Observ cu nesiguranţă în inimă cum evanghelismul modern obişnuieşte să folosească un limbaj familiar şi colocvial atunci când vorbeşte despre Dumnezeu iar lucrul acesta aproape că mă înspăimântă.

Astăzi când ni se spune despre Dumnezeu că este Tatăl nostru noi inevitabil ne gândim la faptul că ne putem tutui cu El şi să ne manifestăm toate capriciile în prezenţa Lui. Ba mai mult, putem pretinde de la El diverse lucruri pentru că El trebuie să aibă grijă de noi.

Unii au obrăznicia să spună că Dumnezeu este obligat să ne asculte pentru că El este Tatăl nostru. Dumnezeu într-adevăr ne ascultă şi ne-a ascultat mai mult decât am putea noi să-i mulţumim într-un milion de ani dar El niciodată nu e obligat să ne asculte.

De ce ne gândim la Dumnezeu într-un mod aşa de superficial, îndrăzneţ şi uşuratic? Răspunsul este că noi avem o concepţie despre ce înseamnă a fi tată total deformată.

Din cauză că ne-am permis să avem un comportament ruşinos şi vrednic de condamnat faţă de părinţii noştri am îndrăznit şi să ataşăm în relaţia faţă de Dumnezeu, ca Tată al nostru, o atitudine asemănătoare cu cea pe care o avem faţă de părinţii noştri trupeşti.

Dumnezeu Însuşi Se prezintă ca Tatăl nostru însă atitudinea pe care o ataşează acestei imagini nu este una de uşurătate şi frivolitate ci una de cinste. Când se descrie pe Sine, în postura de Tată al nostru, El întreabă: Un fiu cinsteşte pe tatăl său. Dacă sunt Tată, unde este cinstea care mi se cuvine? (Maleahi 3:6)

În mod normal un fiu cinsteşte pe tatăl său, nu se mai aplică atât de bine generaţiei noastre şi noi ne-am luat dreptul de-a interpreta Scriptura în lumina experienţelor noastre şi a standardelor pe care le-am stabilit cu propriile minţi.

Cu siguranţă nu Duhul lui Dumnezeu a ataşat, în inimile noastre, faţă de chipul lui Dumnezeu o atitudine de îndrăzneală uşuratică ci duhul care lucrează acum în fiii mâniei şi neascultării.

Ce remediu există pentru această boală teribilă?

Am senzaţia că mare parte din lucrurile pe care le facem azi în biserică nu au nici un scop. Dumnezeu ne-a creat cu un scop ca să-L glorificăm pe El şi să ne bucurăm de EL pentru totdeauna.

Există oameni simpli, oameni obişnuiţi, oameni care preferă să creadă decât să cunoască şi care preferă să se închine decât să descopere – aceştia au o perspectivă mai simplă şi mai frumoasă asupra lumii.

Se întâmplă să fac parte din acel segment al Bisericii lui Hristos de pe pământ care nu se teme de cuvântul “sentiment”.  Am trecut printr-o perioadă când oamenii ne vorbea despre o credinţă “oarbă”. Vroiau să ne atârne ca pe o piele de şobolan ce se usucă la uşă.

Închinarea înseamnă să simţi în inimă, să exprimi corespunzător ceea ce simţi – acel simţ umilitor, dar încântător de veneraţie pătrunsă de admiraţie, şi acel fior de uimire.

Ni s-a întâmplat un lucru groaznic dacă putem explica credinţa creştină. Raţionalismul evanghelic încearcă să explice totul dar aşa scoate misterul din viaţă şi din închinare. Când ai scos misterul – L-ai scos pe Dumnezeu afară pentru că niciodată nu-L vom putea înţelege pe deplin.

Dacă auzi un evanghelist modern ai să înveţi că Hristos a fost trimis ca să scăpăm noi de tutun, că Hristos a venit ca să scăpăm noi de iad şi atunci când vom fi bătrâni şi obosiţi, să avem un loc unde să mergem.

Scopul lui Dumnezeu în trimiterea Fiului Său a fost ca El să ne poată restitui giuvaerul pierdut, giuvaerul închinării; ca să ne întoarcem şi să facem din nou acel lucru pentru care am fost creaţi iniţial – adică să ne închinăm Domnului în frumuseţea sfinţeniei Lui.

Tradiţia ne poate ajuta să înţelegem Scriptura şi aplicaţia ei. Părinţii Bisericii au ceva de spus, însă scrierile lor trebuie privite ca nişte comentarii asupra textelor nu ca text biblic în sine. Ele trebuiesc consultate aşa cum sunt consultate şi alte comentarii.

În acest fel ei funcţionează ca autorităţi judiciare. Lor nu trebuie să li se îngăduie niciodată să înlocuiască Scriptura.

Noi nu venerăm tradiţia şi nici nu o pune pe acelaşi piedestal pe care se află Biblia. Autoritatea tradiţiei vine din întrebuinţa şi elucidarea Scripturii dar ea nu este aceeaşi cu autoritatea Scripturii.

Ori de câte ori o tradiţie, indiferent că este o învăţătură străveche sau cea a unui recunoscut lider de astăzi, intră în conflict cu semnificaţia Bibliei, tradiţia trebuie să facă loc Scripturii.

Millard J. Erickson

Weekendul acesta am fost împreună cu o parte din grupa management anul 3 (de la UEO) la Alba-Iulia.

A fost un timp deosebit şi Dumnezeu ne-a binecuvântat cu prezenţa lui în locurile în care am fost şi am slujit.

Am (re)învăţat în acest weekend că Dumnezeu dă biruinţă printr-un mic număr ca şi printr-un mare număr şi că biruinţa este a Domnului.

Un om inactiv este atelierul diavolului, şi mâinile inactive sunt uneltele lui.

Sumner Wemp

Astăzi ne-a vizitat (şi) preşedintele senatului Mircea Geoană. Nu prea îmi place politica şi evident nici nu mă preocupă, doar mă dezgustă de multe ori.

Întrebările puse domnului Mircea Geoană m-au ajutat însă să cred că sunt oameni care încă mai luptă pentru ceva ce s-ar putea face în ţara noastră (nu mă refer la senator).

Puteţi citi aici câteva dintre ideile domnului Mircea Geoana iar aici o injecţie pentru gripa electorală care urmează.

Mircea Geoană răspunde întrebărilor puse de rectorul Universităţii Emanuel –  Dr. Paul Negruţ

Mircea Geoană răspunde întrebării puse de decanul Universităţii Emanuel – Dr. Marius Cruceru

Dacă nu-ţi exersezi muşchii, înţepeneşti, şi dacă nu-ţi exersezi mintea te prosteşti.

Harlin J. Roper

Te gândeşti, de multe ori, ca dacă vei primi sau avea un anumit lucru sau dacă ţi s-ar împlini un vis, vei fi cel mai fericit.

Adevărul este că, nu doar că atunci când îl primeşti nu vei primi odată cu acel vis satisfacţia dorită, dar vei trăi una dintre cele mai profunde dezamăgiri pe care oamenii le experimentează.

Satisfacţia supremă se găseşte în Persoana lui Hristos, doar în Această Persoană dar cauţi această satisfacţie în alte locuri şi lucruri datorită vechii naturi care încă mai zvâcneşte în tine.

Problema nu este doar că nu vei primi satisfacţia dorită şi împreună cu ea lucrul dorit ci vei experimenta un gol mai adânc decât cel pe care l-ai avut înainte să fi primit sau să ţi se fi împlinit acel vis.

Niciodată dezamăgirile nu te vor lăsa la fel cum ai fost înainte de a le experimenta.

De aceea, alege cu grijă lucrurile pe care vrei să le ai, alege cu grijă căror dorinţe le dai voie să-şi construiască casă în inima ta, alege cu grijă căror vise le vei da voie să-şi deruleze filmul în viaţa ta.

Visează dar raportat la standardele şi voia lui Dumnezeu pentru că doar atunci vei experimenta satisfacţia supremă. Mulţi se îndoiesc de dragostea lui Dumnezeu şi interesul Lui pentru binele nostru.

Dar, Dumnezeu chiar ne vrea fericirea, binele nostru suprem şi bucura desăvârşită însă ea se găseşte doar în El. Unde în altă parte am putea găsi o satisfacţie mai mare decât în Infinitul Dumnezeu?

Vrem să avem, cele mai multe lucruri pe care ni le dorim, pentru că lumea aleargă nebuneşte după ele şi ea ne dă senzaţia, atunci când le-au primit, că sunt fericiţi şi satisfăcuţi cu acele vise împlinite dar realitatea este că ea face acest lucru pentru că e mândră şi nu vrea să-i vedem teroarea pe care a copleşit-o când a rămas cu un gust amar în urma împlinirii acelei dorinţe.

Păcatul acesta este ofensator faţă de Dumnezeu şi atât de oribil pentru că el declară, în sine însuşi, de fapt, că Infinita Comoară, Isus Hristos, nu este mai preţioasă şi nu merită tot ce avem, în detrimentul acelei dorinţe, lucru sau vis pe care îl ai.

Păcatul acesta este teribil pentru că El spune că Infinitul Dumnezeu şi tot ce îl însoţeşte, atunci când locuieşte în viaţa noastră în manifestarea Sfintei Treimi, poate fi înlocuit cu altele.

Alege cu grijă.

De ce îngăduie Dumnezeu suferinţa? Totuşi aceasta nu e tocmai întrebarea corectă. Întrebarea corectă este: De ce hotărăşte Dumnezeu suferinţa?

Chiar dacă nu suntem persecutaţi şi ucişi pe capete ca în alte perioade ale istoriei când creştinii erau exterminaţi sau cum se întâmplă la ora actuală în ţări unde există persecuţie totuşi fiecare creştin adevărat are în viaţa lui semnele suferinţei.

Sunt ele permise doar, sau sunt îngăduite?

Aceasta face parte din planul lui Dumnezeu pentru poporul Lui, la fel cum suferinţa şi moartea lui Isus au făcut parte din planul lui Dumnezeu pentru mântuire (Fapte 4:27-28, Isaia 53:10).

Este adevărat că Satan poate fi agentul imediat al suferinţei, dar el nu poate face nimic fără permisiunea lui Dumnezeu. Pavel descrie suferinţa ca pe un dar şi un har de la Dumnezeu … (Filipeni 1:29).

Iacov plasează întreaga viaţă, inclusiv acele piedici din calea planurilor noastre care par întâmplătoare, sub suveranitatea lui Dumnezeu (Iacov 4:13-15)

Scriitorul Epistolei către Evrei pune întreaga suferinţă sub stindardul disciplinei iubitoare a lui Dumnezeu. El nu permite suferinţa la întâmplare, ea este un plan pentru sfinţirea noastră. (Evrei 12)

Dumnezeu este Cel care înalţă. Nu încerca să o faci tu.

Sumner Wemp