Lângă un lac era un afiş mare cu “PESCUITUL INTERZIS”. La nici 2 metri de afiş trecea un nene cu doi peşti într-o găleată. Paznicul lacului, vigilent, îl opreşte imediat:

- Dom’le, nu vezi că e pescuitul interzis? Amendă 10 milioane!

- Stai dom’le, n-am pescuit peştii ăştia, sunt animalele mele de companie. Dimineaţa îi aduc aici, le dau drumul prin lac să se plimbe, după care fluier după ei şi sar înapoi în găleată, să plecăm acasă.

Paznicul, evident, nu-l crede, aşa că omul îl ia pentru o demonstraţie practică. Ajung la lac, peştii sunt aruncaţi în apă, iar paznicul întreabă triumfător:

- Ia, acum cum fluieri să vină peştii înapoi în găleată?

- … Care peşti?

Până atunci, iată prima poză care-mi place, restul sunt încercări timide:

Sugestiile şi criticile sunt binevenite.

Vorba aia, dacă nu tu atunci cine?

E vorba de GoPro Hero2 HD. Filmează senzaţional, vine cu nişte accesorii tari şi e foarte, foarte rezistentă. Eu am luat-o de la MxShop, unul dintre cei doi importatori, cu reducerea Black Friday şi ce m-a uimit de cum am pus ochii pe ea e mărimea – mă aşteptam la ceva la dimensiunea unei camere, nu juma’ de săpun.

Amabil cum sunt, m-am conformat. Vestea că sunt plecat în lume s-a răspândit repede, şi ceva mai încolo am mai dat de un fan, ofticat că el n-are autograf.

Mă bucur să văd că sunt atât de popular, dar vă rog, pe viitor hai să ne vedem în împrejurări mai puţin costisitoare.

În altă ordine de idei, aş dori să mulţumesc poliţiei pentru vigilenţa cu care au grijă de cetăţeni, asigurându-se că maniacii care îndrăznesc să meargă cu 10-20 km/h mai repede prin câmp deschis sunt aspru pedepsiţi. De când s-au pus pe aplicarea legii doar nemernicii ăştia mai fac tâmpenii prin trafic, doar nu există un site plin cu filmări cu nereguli, în timp ce poliţia rutieră e depăşită şi nu face nimic.

Lămuriţi-mă şi pe mine, semnul e ironic, sau e citat din vreun ilustru necunoscut?

Atunci am făcut prima oară cunoştinţă cu Windows 7. M-am temut că o să-mi mănânce din resurse în aşa hal încât o să mai apuc să rulez nici măcar un amărât de browser, dar spre surprinderea mea n-am avut probleme, chit că laptopul nu era din cele mai performante. Mi-a plăcut că totul funcţiona (aşa cum remarcam şi la momentul respectiv). Nu trebuia să mă mai chinui cu drivere, cu probleme, cu fixuri, tutoriale, blablauri. Totul funcţionează aşa cum a fost proiectat. Troubleshooting? Da, nene, îţi rezolvă problema imediat. Bagi un dispozitiv nou în calculator? Funcţionează imediat.

În afară de faptul că e, zic eu, cea mai prietenoasă versiune de Windows, îmi place că arată bine. Interfaţa Windows s-a îmbunătăţit mult de la XP încoace şi acum a ajuns să concureze cu Mac OS. De fapt, când mi-am luat laptopul aş fi trecut pe Mac fără discuţii dacă nu exista Windows 7 – pur şi simplu găseşti acelaşi comfort şi stil şi pe Windows.

Alt lucru care îmi place este uşurinţa cu care îţi poţi personaliza calculatorul. Nu sunt multe lucruri pe care nu le poţi face, iar asta e un alt punct în plus pe care W7 îl câştigă în faţa Mac OS. Exemplul perfect stă pe desktopul meu – acum câteva luni mă săturasem de icoanele standard de pe desktop, aşa că am instalat Rainmeter, un program foarte tare prin care îţi poţi customiza până în cele mai mici detalii desktopul. Eu am mers pe minimalism, aşa că acum desktopul meu arată aşa:

Fără porcărele, doar ce folosesc şi îmi trebuie.

Închei cu cel mai important aspect care îmi place la Windows 7: siguranţa. De când îl am nu am avut absolut nicio problemă cu viruşi, ecrane albastre sau alte porcării. Motivul, aşa cum l-am mai auzit şi pe la alţii: “cel mai bun antivirus e licenţa originală”. Bine, şi Microsoft Security Essentials ajută.

Cam astea sunt motivele pentru care îmi place sistemul meu de operare. Şi oricât de fan iPhone aş fi, n-o să trec din barca Windows prea curând.

N-aş fi băgat postul ăsta acum, dar m-am gândit să particip la concursul lui Radu, mai ales că tema este fix pe gustul meu. Dacă nu câştig, n-are nimic, nu-mi retrag nicio vorbă.

Oricum, haioase poze, haioşi românii. Că nu-i viaţa numai gri.

Din păcate, fără mustaţă.

- Bunăseara, plutonierstandelasecţiaunudepoliţie, actelelacontrolvărog.

Vorbeşte în stilul caracteristic, sictirit al poliţistului de la rutieră. Nu vrea să-ţi zică nimic, n-are de ce să-ţi dea socoteală, dar e obligat. Trebuie să pară respectuos şi asta îl doare. Scot portofelul şi mă apuc să scot actele, fiecare din buzunarul lui. Găsesc repede permisul şi i-l dau omului, după care mă chinui să scot talonul, fără să-l rup, din buzunarul mult prea fix în care e înghesuit. Deşi toată treaba durează 5-10 secunde, omul simte că ceva nu e în regulă. Vocea îi devine cristalin de clară şi ochii i se măresc:

- Cum, nu aveţi actele la dumneavoastră?!

Ba da, îl asigur. Am scos şi talonul şi i l-am dat şi se vede cum omul s-a umplut din nou de sictir. Nu am trecut prin controale decât de trei-patru ori în trei ani, ultima oară prin februarie, aşa că nu ştiu ce-i mai trebuie. Şi-l întreb. Faţa i se luminează din nou:

- Nu aveţi asigurare?!

A, asigurarea! Aia e mai la îndemână. Scot repede hârtiile şi i le pasez, iar el deja scoate un hmpf stresat. Mai găsesc o hârtie:

- De rovinietă aveţi nevoie?

Se opreşte din citit documente şi mă priveşte cu dezgust:

- Mnu. Mulţumescosearăbună.

Deja vrea să scape de mine. N-a dat nimic prin staţie, abia dacă a aruncat o privire pe toate actele. La fel cum eram eu sigur că o să fiu oprit, el era sigur că mă prinde cu ceva. Îi convine noaptea – nu are de alergat, nu trebuie să stea cu ochii în patru după fiecare mişcare în trafic, şi totuşi îi pică şi lui ceva. Eu n-am făcut decât să-i stric socotelile. Nici nu apuc să închid geamul, că un Logan e deja oprit în spatele meu, iar omul nostru se îndreaptă sprinten către el. Oare ăsta muşcă?

Poza de aici.