Employeescu

Romania emigranta

Adina Luca — Tue, 20 Jan 2009 14:37:57 +0000

Buna ziua la toata lumea,

Despre Romania si numarul de emigranti astazi: China, Polonia si Romania au dat lumii cei mai multi emigranti in anul 2006 (conform unui articol din Financial Times). Ne-am dat si noi seama ca au plecat multi, dar cat de multi? Se pare ca foarte multi, de vreme ce am intrat in statistici.

In afara de a nota un fapt, ce ma intriga este:

- de ce 2006? (lasand la o parte ca nu am informatii despre 2007 si 2008…)

- de ce? Mi s-a parut o data tarzie, in care plecarea nu mai ducea la un avantaj economic atat de mare; deci care sa fi fost motivele?

- de ce nu si Bulgaria? Sau Serbia?

Inteleg partea cu accesul (posibil ca acest an sa fi fost primul cu acces mai mare la slujbe in alte tari, desi parca imi aduc aminte ca asta s-a intamplat odata cu intrarea in UE in 2007) dar in numar atat de mare relativ la populatie? Polonia are cam 40 de milioane, China sa nu mai vorbim.
Poate aveti voi mai multe informatii sau mai multe raspunsuri …

In alta ordine de idei, in 2006 cei mai multi emigranti (din total de 4 milioane) s-au dus in … Statele Unite (1.26 milioane) si Marea Britanie (350 de mii). As zice: ghinion! daca ma uit la ce se intampla economic acum In Statele Unite emigrarea a venit din America de Sud, in Europa de Vest din alte tari europene.

Cam asta e. Miscarea est spre vest si sud spre nord pare sa continue.

Cum sa stai la coada in mod eficient :)

Adina Luca — Sat, 08 Nov 2008 19:23:35 +0000

Salutare, inca un fel de comentariu despre un alt fenomen social arzator si … inghesuit:

Primul lucru pe care il remarci si de care te izbesti intr-o tara de la distanta mai mare geografica (si culturala) este modalitatea de a rezolva o problema foarte frecventa: mai multe persoane au nevoie sa acceseze in acelasi timp un serviciu. Aceasta nevoie creeaza un ritual social generalizat, statul la coada. Este primul lucru deoarece cu acest ritual te intampina cealalta tara din aeroport, de la luatul bagajelor de pe banda la verificarea pasapoartelor si urcarea in taxi, tren sau autobuz, catre destinatia finala.

Faptul ca statul la coada este un ritual social diferit de la cultura la cultura este demonstrat de modul familiar in care se desfasoara acesta inclusiv in aeroporturi straine, daca majoritatea persoanelor care asteapta sunt din tara ta (sau din Bulgaria, Polonia, Grecia …). Si acolo, omul face locul. In societatile cu valori de relationare sociala foarte puternica, ca a noastra, celalalt este masurat dupa gradul de alianta sociala: il cunosc, intra in fata, nu il cunosc, sa stea la coada. In alte societati, cu valori de relationare foarte slabe, sau individualiste, coada este nesociala si te izoleaza: stand la coada in mod corect in Londra, prietenul sta in spatele sau in fata ta, nu stati impreuna. Discutiile de grup sunt obstructionate si dificile. Relatia nu isi mai poate mentine intensitatea, este usor sa ne despartim si sa mergem in directii diferite.

O alta regula sociala a cozii este asteptatul in grup: fiecare cu ai lui, si tinem rand. Acesta este motivul pentru care, vazuta din avion, coada noastra este o adunare neregulata de persoane foarte apropiate unele de altele, coada lor arata ca un sarpe cu indivizi care stau la distanta mare unul fata de altul. Un alt motiv este si faptul ca nu plecam singuri la drum, dar si singuri fiind, ne imprietenim pana la urma si formam un grup. Asteptatul in grup este si sursa avansarii aparent lente a cozii la noi, o sursa de iritare si anxietate. Pentru ca o persoana tine locul pentru mai multe, care apar in mod spectaculos si in numar mare exact in fata ghiseului, coada pare sa avanseze greu. Este doar o chestiune de perceptie, ea avanseaza la fel de repede, dar pe grupuri si nu individual. Faptul ca grupul este superior individului si ca ritualul cozii functioneaza pe baza de grup este verificat si de faptul ca, daca esti singur la coada, trebuie sa fii atent ca grupul din spate sa nu ti-o ia inainte cand se trag unii dupa altii in fata ta, la intrare.

Spre deosebire de alte societati, coada noastra are insa avantaje pentru dezavantajati. O regula sociala a cozii este tratamentul special si facilitarea accesului persoanelor care au nevoi mai mari: femei cu copiii sau persoane mai in varsta. Este o regula nescrisa dar activa in totalitate, si pe care alte societati incearca din rasputeri sa o impuna in scris si tot nu prinde. Aceasta regula de protectie a celor care au nevoie de ea nu este prezenta si acolo unde drepturile individuale sunt mai presus de nevoile speciale. Astfel, in avioanele straine, familiile cu copii asteapta sa iasa toti adultii in mod ordonat, pentru a nu-i incomoda cu bagajul lor suplimentar. La categoria ‘bagaj’ intra si copiii. Aceeasi egalitate in obligatii se aplica si la coada, unde nimeni nu se induioseaza de copilul de 3 ani, umflat de plans, dupa ore de asteptare in avion si la controlul pasapoartelor. Dimpotriva, regula sociala spune ca parintii ar trebui sa se asigure ca acel copil are un comportament de asteptare corecta, similar cu cel al adultilor.

O alta regula a cozii este spatiul personal violabil. Faptul ca persoana din spate isi impinge bagajul sa se sprijine de al tau in coada este normal, asa inainteaza mai repede. Ba chiar se aseaza in rand cu tine, ca in felul asta mai face loc altuia care vine din urma si care, dintr-o data, iti sufla in ceafa. Reactia la violarea spatiului personal este foarte binevoitoare, ba chiar incurajata: a atinge pe cel din fata ta nu determina o criza sociala, ci un zambet de recunoastere. In violabilitatea spatiului personal intra si privirea directa si curioasa si contemplarea hainelor cu care te-ai imbracat sau marca ochelarilor de soare. De aici pana la prima conversatie, care va va duce la formarea unui nou grup, este doar o chestiune de timp.

O prietena insa a remarcat ca o schimbare s-ar putea sa se fi intamplat intre timp. Se micsoreaza oare grupul la coada? Posibil, mai ales ca semnalele vin din mai multe parti. O alta discutie de afaceri a finalizat cu concluzia ca generatiile anterioare tineau mai mult unii la altii – se ajutau mai mult, chiar daca scopul nu era intotdeauna cel mai ortodox. Remarca a venit prin comparatie cu noile generatii, care raspund la apeluri personalizate cu indrumarea de a folosi aplicatia oficiala si informatiile de pe website. Nu mai ofera intrari personalizate la fel de repede si de indatoritor ca parintii lor. Deci este posibil ca, in curand, sa apara cordoanele cozii de sarpe si in aerportul Henri Coanda. Voi ce credeti?

Reguli sociale romanesti nescrise - trafic

Adina Luca — Sun, 19 Oct 2008 20:12:14 +0000

Salutare, intre doua calatorii am avut timp de observatie:

Daca este un lucru de care ne plangem in mod constant in Bucuresti, acela este traficul. Pe de o parte, este pura matematica: daca X persoane locuiesc in Bucuresti si aproape fiecare a achizitionat o masina, rezulta aglomeratie pe strazi. Adauga la asta o infrastructura neplanificata sa faca fata unui nivel atat de mare de trafic, si iata rezultatul.

Prin comparatie, nici nu este atat de aglomerat ca in alte capitale europene. Numai dupa ce petreci trei ore la intrarea in Munchen sau in Londra, bara la bara, pe patru sau sase randuri, de cateva ori, notiunea de aglomeratie din Bucuresti devine relativa. Atitudinea fata de aglomeratie este insa diferita, ca si cum soferii bucuresteni se tot asteapta in fiecare zi la o minune prin care vor fi numai cateva masini pe strada si totul va reveni la ‘normal’. Dar aceasta asteptare – si uitarea, sau ignorarea deliberata a comparatiei - este un alt subiect.

O doamna de origine belgiana a afirmat cu mana pe inima ca nu exista reguli in traficul din Romania. Dansa se referea la respectarea regulilor scrise, la regulament rutier si la suma de comportamente cu care era obisnuita in mediul din care provine. Dupa lectura unui coleg sociolog (bulgarul Misho Minkov “What Makes Us Different and Similar”), toate societatile au reguli si le respecta, mai ales cele nescrise si foarte putin evidente celor veniti din afara. Verificarea validitatii regulilor sociale este rezultatul: faptul ca realizezi o tranzactie sociala fara obstacole majore. Un exemplu opus, care demonstreaza lipsa unei reguli sociale din spatele unui comportament aparent generalizat, este intarziatul. Verificarea o face faptul ca nu intarziem la toate intalnirile; depinde cine asteapta - nu intarziem la avionul care ne duce la Paris pentru un weekend de cumparaturi.

Modul de organizare a traficului se conformeaza unui ritual social, similar cu sedintele de luni. Pentru a observa caracteristicile ritualului si a-i determina regulile sociale, nescrise sau mai putin aparente, trebuie insa sa il accepti asa cum este, sa iesi din comportamentul de participant si sa adopti o pozitie de observator. Nu mai este vorba de cum ar trebui sa fie, ce spune regulamentul si judecata de valoare, ci acceptarea a ceea ce se intampla in timp real.

Prima regula sociala nescrisa in trafic: regula ocuparii spatiilor goale. Fiecare incercare a celui din dreapta sau stanga de a te depasi (stergandu-ti oglinda) este urmarea faptului ca incalci regula ocuparii spatiilor. De fapt, il inviti pe celalalt sa iti ia locul prin faptul ca nu ocupi orice spatiu gol, cat de mic. Odata invatata, gata. De fapt, este una dintre regulile de baza ale taximetristilor. Sursa acestei reguli este personalizarea ritualului: apropierea fizica nu ne deranjeaza decat in masura in care ne atentioneaza sau este voit agresiva. Ca si la coada la bilete, a tine strans este o forma de eficienta sociala si de indicare a grabei – o alta formulare a regulii este respingerea spatiilor goale ca ineficiente. Mai mult, demonstreaza si o incredere in soliditatea relatiilor sociale (‘hai ca ma lasa sa trec’).

A doua regula nescrisa in trafic este regula masinii mai mari. A, zice o prietena, pai aia e prima! Masinile mai mari exercita un fel de drept al celui mai mare fata de cel mai mic, similar cu regulile din curtea scolii. Acest comportament este nu numai acceptat, dar si asteptat (si admirat?), astfel incat devine in mod firesc abuziv. Masina mai mare intra si sparge coada pe trei randuri, se opreste pe dreapta cu avarie ca soferul a uitat sa-si ia tigari, sau schimba numere de telefon in mijlocul traficului cu un prieten de pe trotuar. O alta caracteristica a masinilor mai mari este imposibilitatea contactului vizual cu soferul si prin urmare, invizibilitatea masinilor mai mici in trafic. Masinile mai mici nu exista. Tensiunea resimtita in jurul acestor masini mai mari, suma de reactii neasteptate si impingerea celorlalti in lateral cu spolierul sunt similare cu regula colegilor de inchisoare: nu te uita in ochii colegilor de celula mai rai, ca o sa o ia drept provocare.

Sursa acestei reguli sociale este acceptarea si exercitarea comportamentului autoritar.

Autoritatea se afirma si se accepta. Mostenire parinteasca (‘copiii nu vorbesc in fata parintilor’) obisnuinta ca unii sunt mai egali decat altii se manifesta in orice sfera sociala iar in cazul traficului se traduce in marimea masinii. Corolar: marimea masinii de un anumit fel, pentru ca nu se aplica la masini cu adevarat mari (tir, basculanta sau camion). In cazul masinilor cu gabarit mare, regula sociala este cea de clasa sociala – in traducere, tramvaiul trece ultimul. Surse alternative de autoritate sunt: tipul de numar si marca masinii. Posibila ierarhie: coloana oficiala, numerele diplomatice, numerele straine, numere pur si simplu, dar cu o semnificatie obscura pe care numai cunoscatorii o stiu. Masini negre cu neoane albastre.

In aceeasi zona a tipului de masina care ‘trece’ in orice conditii si la orice ora de aglomeratie urbana se afla si continutul masinii mici. Aceasta regula sociala tine insa de alte valori, si le putem regasi in organizarea cozilor: ambulanta, femeia draguta care iti face semn ca are nevoie urgenta, masina cu copiii mici, masina cu caine simpatic, disperatul grabit care da din mana. Acesta este de fapt un preambul pentru a treia regula, regula interactiunii personale constante. Cei care reusesc sa obtina multe lucruri in trafic sunt cei care folosesc multa comunicare non-verbala: saluturi, semn cu mana, geamul jos, contact vizual, face loc, te obliga prin gesturi generoase, participa activ si personalizat la mersul traficului, la organizarea lui. Aceasta regula sociala este foarte folositoare si duce la mai multe reusite, avansari si scurtaturi decat jocul agresiv si al ignorarii celuilalt.

Sursa celei de-a treia reguli este increderea in relatii sociale atat timp cat sunt identificate ca fiind inclusive: te privesc si pe tine. Ea deriva dintr-un comportament si o obisnuinta agricola, de taran care te ia de pe drum in caruta cand te vede pe jos si te saluta pentru ca esti la el in sat. Asimilarea autoturismului cu caruta (pana la urma, multi dintre noi suntem numai la o generatie distanta de drumul fara asfalt) si increderea in legatura cu celalalt poate fi un dintre sursele celor mai multe accidente din neglijenta. Soferul a crezut ca poate sa sara din masina repede la o adica, ca are loc, ca nu e viteza atat de mare, ca scapa. O sa ma fereasca ala de pe sens opus.

In final, o regula sociala care nu se aplica numai in trafic si care s-ar putea sa fie pe cale de disparitie. Regula satisfacerii nevoii imediate. E o regula mai subtila, pentru ca cel care o observa este foarte tentat sa foloseasca judecati de valoare personalizate – ‘proasta crestere’ - si sa nu isi constientizeze si propriile inclinatii de a o folosi. Exemplele folosirii acestei reguli sunt opririle sau chiar parcarile pe dreapta, in mijlocul drumului, in paralel cu celalalt rand de masini, pentru ca acolo este mai aproape de scara blocului sau de intrarea in magazin. Intrarile din lateral in coada de masini, cand un binevoitor ne face semn; dar nu este suficient ca ne-am inscris in rand. Vrem sa taiem toata coada, sa ajungem pe partea opusa si sa ne oprim pe avarie. O varianta este: ni se pare ca randul din dreapta merge mai repede; punem semnal si ne punem de-a curmezisul. Surpriza insa, cu mutarea asta si a altora din acelasi rand, si randul din dreapta se opreste, asa ca ne intoarcem dupa doua minute pe randul din stanga, care acum pare ca inainteaza mai repede.

Aceleasi persoane care remarca in mod peiorativ de pe bancheta pasagerului manevrele altora, folosesc o justificare personala si naiva cand ii indica soferului sa parcheze oriunde. Aceasta demonstreaza existenta unei reguli sociale: aplicarea standardului dublu, ce se aplica la ei nu se aplica la noi. Este regula satisfacerii nevoilor imediate, conform careia nu putem astepta, nu putem sa amanam satisfacerea dorintei mai incolo. Nevoia de a face ce vrem cand vrem. Este perfect, este un mod de a trai liber. Beneficiez de toate, acum. Cat sa mai asteptam?

Sursa acestei reguli este modul de educatie restrictiv sau total permisibil. Sunt doua extreme: ori satisfactie imediata, alternata cu restrictii totale si inexplicabile, care creaza standarde multiple, ori restrictii totale, care duc la frustrare si care se manifesta ulterior, in perioada adulta, prin razvratiri continue fata de o autoritate reala sau inchipuita.

De ce invatam limbi straine?

Adina Luca — Wed, 20 Aug 2008 16:13:00 +0000

Salut la toata lumea, dupa ceva timp

N-am mai scris. N-am mai avut nimic de spus in limba romana o perioada. Am exersat-o pe ailalta, engleza. Parca n-am mai avut cuvinte.

Dar mi-a trecut si m-am intors exact cu subiectul asta: de ce alta limba?

Am avut o revelatie traversand Albania in masina. Am dat drumul la un post de radio local si jumatate din cuvinte erau in limba engleza. Restul n-am inteles, dar constructii intregi in engleza mi-au dat contextul. Acelasi lucru in Romania. De ce invatam limbi straine cu atata viteza pana la gradul in care putem linistiti sa renuntam la propria limba?

Cu limba engleza este mai mult decat o necesitate: cum zicea un prieten de-al meu slovean, este echivalentul folosirii calculatorului. N-are sens sa nu inveti limba engleza sau chiar sa iti mai pui in CV ca vorbesti engleza ca o limba straina. Nu mai este o limba straina, in aceeasi masura in care abilitatea de a folosi un calculator nu mai este nimic special. Face parte din competentele de baza. Dar multi dintre noi mai facem cate un Raducioiu din cand in cand, nu neaparat in engleza.

Cred ca pentru Romania (si pentru Albania in aceeasi masura), o politica izolationista de atatia ani se intoarce ca un bumerang. Dupa 25 de ani de impermebialitate sociala, viteza de adoptare a altor obiceiuri si culturi este o dorinta interioara de a compensa, de a duce la reversul saraciei de idei anterioare.

Din nou, ce descoperire sa vizitezi alte tari din centrul Europei care au fost in mod mai mult sau mai putin in aceeasi situatie si sa intrebi in jur: si voi v-ati grabit sa invatati limbi straine si sa va comportati diferit? Si pentru voi angajatii la firme straine au creat un strat social diferit, care voia sa contrasteze cu restul pe cat posibil? Si la voi s-a creat un prag social intre doua (sau mai multe) generatii dupa 1989? In Ungaria raspunsul a fost “nu”. Pentru noi, au zis ei, diferenta intre angajatii de la firme internationale si cei de la firme locale a fost ca cei de la firme internationale au depus ceva efort in a vorbi engleza. In Cehia nici n-am mai intrebat, oricum in tara Revolutiei de Catifea trecerea se facuse de mult, ca si in Polonia, in care reformele din 80 cu Solidaritatea n-au determinat un anumit moment in 1989 ca o stare de soc de la “asta” la “aia”. Albania si Romania, Hoxha si Ceausescu.

Merge oare mai departe transformarea si graba de import a altei limbi? O fi si lepadarea identitatii, pentru ca valoarea culturala a negatiei vreunei realizari locale a prins avant? A prelua o identitate perceputa ca superioara (cati emigreaza pentru pasaport?) si a nu declara o identitate perceputa ca inferioara (cati romani se declara italieni sau francezi in Anglia?) si a merge cu numere straine prin oras. Modalitate compensatorie si pe care eu o inteleg foarte bine, dar nu pot sa o explic. Si care nu se intampla in alte locuri, va asigur.

Resursa buna, opinii interesante

Adina Luca — Mon, 13 Aug 2007 10:12:37 +0000

Salut,
Am mai descoperit un academic care are dispozitia sa puna materiale si discutii interesante online pe gratis pentru cine are timp sa citeasca:

http://human-nature.com/rmyoung/

Robert Young este profesor universitar, psihoterapeut, redactor la reviste de specialitate in domeniu psihologie / stiinta / cultura si face o gramada de lucruri. In special insa, gandeste, ceea ce este mare lucru.

Cea mai interesanta lucrare a lui mi s-a parut “Mental Space” pe care o gasiti la:
http://human-nature.com/rmyoung/papers/paper55.html

In capitolul 2 “Cultural space” gasiti intr-un limbaj accesibil cu exemple din literatura si filme despre influenta culturii asupra modului de concepere a realitatii. O lectura extrem de interesanta pentru o zi cu soare.

Unde sunt ganditorii americani - pe www.edge.org

Adina Luca — Thu, 03 May 2007 22:06:49 +0000

Salut,

Va anunt existenta celei de-A Treia Culturi conform Statelor Unite.

Gandirea “stiintifica”, pozitivista si incercand sa masoare totul s-a despartit la un moment dat (adica in Evul Mediu??) de lumea “intelectualilor”, mai subtili, preocupati cu ce nu se masoara. Acestea cica ar fi fost primele doua culturi.

A Treia Cultura pe care o promoveaza multi ganditori americani de azi ar fi unirea celor doua lumi intr-o forma cam ateista dupa parerea mea, dar interesanta. Trageti un ochi pe

http://www.edge.org/about_edge.html

Eu am citit o carte, “What’s your dangerous idea?” in care multi dintre “thinkers” isi dadeau cu parerea intr-o forma foarte creativa de cum ar fi daca … Un exercitiu intelectual extrem de stimulant. De exemplu, cum ar fi daca ideile ar fi cu adevarat periculoase, ce fel de lume am trai. Adica, sunt ideile cu adevarat periculoase? Experienta mea de tanar comunist fara voie imi raspunde cam afirmativ, dar …

In prezent primesc de la ei un newsletter saptamanal, pe gratis, de pe site, in care citesc despre ultimele premii Nobel, statistici care demonstreaza ca violenta pe planeta de fapt a scazut comparativ cu alte secole, idei despre eroism si locul lui modul in care s-au intamplat lucrurile pe planeta. Si tot asa.

Cred ca o sa va placa.

Oamenii, incotro?

Adina Luca — Sat, 17 Mar 2007 17:55:30 +0000

Population datasheet

Salut,

Multe discutii, foarte multe, despre supra-populare, despre numarul in crestere al oamenilor pe planeta, cati au fost si cati vor fi. Uneori ma gandesc ca toata discutia este dusa ca si cum nu mai moare nimeni.

Dar, presupunand ca lucrurile vor evolua asa cum evolueaza in ultima vreme, si ca nu va veni nici un cataclism major, nu ne mutam pe Luna si nu ne vine nici o idee geniala de a ne clona in dublu sau triplu exemplar, v-am pus un document in care Population Reference Bureau estimeaza cati oameni vor fi pe planeta si in ce zona.

Acolo o sa vedeti de ce China si India or sa fie cele mai mari piete de desfacere (pentru ca vor fi cei mai numerosi si in 2050) si ca in Romania vor fi 15 milioane de persoane in 2050. Estimarea din Romania ia in consideratie natalitatea (care este in scadere de mult timp); in plus, in Romania 81% dintre femeile care au doi copiii declara ca nu vor in nici un fel sa mai aiba inca unul. Iar numarul de ani pe care ii traieste in medie o persoana in Romania este mai mic decat in restul continentului; prin urmare, multi vor muri mai repede si prea putini se vor naste pentru a compensa. Nu cred ca cifra se refera la migratie. Si nici nu ia in consideratie posibilele migratii din alte tari mai estice catre Romania, fenomen care personal cred ca va fi de anvergura mare.

Mult noroc si soare.

Ce ai in cap - neuroni de imitatie

Adina Luca — Fri, 17 Nov 2006 21:01:45 +0000

Salut,

Uf, n-am mai apucat prea multe … Dar am venit cu ceva nou si cred ca o sa ma tina mai mult timp. Ce avem in cap, ce se intampla cu creierul, poate fi el (singura) sursa a ceea ce facem / simtim/ sau doar ne reflecta pe “noi”? Si care “noi”?

Astazi despre neuronii de imitatie, descoperiti de niste italieni. Se pare ca atunci cand vedem un gest pe care il recunoastem sau l-am facut si noi, creierul nostru se auto-activeaza in aceeasi zona. Vedeti mai jos:

http://brain.oxfordjournals.org/cgi/content/abstract/119/2/593

De fapt nu au “descoperit” nimic, stiam si noi, ca de aia zicem: nu-i arata lu’ ala mic ca face si el la fel; dar poate nu eram siguri. Stiam intuitiv ca daca pe unul il apuca cascatul, ne apuca si pe noi. O forma de imitatie.

Si uite ca, intr-adevar, creierul nostru se activeaza intr-o zona atunci cand facem un gest, dar si atunci cand vede pe cineva facand acelasi gest. Este o forma de invatare in acelasi timp, care se inregistreaza pe creier ca o recunoastere a gestului. Cu cat persoana stie sa faca mai bine lucrul respectiv, cu atat neuronii sunt mai activati cand acel lucru se intampla in fata lui. Sau si-l imagineaza …

Aici este interesant, creierul nostru nu face diferenta intre ceea ce ochiul vede ca real si ceea ce omul isi imagineaza ca ar fi. Asta explica multe, halucinatii si activarea neuronilor de recunoastere in fata a ceva ce ni se pare cunoscut (deja vu). Dar asta este alta poveste.

Implicatia imediata este faptul ca invatam cu usurinta si continuu prin observatie. Unii dintre noi mai mult, altii mai putin, pentru ca e posibil ca unora sa nu li se activeze zona cu atata putere, dar asta este inca la nivel de speculatie. Daca am putea sa facem in asa fel in cat sa activam mai repede? Habar n-am, probabil ca nu inca…

O alta implicatie este ca, intr-adevar, persoanele care se uita la prea multe acte de violenta invata rapid cam cum se face asta. Este un argument in interzicerea jocurilor pe calculator cu violenta inutila, sau expunerea prelungita in fata televizorului la imagini prea violente. Avertismentul “nu incercati asta acasa” nu functioneaza in totalitate, pentru ca activarea nu este neaparat controlata. Si asta este discutabil.

O ultima implicatie este legata de comportamentul nostru in fata celorlalti. Arunca unul o tigara pe jos, se baga prin fata, este agresiv, etc. Asta este la fel de contagios. Si cu cat vezi asta mai mult, cu atat inseamna ca devine la liber si la tine, fara sa iti dai seama. Este foarte interesant din perspectiva profesorilor care modeleaza un comportament deficitar, in timp ce cer verbal un alt fel de comportament. Si asa mai departe.

Sper sa va foloseasca.

Moartea presedintelui Bush - a fost sau n-a fost?

Adina Luca — Thu, 19 Oct 2006 23:22:47 +0000

Salut,

Britanicii astia au un sens al umorului care ma lasa fara replica. Pe americani ii lasa fara filme si fara alte puncte de vedere. Adica cum…

S-a apucat un regizor britanic si a facut el un film, “Death of a President”, ca un documentar fictional prin care Bush este impuscat in primavara lui 2007 de catre un fost soldat din Golf, suparat ca i-a murit copilul in Irak. Numai ca populatia si juratii americani, orbiti de Bush si lupta cu evilul il condamna pe un nevinovat, un sirian care se intampla sa fie in cladirea cu pricina, pe baza unei asemanari foarte slabe de amprente. Cu toate ca familia adevaratului criminal aduce dovezi ca “a fost ta-su, ma”, sirianul continua sa ramana in inchisoare pe termen nelimitat si SUA ameninta ca ataca Siria. In plus, noul presedinte Dick Cheyney prinde momentul si proclama Actul Patriotic III, care da si mai mare putere de control politiei americane si in sfarsit, America ajunge un stat politienesc, plin de haos si demonstratii urate, nasol.

Fictional fictional, dar americanii l-au cam interzis pe la ei in cinematografele mari, ca nu le-a placut ideea. Mi-a adus aminte de “Noiembrie, ultimul bal”, cand l-au scos de la Scala ca era chiar in drum. Asa mai raman o data fara alte puncte de vedere.

Acum, eu am pus mesajul asta la ”diferente culturale” si ar trebui sa explic de ce. Pentru ca filmul si mesajul lui de ingrijorare exista. Nu ca ar muri Bush, ci ca individualismul dus la maxim este inca o alta extrema. Orice societate care isi atinge o margine in care crede ca face bine in exclusivitate incepe sa genereze rau (in exclusivitate). Sa stati putin la asta, ca nici eu n-am inteles prea bine, mai ziceti si voi.

Mai multe despre film gasiti mai jos:

http://www.e.bell.ca/filmfest/2006/films_schedules/films_description.asp?id=88

http://www.imdb.com/title/tt0853096/

Si ca sa fie cu capac, daca va uitati la comentarii, iata si o voce din tara fictiunii:

“It’s one thing to make a fictional movie about an assination of a fictional President; but to make a movie about a real person, the current leader of our country is just sick. I feel bad for Bush’s family. How awful it must be for them. Wouldn’t it hurt you if someone mad a fictional assasination about your loved one? This director-producer needs therapy. United we stand, divided we fall.”

“A fost sau nu a fost?” este filmul pe care il voi vedea peste cateva zile despre o alta fictiune, adica ce s-o fi intamplat in zilele de decembrie 1989. Diferenta culturala este ca asta vine la 16 ani dupa, nu la 1 an inainte.

Stop si de la capat - reamintirea comportamentului managerial

Adina Luca — Wed, 18 Oct 2006 10:10:14 +0000

Salut,

Din cand in cand o reamintire a unui comportament normal si constructiv nu strica. Articolul de mai jos face chiar asta: putina reamintire ca nu e nevoie de mari teorii sau de mari gaselnite ca sa fii un bun manager. Ia uitati-va:

http://hbswk.hbs.edu/item/5492.htmlhttp://hbswk.hbs.edu/item/5492.html