Mie îmi plac documentarele foarte mult, aşa că, marţi, am luat parte la proiecţiile de filme britanice de la Cinema Mărăşti – eveniment din cadrul Zilelor Oraşului Cluj-Napoca. Documentarul London Olympica 2012 – Going for green -Britain’s 2012 Dreams mi-a atras atenţia în mod special – o producţie de excepţie despre întreaga muncă din spatele organizării Jocurilor Olimpice de la Londra, din care am învăţat multe şi am aflat câteva insight-uri destul de interesante despre sacrificiile pe care le-au făcut englezii pentru organizarea acestui eveniment de interes mondial. Acest documentar a fost prezentat cu sprijinul British Council Cluj.

• Marea Britanie are la dispoziţie 8 miliarde de lire sterline pentru întreaga organizare a marelui eveniment olimpic!
• Stadionul Olimpic are o capacitate totală de 80.000 de locuri, dar a fost construit în aşa fel încât capacitatea să poată fi redusă pe viitor, gândindu-i-se funcţionalitatea şi după JO 2012. Lucrările au început în 2008.
• Construcţia întregului Parc Olimpic a însemnat o desfăşurare de forţe incredibilă. Construit pe amplasamentul fostului teren industrial, peste 200 de foste clădiri industriale în paragină au fost demolate, iar un procent de 98% din materiale rezultate în urma demolărilor au fost reciclate.
• La întregul Parc Olimpic au contribuit 10.000 de muncitori, din mai multe domenii, cu un program de lucru de luni până duminică, de la ora 7 până la 20.
• 380.000 de plante au fost crescute şi atent întreţinute în sere şi grădini. 4000 de arbori şi arbuşti au fost atent pregătiţi pentru înverzirea Parcului Olimpic.
• Acest parc olimpic este un cartier în adevăratul sens al cuvântului, cu câte o arenă pentru majoritatea sporturilor, hoteluri, blocuri unde vor locui atleţii şi oamenii lor din staff, chiar şi un mic Sat Olimpic va fi gata la timp pentru a-i primi cu braţele deschise pe turişti pe perioara competiţiei.

Orice naţie visează la aurul olimpic la JO, dar medalia “Verde” pentru întreg Parcul Olimpic.

Vă las să vedeţi o parte din documentar

Mai multe aici.

Se spune că 10 zile intense de cultură cinematografică pe an sunt recomandate de orice medic.

Nici anul acesta nu am putut să stau departe de TIFF aşa că m-am înscris ca voluntar. Din nou. Ar fi al treilea an în care voluntăresc prin acest festival de mare angajament care mi-e din ce în ce mai drag cu fiecare an ce trece. Cu toate că m-am aglomerat niţel în perioada asta şi cu voluntariatul, şi cu sesiunea, învăţatul, proiecte şi examene, nu m-a lăsat sufletul să renunţ la singura activitate care îmbină perfect plăcerea şi cuvântul benevol. Am simţit că voi avea nevoie oricum de câteva momente de pauză şi relaxare între examene şi ce mod mai bun de a te destinde poate fi acela dacă nu cu nişte filme pe care nu ai ocazia să le vezi în fiecare zi, plus şansa (unică, zic eu) de a-ţi aduce contribuţia într-unul dintre cele mai importante festivale de film din Europa. Numai când te gândeşţi că ai avut ocazia să fi o mică rotiţă din angrenajul acestui mare eveniment internaţional te face să radiezi de fericire şi, cu o emoţie incontrolabilă, să te lauzi apropiaţilor: ştiţi, eu am fost voluntar în TIFF, şi l-am întâlnit pe actorul X, am stat la doi metri de maestrul Piersic sau Marcel Iureş. Despre asta-i vorba.

Atmosferă degajată, oamenii faini şi primitori, colectiv prietenesc în toate departamentele care se ocupă de dezvoltarea acestui festival, iar distracţia asigurată în fiecare seară la petreceri cu staff-ul şi voluntarii – asta înseamnă voluntariatul în TIFF. Armonie şi prietenie. Şi pentru că TIFF nu înseamnă numai atât, mai sunt şi filmele, care filme întotdeauna am susţinut că sunt nişte producţii mai speciale, sunt ceva aparte, sunt producţii cinematografice pe care nu le vezi în fiecare zi, realizate cu bugete mici, dar în care pasiunea şi dăruirea actorilor fac diferenţa. Un film la TIFF nu e unul hollywoodian, plin de efecte speciale, care să-l vedem cu toţii în fiecare zi.

În perioada 1-10 iunie e indicat să urmăriţi blogul TIFF pentru că vor apărea acolo nişte materiale bune, pagina de Facebook şi contul de twitter. De asemenea, trebuie să ştiţi că posesorii de smartphone vor avea ocazia să butoneze începând de anul acesta o aplicaţie dedicată a festivalului (disponibilă pentru Android şi iOS). Nu uitaţi şi de TIFF TV – locul unde festivalul se vede cel mai bine prin obiectivul camerei de filmat.

Spotul oficial de anul acesta este lansat în două versiuni, ambele încercând să parodieze ideea de “supradoză de filme”. Primul este regizat de Marian Crişan, iar al doilea de Iulia Rugină.

Tiffing plăcut…

Awake (2012). Detectivul Michael Britten se află la volanul maşinii sale împreună cu soţia şi fiul lui. Accidentul în care sunt implicaţi este unul extrem de grav din care unul din membri familiei nu scapă cu viaţă. Problema este că nu se ştie care dintre ei pentru că producţia se bazează pe subconştientul detectivului care creează două realităţi paralele, una în care se află cu soţia lui, şi alta când e cu fiul. Când e treaz e cu ea, iar când închide ochii e cu băiatul. Şi viceversa. Două vise, o singură realitate, care o fi cea adevărată, nu se ştie. Deocamdată.

Serialul e foarte bun, psihologic şi captivant, iar odată ce avansăm în el descoperim că acel accident nu a fost unul întâmplător, fiind produs cu intenţie de către cineva care are un interes ascuns în poveste. V-am oferit destule spoilere, vă las să vedeţi şi trailer-ul şi apoi sunt sigur că vă veţi convinge să-l vedeţi.

Sper că am clarificat cum stă treaba cu subiectul ăsta.

O televiziune cu profil financiaro-economic a cumpărat drepturile tv şi vor transmite sâmbătă noaptea meciul de box dintre Lucian Bute şi Carl Froch, unde românul îşi va apăra pentru a zecea oară centura IBF. Nu e prima dată când marile televiziuni de sport ignoră cu graţie şi alte sporturi decât fotbalul, şi mă refer aici fix la sport.ro, care din punctul meu de vedere nu mai există ca şi program de sport. Nisa spotivă la ei e foarte subţire, în afară de câteva amicale ale unor echipe româneşti pe care le dau în pauza competiţională (Steaua, bineînţeles) şi nişte meciuri de Europa League pe care le-a transmis sezonul acesta, sport.ro nu mai are nicio altă transmisiune de la vreun eveniment sportiv, mai multe are PROTV decât programul de nişă al trustului. Pe Liga 1 nu s-au bătut niciodată, la liga a doua au renunţat când au văzut că nu prezintă un interes prea mare (că au transmis-o o vreme, acum câţiva ani), iar de Champions League şi alte sporturi nici nu mai are rost să discutăm. Pe ce pun ei accent acum este skandenberg, wrestling şi nişte talk-show-uri insipide în care se discută despre fix nimic şi se bate apa-n piuă despre eternele probleme din fotbalul nostru.

DigiSport mai scoate capul din pământ în materie de sport şi mai nou observ că şi DolceSport a început să intre puternic pe zona asta. Primii vor avea din sezonul viitor, pe lângă Liga 1 şi Champions League, iar Dolce are o opţiune pentru Liga 1 şi în viitor poate prinde şi ceva Champions League. GSPtv în schimb, un alt canal de sport care a început promiţător când a fost lansat, a început să gâfâie pe final şi există multe semne care îi anunţă declinul.  De restul canalelor de sport care or mai fi, nici nu mai are rost să povestim, sunt nesemnificative. Eurosport însă e naşul tuturor în materie de sport, pe ei nu-i punem în aceeaşi oală cu televiziunile româneşti, ei joacă în altă ligă.

Până acum avem aşa, Money Channel şi B1tv, două canale care nu au nicio legătură cu sportul, dar au dat o palmă morală pionilor importanţi din media sportivă. B1 a transmis nişte meciuri ale naţionalei în caz că aţi uitat (amicale, nu mai ştiu exact care, una sau două, nu ştiu sigur dacă nu şi un meci oficial, dacă nu mă înşel?! Împrospătaţi-mi memoria.)  când nimeni nu vroia să o facă, TMC a mai avut în trecut nişte transmisiuni sportive.

Să le zică cineva managerilor de televiziuni sportive că mai există şi alte sporturi în afară de fotbal, mai există şi altceva în afară de becalioţi, că eu nu mai am nervi s-o fac.