În fiecare zi sunt postate pe Flickr aproximativ 4.500.000 de poze și cam 5.200.000 pe Instagram. Realitatea contemporană nu a fost nici când mai divers și fidel documentată ca în era digitală. Vom putea probabil peste ani să recream digitalizat orașe întregi și evenimente complexe doar punând cap la cap miliardele de imagini realizate în cele mai diverse colțuri ale lumii. Fotografia de azi nu mai presupune dobândirea unor abilitați tehnice iar pentru ca e realizată pretutindeni capătă valențe antropologice.

Ca să înțelegeți de unde a pornit pană la urma toată nebunia asta ne vom întoarce în anul 1826, an din care datează cea mai veche imagine ce a supraviețuit pana azi. Joseph Nicéphore Niépce, un domn fracez cu preocupări științifice, începe să experimenteze în 1822 diferite procedee pentru copierea gravurilor obținând rezultate modeste.  Vara anului 1826 îl găsește pe Niépce în casa sa de la Saint-Loup-de-Varennes pregătindu-și camera obscură pentru o noua încercare. Va alege ca suport o placă cositorită bine șlefuita iar ca material fotosensibil, nu o sa va vina sa credeți, un amestec de bitum, ceva asemănător cu asfaltul. După o expunere de 8 ore, lucru ce a dus la iluminarea clădirilor pe ambele parți, a urmat ‘developarea’ ce consta în introducerea plăcii într-un solvent pentru a spala bitumul ce nu a fost întărit de lumina, rezultatul fiind o imagine pozitivă. S-a produs astfel geneza primei fotografii: “La cour du domaine du Gras”.

Manuscript notations and labels on the verso of Joseph Nicéphore Niépce's View from the Window at Le Gras. 1827-1963. Ink on paper backing of framed object. 25.8 x 29.0 cm.

Botezându-și procesul ‘heliografie‘ Niépce îl va prezenta Societății Regale din Anglia însa aceasta se va arata prea puțin interesată de invenția francezului. Întors acasă va încredința imaginea prietenului sau, botanistul și desenatorul Francis Bauer, cel care va face adnotări pe rama date legate de autor. Deși încearcă în 1929 un parteneriat cu Louis Jacques Mandé Daguerre, nu va produce prea multe imagini pentru ca se stinge din viață pe 5 iulie 1833, fără a i se recunoaște meritul de a fi realizat prima fotografie din istoria umanității. 

În secolul 19 imaginea va trece prin multe mâini fiind expusă pentru ultima oară în 1898 după care va fi uitata preț de vreo 50 de ani. Abia în 1952 Helmut Gernsheim, un neobosit istoric și colecționar de fotografie, va descoperi placa cositorita și îi va confirma proveniența si autenticitatea recunoscându-i lui Joseph Nicéphore Niépce rolul de prim fotograf. Imaginea va fi donata ulterior Universității din Texas, în proprietatea căreia se afla și în prezent. 

Prima încercare de scanare și reproducere a fost făcută în laboratoarele de cercetare al Eastman Kodak Company din Anglia în 1952. După 3 săptămâni de muncă asiduă, iluminând-o originalul dintr-o parte cu o sursă puternică de lumină, folosind film cu contrast mare și obiective speciale, laboratorul a putut oferi o primă copie. Limitările tehnologice ale vremii l-au făcut pe Gernsheim să declare că acestă copie e “o mare deformare a originalului” și a interzis multiplicarea ei pana în 1977.

Kodak Research Laboratory, Harrow, England. Gelatin silver print reproduction of Joseph Nicéphore Niépce's View from the Window at Le Gras. March 1952. Gelatin silver print. 20.3 x 25.4 cm.

Cea mai cunoscută copie este însa bazată tocmai pe această primă imagine obținuta de Kodak și este realizată de Gernsheim pe 20 martie 1952 după 11 ore de pictat cu acuarele, în încercarea sa de a reproduce cat mai fidel reflexiile date de heliografia originală. 

Helmut Gernsheim & Kodak Research Laboratory, Harrow, England. Gelatin silver print with applied watercolor reproduction of Joseph Nicéphore Niépce's View from the Window at Le Gras. March 20-21, 1952. Gelatin silver print and watercolor. 20.3 x 25.4 cm.

50 de ani mai târziu Prima Fotografieva fi supusă analizei scientifice, cu mijloace moderne, la institutul de conservare a imaginilor de la Getty, fiind fotografiată timp de o zi și jumătate din toate unghiurile și supusă la analize în infraroșu și ultraviolet, toate acestea pentru a găsi modalitățile optime de prezentare și conservare. Imaginea poate fi admirata azi la Harry Ransom Humanities Research Center iar contemplarea ei ne face sa conștientizăm cat de departe am ajuns azi și cat de greu a fost pentru pionieri fotografiei sa imortalizeze momentul.

Harry Ransom Center and J. Paul Getty Museum. Color digital print reproduction of Joseph Nicéphore Niépce's View from the Window at Le Gras. June 2002. 20.3 x 25.4 cm.

În ciuda avalanșei megapixelilor, a procesoarelor de imagine și a tuturor atuurilor pe care le aduce tehnologia de ultimă oră prin aparatele foto digitale, nostalgicii, unii profesioniști sau pur și simplu cei de „școală veche” formează o redută a fotografiei născută pe film.

F64 Studio susține inițiativa Centrului Ceh „Cuvinte pe peliculă”, onorând atât fotografia analog cât şi literatura cehă. Rezultatul va fi o expoziţie de peste 1.000 de fotografii alb-negru menite să pună în valoare operele celor mai renumiți autori cehi, între care Franz Kafka, Bohumil Hrabal, Karel Čapek , Václav Havel.

Centrul Ceh îi invită sâmbătă 19 mai la ora 11:00 pe toți pasionații fotografiei analog, dar și ai literaturii, la un maraton foto inedit: participanții sunt așteptați împreună cu aparatele lor foto analog la sediul Centrului, unde vor primi o rolă de film cu 24 de cadre FOMA, alb-negru şi un text al unuia dintre autorii cehi sărbătoriți prin această inițiativă. Experimentul este deschis primilor 50 de fotografi care se vor înscrie, iar filmele se acordă pe principiul „primul venit – primul servit”.

Având drept inspiraţie textul primit, fiecare fotograf ca avea la dispoziție 24 de ore (până duminică, 20 mai, între 11:00 – 12:00) să revină cu filmul expus.

Ce-ţi iese de la participarea la maratonul foto? Pe lângă o plimbare creativă și niște pasaje de literatură, ai ocazia să-ți fie selectate fotografiile pentru a fi expuse printre cele 1,000 de imagini alb-negru din expoziţia organizată la MNAC (în Foto Anexă). În plus, te aşteptăm joi 24 mai la ora 18:00 pentru a admira cele mai bune fotografii inspirate din literatura cehă. Ca bonus, dacă eşti cel mai talentat dintre participanţi, tu și povestea ta plecați în expediție la Praga, să găsiți muzele autorilor cehi.

Ai notat? Ora 11 la numărul 11 şi 24 de cadre timp de 24 de ore.

F64 Studio îți dorește munţi de inspiraţie, spor la fotografiat și nu uita să te oprești pe Facebook înainte să pleci spre Centrul Ceh! 

Vei răspunde provocării noastre?

Text si imagini: Costin Irimia

Marturii ale stravechii mari care fremata pe aceste meleaguri in demult uitatele ere geologice, depozitele de sare de la Slanic Prahova dezvaluie turistului curios doua perle: cea mai mare salina din Europa si Muntele de sare. Acesta din urma, declarat rezervatie naturala geologica si geomorfologica in 1954, este una dintre frumusetile naturale de prim plan ale Romaniei. 

S-a format prin prabusirea tavanului unei galerii de la o fosta mina de sare, care a dezgolit muntele, a format un lac si o grota, numita mai apoi Grota miresei, deoarece prin 1920, la 4 zile dupa nunta, o tanara s-a sinucis aruncandu-se dupa muntele de sare.  In momentul de fata este arie protejata si poate fi vizitata din afara ei. Muntele de sare este un subiect fotografic deosebit de interesant.

Apa si vantul, au creat in masivul de sare detalii incredibile, de o extraordinara finete si complexitate, astfel ca, fotografiate intr-un anumit fel isi pierd complet scara de detaliu si par marete si maiestuoase. Profitand de vremea frumoasa, am realizat acest documentar fotografic, incercand sa exprim ceea ce am vazut, precum si ceea ce mi s-a parut ca vad.

Tehnica folosita a fost una relativ simpla: camera Nikon D7000, un zoom de 18-200 mm si o focala fixa, de 50 mm, f1.4, tot de la Nikon. Nu am folosit tripod ci m-am ajutat de VR-ul de la 18-200 iar pentru obiectivul fix de un monopod VANGUARD Espod AM-233. Ca sa spun cinstit, 18-200 a facut cam toata treaba, fiind un obiectiv excelent si un nelipsit companion de calatorie.

Sunt clipe in care ne intrebam despre rosturi, despre semnificatii si motivatii. Sunt clipe in care ne intrebam despre viata, asa cum e sau asa cum ne inchipuim noi ca este. Sunt clipe in care lasa imaginatia libera, in care ne permitem sa visam. Uneori e greu de spus daca traim in vis sau in realitate. Dan este un visator. El traieste prin astfel de clipe, nu e realist, si ca orice alt visator, nu este perfect, dar imperfectiunea e frumoasa. Astfel, el incearca sa transforme realitatea intr-o alta realitate, realitatea lui personala si intima.

In lucrarile sale se pot ghici simboluri ascunse, nascute din experiente discrete, exprimate delicat, uneori poti simti o vaga neliniste, alteori predomina senzatia de netarmurire, dar privind cu atentie in interiorul acestui univers realizezi ca autorul se afla in cautarea rosturilor si motivatiilor ascunse ce pun in miscare lumea noastra.

Subiectele abordate sunt luate din viata dezi cu zi, principiul dupa care se ghideaza fiind acela ca: oricine poate fi un sfant, pana la urma toti sfintii au fost la inceput oameni obisnuiti. El incearca, si reuseste, sa gaseasca lumina din fiecare lucru, fiinta sau situatie care ,altfel poate, ar fi trecut neobservate. Fotografiile sale atrag si te fac sa le privesti indelung, pina in clipa in care simti ca uneori, lucrurile de care esti sigur nu exista.

Uneori, ai impresia unei naratiuni autobiografice avand ca suport fotografia, ai senzatia ca patrunzi intr-o lume stiuta doar de autor si care acum ti se dezvaluie. Imaginile se intiparesc in memoria privitorului si reapar uneori ca o experienta familiara, ca ceva trait in vremuri de mult uitate.

“Viata e pana la urma o vesnica incercare de a-ti intelege rostul, de a te construi si modela, de a evolua si de a te defini… mi-ar place sa descopar zilnic motive pentru a ma iubi.” Dan St. Andrei

Expozitia va avea loc pe 17 mai (joi) orele 19.00 la Penthouse Gallery din bulevardul Regina Maria, pe colt cu strada Poiana Florilor la numarul 15.

Animation Worksheep este un curs practic intensiv de animatie. 3 traineri (Dragos Stefan, Dan Panaitescu si Sergiu Negulici) si 10 participanti invata, creaza si lucreaza impreuna timp de 2 saptamani si jumatate, intr-o pensiune din Bran. Avem 3 spatii de lucru, adica 2 ateliere de stop-motion si un spatiu larg pentru munca pe computer si pentru desen.

Prima zi a workshopului a fost dedicata unui masterclass de scenaristica, tinut de Ana Agopian (scenarist) si Iulia Rugina (scenarist si regizor), in care participantii au aflat si discutat mecanismele prin care un povestitor isi poate spune povestea, exclusiv in imagini.

Apoi fiecare din cei 10 participanti au conceput o poveste scurta, descrisa intr-un storyboard de maxim o pagina. Trainerii au ales 5 dintre ele s-au format echipe de cate doi si au inceput productia celor 5 filmulete animate. Adica stop-motion, cut-out, 2D si 3D.

Si gata cu tehnicalitatile.

Animation Worksheep imi este cu siguranta cel mai drag dintre proiectele pe care le organizam (noi, adica Asociatia ESTE’N'EST). Pentru ca atat participantii cat si trainerii se implica si se dedica total Worksheep-ului timp de 16 zile. Se munceste in draci si toata lumea pare a fi absolut fericita cu asta.

Pentru al doilea an, trainerii, participantii si echipa tehnica formeaza combinatia perfecta din punct de vedere al comunicarii si al conlucrarii.

Dupa putin mai mult de o saptamana impreuna as vrea ca fiecare dintre cei 15 worksheeperi sa imi ramana prieten si coleg pentru totdeauna. Pentru ca imi place tot ceea ce face fiecare dintre ei. Si cum reusesc sa se completeze perfect.

Intr-o tara in care nu exista nici o scoala de animatie propriuzisa si, in acelasi timp, interesul pentru animatie este intr-o crestere rapida (fapt constat de noi si prin cresterea in popularitate a Anim’est-ului), Animation Worksheep este, imi permit sa cred, o necesitate. Mai mult, sper ca Animation Worksheep-ul sa fie primul pas spre o scoala de animatie.

Dar asta e deocamdata un Sci-Fi Fairy-Tale!

Un articol de: Vlad Ilicevici

Text & foto making of: Radu Grozescu
Articol aparut in revista FotoClass
Eram în prospecțiuni privind tema și locația unui material „making of”care să prezinte iluminarea cu blitz-uri de studio și departamentul cursuri/seminarii la F64 ne-a recomandat să luăm legătura cu Dragoș Borcănea:„foarte OK, atitudine pro, are un studio cu tot ce trebuie”. Și a avut dreptate. L-am sunat și am convenit să participăm la un shooting de fashion programat a doua zi. Sosim la studio împreună cu Cristi Uba, brand manager Elinchrom la F64, care a adus pentru testare o trusă de blitz-uri mobile Elinchrom Ranger Quadra și Ringflash ECO RQ.

În vreme ce actrița Diana Dumitrescu și make-up artist Simina Brădeanu pregătesc la masa de machiaj „personajele” ședinței foto, noi ținem de vorbă gazda ocupată cu montarea luminilor. Dragoș are două mari pasiuni: automobilele și fotografia. Interesul pentru fotografie a devenit foarte serios în perioada studiilor de inginerie auto. A început cu un compact Sony, în „divizia DSLR” a intrat cu un Canon 350D, iar în prezent folosește un Canon 5DII.

Este convins că în domeniul imaginii foto sau video poți evolua și ca autodidact:„Pe net poți să aduni datele pentru start, toate noutățile tehnice, dacă ești cu adevărat pasionat găsești și cărți interesante, sunt cursuri, workshop-uri, dar secretul este practica zilnică, numai așa îți formezi ochiul de fotograf.”

Primul său client a fost o firmă specializată în tuning auto, pentru care a fotografiat 7 mașini într-o noapte. „Era perioada de boom pe piața auto, vânzările creșteau de la o lună la alta…” Imaginile au fost remarcate, și astfel a reușit să găsească un prim angajament pro, la revista Cox: „Job de vis pentru un student… să fii plătit pentru a fotografia mașini grozave și fete frumoase.” Atunci l-a cunoscut și pe prietenul Ducu Ion (producător de seriale TV), cu care s-a asociat pentru înființarea D-Studio, un creative boutique specializat în proiecte de comunicare vizuală:

“Plecăm întotdeauna de la problemele cu care se confruntă clientul și căutăm împreună soluții. Fie că lucrăm în studio, sau ne deplasăm în altă locație, avem tot ce este necesar pentru producție foto, video, concept de imagine, practic acoperim tot ce presupune proiectul respectiv, chiar o întreagă campanie.”

Încep probele pentru setări, așa că atacăm subiectul vizitei noastre, iluminarea cu flash-uri în studio:
„Cu blitz-urile de studio a fost o adevărată telenovelă. Am început cu un set de Excella. Față de cât au costat, și-au făcut treaba foarte bine, iar ca etapă de start au fost OK, mi-au permis să-mi fac mâna în iluminarea de studio. Dar când am trecut la job-uri complexe, de genul pictoriale, au început să-și arate limitele: surprize la sincronizare, fluctuații de putere. Dacă este vorba de hobby, le poți trece ușor cu vederea, dar pentru standardul de calitate pro pot deveni o problemă. Așa am ajuns la F64, unde am discutat aprope o lună cu Cristi Uba despre diverse oferte, date tehnice, configurații. Am ales seria Style RX de la Elinchrom pentru fiabilitate în condiții de exploatare pro și pentru sistemul de setare prin telecomandă de pe trigger-ul montat pe aparat. Acesta permite un control extrem de comod al parametrilor de funcționare pentru fiecare unitate. După ce setezi canalul, poți comanda funcționarea fiecărui blitz fără să te deplasezi, sau să trebuiasca să cobori o unitate instalată pe un boom de exemplu. Se obține o mare economie de timp și efort, astfel încât te poți concentra pe ceea ce este important – compunerea cadrului, comunicarea cu modelul.”

Încurajat de funcționarea ireproșabilă a setului de trei Style RX, Dragoș a pus pe wish-list și gama de blitz-uri portabile Elinchrom Ranger Quadra: „În prezent, dacă trebuie să ne deplasăm folosim un generator. Nimic de zis, poate să ducă toate trei blitz-urile la full-power, dar este destul de greu la transport, deci potrivit pentru a lucra static, într-o locație.

Avantajul Ranger Quadra este portabilitatea, sunt foarte compacte și ușoare, nu fac nici un zgomot, însoțit de un asistent poți să mergi pe strada și să ‘‘furi’’ poze. La un eveniment, nuntă, poți să te deplasezi rapid, acoperi fără probleme grupuri, spații mai mari, ai o putere de 400ws aproape la fel de mobilă ca un blitz de patină.” Lucrul la masa de machiaj este gata, luminile sunt „în dispozitiv”, trecem la treabă.

Vă prezentăm o serie de fotografii finale, datele de expunere și schemele de lumini folosite, plus imagini care dau o idee despre cum au decurs peste patru ore de lucru.

Dragoș Borcănea colaborează cu F64 Studio pentru realizarea seminarului „Fotografia de studio”. Cei interesați de înțelegerea corectă a luminii și a modului cum aceasta poate fi controlată în condiții de studio se pot înscrie intrând pe pagina de cursuri/seminarii foto la f64 .ro. Pentru date suplimentare folosiți adresa: seminarii@f64studio.ro.

Pentru orice fotograf, pierderea sau furtul echipamentului cumparat cu greu este probabil unul dintre cele mai sumbre ganduri. De multe ori insa, atentia pe care o acordam echipamentului de protectie si transport nu e nici pe departe pe masura implicarii in alegerea aparatului care ni se potriveste cel mai bine sau a accesoriilor.

In centrele urbane aglomerate, la evenimente, concerte sau pur si simplu in mijlocul multimii, oare de cate ori ai stat cu ochiul pe vizor si urechea ciulita catre rucsacul din spinare, doar-doar vei putea surprinde momentul in care cineva deschide fermoarul si iti sustrage unul dintre obiective sau poate aparatul de rezerva? Solutia ar putea parea simpla, sa transformi rucsacul in marsupiu, dar asta iti limiteaza miscarile, e incomod si nu pare nici cea mai profesionista abordare.

Tamrac Zuma 9 Secure Traveler ofera o alternativa tuturor acestor acrobatii si rezolva orice tentativa de subtilizare a echipamentului foto printr-o masura extrema de securitate: astfel, accesul la echipamentul foto a fost limitat la zona spatelui, continutul fiind accesibil numai de catre “purtator”.

Practic, cei tentati de continutul rucsacului se vor lasa pagubasi in conditiile in care nu il pot accesa fara permisiunea sau cunostinta “purtatorului”.

Un alt avantaj al rucsacului este simplitatea prin care posesorul de drept poate accesa obiectele din interior. Astfel, geanta se fixeaza prin cureaua de mijloc, iar curelele de umar sunt eliberate. Rucsacul se roteste catre fata, in jurul taliei, iar utilizatorul are acces imediat la echipament, fara sa fie nevoit sa lase rucsacul jos, sa ingenuncheze sau sa bâjbâie contorsionand mana la spate.

Echipamentul foto nu este protejat numai de hoti, dar si impotriva socurilor mecanice, asta datorita spumei de o densitate crescuta. Peretii din spuma isi pot modifica pozitia permitand “editarea” interiorului gazduind si protejand un DSLR cu un obiectiv de pana la 15 cm atasat si 1-2 lentile suplimentare sau un blitz.

Si restul accesoriilor, precum memoriile, acumulatorii, cablurile sau filtrele foto vor fi in siguranta, in buzunarele transparente, asigurate cu fermoare rezistente. Rucsacul include chiar si un buzunar pentru tableta din dotare, iar buzunarul lateral este suficient de rezistent incat sa permita depozitatea chiar si a unui minitrepied cum ar fi Tamrac’s ZipShot®.

Chiar daca, prin design-ul avansat, rucsacul asigura o protectie buna impotriva ploii, pentru conditii extreme (ploaie torentiala sau nisip) se recomanda utilizarea husei existente in dotarea acestuia.

Nimic nu se compara cu Maramuresul atunci cand vine vorba de oameni si de ospitalitate. In acest tinut in care satul inca mai rezista, vom putea sa ne mai amintim de vacantele de la bunici, de cararile prafuite si de casele  garbovite, de animalele domestice care cu toate aveau un nume, de mirosul de iarba si de mancarea facuta pe soba. Tara Lapusului este poate cea mai bine conservata zona din acest punct de vedere, este o zona in care turismul a patruns mai greu si locurile au ramas neschimbate.

Pe parcursul workshop-ului se vor fotografia minunatele biserici de lemn, intre care se remarca cea din Rogoz, inclusa in Patrimoniul Mondial UNESCO, casele de lemn si peisajul rural, portrete cu oameni deosebiti, dar si activitati cotidiene sau zile de sarbatoare. O sedinta aparte in ora albastra o vom aloca Manastirii Rohia, iar la Rogoz vom beneficia de bunavointa preotului pentru o sedinta foto mai deosebita. Gazdele de la pensiune sunt foarte primitoare, asa cum ii sta bine oricarui maramuresean si ne vor delecta cu bucate alese, asezonate cu traditionala horinca. Totul este fotogenic in acest tinut, iar deschiderea oamenilor in fata camerei este uimitoare. Cine vrea sa invete sa fotografieze oameni trebuie sa inceapa cu Maramuresul.

Workshop-ul se va desfasura intre 24-27 mai 2012. Inscriere si mai multe informatii pe http://photolife.ro/ro/detalii/workshop-uri

Va asteptam!

Cu 5 zile inainte de meci am primit confirmarea acreditarii. Aveam deja bilet dar nu am putut spune nu unei ocazii inedite. Pentru mine, finala cupei UEFA avea sa fie interesanta din mai multe punte de vedere. Dupa Supercupa Europei de anul trecut, intre Barcelona si FC Porto, la care am stat in tribune, aceasta urma sa fie primul meu meci de fotbal la care sa particip in calitate de fotograf. Nu am nici cea mai mica idee despre fotografia de fotbal, si in general de sport, insa am sperat ca macar experenta de jucator sa ma ajute cumva.

Cu cele doua Mark II ale mele si cu un 70-200 mm nu prea aveam multe de facut, in afara de fazele fixe (prezentarea echipelor, inmanarea cupei, etc), expresii ale jucatorilor aflati in apropiere (asta daca aveam noroc sa fuga in directia mea).

Cu o zi inainte am primit de la F64 un Canon 5D Mark III si o lentila de 300 cu 2.8. Pana in clipa meciului nu am apucat sa ma joc cu aparatul. Cu un pic de ajutor (telefonic) din partea tehnicienilor de la magazin, i-am dibuit functiile de baza in timp ce ma aflam la stadion.

De noul Mark III, ca fotograf documentarist, te indragostesti din clipa in care il ridici. Este un aparat cu un grip, zic eu, perfect. Cand stai de mana atarnat cu un aparat de fotografiat, uneori si 12 ore, conteaza.

Mult mai silentios si mai rapid, te face sa ti-l doresti imediat. Pentru ce fac eu, ambele functii sunt extrem de importante.

Cele 61 de puncte de focus sunt insa ce mi-am dorit cel mai mult de la noul Mark III. Controlul pe zona de clar si viteza mea de reactie este felul in care ma asigur ca momentul decisiv nu a trecut pe langa mine.

Noul sistem de focus, in conditii de sport, necesita mai mult timp de intelegere si pregatire decat am avut eu. Daca as fi reusit sa-mi fac treaba cu el din secunda doi in documentarele pe care le realizez de obicei, aseara, pe stadion, am dat destule rateuri…

Vreau insa sa il testez si in conditii de documentar…Sunt curios de performantele pe care le are in conditii de luminozitate scazuta, o situatie care mie imi place foarte mult…

Asa mi-am inceput si mi-am incheiat eu cariera de fotograf de sport…cea mai placuta amintire ramane insa debutul colaborarii cu F64.

Imagini si text: Mugur Varzariu