Asta e singura idee care-mi vine în minte privind la circul “remanierii”. Se mai schimbă unu-doi miniştri, măsurile “de redresare economică există, dar se discută doar în cadrul partidului“, ele “se vor aplica după ce forurile decidente ale partidului vor hotărî care sunt cele mai bune“, iar noi “rămânem tot ca proştii“.

Vă las în compania lui Victor Socaciu:

Share this:

Nu am crezut niciodată că mi s-ar putea întâmpla chiar mie. Am învăţat mult, m-am pregătit, am fost apreciat din punct de vedere profesional, peste tot pe unde am fost am putut să stau cu fruntea sus, nu mi-a fost niciodată ruşine cu ceea ce am făcut. La orice concurs am participat, am obţinut întotdeauna rezultate foarte bune (poate şi din cauză că foarte rar mă prezint la un concurs la care ştiu că nu am şanse prea mari. Adică îmi selectez cu mare grijă concursurile, astfel încât şansele de reuşită să fie foarte mari). Am crezut că viaţa mea nu poate fi altfel.

Şi totuşi am primit-o. În plină faţă. Mai întâi a fost reducerea veniturilor, datorită sau din cauza (nu se ştie care variantă) crizei economice mondiale. Apoi a venit restructurarea. Am fost printre cei mai buni în ramura mea, dar ce folos dacă dispare întreaga divizie? Am găsit o soluţie de compromis pentru moment şi merg mai departe.

Am auzit persoane care i-au votat şi care se plâng şi ei. Dar încă spun că “ceilalţi” ar fi făcut la fel. Că nu vor să se întoarcă la comunişti. Foarte bine. Rămânem cu “democraţia”. Rămânem cu băse şi boc. Acum se joacă piesa “Remanierea”. Care este “democrată”. Care ţine cont de părerea partidului. Care partid? Păi ăla care ne salvează de comunişti! Actorii sunt slabi, pentru că cei adevăraţi se cam lasă de teatru, din cauza cozilor lunare pentru plata taxelor implementate de guvernul care a salvat ţara de comunişti!

Mergem mai departe. Mai facem o grevă, nu ne iese prea bine că suntem prea dezbinaţi, ei ne explică ce e mai bine pentru noi, că numai ei deţin adevărul, noi trăim în întuneric şi ei sunt singura salvare a noastră. Deşi ei şi-au dorit guvernarea, întreabă în stânga şi în dreapta: dar tu ce ai face în locul nostru? iar dacă răspunsul tău e: “nu ştiu, că nu sunt guvernant”, emit axioma confor căreia ideile lor sunt cele mai bune: pentru că numai ei pot scoate ţara din rahatul în care a ajuns. Băgată nu se ştie de cine. Dar cum? Păi tăiem.

Ştiu că multe din ideile de mai sus nu au coerenţă, ştiu că sar de la una la alta, dar asta e starea mea în momentele de faţă. Ce va fi mâine? Nu ştiu! Vom vedea. Mai vorbim mai pe seară!

Share this:

Da, am reuşit să revin în luminile blogosferei! Am fost atacat de o serie de probleme, m-am luptat cu ele, nu le-am învins, ba chiar au ajuns la apogeu în această perioadă, dar vreau să revin! Am crezut că nimeni nu mai este interesat de ideile mele de mâna a doua, dar se pare că exista (totuşi) două persoane interesate: mnealui şi Bogdan! Le mulţumesc din suflet pentru faptul că nu m-au uitat!

Am simţit nevoia unei schimbări de imagine pe blog, aşa că am căutat o nouă temă! Cei care aţi mai fost pe-aici probabil că aţi observat lucrul ăsta! Din această cauză, în zilele următoare s-ar putea să apară câteva schimbări care vă vor bulversa puţin! Răbdare şi lucrurile vor reintra în normal.

Tot cu această ocazie, voi actualiza şi lista de legături către blogurile preferate şi prietene! Cei care vreţi să apăreţi în continuare în această listă, vă rog lăsaţi-mi un mesaj mai jos şi se rezolvă! Cei doi pe care i-am menţionat mai sus, chiar dacă nu doriţi, tot o să apăreţi în această listă! De acelaşi tratament se vor bucura şi Doina Popescu (autoarea mea preferată de romane de acţiune – am zis!) şi  românul frustrat (care şi el are aceeaşi absenţă plină de idei ca şi a mea, dar sper să se molipsească de la mine şi să revină, că mi-e dor de elucubraţiile sale).

Mi-e dor de blogosferă, mi-e dor de prieteniile virtuale care s-au legat aici. Eu mă bucur că v-am regăsit. Se bucură cineva alături de mine?

Share this:

Astăzi m-am enervat de dimineaţă! Am citit acest post al lui Vlad Olteanu! Nu am nimic cu persoana respectivă, nu îl cunosc şi este a doua oară când intru pe blogul său! Dar limbajul şi atitudinea sa m-au dezamăgit, având în vedere că el face parte din cei care vor conduce România după ce comandantul suprem, El Băse, îşi va da obştescul sfârşit politic!

Citez câteva fragmente edificatoare:

… din partea mea poa’ să facă şi 1000 de adunări şi proteste pentru că rezultatul final, ca şi la francezi, va fi o mare labă făcută preşedintelui ţării

… sunt un ratat în viaţa de zi cu zi, dar pe 2 aprilie ştiu că eu şi fraţii/surorile mele suntem toţi o apă antibăsesciană

… nu îmi închipui eu că Băsescu sau oricine altcineva împotriva căruia se va urla va da trei parale pe o gloată de oameni şi frustrările lor. Doar n-o să izbucnească-n plâns sau o să-l apuce mustrările de conştiinţă şi într-un ultim act de demnitate îi va reda poziţia de preşedinte şi, o dată cu aceasta, coaiele (nota traducătorului: scuze de limbaj, am vrut să readu tot pentru a vă face o imagine completă) lui Mr. Geoană. În cel mai rău caz, Băsescu va trage un pârţ, deşi tind să cred c-o să-l doară la 3 metri de băsex.

Ce nu pot să înţeleagă nici domnul Vlad Olteanu şi nici alţi PDL-ei este că toţi aceşti oameni mobilizaţi pentru a protesta pe 02.04 condamnă nu persoana Traian Băsescu, ci politica dusă de acesta în calitate de Preşedinte al României! Nu este un atac la persoana lui, ci o încercare de a-l conştientiza asupra politicii nocive duse de el împotriva poporului român!

Share this:

Vineri, 26.03.2010, ora 22, a început o nouă emisiune la Antena3, realizată de Valentin Stan. Aveţi mai jos un fragment din această primă emisiune. Nu vreau să vorbesc despre conţinutul emisiunii, ci despre Valentin Stan.

Îmi place de Valentin Stan! Este omul pe care l-aş asculta ore întregi cum vorbeşte! Pentru că modul în care o face se apropie de artă. Întotdeauna aduce argumente în sprijinul a ceea ce spune, discursul său stârneşte, de cele mai multe ori sentimente, iar paralimbajul şi limbajul nonverbal fac exact ceea ce ar trebui ele să facă – susţin mesajele transmise prin cuvinte! Priviţi-l cum se mişcă atunci când vrea să sublinieze ceva, cum vine spre cameră, cu schimbă tonalitatea vocii, cum lasă pauze între propoziţii şi mai ales câtă pasiune pune în ceea ce face … Este un orator capabil să pună în mişcare sentimentele maselor!

Titlul acestei postări a fost fraza cu care a încheiat emisiunea, parafrazându-l pe Mircea Badea. Deci, să nu mai aud scuze cu trăim în România!

Share this:

Iată încă o dovadă că România mai are o şansă: mai există oameni buni, care pot să ofere ceva celor apropiaţi fără a cere nimic în schimb!

Astăzi am primit în mod total dezinteresat, doar datorită unui simplu comentariu, un domeniu gratuit! Fără concurs, fără solicitări de link, fără nicio altă condiţie! Mi-am ales un .eu, pentru care aveam în cap o idee de mai mult timp, iar acum mi s-a oferit şansa să o pun în practică!

Mulţumesc, deci, Lucian, pentru domeniul oferit!

P.S. Vorba lu’ Dr. Dre: “Thank God is friday!“

Share this:

Ştiaţi? Şi eu am aflat de curând! Mai întâi de la domnişoara Terra Radu, care ne-a vorbit despre carte! La momentul respectiv mi s-a părut interesant subiectul, dar nu atât de interesant încât să mă apuc să caut cartea prin librării!

La câteva zile după, am aflat cu bucurie că în Braşov va fi jucată piesa cu acelaşi nume! Şi nu oricum, ci chiar într-un club! O piesă de teatru neconvenţional este întotdeauna un eveniment de la care ai vrea să nu lipseşti.

Detalii despre piesă:

Romanul „Dragostea durează trei ani” face parte dintr-o trilogie care a debutat cu „Memoriile unui tânăr ţicnit”. Povestea trilogiei, Beigbeder o rezumă cu o sinceritate dezarmantă: „În primul volum mă îndrăgosteam, în al doilea mă însuram, în al treilea divorţam şi mă însuram din nou”.
Povestea este aparent simplă: plictisit de soţia sa, Anne (Adriana Trandafir), Marc Marronnier (Cristi Iacob) se îndrăgosteşte pătimaş de nonconformista Alice (Gabriela Iacob). Marc divorţează de nevastă, bineînţeles, exact după cei trei ani apocaliptici şi se căsătoreşte cu amanta Alice, care a divorţat şi ea între timp de Jean (Vitalie Bantes).
Spectacolul nu este o concluzie, ci o provocare la VIAŢĂ! 99,99% dintre spectatori trăiesc povestea spectacolului, deşi nu au curajul să recunoască. Un spectacol despre viaţă, divorţ, căsătorie, infidelitate, dragoste, hormoni, sinceritate, rutină … CU MULT CINISM ŞI UMOR…un spectacol care iţi propune să iţi trăieşti cu paroxism fiecare clipă
Spectatorii nu sunt invitaţi la un spectacol de teatru clasic, ci la o PETRECERE DE DIVORŢ. Ei participă la piesă în calitate de prieteni ai lui Marc.

Sursa: artitude.ro

Data: 01.04, ora 21.30, în club Bulevard Braşov.

Vestea mai puţin bună: intrarea: 40 lei/persoană!

Share this:

Îmi cer scuze pentru limbajul folosit în motto, dare este o veche zicală din popor:

“Cacă-te Frate Române / Cacă-te Fără Ruşine / În Căile Ferate Române“

Îmi place emisiunea “România, te iubesc!” de pe ProTV. Reportajele sunt realizate profesionist şi cu orientare către ceea ce pare a mai fi rămas din ţara noastră! Ne reaminteşte, o dată pe săptămână, dacă am uitat între timp, cât de mult îi interesează pe cei pe care i-am ales cum ne ducem viaţa noi, alegătorii şi cetăţenii acestei ţări! Câte eforturi depun înalţii demnitari pentru “propăşirea materială şi spirituală a poporului român!“. Subiectul din această săptămână al acestei emisiuni a fost CFR-ul!

Poate lucrurile amintite nu constituie noutăţi absolute, dar ele sunt aranjate şi puse cap la cap într-o formă care a reuşit să mă întristeze din nou la gândul că avem un ministru al transporturilor care este prea ocupat să verifice dacă şoferii blocaţi de zăpadă şi-au achitat rovinieta pentru a se mai ocupa şi de atragerea de fonduri europene pentru investiţii, care ne cere să-l mai scutim cu pretenţiile astea aberante de a construi drumuri că, tot datorită pretenţiilor absurde de a avea drumuri circulabile iarna a cheltuit toţi banii pe deszăpezire şi care pentru 415 km de autostradă plăteşte 2241 milioane euro (cam 5.5 mil euro/km).

Emisiunea m-a întristat şi m-a făcut să vreau să fac ceva pentru a schimba ţara asta! Din păcate, sunt dezorientat şi nu ştiu încotro să apuc! Ajutaţi-mă şi arătaţi-mi calea de urmat! Încotro să ne îndreptăm paşii şi ce avem de făcut pentru ca urmaşii noştri să nu mai treacă prin astfel de momente?

sursa foto: CFR Calatori

Share this:

Rapid, o leapşă de la NoapteaIguanei:

Your first…

• primul cuvânt pe care l-ai spus: chiar nu ştiu …
• prima zi de şcoală generală: Îmi aduc aminte că am desenat o capră şi m-am împrietenit cu un băiat de treabă … am rămas prieteni până spre sfârşitul clasei a 6-a, nu mai ştiu de ce ne-am răcit împreună!
• primul tău sărut: clasa a VIII-a, la un ceai dansant, la vecinu’ de bloc!
• prima formaţie care ţi-a plăcut la nebunie: R.A.C.L.A.
• primul cd cumpărat: singurele CD-uri cumpărate au fost cele de la revistele de calculatoare! Cu muzică, prima casetă a fost cu R.A.C.L.A.
• prima zi de liceu: interesantă, colegi noi, un pic mai departe de casă, entuziasmat că intrasem la liceul unde îmi doream …
• primul cuvânt pe care ţi l-a adresat prietenul / prietena cel / cea mai bun / bună: nu mai ştiu, nu am fost de la început “atraşi” unul de altul în mod irezistibil ….
• prima zi de facultate: am întârziat, am recunoscut câţiva colegi de liceu şi mi-am făcut planuri, speranţe …
• prima restanţă: primul semestru, eram epuizat psihic după primele 4 examene şi am refuzat să mai învăţ la următorul.
• prima zi la locul de muncă: m-am prezentat, s-a uitat şeful la mine, mi-a strâns mâna la uşă, mi-a urat succes şi mi-a dat liber până a doua zi!
• prima oară când ai postat pe blog (data): 24.11.2009

Leapşa nu merge către nimeni, o preia din mers cine doreşte şi are plăcerea ….

Sursa foto: sxc.hu

Share this:

De ceva vreme doream să vorbesc despre subiectul ăsta, iar acum, că MadMe a răspuns la lepşa cu “prinţipurile”, mi-a ridicat mingea la fileu! Principiul numărul 5 care luminează viaţa lui MadMe sună aşa:

“…invidia nu e bună. Nu invidia realizările altora. Admiră-le doar şi luptă-te să-ţi împlineşti şi tu visele tale.”

Admir acest principiu şi încerc să îl fac să-mi vegheze şi mie paşii în fiecare moment al vieţii mele. Din păcate, la mulţi dintre cei care mă înconjoară, observ exact opusul, de unde s-a născut şi întrebarea din titlu!

Ce mă deranjează, de fapt, la cei din jur? Poate nu atât faptul că sunt incapabili din punct de vedere emoţional să se bucure pentru reuşitele altora, dar mai ales că încearcă prin orice mijloace să le pună piedici şi să le strice bucuria celor care au realizat ceva de care sunt mândri!

Zilnic aud poveşti cu oameni care vorbesc foarte urât despre colegi de-ai lor care au reuşit să facă ceva, cu oameni pe care invidia îi transformă din prietenii care erau în urmă cu ceva vreme, în cei mai aprigi contestatari ai reuşitelor celor (foşti) apropiaţi. Şi aproape zilnic mi se întâmplă şi mie să dau peste astfel de persoane! Le am în jurul meu, ne înţelegem bine când viaţa profesională nu ne aduce împreună, dar când e să realizăm ceva, intervine concurenţa, nevoia de a arăta că tu eşti mai bun decât celălalt, că tu ai fi făcut mai bine ceea ce el a făcut şi asta ne separă!

Oameni buni, înţelegeţi că nu întotdeauna concurenţa stimulează progresul! De cele mai multe ori, concurenţa ne dezbină, ne face mai răi şi puţin toleranţi cu cei din jur şi ne împiedică să ne bucurăm pentru reuşitele celor din jur. Şi atunci ne refugiem în carapacea de beton şi pierdem ceea ce e mai frumos în viaţă: plăcerea de a avea alături oameni de calitate!

Share this: