LUMINA DIN LUMINA

Evanghelia Duminicii a XI-a după Rusalii

noreply@blogger.com (Pr.Mihai Postelnicu) — Sat, 07 Aug 2010 15:25:00 +0000

(Pilda datornicului nemilostiv) Matei 18, 23-35
Zis-a Domnul: ascultaţi pilda aceasta: asemenea este împărăţia cerurilor cu un împărat care a hotărât să facă socoteala cu slujitorii săi. Şi, începând să facă socoteala, au adus la el pe un datornic cu zece mii de talanţi. Dar, neavând el cu ce să plătească, domnul său a poruncit să-l vândă pe el şi pe femeia lui, pe copii şi toate câte avea, ca să plătească datoria. Atunci, acel slujitor, îndrăznind, a îngenunchiat şi se închina lui, zicând: Doamne, mai îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot. Iar domnul slujitorului aceluia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria. Dar, când a ieşit de acolo, slujitorul acela a găsit pe unul din tovarăşii săi, care îi era dator cu o sută de dinari, şi, punând mâna pe el, îl strângea de gât şi-i zicea: plăteşte-mi ce-mi eşti dator. Atunci tovarăşul acela, căzând în genunchi la picioarele lui, îl ruga, zicând: mai îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti tot. El însă n-a vrut, ci, ducându-l, l-a băgat în temniţă până când va plăti datoria. Atunci, tovarăşii lui, văzând cele ce s-au petrecut, s-au întristat foarte mult şi, venind, au spus domnului lor toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l, domnul său i-a zis: slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, pentru că m-ai rugat; oare nu se cădea să ai milă de tovarăşul tău, precum şi eu am avut milă de tine? Şi, mâniindu-se, domnul său l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce va plăti toată datoria. Tot aşa va face şi Tatăl Meu Cel ceresc cu voi dacă fiecare din voi nu va ierta fratelui său, din inimă, greşelile lui.

† Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Evanghelia Duminicii a XI-a după Rusalii ne arată marea bunătate a lui Dumnezeu Care iartă oamenilor greşelile lor şi în acelaşi timp datoria oamenilor de a ierta şi ei la rândul lor greşelile altora. Din acest motiv, învăţătura Evangheliei este următoarea: Dumnezeu ne iartă nouă greşelile şi cere ca şi noi să iertăm altora greşelile lor. Dacă noi însă nu iertăm altora, Dumnezeu trece de la iertare la dreptate, pedepsind spre îndreptare pe cel insensibil sau nesimţitor la darul iertării, astfel încât acesta învaţă şi împlineşte de nevoie, prin constrângere, ceea ce nu a făcut de bunăvoie şi din iniţiativă proprie.
Evanghelia iertării din această duminică ne spune că un slujitor era dator stăpânului său 10.000 (zece mii) de talanţi, ceea ce însemna o valoare imensă (490,770 tone de aur, întrucât în vremea Mântuitorului un talant conţinea 49,077 kg de aur). Pentru această datorie el trebuia să fie vândut împreună cu soţia, copiii, casa şi tot ce avea în proprietate. Din punct de vedere spiritual, această vindere înseamnă o pierdere incalculabilă, adică despărţire de Dumnezeu, pierderea libertăţii şi a demnităţii umane, o moarte spirituală înaintea morţii fizice a omului. De aceea, datornicul a căzut în genunchi şi a cerut iertare, rugându-l pe stăpânul lui să mai amâne plata datoriei. Iar stăpânul, plin de iubire milostivă şi mărinimie, nu numai că a amânat plata datoriei, ci a iertat-o, a anulat-o, a şters-o complet. Însă datornicul căruia i-a fost iertată datoria nu a voit să ierte unui datornic al său o datorie foarte mică, de 100 de dinari, ci l-a aruncat în închisoare, ca să-i plătească datoria, spune Evanghelia.
Datoriile oamenilor faţă de Dumnezeu sunt multele lor greşeli sau risipirea darului vieţii înseşi
Slujitorul căruia stăpânul i-a iertat marea sa datorie, dar care n-a voit să-i ierte unui semen al său o mică datorie, este numit "slugă vicleană" (Matei 18,32). Văzând slujitorii stăpânului iertător şi milostiv că iertarea arătată de el nu a îndemânat pe datornic să ierte şi el la rândul său, s-au întristat foarte mult. Îndată ei au spus stăpânului lor cât de viclean şi rău era datornicul căruia stăpânul milostiv i-a iertat datoria. Atunci stăpânul iertător şi milostiv a revenit asupra hotărârii sale iniţiale şi a trecut de la bunătate la dreptate, pedepsind pe datornicul căruia i s-a iertat datoria, dar care n-a voit să ierte datoria unui mic datornic al său. Sfânta Evanghelie ne spune că stăpânul
s-a mâniat pe datornicul neiertător, l-a judecat şi "l-a dat pe mâna chinuitorilor până ce-i va plăti toată datoria" (Matei 18,34). Judecata sau pedeapsa aceasta poate fi înţeleasă duhovniceşte ca pedeapsă în timpul vieţii pământeşti sau ca osândire a omului neiertător în ziua judecăţii sale particulare, după moartea trupului, încât sufletul său ar putea fi iertat doar prin rugăciunile altora pentru el.
Înţelesul duhovnicesc al acestei pilde este următorul: împăratul sau stăpânul care se socoteşte cu slugile sale datornice este Însuşi Dumnezeu, Care are o mulţime de datornici, şi anume toţi oamenii sunt datornicii Lui, pentru că de la El au primit toţi oamenii darul vieţii, sufletul nemuritor şi chemarea la viaţă veşnică fericită.
Când noi însă folosim în mod greşit sau negativ darurile pe care El ni le-a dăruit, săvârşind răul cu gândul, cu cuvântul sau cu fapta, ne îndatorăm lui Dumnezeu cu însăşi valoarea incalculabilă a sufletului nostru care este mai de preţ decât lumea întreagă (cf. Marcu 8,36). Deci, devenim datori pentru că suntem risipitori ai darurilor lui Dumnezeu şi pentru că uităm de Dumnezeu şi nu suntem recunoscători Lui. Astfel, cu fiecare gând necurat, cu fiecare cuvânt necugetat, cu fiecare faptă neroditoare de bine pe care o săvârşim, ne îndatorăm, pentru că folosim în mod păcătos şi păgubitor gândirea, vorbirea şi făptuirea noastră. Mulţimea datoriilor noastre faţă de Dumnezeu-Dăruitorul este simbolizată, în pilda din Evanghelia de astăzi, prin cei 10.000 de talanţi. După cum am spus mai înainte, în vremea Mântuitorului un talant conţinea 49,077 kg de aur, deci 10.000 de talanţi însemnau 490.770 kg de aur, adică peste 490 de tone de aur. Iar 100 de dinari echivalau cu doar 450 gr de argint. Deci datoria imensă, înfricoşătoare a slujitorului către stăpânul său simbolizează datoria păcatelor omului, săvârşite ca risipire a darurilor lui Dumnezeu din viaţa sa şi ca îndepărtare de la calea mântuirii. Când gândirea raţională a omului sau inteligenţa lui este pusă în slujba păcatului, a răului, atunci omul se îndatorează, întrucât pierde harul sfinţitor al vieţii şi se scufundă în vidul neascultării şi despărţirii lui de Dumnezeu. Când voinţa omului nu mai urmează voinţei lui Dumnezeu, el se îndatorează, fiindcă pierde binecuvântarea conlucrării şi comuniunii cu Dumnezeu. Când iubirea omului se leagă în mod pătimaş de lucrurile limitate şi trecătoare, el se desparte de Dumnezeu Cel nemărginit şi veşnic, îndatorându-se Lui pentru că n-a răspuns chemării Sale de-a participa la viaţa cerească nelimitată şi veşnică. Din acest motiv, nimeni dintre oamenii păcătoşi nu se poate mântui (dobândi viaţa veşnică), dacă nu i se iartă păcatele sau greşelile, pentru a reface astfel legătura sa cu Dumnezeu izvorul vieţii veşnice.
Să fim asemenea lui Dumnezeu Cel iertător şi drept
Din Evanghelia de astăzi înţelegem că Dumnezeu este în acelaşi timp milostiv şi drept. Când ne pocăim şi cerem să ne ierte păcatele, El este bun, milostiv şi iertător. Când noi însă nesocotim bunătatea Lui, şi în mod viclean şi egoist doar profităm de ea, dar la rândul nostru nu arătăm bunătate faţă de semenii noştri, adică nesocotim iertarea Lui şi nu o facem roditoare faţă de oameni, atunci Dumnezeu ne arată dreptatea Sa spre îndreptarea noastră şi a celor asemenea nouă. Deci, Dumnezeu este milostiv, dar şi drept, iertător, dar şi îndreptător, în înţelesul că nu trece cu vederea păcatul, ci cheamă la pocăinţa spre îndreptare. Astfel, Dumnezeu Cel milostiv şi iertător îl responsabilizează pe omul nemilostiv şi neiertător, aducându-i aminte cât de mult pierde spiritual dacă nu este şi el iertător asemenea lui Dumnezeu. Toţi oamenii sunt creaţi după chipul lui Dumnezeu, dar la asemănarea cu Dumnezeu ajung numai cei ce trăiesc în comuniune cu El şi împlinesc voia Lui, adică numai sfinţii. Prin urmare, omul care nu iartă altora greşelile lor nu poate dobândi sfinţenia care vine de la Dumnezeu. Atât de mult ne asemănăm cu Dumnezeu câtă iubire sfântă, milostivă adunăm în sufletul nostru, prin pocăinţă şi iertare, prin rugăciune şi prin fapte bune. Oamenii sfinţi sunt milostivi ca Dumnezeu Cel milostiv, sunt iertători ca Dumnezeu Cel iertător, însă ei sunt şi drepţi sau îndreptători ai altora, precum şi Dumnezeu este drept şi îndreptător al celor ce rătăcesc sau greşesc, cu voie sau fără voie.
Evanghelia ne mai învaţă că iubirea milostivă a lui Dumnezeu precedă dreptatea Lui. Mai întâi, din iubire milostivă, El iartă pe cei păcătoşi, însă ceartă pe cei ce nesocotesc iubirea Lui iertătoare şi n-o arată semenilor prin iertare şi fapte bune.
Biserica a primit de la Hristos Însuşi porunca iertării greşelilor oamenilor
Întrucât Biserica a înţeles valoarea sfinţitoare şi mântuitoare a iertării, ea îi îndeamnă pe toţi oamenii să ierte greşelile aproapelui lor. Pentru creştini, iertarea greşelilor oamenilor este o condiţie pentru a se împărtăşi cu Trupul şi Sângele Domnului Hristos, Cel ce
S-a rugat pentru iertarea păcatelor celor care L-au răstignit, zicând: "Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac" (Luca 23, 34).
De aceea, mai ales în timpul perioadelor de post, când unim mai mult rugăciunea cu pocăinţa şi postul, Biserica ne îndeamnă să iertăm semenilor noştri toate greşelile lor ca să simţim mai mult cum sufletul nostru se eliberează sau înviază din legăturile păcatelor, ale egoismului şi ale mândriei.
Uneori iertarea greşelilor semenilor noştri cere luptă cu noi înşine, răstignire a mâniei şi a dorinţei noastre de răzbunare
Iertarea acordată semenilor nu este totdeauna o lucrare uşoară, deşi, teoretic, mulţi oameni ştiu că dacă eşti creştin adevărat trebuie să ierţi altora greşelile lor. Sunt însă unele situaţii dificile în care iertarea sinceră nu se realizează pur şi simplu printr-o decizie voluntaristă, formală, exterioară. Sunt oameni care au suferit mult din cauza semenilor lor, iar pentru a le ierta acestora greşelile lor, în mod sincer, total şi definitiv, adică "din toată inima", ei au nevoie de o schimbare interioară. Cu alte cuvinte, iertarea cere o luptă interioară, o răstignire a dorinţei egoiste de răzbunare, a tentaţiei de a răspunde la răutate cu răutate. Însă Sfânta Evanghelie ne cheamă să nu răspundem la răutate cu răutate, ci să lăsăm răzbunarea pe seama lui Dumnezeu. El sigur ceartă şi pedepseşte cu dreptate,
fiind Judecătorul şi Mântuitorul lumii, al viilor şi al morţilor.
Deci, o iertare sinceră, totală, nu una de felul "te iert, dar nu te uit", se poate oferi altora numai dacă Îi cerem lui Dumnezeu harul Său care ne ajută să iertăm din toată inima greşelile altora. În acest sens, cerem Mântuitorului Iisus Hristos, Care a iertat pe vrăjmaşii Lui, ca iubirea Lui să locuiască în inimile noastre. Pildă de urmat în această privinţă ne sunt Sfinţii martiri sau mucenici, care au fost dăruiţi de Dumnezeu cu harul sau virtutea de a ierta pe cei care îi chinuiau şi-i duceau la moarte, aşa cum au făcut arhidiaconul Ştefan, cel dintâi dintre mucenici, dar şi mulţi alţii. Din Vieţile sfinţilor martiri se vede că aceştia simţeau în sufletul lor o putere deosebită în timpul suferinţelor, o putere a prezenţei iubirii jertfelnice şi iertătoare a lui Hristos. De aceea, ei nu au răspuns la răutate cu răutate şi la ură cu ură, ci au biruit ura ca rod al păcatului prin sfinţenia iertării ca rod al prezenţei harului lui Dumnezeu în om. Sfinţii mucenici sunt numiţi Buni Biruitori mucenici, tocmai pentru că ei au biruit duhul lumesc al urii, al răzbunării şi al răutăţii, după ce au primit în sufletul lor iubire milostivă din iubirea lui Hristos Cel milostiv şi iertător.
Iertare divină şi responsabilizare umană
Prin urmare, când nu putem ierta semenilor noştri greşelile lor, trebuie, mai întâi, să ne rugăm pentru ei, deoarece foarte adesea vrajba între oameni vine şi din lucrarea diavolului care tulbură sufletul oamenilor. "âO diábolos" în limba greacă înseamnă cel ce dezbină, cel ce desparte, cel ce asupreşte şi tulbură viaţa oamenilor şi relaţiile dintre ei. Adesea, el învrăjbeşte membrii familiei, vecinii şi prietenii şi îi împiedică să facă împreună o lucrare folositoare. Înţelegem, aşadar, că iertarea sinceră a greşelilor altora presupune o modelare a sufletului nostru după iubirea milostivă a Domnului nostru Iisus Hristos. În acest sens, trebuie să ne rugăm ca Hristos Domnul prin harul Duhului Sfânt să ne curăţească de toată întinăciunea şi de toată răutatea. Să-I cerem Lui să ne dăruiască puterea sau virtutea de a ierta pe alţii aşa cum Dumnezeu ne iartă pe noi. Dacă uneori, printr-o pedagogie divină, se întâmplă chiar să săvârşim şi noi tocmai păcatele pentru care am judecat pe alţii, trebuie să înţelegem din aceasta că e mai bine să ne rugăm lui Dumnezeu pentru semenii noştri ca să se ridice din păcate, decât să-i judecăm considerându-ne superiori lor, adică fără greşeli.
În concluzie, putem constata că Evanghelia acestei duminici este una a iertării, dar şi una a responsabilizării, o Evanghelie a milostivirii, dar şi a dreptăţii, o Evanghelie în care Dumnezeu, deşi este milostiv şi îndelung răbdător, totuşi nu trece cu vederea nerecunoştinţa noastră pentru iertarea primită de la El, adică nu este nepăsător când vede insensibilitatea noastră faţă de iubirea Lui milostivă şi iertătoare. De ce? Pentru că El nu voieşte ca iubirea Lui să se oprească la noi, ci doreşte ca iubirea Lui să ajungă prin noi la alţii, ca noi să devenim asemenea lui Dumnezeu Cel milostiv şi iertător. Evanghelia ne îndeamnă, aşadar, să înmulţim binele, nu să-l limităm. Iar făcând aceasta, creştem duhovniceşte şi ne sfinţim, adică devenim cu adevărat oameni ai lui Dumnezeu, întrucât iubirea Lui milostivă se arată altora prin noi, când iertăm şi noi altora greşelile lor.
Să ne gândim mereu că iertarea noastră din partea lui Dumnezeu este condiţionată de iertarea greşelilor semenilor noştri de către noi. Dumnezeu voieşte ca noi să fim milostivi, să fim răbdători şi iertători, iar când iubirea milostivă şi iertătoare devine lumina vieţii noastre, atunci se schimbă în bine şi relaţiile între oameni. Astfel se opreşte violenţa, se stinge ura, se înlocuieşte răutatea cu bunătatea şi se schimbă "iadul" vieţii noastre în "bucurie a raiului", prin luminarea minţii şi a inimii noastre încă din viaţa aceasta pământească.
Să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne dăruiască puterea de a ierta greşelile semenilor noştri, gândindu-ne cât de mari sunt greşelile noastre pe care ni le iartă El, în timp ce noi nu suntem în stare să iertăm nici greşelile mici ale semenilor noştri. Având lumina Evangheliei de azi adunată în sufletele noastre, să ne rugăm lui Dumnezeu Tatăl zicând: "şi ne iartă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean" (Matei 6, 12-13). Amin!
Predica este preluata din primul cotidian crestin din Romania:Ziarul Lumina.

Postului Sfintei Marii-Postul este conditie pentru dobandirea sfinteniei

noreply@blogger.com (Pr.Mihai Postelnicu) — Fri, 06 Aug 2010 12:02:00 +0000

Postul este conditie pentru dobandirea sfinteniei

Postul este un mijloc de elevatie sufleteasca, de dominare a sufletului asupra patimilor trupesti. Postul il debaraseaza si-l usureaza pe crestin de toate ispitele, de balastul si povara uneltirilor celui viclean care aduc "intunecare gandurilor si tulburare cugetelor". El este o jertfa bineplacuta lui Dumnezeu sau, cu alte cuvinte, un act de cult, este un act de pocainta pentru pacatele savarsite si un exercitiu care pune inceput virtutilor de tot felul. Pentru crestinul ortodox, postul este conditie pentru dobandirea sfinteniei.

Postului Sfintei Marii este postul dinaintea Adormirii Maicii Domnului. E asezat in cinstea Maicii Domnului, amintindu-ne de postul cu care aceasta, dupa traditie, s-a pregatit spre trecerea ei la cele vesnice. Tine doua saptamani: de la 1-15 august. Lasam sec la 31 iulie seara.
Tipicul cel Mare si invatatura pentru posturi din Ceaslovul Mare prescriu ajunare lunea, miercurea si vinerea, pana la Ceasul IX, adica pana la ora 15.00, cand se consuma mancare uscata. Martea si joia se consuma legume fierte, fara untdelemn, iar sambata si duminica se dezleaga la untdelemn si vin. La 6 august (sarbatoarea Schimbarii la fata), in orice zi ar cadea, se face dezlegare la untdelemn, peste si vin. In timpul acestui post se citesc cele doua Paraclise ale Maicii Domnului, din Ceaslov.

Paraclisul Icoanei Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu
Preotul zice: Binecuvantat este Dumnezeul nostru..
Noi zicem: Slava Tie, Doamne (de 3 ori)
Urmeaza: Imparate ceresc...,
Sfinte Dumnezeule... (de 3 ori),
Tatal nostru...,
Doamne miluieste (de 12 ori),
Veniti sa ne inchinam... (de 3 ori)

PSALMUL 142

Doamne, auzi rugaciunea mea, asculta cererea mea, intru credinciosia Ta, auzi-ma, intru dreptatea Ta.
Sa nu intri la judecata cu robul Tau, ca nimeni din cei vil nu-i drept inaintea Ta.
Vrajmasul prigoneste sufletul meu si viata mea o calca in picioare; facutu-m-a sa locuiesc in intuneric ca mortii cei din veacuri.
Mahnit e duhul in mine si inima mea incremenita inlauntrul meu.
Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mainilor Tale m-am gandit.
intins-am catre Tine mainile mele, sufletul meu ca un pamant insetosat.
Degrab' auzi-ma, Doamne, ca a slabit duhul meu. Nu-ti intoarce fata Ta de la mine, ca sa nu ma aseman celor ce se pogoara in mormant.
Fa sa aud dimineata mila Ta, ca la Tine mi-e nadejdea. Arata-mi calea pe care voi merge, ca la Tine am ridicat sufletul meu.
Scapa-ma de vrajmasii mei, ca la Tine alerg, Doamne.
Invata-ma sa fac voia Ta, ca Tu esti Dumnezeul meu. Duhul Tau cel bun sa ma povatuiasca la pamantul dreptatii.
Pentru numele Tau, Doamne, daruieste-mi viata. Intru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu.
Fa bunatate de starpeste pe vrajmasii mei si pierde pe toti cei ce necajesc sufletul meu, ca eu sunt robul Tau.

Dumnezeu este Domnul si S-a aratat noua. Bine este cuvantat, Cel ce vine intru numele Domnului, (de 4 ori)

Troparele Paraclisului
Glas IV
Sa ne inchinam toti cu evlavie Sfintei Icoane a indrumatoarei si catre aceasta din suflet sa strigam: ca Ceea ce esti ajutatoare si calda aparatoare, da-ne noua totdeauna ajutorul Tau cel cald, Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Marie, si de toate bolile izbaveste-ne.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh
Si acum si pururea si in vecii vecilor.

Nu vom tacea, Nascatoare de Dumnezeu, pururea a spune puterile Tale, noi, nevrednicii. Ca de nu ai fi stat Tu inainte rugandu-Te, cine ne-ar fi izbavit dintru atatea nevoi? Sau cine ne-ar fi pazit pana acum slobozi? Nu ne vom departa de la Tine, Stapana, ca Tu mantuiesti pe robii Tai pururea din toate nevoile.

PSALMUL 50

Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta
Si dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea.
Mai vartos ma spala de faradelegea mea si de pacatul meu ma curateste.
Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea.
Tie unuia am gresit si rau inaintea Ta am facut, asa incat drept esti Tu intru cuvintele Tale si biruitor cand vei judeca Tu.
Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea.
Ca iata adevarul ai iubit; cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii Tale mi-ai aratat mie.
Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati; spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi.
Auzului meu vei da bucurie si veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Intoarce fata Ta de catre pacatele mele si toate faradelegile mele sterge-le.
Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele.
Nu ma lepada de la fata Ta si Duhul Tau cel Sfant nu-L lua de la mine.
Da-mi mie bucuria mantuirii Tale si cu Duh stapanitor ma intareste.
Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale, si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce.
Izbaveste-ma de varsarea de sange, Dumnezeule, Dumnezeul mantuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta.
Ca de ai fi voit jertfa, Ti-as fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi.
Fa bine, Doamne, intru bunavoirea Ta, Sionului, si sa se zideasca zidurile Ierusalimului.
Atunci vei binevoi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tau vitei.
CANONUL
CANTAREA 1 (GLAS VIII)

Apa trecand-o ca pe uscat si din rautatea egiptenilor scapand, israeliteanul striga: Izbavitorului si Dumnezeului nostru sa-I cantam.

Stih: Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.

Tu esti aparatoare si ajutor, Ceea ce esti plina de har, indrumatoare Marie, celor ce cu credinta si cu dragoste cauta la grabnica Ta mijlocire, Preacurata.
Maica fiind Izbavitorului, izbaveste de toate primejdiile si greutatile pe cei ce cu credinta cheama in tot ceasul numele Tau cel cinstit de indrumatoare.
Venit-a Icoana Ta cea minunata din Vatoped prin chemare nevazuta in sfanta stana a Xenofontului, revarsand noua har, indrumatoare.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Tamaduiri izvoraste in chip minunat tuturor credinciosilor Icoana Ta cea dumnezeiasca, de aceea cantam Tie cantare de multumire, tot sufletul dreptcredinciosilor.

Si acum si pururea si in vecii vecilor.

Fiind bolnav cu trupul si cu sufletul, cercetarii celei Dumnezeiesti si purtarii Tale de grija invredniceste-ma Tu, Maica lui Dumnezeu, ca Ceea ce esti buna si Nascatoarea Celui Bun.

CANTAREA A 3-A

Doamne, Cel ce al facut cele de deasupra crugului ceresc si ai zidit Biserica, Tu pe mine ma intareste intru dragostea Ta, ca Tu esti marginea doririlor si credinciosilor intarire, Unule, Iubitorule de oameni.

Stih: Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi

Din cer, Fecioara, cu privirea Ta senina, vezi pe cei ce stau la Icoana Ta, Preacurata. Implineste, Te rugam, cererile noastre, Nascatoare de Dumnezeu, ca Ceea ce esti Maica indurata a Atottiitorului.
Har si mila din belsug revarsa Icoana Ta, Preacurata, pe care o numim, Fecioara, indrumatoare, si vindeca totdeauna patimile cele netamaduite ale celor ce alearga la Tine.
Harul Tau cel luminat care cu adevarat a iesit in toata lumea din sfanta Ta Icoana, degrab' intampina pe cei ce sunt in primejdii si dureri, Fecioara indrumatoare; pentru aceasta pe Tine Te laudam.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Femeilor neroditoare le dai rod, Preacurata, si din calea pierzarii, la Domnul ii calauzesti, sub acoperamantul Tau cel sigur, pe cei ce se pocaiesc din inima, Tu, singura indrumatoare.

Si acum si pururea si in vecii vecilor.

Fiind cuprins de neputinte cumplite si de chinurile bolilor, Tu, Fecioara, ajuta-mi; cer ajutorul Tau, Fecioara, ca pe Tine Te stiu comoara de tamaduiri neimputinata si necheltuita, Ceea ce esti cu totul fara de prihana.

CATAVASIE

Izbaveste de toata stricaciunea si primejdia si necazul pe cei ce cauta la acoperamantul Tau cel dumnezeiesc, ca Ceea ce esti indrumatoare tuturor, Nascatoare de Dumnezeu.
Cauta cu milostivire, cu totul laudata, Nascatoare de Dumnezeu, spre necazul cel cumplit al trupului meu si vindeca durerea sufletului meu.
Ceea ce esti rugatoare calda si zid nebiruit, izvor de mila si lumii scapare, cu dinadinsul strigam catre Tine, Nascatoare de Dumnezeu, Stapana: Vino degrab' si ne izbaveste pe noi din nevoi, Ceea ce esti singura grabnic folositoare.

ECTENIE SI SEDEALNA (GLAS II)

Izvor de bunatati ni s-a dat noua Icoana Ta cea Preacinstita Fecioara indrumatoare, de care noi, apropiindu-ne cu credinta, ne umplem de bucurie sfanta si vestim tuturor lucrarea minunilor Tale celor multe, Curata.

CANTAREA A 4-A

Auzit-am, Doamne, taina randuielii Tale, am inteles lucrurile Tale si am preaslavit Dumnezeirea Ta.

Stih: Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.

Icoana Ta cea preacinstita, Fecioara Stapana, intarire s-a facut noua, robilor Tai, si izbavire din primejdii.
Harul Tau vestesc cei izbaviti din boli si necazuri, Nascatoare de Dumnezeu, indrumatoare, ca Tu ne intampini pretutindeni, Preacurata.
Intarire si tamaduire daruieste celor suferinzi in necazurile vietii, Nascatoare de Dumnezeu, indrumatoare, ca Ceea ce esti izvor nesecat al milei.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Curatire pacatelor noastre si izbavire de greseli cere pentru cei ce alearga cu credinta la acoperamantul Tau, Nascatoare de Dumnezeu, indrumatoare.

Si acum si pururea si in vecii vecilor.

Nadejde si intarire si zid de scapare nemiscat castigandu-Te pe Tine, Ceea ce esti intru tot laudata, de tot necazul ne izbavim.

CANTAREA A 5-A

Lumineaza-ne pe noi, Doamne, cu poruncile Tale si cu bratul Tau cel inalt; pacea Ta da-ne-o noua, Iubitorule de oameni.

Stih: Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.

Intinde, Curata, acoperamantul Tau cel prealuminos catre Manastirea Mihai Voda cea cinstita, care se infrumuseteaza cu Icoana Ta, indrumatoare.
Ai auzit glasul celor ce cu credinta se roaga Tie si ai vindecat, indrumatoare, de boli grele pe cei suferinzi care alearga la Tine.
Ceea ce singura, in chip minunat, ai purtat pe Dumnezeu in trup, Tu, indrumatoare, ne vii in intampinare pretutindeni si celor ce cer de la Tine le implinesti toate cererile.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Aratatu-Te-ai Manastirii Xenofontului lauda dumnezeiasca, Nascatoare de Dumnezeu, si tuturor crestinilor indrumatoare si mare Aparatoare, si noua celor ce Te cinstim.

Si acum si pururea si in vecii vecilor.

Tamaduieste, Curata, neputinta sufletului meu, invrednicindu-ma cercetarii Tale, si sanatate, cu rugaciunile Tale, daruieste-mi.

CANTAREA A 6-A

Rugaciunea mea voi varsa catre Domnul si Lui voi spune scarbele mele; ca s-a umplut sufletul meu de rautati si viata mea s-a apropiat de iad, si ca Iona ma rog: „Dumnezeule, din stricaciune scoate-ma!"

Stih: Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi

Bolile cele grele le tamaduiesti si daruiesti ajutor cald celor ce cer de la Tine, Nascatoare de Dumnezeu, Curata indrumatoare; de aceea propovaduim pururea minunile Tale pe care le faci neincetat.
Mai luminos decat soarele este pretutindeni acoperamantul Tau, Fecioara; Tu vindeci boala cancerului si dezlegi legaturile nerodirii celor ce cu evlavie cer harul Tau, Cinstita indrumatoare.
Pe Tine aflandu-te zid si mangaiere dumnezeiasca, Manastirea Mihai Voda se mareste cu Icoana Ta cea sfanta, Nascatoare de Dumnezeu, indrumatoare; pe care tot glasul o lauda ca pe o pazitoare si mare scapare.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Prin valurile vietii la limanul mantuirii duci, Fecioara, ca o indrumatoare a tuturor si Acoperamant, pe cei ce sunt inviforati, in primejdii, in dureri si in necazuri, prin apararea Ta, totdeauna.

Si acum si pururea si in vecii vecilor.

Acum zac in patul durerilor si nu este tamaduire trupului meu; ci ma rog Tie, Celei bune, care ai nascut pe Dumnezeu, Mantuitorul lumii si Tamaduitorul bolilor, ridica-ma din stricaciunea durerilor.

CATAVASIILE CANTARII A 3-A

Izbaveste de toata stricaciunea si primejdia si necazul pe cei ce cauta la acoperamantul Tau cel dumnezeiesc, ca Ceea ce esti indrumatoare tuturor, Nascatoare de Dumnezeu.
Cauta cu milostivire, cu totul laudata, Nascatoare de Dumnezeu, spre necazul cel cumplit al trupului meu si vindeca durerea sufletului meu. (Ectenie pentru cei pentru care se savarseste Paraclisul.)

CONDACUL (GLAS II)

Indrumatoarea noastra si pavaza in toata viata esti, Preacurata; de aceea, de Icoana Ta cea sfanta apropiindu-ne, strigam Tie: indruma-ne pe noi catre cele mai bune.

PROCHIMEN

Pomeni-voi numele Tau in tot neamul si neamul.

Stih: Asculta, fiica, si vezi si pleaca urechea ta si uita poporul tau si casa parintelui tau.

EVANGHELIA DE LA LUCA

„In zilele acelea, sculandu-se Maria, s-a dus in graba la munte, intr-un oras al lui Iuda, si a intrat in casa lui Zaharia si s-a inchinat Elisabetei. Iar cand a auzit Elisabeta inchinarea Mariei, pruncul a saltat in pantecele ei; si Elisabeta s-a umplut de Duh Sfant si cu mare glas a strigat si a zis: Binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este Rodul pantecelui tau! Si de unde mie aceasta, ca sa vina la mine Maica Domnului meu? Caci iata, cum veni la mine glasul inchinarii tale, pruncul a saltat de bucurie in pantecele meu. Si fericita este aceea care a crezut ca se vor implini intocmai cele spuse ei de la Domnul. Atunci a zis Maria: Mareste, sufletul meu, pe Domnul si s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mantuitorul meu, ca a cautat spre smerenia roabei Sale. Ca iata, de acum ma vor ferici toate neamurile, pentru ca mi-a facut mie marire Cel Puternic, si sfant este numele Lui. Si a ramas Maria impreuna cu Elisabeta, ca la trei luni. Apoi s-a intors la casa sa."

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Parinte, Cuvantule si Duhule, Treime Sfanta, curateste multimea greselilor noastre.

Si acum si pururea si in vecii vecilor.

Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Milostive, curateste multimea greselilor noastre.

Stih: Miluieste-ne, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale, curateste toate faradelegile noastre.

(GLAS IV)

Indreapta-i pe caile pocaintei, Preacurata, ca o indrumatoare, pe cei ce se roaga Tie cu credinta; si izbaveste din nevoi si din grelele necazuri si feluritele ispite pe cei ce striga catre ajutorul Tau mantuitor, Pururea Fecioara; ca apararea Ta cea calda intotdeauna vine in intampinare si mantuieste din mari primejdii; de aceea vestim, Stapana, multele Tale minuni.

Preotul zice:
Mantuieste, Dumnezeule, poporul Tau, si binecuvanteaza mostenirea Ta. Cerceteaza lumea Ta cu mila si cu indurari. Inalta fruntea dreptmaritorilor crestini si trimite peste noi milele Tale cele bogate. Pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci; cu folosintele cinstitelor, cerestilor, netrupesti puteri; pentru rugaciunile cinstitului, maritului prooroc Inaintemergatorului si Botezatorului Ioan; ale Sfintilor, maritilor si intru tot laudatilor Apostoli; ale celor intre Sfinti, parintii nostri, mari dascali ai lumii si ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvantatorul si Ioan Gura de Aur; Atanasie cel Mare, Chiril, Nicolae al Mirelor Lichiei si Spiridon al Trimitundei, facatorii de minuni; ale Sfintilor, maritilor, bunilor biruitori mucenici; ale Preacuviosilor si de Dumnezeu purtatori parintii nostri: Grigorie Decapolitul, Nicodim cel Sfintit si Dimitrie cel Nou; ale Sfintilor si dreptilor dumnezeiesti parinti: Ioachim si Ana; ale Sfantului (N), a carui pomenire o savarsim astazi, si pentru ale tuturor sfintilor, rugamu-ne, Multmilostive, Doamne, auzi-ne pe noi, pacatosii, si ne miluieste pe noi.

Doamne miluieste (de 12 ori), apoi ecfonisul: Cu mila si cu indurarile si cu iubirea de oameni..

CANTAREA A 7-A

Tinerii cei ce au mers din Iudeea in Babilon oarecand, cu credinta Treimii vapaia cuptorului au calcat-o, cantand: „Dumnezeul parintilor nostri, bine esti cuvantat."

Stih: Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.

Intampinandu-i pe toti cu harul Tau cel dumnezeiesc, indrumatoare Fecioara, vindeca toate bolile si tot necazul si veseleste pe cei ce canta: „Dumnezeul parintilor nostri, bine esti cuvantat".
Tot glasul vesteste minunile Tale, indrumatoare, ca ii ajuti degraba pe toti si veselesti pe cei ce-Ti canta: „Bucura-Te, Fecioara Curata, Aparatoarea noastra!".
Sfanta Ta Icoana sfinteste pe cei ce cad la ea cu credinta; caci, patrunsa de lumina cea nematerialnica a harului Tau cel bogat, conduce tainic catre lumina pe cei ce Te lauda pe Tine, Fecioara.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Tu, Fecioara indrumatoare, dezlegi nerodirea femeilor si sfintesti si indrepti catre calea pocaintei cu apararea Ta calda pe cei ce sunt greu robiti de stapanirea vrajmasului.

Si acum si pururea si in vecii vecilor.

De neputintele trupesti si de pacatele sufletesti, pe cei ce vin cu dragoste catre acoperamantul Tau cel dumnezeiesc, invredniceste-i sa fie tamaduiti, Nascatoare de Dumnezeu, care ai nascut noua pe Mantuitorul Hristos.

CANTAREA A 8-A

Stih: Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.

Nu trece cu vederea pe cei ce au trebuinta de ajutor de la Tine, Fecioara, care canta si Te preainalta intru toti vecii.
Obstea sfantului Xenofont are Icoana Ta cea dumnezeiasca, indrumatoarea, pentru aceea mareste purtarea Ta de grija. Iar noi, cinstita Manastire Mihai Voda, iti multumim Tie si Te preaslavim, ca pe aparatoarea noastra, avandu-Te pe Tine ocrotitoare si bisericii pazitoare.
Izbaveste, Fecioara, din necazuri si primejdii pe cei ce Te cheama cu tot sufletul, ca Tu esti Aparatoarea noastra.
Izbavindu-ne din boli prin harul Tau cel dumnezeiesc, Fecioara indrumatoare, aducem Tie cu credinta cantare de multumire.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Manastirea Ta cea sfanta, Fecioara, care se inchina cu credinta Icoanei Tale celei dumnezeiesti, acoper-o si pazeste-o de ispitele cele fara de numar.

Si acum si pururea si in vecii vecilor.

Tu izgonesti asuprirea si navalirea patimilor, Fecioara; pentru aceea Te laudam intru toti vecii.

IRMOSUL

Sa laudam, bine sa cuvantam si sa ne inchinam Domnului, cantandu-I si preainaltandu-L pe Dansul intru toti vecii.
Pe imparatul ceresc, pe care il lauda ostile ingeresti, „laudati-L si-L preainaltati intru toti vecii".

CANTAREA A 9-A
Stih: Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.

Cu adevarat, Nascatoare de Dumnezeu, Te marturisim pe Tine Fecioara curata, noi cei izbaviti prin Tine, slavindu-Te cu cetele cele fara de trup.
Daruind tamaduiri din belsug celor care cer si intampinand pretutindeni pe cei ce Te cheama, Te-ai facut, Fecioara, pricina de lauda a tot neamul.
Manastirea Ta cea sfanta si pe toti crestinii care intr-un suflet striga catre Tine, Fecioara, pazeste-i nevatamati de toata vrajmasia.

Binecuvantam pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh Dumnezeu.

Fa cereasca mintea mea cu iubirea Fiului Tau, Fecioara, si indruma-ne totdeauna catre caile pocaintei, ca o indrumatoare.

Si acum si pururea si in vecii vecilor.

De sus nu ma parasi, trimitand darurile bunatatii Tale celei multe celor ce Te maresc cu inima neindoita.

Catavasia:

O, prealuminate nor, Maica lui Dumnezeu, pe cei ce se lupta cu noi surpa-i, cu dreapta Ta cea stapanitoare si atotputernica; celor ce sunt in scarbe le ajuta, pe cei asupriti ii mantuieste si dezleaga de pacate pe cei ce se roaga Tie; ca toate le poti, cate le voiesti.

Apoi:
Cuvine-se cu adevarat sa Te fericim, Nascatoare de Dumnezeu, Cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita, fara de asemanare, decat Serafimii, Care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe Tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, Te marim.
Cu dumnezeiasca dragoste monahul Ioan din Rusiconul Sfantului Aton te-a daruit bisericii noastre. Iar noi, cei ce ne impartasim de binefacerile ce neincetat, in chip tainic si minunat, se revarsa asupra celor ce o cinstesc, de aceea Te laudam si Te marim, indrumatoare.
Icoana Ta izvoraste in chip minunat tamaduiri nenumarate celor ce Te cheama cu credinta; pentru aceasta tot glasul vesteste harul Tau, laudand minunile Tale, indrumatoare.
Cine va canta purtarea Ta de grija si harul Tau pe care le ai pentru toti, Maica lui Dumnezeu, ca dai rod pantecelor neroditoare si opresti zaduful tuturor patimilor.
Bucura-te, dumnezeiasca biserica a Maicii Domnului, ce ai in sanurile tale Icoana cea cinstita; de aceea Te lauda toata lumea, Nascatoare de Dumnezeu, impartasindu-se de darurile Tale.
Cu indurare vezi, indrumatoare, pe cei ce stau la Icoana Ta cea cinstita si implineste cererile tuturor, Fecioara indrumatoare.
Mute sa fie buzele paganilor celor ce nu se inchina cinstitei Icoanei Tale, celei zugravite de Sfantul Apostol si Evanghelist Luca, ceea ce se cheama Povatuitoarea.
Pe cei ce cauta cu credinta la acoperamantul Tau, indrumatoare Marie, si pe cei ce striga cu credinta numele Tau cel dumnezeiesc, pastreaza-i nevatamati de dureri si necazuri.
Toate ostile ingeresti, Inaintemergatorul Domnului, cei doisprezece Apostoli si toti Sfintii, impreuna cu Nascatoarea de Dumnezeu, faceti rugaciuni ca sa ne mantuiasca pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi. (de 3 ori)

Troparele de umilinta, ectenia cererilor si apolisul, cu care cantam:

TROPARUL PREASFINTEI INDRUMATOARE (GLAS I):

Icoanei Tale celei sfinte, numita indrumatoarea, inchinandu-i-ne acum cu multa credinta, Te laudam, Curata Fecioara, caci ea ne-a fost adusa in chip minunat, revarsand catre noi minunile Tale si izbavindu-ne din toate nevoile; de aceea, cu dragoste strigam Tie: Slava milostivirii Tale, Curata, Slava pavezei Tale, Slava purtarii Tale de grija, Una Prealaudata.

Glas II: Cand Te-ai pogorat...

AL DOILEA TROPAR AL PREASFINTEI INDRUMATOARE:

Pe cei ce cauta cu credinta la acoperamantul Tau cel minunat si la apararea Ta cea calda, Fecioara indrumatoare, Maica lui Hristos Dumnezeu, scapa-i din toata boala si toata nevoia si toate necazurile si incercarile; ca toti catre Tine indreptam privirile si chemam cu credinta numele Tau cel preasfant, Stapana.

CONDACUL INDRUMATOAREI:

Laudam minunile Fecioarei pe care in chip minunat le-a facut in timpurile noastre si Icoanei Celei Prea Curate numita Indrumatoarea, care a fost adusa aici din Manastirea Rusicon spre pavaza si acoperamant, ne inchinam strigand: Bucura-te, Maica Preacurata.

Apoi, Preotul zice ectenia:
Miluieste-ne, pe noi, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, rugamu-ne Tie, auzi-ne si ne miluieste.
Strana: Doamne miluieste. (de 3 ori)
Inca ne rugam pentru mila, viata, pacea, sanatatea, mantuirea, cercetarea, iertarea, buna-sporire si chivernisire a robilor lui Dumnezeu (N) si pentru ca sa li se ierte lor toata greseala cea de voie si cea fara de voie.
Strana: Doamne miluieste. (de 3 ori)
Inca ne rugam ca sa fie pazit sfant locasul acesta, tara aceasta, orasul acesta si toate orasele si satele, de boala, de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastra si de razboiul cel dintre noi; pentru ca milostiv, bland si lesne iertator sa ne fie noua Bunul si Iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, si sa-Si intoarca toata mania, care se porneste asupra noastra, sa ne izbaveasca pe noi de ingrozirea Lui cea dreapta, care este asupra noastra, si sa ne miluiasca pe noi.
Strana: Doamne miluieste. (de 40 ori)
Auzi-ne pe noi, Dumnezeule, Mantuitorul nostru, nadejdea tuturor marginilor pamantului si a celor ce sunt pe mare departe si, Milostive Stapane, milostiv fii noua, pentru pacatele noastre si ne miluieste pe noi.
Strana: Doamne miluieste (de 3 ori), iar preotul zice ecfonisul:
Ca milostiv si iubitor de oameni Dumnezeu esti si Tie slava inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Al doilea Paraclis catre Prea-Sfanta Nascatoare de Dumnezeu
Rugaciunile incepatoare :

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.
Amin.

Stihiri

Stih : Sfintit-a locasul Sau cel preainalt; Dumnezeu este in mijlocul ei si nu se va clinti.

Ceea ce esti mai cinstita, Maica prealaudata, nu ne pricepem noi pacatosii a te lauda cum se cuvine, insa nepricepandu-ne, strigam tie : Bucura-te Maica Soarelui Celui neapus, a ziditorului tuturor.

Stih : Si va poti Imparatul frumusetea ta ...

Ne rugam tie, ceea ce esti cu totul laudata, Stapana a lumii, sa ne izbavesti pe noi din primejdiile noastre, precum ai izbavit din surparea casei pe pruncul femeii, celei ce te cinstea pe tine.

Stih : Pomeni-voi numele tau in tot neamul si neamul ...

Inviaza-ma, Maica lui Dumnezeu, pe mine cel mort pentru faradelegile mele, precum ai inviat pe pruncul evreicei, celei ce te-a chemat pe tine in ajutor.

Stih : Asculta, fiica si vezi si pleaca urechea ta ...

Roaga pe Fiul tau si Dumnezeul nostru, pe Care L-ai nascut nestiind de nunta - pentru o taina ca aceasta, care s-a savarsit in tine, minunandu-ne, strigam : Bucura-te Maica pururea fecioara.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Pe unul din Treime, Care S-a nascut din Tatal mai inainte de veci, pe Acela L-ai nascut, Maica Prealaudata, cu nespusa minune, prin umbrirea Sfantului Duh. Pentru aceasta cu glasul lui Gavriil strigam tie : Bucura-te cea prin care rasare bucuria, bucura-te cea prin care piere blestemul, Domnul este cu tine.

La Dumnezeu este Domnul ... se canta troparele acestea.

Catre Nascatoarea de Dumnezeu acum cu osardie sa alergam noi pacatosii si smeritii si sa cadem cu pocainta, strigand din adancul sufletului : Stapana, ajuta-ne, milostiveste-te spre noi, grabeste, ca pierim sub multimea pacatelor; nu intoarce pe robii tai deserti, ca pe tine singura, nadejde te-am castigat.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh ...
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Nu vom tacea, Nascatoare de Dumnezeu, pururea a spune puterile tale noi nevrednicii. Ca de n-ai fi statut tu inainte, rugandu-te, cine ne-ar fi izbavit pe noi din atatea nevoi ? Sau cine ne-ar fi pazit pana acum slobozi ? Nu ne vom departa de la tine, Stapana, ca tu izbavesti pe robii tai pururea din toate nevoile.

Psalmul 50

1. Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta,
2. Si dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea.
3. Mai vartos ma spala de faradelegea mea, si de pacatul meu ma curateste.
4. Ca faradelegea mea eu o cunosc, si pacatul meu inaintea mea este pururea.
5. Tie Unuia am gresit, si rau inaintea Ta am facut, asa incat drept esti Tu intru cuvintele Tale si biruitor cand vei judeca Tu.
6. Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea.
7. Ca iata adevarul ai iubit, cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii Tale Mi-ai aratat mie.
8. Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati, spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie si veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
10. Intoarce fata Ta de la pacatele mele, si toate faradelegile mele sterge-le.
11. Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si Duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele.
12. Nu ma lepada de la fata Ta, si Duhul Tau cel Sfant nu-L lua de la mine.
13. Da-mi mie bucuria mantuirii Tale, si cu Duh stapanitor ma intareste.
14. Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale, si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce.
15. Izbaveste-ma de varsarea de sange Dumnezeule, Dumnezeul mantuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta.
17. Ca de-ai fi voit jertfa, Ti-as fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fa bine, Doamne, intru bunavoirea Ta, Sionului, si sa se zideasca zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot; atunci vor pune pe altarul tau vitei.

CANONUL DE RUGACIUNE CATRE PREASFANTA NASCATOARE DE DUMNEZEU

Cantarea intaia

Pe moartea ce se salbaticise de demult, prin nasterea ta, Stapana, ai surpat-o; pentru aceasta strigam tie : bucura-te mantuirea celor robiti, bucura-te innoirea tuturor, Stapana.

Noi in tine ne laudam si prin mijlocirea ta scapam din cursele cele de multe feluri ale diavolului, pentru aceasta strigam tie, Nascatoare de Dumnezeu : bucura-te, caderea diavolilor si intarirea noastra a credinciosilor.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh

Tatal a binevoit si Fiul S-a pogorat, prin umbrirea Sfantului Duh, in pantecele tau, preanevinovata, Stapana a lumii.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Bucura-te, strigam tie, Nascatoare de Dumnezeu, ceea ce esti folositoare tuturor celor ce sunt in nevoi si a tuturor celor ce scapa sub acoperamantul tau, Stapana.

Cantarea a treia

Moisi proorocul de demult te-a inchipuit pe tine, zicand : Rug insufletit si nears esti, Fecioara, ceea ce ai in pantece Focul Dumnezeirii.

Fiul tau ascultand rugaciunea ta, Preacurata Nascatoare de Dumnezeu, se milostiveste spre sufletele noastre, ca un iubitor de oameni.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh

Pe unul din Treime ai nascut, Maica prealaudata, cu nespusa minune, pe Care L-a laudat adunarea pruncilor strigand : Osana, bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Stiindu-te pe tine a fi Maica lui Dumnezeu, ne rugam tie sa ne izbavesti pe noi de greselile noastre cele de voie si cele fara de voie.

Cantarea a patra

Cu strigare fara incetare, striga catre tine bolnavul cel slabanogit in boala cea fara de vindecare, pe care auzindu-l, l-ai vindecat, preanevinovata stapana.

Zapisul boierului celui ce scrisese cu sangele sau, l-ai scos din mana diavolului cu puterea ta cea atotstapanitoare.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh

Auzind puterea ta cu care ai izbavit pe multi din primejdii, Preacurata Nascatoare de Dumnezeu, strigam catre tine : Ceea ce ai nascut pe Cel Slavit in Treime, roaga-te sa ne mantuiasca de partea cea de-a stanga.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Cu adevarat, nascatoare de Dumnezeu, tu esti scaparea noastra din amaratul pacat al lui Adam cel intai zidit.

Cantarea a cincea

Miluieste-ma, Maica lui Dumnezeu, precum ai miluit pe femeia aceea, careia i se umflase tot trupul, ca nu am alta nadejde sau ajutor afara de tine.

Sa stii, Doamna mea, ca pentru pacatele mele te supar si pentru ca s-a intrupat Fiul lui Dumnezeu in tine si pentru noi facandu-Se om, pentru aceea am nazuit la tine, eu, ticalosul, sa ma miluiesti.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh

Stapana ingerilor, Maica saracilor si ajutorul celor straini, la cunostinta ta, la ajutorul tau si la acoperamantul tau scap, ca sa ma miluiesti.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Milostiveste-te spre mine, Maica lui Dumnezeu, precum te-ai milostivit spre cele doua fecioare curate, trimitandu-le lor cununi din cer.

Cantarea a sasea

Bucura-te ceea ce esti plina de bucurie, Marie, Domnul este cu tine, a strigat Aglaida si a izgonit pe diavolul, care-i facea suparare in tot ceasul.

Cu deadinsul strig catre tine, Maica lui Dumnezeu, sa ma miluiesti si sa ma acoperi sub acoperamantul tau, cand va sedea Fiul tau pe scaunul cel infricosator.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh

Cu cantari intreite strigam tie : Bucura-te ceea ce ai nascut Lumina lumii, bucura-te ceea ce ne mantuiesti de primejdiile noastre; bucura-te Maica lui Hristos, Dumnezeul nostru.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Cum te vom lauda, Maica lui Dumnezeu si cu ce buze te vom saruta, sau cu ce ochi vom cauta la chipul tau cel zugravit, fiind impilati cu necurateniile noastre, ci numai strigam tie : Miluieste-ne, Maica milostivirii.

Condac

Partenie, pustnicul, cel ce mergea la muntele Sinai de se inchina sfantului rug, aducandu-si aminte de minunea nasterii tale cea intru tot laudata, striga catre tine : bucura-te minunea cea de ingeri mult laudata, Maica Facatorului tuturor.

Icos

Spre nevointa sa ne sarguim si dezmierdarile lumesti toate sa le uram si la Domnul pururea sa ne gandim si de Dansul sa ne lipim, ca sa ne deschida noua usa milostivirii Sale, precum a facut de mult si cu alti pacatosi : a dat iertare tuturor pacatelor lor, slabanogului pe care l-a vindecat sufleteste si trupeste, vamesului caruia i-a dat iertare de pacate si altora multi. Deci, sa ne sarguim si noi sa-I aducem lacrimi vrednice de pocainta si sa-I strigam Lui : Milostive, primeste pe Nascatoarea de Dumnezeu, care se roaga pentru noi, pe care o lauda ingerii in cer, si noi pe pamant cu buze de tina strigam catre Dansa : Bucura-te minunea cea de ingeri mult laudata, Maica Facatorului tuturor.

Stihiri

Ajutorului omenesc nu ne incredinta pe noi, Preasfanta Stapana, ci primeste rugaciunea robilor tai, ca scarbele ne cuprind si nu putem rabda sagetarile diavolilor, acoperamant nu ne-am agonisit nicaieri unde sa scapam noi, pacatosii, pururea fiind biruiti, mangaiere nu avem afara de tine, Stapana lumii. Nadejdea si ajutatoarea credinciosilor, nu trece rugaciunile noastre, ci le fa de folos.

Nimeni din cei ce alearga la tine nu iese rusinat, Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, ci, cerand dar bun, primeste daruirea catre cererea cea de folos.

Prefacerea celor scarbiti, izbavirea celor neputinciosi fiind, izbaveste pe robii tai, Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, pacea celor din razboaie, linistea celor inviforati, singura folositoare a crestinilor.

Cantarea a saptea

Pe Mangaietorul tuturor nascand, Maica prealaudata, curata ai ramas ca si inainte de nastere, pentru aceasta strigam : bucura-te Maica, care nu stii de mire, pe tine te binecuvantam intru toti vecii.

Fecioara ai fost mai inainte de nastere si in nastere iarasi ai fost fecioara si dupa nastere iarasi fecioara ai ramas; pentru aceasta te binecuvantam intru toti vecii.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh

Invaluindu-ne in aceasta lume si cazand in noroiul pacatelor noastre, scapand catre tine, Stapana, strigam tie : vino degraba si ne scoate pe noi din adancul rautatilor noastre, ca pe tine te binecuvantam intru toti vecii.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

La tine este scaparea noastra si in tine ne-am pus nadejdea, tu ne ajuta noua, ca poti toate cate le voiesti, Maica Facatorului tuturor.

Cantarea a opta

Pe Imparateasa cerului si a pamantului, care a nascut neispitita de nunta pe Hristos Fiul lui Dumnezeu, si pe care o lauda ostile ingeresti, laudati-o si preainaltati-o intru toti vecii.

Daniil proorocul de demult a inchipuit nasterea ta Preacurata Nascatoare de Dumnezeu, ca ai purtat in pantecela tau pe Facatorul cerului si al pamantului, pe Care nascandu-L ai ramas nestricata, pe tine te preainaltam intru toti vecii.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh

Pe Dumnezeu Cuvantul Cel din Dumnezeu, Care S-a pogorat in pantecele tau prin umbrirea Sfantului Duh, L-ai nascut fara de stricaciune, pe tine te preainaltam intru toti vecii.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Pe tine, Maica lui Dumnezeu, folositoare te-am castigat, ajutatoare te avem in primejdiile noastre pe tine, si mantuire desavarsita sufletelor, pe tine te preainaltam intru toti vecii.

Cantarea a noua

Isaia, de demult, dantuind a strigat : iata Fecioara in pantece va lua si va naste Fiu. Pentru aceasta strigam tie : bucura-te ceea ce ai purtat in pantecele tau pe Cel mai inainte de toti vecii, pe Acela roaga-L sa mantuiasca sufletele noastre.

Proorocul David te-a laudat oarecand in cartea Psalmilor, aratandu-te Maica Facatorului tuturor, pe Care roaga-L sa mantuiasca sufletele noastre. Ce limba omeneasca te va lauda pe tine dupa vrednicie, ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii ? Pentru aceasta cu guri si fara de tacere strigam tie : Bucura-te ceea ce de ingeri esti mult laudata, Domnul este cu tine.

Roaga-te cu deadinsul catre Milostivul Dumnezeu pentru noi pacatosii, care gresim in tot ceasul, ca sa ne fie noua milostiv in ziua judecatii.

Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai marita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul L-ai nascut, pe tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu te marim.

Svetlina

S-a rugat, de demult catre tine, Preacurata, Maria Egipteanca, pe care auzind-o ai invrednicit-o a vedea si a saruta crucea Fiului tau, pentru aceasta strigam catre tine : roaga-te Fiului tau si Dumnezeului nostru, ca sa Se milostiveasca spre noi, sa nu ne osandeasca dupa pacatele noastre, ci sa ne miluiasca pe noi, ca un iubitor de oameni ( de 3 ori ).

Stihiri

Cu ce cununi de lauda vom incununa pe Maica lui Dumnezeu, Care s-a aratat scaun cerescului Imparat, care se roaga pentru noi catre Milostivul Dumnezeu si ne izbaveste din faradelegile noastre ? Deci catre dansa sa strigam : Bucura-te, Preacurata, ca prin tine a fost cu noi Domnul puterilor, roaga-te cu deadinsul sa se mantuiasca sufletele noastre.

Cu ce podoabe de cantari vom lauda pe Maica lui Dumnezeu, pe ceea ce s-a invrednicit a fi imparateasa a toate, care s-a aratat mai inalta decat cerurile si mai sfanta decat toti sfintii ? Deci, catre dansa sa strigam : Roaga-te, Preacurata, cu toti sfintii, sa se mantuiasca sufletele noastre.

Cu ce flori duhovnicesti vom incununa pe Maica lui Dumnezeu, care s-a aratat scara cereasca, prin care am aflat lesne suire catre Dumnezeu ? Deci, toti sa ne adunam si sa o laudam strigand : Bucura-te, Preacurata, prin care am aflat har, bucura-te, ca prin tine s-a dat bucuria, bucura-te nadejdea sufletelor noastre, prin care noi toti ne mantuim.

Cu ce mangaietoare cantari vom incununa pe Maica lui Dumnezeu, pe care o lauda ingerii din ceruri cu cantari, fara incetare strigand : Bucura-te marirea noastra, bucura-te mantuirea pamantenilor, bucura-te ceea ce esti scaun Imparatului nostru ? Deci si noi pacatosii, sa strigam : roaga-te, Preacurata, catre Cel pe care L-ai nascut fara stricaciune, sa mantuiasca sufletele noastre.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Desnadejde-melancolie-depresie

noreply@blogger.com (Pr.Mihai Postelnicu) — Mon, 02 Aug 2010 11:36:00 +0000

Depresia este o tulburare a starii afective, care duce la aparitia unei trairi de tristete sau de pierdere a sperantei pentru o perioada indelungata de timp. Fiind mai serioasa decat un simplu episod de tristete, de suparare sau decat o traire temporara de scadere a energiei, depresia poate avea un impact semnificativ asupra bucuriei de a-ti trai viata, asupra capacitatii de munca, asupra starii generale de sanatate si asupra persoanelor apropiate.

Depresia se manifesta diferit de la o persoana la alta. Unii se simt "daramati" pentru o perioada lunga de timp, in timp ce la alte persoane trairile de depresie vin si pleaca. In cazul in care o persoana are episoade scurte de depresie usoara, aceasta poate fi capabila sa isi continue viata profesionala si sa faca fata activitatilor cotidiene. Totusi, daca persoana in cauza nu urmeaza o forma sau alta de tratament pentru depresie, este supusa riscului de a deveni din ce in ce mai depresiva sau de a se imbolnavi fizic. In cazurile severe de depresie, persoana respectiva poate ajunge la incapacitatea de a comunica, la incapacitatea de a efectua activitatile de rutina si chiar la suicid. In aceste cazuri, consultul unui specialist si urmarea unui tratament sunt esentiale.

Situatiile care pot declansa un episod de depresie sunt:
- unele medicamente, cum ar fi narcoticele folosite pentru indepartarea durerii sau steroizii; de obicei simptomele depresive dispar odata ce medicamentul este oprit
- tulburari ale secretiei hormonale, cum ar fi un dezechilibru al glandei tiroide sau suprarenale
- dezechilibre chimice, precum dezechilibrele nivelurilor sanguine ale calciului sau nivelurile scazute ale fierului (anemia)
- afectiunile indelungate (cronice), precum artrita, bolile cardiace sau cancerul
- infectiile, cum ar fi infectiile virale sau infectiile ficatului sau ale creierului
- factorii de stres majori, ca de exemplu moartea unei persoane dragi
- factorii de stres cronici, precum saracia, dificultatile familiale, probleme medicale grave proprii sau ale unei persoane apropiate.
- varstnicii care trec de la o viata independenta la o viata in care depind de ceilalti au adeseori depresie
- presiuni asupra copiilor si adolescentilor, din partea societatii sau a celor de aceeasi varsta
- consumul de alcool, de substante ilegale sau probleme in legatura cu abuzul de o substanta
- sindromul premenstrual cronic
- menopauza
- durerea cronica
- stresul
- oboseala
- nasterea recenta.
Anumiti factori cresc riscul de depresie. Daca o persoana are o ruda de gradul intai, cum ar fi tatal sau mama, cu depresie, riscul de aparitie a depresiei la persoana respectiva este de pana la trei ori mai mare decat in populatia generala.
Daca a existat in trecut un episod de depresie, probabilitatea de a face din nou depresie este mult mai mare.

Alti factori de risc pentru depresie sunt:
- afectiuni cardiace in trecut, precum boala arterelor coronare
- o afectiune severa, continua (cronica), cum ar fi diabetul zaharat, cancerul si durerea cronica
- probleme maritale
- consumul de alcool sau de droguri
- administrarea unor medicamente ce pot provoca simptome depresive, cum ar fi narcoticele pentru indepartarea durerii sau steroizii
- un eveniment de viata stresant, ca de exemplu pierderea unei persoane dragi sau intrarea in somaj (acest lucru este valabil mai ales la varstnici, care pot avea multi factori stresanti sociali, cum ar fi faptul ca devin dependenti de altii pentru a fi ingrijiti)
- anumite conditii medicale generale, precum anemia sau afectiunile tiroidiene
- o afectiune severa descoperita recent
- o interventie chirurgicala recenta
- un istoric de abuz sexual sau fizic in copilarie
- o ingrijorare excesiva, constanta sau o anxietate excesiva
- o tulburare de alimentatie
- o tulburare anxioasa.

Cele mai semnificative doua simptome ale depresiei sunt:
- tristetea sau lipsa de speranta
- pierderea interesului sau a placerii in efectuarea majoritatii activitatilor din viata de zi cu zi.

Alte simptome pot fi:
- pierderea sau luarea in greutate din cauza modificarilor in apetitul alimentar
- creterea sau diminuarea nevoii de somn
- sentiment de neliniste si incapacitatea de a putea sta linistit sau din contra, sentimentul ca orice miscare necesita un mare efort
- senzatie de oboseala permanenta
- sentimente de vinovatie sau de devalorizare fara un motiv aparent
- ganduri recurente de moarte sau de suicid.

Din punct de vedere bisericesc :

Adevarata cauza a tulburarilor depresive consta de regula in pacatele savarsite de catre om. Sfintii Parinti considerau ca la baza tuturor suferintelor sufletesti sta trufia. Ca atare, pentru a scapa de depresia nevrotica, omul trebuie sa se straduie pentru dobandirea smereniei. Nivelul ridicat de pretentii care nu se infaptuiesc in viata, conflictul intre dorinta si realitate lasa totdeauna in suflet simtamantul frustrarii, intristarii, amaraciunii, supararii. Absolut indispensabil pentru fiecare crestin este mersul la slujbe, mai ales in zilele de duminica si de praznic, precum si participarea la Tainele Bisericii. In rugaciunea pe care preotul o citeste inainte de spovedanie exista cuvintele acestea: De vreme ce ai venit la doctor, sa nu te intorci nevindecat. De Sfintele Taine trebuie sa ne apropiem cu frangere de inima, cu credinta adanca si cu nadejde in mila lui Dumnezeu.
Sa pastram in inimile noastre minunatele si marile cuvinte ale Sfantului Apostol Pavel: Pururea bucurati-va, neincetat rugati-va. Intru toate multumiti, caci aceasta este voia lui Dumnezeu intru Hristos Iisus pentru voi (Tes 5, 16).
Altfel, trebuie sa se inceapa cu rezolvarea conflictelor externe si interne (sufletesti). Este vorba de problema personalitatii, si aceasta trebuie tratata cu precadere prin mijloace duhovnicesti.
Pentru crestinul ortodox, tratamentul acesta inseamna lupta cu patimile, inaintare catre Hristos pe calea rabdarii, smereniei, nerautatii, dragostei.
Sunt recomandate si perioadele scurte de odihna, activitate fizica, comunicare rationala si folositoare pentru suflet cu semenii, aerul curat, somnul suficient.
Singura cale corecta spre vindecarea de nervozitate, de trandavire, de intristare si spre dobandirea pacii sufletesti trece prin adevarata credinta ortodoxa, prin pocainta si prin indreptarea vietii dupa poruncile lui Dumnezeu.
Sfantul Ioan Scararul vorbeste despre deprimare ca urmare a simtamantului de vinovatie: "Exista deprimarea care izvoraste din ingreunarea constiintei, cauzata de multimea pacatelor; omul traieste intr-o mahnire de nesuportat, deoarece s-a umplut intru totul cu multimea relelor sufletesti. Mai ales din cauza acestei greutati are sentimentul ca se scufunda in adancul disperarii" (RG. 88,1032-l033).Insa nu numai sentimentul vinovatiei si mustrarile constiintei sunt cele care provoaca deprimarea.
Exista si alte cauze. De cea mai mare importanta este egoismul omului, adica mandria lui si ingamfarea, precum spune Sfantul Ioan Scararul: "Exista si deprimarea care ni se intampla noua, oamenilor, din cauza mandriei si a egoismului".

O alta cauza foarte serioasa a deprimarii este viata comoda, viata traita pentru placeri. Oricat ar parea de exagerat la prima vedere, invatatura ortodoxa a Bisericii postitoare si nevoitoare staruie si spune prin gura de aur a Sfantului Ioan: "Viata traita in senzualitate si placeri il duce pe om la deprimare. Cu atat mai mult cu cat aceasta viata de placere naste deprimarea ca tristete, cu akedie, cu boli si, in afara de asta, de multe ori fara sa existe vreo cauza. (RG. 62, 604).
Acelasi sfant ne vorbeste de o alta cauza a deprimarii: lipsa unei ocupatii, lipsa preocuparilor, lenea cu alte cuvinte, zicand: "Dar ce ? Crezi ca nu patimesc deprimarea aceia care traiesc o viata fara de lucrare? Gresesti. "Ca pilda sustine ca bogatia si puterea sunt si ele pricini ale deprimarii. În mod special frica pe care o au bogatii de a nu-si pierde bogatia, si puternicii de a nu-si pierde puterea si scaunul. Sfanta Scriptura face legatura intre bogatie si insomnie, care au ca o consecinta evidenta deprimarea, zicand: "Privegherea celui bogat topeste trupul lui si grija lui strica somnul. Grija privegherii goneste atipirea si ca o boala grea alunga somnul" (Isus Sirah 31,1,2).
Alte cauze ale deprimarii sunt invidia si gelozia. Omul care e gelos si invidios pe aproapele sau pentru bunurile materiale sau duhovnicesti ale acestuia este nefericit. Traieste mereu in tristete. Si nu va iesi niciodata din aceasta fara sa iasa mai intai din celelalte doua. Si chiar dupa aceasta poate cadea iarasi in invidie si gelozie. Sfantul Ioan Gura de Aur zice: "Nimic nu e mai rau decat invidia si gelozia". "Nimic nu e mai rau decat sa fie muscat, ars sau topit de invidie omul ca altul traieste in belsug" (RG. 59, 23). Si in alta parte zice: "O, invidie... care esti cui ascutit in inima. Caci ce cui se-nfige atat de mult si strapunge inima ca invidia ?". Zice si Marele Vasile: "De ce te mahnesti, omule, tu, cel ce ai invidia inlauntrul tau?"
O alta cauza a deprimarii pe care o cunoaste Ortodoxia sunt patimile omului, numite in mod curent vicii: alcoolismul, jocurile de noroc, neinfranarea sexuala, lacomia pantecelui, iubirea banilor, setea de glorie (iubirea de slava) si, in ultimii ani, drogurile.
Daruieste credinta, zicand fiecarui deprimat si infricosat: "Nu te teme, crede numai" (Marcu 5, 26). Daruieste nadejdea, sfatuind prin gura Sfantului Apostol Pavel: "Bucurati-va in nadejde" si in alta parte: "Sa nu va intristati, ca ceilalti, care nu au nadejde" (I Tesaloniceni, 13). Daruieste rugaciunea si din rugaciune incredintarea de ajutorul dumnezeiesc, zicand si promitand: "Toate cate veti cere, rugandu-va cu credinta, veti primi" (Matei 21, 22).
Daruieste viata virtuoasa. Zice Sfantul Ioan Gura de Aur: "Exista o singura cale de a scapa omul din aceasta boala, deprimarea: vietuirea in virtute" (RG. 2,604). Daruieste Duhul Sfant cu roadele Lui, care sunt: "dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea, curatia" (Galateni 5, 22-23), acelea care ii lipsesc celui deprimat. Deprimarea, spune Sfantul Casian, se vindeca cu rugaciune, cu nadejdea la Dumnezeu, cu citirea cuvantului lui Dumnezeu si cu buna intovarasire" (Filocalia gr. vol. I, pp. 74-76).
Daruieste harul, mila si iertarea pacatelor ca leacuri contra sentimentului de vinovatie si izbavirea de greutatea coplesitoare a constiintei vinovate tuturor celor care cu pocainta se apropie de Dumnezeu si de Tainele Sale in Biserica: Taina Spovedaniei (a marturisirii) urmareste iertarea pacatelor si impacarea omului vinovat cu Dumnezeu; Taina Sfintei impartasanii spre "lasarea pacatelor si viata de veci", in unirea rastignitului Dumnezeu – plinatatea vietii si a sanatatii in comuniunea oamenilor singuri cu aproapele, cu toti fratii, membri ai Bisericii; Taina Sfantului Maslu, spre lasarea pacatelor si minunata vindecare a fiecarei boli si, bineinteles, si a deprimarii.

Predica duminica a 10-a dupa Rusalii

noreply@blogger.com (Pr.Mihai Postelnicu) — Sat, 31 Jul 2010 20:45:00 +0000

Predică despre copilul îndrăcit
(Evanghelia Duminicii a X-a după Rusalii – Matei 17, 14-23)
Iubiţi credincioşi,
Sunt un fel de oameni care se cheamă scafandri, şi care se bagă în adâncul oceanelor şi pe fundul mărilor, şi caută acolo mărgăritare care adesea se găsesc în scoicile de pe fundul mării. Dar ca să găsească un mărgăritar ca acela, câtă osteneală trebuie să-şi ia asupra-şi aceştia, primejduindu-şi uneori chiar şi viaţa!
Aşa ni se cade şi nouă, creştinilor, care avem credinţa dreptmăritoare şi dumnezeiescul botez, să ne afundăm pururea în dumnezeieştile Scripturi, să adâncim pururea mintea noastră în dumnezeieştile şi preaadâncile înţelesuri ale ei, căci numai aşa vom afla mărgăritarele cele preasfinte şi preafolositoare pentru mântuirea sufletelor noastre.
Aţi auzit Evanghelia de astăzi. Dacă o iei după slovă, Evanghelia e scurtă, dar dacă vrei să tâlcuieşti fiecare verset în parte, poţi să faci o predică foarte lungă. Dar nu e vreme acum, în cadrul dumnezeieştii Liturghii, să facem cu de-amănuntul tâlcuirea acesteia, ci vom da doar nişte spicuiri din înţelesul ei.
Se spune în ea: „În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om oarecare”. Evanghelia nu ne spune cine era omul acela, din care parte a Palestinei, ce stare avea: era bogat, era sărac, era înţelept, era mai simplu, era bolnav sau era sănătos? Spune doar simplu că a venit un om oarecare, cu o rugăminte. Şi care era rugămintea lui? A adus la Iisus Hristos un copil al său, care era cuprins de drac, mai cu seamă în timp de lună plină.
Dumnezeiescul Evanghelist Marcu spune încă şi cum se îndrăcea. Când îl apuca diavolul, zice că îl trântea pe jos şi făcea spume. Iar dumnezeiescul Luca spune mai mult, anume că striga tare, ţipa, urla, se bătea cu capul de pietre, spumega şi avea faţa cu totul schimbată şi cu totul înfricoşată.
Dar de ce a spus dumnezeiescul Evanghelist Matei că tocmai la lună plină era cuprins de drac? Nu sunt şi astăzi o mulţime de bolnavi de felul acesta, ce se zic epileptici, care vin la noi la mănăstire şi le citim tocmai când e lună plină, căci zic ei că tocmai atunci se îmbolnăvesc? Oare ce legătură are luna cu boala aceasta ce se numeşte epilepsie? Are vreo legătură? Nu, Doamne fereşte!
Dumnezeiescul Părinte Ioan Gură de Aur spune că dracii, vrând să hulească zidirea lui Dumnezeu, pândeau această venire a lunii pline, ca să muncească tocmai atunci pe cei daţi în stăpânirea lor de Dumnezeu. Aceasta pentru ca oamenii să hulească pe Dumnezeu, dând vina pe lună. Adică să zică: “Iată, luna e pricină că eu sunt bolnav de epilepsie, luna e de vină că eu sunt îndrăcit!”. Şi aşa, să hulească pe Ziditorul şi zidirea cea preabună şi preacurată a lui Dumnezeu. Că a zis Dumnezeu, la zidirea cea dintâi, că erau toate cele făcute de El bune foarte (Facerea 1, 31).

Mai sunt şi azi oameni care dau vina pe lună şi pe zodii. Ei zic: “Eu n-aş fi făcut aşa de mult rău dacă aş fi fost născut într-o zodie bună”. Sau: “E zodia mea, m-am născut în zodia Racului, deci trebuie să merg înapoi ca racul”. Iar altul: “M-am născut în zodia Taurului şi trebuie să fiu bătăuş”. În sfârşit, altul: “Eu m-am născut în zodia Scorpiei şi trebuie să fiu viclean ca ea şi să înţep pe alţii cu cuvântul”. Sau alţii: “Eu m-am născut în martie, sau în zodia Peştelui sau a Vărsătorului, sau a Cumpenei; de aceea sunt eu nehotărât”. Ce nebunie!
Dumnezeiescul Vasile cel Mare zice în cuvântul din Hexaimeron de la facerea lumii, când vorbeşte despre facerea stelelor în ziua a patra: „Omule nebun, ce legătură poate să aibă zodia de pe cer cu naşterea ta pe pământ?!”. Niciodată nu are legătură steaua de pe cer cu naşterea ta. Ne-am făcut răi din cauza răutăţii noastre, din cauza voinţei noastre. Am dat voinţa noastră în mâna satanei, ne-am făcut răi de bunăvoie, nu de silă. Nu ne-a silit nici luna la rău, nici zodiile, nici constelaţiile cerului, ci răutatea noastră şi voia noastră proprie, iar aceasta munca veşnică ne-o aduce.
Iată dar care era pricina că dracul lua în stăpânirea lui pe cei îndrăciţi în timpul lunii pline: ca oamenii să hulească zidirea cea preabună a lui Dumnezeu, adică luna, sau, cum zic alţii, stelele, sau zodiile.
Şi ce ne spune în continuare Evanghelia de azi? A zis tatăl copilului: „Doamne, rău pătimeşte, se îndrăceşte la lună plină”. Apoi: „Că de multe ori îl aruncă în apă ori în foc”. Oare ce să fie focul şi apa? Chiar numai de natură vorbeşte Evanghelia? Nu, Doamne fereşte! Dacă te-ai lua numai după litera Evangheliei, te-ai face sectar.
Dar focul şi apa au aici şi alt înţeles, mai înalt. Toate patimile de care omul suferă pe faţa pământului vin mai cu seamă din două părţi ale firii noastre: din partea mânioasă a sufletului şi din partea poftitoare a lui. Dar pe lângă ele mai este şi partea raţională, care n-are a face cu aceste patimi dobitoceşti, legate de simţiri.
Sufletul omului are astfel trei părţi şi din fiecare se nasc: eresul, credinţa strâmbă, nebunia, hula, nediscernământul, nedreapta socoteală, nechibzuinţa, nemulţumirea de binefacerile lui Dumnezeu şi ale oamenilor şi cele asemenea. Iar celelalte două părţi, care sunt închipuite în Evanghelia de astăzi prin apă şi foc, sunt mânia şi pofta.
Din partea mânioasă se nasc în om aceste păcate: mai întâi ura de oameni, care e egală cu uciderea, căci zice dumnezeiescul Ioan Evanghelistul: „Cel ce urăşte pe fratele său, ucigaş de om este” (Ioan 1, 13-15); apoi e zavistia, sau bucuria de răul altuia, pizma, râvna cea rea, răutatea, mânia, iuţimea, ţinerea de minte a răului şi cele asemenea. Toate sunt păcate ale părţii celei mânioase, adică ale mâniei.
Iar celelalte păcate, ca lăcomia pântecelui, desfrânarea, beţia, lenea, dezmierdarea, moleşeala, trândăvia şi celelalte asemenea, sunt păcate ale părţii poftitoare a sufletului. Când omul cade în acestea, este îndrăcit. Căci zice tatăl copilului: „Doamne, de multe ori l-a aruncat pe el în foc şi de multe ori în apă”. Focul este mânia şi toate păcatele care se nasc din mânie; iar apa este pofta. Deci, de câte ori suntem în păcatele urii, ale zavistiei, ale pizmei, ale iuţimii, ale bârfirii, ale nemulţumirii, ale răpirii, ale dorinţei de răzbunare, când ţinem minte răul asupra altuia, de tot atâtea ori suntem aruncaţi de satana în focul mâniei. Şi de câte ori ne îmbuibăm pântecele, şi ne îmbătăm, şi curvim, şi preacurvim, şi ne destrăbălăm împotriva firii, şi ne lăsăm prinşi de dezmierdare, de lene şi de trândăvie, adică de moleşeala voinţei de a lucra fapta cea bună, de atâtea ori suntem trântiţi de satana în apa poftelor noastre. Aşa se înţelege ceea ce spune tatăl copilului: „Doamne, de multe ori l-a aruncat pe el în foc şi de multe ori în apă”.
Aşa ne îndrăcim şi noi în fiecare zi, când satana ne dă în patimile cele mânioase, apoi din cele mânioase ne aruncă în ale părţii celei poftitoare, adică în apa poftelor şi a răutăţilor noastre.
Dar ce spune mai departe omul lui Iisus Hristos? „Doamne, l-am adus pe el la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece”. Oare n-aveau credinţă ucenicii lui Hristos, de n-au putut să vindece un îndrăcit? Dar câte minuni şi semne n-au făcut ei mai înainte?! Căci zice Scriptura că le-a dat putere să învie morţii, să izgonească dracii şi să tămăduiască toată boala şi toată neputinţa în popor (Matei 9, 8; Ioan 3, 2). Dar de ce n-au putut acum ucenicii lui Iisus Hristos să-l vindece pe acest bolnav? Iată de ce: darurile Duhului Sfânt, cum sunt darul proorociei sau darul tămăduirii, când se dau sfinţilor, nu se dau pentru totdeauna, nici pentru toate lucrurile; proorocii prooroceau numai când îi însufla Duhul Sfânt, şi nu în toate lucrurile, nici despre toate, ci numai despre acelea pe care li le spune Duhul Sfânt, de care ştie Duhul Sfânt că este de folos să le ştie şi ei. Iată, bunăoară, Ieremia proorocul! Era mare prooroc, sfinţit din pântecele maicii sale, dar nu putea să proorocească întotdeauna. De multe ori el vorbea cu poporul şi cu ucenicii şi-i mustra, şi ei făceau altfel, iar când venea Duhul Sfânt şi începea să proorocească, îi spunea lui Baruh: „Vino aproape de mine şi scrie ce proorocesc eu acuma, că acestea sunt venite de la Duhul Sfânt”. Simţea că a venit Duhul Sfânt şi cele ce va grăi el în acel ceas sunt vrednice de a fi scrise să rămână în dumnezeiasca Scriptură, în care le vedem şi astăzi (Ieremia 45, 1-5).
De aceea n-au putut ucenicii să vindece pe acel bolnav. După cum darul proorociei nu se dă totdeauna şi nici pentru toate lucrurile celor ce proorocesc, aşa nici darul tămăduirilor, pe care l-a dat Mântuitorul sfinţilor Săi ucenici şi apostoli, nu era totdeauna cu dânşii, ci numai când voia Dumnezeu să tămăduiască printr-înşii, şi numai pentru ceea ce voia Dumnezeu.
Deci în acel moment luase Iisus Hristos darul tămăduirii de la Apostolii Săi, ca să nu poată tămădui pe copilul acela. Dar de ce l-a luat? Pentru că a văzut şi la dânşii o oarecare necredinţă. Nu lipsă totală de credinţă, ci împuţinare de credinţă. Acea împuţinare de credinţă a numit-o Mântuitorul necredinţă. A văzut la ei o îndoială. Căci când au văzut cum copilul acela cade jos, spumegă, scrâşneşte din dinţi, se bate cu capul de pământ, urlă, bagă spaima în lume, s-au îndoit că ar putea să-l tămăduiască. Şi această îndoială a lor a văzut-o Văzătorul de inimi, Iisus Hristos.
Din pricina aceasta i-a mustrat mai târziu pentru necredinţa lor.Şi de aceea zise bietul om: „L-am dus la ucenicii Tăi, dar n-au putut să-l tămăduiască”. Şi atunci ce-a făcut Mântuitorul? Preablândul nostru Mântuitor, Cel plin de toată sfinţenia, Cel ce a fost Însuşi Izvorul sfinţeniei şi al blândeţii, S-a mâniat. Şi mâniindu-Se, a zis: „O, neam rău şi necredincios, până când voi fi cu voi, până când vă voi suferi pe voi?”. Auzi? Oare de ce S-a mâniat Mântuitorul şi de ce a făcut mustrare la plural şi nu la singular? Mântuitorul S-a mâniat pentru că a văzut la om necredinţă şi viclenie. Căci la Evanghelistul Marcu se spune că omul a zis: „De poţi ceva, ajută-ne nouă!” (Marcu 9, 22). Aceasta arată că n-a venit la Iisus Hristos cu toată credinţa, ci cu un fel de viclenie. Mă duc să vedem, nu cumva are să poată să tămăduiască pe copilul meu? Această viclenie şi această necredinţă a mustrat-o Iisus Hristos, dar nu ca fiind numai a acelui om, ci ca a întregului popor. N-a zis: “O, omule necredincios şi viclean, pentru ce vii la Mine dacă n-ai credinţă, şi zici: «Dacă poţi ceva, ajută-ne nouă!»?”. Nu a făcut mustrarea aşa. Ci ne-a dat pildă pentru toate veacurile şi vremile. Că viaţa lui Iisus Hristos este şi va fi prototipul vieţii creştine până în veac. Ne-a arătat prin aceasta şi nouă că atunci când cineva a greşit, să nu-l mustrăm pe acela de faţă cu altul. Căci în acest caz omul slab în credinţă se deznădăjduieşte. Ci vorba românească: “Bate şeaua să priceapă calul”, adică ne învaţă să mustrăm pe toţi, ca şi cum toţi ar fi vinovaţi, şi aşa acela care-i vinovat, care-i cu musca pe căciulă, să ştie că pe el l-am mustrat.
Aşa a făcut şi Iisus Hristos la mustrarea omului aceluia viclean şi puţin credincios, care era tatăl acelui copil lunatic. Căci a zis: „O, neam rău şi necredincios, până când voi fi cu voi, până când vă voi suferi pe voi?”. A folosit mustrarea pentru multe persoane, la plural, ca să nu-l deznădăjduiască. Că dacă i-ar fi zis numai lui în faţa lumii: “O, omule rău şi necredincios şi viclean…” – îl deznădăjduia, că era om slab în credinţă. Iar prin el i-a mustrat pe toţi, ca mai tare să-l doară pe cel ce era vinovat.
Aşa s-a întâmplat şi aici. Dar după această mustrare făcută la plural, sau în chip obştesc, ce-a mai zis Iisus Hristos? A zis: „Aduceţi-l pe el la Mine!”. Pe cine? Pe copilul acela care era îndrăcit, care făcea spume în timpul lunii pline şi pătimea aşa de greu. Şi când l-au adus, ce a făcut Mântuitorul nostru Iisus Hristos? A certat pe dracul, iar acesta a ieşit din el, şi îndată s-a tămăduit copilul şi l-a dat pe el tatălui său, să-l ducă acasă. Vedeţi? L-a tămăduit Mântuitorul nostru Iisus Hristos, dar mai întâi a mustrat viclenia şi necredinţa tatălui său, vorbind ca pentru mai multe persoane.
Văzând dumnezeieştii ucenici şi apostoli că minunea aceasta s-a făcut aşa de uşor de către Iisus Hristos şi de ei nu s-a putut face, L-au luat pe El deoparte şi L-au întrebat: „Doamne, de ce n-am putut şi noi să scoatem dracul acesta?”. L-au luat deoparte pentru că le era ruşine de popor, apoi pentru că simţeau că aici e o taină. Poate vor afla de la Iisus Hristos pentru care pricină, pentru care păcat sau neputinţă a lor nu l-au putut vindeca. Luându-L la o parte, Iisus Hristos le-a spus: „Iată pentru care pricină: pentru necredinţa voastră n-aţi putut să-l vindecaţi”. I-a mustrat pe ucenici pentru că a văzut la ei puţină îndoială, puţină necredinţă şi această puţină necredinţă a lor a numit-o Mântuitorul necredinţă. Şi apoi, le-a împărtăşit un lucru mare: „Amin zic vouă, că de aţi avea credinţă numai cât un grăunte de muştar (adică cât o sămânţă de ceapă, şi încă una mică), aţi zice muntelui acestuia: ridică-te de aicea şi du-te dincolo, şi de veţi fi credincioşi, va fi vouă aşa, după credinţa voastră.” Le-a arătat că ei nu au credinţă nici cât un grăunte de muştar. Dar noi, păcătoşii, câtă credinţă avem? Dacă pe Apostoli i-a mustrat Hristos, vă daţi seama cât de puţină credinţă avem noi. De aceea nu se împlinesc cererile noastre prea repede, pentru că suntem prea puţin credincioşi.
Dar oare, fraţilor, spune Evanghelia lui Iisus Hristos adevărul? Doamne fereşte, dacă am zice nu! Cine va huli că în Evanghelie sau în toată dumnezeiasca Scriptură este un cuvânt nedrept sau rătăcit, anatema este, potrivit dumnezeieştilor canoane ale Sfinţilor Apostoli şi ale Sfinţilor Părinţi. Tot cuvântul lui Dumnezeu este adevăr veşnic. Dar noi citim în istoria Sfinţilor Apostoli şi în Evanghelie şi nu găsim nicăieri că Iisus Hristos ar fi mutat munţii.
Avem însă câţiva sfinţi mari care au mutat munţii cu rugăciunea: Sfântul Ioachim, Patriarhul Ierusalimului; Sfântul Platon, Episcopul Alexandriei; Sfântul Marcu de la Muntele Fracesc din Abisinia, care n-a văzut 85 de ani faţă de om; Sfântul Averchie, Episcopul Eratoliei, cel întocmai cu Apostolii, precum şi Sfântul Grigore Taumaturgul – marele făcător de minuni – a mutat un munte şi un râu, poruncindu-le să se ducă în altă parte. Toţi aceşti sfinţi au mutat munţii cu rugăciunea, însă nu este vreme să vă spun istoria lor, căci ar fi predica prea lungă.

Dar de ce sfinţii au făcut minuni mai mari decât Iisus Hristos? Pentru care pricină? Şi de ce Hristos n-a mutat munţii în Evanghelie? Căci poate vă veţi întreba: “Cum, sfinţii, care sunt robi ai lui Iisus Hristos, au făcut minuni mai mari decât Dânsul?!”. Ei bine, să vă lămuresc acest lucru.
Când a venit Mântuitorul nostru Hristos în lume, El a făcut minuni atâta cât putea să cuprindă lumea şi cât era de ajuns ca să creadă omul pentru mântuirea sa. El a înviat un mort de patru zile, pe Lazăr, şi pe alţii de câte o zi. Dar Sfântul Gheorghe a înviat un mort de patru sute de ani, iar Sfântul Macarie unul de şase sute de ani. Iată minuni mai mari decât ale lui Hristos. Dar pentru ce? Pentru că Hristos a spus: „Cel ce crede întru Mine, minunile pe care le fac Eu, şi mai mari decât Mine va face” (Ioan 14, 12; Matei 17, 20). Deci dacă sfinţii n-ar fi făcut minuni mai mari decât Iisus Hristos, nu s-ar fi împlinit cuvântul sau proorocia Lui. Însă cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Lui nu vor trece (cf. Ioan 10, 35; Matei 24, 35).
De aceea sfinţii au făcut în vremea lor minuni mai mari decât Mântuitorul, dar nu cu puterea lor, ci cu puterea Aceluiaşi Dumnezeu Iisus Hristos, Care lucra printr-înşii. Căci El a zis la Înălţare: „Mă sui la Tatăl Meu şi la Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi la Dumnezeul vostru, şi orice veţi cere întru numele Meu, vă voi da vouă”. S-a suit acolo unde era mai înainte cu slava dumnezeirii Sale. Niciodată nu a lipsit ca Dumnezeu de acolo, dar acum a îndumnezeit trupul şi a ridicat firea omenească de-a dreapta puterii, şi de acolo a dat putere mare Sfinţilor Săi Ucenici şi Apostoli, ca să facă minuni, să învie morţii, să gonească duhurile, să facă chiar minuni mai presus şi mai mari decât le-a făcut El Însuşi pe pământ. Prin urmare, nu sfinţii le-au făcut, ci tot Iisus le-a făcut prin sfinţii Săi, ca să se împlinească cuvintele lui David care zic: „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi” (Psalmi 67, 36).
Iată pentru ce au mutat sfinţii munţii cu rugăciunea şi n-am vreme să vă spun alte pilde de alţi sfinţi, care au făcut minuni încă şi mai mari. Şi după ce a spus Mântuitorul acestea, ce le-a mai spus Apostolilor? Le-a mai spus că acest neam de draci nu iese decât cu rugăciune şi cu post.
Iată cele două arme preaputernice date de Dumnezeu creştinului ca să facă minuni şi semne, şi să învie morţii, şi să gonească dracii: postul şi rugăciunea! Întâi credinţa şi apoi acestea două. Credinţa tare, postul şi rugăciunea fac minuni şi astăzi, şi vor face în veacul veacului. Cine n-are credinţă, nu cunoaşte minunile lui Dumnezeu care se fac în tot minutul. De aceea a şi spus Mântuitorul: „De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat”. Care ochi? Ochiul sufletului, care este mintea. El trebuie să creadă, ca să fie curat de necredinţă. Deci acestea sunt armele preaputernice puse în mâna credinţei fiecăruia: postul şi rugăciunea. Cu ele poate omul să se tămăduiască pe sine şi poate să tămăduiască şi pe alţii.
Sfântul Antonie cel Mare avea un ucenic numit Pavel cel Prost. Era prost cu firea, dar nu cu mintea şi cu sufletul. Era simplu, dar era foarte tare în credinţă, smerit foarte şi mare postitor. Iar acestea îi luminau mintea. Înainte de a veni la călugărie, el a fost căsătorit, dar era foarte credincios şi foarte blând şi cu totul lipsit de răutate. A venit odată cu carul cu lemne din pădure şi a găsit pe soţia sa cu un om în pat, că era soţia lui cam curvă. Dar el nici n-a înjurat-o, nici n-a ocărât-o, nici n-a blestemat-o, ci atâta i-a zis: „Dacă-ţi place de acela, rămâi cu el; eu mă duc să mă fac călugăr”. A lăsat deci şi casă, şi boi, şi femeie, şi s-a dus la Sfântul Antonie cel Mare, în muntele unde petrecea el în Egipt, având 20.000 de ucenici pustnici în toată pustia schetică de lângă Alexandria. Şi când a ajuns Pavel la Sfântul Antonie, acesta văzându-l om bătrân, din lume, l-a întrebat: „Ce vrei, omule?”. Acela zice: „Am venit să mă fac călugăr”. „Păi, n-ai să poţi. Viaţa călugărească cere renunţare multă, cere post, priveghere, sărăcie, pocăinţă, osteneală, sudoare, plecarea genunchilor, lacrimi, suspine, şi trebuie să fii foarte hotărât ca să poţi răbda toate ale călugăriei până la sfârşit”. „Părinte, am să fac cum zici Sfinţia Ta, că de aceea am venit: să mă fac călugăr”. Sfântul Antonie îi zise: „N-ai să poţi, frate, du-te acasă, eşti om obişnuit cu femeia, cu copiii, n-ai să poţi. Aici avem draci, avem lupte mari”. „Ba nu mă duc; eu am venit să mă fac călugăr”. L-a mai întrebat Sfântul Antonie: „Ai de mâncare?”. Zise acela: „N-am, am venit să mă fac călugăr; ce-or mânca ei, călugării, voi mânca şi eu”. Şi-i zice: „Stai la poartă aici, ca să vezi cum e călugăria până la urmă…” Sfântul Antonie avea chilia îngrădită cu gard de piatră şi, încuind uşa, i-a spus: „Stai la poartă aici, stai şi încearcă!”.
L-a lăsat opt zile şi opt nopţi, crezând că Pavel se va duce îndată ce i se va face foame. Dar n-a fost aşa, căci acest Pavel n-a venit să ispitească viaţa călugărească, ci a venit să se jertfească până la moarte pentru crucea lui Iisus Hristos şi pentru călugărie. Când s-a dus iarăşi la el, l-a găsit la poartă, în genunchi, rugându-se. Îi zise: „Omule, n-ai plecat?”. „Nu”. „Ai ceva de mâncare?”. „Nu”. „Ţi-a dat cineva de băut?”. „Nu”. „Şi cum, că doar sunt opt zile de când te-am lăsat?”. „Bine, dar de acum nu mă mai duc de aici”. „Dar de ce?”. „Păi, am să mă fac călugăr”. S-a minunat atunci Sfântul Antonie şi a cunoscut că Dumnezeu l-a trimis acolo, şi s-a temut să-l mai alunge. „Vino încoace, frate!”. L-a luat la masă şi, ştiind că Pavel n-a mâncat de opt zile, i-a dat mai mulţi pesmeţi, zicându-i: „Mănâncă, fiindcă ai venit acum din lume!”. Dar el se uita la Sfântul Antonie. Şi a mâncat Sfântul Antonie un pesmet, a mâncat şi el unul. Şi Sfântul Antonie zise: „Mai mănâncă, frate, mănâncă-i pe toţi!”. „Dar Sfinţia Ta de ce nu mănânci?”. „Eu sunt călugăr”. „Şi eu am să mă fac călugăr”. Şi n-a mai vrut să mănânce şi a început nevoinţa Sfântului Antonie.
Sfântul Antonie era de 40 de ani în pustie, mâncând 16 grame de pesmet pe zi şi bând puţină apă de izvor, şi el a început aceeaşi nevoinţă cu Sfântul Antonie, şi la post, şi la priveghere. Şi după ce a stat o lună cu el, spre a-i vedea puterea, l-a dus apoi la o stâncă de aproape, i-a dat un târnăcop, o daltă şi un ciocan să sape în stâncă şi să-şi facă o chilie. Iar Pavel şi-a săpat peştera aproape de a Sfântului Antonie şi au petrecut împreună mai bine de 20 de ani în pustia aceea. Şi pentru smerenia şi postul lui aspru şi lepădarea lui de lume, i-a dat Dumnezeu darul de a face minuni, că era mare rugător şi mare postitor. Şi de multe ori veneau la Sfântul Antonie, marele făcător de minuni, oameni îndrăciţi, epileptici şi, neputând marele Antonie să-i tămăduiască pe unii dintre ei, îi ducea la Pavel cel prost, zicându-le: „Hai, că un dar ca acesta are ucenicul meu Pavel.”
Şi a venit odată la Sfântul Antonie o femeie care era foarte îndrăcită şi fusese la mulţi sfinţi în pustie şi la multe mănăstiri, dar nu se tămăduise. Şi s-a rugat Sfântul Antonie 40 de zile şi nu s-a tămăduit. Pe aceasta o chinuia dracul foarte rău, fiindcă era stăpânită de o căpetenie a iadului din cele mari, un domn al puterilor văzduhului, cum îi numeşte apostolul Pavel. Şi atunci a dus-o pe această femeie la ucenicul său Pavel. Şi-i zice: „Pavele, vezi femeia asta? Să scoţi dracul dintr-însa, că eu nu-l pot scoate!”. „Da, Părinte, dacă porunceşti Sfinţia Ta, dar cum să-l scot?”. „N-ai voie nici să mănânci, nici să bei, ci să te rogi tot timpul, până va ieşi dracul din ea”. „Da, Părinte”. Şi s-a suit Pavel pe o stâncă şi a ridicat mâinile la cer şi a stat aşa 30 de zile şi 30 de nopţi, ca un stâlp; nici n-a dormit, nici n-a mâncat, nici n-a băut nimic. Din când în când se uita la femeie, c-o ţineau legată neamurile ei cu lanţuri, şi zicea: „Ieşi, drace, din zidirea lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Părintelui Antonie!”. Şi la 30 de zile, când a coborât mâinile jos, s-a dus şi a însemnat-o cu semnul crucii, zicând: „Aşa zice Părintele Antonie: cu rugăciunile lui să ieşi, diavole, din zidirea lui Dumnezeu!”. Şi a început să iasă din gura femeii un balaur, care s-a întins pe 70 de stânjeni lungime. Şi când a ieşit, s-a făcut în văzduh mare ca para focului şi apoi s-a stins. Şi femeia a rămas moartă trei zile şi trei nopţi; de credeau toţi că i-a ieşit sufletul. Şi s-a spăimântat Sfântul Antonie şi toţi oamenii care erau de faţă de acea minune şi foarte s-au cutremurat văzând acel drac aşa de uriaş.
Şi a întrebat Sfântul Antonie pe Dumnezeu: „Doamne, ce fel de diavol a fost acesta, că aşa de greu s-a izgonit?”. Şi i-a spus îngerul Domnului: „Antonie, acesta n-a fost un drac prost de aceia pe care-i goneşti tu. Tu, fiindcă eşti deştept, goneşti pe dracii cei proşti şi simpli. Acesta a fost din cei deştepţi, care stăpânesc vămile văzduhului, o căpetenie a iadului, şi nu-l putea scoate decât un călugăr smerit. Pavel are mai multă smerenie decât tine şi ţine mai mare post şi mai mare nevoinţă, pentru aceasta i-a dat Dumnezeu darul de a scoate acest drac înfricoşat. Deci să ştii că Pavel e mai mare înaintea lui Dumnezeu decât tine, pentru smerenia, rugăciunea şi înfrânarea lui, mai presus decât ale tale, că a venit la bătrâneţe şi te-a întrecut pe tine”. Şi a smerit pe Sfântul Antonie. Iar femeia după trei zile a început să se mişte şi au împărtăşit-o cu Prea Sfintele Taine, şi aşa s-a făcut sănătoasă şi s-au dus rudele cu dânsa.
Vedeţi, fraţilor, cu postul, cu rugăciunea, cu smerenia şi cu credinţa, cum s-au făcut minuni prea slăvite? Cu această putere au fost înarmaţi şi Sfinţii Apostoli de către Iisus Hristos. Şi de aceea i-a mustrat puţin pentru necredinţă, că s-au îndoit puţin, şi pentru acea îndoială n-au putut scoate acel duh. De aceea a spus Hristos: „Acest neam – adică neamul acesta de draci, că-s mai multe feluri de neamuri – nu iese decât cu post şi cu rugăciune”. Deci să ştiţi că şi cei mai răi şi mai cumpliţi draci se duc de la om, dacă omul e tare în credinţă, în post şi în rugăciune, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Cel împreună slăvit cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, în veci. AMIN!

Duminica a 10-a dupa Rusalii

noreply@blogger.com (Pr.Mihai Postelnicu) — Sat, 31 Jul 2010 20:44:00 +0000

- Vindecarea lunaticului -

Ev. Matei 17, 14-23

Şi mergând ei spre mulţime, s-a apropiat de El un om, căzându-I în genunchi, Şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă. Şi l-am dus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l aici la Mine. Şi Iisus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă. Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post. Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte!

Sfestania-Sfintirea Aghiasmei mici

noreply@blogger.com (Pr.Mihai Postelnicu) — Fri, 30 Jul 2010 19:32:00 +0000

Sfestania este denumirea populară pentru slujba Aghiasmei mici sau Sfintirea cea mică a apei. Ea se săvârseste de către preot în biserici sau în casele credinciosilor cu diferite prilejuri.

Slujba sfestaniei cuprinde sfintirea apei, stropirea cu apă sfintită a celor prezenti si a tuturor camerelor, precum si rugăciuni pentru ocrotirea si binele casei si pentru sănătatea trupească si sufletească a celor ce locuiesc în ea.
Cine doreste a chema preotul pentru a săvârsi sfestania în casă, trebuie să stie cum să se pregătească pentru aceasta.
Mai întâi, toti cei din casă este bine să se spovedească, pentru ca înainte de a curăti si sfinti casa, să se curătească si să se sfintească ei însăsi de păcatele si relele care afectează si casa în care ei locuiesc. Este folositor ca cei din casă să postească înainte si să se ferească de ceartă, dusmănii sau alte rele.
În al doilea rând, casa în care urmează a se face sfestania trebuie curătită cât mai bine, de la un capăt la altul si toate lucrurile din ea. Nu este de închipuit să stropim cu apă sfintită si să facem rugăciuni pentru a curăti casa de rele iar casa să fie murdară si neîngrijită.
Apoi, orice slujbă săvârsită de preot este echivalentă cu aducerea lui Dumnezeu în casa aceea si de aceea nu putem să avem casă neîngrijită.
Pentru slujba sfestaniei, credinciosul trebuie să pregătească o măsută frumos acoperită, orientată spre răsărit, pe care se vor aseza următoarele:
-un vas larg la gură cu apă;
-un mănunchi de busuioc;
-sfesnice cu lumânări de ceară;
-un pomelnic cu cei ce locuiesc în casă si cu cei pe care respectivii doresc să-i pomenească la rugăciune;
-dacă se face pentru prima dată sfestanie în casă, se mai pune un vas mic cu ulei si un betisor cu vată;
-o icoană (dacă măsuta nu se află în fata icoanei din casă);

Preotul va sta în fata măsutei si credinciosii vor sta în spatele preotului, asa cum stăm si la biserică, toti cu fata spre răsărit. Toate usile din interiorul casei vor fi larg deschise pentru ca preotul să poată intra în ele pentru a le binecuvânta si sfinti.

RUGACIUNE FACATOARE DE MINUNI CATRE PURUREA FECIOARA MARIA

noreply@blogger.com (Pr.Mihai Postelnicu) — Sat, 24 Jul 2010 16:05:00 +0000

Preasfanta Stapana de Dumnezeu Nascatoare

spre tine imi indrept gandul, inima si toate simturile si te rog cu lacrimi:
Pana cand Maicuta a milostivirii va fi aceasta durere necontenita pe pamant?
Pana cand vrajmasii nevazuti ai neamului omenesc vor da lovituri atat de puternice bietilor oameni?
Pana cand vor pangari si vor necinsti trupurile, sufletele si vietile lor? Inselandu-i ca sa nu cunoasca adevarul, sa nu indeplineasca poruncile divine si sa nu dea slava si cinste pururi maritului Dumnezeu Cel in Treime inchinat: Tatal, Fiul si Duhul Sfant?
Ridica-te Stapana Atotbuna si zdrobeste pe vrajmasii nostri si ai Fiului Tau iubit Iisus Hristos, ingrozindu-i cu nebiruita-ti sfintenie, indreptandu-ne pe cararile mantuirii, ca sa dam mereu marire lui Dumnezeu. Roaga-te Fecioara pentru Sfanta Biserica, pentru propovaduirea evangheliei pe intreg pamantul, pentru poporul acesta, conducatorii lui, rudele mele, pentru vaduve, orfani, bogati, saraci, necajiti, bolnavi, pentru cei prigoniti pentru credinta, pentru salvarea celor ce au ratacit in secte, pentru cei raposati. Ajuta-ne sa ne pocaim toti oamenii de pacatele noastre, sa iubim Biserica, sa ne spovedim adesea, sa renuntam la pacate, vicii si necredinta. Ajuta-ne sa nu fim insensibili la chemarea divina a blandului tau Fiu care a venit sa sufere chinuri barbare pentru bietele oite ranite atat de mult de vrajmas.
Roaga-te Maicuta Sfanta si pentru aceste nevoi ale mele ( rosteste necazurile pe care le ai si dorintele pe care vrei sa ti le indeplineasca Maica Domnului).
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh in vecii vecilor. AMIN.

Rosteste aceasta rugaciune de cinci ori pe zi, timp de zece zile consecutive.

La sfarsitul zilelor dai o paine, o lumanare si pomelnicul familiei la altarul unei biserici.
Dai de pomana la un sarac din biserica o sticla de ulei, 1 kg de faina, 1 kg. de fructe si ce te mai lasa inima si spui: "IN CINSTEA MAICII DOMNULUI".
Ai sa vezi atunci puterea Maicii Domnului.

ÎNDREPTAR DE SPOVEDANIE

noreply@blogger.com (Pr.Mihai Postelnicu) — Sat, 24 Jul 2010 16:03:00 +0000

PORUNCA IUBIRII:
“SĂ IUBEŞTI PE DOMNUL DUMNEZEUL TĂU DIN TOATĂ INIMA TA, DIN TOT SUFLETUL TĂU ŞI CU TOT CUGETUL TĂU. ACEASTA ESTE CEA DINTÂI ŞI CEA MAI MARE PORUNCĂ. IAR A DOUA, ASEMENEA ACESTEIEA: SĂ IUBEŞTI PE APROAPELE TĂU CA PE TINE ÎNSUŢI” (MATEI 22, 37-38).

SĂ IUBEŞTI PE DUMNEZEU. ÎN ACEASTĂ PORUNCĂ SE CUPRIND PRIMELE PATRU PORUNCI DIN DECALOG.

PORUNCA I
1. EU SUNT DOMNUL DUMNEZEUL TĂU, SĂ NU AI ALŢI DUMNEZEI AFARĂ DE MINE!
LEGAT DE ACESTE PORUNCI MĂRTURISEŞTE DACĂ AI FĂCUT URMĂTOARELE PĂCATE :
- N-AM IUBIT PE DUMNEZEU DIN TOT SUFLETUL MEU ŞI DIN TOATĂ PUTEREA MEA, CA FIIND CREATORUL ŞI OCROTITORUL MEU ;
- N-AM CREZUT ÎN DUMNEZEU. AM FOST ATEU;
- AM SCRIS, AM VORBIT ŞI AM SUSŢINUT CĂ NU ESTE DUMNEZEU. M-AM UNIT ŞI AM SUSŢINUT PE ATEI. NU I-AM MUSTRAT;
- AM AVUT ÎNDOIELI DE CREDINŢĂ
- NU MI-AM PUS TOATĂ ÎNCREDEREA ÎN DUMNEZEU;
- N-AM CINSTIT PE DUMNEZEU, BISERICA SA, SFINŢII SĂI DUPĂ CUVIINŢĂ;
- N-AM CONSACRAT LUI DUMNEZEU CELE MAI ALESE SIMŢĂMINTE, GÂNDURI ŞI FAPTE, CUM I S-AR CUVENI;
- AM CREZUT ÎN SOARTĂ, ÎN NOROC ŞI NU ÎN PRONIE, ÎN PURTAREA DE GRIJĂ A LUI DUMNEZEU;
- M-AM ÎNCREZUT ÎN MINE ŞI ÎN FORŢELE MELE ŞI NU ÎN DUMNEZEU, DUPĂ CUM E SCRIS CĂ, SPRE SFÂRŞITUL LUMII OAMENII SE VOR FACE PE SINE DUMNEZEI ;
- MI-A PLĂCUT SĂ FIU LĂUDAT, SĂ FIU DICTATOR, SĂ MI SE PLECE LUMEA, DEŞI TOT CE AM E DE LA DUMNEZEU ;
- N-AM MĂRTURISIT ŞI NU ŞTIU CREZUL ;
- N-AM CITIT SFINTELE SCRIPTURI ŞI NU CUNOSC PORUNCILE DOMNULUI, N-AM ÎNVĂŢAT RELIGIE DEŞI ŞTIU SĂ CITESC ŞI AM CITIT MULTE CĂRŢI;
- N-AM CREZUT ÎN SFÂNTA TREIME, ÎN RAI ŞI IAD, ÎN JUDECATA OBŞTEASCĂ, ÎN ÎNVIEREA MORŢILOR, ÎN SFINTELE TAINE;
- AM ISPITIT PE DUMNEZEU, CERÂND MINUNI ŞI SEMNE FĂRĂ SĂ FIE DE TREBUINŢĂ;
- AM CITIT CĂRŢI ERETICE SAU PORNOGRAFICE ;
- AM VÂNDUT SAU CUMPĂRAT HARUL LUI DUMNEZEU CU BANI;
- AM TĂGĂDUIT CĂ SUNT CREŞTIN ŞI CRED ÎN DUMNEZEU ;
- N-AM AJUTAT BISERICA ŞI N-AM ADUS DARURI DIN CELE CE MI-A DAT DUMNEZEU;
- N-AM MULŢUMIT LUI DUMNEZEU PENTRU DARURILE SALE;
- AM JUDECAT, AM URÂT, M-AM RIDICAT ÎMPOTRIVA LUI DUMNEZEU ;
- M-AM ÎMPĂRTĂŞIT FĂRĂ SĂ CUNOSC BINE ÎNVĂŢĂTURILE LUI IISUS ŞI FĂRĂ POCĂINŢĂ;
- MI-AM PIERDUT NĂDEJDEA ÎN DUMNEZEU;
- AM CREZUT GREŞIT CĂ ORICÂT AŞ PĂCĂTUI, DUMNEZEU MĂ IARTĂ ŞI FĂRĂ SĂ MĂ ÎNDREPT;
- AM HOTĂRÂT SĂ PĂCĂTUIESC PÂNĂ VOI PUTEA APOI SĂ MĂ POCĂIESC;
- M-AM LEPĂDAT DE DUMNEZEU CÂND A TREBUIT SĂ SUFĂR PENTRU CREDINŢĂ;
- N-AM RESPECTAT CANOANELE ŞI RÂNDUIELILE BISERICII;
- AM SUSŢINUT ŞI CREZUT CĂ TOATE RELIGIILE SUNT BUNE;
- AM MERS LA ADUNĂRILE ERETICILOR ŞI SECTANŢILOR;
- AM DAT PILDĂ ŞI SFATURI ŞI AM AJUTAT SĂ FACĂ ŞI ALŢII ACESTE PĂCATE ŞI PUTÂND SĂ LE OPRESC NU LE-AM OPRIT.

PORUNCA A II-A
2. SĂ NU-ŢI FACI ŢIE CHIP CIOPLIT, NICI VREO ASEMĂNARE A VREUNUI LUCRU DIN CER SAU DE PE PĂMÂNT ŞI SĂ NU TE ÎNCHINI LUI!
- MI-AM PUS NĂDEJDEA ÎN BANI ŞI ÎN OAMENI ;
- AM IUBIT, AM CINSTIT ŞI-MI PETREC VREMEA CU PLĂCERI TRUPEŞTI, FOTBAL, MAŞINI ŞI DIFERITE OCUPAŢII SAU LUCRURI, CEEA CE ESTE TOT O ÎNCHINARE LA IDOLI;
- AM APELAT LA VRĂJITORI, GHICITORI, MAGI, SPIRITIŞTI ŞI MULŢI ALŢII CARE LUCREAZĂ CU PUTEREA DIAVOLULUI ŞI N-AM RESPECTAT PORUNCA DOMNULUI: “BĂRBATUL SAU FEMEIA DE VOR CHEMA MORŢI SAU DE VOR VRĂJI SĂ MOARĂ NEAPĂRAT; CU PIETRE SĂ FIE UCIŞI, CĂ SÂNGELE LOR ESTE ASUPRA LOR” (LEVITIC 20,27);
- AM FACUT VRĂJI SAU AM CHEMAT DUHURILE MORŢILOR;
- AM CINSTIT CREAŢIA ÎN LOCUL CREATORULUI;
- AM PURTAT GRIJĂ PENTRU MATERIE ŞI LUCRURILE LUMEŞTI, MAI MULT DECÂT PENTRU CREDINŢĂ, PENTRU DUMNEZEU;
- AM FOST LACOM. “LĂCOMIA ESTE ÎNCHINARE LA IDOLI” (COL. 3, 5);
- M-AM ÎMBUIBAT DUPĂ CUM E SCRIS: “PÂNTECELE ESTE DUMNEZEUL LOR” (FILIP. 3, 19);
- AM O EVLAVIE FĂŢARNICĂ ŞI NU ADEVĂRATĂ;
- MĂ OCUP DE LUCRURI SUPERFICIALE ŞI UIT “DE CELE MAI CU GREUTATE ALE LEGII: JUDECATA, MILA ŞI CREDINŢA” (MATEI 23, 23) ;
- CRED ÎN NĂLUCIRILE VISELOR;
- SUNT PĂTIMAŞ ŞI IUBITOR DE PLĂCERI .
- AM DEVENIT ROBUL HAINELOR, AL LUXULUI, AL APRECIERII OAMENILOR;
- AM DAT PILDĂ, SFAT ŞI AJUTOR SĂ FACĂ ALŢII ACESTE PĂCATE, AM PUTUT SĂ LE OPRESC ŞI NU LE-AM OPRIT;

PORUNCA A III-A
3. SĂ NU IEI NUMELE DOMNULUI DUMNEZEULUI TĂU ÎN DEŞERT!
- AM HULIT PE DUMNEZEU ;
- LA BOALĂ, SUFERINŢĂ ŞI ÎNCERCĂRI AM CÂRTIT ÎMPOTRIVA LUI DUMNEZEU CA FIIND NEDREPT ;
- AM HULIT SFINŢII ŞI BISERICA ;
- AM HULIT PE SLUJITORII BISERICII;
- AM ÎNJURAT;
- AM BLESTEMAT;
- AM FĂCUT JURĂMÂNT ŞI L-AM CĂLCAT;
- AM FĂCUT JURĂMÂNT STRÂMB LA JUDECATĂ;
- AM DAT FĂGĂDUINŢE LUI DUMNEZEU ŞI NU LE-AM ŢINUT;
- AM JURAT CU UŞURINŢĂ SAU AM ZIS “ZĂU” MEREU;
- AM FOLOSIT LA PETRECERI GLUME ŞI CUVINTE DIN SCRIPTURĂ;
- AM SPUS CĂ ÎN SCRIPTURĂ SUNT BASME SAU LUCRURI CARE SE ÎMPOTRIVESC UNELE ALTORA;
- AM DAT PILDĂ, ÎNDEMN ŞI AJUTOR SĂ FACĂ ŞI ALŢII ACESTE PĂCATE;
- AM PUTUT SĂ LE OPRESC ŞI NU LE-AM OPRIT;

PORUNCA A IV-A
4. ADU-ŢI AMINTE DE ZIUA DOMNULUI ŞI O SFINŢEŞTE PE EA!
- AM LUCRAT ÎN ZI DE DUMINICĂ ŞI ÎN SĂRBĂTORI;
- AM LIPSIT DE LA SFÂNTA LITURGHIE ÎN ZI DE DUMINICĂ ŞI SĂRBĂTORI;
- AM FOST LA BISERICĂ DAR NU AM FOST ATENT LA RUGĂCIUNI;
- AM MERS LA BISERICĂ CU HAINE DEOSEBITE, CA SĂ ATRAG ATENŢIA;
- AM FĂCUT DERANJ ÎN TIMPUL SLUJBEI;
- AM FOST LA CONCURSURI SPORTIVE, LA FILM, LA TEATRU, LA PESCUIT, LA DISTRACŢIE ETC. ŞI AM LIPSIT DE LA BISERICĂ ÎN VREMEA SFINTEI LITURGHII ;
- NU MĂ ÎNGRIJESC DE SUFLET;
- NU MĂ ROG ŞI N-AM CITIT SFÂNTA SCRIPTURĂ, DEŞI ŞTIU SĂ CITESC;
- M-AM UNIT CU ERETICII, CU SÂMBĂTARII ŞI AM ŢINUT SÂMBĂTA ÎN LOC DE DUMINICĂ, DEŞI SCRIPTURA SPUNE CĂ SABATUL A FOST PENTRU EVREI, PENTRU CĂ SÂMBĂTA I-A ELIBERAT DUMNEZEU DIN EGIPT, IAR PENTRU CREŞTINI ZIUA DOMNULUI E DUMINICĂ PENTRU CĂ DUMINICĂ A ÎNVIAT IISUS ŞI NE-A ELIBERAT DE MOARTE ŞI DE DIAVOLUL;
- N-AM ŢINUT NICI O SĂRBĂTOARE, ÎNŢELEGÂND GREŞIT SCRIPTURA;
- AM DAT PILDĂ, ÎNDEMN ŞI AJUTOR SĂ FACĂ ŞI ALŢII ACESTE PĂCATE;
- AM PUTUT SĂ LE OPRESC ŞI NU LE-AM OPRIT;

URMĂTOARELE 6 PORUNCI CUPRIND:

IUBIREA APROAPELUI
“SĂ IUBEŞTI PE APROAPELE TĂU CA PE TINE ÎNSUŢI” (MATEI 22, 38)
IUBIREA SE MANIFESTĂ PRIN FAPTE: FAPTELE MILEI TRUPEŞTI ŞI SUFLETEŞTI.

FAPTELE MILEI TRUPEŞTI:
- N-AM SĂTURAT PE CEL FLĂMÂND ŞI ÎNSETAT, DUPĂ POSIBILITĂŢILE MELE;
- N-AM ÎMBRĂCAT PE CEL GOL;
- N-AM PRIMIT PE CEL STRĂIN;
- N-AM CERCETAT ŞI ÎNGRIJIT PE CEL BOLNAV;
- N-AM CERCETAT PE CEL ÎN TEMNIŢĂ ETC.

FAPTELE MILEI SUFLETEŞTI :
- N-AM ÎNDREPTAT PE CEL CE GREŞEŞTE ;
- N-AM ÎNVĂŢAT PE CEL CE NU ŞTIE ŞI N-AM SPUS ADEVĂRUL ;
- N-AM SFĂTUIT PE CEL CE STĂ LA ÎNDOIALĂ;
- NU M-AM RUGAT PENTRU APROAPELE;
- N-AM MÂNGÂIAT PE CEL ÎNTRISTAT;

PORUNCA A V-A
5. CINSTEŞTE PE TATĂL ŞI PE MAMA TA, CA SĂ-ŢI FIE ŢIE BINE ŞI MULŢI ANI SĂ TRĂIEŞTI PE PĂMÂNT!
- N-AM CINSTIT PĂRINŢII , NU-I ASCULT ŞI NU MĂ ROG PENTRU EI;
- N-AM RECUNOŞTINŢĂ PENTRU EI;
- NU AM CRESCUT COPIII ÎN FRICA DE DUMNEZEU;
- NU I-AM CERTAT PE COPII;
- I-AM LĂSAT DE CAPUL LOR;
- N-AM ASCULTAT DE PREOT, DE NAŞI, DE ÎNVĂŢĂTORI, DE CÂRMUITORI ŞI DE TOŢI CÂŢI AU ROL ASEMĂNĂTOR CU PĂRINŢII;
- N-AM CINSTIT CUM SE CUVINE PE BINEFĂCĂTORII MEI ;
- AM CĂSĂTORIT COPIII FĂRĂ VOIA LOR ;
- N-AM AVUT GRIJĂ DE COPII SĂ ÎNVEŢE O MESERIE;
- CA SOŢ MĂ PORT ASPRU CU SOŢIA ŞI O CHINUIESC;
- CA SOŢIE NU-MI CINSTESC BĂRBATUL ŞI-L ÎNDEMN LA RELE;
- CA DREGĂTOR, DIRECTOR, PATRON, ŞEF, FUNCŢIONAR M-AM PURTAT ASPRU CU SUBALTERNII. NU AM FOST ATENT LA NECAZURILE LOR ŞI NU I-AM AJUTAT ŞI NU I-AM ÎNVĂŢAT DUPĂ POSIBILITĂŢILE PE CARE LE-AM AVUT, NU I-AM ÎNDEMNAT SPRE CREDINŢĂ ŞI BISERICĂ. M-AM PURTAT CA UN STĂPÂN, NU CA UN FRATE AL LOR;
- AM DAT PILDĂ, AM SFĂTUIT ŞI AJUTAT ŞI PE ALŢII SĂ FACĂ ACESTE PĂCATE;
- AM PUTUT SĂ LE OPRESC ŞI NU LE-AM OPRIT;

PORUNCA A VI-A
6. SĂ NU UCIZI!
- AM UCIS ALT OM CU MÂNA, CU OTRAVĂ, CU ÎNDEMNUL SAU CU ALTE MIJLOACE (CANON: OPRIREA DE LA ÎMPĂRTĂŞANIE 25 DE ANI);
- AM AVORTAT (CANON: 25 DE ANI, PESTE 10 AVORTURI CANON TOATĂ VIAŢA);
- AM UCIS FĂRĂ VOIE (CANON 10 ANI);
- AM UCIS SUFLETEŞTE, ÎNDEMNÂND PE ALTUL LA PĂCAT.
- AM UCIS SUFLETEŞTE PE ALTUL RĂSPÂNDIND ÎNVĂŢĂTURI ATEISTE SAU ERETICE;
- AM UCIS SUFLETEŞTE PE ALTUL DÂND EXEMPLU DE NEPĂSARE ÎN CELE SUFLETEŞTI ŞI ÎNDEMNÂNDU-I LA DISTRACŢII, NEGLIJÂND BISERICA ŞI MEDITAŢIA LA VIAŢA VEŞNICĂ;
- AM FOST SMINTEALĂ PENTRU ALŢII CU VIAŢA MEA TICĂLOASĂ;
- AM AVUT GÂNDURI DE SINUCIDERE;
- M-AM ARUNCAT ÎN PRIMEJDIE FĂRĂ SĂ FIE NECESAR;
- M-AM MÂNIAT;
- M-AM BĂTUT;
- AM PIZMUIT PE ALTUL;
- AM URÂT PE FRATELE MEU UITÂND CĂ “CINE URĂŞTE PE FRATELE SĂU ESTE UCIGAŞ DE OAMENI” (I IOAN 3, 15);
- NU MI-AM CERUT IERTARE DE LA CEL PE CARE L-AM VĂTĂMAT;
- AM DORIT RĂUL ALTUIA ŞI M-AM BUCURAT DE RĂUL ALTUIA;
- M-AM RĂZBUNAT SINGUR;
- AM ALUNGAT PE SĂRMANI CU VORBE URÂTE;
- AM LUAT APĂRAREA CELOR RĂI;
- AM ISCAT CEARTĂ ŞI SMINTEALĂ;
- AM MUSTRAT PE ALTUL PE NEDREPT, DIN MÂNIE;
- AM AJUNS PREOT, DASCĂL, DOCTOR, INGINER, AVOCAT, DREGĂTOR ETC. FĂRĂ SĂ FIU VREDNIC;
- AM SUFERIT DE PE URMA ÎMBUIBĂRII, A FUMATULUI, A BEŢIEI, A PLĂCERII TRUPEŞTI, A NEODIHNEI, A ISTOVIRII ŞI A ALTOR ABUZURI;
- AM ISTOVIT PE ALTUL PRIN MUNCĂ EXAGERATĂ ŞI I-AM GRĂBIT SFÂRŞITUL;
- AM SUPĂRAT PE ALTUL MEREU ŞI I-AM SCURTAT VIAŢA;
- AM LĂSAT PE ALTUL SĂ MOARĂ DE FOAME ŞI NU I-AM DAT DE LUCRU DEŞI AM PUTUT;
- AM PONEGRIT, AM CLEVETIT PE ALTUL ŞI L-AM ÎNJOSIT CA PERSOANĂ ÎN FAŢA ALTORA;
- AM DAT PILDĂ, AM SFĂTUIT ŞI AJUTAT ŞI PE ALŢII SĂ FACĂ ACESTE PĂCATE;
- AM PUTUT SĂ LE OPRESC ŞI NU LE-AM OPRIT;

PORUNCA A VII-A
7. SĂ NU FI DESFRÂNAT!
- MI-AM STRICAT FECIORIA ÎNAINTE DE CUNUNIE (CANON 7 ANI) ;
- FIIND CĂSĂTORIT M-AM CULCAT CU ALTĂ FEMEIE (CANON 14 ANI);
- AM FĂCUT SODOMIE (BĂRBAT CU BĂRBAT, FEMEIE CU FEMEIE CANON 20 DE ANI);
- N-AM POSTIT ;
- M-AM ÎMBĂTAT, FUMEZ ;
- M-AM CULCAT CU SOŢUL, SOŢIA ÎN POST ŞI ÎN SĂRBĂTORI;
- AM STAT NECUNUNAT MAI MULŢI ANI;
- AM DESFRÂNAT CU DOBITOACE;
- AM FĂCUT ONANIE, MI-AM FĂCUT POFTELE SINGUR SAU CU ALŢII, ARUNCÂND SĂMÂNŢA LA DIAVOL;
- AM AVUT GÂNDURI SPURCATE FAŢĂ DE ALTE PERSOANE;
- AM FĂCUT GLUME ŞI AM CÂNTAT CÂNTECE DE DESFRÂNARE;
- M-AM ÎMBRĂCAT, M-AM ÎMPODOBIT ŞI M-AM VOPSIT CA SĂ ATRAG LA PĂCAT PE ALŢII;
- AM CITIT CĂRŢI PORNOGRAFICE. AM VĂZUT FILME ŞI POZE PORNOGRAFICE;
- AM DANSAT NECUVIINCIOS;
- AM FOST LA VRĂJITOR, M-AM RUGAT LA DIAVOL SĂ-MI SCOATĂ FEMEIE ÎNAINTE SĂ PĂCĂTUIESC;
- AM DAT PILDĂ, AM SFĂTUIT ŞI AJUTAT ŞI PE ALŢII SĂ FACĂ ACESTE PĂCATE;
- AM PUTUT SĂ LE OPRESC ŞI NU LE-AM OPRIT;

PORUNCA A VIII-A
8. SĂ NU FURI!
- N-AM MUNCIT CINSTIT PENTRU PÂINEA PE CARE O MĂNÂNC;
- AM DORIT CÂŞTIG FĂRĂ MUNCĂ;
- AM FURAT PRIN ACTE, PRIN DIFERITE TERTIPURI;
- AM FURAT DE MAI MULTE ORI VALORI MARI;
- AM FOST LENEŞ ;
- AM ÎNŞELAT LA CÂNTAR;
- AM LUAT CAMĂTĂ MARE;
- AM CUMPĂRAT LUCRU FURAT;
- AM OPRIT PLATA LUCRĂTORILOR. NU I-AM PLĂTIT DUPĂ MERIT;
- AM IUBIT BANII ŞI AVEREA, VRÂND SĂ FIU BOGAT;
- AM LUAT BANI, MITĂ PENTRU LUCRURI PE CARE ERAM DATOR SĂ LE FAC ÎN CADRUL SERVICIULUI;
- N-AM ÎNTORS LUCRUL ÎMPRUMUTAT;
- AM PRIMIT PLATĂ PENTRU SERVICIU ŞI NU MI-AM FĂCUT DATORIA;
- AM CERŞIT DEŞI AM PUTUT SĂ LUCREZ;
- AM GĂSIT LUCRURI PIERDUTE ŞI NU LE-AM DAT ÎNAPOI;
- M-AM LENEVIT ŞI NU M-AM ÎNGRIJIT DE BISERICĂ, FAMILIE, ŞCOALĂ, SOCIETATE, ÎNTREPRINDERE, OAMENI, PESTE CARE AM FOST PUS RESPONSABIL, ŞEF;
- AM LUAT SAU AM DAT DARURI PENTRU JUDECATĂ STRÂMBĂ;
- AM VÂNDUT MARFĂ PROASTĂ ÎN LOC DE BUNĂ;
- AM CUMPĂRAT MARFĂ MAI IEFTINĂ DECÂT VALOAREA EI;
- AM VÂNDUT MARFĂ MAI SCUMP DECÂT PREŢUIA;
- M-AM ÎNŢELES CU ALŢII CA SĂ VÂND CU PREŢ NEDREPT;
- N-AM DAT SOCOTEALĂ CINSTITĂ TOVARĂŞILOR MEI;
- AM MINŢIT CĂ SUNT SĂRAC ŞI DAU FALIMENT CA SĂ OBŢIN CÂŞTIG;
- AM JUCAT CĂRŢI;
- AM PRICINUIT PAGUBĂ ÎN AVEREA ALTUIA;
- AM MUTAT HOTARUL ŢARINEI;
- AM LUAT DIN AVEREA BISERICII, A STATULUI, A ŞCOLII ETC,;
- AM DAT PILDĂ, AM SFĂTUIT ŞI AJUTAT ŞI PE ALŢII SĂ FACĂ ACESTE PĂCATE;
- AM PUTUT SĂ LE OPRESC ŞI NU LE-AM OPRIT;

PORUNCA A IX-A
9. SĂ NU MINŢI!
- AM MINŢIT ;
- FOLOSESC VICLENIA;
- AM ADĂUGAT SAU AM SCOS DIN CUVINTELE ALTUIA ŞI LE-AM SCHIMBAT ÎNŢELESUL;
- AM DEPUS MĂRTURIE MINCINOASĂ;
- AM PÂRÂT PE NEDREPT;
- AM VORBIT CU DOUĂ ÎNŢELESURI CA SĂ ÎNŞEL;
- AM ASCUNS MINCIUNA SUB CHIPUL PRIETENIEI, CA SĂ ÎNŞEL;
- AM LINGUŞIT PE ALTUL ŞI L-AM LĂUDAT PENTRU ÎNSUŞIRI PE CARE NU LE ARE, CA SĂ OBŢIN FOLOASE;
- UNA AM GÂNDIT ŞI ALTA AM SPUS;
- AM CALOMNIAT, AM PUS PE SEAMA ALTORA GREŞELI PE CARE NU LE AU;
- MI-AM BĂTUT JOC ŞI AM CRITICAT PE CEI CU DEFECTE DIN NAŞTERE;
- AM JUDECAT NEDREPT PENTRU DARURI ŞI AM SPRIJINIT SĂ OCUPE O FUNCŢIE CEL CE NU MERITA, IAR PE ALTUL CARE MERITA L-AM ÎMPIEDICAT;
- AM OSÂNDIT, AM PURTAT VEŞTI ŞI VORBE NECONTROLATE, DESPRE ALŢII, AM BÂRFIT ŞI AM CLEVETIT, AM ÎNCURAJAT PE BÂRFITORI;
- AM SUSŢINUT MINCIUNI, ERORI ÎN LOCUL ADEVĂRULUI DIN DORINŢA DE A PĂREA ÎNVĂŢAT, PENTRU TRUFIE SAU PENTRU FOLOASE MATERIALE;
- AM DAT PILDĂ, AM ÎNDEMNAT ŞI AJUTAT ŞI PE ALŢII SĂ FACĂ ACESTE PĂCATE;
- AM PUTUT SĂ LE OPRESC ŞI NU LE-AM OPRIT;

PORUNCA A X-A
10. SĂ NU POFTEŞTI CE ESTE AL ALTUIA!
- AM DORIT ŞI AM POFTIT ÎN INIMA MEA FEMEIA ALTUIA ;
- AM DORIT MAŞINA, AVEREA, SITUAŢIA ALTUIA;
- AM DORIT INTELIGENŢA, PRICEPEREA, FUNCŢIA ALTUIA, UITÂND CĂ FIECARE OM ARE UN DAR ŞI UN AMAR ŞI CUI I S-A DAT MULT I SE ŞI CERE MULT DE CĂTRE BUNUL DUMNEZEU.

TOATE ACESTEA LE-AM FĂCUT ŞI MAI MARI DECÂT ACESTEA AM FĂCUT, DECI, TE ROG PĂRINTE, ROAGĂ-TE PENTRU MINE SĂ MĂ ÎNDREPT ŞI SĂ SCAP DE CHINURILE IADULUI. DĂ-MI CANON ŞI DEZLEGARE. AMIN!

FAMILIA -'' MICA NOASTRA BISERICA''

noreply@blogger.com (Pr.Mihai Postelnicu) — Sat, 24 Jul 2010 16:01:00 +0000

FAMILIA -'' MICA NOASTRA BISERICA''

Casa este pentru copil un muzeu atunci când îi lipseşte dragostea. El vede în jurul său lucruri atrăgătoare, lucruri frumoase, de care însă se plictiseşte repede, şi ruptura de mediu este inevitabilă. Căminul care nu-i oferă dragoste nu este de fapt un cămin. Degeaba părinţii i-au cumpărat toate jucăriile, degeaba toate prăjiturile şi toate celelalte bunătăţi. Copiii au nevoie de părinţi care să-i iubească, să-i înţeleagă, să le acorde timp. Părinţii sunt chemaţi să fie primii prieteni ai copiilor lor.

Casa este pentru copil şcoală atunci când este obligat să înveţe cât mai mult, să devină cel mai bun din clasă, cel mai „deştept“, cel mai priceput; să ajungă acolo unde părinţii lui nu au reuşit. Copilul e înecat de cunoştinţe şi nu mai poate să le facă faţă. Devine inhibat şi capacitatea de învăţare îi scade.
Casa e pentru copil templu păgân atunci când, chiar dacă s-au unit în faţa lui Dumnezeu prin Taina Cununiei, părinţii trăiesc în patimi. Copilul vede şi aude lucruri urâte şi mintea lui se umple de întinăciune. Desfrâu, beţie, ură şi mânie, păcat după păcat, toate ajung la cunoştinţa lui. Lumea este pentru el o lume rea. Oricât de multă dragoste ar încerca să-i arate părinţii care slujesc păcatului, copilul o primeşte cu greu.

Uneori copiii le apar părinţilor ca un veritabil balast de care nu prea au cum să scape. Copiii cresc într-un mediu insuportabil şi inimile lor plăpânde sunt doborâte de răutatea care îi înconjoară. Atunci copiii cresc în închisori. Familia este pentru ei un mediu ostil de care vor încerca să scape. Familia este pentru ei întruchiparea răului.
Şi mai greu este însă când părinţii îşi abandonează sarcina de părinţi, nu se mai interesează de copii, şi familia se destramă.
Divorţul, din ce în ce mai răspândit astăzi, este unul dintre factorii care contribuie la stricarea copiilor. Foarte greu va mai putea fi convins cineva care şi-a petrecut copilăria departe de unul dintre părinţi că familia poartă binecuvântarea lui Dumnezeu.

Faţă de cele enumerate mai sus, familia-cursă, pare mult mai bună. Prin familie-cursă înţelegem familia în care este în aparenţă pace, linişte şi dragoste, deşi Dumnezeu lipseşte. Părinţii fac mari eforturi pentru creşterea copiilor, asigurându-le tot ce le este necesar. Sunt alături de ei şi-i înconjoară cu dragoste, iar copiii cresc fericiţi.
Dar în clipa în care se maturizează, ei observă că ceea ce părea bun era de fapt o himeră. În faţa problemelor vieţii fără ajutorul lui Dumnezeu nu pot trăi o viaţă curată, iar echilibrul lor devine din ce în ce mai fragil. Modelul de viaţă pe care îl aveau ca reper nu mai stă în picioare. Şi atunci intervine ruptura. Sacrificiul părinţilor a fost inutil. Tinerii se revoltă, căci aveau nevoie de puncte de sprijin care să nu se clatine. Şi, fiind dezamăgiţi, îşi reneagă părinţii şi neagă familia.

În fiecare din situaţiile de mai sus, dintr-un motiv sau altul, familia nu apare pentru tânăr ca ceva valoros, ca ceva ce merită să fie preţuit. Familia nu este înţeleasă ca sălaş al întâlnirii, al dragostei şi al comuniunii, ci ca sălaş al însingurării, al necazurilor sau al răutăţii.
Prin Taina Cununiei, familia creştină e întemeiată de Dumnezeu ca o mică Biserică, loc al prezenţei Dumnezeului celui Viu şi al binecuvântărilor Sale celor bogate. Numai într-o astfel de familie copiii vor descoperi rostul pentru care părinţii lor cred în Dumnezeu şi îi îndreaptă pe calea mântuirii.

Câtă vreme sunt mici, copiilor li se pot spune lucruri frumoase despre Dumnezeu, care îi mişcă aşa cum îi mişcă şi poveştile. Dar cu trecerea vârstei, copiii nu se mai mulţumesc doar să asculte, ei încep să observe. Şi spiritul lor de observaţie este ascuţit. Degeaba li se spune că Dumnezeu este Cel care aduce pacea, dacă îi văd pe părinţi că se ceartă. Degeaba li se spune că Dumnezeu iubeşte virtuţile, dacă îi văd pe părinţi plini de patimi, dacă ştiu că părinţii lor nu fac ceea ce îi învaţă pe ei să facă.

Pentru copii părinţii sunt primele modele, primele icoane. Cel mai puternic exemplu, cel mai uşor de imitat. Dacă părinţii şi-ar da seama de uriaşa responsabilitate pe care o au poate că ar duce o viaţă mai curată.
Copiii Îl văd pe Dumnezeu prin părinţi. Părinţii sunt preoţii casei lui Dumnezeu, care este familia. Credinţa pe care copiii o primesc de la părinţii lor are ca punct de sprijin încrederea lor în cei mari. Copiii cred mai ales pentru că punctele lor de reper, părinţii, cred la rândul lor. Numai când familia este o mică Biserică educaţia dată de părinţi poate da roade care nu se strică. Sufletele copiilor suferă când sunt sfâşiate, fragmentate: când li se spune ceva, şi văd altceva.

Sunt cazuri în care unul dintre cei doi părinţi trăieşte o viaţă pătimaşă. Dacă celălalt părinte va fi un model de răbdare şi de credinţă, copiii se vor folosi. Când copiii simt că mama sau tatăl lor poartă greutăţile aduse de patimile şi slăbiciunile celuilalt fără să cârtească, urând păcatul şi iubindu-l pe păcătos, ei văd în această putere prezenţa vie a lui Dumnezeu.

Ce se întâmplă cu familiile în care domneşte neînţelegerea, în care nu se simte şi nici nu se cheamă pacea Duhului Sfânt? Dacă părinţii nu se luptă să depăşească tulburările, copiii vor suporta consecinţele. Dar dacă părinţii pun început bun şi la aceasta îi îndeamnă în fiecare zi Mântuitorul Hristos , atunci ei deschid uşa casei ca să intre Dumnezeu. Nu este uşor să se depăşească aceste tulburări. Vor fi poate luni întregi de luptă duhovnicească. Dar pentru lupta lor, Dumnezeu îi va acoperi cu harul Său pe copii.

Nu există familie perfectă, aşa cum nu există om fără de păcat. Nu există familie care să nu aibă ispite. Viaţa este o luptă care implică greutăţi, căderi şi ridicări.
Dar toate familiile sunt chemate să fie mici biserici, aşa cum toţi oamenii sunt chemaţi la sfinţenie. Copiii vor vedea că liniştea care domneşte în căminul lor nu se află în casele în care Dumnezeu nu este primit. Şi când vor creşte mari, îşi vor dori să aibă familii binecuvântate de Dumnezeu.
Iar dacă totuşi păcatul îi va birui, oricât de mare ar fi căderea, dorul unui cămin liniştit nu se va şterge din inimile lor. Şi poate că vor reuşi să se ridice din cădere şi să-şi întemeieze familii care să le aducă aminte de frumuseţile copilăriei. Familii în care să domnească dragostea, înţelegerea, bucuria.

Părinţilor care vor ca familiile lor să se sfinţească, să devină mici biserici, şi copiii lor să crească în dreapta credinţă, cred că este potrivit să le aducem aminte încurajarea Mântuitorului: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor“ (Matei 18, 20).
Un cuplu care trăieşte fără credinţă în Dumnezeu îşi creşte copiii fie ca într-un muzeu, fie ca într-o şcoală, fie ca într-un templu păgân sau într-o închisoare. AMIN

Rugaciune pentru izbavirea de vrajmasi

noreply@blogger.com (Pr.Mihai Postelnicu) — Fri, 23 Jul 2010 11:19:00 +0000

Doamne, invata-ma sa-Ti cunosc marirea si bunatatea. Da-mi inima curata si lesne iertatoare si cainta pentru supararile ce-am facut altora. Fa sa am dragoste crestineasca si sa pot rabda cu pace toate necazurile ce-mi vin din partea lor, facand porunca Ta. Ma fagaduiesc sa nu mai fac rau celor ce-mi fac rau,- pe cel ce ma blesteama, il voi binecuvanta. De va flamanzi vrajmasul, ii voi da paine,- iar de va inseta, il voi adapa. De va cadea, il voi ridica si de se va rataci, il voi povatui.
Doamne, eu nu sunt decat om neputincios. De aceea, ajuta-ma cu darul Tau sa fiu statornic in poruncile Tale. Trimite binecuvantarile Tale peste vrajmasii mei si intoarce inima lor cu dragoste asupra mea. Alunga suferintele si neodihna ce-mi vin de la ei si ne impaca pe noi. Da-mi pacea Ta, Doamne, ca sa putem sa vietuim pe pamant cu pace, cu bucurie, si sa-i zicem in unire, cu fata senina si cu inima curata: "Si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri". Ca Tie se cuvine slava, cinstea si inchinarea in veci. Amin.

Rugaciune pentru cel ispitit de vrajmas-Sfantul Efrem Sirul

noreply@blogger.com (Pr.Mihai Postelnicu) — Fri, 23 Jul 2010 11:15:00 +0000

Suflet necajit vine catre Tine, Stapane Sfinte, si cu lacrimi vorbeste cu Tine, pentru pierzatorul vrajmas, si cu toata smerenia cade rugandu-se Tie pentru potrivnicul care il necajeste pe el. Deci de vreme ce cu nerusinare vine catre Tine, auzi-l pe el degrab; si fiindca a alergat cu dorire catre Tine, cu osardie cerceteaza-l pe dansul. De il vei trece cu vederea pe el cand se necajit, a pierit; de vei zabovi a-l auzi pe el, fiind tinut, a lipsit. Iar daca il vei cerceta pe el pentru indurarile Tale, se afla; iar daca vei cauta spre dansul, se mantuieste; daca il vei auzi pe el, se imputerniceste. Ravneste pentru dansul, ca logodnica a Ta este; fiindca si cel ce l-a logodit pe dansul Tie este Pavel Apostolul, care a zis ca fara de moarte ravnitor esti (v. II Corinteni 11:2). Sa nu il treci pe el cu vederea ca sa nu socoteasca vrajmasul ca i-ai dat lui carte de despartire si l-ai alungat pe dansul de la Tine.

Cearta-ma pe mine, Stapane, pentru indurarile Tale, si sa nu ma dai pe mine in mainile pierzatorului. Caci iata am adunat gandurile mele dinspre toate partile, si nu aflu a se pomeni vreun bine inaintea Ta, decat numai aceasta, ca afara de Tine pe altul nu stiu. Latime nemasurata este darul tamaduirilor Tale; si tuturor celor ce vin catre Tine le da tamaduire. Pentru ca si ranile mele adeseori se tamaduiesc cu indurarile Tale si iarasi putrezesc pentru a mea lenevire. Acum am uitat pe Doctorul intru sanatatea mea, si m-a uitat pe mine Doctorul intru boala mea. Ca osteneala iti dau Tie pacatele mele, cunosc; si ca miluit fiind Te intarit pe Tine, nu-mi e necunoscut; si ca ma suferi pe mine pentru milosardia Ta, nu uit; fiindca si maica cea milosarda fiind lepadata de pruncul sau, nu sufera sa-l treaca cu vederea pe el, ca se biruieste de indurarile sale. Deci daca aceea intr-acest chip este, cu cat mai vartos milostivirea Ta? Iata dar, Stapane, si indurarile pasarii se varsa peste puii sai, si in fiecare ceas ii cerceteaza pe ei si mancare le aduce lor, si se osteneste ca sa-i hraneasca pe ei; ca se biruieste de indurari. Si daca cele necuvantatoare asa de milosarde sunt, cu atat mai mult darul Tau, de mii de ori mai mult biruindu-se de indurarile, va milui pe cei ce vin catre dansul si il cauta pe el intru adevar. Iata iarasi izvorul plin este de ape izvorand neincetat, si da cu indestulare tuturor celor ce vin catre dansul, si nu are trebuinta de laude omenesti; caci nu este lauda lui a da in dar bautura, ci a Te slavi pe Tine printr-insul. Fiindca prea aratat este ca pentru facerea de bine a Darului Tau da acela bautura. Caci iata a istorisit izvorul noianul cel nemarginit al indurarilor Tale. Cu indestulare hranesti puterile ceresti si toata suflarea cea de pe pamint o iconomisesti, nelipsit fiind de laude si de slava a toata zidirea. Slavit esti intru fiinta maririi Tale si intru marea cuviinta a slavei Tale. Dragostea Ta dorind mantuirea noastra, se pleaca pe Sine catre noi, ca slavoslovind-o noi pe dansa sa ne mantuim intru dansa printr-insa. Caci incredintat sunt, ca insasi dragostea Darului Tau ne sprijineste si primeste pe cel ce vine catre dansa. Si mai inainte cunoscator fiind, o, Stapane, vezi de s-a dezbracat el desavarsit de lume. Mai inainte de a ajunge el la usa, ii deschizi lui; mai inainte de a cadea el inainte-Ti, ii intinzi lui mana; mai inainte de a izvori el lacrimi, versi peste dansul indurarile Tale; mai inainte de a-si marturisi el datoriile sale, ii dai iertarea. Nu invinuiesti; nu ii zici unde a cheltuit anii, cum a trecut vremea; nu cauti suma zapisului pacatelor lui; nu pomenesti intaratarea lenevirii lui; nu defaimi lepadarea facerilor Tale de bine, ci smerenia, si plansul, si asezarea inimii mai inainte vazand-o, strigi: "Scoateti haina cea dintai si il imbracati pe el; jertfiti vitelul cel gras spre odihna si veselie" (Luca 15, 22). Se aduna ingerii si se veselesc pentru aflarea fiului celui pierdut si pentru intoarcerea mostenitorului celui amagit; si ca pe un negutator ce a venit intru ale sale cu multa bogatie, asa primeste Darul Tau pe pacatosul ce se apropie din tot sufletul; caci doreste sa vada lacrimile si inseteaza sa vada pocainta si se bucura pentru sarguinta celor ce se sarguiesc sa se pocaiasca.

Deci arata si intru mine multa milosardia Ta si slobozeste-ma din stramtorarea pierzatorului; caci ranindu-ma, sta batjocorindu-ma. Si precum pe mare s-au apropiat ucenicii si Te-au desteptat pe Tine, si prin glasul cel binecuvintat al gurii Tale a incetat furtuna vantului si s-a alinat viforul valurilor, auzi lacrimile mele, ca ziua si noaptea Te desteapta pe Tine. Doisprezece ani locuind doctorii langa cea bolnava, nu au putut sa-i tamaduiasca curgerea sangelui, ci mai multa durere ii dadeau decat tamaduire; si cate aceia nu au putut, Tu ai dat; si in cate aceia au fost biruiti, tu le-ai insanatosit si fara de osteneala ai daruit tamaduirea. Caci nadajduind a se tainui de Tine, pe ascuns s-a apropiat de poala hainelor Tale. S-a apropiat, nu s-a atins de Sfantul Tau Trup, si imbracamintea Ta tamaduire i-a dat ei, si izbavire fara de vatamare de multi doctori (v. Matei 9:20). Izbaveste si sufletul meu cel necajit de rusinea si ocara vrajmasului care ma necajeste pe mine, Milosarde Doctore; arata-Ti in madularele mele multa Ta intelepciune; si neintinate fa ranile mele, si pune in ele podoaba faptelor bune, si propovaduias-ca-se Darul Tau, ca el pe mine m-a izbavit.

Mielule cel fara de pacate, Care Te-ai junghiat pentru mantuirea a toata lumea si ai impacat cerul si pamantul, sa nu ma lepezi pe mine, caci fara de rusine m-am apropiat de Tine, si sa nu imi spui mie: "Ce ai suferit pentru Mine?" In ziua cea infricosata si strasnica vei zice noua pacatosilor: "Stiti ce am suferit pentru voi? Nevazut fiind, vazut am fost de voi; fara de moarte fiind, pentru voi am fost osandit; fara de pacate fiind, pentru voi am fost palmuit; si asa rastignindu-ma nu M-am maniat; batjocorit fiind, nu am blestemat. Eu, Stapanul, mai presus fiind de toate pacatele si vinovatiile, pentru voi am suferit acestea; voi, vinovatii, pentru Mine ce ati suferit?" Pentru aceasta nu are cineva din noi dare de raspuns.

AduTi aminte, Doamne, ca acestea toate Le-ai suferit pentru noi, pentru milosardia Ta si pentru bunatatea si dreptatea Ta, si nu pentru ispravile noastre; caci precum atunci cand ai fost vandut pentru noi, Sfant erai si Nepacatos, si acum Acelasi esti, Stapane, caci nu s-a schimbat milosardia Dumnezeirii Tale, pe care o ai din fire; iar noi si atunci eram necredinciosi si rai si vicleni, si acum suntem pacatosi si neputinciosi. Deci darul pe care ni l-ai daruit pentru milosardia Ta, sa nu il iei pe el de la noi; caci daca atunci pentru dragostea noastra ne-ai izbavit pe noi, iar acum fiindca am gresit, pentru aceasta Te-ai maniat si Ti-ai luat mana Ta de pe noi? Cu cuviinta am zis Sfant, caci pentru dreptatea noastra atunci ne-ai izbavit pe noi, si acum inca, caci am gresit, Te-ai departat de la noi. insa, precum mai inainte am spus, noi si atunci pagani eram si acum pacatosi; deci daruirea pe care ne-ai daruit-o noua pentru iubirea Ta de oameni, pana in sfarsit arat-o spre noi.

Eu, suflet necajit fiind, iara si iara strig catre Tine, Stapane, si a ma apropia la Tine pentru vrajmasul meu ma silesc: Vezi, Stapane, si fii mie scapare, si cearta pe ispititorii sai, ca in tot ceasul ma impresoara pe mine si nu pricep, ma fura pe mine si nu cunosc, ma raspandesc pe mine si nu ma umilesc; ma impiedica pe mine ca sa Te rog pe Tine, caci cunosc ca de voi striga catre Tine cu lacrimi si cu suspin, nu ma vei lasa. Vai mie, ce fel de impotriva luptatori am in lupta! Fericit sunt, ce fel de izbavitor am si datator de plata pentru nevointa! Vasiliscul, fiara, cumplita este intru amandoua, in vedere si in amaraciune, si balaurul acesta in amandoua acestea ale lui mai rau este: in lupta si in nerusinare. Putere sfanta, ce ai inghitit toiegele cele prefacute in balauri, cearta si pe balaurul acesta, ca fara de sfiala se apropie de mine, si prin nerusinarea luptei lui, comoara lucreaza celor ce sufera, si scarba pe care o aduc ingrozirile lui, fericire are ascunsa; caci bucuria veacului acestuia este amestecata cu mahnire; iar scarba si stramtorarea, bucurie si viata vesnica prilejuiesc.

Totdeauna am fost neputincios, si sunt neputincios, Stapane, si neincetat ma cerceteaza pe mine Darul Tau si ma vindeca pe mine; si in fiecare ceas am lepadat plata tamaduirilor lui si o lepad. Fiindca nepretuite sunt tamaduirile Darului Tau si in dar pe ele le dai, si fiindca prin lacrimi le daruiesti pe ele, daruieste-mi si mie, prin lacrimile mele, tamaduirile sufletului meu.
Prea aratat este tuturor ca veacul acesta se aseamana luptei, si balaurul cel tare cu toti se lupta impotriva.

De unii se biruieste si se calca, iar pe altii ii biruieste si ii calca; de unii se surpa si se batjocoreste, iar pe altii el ii surpa si ii batjocoreste; unii, prin lupta lui se incununeaza, iar altii prin lupta lui se bimiesc; unii, prin amaraciunea lui, dulceata vietii celei vesnice o dobandesc, iar altii, prin dulceata lui si molesirea, amaraciunea muncii celei vesnice o afla; unii, prin neaverea cea desavarsita a lor, cu lesnire il supun pe dansul, iar pe altii, pentru infasurarea cu lucrurile cele pamantesti, el ii supune; si celor ce doresc pe Dumnezeu din tot sufletul, razboiul lui ca o nimica este; iar celor ce doresc lumea, greu este si nesuferit.

Fericiti sunt cei ce pe Dumnezeu au iubit si pentru dragostea Lui au defaimat pe toate. Fericiti sunt cei ce lacrimeaza ziua si noaptea, ca sa se izbaveasca de mania ce va sa fie. Fericiti sunt cei ce s-au smerit pe sine de buna voie, ca acolo se vor inalta. Fericiti cei infranati, ca desfatarea Raiului pe dansii ii asteapta. Fericiti cei ce si-au chinuit trupurile lor in privegheri si in nevointa, ca bucuria raiului le este lor gatita. Fericiti cei ce s-au facut de buna voie biserica a Sfantului Duh, ca acestia vor sedea de-a dreapta. Fericiti cei ce au castigat dragostea lui Dumnezeu in sufletele lor, ca acestia se vor chema iubitori de Hristos. Fericiti cei ce s-au rastignit pe sine, ca intru Dumnezeu s-a facut cugetarea lor ziua si noaptea. Fericiti cei ce si-au incins mijloacele lor cu adevarul si si-au gatit candelele lor, si asteapta pe Mirele lor cand se va intoarce de la nunti. Fericit cel ce a castigat ochilor celor intelegatori privirea bunatatilor celor ce vor sa fie si a muncii celei vesnice, si s-a sarguit a se osteni ca sa dobandeasca vesnicele bunatati. Fericit cel ce are inaintea ochilor neincetat acel infricosat ceas si s-a silit a bine placea pana este vreme. Fericit cel ce s-a facut pe pamant nepatimas ca un inger, ca impreuna cu ingerii sa se bucure in ziua aceea.

Deci sa ne sarguim, fratilor, cele de sus a le vedea, cele de sus a le intelege, cele de sus a le gandi, cele de sus a le socoti, cele de sus a le pomeni, cele de sus a le castiga, cele de sus a le pricepe, cele de sus a le grai, cele de sus a le face, cele de sus a le negutatori; cu totul la cele de sus a ne indrepta si a nu inclina spre cele de jos, unde sunt dulcetile si poftele veacului acestuia desert si purtator de moarte, ci bine este totdeauna a cauta cu ochiul inimii, ca sa nu cada ceva in lumina ochiului, sau gand rau si viclean, sau altceva din cele ce nu plac Stapanului Dumnezeu, si sa intunece mintea; ci auzi tu, cel ce citesti, pentru sine-mi zic, avem ce sa gandim totdeauna, avem pe ingeri, avem pe Arhangheli, avem pe Puteri, avem slavele Domniilor, avem pe Heruvimi, avem pe Serafimi, avem pe insine, avem pe Dumnezeu Stapanul tuturor, numele cel bun si sfant, avem pe Prooroci, avem pe Apostoli, avem Sfintele Evanghelii, cuvintele Domnului, avem pe Mucenici, avem pe toti Sfintii, avem pe Marturisitori, avem pe Sfintii Parinti, pe Patriarhi, avem pe Pastori, avem pe Preoti, avem cerurile si toate cele din ele.

Acestea si intru acestea gandeste si vei fi fiu al Stapanului Dumnezeu, cu Darul si cu iubirea de oameni a Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Caruia slava si stapanirea, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin

Sfantul Efrem Sirul

Canon de pocainta pentru cel cazut in desfranare

noreply@blogger.com (Pr.Mihai Postelnicu) — Fri, 23 Jul 2010 11:08:00 +0000

Cantarea I
Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.
Cred cuvantul Tau, Doamne, ca in cer va fi mai multa bucurie pentru un pacatos care se pocaieste, decat pentru nouazeci si noua de drepti, care n-au nevoie de pocainta. Invredniceste-ma, dar, si pe mine, sa ma pocaiesc cu adevarat.
Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.
Hristoase, Mantuitorul meu, departe de Tine mi-am petrecut viata mea, si multe pacate am savarsit. Dar negasindu-mi linistea si pricepand ca numai langa Tine pot afla odihna sufletului meu, la Tine alerg, Iubitorule de oameni.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Surd am fost fata de cuvintele Tale: Nu judecati, ca sa nu fiti judecati. Pentru ca in loc sa vad caderea in care ma aflam, am ales sa ma vad mai bun decat cei care pacatuisera mai mult decat mine.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu, ca nu treci cu vederea rugaciunile pacatosilor care te cheama in ajutor, ci le intinzi grabnic mana de ajutor.
Cantarea a III-a
Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.
Voia lui Dumnezeu aceasta este, ca sa va feriti de desfranare, le-a spus crestinilor Marele Pavel, apostolul neamurilor. Dar eu, intinandu-mi haina botezului, m-am tavalit in noroiul pacatului, care mi-a robit inima.
Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.
Nu pot, Doamne, sa ma ridic prin puterile mele, nu pot birui patimile care ma apasa si carora le-am dat putere sa ma stapaneasca.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Libertate am cautat, dar am gasit lanturile pacatului, si suspin acum dupa libertatea cea adevarata. Ajuta-ma, Doamne, Cel ce ai zdrobit incuietorile iadului si i-ai adus la lumina pe cei din intuneric.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Acum inteleg ca prin desfraul meu m-am lepadat de Hristos, Preacurata Fecioara, si greu imi este sa lepad jugul pacatului. Ajuta-ma tu, ocrotitoare a crestinilor, sa dobandesc izbavire din robia patimilor si a diavolului.
Cantarea a IV-a
Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.
Mult a suferit Adam cand a fost alungat din rai pentru neascultarea sa. Iar eu, in loc sa merg spre Imparatia Cerurilor, m-am lasat pacalit de sarpele cel viclean.
Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.
"Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta", a strigat catre Tine David dupa ce a pacatuit cu femeia lui Urie. Si eu zic, impreuna cu el, "miluieste-ma".
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Precum a iesit Marele Avramie din chilie pentru a o ajuta pe nepoata sa Maria sa paraseasca locasul de desfranare in care isi traia zilele, si prin harul cel dumnezeiesc a intors-o la pocainta, tot asa ajutati-ma si pe mine, voi, sfintilor care mijlociti pentru ridicarea celor cazuti in desfranare.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Maica a milostivirii, cum ai intors-o in chip minunat pe Maria din Egipt, impiedicand-o sa intre in biserica inainte de a se lepada de desfranarea ei, tot asa intoarce-ma si pe mine la calea cea luminoasa a virtutilor.
Cantarea a V-a
Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.
Pacatul mi-a molesit inima, si diavolul ii da tarcoale, ca sa ma departeze de Dumnezeu si sa ma arunce intre oamenii care Il batjocoresc pe El prin faptele si cuvintele lor.
Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.
Plina e lumea de rautate si de necredinta, si nu vad cum as putea sa traiesc in mijlocul focului fara sa ma ard. Dar, stiind ca Tu l-ai tinut viu pe Daniil proorocul in groapa cu lei, ma rog Tie sa ma izbavesti de leii care se lupta cu mine ca sa ma arunce in imparatia mortii.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Cum l-a biruit David pe Goliat, asa sa birui si eu ispitele care ma asupresc, Doamne, ma rog Tie. A Ta sa fie biruinta, Doamne, Cel ce din iubire ai primit a Te rastigni pentru mantuirea noastra.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Cine risipeste negura greselilor noastre? Tu, Fecioara, si pentru aceasta iti aduc lauda si multumire, vrand sa nu fiu parasit de tine asa cum eu L-am parasit pe Hristos.
Cantarea a VI-a
Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.
Gura mea, mainile, picioarele si toate madularele mele sa fie spalate prin baia pocaintei. Si chiar de nu am indeajuns lacrimi care sa ma spele, sa imi fie mie baie scaldatoarea Sfintei Spovedanii.
Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.
Nu te sfii sa marturisesti toate faradelegile tale, suflete al meu. Oare nu vrei sa primesti iertare de la Stapanul tuturor? Sau vei lasa rusinea sa iti patrunda in suflet, si vei pieri?
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Aud glasul Scripturii care zice: "Iata acum vreme potrivita, iata acum ziua mantuirii." Cu adevarat vreau sa fie acesta ceasul intoarcerii mele.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Multime nenumarata de pacatosi au fost indemnati de tine in chip nevazut sa isi marturiseasca pacatele, ceea ce esti nadejdea noastra, iar eu, luand aminte la pilda lor, cu hotarare si zdrobire de inima vreau sa fac si eu aceasta.
Cantarea a VII-a
Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.
Nici un om nu poate da dezlegare de pacate prin puterile sale, dar eu am priceput ca preotii sunt lasati de Tine, Doamne, pentru aceasta.
Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.
Greu este sa gasesti un doctor iscusit, dar si mai greu este sa gasesti un duhovnic care sa dea doctoria potrivita pentru bolile cele grele ale sufletului. Bolnav fiind sufletul meu, ma rog tie sa imi trimiti doctorul potrivit si doctoria cea tamaduitoare.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Venit-a fiul risipitor spre tatal sau, si acesta i-a iesit cu drag in intampinare. Asa sa ma intampine si pe mine parintele duhovnic, Mantuitorule, ca sa vad in sufletul sau icoana grijii Tale pentru noi.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Fecioara preacurata, mangaierea noastra, care stii folosul spovedaniei, acopera-i cu Sfantul Tau acoperamant pe toti duhovnicii, ca sa dea cuvant de folos cu putere multa, si pe crestini sa tina cele primite.
Cantarea a VIII-a
Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.
Tu esti Calea, Adevarul si Viata, Doamne. In mainile Tale pun sufletul si trupul meu, mintea si inima mea. Primeste-le ca pe putinii bani ai vaduvei, Hristoase Dumnezeule, curatind aceasta mica jertfa a mea prin harul Duhului Tau cel sfant.
Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.
Intelepteste-ma, Cuvantule al lui Dumnezeu, ca fara Tine sunt ca praful in fata vantului, si nu pot pricepe mestesugitele curse ale pierzatorului de suflete. Si daruieste-mi smerenie ca sa vad in tot binele meu lucrarea Ta.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Cred, Doamne, ajuta necredintei mele, strig catre Tine, avand nadejde ca ma vei ajuta si pe mine ca si pe tatal care s-a rugat Tie asa, iar copilul sau a fost izbavit de diavol. Ca sa aud si eu, precum oarecand cananeianca, preadulcile Tale cuvinte: "Fie tie dupa cum voiesti"
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
De multe ori am spus in inima mea ca voi pune inceput bun mantuirii, dar de fiecare data am fost ingenuncheat de patimile mele. Cazand acum inaintea ta, liman al celor deznadajduiti, te rog mijloceste pentru mine la Fiul tau, ca sa imi dea tarie sa ma ridic.
Cantarea a IX-a
Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.
Hristos a Inviat! rasuna la praznuirea Sfintei Tale Invieri glasurile credinciosilor. Invredniceste-ma si pe mine sa ma bucur de Invierea Ta, Fiule al lui Dumnezeu, ridicandu-ma de la moarte la viata.
Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.
Bucurie se face in cer pentru un pacatos care se pocaieste. Oare voi fi si eu pricina de bucurie? Ca pricina de sminteala am fost destul pentru aproapele meu, si n-am aflat in mine nici un castig.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Voi, cetelor ingeresti, o, dumnezeiesti Stapanii, Heruvimi, Serafimi, Domnii, Ingeri, Scaune, toate Capeteniile, preamarite Puteri si Sfintilor Arhangheli, rugati-va pentru mine, pacatosul si desfranatul, ca sa dobandesc iertare de pacate si sa aflu mantuire in ceasul Judecatii.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Sfanta a sfintilor, Nascatoare de Dumnezeu, roaga-te cu Sfantul Ioan Botezatorul, dascalul pocaintei si cu toti apostolii, cuviosii, mucenicii, ierarhii, dimpreuna cu ceata sfintelor femei, ca viata mea sa cunoasca binecuvantarea si nu blestemul, bucuria si nu intristarea, lumina si nu intunericul.
Rugaciunea celui cazut
Doamne, Dumnezeul meu, nu stiu sa ma rog Tie, nu stiu sa cer ajutorul Tau, dar ma rog indura-Te de mine si vezi caderea mea. Si precum parintii inteleg cererile pruncilor lor, chiar de acestia nu stiu sa le aseze in cuvinte, tot asa Te rog si pe Tine asculta nu cuvintele buzelor, ci pe ale inimii mele. Ridica-ma degraba, Dumnezeule, ca sa nu fiu inghitit de pacat. Ridica-ma degraba, Dumnezeule, Cel ce esti Izvorul a tot binele si a toata virtutea. Vino in intampinarea mea, Dumnezeule, precum tatal in intampinarea fiului risipitor. Eu sunt fiul cel risipitor, Doamne, si vreau sa pun inceput bun mantuirii. Ajuta-ma Tu, pentru rugaciunile Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale ingerului meu pazitor si ale tuturor sfintilor. Amin

Rugaciune pentru binefacerile primite de la Dumnezeu

noreply@blogger.com (Pr.Mihai Postelnicu) — Fri, 23 Jul 2010 06:20:00 +0000

Rugaciune pentru binefacerile primite de la Dumnezeu

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeule a toata milostivirea si indurarea, Care ai nemasurata mila, nespusa si neajunsa iubire de oameni, cazand acum catre a Ta slava, cu frica si cu cutremur, aduc Tie multumire pentru binefacerile de care m-ai invrednicit pe mine, nevrednicul robul Tau. Te slavesc, Te laud si Te cant ca pe un Domn, Stapan si facator de bine. Si iarasi cazand inaintea Ta, iti multumesc si cu smerenie ma rog nemasuratei si negraitei Tale milostiviri, ca si de acum inainte sa-mi daruiesti faceri de bine, ca sa sporesc in dragostea de Tine si de aproapele meu. Izbaveste-ma de tot raul si necazul. Daruieste-mi liniste. Si ma invredniceste ca in toate zilele vietii mele totdeauna multumire sa-Ti aduc si sa graiesc si sa cant cele preabune Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Evanghelie Duminica a 9 a dupa Rusalii

noreply@blogger.com (Pr.Mihai Postelnicu) — Mon, 19 Jul 2010 14:06:00 +0000

Duminica a 9-a dupa Rusalii

- Umblarea pe mare - potolirea furtunii -
Ev. Matei 14, 22-34

Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. Iar dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage singur. Şi, făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era acum la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi! Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus. Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Şi, trecând dincolo, au venit în pământul Ghenizaretului.

Predica la Duminica a 9 a dupa Rusalii-Parintele Cleopa

noreply@blogger.com (Pr.Mihai Postelnicu) — Mon, 19 Jul 2010 14:06:00 +0000

Predică la Duminica a IX-a după Rusalii

( Despre sfînta rugăciune )

S-a suit în munte, ca să Se roage deosebi. Şi făcîndu-se seară, era acolo singur (Matei 14, 23)

Iubiţi credincioşi,

Întrucît în Sfînta Evanghelie de astăzi se vorbeşte de patru ori despre rugăciune, vom vorbi acum despre sfînta rugăciune, care este numită de dumnezeieştii părinţi "maica tuturor faptelor bune". Că precum nu putem trăi fără fără hrană şi apă, aşa nu putem trăi şi nu ne putem mîntui fără rugăciune. Ce este rugăciunea? Rugăciunea este vorbirea noastră directă cu Dumnezeu. Rugăciunea este viaţa noastră în Hristos şi a întregii lumii văzute şi nevăzute. Credinţa în Dumnezeu este izvorul rugăciunii, iar iubirea de Dumnezeu este sufletul ei.
Rugăciunea este îndeletnicirea neîncetată a îngerilor, care slăvesc fără odihnă pe Dumnezeu, cîntînd: Sfînt, Sfînt, Sfînt, Domnul Savaot; plin este cerul şi pămîntul de mărirea Lui...! (Isaia 6, 3). Rugăciunea este cununa de laudă a tuturor sfinţilor din cer, începînd cu Maica Domnului, care se roagă neîncetat înaintea Preasfintei Treimi pentru mîntuirea noastră, a celor de pe pămînt.
Însuşi Duhul Sfînt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, spune Apostolul Pavel (Romani 8, 26). Ba, Însuşi Fiul lui Dumnezeu se roagă Tatălui zicînd: Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una precum sîntem şi Noi! (Ioan 17, 11).
Astfel tot cerul este în neîncetată rugăciune de laudă, de mulţumire şi cerere înaintea Tatălui, începînd cu Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos pînă la îngerii cei mai de jos. Toţi laudă, "pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfînt, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită". Toţi se închină şi mulţumesc lui Dumnezeu pentru răscumpărarea neamului omenesc prin întruparea, moartea şi învierea Fiului Său. Toţi se roagă pentru mîntuirea noastră şi a întregului neam omenesc.

Rugăciunea deci, este viaţa, lucrarea, şi bucuria veşnică a tuturor îngerilor şi sfinţilor din cer.

Dar şi pe pămînt, rugăciunea de laudă, de mulţumire şi de cerere, formează lucrarea de căpetenie a creştinilor, a călugărilor, a mamelor, a copiilor, şi a întregii creaţii. Slujbele din biserică, în frunte cu Sfînta Liturghie, formează cea mai înaltă rugăciune şi jertfă de laudă şi de mulţumire adusă de oameni lui Dumnezeu, în numele întregului univers. Apoi rugăciunile neîncetate din casele lor, formează al doilea imn de laudă, de mulţumire şi de cerere înaintea Preasfintei Treimi, după jertfa cea fără de sînge a Sfintei Liturghii.
După cuvîntul proorocului David, toată zidirea laudă pe Dumnezeu, Creatorul ei, şi păsările văzduhului şi peştii mărilor şi animalele pămîntului şi stelele cerului şi soarele şi luna şi norii şi vînturile toate cele de sub cer (Psalm 148). Toate în frunte cu oamenii de pe pămînt şi cu sfinţii şi îngerii din cer sînt în neîncetată rugăciune întru slava Preasfintei Treimi, pentru că rugăciunea de laudă şi de mulţumire este însăşi viaţa lumii văzute şi a celei nevăzute.

Iubiţi credincioşi,

Să vedem cum ne învaţă Domnul să ne rugăm în Evanghelia de astăzi. După ce Mîntuitorul a înmulţit cele cinci pîini şi doi peşti prin rugăciune şi binecuvîntare şi a hrănit cu ele atîtea mii de oameni, ca să ne înveţe şi pe noi a face toate cu rugăciune, a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să meargă înaintea Lui, la celălalt ţărm... (Matei 14, 22). De ce i-a trimis Hristos pe ucenici să meargă noaptea singuri pe mare? Ca să se deprindă şi ei a se ruga mai mult lui Dumnezeu, mai ales în vreme de primejdie, şi ca să se înveţe a se lupta cu valurile şi furtuna ispitelor acestei vieţi, căci marea este imaginea lumii lovite de răutate, de păcate, de boli, de necredinţă, de ură şi de tot felul de păcate.
Dar în timp ce apostolii erau singuri în corabie şi se luptau cu valurile mării, Iisus Hristos a liberat mulţimea şi S-a suit în munte ca să Se roage deosebi. Şi, făcîndu-se seară, era acolo singur (Matei 14, 23). Rugăciunea în linişte şi singurătate, este cea mai înaltă rugăciune. Este rugăciunea sfinţilor, a sihaştrilor, a călugărilor şi a celor mai rîvnitori creştini. Ea se face în totală reculegere şi singurătate, mai ales noaptea cînd nimeni nu te vede şi nimic nu-ţi poate fura gîndul şi simţirea inimii de la rugăciune. Aceasta se cheamă şi rugăciunea inimii, pentru că izvorăşte din inimă şi se urcă cel mai repede la cer.
Mîntuitorul, ca Dumnezeu, nu avea nevoie să se retragă la linişte şi în singurătate pentru a se ruga Tatălui ceresc, căci El vedea şi vorbea faţă către faţă cu Tatăl. Dar obişnuia uneori să se roage singur, mai ales noaptea, precum făcea de obicei pe Muntele Taborului şi în Grădina Ghetsimani, ca să ne înveţe şi pe noi a iubi mai mult rugăciunea în linişte şi cea din timpul nopţii decît cea din timpul zilei. Sfinţii Părinţi numesc rugăciunea de noapte "de aur" pentru că noaptea mintea se poate ruga fără gînduri şi imaginaţii. În schimb, rugăciunea de dimineaţă o numesc "de argint" fiind amestecată cu oarecare griji şi gînduri, iar cea din timpul zilei o numesc "de aramă" pentru mulţimea grijilor şi a gîndurilor pămînteşti care slăbesc mult puterea rugăciunii.
Prin rugăciunea de pe munte, Domnul ne îndeamnă la cea mai înaltă rugăciune individuală, numită de unii Sfinţi Părinţi "rugăciunea minţii şi a inimii". Iar, cînd sîntem trimişi pe cale sau grijile vieţii ne înconjoară corabia inimii ca nişte valuri, atunci să ne rugăm cu rugăciunea apostolilor loviţi de furtună pe mare. În aceste momente, creştinii trebuie să repete psalmii lui David, să facă rugăciuni scurte pe de rost sau, mai ales, să repete cu atenţie şi simţire rugăciunea inimii: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul". Aceasta este cea mai înaltă rugăciune personală ortodoxă practicată de mulţi sfinţi şi sihaştri, adică repetarea deasă, neîncetată şi tainică a numelui lui Iisus Hristos. Se cheamă şi "rugăciunea inimii".
Ne spune Evanghelia că în a patra strajă a nopţii, adică pe la orele trei în zorii zilei, a mers Domnul la ucenicii Săi, umblînd pe mare ca pe uscat. Cînd L-au văzut ucenicii de departe, "de frică au strigat", adică s-au rugat, crezînd că ar fi vreo arătare de noapte. Aceasta ni se întîmplă şi nouă. Cînd mergem noaptea singuri pe întuneric, pe cărări necunoscute de păduri şi ni se pare că auzim sau vedem vreo nălucire sau animale sălbatice, facem ca şi ucenicii Domnului, adică de frică strigăm, ne rugăm, facem semnul crucii, zicem rugăciuni scurte cu credinţă, din toată inima şi îndată scăpăm de primejdie.
Domnul însă i-a liniştit pe apostoli prin cuvintele: Îndrăzniţi! Eu sînt, nu vă temeţi! Petru atunci, cuprins de îndoială, s-a rugat, zicînd: "Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe apă!" "Vino!" i-a răspuns Domnul. Dar pe cînd mergea el pe valuri către Hristos, "văzînd vîntul cel tare", s-a biruit de frică şi îndoială şi a început a se afunda. În clipa aceea a strigat: "Doamne, mîntuieşte-mă!" Iar Domnul l-a apucat de mînă şi l-a mustrat: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? (Matei 14, 30-31).
Vedeţi, fraţilor, urmările rugăciunii făcute cu îndoială şi cu puţină credinţă? În vreme de primejdie şi ispită nu te ajută decît în parte. Oare nu tot aşa se roagă mulţi din credincioşii noştri? "Doamne, dacă eşti Tu cu adevărat în cer şi în inima mea, ajută-mi să vin la Tine! Ajută-mi să fac minuni în numele Tău! Ajută-mi să reuşesc la examene şi la servici! Ajută-mi să biruiesc pe vrăjmaşii mei şi-mi împlineşte dorinţa mea!" O asemenea rugăciune făcută cu îndoială, fără credinţă vie, din interes şi mai mult pentru lucruri pămînteşti nu este primită la Dumnezeu şi cu greu ni se împlineşte cererea.
Să fugim de o asemenea rugăciune lipsită de credinţă, îndoielnică, pe care o facem numai la nevoie, cînd apa necazurilor ne este pînă la gură! Da, să ne rugăm pentru orice avem nevoie în viaţă, dar mai întîi să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate darurile ce ni le-a dat; apoi să-L lăudăm că în veac este mila Lui şi apoi să-I cerem iertarea păcatelor şi mîntuirea. La urmă să cerem Domnului şi cele de nevoie vieţii şi să zicem: "Doamne, facă-se voia Ta!" nu voia mea, precum ne învaţă "Tatăl nostru".
Iar cînd sîntem în primejdie de moarte, sau pe masa de operaţie, sau într-o grea încercare, atunci să facem rugăciuni scurte, de cîteva cuvinte, rostite cu glas sau în taină, din adîncul inimii, cu lacrimi şi credinţă. Adică să strigăm ca şi Petru, cînd se îneca: "Doamne, mîntuieşte-mă!"; "Doamne, ajută-mi!", cum striga femeia cananeeancă şi "Doamne miluieşte-mă!" Sau să repetăm mereu "Tatăl nostru", Crezul, un stih din psalmi, ori rugăciunea monahilor: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!"
Iubiţi credincioşi,
Nimeni nu poate trăi, nu se poate izbăvi de necazurile vieţii şi nu se poate mîntui fără credinţă tare în Dumnezeu şi fără rugăciune vie, continuă, neîncetată, cum ne învaţă Sfîntul Apostol Pavel: Rugaţi-vă neîncetat! (I Tesaloniceni 5, 17).
De veţi merge regulat la biserică şi veţi asculta cu evlavie sfintele slujbe, mai ales Sfînta Liturghie, multe daruri veţi primi în viaţă şi de grele ispite şi păcate veţi fi izbăviţi. De veţi creşte copiii în frica lui Dumnezeu şi veţi face casele dumneavoastră locaşuri de rugăciune şi de laudă lui Dumnezeu, iar nu case de ceartă, de beţie şi de păcate, vă va da Domnul zile îndelungate, reuşită în toate cele de folos şi mîntuire. Iar de veţi păşi pe marea vieţii cu îndoială, fără credinţă, fără rugăciune şi cărţi sfinte de călăuză, fără biserică şi duhovnici buni, fără spovedanie şi împărtăşanie regulată, vă veţi îneca în marea păcatelor şi veţi pierde mîntuirea sufletului.
Să-l rugăm pe Domnul nostru, Iisus Hristos să ne întărească credinţa, să ne înveţe cum să ne rugăm, să ne dea vreme de rugăciune şi lacrimi de pocăinţă ca să ne închinăm şi noi cu Apostolii, zicînd: Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu! Tu eşti Mîntuitorul şi Salvatorul lumii! Mîntuieşte-ne să nu pierim, că după Tine suspină toată făptura! Amin.

Parohia Stoienoaia

noreply@blogger.com (Pr.Mihai Postelnicu) — Mon, 19 Jul 2010 14:06:00 +0000

Istoricul Bisericii Stoienoia
cu hramul
” Nasterea Maicii Domnului”

Aceasta Sfanta si Dumnezeiasca Biserica cu hramul” Nasterea Maicii
Domnului”nu se stie in ce an a fost ridicat intai din lemn iar in anul 1810 a fost pus pe temelie de zid de Doftorul Constantin Darvari pe mosia dumnealui ce o avea ca zestre de la socrul sau stolnicul Stoian. Mai tarziu urmasii dotorului Darvari,cum se poate vedea si din chipurile ctitoresti,au mai reparat sfanta biserica.
Vitregia vremurilor a cuprins si aceasta sfanta casa a Domnului
lasand-o aproape in paragina timp de 25 de ani,pana cand in anul 1925 satenii impreuna cu preotul Vili Apostolescu au inceput repararea asestui locas fiind ajutati de doctoral C.Constantinescu si sotia sa Eufrosina impreuna cu sora dumneaei Elena Darvari,stranepoate ale vechilor ctitori si vlastare din vestitul neam al Buzestilor,sfintirea avand loc in anul1927,luna mai,data 29 de Patriarhul Miron primul patriarh al Romaniei .
A fost repictata in anul 1983 de pictorita Elena Vasilescu,si preot paroh Misu Radu.
In anul 2000 tencuiala exterioara si invelitoarea de tabla au fost refacute de preotul paroh Mihai Postelnicu .
In anul 2008 preotul paroh Mihai Postelnicu a primit din partea unei comunitati din Paldau ,Austria patru clopote in greutate totala de 1800 kg turnate la Graz in anul 1922,
Impreuna cu comunitatea locala ,primar Stanciu Stefan, consilierii primariei , primarul orasului Voluntari Florentin Costel Pandele,Generalul Gabriel Oprea si Generalul Puiu Iordanescu am ridicat un asezamant social”SfintiiArhangelii Mihail si Gavriil”si o noua cloptnita pentru cele patru clopote primite ca donatie.
Aceasta clopotnita a fost sfintita de pe data de 8 noiembrie 2008 de Prea Sfintitul Varsanufie Prahoveanul insotit de parintele protopop Paun Constantin.

Acatistu Sfantului Ilie si rugaciuni inchinate Sfantului Ilie

noreply@blogger.com (Pr.Mihai Postelnicu) — Mon, 19 Jul 2010 14:06:00 +0000

ACATISTUL SFANTULUI PROOROC ILIE

(20 IULIE)

Rugaciunile incepatoare :

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.
Condacele si IcoaseleCondacul 1 :Tu, cel ce ai fost alesul Domnului pentru intoarcerea lui Israel de la inchinarea lui Baal, aspru mustrator al imparatilor nelegiuiti stralucind cu vapaia ravnei pentru Dumnezeu atottiitorul, cu sfintenia vietii si a minunilor, cel ce te-ai ridicat cu trupul la ceruri si vei veni inaintea celei de a doua veniri a lui Hristos, lauda iti aducem tie, profetule al lui Dumnezeu Ilie, tu, care ai mare indrazneala catre Domnul, slobozeste-ne pe noi din toate nevoile si necazurile cu rugaciunile tale, pe noi cei ce-ti cantam : Bucura-te, Ilie, marite prooroc si inaintemergator al celei de a doua veniri a lui Hristos !Icosul 1 :Inger vietuitor in trup te-ai aratat, proorocule, prin ravna cea pentru Dumnezeu si prin viata ta curata; caci inca prunc fiind, parintele tau, Sovah, vazut-a ingeri luminati cu tine vorbind, cu foc infasurandu-te si cu vapaie hranindu-te, aratand astfel ca ravna ta e fierbinte pentru Dumnezeu si ca puterea graiurilor si a vietii tale e ca o lumina neprihanita; pentru aceea, cu uimire graim tie unele ca acestea :Bucura-te, cel ce din veac ai fost ales a sluji pentru mantuirea fiilor lui Israel;Bucura-te, cel ce inca din pantecele maicii tale ai fost ales vestitor al adevarului si al bunei cinstiri a lui Dumnezeu;Bucura-te, cel ce asupra caruia s-a descoperit preaslavita aratare, ce a minunat pe parintele tau;Bucura-te, cel ce din tinerete ai iubit curatia feciorelnica si tacerea;Bucura-te, cel ce ai urat desertaciunile lumii si toate bucuriile ei, iar sufletul tau in intregime l-ai inchinat lui Dumnezeu;Bucura-te, cel ce cu lumina intelepciunii de Dumnezeu ai fost luminat si cu invatatura temerii de Dumnezeu din pruncie ai fost adapat;Bucura-te, Ilie, marite prooroc si inaintemergator al celei de a doua veniri a lui Hristos !Condacul 2 :Vazand nelegiuire si razvratire in Israel, preamarite profetule, te-ai intristat cu duhul si in ravna pentru slava lui Dumnezeu te-ai aprins, pentru ca fiii lui Israel se inchinau la idolii cei urati si de Dumnezeu cel adevarat se indepartau, Caruia toate ostile ceresti cu cutremur Ii cantau : Aliluia !Icosul 2 :Mintea intunecandu-si cu pornirile cele rele, Ahab, imparatul cel ce facea faradelege, lepadandu-se de adevaratul Dumnezeu, Atottiitorul, si inchinandu-se josnicului Baal, a inmultit inchinarea la idoli si nelegiuirea in imparatia sa. Iar tu, proorocule, ca un mare ravnitor pentru Dumnezeu, cu indrazneala ai infruntat pe imparat, amenintandu-l, prevestind pedeapsa pentru el si pentru imparatia sa, ca trei ani si sase luni nu va cadea ploaie, nici roua si foamete mare va fi peste tot pamantul. Drept aceea, minunandu-ne de ravna ta si de indrazneala ta cea mare pentru Dumnezeu, cu iubire graim tie :Bucura-te, propovaduitorul neinfricat al adevarului si mare luptator pentru cucernicie;Bucura-te, cel ce cu ravna ta dojenesti toata nelegiuirea;Bucura-te, cel ce ai induplecat pe Domnul indelung-rabdatorul sa nu pedepseasca cu desavarsire pe cei pacatosi;Bucura-te, cel ce cu cuvantul ai incuiat cerul, iar pamantul cel roditor l-ai facut sterp;Bucura-te, cel ce pentru nelegiuirea oamenilor, foamete de trei ani de la Dumnezeu ai cerut;Bucura-te, ca Domnul cel Preainalt te-a trimis la Ahab, precum oarecand pe Moise la Faraon;Bucura-te, Ilie, marite prooroc si inaintemergator al celei de a doua veniri a lui Hristos !Condacul 3 :Cu puterea rugaciunii tale, preaminunate proorocule, in adevar ai incuiat cerul si n-a plouat trei ani si sase luni si a fost mare foamete peste tot pamantul, pana cand, chinuiti de arsita si foamete, cei nelegiuiti s-au intors catre Domnul, pocaindu-se si cu umilinta cantand Lui : Aliluia !Icosul 3 :Avand negraita bunavoire catre tine, proorocule, vrut-a Domnul sa te deosebeasca de fiii cei fara de lege ai lui Israel ca sa nu induri impreuna cu ei foametea si setea si ti-a poruncit sa te duci la raul Cherit, unde corbii te-au hranit, aducandu-ti paine si carne. De aceea, iti aducem laudele acestea :Bucura-te, cel ce cu postul si cu privegherea ai nimicit toate desertaciunile si cugetarile pamantesti;Bucura-te, cel ce cu rugaciuni si ganduri curate, mintea ti-ai inaltat-o spre cele de sus;Bucura-te, marirea patriarhilor si podoaba proorocilor;Bucura-te, lauda celor feciorelnici si marirea cuviosilor;Bucura-te, indrumatorul ierarhilor si taria mucenieilor;Bucura-te, ca ai intors pe calea adevarului pe fiii lui Israel orbiti de nelegiuire si necredinta;Bucura-te, Ilie, marite prooroc si inaintemergator al celei de a doua veniri a lui Hristos !Condacul 4 :Vifor mare, daramand munti, mergea inainte, cand Domnul S-a apropiat de tine in Horeb, proorocule; inca si cutremur s-a facut, dar nu in cutremur S-a aratat Domnul, iar dupa cutremur foc, si nici in foc s-a aratat Domnul; ci, dupa foc, adiind vant racoritor, in el ti S-a aratat Domnul a Carui apropiere simtind, cu vesmant ti-ai acoperit fata, cantand cu frica si bucurie : Aliluia !Icosul 4 :Auzind nelegiuitul imparat Ahab de porunca ta, ca sa aduni toate semintiile lui Israel pe muntele Carmel, unde sa fie adusi si profetii cei mincinosi ai lui Baal, indata trimitand, i-a adunat pe toti si a venit si el acolo. Iar tu, ravnitor de slava lui Dummezeu, dorind sa rusinezi cu desavarsire pe idolii cei urati si sa preaslavesti pe adevaratul Dumnezeu, ai poruncit sa se pregateasca doua altare pentru jertfa, iar foc sa nu le puna, zicand : Adevaratul Dummezeu va fi acolo, Care la rugaciunea noastra ne va asculta, trimitand foc. Auzind acestea, poporul a grait, zicand : bine a zis Ilie, sa fie asa; iar noi, marindu-te, cantam tie :Bucura-te, marele sol al Imparatului ceresc si vestitor al sfintelor Sale porunci;Bucura-te, diamant statornic in ravna si stalp neclintit al bunei cinstiri;Bucura-te, puternice aparator al adevarului si luptator neinvins impotriva vrajmasilor Domnului;Bucura-te, dezradacinatorul necinstei ce sadesti evlavia si curatia;Bucura-te, ravnitor inflacarat al slavei lui Dumnezeu;Bucura-te, ca si in ultimele zile ale lumii acesteia vei propovadui pe adevaratul Dummezeu si vei mustra pe antihristul cel blestemat;Bucura-te, Ilie, marite prooroc si inaintemergator al celei de a doua veniri a lui Hristos !Condacul 5 :Imparateasa Isabela cea fara de lege, cugetand sa te stinga pe tine cel ce esti stea de Dumnezeu luminata, aprinzandu-se de manie asupra ta pentru nimicirea profetilor ei mincinosi a pus la cale ucidere ta. Totodata i s-a impietrit inima, nevoind sa creada in minunile tale, proorocule, nici sa cunoasca pe Adevaratul Dumnezeu, ca sa-I cante Lui : Aliluia !Icosul 5 :Toti israelitenii vazand ca, la rugaciunea ta, foc de la Domnul din cer s-a pogorat peste jertfa ta, preamarite proorocule, de s-a aprins si, mistuind-o pe ea, au ars toate : lemnele, pietrele precum si apa, cazut-au cu fetele lor la pamant, strigand : Cu adevarat Domnul Dumnezeu Acela este Dumnezeul cel adevarat ! Si au crezut oamenii in Dumnezeul ce adevarat, iar pe proorocii cei mincinosi i-au junghiat. Deci slavind pe Atotputernicul Dumnezeu, facatorul de minui, tie, celui ce ai placut lui Dumnezeu, iti cantam unele ca acestea :Bucura-te, cel ce ai dobindit mare indrazneala inaintea Stapanitorului tuturor;Bucura-te, cel ce prin semne si minuni adevarul dumnezeiesc ai intarit;Bucura-te, cel ce inselaciunea demonilor ai rusinat, iar credinta adevarata o ai preamarit;Bucura-te, cel ce pe necredinciosi cu adevarata cunostinta de Dumnezeu i-ai luminat;Bucura-te, cel ce prin turnarea apei de trei ori pe jertfelnic Taina Preasfintei Treimi ai descoperit;Bucura-te, ca toata firea cea fiitoare tie s-a supus, iar focul si apa ti-au fost ascultatoare, slujind tie;Bucura-te, Ilie, marite prooroc si inaintemergator al celei de a doua veniri a lui Hristos !Condacul 6 :Propovaduitor al cunoasterii si cinstirii de Dumnezeu te-ai aratat, proorocule, nu numai intru Israel, ci si intre pagani, caci trimis ai fost de Domnul in Sarepta Sidonului, la o vaduva saraca, hranindu-te pe tine insuti si mai ales pe ea hranind-o in timpul foametei, prin darul facerii de minuni si inmultind faina si uleiul in casa ei, pe tot timpul foametei. Si dupa ce te-ai rugat, sufland de trei ori, ai inviat pe fiul vaduvei, cantand lui Dumnezeu, Celui ce face minuni : Aliluia !Icosul 6 :Stralucind cu mare ravna pentru Dumnezeu Atottiitorul, te-ai intristat foarte, proorocule, pentru ca fiii lui Israel au parasit legamantul, au daramat altarele Lui si au omorat pe profetii Lui. Domnul, insa, pentru mangaierea ta, ti-a vestit ca nu tot Israelul s-a indepartat de la El, ci are inca sapte mii de robi necunoscuti, care nu si-au plecat genunchii inaintea lui Baal. Pentru aceasta, amintindu-ne de ravna ta cea pentru Dumnezeu, iti cantam unele ca acestea :Bucura-te, slujitor credincios si prieten apropiat al Domnului;Bucura-te, chip si lauda binecredinciosilor pastori;Bucura-te, indrumatorul mantuirii si luminatorul celor ce zac intru intuneric;Bucura-te, cel ce imbarbatezi pe aparatorii adevarului si-i intaresti in lupte si suferinte pentru dreptate;Bucura-te, cel ce ardeai ca o flacara serafimica pentru dragostea lui Dumnezeu;Bucura-te, ca si Domnul in toate te-a ascultat si, la rugaciunea ta, toate ti le-a implinit;Bucura-te, Ilie, marite prooroc si inaintemergator al celei de a doua veniri a lui Hristos !Condacul 7 :Domnul cel iubitor de oameni voind sa arate milostivirea Sa pacatosilor ce se pocaiesc, dupa trecerea timpului de foamete profetit de tine, proorocule, prin graiul buzelor tale a trimis ploaie imbelsugata si pasnica pamantului insetat; iar fiii lui Israel invrednicindu-se de aceasta mare milostivire, cu inima umilita si multumitoare au cantat lui Dumnezeu : Aliluia !Icosul 7 :O noua faradelege a adaugat faptelor sale celor rele necinstitul imparat Ahab, cand a poruncit sa-l omoare pe nevinovatul Nabot si a rapit via lui. Drept aceea, mustrand pe imparatul calcator de lege, i-ai profetit, sfinte proorocule, ca, in locul unde a fost omorit Nabot, porcii si cainii ii vor linge sangele, iar pe Isabela, femeia lui o vor manca cainii si toata casa lui va fi nimicita. Cunoscand ca aceasta profetie grozava s-a implinit, ne cutremuram graind tie unele ca acestea :Bucura-te, groaznicule razbunator al asupritilor si asupra celor cu inima impietrita;Bucura-te, aparator tare al orfanilor si al celor napastuiti;Bucura-te, cel ce pedepseeti pe calcatorii sfintelor sarbatori ale Bisericii Ortodoxe;Bucura-te, cel ce ai coborat din domnie pe defaimatorul numelui lui Dumnezeu;Bucura-te, cel ce cu cuvantul nimicesti ca prin traznet gandurile cele rele;Bucura-te, cel ce cunosteai viitorul ca si prezentul, si cele indepartate ca pe cele apropiate le-ai proorocit;Bucura-te, Ilie, marite prooroc si inaintemergator al celei de a doua veniri a lui Hristos !Condacul 8 :Purtare de grija minunata si mai presus de fire ti-a aratat Dommul, proorocule, cand a poruncit corbilor nesatiosi si salbatici sa te hraneasca, in timpul foametei langa riul Cherit, unde iti petreceai timpul in rugaciuni si in cugetare de Dumnezeu, cantand lui Dumnezeu : Aliluia !Icosul 8 :Pe deplin ai fost impodobit cu smerenie, proorocule al lui Dumnezeu; pentru aceasta, pe cei doi sutasi, care cu mandrie au venit la tine cu ostasi ca sa te duca inaintea nelegiuitului imparat Ohozia, tu cu foc i-ai ars; iar pe Avdie, cel ce hranea pe ucenicii profetilor, care cu smerenie a venit la tine, l-ai miluit. Pentru aceasta, iti aducem aceste cantari de lauda :Bucura-te, umilitorul si pedepsitorul celor ingamfati si ocrotitorul si aparatorul celor smeriti;Bucura-te, cel ce esti groaza judecatorilor iubitori de mita si ajutatorul celor ce judeca cu dreptate;Bucura-te, cel ce esti sprijin celor credinciosi si doboratorul dusmanilor nelegiuiti;Bucura-te, cel ce esti imbracat cu platosa intelepciunii si cu dreptatea ca de un scut ai fost aparat;Bucura-te, cel ce cu sabia ravnei de Dumnezeu ai fost inarmat si te-ai ridicat pe aripile infranarii;Bucura-te, cel ce cu credinta ca de un coif al mantuirii ai fost acoperit si cu cununa dragostei prealuminat te-ai incununat;Bucura-te, Ilie, marite prooroc si inaintemergator al celei de a doua veniri a lui Hristos !Condacul 9 :Toata firea omeneasca se minuneaza foarte cum tu, preamarite proorocule, ai mers 40 de zile fara sa mananci si sa bei pana la muntele Horeb, unde te-ai invrednicit de stralucita aratare a lui Dumnezeu Atottiitorul si de preadulcea vorbire cu El cantandu-I cu cutremur : Aliluia !Icosul 9 :Ritorii cei mult-graitori nu se pricep indeajuns si nu inteleg, cum tu cel cu nume mare, Sfinte Ilie, in trup omenesc fiind, asemanator noua in neputinte, ai fost rapit cu trupul la cer prin carul si caii de foc, care ti s-au aratat tie. Deci, minunandu-ne de inaltarea ta la cer, slavim pe Dumnezeu, Cel ce te-a inaltat astfel si cu umilinta te chemam :Bucura-te, cel ce cu minunata infranare ai omorat in tine pe omul cel vechi;Bucura-te, cel ce cu focul ravnei dumnezeiesti, ai ars in tine toata cugetarea cea materiala;Bucura-te, cel ce, ridicandu-te la cer, neamului omenesc veselie ii daruiesti si viata vesnica o intaresti;Bucura-te, cel ce esti insenmat de la Dumnezeu cu cinstea si marirea cea mai presus de fire si mai mult decit proorocii cei vechi ai fost preamarit;Bucura-te, cel ce ai fost intampinat cu bucurie de cetele ingeresti in locasurile ceresti;Bucura-te, ca numele tau in toata lumea se cinsteste si ravna ta pentru Dumnezeu mult se preamareste;Bucura-te, Ilie, marite prooroc si inaintemergator al celei de a doua veniri a lui Hristos !Condacul 10 :Vrand Preabunul Dumnezeu sa mantuiasca poporul lui Israel de inselaciunile lui Baal, te-a ales pe tine, mare proorocule, drept unealta voii Sale sfinte si te-a umplut cu putere dumnezeiasca de a intoarce pe cei fara de lege, de a indrepta pe cei pacatosi, de a lumina pe cei intunecati si pe toti sa-i inveti a canta lui Dumnezeu : Aliluia !Icosul 10 :Zid de aparare fii noua, preasfinte proorocule, mult mijlocind pentru potolirea maniei lui Dumnezeu, Care pe buna dreptate ne pedepseste pe noi pacatosii si netrebnicii cu seceta, foamete, cu vanturi nimicitoare aducatoare de boli, ca, izbavindu-ne din nevoi, sa-ti cantam tie :Bucura-te, cel ce prin rugaciunile tale incui si descui cerurile si trimiti pe pamant, de la Dumnezeu, belsug sau lipsa;Bucura-te, indelung-mijlocitorule inaintea lui Dumnezeu, cel ce trimiti ploi, liniste si roua datatoare de viata pe pamantul amortit;Bucura-te, cel ce potolesti valurile napraznice ale marilor si furtunilor groaznice si cu voia lui Dumnezeu stapanesti tunetele si fulgerele;Bucura-te, cel ce opresti vanturile nimicitoare si feresti oamenii si necuvantatoarele de plagile cele de moarte;Bucura-te, hranitorui orfanilor si al vaduvelor si aparatorul celor milostivi;Bucura-te, cel ce dobori pe prigonitorii hulitori ai credintei adevarate si alungi duhurile necurate de la credinciosii Domnului;Bucura-te, Ilie, marite prooroc si inaintemergator al celei de a doua veniri a lui Hristos !Condacul 11 :Cantare de umilinta iti aducem tie, proorocule al lui Dumnezeu, Ilie; precum ai primit ruga lui Elisei, cand a cerut de la tine, ca puterea ce-o aveai sa treaca asupra lui si inaltandu-te spre cer, i-ai slobozit vesmantul tau, pe care luandu-l a despartit apa, precum si tu odata ai despartit apele Iordanului, mostenind darul lui Dumnezeu ce lucra in tine, asa, acum, acopera-ne si pe noi cu vesmantul milei tale si ne izbaveste de toate nevoile si necazurile, ca sa cantam lui Dumnezeu : Aliluia !Icosul 11 :Aratatu-te-ai ca un luceafar luminos intru Israel, prea laudate proorocule, stralucind asemenea ingerilor cu viata si intelepciunea ta si cu darul facerii de minuni si ai luminat pe oameni cu propovaduirea adevarului dumnezeiesc, alungand intunericul slujirii idolilor; drept aceea, laudandu-te te marim cantand :Bucura-te, stea stralucitoare, ce cu stralucirea ta luminezi toata lumea;Bucura-te, faclie pururea arzatoare, care, arzand, luminezi celor ce stau in intuneric;Bucura-te, cel ce cu mintea si cu duhul intelepciunii ai fost luminat si cu duhul intelegerii si intaririi ai fost imputernicit;Bucura-te, cel ce ai fost luminat cu duhul cunostintei si al smereniei si adapat ai fost cu temerea de Dumnezeu;Bucura-te, cel ce te-ai impodobit cu virtutile cele inalte si cu minunile cele mai presus de intelegere;Bucura-te, cel ce ai implinit pe pamant judecatile Domnului si ai uns pe imparati si prooroci;Bucura-te, Ilie, marite prooroc si inaintemergator al celei de a doua veniri a lui Hristos !Condacul 12 :Mare har ai aflat inaintea lui Dumnezeu, prealaudate proorocule Ilie, caci in viata ta pamanteasca ai proorocit si ai savarsit mari minuni, iar mai pe urma, rapit cu trupul la cer si dupa suirea cea mai presus de fire, te-ai infatisat pe Muntele Taborului unde Domnul S-a schimbat la fata si ai vorbit cu El; si pana astazi nu incetezi a savarsi minuni si a izvori bogatia milelor si a tamaduirilor, celor ce cu osardie te cinstesc, cantand lui Dumnezeu cu credinta : Aliluia !Icosul 12 :Cantand ravna ta cea fierbinte pentru Dumnezeu si viata ta cea ingereasca, precum si minunile tale cele mari si bunavointa lui Dumnezeu aratata pentru tine, lauda aducem tie, mare prooroc Ilie, cel cu nume mare, dar neputand infatisa dupa cuviinta, cinstea si marirea ta, cu umilinta cantam tie unele ca acestea :Bucura-te, chivot al dumnezeiestii mariri si locas preasfintit al Sfintei Treimi;Bucura-te, sfesnic prea luminat al Bisericii neinserate si mireasma cea cu bun miros a raiului dumnezeiesc;Bucura-te, povatuitorul pustnicilor cuviosi iar celor feciorelnici indrumator si ajutator;Bucura-te, cel ce indemni pe cei pacatosi la pocainta si mijlocesti viata vesnica pentru mantuirea intregului neam crestinesc;Bucura-te, cel ce te-ai indulcit de lumina sfintilor si a negraitei slave si pururea preaslavesti pe Dumnezeu;Bucura-te, ca la sfarsitul vremurilor vei arata semne mari si vei savarsi minuni pentru intarirea oamenilor in credinta cea adevarata spre a infrunta pe vrajmasul antihrist;Bucura-te, Ilie, marite prooroc si inaintemergator al celei de a doua veniri a lui Hristos !Condacul 13 :( acest condac se zice de trei ori )O, preaminunate si preainaltate proorocule al lui Dumnezeu Ilie, mare ravnitor pentru slava lui Dumnezeu, cel ce trimiti pe pamant ploile si seceta, belsugul si lipsa, asculta aceasta putina rugaciune, pe care cu evlavie o aducem, si prin mijlocirea ta cea fierbinte catre Domnul Dumnezeu, apara-ne de seceta, de foamete si de bolile cele aducatoare de moarte si daruieste noua buna intocmire a vazduhului si toata imbelsugarea pamantului intarindu-ne in dreapta credinta si viata curata, ca, izbavindu-ne de chinurile cele vesnice, sa ne invrednicim de fericirea raiului cantand lui Dumnezeu : Aliluia !O, preaminunate si preainaltate proorocule al lui Dumnezeu Ilie, mare ravnitor pentru slava lui Dumnezeu, cel ce trimiti pe pamant ploile si seceta, belsugul si lipsa, asculta aceasta putina rugaciune, pe care cu evlavie o aducem, si prin mijlocirea ta cea fierbinte catre Domnul Dumnezeu, apara-ne de seceta, de foamete si de bolile cele aducatoare de moarte si daruieste noua buna intocmire a vazduhului si toata imbelsugarea pamantului intarindu-ne in dreapta credinta si viata curata, ca, izbavindu-ne de chinurile cele vesnice, sa ne invrednicim de fericirea raiului cantand lui Dumnezeu : Aliluia !O, preaminunate si preainaltate proorocule al lui Dumnezeu Ilie, mare ravnitor pentru slava lui Dumnezeu, cel ce trimiti pe pamant ploile si seceta, belsugul si lipsa, asculta aceasta putina rugaciune, pe care cu evlavie o aducem, si prin mijlocirea ta cea fierbinte catre Domnul Dumnezeu, apara-ne de seceta, de foamete si de bolile cele aducatoare de moarte si daruieste noua buna intocmire a vazduhului si toata imbelsugarea pamantului intarindu-ne in dreapta credinta si viata curata, ca, izbavindu-ne de chinurile cele vesnice, sa ne invrednicim de fericirea raiului cantand lui Dumnezeu : Aliluia !Apoi se zice iarasi Icosul intaiInger vietuitor in trup te-ai aratat, proorocule, prin ravna cea pentru Dumnezeu si prin viata ta curata; caci inca prunc fiind, parintele tau, Sovah, vazut-a ingeri luminati cu tine vorbind, cu foc infasurandu-te si cu vapaie hranindu-te, aratand astfel ca ravna ta e fierbinte pentru Dumnezeu si ca puterea graiurilor si a vietii tale e ca o lumina neprihanita; pentru aceea, cu uimire graim tie unele ca acestea :Bucura-te, cel ce din veac ai fost ales a sluji pentru mantuirea fiilor lui Israel;Bucura-te, cel ce inca din pantecele maicii tale ai fost ales vestitor al adevarului si al bunei cinstiri a lui Dumnezeu;Bucura-te, cel ce asupra caruia s-a descoperit preaslavita aratare, ce a minunat pe parintele tau;Bucura-te, cel ce din tinerete ai iubit curatia feciorelnica si tacerea;Bucura-te, cel ce ai urat desertaciunile lumii si toate bucuriile ei, iar sufletul tau in intregime l-ai inchinat lui Dumnezeu;Bucura-te, cel ce cu lumina intelepciunii de Dumnezeu ai fost luminat si cu invatatura temerii de Dumnezeu din pruncie ai fost adapat;Bucura-te, Ilie, marite prooroc si inaintemergator al celei de a doua veniri a lui Hristos !si Condacul intaiTu, cel ce ai fost alesul Domnului pentru intoarcerea lui Israel de la inchinarea lui Baal, aspru mustrator al imparatilor nelegiuiti stralucind cu vapaia ravnei pentru Dumnezeu atottiitorul, cu sfintenia vietii si a minunilor, cel ce te-ai ridicat cu trupul la ceruri si vei veni inaintea celei de a doua veniri a lui Hristos, lauda iti aducem tie, profetule al lui Dumnezeu Ilie, tu, care ai mare indrazneala catre Domnul, slobozeste-ne pe noi din toate nevoile si necazurile cu rugaciunile tale, pe noi cei ce-ti cantam : Bucura-te, Ilie, marite prooroc si inaintemergator al celei de a doua veniri a lui Hristos !

Apoi se citesc aceste rugaciuni :

RUGACIUNE CATRE SFANTUL SI SLAVITUL AL LUI DUMNEZEU PROOROC ILIE

Preamarite si preaminunate proorocule al lui Dumuezeu, Ilie, care ai luminat pe pamant cu viata ta ingereasca, cu ravna ta fierbinte catre Dumnezeu Atottiitorul, cu semnele si cu minunile tale, si cu marea lui Dumnezeu bunavointa fata de tine, fiind ridicat la cer cu trupul intr-un car de foc; invrednicindu-te a vorbi cu Dumnezeu pe Muntele Taborului, in timpul schimbarii Lui la fata, acum salasluind in locasurile raiului si stand in fata tronului Imparatului ceresc, auzi-ne pe noi pacatosii si nevrednicii, care in ceasul acesta stam in fata sfintei tale icoane, si cu umilinta alergam catre mijlocirea ta. Roaga-te pentru noi lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni, sa ne dea noua duhul pocaintei, al izbavirii de pacate si cu atotputernica Sa bunavointa sa ne ajute sa ne departam din calea pacatului, indrumandu-ne spre tot lucrul bun; ca sa ne intareasca in lupta impotriva poftelor si a patimilor noastre, sadind in inimile noastre duhul smereniei, al blandetii, duhul iubirii de aproapele nostru, al bunatatii, al rabdarii, al intelepciunii, al ravnei pentru cuvantul lui Dumnezeu si al izbavirii aproapelui. Nimiceste prin rugaciunile tale, proorocule, naravurile cele rele ale lumii, ce intineaza neamul crestinesc prin necinstirea credintei dreptslavitoare, fata de randuielile Sfintei Biserici, a poruncilor Domnului, prin necinstirea parintilor si a stapanitorilor ce ne stapanesc, aruncand astfel lumea in bezna necinstei, a desfraului si a pierzaniei.Departeaza de la noi, preamarite proorocule, prin mijlocirea ta catre Domnul, dreapta manie a lui Dumnezeu; apara orasele, satele si tara noastra de seceta, de foamete, de furtuni napraznice, de cutremur, de boli si rani aducatoare de moarte, de neintelegeri intre frati, de navalirea asupra noastra a altor neamuri si de razboiul cel dintre noi. Prin rugaciunile tale, preamarite, intareste poporul nostru binecredincios si ajuta-l in toate faptele lui bune. Mijloceste, proorocule al lui Dumnezeu, pastoritilor nostri ravna fierbinte catre Dumnezeu, purtare de grija pentru mantuirea sufleteasca a pastoritilor, intelepciune in purtare si invatatura, cucernicie si tarie in ispite; judecatorilor daruieste-le nepartinire si lepadare de pofta castigurilor, dreptate si mila fata de cei obijduiti; tuturor carmuitorilor purtare de grija fata de supusi, mila si dreapta judecata, iar dreptcredinciosilor supunere si ascultare fata de carmuitori, cum si indeplinirea cu sarguinta a tuturor indatoririlor lor; ca astfel, in pace si cucernicie, sa petrecem veacul acesta. Sa ne invrednicim de impartasirea bunatatilor celor vesnice in Imparatia lui Dumnezeu si a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine cinste si inchinaciune, impreuna cu Tatal cel fara de inceput si cu Preasfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

RUGACIUNE CATRE SFANTUL PROOROC ILIE LA VREME DE SECETA

Te cinstim pe tine proorocule al lui Dumnezeu, Ilie, caci pentru ravna ta intru marirea Domnului Atottiitorului, neputind rabda sa vezi inchinarea la idoli si nelegiuirea fiilor lui Israel, l-ai infruntat pe regele Ahab, calcatorul de lege si pentru pedepsirea acestora prin rugaciune ai cerut de la Dumnezeu foamete de trei ani pe pamantul lui Israel, spre a-l indeparta de idolii netrebnici, pentru ca sa se lase de faradelegi si de nedreptati, sa se intoarca spre unul adevaratul Dumnezeu si spre implinirea sfintelor Sale porunci. In timp de foamete, preaminunate, ai hranit pe vaduva din Sarepta, iar pe fiul ei cel mort, prin rugaciune l-ai inviat. Dupa trecerea timpului de foamete proorocit, ai adunat pe Muntele Carmelului poporul israelit invechit in pacatosenie si lepadare de Dumnezeu si prin rugaciune foc din cer ai dobandit peste jertfa ta, cu aceasta minune intorcand pe Israel catre Domnul. Pe proorocii cei mincinosi ai lui Baal i-ai rusinat, iar dupa aceea, prin rugaciune, cerul iarasi l-ai deschis si ploaie multa pe pamant ai dobandit, iar pe credinciosii din Israel i-ai umplut de bucurie. Catre tine, preafericitul Domnului Ilie, cu umilinta alergam, noi pacatosii si smeriotii, chinuiti de arsita si seceta : Marturisim ca nu suntem vrednici de mila si de harul lui Dumnezeu; mai curand suntem vrednici pe dreptate de amenintarea aspra a maniei Lui cu tot felul de rele boli, necazuri si jale. Caci n-am umblat in frica de Dumnezeu, pe calea poruncilor Lui, ci in poftele desfranarii inimilor noastre, si tot felul de greseli fara de numar am savarsit. Faradelegile noastre ne-au intunecat mintea si nu suntem vrednici a ne arata in fata Domnului si a privi la cer. Marturisim ca si noi ca si vechiul Israel, ne-am indepartat de Domnul Dumnezeul nostru prin faradelegile noastre, si de nu ne inchinam lui Baal si altor idoli netrebnici atunci prin robia patimilor si prin poftele noastre slujim idolului; prin patima imbuibarii si a poftelor slujim idolului lacomiei si al trufiei, idolului mandriei si al ingamfarii si mergem pe urmele impotrivirii fata de Dumnezeu prin naravuri rele si slujim duhului pierzator al veacului. Marturisim, ca pentru aceea s-a inchis cerul ai s-a facut ca arama, fiindca s-au inchis inimile noastre in fata milei si iubirii adevarate fata de aproapele nostru. Pentru aceea pamantul s-a uscat si s-a facut neroditor, fiindca nu aducem Domnului nostru roadele faptelor bune. De aceea, nu ne da ploaie si roua, fiindca nu avem lacrimi de umilinta si roua datatoare de viala a eugetului catre Dumnezeu. De aceca s-au vestejit toate bucatele si toata iarba campului fiindca s-a uscat in noi tot gandul cel bun. De aceea s-a intunecat vazduhul pentru ca mintea noastra s-a intunecat de ganduri rele, iar inima noastra s-a intinat de poftele faradelegii. Marturisim ca si tie, proorocul Domnului suntem nevrednici a ne ruga. Caci tu, om fiind, asemanandu-te noua prin patimi, cu viata ta asemenea ingerilor te-ai facut si ca unul fara trup ai fost inaltat la cer; iar noi prin faptele si gandurile noastre rusinoase, sufletul nostru deopotriva trupului l-am facut. Tu prin post si priveghere i-ai minunat pe ingeri si pe oameni, iar noi ne-am facut robi necumptarii si poftelor. Tu ravneai la slava lui Dumnezeu, noi insa, ne departam de slavirea Domnului si Creatorului nostru si ne rusinam a marturisi preamarit numele Lui. Tu ai starpit necinstea si deprinderile rele, iar noi ne robim naravurilor lumii potrivnice Domnului mai vartos decit poruncilor Lui si a randuielilor Bisericii. Si cate pacate si nedreptati n-am savarsit noi pacatosii ! Prin pacatele noastre am istovit indelunga rabdare a Domnului. Pentru toate acestea dreptul Judecator s-a maniat pe noi si in mania Lui ne-a pedepsit. Deci, cu indrazanala mare fata de Dumnezeu si nadajduind in iubirea ta fata de neamul omenesc, cutezam a te ruga, marite proorocule. Milostiv fii fata de noi nemernicii si nevrednicii, roaga pe Atotbunul Dumnezeu sa nu se manie pe noi pana in sfarsit, ca sa ne piarda pentru faradelegile noastre, ci sa ne trimita pamantului insetat ploaie imbelsugata si curata si sa ne daruiasca roada bogata si bunaintocmirea vazduhului; mijloceste mila Imparatului ceresc, dar nu pentru noi pacatosii si nevrednicii, ci pentru alesii robii Lui care nu si-au plecat genunchii in fata lui Baal al lumii acesteia, pentru blandetea si curatia copiilor, pentru dobitoacele cele necuvantatoare si pentru pasarile cerului, care indura din pricina faradelegilor noastre si pier de foame, de arsita si de sete. Dobandeste pentru noi prin rugaciunile tale bine-placute lui Dumnezeu : duhul pocaintei si al smereniei, duhul blandetii si al infranarii, al iubirii, al rabdarii, al temerii de Dumnezeu si al bunei cinstiri, ca astfel, intorcandu-ne de la caile necinstei la calea cea dreapta a faptelor bune, sa umblam in lumina poruncilor Domnului si sa ajungem la bunurile fagaduite noua, binecuvantand pe Cel fara de inceput Dumnezeu-Tatal, pe iubitorul de oameni Unul-Nascut Fiul Sau si pe sfintitorul Duh Preasfant, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Sfantul si marele prooroc Ilie

noreply@blogger.com (Pr.Mihai Postelnicu) — Mon, 19 Jul 2010 13:48:00 +0000

Sfântul si marele Profet Ilie, acest inger intrupat in carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide si inchide cerurile, era de origine din Tesvi in Galaad. Traditia apocrifa, care a transmis aceste detalii despre nasterea Profetului, precizeaza ca el era din tribul lui Aaron si deci era Preot. Dar nu se gaseste nici o urma despre acestea in relatarea Scripturii pe care o rezumam in cele ce urmeaza (cf. III Regi 17-20 ; IV Regi 1 si 2).
Se spune ca la nasterea sa tatal sau a vazut oameni imbracati in alb invelindu-l in scutece de foc si, dându-i numele, i-au dat sa manânce o flacara, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul intregii sale vieti. Inca din copilarie, tinea strict toate poruncile Legii si se tinea in permanenta in fata lui Dumnezeu printr-o feciorie indiferenta, post neîncetat si rugaciune arzatoare, care ii facura sufletul ca focul si facura din el modelul vietii manastiresti.
Pe vremea când Ahab a urcat pe tronul regatului din Nord, aflat in schisma inca din vremea lui Ieroboam, lipsa de piosenie si depravarea predecesorilor sai ajunse la culme. Incurajat de sotia sa, respingatoarea Izabel, el ii persecuta pe Profeti si pe toti oamenii ramasi credinciosi lui Dumnezeu si se inchina idolilor Baal si Astarte. Profetul Ilie se duse atunci la rege si ii spuse : "Domnul e viu, Dumnezeul Armatelor, Dumnezeul lui Israel, in fata caruia stau astazi ! Nu, nu va fi in acesti ani nici roua nici ploaie decât prin cuvânt din gura mea ! ". La cuvintele Profetului o secete groaznica se abatu atunci, ca febra, asupra pamântului : totul fu secat, devastat, ars ; barbatii, femeile, copiii, animalele domestice si animalele salbatice, toate mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau si nimic nu scapa urgiei ingaduite de Dumnezeu, cu speranta ca foametea va face pe poporul lui Israel sa se caiasca si sa se intoarca la credinta.
Din porunca lui Dumnezeu, Profetul, acoperit cu o piele de oaie si invesmântat cu piele de vitel, parasi tinutul lui Israel si se duse la râul de Chorrath (Kerrith), aflata dincolo de Iordan (dupa traditia bisericeasca, in acest loc a fost ridicata apoi manastirea Hozeva, care mai exista si astazi, si unde a trait si sfantul Ioan Iacob Hozevitul). Se adapa cu apa cascadei iar Domnul ii trimise corbi - animale pe care evreii le considerau impure si care aveau reputatia unei mari cruzimi fata de progeniturile lor - pentru a-i duce pâine dimineata si carne seara, ca sa trezeasca in profet mila pentru poporul care suferea. Când cascada seca si ea, Dumnezeu isi trimise slujitorul sau la Sarepta din Sidon, lasându-l sa vada de-a lungul drumului efectele dezastruoase ale secetei, pentru a trezi inca o data in el mila. Ilie ajunse la o vaduva saraca, pagâna, care aduna lemne pentru a coace pâine pentru ea si fiul sau. In ciuda saraciei in care se afla, ea puse inainte de toate datoria ospitalitatii si indata ce Profetul i-o ceru, ea ii pregati o pâine, cu faina si uleiul pe care le mai avea. Primi fara intârziere rasplata ospitalitatii sale : la cuvântul Profetului, covata sa cu faina si urciorul sau cu ulei nu se mai golira pâna la revenirea ploii. Trecusera câteva zile de când Ilie era gazduit la aceasta vaduva când iata ca fiul ei muri. Cum femeia, in durerea ei, il acuza pe omul lui Dumnezeu ca ar fi adus nenorocirea asupra casei ei, Ilie il lua pe copil, il urca la etaj acolo unde locuia el si dupa ce a suflat de trei ori asupra trupului neinsufletit chemându-l cu strigate puternice pe Dumnezeu, el il inapoie pe tânarul baiat viu mamei sale, profetind astfel invierea mortilor.
Seceta isi abatuse nenorocirea peste tot tinutul de peste trei ani si mare parte din populatie fusese deja decimata ; dar Dumnezeu, respectând juramântul Profetului sau, nu voia sa isi arate mila mai inainte ca Ilie sa fi inteles ca el nu doreste moartea pacatosilor ci intoarcerea lor la credinta (cf. Iezechiel 33 :11). Il trimise deci pe Profet la regele Achab, pentru a-i anunta ca urgia avea in curând sa inceteze. Ilie se arata in fata regelui care ramase surprins sa il vada venind, liber, pe cel pe care il cautase peste tot cu slugile sale si il invita sa adune pe tot poporul lui Israel pe muntele Carmel ca martor al confruntarii sale cu cei 450 de profeti ai lui Baal si cei 400 de profeti ai padurilor sacre intretinuti de infama Izabel. Cind toata lumea fu adunata, Ilie zise falsilor profeti : " Pâna când veti schiopata in genunchi ? Daca Domnul este Dumnezeu, mergeti dupa el ! Daca este Baal, atunci duceti-va la el ! ". El ceru ca doi tauri sa fie pregatiti pentru sacrificiu si sa fie asezati pe rug, dar fara sa aprinda focul si ii lasa pe falsii profeti sa aduca primii sacrificiul. Acestia il invocara cu strigate pe Baal, taindu-si carnea, din zori pâna in seara, dar in zadar. Ilie râdea de ei, incurajându-i sa strige mai tare, de teama ca zeul lor sa nu fi adormit sau sa nu fie ocupat cu alte treburi. La venirea serii, Profetul inalta un Altar cu 12 pietre, reprezentând cele 12 semintii ale lui Israel, sapa un sant larg in jurul Altarului, pe care pusese taurul jupuit de piele, si porunci sa fie varsata, in trei rânduri, apa din belsug peste victima, astfel incât sa se umple santul. Apoi adresa spre cer un strigat puternic, invocându-l pe Dumnezeul lui Abraham, lui Isaac si al lui Iacov. Pe data coborî foc din cer, devorând jertfa, lemnul si apa. Tot poporul cazu atunci cu fata la pamânt strigând : " Cu adevarat Domnul este singurul Dumnezeu ". Din porunca lui Ilie, falsii profeti fura prinsi si omul lui Dumnezeu le taie beregata cu propriile sale mâini la râul Cison. El il anunta apoi pe Achab ca seceta avea in curând sa inceteze, apoi urca in vârful Carmelului si, plecându-se asupra pamântului, cu capul intre genunchi si mintea adunata in inima, incepu sa se roage. De sapte ori trimise pe slujitorul sau sa priveasca orizontul, in directia marii, iar a saptea oara un norisor isi facu aparitia, cerul se intuneca si ploaie cazu din belsug, raspândind pe pamânt binecuvântarea cereasca.
Când regina Isabel afla de masacrul profetilor sai, se enerva cumplit si se jura sa se razbune. Ilie, care nu se temuse de multimea falsilor profeti, fu parasit de harul lui Dumnezeu si cuprins de lasitate se ascunse in Bersabeea in pamântul lui Iuda. Epuizat de cât mersese in pustiu, se aseza la umbra unui copac si ii ceru lui Dumnezeu sa ii ia viata inapoi. Un Inger al Domnului i se arata atunci cu o pâine si un urcior de apa. Acest ajutor dumnezeiesc il facu sa isi reimprospateze fortele si putu sa mearga 40 de zile in pustiu, pâna la muntele lui Dumnezeu, Horeb (vârful muntelui Sinai, pe acelasi loc unde Dumnezeu i se aratase lui Moise, cf. Exod 33). Intra in adâncul stâncii in care se ascunsese in trecut Moise si Dumnezeu ii vorbi noaptea. Ilie raspunse : " Sânt plin de sârguinta pentru Domnul atot-puternic caci fiii lui Israel au parasit legamântul Tau, au doborât Altarele tale si Ti-au ucis Profetii, am ramas singur iar ei incearca sa imi ia viata ". Dumnezeu ii porunci sa iasa si sa stea pe munte pentru a-l vedea. Se facu atunci o furtuna puternica, muntii fura despicati iar stâncile sparte, dar Domnul nu era in furtuna ; iar dupa furtuna, un cutremur, dar Domnul nu era in cutremur ; un foc, dar Domnul nu era in foc. Dupa foc se auzi o adiere usoara. Cum o auzi, Ilie isi ascunse fata cu haina sa si se tinu sub pestera, caci Dumnezeu era in adierea usoara. Domnul ii spuse ca, departe de a fi singurul dintre drepti, alti sapte mii de Israeliti nu isi plecasera genunchii in fata lui Baal si ii porunci sa se intoarca pe acelasi drum pentru a unge pe Hazael ca rege al Siriei si pe Iehu ca rege al lui Israel, apoi pe Elisei ca urmas. Gasindu-l pe Elisei ocupat cu aratul pamântului cu 12 perechi de boi, Ilie isi arunca peste el haina lui facându-l discipolul sau (cf. 14 iunie)
Regele Achab continua insa cu faptele sale lipsite de piosenie si pusese stapânire pe vita-de-vie a lui Nabot din Yizreel , cerând - la sfatul lui Isabel - ca acesta sa fie omorât. Profetul Ilie, care nu se mai manifestase pentru o vreme, fu trimis de Domnul in Samaria si spuse regelui : " Chiar pe locul in care câinii au lins sângele lui Nabot câinii vor linge si sângele tau iar prostituatele se vor lafai in sângele tau ". El mai spuse ca nefericirea avea sa se abata peste toata casa lui Achab, câinii aveau sa sfâsie trupul lui Isabel pe zidul de fata de la Yizreel. La aceste cuvinte, regele fu cuprins de cainta : isi sfâsie hainele, se imbraca cu un sac si tinu post. Domnul aproba pocainta lui si anunta prin Profetul sau ca nu va da frâu liber mâniei Sale decât sub domnia fiului sau.
Achab muri la putina vreme iar fiul sau, Ohozias , om superstitios, lua prelua puterea. Cazând bolnav trimise soli in cautarea unui oracol pe lânga Baal Zebud la Egron (Akkaron). Profetul Ilie se prezenta in fata solilor, anuntând ca regele nu se va mai scula. Când transmisera acest mesaj, descriindu-l pe Profet, regele intelese ca era vorba de Ilie si trimise o armata de 50 de oameni pentru a-l aresta. Dar in doua rânduri, din porunca Profetului, un foc coborî din cer si ii mistui pe soldati. Al treilea ofiter il ruga sa il crute iar Ilie il asculta si se duse la rege, anuntându-i chiar el ca avea sa moara pentru ca ceruse ajutor de la falsii zei. Ohozias nmuri intr-adevar la câteva zile iar fratele sau Ioram deveni rege al lui Israel. In timpul celor 12 ani ai domniei sale el suprima cultul lui Baal, dar nu facu sa inceteze pacatul lui Ieroboam care daduse nastere schismei in rândul poporului lui Dumnezeu si incurajase idolatria. De aceea Dumnezeu abatu necazul asupra casei sale si indeplini profetia facuta de Ilie in timpul lui Achab : Iehu lua puterea in urma unei conspiratii impotriva lui Ioram si, intrând el in orasul Yizreel, Isabel fu omorâta aruncata din inaltul unei ferestre. Sângele sau se scurse pe zid iar câinii ii mâncara trupul mai inainte ca ea sa fi putut fi ingropata.
Dupa 15 ani de profetii, indeplinind misiunea pe care i-o incredintase Dumnezeu, Ilie se duse de la Galgalla Bethel, insotit de Elisei care nu voia sa isi paraseasca invatatorul. De acolo se dusera la Ierihon. Ajuns pe malul Iordanului, Ilie isi lua haina din piele de oaie, o infasura si lovi apele, care se despartira pentru a-i lasa sa treaca pe uscat. Când Elisei ii ceru sa primeasca indoita parte din harul sau profetic, Ilie ii raspunse : " Daca ma vei vedea pe când voi fi inaltat la cer, asa ti se va da ". Si pe când mergeau ei astfel prin pustiu taifasuind, un car de foc tras de cai scaparatori aparu intre ei. Ilie urca in car si fu "ca" luat in cer (Parintii au subliniat ca acest " ca ", adaugat in versiunea Septanta arata ca Ilie nu a fost dus cu trupul la Cer, fapt imposibil inainte de invierea si inaltarea lui Hristos, dar ca a scapat mortii, precum Enoh si a fost retinut de Dumnezeu intr-un loc necunoscut, pâna in ultima zi), intr-un rotocol, in timp ce Elisei striga : " Parinte, Parinte, carul lui Israel si caii sai ! ". El lua haina Profetului care cazuse peste el si lovind apele de doua ori putu sa traverseze Iordanul, salutat de Fiii Profetului care strigau : " Duhul lui Ilie s-a lasat asupra lui Elisei ! ".
Astfel inaltat in inaltimi cu trupul, Profetul Ilie prefigura Inaltarea Domnului Nostru Iisus Hristos iar prin trimiterea hainei sale peste discipolul sau, el vestea coborârea Sfântului Duh in ziua Rusaliilor (cf. Sfântul Roman Melodul, Condacul Profetului Ilie, 33).
Reprezentant de vaza al ordinului profetic ajuns prin râvna sa pe culmea cea mai de sus a virtutii, Ilie fu judecat demn de a vedea fata in fata slava Dumnezeului intrupat, alaturi de Moise si de cei trei Apostoli in ziua Schimbarii la fata (cf. Matei 17), care anunta a doua venire a Domnului Nostru Iisus Hristos. Coborând de pe muntele Taborului, discipolii il intrebara pe Domnul daca Ilie trebuia sa vina inainte de invierea mortilor pentru a pune toate lucrurile inapoi cum au fost, dupa cum invata Profetii (Malahia 3 :23). Hristos le raspunse : " Ilie a venit deja si ei nu l-au cunoscut ci l-au tratat dupa cum au vrut ei ", facând aluzie la Sfântul Ioan Botezatorul care venise sa pregateasca propria Lui venire, cu duhul si cu puterea lui Ilie (Luc 1 :17). Asa cum Ioan fu Inaintemergetaroul primei veniri in trup a Fiului lui Dumnezeu, astfel Ilie va fi, se crede, premergatorul celei de a doua veniri, la sfârsitul veacurilor. Traditia ecleziasta a vazut adesea in cei doi martori, care vor muri in ultima lupta împotriva lui Antihrist (Apocalipsa 11), pe Enoh si Ilie, care au fost paziti de moarte in acest scop.

Duminica a 8 a dupa Rusalii

noreply@blogger.com (Pr.Mihai Postelnicu) — Sat, 17 Jul 2010 19:05:00 +0000

Duminica a 8-a dupa Rusalii - Inmultirea painilor -

Ev. Matei 14, 14-22

Şi ieşind, a văzut mulţime mare şi I S-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: locul este pustiu şi vremea iată a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare. Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti. Şi El a zis: Aduceţi-Mi-le aici. Şi poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor

Predica duminica a 8 a dupa Rusalii

noreply@blogger.com (Pr.Mihai Postelnicu) — Sat, 17 Jul 2010 18:59:00 +0000

Predica la Duminica a 8-a dupa Rusalii( Despre datoriile pastorilor sufletesti )

Nu trebuie sa se duca; dati-le voi sa manince (Matei, 14, 16)
Iubiti credinciosi,
In Sfanta Evanghelie de astazi vedem cum Domnul nostru Iisus Hristos a hranit peste cinci mii de oameni numai cu cinci piini si doi pesti. Caci mergind prin Galileea, vestea tuturor cuvintul mintuirii, fiind inconjurat de o mare multime de oameni, barbati, femei cu copii in brate, batrini si bolnavi de tot felul. Toti cautau pe Dumnezeu si erau insetati dupa cuvintele de invatatura ale Mintuitorului. Toti suspinau dupa Mesia si aveau nevoie de pastori duhovnicesti care sa-i invete Sfinta Scriptura, sa-i hraneasca cu cuvinte de mintuire, sa-i scape de robia patimilor si sa-i calauzeasca spre Hristos.
Vazind Domnul popor mult, I s-a facut mila de ei si a tamaduit pe toti bolnavii lor (Matei 14, 14). Iata ca Fiul lui Dumnezeu are mila si de trupurile oamenilor nu numai de sufletele lor. El se milostiveste si de suferintele noastre trupesti si le vindeca, uneori chiar inaintea tamaduirii sufletelor, stiind ca prin aceasta oamenii se intorc mult mai usor la pocainta.
Dar facindu-se seara, au venit la Dinsul ucenicii Lui si I-au zis: Locul este pustiu si vremea a trecut; deci da drumul multimilor, ca sa se duca prin sate sa-si cumpere hrana (Matei 14, 15). Ucenicii, vazind poporul obosit, flamind si insetat, si soarele asfintit, au cerut Mintuitorului sa inceteze cuvintul de invatatura si sa lase multimea sa se intoarca in satele lor ca sa manince si sa se odihneasca.
Oare au gresit ucenicii cu ceva prin aceasta? Nu, nicidecum. Numai ca ei cugetau mai mult omeneste decit duhovniceste. De aceea Mintuitorul a respins propunerea ucenicilor Sai prin aceste cuvinte: Nu trebuie sa se duca!, adica: Nu indepartati oamenii de la voi, ca nu au unde se duce. Iata, sint ca niste oi fara pastori. Sint obositi, bolnavi, flaminzi si insetati trupeste si sufleteste si au nevoie de pastori buni, de cuvinte de mingiiere, de hrana duhovniceasca. Nu trebuie sa se duca de la voi! Dati-le voi ca sa manince!
Auzind ucenicii aceste cuvinte, au spus Mintuitorului Hristos: Nu avem decit cinci piini si doi pesti! Iar Domnul a poruncit: Aduceti-le pe acestea aici la Mine. Apoi Iisus Hristos, privind spre cer, a binecuvintat piinile, iar ucenicii, dupa ce au asezat poporul pe iarba, le-au impartit multimilor piinile si pestii. Dupa ce s-au saturat toti cei ce mincasera, ca la cinci mii de barbati, afara de femei si de copii, ucenicii au strins ramasitele de farimituri, douasprezece cosuri pline (Matei 14, 17-21).
Aceasta mare minune a inmultirii piinilor, s-a savirsit in Galileea, aproape de lacul Tiberiadei. In amintirea ei s-a zidit aici o manastire mica, ce dainuieste pina astazi. Intr-un chip desavirsit minunea inmultirii piinilor se repeta pe pamint de la inceputul zidirii si pina astazi, ca o liturghie permanenta a creatiei. Oare nu hraneste Dumnezeu astazi cu piine si hrana peste cinci miliarde de oameni, cit numara tot pamintul? Si aceasta nu este o minune a inmultirii piinilor, cel putin tot atit de mare ca cea din Galileea, de acum aproape doua mii de ani?
Iubiti credinciosi,
Omul fiind format din doua parti, adica trup si suflet, are in viata si bucurii sufletesti si bucurii pamintesti, are si ispite sufletesti si ispite trupesti. Are nevoie pe pamint de hrana sufleteasca pentru mintuire si de hrana trupeasca materiala pentru a-si mentine viata in trup. Pentru hrana materiala avem parinti care se ingrijesc de copii si le asigura cele necesare vietii. Iar pentru hrana duhovniceasca necesara mintuirii sufletelor, avem parinti duhovnicesti, episcopi, preoti si duhovnici care se ingrijesc de mintuirea credinciosilor incredintati lor de Hristos.
Iata pentru ce a poruncit Mintuitorul ucenicilor Sai: Nu trebuie sa se duca oamenii de la voi; dati-le voi sa manince! (Matei 14, 16) Si care este hrana cu care episcopii si preotii hranesc pe credinciosi?
Cea dintii hrana cu care pastorii Bisericii sint datori sa hraneasca pe credinciosi este invatatura de credinta ortodoxa. Credinta dreapta apostolica este piinea vietii noastre, este temelia Bisericii lui Hristos, este cuvintul viu si neschimbat propovaduit de Fiul lui Dumnezeu si de Sfintii Apostoli si scris cu litere de foc in Sfinta Evanghelie. Credinta curata in Dumnezeu, Cel in Sfinta Treime inchinat si marit, este cuprinsa pe scurt in Crez, este marturisita de doua mii de ani de Biserica Ortodoxa si de sfintii ei slujitori si este aparata cu jertfa a milioane de martiri si cu invatatura tuturor Sfintilor Parinti si Cuviosi.
Fara credinta dreapta, adica ortodoxa, nu putem face nici fapte bune si deci nu ne putem mintui. Credinta adevarata, vie, pe care o marturisim prin cuvint si prin viata noastra, impreuna cu singele mucenicilor stau la temelia Bisericii si a mintuirii noastre. De aceea, cine cauta sa schimbe cu ceva dogmele credintei ortodoxe, sa rastalmaceasca Sfinta Scriptura, sa semene neghina in ogorul semanat si lucrat de Hristos, acela incearca sa puna alta temelie Bisericii. Dupa cuvintele Sfintului Apostol Pavel, unul ca acesta este fiu al gheenei si este dat anatema, adica dat satanei, de Biserica. Printre acestia se numara atit necredinciosii care neaga pe Dumnezeu si urasc Biserica Lui, cit si toti sectantii rupti din sinul Bisericii apostolice care isi fac "bisericutele" lor si se leapada de dreapta credinta, de Sfintele taine, de Cruce, de icoane, de Maica Domnului, de sfinti si rastalmacesc Sfinta Scriptura.
Ierarhii si preotii, ca urmasi directi ai Sfintilor Apostoli, au marea datorie sa apere dreapta credinta si pe credinciosii ortodocsi incredintati lor, ca sa nu fie amagiti de prozelitismul sectar si sa fie tiriti in orice fel de grupari sectare. Preotii, mai ales, au datoria sa faca lectii de catehizare in Duminici si sarbatori, in cadrul sfintelor slujbe, atit la Liturghie si la vecernie cit si in toate ocaziile, sa explice credinciosilor nostri invatatura de credinta ortodoxa, Crezul, Tatal nostru, Fericirile, cele sapte Taine ale Bisericii. Apoi sa combata orice fel de prozelitism sectar, adunarile religioase afara de biserica, vizitele neortodoxe in casele enoriasilor, ca si raspindirea si citirea cartilor anticrestine si sectante, care amagesc pe crestinii slabi si neinformati duhovniceste.
Mai ales astazi, cind sectele de tot felul asalteza Biserica Ortodoxa si pe fiii ei, preotii trebuie sa fie la datorie, sa cunoasca bine Sfinta Scriptura, sa fie modele vii in ochii tuturor, sa propovaduiasca Evanghelia "cu timp si fara timp", sa faca vizite misionare in casele enoriasilor, sa formeze comitete de credinciosi buni ca sa-i ajute in misiune si sa hraneasca poporul lui Dumnezeu cu invatatura curata a Bisericii Ortodoxe. Oricit ar parea de greu, preoti buni sint destui chiar printre cei tineri care, cu ajutorul lui Dumnezeu, fac mult, opresc prozelitismul sectar si intaresc cu cuvintul si fapta dreapta credinta.
A doua hrana duhovniceasca, de aceeasi valoare cu credinta curata, este viata morala in rindul credinciosilor nostri. Dumneavoastra fratilor, ca fii adevarati ai Bisericii lui Hristos aveti mari datorii sa pastrati cu sfintenie credinta ortodoxa pina la moarte, chiar cu pretul vietii. Apoi sa traiti, adica sa puneti in practica invatatura Sfintei Evanghelii, stiind ca, credinta fara fapte bune este moarta (Iacob 2, 17-20). Adica sa fiti oameni de rugaciune, sa traiti in pace cu totii, sa mergeti regulat la biserica, de unde primiti adevarata hrana duhovniceasca; sa faceti milostenie, sa fugiti de desfrinare si de betie, doua grele pacate care stapinesc astazi aproape toata lumea si sa va cresteti copiii in frica si dragostea de Dumnezeu.
Aveti grija de tot si mai ales de fiii si de familia dumneavoastra sa nu cada in cursele cele de multe feluri ale diavolului. Acum s-au inmultit avorturile, certurile in familie, desfriul si divortul. Ba in ultimul timp s-au raspindit la noi filme si chiar carti si reviste pornografice care cad in miinile tinerilor si copiilor nostri si trag pe multi la desfrinare. Parintii in familie, batrinii intelepti si crestinii buni impreuna cu preotii din parohii sint datori in fata lui Dumnezeu sa ajute generatia tinara, pe cei slabi in credinta si lipsiti de educatie crestina, ca sa nu cada in aceste cumplite patimi ce corup societatea noastra.
Credinciosii nu trebuie sa lase totul in grija preotului. Ei trebuie sa ajute pe preot, sa-l intrebe, sa colaboreze, sa-i ceara sfatul ori de cite ori este nevoie si sa asculte cu sfintenie cuvintul lui. Iar daca au vreo indoiala, sa mearga la preotii batrini, la minastiri si la nevoie, chiar la episcopul lor. Viata morala exemplara a preotului si a credinciosilor, ca si colaborarea lor la evanghelizarea parohiei, formeaza un puternic zid de rezistenta impotriva tuturor ispitelor si furtunilor.
Sfintele slujbe facute la timp, dupa rinduiala, cu evlavie si fara graba, hranesc cel mai mult pe credinciosii din satele si orasele noastre. Si daca exista coruri si cintari frumoase la slujbe si predici bune, calde, inspirate din traire, pe intelesul tuturor, slujbele ii intaresc in credinta pe toti, umplu bisericile de credinciosi, atrag la ortodoxie chiar si pe cei ce s-au rupt de Biserica si ii apropie de Hristos pe toti.
Fericite sint asemenea parohii care au preoti buni, cu slujbe si predici frumoase, izvorite din credinta; cu pastori model si mame evlavioase care se jertfesc pentru Dumnezeu si pentru copiii lor. Acolo nu pot fi dezbinari religioase si de familie, nici secte, nici betii, nici alte grele pacate, ci toti vor fi cu un cuget si o inima in sinul Bisericii lui Hristos.
Predica vie este ajutata in parohie si de citirea cartilor ortodoxe. De altfel s-au tiparit numeroase carti de catre Biserica Ortodoxa Romana. Se recomanda sa functioneze la fiecare parohie o biblioteca cu cele mai bune carti de invatatura ortodoxa, care sa se dea enoriasilor la citit, dupa nevoie, cu binecuvintarea preotului. Cele mai bune carti pentru intarirea credintei sint: Sfinta Scriptura sau Biblia, Vietile Sfintilor pe fiecare luna, Despre credinta ortodoxa, Filocaliile, Catehismul, Mintuirea Pacatosilor, Convorbiri duhovnicesti, Pelerinaj la Locuri Sfinte, Patericul Romanesc, carti de explicare a credintei, precum si multe alte scrieri ortodoxe alese. Iar din casele credinciosilor sa nu lipseasca sfintele icoane, Sfinta Cruce, Noul Testament, Ceaslovul, Psaltirea sau macar o carte de rugaciuni.
Toate acestea sporesc credinta in casa si in inimi si hranesc mult pe credinciosii nostri. Iar daca lipsesc slujbele frumoase, predica vie, cartile sfintele si exemplele preotului, indata patrund sectele si dezbinarea in casa si in parohie si nimic nu este mai greu decit sa indreptezi o parohie dezbinata si tulburata.
Credinciosii trebuie sa se spovedeasca, pentru a se putea hrani cu Sfinta Impartasanie care este Trupul si scump Singele lui Hristos, mai ales in cele patru sfinte posturi, iar bolnavii, batrinii, vaduvele si copiii sa se impartaseasca mai des, dupa sfatul preotului. Nu trebuie sa fugim de Sfintele Taine, fie de frica osindei, fie din nepasare, dar nici sa cerem prea des Sfinta Impartasanie ci sa tinem regula Bisericii, calea de mijloc, stiind ca extremele, excesele, adica nepasarea si indrazneala, sint ale vrajmasului.
Iubiti credinciosi,
Iata citeva cai prin care pastorii Bisericii lui Hristos isi hranesc enoriasii, dupa porunca Domnului: Dati-le voi sa manince. Ele sint mai multe, dar acestea sint recomandate intii de Sfintii Parinti. Insa nu este de ajuns numai sa avem preoti buni la sate si orase. Dumneavoastra credinciosii sinteti datori sa colaborati cu preotii la intarirea ortodoxiei in parohie, la hranirea celor flaminzi si insetati, la ajutorarea, cercetarea si miluirea saracilor, a orfanilor, a vaduvelor, a copiiilor si a celor greu bolnavi. Sa nu uitam ca de multe ori credinciosii reusesc sa atraga multe suflete si sa intre acolo unde nu poate patrunde preotul. Nu lasati pe preot sa lupte singur. Ajutati-i la biserica, la slujbe, la curatenie, la cercetarea bolnavilor, la indrumarea celor din jur sa vina la Hristos.
Sa ne rugam cu totii lui Dumnezeu sa rinduiasca pastori in buni Bisericile Sale, spre intarirea dreptei credinte intru lauda Preasfintei Treimi si mintuirea sufletelor noastre. Amin.

Pomenile sau pomenirile ce trebuiesc facute pentru cei adormiti

noreply@blogger.com (Pr.Mihai Postelnicu) — Fri, 16 Jul 2010 14:09:00 +0000

Biserica învaţă că viaţa omului nu se sfârşeşte odată cu moartea trupului. De aceea, creştinii nu-şi uită morţii după îngroparea lor, ci se preocupă de rugăciuni pentru ei şi de pomenirea numelui lor.
Soroacele de pomenire individuală a morţilor în Biserica Ortodoxă sunt următoarele:
- În ziua înmormântării (de obicei a treia zi după moarte), în cinstea Sfintei Treimi şi a învierii din morţi a Mântuitorului a treia zi.
- La 9 zile după moarte, "ca răposatul să se învrednicească de părtăşia cu cele 9 cete îngereşti şi în amintirea ceasului al 9-lea, când Domnul, înainte de a muri pe cruce, a făgăduit tâlharului raiul pe care ne rugăm să-l moştenească şi morţii noştri".
- La 40 de zile (sau şase săptămâni), în amintirea Înălţării la cer a Domnului, care a avut loc la 40 de zile după Înviere, "pentru ca tot aşa să se înalţe şi sufletul răposatului la cer".
- La trei, şase şi nouă luni, în cinstea Sfintei Treimi.- La un an, după exemplul creştinilor din vechime care în fiecare an prăznuiau ziua morţii martirilor şi a sfinţilor, ca zi de naştere a lor pentru viaţa de dincolo.
- În fiecare an, până la 7 ani de la moarte, ultima pomenire anuală amintind de cele 7 zile ale creaţiei.Numărătoarea zilelor începe deci din ziua morţii.

DE REŢINUT:

- Spre a nu greşi în privinţa pregătirilor pentru aceste pomeniri, cel mai indicat este să se ia legătura, în prealabil, cu preotul. Acest lucru este necesar întrucât trebuie stabilite, de comun acord, data şi ora săvârşirii pomenirii.
- De obicei, soroacele nu se fac în orice zi a săptămânii ci sâmbăta
- După ce s-a făcut pomenirea de 40 de zile pentru cel mort, la celelalte parastase pe care le facem pentru el, se pot trece pe pomelnic şi alte persoane decedate. Aceasta nu afectează cu nimic pomenirea celui pentru care s-a făcut parastasul.
- Obiceiul existent pe alocuri, de a face in aceeaşi zi mai multe dintre pomenile care se fac la soroace, nu este deloc bun. Toate la timpul lor. Motivul principal pentru care unii creştini fac aşa, este sărăcia. Dacă totuşi este uneori justificat acest motiv, parastasul se poate face la biserică, unde nu este nevoie decât de cele strict necesare, adică: coliva, colacul (capetele) şi puţin vin. Înainte de toate, contează ca parastasul să fie săvârşit la vremea cuvenită.

ATENŢIE!

Nu se fac parastase în următoarele zile şi perioade din cursul anului:
a) Duminicile de peste an, pentru că duminica, amintind ziua Învierii Domnului, e zi de bucurie, iar nu de întristare.
b) În cele douăsprezece zile dintre Naşterea şi Botezul Domnului. Chiar dacă în unele biserici se fac parastase duminica, cel puţin în duminicile Penticostarului, adică în cele dintre Paşti şi Rusalii, nu se cuvine nicidecum să se facă parastase, pentru a nu se întuneca bucuria praznicului cel mare al Învierii.
c) De la lăsatul secului de carne până la sâmbăta întâi din Postul Mare, sâmbăta Sf. Teodor.
d) Din sâmbăta Floriilor până în Duminica Tomii.
e) La praznicele împărăteşti sau sărbători mari.
f) În timpul Postului Mare, nu se face parastas în zilele de rând (luni, marţi, miercuri, joi, vineri), deoarece în aceste zile nu se face Liturghie obişnuită sau deplină, în afară de zilele când cade vreun praznic.
- Este de dorit ca pomenirile să se facă legate de săvârşirea Sfintei Liturghii, aceasta fiind cea mai importantă slujbă de mijlocire pentru cei morţi. Dacă nu este posibil de fiecare dată, cel puţin la 40 de zile, la un an şi Ia şapte ani ar fi de dorit ca parastasul să urmeze după Sfânta Liturghie.- -La întocmirea sau scrierea pomelnicului nu este nici nevoie şi nici recomandat să se adauge "la pomenirea de nouă zile, 40 de zile, un an, şapte ani etc." Cărţile de cult nu prevăd aşa ceva şi nici slujitorii nu trebuie să adauge nimic în plus, ca şi când ar trebui să atragem atenţia Mântuitorului asupra sorocului de care este vorba.
- La pomenirea de 40 de zile, numită pe alocuri slujba de ridicare a Panaghiei, pe lângă celelalte, se pregătesc o icoană şi un colac. Din colac preotul va scoate părticica pe care o va aşeza apoi pe icoană şi din care va împărţi spre gustare rudelor decedatului.(acesta este un obiceicare se practica mai mult in Moldova)
- Referitor la darurile care se dau de pomană, se obişnuieşte ca, la 40 de zile şi un an, să se dea diferite lucruri si mai ales îmbrăcăminte si încălţăminte, obiecte de uz casnic, dar nu ne opreşte nimeni să dăm oricând şi orice pentru cel răposat. Există obiceiul îndătinat să se împartă de fiecare dată farfurii cu mâncare, căni sau pahare şi linguri sau furculiţe: şase, douăsprezece, douăzeci şi patru. Rânduielile bisericeşti nu prevăd nimic în această privinţă şi fiecare poate da cât crede de cuviinţă, numărul acestora neavând nici o influenţă asupra stării sufleteşti a celui răposat.
- Familia trebuie să aibă grijă ca răposatul să fie pomenit cât mai mult cu putinţă în cadrul Sfintei Liturghii. De aceea este bine să se dea preotului un pomelnic pentru patruzeci de zile (numit sărindar), ori pentru un an, pe care acesta să-l pomenească la toate Sfintele Liturghii pe care le săvârşeşte. Pentru a ajuta sufletele celor adormiţi, cel mai mult şi mai mult putem să facem aceasta plătind pentru ei sărindare (rânduri de câte 40 de parastase cu 40 de Sf. Liturghii) la cât de multe biserici şi mănăstiri putem, deoarece Sf. Liturghie este cea mai de folos slujbă atât pentru vii cât şi pentru morţi. În privinţa sărindarelor, nu este un număr anume de biserici sau mănăstiri unde trebuie să dam, ci cu cât mai multe, cu atât mai bine si mai ales pentu cei morti nespovediti, neimpartasiti si fara lumanare
- În fiecare din sâmbetele Postului Mare, pentru cei decedaţi după sărbătoarea Sfintei Învieri din anul precedent, rudele "poartă capetele", adică fac pomeniri pentru sufletul acestuia, aducând la biserică prescuri (capete), colivă şi vin. Preotul, cu acest prilej, săvârşeşte slujba parastasului.
- Obiceiul, practicat în unele părţi de ţară, de a se deshuma morţii la şapte ani şi a se reînhuma cu slujbă specială nu este prevăzut în cărţile de slujbă. Oricum, slujba care se face atunci nu este cea a înmormântării, ci a parastasului.
- În legătură cu aceste zile de pomenire a morţilor, există grija ca ele să fie respectate cu sfinţenie la momentul în care se împlinesc aceste soroace. Dacă una din ele cade într-o zi sau perioadă în care, conform rânduielilor bisericeşti, nu se fac pomeniri de morţi, atunci este bine ca slujba respectivă să se facă mai înainte pentru ca, atunci când vine sorocul respectiv, slujba să fie deja săvârşită. Este deci indicat ca ea să se facă înainte şi nu după sorocul de pomenire.
- Pentru toate astfel de pomeniri este nevoie de colivă, colac, vin şi lumânări. Celelalte daruri sunt în funcţie de posibilităţile celor care fac pomenirea.
- Dacă zilele de pomenire coincid cu pomenirea altor răposaţi, este bine ca slujba să se facă în comun şi nu separat, căci cu cât rugăciunea are caracter colectiv, cu atât este mai puternică.
- La aceste zile de pomenire individuală a celor răposaţi, Biserica a stabilit zilele de pomenire generală a morţilor si anume:
1. Sâmbăta dinaintea duminicii lăsatului sec de carne sau a Înfricoşatei Judecăţi, numită şi Moşii de iarnă.
2. Primele 6 sâmbete din Postul Mare. Există pe alocuri obiceiul ca, în a 6-a sâmbătă, adică sâmbăta lui Lazăr, să se facă parastas în cimitir, după care preotul trece pe la fiecare mormânt şi-l stropeşte cu vin.
3. Joi în săptămâna mare (săptămâna dinainte de Sf. Paşti); obiceiul de a face parastas în această zi este mai rar întâlnit şi bine ar fi să nu se mai ţină, deoarece contrazice învăţăturile mai vechi despre zilele în care nu se fac parastase.
4. Joia Înălţării Domnului, în special pentru eroi.
5. Sâmbăta dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt sau Moşii de vară
.6. Paştile blajinilor (în duminica Tomii, luni şi marţi după Duminica Tomii, aceste zile diferă dintr-un loc în altul), ocazie cu care creştinii pomeneau încă din vechime pe cei adormiţi pentru ca şi ei să se împărtăşească de bucuria Sfintei Învieri.
7. La sărbătoarea Tăierii Capului Sf. Ioan Botezătorul (29 august) se obişnuieşte, în unele locuri, să se pomenească morţii căzuţi în războaie, care au luptat cu credinţă pentru lege şi patrie, întocmai ca nişte mucenici.
8. Moşii de toamnă (sâmbăta dinaintea sărbătorii Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil).
9. Ajunul Crăciunului (24 ianuarie), obicei existent pe alocuri.
10. Ziua hramului bisericii.Toate aceste zile de pomenire, individuală sau colectivă, sunt momente de vie şi profundă comuniune cu cei răposaţi. Ele trebuie respectate şi cultivate, căci prin aceasta întreţinem viu cultul morţilor şi legătura cu pământul sfânt al ţării care acoperă osemintele lor.

Pomana de dupa inmormantare

noreply@blogger.com (Pr.Mihai Postelnicu) — Fri, 16 Jul 2010 14:05:00 +0000

Familia celui decedat cheamă la masă, după înmormântare, pe cei care au luat parte la ceremonie, rude, cunoscuţi şi, îndeosebi, pe cei care au ajutat la pregătirile de înhumare.
După oficierea slujbei şi binecuvântarea ofrandelor de mâncare şi băutură, cei prezenţi sunt datori să mănânce cu cuviinţă şi cu rugăciune în gând, pentru cel decedat. Nu se vorbeşte fără rost, nu se fac glume, nu se râde, dar nici nu se mănâncă şi nici nu se bea întocmai ca la nuntă. În loc de ,,noroc!" sau altă urare, atunci când se gustă din pahar, se zice ,,Dumnezeu să-l ierte!" (sau s-o ierte!), iar când se primeşte un vas, îmbrăcăminte etc. de pomană, nu se zice mulţumesc, ci ,,Dumnezeu să primească".Când cineva pleacă beat de la pomană a păcătuit atât acela, dar şi cel care i-a dat băutură peste măsură.Milostenia cea mai primită este cea făcută celor lipsiţi, infirmilor, bolnavilor, bătrânilor neajutoraţi, celor care nu pot munci, familiilor nevoiaşe cu mulţi copii, celor abandonaţi în casele sau leagănele de copii.

DE REŢINUT:
- Cei care se întorc de la înmormântare, întrucât urmează să ia parte la masă, sunt aşteptaţi de gazdă cu apă de spălat pe mâini.
-S-a încetăţenit obiceiul ca cei ce se spală să nu se şteargă, pentru că "nu se şterge". Fireşte că această practică este lipsită de sens. Ea, probabil, ţine de o anumită strategie a familiei care cu greu poate oferi mai multe prosoape de şters atunci când cei poftiţi la masă sunt în număr mare.
- Trebuie avut în vedere faptul că, dacă ziua de pomenire cade în post, toate mâncărurile trebuie preparate numai de post. Prin aceasta se dovedeşte păstrarea credinţei autentice, iar pe de altă parte, rugăciunea conjugată cu postul este mai puternică. Se mai aud uneori voci care spun că ar trebui să se facă şi mâncare de dulce, pentru că "mortului nu-i plăcea mâncarea de post". Aceasta este o viziune îngustă asupra relaţiei pe care noi, cei vii, o păstrăm cu cei decedaţi, prin rugăciune şi prin post. Mortul nu mănâncă, nu bea, pentru că sufletul este imaterial, iar "împărăţia lui Dumnezeu - spune Hristos - nu este mâncare şi băutură".
-Deci, se cuvine a păstra şi respecta cu sfinţenie rânduiala Bisericii, apelându-se permanent la sfatul competent al preotului.

Despre inmormantare

noreply@blogger.com (Pr.Mihai Postelnicu) — Fri, 16 Jul 2010 13:52:00 +0000

Randuieli si pasi necesari

Moartea unuia dintre” creştini “este, fireşte, prilej de îndurerare şi de întristare. Când se întâmplă decesul, familia trebuie să anunţe preotul parohiei din care decedatul face parte, solicitând slujitorului bisericesc toate informaţiile necesare.
Familia trebuie sa ia legatura cu medical de familie pentru a a obtine certificatul constatator al mortii dupa care merge la primarie pentru a obtine certificatul de deces si adeverinta de inhumare(fara aceasta adeverinta nu se poate savarsii slujba inmormantarii).
Preotul este cea mai autorizată persoană la care membrii familiei trebuie să apeleze pentru stabilirea pasilor premergatori inmormantarii. Astfel şi preotul îşi ia măsurile cuvenite pentru a împlini cum se cuvine slujbele de pomenire şi înmormântare. De la biserică se vor solicita un sfeşnic, lumânări, tămâie, cărbune pentru ars tămâia, o icoană. De asemenea, se fixează cu preotul data şi ora înmormântării şi orele potrivite pentru slujbele de seară, premergătoare înmormântării (cina sau stâlpii acolo unde traditia o cere ;sunt unele zone unde se citesc stalpii in ziua inmormantarii).
Clopotarul bisericii, la orele cunoscute, va trage clopotul bisericii, "pentru a vesti şi celorlalţi membri ai parohiei că unul dintre ei a plecat pe calea veşniciei, îndemnându-i să se roage pentru acesta".
Trupul mortului este spălat (scăldat) cu apă curată, care aminteşte de apa botezului prin care cel răposat a devenit membru al Bisericii şi îmbrăcat apoi cu haine noi şi curate (asemenea Mântuitorului nostru Iisus Hristos Care a fost înfăşurat într-un giulgiu nou şi închipuind veşmântul cel nou al nestricăciunii, cu care vom învia la ziua judecăţii) şi este pus în sicriu, cu privirea spre răsărit (întrucât de acolo va veni Hristos la învierea tuturor). Pe piept i se pune o icoană sfinţită (pentru a arăta că respectivul creştin îşi dă duhul întru Hristos) şi lângă mâinile care stau încrucişate pe piept (dreapta peste stânga, simbolizând rugăciune şi iertare).Trupul e acoperit apoi cu o pânză albă, arătând că răposatul se află sub acoperământul lui Hristos.
La căpătâiul mortului se aşează sfeşnicul în care rudele şi cunoscuţii care vin până la înmormântare aprind lumânări, rostind rugăciunea scurtă ,,Dumnezeu să-l (sau s-o) ierte!"Atât lumânările care se aprind în sfeşnic ori se ţin în mâini de către cei prezenţi, în timpul slujbei simbolizează candelele aprinse ori lumina faptelor bune cu care creştinul va întâmpina pe Hristos la Judecata de apoi. Lumânarea este şi călăuza sufletului pe calea spre veşnicie, risipind întunericul morţii şi apropiindu-se de Hristos care a spus: "Eu sunt lumina vieţii: cel ce-Mi urmează Mie, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii" (Evanghelia după Ioan 8, 12).Deasupra uşii de la intrarea în casă se aşează o pânză de doliu (de culoare neagră) care rămâne acolo până la pomenirea de 40 de zile.

DE REŢINUT

- Nu este potrivit şi nici îngăduit ca pe icoană ori pe trupul mortului să se aşeze bani de către rude şi cunoscuţi.
. - Nu este de nici un folos pentru suflet să se pună în buzunarul hainei mortului bani (motivându-se că „să plătească vămile cu ei”), ac, aţă, pieptene, verighetă pe deget, ceas la mână, tăierea sau vopsitul unghiilor, rujatul, fardatul. Toate aceste lucruri îl îngreunează foarte mult pe suflet şi nu-i fac decât rău. Banii şi lucrurile de valoare pe care vor să le îngroape e mai bine să le dea de pomană. Fardurile, rujatul şi celelalte sunt obiceiuri păgâneşti, pentru care vor suferi şi cei ce îl împodobesc pe mort cu astfel de lucruri deoarece fac mare păcat. Iisus a venit să schimbe aceste obiceiuri. EI a fost pus în groapă învelit într-o pânză mare şi una mică - giulgiurile - fără oglindă sau piepten sau alte obiecte, şi a înviat. Nu-i împovăraţi pe morţi cu tot felul de obiecte că nu au nevoie de ele. Şi nici să nu le puneţi bani în buzunare, căci mai de folos este a le face pomeni din acei bani, iar vămile judecăţii lui Dumnezeu nu se pot plăti cu bani, ci eventual cu faptele bune săvârşite în această viaţă.
- Rudele apropiate ale decedatului poartă pe reverul hainelor o panglică mică de culoare neagră, numită doliu. De regulă, acest doliu se poartă 40 de zile. În semn de întristare, bărbăţii nu se bărbieresc până la pomenirea de 40 zile. Hainele de ceremonie ale celorlalţi trebuie să evite culorile vii, ţipătoare, nepotrivite cu sobrietatea momentului.
- De la moarte până la înmormântare salutăm pe membrii familiei (când mergem la casa celui decedat ori când plecăm de acolo, precum şi la biserică, cu ocazia slujbei înmormântării) cu cuvintele "Dumnezeu să-l ierte sau, dacă este femeie, „Dumnezeu s-o ierte!" Acelaşi este salutul cu care ne adresăm şi cunoscuţilor sau străinilor pe care-i găsim adunaţi lângă trupul răposatului.Aceste cuvinte de salut înlocuiesc pe cele de bună dimineaţa, bună ziua, bună seara, la revedere, noapte bună! etc., care nu se folosesc în astfel de momente.
- Nu este obligatoriu ca înmormântarea sa aibă loc în a treia zi de la deces, ci se poate şi mai devreme. Uneori, mai ales atunci când există riscuri majore chiar se recomandă aceasta. Dumnezeule milostiv fii noua pacatosii!

noreply@blogger.com (Pr.Mihai Postelnicu) — Wed, 14 Jul 2010 12:46:00 +0000

Despre sinucidere

SINUCÍDERE, sinucideri, s.f. Acţiunea de a se sinucide şi rezultatul ei; suprimarea propriei vieţi. – V. sinucide. Sursa: DEX '98

Sinuciderea

(consumul de droguri si alcool ca principali factori)

Fiindcă plata păcatului este moartea: iar harul lui Dumnezeu ,viaţa veşnica, în Iisus Hristos, Domnul nostru.Romani 6:23

Care este punctul de vedere al bisericii în privinţa sinuciderii?

Nu este de accord si o condamna,sinuciderea e considerată cel mai mare păcat, pentru că viaţa e un dar de la Dumnezeu.

Ce spune Biblia despre sinucidere?

Conform Bibliei, faptul că o persoană comite suicid nu este ceea ce determină dacă acea persoană merge sau nu în rai. Dacă o persoană nemântuită se sinucide, practic nu face decât să îşi “grăbească” drumul către iad. Totuşi, persoanele care se sinucid ajung în iad pentru respingerea mântuirii prin Hristos şi nu pentru ca s-au sinucis. Biblia menţionează 4 cazuri specifice de persoane care s-au sinucis: Saul (1 Samuel 31:4), Ahitofel (2 Samuel 17:23), Zimri (1 Regi 16:18), şi Iuda (Matei 27:5). Fiecare dintre aceste persoane au fost caractere rele, oameni plini de păcate. Biblia consideră sinuciderea ca egală cu crima – ceea ce şi este – o ucidere proprie. Dumnezeu este Cel care decide când şi cum moare o persoană. Conform textelor din Biblie , este o blasfemie să luăm această putere în mâinile noastre.Ce spune Biblia despre creştinii care comit suicid? Eu nu cred că un creştin care se sinucide îşi va pierde mântuirea şi va merge în iad. Biblia ne învaţă că din momentul în care o persoană se încrede cu adevărat în Hristos, el sau ea este sigur de mântuire pentru eternitate (Ioan 3:16). Conform Bibliei, creştinii pot şti fără îndoială că ei au viaţa veşnică indiferent ce se întâmplă cu ei. “Acestea am scris voua ca sa credeţi în numele Fiului lui Dumnezeu,si ca sa stitica aveţi viaţa veşnică.” (1 Ioan 5:13). Nimic nu poate separa un creştin de dragostea lui Dumnezeu! “Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, cea intru Iisus Hristos, Domnul nostru” (Romani 8:38-39). Conform Bibliei, sinuciderea este egală cu crima şi deci este întotdeauna greşită. Aş avea serioase dubii privind autenticitatea credinţei unei persoane care ar fi clamat că este creştin dar totuşi s-a sinucis. Nu există nici o circumstanţă care să justifice ca o persoană, şi în special un creştin, să îşi ia viaţa. Creştinii sunt chemaţi să îşi trăiască vieţile pentru Dumnezeu – decizia legată de momentul când o persoană moare fiind numai a lui Dumnezeu. El va îndrepta sceptrul Său către acele persoane, oferindu-le viaţa veşnică, însă aceasta nu înseamnă deloc că El este fericit sau bucuros că au procedat aşa. Deşi nu se referă în mod specific la sinucidere, versetul biblic din 1 Corinteni 3:15-17 este probabil o bună descriere cu privire la ceea ce se întâmplă cu un creştin care se sinucide:”Daca lucrul cuiva se va arde,el va fi pagubit;el insa se va mantui ,doar asa ca prin foc.Nu stiti oare,ca voi sunteti templul lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi?De va strica cinva templul lui Dumnezeu,il va strica Dumnezeu pe el,pentru ca sfant este templul lui Dumnezeu,care sunteti voi”.Iuda este unul din cele mai cunoscute personaje din Biblie care s-a remarcat prin laşitatea sa vânzând pe Domnul Iisus pentru 30 de arginţi. După ce Iisus a fost arestat şi a fost dus la Pilat, Scriptura spune ca Iuda s-a dus a dat inapoi cei 30 de arginti iar apoi s-a dus si s-a spanzurat El a fost victima mişeliei proprii. Ce bine ar fi fost dacă venea la Domnul Iisus să se pocăiască. Ar fi primit iertare aşa cum a primit şi Petru, care tot s-a lepădat de Domnul Iisus de trei ori, dar care a venit să ceară iertare şi a primit iertare de la Mântuitorul nostru. Sinuciderea nu a fost şi nu este o soluţie. Sinuciderea nu a fost şi nu este o soluţie.. Pocăinţa este o soluţie, iar prin sinucidere unii şi-au semnat condamnarea şi s-au lipsit pentru totdeauna de posibilitatea împăcării cu Dumnezeu şi cu oamenii.

Sfantul Nicolae Velimirovici spunea:

“Sinuciderea nu este scurtarea suferinţei, ci prelungirea ei. Albina care fuge dintr-un stup în altul ajunge să fie dispreţuită şi într-unul, şi în celălalt; dispreţuită în stupul de unde a fugit şi dispreţuită în stupul unde a fugit.Sinuciderea este încercarea de a fugi din această împărăţie a vieţii. Însă pe un dezertor nici o împărăţie nu-l primeşte cu braţele deschise. Uciderea este o lovitură piezişă dată vieţii; sinuciderea este o lovitură făţişă dată vieţii. Uciderea arată în parte un dispreţ al vieţii; sinuciderea arată dispreţul cel mai de pe urmă şi deplin al vieţii. Uciderea este atac asupra omului ca om; sinuciderea este un atac asupra vieţii ca viaţă. Uciderea, în sine, este un fel de sinucidere, deoarece viaţa ta şi viaţa aproapelui tău este viaţă. Dar, prin ucidere, tu vrei să ucizi o parte a vieţii care se poate apăra de tine; pe când, prin sinucidere, tu vrei să ucizi o parte a vieţii care nu se poate apăra de tine.”
Ca fapta a deznadejdii, sinuciderea dovedeste si necredinta. Punandu-si capat vietii, omul neaga lui Dumnezeu insusirea de Domn si manifesta necredinta fata de iubirea Lui si purtarea Lui de grija. Crestinul adevarat crede ca Dumnezeu ii poarta de grija si ca nu ingaduie sa fie ispitit "mai mult decat poate". Nu doar ca il poate izbavi din orice rau venit asupra sa, dar il poate si ajuta sa il infrunte pe acesta pentru folosul sau real si vesnic.
Un mijloc indirect de sinucidere, care in zilele noastre se raspandeste tot mai periculos in randul tinerilor, este cel ce se realizeaza prin folosirea drogurilor. Recurgerea la droguri da la iveala lipsa satisfactiei sau chiar dezamagirea adusa de viata. La aceasta contribuie mult, se pare, singuratatea, plictisul, relele raporturi ale parintilor cu copiii, precum si a parintilor intreolalta. Folosirea drogurilor se face pentru a fugii de viata. Aceasta, insa, provoaca dependenta si toxicomanie, care il inrobesc pe om si il duc la autodistrugere pe el dar si familia lui. Pericolul acesta are proportii mondiale si apare independent de hotarele si normele nationale, sociale, economice si religioase. Ameninta in special pe tineri, dar si pe copii, care pot cadea cu usurinta victime cercurilor traficului si consumului de droguri. Saturatia la care ajunge omul in urma supraofertei de bunuri materiale si marginirea lui la proximitate datorita lipsei adevaratei vieti religioase creeaza cele mai propice conditii pentru recurgerea la droguri. Acestui lucru se datoreaza, de altfel, si extrem de larga folosire a medicamentelor psihice in societatile postindustriale.Un mare coeficient al sinuciderilor se datoreaza abuzului de bauturi alcoolice. Abuzul acesta, devenit stare cronica, il distruge pe om atat psihic, cat si somatic, ii denatureaza caracterul si il duce la insensibilitate morala. De aceea este nevoie de o deosebita atentie la consumul de bauturi alcoolice, in special la varsta tineretii, dat fiind ca poate lesne crea dependenta, cu consecinte distructive. Abuzul de bauturi alcoolice poate, de asemenea, duce si la sinucideri involuntare sau la omoruri involuntare, prin accidentele rutiere pe care le provoaca.

noreply@blogger.com (Pr.Mihai Postelnicu) — Tue, 13 Jul 2010 16:56:00 +0000

Trecut-au anii…..

Iată cum două decenii de la absolvirea Seminarului au trecut peste noi şi mărgăritarii vârstei au început să răsară pe tâmplele noastre. Cu bucuria că, purtându-L pe Hristos în suflete, aşa cum ne-au învăţat dascălii noştrii în Seminar, parcurgem drumul vieţii, Comitetul de organizare a revederii de 20 de ani a promoţiei 1990 a Seminarului Teologic Ortodox din Bucureşti, Vă propune să ne cinstim înaintaşii, să ne prezentăm realizările şi să petrecem clipe frumoase amintindu-ne de cei mai frumoşi ani din viaţa noastră – anii de Seminar, în ziua de 08 iulie 2010.
Nădăjduim că acest moment va deveni prin participarea Voastră un moment de neuitat, menit să întărească legăturile dintre noi, membrii familiei promoţiei 1990.
Aşadar, vă rugăm să primiţi programul după care se va desfăşura revederea, invitându-vă cu toată dragostea să participaţi la acest moment aniversar.

Amza V. Nicolae
Anghel I. Marian
Beşleagă I.Dumitru
Bucur V. Valentin
Butufei V. Grigore Vasile
Ciobanu (Sârbu) Viorel
Cîrmiş M.Viorel
Cojan Gh. Dan Ovidiu
Constantin Şt. Valeriu Laurenţiu (III)
Croitoru I. Ion
Duiculeasa I. Adrian
Diniş D. Dumitru Petru
Dinu ll. Florin Cătălin
Enache Şt. Marian
Florea I. Gabriel Puiu(din anul II)
Geantă R. Ionel Viorel
Gogescu P. Valentin
Huc C. Ion
Ioana Gh. Gheorghe
Ionescu D. Cristian Ion
Iuriciuc M.Gabriel Stelian
Malciu P. Bogdan
Manea Gh. Adrian
Manolache N. Eugen Victor
Marineaţă V. Catalin Corneliu
Marinescu E. Traian
Mateescu Theodor
Matei I. Dimitrie Dănel
Mihai N.Aurel
Milea V. Constantin
Oană Gh. Louiss Gabriel
Oancea Cristian ( din anul III)
Oprescu M. Sorin
Papacioc Fl. Caliopie
Petre Ion (Irineu) (din anul IV)
Petre M. Laurenţiu
Pîrvu Gh. Vasile
Popa Gh. Gabriel
Postelnicu M. Mihai
Radu D. Dumitru
Ristea D. Ion Sorinel
Soare V. Liviu
Socol Gh. Marian
Stanciu N. Dragos Gabriel
Stancovici Gh. Costel Cristinel
Stăncescu S. Cristinel
Stănculescu C. Nicolae
Stănescu Ghe. Vasile
Stroe Şt. Ionel ( din anul III)
Tudorache Marian ( anul V)
Ungureanu Gh. Dănuţ
Ungurianu C. Marius Eugen
Văduva C. Constantin ( din anul II)
Vladu Al. Nicolae