Remarkable

The joy of getting things done

noreply@blogger.com (Raluca Munteanu) — Sun, 02 Sep 2012 07:58:00 +0000

I'd say that few things in life are as satisfying, fulfilling and yes, joyful, as the sense of accomplishment you feel when getting things done. One trick in business today is to reduce the friction that makes things hard to do. You know what I mean. When simple tasks become hard, then you know it's time for a change. We all know people who just know how to get s*** done. You can tell that they find joy in being the catalyst, the ramrod - getting things done.

Citind Gapingvoid-ul de mai sus, am realizat că acest joy of getting things done a fost de cele mai multe ori catalizatorul din spatele tuturor lucrurilor pe care le-am întreprins. Bucuria de a vedea cum fiecare cărămidă își găsește locul și cum, încet-încet, construiesc - era deseori inexplicabilă pentru mulți. Bineînțeles, nu a fost niciodată vorba doar de a bifa... task-uri. Mereu a existat nevoia (până la un nivel patologic, îndrăznesc să spun) de apartenență la un scop. Indiferent de natura sa, indiferent de ce am făcut, a trebuit mereu să existe un ideal. Unul, oricare. Pornind însă la drum cu aceste două premise, nu au mai contat orele interminabile de muncă, nervii, oboseala sau pedalatul în gol. Mai mult, mi-am găsit astfel motivația perfectă pentru a mă arunca înainte cu pasiune și încrâncenare, uitând de cele mai multe ori să mă mai și opresc.

Cât timp am fost în Germania am scris destul de rar pe blog. Şi aproape deloc despre ce am făcut eu efectiv acolo. Dacă am procedat rău sau bine, nu ştiu. Cert este că a scrie pe blog nu este şi nu va fi niciodată ceva ce trebuie să fac.

2009 a fost pentru mine un an fain. Nu un an uşor, dar un an fain. Am avut o înţelegere destul de diferită a noţiunii de criză financiară atunci când am pregătit şi asistat la declaraţia live a unui CEO care anunţa disponibilizarea a 10.000 de oameni şi sistarea activităţii parţiale de pe o piaţă atât de mare precum cea din Statele Unite. Am văzut cum acelaşi CEO, care stătea la 3 birouri de mine, îşi dă demisia şi un altul îi ia locul, cum o viziune şi un stil de management definit de "great job guys" este înlocuit de "suntem aici în primul rând şi, mai presus de toate, pentru a aduce profit". Am văzut cum know-how de 20 de ani este disponibilizat doar pentru că e îmbrăcat într-un job title lipsit de prioritate. Am rămas surprinsă să aud că până şi în birouri "globale" lumea se întreabă ce face departamentul de comunicare şi de ce, în condiţiile financiare actuale, "au atât de mulţi oameni".

Am lansat avioane, am lucrat cu unele dintre cele mai recunoscute institute de research din lume şi am stat pe lângă oameni cu zeci de ani de experienţă. Am învăţat că nu există nimic pe lumea aceasta fără o explicaţie şi că fiecare om, privit mai îndeaproape, are propriul context. Am învăţat că acest context nu e mai niciodată o scuză şi că rezultatele sunt singurele care contează la sfârşitul zilei. Am cunoscut familişti convinşi, dar şi oameni care nu văd relevanţa existenţei protecţiei muncii în sistemul european. Am cunoscut oameni cu job title-uri de două rânduri care, atunci când îi întrebi cu ce se ocupă, îţi vor spune că sunt responsabili de "regiuni", nu de oameni. Am cunoscut persoane dificile şi exagerat de exigente, dar fermecătoare în felul lor, care m-au schimbat fundamental.

În toată perioada mea de lucru în DHL am avut gapingvoid-ul de mai jos printat mare pe birou. L-am avut mereu în față atunci, îl am și acum. Zi de zi e în fața mea pentru a-mi aminti să nu mai uit a alege cu grijă.

Favorite Moment of the Day

noreply@blogger.com (Raluca Munteanu) — Sat, 05 Nov 2011 09:13:00 +0000

"Sometimes I go to sleep thinking of the next morning’s hot coffee in my customary white paper cup. The anticipation makes the sheets seem softer. In my life, I am between landmarks: after childhood, before a book, before marriage and children, all potential. I’ve heard the gambler’s rush isn’t in losing or winning, but the interval between playing and knowing. Coffee is my ritual, my interval, the luminous place between now and what’s next, more arc than landing. It is ubiquitous and legal, solitary and communal. In the morning, when I take a sip, space opens between the molecules; voices and clatter in the café separate into bright, tonal bands. My mind fans open. Fireflies blink in my torso. I take it to go, so I can drink and walk alone in the cool air under the trees on 12th street on my way to work. I savor each sip after the scorch has dissipated, before the cup is loose and lukewarm like a hand in mine".

Lisa Brennan Jobs

Curățenia de toamnă

noreply@blogger.com (Raluca Munteanu) — Sun, 09 Oct 2011 08:46:00 +0000

Dacă aș putea, mi-ar place să găsesc o pivniță, mare de tot, într-o casă aflată la capătul lumii, și aș începe să o umplu cu oameni. Dar nu orice fel oameni. Oameni aleși.

Aș începe prin a-i aduna pe toți cei care trăiesc la căldura certitudinii le știu pe toate și că adevărul lor scoate din joc orice alte adevăruri; pe toți cei care au văzut tot și care sunt mult prea blazați pentru a mai putea fi impresionați... de orice. Aș aduna toți veșnic nemulțumiții, toți leneșii, toți cei pentru care cea mai frecventă îmbrățișare vine din partea cuvântului "Nu" sau "Nu se poate".

Le-aș mai face loc acolo și tuturor celor lipsiți de orice fel de inițiative, care așteaptă să cadă totul din cer și se complac într-o perpetuă relaxare. I-aș alătura pe toți cei care nu au eșuat niciodată pentru simplul motiv că nu au încercat nimic niciodată, și asta fiindcă, oricum, "ar fi nașpa". Pe toți cei care se amăgesc zicându-și că ei NU sunt pesimiști și reactivi, ci doar "realiști". Pe toți cei care își justifică complexele lor prezente cu portofoliul de eșecuri și deziluzii trecute.

I-aș înghesui acolo și pe toți cei crescuți de lupi în singurătate, care nu își exprimă nici o părere publică despre nimeni și nimic, întrucât "cred în diplomație", însă știu tot despre toți. Pe toți aceia care excelează, dar doar atunci când planetele sunt aliniate și, mai ales, în limitele cercului lor social strâmt. Pe toți cei care își măsoară fiecare cuvânt, cu toate că în ceea ce-i privește, concluziile sunt, și au fost mereu, bine așezate în câte un sertar a lor.

Aș deschide ușa pivniței și i-aș închide acolo pe toți să conviețuiască împreună. Și nu, nu aș face-o în virtutea vreunui act nobil.

Aș face-o pentru simplul motiv că se merită reciproc.

Azi.

noreply@blogger.com (Raluca Munteanu) — Tue, 19 Jul 2011 22:08:00 +0000

Fetele de 16 ani din ziua de azi se visează Serena sau Blair, sunt pasionate de fotografie (de aceea care le portretizează, se înțelege), găsesc pe Tumblr poze cu citate erotice de-ale lui Woody Allen, pleacă în vacanță cu părinții în Grecia și apoi în Italia "cu fetele", postează pe Facebook ce au făcut în "pauza mare" și se plâng după o seară "nebună" în oraș că "hainele mele miros a suc de mere".

Fetelor, vă doresc să nu fiți niciodată nevoite să creșteți ca Făt-Frumos.
Cât despre mine.. e destul de clar, am îmbătrânit.

Împreună

noreply@blogger.com (Raluca Munteanu) — Tue, 28 Jun 2011 19:36:00 +0000

Împreună
Originally uploaded by Raluca Munteanu

**apologies but this will be in Romanian**

Totul a pornit de la o idee: euraluca.blogspot.com/2010/02/simplu-dar-complicat.html

În ultimul an am lucrat la un proiect foarte drag mie, și anume o expoziție comemorativă de fotografie a tatălui meu (Dan Munteanu). Vernisajul (și totodată încununarea acestui "proiect") va avea loc pe data de 9 iulie, ora 19:00, la Biblioteca Austria.

M-aș bucura să ne vedem acolo :)

Expoziția va fi vernisată de câțiva dintre cei mai apropiați prieteni de-ai lui Dan și va fi urmată de un cocktail.

Dacă aveți orice fel de nelămuriri cu privință la acest eveniment, puteți să îmi scrieți pe raluca.munteanu@gmail.com

Vă aștept cu drag,
Raluca

Ignorance is bliss.

noreply@blogger.com (Raluca Munteanu) — Sun, 15 May 2011 09:07:00 +0000

One day it started raining,
and it didn't quit for four months.
           
We've been through every
kind of rain there is.

Little bitty stinging rain
and big old fat rain,

rain that flew in sideways,
and sometimes rain even seemed
           
to come straight up from underneath.
           
Shoot, it even rained at night.

...

This one day,
we was out walking like always,
           
and then, just like that,
somebody turned off the rain,
           
and the sun come out.

(Forrest Gump, full transcript here)

Obama's Osama speech

noreply@blogger.com (Raluca Munteanu) — Mon, 02 May 2011 19:35:00 +0000

Nu am să intru în dezbateri politice. Nu. Dimpotrivă, vreau să vă propun să faceți abstracție de semnificația istorică pe care o are moartea lui Osama Bin Laden (dacă acest lucru este, de altfel, posibil) și vă îndemn să urmăriți doar armonia discursului de mai jos.

It was nearly 10 years ago that a bright September day was darkened by the worst attack on the American people in our history. The images of 9/11 are seared into our national memory -- hijacked planes cutting through a cloudless September sky; the Twin Towers collapsing to the ground; black smoke billowing up from the Pentagon; the wreckage of Flight 93 in Shanksville, Pennsylvania
...

And yet we know that the worst images are those that were unseen to the world. The empty seat at the dinner table. Children who were forced to grow up without their mother or their father. Parents who would never know the feeling of their child’s embrace. Nearly 3,000 citizens taken from us, leaving a gaping hole in our hearts
....

After nearly 10 years of service, struggle, and sacrifice, we know well the costs of war. These efforts weigh on me every time I, as Commander-in-Chief, have to sign a letter to a family that has lost a loved one, or look into the eyes of a service member who’s been gravely wounded.

Versiunea integrală a sa poate fi citită aici.

How to market yourself

noreply@blogger.com (Raluca Munteanu) — Sun, 20 Mar 2011 20:17:00 +0000

Sâmbătă am ținut un training la câțiva studenți de la Marketing/ Comunicare și Relații publice interesați să plece într-un stagiu de practică în altă țară. Cei din AIESEC mi-au spus că pot vorbi despre orice subiect doresc, atâta vreme cât are legătură cu tema "Marketing". Practic, mi-au zis că pot vorbi despre orice :)

Știam că nivelul de cunoștințe nu avea să fie unul unitar, prin urmare am decis să prezint noțiuni foarte elementare, asezonate însă cu multe exemple practice.

Întrucât știu că mulți dintre cei care au fost vor da search pe Google cu numele meu și vor ajunge inevitabil pe acest blog, am uploadat aici prezentarea .. care însă bineînțeles, nu are nici un sens fără farmecul meu personal :)

How to market yourself on Prezi

Enjoy.

Niște chestiuni de bun simț.

noreply@blogger.com (Raluca Munteanu) — Sun, 06 Mar 2011 20:54:00 +0000

Dragi speakeri de pretutindeni,

NU vreau să știu cât timp ați petrecut lucrând la prezentarea voastră. Uite-așa, nu vreau să știu. Nu-mi spuneți că ați finalizat-o chiar 'mai-nainte', nici că 'ați mai lucrat la ea pe tren', și în nici un caz, ÎN NICI UN CAZ, că ați mai adăugat niște virgule și diacritice după gust, în lobby-ul hotelului.

Dacă țineți neapărat să-mi împărtășiți astfel de detalii, atunci vă rog să mă mințiți. Spuneți-mi că ați petrecut ore, zile întregi chiar, gândindu-vă la acele doar 20 de minute petrecute în fața mea. AȘA de mult contez eu pentru voi. Spuneți-mi că v-ați rupt din timpul de citit cărți, vizionat filme, de rendez-vous-uri.. că ați investit efort, timp și energie în acea prezentare, nu că 'tocmai' ați terminat ultimul slide.

N-am să vă respect mai mult dacă voi ști că ați 'livrat' pe ultima sută de metri.

Vă rog eu mult, amăgiți-mă.

Cu drag,
O părticică mică mică din publicul vostru

Ladies and gentlemen, it's a wrap!

noreply@blogger.com (Raluca Munteanu) — Fri, 31 Dec 2010 19:08:00 +0000

Well, 2010 was not an easy year. Not a bad year, but for sure not an easy one. Whatever, it's all water under the bridge :)

Let's put aside for a moment the failures and accomplishments bullet lists everyone is so keen on doing these days, and simply say cheers to 2011 and more important, cheers to all the smiles and fun moments that await us!

Because I am telling you, there are indeed booming times ahead.

Happy New Year, dear friends!

Fundația Comunitară Iași

noreply@blogger.com (Raluca Munteanu) — Mon, 11 Oct 2010 21:05:00 +0000

De data aceasta vă scriu în legătură cu o altă inițiativă care mie personal îmi este foarte dragă, mai mult socială și mult mai puțin publicitară :)

Cu ceva timp în urmă, am avut oportunitatea de a mă alătura demersului unor buni prieteni de a pune bazele echipei grupului de inițiativă Fundația Comunitară Iași. În caz că poate nu sunteți familiarizați cu acest termen, fundaţiile comunitare reprezintă organizaţii care atrag fonduri din donaţii de la persoane fizice şi juridice dintr-o anumită arie geografică şi le distribuie către cauze caritabile, din aceeaşi regiune, pentru dezvoltarea acesteia. Ele stimulează motivaţia, cooperarea şi participarea locală.

Același scop va avea și Fundația Comunitară Iași: crearea unui cadru organizat şi transparent pentru atragerea şi distribuirea de resurse în scopul dezvoltării Iaşului din punct de vedere social, cultural şi urbanistic. Iniţiativa noastră face parte dintr-un proiect al Asociaţiei pentru Relaţii Comunitare din Cluj care ne oferă consultanţă specializată şi un sprijin financiar de 30 000 lei, sprijin valabil DOAR în condițiile în care grupul de inițiativă va atrage aceleași sume din comunitate.

La momentul actual lucrăm la un site nou, a fost deja recrutat un director executiv și format un consiliu director. Aceștia din urma vor prelua conducerea fundatiei, odata ce grupul de initiativa va fi finalizat inființarea sa. La nivel financiar, din totalul sume de 30 000 RON am reușit până acum să strângem 2000 RON, de la 20 de persoane diferite și o sumă de 3400 RON de la 4 persoane juridice/ instituții.

Întrucât știu că Iașul are un loc special în inima multor dintre voi, aș dori să lansez un apel tuturor celor care doresc să susțină această inițiativă. Oricine are disponibilitatea de a-și aduce orice fel de aport în strângerea restului de sumă necesare înființării acestei fundații (fie prin donații sau promovarea inițiativei), este invitat să ne contacteze. Orice ajutor este binevenit și nici un ajutor nu este prea mic :)

Îți pasă de Iași? Ei bine, acum te poți implica.

Articol despre nimic.

noreply@blogger.com (Raluca Munteanu) — Mon, 27 Sep 2010 20:19:00 +0000

Mouse - click dreapta. New document - open. Mă uit la pagina albă din faţă, inspir adânc şi încep să scriu. Nimic nu se compară cu sentimentul pe care îl am atunci când mă uit la un document gol. Chit că au extensii diferite, toate'mi provoacă aceeaşi senzaţie.

Şi de asemenea, nimic nu se compară cu acel email pe care îl scriu după multă vreme de tăcere. Acel email în care nu îmi găsesc cuvintele, în care mă fâstâcesc, ezit şi e mai mult back decât space. Ca şi acum, de altfel.

În ultima perioada de tăcere pe acest blog, am tot încercat să învăţ să fiu la obiect. Educația mea profesională este construită pe ideea de a nu irosi timpul altora. Mi s-a spus că nu ar trebui să mai scriu de acum la persoana întâi, într'un stil copilăresc, simplu, ci să îmi aleg cuvintele cu mai multă chibzuință. Îmi tot spun că de acum am crescut, că ar trebui să fiu mai formală, mai bătăuşă, să zâmbesc mai puţin şi mai reţinut, să alerg mai mult, să mă odihnesc tot mai rar şi să am multe răspunsuri, mai ales înainte ca întrebarea să fie pusă.

Ciudat, însă în ultimii ani, pe măsură ce mă izbeam de lucruri noi, simţeam o şi mai mare dorinţă de a spune "nu ştiu", în speranţa că voi fi astfel mai puţin "om mare". Iar pe măsură ce găseam răspunsuri, tot mai multe întrebări apăreau, încăpăţânate parcă a mă condamna la o fugă perpetuă.

Just keep waiting. No one is all evil.

noreply@blogger.com (Raluca Munteanu) — Fri, 24 Sep 2010 12:34:00 +0000

A short bio of Randy Pausch here.

Degeaba

noreply@blogger.com (Raluca Munteanu) — Wed, 18 Aug 2010 08:13:00 +0000

Două evenimente, aceeași seară.

Ne pregăteam să plecăm la alergat. În timp ce schimbam ultimele vorbe , un cuplu cobora agale, dinspre Parcul Copou. Domnul, destul de distins de felul lui, s-a apropiat spre noi și ne'a spus cu o voce calmă:

Nu vă supărați, dacă tot mai stați de vorbă câteva minute, nu mai bine închideți motorul de la mașina? Știți, poluează mediul..

Am rămas fără glas. Așa cum a spus un bun prieten, au venit vremurile acestor replici și în România. Ne'am simțit rușinați de noi, dar mândri de ei. Am închis motorul imediat. După două minute am plecat.

În aceeași Românie, ceva mai târziu.

De obicei, alerg pe stadion, aceasta fiind locația care se pare că se înțelege cel mai bine cu genunchii mei. Ca orice activitate în sine, ea are rutina ei: cumpărat apă de la chioșcul din față, ture de încălzire, antrenament și exerciții de finalizare. Ca orice altă locație, sunt cam aceiași oameni mereu. Pe stadion, sunt două secțiuni, firește: cea de piste de alergat și gazonul efectiv. Este cunoscut de către cei care vin să facă sport aici faptul că acesta din urmă nu poate fi binecuvântat decât de pașii marii echipe Politehnica Iași. Gardieni strașnici pândesc orice persoană care îndrăznește să atingă în vreun fel gazonul, fie că este chiar și doar pentru a pune capul atunci când își fac exercițiile abdominale. Și, în final, nu e nimic de învinuit, este o regulă nescrisă pe care toată lumea o ia ca atare. Și o acceptă.

Seara trecută, ca în oricare alta, în aceeași Românie în care unele persoane își mai bat capul să aducă un strop de schimbare în bine, alți oameni la fel de civilizați alergau în mod disciplinat pe pistele de alergat. Diferența de această dată era faptul că separat de ei printr'o bandă, PE gazon, alerga liniștit domnul primar Gheorghe Nichita. Da, același gazon pe care noi, oameni de rând, nu avem voie să punem nici capul, el acum îl călca în picioare. Pentru că, în final, e gazonul lui, nu?

Mă uitam și pur și simplu nu am înțeles rostul acelui gest de sfidare. Nici măcar nu e comod să alergi pe iarbă.

Tot peisajul mi s'a părut că a căpătat veileități artistice demne de comentarii literare, cu banda de plastic drept personaj principal, ce separa acum nu doar gazonul de pistele de alergat cât și două lumi diferite. Iar în timp ce mintea'mi nu contenea să abereze, în interior, sentimentul de mândrie și bucurie adus de observația primită mai devreme s'a topit brusc în amărăciunea cuvântului 'degeaba'.

Au fost cei mai nervoși cinci kilometri pe care i'am alergat până acum.

Contradicții în termeni

noreply@blogger.com (Raluca Munteanu) — Fri, 09 Jul 2010 07:37:00 +0000

"Îmi poți te rog recomanda o firmă de curierat rapid internațională ieftină ?"

"Aș vrea și eu un website, însă unul mai simplu.. să fie cam ca un magazin online, unde lumea să poată vizualiza și comanda produse.."

Deci, e bine.

noreply@blogger.com (Raluca Munteanu) — Mon, 05 Jul 2010 07:40:00 +0000

Am citit și eu prezentarea strategiei realizată pentru brandul turistic al României. Vă recomand o analiză pe text, cu atât mai mult dacă lucrați în domeniul comunicării.

Vorba lui Brăduț, care deși nu a fost acolo intuiește bine, nu era de mers nici la covrigăria din colț cu o astfel de prezentare.

Și, after all that babbling, cum e cu brandul ăla nou de țară? Păi concluzia este că...wait for it, wait for it.. România e cu nature'ul, cu unique culture'ul și cu explore'ul.

You didn't see that coming, huh? I know, it's just simply surprising.

My 100th article: note to your self

noreply@blogger.com (Raluca Munteanu) — Wed, 23 Jun 2010 09:02:00 +0000

Avoid getting tired of things not going right as rain. There is life after the death by a thousand cuts;
Remember that there are very few things in life that a glass of red wine (or single malt whiskey) can't fix;
Winning the crowd might seem easy. Winning the upper 10% however, is a long row to hoe. Always aim for that, otherwise you'll just be another glory hound that had its (one) day;
Accept that there will always be people you'll rub up the wrong way. One can never be everyone's cup of tea. Deal with it, accept it and move on;
Accept that you'll always make mistakes that cannot be fixed nor undone. Embrace your imperfection. Forgiveness is sometimes in the lap of gods and will come, eventually.. if not, well.. there wasn't much there to begin with;
Be sociable, rather than just human friendly. The ones that are able to see beyond what meets the eye will spot your true nature anyway;

Forgive, but do a better job with the forgetting part. Stop being the jury, judge and executioner. For a change;
Always keep in mind that the head that wears the crown lies uneasy and that one should "..meet with Triumph and Disaster, and treat those two impostors just the same";
Smile, it does confuse people. Check, never assume;
Deliver the goods and do your share. Otherwise, everything will just run into the sand;
Some friendships are just not meant to be. People come and go. You'll learn that not everyone is your kindred spirit, especially while familiarity breeds contempt;
When in doubt and desperately searching for solutions, the simple idea of playing it fair might just do the trick and save the day. Trust your conscience that usually, needs no accuser;
People who live in glass houses shouldn't throw stones. And not saying it out loud but only in your thoughts, still counts as throwing stones;
Enjoy the comfort brought by the idea that there are fairweather friends but no fairweather familly.

Love is our resistance.

Later edit: Al 100-lea articol sau, după cum mi-a spus cineva, un fel de... "sumă a tot ceea ce cred eu că e bine, frumos, pozitiv, constructiv. Tot ceea ce-mi spun spun și acum vă spun și vouă, ca să vă spuneți la rândul vostru, chiar dacă știu că regulile după care funcționez eu nu pot fi potrivite pentru toți ceilalți, dar nimeni nu-mi poate răpi speranța.."

Expoziție de fotografie

noreply@blogger.com (Raluca Munteanu) — Tue, 15 Jun 2010 06:31:00 +0000

Mergeți. Merită.

Stages of a photographer

noreply@blogger.com (Raluca Munteanu) — Tue, 08 Jun 2010 09:30:00 +0000

Very true.
Conclusion: dammit, I suck.

Via

Joyfully workin' since the 1980s

noreply@blogger.com (Raluca Munteanu) — Tue, 20 Apr 2010 08:24:00 +0000

În această dimineață am realizat de unde mi se trage mie "credința" în conceptul de joyfully workin', concept pe care unii prieteni nu mi l'au înțeles nici până acum. Am primit chiar recomandări de a'l patenta, cu toate că abia atunci nu știu cum mi'ar interpreta lumea viziunea cu privință la dilema (de acum prea cotidiană) work vs life.

Revenind. Azi am descoperit, de fapt, că Mary Poppins (idolul meu până pe la 6 ani) a fost cea care a pus problema cel mai bine.

In every job that must be done, there is an element of fun. You find the fun and snap! the job's a game.

And every job you undertake becomes a piece of cake

Dacă ar fi să descriu mecanismul meu de funcționare, cred că acest link ar valora cam cât o mie de cuvinte. Voioșia dă un gust mai bun oricărei rețete.

Acum, mi'e teamă să mă gândesc ce am mai "prins" și de la celălalt idol din copilăria mea. Aș avea de ales între pasiunea ei pentru Ungaria, dorința de a'și realiza un mic zoo în grădină sau dificultatea ei de a se integra în societate.

Grea decizie.

Communicating right the right message

noreply@blogger.com (Raluca Munteanu) — Fri, 09 Apr 2010 09:31:00 +0000

Random talk.

Third party towards me and Suzana: Oh, I see.. so you girls were like in the cool group or something, right?
Suzana: No no no no.. we were not IN the cool group. We were THE cool group. Not IN, but THE. Mind the language, please.

Funny.

Is your life just one big RPG?

noreply@blogger.com (Raluca Munteanu) — Wed, 31 Mar 2010 08:03:00 +0000

Brilliant.

Wii Games - E3 2010 - Guitar Hero 5

Find more about RPGs here.

The missing piece

noreply@blogger.com (Raluca Munteanu) — Wed, 17 Mar 2010 12:27:00 +0000

Sometimes, these short and simple books with a few words on each page have more meaning than a 400-page novel.

Here's The missing piece Meets the Big O.

Or, if you're too lazy to clickclickclick, here's the video version of the same thing:

True story. Enjoy.

Via my dear Mihachu.

Din categoria rarităţi

noreply@blogger.com (Raluca Munteanu) — Wed, 03 Mar 2010 13:04:00 +0000

Aseară nu puteam să îmi scot din cap gândul că eu trebuie să fi fost un copil foarte enervant. Genul ăla care îşi stresează părinţii cu aproximativ un milion de întrebări şi nu îşi găseşte odihna până când nu obţine un răspuns. Da, unii ar spune că am descoperit foarte timpuriu cuvântul "ambiţie" în dicţionar.

Din întreaga istorie a dilemelor "De ce este cerul albastru şi iarba verde", îmi aduc aminte de un obicei specific pe care îl aveam când eram mică. Puneam o mulţime de întrebări cu privinţă la acţiunea filmelor pe care le vizionam. Pentru clarificarea eventualelor nedumeriri sau .. pentru că pur şi simplu trebuia să ştiu :)

Mai exact, îţi puneam ţie o mulţime de întrebări. Da, ţie, o persoană care urmărea mereu filmele în linişte şi destesta profund orice fel de deranj. O persoană care era tăcută chiar şi atunci când vorbea. Chit că, între noi fiind vorba, uneori vorbeai destul de mult.. :)

Puneam toooooot felul de întrebări. Ştii cum au copiii o faţă mai serioasă atunci când chiar au o dilemă? Îmi amintesc că dura câteva momente până când îmi răspundeai, ca şi cum te'aş fi trezit dintr'un vis. Te enervam puţin, dar răspunsul venea mereu. Şi deşi era de multe ori scurt sau poate inutil, cumva îmi aducea mereu lumină. M'ai obişnuit să cred că orice întrebare are un răspuns, fie el bun sau rău.

După mai mult de 15 ani, mă regăsesc având acelaşi obicei. Punând întrebări (bine, poate uşor mai complexe decât erau atunci :)), însă cu aceeaşi expresie uşor nemulţumită de "trebuie să ştiu" pe faţă. One of the things that makes me, me... I guess.

Acum nu mai eşti tu cel pe care îl întreb. Răspunsurile însă continuă să vină. Uneori le găsesc singură, alteori mi le mai arată cineva cu degetul. Uneori sunt banale, alteori complicate dar foarte bine explicate. Indiferent de natura lor, răspunsurile continuă să vină.

M'ai obişnuit să le caut.

Afişe şi anunţuri

noreply@blogger.com (Raluca Munteanu) — Thu, 25 Feb 2010 14:30:00 +0000

Din categoria Ralucomandări, m'am gândit să vă fac program pentru marţea care vine, adică aia datată cu 2 martie 2010.

Ce se întâmplă, mai exact, începând cu ora 18:00:

A 41a întrevedere a Clubului Fotografilor din Iaşi

**Accesul în Sala "Diotima" este permis doar persoanelor care fac parte din Clubul Fotografilor

Expoziţia de fotografie "Frânturi alb negru" semnată Cristian Bălţătescu

* vernisaj: marti 2 martie 2010, ora 19.30, Galeria "Labirint" (b-dul Carol I, Parcul Copou)

Expoziţia de fotografie "Vederi din Germania"

* vernisaj: 2 martie, ora 20.00 * Galeria "La Gard" (Parcul Copou, b-dul Carol I)

Ştiu că nu prea'i de ieşit pe vremea asta din casă, dar ce nu facem noi pentru artă? :)