In padurea in care apar sunt doar citeva zeci de lalele, iar locul e protejat de lege.

E o demonstratie a naturii cum ca lucrurile frumoase au un inceput si un sfirsit. Si trebuie pretuite cind traiesc, oricit de scurt ar fi timpul respectiv.

Iar opiniile lor despre corporatii nu sunt disjuncte fata de cele despre produsele sau serviciile oferite de catre acestea.

Oamenilor le pasa de compartamentul executivilor, de modul in care produsele acestor corporatii sunt fabricate, unde, de catre cine, in ce fel, cum anume companiile isi trateaza angajatii, furnizorii, ce impact au asupra mediului, cum raspund crizei.
Consumatorii tin cont de toate aceste lucruri, in alegerea produselor sau serviciilor pe care le cumpara.

“Caracterul e ca un copac iar reputatia ca umbra sa” , spunea Abraham Lincoln.
Daca dorim ca dezvoltarea businessurilor in care actionam sa fie sustenabila, e timpul sa ne ocupam cu adevarat de copac.

- Buna dimineata, ii spun uitindu-ma curioasa la cozonaci.
- Buna dimineata, imi raspunde el si continua dupa ce vede privirea mea mirata “Expira astazi.” Apoi se uita in sus, cu subinteles.

Citiva porumbei zboara spre noi si domnul imi zice.
- Pleaca, te rog. Sa nu se sperie.

Arunca in graba si ultimele bucati de cozonac, apoi se indeparteaza si el ca si cind ar fi fost alungat de pe patratul de tabla groasa. In citeva clipe, zeci de porumbei stau pe tabla udata de ploaie.

Cunosc obesesia justificata a fiecarui marketing sau brand manager: sa comunice intr-un fel in care sa nu piarda nici un client existent dar totusi sa castige si altii noi, diferiti de primii, daca s-ar putea. Asta e insa o fata morgana care tenteaza si pacaleste multa lume. Realitatea e ca atat cei care sunt deja clientii unui brand, cat si cei care nu sunt au bune motive pentru comportamentul lor de consum. Doar ca foarte diferite. Uneori diametral opuse. Si atunci cum si de ce sa raspunda la fel la aceeasi comunicare implicita? In cautarea raspunsului, multe reclame ajung sa nu supere pe nimeni dar nici sa nu incante pe nimeni. O supa subtire si calduta pentru cine se intampla sa treaca prin apropiere.

Un raspuns mai bun ar putea sta tocmai intr-o abordare explicita. Asumata, la vedere. Mi-ar placea la nebunie sa vad la televizor o reclama care sa inceapa cu textul asta: “Aceasta reclama este doar pentru clientii brandului X”. Daca as fi client m-as simti privilegiat, aparte, bagat in seama, valorizat. Daca n-as fi client, as fi un pic invidios pe clientii brandului carora acesta le acorda atat de multa si explicita atentie. Are sa le spuna ceva doar lor. As vrea si eu.

Stiu ca traim vremuri in care minimizarea riscurilor reprezinta noua formula-rege pentru orice actiune in piata. La brat cu formula-regina – reducerea costurilor. Rezultatul coabitarii lor pare insa a fi o comunicare din ce in ce mai nediscriminata, mai generalista, adica mai apta sa mareasca atat riscurile cat si costurile. Un melanj de consumatori si comunicatori care nu mai risca nimic si, deci, nu mai castiga nimic. Incercam sa supravietuim toti, omorandu-ne incet sansele de renastere si de crestere.

Eu as vrea mai mult de la brandurile mele.

Punctul de intilnire

Antreprenorul vine cu imaginatia, planul energia si capacitatea de a face ca lucrurile sa se intimple. Fondul vine cu capitalul pentru crestere sau cu o solutie prin care permite fondatorilor sa vinda o parte din firma.

Fondurile au sute de milioane euro disponibili in acest moment pentru investitii. De asemenea sunt multe companii interesante in Romania. Sunt antreprenori care au nevoie de capital pentru crestere. Sunt antreprenori, fondatori care au ajuns la faza in care trebuie sa asigure un schimb de generatii, succesiunea si continuitatea firmei si nu au solutii ‘interne’ sau ‘in familie’. Cu toate acestea numarul tranzactiilor si volumul investitiilor este redus.

2009 – un an in asteptare

Vizibilitatea in 2009 a fost extrem de redusa. La inceput nu stiam cit de mare este valul care vine si cit poate tine.

Noi in Oresa am decis ca in primul rind sa ne punem portofoliul investitiilor existente in ordine: ne-am asiguram ca nu avem prea multe companii cu care trebuie sa navigam prin furtuna (am facut exit din 2 firme); ne-am asigurat ca firmele noastre au capacitatea de a reactiona rapid (am simplificat actionariatul sa avem un proces decizional mai simplu si rapid – detinem 100% in doua firme si 80% in a treia firma), au resursele necesare (oameni buni, cash). Am redus costurile si am optimizat cashflowl. Ne-am apropiat si mai mult de clientii si partenerii buni, strategici. Am intensificat comunicarea cu bancile pentru a le da comfortul ca facem ce trebuie. Ne-am asigurat ca retinem si motivam oamenii buni din firme chiar daca avem presiune pe toate costurile si ei muncesc mai mult pentru venituri poate mai mici pe termen scurt.

Antreprenorii, dupa un mic ‘delay’ probabil datorat optimismului caracteristic, au realizat ca nu avem de a face cu o incetinire de citeva luni dupa care lucrurile o sa revina la situatia din 2007-2008. Cei mai multi trec prin prima recesiune serioasa sau oricum au acum businessuri mult mai mari (nu pot fi protejate cu injectii de capital relativ scazute ca si in perioada de ‘recesiune’ precedenta 98-2000). In plus firmele sint acum destul de indatorate la banci iar asta face o mare diferenta pentru ca banca este un partener ‘nervos’ in perioade dificile si incearca ‘sa ia umbrela’ oferita in plin soare in 2006-2008. In functie de firea fiecaruia au inceput sa ia masuri (redus costuri, aminat investitii) insa inca cu speranta ca, criza trece si se revine la situatia anterioara relativ repede. Sunt multi care avind inca cash in banca (sau creditul aprobat din anii anteriori) au continuat sa se extinda, sa puna capacitati noi fara sa tina cont de ce se intimpla in cazul in care cererea ramane mai multa vreme (1-2-3) ani mult sub oferta/capacitatea instalata.

2010 – Ceata s-a mai ridicat

Spre finalul anului 2009 si inceputul 2010 ceata s-a mai ridicat in piata insa ce vedem nu este prea placut – cererea este inca in cadere libera in majoritatea segmentelor de produs/servicii. Finantarea bancara este greu de obtinut pentru antreprenori. Companiile au cam terminat rezervele de cash si intra intr-un razboi disperat al preturilor – ceea ce de fapt le amplifica problemele. Anul 2010 a inceput extrem de greu cu scaderi in ianuarie-februarie in majoritatea segmentelor de piata (partial si din cauza iernii lungi) si probabil va continua pe acest trend.

Bineinteles ca sunt si antreprenori care au inteligenta si imaginatia sa cistige in acest context, sa-si imbunatateasca pozitia – unii se bazeaza pe inovatie (vezi Duraziv cu cauciuc lansat recent de Dan Guzu) altii pe reduceri semnificative de costuri (vezi miscarile Adeplast cu investitia intr-o fabrica super automatizata si structura de management extrem de supla cu care opereaza), altii pariaza pe extindere agresiva (vezi lanturi DYI) sau pe advertising acum cind pretul media este jos.

Nu s-au facut si nu cred ca o sa vedem multe tranzactii cu firme ‘distressed’/turnaround. Desi au fost si probabil sunt firme care pot beneficia masiv de o injectie de capital si de investitia unui fond daca aceasta s-ar se face la timp, antreprenorii tind sa ‘tina la pret’ pina cind compania isi pierde si mai mult valoarea (brandurile pierd teren, clientii se muta la alt furnizor, sistemul de distributie se deterioreaza etc) sau un turnarond devine prea dificil. Este de asemenea extrem de dificil sa vinzi o companie care intra in picaj – acolo timpul de executie conteaza mai mult decit pretul obtinut si asta se intelege de obicei prea tirziu.

Fondurile au devenit mult mai active si cauta oportunitati de investitii. Bineinteles merg pe ipoteze relativ conservatoare in ceea ce priveste revenirea pe creastere si evolutia economica in urmatorii ani. Asta se reflecta in asteptarile de crestere in diverse sectoare de business, in proiectiile financiare adecvate unor evolutii care nu mai seamana cu ce se spera in 2007-8. Implicit se reflecta si in evaluarea companiilor. S-au facut citeva tranzactii spre final 2009 inceput 2010 dar in general atat la vanzare cat si la cumparare au fost implicate fonduri sau vinzatori strategici nu antreprenori.

Intr-o zi, un astfel de om mi-a propus sa fim parteneri. Sa incepem o firma impreuna de la zero, pe care eu sa o conduc. Si de aici incepe povestea mea de antreprenoriat. Sunt 5 ani de atunci si sunt surprinsa zilnic de transformarile care au loc in mine. In 5 ani eu am devenit altcineva.

Initial, mi-am imaginat ca nu o sa se schimbe multe in viata mea. Ca o sa fiu un manager, cum fusesem inainte, doar ca o sa coordonez o gama mai larga de activitati. Ei bine, se schimba totul. Cand ai de manageriat o companie in care tu ai actiuni, ti se activeaza niste simturi pe care nici nu stiai ca le aveai. Si nu ma refer doar la aspectul financiar, evident ca devii brusc mai “financial-aware”.

Am devenit peste noapte mult mai responsabila si mai implicata. Este un paradox. Ai senzatia ca ai mai multa libertate decat inainte (nu mai ai sefi, poti sa vii cand vrei, sa pleci in vacanta cand vrei), dar esti mult mai limitat in acelasi timp. Nu-ti mai permiti sa inchizi telefonul, iar concediul nu mai este 100% concediu. Imi verific blackberry-ul de pe plaja, nu fiindca asa trebuie, ci fiindca nu mai pot sa ma desprind niciodata cu adevarat. Nu mai este un job, este parte din mine. Si mi-au disparut ca prin farmec frustrarile de genul “n-am timp de nimic, muncesc ca un sclav etc.”

Libertatea exista, dar este la un nivel mult mai profund. Treptat, am simtit cum mintea mea se elibereaza. De bariere, de panici, de obstacole. Iti bagi in cap ca nimic nu este imposibili si incepi sa crezi in asta. Am devenit mai creativa, nu fiindca mi-am propus, dar fiindca am fost in situatii in care trebuia sa gasesc solutii ingenioase la probleme aparent fara iesire.

Mi-am activat simtul de auto-motivare. Cand aveam sefi, eram evaluata constant si incurajata. Acum trebuie sa-mi gasesc aceste resurse in mine. Si oricat de greu mi-ar fi, nu trebuie sa ma las descurajata. In case you fail, fail fast. Imi permit sa sufer din cauza unei vesti proaste o seara, a doua zi dimineata trebuie sa fiu fresh la birou, concentrata pe urmatoarea miscare.

Am mai descoperit ca am nevoie de foarte multa energie. Si deschidere catre schimbare. Daca atunci cand esti in sistem, trebuie sa respecti proceduri si sa te aisguri ca lucrurile merg conform planului, intr-un business antreprenorial, lucrurile sunt in continua miscare. Imi pun problema mereu cum pot sa imbunatatesc ceea ce fac, cum sa fac mai mult si mai repede. Am adoptat Kaizen ca mindset.

Concluzia mea dupa aceasta experienta este ca m-am inselat. Nu te nasti antreprenor, ci poti sa devii. Ai nevoie de niste calitati native, dar sunt multe altele pe care ti le poti cultiva. Este important sa fii ambitios si sa ai ceea ce se cheama “winning attitude”. Eu am avut noroc, fiindca a fost cineva care a vazut in mine un potential antreprenor si mi-a oferit aceasta ocazie.

Dar indiferent daca apar sau nu astfel de oportunitati, este o experienta care merita incercata. Pana la urma, care este cel mai rau lucru care ti se poate intampla? Ok, se poate sa nu-ti iasa. Daca esti bun in ceea ce faci, poti oricand sa te intorci in sistem. Dar vei fi cu siguranta mai matur si mai puternic decat ti-ai imaginat vreodata.

M-am considerat intotdeauna angajatul fidel, dedicat si muncitor, mai putin persoana care sa ia asemenea initiative, chit ca spiritul de aventura zace dintotdeauna in mine, dar rabufneste foarte rar, insa, se pare, intens.

Dupa 12 ani de “corporate life” unde am lucrat in resurse umane. De acolo pana la cosmeticele bio este din nou o cale lunga, sau mai degraba o schimbare de macaz totala. Au trecut mai bine de doi ani de cand am parasit “lumea corporate”, timp in care deseori am fost intrebata cum am reusit?… ce m-a determinat sa iau decizia?… daca m-am gandit sa revin in “sistem”?… sau cum ma simt?… Raspunzand la intrebari mi-am clarificat si mie gandurile, pentru ca aparent lucrurile au decurs lin. Doar decizia de a-mi parasi job-ul stabil a fost brusca, restul parca s-a legat de la sine.

Si este pentru prima data cand incerc sa astern si pe hartie parte dintre raspunsuri, subiectul “exit din corporatie” fiind foarte vast si dezbatut in multe cercuri / articole de presa / blog-uri etc. Nu sunt nici prima nici ultima care face acest pas mare, ba mai mult, am senzatia ca de fapt nu am facut decat sa “ingros randurile” si ca gestul a ajuns sa intre intr-un oarescare firesc.

Am avut norocul sa ma pot bucura de un “an sabatic”, timp in care totul s-a redus de fapt la o singura dilema – ma reangajez sau pornesc un business? Si daca aleg ultima varianta, ce tip de business? In orice caz unul in care sa cred cu toata inima, care sa ma reprezinte, sa imi faca placere si sa nu raman departe de contactul constant cu oamenii. Iar din momentul in care s-a conturat ideea de “cosmetice bio” a intervenit acel “lin” pe care l-am pomenit mai devreme. Am pus in practica ideea ca pe un proiect, sistematic, dupa regulile jocului, doar pusesem atatea pe picioare in trecut. Doar ca era putin altfel, respectiv literalmente de la zero – de la cautat nume pana la gasirea unui spatiu potrivit in centrul Bucurestiului, brand-uri selectionate extrem de atent, design interior si multe alte detalii administrative si consumatoare de timp si reprezentand partea mai putin placuta a povestii.

Greul de fapt a inceput dupa deschiderea magazinului. Nu mi s-a parut dificila partea pregatitoare, a fost poate una dintre cele mai frumoase perioade din viata mea profesionala. Munca adevarata incepe atunci cand trebuie sa pornesti rotitele business-ului, iar cand pornesc sa il sustii, sa-l modelezi / adaptezi / cresti…

E greu? Da, e foarte greu. Si da, suna a cliseu, dar satisfactiile sunt pe masura, multumirile sunt multe. E stresant? Da, dar e un stres fara “toxina”, stresul vine din dorinta de a face si cuprinde cat mai multe.

Sunt la inceput de drum si sustin in continuare un lucru. N-as fi reusit singura, niciodata. Sunt multi care pot, insa nu ma numar printre acestia. Faptul ca muncesc cot la cot cu asociata si prietena mea face ca lucrurile sa se lege intr-un mod armonios, impartim atat multumirile cat si stresurile, ne punem mintile la contributie si credem ca in cele din urma vom si reusi ceea ce ne-am propus.

In concluzie sper sa ne mai auzim si sa ne intalnim la MioBio.

In aceste 2 zile de “joc” am invatat mai multe despre mine decat in 2 luni de coaching. Intalnirea cu ea te invită să afli mai multe despre cum să te înţelegi pe tine mai bine şi să inveti sa te conectezi la diversele “roluri” pe care le joci zi de zi, în nenumăratele situaţii pe care le trăieşti.

Sa înţelegi, sa empatizezi  şi sa comunici activ si adevarat cu personajul din faţa ta. Este si un mod de a incerca sa fii mai mult “tu insuti” fiind tu insuti. Un exercitiu de sinceritate greu de abordat dupa o rutina zilnica plina de “politically correctness” dar creator de bucurie si energie proaspata.

Carmen Tanasie, CEO, Omnicom Media Group Romania
Carmen este  CEO al Omnicom Media Group Romania, din august 2007. In noiembrie 2006 a absolvit un curs de perfectionare la Kellogg – Northwestern University, Chicago, IL, SUA. A absolvit Institutul Politehnic Bucuresti, Specializarea Electro-Energetica. In perioada septembrie 1995 – iunie 1997 a urmat cursuri de MBA la ASEBUSS.

E adevarat ca un astfel de om care munceste nu doar inteligent, ci si extensiv (in primii ani de antreprenoriat, am muncit in general 7 zile pe saptamana, fara vacante, si in medie cel putin 12 ore pe zi), are o alta viziune cu privire la ce efort ar trebui sa depuna angajatii sai, dar el stie pe de alta parte sa rasplateasca acesti angajati (de cele mai multe ori dandu-le o oportunitate reala de promovare in cariera, mult mai buna decat s-ar putea obtine intr-o corporatie) si in plus, este si el om, are o relatie foarte directa si nemijlocita cu toti angajatii, asa incat le intelege mult mai usor problemele personale, stie sa le dea “o pauza” atunci cand oamenii au nevoie de ea, stie sa ii si distreze din cand in cand, stie sa sarbatoreasca orice succes, fie si unul mai putin insemnat. Iar aceste lucruri sunt greu de gasit intr-o corporatie…

Si acum, la final, despre nivelul de educatie si cultura al antreprenorilor: s-a vorbit extrem de mult pana acum despre exemplele unor antreprenori uriasi ca Bill Gates, Steve Jobs, Michael Dell si multi altii din aceeasi categorie, care nu au terminat facultatea (college drop-outs, cum spune americanul). Dar s-a vorbit din pacate prea putin despre Larry Page si Sergey Brin (“baietii” de la Google), sau despre Jeff Bezos (Amazon), sau despre David Filo si Jerry Young (Yahoo), toti acestia (si exemplele pot continua) au absolvit nu doar o facultate, dar si studii aprofundate (master sau altele asemenea). Iata deci ca lupta intre “needucati” si “educati” in ceea ce priveste antreprenorii de succes se incheie, si de data aceasta, fara un invingator clar, meci egal. Eu personal am terminat o facultate si, mai mult sau mai putin, formal sau informal, toata viata am invatat (cel putin de la gradinita pana acum, la mai bine de 40 ani). Fara sa fiu cinic, cred totusi ca invatatura nu ajuta prea mult un antreprenor (deoarece majoritatea calitatilor unui antreprenor de succes nu se invata in scoala, chiar daca nu toate sunt mostenite, unele fiind dobandite, insa acea dobandire are loc mai mult la “scoala vietii”, decat in scoala), dar nici nu incurca un antreprenor in niciun fel, ii da pur si simplu mai multa informatie pe care o poate folosi, sau nu. Iar pe mine in particular, invatatura chiar m-a ajutat, asa ca poate va va ajuta si pe voi…

Tanjesc dupa astmosfera de brainstorming premergator constructiei proiectelor pe care le simti castigatoare de Effie sau Cannes. Mai tanjesc dupa un forum unde sa spunem lucrurilor pe nume, sa punem solutiile pe masa si sa facem “ceva” care sa mute industria. S-o reinventeze, poate. Dar traiesc din ce in ce mai mult cu sentimentul ca suntem in razboi pe “acum si gata” (adica tactica este “care pe care”) si nu intr-o constructie de viitor.

Cred ca trebuie sa reinventam (desi eu i-as spune mai degraba “schimbam”) modelul nostru de business si sa ne repozitionam in mintea clientului si pe tabla de joc a partenerilor nostri. Sa cream un model bazat claritate nu numai vorbita dar si executata, un generator de competitie bazata pe profesionalism si nu de echivocuri.

Poate atunci vom capata respectul pe care munca, eforturile si creatia noastra le merita in totalitate.