunni, maroniţii crestini, ortodocsii greci si musulmanii druzi; ca şiiţii, maroniţii si druzii sunt secte minoritare in cadrul religiilor lor respective. Maroniţii sunt persecutati de bizantini pentru ca nu se conformeaza crestinismului ortodox; druzii sunt o ramificatie a sectei ismailite din islamul Şia. Sub Imperiul Otoman, zona Muntelui Liban a reprezentat o regiune autonoma dominata de maroniţii crestini. Dupa primul razboi mondial, maroniţii au licitat sa-si extinda teritoriul. In 1860, Franta a fost protectoarea istorica a maroniţilor, de cand le venise in ajutor la izbucnirea luptelor dintre crestini si druzi. In 1920, Franta s-a dovedit din nou campioana maroniţilor, cand a extins granitele Libanului pentru a include Sudul, Valea Bekaa si o parte din campia litorala, care apartinusera toate Siriei. Noile zone contineau o populatie numeroasa de musulmani Sunni si Şia. Sunniţii se considerau sirieni si nu doreau sa faca parte din Liban (Hezbollah, p.13-14).

Iranienii nu sunt arabi si cei mai multi sunt musulmani şiiţi, o ramura separata, activa si foarte aplecata spre misticism. Arabii sunt de obicei sunniti conservatori, care formeaza cea mai mare parte a mahomedanilor. Intre sunniti si şiiţi e o deosebire oarecum asemanatoare intre protestanti si catolici.

Ayatolah = ayat' Allah = oglindirea lui Allah este un titlu specific numai şiiţilor si acordat prin consens si recunoastere populara de comunitatea din jurul unei moschei unui mullah. Ayatolah e un titlu acordat unui mullah care prezinta caracteristicile admirate si cautate de şiiţi: pietate, saracie, invatatura (cartile sfinte, Coranul, Sunna) si spirit de conducere.

Mullahul este un lider, un conducator – cel care conduce rugaciunea intr-o moschee; oricine (avand si caracteristicile amintite mai sus) poate fi mullah daca este barbat si mahomedan. Pentru şiiţi, mullahul e singurul care poate interpreta cuvintele lui Allah, ceea ce-i da o putere uriasa, el fiind conducatorul, talmacitorul, legiuitorul, judecatorul. Cel mai mare dintre mullahi este ayatolahul.

Muezin este acela care cheama credinciosii la rugaciune (salat - primul stalp al credintei). Salat - cultul rugaciunii canonice, comportand cele 5 prosternari zilnice (din zori si pana la rasaritul soarelui; imediat dupa-amiaza; catre orele 4 ale dupa amiezii; imediat dupa apusul soarelui si la o ora oarecare din noapte). Cel care face rugaciunea se separa de lumea exterioara; in acest scop foloseste “covorul de ruga”. Salat poate fi facuta oriunde, cu exceptia zilei de vineri, la amiaza, cand musulmanii trebuiau sa se intalneasca la moscheea cea mare - este Salat al-Gum'a, care mai comporta si o predica (Hutba), pe care, initial, o rostea califul, iar mai tarziu predicatori de profesie.

Mujahedinii al-khalq cred intr-un fel de combinatie intre religia islamica si marxism. In anii 1970, cel puţin, in timpul (si puţin inaintea) revolutiei lui Komeini in Iran acestia luptau pentru a prelua puterea de stat.

La mahomedani nu se face distinctie intre religie si politica.

Fedainii sunt cei pregatiti sa se sacrifice.

Nota: textul prezinta generalitati, nu aprofundeaza si nu epuizeaza nici pe departe tema...

Surse info: Hezbollah, de Hala Jaber, ed Samizdat, 1997; Jihad versus McWorld, de Benjamin R. Barber, ed Incitatus, 2002; Marile religii, altele.

Din teoria religiilor – generalitati (I)

2015-03-22T01:07:00.002+02:00

Herodot e printre primii care au adunat date cu privire la popoarele din apropierea Greciei antice. Pătrunderea oştilor lui Alexandru Macedon în Orient a deschis drumul spre cunoaşterea religiilor din Orient.

Amănunte despre propria religie şi despre cea a altor popoare au consemnat: geograful Strabon, Diodor din Sicilia, Caius Iulius Caesar (a scris despre obiceiurile religioase ale galilor), Tacitus (despre credinţele germanilor). Boethius, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Iustin Martirul şi Filozoful, Origen ş.a. au dat date importante despre credinţele şi manifestarea religioasă a oamenilor din timpul lor. În al doilea mileniu al erei creştine mai importante au fost lucrările teologice ale lui Gerhard Johan Vossius, Pierre Daniel Huet, Dimitrie Cantemir.

Studiul sistematic al religiilor din cele două Americi (azteci, mexicani, peruvieni) s-a putut face abia în sec. XX. Descifrarea scrierii vechilor egipteni (de Jean Francoise Champollion) a condus la înţelegerea religiei Egiptului antic. Max Muller (1823-1900) a început traducerea textelor sacre ale religiilor orientale.

În România s-au remarcat în studiul religiei Mircea Eliade (recunoscut internaţional ca autoritate în materie), Ioan-Irineu Mihălcescu, prof. dr. Remus Rus şi alţii, care au publicat tratate sau manuale de istoria religiilor.

După 1947, studii impresionante de istoria religiilor s-au publicat de revistele bisericeşti. Mai apoi, comuniştii, au limitat - şi interzis în anumite cazuri - accesul la scrierile religioase şi chiar frecventarea bisericii. Ideea că în vremea comuniştilor le era interzis cetăţenilor să frecventeze biserica este un mit, pentru că inclusiv Nicolae Ceauşescu a fost fotografiat vizitând biserici. Nu se permitea propovăduirea învăţaturilor religioase oriunde şi oricând, dar oamenii se spovedeau şi atunci, îşi botezau copiii şi toate celelalte fără să aibă neplăceri. Bisericile erau pline şi atunci, cu ocazia marilor sărbători religioase dar nu erau zile libere cu ocazia "zilei" sfinţilor sau prea multor sărbători din calendarul religios.

Fiecare religie se exprimă printr-o limbă anume, acea limbă iniţială care a devenit în multe cazuri sacră şi noţiunile fundamentale trebuie păstrate şi însuşite, pe cât posibil, în acea limbă. Lipsa unei înţelegeri adecvate a termenilor poate duce la confuzie. Dar trebuie cunoscute şi sensurile primare ale cuvintelor de bază, nu numai terminologia consacrată de lingviştii specializaţi în domeniul istoriei religiilor pentru a se putea spune că acea religie - cu dogmele sale - este corect înţeleasă.

Metodele de cercetare a istoriei religiilor sunt mai multe, între care:

Metoda filologică - sunt studiate denumirile divinităţilor, etimologia lor şi textele sacre ale religiilor. Reprezentantul cel mai de seamă al acestei direcţii de cercetare a fost Max Muller (1823-1900).

Metoda antropologică-etnologică - s-a aplicat mai mult la studiul popoarelor fără o civilizaţie avansată, studiindu-se viaţa, credinţele şi practicile de cult. Reprezentant de seamă al acestei scoli este E.B.Taylor (1823-1917).

Metoda comparativă (comparatistă) - duce la compararea sinoptică a marilor probleme a tuturor religiilor. Sinoptică = (despre rubrici, date, tabele etc.) care e întocmit astfel încât permite o privire generală asupra tuturor părţilor componente. Reprezentanţi de seamă: Rafaelle Petazzoni, M.Eliade, Joseph Kitagawa, P.C.Tielle ş.a.

Metoda istorică - analizează cu atenţie izvoarele religiilor şi ţine seama de treptele istorice ale dezvoltării fiecărei religii. Se apelează la ştiinţe ca arheologia, etnografia, folclorul, filologia, psihologia şi sociologia. Reprezentanţi de seamă: Trevor Ling, , C.J.Bleeker, Ioan-Irineu Mihălcescu, Emilian Vasilescu, Al.Stan, Remus Rus.

Metoda psihologică - se aplică ţinand seama de structura psihică a omului, de tendinţele sale de a reflecta realitatea înconjurătoare în mod propriu, în sufletul său. Între cercetătorii moderni se numără şi Sigmund Freud (1856-1939), Carl Gustav Jung şi şcoala lui.

Metoda sociologică - a avut ca promotor pe Emille Durkheim (1859-1917), iar azi între reprezentanţii săi se află americanca Mary Douglas.

Multe credinţe şi practici religioase întâlnite în religiile antice sau moderne au rădăcini adânci în prototipuri care se regăsesc în epoca neolitică, dar informaţiile sunt foarte sărace. Viaţa omului în preistorie reţine în centrul atenţiei anumite evenimente cruciale: naşterea, perpetuarea, supravieţuirea, moartea; acestea constituie preocupările de bază de a căror rezolvare adecvată depinde perpetuarea societăţii respective. Viaţa societăţii era una religioasă, orice încălcare a normelor de convieţuire socială reprezenta o încălcare a normelor religioase.

(Textul este compilaţie din mai multe texte al căror autori nu i-am notat la timpul potrivit).

Din teoria religiilor (II)

Din teoria religiilor – generalitati (II)

2015-03-22T01:03:00.003+02:00

Pentru omul din preistorie, cât şi pentru primitivii contemporani, religia constituie însăşi structura existenţei sale zilnice. Prin "primitivi" (a-literaţi) se înţeleg acele grupări umane care se află încă pe o alta treaptă a culturii umane şi care şi-au transmis credinţele prin viu grai, din generaţie în generaţie. La ora actuală există numeroase astfel de populaţii: în America de Nord descendenţi ai "pieilor roşii", triburi de iroqois, navahos; în Canada eschimoşii; în statele din sud şi Mexic pueblos; în pădurile Americii de Sud sunt semnalate populaţii tribale despre care nu există multe informaţii; locuitorii băştinaşi din insulele Pacificului - deşi credinţele lor conţin acum elemente preluate din creştinism; în Australia sunt aborigenii; în India, Asia de Sud şi Est, China şi Siberia - triburi care au rezistat misiunilor budhiste şi hinduse; în Africa se găsesc milioane de persoane care au păstrat vechile tradiţii tribale africane, în zona Peninsulei Arabia sunt tuaregii, care nu mai sunt aşa de mulţi ca în urma cu vreo zece ani dar cei care încă mai rezistă în viaţa aspră din deşert şi-au păstrat vechile tradiţii.

Trăsăturile comune ale credinţelor populaţiilor tribale contemporane.

1). Recunoaşterea sacrului - orice lucru sau fiinţă care are o semnificaţie religioasă e considerat sacru.

2). Neliniştea ritualului - ritualul leagă pe fiecare individ să participe la săvarşirea lor de teama unor consecinţe nefericite.

3). Legătura dintre magie şi religie - credinţele religioase erau / sunt amestecate cu practici magice căci primitivii nu fac deosebirea între religie şi magie.

4). Credinţa în mana. Mana e un termen malaezian adoptat de antropologi pentru a exprima credinţa într-o putere tainică, independentă sau care sălăşluieşte în anumite lucruri sau fiinţe. Mana nu e un concept universal; credinţa într-o astfel de putere e întâlnita la indienii americani, la unele triburi din Maroc, la pigmeii din Africa Centrală, la populaţia bantu din Africa de Sud etc.

5). Animismul - credinţa că toate lucrurile şi fiinţele sunt însufleţite de spirite sau suflete. Această credinţă se deosebeşte de mana, care e impersonală, pe când sufletele sunt concepute antropomorfic; ele au formă, inteligenţă, sentiment, voinţă şi ţeluri.

6). Venerarea şi cultul spiritelor. Au venerat ceea ce şi-au imaginat sub pământ, pe pământ şi în cer: pietre; meteoriţi (primitivii din Africa, Oceania, India, Japonia şi indienii americani); plante şi copaci (zeificarea copacilor şi a plantelor e un tribut adus forţelor reproductive tainice ale naturii); animale.

7). Recunoaşterea unor zei supremi. Zeul suprem e îndepărtat de lume şi a creat totul: pământul, marea, cerul, omul; zeul suprem vede ceea ce se întâmplă printre oameni dar nu intervine. Această credinţă e deosebit de clară la pigmeii din Africa, la fuegienii din America de Sud şi la boşimanii din Australia. Aceştia cred că zeul suprem s-a sălăşluit pe pământ, a învăţat pe oameni dându-le legi morale, apoi s-a retras în lumea cerurilor de unde urmăreşte faptele oamenilor şi îi pedepseşte pentru greşelile lor. Arma sa e fulgerul, tunetul, vocea sa cutremurătoare, dar nu poate fi văzut (monoteism primitiv).

8). Tipuri de magie. Magia poate fi definită ca strădania omului de a stăpâni şi controla puterile naturale prin acte sau formule prestabilite dotate cu puteri a căror eficacitate e considerată a fi irezistibilă. J.Frazer s-a ocupat cu cercetarea fenomenului magiei; s-a concentrat mai ales asupra magiei simpatice (imitative). Magia imitativă se bazează pe credinta că săvarşirea unui act ritual are consecinţă şi în realitate (dacă cineva imită mişcările unui animal sau sunetul unui tunet, aceeaşi acţiune se întîmplă şi în obiectul dorit). Magul trăieşte - sau crede că trăieşte - într-o lume locuită în întregime de spirite asupra cărora are putere de acţiune. Magia neagră se bazează pe aceleasi principii, dar are ca scop, de obicei, distrugerea obiectului sau fiinţei împotriva căreia se săvarşeşte ritualul. În contextul magiei sunt încă întâlnite trei metode practicate în dorinţa de a pune stăpânire pe puterile supranaturale:

a). Fetişismul (feitico, în portugheză = obiect vrăjit, talisman, amuletă) - puterea folosită este cea din lucrurile neînsufleţite şi angajează venerarea şi folosirea unor obiecte în care există deja o putere folositoare. Există fetişuri naturale: pietre cu diferite forme ciudate sau semne, bucăţi de meteorit, oase etc. şi fetişuri confecţionate de om, ce primesc semnificaţii şi puteri prin însăşi consacrarea lor ca fetişuri (acestea sunt venerate mai ales în Africa, în forme antropomorfe).

b). Şamanismul - o trăsătură caracteristică la majoritatea popoarelor primitive. Şamanii sunt persoane diferite de preoţi, care au funcţii rituale şi de vraci. Din anumite cauze, aceste persoane pot intra în transă şi, în această stare, se crede, intră în legătură cu lumea spiritelor. Practicile şamanice sunt răspandite mai ales în religiile din nordul globului: Siberia, Groelanda şi Canada, dar pot fi întâlnite şi la unele grupuri primitive din Africa tropicală.

c). Magia populară - nu e apanajul magicienilor. Cu sau fără ajutorul fetişurilor, a şamanilor, comunitatea încearcă să împiedice spiritele supranaturale să îi cauzeze vreun rău sau să le cheme în ajutor. Astfel, întâlnim magia purgativă - comunitatea încearcă să scape de greutatea unei fapte rele săvârşită în sânul ei (fapta rea e strămutată magic într-un lucru sau animal, sau într-o barcă, de exemplu, lăsată apoi în voia valurilor).

d). Divinaţia sau ghicitul - practică menită să desluşească tainele viitorului; e strâns legată de şamanism şi practicile profetice întâlnite la populaţia nuer din Sudan.

e). Tabu-ul (cuvânt polinezian ce a ajuns să desemneze un fenomen desul de complex). Persoane şi fapte pot deveni tabu atunci când deţin o putere sacră faţă de care un profan trebuie să păstreze o distanţă adecvată (şeful de trib, mai ales, e tabu).

f). Toteismul (cuvânt algonquin) - reflectă sentimentul profund de înrudire nu numai între oameni, dar şi între oameni şi diferite lucruri sau fiinţe (animale, insecte, păsări, reptile etc). Se interzice uciderea fiinţei totem, fiind admisă doar în cazuri rituale, când totemul e sacrificat şi membrii tribului consumă carnea.

g). Cultul strămoşilor - solidaritatea unui trib e promovată prin cinstirea eroilor din trecut, dar nu numai a lor, ci chiar şi a membrilor decedaţi din familii. Spiritele celor morţi sunt tratate cu veneraţie şi teamă, căci ele pot oricând veni să se răzbune pe cei vii sau să le cauzeze necazuri.

Din perspectiva religiilor a evoluat, oare, omul foarte mult faţă de omul din preistorie? Azi, omul are acces la o mulţime de informaţii, e martor la o evoluţie tehnologică fără precedent şi totuşi caută să-şi afle viitorul plătind cu bani mulţi vrăjitoarele. Preoţii stropesc cu apă sfinţită diverse obiecte aduse de credincioşi, pentru a purifica pe cei care urmează a purta respectivele obiecte; sunt, chiar în România mileniului trei, sate în care oamenii mai cred în moroi...

(Textul este compilaţie din mai multe texte al căror autori nu i-am notat la timpul potrivit).

Din teoria religiilor (I)

Multi oameni stiu sa scrie

2015-02-19T22:48:00.002+02:00

Nu toti au talent literar

Viata fiecarui om e un basm scris cu degetele lui Dumnezeu (Hans Christian Andersen); parafrazand: viata fiecarui om e un roman, dar n-are timp sa-l scrie…

Cum devii stagiar in Uniunea Scriitorilor?! Simplu: publici doua carti (editurile nu prea se uita la calitate, ci la bani, deci daca ai bani nu va fi prea greu); obtii trei scrisori de recomandare de la membri ai Uniunii, mai vechi de cinci ani (nici asta nu poate fi prea greu cand te uiti cine-i membru in Uniune si, mai ales, daca ai bani – sau esti sponzorizat); mai ai nevoie de un dosar cu referinte critice – ceea ce inseamna ca trebuie sa mai fi publicat pe ici-colo (si unii sa-si fi dat cu parerea despre ce ai scris); apoi, ai nevoie de CV si cerere de primire (nu trebuie sa ai bacalaureat – unul dintre membri n-are bacalaureat, dar isi permite sa publice; e si revolutionar). Poti fi si pensionar si pensia ta va creste cu 50% din cuantumul pensiei pe care o incasezi de drept (si ca pensionar ai timp berechet sa contempli lumea si sa scrii… profunzimi de fund, ca sa raman in stilul unuia pe care-l amintesc mai jos).

Dupa ce ti-ai intocmit dosarul il predai la Uniune si astepti sa fie dezbatut. Din membru stagiar devii membru titular dupa trei ani si nu-ti ramane de facut decat sa scrii si sa tot scrii – nu conteaza ca nu citeste nimeni ce scrii sau i se intoarce stomacul pe dos citind ce scrii sau se intreaba de ce truismele tale au fost publicate pe suport de hartie, pagubind Terra de cativa copaci… Si dulcegariile fara substanta (de parca ar putea avea substanta!) se vand destul de bine – desigur, in functie de puterea de cumparare a fiecaruia…

A scris o tipa despre frumusetea chipului lui Fuego… si mai vrea sa scrie… Alta, care a debutat la varsta de 44 de ani (nu-i bai varsta, pentru ca arta n-are varsta) dar dupa cinci carti publicate sa scrii ceva de genul: Acum eram plina de forta. Ca un zbor de pasare spre lumina, dupa o saptamana, am realizat exact situatia care mi se intampla (in Femeia-aisberg), parca-i prea de tot.

Un tip (28 de ani), se crede Harold Robbins de Romania: Destinul urla. Urla ca o băşină de fasole groasă. Sfinctereala şi prosteala prostatei trebuiau să se facă muci şi să dispară (in Gayzer) – si asta-i o bucata mai decenta. In dreptul la replica trimis spre Adevarul.ro afirma, intre altele, ca a adus noutatea in literatura romana (literatura de cuţit) si 400 de cuvinte noi (cred ca a uitat de Emil Brumaru - poate pentru ca acesta-i nascut in Basarabia si nu se pune). Tipul acesta se lauda ca se vand foarte bine cartile lui si ma intreb daca nu si le cumpara singur (s-au mai vazut cazuri).

Cu mai multi ani in urma, intr-o librarie, am deschis volumul unui poet brasovean si am citit acolo, intre altele, despre stralucirea scuipatului iubitei in lumina Lunii…

Poate, mai tarziu, toti acesti oameni vor da lumii o capodopera! N-ar fi prima data cand se intampla ca un scriitor considerat mediocru sa scoata o reala perla. Mda… mediocru, dar cei jalnici ar putea?!

Sa nu inteleaga cineva ca in U.S.R. sunt numai impostori! Nu-nu! Dar, din pacate, sunt prea multi astfel de scribăreţi. De ce sunt acceptati “la publicare” si de ce sunt acceptati intre cei care chiar au talent nu prea inteleg – sau ma fac ca nu inteleg. Din fericire sunt destui cei care scriu bine, fie ca fac parte, fie ca nu, din Uniune. Nu tuturor le place inregimentarea – indiferent de natura acesteia.

Cârcoteli: cine n-are talent literar se face critic. Poate ca ar trebui sa tăcem noi, astia, cârcotaşii, si sa ne gandim ca nu-i frumos ce e frumos e frumos ce-mi place mie. E loc pentru toti sub Soare… doar ca sunt din ce in ce mai putini copaci.

Sursa de inspiratie adevarul.ro

http://adevarul.ro/cultura/carti/kitsch-impostura-uniunea-scriitorilor-romania-literatura-care-ti-intoarce-stomacul-dos-1_511531a54b62ed5875ecb902/index.html

Simon Massa, cronicar sas din Ţara Bârsei

2015-02-07T21:09:00.002+02:00

Biblioteca personala, deşi destul de bogată, nu conţine şi cărţi despre marii cronicari care au trăit cândva pe teritoriul României şi despre ce au scris ei (despre Neculce, Costin ş.a. foarte cunoscuţi am câteva informaţii pe ici-colo). Desigur, la biblioteca judeţeană pot găsi ceva cărţi pe temă dar... deşi am abonament nu prea am tragere de inimă să merg acolo aşa că am luat-o pe scurtătură şi am adunat aici câteva informaţii generale foarte (găsite pe net) despre cine şi ce a scris Simon Massa. Puţine informaţii am gasit pe net; puţine şi nu tocmai esenţiale aş zice. Poate că tot ar trebui să fac un drum până la bibliotecă.

Am aflat despre cronicarul Simon Massa foarte puţine: ar fi trăit între anii 1563-1605 – anul naşterii e pus, totuşi, sub semnul întrebării. S-a născut la Braşov, unde a fost rector al şcolii săseşti, fiind apoi preot la Hărman, Râşnov şi Braşov.

Împreună cu Marcus Fuchs a scris Marci luchsii Chronica rerum ab Ungariae regibus, Tansilvaniae, Valachiae, Moldaviaeque principibus ab anno Christi 990 ad 1619 usque gestarum scriem continens (nu stiu daca e scris corect), operă publicată mult mai târziu (1848-1849) la Braşov; împreună cu Joseph Teutsch a semnat lucrarea Quellen zur Geschichte der Stadt Kronstadt (Brasso), publicată mai târziu în anul 1903, amintind despre un domnitor destul de rar şi succint prezentat în cărţile de istorie: Iancu Sasul, care ar fi fost fiu nelegitim al lui Petru Rareş (1527-1538; 1541-1546); conform informaţiilor Iancu Sasul s-ar fi născut la Braşov, mamă fiindu-i săsoaica Catarina (de fapt, se pare Ecaterina, româncă originară din Ţara Bârsei), soţia pielarului Georg Weiss sau Misen ori Tysen Hannes, care l-a crescut ca pe fiul său. Iancu Sasul a guvernat statul românesc de la est de Carpaţi, din 21 noiembrie 1579 şi până în septembrie (după 2) 1582. Va intra în istorie sub numele de Iancul Vodă, ce-i zic Sasul.

Tot de la Simon Massa, cronicar sas din Ţara Bârsei, aflăm unele amănunte despre cetatea Râşnovului. El susţine că în timpul invaziei tătarilor din 1335, când Ţara Bârsei a fost pustiită în întregime, Cetatea Râşnov a rezistat asediului inamic şi a salvat vieţile locuitorilor refugiaţi între zidurile sale; în cetate, povesteşte cronicarul Simon Massa, erau refugiaţi locuitori din Râşnov, Ghimbav, Cristian.

Tradiţia săsească susţine că prima cetate medievală la Râşnov a fost construită de saşi şi cavalerii teutoni în perioada 1211–1225, cât a durat stăpânirea cruciată în Ţara Bârsei, iar după alungarea cruciaţilor, cetatea din lemn şi pământ a fost reconstruită sau transformată în una din piatră de saşi.

Pentru redarea evenimentelor istorice mai vechi Simon Massa a folosit în cronica sa informaţii luate, mai ales, din calendarele vremii dar prezintă informaţii importante şi despre secolul în care a trăit. El menţionează originea românească a lui Iancu de Hunedoara, precum şi încercarea dregătorilor din Braşov de a converti pe românii din Şchei la protestantism.

Surse mai importante:

http://brasovromania.net/2015/02/amintiri-din-brasov-strada-republicii-1987/

http://www.vavivov.com/art.php?id=310

Aristotel, Despre suflet

2014-08-24T06:26:00.003+03:00

foto de pe YouTube

Principiu al vieții, sufletul este inclus în corp: el este ceva al corpului, care îi dă această calitate particulară de viu. El este astfel strâns legat de organizarea corpului: o piatră (existență naturală inertă) sau o mașină (existență artificială) nu pot primi viața. Pe de altă parte, distrugerea unui singur organ este câteodată suficientă pentru a-i lua animalului calitatea sa esențială de viu.

Pentru a defini ceea ce este sufletul în raport cu corpul, Aristotel încearcă două comparații. Dacă securea ar avea suflet, acesta ar fi securitul, adică aptitudinea de a tăia; dacă ochiul ar avea suflet, acesta ar fi capacitatea de a vedea (vederea). Ceea ce definește securea drept secure și ochiul drept ochi este perfecțiunea lor proprie (funcția lor); pentru suflet această perfecțiune este viața.
Aristotel numește acest principiu de perfecțiune entelehie. Sufletul este astfel definit drept entelehia primară a unui corp organizat care posedă viața ca potențialitate. Aristotel mai spunea ca sufletul este viata, neavând limite.

Aristotel folosește entelecheia ca un corespondent pentru energeia. Starea de funcționare (energeia) tinde spre starea de împlinire (en-telecheia). Entelehia apare ca o inteligență supremă, ca un spirit universal, ca o gândire care imprimă universului un scop final. Entelehia poate fi interpretată ca fiind perfecțiunea ca scop lăuntric al dezvoltării tuturor lucrurilor.

Energeia este funcționare, activitate, actualizare. La Aristotel energeia nu este o activitate oarecare, ci activitate liberă, infinită, anterioară propriei sale potențe (dynamis), mergând dincolo de propria sa dynamis.

Ce faci când nu mai ai timp pentru alții?

2014-07-16T21:29:00.003+03:00

Se spune că cel mai frumos dar pe care îl putem face persoanelor vârstnice este să le oferim din timpul nostru… Aș spune că a ne opri un timp pentru oricine pare să fie în nevoie este un dar la fel de prețios… Însă oamenii tind să îți acapareze timpul, să îl pretindă numai pentru ei, ca și cum ar fi ceva care li se cuvine, și să fie mai puțin multumiți că îl oferi și altora. Se gândesc rar - spre deloc - la faptul că ai oameni dragi foarte apropiați, că ai familie, că sunt și alții care au nevoie de timpul tău și de tine, că ai de învățat, că ai o muncă ce nu implică să îți dedici timpul celorlalți, că ai problemele tale, că pur și simplu ai nevoie de timp și pentru tine.

Foto de pe YouTube

Nu vrei să îi abandonezi pe cei care au nevoie de timpul tău și tot mai mulți se adună, dar nu reușești să mai faci față… Nu vrei să îi abandonezi și, în același timp, îți dai deama că ajung să devină dependenți de tine și știi că nu îi poți ajuta, în unele circumstanțe, pe toți. Pe cine alegi să abandonezi? Toți sunt la fel de singuri și toți au probleme a căror rezolvare nu depinde de tine și - în mare măsură, uneori - nici chiar de voința lor… Și sufletul nu te lasă să îi abandonezi, nu le poți ignora strigătul de ajutor. Răspunderea ta și nevoile lor încep să devină din ce în ce mai mari și posibilitățile tale din ce în ce mai reduse…

Te străduiești să îi călăuzești, să le oferi unele soluții iar ei încep să te solicite pentru a te întreba ce să facă în orice situație, ce să aleagă, ce să spună, ce să… Sfaturi nu le poți da, pentru că nu poți cunoaște urmările, pentru că nu cunoști contextele decât din povestite și povestitele nu sunt, întotdeauna, obiective. Încerci să îi ajuți să aleagă, dar ei vor să le spui exact ce să aleagă… Uneori nu putem alege pentru noi, cum să putem alege pentru alții?

Te bucuri când încep să acționeze independent, te bucuri când observi că își schimbă atitudinea în anumite conjuncturi și speri că își vor putea folosi propriile aripi, să trăiască, să nu mai depindă de alții, să judece singuri și să nu mai ia hotărâri ad-hoc - când nu se impun astfel de hotărâri - în chestiuni importante, vitale, uneori… și le spui că acum pot ajuta pe alții - dar ei n-o fac! Poate pentru că abia au reușit să afle cum e să fie independenți? Poate pentru că nu au forța necesară să facă față problemelor altora, pe lângă ale lor?

Doi își iau zborul și patru îi vor înlocui în scurt timp… Și nu mai ai timp pentru toți, chiar de-ar fi să nu mai faci nimic altceva decât să te ocupi de problemele lor sufletești, de problemele lor mai mult sau mai puțin grave - pentru fiecare în parte problema lui e cea mai gravă, cea mai grea, cea mai… Ei nu înțeleg comparațiile, ci știu doar că le este greu… și vor ajutorul tău, susținerea morală pe care ei știu că ai oferit-o altora, au nevoie de tine pentru că au încredere că problemele lor nu vor ajunge și la știința altora…

Ce faci când nu mai ai timp pentru alții?! …

Retorică, oare?

Si alegerile ne definesc

2014-05-14T16:40:00.001+03:00

Undeva, candva, pe un varf de munte, locuia un intelept la care oamenii urcau, din cand in cand, sa ii ceara sfatul. Intr-o zi, trei prieteni s-au hotarat sa urce muntele si sa-l cunoasca pe intelept. Au plecat impreuna si au tot mers pana au dat de o raspantie si fiecare si-a ales drumul dupa cum l-a indemnat gandul.

Pentru ca nu s-au inteles pe care cale sa apuce fiecare si-a facut propria alegere.

Primul a ales o carare abrubta ce urca direct catre varf. Pericolele nu intrau in sfera lui de interes deoarece, nerabdator, voia sa ajunga cat mai repede la batranul intelept.

Al doilea a ales calea care nu era la fel de abrupta dar care traversa un canion ingust si accidentat in care vantul suiera cu furie.

Cel de-al treilea a ales cararea mai lunga, care ocolea muntele serpuind in pante line.

Dupa cateva zile, cel care a urcat pe calea cea mai abrupta a ajuns in varf extrem de obosit si trupul sau purta urmele unor rani necicatrizate. Plin de nerabdare, s-a asezat sa-si astepte prietenii.

Dupa cateva zile de asteptare a ajuns si cel de-al doilea, cel care a ales calea ce strabatea canionul. Se asaza langa prietenul sau, ametit de vanturile care l-au chinuit, asteptandu-l pe ultimul.

Dupa o saptamana apare si cel de-al treilea, cu chipul luminos, semn al unei stari de liniste si multumire interioara.

Primii doi erau iritati de faptul ca drumurile parcurse de ei au fost dificile si-au mai si asteptat dupa cel de-al treilea, care parea ca a facut o plimbare placuta. Impreuna, s-au dus la intelept si l-au intrebat care dintre ei a ales cel mai bine.

- Tu ce ai invatat? il intreaba inteleptul pe primul.

- Ca viata e grea si plina de suferinta si adeseori ceea ce intalnesc in cale imi provoaca rani si pentru fiecare pas inainte trebuie sa duc o lupta dura care ma sleieste de puteri. Sunt eu cel care a ales bine calea catre tine?

- Da - ii spune inteleptul - ai ales bine. Tu ce ai invatat? se adreseaza celui de-al doilea.
- Ca in viata pot intalni furtuni care sa ma urneasca de pe calea aleasa dar daca perseverez reusesc in final. Am ales eu bine calea catre tine?

- Da, ai ales bine - ii spune inteleptul si priveste spre cel de-al treilea: Tu ce ai invatat?

- Ca ma pot bucura la fiecare pas daca aleg sa am rabdare, ca viata nu e povara grea cand privesc totul cu intelegere si iubire. Am ales eu bine calea catre tine?

- Da, ai ales bine.

Nedumeriti de raspunsurile batranului cei trei prieteni au ramas pe ganduri, neintelegand cum de fiecare a ales bine calea cand au ales atat de diferit. In final au inteles ca la orice rascruce pot alege iar viata fiecaruia este rezultatul alegerilor facute.

Sursa: www.damaideparte