Da, nu iti vine sa crezi, este chiar atat de awesome si este chiar in Romania,  chiar la tine in casa. Desigur vorbesc despre [blank] care se poate achizitona de oriunde la orice pret si oricand, fie ca de sarbatori, fie in vis. Va prezint acest produs nou, [blank], pentru ca tin la voi si vreau sa imbratisati oportunitatea de a fi martori progresului social modern. Stiu ca va puneti problema ca nu va puteti regasii in majoritatea produselor generice de pe piata, insa [blank] va garanteaza satisfactia maxima prin forma, mirosul si cromatica abstracta care se muleaza pe personalitatea dumneavoastra foarte complexa, desigur. STOP! Ce am scris mai sus era ideea veche, de acum 2 minute, nu mai vreau sa merg pe acest tipar, ma indepartez usor de el si cobor in pivnita pentru a avea o imagine mai de ansamblu. Stiu ce ziceti, e naspa, insa daca mintea mea ma lasa sa o continui (ideea zic) poate iesea ceva frumusel, dar asta este treaba cu noi oamenii, nu suntem statornici in ganduri, ne place sa zburam departe, de la un cuvant plecam la o poveste de pe partea cealalta a globului, de la o melodie fugim la idei filosofice, de la o persoana ne indepartam catre anumite siteuri oarecum obscure. Este normal si mai presus de asta este frumos, este mistic, nu exista oameni care sa iti ghiceasca gandurile, deoarece gandurile nu le pot ghicii pe celelalte ganduri, mintea noastra este o fortareata care ne protejeaza de multe ori de lumea de afara, deoarece noi stim ca ceea ce vedem putem schimba in ceea ce ne-ar placea noua sa vedem. Nu as putea sa traiesc cu o masina de calcul in cap, realismul m-ar omori, imaginile m-ar orbi, muzica ma va surzi, iar tot ce mi s-ar fi parut frumos pana atunci, ar disparea intr-un fum de banalitate. STOP! Acum sa incercam o mica parte de veselie: STOP! Daca vrei veselie contacteaza-l direct pe domnul Mihai, am auzit ca e simpatic. :))

tschüss

Doamne cat de usor aluneca markerul negru pe o buca’ de faianta, se apropie de intrarea rachetelor in atmosfera, senzatia zic, eu stiu, am fost in spatiu. Doamne ce placere sa acoperi albul absolut (#FFFFFF) cu negrul absolut (#000000) si doamne ce placere sa pot abera din nou si toate multumirile se indreapta spre Florin, cata inspiratie poate emana un singur om, cata stima, doamne, ma simt obligat sa tot invoc o prezenta apropiata sufletelor noastre. Asa deci si am desenat in pofida faptului ca e o mega dezordine la mine in camera, insa atata timp cat chestile pe care calci nu misca e mega OK, ce am desenat? efectele benefice ale rock’n'rollului, poate parea o pictura putin abstracta insa eu zic ca avem un mesaj concis, nu-i asa baieti. De ce sa mint? si Andi m-a ajutat cu pesimismul lui, parca acum putin exagerat (acum adica pe 12 martie), nu o sa uit niciodata ce mi-a zis, o sa tin cuvintele astea prinse intr-o cutiuta de alama pe un lant la gat “Mihai esti prost?…prost?…rost?…ost?…cangur?” (am incercat sa recreez ecoul ce aceste cuvinte le-au avut in capul meu), bun am fost inspirat sa scriu din nou intr-un stil mai Dostoevskian. Da.. Da.. si am desenat, va place, mie nu..da..nu..da. Si era sa uit m-a mai inspirat sa scriu si faptul ca mi-a fost solicitata mana de budinca pe Blogul Think Strategy, e frumos sa scri mai ales cand esti sigur ca nimeni nu o sa te citeasca, oricum mersi mult Alinutza.

Si Florin ce pot sa iti mai spun?

Da, am lipsit vreo luna, dar nu am disparut, sunt aici sunt rich si mi-am lasat parul mai scurt, pun multe virgule si important e k am new cool shit to show :D. De fapt nici nu am lipsit, am fost chiar foarte prezent, dar am fost pe invisible si voi nu aveti BlogSpy, hell yeah! Intre timp Andi m-a bagat pe eRepublik.com, un “Simulator social si economic”, am sperat ca voi cucerii lumea insa nu am nici o sansa deoarece acolo e plin de frustrati care s-au luat de mine k am scris in ziarul meu un articol despre D-nul Burtea, care <<citez>> “Da, e o stire foarte importanta pentru tara. Tine-o tot asa.” poate nu va dati seama, dar aceasta afirmatie a fost facuta pe un ton ironic. Am fost si la ziua Elibanei unde am mancat mult gratar, am baut multa bere si am vorbit multe lemne, sa ne aducem aminte de “Pisi, the whore of Babylon” si oh da i-am spart buza in mod “carnal” lui Florin, mergand cu el la spital pentru o interventie chirurgicala de urgente (pe strada? da pe strada). Am fost la concert No More Ugly Chicks, exista asa, parca iubire in atmosfera, era de la transpiratia punkistilor sau de la basina trasa de Mihnea pentru incurajarea trupei, Cirica a fost scandat de fete sa apara pe scena si Chelu a facut paste cu spanac, asa, fara legatura. Am mai fost la Sf. Gheorghe cu rolerii Radu, Chelu si Hilbili si grafferul Hades care nu a luat nici locu’ 3 pt k s-a aliat cu ungurii, Radu a fost in juriu si i-a soptit senzual unui baiat cu barba trickuri la ureche, iar chelu a facut poze senzuale. Am mai trimis chestii in nord… si am primit aprecieri :”>. Iar acum astept sa vina copii la mine sa imi ceara crengutze de brad. Va iubesc! si oh da azi e ziua lui vlad, deci o s pun o poza cu el….

Blogroll suna bine, suna ca un Grey’s Anatomy cu Superman, ca un Teasergun cu banane fara prejudecati, fara grafica deosebita. Blogrollul este acel loc in care pot sta impreuna Jimmy Hendrix cu Ion Iliescu, Jah cu Mohamed, poate chiar si eu cu ANDI, dar asta este o probabilitate de 1 la ”vai de capul meu!”, dar putem spune ca aici in blogroll este o lume feerica, cu tei halucinanti si bujori cu dinti. Eu nu vreau decat o supa de rosii cu crutoane, sa o servesc pe o saltea, sa stau langa John Wayne sa impartim un pistol (nimic gay in asta), sa bag o barfa de cabaret cu porumbul cantaret care face reclama la Bonduelle asta ar fi viata cum o vezi numai in telenovelele cu soricari. Stiu sun nebun, sunt un optimist poate de-aia, poate am mancat prea mult curcubeu de la Dumnezeu (din nou nimic gay in asta) sau pur si simplu am primit prea putin salam pe cartela (nu nu e nimic gay nici in asta, intrebati-va parintii). Asa ca, dupa ce bagam serios niste Redd’s, ne luam mopedele si ciclomotoarele, semnalizam iesirea din coloana oficiala si o ardem contraventional in Blogroll de la 30 la 60 de zile cu suspendare. Sa traiti domn vatman, sa stiti ca nu v-am uitat! (da poate e ceva gay in asta :P)

Poveste

Era o dimineata calda de toamna, vantul parca alesese sa fie intelegator si sa isi opreasca suflul puternic pentru un moment. Eu coboram scarile casei privind usor confuza in jur, aveam o presimtire ca acea zi va fi diferita, diferita dar intr-un sens bun. Insa ceva nu era in regula, oamenii se miscau greu si neincrezatori pe strada, de parca nu mai aveau nicio speranta, lumina becurilor era mai artificiala si mai lipsita de eficienta fata de alte zile si masinile erau aproape absente din peisajul urban. Iesita din momentul meu de reflectie imi propun sa-mi incep drumul, imi trag fermoarul de la hanorac, dezgolindu-mi gatul pentru a simti aerul cald pe piele, imi trec mana prin par si incep sa merg linistita pe trotuar. Oamenii treceau pe langa mine cu privirea in pamant, eu nu stiam ce sa cred, incercam sa ma detasez de comportamentul mecanizat al celor ce ma inconjurau, pentru a face asta mi-am grabit pasul si am inceput sa ascult muzica. Insa ritmul muzicii nu reusea sa ma linisteasca, chiar din contra, imi accelerase ritmul inimii. Intr-un moment m-am trezit alergand alarmata pe o strada ingusta, pe care nu patrundea lumina strazii principale si nu imi era absolut deloc cunoscuta, stiam ca se intampase ceva si imi era tare frica de ceva grav. Caldura aceea placuta parca parasise atmosfera si pe intuneric si in linistea aceea apasatoare nu imi auzeam decat respiratia, muzica incetase. Epuizata ma opresc pe o canapea parasita pe acea straduta si incerc sa recapitulez cele intamplate mai devreme, insa o bucata din poveste lipsea. In timp ce stateam concentrata, o voce ragusita se aude aproape de mine “Si tu i-ai vazut?”, speriata, dar in acelasi timp curioasa intreb cu o voce stinsa “Pe cine sa vad?”, insa persoana necunoscuta nu imi raspunde, asteptand in orice clipa sa mi se vorbeasca, aud tipete indepartate, fapt care-mi facu inima sa-mi bata si mai tare si sa ma intind pe acea canapea micuta. Doream sa adorm si sa ma trezesc in siguranta, in patul meu de acasa, dar imi treceau mult prea multe ganduri in cap, imi doream sa imi inchid mintea, sa nu mai simt nimic, sa nu mai aud nimic. Acea zi a fost ziua in care am incetat sa cred, acea zi a fost ziua in care am incetat sa ma mai intreb, acea zi a fost ziua in care am “murit”. Dupa doua ore sau poate chiar sase, dupa ce totul parea linistit, am hotarat sa merg acasa, afara era tot intuneric, trotuarul era gol, mainile imi erau reci, dar dupa putin timp am ajuns acasa, cum eram imbracata m-am bagat in pat. In acea zi mi-am dat seama ca nu trebuia sa merg niciunde…