cel mai bun să învingă!

ne jucăm aşa: voi trimiteţi foto cu meclele voastre deghizate fie în Axl, fie în Slash, la razvan punct exarhu at gmail punct com.

foto se postează pe blog şi e admirată & votată de cititori, prieteni, rude de la ţară.

primii trei simpatici câştigă biletele, al patrulea se consolează cu caseta.

aveţi o săptămână să umblaţi după bandane roşii şi peruci cârlionţate. deci vinerea viitoare decernăm.

go! go! go!

Şlapul, ca şi şaorma cu de toate, ar trebui să figureze pe stemă, în cazul în care s-ar lucra la una nouă. Şlapul merge cu un trening bun şi cu un ciorap alb, flauşat, de calitate, că are dungi. Ehee, târşăitul ăsta nu e aşa de simplu cum crede lumea, cum ar spune Matache Măcelaru’.

Nesimţirea se vede din mers. Trei sferturi din populaţie îşi târâie picioarele cu burta înainte şi cu o încredere demnă de o cauză mai bună. Calul se cunoaşte după dinţi, omul după călcătură. Sunetul de şlap tras cu scârbă pe asfalt va fi în viitorul recent la fel de natural ca adierea vântului printre frunze, la fel de firesc precum înjurătura de mamă la intersecţii, la fel de elegant ca zgomotul produs de o linguriţă lovită cu energie de pereţii ceştii în care se pregăteşte un ceai relaxant, zen, de slăbit sănătos şi cu credinţă în bunul Dumnezeu.

Încălzirea globală ne va ajuta să purtăm şlapi şi în cosmos, mai devreme sau mai târziu. În sfârşit, printre drepturile câştigate la revoluţie, loto şi alte jocuri de noroc, am izbândit acolo unde nici nu bănuiam: nimeni nu mai are motiv să se ruşineze că e mârlan. Dimpotrivă, e chiar cul.

Şlapul, ca şi constituţia, e un garant al democraţiei, oricine are dreptul să târşâie oricând, oriunde, cu sau fără ciorap adibas. În mod normal, la cât de bine merg toate, ar trebui să apară şi şlapii îmblăniţi, pentru ca populaţia să nu mai resimtă atât de drastic trecerile dintre anotimpuri. Nu ar fi rău să avem şi nişte maieuri îmblănite, sau măcar nişte şube cu mâneci scurte, pentru iernile blânde care vor veni.

În mod normal, marii noştri creatori de modă ar trebui să se implice şi ei în viaţa picioarelor cetăţii şi să creeze linii de şlapi de zi, de seară, de nuntă, de conferinţă, de team-building corporate, pentru că ei simt cel mai bine ce inseamnă un trening pret-a-porter.

E adevărat că la un şlap bun, investiţia în ciorapi te seacă, de-asta e bine să mai mergi prin Obor şi să furi meserie de la trend-setterii minimalişti din curentul mânca-ţi-aş. (Va veni şi vremea când copiii vor învăţa la şcoală că mai avem un concept intraductibil, pe lângă dor).

Am observat că purtătorii profesionişti de şlapi sunt încruntaţi de obicei, şi rânjesc ca nişte hiene, cu ochii mijiţi. Ei preferă de obicei şlapul alb, care e un fel de tigru alb, un leopard al zăpezilor în industria cauciucului şi scaiului. Albul e un simbol al purităţii, demonstrat ştiinţific de salvări şi cocaină.

Pe vremuri, când nu oricine avea acces la şlap, el se confecţiona din tenişi sau pantofi ieşiţi din uz, cărora li se decupau vârful şi călcâiul. Acum am scăpat de aceste umilinţe şi putem să ne unim cu Jamaica şi să strigăm în Piaţa Universităţii: Bob Marley, preşedinte!

Era papucului a asfinţit, aşa că povestea unui mare bogătan postdecembrist, care a dat o recepţie la care şi-a obligat toţi invitaţii să se descalţe pentru a păşi pe covorul furat din Casa Poporului şi acoperit cu plastic, pare o glumă deplasată. Invitaţii pot veni acum în costum încheiat la toţi nasturii şi şlapi, pentru că trăim în libertate.

Americanii au trimis în spaţiu acum ceva timp o capsulă în care au stocat câteva kestii pe care le-au considerat definitorii pentru civilizaţia umană, niţel Beethoven, niţel rock’n roll şi ceva date biografice ale planetei. Obligatoriu, la următoarea misiune, care ar trebui să fie românească, sau să nu fie deloc, ar trebui să adauge, pe lângă valurile mării, vuietul furtunii ori claxoanele din ambuteiaje, şi lipăitul şlapilor de oriunde: din spitale, de la preşedinţie, de la Ateneu, de la Sfinxul din Bucegi, de la barajul Bicaz, de la alimentara din cartier, de la Disco Ring Costineşti.

Pe lângă şlapi, nu trebuie uitat strigătul ascuţit al flexului, vibrato-ul bormaşinii şi bâzâitul aparatului de sudură, care, atâta vreme cât se aud, demonstrează că încă mai e ceva de distrus în ţară. Într-o bună zi ele vor fi înlocuite de laser, şi în liniştea care se va lăsa peste lume vom putea păşi silenţios mai departe, în şlapii noştri antigravitaţionali, fără baretă.

Doar sunetul seminţelor sparte le va arăta extratereştrilor că nu sunt singuri în univers.

si cum se mixa la disco ring, costinesti, tot in 1983