Ganduri ascunse

Scrisoare către voi

capshunik — Sat, 17 Mar 2012 22:05:23 +0000

Scumpii mei cititori,

Vreau să încep prin a vă mulţumi pentru ceea ce sunteţi şi pentru sprijinul vostru. Doresc doar să vă reamintesc că eu nu mai scriu pe acest blog, ci că m-am mutat pe www.alinailioi.ro. Faptul că m-am mutat pe un domeniu .ro nu înseamnă că mi-am schimbat stilul, principiile sau modul de a gândi. Doar că am decis că este momentul să fie altă etapă. Multe lucruri noi s-au întâmplat în viaţa mea. Momentan lucrez la Antena 1 Cluj, realizez o emisiune de sănătate, “Sănătate la 4 ace“.

Vă mulţumesc pentru sprijinul vostru, pentru că m-aţi încurajat să scriu. Datorită vouă am ajuns la un nivel la care nu am crezut că voi ajunge vreodată. Apreciez mailurile voastre, pline de sensibilitate şi emoţii. Mereu sunteţi ca o gură de aer proaspăt.

Nu uitaţi că eu nu mai scriu pe acest blog, pe wordpress, ci că scriu pe www.alinailioi.ro. Aştept să ne întâlnim acolo şi să împărtăşim gânduri ascunse.

Cu stimă,

Aceeaşi

www.alinailioi.ro

capshunik — Mon, 29 Nov 2010 00:30:54 +0000

Dragii mei prieteni, în sfârşit a venit ziua pe care o aşteptam şi anume, să trec pe un domeniu privat. De azi înainte, voi posta articolele mele pe www.alinailioi.ro şi doar acolo voi mai fi activă şi prezentă:)
Prin urmare, aştept să ne întâlnim acolo cu mic cu mare:)

Mă doare vocea ta

capshunik — Sat, 27 Nov 2010 19:50:40 +0000

Mă doare când aud vocea ta şi nu pot să-ţi spun cât de mult bine îmi face. Mă doare că plâng în tăcere ca tu să nu auzi cât de mult mă sufocă gândul că eşti departe. Mă simt ca o trestie care încearcă să stea dreaptă chiar dacă vântul bate mult prea violent. Sunt ca un înger tăcut ce veghează asupra ta, mângâindu-te în timp ce dormi, ca mai apoi când te trezeşti să plec departe ca tu să nu ştii de prezenţa mea. Uneori, uit câte o lacrimă vărsată pe perna ta. De câte ori deschid gura să-ţi spun lucruri care mă dor, mă opresc şi mă uit la fericirea din ochii tăi. Eşti atât de frumos! Când eşti trist, nu pot să-ţi spun nimic din ce aş vrea pentru că plâng. Plâng cu tine.
Tremur la gândul că s-ar putea să fii nefericit. Iubesc, dar nu iubesc cu o iubire egoistă ci iubesc cu o iubire care oferă totul, neaşteptând nimic în schimb. Mă doare vocea ta, dar mai tare m-ar durea lipsa ei.
Nu vreau să-mi imaginez o zi în care universurile s-ar întâlni că poate aceea e ziua care-mi va strica iluzia. Şi nu vreau să mi-o strice. E bine aşa…e unică vocea ta. E o vibraţie dureroasă care-ţi atinge fiecare por făcând să tremure sufletul.

COMUNICARE

capshunik — Tue, 23 Nov 2010 21:32:15 +0000

Vorbele sunt punţile de legătură între oameni, ar spune cineva. Aş fi de acord. În general, toate probleme sunt provocate din lipsa comunicării. Nu mai avem timp să stăm să discutăm, să ne spunem sentimentele, trăirile şi ofurile. Facem totul pe fugă şi lăsăm comunicarea tot mai în spate.
Soţul îşi părăseşte soţia pentru că pur şi simplu nu mai comunică. Soţia îşi părăseşte soţul pentru că el e prea ocupat ca să o mai poată asculta şi pe ea. Părinţii îşi bat copiii fără să se mai intereseze şi de partea lor de poveste. Copiii pleacă de acasă pentru că nu se pot înţelege cu părinţii. Angajaţii sunt nemulţumiţi pentru că au impresia că pe ei nimeni nu-i ascultă, şefii sunt irascibili pentru că nu au timp să comunice cu nimeni. Am devenit mono silabici, uneori ne înţelegem doar din gesturi şi lăsăm cuvintele deoparte. Ni se pare mai important un telefon decât propriul copil. Ni se pare mai interesant un meci de fotbal decât nevasta care plânge. E mai bună o telenovelă decât un soţ nemulţumit. Încet, încet ne cufundăm în ceva nedefinit, fără cuvinte.
Vrem soluţii. Vrem să ştim de ce ni se destramă căsnicia. De ce copiii nu ne mai ascultă şi de ce părinţii nu ne înţeleg. Angajaţii îşi dau demisia în grup şi toată lumea ne ocoleşte. DE CE? Căutăm răspunsuri. Mergem la psihologi, la biserici şi la vrăjitori încercând să ne regăsim. Avem un strigăt mut al disperării. NU MAI COMUNICĂM! Acolo greşim!

Teatru gratis

capshunik — Wed, 17 Nov 2010 23:53:44 +0000

Noi, oamenii, avem scenele noastre proprii, unde avem pretenţia să fim actorii principali. Şi suntem. Reuşim. Uneori. Uităm că orice spectacol se plăteşte scump la sfârşit. De fapt, zilnic oferim spectacole gratis celor din jurul nostru. Societatea ne învaţă să ne mascăm sentimentele, ne învaţă cum să părem mai puternici, mai încrezători şi mai originali. A fi sincer şi direct, a spune adevărul şi a îndrăzni să-ţi mărturiseşti sentimentele înseamnă slăbiciune. Aşa se spune. Şi uite aşa, clipă de clipă ne uităm în jurul nostru cu suspiciune şi suntem tot timpul pe poziţie de atac.
Câteodată, stau şi analizez. Observ oameni care în intimitatea lor, când cred că nu-i observă nimeni, sunt bădărani şi răutăcioşi şi imediat ce ies la ”lumina zilei” şi dau ochii cu lumea, devin mieroşi şi învelţi în zahăr. Mă doare inima. Am ajuns o naţiune care nu mai e demnă de încredere. Nu mai credem nici măcar în noi înşine. Dimineaţă de dimineaţă dăm cortina la o parte, ne punem masca şi hainele de scenă şi ieşim în lumina reflectoarelor. Uneori, oferim un spectacol pe cinste, dar alteori oferim un spectacol ieftin şi de prost gust. Oricum ar fi, noi, oamenii, jucăm teatru gratis pentru ceilalţi. Păcat că într-un final plătim scump fiecare scenă jucată.

imagine preluată de pe : http://www.deviantart.com

Eşti on sau off?

capshunik — Mon, 15 Nov 2010 22:58:43 +0000

De ce te laşi amăgită de lucruri trecătoare? De ce cazi în plasa lui de fiecare dată? Ai uitat ultima dată când te-a făcut să suferi? Ai uitat că te-a trecut prin cele mai cumplite clipe? Şi totuşi…te întreb draga mea, de ce muşti momeala de fiecare dată când ţi se pune în faţă?
Se spune că fetele sunt naive. Că poţi să le păcăleşti oricum şi oriunde. Şi…oricine. Nu zic că nu. Unele dintre noi suntem extrem de naive. Niciodată nu va înţelege cel din jurul tău de ce te mai apropii încă o dată de foc, după ce te-ai ars. E imposibil de înţeles. Dar cică inimii nu-i poţi dicta. Inimii nui. Dar poţi gândi. Data viitoare când se foloseşte de tine şi apoi te aruncă aşa ca pe o cârpă, poţi să nu-i mai permiţi să se mai întâmple şi a doua oară. E ciudat cum ierţi, treci peste, iau greşeşte, din nou ierţi şi tot continui aşa. Unde îţi este stima de sine? Unde îţi este respectul? Tu nu ai nevoie de cineva care să te privească aşa ca pe un obiect şi doar atât. Tu ai nevoie de cineva care să te iubească aşa cum meriţi şi care să fie conştient că eşti o persoană cu sentimente.
Data viitoare când eşti căutată numai pentru că se plictiseşte, pentru că are chef de tine sau că pur şi simplu nu are altceva mai bun de făcut, aminteşte-ţi că TU ai altceva mai bun de făcut! Ai valori, te respecţi şi meriţi ceva mai bun. Nu te îngrijora, peste egoişti de genul acesta vei da la tot pasul. Mai greu cu rarităţile…Nu mai fi on pentru orice persoană available, învaţă să fii şi off.

imagine preluată de pe: http://www.deviantart.com

De vorbă cu ea

capshunik — Fri, 12 Nov 2010 21:32:46 +0000

– Cum te simţi astăzi?
-Bine. Sunt bine.
-Dacă doream să fiu minţită, acceptam. Spune-mi, cu adevărat, cum te simţi astăzi?
-Nesigură. Simt că aş dori să intervină în viaţa mea ceva intens, ceva de care să mă leg strâns. Şi, mă tot amăgesc că sunt bine, zâmbesc dar apoi îmi amintesc că e doar o prefăcătorie şi…sunt tristă din nou. Dar asta nu înseamnă că nu-s fericită. Înseamnă că vreau mai mult.
Îşi muta corpul de pe un picior pe altul. Mă privea cu suspiciune şi se gândea dacă să mi se deschidă sau nu. Dacă să-şi expună sufletul, sau dacă să răspundă întrebărilor mele cât se poate de banal. I-am spus că o consider o femeie puternică. Mi-a răspuns că ”a trebuit să parcurg un drum ca să ajung aici. Şi totuşi, adânc acolo ştiu că sunt fragilă. Mă privea fix cu ochii ei albastri-verzui şi se juca cu părul ei lung şi şaten. Aştepta o altă întrebare. Nu ştiu ce aş fi putut să o întreb. Simţeam din partea ei un fel de forţă care mă îndepărta şi totuşi mă îndemna să vreau să o cunosc mai mult. Simţeam că a încerca să-i intru acolo, în suflet, ar însemna să mă arunc de pe un bloc înalt, ştiind că voi sfârşi strivită de pământ. Dar nu mă puteam opri.
– Ce-ţi doreşti cel mai mult de la viaţă?
-Să mă regăsesc. Să fiu doar eu, să ştiu mereu cine sunt şi să nu joc jocuri ipocrite. Asta e important pentru mine. Şi…mai vreau să reuşesc să găsesc un echilibru.
-Un echilibru între ce?
Şi-a umezit buzele, s-a uitat în jos şi a şoptit uşor: ”între mine şi ceilalţi. Între sentimente.”
– Ce crezi că aşteaptă oamenii de la tine?
-Totul sau nimic. De ce nu mă întrebi ce aştept eu de la ei?
-Îţi este frică?
-Foarte! Dar, nu las asta să se vadă. Dacă ar şti oamenii cât de frică îmi este, nu ar mai sta pe gânduri şi m-ar ataca. Mi-e frică de ce-aş putea să devin. Insist, e foarte important pentru mine să ştiu cine sunt. Să fiu eu.
-Şi cine e acel ”eu”?
-Ha! Asta, asta…nu voi putea să-ţi răspund. E acolo, undeva. E aici. Uneori simt că face parte din mine, alteori nu. Dar ştiu că trebuie să rămână mereu în preajma mea.
-Visezi?
-Cu ochii deschişi şi cu ochii închişi. Numai că atunci când visez, tot timpul menţin contactul cu realitatea. Nu mă pot abandona. Niciodată.
-Ai pe cineva apropiat alături de tine?
Mi-a zâmbit, m-a bătut peste umăr şi a plecat. În urma ei a închis uşa. Uşa de la cameră şi uşa sufletului.

imagine preluată de pe: http://www.deviantart.com

Când e momentul potrivit?

capshunik — Tue, 09 Nov 2010 09:11:58 +0000

Se spune că trebuie să aştepţi după momentul potrivit. Că nu trebuie să forţezi lucrurile… Dar niciodată nu se spune când e momentul potrivit. Cât trebuie să aştepţi pentru ca acesta să vină? De unde vei şti când vine el?
Momentul potrivit nu poate fi estimat. Tu îl simţi.Îl simţi pentru că e diferit pentru fiecare în parte. Şi tu trebuie să fii pregătit când va veni acel moment. S-ar putea ca dacă insişti să fie totul cum vrei şi când vrei, fără să ţii cont de dorinţele şi bunăstarea celor din jur, să ai tu de suferit. Şi nu îţi doreşti asta. Trebuie să învăţăm să fim răbdători, să fim înţelepţi şi să ne alegem momentele oportune. Doar un om matur ar putea să analizeze lucrurile şi să ia decizii benefice pentru viaţa lui.
Am auzit o vorbă cum că dacă aştepţi după momentul potrivit, s-ar putea să vină cineva care nu aşteaptă după el şi să-ţi ia acel lucru. Da, e adevărat. Dar poate că acel lucru nu e pentru tine, poate că e mai bine aşa şi în viitor vei vedea că de fapt e spre binele tău. ”Orice lucru îşi are vremea lui. Iubitul îşi are vremea lui,urâtul îşi are vremea lui.” Dacă Dumnezeu spune aceste lucruri, noi de ce nu am fi de acord?
Momentul potrivit nu este atunci când poţi să profiţi cât mai mult de ceilalţi,umilindu-i şi abuzându-i pe ceilalţi. Cu ce vei fi mai superior dacă îţi vei exploata semenii? Aşa că…aşteaptă după momentul potrivit dar ai grijă să nu aştepţi prea mult şi să-l laşi să treacă pe lângă tine.

Imagine preluată de pe : http://www.deviantart.com

Ai obosit să te prefaci?

capshunik — Fri, 05 Nov 2010 15:21:07 +0000

Sunt momente în viaţă când am obosit să mai luptăm. Am obosit să ne mai punem întrebări, să mai răspundem şi să aflăm de ce trăim.
Ne târâm paşii obosiţi pe coridorul tăcerii şi căutăm să vedem lumina de la capătul tunelului. Umerii ne sunt lăsaţi de poverile care ne apasă şi faţa este ridată de prea multă îngrijorare. Oftăm, şi, odată cu oftatul încercăm să dăm afară tot ce ne frământă. Respirăm sacadat, privim în jur şi realizăm că am obosit. Nu mai suntem acei luptători de altădată care nu se îngrijorau din toată nimica. Nu mai suntem în stare să stăm în prima linie de atac, ci, ne fofilăm pe undeva prin spate. Am vrea ca măcar iluzia puterii să o avem, dar şi aceea s-a spulberat. Ne încurajăm, mai facem câţiva paşi din ambiţie, după care ne oprim din nou. Pur şi simplu nu merge! Oricât am nega că nu am obosit, adânc, în sufletul nostru ştim că ne simţim ca o frunză în descompunere: putredă şi ruginie. Mergem la doctori, psihologi, psihiatri pentru că vrem soluţii. De ce nu putem pur şi simplu să ignorăm starea de moleşeală care ne cuprinde trupul şi sufletul şi să mergem înainte? Trist este că nici ei nu au o soluţie. De ce? Pentru că şi ei sunt obosiţi, au obosit să caute soluţii şi au obosit să admită că sunt puternici, că deţin răspunsuri. Şi, un om obosit, cum ar putea ajuta un alt om obosit?
Totuşi…continui. Mergi pe stradă cu paşi vioi ca şi cum nimic nu s-a întâmplat, râzi la glumele făcute, te amesteci prin mulţime şi zi de zi tragi de tine spunându-ţi: ”Am să ignor acest sentiment. Va dispărea el odată şi odată. Merge şi aşa.” Ştii cum e? Imaginează-ţi că ai o mână care te doare. Tu ignori durerea. Ea persistă. Peste câteva săptămâni, mâna se înegreşte. Ignori şi acest lucru. Durerea ţi-a urcat până la umăr şi toată mâna îţi este amorţită. Peste câteva zile, mori. Cauza: mâna care te durea la început.
Să nu crezi că dacă ignori sentimentul de oboseală acesta va dispare. Trebuie să faci faţă realităţii! E greu, ştiu. Mai ales pentru oamenii energici, obişnuiţi să deţină controlul şi să fie mereu pregătiţi de luptă. Dar…de ce să ne minţim singuri? Vine vremea când trebuie să tragem puţin pe dreapta, să ne odihnim, să aflăm cauza oboselii şi să mergem mai departe. Doar aşa vom putea să redevenim ce am fost! Data viitoare să nu-ţi fie frică să te uiţi în oglindă şi să spui: Am obosit! Toţi o facem…

I’m tired.
Tired of feeling lost, afraid, misunderstood.
Tired of wondering if I’m letting someone down by the choices I’ve made.
I’m tired.
Tired of getting my feelings hurt, my ego bruised, my heart broken.
Tired of showing these varmin called emotions.
I’m tired.
Tired of being me, of being weak.
Tired of trying to be this person I cannot see.
I’m tired.
Tired of all the pain, all the struggle I’ve put upon myself.
Tired of not being the person I was.
I’m tired.
Tired of hiding, hoping, and healing.
Tired of listening, learning…letting.
I’m tired…I’m tired.

imagine preluată de pe: http://www.deviantart.com

Când tu iubeşti şi celălalt se joacă

capshunik — Tue, 02 Nov 2010 21:29:38 +0000

Atunci când iubeşti şi eşti iubit înapoi, se simplifică lucrurile. Totul e roz şi se merită. Dar ce se întâmplă când iubeşti şi se opreşte aici? Ce se întâmplă atunci când investeşti cu tot ce ei în persoana pe care o iubeşti şi tot ce primeşti înapoi este indiferenţă? Sau…poate primeşti câte o vorbă aruncată în vânt. Aşa, pentru a face jocul mai interesant.
Nu se poate exprima în cuvinte cât este de dureros să iubeşti o persoană şi să nu ştii dacă sentimentul e reciproc. Tot ce primeşti înapoi să fie o incertitudine seacă. Plângi, suni, dai mesaje, faci servicii, îi faci toate mofturile, te zbaţi în deznădejde, în nesiguranţă şi când eşti pregătit să renunţi…atunci îţi acordă puţină atenţie. Asta pentru a te readuce în joc. Pentru a nu-ţi permite să-ţi refaci viaţa sau sentimentele. Cunoşti situaţia? Treci şi tu prin una? Sau, mai rău, provoci şi tu o astfel de situaţie?
Am văzut mulţi astfel de ”jucători” care se amuză jucând de-a v-aţi ascunselea cu dragostea. Când blochează o persoană într-un cerc şi apoi o poartă prin tot felul de stări. Când li se pare interesant ca într-o zi să acorde atenţie sporite, ca a doua zi să fie extrem de indiferenţi.
De asemenea…am văzut multe astfel de ”victime” plângând pe umărul meu. Îmi amintesc cum printre lacrimi spuneau ”nu-mi imaginez cum s-a ajuns aici”. Ba eu îmi imaginez. Ai intrat în jocul diavolului şi nu vrei să ieşi sau nu poţi pentru că eşti prea strâns legat. De la început ai primit tot felul de semnale cum că se joacă sau că ”navighează” şi pe alte teritorii, dar pur şi simplu nu ai vrut să conştientizezi. De la început ai avut indicii cum că îi place să stea cu picioarele în mai multe lacuri, dar ai închis ochii. Ai ţinut cu dinţii de o ”relaţie” în care tu dădeai, celălalt primea şi atât. Tu ai iubit. Altul s-a jucat. Ai trăit o joacă de-a iubirea…

imagine preluată de pe: http://www.deviantart.com