Fapt Divers

Romanii au Talent Sezonul 2

2012-02-23T13:34:00.002+02:00

A inceput pe 17 Februarie cel de-al doilea sezon din Romanii au Talent,Show-ul ce a intors Romania cu capul in jos!
Din primele doua difuzari nu prea am avut ce vedea,din punctul meu de vedere,deoarece nu au fost persoane cu talente nemaivazute,niste trupe de dansatori,un baietel care canta etc.
Ceea ce imi place cel mai mult si cred ca nu o sa ma plictisesc niciodata sa ma uit este juriul,mai exact "arbitrii".

Si mai exact de atat,Anda! Nu ma plictisesc niciodata sa o admir.
Imi place si de Andy,si anume felul lui de a fi (nu sunt pe invers),este comic,are simtul umorului.
Insa sa nu uitam de cel de-al treilea membru,Mihai Petre.Despre el nu prea pot sa-mi spun punctul de vedere,deoarece nu este unul prea frumos.Dar poate ca eu ma insel.
Voi ce parere aveti despre Mihai Petre? Va place sa se afle in juriu,la masa celor care dau "notele"?
Si pe cine ati prefera sa fie in locul lui?

Ce parere aveti despre Politia Internetului?

2012-02-05T16:17:00.003+02:00

Politia Internetului a ajuns si la noi in Romania.Dupa modelul celorlalte tari din Europa,unde downloadul filmelor si melodiilor gratis se pedepseste cu inchisoarea,si la noi in Romania a aparut asa ceva.
S-ar fi inchis de curand un mare site de trackere din acest motiv,site roman.
Dupa ce se va instaura vizibila ceasta politie a internetului,nu veti mai putea vedea sau downloada un film gratis,nu veti mai putea asculta sau descarca o melodie gratis,chiar si pozele vor avea drepturi de autor.
Ce parere aveti despre acest lucru? Dupa ilegalizarea downloadului gratuit,ce rost va mai avea internetul? Doar pentru a avea un cont de Facebook,pe care daca veti da share la o melodie sau poza veti fi trasi la raspundere?

Va avea oare bani toata lumea pentru a plati un abonament sau pentru a cumpara un dvd cu un film sau un dvd sau cd cu un album de muzica,care va costa pe putin 4-5 euro?

Veti renunta voi la pachetul de tigari zilnic si o berica,dar nu orice berica,un bidon la 3 litri,de-ala de neam prost?

Astept parerile voastre aici!

Bucurestiul Vandalizat de Protestatari

2012-01-15T20:27:00.002+02:00

In aceasta seara de Duminica,15 Ianuari 2012,oamenii au iesit pe strazi in capitala pentru a prostesta pro Arafat.Insa acestora li s-au alaturat si anumiti huligani,asa cum spun in direct cei de la Realitatea Tv,care transmit in direct din centrul capitalei.
Acestia spun ca cei care se manifesta violent sunt suporterii galeriilor de fotbal.Acestia au dat foc tonetelor de ziare,au amenintat cameramanii,au aruncat cu pietre in jandarmii.
Ceilalti care se manifestau pasnic la protest au inceput sa isi dea cu benzina din cap pana in picioare,sa isi dea foc si sa se arunce in flacari in jandarmi.
Lucrurile au luat-o razna in momentul de fata in centrul capitalei,este un fel de razboi al oamenilor cu jandarmii.
Jandarmii au venit in numar foarte mare cu fumigene,tunuri cu apa,gaze lacrimogene etc.
Traficul in Bucuresti dinspre Berceni spre Unirii a fost blocat de protestatari.
Jandarmii le fac cu greu fata protestatarilor,asa zisii "huligani" de catre cei de la Realitatea Tv.

Voi ce parere aveti?Merita sau nu actualul guvern asemenea manifestatii?

Exista Raiul si Iadul?

2012-01-12T21:13:00.004+02:00

Bineinteles ca pentru cei mai multi dintre voi aceasta intrebare este una retorica,deoarece cei mai multi dintre voi presupun ca sunteti credinciosi si credeti in divinitate cu tarie.Nu pot spune ca nu sunt credincios,insa nici nu pot sustine ca exista Raiul sau Iadul in cea de-a doua viata.

Spun lucrul acesta deoarece stiinta nu a putut sa dovedeasca acest lucru,adica nu exista om care sa se fi dus in Rai sau Iad si sa se fi intors de-acolo cu dovezi solide.
Unii pot spune ca reincarnarile,intalnirile cu ingerii sau cu Dumnezeu in vise,venirea mantuitorului Iisus Hristos pe pamant acum 2012 ani,sunt dovezi cat se poate de solide care sa sustina aceasta teorie a vietii de apoi,a Raiului si a Iadului,doua lumi diferite pentru cei rai(Iadul) si cei buni(Raiul).
Din punctul meu de vedere aceste lucruri nu sunt niste dovezi concrete deoarece aceste lucruri au fost scrise in Biblie,iar de acolo oamenii au preluat informatiile si le-au transformat in filme,tablouri s.a.m.d. pentru a ne face sa credem in asta.
Insa eu unul nu cred ca exista dupa moarte aceste doua lumi in care sufletele oamenilor sunt repartizate in functie de faptele realizate pe pamant.
Voi ce parere aveti?Credeti sau nu ca exista Raiul si Iadul?

Catelusi Bichon Havanez

2012-01-08T01:17:00.002+02:00

Am o catelusa Bichon Havanez care a facut 6 pui,dintre care 2 au fost vanduti in targ,iar restul urmeaza sa fie dati.Eu sunt din Arges,comuna Calinesti.
Daca doreste cineva sa achizitioneze un catelusi Bichon Havanez,poate lasa aici un comentariu.Toti catelusii sunt negrii cu putin alb,am 1 baiat si 3 fetite.Urmeaza sa le faca si carnete de sanatate,sunt deparazitati,mananca aproape orice,de la painica pana la supa sau pedigree junior.

Pretul de pornire este de 300 ron,negociabil.
Acestia sunt de talie mica,nu cresc in inaltime foarte mult,iar in lungime au aproape o jumatate de metru.
Precizez ca au doar 2 luni puii.
Am sa revin cu un Edit cu mai multe poze cu acestia!

BACOVIA - CEL MAI IMPORTANT POET SIMBOLIST ROMÂN

2011-12-09T15:37:00.002+02:00

Bacovia este unul dintre marii poeti originali de dupa Eminescu ; despre manierismul estetic definind atmosfera cunoscuta în istoria literara sub numele de bacovianism au vorbit toti marii critici. Atmosfera launtrica particulara este, cum spunea Eugen Lovinescu, deprimata de toamne reci, cu ploi putrede, cu arbori cangrenati, limitat într-un peisagiu de mahala de oras provincial, între cimitir si abator … atmosfera de plumb … în care pluteste obsesia mortii si a neantului . Gasim in opera lui George Bacovia (pseudonimul lui George Vasiliu) influente din E. Poe si din simbolismul francez : Rollinat, Laforgue, Baudelaire, Verlaine – prin atmosfera de nevroza, gustul pentru satanic, ideea mortii, cromatica si predilectia pentru muzica. G. Bacovia este poetul toamnelor dezolante, al iernilor ce dau sentimentul de sfârsit de lume, al caldurilor toride, în care cadavrele intra în descompunere, al primaverilor iritante si nevrotice (Lacustra, Cuptor, Nervi de primavara, Decembrie). Cadrul este orasul de provincie, cu parcuri solitare, cu fanfare militare, cu cafenele sarace, cuprinse într-o realitate demoralizata . Alaturi de figurile proiectate pe acest fundal : copii si fecioare tuberculoase, o palida muncitoare, poetul insusi, ratacind fara sens, facând gesturi absurde, devin personaje : toamna, somnul, plânsul, golul, frigul, tristetea, umezeala, raceala, nevroza, primavara .

Bacovia începe prin a evoca orasul de provincie somnolent, amantii care merg la gradina sa asculte fanfara militara, vântul care poarta prin piata dezolata hârtii si frunze de-o valma – plictisul provincial, cu alte cuvinte Ce trista opera cânta / Fanfara mmilitara / Târziu în noapte, la gradina … / Si tot orasul întrista fanfara militara. // Plângeam, si rataceam pe strada / In noaptea vasta si senina ; // Si-atât de goala era strada - / De-amanti gradina era plina ; catedrala ce se ridica peste toate împungând cu trufie cerul, în vreme ce copacii se scutura de frunze : Se uita în zari catedrala, / Cu turnu-i sever si trufas ; / Gradina orasului plânge / Si-arunca frunzisu-n oras // E toamna … metalic s-aud / Gornistii, în fond, la cazarma. Peisajul samanatoristilor, câmpul, vitele, talangile, pâcla toamnei prin livezi este prezent si în poezia lui Bacovia : E-n zori, e frig de toamna, / Si cât cu ochii vezi / Se-ncolaceste fumul / Si-i pâcla prin livezi. // Rasuna, trist, de glasuri,/ Câmpiile pustii, - / Si pocnet lung, si chiot / Se-aude-n deal la vii. // C-un zmeu copii alearga, / Copil, ca ei, te vezi / Si plângi … si-i frig de toamna … / Si-i pâcla prin livezi.
Dar în astfel de imagini ale tristetii provinciale, Bacovia îsi face curând o atmosfera proprie, întemeiata nu pur si simplu pe sentimentalism ca la Demostene Botez, ci pe o dezorganizare sufleteasca. Astfel, melancolia devine deznadejde, plictisul – suferinta . Ce e dintr-o data bacovian sunt nervii : Orasul luminat electric / Dadea fiori de nebunie - / Era o nopte de septembrie, / Atât de rece si pustie ! Poetul evoca din ce în ce mai insistent vremea de plumb, toamna cu ploi ce cad, pe case si în suflet : Da, ploua cum n-am mai vazut .. / Si grele talangi adormite / Cum suna sub suri învechite ! / Cum suna în sufletu-mi mut / Oh! plânsul talangii când ploua ! Ploaia e târâitoare, de o monotonie care da nevroze. Toamna e anotimpul ftizicilor : E toamna, e fosnet, e somn … / Copacii, pe strada ofteaza ; / E tuse, e plânset, e gol … Si-i frig, si bureaza . La Bacovia, boala se transmite amurgului, frunzelor, parcului devastat, fatal : Mâncat de cancer si ftizie / Patat de rosu, carne-vie . Pe strazi, amantii mai bulnavi, mai tristi, fac gesturi ciudate , un nebun racneste în gradina publica , un palid visator s-a împuscat ; oamenii merg ca-n vis vorbind singuri. Astfel s-a instalat o stare specifica, si anume delirul : Pe drumuri delirând, / Pe vreme de toamna, / Ma urmareste-un gând / Ce ma îndeamna : / Dispari mai curând ! Poetul face gesturi fara nici un fel de sens : In casa iubite de-ajung / Ei zgudui fereastra nervos,/ Si o chem ca sa vada cum ploua / Frunzisul în târgul ploios . // Dar iata si-un mort evreiesc .. / Si ploua, e moina, noroi / In murmure stranii semite / M-ajung si eu în convoi. // Si nimeni nu stie ce-i asta . Sentimentul dominant e de totala incomunicare. Poetul trece zadarnic pe sub fereastra iubitei : Orasul doarme ud în umezeala grea. / Prin zidurile astea, poate, doarme ea - / Case de fier în case de zid, / Si portile grele se-nchid . / Un clavir înga-ncet la un etaj, / Umbra mei sta în noroi ca un trist baraj - // Stropii sar, / Ninge zoios; / La un geam, intr-un pahar, / O roza galbena se uita în jos .
Simbolismul poetului e acela din traditia sumbra a baudelarismului, care a cântat ploaia insinuata, rece, provincia, urâtul funebru, monotonia burgheza, tristetea autumnala : Ploua, ploua, ploua / Vreme de betie / Si s-asculti pustiul / Ce melancolie!
Ploua, ploua, ploua … ; Da, ploua cum n-am ami vazut … / Si grele talangi adormite, Cum suna sub suri învechite ! Cum suna în sufletu-mi mut ! // Oh, plansul talangii când ploua ! Prototipii lui Bacovia sunt Rodenbach, Rimbaud si Verlaine . Cadavrele intrate în putrefactie sunt o reminescenta din Baudelaire, iar toamnele insalubre, tusea si ftizia vin de la Jules Laforgue, care se pare ca avea tuberculoza ( E toamna, e fosnet, e somn, / Copacii, pe strada, ofteaza ; / E tusa, e plânset, e gol … ; Un bolnav poet, atacat / Se plimba tusind pe la geamuri - / O fata, prin gratii, plângând, Se uita ca luna prin ramuri ) . Tema plictisului duminical si provincial e mai putin dezvoltata de poet. Umiditatea pluviala de la Rodenbach ia la Bacovia aspecte infernale si se observa o adevarata teroare de apa trista, ostila, care contamineaza tot, un sentiment fizic de insalubritate : Târâie ploaia … / Nu-i nimeni pe drum : / Pe-afara de stai / Te-nabusi de fum ; Nu e nimeni … ploua … plânge o cucuvaie / … Vai, e ora de-altadata, umbre ude se-ntretaie/ Si-n curentul unui gang atipesc, plin de ploaie . Ploaia si ninsoarea nelinistesc prin durata si imensitate : E noapte uda, grea, te-neci afara ; Ploua, ploua, ploua / Vreme de betie - / Si s-asculti pustiul / Ce melancolie ! / Ploua, ploua, ploua … ; Si toamna si iarna / Coboara amândoua : / Si ploua si ninge / Si ninge si ploua .
Afara ninge prapadind …; Ninge secular … ; Ningea grandios în orasul vast cum nu mai este, / Ning la cinematografe grave drame sociale, Pe când vântul hohoteste-n bulevarde glaciale… .
Penetratia umezelei peste tot, atmosfera cetoasa care înabuse, crâsmele umede, murdare, ziduri vechi ce se dârâma, peretii uzi si frigul, un mort evreiesc pe ploaie , o fata îngropata pe ploaie, toate acestea sfârsesc prin a da nervi, prin a exaspera. Isterizati, bolnavii racnesc la ploaie : Si ce enervare pe gând ! / Ce zi primitiva de tina ! / O bolnava fata vecina / Racneste la ploaie râzând .
Poezia Nocturna exprima starea sufleteasca a citadinului nelocalizat : Fug ratacind în noaptea cetatii, / In turn miezul noptii se bate rar, / E ora când cade gândul amar / Tacere .. e ora lasitatii … // Te pierzi în golul singuratatii, / O, suflet al meu, de lume fugar, / E ora când Petru plânge amar / Asculta … e ora lasitatii … . Bacovia a scris muzica si si-a scris versurile dupa strunele vioarei , iar în urmatoarele versuri se face referirea la imitatia cadentei unui mars funebru Ningea bogat – sitrist ningea – era târziu / Cand m-a oprit – în drum, la geam clavirul; / Si-am plâns la geam, si m-a cuprins delirul - / Amar, prin noapte – vântul – fluiera pustiu . La un moment dat, Bacovia afirma ca fiecarui sentiment ii corespunde o culoare . ( Pictorul înrebuinteaza în mestesugul sau culorile : alb, rosu, violet. Le vezi cu ochii. Eu am încercat sa le redau cu inteligenta, prin cuvinte. Fiecarui sentiment îi corespunde o culoare. Acum, în urma m-a obsedat galbenul, culoarea deznadejdei. De aceea ultimul meu volum poarta titlul Scântei galbene ). George Bacovia prefera deci culorile închise, sumbre – negru, violetul, griul , dar si pe cele deschise cum este albul , galbenul, etc.
negru si alb : Copacii albi, copaci negri / Stau goi, in parcul solitar ;
Cu pene albe, pene negre ; Si frunze albe … frunze negre .
Viziunea copaci albi / negri si frunze albe / negre are un caracter ireal (apare aici motivul cromatic) .

albul : Câmpia alba – un imens rotund - / Vâslind, un corb încet vine din fund , /
Taind orizontul diametral .
Copacii mari si ninsi par de cristal .
Imperechind ritmica muzicei si senzatia de grandoare, el ne da privelisti fantomatice de valsuri în alb, astfel amintind de tehnica vaporoasa a lui Degas
negru : Carbonizate flori, noian de negru .. / Sicrie negre, arse de metal, Vesminte funerare de mangal, / Negru profund … numai noian de negru . ( negru = imaginea mortii )
Un simbol al întunericului si al mortii este corbul : O, corb ! Ce rost mai are un suflet orb …, Ce vine singur în pustiu - / Când anii trec cum nu mai stiu. / O corb ! / Ce rost mai are un suflet orb …
violet : Culoarea violet devine simbol prin efectul straniu al generalizarii ei. Totusi exista însa si interpretari simbolice preexistente, culturale ale violetului – violenta, fast, precum si artificialitate. Fiind considerata o culoare care înghite lumina, galbenul este o culoare de doliu, culoare a secretului si apare în poeziile Amurg violet sau Matinala .
1. Aurora violeta / Ploua roua de culori- / Venus, plina de flori, / Pare o vie
violeta
2. Amurg de toamna violet … / Doi plopi, în fund apar în siluete : / - Apostoli
în odajdii violete - / Orasul tot e violet

galben : culoarea deznadejdii si totodata este tonul lâncezelei autumnale, al anemiei.
Privitor la culoarea rosie, Bacovia afirma ca … e sângele, e viata zgomotoasa .
Poezia lui George Bacovia nu este numai un produs organic al unei sensibilitati maladive , lipsita de retorica si de patetic (Pompiliu Constantinescu). Bacovia îsi compune ca si Alexandru Macedonski o masca ; îsi face din suferinta un stil, o conventie. Poetul se joaca pe sine, ca si Minulescu, dar pentru a se exprima. Bacovianismul e o haina de teatru, o proza patetica. Nu ascultam confesia uni bolnav, ci vedem o punere în scena, poetul desprinzându-se pe fondul universului caruia i-a dat viata ca un personaj .
Bacovia reprezinta punctul cel mai înalt al simbolismului românesc, situându-se totodata, prin valoare, mai presus de simbolism si de orice curent literar, în universalitate. Influenta lui asupra poeziei secolului XX ramâne o pagina nescrisa a istoriei noastre literare. Ea e extraordinara, dar implica un paradox :; poetul cu cel mai adânc ecou asupra poeziei românemoderne este, izolat în strania lui frumusete, inimitabil .

Aeromodelism:Mitsubishi A6M2 Zero

2011-12-08T14:43:00.004+02:00

Mitsubishi A6M2 Zero,faimosul avion de vanatoare al japonezilor,din a doilea razboi mondial.Datorita vitezei si agilitatii lui,acest avion deveniste un cosmar pentru aliati,starnind teama ori de cate ori acest avion isi facea prezenta cunoscuta.Daca sunteti pasionati de aeromodelism sunt sigur ca v-ar placea sa va construiti acest model de avion,de aceea am decis sa va pun la dispozitie planurile complete in format PDF pe care le puteti descarca de AICI !

CELERY CROQUETTES

2011-12-08T14:32:00.002+02:00

Ingredients:
1 or 2 heads of celery
a teacupful of dried and sifted Allinson breadcrumbs
2 eggs
pepper and salt to taste

Preparation:
Well wash the celery, remove the coarse outer stalks, and steam the parts used until they are a little tender. Then cut them into pieces about 2 inches long, dip them first into the egg whipped up, then into the breadcrumbs, and fry them in boiling butter, vege-butter, or olive oil until a nice brown; dust with pepper and salt, and serve up very hot; eat with white or tomato sauce

Fraţii Jderi - epopee a domniei lui Ştefan cel Mare

2011-12-08T14:25:00.002+02:00

Mihail Sadoveanu

Izvoare: La crearea trilogiei „Fraţii Jderi” s-a pornit de la un material artistic şi documentar - cronica lui Ureche şi „O samă de cuvinte” a lui Neculce, „Descrierea Moldovei” de Cantemir, dar scriitorul a avut în atenţie şi scrierile lui Alecsandri, Eminescu, Delavrancea, Bolintineanu, Iorga, în care era glorificat Ştefan cel Mare. În ţesătura romanului apar şi fire din memoria folclorică: recunoaştem motive preluate din balade populare („Toma Alimoş”, „Corbea”, „Chira Chiralina”, „Şerb sărac”, „Gruia lui Novac”) ori din basme precum şi elemente de mitologie păgână şi creştină. La acestea se adaugă documentele aflate în arhivele din Veneţia, şi picturile de la Voroneţ, pentru care au pozat oamenii măriei-sale - vezi Apus de soare de Delavrancea.
Romanul istoric „Fraţii Jderi” evocă epoca domniei lui Ştefan cel Mare între anii 1469 şi 1475, fiind considerată o epopee, un amplu poem epic care povesteşte fapte eroice, împletind datele istorice cu produsele ficţiunii şi ale legendei.
Tema: de astfel unică pentru toate romanele sale istorice este aceea a luptei pentru libertatea naţională şi socială a poporului văzută în strânsă legătură cu evoluţia ţării Moldovei.
Scrisă în anii maturităţii, după alte evocări istorice, într-o perioadă de puternică instabilitate politică, socială şi culturală, în anii dinaintea ultimului război mondial şi în timpul acestuia, pentru autor Moldova din veacul al XV-lea condusă de mintea genială şi braţul tare al lui Ştefan cel Mare reprezintă o epocă de echilibru şi putere. Este epoca maximei stabilităţii a statului moldovenesc sub domnia lui Ştefan cel Mare. Fără să rezolve desigur contradicţia socială fundamentală a feudalismului, aceea dintre şerbi şi exploatatorii lor, Ştefan cel Mare a adus o relativă pace internă prin aşezarea temeinică a unei puteri centrale antiboiereşti, alcătuită din elemente care sprijineau domnia. În felul acesta, epoca evocată de Sadoveanu este epoca pregătirii şi începerii luptei pentru asigurarea independenţei de stat, prin scuturarea vasalităţii faţă de turci, stare în care se afla Moldova de la predecesorul său Petru Aron .
Trilogia „Fraţii Jderi” este alcătuită din romanele „Ucenicia lui Ionuţ (1935), Izvorul-alb (1936) şi Oamenii Măriei sale fiind un roman epopeic simbolic pentru că ne găsim în faţa atât a destinului individual cât şi cel colectiv, investite cu sensuri simbolice.
Ucenicia lui Ionuţ - Volumul I - este un roman al cunoaşterii primitive, empirice, al credinţelor în mituri şi în minuni, al iniţierii, pentru că Ionuţ intră ucenic la ucenicia armelor din poruncă domnească spre a învăţa cum să devină ostaş adevărat.
Intriga complicată şi imprevizibilă, situaţiile epice limită, culoarea locală ce contribuie în bună măsură la realizarea tonalităţii, dau, evident, impresia de roman istoric, unde întâlnim formule ale romanului de aventuri practicate de Walter Scott şi Al. Dumas.
Hramul Mănăstirii Neamţ, cu care se deschide primul volum este un spectacol ceremonial ce are rolul de a sublinia măreţia voievodului şi unitatea dintre acesta şi mase. În acest moment intră în scenă Ionuţ Jder şi Nechifor Căliman. Din povestea bătrânului staroste, plină de umor, aflăm despre războiul lui Ştefan „cu această ţară fără rânduială”, unde poruncesc „mulţi stăpâni”. Acum se conturează vechiul conflict domnitor-boieri.
Facem apoi cunoştinţă cu familia lui Manole - Păr Negru al cărui feciori sunt cu toţii închinaţi slujbei domneşti: Simion-comis şi el; Nicoară - călugăr care sub anteriul monahal poartă arme; Cristea al doilea comis aflat sub influenţa frumoasei Candachia, Damian-neguţător la Liov dar „ochiul deschis al domnitorului” peste hotare, Ionuţ - mezinul este chemat în slujbă domnească.
Intriga se învârteşte, mai ales în jurul tentativei nereuşite a lui Gogolea Pogonat de a-l răpi pe Catalan. Armăsarul domnesc are însuşiri magice. În el este concentrată puterea voievodului.
Arhimandritul Amfilohie şi părintele Timotei sunt dascăli vestiţi de la care Ionuţ are multe de învăţat. Numită „bildungsroman”, „Ucenicia lui Ionuţ” este deocamdată un roman al inocenţei. Candoarea tânărului erou este reliefată mereu de către Nechifor Căliman, care îl numeşte „mânz”. Tânărul cunoaşte şi prima criză erotică. Dragostea pentru jupîniţa Nasta, de la Ionăşeni, îl determină să trădeze frăţia de cruce cu Alexăndrel-Vodă - fiul domnitorului. Are prilejul să-şi treacă examenul de oştean adevărat, prin lupta vitejească cu duşmanii lui Vodă, salvând viaţa fiului domnesc. Ionuţ dovedeşte că este format ca oştean în timpul luptei contra tătarilor când îl ajută pe Simion să captureze pe fiul lui Mamac Han. Apoi, cum se întâmpla frecvent în acele vremi, are loc o ieşire în pradă a tătarilor în urma căreia cade în robie jupâniţa Nasta - prima dragoste a lui Ionuţ.
Evadarea necugetată din cadrul familial este până la urmă pentru Ionuţ o călătorie cognitivă - temă epopeică şi ea în roman. Aflând că jupâniţa Nasta a fost vândută unui serai, Ionuţ de unul singur se duce s-o scoată din mâinile turcilor în chiar cetatea lor bine apărată. Dar jupâniţa, pentru care a fost întreprinsă întreaga acţiune eroică nu se mai află printre cei vii, deoarece preferase să se arunce în apă decât să cadă în mâna turcilor.
Volumul următor - Izvorul - Alb este romanul cunoaşterii magice. În această carte se înmulţesc credinţele mitice care sunt întărite şi prin dimensiunea monumentală şi fantastică conferită, unor supuşi ai domnitorului cum ar fi fraţii Căliman, feciorii starostelui Nechifor Căliman; Onofrei (Sfarmă - Piatră) şi Samoilă (Strâmbă - Lemne). Cetatea Neamţ este locul de recluziune al lui Ionuţ Jder, un topos unde recunoaştem tema exilului existenţial al individului , condiţie necesară reintegrării sociale a inocentului.
Jitnicerul Neculăieş Albu o răpeşte pe Maruşca, fiica lui Iaţco Hudici şi dragostea târzie a lui Simion. Expediţia recuperatoare la Volcineţ, în Polonia, întreprinsă de fraţii Jderi este un episod eroic şi cavaleresc şi în acelaşi timp de pedepsire a unor duşmani ai domitorului. Spectacolul căsătoriei lui Ştefan cel Mare cu Maria de Mangop, urmaşă a vechilor Comneni, reţine prin ceremonialul ce participă la realizarea culorii de epocă.
Nucleul narativ al volumului, unde Ştefan cel Mare apare în primplan, este scena vânătorii de la Izvorul Alb. Din nou faptul real este proiectat în mit. Vânătoarea domnească devine un ritual de iniţiere. Pelerinajul domnesc ilustrează motivul căutării - al soluţiilor de împlinire a unui destin individual - al domnitorului şi altul colectiv - al Moldovei. Domnul este exploratorul şi pentru a lămuri sensurile prezentului şi viitorului este necesară contopirea cu trecutul care se realizează prin confundarea în elementul naturii. Călăuză în această călătorie este legendarul bour. Observăm că la Sadoveanu natura nu este decorativă. Omul intră în corespondenţă cu natura, el este încadrat cosmologic. Iniţierea în cel mai înalt grad în tainele naturii o întâlnim la mag sau la înţelept. Un astfel de tip uman este schivnicul de la Izvorul Alb (peşteră este loc al meditaţiei), dar adevăraţi magi sunt şi cuviosul Nicodim, arhimandritul Amfilohie Şendrea ,dar şi Ştefan cel Mare, care preia semnificaţia unor aspecte ale cosmosului şi le aplică în planul guvernământului.
Oamenii Măriei sale, cel de-al treilea volum al trilogiei Fraţii Jderi, este un roman al cunoaşterii raţionale. Dacă primele două volume alcătuiesc o cronică de familie, având în vedere provizoriul, viaţa de toate zilele, fiind în acelaşi timp şi o cronică socială, care analizează procesul alcătuirii unei noi societăţi, în Moldova, bazată pe rânduială şi dreptate, ultimul volum este mai încărcat de istorie, este o frescă a întregii Moldove, care se întăreşte pentru războiul cu turcii. Romanul urmăreşte evenimentele petrecute între 1474 şi 15 ianuarie 1475, când a avut loc lupta de la Podul Înalt.
E povestită în acest volum căsătoria lui Simion Jder, ridicat mai întâi la rangul de postelnic, cu Maruşca, pe care tânărul o aduce din casa părinţilor ei, la Timiş sunt prezentaţi apoi în roman căpitanii luaţi prizonieri de Ştefan în lupta cu Radu cel Frumos, de la curtea căruia Ştefan răpise pe Domniţa Voichiţa cu fiica sa domniţa Maria. Sunt menţionate de asemenea cultura, rafinamentul, fineţea şi virtuţile unor oameni ai lui Ştefan la curtea domnească. Scriitorul realizează de asemenea caracterizări de sinteză asupra vieţii întregului popor supus vicisitudinilor vieţii. Este urmărită viaţa şi grijile comisoaiei. Ilisafta privind căsătoria mezinului Ionuţ, dar ştirile cele mai alarmante sosesc de la Brăila şi din Balcani. Informaţiile din raialele turceşti arată că turcii pregăteau un nou război contra Moldovei. În scopul unei informări precise, Ionuţ a fost trimis de Ştefan Vodă să aducă veşti de peste Dunăre din Grecia şi de la muntele Athos, iar aventurile sale pe drumurile de spionaj sunt prezentate cu mult aplomb. Aflăm astfel despre întâlnirea şi sfatul lui Ionuţ cu înţeleptul şi viteazul său frate, cuviosul Nicodim, despre trecerea peste munţi în Transilvania şi apoi în Ţara Românească, în tovărăşia lui Gheorghe Botezatul Tătarul, ca şi multe peripeţii din inima imperiului turcesc. Ele dau o notă romantică acestui episod, încheiat cu alte noi fapte de eroism prin supunerea şi decapitarea unor boieri trădători cum sunt jupân Mihu şi Agapie Ciornuhut. Însăşi dreptatea lui Ştefan este confirmată ca necesară de către oamenii din popor. Acum se vădeşte şi rolul adevărat al călugărului nebun Stratonic, slujbaş secret al lui Ştefan. Apreciind credinţa şi valoarea trudei lui Ionuţ Jder, Ştefan îi dăruieşte cu moşie, îi dă comanda unor steaguri şi-l încredinţează să primească alături de Ştefan Meşter pe solii Papei şi Veneţiei, ajunşi în târg la Roman, unde era încă pe vremea Ringalei o episcopie papistaşă. În frunte cu episcopul Tarasie, alaiul de primire uimeşte pe solii Apusului mai ales prin ordinea desăvârşită, seriozitatea şi disciplina oştenilor din unităţile aduse pentru protocol.
La mirarea şi întrebările oaspeţilor, li se răspunde că aceşti ostaşi sunt „Oamenii Măriei sale “(însuşi titlul romanului), care servesc pe Ştefan Vodă, fără plată, de buna lor voie, în scopul apărării patriei. Era un lucru neobişnuit în acele vremuri, mai ales în Apus. Este prezentată apoi primirea solilor apuseni la curtea domnească din Vaslui, cu obiceiurile şi părerile oaspeţilor despre viaţa moldovenilor. Adevărate pagini de monografie cuprind în continuare informaţiile despre răzeşii din Ţara de Sus, despre călăreţii moldoveni, despre petrecerile lor sau despre răzeşii din Ţara de Jos.
Romanul se încheie cu lupta de la Podul - Înalt, unde Ştefan cel Mare a obţinut o răsunătoare victorie, cu pierderi grele însă din rândurile ”oamenilor măriei sale”. Morţi sunt Manole Păr - Negru, Simion Jder, bătrânul Căliman şi fiul său Samoilă pe care însuşi Ştefan cel Mare îi plânge alături de întreg nordul. Ceilalţi eroi, ca şi Ionuţ Jderi, se îndreaptă spre împlinirea datoriilor faţă de viaţă, faţă de Ştefan cel Mare. Dar lacrimile pentru morţii dragi nu ştirbesc munca pentru apărarea în continuare a ţării, a celor rămaşi în viaţă. Însuşi Ştefan dictează scrisorile diplomatice în care vesteşte biruinţa şi noul pericol, mai mare, pentru care cere ridicarea întregii creştinătăţi.
Descrierea luptei se realizează în trei momente fiind realizată de către scriitor cu o artă regizorală perfectă; pregătirea luptei, desfăşurarea şi sfârşitul ei. În realizarea tabloului luptei de la Podul - Înalt se recurge la procedeul amplificării epopeice obţinut prin comparaţii şi hiperbole. Compoziţional întregul pasaj al descrierii este realizat prin alternarea imaginilor de la o tabără la alta. Sadoveanu depăşeşte dimensiunile evenimentului istoric, proiectându-l în fantastic, ceea ce justifică substituarea urdiei prin imaginea unui balaur cu multe capete. Scena confruntării cu balaurul se repetă canonic, de-alungul întregului text căpătând astfel o funcţie compoziţională de relaţie între cele trei părţi ale acesteia. Mesajul patriotic, dimensiunea romantică localizarea temporală stau toate sub imperiul persoanlităţii lui Ştefan, care mişcă direct şi indirect forţele angajate în luptă.
Epoca lui Ştefan cel Mare este situată la limita dintre fantastic şi real, între mit şi istorie, istorie şi legendă. Ştefan este mitizat. El are pecete pe braţul drept şi legământ sfânt, calul lui este năzdrăvan, iar părintele lui l-a închinat la muntele Athos, ca să-i stăpânească pe păgâni. Domnul este apropiat de oamenii lui, dar când încruntă din sprâncene îngheaţă toţi. Este drept şi cinstit şi puterea sa se sprijină pe oamenii măriei sale aleşi cu grijă în rânduiala ce o instaurează în ţară. Sadoveanu vede în Ştefan, la fel ca Nicolae Iorga, pe cel „mai cinstit şi cel mai harnic domnitor, straşnic la mânie şi senin în iertare”; dar, în acelaşi timp îi menţine într-o aură de legendă, prin felul în care se răsfrânge în conştiinţa celorlalte personaje, prin poveştile şi întâmplările evocate, prin crearea unei atmosfere menită parcă să-l înalţe deasupra celorlalţi. Ştefan cel Mare este un om al Renaşterii, un iluminist. De multe ori, postura sa de personaj absent îl ridică la puterea de forţă coordonatoare a realităţii. Înfăptuieşte ordinea în planul uman dar şi la nivel cosmic. Are calitate de mag, de învăţat dar şi atributele eroului, pentru că transmite un sens universului. Este, un personaj justiţiar instaurând în Moldova siguranţa şi spiritul dreptăţii.
Mijloacele limbii folosite de Sadoveanu
Remarcăm în special arhaicitatea textului care rezultă din construcţii sintactice cronicăreşti şi din muzica domoală a cuvântului ales cu grijă, pentru funcţia lui evocatoare. Lexicul arhaic are funcţia unui element de sugestie, la care putem adăuga cuvinte din universul caracteristic armatei moldoveneşti sau turceşti. Întâlnim construcţii perifrastice cronicăreşti, construcţii metaforice, construcţii arhaice şi lexic folosite cu sens figurat, folosirea perfectului compus care exprimă acţiuni de scurtă durată şi de mare frecvenţă dar care dinamizează acţiunea. Întâlnim de asemenea schimbarea frecventă a diatezelor, alternarea perfectului simplu cu prezentul indicativ şi punctarea naraţiunii cu formă reflexivă. Procedeele sintaxei poetice, concretizate în enumerări îl ajută pe Sadoveanu să detalieze bătălia în momentele ei fundamentale. La acestea mai adăugăm prezenţa unor fricative şi siflante ca ş, s, z, ţ sau a unor vibrante ca r care dau efect sonor cuvintelor dar contribuie şi la impresia auditivă sub care este concepută bătălia.

GHEPARDUL

2011-12-08T14:19:00.001+02:00

Ghepardul(Acinonyx Jubatus) este un mamifer carnivor sălbatic, cu capul mic şi rotund, coada lungă, picioare înalte, cu blana de culoarea gălbuie cu pete mici, întunecate. Este specific savanelor din Africa şi din sudul Asiei.

De-a lungul ecuatorului, în Africa se întinde marea savană. În Tanzania, aceasta este cunoscută sub denumirea de Masai Mara – „pământul pătat”, în limba masai. Un strat de cenuşă hrănitoare, întins ca o pătură de către vulcanii străvechi, a făcut din această zonă unul dintre cele mai înfloritoare ecosisiteme din lume.
Cirezile uriaşe de ierbivore ce pasc în savană sunt „contrabalansate” de patru mamifere carnivore mari: trei feline (leopardul, leul şi ghepardul) şi o specie de hienide(hiena).
Tufişurile dese şi copacii înalţi ai pădurilor de la malul râurilor adăpostesc cea mai mare felină pătată a Africii: leopardul. Celelalte doua mari feline sunt adaptate vieţii în savană. Sun felinele de savană ale Africii.
Esenţă a graţiei şi eleganţei, ghepardul este cel mai rapid mamifer terestru . Este atât de specializat, încât îşi bazează supravieţuirea pe sprintul de 300 m.

Viata si moarte in savana

Se ştie că dintre toate felinele, ghepardul este cel mai atent cu puii săi. Femelele îşi cresc singure puii. Ele pot naşte prima dată la vârsta de 2 ani, apoi din 24 in 24 de luni. Media la naştere este de 4 pui, cazurile de 8 fiind rare. O perioadă după naştere, mama mută culcuşul din două în două zile, pentru ca micuţii să nu lase un miros care ar putea să atragă animalele de pradă. „Vizuina” este, de fapt, un loc îngust cu iarbă culcată la pământ, lângă terenul de vânătoare al mamei. Aceasta este mereu în cautarea prăzii, din care se înfruptă numai după ce puii s-au săturat.
Până când vor fi în stare să alerge mai repede, puii sunt însă extrem de vulnerabili. Aceasta se întâmplă pentru că, de dragul vitezei, ghepardul a trebuit să renunţe la apărarea puilor. Femelele nu au forţa necesară să-şi păzească puii de lei sau hiene, şi, de aceea, 50 % dintre ei sunt ucişi în primele luni de viaţă.
Vulturii sunt una dintre cele mai mari ameninţări pentru pui, nu pentru că îi atacă, ci pentru că pot atrage lei şi hiene la un prânz câştigat cu uşurinţă. Leii ucid mai mulţi pui de ghepard decât orice alt prădător. Abia un pui din 20 ajunge la maturitate. Motivul acestui comportament agresiv poate fi acela că leii vor să elimine concurenţa.

O felina … migratoare

În timpul sezonului secetos, puii pot muri şi de foame. O dată cu migraţia ierbivorelor, iepurii şi vulpile cu urechi de liliac sunt singura pradă mai consistentă ce poate fi găsită în zonă. Este momentul cănd mama şi puii ei pornesc într-o călatorie anuală. Femelele şi puii lor sunt singurele mamifere migratoare din lume. Ca să prospere, acestor nomazi iuţi de picior le trebuie terenuri întinse de vânătoare. Pot călători zeci de kilometri spre câmpiile din centrul savanei.
Puii stau cu mama lor până împlinesc 15-18 lunişi s epot sescurca singuri. Mama i-a învătat până la momentul respectiv numeroase tehnici de vânătoare. În aceasta perioadă, ca toţi adolescenţii, puii de ghepard încep să simtă gustul libertăţii. Plecată la vânătoare într-o dimineaţă, mama nu se mai întoarce. Despărţirea este bruscă şi definitivă. Puii au ajuns la vârsta la care trebuie să se descurce singuri.

Libertate si pericol

Intre timp, puii ajunşi la vărsta la care trebuie să supravieţuiască prin propriile puteri au rămas singuri în imensitatea savanei. De obicei, gheparzii tineri se despart de mamele lor în anotimpul umed, când hrana este mai uşor de găsit.
Dacă au supravieţuit mai mulţi fraţi, ei stau şi vânează împreună până când ating vârsta de 2 ani. Apoi se despart. Tinerele femele ghepard rămân de obicei pe acelaşi teritoriu cu mamele lor, în timp ce masculii se deplasează pe distanţe foarte mari. Comportamentul acesta instinctiv poate fi modul în care natura evită endogamia (împerecherea între indivizi din aceeaşi familie). Despărţirea are loc şi datorită faptului că femelele şi masculii ghepard se confruntă cu probleme diferite la această vârstă. În timp ce pentru femele cea mai importantă este capacitatea de reproducere, la masculi teritoriul şi iscusinţa de vânător contează.

Elefantii

2011-12-06T13:39:00.001+02:00

Actualmente elefantii sunt cele mai mari si cele mai grele animale terestre,pe linga faptul ca au dintii incisivi cei mari lungi,au nasul cel mai lung si poate memoria cea mai buna.Cu toata greutatea lor de mai multe tone,deplasarea lor se poate numi sprintena.In padure,daca este necesar se furiseaza fara zgomot.Acesti “uriasi blanzi” sunt fiinte sensibile si cu simt afectiv,traiesc in legaturi stranse cu membrii familiei si cu ceilalti membrii ai turmei.Din pacate aceste animale au fost vinate fara mila de om pentru incisivii lor –pentru fildesul pretios- si numarul de indivizi ai celor doua specii a inceput sa scada intr-un mod alarmant.

Greutate impresionanta

Masculii din specia elefantului african pot depasi greutatea de 6 tone.Greutatea capului poate avea un sfert din masa corpului.Aceasta parte a corpului,pe linga greutatea sa considerabila,este incarcata si cu mijloace de obtinere a hranei – trompa,fildesii,masele de mestecat,uriasii muschi ai maxilarului.
Fildesii elefantilor sunt dinti alungiti – incisivi modificati – care sunt folositi pentru scoaterea radacinilor din pamant si pentru decojirea pomilor.Elefantii masculi folosesc fildesii in luptele lor de stabilire a ordinii ierarhice,lupte premergatoare perioadei de imperechere.Spre deosebire de dinti,fildesii cresc pe tot parcursul vietii elefantului.S-a inregistrat ca un mascul de elefant african batran avea fildesii de peste 3 m lungime.
Capul elefantului este sustinut de un gat scurt,puternic.De aceea elefantul nu poate sa-si aplece capul pentru a aduna hrana.Aceasta deficienta a fost inlaturata de procesul de evolutie prin dezvoltarea trompei,rezultata din alungirea buzei superioare musculoase si a nasului.Acest organ admirabil al elefantilor este constituit din mii de muschi si este utilizat pentru o sumedenie de operatii,printre care culesul fructelor,aspiratia apei,ruperea crengilor si sapatul radacinilor.Trompa este sensibila atat la mirosuri cat si la pipait,elefantii o folosesc atat la indentificarea unui elefant strain cat si la transmiterea salutului membrilor familiei sau la mangaierea perechii dorite.
Miscarea corpului imens al elefantului nu este deloc greoaie.Gambele scurte si robuste impart in mod egal greutatea pe patru picioare. Ca si calul, si elefantul umbla pe degetele picioarelor.Oasele rasfirate ale degetelor sunt sprijinite de o talpa rotunda si pe un calcai format dintr-un tesut spongios.Pielea groasa care acopera talpa se toceste si se reface in mod continuu.Contrar aspectului diform,elefantul este un animal ager si nu se sperie de nici o forma de relief:traverseaza cu usurinta atat mlastinile cat si terenul stancos, pe teren solid lasand putine urme. Acest urias al uscatului se descurca bine si la inot: folosindu-si trompa ridicata ca tub de respiratie, traverseaza inot raurile si lacurile.

Erbivori

Elefantii sunt erbivori.In afara de iarba padurilor sau a savanelor consuma si alte plante cu tulpina moale,frunze de copaci,diferite fructe si flori,chair crengi,tulpini de copaci sau radacini.Ei trebuie sa manance enorm de mult pentru a satisface necesarul de energie a corpului lor imens si pentru a completa materialele ce formeaza tesuturile acestuia.Marea parte a zilelor o petrec in cautarea hranei,pentru a asigura necesitatile mari de vitamine si saruri minerale ale organismului.Intr-o zi – in cca 16 ore – un elefant poate consuma pina la 225 Kg de alimente.
Elefantul isi foloseste trompa si pentru a-si potoli setea.Are nevoie de foarte multa apa –pentru elefantul african 5 litri de apa inseamna o inghititura.Trage apa in trompa,inchide orificiile din capat,dupa care isi indoaie trompa astfel incat capatul sa-I intre in gura,iar apoi evacueaza continutul.Toate acestea nu sunt usor de invatat,de aceea puii de elefanti lipaie apa cu gura.

Gestatie lunga

Perioada de gestatie a elefantului african are o durata de 22 de luni,la elefantul indian de 21 de luni,si femela naste de regula un singur pui. Greutatea puiului nou-nascut este in jur de 100Kg, inaltimea lui este aproape de 1 m. In primii doi ani este alaptat,dar intre timp invata sa-si foloseasca trompa si sa mestece ierburile si tufele. Puii masculi ajunsi in pragul maturitatii - in jur de 14 ani - sunt alungati din turma,pentru ca nu cumva sa se imperecheze cu membrii familiei,puii femele ramanand cu turma toata viata, si pina la prima nastere ajuta la cresterea puilor mai tineri.

Legaturi familiale

Membrii familiei sunt legati ei prin legaturi puternice,toti ajuta la cresterea si apararea puilor.Cateodata,cand elefantii se intalnesc,fug unul catre celalalt si in semn de salut scot un sunet asemanator ce o goarna.Daca totul este in ordine,membrii turmei sunt linistiti,scot un mormait adanc dar daca turma este amenintata de ceva,mormaitul inceteaza si adultii formeaza un cerc in jurul puilor.
Se comporta foarte interesant daca moare vreun membru al turmei.De multe ori raman in jurul lesului,il ating,il mangaie si cateodata incearca si inhumarea.Daca moare un pui de elefant,mama lui aproape ca il jeleste.S-a observat de mai multe ori ca elefantul mama a insfacat puiul mort,l-a dus intr-un loc si a ramas linga el mai multe zile.

Fildesul

Singura sursa de fildes sunt incisivii elefantilor.Acest material a fost pretuit intotdeauna de om.In trecut,cand nu existau inca automobile si pusti,elefantii erau greu de vanat si doar putini cadeau victime oamenilor.Azi,cu ajutorul automobilelor de teren pot fi ajunsi usor din urma si cu ajutorul armelor moderne pot fi impuscati de la o mare distanta.Un numar imens de elefanti au fost macelariti pentru fildesul lor si aceste animale minunate au ajuns in pragul disparitiei.In 1979 in Africa mai traiau in salbaticie 1,3milionae de elefanti dar din cauza braconajului acest numar a scazut la 600000 in 1989.Din cauza ingrijorarii mondiale privind soarta elefantilor in 1989 s-au introdus restrictii internationale privind comertul cu fildes.Aceasta masura s-a dovedit foarte benefica.Dina cauza restrictiilor a scazut cererea de fildes,au scazut preturile si astfel a decazut si comertul ilegal.Numarul elefantilor a africani care traiau in salbaticie in 1995 a fost in jur de 600000.
Elefantul indian –ca specie – ste intr-o situatie mault mai grea.Din cauza reducerii habitatului,in salbaticie mai traiesc 35000-54000 de exemplare,majoritatea lor in India.Alte 16000 de exemplare sunt tinute ca animale domestice in diferite tari din Asia.

ENIGMA OTILIEI

2011-12-06T13:30:00.000+02:00

ENIGMA OTILIEI: A aparut in martie 1938 si este un roman de factura balzaciana. Romaul prezinta viata burgheziei bucurestene din prima jumatate a secolului nostru. Titlul original al romanului a fost „Parintii Otiliei” scriitorul avind in vedere ideea paternitatii. Romanul devine o satira vehementa la adresa burgheziei in care relatiile copii-parinti s-au degradat datorita banului. Romanul are in centru istoria luptei pentru mostenirea averii lui mos Costache. Desfasurarea epica este lenta, conflictul este determinat de incercarile membrilor clanului Tulea de a pune mina pe averea lui Costache Giurgiuveanu. Caracterizarea personajelor: Despre Otilia, autorul spunea: „Otilia era eroina mea lirica, proiectia sa in afara, o imagine lunara si feminina”. Este unul din cele mai complexe personaje feminine din proza romaneasca comparabila cu Sacha Comanesceanu (Viata la tara), cu Olguta (La Medeleni) sau Adela. Otilia este fascinanta, mereu imprevizibila, dilematica prin comportament; iubita de parintele nesigur, de Felix care-i infioara corzile inimii, ocrotita de un strain, Pascalopol, ale carui sentimente paterne sunt sub semnul intrebarii, Otilia este totusi fara cuib. Otilia traieste drama singuratatii vitorul ei este ambiguu departe de mult visata fericire. Comportamentul fetei este derutant: capabila de emotii puternice trece brusc de la o stare la alta. Acest copil nestimparat devine fata cu capul prelung si tinar incarcat cu bucle, cazind pina pe umeri, noncomformista, vesnic mistuita de neastimpar, de dorinta de a face ceva, este copilaroasa si in acelasi timp matura dovedind o grija materna fata de Felix pe care-l protejeaza ca pe un orfan. De ce l-a parasit Otilia pe Felix si apoi pe Pascalopol devenind: „nevasta unui conte, asa ceva” de prin Spania sau America? Finalul ramine astfel deschis.

The Solar System

2011-12-05T18:30:00.001+02:00

Solar System, the system consisting of the sun; the nine planets and their satellites; the asteroids, comets, and meteoroids; and interplanetary dust and gas. The dimensions of this system are specified in terms of the mean distance from the earth to the sun, called the astronomical unit (AU). One AU is 150 million km (about 93 million mi). The most distant known planet, Pluto, has an orbit at 39.44 AU from the sun. The boundary between the solar system and interstellar space—called the heliopause—is estimated to occur near 100 AU. The comets, however, achieve the greatest distance from the sun; they have highly eccentric orbits ranging out to 50,000 AU or more. The solar system is the only planetary system known to exist, although in the 1980s a number of relatively nearby stars were found to be encircled by swarms of orbiting material of indeterminate size (See Vega) or to be accompanied by objects suspected to be brown dwarfs. Many astronomers think it likely that planetary systems of some sort are numerous throughout the universe. See Astronomy.

The Sun and the Solar Wind

The sun is a typical star, of intermediate size and luminosity. Sunlight and other radiation are produced by the conversion of hydrogen into helium in the sun's hot, dense interior (See Nuclear Energy). Although this nuclear fusion is converting 600 million tonnes of hydrogen each second, the sun is so massive (2 × 1027 tonnes) that it can continue to shine at its present brightness for 6 billion years. This stability has allowed life to develop and survive on the earth.

For all the sun's steadiness, it is an extremely active star. On its surface dark sunspots bounded by intense magnetic fields come and go in 11-year cycles; sudden bursts of charged particles from solar flares can cause auroras and disturb radio signals on the earth; and a continuous stream of protons, electrons, and ions leaves the sun and moves out through the solar system, spiralling with the sun's rotation. This solar wind shapes the ion tails of comets and leaves its traces in the lunar soil, samples of which were brought back from the moon's surface by Apollo spacecraft. See Space Exploration.

The Major Planets

Nine major planets are currently known. They are commonly divided into two groups: the inner planets (Mercury, Venus, earth, and Mars) and the outer planets (Jupiter, Saturn, Uranus, Neptune, and Pluto). The inner planets are small and are composed primarily of rock and iron. The outer planets (except Pluto) are much larger and consist mainly of hydrogen, helium, and ice.

Mercury is surprisingly dense, apparently because it has an unusually large iron core. With only a transient atmosphere, Mercury has a surface that still bears the record of bombardment by asteroidal bodies early in its history. Venus has a carbon dioxide atmosphere 90 times thicker than that of the earth, causing an efficient greenhouse effect by which the Venusian atmosphere is heated. The resulting surface temperature is the hottest of any planet—about 477° C (890° F). The earth is the only planet with abundant liquid water and life. Strong evidence exists that Mars once had water on its surface, but now its carbon dioxide (CO2) atmosphere is so thin that the planet is dry and cold, with polar caps of solid carbon dioxide, or dry ice. Jupiter is the largest of the planets. Its hydrogen and helium atmosphere contains pastel-coloured clouds, and its immense magnetosphere, rings, and satellites make it a planetary system unto itself. Saturn rivals Jupiter, with a much more intricate ring structure and more satellites, including one with a dense atmosphere—Titan. Uranus and Neptune are deficient in hydrogen compared with the two giants; Uranus, also ringed, has the distinction of rotating at 98° to the plane of its orbit. Pluto seems similar to the larger, icy satellites of Jupiter or Saturn. Pluto is so distant from the sun and so cold that methane freezes on its surface.

Other Constituents

The asteroids are small rocky bodies that move in orbits primarily between the orbits of Mars and Jupiter. Numbering in the thousands, asteroids range in size from Ceres, which has a diameter of 1,000 km (620 mi), to microscopic grains. Some asteroids are perturbed into eccentric orbits that can bring them closer to the sun. Smaller bodies orbiting the sun are called meteoroids. Some collide with the earth and appear in the night sky as streaks of light, known as meteors. Recovered fragments are termed meteorites. Laboratory studies of meteorites have revealed much about primitive conditions in our solar system. The surfaces of Mercury, Mars, and several satellites of the planets (including the earth's moon) show the effects of an intense bombardment by asteroidal objects early in the history of the solar system. On the earth that record has been eroded away, except for a few recent impact craters.

Some interplanetary dust may also come from comets, which are basically aggregates of dust and frozen gases about 5 to 10 km (3 to 6 mi) in diameter. Many comets orbit the sun at distances so great that they can be perturbed by stars into orbits that bring them into the inner solar system. As comets approach the sun, they release their dust and gases to form a spectacular coma and tail. Under the influence of Jupiter's strong gravitational field, comets can sometimes adopt much smaller orbits. The most famous of these is Halley's comet, which returns to the inner solar system at 75-year periods. Its most recent return was in 1986. In July 1994 fragments of Comet Shoemaker-Levy 9 bombarded Jupiter's dense atmosphere at speeds of about 210,000 km/h (130,000 mph). Upon impact, the tremendous kinetic energy of the fragments was converted into heat through massive explosions, some resulting in fireballs larger than the earth.

The surfaces of the icy satellites of the outer planets are scarred by impacts from comet nuclei. Indeed, the asteroidal object Chiron, with an orbit between Saturn and Uranus, may itself be an extremely large inactive comet. Similarly, some of the asteroids that cross earth's orbit may be the rocky remains of burned-out comets.

The sun has been found to be encircled by three rings of interplanetary dust. One of them, between Jupiter and Mars, has long been known as the cause of zodiacal light. The other two rings, one lying only two solar widths away from the sun, the other occurring in the region of the asteroids, were discovered in 1983.

Movements of the Planets and Their Satellites

If one could look down on the solar system from far above the North Pole of the earth, the planets would appear to move around the sun in an anticlockwise direction. All of the planets except Venus and Uranus rotate on their axes in this same direction. The entire system is remarkably flat—only Mercury and Pluto have obviously inclined orbits. Pluto's orbit is so elliptical that it is at present closer than Neptune to the sun, and will be so until 1999.

The satellite systems mimic the behaviour of their parent planets, but many more exceptions are found. Jupiter, Saturn, and Neptune each have one or more satellites that move around the planets in retrograde orbits (clockwise instead of anticlockwise) and several satellite orbits are highly elliptical. Jupiter, moreover, has trapped two clusters of asteroids (the so-called Trojan asteroids), which lead and follow the planet by 60° in its orbit around the sun. (Some satellites of Saturn have similarly trapped smaller bodies.) The comets exhibit a roughly spherical distribution of orbits around the sun.

Within this maze of motions, some remarkable resonances exist: Mercury rotates on its axis three times for every two revolutions about the sun; no asteroids exist with periods 1/2, 1/3, …, 1/n (where n is an integer) of the period of Jupiter; the three inner Galilean satellites of Jupiter have periods in the ratio 4:2:1. These and other examples demonstrate the subtle balance of forces that is established in a gravitational system composed of many bodies.

Theories of Origin

Despite their differences, the members of the solar system probably form a common family. They seem to have originated at the same time; few indications exist of later captures from other stars or interstellar space.

Early attempts to explain the origin of this system include the nebular hypothesis of the German philosopher Immanuel Kant and the French astronomer and mathematician Pierre Simon de Laplace, according to which a cloud of gas broke into rings that condensed to form planets. Doubts about the stability of such rings led some scientists to consider various catastrophic hypotheses, such as a close encounter of the sun with another star. Such encounters are extremely rare, and the hot, tidally disrupted gases would dissipate rather than condense to form planets.

Current theories connect the formation of the solar system with the formation of the sun itself, about 4.7 billion years ago. The fragmentation and gravitational collapse of an interstellar cloud of gas and dust, triggered perhaps by nearby supernova explosions, may have led to the formation of a primordial solar nebula. The sun would then form in the densest, central region. It is so hot close to the sun that even silicates, which are relatively dense, have difficulty forming there. This phenomenon may account for the presence near the sun of a planet such as Mercury, having a relatively small silicate envelope and a larger than usual dense iron core. (It is easier for iron dust and vapour than for lighter silicates to coalesce near the central region of a solar nebula.) At larger distances from the centre of the solar nebula, gases condensed into such solids as are found today from Jupiter outwards. Evidence of a possible preformation supernova explosion appears as traces of anomalous isotopes in tiny inclusions in some meteorites. This association of planet formation with star formation suggests that billions of other stars in our galaxy may also have planets. The high frequency of binary and multiple stars, as well as the large satellite systems around Jupiter and Saturn, attest to the tendency of collapsing gas clouds to fragment into multibody systems.

The Tragedy Of Julius Caesar by William Shakespeare

2011-12-05T18:22:00.001+02:00

In 1598, Francis Meres described Shakespeare as “the most excellent in both sides - comedy and tragedy”. His comedies are unsurpassed for the marvelous harmony they establish among so many apparently discordant elements. His tragedies, rightly interpreted, do not reveal a spirit of gloom and disillusionment. Yet, if we ponder carefully, while the themes of Shakespeare’s tragedies are indeed dark and dismal, the message that they impart is that, no matter how deep the misfortune or how dreary the circumstances, man is capable of rising from his own ashes, like Phoenix; think of Richard II, Henry V, King Lear, or Prospero. Good will triumph over evil, in the end; think of Hamlet, Macbeth, Julius Caesar.

As the theme and message in Shakespeare’s comedies, they can be summed up in two lines from “As You Like It”:

“All the world’s a stage,

And all the men and women merely players”

In his comedies, just as in real life, the protagonists play different parts in the little playmates they have themselves improvised in order to get what they desire. No one is hurt, no one is denied the opportunity to join in the game, no one is left out. Life is a merry-go-round and each individual may get off the platform as soon as he no longer enjoys the game. As long as all ends well…

All Samuel Taylor Coleridge maintained, Shakespeare was more interested in character-development than in his plots. Besides, in most cases, he did not invent the plots, he merely borrowed them from Holinshed and Hall Chronicles. Yet, his plots follow the classical Aristotelian outlines.

Of Shakespeare’s tragic characters, Mark Antony is quite outstanding in point of versatility. He does not exactly fit the Aristotelian description of the tragic hero. He is reliable and trustworthy friend, a highly intelligent and tactful man, a good psychologist, a skilful orator. Analysing Antony’s famous speech of act 3, scene 2, we admire its uncanny rhetorical effects and the most persuasive use of the emotional appeal that assist him in disentangling the truth from the pack of lies concerning Julius Caesar that Brutus had just told the Roman citizens. By using the apophatic approach (the device by which one mentions something by saying it will not be mentioned: “I come to bury Caesar, not to praise him”, and “I speak not to disprove what Brutus spoke”), Antony manages to do just what he was not expected or allowed to do: praise Caesar and disprove what Brutus spoke.

In a society like Shakespeare’s, which felt secure about what constituted proper behavior, social, political and familial roles were basic sources of order and untroubled adherence to them symbolized the continued existence of order. What Shakespeare presents in “Julius Caesar” and in other tragedies as “Romeo and Juliet”, “Hamlet”, “Othello”, “King Lear”, “Macbeth” is not untroubled adherence to the roles of his type but, rather, their constant violation or loss as well as the subsequent restoration of order, as the masters of deceit who had thrived on disorder are exposed and destroyed.

Antony speech moves coherently from one idea to another, from one image to another, as he places the Roman citizens in relation to reality and forces them to identify the real traitor. Thus, order is being restored and, as Edmund remarks in “King Lear”: “The wheel is come full circle”.

Style and imagery:

In Renaissance literature the idea that the poet, insofar as he creates a world of his own, can be compared with God, Who created the world, was already a commonplace by Shakespeare’s time. The fact that St. Augustine compared the world with a poem and a discourse was crucial for the way in which the Renaissance writers conceived of style and imagery.

The development of poetic language, of style and imagery, was the main concern of 16^th century Renaissance writers who probed the nature of language and its ingredients as well as potential relationships between words and reality (“brutish beasts” is intentionally used by Antony in his speech in order to imply that, by murdering Caesar, Brutus acted like a brute), between words and signs as containers of meanings.

Shakespeare’s preoccupation with language was not confined to words as rhetorical ornaments of thought but, rather, reflects the belief in the magic of language that thrives on an inter-referentially among words, concepts, and things (the word “Brutus”, the concept of brutality, and the brutish thing that Brutus did, i.e. Caesar assassination).

Ce NU trebuie sa faci la o intalnire cu o femeie

2011-12-05T08:53:00.006+02:00

Multi barbati,cand se duc la intalnire,tind sa faca anumite greseli de care nici nu-si dau seama,dar greseli care vor spulbera orice sansa de a avea o a doua intalnire cu acea femeie.Nu le pot enunta pe toate pentru ca de multe nici eu nu-mi dau seama,dar le pot spune pe cele mai importante:

1.Nu fa referire la alte femei in niciun fel si nu te lauda cu fostele cuceriri
2.Nu pune foarte multe intrebari.Alege-ti cuvintele cu grija si pune o intrebare care sa-i permita sa se dezvaluie singura.Daca pui prea multe intrebari,vei transforma intalnirea in interogatoriu
3.Nu vorbi doar despre tine.Complimenteaz-o din cand in cand,sa vada ca o apreciezi dar nu foarte multe complimente pentru ca o sa-ti faci o imagine de disperat.
4.Fii atent la ce vorbeste chiar daca sunt numai trancaneli.Incearca sa cauti ceva comun in vorbele sau reactiile ei si foloseste-l pentru a intra mai departe in discutii mai apropiate
5.Nu incerca sa o saruti din prima!Un pupic pe obraz la sfarsit de intalnire este ok.
6.Daca nu vrea sa fie condusa acasa,nu insista mai mult de doua ori
7.Priveste-i zambetul,daca sprancenele nu se misca odata cu zambetul inseamna ca este un zambet fals ce ascunde dispret.Mai exact nu stie cum sa scape de tine fara sa te jigneasca.Daca vezi acel zambet fals,nici nu te mai deranja sa o cauti.
8.Nu o suna inapoi foarte repede.E tot un semn de disperare.Asteapta minim o zi,maxim doua!

Cam atat de la mine,restul puteti adauga si voi!

BOLIVIA

2011-12-04T16:21:00.001+02:00

Bolivia are o suprafaţă de 1 098 580 kilometri pătraţi, o populaţie de 7,6 milioane de locuitori, având conducerea administrativă împărţită în 2 oraşe importante: La Paz (sediul guvernului) şi Sucre (capitala legală şi sediul puterii judiciare).
Aşezare. Situată în centrul Americii de Sud, fiind una dintre singurele două ţări ale Americii Latine fără ieşire directă la mare. Se învecinează cu Brazilia la nord şi est, Paraguay în sud-est, Argentina în sud, iar Chile şi Peru la vest.
Din 1884, de când a pierdut zona Atacama (luată de Chile), Bolivia a câştigat în schimb suveranitatea coridorului către Oceanul Pacific de Sud. Altă neînţelegere cu Chile priveşte drepturile asupra apelor lui Rio Lauca.
Cadrul natural. Principala formă de relief a Boliviei este şirul munţilor Anzi, care se întind de la nord la sud, ocupând partea apuseană a ţării. La vest, lângă graniţa cu Chile, se află Cordillera Occidental, sau şirul de vest, iar în nord-est este Cordillera Real, principalul şir al Anzilor. Bolivia este împărţită în trei regiuni distincte: Altiplano, sau regiunea de platou , “yungas”, o serie de văi împădurite şi străbătute de numeroase cursuri de apă, situate pe pantele montane estice şi “llanos”, sau zona joasă Amazon – Gran Chaco. Altiplano se întinde între Cordillera Occidental şi Cordillera Central. Partea sa nordică are, la capăt, lacul Titicaca, cel mai mare lac, navigabil, din lume. Partea sudică a platoului este aridă. Întinzându-se în estul şi nord-estul munţilor se află marea “Amazonian llanos”, conţinând vaste întinderi cu iarbă şi, de-a lungul râurilor, dense păduri tropicale. Multe din aceste regiuni devin mlaştini în timpul anotimpului umed (decembrie, ianuarie, februarie); totuşi, zone întinse zac sub linia inundaţiilor şi ajung păşuni bogate. În sud-est, separate de câmpiile Amazoniene prin înălţimile Chiquitos, sunt uscatele câmpii subtropicale Gran Chaco.
Principalele râuri şi lacuri. Patru râuri compun sistemul de drenaj al Boliviei în nordul şi nord-estul văilor şi câmpiilor: Rio Beni şi principalul său afluent, Rio Madre de Dios; Rio Guapore, care formează o parte a graniţei cu Brazilia şi Rio Mamore. În sud-est, cel mai important râu este Rio Pilcomayo, care curge prin regiunea Gran Chaco, ca să alimenteze Rio Paraguay. Rio Desaguedo, izvorând din lacul Titicaca, alimentează Lacul Poopo. Bolivia împarte controlulul lacului Titicaca cu vecinul său din vest, Peru.
Clima. Bolivia este în întregime situată între tropice, dar înălţimile variate determină variaţii considerabile ale climatului. Pe marile înălţimi clima este rece şi uscată, dar în general sănătoasă, în ciuda vânturilor tăioase, uscăciunii atmosferei şi a extremelor temperaturilor zilnice. În regiunile mai joase climatul este mai cald. Temperatura medie anuală variază de la aproximativ 8 grade Celsius în Altiplano până la 26 de grade Celsius în regiunile estice joase.
Resurse naturale. Cum Bolivia are resurse naturale abundente şi resurse de minereuri bogate, care se exploatează tot mai mult, trebuie avută grijă să nu se ajungă la distrugerea acestor bogăţii ale mediului. Aproximativ 8 % din teritoriu este protejat, 800 000 de ha, majoritatea acoperit cu păduri tropicale. Aproape aceeaşi suprafaţă este pierdută anual datorită defrişărilor. Pădurile tropicale ale Boliviei sunt bogate în diversitate biologică şi conţin un număr neobişnuit de mare de specii de plante.
Există de asemenea o mare varietate de animale, începând de la rozătoare, mamifere ierbivore: lama, căprioara, alpaca, vicuna pe platourile andine, până la cele ale pădurii ecuatoriale: tapirul, puma, jaguarul, leneşul , furnicarul, maimuţe, diverse specii de păsări şi reptile (iguane) şi şerpi (boa, anaconda).

Populaţia şi aşezările umane. Bolivia are 7,6 milioane de locuitori, cu o densitate a populaţiei de 7 persoane pe km pătrat, din care 60,8 % populaţie urbană şi 39,2 % populaţie rurală. Sporul natural este de 2,4 %.
Aproape 70 % din populaţia Boliviei e compusă din nativi americani, dintre care Quechua 30 % şi Aymara 25 %. Alte grupuri de indigeni cuprind Guarani, Mojeno şi Chimane. Aproximativ 25 % din locuitori sunt metişi (moştenitorii amestecului rasei europene cu indigenii), iar 5 % din populaţie îl reprezintă urmaşii europenilor.
Principalele oraşe (cu numărul de locuitori) sunt: La Paz (1 200 000 locuitori), Santa Cruz (694 616), Cochabamba (404 102), Oruro (183 194), Sucre (120 000 ) şi Potosi (112 291).
Există trei limbi oficiale: spaniola (folosită în administraţie, învăţământ şi afaceri şi vorbită ca primă limbă de 30 % din locuitori), Quechua şi Aymara.

Economia. Bolivia e una din cele mai sărace naţiuni din America de Sud, cu o adâncă prăpastie între elita bogată şi miile de ţărani care practică o agricultură de subzistenţă pe majoritatea ţinuturilor înalte, sterile, din jurul La Pazului. Începând cu 1985 s-au luat măsuri de reducere a cheltuielilor guvernamentale şi de liberalizare a comerţului, astfel că a început o perioadă dificilă de restructurări. Creşterea economică actuală este încurajatoare.
Bolivia are suficiente resurse de petrol şi gaze naturale pentru necesităţile proprii şi exportă chiar gaze în Argentina. Alte resurse includ: cositor, zinc, argint, aur, plumb, antimoniu şi tungsten. Industria minieră este una dintre cele mai importante. Alte ramuri includ industria alimentară şi în special pe cea producătoare de cafea, industria textilă şi a lemnului, a confecţiilor, tutunului şi artizanatul. Industria ilicită de droguri (există plantaţii de coca din care se obţine cocaina) furnizează 15 % din venituri.
Agricultura (inclusiv fondul forestier şi piscicol) furnizează 21 % din PIB. Principalele culturi sunt: cafeaua, coca, bumbacul, porumbul, trestia de zahăr, orezul, cartoful, lemnul. Resursele provenite din agricultură sunt suficiente pentru asigurarea hranei populaţiei.
Bolivia exportă metale, hidrocarburi, cafea, soia, zahăr şi lemn, în principal în Argentina, SUA, Anglia, Peru şi Brazilia, importând alimente, petrol şi bunuri de consum din SUA, Brazilia, Japonia, Argentina, Germania şi Chile.
Dezvoltarea modernă a Boliviei a fost împiedicată de frontierele sale terestre şi slaba reţea de transporturi interne şi de legături de comunicaţii. Dificultăţile transportului la mare distanţă au fost uşurate de dezvoltarea serviciilor aeriene şi pe căi ferate. Autobuzele, taxiurile şi trenurile sunt cele mai comune forme de transport şi autobuzele sunt deseori supraaglomerate. Microbuzele sunt mai rapide şi mai scumpe. Doar puţine străzi principale sunt pavate. Din punctul de vedere al comunicaţiilor, există câteva staţii de radio şi de televiziune.

Delta Dunarii

2011-12-02T13:38:00.005+02:00

Un paradis natural se întinde la varsarea Dunarii în Marea Neagra, acolo unde fluviul îsi încheie lunga calatorie de 2 860 km (1 788 de mile) de la izvorul sau din Muntii Padurea Neagra din Germania. Secole de-a randul, suprafata Deltei s-a extins datorita malului adus de fluviu, formandu-se astfel o retea de canale, de lacuri, de insule acoperite cu stuf, de paduri tropicale, de pasuni si de dune de nisip care acum acopera o suprafata de aproape 5 640 km2 (2 200 de mile patrate). Acest incredibil taram al apelor adaposteste peste trei sute de specii de pasari si nenumarate specii de pesti, de la sturioni la crapi si bibani, în timp ce varietatea de 1 150 de specii de plante cuprinde de la liane împletite pe trunchiurile copacilor în padurile de stejar pana la nuferi. Nu e, deci, de mirare ca UNESCO a desemnat Delta Dunarii ca fiind o "Rezervatie a Biosferei".

Liniste deplina într-o fractiune de secunda

Timp de cinci mii de ani, o mica comunitate a trait în deplina armonie cu extraordinarul ecosistem al Deltei, castigandu-si existenta din pescuit,
cresterea animalelor si din recoltarea stufului. Satele, unde singurele cai de acces sunt canalele care le strabat, par a fi neatinse de trecerea timpului. Ca vizitator, puteti explora cu barca acest uimitor refugiu natural de o liniste si un calm depline, aceasta experienta facandu-va sa va imaginati ca ati patruns într-adevar în paginile unui reportaj din revista National Geographic.

Explorarea Deltei

Punctul de plecare pentru o aventuraa în Delta este de obicei Tulcea, un oras aproape la fel de vechi ca si Roma, situat în apropiere de locul unde Dunarea se desparte în cele trei brate principale, deci unde începe lunca. In Tulcea veti gasi hoteluri moderne si muzee de Stiinte naturale ale Deltei. Orasul se afla la o distanta de 71 km (45 de mile) de Sulina, o asezare aproape la fel de veche, aflata la celalalt capat al bratului Sulina. Intre aceste doua puncte se pot face croaziere în timpul carora turistii pot admira, de pe confortabilele punti ale vaporaselor, flora, fauna si satele Deltei.

Rezervatiile naturale

Optsprezece rezervatii protejate si zone "tampon"
sunt raspandite pe tot cuprinsul Deltei. Puteti ajunge la ele strabatand canale înguste, trecand pe langa plauri acoperiti cu stuf si pe langa paduri, prin locurile în care pelicanii si cormoranii se aduna ca sa prinda peste. Daca doriti sa explorati acest tinut salbatic în liniste, închiriati o barca cu vasle si plimbati-va pe canalele cele mai mici. In acest scop veti avea nevoie de un permis eliberat de rezervatia Biosferei.

Minunile salbaticiei

Daca va opriti într-un sat de pe malul apei, veti descoperi pescarii gatindu-si propria versiune a borsului rusesc la foc în aer liber. Cei care au gusturi mai rafinate pot încerca heringul de Dunare, crochete de morun sau nisetru prajit, care pot fi însotite de savuroasele vinuri locale Aligote, Muscat sau Merlot în restaurantele din Tulcea sau Sulina. Acest tinut salbatic al apelor va face sa descoperiti multe lucruri uimitoare. O excursie în Delta va ramane o amintire de neuitat din toate punctele de vedere.

Minunile salbaticiei

"Intre fluviile care au renume si care sunt navigabile cand vii de la mare este si Istrul ..." - nota Herodot din halicarnas in Istorii (484-425 î.H.), cea mai ceche descriere a tinuturilor de la Dunarea de Jos; Publius Ovidius Naso (cca 10-15 d.H) remarca si el ca "...Danubiu-i cel mai mare,/Mai jos de Nil sa fie, el nu vrea nicidecum".

Al doilea fluviu al Europei si al douazeci si saselea din lume, cu aproape 2.900 de kilometri lungime, peste 800.000 de kilometri patrati dimensiunea bazinului populat de circa 80.000.000 de locuitori din opt tari - aceasta ar fi cartea de vizita a generoasei cai de apa ce-si indeplineste statornic de milenii rolul "drumului mare" cunoscut, apreciat si "batut" de barcaze feniciene, trireme grecesti, galere romane, corabii si caravele bizantine, genoveze, galioane venetiene, bolozane turcesti, seice cazacesti, remorchere, slepuri si motonave in vremurile mai noi. "Istros" in limbajul argonautilor si in mitologia de pe malurile Nilului, "Phisos" la fenicieni, "Danare" - "Donaris" traco-get, "Istrus" - "Histr" - "Danubius" pentru romani, "Rio Divino" de la curtea lui Carol Quintul si "Le roi des fleuves de l'Europe" in opinia lui Napoleon Bonaparte, Dunarea strabate pe teritoriul României ultimii 1.075 de kilometri incheindu-si calea prin Delta - cea mai reprezentativa de pe batranul continent si una dintre cele mai complexe din lume.

"Intrata pe pamanturile tarii noastre ca printr-un monumental arc de triumf, prin Defileul Cazanelor, Dunarea o paraseste prin uriasul, somptuosul, mirificul evantai al deltei" (Geo Bogza). Este un capat de lume original, unic in feelul sau: cel mai tanar pamant al Europei vecin unora dintre cei mai batrani munti al planetei (Macin, masiv hercinic, cca 400.000.000 de ani) - petec de ape si pamant vesnic in lupta, mereu altfel, paienjenis de canaluri, grinduri, garle, paduri cu aspect tropical, dune fluvio-marine intr-o ampla, permanenta metamorfoza. Nu-i de mirare asadar ca informatiile de ordin istoric difera: acelasi Herodot credea ca Dunarea se imparte la varsare in cinci brate, relatare sustinuta de Eratostene din Alexandria si de grecul Polybiu (272-120 î.H.), contrazisa la inceputul mileniului I al erei noastre de geograful Strabon din Pont care numara sapte brate, de romanul Pliniu cel Batran convins ca erau sase, de egipteanul Claudiu Ptolemeu (cca 90-168 d.H.) revenit la sapte brate de varsare ale Dunarii in mare, inclusiv "Gura sfanta"; hartile Evului Mediu nu sunt nici ele mai consecvente, Dunarea se varsa ba in Marmara, ba in Dardanele, iar daca-si aduna totusi apele in Marea Neagra i se deseneaza fie un brat-doua, fie vreo cinci-sase, cate unul ratacit si prin portul Constanta... Abia in 1856 capitanul englez Spratt intocmeste o harta mai apropiata de realitate; adica de contemporaneitatea sa, pentru ca astazi lucrurile stau deja altfel: farurile instalate la malul marii in 1802 (Sulina) si 1865 (Sf. Gheorghe) se afla acum la doi-trei kilometri inapoia tarmului!

Vom intelege, daca tinem seama de varful "deltei" - triunghiul asemanator literei grecesti care ii-a fost nasa - acolo unde se produce prima bufurcatie a bratelor, debitul mediu al fluviului este de cca. 6.300 de metri cubi pe secunda, ceea ce inseamna ca in doua minute se scurge o catitate de apa suficienta consumului pentru o zi a unui oras de peste 1.000.000 de locuitori; apa ce transporta in fiecare secunda aproximativ doua tone de aluviuni in suspensie.

BEAN PIE

2011-12-02T13:32:00.002+02:00

This is made from boiled beans, which are put in a pie-dish, soaked tapioca,flavouring herbs, pepper, salt, and butter are added, a cup of water is poured in to make the gravy, a crust is put on the top, and then baked for 1 hour or so.This is a tasty dish. Cold beans are very nice if warmed in a frying-pan with oil or butter, and may be eaten with potatoes,vegetables, and sauce. Mashed beans,flavoured with pepper, salt, and mace, and put into pots make an excellent substitute for potted meat.

BUTTER BEANS WITH PARSLEY SAUCE

2011-12-02T13:26:00.002+02:00

Pick the beans,wash them,and steep them over night in boiling water, just covering them. Allow 2 or 3 oz. of beans for each person. In the morning, let them
cook gently in the water they are steeped in with the addition of a little butter, until quite soft, which will be in about 2 hours.The beans should be cooked in only enough water to keep them from burning,therefore, when it boils away, add only just sufficient for absorption. The sauce is made thus: 1 pint of milk, 1 tablespoonful
of Allinson fine wheatmeal, a handful of finely chopped parsley, the juice of ½ a
lemon, pepper and salt to taste. Boil the milk and thicken it with the flour, which
should first be smoothed with a little cold milk, then last of all add the lemon juice,
the seasoning, and the parsley. This dish should be eaten with potatoes and green
vegetables.

ARTICHOKES AUX TOMATOES

2011-12-02T13:13:00.003+02:00

2 lbs. of artichokes, 1-1/2 lbs. of tomatoes(or three parts of a tin of tomatoes)
1 oz.of Allinson fine wholemeal
1 oz. of butter
pepper and salt to taste
½ dozen eschalots

Parboil the artichokes, drain them, and cut them into slices. Make tomato sauce
as follows: Chop the eschalots up very finely, slice the tomatoes and stew both in ¾ pint of water for 20 minutes, adding seasoning and the butter; thicken the sauce with the wheatmeal, rub through a sieve, pour it over the artichokes and stew both gently until the artichokes are quite tender; serve with potatoes.

Colosul din Rhodos

2011-11-30T18:26:00.003+02:00

La sud de Halicarnas, cam la 25 km de coasta Asiei Mici, se afla o insula in forma ovala, in suprafata de 1400 mp: Rhodos, patria unor iscusiti navigatori si - intr-un trecut mai indepartat - adoratori ai lui Helios (zeul soarelui) si cultivatori ai artelor. Dupa Diodor, heliolatria rhodienilor isi are originea in povestea de dragoste dintre Helios si Rodha; aceasta din urma, fiica lui Neptun, l-a convins pe zeu sa salveze insula de inundatii, daruind pamantului rodnicie, si de atunci "locuitorii ei venereaza mai mult ca pe oricare dintre zei pe Helios, pe care il considera stramosul neamului lor". Despre iscusinta navigatorilor rhodieni si intinsele lor relatii comerciale sta marturie faptul ca au intemeiat colonii in locuri indepartate ca Italia, Sicilia si Spania, iar catre miazanoapte pe coasta Marii Negre: la Histria s-a gasit un cap de statuie care trebuie sa fi masurat circa patru metri, lucrat in tehnica scolii rhodiene. In cetatea Rhodos, capitala insulei, functionau celebre scoli de elocinta (Eschin), de pictura (Apelles) si de filosofie, iar mai tarziu insusi Cezar, tanar, va veni de la Roma sa urmeze aici cursurile de retorica a lui Apollonius Molo. Pliniu, citand pe consulul roman Mucianus, ne informeaza ca in secolul I e.n. insula avea inca 3000 de statui, dintre care o suta de proportii gigantice.

Colosul din Rhodos, lucrare a lui Chares din Lindos, elevul favorit al vestitului Lisip, era menit sa imortalizeze rezistenta glorioasa a rhodienilor asediati de armata de mercenari a lui Demetrios - care cuprindea 40 000 de soldati si 200 de nave de lupta - unul dintre numeroasele conflicte nascute dupa moartea lui Alexandru cel Mare in imperiul sau sfasiat de ambitiile si lacomia diferitilor generali, tirani sau satrapi. Statuia, reprezentand pe Helios, protectorul insulei si al cetatii Rhodos, a fost realizata din metalul masinilor de razboi si al armelor (berbeci, baliste, catapulte, suliti, sageti, scuturi) parasite de Demetrios; cu toate acestea, costase, dupa cum ne informeaza unii autori antici, 300 talanti - echivalentul a peste sapte tone de aur!

Amplasat la intrarea unuia dintre porturi, inalt de peste 30 metri (unele texte indica aproape 40 m), colosul a avut existenta cea mai scurta dintre toate cele sapte minuni: un puternic cutremur de pamant l-a doborat la numai 56 de ani dupa ridicarea lui. "Dar si asa, doborat", ne spune Pliniu, "trezeste admiratia. Putini oameni ii pot imbratisa degetul mic; degetele sunt mai groase decat partea cea mai mare a unei statui. Golul membrelor rupte se aseamana cu niste caverne".

Persista, totusi, unele chestiuni controversate in legatura cu Colosul din Rhodos. Mai intai, amplasarea: fundatii din perioada helenistica s-au gasit atat in Portul Mare cat si in Portul Galerelor, unde s-a construit ulterior un fort; apoi, pozitia: nu se stie daca era asezat pe un soclu unic, sau cu fiecare picior pe cate un soclu, astfel ca navele sa poata trece pe dedesubt - pentru prima pozitie pledeaza cele mai multe texte antice; in sfarsit, nu stim in ce masura putem acorda incredere unor texte (in general tarzii) dupa care, in afara de scopul sau comemorativ, Colosul avea si unul practic - acela de a servi ca far: rhodienii ar fi intretinut un foc continuu la capatul unei torte din mana statuii sau in orbitele ochilor ei. Singurele imagini ale Colosului care ni s-au pastrat - efigii pe diferite monezi antice, unele dintre aceste efigii fiind si ele contestate - nu ne pot da raspunsul la aceste chestiuni: monezile redau numai imaginea capului, iar unii specialisti sunt de parere ca nici nu este vorba macar de capul colosului, ci pur si simplu de al zeului Helios, asa cum si-l inchipuiau gravorii de monezi ai antichitatii.

In schimb, avem informatii foarte precise asupra soartei ulterioare a Colosului: dupa ce a stst 56 de ani in picioare si multe veacuri doborat in apele portului, un calif (in 635 sarazinii ocupasera Rhodosul aflat pe atunci in cuprinsul Imperiului bizantin), cu simt practic si aflat in nevoie de bani, l-a vandut unui negustor din Emesa. Acesta l-a taiat in bucati, transportandu-l sub forma a "900 de incarcaturi de camila", de unde concluzia ca era vorba de 300 de tone de bronz. Nu-i greu sa ne inchipuim la ce a folosit bronzul in acele vremuri in care musulmanii se aflau intr-o campanie militara permanenta pentru cucerirea vestului Asiei, nordului Africii si sudului Spaniei, trebuind in acelasi timp sa faca fata expeditiilor pornite din Europa si cunoscute in istorie sub numele de Cruciade. Si astfel bronzul armelor lui Demetrios s-a transformat din nou in arme - trecuse vremea statuilor: inter armas silent musae...

Chicago

2011-11-30T12:58:00.003+02:00

Al treilea oras ca marime din Statele Unite ale Americii, Chicago se afla în nordul teritoriului american , pe tarmul sud - vestic al Lacului Michigan , la 176 metri altitudine absoluta, intr-o zona de câmpie strabatuta de râurile Chicago si Calumet. Cu o populatie de peste 8314000 locuitori si o suprafata de circa 9595 km 2 , Chicago este considerat o metropola americana ( densitatea : 866,4 locuitori / km 2 ) .
Marea metropola americana are o istorie relativ recenta . Tinutul apartinea triburilor de indieni. Primii europeni care ajung aici , în 1673 sunt exploratorii francezi Louis Jolliet si Jacques Marquette. Primii colonisti sositi pe aceste meleaguri gasesc un pamânt neprimitor, mlastions, cu lacuri mici si numeroase, râuri sovaitoare si vecinatatea unei mari cu apa dulce <-> Lacul Michigan ( 57016 km 2 , 256 m adâncimea maxima ). In ciuda acestor realitati aparent neprimitoare ei construiesc în 1803 fortul Dearbon , cu scopul principal de a-i apara împotriva indienilor, dar acestia reusesc sa-l distruga în 1812 ; fortul este reconstiuit în 1816 si va fi permanent locuit pâna în 1830 . Tânara asezare prindea contur destul de lent, putinele case din lemn care s-au ridicat în jurul fortului erau destinate locuirii, dar mai ales comertului. Dupa 1818 , când Illinois este cunoscut ca stat, noua asezare continua sa lâncezeasca. Comertul a fost pârgia ce a propulsat viitoarea metropola, portul de la tarmul Lacului Michigan devenind din ce în ce mai activ. Un eveniment de mare însemnatate pentru viitorul micii asezari se leaga de deschiderea canalului Erie, în 1825, prin care Oceanul Atlantic a început sa comunice cu Marile Lacuri, deci inclusiv Lacul Michigan, statele cu iesire la ocean din estul Statelor Unite ale Americii fiind astfel puse în legatura cu zona lacurilor nord – americane . Mai mult , acest canal modifica directia de deplasare a emigrantilor de pe axa ce o forma valea râului Ohio catre nord , Chicago devenind principalul loc de popas pe drumul lung al cuceririi „ Vestului Salbatic „ .
In 1837 Chicago este declarat oras , având 4200 locuitori . La început orasele au aparut în jurul unui element favorizant al unei regiuni geografice : o intersectie , un loc fortificat , un nucleu administrativ,o resursa naturala , un port ( Chicago , Moscova , Roma , Johannesburg , Rotherdam ). Ele erau produsul organic al mediului înconjurator , reprezentau o concentrare de oameni cu o anumita capacitate de munca , de productie , dar si cu anumite nevoi de exigente , pentru a caror satisfacere trebuiau sa se organizeze si sa efectueze schimburi . Comertul creste vertiginos , solicitând o intensificare a transporturilor . Traficul naval de pe Lacul Michigan devine insuficient , desi sporeste foarte mult . Apar noi cai de comunicatii: se construiesc canalele Chicago si Illinois în 1848 care fac legatura cu sistemul navigabil al fluviului Mississippi ; liniile de cale ferata se înmultesc în asa masura încât în 1856 orasul devine principalul nod de cale ferata al S.U.A. ; în 1869 este deja deservit de linii transcontinentale feroviare si rutiere . Aceasta dezvoltare a transporturilor si comertului are urmari imediate asupra aspectului urbanistic . Numarul populatiei creste rapid , ceea ce declanseaza o crestere a spatiului construit pentru care este caracteristic lemnul. Aceasta este si cauza care amplifica dezastruosul incendiu din

Anul si numarul de locuitori specific anului
1850 -30.000 locuitori
1880 -500.000 locuitori
1950 -4.945.000 locuitori
1980 - 8.314.000 locuitori

8/9 octombrie 1871, ale carui urmari nefaste au însemnat distrugerea completa a unui perimetru de 11,3 km 2 ce cuprindea peste 5000 de cladiri si unde locuiau circa 100.000 de oameni . Acest incendiu a avut si alte urmari : populatia ramasa fara locuinte a format noi comunitati in apropierea orasului sporind numarul suburbiilor , al oraselor satelit : Evanston , Winnetka , Lake Forest etc. Pe de alta parte , edilii au declansat reconstructia orasului pe baza unui plan riguros de sistematizare . Arhitecti ca : Jenny ,
Root , Burnham , Sullivan , Alder si-au legat numele de marile edificii ale orasului . In 1890 sunt anexate numeroase suburbii ce dubleaza suprafata si numarul populatiei ( 1.100.000 locuitori ) . Efercenta construirii de noi cladiri culmineaza cu aparitia primilor zgârie - nori , premiera mondiala absoluta , ce schimba aspectul oraselor lumii , înaltându-le pe verticala , atribuind acesti uriasi de otel si sticla stilului american , indiferent de meridianele pe care sunt construiti . Compania Home Insurance Building , construita în 1895 , construieste în urmatorii 21 de cladiri cu 12 si 16 etaje . Tot acum se contureaza principalele zone functionale ale orasului : Loop ( numita asa din 1890 ) , zona centrala , situata la sud de varsarea râului Chicago , concentreaza comertul , finantele si o parte a locuintelor celor avuti , care se stabilesc în cea mai mare masura pe Gold Coast ( Coasta de Aur ) , o zona de parcuri întinse , vile ultraelegante presarate pe tarmul Lacului Michigan.
Legatura între zonele Loop si Gold Coast se face printr-un frumos bulevard , Michigan Avenue , amenajat în 1920 . Zonele industriale se concentreaza în jurul râului Chicago , în zona Calumet , in lungul liniilor de cale ferata , formând areale bine delimitate în sud si sud-est . Zonele muncitoresti înconjoara pe cele industriale , fiind masate si în nord si vest , în suburbii dar si în zona complexului portuar de la tarmul Lacului Michigan . E drept ca simplitatea configuratiei oferea numeroase avantaje , intre care si posibilitatea sistematizarii anticipate dar, în acelasi timp , a dus la o mare monotonie urbanistica , tiparul respectiv fiind multiplicat de mai multe ori . De fapt , acest tipar sub forma de patrulater taiat în lung si lat de strazi perpendiculare - quadrate – este cel al Romei Antice .El a fost adoptat de multe tari europene , dar mai ales în America de marile orase , printre care este si Chicago ( New York , Buenos Aires , Havana , Philadelphia , Ciudad de México ) . Dupa 1950 se construieste foarte mult , zona comerciala este extinsa la vest de Loop , iar dupa 1970 spre Near West Side . Cladirile ridicate în Chicago sfideaza înaltimile : John Hancock Center cu 100 de etaje ( construit dupa 1960 ) , The Sears Tower cu 110 etaje la vest de Loop ( începuta în 1970 ) – cea mai înalta cladire din lume 443 m - un alt complex de zgârie - nori la NE de Loop care include Standard Oil cu 80 etaje , Water Tower Place cu 74 etaje .
Aceasta aglomeratie urbana se confrunta cu o multitudine de probleme . Evident , cea mai acuta a fost si ramâne concentrarea excesiva de oameni, mozaicul de populatii originare din tarile celor sase continente. Dezavantajul cel mai evident al marilor concentrari urbane este congestionarea traficului urban ( Chicago, New York , Tokio , Paris , Ciudad de Mexico ). Ca urmare, deplasare în metropole devine foarte anevoioasa, cu nume -roase puncte de strangulare a circulatiei, iar ziua de lucru a salariatilor se lungeste cu orele pierdute pentru a ajunge de la locul de munca acasa. S-au adoptat câteva soluti cu eficienta partiala : construirea unor noi autostrazi pentru usurarea transportului celor ce lociesc în afara metropolei ;noi zone industriale au fost amplasate direct in suburbiile celor mai îndeparta-te ; s-au construit complexe comerciale uriase în afara orasului . Un rol deosebit a revenit si construirii aeroportului O’Hare , printre cele mai mari din Statele Unite ale Americii , care a angrenat amenajarea a foarte multe anexe în jurul sau creând locuri de munca pentru zeci de mii de oameni ;
amplasarea complexelor de cercetari nucleare la Argonne National Laboratory si lânga Batavia. Spatiul urban a înghitit suprafete uriase : orasul propriu - zis are 590,8 km 2 , iar Chicago Standard Metropolitan Statistical Area - S.M.S.A. – ocupa 9595 km 2 ; de la suburbia Evanston , în nord ( care nu este ultima ) si pâna la Gary ( care nici el nu încheie lantul suburbiilor ) sunt peste 70 km . Dar metropola detinea si recorduri dintre cele mai detestabile : crima organizata , gangsterii lui Capone e.t.c. Astazi , alte triste recorduri se adauga celor enumerate : crimele si jafurile în plina zi , consumul ridicat de droguri , conflictele rasiale ,mii de oameni morti sub rotile celor 1500 de autoturisme ce se scurg într-un minut pe cele mai multe strazi ale orasului , aerul poluat .
Pozitia geografica a avantajat foarte mult dezvoltarea economica a orasului : pe Lacul Michigan se aduceau cu navele minereu de
fier si carbune ; pe caile ferate era adus cocsul din Appalachi ; pe canale , cai ferate si sosele se aduceau din sud grânele si vitele preriei . Aceasta a încurajat de timpuriu dezvoltarea industriei : prima otelarie apare în 1880 , construita la varsarea râului Calumet în Lacul Michigan , urmata în 1900 de altele în Indiana Harbor si , în 1906 , de otelariile de la Gary . Chicago a devenit o renumita piata de grâne si de vite - abatoarele au dominat viata economica pâna dupa anii 1960 ; paienjenisul cailor de comunicatii pe care nu îl egaleaza nici o alta metropola a lumii .
Chicago , situat în zona agricola Middle West si în cea urban - industriala Northeast , cu cele 15.000 de intreprinderi pe care le detine , da 6 % din productia industriala a S.U.A. . Printre principalele ramuri si produse industriale se numara : siderurgia ( uzine la Gary si Calumet ) , aparatajul electrotehnic si utilajul electronic ( trustul Zenith ) , automobile , masini agricole ( Mc. Cormick , una din marile uzine de tractoare din S.U.A. ), vagoanele si locomotivele electrice ( trustul Pullman ) , utilaje grele ( concernul International Harvester ), complexele petrochimice , rafinariile ( instalate la Whiting , East Chicago , Gary , Calumet cu o capacitate totala de 55,4 milioane tone ) ,
aparatele electrocasnice (principalul producator al Statelor Unite ale Americii ) , industria carnii ( mari abatoare în sud ) , prelucrarea lemnului , moraritul , confectiile , încaltamintea , tipariturile . Orasul este o renumita piata a grâului , a comertului cu vite ( comercializare de celebra Chicago Union Stock Yards ) , ca si un mare centru financiar si comercial , sediul marilor banci ( Continental Illinois , First National Bank ) , al burselor de marfuri si valori ( Midwest Stock Exchange , Chicago Mercantile Exchange ) , al unor puternice corporatii comerciale ( Sears Roeleuck , Marcor , Jewel Companies ) . Ca nod al cailor de comunicatii se remarca prin : 39 de linii de cale ferata, 9 aeroporturi ( O’Hare , Midway , Harlem , Northerly Island e.t.c. ); cel mai mare coplex portuar pe ape interioare din S.U.A. cu un trafic de 40.000.000 tone pe an ; metroul inaugurat în 1892 , cu o retea de 143 km , din care 17 subteran ; numeroase autostrazi .
Chicago este un mare cetru de cultura si arta : universitati ( University of Illinois – 1897 , University of Chicago , Chicago State University , Loyola University , Northwestern University ) , muzee ( Muzeul de arta contemporana , Muzeul stiintei si al industriei , Muzeul de istorie naturala ) , teatre , edituri . Orasul are o gradina botanica , acvariu , planetarium , parcuri întinse ( Grant , Milton Lee , Olive , Buruham , Lincoln , Garfield ) . Prin aceste caracteristici , Chicago este considerat de specialisti o mare metropola americana .

Savouries

2011-11-30T12:48:00.001+02:00

½ lb. of Allinson wholemeal bread
3 oz.of grated cheese
1 pint of milk
3 eggs
pepper and salt to taste
a little nutmeg and some butter

Preparation:
Cut the bread into slices and butter them: arrange in layers in a pie-dish, spreading some cheese between the layers, and dusting with pepper, salt,and a little nutmeg. Finish with a good sprinkling of cheese. Whip up the eggs,mix them with the milk and pour the mixture over the bread and cheese in the pie-dish. Pour the custard back into the basin, and repeat the pouring over the contents of the pie-dish. If this is done 2 or 3 times the top slices of bread and butter get soaked and then bake better.This should also be done when a bread and butter pudding is made. Bake the savoury until brown, which it will be in about ¾ of an hour.

BATTER POTATO

2011-11-30T01:08:00.002+02:00

Ingredients:
1-1/2 lbs. of potatoes
two good-sized English onions
1 pint of milk
½ lb. of Allinson fine wheatmeal
3 eggs
2-1/2 oz. of butter
pepper and salt to taste

Preparation:
Peel and wash the potatoes, and slice them ¼ inch thick, then dry them on a cloth. Chop fine the onions. Put the butter into the frying-pan, and let it get boiling hot, turn into it the potatoes and onions, and fry them together, stirring frequently until the vegetables begin to brown and get soft. Make a batter of the milk, meal, and eggs, stir the fried potatoes and onions

BATTER CELERY

2011-11-30T01:03:00.002+02:00

Ingredients:
1 large head of celery
1 pint of milk
3 eggs
6 oz. Allinson fine wheatmeal
2 oz. butter
1 English onion
pepper and salt to taste

Preparation:
Prepare the celery, cut it into small pieces, chop up the onion pretty fine, and stew both gently in half the milk and the butter and seasoning. Make a batter meanwhile with the rest of the milk, the eggs and the wheatmeal. When the celery and onion are quite tender mix the batter with them; grease a pie-dish, pour the mixture into it, and bake the savoury for 1-1/2 hours. Eat with potatoes and tomato sauce.