Flying Umbrellas

Biscuiţi cu flori, flori de levănţică

noreply@blogger.com (Vica) — Wed, 07 Sep 2011 06:00:00 +0000

Bună dimineaţa! M-am trezit cu zgomotul plăcut al ploii şi al mirosului delicat de levănţică din casă, lăsat de experienţa culinară de ieri. Da, da, am spus că pornesc iar cuptorul şi aşa am şi făcut. Ieri a fost o altă seară de Wim Wenders, la MŢR, şi de la o vreme ne-am făcut un obicei de a ne aduce şi ceva bun pentru a ne delecta papilele gustative...

Eu mi-am propus biscuiţi cu flori de levănţică. Reţeta o văzusem acum multă vreme, florile le-am găsit într-un butic de mirodenii în Antwerp şi am fost curioasă să o încerc. Simplu şi uşor.

Ingrediente:

125 gr unt moale
60 gr zahăr brun
1 Lg flori de levănţică
coaja rasă de la o lămâie
175 gr făină

1. Se preîncălzeşte cuptorul la 150°C. Reţeta spune ca zahărut şi levănţica să se mărunţească bine într-o râşniţă electrică, eu însă neavând această unealtă, am încercat cu una manuală şi apoi cu făcăleţul, dar fără prea multe rezultate. Dar aroma răspândită peste tot prin bucătărie a meritat experienţa... M-am gândit apoi să le las aşa, florile să se simtă un pic în aluat.

2. Acest amestec se freacă apoi cu untul şi coaja de lămâie până se omogenizează bine. La sfârşit se adaugă făina; şi aici am reinventat un pic reţeta folosind jumătate de cantitate, făină de ovăz.

3. Aluatul (răcit un pic la frigider) se întinde într-o foaie de 3-5mm din care se decupează forme diverse. Eu am folosit un pahar :)

4. Se pun într-o tavă, pe foaie de copt cerată şi se dau la cuptor pentru 12-15 min pănă capătă o culoare arămie. După ce se scot, se mai lasă câteva minute pentru a se răci un pic.

Fug să-mi fac un ceai de muşeţel, vanilie şi miere şi să mai savurez un biscuite cu unt şi flori de levănţică. Mic dejun învăluit în arome :)

Zi minunată să aveţi!

Sufrageria, loc de zi cu zi

noreply@blogger.com (Vica) — Tue, 06 Sep 2011 10:37:00 +0000

Ei, dragilor, nu ştiu cum am făcut de am uitat de sufragerie în prezentarea proiectului revoluţionar de renovare al casei. M-am luat cu plimbările prin lume şi cum eram departe, ar fi fost cumva ciudat să povestesc de casă, fiind departe de ea... Deşi în curând va trebui iar să o las aici, în Bucureşti, că de luat în lume, nu pot să o iau...

Sufrageria a fost cam ultima cameră şi la renovat, şi la reamenajat. Foştii proprietari ne-au lăsat-o într-un galben însorit, de care, noi, modeşti la început, am fost mulţumiţi. În timp însă, ne-am plictisit, recunosc, mai mult, eu. De la veselul pe care trebuia să-l transmită, deja devenise plictisitor de pesimist. Mobila, adunată de ici-colo, nu se mai potrivea. Dar cu drag îmi aduc aminte de cât de perfectă era la început, aşa, pestriţă cum era.

Primul lucru a fost să scăpăm de culoare şi să punem alta. Conform specialiştilor ar fi trebuit să dăm jos stratul vechi, să îndreptăm pereţii, dar, neavând toate uneltele la îndemână am zis să purcedem intuitiv la treabă. Am dat 2 straturi de alb, apoi peste, au venit culorile cu grijă alese, un mov-roz cenuşiu, nuanţa deschisa pe 3 pereţi, iar pe cel vis-a-vis de geam, pe care cade cea mai multă lumină, în mod uniform, am ales o nuanţă mai închisă.

Camera a trecut prin multe aranjamente în decursul unui an, chiar doi: fără canapea, doar 2 saltele suprapuse pentru care am cusut eu într-o zi mai multe huse de perne, cât să ţină de un aşa zis spătar; fără perdele, cu perdele, fără fotolii, cu fotolii, fără rafturi, cu rafturi. În timp am potrivit şi o canapea, şi un balansoar, florile-copaci, perdele, rafturi pentru cărţi, biroul vechi, dar scaun nou, pături, perne, pietre, scoici, pisici şi alte detalii... Le-am mutat şi răsmutat până le-am găsit loc la toate.

Multe lucruri nu sunt noi, unele adunate în timp, altele găsite pe stradă (borcanele pentru lumânări), altele refolosite, la mâna a doua (canapeaua şi balansoarul,vai cât m-am bucurat să le găsesc...), altele făcute de mână (lustra, fotoliile, husele). Totul sau aproape totul se reinventează :)

De aici, cu drag

noreply@blogger.com (Vica) — Fri, 02 Sep 2011 08:01:00 +0000

Huh, august a fost o lună fără umbrele zburătoare... Dap, au călătorit prin lume, dar cel mai mult au stat în Antwerp unde au avut şi ceva treabă, cu toată ploaia belgiană... Dar s-au întors ele un pic în Bucureşti şi să vedem dacă aici se vor simţi mai inspirate, şi la creat şi la gătit. Apropos de gătit, mi-a lipsit cuptorul, şi abia aştept să-l pun la treabă iar...

Un răsărit peste Antwerp, ce prevedea o zi cu soare, dar peste zi ploaia şi-a făcut spectacolul. La mic dejun, cereale cu iaurt şi miere, fructe şi un Earl Grey englezesc...

Plouă mult, iar prânzul uneori se prepară rapid şi se înfulecă la fel de rapid: branză de capră, roşii, ulei de măsline şi busuioc; urdă şi castraveciori muraţi; brie cu câteva alune. Şi hai repede cu o umbrelă la colindat străzile :)

Pe seară un joc de lumini la Cargo Zomerbar, iar la cină - spaghetti cu sos de roşii, busuioc şi mozzarella. Şi vinul roşu, da!

Iar când nu vrei să mai pierzi avionul, savurezi rapid o felie de tartă de cireşe (deh, din comerţ..), cateva de pepene galben şi un strop de cafea. Şi fugi!

Bine v-am regăsit :)

O rochie şi o vară

noreply@blogger.com (Vica) — Tue, 19 Jul 2011 07:26:00 +0000

În sfârşit am găsit ocazia să port rochia pe care am cusut-o cu ceva vreme în urmă. A tot stat agăţată de şifonier, draga de ea, aşteptând o zi minunată ca cea de ieri... Ieri, pe seară, când parcă, parcă vremea se mai răcorise un pic, deşi vara asta a înnebunit niţel şi nici nu mai ştii la ce să te aştepţi de la ea...

Florile minunate sunt pentru Filis (la-la-la mulţi ani!), sărbătorita de ieri, dar i-am cerut voie şi le-am furat un pic pentru a le integra pe post de accesoriu. Poşetă pe măsură nu am găsit :)

Vai, iar mi s-a făcut un dor nebun să conduc. Maşina de cusut, bineînţeles :)

(mulţumiri deosebite, fotografului Jack Petersen :) )

Zmeură, coacăză şi alte mure...

noreply@blogger.com (Vica) — Mon, 11 Jul 2011 05:03:00 +0000

Acasă, la Susleni, e minunat. După ce te "obişnuieşti" cu învălmăşeala unui oraş agitat precum Bucureştiul, parcă atunci când revii într-un loc liniştit, la ţară mai ales, simţi cum ţi se golesc urechile şi simţurile. Altfel stau lucrurile pe aici, cu bune şi rele, dar e nemaipomenit să mergi dimineaţa în grădină şi să culegi zmeură, coacăză şi alte mure...

Ieri asta am făcut, cu mic cu mare şi am cules muuultă zmeură, din care eu, am furat un pic şi am făcut o tartă. Restul a rămas în grija mamei, pentru dulceaţa delicioasă pentru iarnă... Tarta e aceeaşi iar (cu cea de căpşune sau caise), doar că acum am experimentat altceva: fructele au fost "înghiţite" complet în timpul coacerii, iar pentru asta am recurs la a pune câteva deasupra, după ce am scos-o din cuptor.

Vero s-a pus pe şotii şi ne-am distrat de minune la o sesiune de fotografiat tarta :)

Bună dimineaţa, fug acum în grădină după nişte mentă proaspătă pentru un ceai răcoritor şi să văd dacă m-ai găsesc o felie din tarta delicioasa... Sehr lecker!

Ştiţi voi, e vremea caiselor...

noreply@blogger.com (Vica) — Tue, 05 Jul 2011 06:22:00 +0000

Ieri pe seară, după o zi cu de toate, am făcut repede 2 tarte de caise: una de dat şi una de lăsat, pentru propriul răsfăţ. Şi când spun răsfăţ, nu mă gândesc decât la mirosul de caise coapte şi vanilie ce a învăluit casa... mmm...

Reţeta e aceeaşi cu cea de la tarta cu căpşune, doar fructele le-am schimbat, cu câţiva fulgi de migdale deasupra, aşa că nu o mai repet aici. Vă "explic" vizual doar rezultatul final :)

Gata, fug la dentist. Am păţit-o cu un sâmbure... de caisă :)

Guacamole, la mic dejun de duminică

noreply@blogger.com (Vica) — Sun, 03 Jul 2011 11:06:00 +0000

Iată încă ceva simplu şi uşor de pregătit pentru un mic dejun lejer de duminică. De data asta, am ajuns undeva în America de ~~Sud~~ Nord... tocmai în Mexic, de unde îşi are originile Guacamole, pasta de avocado.

Avocado este considerat unul dintre fructele cu cel mai ridicat conţinut de grăsimi, dar grăsimi bune. Îmi amintesc am făcut de câteva ori o salată în care am pus câteva bucăţi de avocado şi a fost foarte bună, chiar dacă gustul lui este un pic nedefinit. De multe ori însă pregătesc Guacamole, această pastă de avocado cu lămăie şi roşii.

Ingrediente:

2 Avocado
2-3 Lg suc de lămâie
1-2 roşii
1 ceapă roşie
1 căţel usturoi
1 ardei roşu iute proaspăt sau uscat
sare, piper
boia de ardei
coriandru

1. Fructele de Avocado, bine coapte (se pot lăsa câteva zile la temperatura camerei, până devin suficient de moi, dar la fel de verzi) se curăţă de coajă, de fapt se curăţă foarte uşor doar atunci când sunt bine coapte. Iar apoi pulpa se desprinde uşor de pe sâmbure şi se zdrobeşte cu sucul de lămâie până devine o pastă cremoasă.
2. Roşiile şi ceapa se toacă mărunt (ceapa este opţională, eu am încercat şi făcut fără, a ieşit bine) şi se adaugă în pasta de Avocado. Apoi usturoiul pisat, ardeiul tocat şi celelalte ingredinte, după gust: mai sărat, mai condimentat/iute, etc.

Perfect merge cu Tortillas, dar în lipsa lor, este foarte bună şi pe felii de pâine prăjită.

Poftă bună şi duminică liniştită!

Tabbouleh

noreply@blogger.com (Vica) — Fri, 01 Jul 2011 13:00:00 +0000

Îmi amintesc prima dată când am mâncat Tabbouleh şi nu am rămas foarte impresionată de gust. Eram în Berlin atunci şi încercam bucătăria libaneză şi cea turcească. Eu, vegetariană, aveam preferinţele mele: sandvişuri cu Halloumi, humus, supă de linte, etc. Tabbouleh-ul nu-l băgasem în seamă. Până acum câteva săptămâni când o bună prietenă, mi-a adus un pic. Şi mi-a plăcut :) Am zis să încerc şi eu.

Am căutat repede în cartea de reţete cum să-l fac şi asta a ieşit... mmmm :)

Ingrediente (ca la carte, cu observaţiile de rigoare):

175 g cuş-cuş
2 Lg suc de lămâie
1 Lg ulei de măsline
6 Lg pătrunjel tocat
60 g castraveţi, cuburi mici
3 Lg mentă proaspătă, tocată
1 roşie, tăiată cuburi mici
(opţional) eu am pus şi un ardei roşu, tăiat cuburi
(opţional) cozi de ceapă verde, tocate
sare, piper, condimente pentru cuş-cuş

Bineînţeles eu am variat cantităţile, de exemplu am pus mai mult pătrunjel şi deloc ceapă verde.

Cuş-cuş-ul se pregăteşte uşor, ca aici, sau cum spune reţeta din carte: la acea cantitate de cuş-cuş uscat se fierb 425ml de apă. Se amestecă şi se lasă să se umfle câteva minute. Apoi se adaugă celelalte ingrediente şi se amestecă bine. Asta-i tot!

Vor urma şi o supă cremă de linte roşie şi hummus, deci vă găsesc tot pe aici, sau bucătărind, nu? :)

Grădina de vară

noreply@blogger.com (Vica) — Tue, 21 Jun 2011 05:58:00 +0000

Mai ştiţi experienţa mea de grădinar, începută prin martie aşa? Ei, grădina a crescut, acum e în floare şi mai mult decât să mă "plimb" prin ea în fiecare zi, să o ud, să vorbesc cu florile şi să le pun muzică, nu am făcut de atunci.

Daliile:

Bănuţeii australieni:

Trifoiul:

Anemonele:

Triteliile:

Crăiţele pitic şi câteva petunii rămase de anul trecut:

Tartă de căpşune. De vară, aşa.

noreply@blogger.com (Vica) — Tue, 14 Jun 2011 10:10:00 +0000

Delicioasă, cu aromă delicată de unt şi fructe topite în aluat.

Asta am făcut duminică, împreună cu o bună prietenă, după ce ploaia de afară ne-a cam ţinut în casă. Văzusem reţeta încă de acum câteva săptămâni, când căpşunele abia ce apăreau. Dar odată ce le-am găsit fragede, în piaţă, din care jumătate au mers la micul dejun, am spus că acum este momentul. Şi a ieşit minunată, deşi, destul de consistentă - untul, laptele şi ouăle au contribuit la asta.

Ingrediente:

115 g unt, moale, la temperatura camerei
180 g făină (650 de preferat)
1 1/2 lg praf de copt
1/2 lg sare
200 g zahăr, brun
1 ou
120 ml lapte
1 lg esenţă/extract de vanilie
450 g căpşune, curăţate
1-2 lg zahăr vanilat bourbon

1. Cuptorul se preîncălzeşte la 170-180°C. O formă de tartă se unge cu un pic de unt şi făină.
2. Făina, praful de copt se amestecă într-un vas. În altul se freacă bine untul şi zahărul. Apoi se adaugă oul, laptele şi extractul/esenţa de vanilie. În această compoziţie se adaugă treptat mixul de ingrediente uscate.
Obs: pentru ca mi s-a părut aluatul un pic cam dur, am mai pus un ou şi un pic de lapte în compoziţie
3. Aluatul se toarnă în forma de tarta, iar peste el se taie capşunile în jumătăţi. Laura mi-a indicat că puteam să punem mai multe căpşuni, deci, este la liberă alegere, această opţiune :) Înaine de a pune tarta în cuptor, am presurat nişte zahăr vanilat bourbon pentru a le da căpşunilor o aroma specială.
4. Se pune tarta la cuptor pentru 10 min, apoi pentru încă 45-50 min la o temperatură mai mică - 160°C.

A fost o după amiază minunată, balconul cu grădina de vară a fost locul ideal pentru a savura o felie de tartă pe înserate.

Mi-a plăcut mult să-mi împart bucătăria cu oameni pasionaţi de delicii culinare, e important dar necesită ceva timp şi încredere să ajungi să te bucuri de asta. Mi s-a făcut poftă de seri de gătit, oameni dragi alături, bucătărind împreună cu un vin bun şi muzică specială. Timp de calitate, îl numesc eu. Cam aşa:

(reţeta tartei: Smitten Kitchen)

Muzele la micul dejun

noreply@blogger.com (Vica) — Sun, 12 Jun 2011 05:35:00 +0000

Bună dimineaţa! Muzele mele sunt în vacanţă iar, au făcut popas pe celelalt blog, unde probabil se simt mai împlinite în ultima vreme, sau cel puţin aşa simt eu :)

Dar totuşi, în dimineţile când mă vizitează, le ademenesc cu un mic dejun, cam aşa:

Nürnberger Lebkuchen

noreply@blogger.com (Vica) — Thu, 26 May 2011 07:38:00 +0000

Cu siguranţă nu este Craciunul acum, şi nici nu m-am mutat în Nürnberg, ci doar am primit o temă la cursul de germană: să ne alegem unul din cele câteva deserturi specific nemţeşti, prezentate în manual şi să povestim câte ceva despre el, în germană. Atât.
Eu însă nu m-am oprit aici, l-am făcut şi l-am dus la şcoală :) Turta dulce din Nürnberg, sau Nürnberger Lebkuchen.

Când am căutat reţeta, parcă nu-mi imaginam să fie aşa multe ingrediente, dar iată-le:

115 g unt moale
200 g zahăr, brun de preferat
4 ouă
360 g făină
1 Lg condimente pentru turtă dulce
2 Lg cacao
1 1/2 lg praf de copt
225 ml lapte
150 g fulgi de migdale
100 g coajă de lămâie confiată
1 Lg rom sau lichior de portocale

Untul, zahărul şi ouăle se amestecă bine, până la o consistenţă spumoasă. Apoi se înglobează în acest amestec ingredientele uscate: făina, praful de copt şi cacao, alternând cu câte un pic de lapte.

În compoziţie se mai adaugă fulgi de migdale, bucăţi de coajă de lâmâie confiată (eu am folosit simplă) şi rom sau esenţă de rom, iar după preferinţă, stafide şi fulgi de nucă de cocos.

Se pune câte o lingură din compoziţie în tava de copt, eventual pe hartie de copt, lăsând ceva spaţiu între. Deasupra am pus câteva alune. Se coc pentru 15-20 de minute la o temperatură de 190° C.

Opţional după ce s-au copt şi răcit un pic, se pot glazura, eu însă le-am lăsat aşa, simple.

Amestecul condimentat pentru turtă dulce l-am făcut cu ce-am găsit prin casă:

2 Lg scorţişoară
2 lg cuişoare
1/4 lg nucşoară
1/2 lg coriandru
1/2 lg cardamom
1/2 lg ghimbir

Chiar dacă am rămas fără net, şi nu am mai apucat să caut o poveste pe măsură, totuşi am scăpat cu bine la şcoală, am spus toţi termenii de ingrediente pe care i-am tot "învăţat" în timp din cărţile în germană şi se pare ca Lebkuchen-urile au avut un mare succes.

Cu un ceai indian din condimente, îndulcit cu un pic de miere şi lapte, sunt perfecte pentru vremea asta de mai :) Florile sunt de la draga Miki, creatoarea de plăcinţi.

(reţetă adaptată de aici)

Un dormitor, simplu şi reamenajat

noreply@blogger.com (Vica) — Thu, 12 May 2011 19:03:00 +0000

Dormitorul, locul unde visele devin realitate atunci când ne trezim dimineaţa, unii mai devreme, alţii mai târziu :) Iar această parte a casei, trebuie să fie cea mai calmă, din toate punctele de vedere, pentru a ne odihni destul. Un pat cu o saltea bună ar fi suficient. Însă uneori, din lipsă de spaţiu, mai înghesuim aici şi un dulap, un raft, un birou, un scaun, un calculator, un televizor, etc.

Dormitorul la început nu era altceva decât un "pat" pe jos, din 2 saltele, un dulap de haine mic, o mochetă, un trandafir japonez, o perdea şi o lustră, creaţie proprie :)

Dar, odată cu procesul reamenajării, am purces la treabă şi aici. În primul rând am zugrăvit, am vopsit ţevile şi caloriferul, am curăţat mocheta (dap, nu credeam că cei de la Nufărul ne vor înapoia albul cu care a venit la început... ). Pasul următor a fost mai simplu, ne-am pus pe asamblat piese de mobilier Ikea, mai ceva ca un puzzle: şifonierul, raftul şi patul. Apoi peste câteva luni, ne-am stresat vecinii cu ceva găuri în pereţi, pentru o nouă perdea.

Am vrut să merg pe o cromatică deschisă, alb şi bej, chiar dacă este suficientă lumină în cameră. La fel, pentru uşile şifonierului am ales alb lăptos, însă corpurile au aspect de stejar. Patul a fost cel mai simplu şi ieftin pat de lemn, pentru că am considerat că investiţia într-o saltea bună, este mai importantă. Petele de culoare vin în special de la draperia din bumbac, cu acccente de verde, inspiraţie din natură, de la câteva plante pe ici-colo şi de la obiectele mai colorate de pe raft.

Koshka are şi el locul lui aici, de fapt are mai multe, a încercat până acum fiecare colţ de pat, sub el, mai toate rafturile din şifonier, sub raft, pe şi sub calorifer, după perdea, pe pervaz, pe mochetă; nu şi-a găsit încă un loc precis, deşi eu îl bănuiesc că nici nu încearca asta, el e un globetrotter :) Pe perete e iubirea mea, Berlinul... (dap, mein lieber Jack Petersen, trebuie să te obişnuieşti cu ideea că eu încerc să mă împart între două iubiri :) )

Rochiile mele dragi şi eşarfe, multe de la mama, modificate un pic de mine, sau din alte surse. Câteva piese au dublul vârstei mele. Îmi place să redau viaţă unor lucruri care odată au fost piese de rezistenţă, iar apoi, după ce valul modei a trecut, au fost ascunse prin cutii, dulapuri sau poduri. Simpla atingere a acelor materiale, de calitate, care încă şi-au păstrat aspectul imaculat, mă face să tresar.

Şi raftul de metal, cu alte obiecte dragi, mai mult amintiri decât obiecte.

PS: rochia din prima imagine, este rezultatul de săptămâna trecută, dar încă aştept să vină soarele, să o pot purta :)

Tutorial: Sticle de lapte, dantelă şi flori

noreply@blogger.com (Vica) — Tue, 10 May 2011 17:58:00 +0000

Vă mai aduceţi aminte de sticlele de lapte? Eu da, şi capacul din folie de aluminiu pe care îl pocneam neapărat înainte să desfac sticla. Nu pot să spun ca era laptele mai dulce atunci, metoda de îmbuteliere o fi mai igienică acum, nu ştiu, dar un pic de nostalgie tot a rămas. Vara trecută, într-o seară mai târzie, în drumul spre casă zăresc pe marginea străzii o duzină de sticle de lapte şi mai multe borcane mari. Eu, pasionată de sticlărie veche, le-am luat fără să mă gândesc. (Da, să nu vă speriaţi, mai practic astfel de activităţi :), deh, traiul la Berlin, m-a făcut să fiu mai atentă la ce pot găsi pe stradă; apogeul au fost cheile de la o maşină, dar modestă ce sunt, am aşteptat să sune proprietarul după ele).

Şi apoi a urmat scotocitul după idei creative, deja aveam unele... însă nu le-am pus în practică decât azi dimineaţă.

Sticlele mi le-am imaginat pe post de vaze pentru flori. Iniţial mă gândeam să le vopsesc în întregime, inspirată de aici, apoi însă mi-am amintit că am nişte role de dantelă strânse de pe ici-colo, în special de la mama, şi atunci a fost simplu: le îmbrac în dantelă.

Prea multe nu sunt de explicat, procesul este intuitiv şi nu trebuie urmărit un model exact, ci eu recomand creativitatea şi propria iniţativă :), însă pentru a porni de la ceva, iată cum am procedat eu:

1. sticlele sau orice altă formă de borcan, se spală bine şi se usucă;
2. se măsoară dantela în jurul sticlei şi se taie o fâşie cât să o cuprindă;
3. capetele fâşiei se cos unele de altele, astfel încât dantela să fie întinsă bine. Opţional, se poate folosi lipici pentru textile, dacă dantela e mai îngustă.

Cam atât. Simplu şi uşor. Florile minunate le-am găsit duminică în piaţă :)

Despre partea a doua a comorii de sticlă, borcanele, vă povestesc în alt post.

Tarte Tatin de pere

noreply@blogger.com (Vica) — Sun, 08 May 2011 19:48:00 +0000

Mi-a fost o poftă de pere acum câteva zile... Mda, ştiu, ar fi timpul poftei de căpşuni, dar vremea asta mă cam debusolează. Ei, bine, am luat 5 pere. Cu entuziasm am mâncat una, dar apoi am trecut la citrice. Iar azi am zis să-mi încerc abilităţile culinare în bucătăria franţuzească. Zis şi făcut! Rezultatul - Tarte Tatin de pere :)

Am încercat să urmăresc o reţetă dintr-o carte, însă atunci când am ajuns la aluat, am derapat un pic. În mod normal, Tarte Tatin-ul se face cu aluat de foietaj (Pâte feuilletée), dar unele reţete folosesc şi aluatul obişnuit de tartă (Pâte brisée). Eu am mers cu ultimul, pentru că mi-a fost mai uşor şi rapid să-l fac. Reţeta de aluat am luat-o de aici.

Ingrediente:

4-6 pere, mai coapte
75 g unt
110 g zahăr, brun
aluat de tartă

1. Într-o tigaie se topesc untul şi zahărul până se caramelizează. Perele curăţate şi înjumătăţite se pun în tigaie, delicat, să nu se sfarâme. La un foc mic, vor lăsa un pic de suc şi se vor coace încet cam 15 min.

2. Forma de tartă se îmbracă în aluat. Se pun perele, la fel, delicat, iar peste se toarnă siropul caramelizat.

3. Tarta se coace cam 20-25 minute într-un cuptor preîncălzit la 200°C.

Se serveşte un pic caldă, opţional cu crème double sau îngheţată, dar, sincer, e minunată aşa, simplă :) Aroma perelor este mmm.... extraordinară. În mod normal, se face cu mere, dar perele sunt mai fine la gust, au o aromă mai dulce.

Şi o altă observaţie, modul original de preparare e un pic altul, aluatul se pune peste fructele caramelizate si aşa se pune la cuptor. Iar după ce se coace, tarta se răstoarnă. Ei, eu nu am vrut să mă aventurez chiar aşa, şi am făcut-o mai mult ca o tartă, şi e mai bine, astfel perele şi-au păstrat forma cât mai intactă.

Hai, la somn acum!

☁, o rochie şi un ceai...

noreply@blogger.com (Vica) — Thu, 05 May 2011 06:02:00 +0000

Mi-am făcut curaj şi am scos colecţia Burda de pe raft zilele trecute. Am ales un model de rochie de vară, un material pe care-l aveam de ani buni, verde, inspiraţie de primăvară şi pornesc acum la drum, pe ploaia asta de mai, cu dreptul pe acceleraţia maşinii de cusut.

Spor!

Bucătăria de bunătăţi, reamenajată

noreply@blogger.com (Vica) — Wed, 04 May 2011 20:30:00 +0000

A doua pe listă, a fost bucătăria, cum altfel? Unde se întamplă toate minunile culinare cu care v-am mai obişnuit, iar multe altele nici nu au mai apucat calea virtuală, de delicioase ce au fost :)

Cam aşa arăta bucătăria acum 2 ani: faianţa, gresia, chiuveta şi hota, venite la pachet cu apartamentul, masa şi scaunele de la familie, aragazul şi frigiderul alese cu măiestrie de noi. Ambele Gorenje, albe, de modă veche :P

Primul pas a fost un gând să dăm jos faianţa, care mă irită din podea până-n tavan. Tot nu înţeleg, de ce şi acum, după ce ne-am mai vesticit, faianţa în baie şi bucătărie e un lucru bine bătut în cuie? Aşa fac toţi, aşa să facem şi noi. Că-s aburi, şi se curăţă mai uşor. Bineînţele, comoditatea îşi spune cuvântul şi aici. La fel şi albul, de care fuge lumea, că-i prea alb. Ei, păi şi pe bej, sau în picăţele, stropii de ulei sau apă vor avea acelaşi aspect, dpdv chimic :)

Dar, oricum, ne-am lăsat păgubaşi, şi nu am dat jos nimic. Dimpotrivă, am reînnoit chitul vechi, iar aici, ajutorul mamei a fost binevenit. Am vopsit tavanul. Şi apoi ne-am gândit ce să facem cu acest spaţiu, care este destul de generos în bucătărie. Am ales 3 corpuri de mobilier de bază, albe, care s-au potrivit la milimetru, un blat alb, cu care am umblat tot oraşul să-l decupăm, o chiuvetă nouă, un set de masă şi scaune de lemn, toate Ikea. Mda, acest brand o să-l mai întâlniţi pe aici :) Am înlocuit şi vechiul neon, cu o lampă suspendată. Da, da, aceeaşi marcă :) De hotă am scăpat, că oricum stătea pe post de raft, iar deasupra corpurilor, de obicei vin alte corpuri, suspendate, dar nu, eu am vrut, rafturi. De ce să ascund cărţile, cănile, ceaiurile după nişte uşi, când tocmai acestea pot sta frumos pe un raft de lemn?

Şi cam asta a ieşit. Perdelele le-am cusut dintr-un material găsit la Ikea, în coşul de resturi de materiale. S-a potrivit perfect!

Şi o imagine cât să cuprindă întreaga bucătărie :)

Iar, aici, m-am jucat un pic cu obiectele de pe rafturi: cărţile de gătit (dap, în germană :P ), ceştile şi ceainicele, bolurile de ceramică de la babuşka, varelniţa de la mama, paharele de cristal de la bunica unei prietene de la Berlin, şi altele utile.

Mda, o să-mi fie dor de ea, bucătăria de bunătăţi, dar sper şi cred că o să găsesc inpiraţie în orice loc voi fi. Dar de tăvile mele nu mă despart! :)

Reamenajarea balconului şi o mică grădină

noreply@blogger.com (Vica) — Wed, 20 Apr 2011 07:00:00 +0000

O să încep povestea reamenajării cu cea a blaconului, unde de fapt a şi început totul, la întoarcerea din Berlin, în iunie 2009. A fost o vară lungă, care s-a prelungit cu spor şi drag până vara următoare, dar şi acum mai găsim una alta de făcut, pentru că îmi place ideea să aduci ceva nou constant, să mai modifici ceva, să mai îmbunătăţeşti, pentru că ideile bune şi frumoase vin în timp, fără grabă...

Balconul e mic, îngust mai degrabă, doar 70 cm în lăţime (şi cam 3 m lungime), închis, în stil vechi, cu geamuri de sticlă şi rame de fier. Şi asta a fost marea problemă. Izolarea era făcută cu chit, care, bineînţeles, în timp se usucă, se crapă şi pe lângă aspectul urât, nu mai oferă nicio protecţie împotriva ploii. Termopane nu am vrut, deşi le ştiu avantajele (da, confort fonic, termic, etc..) poate par un pic anti-tehnologie, dar mie mi-e dor de ferestrele din lemn şi geamul de sticlă.

Şi atunci am decis să curăţăm chitul vechi... Dar nu a fost deloc simplu. Am crezut că îl putem rade imediat, dar nu, era destul de dur, şi am folosit o substanţă decapantă pentru dizolvarea straturilor vechi de vopsea, dar care a funcţionat şi pentru chit. În câteva zile am reuşit să scoatem câteva găleţi pline de chit, că ne-am şi minunat de unde a ieşit aşa mult. Odată chitul dat jos, am putut să scoatem şi geamurile... bineînţeles cu ceva daune, unele nu au rezistat şi s-au spart.

Pasul următor a fost să revopsim ramele de fier, cu un prim strat de vopsea antirugină, iar apoi cu mai multe de vopsea albă. După ce am montat la loc geamurile, Ionuţ s-a ocupat de procesul de izolare, cu silicon şi cu bandă de cauciuc la gemurile care se deschid şi pe unde sunt mari şansele să intre apa, când plouă; iar eu - am finisat pe ici, pe colo, marginile geamurilor. Şi aşa ne-a prins toamna deja...

Şi cam asta a fost pentru acea vară :) Primăvara următoare ne-am pus iar pe treabă şi am montat jaluzele de bumbac, rafturi pentru flori şi o masuţă de perete şi am deschis sezonul oficial de vară, de 1 mai, cu un mic dejun pe balcon :)

Multe nu s-au schimbat de atunci, doar un pic am reînprospătat vopseaua la geamuri şi un pic pe pereţi, şi cam aşa e acum balconul şi mica grădină... :)

Unde te simţi acasă?

noreply@blogger.com (Vica) — Sat, 16 Apr 2011 09:32:00 +0000

“A house is made of walls and beams; a home is built with love and dreams.”

-- Dr. William Arthur Ward

Casă. Acasă. Mă gândesc că fiecare dintre noi are un loc pe care îl numeşte acasă, chiar daca acesta poate fi nu neaparăt o locuinţă, cu pereţi, podea şi tavan, poate fi şi ceva inconcret, imaginar. Însă tot cred că pentru majoritatea, acasă înseamnă o casă reală, din cărămizi, lemn, sticlă şi beton. Dar asta e doar scheletul. Tot ce formează o casă cu adevărat este ceva mai greu de realizat, necesită timp, idei, poveşti de amintiri, oameni dragi, gânduri şi sentimente.

Pentru mine, acasă înseamnă la Susleni, unde am crescut şi merg cu mare drag, dar şi aici, în Bucureşti, sau în orice loc unde stau pentru o perioadă, şi dacă număr, până acum am schimbat vreo 12 case, în 4 ţări... şi în curând iar mutăm cartierul general. Asta dacă nu număr şi cele zeci de căsuţe pe care mi le construiam acasă, la Susleni, vara - prin parc, cu crengi şi diferite plante pe post de perdele la ferestre (da, căsuţele mele aveau şi geamuri; ah, si era să fac incendiu o dată, pentru că da, vroiam şi bucătărie :) ), prin curte, unde găseam ascunzişuri potrivite, sau toamna, în tufişurile de crizanteme, iar iarna - prin casă din 3 scaune şi o pătură :) Da, de mică, muzele au fost generoase cu mine dar şi mama, de la care am, cel mai probabil, acest drag de a face un loc să fie special :)

Dap, m-am decis să povestesc un pic, dar mai mult vizual, procesul prin care a trecut şi trece apartamentul în care locuim acum în Bucureşti. Un apartament de bloc, obişnuit, fără nimic special, la început; da, cu fainţa, gresia, parchetul laminat şi termopanele la fereştri, aşa cum se laudă vânzătorii, în anuţuri. Dar pe care în timp, l-am transformat mai mult manual în "acasă"...

Aşa că, staţi pe aproape :)

PS: aruncaţi un ochi aici, This is Home, un proiect artistic despre ideea de 'acasă'.

Plăcintă de cartofi

noreply@blogger.com (Vica) — Sun, 10 Apr 2011 14:46:00 +0000

Ieri am făcut plăcintă de cartofi, inspirată de o convorbire prin telefon cu mama (mulţumesc mămica!). Mi-a "povestit" reţeta, pe care de altfel o ştiam vizual, de-atâtea ori o face când mergem acasă. Am încercat să o fac întocmai, dar mai am ceva experienţă de acumulat, însă mirosul ce venea de la cuptor pe moment m-a făcut să cred că eram acolo, acasă, la Susleni.

Aluatul de plăcintă sau de pâine a devenit în timp pentru ea, pe lângă alte bunătăţi, reţete esenţiale, pentru care nu există o formulă precisă, în gramaje exacte. Modul în care îl faci contează mai mult, în rest la aluat, poţi tot timpul să repari greşelile, ori cu un pic de făină, ori cu un pic de apă. Dar totuşi iată una pe care am mai folosit-o în trecut şi o recomand:

225 gr făină
1 lg sare
1 lg drojdie uscată
1 Lg ulei măsline
90 ml apă călduţă

* menţionez că am dublat ingredientele pentru aluat.

Amestecul de cartofi:

1kg cartofi curăţaţi, feliaţi subţire
2 ouă
sare, piper
un pic de unt

După ce aluatul a crescut un pic, dospit cam 30 de minute, l-am împărţit în două şi l-am întins cu făcăleţul în 2 foi subţiri. Cu una am "tapetat" tava, iar cu cealaltă am acoperit umplutura de cartofi, pe care am preparat-o din cartofii feliaţi, ouăle bătute şi mirodeniile. Am mai pus un strop de unt în amestec. Plăcinta astfel aranjată, am pus-o la cuptor pentru 30-35 de minute.

Iar apoi, poftă mare şi o după amiază minunată de weekend am savurat pe balconul aranjat. La fel vă doresc şi vouă acum :)

Trifoiul, cel cu patru foi

noreply@blogger.com (Vica) — Sun, 03 Apr 2011 09:36:00 +0000

Acum 2 săptămâni v-am arătat evoluţia grădinii pe care am pornit-o acum 3 săptămâni. Trifoiul (şi anemonele) a fost mai leneş, dar iată-l acum:

Sau aşa, în plină splendoare pe balcon:

Iar aşa era duminica trecută:

Minunat, nu? :)

Pasiune pentru detaliu

noreply@blogger.com (Vica) — Sun, 03 Apr 2011 08:55:00 +0000

Dacă mă gândesc la creaţiile de artizanat sau de decor, apreciez şi găsesc foarte frumoase atât obiectele cu linii simple, dar şi pe cele unde atenţia pentru cele mai mici detalii, minuţiozitatea sunt valori importante ale unui artist. Uneori este chiar mult mai greu să creezi ceva valoros folosind doar o culoare, un material, sau câteva linii drepte. Dar la fel de greu poate fi să creezi şi ceva complex, combinând forme, culori şi diferite materiale. Azi vă arăt (cuvintele sunt de prisos...) despre acestea din urmă, pentru că poate un pic mă încadrez în această categorie :)

Arta 'sculptatului' în hârtie (sau papercutting) - Rob Ryan şi Bovey Lee

Arta brodatului - coperte de cărţi - Jillian Tamaki

Arta sculpturii de sârmă - Marie Christophe, Claire Rougerie şi Cathy Miles

Surse de inpiraţie: Burda Style, A CUP OF JO

(Surse imagini colaje: galeriile artiştilor)

După doar o săptămână, în grădină

noreply@blogger.com (Vica) — Sun, 20 Mar 2011 15:00:00 +0000

Dap, duminica trecută, cu voie bună şi spor la treabă am plantat câteva seminţe şi iată că unele dintre ele s-au şi hotărât să răsară :)

Primele au fost Daliile, apoi Bănuţeii Australieni, urmaţi cu hotărâre de Crăiţele Pitic şi apoi de 3 din cele 6 Tritelii. Anemonele şi Trifoiul sunt mai leneşi un pic, doar un mic vârf se vede ieşind din pământ.

Până acum, singura problemă a fost mucegaiul alb ce s-a pus pe câteva ghivece. În ajutor mi-a venit tata (specialist în agricultură :) ), cu un sfat: mai puţină umiditate, şi soare destul. Mda, eu, din entuziasm am zis să ud pământul cât mai bine, dar se pare că am făcut-o în exces, având în vedere şi dimensiunile ghivecelor. O cauză în plus ar fi şi turba din care sunt făcute ghivecele, aceeasta fiind foarte bogată în substanţe minerale, care neavând timp să fie absorbite, se descompun. Şi de aici - mucegaiul, care dăunează plantelor. Ca să nu se dezvolte este recomandat să fie şters de pe pereţii vasului şi/sau de la suprafaţa pământului.

Primăvara, vreme de grădinărit

noreply@blogger.com (Vica) — Sun, 13 Mar 2011 14:10:00 +0000

Chiar şi în casă, într-un apartament, pe balcon sau într-un ghiveci. E minunat să urmăreşti cu pasiune cum dintr-o mică-mică sămânţă se dezvoltă o plantă.

Muzele au venit, şi ne-am pus pe treabă. Am plantat Anemone, Dalii, Trifoi - cu patru foi :), Tritelii, Bănuţei australieni, deocamdată :) Cred că mama mi-a făcut poftă de atâtea flori, după ce am colindat nişte magazine de specialitate împreună, iar de la tata mai am multe de învăţat în ale grădinăritului. Dar sper că m-am descurcat cât de cât acum: le-am pus în mici ghivece de turbă şi mi-am făcut planul pe hârtie ce şi cum ar trebui să răsară. Abia aştept :) Voi documenta procesul pe parcurs :), dar până atunci, apă, soare şi... un pic de muzică pentru ele, şi nu oricare, ci mai hardcore, după cum face Yves cu daliile ei :)

Dar iată şi brânduşele minunate...

O după amiază frumoasă de duminică primăvăratecă vă doresc sau... Ich wünsche euch einen schönen Frühling-Sonntagnachmittag :)

Când pisica nu-i acasă, joacă florile pe masă

noreply@blogger.com (Vica) — Thu, 10 Mar 2011 19:11:00 +0000

Ieri seară, nici urmă de boboci pe ele; azi dimineaţă, brânduşele mele s-au hotărât să se pună pe treabă, iar acum seara le-am găsit cu bobocii gata-gata să înflorească. ~~Şi cred că mâine dimineaţă vor fi vedetele zilei pe Flowers as Poetry. Cu siguranţă :)~~ (se pare că nu au fost aşa voioase pe timpul nopţii...)

Iar cu asta cred că pot spune că a venit primăvara, deşi încă mai vezi zăpadă pe ici pe colo. Bineînţeles că o să-mi lipsească serile cu ceai fierbinte şi dulceaţă, sub câteva pături groase şi un pisic ghemuindu-se sub ele...

...dar mi-a fost atât de dor de aerul proaspăt şi răcoros de primăvară, de verdele crud şi iarba fragedă, de fustele de bumbac subţire şi balerinii uşori, de flori, de păsările din parc, de norii de mai şi ploile blânde de aprilie, de minunata primăvară.

În weekend, pe lângă temele de Wir-sprechen-Deutsch mi-am anunţat muzele că le aştept cu drag să ne jucăm un pic în grădina de pe balcon, să plantăm flori şi căpşuni. Până voi avea o grădină minunată cum are mama, sau una cum are Cherry, mă mulţumesc deocamdată cu un ghiveci potrivit de un pervaz :)

(brânduşele le-am adoptat ieri de la Ikea, după ce le-am văzut stând singure pe raft, pentru că... ghiveciul era crăpat; mda, am devenit atât de perfecţionişti încât nişte flori minunate pălesc în faţa unui plastic rupt...)