“La inceput a fost cuvantul.” Desi stiu ca pentru majoritatea dintre voi nu este necesara nicio explicatie, voi incerca sa va spun cum inteleg eu asta. Stiti bancul acela cu ciobanul batran care sta nemiscat printre oi, privind in departare. Vine un reporter tanar si il intreaba: – Ce faci nea Gheorghe, stai si te gandesti?, la care batranul zice: – Nu fiule, numa’ stau. Bancul e banc, e si vechi, in realitate mintea noastra lucreaza tot timpul, ne vin idei, ne facem planuri, ne amintim intamplari mai vechi, etc.. In foarte putine cazuri aceasta gandire este urmata de vreo actiune concreta. Foarte rar decidem sa si facem ceva, se pierd astfel idei pretioase. Verificare unei idei se face prin comunicare verbala, dar mai ales prin cea scrisa. O idee pe care o consideri buna trebuie sa o scrii, daca e buna o vei putea scrie si ti se va parea la fel de buna, in caz contrar, fie ca nici nu o poti formula in scris, fie nu ti se va mai parea buna. Vorbeam despre idei, dar creierul de cele mai multe ori lucreaza cu imagini, cu filmulete. Tocmai aceste imagini, visele noasre, le vom putea materializa, daca avem dorinta si hotarare suficient de puternice. “Cuvantul” inseamna de fapt exprimarea comlexului proiect-dorinta-hotarare. Asa ne spune Biblia ca s-a creat lumea materiala. Daca privim eforturile noastre zilnice, lucrurile se intampla oarecum asemanator, diferenta constand in marimea energiilor in cele doua cazuri. Putem creste energia asociindu-ne, realizarile vor fi pe masura.

Va voi da exemplul Danemarcei, o tara minunata, o tara care poate fi un exemplu de urmat. Putem visa ca tara noastra sa ajunga ca ea, iar visele acestea le putem implini impreuna.

Cat despre proiectul Viitor pentru Romania vreau sa adun si sa sintetizez idei despre directia in care vrem sa se dezvolte aceasta tara, cum vrem sa arate in viitor. Un popor trebuie sa isi defineasca si sa isi asume un tel, un viitor. Nu este vorba despre politica, despre putere, acestea sunt trecatoare, este vorba despre lucruri care vor dainui. Pentru a reconstrui ceva, de cele mai multe ori este nevoie sa darami pana la temelii. Noi tocmai am ajuns intrun stadiu de unde se poate incepe reconstructia.

Sa visati frumos, pentru ca visele se pot implini.

Unii au nevoie de mai mult, isi vor alege o echipa cu care se identifica, se vor simti castigatori atunci cand echipa castiga, se vor simti deosebit de abili atunci cand jucatorii preferati fac combinatii frumoase si chiar marcheaza. In functie si de educatie, unii suporteri pot deveni atat de fanatici incat sa considere alte echipe, dar si pe suporterii acestora ca pe niste dusmani veritabili cu care trebuie sa se lupte ori de cate ori au ocazia.

Identificarea cu echipa, cu jucatorii, cu antrenorii si cu finantatorii echipei de regula dureaza atata timp cat echipa joaca bine. Nimeni nu vrea sa se identifice cu un “looser”. Si echipele mari traverseaza uneori perioade mai slabe, acestia isi vor pastra totusi suporterii. Va conta in acest caz istoria glorioasa si viitorul previzibil.

Atunci cand o echipa joaca prost se cauta solutii, de regula se incepe cu schimbarea antrenorului, acesta insa poate face schimbari nu numai in jocul echipei, poate sa modifice si componenta lotului. Schimbarea antrenorului este obligatorie si in cazul nerealizarii unor obiective asumate, indiferent daca este vorba de calificarea nationalei la turneul final al Campionatelor Mondiale, sau evitarea retrogradarii cu o echipa din divizia C. Cum sa ramai la conducerea echipei dupa un esec? Cum sa nu tii cont de suporterii dezamagiti? Cine pierde pleaca, cu el pleaca si rusinea, suporterii sunt multumiti, iar noua echipa tehnica se poate ocupa de reconstructie.

Asa ar trebui sa fie si in alte domenii, cei care au dezamagit sa lase loc altora, cei care nu au avut viziune si au pierdut sa lase loc altora, cei care nu mai au sustinere din partea suporterilor sa plece. Suporterii nu pot fi pacaliti, ei se identifica cu echipa, este pierderea lor si o simt. Vor alta echipa, vor castigatori. Cu totii vrem sa fim castigatori.

Ceea ce mi-a atras atentia a fost faptul ca in cadrul experimentelor s-a dovedit ca imaginea transmisa putea fi recunoscuta si interpretata corect de receptor numai in cazurile cand aceasta corespundea realitatii cunoscute de receptor. De exeplu celebrul medium Uri Geller nu a reusit sa interpreteze imaginea diavolului pe care emitatorul incerca sa i-o transmita, deoarece acesta nu exista in cultura lui.

O alta idee interesanta descrisa in carte este aceea ca vorbirea se invatata telepatic, iar dupa insusirea acestui mod de comunicare, telepatia se manifesta din ce in ce mai putin. Eu as merge mai departe si as aminti faptul ca si profesiile parintilor sunt preluate de foarte multe ori si practicate cu succes de catre copii, probabil si in acest caz telepatia joaca un rol mult mai important decat eventualele comunicari verbale.

Dar exista uneori si diferente mari de interpretare, acestea provin din experientele personale anterioare. Sa va iau putin pe ocolite; fiecare dintre noi a privit – mai ales in copilarie – norii albi de pe cerul albastru de vara, identificand in acesti nori diverse imagini, dintre care fetele umane sau imaginile de animale sunt cele mai raspandite. Creierul incearca sa interpreteze orice imagine prin comparare cu niste sabloane, cu niste imagini cunoscute. Nu se intampla numai in cazul norilor, ci ori de cate ori avem de a face cu o imagine neclara, in care vom recunoaste diferite figuri, o mica pata undeva mai departe pe perete in care ne va fi greu sa nu recunoastem un tantar, musca sau paianjen, indiferent de ce este in realitate, etc. Se intampla si in cazul artei, cateva linii pe o hartie si creierul le interpreteaza ca reprezentand ceva cunoscut, caricaturile sunt un bun exemplu. Creierul ne va oferi propria interpretare in functie de imaginile, de cunostintele noastre anterioare.

Dar nu numai cu interpretarea imaginilor procedeaza asa, la fel face in cazul sentimentelor, ideilor. Am avut cu totii discutii in contradictoriu cu persoane care aveau idei si interpretari absolut diferite fata de a noastra. Este o problema de paradigma, trebuie gasita in aceste cazuri modalitatea de a intelege interpretarea celuilalt, ceea ce de regula il va face dispus sa incerce la randu-i acelasi demers. Dar despre asta cu o alta ocazie…

In incheiere va mai recomand o lectura interesanta si extrem de utila, “Eficienta in 7 trepte sau Un abecedar al intelepciunii” de Stephen R. Covey, din care am extras desenul de la inceputul articolului. Sunt curios daca ati vazut ambele imagini ascunse in acel desen. Daca nu, va invit sa vedeti si imaginile urmatoare, dupa care priviti din nou primul desen.

Ideea aceasta mi-a venit dupa o experienta foarte ciudata pe care am trait-o stand cuminte la rand la raionul de peste intr-un hipermarket. Doamna din fata mea m-a intrebat ceva in legatura cu un peste, i-am raspuns ca nu stiu, pentru ca nici nu prea am inteles ce doreste, nici nu prea ma pricep la pesti. Daca eu nu am putut sa-i ofer un raspuns, a intrebat-o pe doamna care era dupa mine la rand. De aici au urmat doua minute de discutii de care nu pot sa scap, pe care parca le aud din nou. Doamna din spatele meu a inceput prin a o pune la punc pe cealalta, spunandu-i ca la varsta ei ar trebui sa stie lucrurile acestea, apoi si-a etalat cunostintele vaste in domeniul zoologiei, jignind-o inca de cateva ori pe saraca femeie, care incerca sa se apere spunand ca nu obisnuieste sa cumpere peste.
Din infatisare si stilul de a vorbi am tras concluzia ca doamna inteligenta s-a pensionat dupa o activitate desfasurata in invatamant. Nu sunt strain de sistemul de invatamant, dar in aceste cateva minute am constientizat ca frustrarile adunate in anii pe care dascalii ii petrec la catedra, apoi ca pensionari, in unele cazuri ii pot aduce intr-o asemenea stare. Cum e posibil sa te napustesti asupra unei persoane necunoscute si sa o jignesti doar pentru ca ai impresia ca stii mai multe?! Cata disperare trebuie sa aduni pentru asta?
De fapt pensia trebuie sa vina dupa o viata normala ca salariat multumit. Trebuie sa ajungi la varsta de pensionare intr-o stare de sanatate normala pentru acea varsta. Trebuie sa mai poti sa desfasori o activitate utila pentru a nu te simti povara pentru cei din jur. Ar trebui sa fie ceva legat de un hobby, de o pasiune, pentru care acum ai timp suficient.
Imi imaginez viata de pensionar lucrand pentru a castiga un ban in plus, pana voi putea, dar in primul rand ajutand pe ce cei din jur in diverse moduri. Ma voi ocupa de gradinarit, voi calatori, ma voi juca cu nepotii, iar daca cineva ma va intreba, chiar si o prostie, ii voi raspunde politicos.
Voi cum va imaginati viata de pensionar?

In alta ordine de idei, stim cu totii ca speranta moare ultima, dar poate muri si ea. Este important de stiut cu ce poate fi tinuta in viata, pentru ca omul care nu mai are speranta este mort si el. De ce ai nevoie sa speri? Cand iti poti pierde speranta? Atata timp cat poti crede in schimbarea in bine a situatiei, iti vei pastra speranta. Dar ce motive ai putea avea sa crezi? In ce sa crezi, sau in cine? Daca iti pierzi si credinta?! Sunt doua variante, doua oferte, cea religioasa si cea lumeasca, ambele pot oferi o viziune pozitiva a viitorului, in care sa creada oamenii, ele nu se exclud neaparat, dimportiva se pot completa armonios.

Pentru a mentine credinta, viziunea trebuie clar si concis descrisa, apoi repetata suficient de des. Asa functioneaza toate religiile, dar asa functioneaza si unele organizatii care aduc lucruri mai putin bune omenirii. Intr-un mod asemanator ajungem sa credem despre unele produse ca sunt exact de ce avem nevoie, doar din cauza reclamelor. Prin tehnici asemanatoare ajungem sa devenim sclavii telenovelelor. Am dat doar doua exemple negative de situatii in care putem ajunge destul de usor victimele manipularii. Atunci cand manipularea are alte scopuri si se duce la alt nivel, consecintele pot fi – istoria a demonstrat asta – dezastruoase.

Iata cum functioneaza: pornim de la o viziune pe care o transformam in credinta si avem speranta. Declansam astfel energii extraordinare, care vor duce spre realizarea, materializarea viziunii. Unii oameni isi creaza, dezvolta si realizeaza propriile viziuni, ei sunt oamenii de succes. Dar succesul individual, chiar daca este important, nu duce la succesul comunitatilor. De regula personaje puternice, carismatice vor fi urmati de ceilalti pentru realizarea unei viziuni la scara comunitatii.

Istoria ne da exemple in care popoare ajunse in situatie limita au reusit sa isi creeze viziuni, pe care apoi sa le traiasca in scurt timp ca si realitati. Cred ca si tara noastra de asta are cea mai mare nevoie acum, de o viziune simpla, usor de inteles si de urmarit. Nu trebuie sa fie usor de realizat, nu trebuie sa fie de azi pe maine, dar trebuie sa fie o viziune clara, credibila care sa ne dea speranta de care avem atata nevoie. Are cineva o viziune pentru viitorul Romaniei? Inca mai sper…

Si pentru ca fara ajutorul suprem nu vom birui, il rog pe bunul Dumnezeu sa binecuvanteze aceasta tara.

Va intrebati probabil ce legatura are asta cu timpul. Una simpla, dar esentiala: alegerea. O viata de om e prea scurta sa faci tot ce ai vrea, nu vei avea timp sa citesti toate cartile, sa vezi toate filmele, sa vizitezi toate locurile frumoase, sa inveti tot ce te-ar putea interesa, etc., prin urmare va trebui sa alegi ceea ce este important pentru tine. Va trebui sa iti stabilesti prioritatile.

Pare simplu, incepi cu gandul final, adica stabilesti exact ce vrei sa realizezi, iei hotararea de a duce la realizare acest gand si incepi. Totul ar trebui sa mearga foarte bine, dar de regula nu se intampla asa, intervin tot felul de piedici, mai ai atat de multe de facut, ti se cere sa rezolvi atatea, incat dupa un timp constati ca nu reusesti sa avansezi cu ceea ce ai stabilit ca este important pentru tine.

Acum vreo zece ani am invatat si aplicat cu succes o tehnica de time management pe care v-o recomand. Ideea este simpla, orice activitate (problema de rezolvat) se poate incadra dupa criteriul urgentei si importantei in patru categorii sau cadrane. Cadranul I reprezinta problemele foarte importante si foarte urgente, cadranul II foarte importante si neurgente, cadranul III neimportante dar foarte urgente si in fine, cadranul IV neurgente si neimportante.

Primul cadran este al crizelor, rezolvam aici probleme foarte importante care au ajuns la scadenta si nu sufera amanare. Este cadranul stresului maxim, care trebuie evitat. Cadranul al doilea este cel in care ar trebui sa petrecem majoritatea timpului, aici ne ocupam din timp de problemele cu adevarat importante, care astfel ajung sa fie facute la repezeala si in conditiile de stres din cadranul I. Cadranul III este cadranul in care de regula trebuie sa facem lucruri urgente pentru altii si neimportante pentru noi. Niciodata nu cred ca voi gasi un exemplu mai potrivit de activitate de cadran patru decat cel al unei raportari urgente catre Institutul National de Statistica. Cadranul patru este al lucrurilor neimportante si neurgente, de fapt este un cadran de refugiu in cazul in care nu razbim in cadranele I sau III. Atunci cand problemele ne depasesc, avem tendinta de a ne refugia in activitati de cadran IV, activitati prin care nu realizam mare lucru, practic ne mintim ca facem ceva.

Pentru a fi eficienti in orice domeniu de activitate va sugerez sa incepeti sa va asezati activitatile zilnice peste cele patru cadrane. Identificarea nu este foarte grea, la cadranul I le treceti pe acelea care au scadenta foarte aproape si ale caror nerealizare v-ar afecta in mod serios, la cadranul II treceti toate activitatile importante care va apropie de realizarea scopului si care, nefacute din timp, ar ajunge in cadranul I. Cadranul III se recunoaste dupa faptul ca desi urgente, aseste activitati nu sunt foarte importante pentru noi, in schimb ar putea fi pentru altii. Aici de regula delegarea sarcinilor e o rezolvare, macar partiala. In cadranul IV ne rearanjam iconitele pe desktop, hartiile pe birou, ne ascutim creioanele sau facem alte lucruri din acestea mai putin utile. Cel mai grav este faptul ca le facem intr-un moment in care avem o restanta in cadranul I sau III, pe care incercam sa il evitam, trecand in cadranul IV.

In a doua etapa trebuie sa incepeti sa rezolvati problemele, dar lucrand in mod constient cu preponderenta in cadranul II. Desigur nu veti putea evita activitatile de cadran I, dar cu timpul le veti reduce aproape total. Va trebui sa mai popositi si in cadranul III pentru unele activitati pe care nu le puteti evita sau delega. Va trebui sa evitati total cadranul IV.  Facand acest exercitiu zi de zi, in scurt timp veti constata ca aveti din ce in ce mai putine zile stresante, iar problemele zilnice vi le rezolvati cu un efort redus si mult mai bine decat pana acum. Am experimentat sistemul in mod intensiv timp de mai bine de trei ani cu rezultate foarte bune, dupa care m-am lenevit intr-o oarecare masura, dar am continuat sa il aplic intr-o oarecare masura si fara sa constientizez tot timpul.

Acum am nevoie din nou de acest sistem aplicat ca la carte, asa mi-a venit si ideea acestui post. Iar daca tot a venit vorba despre carte, va recomand cartea “Managementul timpului sau cum ne stabilim prioritatile” de Stephen R. Covey, din care v-am extras si imaginea alaturata.

Click aici pentru a descarca sau vizualiza  VARIANTA PRINTABILA (.PDF)