Cum se face compost?

Compostul este extrem de ușor de făcut, ai nevoie doar de o ladă de compost (zis și compostor), cumpărată din comerț sau făcută de mână, în cadrul unui mic proiect de bricolaj. Pe toată perioada anului poți arunca deșeurile vegetale din grădină și cele menajere în compostor, care se descompun și se transformă în îngrășământ natural, care poate fi folosit în grădina de legume dar și ca pământ pentru florile şi răsadurile în ghiveci.

În compost putem pune:

• iarba tăiata
• frunzele uscate (dar nu și cele de nuc!)
• buruieni (cele care nu au semințe mature)
• fructele stricate, cojile fructelor sau ale legumelor
• materialele lemnoase (după ce au fost măcinate)
• hârtie
• cenușă de lemn (în cantități moderate)
• …în general orice material biodegradabil, care se descompune în câteva luni

Nu se pune în compost:

• oase sau carne
• cenușa de cărbune
• sticlă
• pietre, metal sau plastic
• …în general nimic ce nu se descompune în timp real (câteva luni)

Recomandări practice

Să fim serioşi, nici cel mai conștiincios ecologist nu va fugi până la lada de compost după fiecare măr mâncat, dar pentru a scădea volumul deșeurilor menajere, putem aduna resturile biodegradabile din bucătărie separat, care după câteva zile pot fi aruncate la compost deodată.

Din experiența mea, un an pur și simplu nu este de ajuns ca toate resturile vegetale să se descompună. Sunt numeroase proceduri pentru accelerarea descompunerii, cum ar fi udarea și acoperirea compostorului, aerisire lunară sau acceleratori chimici, dar sincer, toate astea mi se par un efort inutil (cei care au întors vreodată cu furca conținutul unei lăzi de compost, știu exact la ce mă refer).

Soluția cea mai practică şi mai comodă este să ai două compostoare, pe care le folosești alternativ an de an. În primul an pui resturile doar în primul, în care în mod normal nu se va descompune până toamnă (când ai cea mai mare nevoie de compost) așa că va mai trebui să aștepți încă un an, iar aici întră în joc cel de-al doilea compostor. În anul următor folosești numai pe acesta şi până la toamnă materialul din celălalt va fi gata pentru a fi împrăştiat. Simplu!

Eu folosesc acest sistem de mai mulţi ani cu succes şi fac (cel mult) o singură aerisire/amestecare pe an. Chiar zilele trecute am amestecat compostul de anul trecut şi atunci mi-a venit ideea acestui articol (lucrul cu furca tot timpul mă inspiră ). Am constatat că materialul adunat anul trecut s-a transformat în pământ fin, maro, care miroase plăcut a pământ de pădure şi care va fi tocmai potrivit pentru a fi împrăștiat în grădina de legume peste câteva săptămâni. Un adevărat miracol!

Tu ce sistem foloseşti pentru compostare?

[View with PicLens]

Pe aceeași temă:

1. Compostarea
2. Tu ce faci pentru mediu?

O distanță de pornire între pomi și rânduri este 4 metri, aceasta fiind ajustabilă în funcție de soiul pomului și intenția grădinarului în ce privește forma și dimensiunea coroanei. Între nuci și alte soiuri cu potențial mare de creștere se va lăsa cel puțin 5 metri. Distanța de plantare se calculează și în funcție de fertilitatea solului, la fertilitate ridicată distanța va fi mai mare iar pentru fertilitate scăzută distanța poate fi mai mică.

Distanța față de hotar (proprietatea vecinului) este reglementată prin lege începând cu 2007. Potrivit legii pomiculturii “cei care vor să planteze pomi fructiferi în grădini şi curţi trebuie să respecte anumite distanţe faţă de proprietatea vecinilor: doi metri de la gard în cazul pomilor de talie mică şi trei, în cazul celor mai înalţi” (realitatea.net). Distanța față de hotar mi se pare una de bun simț, înainte să fi citit despre această lege am plantat și eu tot la 2 metri față de vecin, gândindu-mă să nu umbresc sau să incomodez grădina vecină prin căderea fructelor. O distanță mai mică de 2 metri pe propriul teren față hotar ar duce la imposibilitatea vecinului să planteze pomii săi la o distanță de 2 metri față de gardul lui din motivul de la punctul de mai sus: pomii ar fi prea aproape și coroanele s-ar intersecta, iar iluminarea ar fi compromisă.

Este foarte ușor de reținut distanțele de plantare a pomilor fructiferi: 2 metri față de proprietatea vecinilor și 4 metri între ei.

Vasile Tomoiaga

Pe aceeași temă:

1. Plantare arbuști fructiferi
2. Tăierea pomilor fructiferi
3. Tăierea de formare la pomii fructiferi în primul an

Este o plantă anuală, care se înmulțește prin răsaduri semănate primăvara devreme, și se plantează afară în mai-iunie. Necesită un loc însorit, dar fiind o plantă cățărătoare, are nevoie și de un tutore sau suport pentru a crește. Înflorește spre sfârșitul verii și toamna.

Plăntuța primită de la un coleg, pe care am torturat-o câteva săptămâni lăsând-o în ghiveci, într-un final am pus-o lângă gardul de sârmă din grădină, iar după ce și-a tras sufletul, a început imediat să se cațăre pe acesta. Fiind vorba de un singur răsad, nu a acoperit o arie prea mare, însă chiar și așa, a devenit un punct de interes în grădină care îți captează privirea instant, mai ales acum, când și-a arătat adevărata frumusețe, începând să facă flori la greu.

Din păcate este o plantă anuală, astfel, pentru a avea un gard sau un balcon acoperit de ”lumânări aprinse” spre sfârșitul verii, trebuie să o replantăm an de an, însă eu cred că merită acest mic efort, mai ales dacă le punem într-un număr mai mare, astfel încât să acopere complet suprafața suportului.

Alături de iederă și via sălbatică este o plantă potrivită pentru acoperirea suprafețelor neatrăgătoare sau a gardurilor din grădină.

[View with PicLens]

Când noi am căutat case de vânzare, un aspect important a fost să ne putem muta cât mai repede, fără a face prea multe modificări sau reparații. Casa ideală (mică, însă cu o grădină mare) am găsit-o, dar bineînțeles și de atunci tot facem diferite lucrări și modificări, iar acest interes a apărut datorită nenumăratelor proiecte mai mici și mai mari din jurul casei.

Dacă ar fi să-mi fac casă nouă, cu siguranță aș opta pentru una din lemn. Casele de lemn au un farmec aparte, grinzile la vedere oferă căldură locuințelor făcute din acest material natural, durabil și rezistent. Pe lângă lemn, îmi place la nebunie ideea caselor construite din paie, o tehnologie extrem de interesantă, care aparent funcționează de minune. Una dintre emisiunile mele preferate, seria Grand Designs prezintă mai multe proiecte de acest tip și cine știe, dacă voi avea posibilitatea, o să încerc și eu ceva de genul, chiar dacă nu o casă de locuit, dar măcar o căsuță de vară în fundul grădinii .

Dar să revenim la casele de lemn! Un bun prieten de-al meu a demarat un proiect, care a durat ani de zile, el făcând, împreună cu prietenii și familia majoritatea lucrărilor. În orice caz, o asemenea lucrare necesită incredibil de multă energie și este mult mai dificilă decât pare la prima vedere și chiar dacă încă nu este finalizată, este o performanță remarcabilă.

Detaliile procesului pot fi urmărite în montajul de mai jos, iar pentru Áron, omul din spatele acestui proiect, nu pot să zic decât felicitări și jos pălăria!

Tu ce ai alege pentru casa ta, cărămidă sau lemn?

UPDATE:

Am primit un raspuns “oficial” de la Áron, în care răspunde nu doar la întrebarea mea dar și la cateva dintre cele apărute în comentarii:

Huni, multumesc mult pentru filmulet! Este foarte emotionant (cel putin pentru mine) sa vad munca celor 3 ani in doar patru minute.

Eu personal am optat pentru casa de lemn din mai multe motive:

• problema banilor: noi stam aproape de munti si padure, pentru noi o casa de lemn a fost solutia mai economica. (mare atentie insa la ofertele de pret, eu personal am primit cateva oferte pentru construirea casei, care depaseau costul unei case de caramida)
• casa de lemn mi se pare mult mai prietenoasa, mai calduroasa, care teoretic ar trebui sa “respire” mult mai bine decat casele din caramida. Aici insa aici apar cateva semne de intrebare, deoarece tendinta este sa termoizolam casele cat mai bine si bineinteles treaba asta vine in defavoarea “respiratiei”.
• nu ultimul rand, am optat pentru aceasta tehnologie deoarece sunt o persoana careia ii place sa faca “munca” si in adevaratul sens al cuvintului, iar la o casa din lemn am putut sa fac mult mai multe lucrari singur, decat la o casa traditionala din caramida.

Casa pe care am demolat-o, era o casa veche de peste 100 ani si dupa cum vedeti, am numerotat grinzile si avem planuri s-o reconstruim undeva in padure, ca o casa de vacanta.
Inca o data multumesc pentru montaj si sper ca in curand voi putea furniza imagini cu amenajarile de interior .

Áron

Pe aceeași temă:

1. Renovare casă în 2 minute

Este important să te îmbraci bine, deoarece sunt 12 grade în mină, iar dacă nu vrei să aștepți o jumătate de ora la lift, îți recomand să folosești scările pentru urcare/coborâre, este mult mai rapid.

Iată și câteva poze să te convingi de frumusețea locului:

[View with PicLens]

În această perioadă, daunele sunt produse de monilioza fructigena, care se manifestă prin pete circulare de culoare alb-maro pe fructe. Agenții patogeni infectează fructele prin răni cauzate de grindină, insecte, sau alte ciuperci.

Combaterea moniliozei la prun

Ca și în cazul celor mai multe infecții cu ciuperci la pomii fructiferi și în cazul moniliozei, odată ce boala s-a instalat șansele unui tratament de succes sunt mici. Prevenția este cea mai sigură metodă de a scăpa de această boală, urmărind pașii de mai jos:

• trebuie să menținem coroana pomului aerisită, prin tăieri de menținere
• este foarte importantă îndepărtarea fructelor mumificate, pentru că altfel acestea vor fi sursa infecției la anul
• tratamentele de îmbăiere toamna și primăvară (Champion, Funguran OH, piatră vânătă etc.) elimină conidiile care iernează pe coroană sau pe suprafața solului.
• tratamente fitosanitare periodice în timpul perioadei de vegetație

Cum o duc prunii din grădina ta? (să menţionezi şi zona unde te afli, poate vom avea o imagine mai completă asupra situației din țară și din jurul ţării)

[View with PicLens]

(fotografiile sunt din grădina Cristinei)

Pe aceeași temă:

1. Tratamente împotriva moniliozei: monilia laxa
2. Tăieri de întinerire la un prun bătrân
3. Mana la tomate

Dacă avem trandafiri care ne plac în mod deosebit îi putem înmulţi prin butăşire. Spre sfârşitul lui august,  începutul lui septembrie ne putem apuca de pregătirea terenului, dacă dorim să înfiinţăm gazon în grădina noastră.

Deoarece nu am fost mulţumit de recolta de mazăre, am mai semănat încă o rundă acum câteva săptămâni, împreună cu nişte fasole pitică verde, care se dezvoltă foarte frumos, datorită căldurii şi udării regulate. De data asta am avut grijă să pun boabele de mazăre suficient de aproape, astfel încât să am un “zid” verde după ce mai creşte, pentru că am observat că le-am pus prea rar prima dată. Atunci am respectat distanţa recomandată de 5 cm, dar cred că este mult mai bine dacă le punem la 2-3 cm.

Dacă vă plac salatele mai puteţi semăna încă o rundă de salată verde sau spanac, de exemplu în locul rămas liber după recoltarea cepei. Acestea vor îmbogăţi solul, chiar dacă nu mai apucăm să le culegem.

Până acum în fiecare an mărit grădina de legume, dar la anul voi încerca o utilizare mai eficientă şi mi-am promis să nu o mai măresc. Eventual doar în cazul în care vom încerca să facem şi câteva cuiburi de cartofi .

Voi ce aţi mai semănat în august?

[View with PicLens]

Pe aceeași temă:

1. La cules de fasole
2. Grădina de legume spre sfârșit de iunie

PS: cum bine știți, textele nu sunt punctul meu forte, așa că vă invit să contribuiți în comentarii cu o poveste mai bună, mai haioasă sau una, care s-ar potrivi mai bine cu imaginile de mai sus (de preferință în lb. română). Dacă apare ceva interesant, o să refac filmulețul!

Ei bine, Michael Pollan, un grădinar-scriitor ne propune să schimbăm un pic perspectiva și să privim lucrurile din punctul de vedere a plantelor. Când ne uităm la albinele care zboară din floare în floare în căutare de polen, știm bine că planta beneficiază în măsură egală din activitatea acestora, însă este oare o diferență atât de mare între albina care își caută de mâncare și grădinarul care își îngrijește florile sau legumele din grădină? Oare nu este posibil ca florile vrăjindu-ne cu frumusețea lor defapt au un plan extrem de bine pus la punct pentru asigurarea perpetuării speciei?

În clipul de mai jos, Michael Pollan, autorul cărților precum Food Rules și Omnivores Dilemma (Dilema omnivorului) vorbește despre aceste lucruri, din punctul de vedere a plantelor:

La un moment dat amintește de o fermă, unde se practică cu succes policultura pe o arie relativ mică, iar relația dintre diferitele specii de animale și plante de pe fermă mi s-a părut de-a dreptul fascinantă. După vizualizarea prezentării, m-am întrebat, dacă oare numai eu am momente de zen în grădina după tunderea gazonului, sau este la fel și pentru gazon…

Dacă armele biochimice ale plantelor sau policultura v-au stârnit interesul, vă invit să urmăriți un preview dintr-un documentar bazat pe cartea intitulată Botany of Desire al aceluiași autor, pun pariu că o să vă placă (versiunea completă poate descărcată de pe internet, de cei care știu unde să-o caute):

Voi ce ziceți, noi deținem controlul sau plantele? Cine este beneficiarul relației pe termen lung, noi sau plantele din grădinile noastre?

Pe aceeași temă:

1. Momente Zen în grădină

Nu pot să mă plâng de recolta de ceapă din anii trecuți, că nu prea am cumpărat noi ceapă de când avem legume în grădină, însă anul acesta a fost unul foarte bun. Am umplut o roaba cu recolta din două straturi.

După recoltare, ceapa se pune la uscat timp de câteva zile pentru a putea fi depozitată mai bine, însă anul acesta am vrut să încercăm ceva nou: împletirea cepelor.

Este simplu de făcut (aceeași metoda ca și la păr) însă dacă nu o facem imediat după ce scoatem bulbii, frunzele se vor usca de tot și se vor rupe dacă încercăm această manevră după câteva zile. Am citit că pentru a evita ruperea frunzelor, înainte de împletire putem înmuia frunzele în apă, dacă este cazul. Este nevoie de un pic de exercițiu până ce te prinzi când trebuie adăugate cepele în legătură, ca să fie uniform distribuite, dar merită efortul.

Nu am obținut legături la fel de frumoase, ca cele vândute pe marginea drumului pe la Bălăușeri, dar suntem mulțumiți de rezultat. Legăturile astfel obținute vor sta la uscat câteva zile după care pot fi depozitate în șpais sau pivniță.

Tu ai împletit ceapa? De ce?

[View with PicLens]

Pe aceeași temă:

1. Ceapa, leguma grădinarului începător