http://human-nature.com/rmyoung/

Robert Young este profesor universitar, psihoterapeut, redactor la reviste de specialitate in domeniu psihologie / stiinta / cultura si face o gramada de lucruri. In special insa, gandeste, ceea ce este mare lucru.

Cea mai interesanta lucrare a lui mi s-a parut “Mental Space” pe care o gasiti la:
http://human-nature.com/rmyoung/papers/paper55.html

In capitolul 2 “Cultural space” gasiti intr-un limbaj accesibil cu exemple din literatura si filme despre influenta culturii asupra modului de concepere a realitatii. O lectura extrem de interesanta pentru o zi cu soare.

Va anunt existenta celei de-A Treia Culturi conform Statelor Unite.

Gandirea “stiintifica”, pozitivista si incercand sa masoare totul s-a despartit la un moment dat (adica in Evul Mediu??) de lumea “intelectualilor”, mai subtili, preocupati cu ce nu se masoara. Acestea cica ar fi fost primele doua culturi.

A Treia Cultura pe care o promoveaza multi ganditori americani de azi ar fi unirea celor doua lumi intr-o forma cam ateista dupa parerea mea, dar interesanta. Trageti un ochi pe

http://www.edge.org/about_edge.html

Eu am citit o carte, “What’s your dangerous idea?” in care multi dintre “thinkers” isi dadeau cu parerea intr-o forma foarte creativa de cum ar fi daca … Un exercitiu intelectual extrem de stimulant. De exemplu, cum ar fi daca ideile ar fi cu adevarat periculoase, ce fel de lume am trai. Adica, sunt ideile cu adevarat periculoase? Experienta mea de tanar comunist fara voie imi raspunde cam afirmativ, dar …

In prezent primesc de la ei un newsletter saptamanal, pe gratis, de pe site, in care citesc despre ultimele premii Nobel, statistici care demonstreaza ca violenta pe planeta de fapt a scazut comparativ cu alte secole, idei despre eroism si locul lui modul in care s-au intamplat lucrurile pe planeta. Si tot asa.

Cred ca o sa va placa.

Salut,

Multe discutii, foarte multe, despre supra-populare, despre numarul in crestere al oamenilor pe planeta, cati au fost si cati vor fi.  Uneori ma gandesc ca toata discutia este dusa ca si cum nu mai moare nimeni.

Dar, presupunand ca lucrurile vor evolua asa cum evolueaza in ultima vreme, si ca nu va veni nici un cataclism major, nu ne mutam pe Luna si nu ne vine nici o idee geniala de a ne clona in dublu sau triplu exemplar, v-am pus un document in care Population Reference Bureau estimeaza cati oameni vor fi pe planeta si in ce zona.  

Acolo o sa vedeti de ce China si India or sa fie cele mai mari piete de desfacere (pentru ca vor fi cei mai numerosi si in 2050) si ca in Romania vor fi 15 milioane de persoane in 2050.  Estimarea din Romania ia in consideratie natalitatea (care este in scadere de mult timp);  in plus, in Romania 81% dintre femeile care au doi copiii declara ca nu vor in nici un fel sa mai aiba inca unul. Iar numarul de ani pe care ii traieste in medie o persoana in Romania este mai mic decat in restul continentului; prin urmare, multi vor muri mai repede si prea putini se vor naste pentru a compensa.  Nu cred ca cifra se refera la migratie.  Si nici nu ia in consideratie posibilele migratii din alte tari mai estice catre Romania, fenomen care personal cred ca va fi de anvergura mare.

Mult noroc si soare.

Uf, n-am mai apucat prea multe … Dar am venit cu ceva nou si cred ca o sa ma tina mai mult timp.  Ce avem in cap, ce se intampla cu creierul, poate fi el (singura) sursa a ceea ce facem / simtim/ sau doar ne reflecta pe “noi”?  Si care “noi”?

Astazi despre neuronii de imitatie, descoperiti de niste italieni. Se pare ca atunci cand vedem un gest pe care il recunoastem sau l-am facut si noi, creierul nostru se auto-activeaza in aceeasi zona. Vedeti mai jos:

http://brain.oxfordjournals.org/cgi/content/abstract/119/2/593

De fapt nu au “descoperit” nimic, stiam si noi, ca de aia zicem:  nu-i arata lu’ ala mic ca face si el la fel; dar poate nu eram siguri. Stiam intuitiv ca daca pe unul il apuca cascatul, ne apuca si pe noi. O forma de imitatie.

Si uite ca, intr-adevar, creierul nostru se activeaza intr-o zona atunci cand facem un gest, dar si atunci cand vede pe cineva facand acelasi gest.  Este o forma de invatare in acelasi timp, care se inregistreaza pe creier ca o recunoastere a gestului.  Cu cat persoana stie sa faca mai bine lucrul respectiv, cu atat neuronii sunt mai activati cand acel lucru se intampla in fata lui. Sau si-l imagineaza …

Aici este interesant, creierul nostru nu face diferenta intre ceea ce ochiul vede ca real si ceea ce omul isi imagineaza ca ar fi.  Asta explica multe, halucinatii si activarea neuronilor de recunoastere in fata a ceva ce ni se pare cunoscut (deja vu). Dar asta este alta poveste.

Implicatia imediata este faptul ca invatam cu usurinta si continuu prin observatie.  Unii dintre noi mai mult, altii mai putin, pentru ca e posibil ca unora sa nu li se activeze zona cu atata putere, dar asta este inca la nivel de speculatie.  Daca am putea sa facem in asa fel in cat sa activam mai repede?  Habar n-am, probabil ca nu inca…

O alta implicatie este ca, intr-adevar, persoanele care se uita la prea multe acte de violenta invata rapid cam cum se face asta.  Este un argument in interzicerea jocurilor pe calculator cu violenta inutila, sau expunerea prelungita in fata televizorului la imagini prea violente.  Avertismentul “nu incercati asta acasa” nu functioneaza in totalitate, pentru ca activarea nu este neaparat controlata.  Si asta este discutabil.   

O ultima implicatie este legata de comportamentul nostru in fata celorlalti.  Arunca unul o tigara pe jos, se baga prin fata, este agresiv, etc.  Asta este la fel de contagios.  Si cu cat vezi asta mai mult, cu atat inseamna ca devine la liber si la tine, fara sa iti dai seama. Este foarte interesant din perspectiva profesorilor care modeleaza un comportament deficitar, in timp ce cer verbal un alt fel de comportament.  Si asa mai departe.

Sper sa va foloseasca.

Britanicii astia au un sens al umorului care ma lasa fara replica.  Pe americani ii lasa fara filme si fara alte puncte de vedere.  Adica cum…

S-a apucat un regizor britanic si a facut el un film, “Death of a President”, ca un documentar fictional prin care Bush este impuscat in primavara lui 2007 de catre un fost soldat din Golf, suparat ca i-a murit copilul in Irak.  Numai ca populatia si juratii americani, orbiti de Bush si lupta cu evilul il condamna pe un nevinovat, un sirian care se intampla sa fie in cladirea cu pricina, pe baza unei asemanari foarte slabe de amprente.  Cu toate ca familia adevaratului criminal aduce dovezi ca “a fost ta-su, ma”, sirianul continua sa ramana in inchisoare pe termen nelimitat si SUA ameninta ca ataca Siria.  In plus, noul presedinte Dick Cheyney prinde momentul si proclama Actul Patriotic III, care da si mai mare putere de control politiei americane si in sfarsit, America ajunge un stat politienesc, plin de haos si demonstratii urate, nasol.

Fictional fictional, dar americanii l-au cam interzis pe la ei in cinematografele mari, ca nu le-a placut ideea. Mi-a adus aminte de “Noiembrie, ultimul bal”, cand l-au scos de la Scala ca era chiar in drum. Asa mai raman o data fara alte puncte de vedere.

Acum, eu am pus mesajul asta la ”diferente culturale” si ar trebui sa explic de ce. Pentru ca filmul si mesajul lui de ingrijorare exista.  Nu ca ar muri Bush, ci ca individualismul dus la maxim este inca o alta extrema.  Orice societate care isi atinge o margine in care crede ca face bine in exclusivitate incepe sa genereze rau (in exclusivitate). Sa stati putin la asta, ca nici eu n-am inteles prea bine, mai ziceti si voi.   

Mai multe despre film gasiti mai jos:

http://www.e.bell.ca/filmfest/2006/films_schedules/films_description.asp?id=88

http://www.imdb.com/title/tt0853096/

Si ca sa fie cu capac, daca va uitati la comentarii, iata si o voce din tara fictiunii:

“It’s one thing to make a fictional movie about an assination of a fictional President; but to make a movie about a real person, the current leader of our country is just sick. I feel bad for Bush’s family. How awful it must be for them. Wouldn’t it hurt you if someone mad a fictional assasination about your loved one? This director-producer needs therapy. United we stand, divided we fall.”

“A fost sau nu a fost?” este filmul pe care il voi vedea peste cateva zile despre o alta fictiune, adica ce s-o fi intamplat in zilele de decembrie 1989.  Diferenta culturala este ca asta vine la 16 ani dupa, nu la 1 an inainte. 

Din cand in cand o reamintire a unui comportament normal si constructiv nu strica.  Articolul de mai jos face chiar asta:  putina reamintire ca nu e nevoie de mari teorii sau de mari gaselnite ca sa fii un bun manager.  Ia uitati-va:

http://hbswk.hbs.edu/item/5492.htmlhttp://hbswk.hbs.edu/item/5492.html

Probabil ca va intereseaza sau nu, dar nu puteti ramane indiferenti la reforma chineza pentru ca a) nu difera asa de mult de ceea ce vedeti in jurul vostru;  b) ramane cu semn de intrebare, ca si reforma ruseasca, masura in care dimensiunile culturale ale natiei sustin o astfel de reforma.  Ma refer la trecerea catre “capitalism”, desi incep sa ma indoiesc ca notiunea de capitalism mai are actualitate prin opozitiei fata de “socialism” sau altceva. 

Uitati-va la raportul McKinsey despre China:

http://www.mckinseyquarterly.com/article_page.aspx?ar=1791&L2=7&L3=8&srid=27&gp=0

Si acum sa va spun despre discutia cu prietena mea din China, care isi spune Sophia pentru a usura comunicarea cu ceilalti, pentru ca altfel numele ei ar fi dificil de pronuntat (Ku?).  Sophia mi-a spus trei lucruri despre China de azi:

a) ca libertatea individuala nu are sens pentru ca poate crea mai multe probleme decat avantaje, si daca toata lumea se apuca sa isi afirme necesitatile si libertatile individuale, iese haos;  prin urmare, fiecare primeste prin statut social si nastere o anumita “cutie” cu limite, in care traieste si in care, daca vrea, are toata libertatea;  libertatea de cutie.

b) ca nu ii place ce se intampla in China de astazi pentru ca re-creaza doua clase, bogati si saraci, si cumva China trebuie sa se asigure ca si saracii sunt in barca cu totul

c) ca nu o intereseaza ce se intampla in politica chineza si ca politicienii si guvernul sunt mult prea departe de ea ca sa aiba vreo importanta pentru viata ei si oricum ar fi un efort mult prea mare si fara nici un rezultat daca ea personal ar avea ceva de-a face cu mersul tarii ei.

Intr-o cultura care admite economie de piata, sistem multi-partit si implicarea cetatenilor in guvernare (numita si democratie), afirmatiile Sophiei submineaza, pentru ca:

a) Sophia nu va sprijini demonstratii publice ale celor care sustin un alt punct de vedere si deci nu va incuraja libertati diferentiate si opinia minoritatii pentru ca “ies din cutie” si sunt periculoase

b) Nu accepta ca intr-o economie de piata unii castiga si altii pierd si ca maximum pe care il poti face este sa construiesti un sistem in care cei care pierd acum ar putea sa castige daca depun efortul - asta este prea cinic pentru un ideal social chinezesc in care toti impreuna ori murim, ori traim bine

c) Nu va lua in serios votul ei democratic si nu va protesta cand guvernul va introduce masuri care ii aresteaza libertatea individuala;  ceea ce nici nu se intampla, China ramanand cu un partid unic pana in prezent.

a) este evitarea incertitudinii mare; b) este colectivism iar c) este distanta mare fata de autoritate.  Oare merge si asa?

Unul dintre cele mai interesante articole pe care le-am citit pana acum este atasat la acest mesaj.   Daca puteti, scoateti-l la imprimanta si cititi-l undeva in liniste, e si cam lung

Is the universe friendly?

M-am referit in viata de zi cu zi de multe ori la articol, de exemplu la observatia:”pune naturii o intrebare intr-un anumit fel si iti va raspunde” - asta apropos de teorii contradictorii si adevarate in acelasi timp, cum ar fi Darwin vs Creationistii. Stiinta, o halucinatie colectiva. Mai departe, fizica cuantica si revolutia din mintile noastre pe care relativismul a facut-o, faptul ca intentiile noastre se pare ca determina modul in care mediul fizic ne apare. Sau baga-ti o idee in cap, crezi in ea cu toata fiinta, si universul se va da peste cap sa iti confirme ideea.

Paranoia is the belief that the world is out to get you. Pronoia is the suspicion the universe is a conspiracy on your behalf. Acum, “cultural” vorbind, unele popoare cred mai degraba ca universul este prietenos, altele cred mai degraba ca universul este periculos si nu avem ce face.  Ca sa citez dintr-o excelenta argumentare a celei de-a doua opinii, lumea se imparte in cei care cred ca universul este periculos si cei care traiesc iluzia ca ar fi prietenos   In care parte credeti ca este cultura romana?    

Astazi vi-l prezint pe Max Bazerman, profesor in Business Administration la Harvard, care face cercetare si scrie in special despre negocieri si decizii rationale / irationale.   Intai cititi articolul din newsletter:

http://hbswk.hbs.edu/item/5465.html si daca va intereseaza mai mult, incercati:

http://www.people.hbs.edu/mbazerman/

Acolo sunt o gramada de articole, in lucru sau finalizate, cu research, despre negociere, despre incapatanarea intr-o decizie in ciuda dovezilor contrare, etc. Fascinant.

Dupa Maslow si faptul ca toata lumea se indreapta spre mai bine am ajuns la cel mai cunoscut continuator al cercetarii lui Maslow, Martin Seligman.  Maslow a fost primul care a pus intrebarea “si cui ii e bine si face si treaba si supravietuieste vietii, ce are deosebit? cum face el/ea asta?”. Pana la el, intrebarile erau mai mult despre cum o dai in bara si de ce.

Martin Seligman este profesor la Universitatea din Pennsylvania in Psihologie Pozitiva si face multe cercetari despre ce este fericirea, cum ajung oamenii fericit si ce ii motiveaza in fericirea lor.  Daca simtiti nevoia sa va testati nivelul de buna stare psihologica, va rog:

http://www.authentichappiness.sas.upenn.edu/questionnaires.aspx

Va inregistrati acolo, totul pe gratis, si ii dati drumul la chestionare. In sine intrebarile va vor bine dispune  

Multa fericire!