Vești bune : există o tehnică, și pe de altă parte niște setări de aparat și soft pentru a putea realiza o poză satisfăcătoare în toate zonele de luminozitate!

Să luăm un exemplu:

În una din încăperile palatului Topkapi, din Istanbul, avem un vitraliu interesant:

Însă frumoasele motive de pe pereți nu se disting. Hai să vedem și pereții:

Na, că acum nu se distinge vitraliul. Putem să încercăm și ceva între cele două:

… doar că acesta pare că încercând să mulțumească pe toată lumea, nu mulțumește pe nimeni (ca în restul vieții).

În urma realizării unei imagini HDR (tonemapped) a rezultat aceasta:

Mai bine, nu? Hai să vedem cum!

Tehnica HDR așa cum scrie și în Wikipedia presupune realizarea unui set de expuneri diferite asupra aceleiași scene. Cam orice aparat foto care poate varia timpul de expunere poate fi folosit. Totuși DSLR-urile moderne oferă o funcție ce ușurează mult această tehnică : Auto exposure bracketing.

Deși nu este obligatoriu, recomand să folosiți un mod ce ține diafragma fixă (fie A fie M) și să blocați focalizarea fie folosind focalizare manuală, fie prefocalizând automat și comutând focalizarea pe manual. De asemenea e aproape obligatoriu să nu tragi pozele în JPEG ci in formatul nativ al aparatului (NEF pentru Nikon). Asta pentru că JPEG are adâncimea de culoare de maxim 8 biți și pentru că are pierderi de calitate datorită compresiei.

Voi expune pașii pentru Nikon D5000 :

1. Aleg modul Aperture-priority (A)
2. Apăs (i) pentru a alege setări
3. Navig până la BKT (bracketing)
4. Aleg un interval de variație (de exemplu 1,3 EV)
5. Navig până la modul de declanșare
6. Aleg modul rafală (dacă am și aleg să folosesc trepiedul aleg modul de declanșare prin telecomandă, direct)
7. Ies din setări
8. Dacă am posibilitatea fixez aparatul pe trepied (adică dacă nu am trepiedul cu mine voi sări pasul acesta deși e foarte bine să îl ai)
9. Încadrez
10. Focalizez (pe auto)
11. Cu grijă comut pe focalizare manuală (ajută să știi unde e comutatorul pe obiectiv sau aparat fără să fie nevoie să întorc/mișc semnificativ aparatul)
12. Dacă nu folosesc telecomanda și trepiedul atunci țin cat pot de fix camera și declanșez lung. Va ieși o rafală de trei poze după care rafala se oprește automat. Dacă e vorba de trepied+telecomandă atunci declanșez eu din telecomandă de trei ori. Aparate mai performante pot avea posibilitatea realizării unui set de mai mult de trei poze.
13. Dacă nu mai fac alte seturi atunci încerc să nu uit de scoaterea BKT-ului. Altfel îmi vor ieși dubios pozele de mai încolo și nu voi realiza de ce, până la a merge cu gândul că s-a defectat aparatul!

Pare complicat dar nu este. Și după ce te și obișnuiești cu aparatul, setările lui și cu tehnica HDR îți va fi aproape reflex.

După ce ai setul de expuneri poți folosi un soft ca să le combini. Există programe dedicate pentru așa ceva (de exemplu HDR Soft – Photomatix pe care l-am folosit eu) dar și cu programe mai generale (cum ar fi Photoshop) de editare se poate. Eu am folosit Photomatix pentru că e ușor de folosit și e dedicat acestei sarcini.

Încarci setul de expuneri în soft, procesezi și iese (detaliile variază în funcție de soft – pentru Photomatix voi adăuga detaliile dacă va fi cineva interesat).

Un alt exemplu de serii de expunere, tot din Istanbul, cu intrarea in Marele Bazar:

… și în final:

Spor la “brachetare”!

Am reușit să prindem o masă care era rezervată de la ora 8… Îmi place că atunci când ți se aduce ceainicul primești și o clepsidră care îți indică cât să ții pliculețul în apa caldă.

Fetele și-au luat ceai rece de portocale. Mi-a plăcut mult cum arată în lumina caldă, difuză a camerei paharul cu ceai :

Voi reveni în localul acesta cu siguranță.

Așa, și fiind prin preajma Casei Popo(r)ului m-am jucat cu Micro-ul de 40mm care deși e destinat fotografiei macro, poți face și cadre largi, cum ar fi peisaje.

Întai am fost lângă Academia Română și ruginiul barelor de metal mi s-a părut că dă o notă veche unor clădiri relativ noi. Și un aspect de șantier perpetuu.

Buruienile din zona asta mi s-au părut un bun element de contrast.

Dacă privești dintr-un anume unghi nu ai crede că ești în centrul orașului. Blocurile de beton din depărtare îmi aduc aminte de stabilopozii de la malul mării.

Rugină, beton nefinisat și buruieni.

Calea 13 Septembrie îți dă senzația că urci spre cer, dacă mergi înspre hotelul Mariott. Din păcate un echipaj de poliție nu a prea apreciat inițiativa mea și a trebuit să plec.

Doar dacă te uiți atent la mașinile parcate în dreapta poți bănui că poza este făcută după 1989. Altfel nu sunt multe schimbări.

Zidul Casei Poporului are niste motive interesante, desi arată ușor antic deja, datorită infiltrațiilor și petelor de la ploi.

Vroiam măcar imaginar să sar gardul, de fapt zidul..

Motivele florale sunt chiar interesante

Par a fi din alt secol. Tehnic vorbind chiar sunt din alt secol.

Dupa zid însă se află tot un șantier…

Nu mi-a ieșit prea bine însă Tamron-ul 70-300 cam pierde din claritate la distanța focală de 300 mm..
Nici detaliul nu este suficient și de aceea mă bate un gând să-mi iau un teleconvertor de macar 1,7x.

Dan Gheorghe mi-a propus o variantă mai clarificată :

Poza aceasta am înscris-o și pe Nikonisti.ro la concursul “se caută fotografia lunii Noiembrie”, dacă aveți cont acolo și vă place poza, m-ar bucura un vot în plus (mulțumesc!)

Vă recomand și niște carne de vită fragedă și foarte gustoasă :

Iar un bun preparat de post (și nu doar pentru post) este humus, un fel de fasole bătută doar că facut cu ruda fasolei, năutul.

… și câteva detalii ale fotografiilor de mai sus :

EMMI este un local deosebit, situat pe Șoseaua Iancului nr.7 în București. Are și o pagină (doar începută deocamdată) pe Facebook.

Câteva cuvinte despre cum am făcut pozele :

Am tras folosind D5000-ul cu obiectivul macro Nikkor Micro 40mm f2.8 pentru a avea un nivel bun al detaliilor.

Am tras cu diafragma la F22 (maximă pentru acest obiectiv) pentru profunzime mare de câmp (ignorând riscul difracției…), cu timp de expunere cam 0,6 secunde. De asemenea merită menționat cubul de lumină pliabil de 60cm (Fancier) și setul de lumini statice Hakutatz VL-9017.

Uitându-mă mai bine am văzut un avion vechi în paragină. Totdeauna un avion ca acesta mă face să mă gândesc cum era în vremea lui bună dar și să îmi pară rău de starea lui actuală.

Îmi închipui cum venea camionul cu carburant ca să alimenteze avionul inainte de decolare într-o nouă cursă. Probabil nu îl alimenta în hangar ca să nu se acumuleze vapori de kerosen acolo, însă apropierea celor două simt că evocă o strânsă relație din trecut.

Avionul galben nu mai are nici măcar motorul montat și arată ușor haios fără “nas”. Stâlpul “de telegraf” și norul îmi dau senzația că nu sunt în 2011 ci mult mai în urmă.

Exista ambulanță aeriană atunci, se pare. (nu știu să existe azi decât cel mult în formă de elicopter) Acest avion îmi pare mai optimist și-mi dă senzația că el speră la o zi când va zbura din nou. E orientat spre pistă, e mai întreg și mai voios.

Cadrul acesta, cumva, îmi amintește de piesa “Take my breath away” a celor de la Berlin. Deși acolo era întuneric, avionul mai în putere și mai impunător. Papura din planul foarte apropiat îmi dă senzația că nu sunt în București.

Liniștea aproape perfectă este brusc întreruptă de un cățel ce aleargă pe pistă, parcă ar vrea să prindă o cursă sau să nu fie prins de una?

Din păcate scurta mea incursiune fotografică la aceste hangare este surprinsă de niște angajați, deloc mulțumiți de intențiile mele (strict fotografice) …

… așa că trebuie să fug!