Incursiuni în Armonie

Creanga de aur - un mozaic de semnificații culturale (III)

noreply@blogger.com (Dan M. Alexandru) — Tue, 01 Aug 2017 19:24:00 +0000

„Aeneas rupând creanga de aur”, gravură de Wenceslas Hollar, 1654
(sursă foto: Wikimedia Commons)

Interferenţa viziunilor culturale

Opera lui James Frazer – care a avut şi numeroase ecouri literare – are, cu siguranţă, şi aici o seamă de corespondenţe. Un exemplu imediat observabil se referă la cele trei etape cronologice delimitate în evoluţia generală a mentalităţilor, anume, gândirea mitico-magică (din vremea cultului închinat lui Zalmoxis, descris în manuscrisul adresat naratorului), cea religioasă (din timpurile răspândirii creştinismului) şi, în fine, concepţia empirică a ştiinţei[1] (din povestea cadru, a expediţiilor geologice moderne).

Totuşi, ca şi în alte opere sadoveniene, regăsim aici motivul retragerii din urbanitatea industrializată, ilustrat prin imaginileliterare ale unor lumi şi epoci revolute. Chiar figura profesorală a cercetătorului Stamatin dezvăluie o fascinaţie pentru simbolurile oculte atribuite străvechii culturi spirituale a daco-geţilor, menite descifrării lumii, care par inaccesibile omului modern, considerat superficial. Acest personaj, prin descrierile sale pline de zel şi misticism, face o pledoarie pentru utopia întoarcerii la mentalitatea specifică omului mitic, din illo tempore, din epocile imemoriale. Ar reieşi de aici că acele trei etape de evoluție –în concepţia lui Frazer –interferează simultan în fiinţa umană, producând o confluenţă creatoare dintre raţiune și imaginaţia vizionară a poeţilor[2].

Astfel se desfăşoară lumea cu valenţe mitice de la începutul povestirii citate în „manuscrisul găsit” de narator. Sadoveanu utilizează aici, desigur, bine-cunoscutul procedeu romantic. În această naraţiune se intersectează, din perspectiva antropologiei, cultura religioasă a asceţilor daci [influenţată de „şcolile” egiptene de „misterii”]cu cea bizantină [dominată de „noua religie” a creştinismului]. Eclectismul cultural vădeşte un bricolaj ficţional de ansamblu, caracterizat de organicitate. Elcuprinde referinţe culturale despre civilizaţia pre-creştină din spaţiul Carpato-danubiano-pontic, istoria şi scrierile creştinismului, cu episodul semnificativ al luptei dintreiconoduli și iconoclaşti, respectiv, istoria politică tensionată a Bizanţului de la finele secolului al VIII-lea, din timpul împărătesei Irina „Ateniana”[3].

Istoria însăşi este, bineînţeles, ficţionalizată şi, adesea, conceptualizată în frământările permanente pentru putere sub indicativul destinului impredictibil, al fortunei labilis. De altfel, „realul” se subsumează unei viziuni filosofice, în care se întrepătrund elementele descrierilor semi-realiste cu o multitudine de simboluri culturale ezoterice. Această trăsătură este specifică romanelor corintice, care reinterpretează „realismul”[4], pentru a-şi legitima valabilitatea ca „artefact” literar: „Hinterlandul romanului redevine convenţional: alegoric, mitic, fantezist, exotic sau pur şi simplu livresc”[5]. Liantul care armonizează şi, în acelaşi timp, oferă un caracter insolit tuturor acestor fragmente de lumi şi concepţii îl constituie expresivitatea, sauchiar poeticitatea, atmosferei şi a scenelor din lumea interioară a acestuiroman.

Note:

[1]. Vezi "The Golden Bough, Work by Frazer" în Encyclopaedia Britannica, http://www.britannica.com/topic/The-Golden-Bough.

[2]. „Duhul lui trăieşte încă în mine, cum a trăit în atîtea generaţii succesive; deci eu văd şi simt fiinţa lui în această regiune a lui Dumnezeu. Neapărat, asemenea fiinţă misterioasă nu poate apărea decît credincioşilor şi poeţilor” (Mihail Sadoveanu, Creanga de aur, Bucureşti: ALLFA/Grup editorial ALL, colecţia Paideia, 1996, cap. I „E vorba de părinţii noştri de demult, iar stăruinţa bătrînului mag de odinioară e departe de a fi o simplă iluzie”, p. 3).

[3]. “[...] se apelează şi la istoria Bizanţului din vremea împărătesei Irina (780-790 şi 792-802), poate la Charles Diehl (despre împărăteasa Irina a scris un roman Paul Adam, Irène et les eunuques, 1907)” (Al. Piru, Istoria literaturii române de la început pînă azi, Bucureşti: Univers, 1981, p. 213).

[4]. Vezi Nicolae Manolescu,Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, Bucureşti: Gramar, 2001, pp. 32, 44.

[5]. Ibid., p. 46.

A adăpostit jungla amazoniană o vastă civilizație pierdută?

noreply@blogger.com (Dan M. Alexandru) — Thu, 13 Jul 2017 11:13:00 +0000

Drum prin pădurea tropicală amazoniană (credit foto: A. Duarte/flickr.com)

Mark Oliver

Există un deal în jungla amazoniană, care se întinde pe o lungime de peste 2 acri și poartă numele Montegrande. Când îl privești, nu pare a fi mai mult decât un simplu deal. Cu siguranţă, este deosebit de abrupt, însă, nimic mai mult decât o movilă supradimensionată. Vreme de secole, Montegrande a fost ignorat și, în timp, pe măsură ce orașele peruane s-au extins tot mai mult către fluviul Amazon, fermierii și-au construit case chiar şi în vârful acestui „deal”.

Mai târziu, au început să se efectueze săpături. Pe când fermierii munceau pământul, au ajuns la descoperirea de şoproane care conţineau oale vechi. Acestea, după cum urma să se afle, reprezentau mai mult decât simple obiecte păstrate din vechime. Ele erau relicve ale unui trecut îndepărtat, de peste un mileniu.

Casele acestor fermieri au devenit, așadar, un sit arheologic. În anul 2010, arheologul Quirino Olivera împreună cu echipa sa au procedat la prospectarea dealului Montegrande pentru a descoperi, la scurt timp după aceea, că locul în care făceau săpături nu era deloc un deal. În schimb, era o masivă piramidă, construită de o civilizație uitată de timp, care existase în pădurea tropicală amazoniană – și care avea o vechime mai mare de 3.000 de ani...

Teoria Amazonului pustiu

Piramida de la Montegrande a schimbat totul. Acolo, pentru prima oară, s-au arătat dovezi solide conform cărora vechi civilizații înfloriseră în jungla amazoniană. Este cert faptul că civilizații au prosperat în timpuri străvechi pe cuprinsul Americii de Sud, însă, până de curând, s-a crezut că zona Amazonului însuși ar fi fost una în care puțini ar fi încumetat să zăbovească un timp mai îndelungat. Arheologii au fost de părerea că un mic număr de oameni care au viețuit acolo în vechime făceau parte din populaţii nomade, oamenii trăind izolaţi, la mari distanțe unii de ceilalți. Aceştia obișnuiau să se mute de la un loc la altul, stabilind doar câte o gospodărie temporară, înainte de a se îndrepta către alte meleaguri.

Va urma...

Notă:

Pentru a citi articolul-sursă Ancient Origins, în limba engleză, accesaţi următorul link: http://www.ancient-origins.net/ancient-places-americas/was-amazon-rainforest-once-home-massive-lost-civilization-008342.

Creanga de aur - un mozaic de semnificații culturale (II)

noreply@blogger.com (Dan M. Alexandru) — Tue, 04 Jul 2017 13:50:00 +0000

„Creanga de aur” - tablou de William Turner, inspirat dintr-o scenă a epopeii Eneida.

Continuăm această mini-serie dedicată romanului în miniatură Creanga de aur, scris de Mihail Sadoveanu. O creație cu multe niveluri de sens, aceasta a fost o apariţie insolită pe scena literaturii române a modernităţii.

Sfârşitul peregrinării lui Kesarion îl aduce în faţa bătrânului său predecesor, care trece, la rândul lui, în lumea umbrelor. Eroului i se oferă, deci, șansa de a deveni următorul şi cel din urmă conducător spiritual al cultului dacic închinat lui Zalmoxis, cu sălașul în „muntele ascuns”. Însă, așa cum remarca Nicolae Manolescu, retragerea sa capătă o dublă motivaţie, nu doar ca împlinire a unui legământ, ci şi ca o conştientizare a limitelor înţelepciunii sale, respectiv, ale conştiinţei morale, afectate prin vinovăţia de a fi ruinat involuntar o viață inocentă [1]. În acest sens, statutul relativ umanizat îl aseamănă pe erou cu o umbră, prin raportarea lui la integritatea ascetică a preotului de dinainte.

În mod paradoxal, legământul pe care Kesarion îl face Mariei, ca semn al unei iubiri imposibile [sublimată în chip simbolic] dezvăluie atât spiritualizarea, cât şi umanizarea eroului. Cu alte cuvinte, mai întâi, putem vorbi despre decăderea spiritului său intransigent din sfera filosofiei abstracte în cea a afecţiunii – deci şi a afectării – umane. Apoi, interdicţia dictată de statutul celor două personaje [incompatibil cu manifestarea iubirii pământești] precum şi întoarcerea planificată a lui Breb în munţii Daciei, tinde să sublimeze trăirile peregrinului „egiptean”. Această umbră de iubire cavalerească spiritualizată – „din depărtare”, i-am putea spune – se va dizolva complet, odată cu întoarcerea acestui „luceafăr” dac la înălţimile cugetării metafizice şi cu preluarea rolului de ultim Deceneu.

Paralela cu „Luceafărul” eminescian ni se arată limpede în text, în momentul în care Kesarion se plasează sub semnul astrului rece al „înţelepciunii tainice”, dând naştere viziunii Mariei: „Tînăra împărăteasă tresări şi închise ochii. Apoi deschizîndu-i nu mai văzu pe cei de lîngă ea. Se întoarse cătră asfinţit rămînînd neclintită. Acolo scînteia luceafărul. O umbră se desprinsese de la un ţărm singuratic şi venea pe luciul Propontidei cătră dînsa. Era o părere. Era o pătrunzătoare şi dulce otravă a întregii ei fiinţi” [2].

Considerarea acestei legături sufleteşti ca aflându-se „în afară de timp” implică nu doar predestinarea celor două spirite, ci şi eternitatea care le aşteaptă – dincolo de statutul existenței umane efemere. Aici rezidă şi o influenţă plauzibilă a tabloului „The Golden Bough” pictat de Joseph M. Turner, care inspirase, totodată, studiul comparativ al religiilor şi miturilor pe care l-a scris, sub acelaşi titlu, Sir James G. Frazer. Tabloul ilustrează un loc al Edenului – având la centrul său „oglinda Dianei” – în care se împlinesc jurămintele regilor-preoţi, o scenă pusă sub semnul obiectului miraculos necesar lui Aeneas, care dă şi numele tabloului. Proiecţia împlinirii legământului exprimat de Kesarion evocă însuşi spiritul acestui tablou.

Va urma...

Note:

[1]. „Iată că jertfa nu-şi are răsplata şi făptura cea mai pură din toate suferă fără motiv. «Dacă lumea îngăduie ca un copil să fie torturat de o brută – spune Ivan Karamazov – eu nu mă ridic împotriva lui Dumnezeu, dar mă retrag din joc». Kesarion pune în aplicare întocmai recomandarea eroului lui Dostoievski. Mai întâi se pedepseşte la post negru şi la singurătate [...] Sumbra lui sihăstrie din final este, în al doilea rând, mai curând urmarea acestui eşec decât a dorinţei mai demult exprimată a magului” (Nicolae Manolescu, Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, Bucureşti: Gramar, 2001, p. 606).

[2]. Mihail Sadoveanu, Creanga de aur, cap. XII “Steaua amurgului”, Bucureşti: ALLFA, colecţia Paideia, 1996, p. 108.

Dacă v-a plăcut acest articol despre literatură, vă invităm să vă abonaţi la "Incursiuni în Armonie" pentru a fi la curent cu cele mai noi apariţii.

Discursul memoriei victimelor: între concept şi [con]text (I)

noreply@blogger.com (Dan M. Alexandru) — Sat, 01 Jul 2017 12:22:00 +0000

Memoria prizonieratului, proiecție fotografică (sursă foto: http://www.publicdomainpictures.net)

Sub titlul „Marmură și sânge: voci reprimate în totalitarism”, începem primul capitol dintr-o nouă serie de articole care încearcă să pătrundă în abisul experiențelor „terorii roșii”.

Vom schița, în acest capitol, o sumară hartă de concepte principale pentru studierea textelor concrete ale memoriei represiunii. Apoi, de la această incursiune în problematica trăirii și a memoriei, vom ajunge la contextul societății totalitare în care s-au produs experiențele-limită pe care autorii le-au transpus în scris.

Autenticitatea textelor memoriei în raport cu experienţa personală

Experiența, în sens generic, o considerăm a fi o categorie intermediară, dinamică, între „moduri de a fi și moduri de a ști”, care antrenează ambii poli. Dimensiunea subiectivă a identității și a concepțiilor culturale interacţionează cu cea socială, obiectivă. Experiențele pot fi mijlocite prin felurite forme de discurs, care circulă în societate, sau, pot fi nemijlocite. Acestea din urmă prezintă un mai mare interes pentru cercetarea contextului „trăirii”, fiindcă au, în sine, un grad mai ridicat de obiectivitate.

În explorarea interpretativă a textelor trebuie să nu neglijăm, în favoarea abstracțiunilor, importanţa traumei concrete şi a modurilor în care ea a afectat victimele. Asemenea episoade, ca „experienţe formatoare” profund negative, au o mare importanţă psihologică pentru cei care le-au trăit şi cărora le-a fost modificată, adesea, viziunea asupra lumii, identitatea sau chiar întregul curs al vieţii. În acest sens, W. Kansteiner şi H. Weilnböck consideră că abordarea de „deconstrucţie a traumei” porneşte de la suferinţele concrete ale oamenilor, însă, ajunge să le ignore, risipindu-se în divagaţii la nivel abstract care, în final, pot reprezenta chiar insulte la adresa victimelor. Din acest unghi, ar trebui, poate, să abandonăm postura de observator care este indiferent faţă de realitatea concretă dar foarte preocupat de metaforizarea ei. În schimb, este importantă „confruntarea” autentică a subiectului, în toată duritatea lui. În acelaşi timp, trebuie să remarcăm că, pentru a analiza trauma, este necesară considerarea interacţiunii ambelor planuri – atât al faptelor, cât şi al conceptelor. Aceasta deoarece, pe de-o parte, realitatea concretă, violentă, şi efectele sale asupra psihicului oferă veridicitate şi pătrundere în profunzimile „sufletului” uman, iar, pe de alta, interpretarea teoretică poate face legătura cu domeniul larg al mentalităţilor şi al condiţiilor sociale.

Transpunerea în cuvinte a experienței rememorate implică patru „filtrări” ale realităţii: percepția concretului, conceptualizarea percepției, recuperarea imaginii mentale și, în final, transpunerea amintirii în scris. Aceste medieri nu implică neapărat și distorsionarea percepției inițiale, tot așa cum nici percepția nu presupune deformarea inevitabilă a realității, deşi o poate prezenta fragmentar. A percepe contingentul în totalitatea lui pare să fie o imposibilitate. Conceptualizarea percepției apare ca un proces automat, adesea, fără vreo deviere intelectuală intenţionată. Rămâne de studiat, în cazul fiecărui text, modul în care experiența a determinat, sau nu, cunoașterea realității. O altă diminuare a clarității și amănunțimii celei dintâi imagini mentale a experienței are loc prin recuperarea ei din memorie. Totuși, este posibil ca esența și sensurile generale asociate experienței să rămână nealterate. În același timp, prin distanța în timp, pot apărea semnificații noi şi valide. Chiar dacă procesul transpunerii literare a amintirilor disparate presupune o înlănțuire coerentă și coezivă a lor în text, „substanța” lor se poate păstra. Trebuie, de asemenea, să deosebim re-prezentarea unor percepții ale realului de interpretarea lor. Niciunul dintre cele două procese nu implică, în mod necesar, o falsificare. Putem decela un anumit grad de „obiectivitate în subiectivitate”, sub forma unui „bagaj” al imaginilor despre lume, aflat la dispoziţia conștiinței individuale.

Va urma...

Pentru a citi articolele introductive pentru seria „Marmură și sânge”, vedeți următoarele link-uri:

Marmură și sânge: Voci reprimate în totalitarism (I)

Marmură și sânge: Voci reprimate în totalitarism (II)

Note:

[1]. “Teoria fără referire la experienţă poate părea incontestabilă şi cuprinzătoare, însă, experienţa are întotdeauna potenţialul de a oferi excepţii empirice care nu se potrivesc regulii teoretice, de a demonta expunerea intelectuală, de a contrazice idei. Aceasta deoarece experienţa constituie locul de întâlnire dintre percepţia individuală şi semnificaţia culturală, dintre sine şi formele simbolice, dintre povestea unei vieţi şi condiţiile sociale ale existenţei. Experienţa ocupă teritoriul disputat între moduri de a fi şi moduri de a şti” (Michael Pickering, “Experience in the Social World” în Research Methods for Cultural Studies, ed.cit., pp. 26-27).

[2]. În viziunea celor doi critici, această arie de studii, lansată de Cathy Caruth prin textul său Unclaimed Experience: Trauma, Narrative and History, încearcă o conceptualizare a traumei, prin raportarea discursului personal, literar, artistic, al traumei, disociat de suferinţa fizică, la condiţia culturii şi a omului, în general. Trauma, într-o perspectivă adoptată de la Paul de Man, ar fi o condiţie cu care victima nu se poate reconcilia şi pe care nu o poate exprima cu adevărat. Astfel, cel care a trăit o asemenea condiţie extremă poate da naştere doar unor reprezentări inautentice, care nu pot, în final, descrie trauma, acest aspect indicând şi limitele de semnificare ale culturii umane (vezi Wulf Kansteiner şi Harald Weilnböck, "Against the Concept of Cultural Trauma (or How I Learned to Love the Suffering of Others without the Help of Psychotherapy)", în Media and Cultural Memory, op.cit., p. 230.

Pentru a fi la curent cu cele mai noi apariţii, vă invităm să vă abonaţi la "Incursiuni în Armonie".

Marmură și sânge: Voci reprimate în totalitarism (II)

noreply@blogger.com (Dan M. Alexandru) — Sun, 25 Jun 2017 11:36:00 +0000

Marele zid chinezesc, adaptare fotografică (sursă: wikimedia.commons)

Sub titlul „Marmură și sânge: voci reprimate în totalitarism”, continuăm introducerea unei noi serii de articole care vor încerca să pătrundă în abisul experiențelor „terorii roșii”.

O concretizare viitoare a idealului de armonizare a societății va putea fi mijlocită prin „justiția de tranziție”. Va fi astfel posibilă tranziția către un stat chinez bazat pe democrație și liberalism. Ce presupune, însă, acest concept? Justiția de tranziție presupune utilizarea unor instrumente juridice, etice și economice specifice, care permit reconstruirea unei societăți după abolirea unui regim opresiv. În cadrul acestui proces, ia naștere o instanță, numită „comisie pentru adevăr”, a cărei misiune constă, mai întâi, în a stabili tiparele de abuz, tipologiile victimelor și ale torționarilor și, apoi, în a educa populația în plan civic și moral, pentru a preveni perpetuarea abuzurilor. Vom explora, așadar, relevanța și rolul creațiilor culturale ale memoriei în misiunea proiectivă a unei comisii pentru adevăr.

Dimensiunea documentară a textelor va fi consfințită prin „ancorarea” în studii și rapoarte de investigație a tiparelor și evenimentelor descrise, evidențiind acest palier al autenticității. În ceea ce privește dimensiunea psihologică a lucrărilor, consecințele profunde ale traumei vor reieși, pe de-o parte, din temele și motivele recurente – adesea chiar obsedante – iar pe de alta, din strategiile de conservare a identității, adoptate de autori pentru a supraviețui îndoctrinării în detenție. Aceste strategii apelează, în mare parte, la memoria individuală, a experiențelor personale, sau la memoria colectivă, a valorilor de referință pentru propria comunitate persecutată. În cadrul conceptului de „memorie colectivă”, creat de Maurice Halbwachs, vom întâlni câteva frapante „locuri ale memoriei”, în termenii lui Pierre Nora. Un asemenea exemplu este imaginea recurentă a evenimentelor din Piața Tiananmen, la 4 iunie 1989. Prin apelul la memorie, acești autori ajută atât la supraviețuirea propriei identități personale, cât și a identității comunității lor reprimate.

Intersectarea acestor niveluri de semnificație ne va conduce către descoperirea unor tipologii complexe ale victimelor, ceea ce le va permite cititorilor să conștientizeze mai profund impactul totalitarismului asupra ființei umane în lumea contemporană. În acest sens, textele dobândesc și un rol educativ, în plan moral, pentru oamenii din societățile libere. Asimilarea unor valori – precum compasiunea interumană, respectul pentru adevăr și curajul personal de a înfrunta abuzul – poate conduce la luări de poziție în spiritul drepturilor omului. Asemenea atitudini pozitive sunt, uneori, cultivate indirect chiar prin expresivitatea limbajului acestor creații. Este, astfel, stimulată solidarizarea și empatia față de victime şi față de caracterul lor moral. În plus, insolitarea literară permite o mai mare implicare a cititorului în procesul lecturii şi, deci, asimilarea afectivă a „esenței” textului.

Aceste discursuri ale memoriei reprimate pot avea răsunet pentru noi, cititoriidin societăţile democratice, întrucât avem acces liber la ele, spre deosebire de cei din spaţiul chinez, cărora asemenea lecturi le sunt interzise de către stat. Aceste texte-mărturii contribuie la înţelegerea situaţiei reale a victimelor care suferă represiunea, putând conduce la empatizarea cu acestea și la condamnarea persecuţiilor arbitrare, din perspectiva etică a „cetăţeniei globale”. Acest indice al evoluţiei civilizaţionale presupune recunoaşterea naturii interdependente a lumii contemporane, pe baza unei atitudini de responsabilitate morală faţă de întreaga umanitate. Într-o epocă a globalizării, în care toate populațiile sunt conectate în plan informaţional, sentimentul de includere morală universală este menit să depășească diferenţele dintre comunităţi şi distanţele reale sau simbolice dintre toate fiinţele umane. O asemenea atitudine este consfinţită prin „Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”.

Cititorii din ţara noastră sunt într-un număr relativ redus şi, deseori, par să prefere lecturile facile. Astfel, cei preocupaţi de citirea unor asemenea texte solicitante emoţional sunt, cu siguranţă, chiar mai puţini. Cu atât mai importantă este, deci, promovarea acestor creații – prin asumarea unor eforturi de conştientizare populară a mesajului lor – în primul rând, de către intelectualii implicaţi în viaţa societăţii. Utilitatea acestui demers o dovedește și persistența efectelor totalitarismului comunist în mentalitatea multora, deși a trecut o perioadă destul de lungă de la abolirea sa. Or, tocmai recunoaşterea şi reamintirea modurilor sale de operare – în paralel cu reflecția asupra importanței drepturilor fundamentale ale omului – pot ajuta la oprirea recrudescenţei tendinţelor totalitare. Conştientizarea existenţei actuale a tragediilor umane dezlănțuite de un asemenea regim ne poate sensibiliza, ca cititori, mult mai profund decât datele statistice sau istorice, lipsite de amintirea „vie” a victimelor şi a suferinţelor pe care le-au îndurat.

Va urma...

Pentru a fi la curent cu cele mai noi apariţii, vă invităm să vă abonaţi la "Incursiuni în Armonie".

Creanga de aur - un mozaic de semnificații culturale (I)

noreply@blogger.com (Dan M. Alexandru) — Thu, 22 Jun 2017 14:58:00 +0000

„Creanga de aur” - tablou de William Turner, inspirat dintr-o scenă a epopeii Eneida.

În această mini-serie, vom urmări modul în care noțiuni din mitologie, religie, istorie şi literatură sunt armonizate în romanul miniatural Creanga de aur. O creație cu multe fațete semantice, aceasta a fost o apariţie insolită în literatura română a modernităţii. În rândurile de mai jos, vom descrie semnificaţiile simbolice ale câtorva trimiteri intertextuale, care sunt relevante în lucrarea lui Mihail Sadoveanu.

Garanţia simbolică a „ramurii de aur”

Încă din titlul acestui roman putem identifica referinţe către mai multe texte, dintre care, pe cel de bază îl considerăm a fi epopeea Eneida de Vergiliu. Asemenea lui Aeneas – care trebuie să parcurgă regatul lui Hades pentru a ajunge la Câmpiile Elizee, la „umbra” tatălui său Anchise – Kesarion invocă simbolul „crengii de aur” ca promisiune de revedere a tinerei Maria din Amnia, dincolo de viaţa pământeasă: „Iată, ne vom despărţi. Se va desface şi amăgirea care se numeşte trup. Dar ceea ce e între noi acum, lămurit în foc, e o creangă de aur care va luci în sine, în afară de timp” [1]. Acest simbol anunţă răsplata împlinirii sufleteşti, într-un „Elysium” virtual, pentru „jertfirea” propriei vieţi la care nepoata lui Filaret a fost supusă... prin mijlocirea eroului însuși.

Legământul unei comuniuni sufleteşti a protagonistului cu Maria reprezintă, din această perspectivă, o compensare a intervenţiei lui nefaste. Soţia lui Constantin [care, fiind repudiată de monarh, urma să fie şi exilată pe insulele Principilor], va păstra în sine „creanga de aur”, ca viziune simbolică a speranţei. Cu ajutorul ei, tânăra va putea evada din viaţa concretă, sumbră, prin reverie. Calitatea acestei „ramuri” de a fi „lămurită în foc” trimite la necesitatea de a înfrunta suferinţa pe drumul sufletesc spre idealul unei „fericiri cereşti”. Astfel, ni se aminteşte, implicit, cum eroul vergilian a parcurs lumea „umbrelor” chinuite din Infern, pentru a ajunge în cea a spiritelor binecuvântate, cu ajutorul „ramurii de aur” – obiect magic, protector, de mare preţ, lăsat în dar Proserpinei [2]. În imaginea simbolică zugrăvită de Sadoveanu prin replica lui Breb, se arată, totodată, suferinţa intrinsecă atribuită destinului, în caracterul ei biunivoc. Ea se concretizează în plan fizic şi sufletesc în cazul Mariei, respectiv, la nivel emoțional şi moral în cazul viitorului Deceneu.

Va urma...

Note:

[1]. Mihail Sadoveanu, Creanga de aur, cap. XV “În care, celor fericiţi şi nefericiţi li se încheie timpul”, Bucureşti: ALLFA, colecţia Paideia, 1996, p. 143.

[2]. „Născutule din sînge de zei, fiu al lui Anchise, e lesne să te pogori în infern [...] să te întorci însă înapoi, să ieşi la lumina zilei [...] în asta e primejdia. Numai puţini, iubiţi şi ocrotiţi de Iupiter, sau pe care o virtute fără seamăn i-a înălţat pînă în cer, feţi de zei, au putut s-o facă. [...] Dacă te simţi însă însufleţit de atîta rîvnă [...] şi vrei să te măsori cu o faptă atît de nesocotită, iată ce trebuie să faci mai întîi. Într-un copac stufos se doseşte o ramură închinată Proserpinei, ale cărei frunze şi nuieluşă sînt cu totul de aur. Pădurea întreagă o ascunde ochilor; umbrele o închid în vîlcele întunecoase. Nu-i dat să ajungă pe celălalt tărîm decît celui ce a putut smulge de pe copac ramura [...] Preafrumoasa Proserpina a hotărît ca darul ăsta să i se aducă numai ei. Cînd o ramură e smulsă, creşte la loc alta de aur şi nuieluşa dă frunze tot de aur. Caut-o de aceea cu ochii pe sus şi, de-o găseşti, rupe-o cu mîna, că, dacă ţi-i scris să mergi în infern, se va desprinde de bunăvoie; altminteri n-ai putea-o smulge oricît te-ai trudi şi nici chiar cu tăişul fierului” (Publius Vergilius Maro, Eneida, traducere de E. Lovinescu, text revăzut, prefață, tabel cronologic, note și indice de Eugen Cizek, București: Editura pentru literatură, 1964, pp. 159-160).

Dacă v-a plăcut acest articol despre literatură, vă invităm să vă abonaţi la "Incursiuni în Armonie" pentru a fi la curent cu cele mai noi apariţii.

Marmură și sânge: Voci reprimate în totalitarism (I)

noreply@blogger.com (Dan M. Alexandru) — Sun, 11 Jun 2017 14:28:00 +0000

Portretul uriaș al dictatorului Mao Zedong, în Piața Tiananmen din Beijing (foto: upload.wikimedia.org).

Sub titlul „Marmură și sânge: voci reprimate în totalitarism”, începem o nouă serie de articole care vor încerca să pătrundă în abisul experiențelor „terorii roșii”.

Introducere

Acesta reprezintă un început în explorarea unui domeniu pe cât de vast și fascinant, pe atât de dur și greu accesibil. Vom aborda aici experiența umană a represiunii trăite în cel mai mare stat totalitar al zilelor noastre, transpusă în creații ale memoriei. Scopul aprofundării unor astfel de texte este de a afla modurile în care ele pot funcționa ca piese de rezistență morală față de perpetuarea totalitarismului, prin ilustrarea plenară a impactului său asupra naturii umane.

Câmpul literar în care își au originea aceste creații scrise ale memoriei este unul aparent îndepărtat și „exotic” – China. Autorii acestor discursuri asupra cărora ne vom opri aparțin marilor categorii ale victimelor de conștiință din spațiul totalitarismului comunist chinez. Publicate după anul 2000 - în mod firesc, în afara granițelor Chinei - cele patru texte reprezintă noutăți și „rarități” pentru cititorul din România. Le-am ales pentru actualitatea şi relevanţa lor în cazul subiectului acestei serii. Temele discursurilor abordate se întrepătrund și implică trimiteri importante la câteva „locuri ale memoriei” marcate de traumă, precum Piaţa Tiananmen la 4 iunie 1989.

Astfel, poezia comemorativă a lui Liu Xiaobo și memoriile lui Liao Yiwu vor ilustra reprimarea sângeroasă a protestelor studențești pentru democrație din 1989, respectiv, a celor consternați de uciderea tinerilor. Titlul acestei serii de articole parafrazează unul dintre versurile scrise de Liu în elegia sa „Experiența morții”. Apoi, în afara intelectualilor activi social, cu conștiință civică umanistă, au fost reprimate și alte comunități, pe criterii etnice sau culturale. Demersul de exterminare a budiștilor tibetani va fi ilustrat prin interviul autobiografic acordat de Ama Adhe, iar brutalitatea celei mai recente persecuții de amploare, îndreptată împotriva comunității de qigong Falun Gong, o vom putea înțelege din autobiografia lui Zhong Fangqiong. O calitate importantă pe care o au în comun toate textele alese este reprezentativitatea lor pentru experiența colectivă a persecuției îndurate de grupurile social-culturale în care autorii se încadrează. În plus, aceștia şi-au asumat, în mod deschis, responsabilitatea de a-i reprezenta pe cei privați de orice „glas” în China, precum şi de a-i comemora pe cei ucişi în represiune.

Vom considera aceste textele ca fiind „discursuri”, în accepția lingvistului Roger Fowler, anume, ca acte de comunicare a unor experiențe, valori și atitudini morale, destinate unui public cititor. În privința calității lor de a ilustra rezistența morală față de abuzurile totalitarismului, am folosit și adaptat trei factori principali implicați în discurs: „putere”, „cunoaștere” și „normă”, pornind de la comentariile lui Michel Foucault [1]. În cazul de față, puterea politică stabilește „norma”, vizând să elimine autorii așa-ziselor „abateri”. Textele care devoalează experiențele traumatizante ale represiunii transmit o „cunoaștere” alternativă, care este, desigur, interzisă prin cenzură, întrucât contrazice discursul oficial, care reprezintă „norma”.

Discursurile memoriei le vom privi în cadrul interacțiunii dintre om și sistemul politic, caracterizând impactul profund al represiunii asupra ființei umane. În felul acesta, relevanța lor trece dincolo de dimensiunea literară, cuprinzând-o pe cea documentară, psihologică și etică. Așadar, nu vom aborda creațiile strict în autonomia lor, ci în relație cu contextul istoric și biografic în care au apărut, cu imaginea conștiinței autorului, precum și cu implicațiile lor la nivelul receptării, al lecturii. Aici vom adapta conceptul de „cerc hermeneutic” pentru a desemna traseul semnificațiilor între toți acești poli, aflați în interacțiune.

Discursurile memoriei victimelor expun subiectul cenzurat al represiunii totalitare și transmit, direct sau indirect, valori morale în spiritul drepturilor omului și al armoniei dintre oameni. Speranțele lor converg către o societate chineză viitoare, eliberată de dictatură și întemeiată pe respectarea vieții și a demnității ființei umane. Acest deziderat se va putea împlini într-o etapă viitoare, post-totalitară, în care va avea loc reconcilierea socială.

Va urma...

Notă:

[1]. Conform descrierilor pe această temă din volumul de eseuri ale lui Michel Foucault, Power / Knowledge. Selected Interviews and Other Writings: 1972-1977, editor Colin Gordon, traducere în limba engleză de Colin Gordon, Leo Marshall, John Mepham, Kate Soper, New York: Pantheon Books, 1980.

Pentru a fi la curent cu cele mai noi apariţii, vă invităm să vă abonaţi la "Incursiuni în Armonie".

115 ani de la descoperirea primului calculator analogic al lumii (II)

noreply@blogger.com (Dan M. Alexandru) — Sat, 10 Jun 2017 14:02:00 +0000

Fragmente din mecanismul Antikythera, în Muzeul Național de Arheologie din Atena (sursă foto: Wikimedia Commons).

Theodoros Karasavvas

Acest mecanism surprinzător – despre care se consideră că ar fi fost inspirat din ideile celebrului inventator și matematician Arhimede – este atât de complex, încât mulți îl consideră ca fiind cel dintâi calculator analogic. Derek de Solla Price, care l-a analizat în anii 1960, a asemănat în glumă descoperirea lui cu găsirea unui motor cu ardere internă în mormântului lui Tutankhamon.

Pentru cei care au curiozitatea intelectuală de a aprofunda acest subiect, Peter Lynch, profesor de meteorologie la Colegiul din Dublin, a explicat ce rol avea acest aparat și modul precis în care funcționa.

Fragment din mecanismul Antikythera și reprezentarea sa imagistică (CC BY-NC 2.0)

Profesorul Lynch a consemnat: „Mecanismul era condus prin intermediul unei manete, care rotea un sistem de angrenaje constând din peste 30 de roți interconectate. Prin utilizarea tehnicilor imagistice moderne, este posibil să numărăm dinții acestor roți, să vedem care cu care dintre aceștia se cuplează și ce raporturi de angrenare există. Aceste raporturi ne permit să descifrăm ce anume se calcula cu ajutorul acestui mecanism”.

Angrenajele erau cuplate la indicatoare aflate în partea din față, respectiv, din spate a mecanismului, pentru a indica poziția soarelui, a lunii și a planetelor, pe măsura deplasării lor în cadrul zodiacului. Un braț extensibil, dotat cu un ac, avansa de-a lungul unui canal spiralat, într-un mod similar acului de gramofon. O mică sferă, jumătate albă - jumătate neagră, indica fazele lunii.

Încă și mai impresionantă era capacitatea de prognoză a eclipselor de soare și de lună. Babilonienilor le era cunoscut faptul că o eclipsă de lună preceda încă un eveniment de acest fel la o distanță în timp de 223 de nopți cu lună plină. Această perioadă, de aproximativ 19 ani, este cunoscută sub numele de „ciclu Saros”. A fost nevoie de un raționament matematic și de o tehnologie complexă pentru a integra acest ciclu în funcționarea mecanismului”.

Uimitor este și faptul că acest instrument includea până și un cadran menit să indice care dintre jocurile panelenice urmau să aibă loc în fiecare an, inclusiv jocurile Olimpice, desfășurate o dată la patru ani.

Machetă modernă a mecanismului Antikythera (CC BY-SA 3.0)

Moștenirea perenă a tehnicii antice grecești

Până la urmă, mecanismul Antikythera ilustrează cea mai reușită modalitate prin care vechii greci au folosit instrumente bazate pe angrenaje de precizie pentru a-și concretiza înțelegerea științifică de vârf. Aceasta reprezintă, de asemenea, o cale de acces către viziunea grecilor antici asupra universului. Ei considerau că natura acționa conform unor legități predefinite, asemenea unui mecanism – o abordare care a condus la formarea bazelor științifice actuale.

În timp ce unii savanți moderni ar putea susține că o asemenea filosofie mecanicistă urma să se fie dezvoltată dramatic abia după Revoluția Industrială, în realitate, mecanica antică – asmenea mecanismului Antikythera – a deschis drumul și a inspirat aproape fiecare „miracol” tehnic contemporan.

Notă:

Dacă v-a plăcut acest articol pe tema arheologiei, vă invităm să vă abonaţi la "Incursiuni în Armonie", pentru a fi la curent cu cele mai noi apariţii.

Biblioteca din piatră: Colecția de pietre Ica a profesorului Cabrera (VII)

noreply@blogger.com (Dan M. Alexandru) — Mon, 05 Jun 2017 13:04:00 +0000

Piatră Ica gravată ilustrând o luptă între ființe umane și reptilieni (sursă foto: zh.wikipedia.org)

Walter Langbein

Waldemar Julsrud și-a transformat vila într-un muzeu locuit. Fiecare loc liber a fost astfel alocat. Locatarii și-au împărțit spațiul de trai cu bizare figurine de lut, plasate pretutindeni, pe mese și bufete, în rafturi și vitrine. Casa lui Julsrud devenise o lume stranie în care oameni și creaturi monstruoase stăteau laolaltă. Mii de figurine evocau o lume asemănătoare mai degrabă filmelor de mistere din secolul al XXI-lea decât realităților lumești. Numărul de vizitatori curioși care veneau să vadă această expoziție unică sporea în mod constant. Reprezentanții științei moderne, totuși, nu au considerat necesar să privească mai îndeaproape artefactele. Ele nu puteau fi decât contrafaceri, fiindcă era de neacceptat să fie artefacte autentice. Pentru orice om de știință, chiar și cea mai scurtă călătorie în acest sens era prea lungă, fiind vorba de a vedea niște simple falsuri... cel puțin, în mod oficial.

După moartea lui Waldemar Julsrud, în 1964, întreaga colecție a fost „exilată” într-un depozit. Acolo a zăcut, încuiată cu grijă și ferită de ochii publicului – până când cercetători individuali au atras atenția asupra acestor descoperiri senzaționale către sfârșitul anilor 1990. Iată, așadar... cineva chiar a efectuat analize științifice asupra acestor artefacte, până la urmă. De ce nu au fost mediatizate rezultatele? De ce nimeni nu a clamat stabilirea vechimii artefactelor “contrafăcute”? Poate fiindcă testele nu au condus la concluziile așteptate? Poate fiindcă aceste descoperiri nu erau, de fapt, falsuri moderne?

Figurine de ceramică descoperite de Waldemar Julsrud în iulie 1944, în orașul mexican Acámbaro, Guanajuato. (CC BY-SA 3.0)

Este un fapt indubitabil că trei instituții din Statele Unite au examinat obiectele colecționate de Julsrud (vezi Bürgin, Luc, Lexikon der verbotenen Archäologie: Mysteriöse Funde von A bis Z, Rottenburg: 2009, p. 22). Deși au lucrat în mod independent, echipele de cercetători au ajuns la același rezultat, care indică o singură concluzie: artefactele datate nu sunt falsuri! Examinările au fost desfășurate de:

- Teledyne Isotopes Laboratories, Westwood, New Jersey;

- Museum Applied Science Center for Archaeology in the University of Pennsylvania;

- Geochron Laboratories, Massachusetts.

Dacă se coroborează rezultatele acestor investigații științifice, atunci aflăm că figurinele enigmatice au fost create pe parcursul unei lungi perioade de timp, anume, între anii 4.500 î.Hr. (conform datării cu C14 în 1968) și 2.500 î.Hr. (conform datărilor prin metoda termoluminiscenței, în 1973 și 1995). A fost vreodată reabilitat Julsrud după ce teoria falsurilor a fost demontată?

Cercetarea reprezentărilor de dinosauri

Un alt fapt este că această colecție a lui Julsrud conține sculpturi miniaturale care reprezintă dinosauri. Analizele științifice acordă artefactelor o foarte mare vechime. Cel puțin o mică parte din colecție a fost expusă la Muzeul Waldemar Julsrud, care s-a deschis pe 28 februarie 2002 în Acámbaro. Așadar, la câteva decenii după moartea lui Julsrud, dorința neobositului cercetător a fost, în cele din urmă, îndeplinită.

O altă realitate este aceea că muzeul profesorului Cabrera conține gravuri ce ilustrează dinosauri. Aceste obiecte au fost, la rândul lor, fără excepție, desconsiderate și etichetate ca fiind falsuri. Totuși, există studii științifice care susțin că „obiectele Cabrera” sunt, în realitate, foarte vechi.

Figurine de dinosauri aflate în colecția profesorului Cabrera (© Walter Langbein)

În vara anului 1967, Compania Minera Mauricio Hochschild a efectuat studii asupra pietrelor gravate. Profesorul universitar Javier Cabrera Darquea mi-a arătat în incinta muzeului său copii ale documentelor în cauză. Rezultatele sunt de natură senzațională, însă, până astăzi au fost, în mare parte, mușamalizate. Geologul Erik Wolf a analizat gradul de oxidare la nivelul șanțurilor gravate. Mostre suplimentare au fost cercetate de profesorul universitar Josef Frenchen de la Institut für Mineralogie und Petrographie an der Universität Bonn. În primăvara anului 1969, au fost publicate rezultate edificatoare. Concluziile arată că gravurile trebuie să fi fost efectuate cu cel puțin 12.000 de ani în urmă. Aceasta nu exclude, însă, o vechime chiar mai mare.

În 2002, Maria del Carmen Olazar Benguira și Felix Arenas Marsical au desfășurat săpături arheologice în deșertul situat între Nasca și Ica. Au lucrat multe zile în condiții foarte dificile. Două sute de metri sub piscul Cerro Norte au făcut o descoperire: pietre gravate, comparabile cu artefactele din muzeul lui Cabrera! În expoziția profesorului Cabrera, privitorii sunt stupefiați de reprezentările unor proceduri medicale complicate, gravate pe pietre și sculptate în figurine de lut.

Una dintre pietrele scoase la suprafață în 2002 ilustrează, la rândul său, o scenă medicală, precum artefactele din muzeul profesorului peruan: o persoană zace pe o masă, în timpul unei proceduri chirurgicale. Chirurgul operează clar pacientul cu un tip de bisturiu.

Unele dintre pietre sunt „acoperite cu depozite”. Bürgin scrie că depozitele de carbon de pe mostrele de piatră și de pe [particulele din] solul adiacent, potrivit datării prin termoluminiscență, au indicat o vechime mai mare de 61.196 de ani, respectiv, de 99.240 ani, cu o marjă de eroare între 5.000 și 8.000 de ani...

Bürgin își încheie prezentarea „pietrelor Ica” în felul următor: „Istoria nesfârșită a Pietrelor Ica a fost astfel îmbogățită cu încă un capitol. Care va fi continuarea?”

Notă:

Pentru a citi în limba engleză articolul-sursă de pe site-ul Ancient Origins, puteți accesa următorul link: http://www.ancient-origins.net/opinion-guest-authors/library-stone-ica-stones-professor-cabrera-part-ii-006639.

Dacă v-a plăcut acest articol despre arheologie și doriți să fiți la curent cu cele mai noi apariţii, vă invităm să vă abonaţi la "Incursiuni în Armonie".

Shen Yun: Dezvăluirea prin artă a unei istorii cenzurate (V)

noreply@blogger.com (Dan M. Alexandru) — Sun, 28 May 2017 09:02:00 +0000

Artiștii Shen Yun aplaudați de publicul din Mexic, în turneul din 2016 (Credit foto: en.minghui.org).

Cu acest articol vom încheia seria dedicată fenomenului artistic Shen Yun Performing Arts.

Temele scenelor de dans teatral pe care Shen Yun le aduce în fața publicului sunt neașteptat de ofertante, atât în planul mesajelor istorice, cât și în cel al valorilor etice. Acest fapt se datorează, în parte, naturii și diversității surselor de documentare, care pornesc din universul antichităţii chineze şi ajung până în prezent.

O creație care ilustrează actualitatea chineză socio-culturală este scena de dans dramatic intitulată „Fără regret” [1]. Înlănțuirea acțiunilor se inspiră din viaţa a milioane de familii chineze din comunitatea qigong-ului de şcoală budistă numit Falun Gong. La început, domnește o atmosferă familială, de armonie afectivă și spirituală, care, însă, se dispersează într-o secvență de tensiune dramatică. Este momentul când intervin în mod brutal forţele de represiune, care o arestează pe mamă și îi ucid cu violență fiul... În prezentul istoric, numeroşi supravieţuitori ai „terorii roșii” din China au relatat traumele şi actele de cruzime la care au fost supuşi ca prizonieri de conștiință. Din cumulul de mărturii, Shen Yun a extras esenţa unei povestiri despre forţa credinţei umane în universaliile etice și despre curajul în faţa uriașei represiuni totalitare. Datorită persistenței victimelor în a susține adevărul și a manifesta compasiune în timp ce îndură violența dezlănțuită a sistemului, persecuţia nu şi-a putut atinge scopul de a „eradica” Falun Gong. Reprezentația scenică a transfigurat artistic această realitate prin revelația sacrului de la finalul secvenței tragice, în care tânărului i se redă viaţa de către panteonul budist, înainte ca el să li se alăture nemuritorilor, pe calea către ceruri.

Prin portretizarea expresivă a personajelor plasate în această experienţă-limită, prin dinamismul scenelor şi prin amplele contraste muzicale, evocarea este transmisă cu un autentic patos moral, ceea ce contribuie la purificarea spirituală a spectatorilor. Aici se manifestă inclusiv latura de clarificare intelectuală a catharsis-ului, în plus față de efectul său emoţional. Se comunică estetic un mesaj al împlinirii speranţei și credinței, al reușitei curajului uman în faţa brutalităţii. În același timp, are loc conştientizarea unei importante părţi cenzurate din istoria recentă. În contextul acestor realități, totalitarismul nu vizează doar distrugerea unor valori ale culturii tradiţionale – ale qigong-ului de școală budistă, în acest caz – ci chiar exterminarea, pe baza identității culturale, a oamenilor care cultivă aceste valori. Demersul este similar campaniei devastatoare lansate de Mao Zedong sub stindardul „Revoluţiei Culturale”.

Din acest unghi, piesa „Fără regret” contribuie la comemorarea victimelor totalitarismului, jucând şi un rol în transmiterea implicită a unor principii cu ecouri umaniste, cum ar fi libertatea de exprimare, dreptul la viaţă şi demnitate umană. Tocmai pentru că ansamblul Shen Yun promovează valori incompatibile cu ideologia dictaturii comuniste, extinsă la nivelul întregii culturi, el nu poate susţine spectacole în China continentală, din cauza cenzurii.

***

Pentru noi, spectatorii, complexitatea formelor şi stilurilor artistice adoptate de Shen Yun oferă o bogată experiență estetică. Confluenţa dintre temele tradiţionale și cele contemporane – cu fundamentele în cultura chineză clasică – are potențialul de a ne lărgi considerabil orizontul de cunoaștere. Mai mult decât atât, aceste spectacole reprezintă și o delectare pentru conștiința etică, datorită valorilor universale manifestate cu expresivitate prin intermediul artelor scenice. Aceste calități ne îndreptățesc să considerăm Shen Yun Performing Arts nu doar un simplu ansamblu artistic, ci un semnificativ fenomen cultural, care ne invită să îl explorăm în toată profunzimea sa.

Note:

[1]. Un scurt rezumat al acestei creații, contextualizată istoric, se poate citi sub titlul „A Contemporary Tale of Faith and No Regret”, în „Shen Yun Performing Arts”,

https://www.shenyunperformingarts.org/learn/article/read/item/LxzcPm2oc9M/level-one/ZiksLpcpL8A/level-two/Oag35rDa6b4/contemporary-tale-faith-no-regret-falun-dafa.html

[2]. Conform rapoartelor internaționale de investigație, din 1999 până astăzi, Partidul Comunist Chinez desfășoară o campanie de „eradicare” a oamenilor care studiază această practică de qigong. Un motiv principal aflat în spatele represiunii a fost existența unui mare număr de persoane care gândesc liber, conform unor valori etice care îi fac să nu mai fie vulnerabili la îndoctrinarea perpetuată de totalitarismul comunist. Vezi rapoartele emise de „World Organization to Investigate the Persecution of Falun Gong”:

http://www.upholdjustice.org/node/224, http://www.upholdjustice.org/node/284

Pentru a citi articolele din această mini-serie, dați click pe următoarele titluri:

Shen Yun: 10 ani de excelență în artele spectacolului (I)

Shen Yun: Armonii spectaculare pe scenele lumii (II)

Shen Yun: La confluența tradiției cu inovația (III)

Shen Yun: Originalitatea și profunzimea muzicii (IV)

Dacă v-a plăcut acest articol despre artă, vă invităm să vă abonaţi la "Incursiuni în Armonie" pentru a fi la curent cu cele mai noi apariţii.

115 ani de la descoperirea primului calculator analogic al lumii (I)

noreply@blogger.com (Dan M. Alexandru) — Sat, 20 May 2017 10:41:00 +0000

Rămășițele mecanismului Antikythera, Muzeul Național de Arheologie din Atena (sursă foto: Wikimedia Commons).

Theodoros Karasavvas

Ori de câte ori este menționată Grecia antică, majoritatea oamenilor se gândesc automat la democrație, la Jocurile Olimpice, la mitologie și filosofie. Se pare, însă, că puțini sunt cei conștienți de nivelul de dezvoltare tehnologică al vechilor greci. Acest lucru este valabil și în cazul mecanismului Antikythera, cunoscut drept cel dintâi calculator analogic din lume. El oferă cea mai importantă probă a stadiului tehnologiei antice.

La 17 mai 1902, atunci când arehologul grec Valerios Stais a descoperit acea bucată ruginită de metal, el a contribuit la rescrierea istoriei prin identificarea unei părți din ceea ce anumiți istorici descriu ca fiind primul aparat de calcul analogic al lumii: mecanismul Antikythera. Deși termenul de „calculator analogic” poate părea o exagerare, este indubitabil faptul că acest mecanism, recuperat din epava Antikytherei, reprezintă cel mai vechi instrument de calcul astronomic portabil din istorie, conform cunoștințelor noastre actuale.

În onoarea descoperirii, Google Doodle a sărbătorit 115 ani de când lumea a aflat de mecanismul Antikythera, subliniind „cum o reminiscență ruginită poate deschide o poartă uriașă către cunoaștere și inspirație”, conform reportajelor specifice Express UK.

Epava Antikythera – „Titanicul” lumii antice și comoara istorică cu care s-a scufundat.

Introducere despre mecanismul Antikythera

Conform reportajelor publicate de April Holloway pe site-ul Ancient Origins, mecanismul Antikythera reprezintă unul dintre cele mai uimitoare dispozitive mecanice din lumea antică. El a fost descoperit pe 17 mai 1902 în epava navei Antikythera, aflată lângă insula grecească care poartă același nume și care, în vechime, era cunoscută drept Aigila. Mecanismul metalic constă într-o combinație complexă de angrenaje și datează din secolele 1-2 î.Hr.

Examinarea cu raze X a arătat cum cel puțin 30 de tipuri diferite de angrenaje sunt încorporate în acest dispozitiv, iar pe plăcile sale exterioare se află circa 2.000 de litere considerate a fi similare unui manual de utilizare.

Aceasta este versiunea în SVG (grafică vectorială proporționabilă, n.n.) a schemei mecanismului Antikythera, cu etichetarea axurilor și angrenajelor sale.

- va urma -

Notă:

Pentru a citi articolul original în limba engleză, publicat pe site-ul Ancient Origins, accesați următorul link: http://www.ancient-origins.net/artifacts-ancient-technology/115-years-sensational-discovery-world-s-first-analogue-computer-008091.

Dacă v-a plăcut acest articol pe tema arheologiei, vă invităm să vă abonaţi la "Incursiuni în Armonie", pentru a fi la curent cu cele mai noi apariţii.

Actualitatea avertismentului orwellian (X)

noreply@blogger.com (Dan M. Alexandru) — Sun, 14 May 2017 07:40:00 +0000

În prezent, în lumea reală, au continuat să prolifereze manifestări totalitare similare lumilor infernale din romane distopice precum „O mie nouă sute optzeci și patru” al lui G. Orwell. Avertismentul implicit oferit prin intermediul acestor texte de anticipaţie au rămas, din păcate, fără ecou. Mai mult decât atât, realitățile par să fi depăşit chiar, în unele aspecte, societățile terorizante şi absurde imaginate de scriitori.

Dacă o amplă lectură colectivă a distopiilor discutate ar fi inspirat reflecţii mai profunde – prin punerea lor în balans cu realităţile dictaturilor din trecut şi din prezent – atunci poate ar fi avut loc și o solidarizare cu victimele represiunii totalitare. Odată ce pericolele instaurării și perpetuării unor asemenea regimuri politice ar fi fost conștientizate, lumea ar fi putut să înţeleagă, să respingă şi să combată variile forme ale totalitarismului. Literatura de acest tip, prin expresivitatea și accesibilitatea sa, ar fi putut influența un public vast...

Printre motivele probabile ale absenţei unor reacţii concertate în spiritul drepturilor omului se numără specularea generală a slăbiciunilor umane, care determină, într-o anumită măsură, o „paralizare” a conştiinţei morale şi civice. În acest scop, la nivelul populaţiei, sunt exacerbate relativismul etic, invidia prin sublinierea inadecvării, confortul mental şi dorinţa pentru fericire personală. De asemenea, la nivelul claselor politice sunt speculate interesele economice, setea de putere, imaginea politică ş.a. În acest fel, se profită de vulnerabilităţile existente şi, în acelaşi timp, se creează şi se cultivă noi vulnerabilităţi. Exploatarea dorinţei pentru fericire este însoţită şi de fabricarea surogatelor de fericire, care, odată inoculate, ajung să fie idealizate și privite drept scopuri ale vieţii umane. Aceste strategii sunt aplicate, cu precădere, pentru a neutraliza capacitatea de reacţie colectivă.

Natura dezumanizantă a statelor totalitare, existente şi în prezent, este dificil de conştientizat şi din cauza faptului că aceste sisteme politice fictivizează realitatea. Ele creează impresia unor emergente „paradisuri terestre”, care, de fapt, maschează veritabile şi uriaşe „spaţii ale infernului” psihologic, social şi chiar fizic. Unul dintre exemplele pregnante, descris în studiul nostru de caz, este al Chinei contemporane, care, bazându-se pe „cosmetizarea” propagandistică, se prezintă ca o societate normală, dezvoltată şi prosperă. Studii internaționale [1] au arătat însă că, dincolo de această faţadă afişată lumii exterioare, nenumărați prizonieri din peste o mie de lagăre de muncă forţată au fost constrânși să contribuie la această imagine de prosperitate. În același timp, campanii brutale de represiune – cum este persecuţia asupra Falun Gong – fac victime în mod constant și răspândesc un mediu al terorii de stat [2].

Într-un astfel de mediu social, aproape orice se poate întâmpla – un fapt greu de acceptat de o gândire bazată pe noțiunea de bun-simţ conform căreia posibilul are anumite limite. Aceasta este, în mod firesc, o măsură subconştientă de autoprotecţie şi de menţinere a confortului mental şi emoţional. Regimurile totalitare profită cu abilitate de asemenea slăbiciuni ale naturii umane, după cum remarca Hannah Arendt: „oamenii determinaţi să săvîrşească crime vor găsi comod modul de a le organiza pe scara cea mai vastă şi cea mai neverosimilă [...] pentru că însăşi imensitatea crimelor garantează că asasinii care-şi proclamă inocenţa cu tot felul de minciuni vor fi mai repede crezuţi decît victimele care spun adevărul” [3]. O asemenea stare de fapt este pe cât de paradoxală, pe atât de tragică.

În concluzie, este necesară „ascultarea” atentă a avertismentului pe care ni-l comunică implicit romanele distopice ale lui Orwell și Bradbury. Conținutul lor etic și social devine evident prin recitirea lor în contrapunct cu realitățile istorice şi contemporane. Aducerea mesajelor transmise de aceste creații în conştiinţa oamenilor va permite nu doar o lărgire a orizontului literar şi cultural, ci şi înţelegerea fenomenului totalitar. Pe această cale se pot crea, apoi, premisele combaterii lui, iniţial la nivel ideologic, pentru a se materializa, apoi, ca atitudini și acțiuni civice umaniste.

Note:

[1]. Vezi The Laogai Research Foundation, Laogai Handbook: 2007-2008, 2008, http://laogai.org/system/files/u1/handbook2008-all.pdf.

[2]. Vezi Congressional Executive Commission on China (C.E.C.C.), 2016 Annual Report, http://www.cecc.gov/sites/chinacommission.house.gov/files/documents/AR16%20Religion_final.pdf.

[3]. Hannah Arendt, Originile totalitarismului, traducere de Ion Dur şi Mircea Ivănescu, Bucureşti: Humanitas, 1994, pp. 569-570.

Pentru a citi articolele publicate până acum în această serie, daţi click pe următoarele titluri:

Totalitarismul, între utopie şi distopie (I)

Fictivizarea realităţii în totalitarism:distopiile literare (II)

„Paradisul terestru”: disimularea tiranieitotalitare în ficţiunile distopice (III)

Epoca totalitară: când realitatea devine ficţiune (IV)
"Prizonieratul" mentalului colectiv în societatea comunistă chineză (V)

"Marea închisoare a minţii" (VI)

Infernul,contemporan cu noi (VII)

Întunericul „Paradisului pe pământ” - atacul dictaturii asupra conștiinței umane (VIII, IX)

Pentru a fi la curent cu cele mai noi apariţii, vă invităm să vă abonaţi la "Incursiuni în Armonie".

Biblioteca din piatră: Colecția de pietre Ica a profesorului Cabrera (VI)

noreply@blogger.com (Dan M. Alexandru) — Sun, 30 Apr 2017 11:23:00 +0000

Imaginea uneia dintre faimoasele pietre Ica din Peru (credit foto: wikipedia.org).

Falsuri sau descoperiri extraordinare?

Continuare...

Walter Langbein

Canonul imuabil al „adevărului științific” este următorul: evoluția a condus la un progres gradual și continuu. Omul modern a atins punctul culminant, iar toți strămoșii antropoizi, respectiv, toate culturile anterioare ar fi fost toate primitive. Nu este posibil să fi existat culturi cu adevărat dezvoltate acum mii sau chiar zeci de mii de ani, care să fi fost în multe sensuri superioare celei contemporane. De ce nu? Deoarece, conform ideologiei științifice, este exclusă existenţa unei asemenea culturi avansate. Totuși, cine dorește să citească fără prejudecăți istoria umanității, aşa cum ar parcurge o carte informativă și captivantă, trebuie să-și elibereze gândirea de presiunile dogmei.

Obiectele care nu se încadrează în conceptul general al istoriei nu vor fi expuse în sălile solemne ale muzeelor noastre. Ele ajung să aibă o existență demnă de milă, zăcând în arhive și pivnițe şi fiind inaccesibile publicului. Sau ajung să fie, pur și simplu, ignorate. Obiectele care nu își găsesc locul în doctrina științei convenționale sunt etichetate drept falsuri. Ele trebuie să fie falsuri – nu pot fi artefacte veritabile, pentru că nu li se permite să fie veritabile.

Pietrele gravate și sculpturile în lut expuse de profesorul Cabrera, spre exemplu, ilustrează cu claritate reptilieni preistorici. Cum să tratăm asemenea obiecte? Cum să le clasificăm? Le putem cataloga, cu ușurință, ca fiind falsuri, potrivit unei simple presupoziţii: cu milenii în urmă, oamenii din Africa de Sud nu puteau să fi ştiut nimic despre existenţa dinosaurienilor. Prin urmare, aceste artefacte cu reprezentări de reptilieni preistorici nu pot avea o vechime milenară.

Raționament alternativ

Există, totuși, alte soluții! Nu pot fi, oare, greșite ideile noastre despre nivelul de cunoaștere al oamenilor care au trăit acum mii de ani în America de Sud? Este posibil să fie necesară revizuirea ipotezelor noastre despre trecutul îndepărtat al Americii de Sud şi înglobarea descoperirilor arheologice neplăcute. Concepţiile pe care le avem despre istoria umanităţii nu trebuie să fie doar un set de principii rigide, imuabile. Ele trebuie să fie în mod constant reevaluate.

Din nefericire, ştiinţa convenţională refuză, în mod programatic, să recunoască descoperirile arheologice care nu se încadrează în imaginea clasică a trecutului. Reprezentările vechi de mii de ani ale dinosaurienilor sunt considerate de orice adept al canonului convenţional ca fiind o oroare. Şi, totuşi, ele există.

În 1897, un negustor din Bremen, pe nume Waldemar Julsrud, a emigrat în Mexic. Asemenea lui Heinrich Schliemann (1822-1890), Julsrud era şi un arheolog pasionat. Ştiinţa l-a ignorat pe Schliemann. El a descoperit amplasamentul cetăţii Troia. Descoperirile lui Julsrud sunt, însă, probabil mult mai semnificative pentru istoria omanirii. Dacă dorim să citim istoria veritabilă a umanităţii precum o carte, atunci trebuie să nu sărim peste paginile lui Julsrud.

În perioada 1944-1952, el a angajat localnici pentru a excava mai mult de treizeci şi trei de mii de sculpturi miniaturale. Printre ele se află numeroase figurine de dinosaurieni – numărul exact rămâne necunoscut. Nimeni nu a examinat vreodată în mod ştiinţific aceste sculpturi extraordinare. Totuşi, ele au fost catalogate în totalitatea lor ca fiind contrafaceri moderne. Nu puteau fi adevărate, deoarece nu li s-a permis să fie...

- va urma -

Notă:

Dacă v-a plăcut acest articol despre arheologie și doriți să fiți la curent cu cele mai noi apariţii, vă invităm să vă abonaţi la "Incursiuni în Armonie".

Angkor – poate cel mai vast oraș al tuturor timpurilor

noreply@blogger.com (Dan M. Alexandru) — Sun, 19 Mar 2017 16:48:00 +0000

Complexul de temple Angkor Wat din Cambodgia.

John Black

În Cambodgia, pe parcursul secolului 8 d.Hr., a fost clădit orașul Angkor. Capitala impozantă a vechiului Imperiu Kmer era supranumită „Orașul templelor” și avea, într-adevăr, temple colosale, un sistem complex de irigații, drumuri pietruite, precum și construcții de înaltă măiestrie arhitecturală.

Un raport recent – realizat în urma examinării panoramice cu raze laser – a dezvăluit faptul că zona orașului Angkor se întindea mult mai mult decât s-a crezut până acum. Tehnica LiDAR utilizează laser, scannere și instrumente optice pentru a produce imagini de foarte mare rezoluție ale obiectelor și peisajelor, evidențiind detalii imposibil de observat prin orice altă tehnică.

Datele strânse prin intermediul LiDAR au indicat faptul că rețeaua urbană din Angkor era imensă. Ceea ce vedem că a rămas astăzi din Angkor reprezintă numai o mică porțiune a orașului, pe când cea mai mare parte se află încă îngropată, conform declarațiilor dr. Damian Evans de la Universitatea din Sydney.

Din 1860, când a fost descoperită capitala kmeră Angkor, excavațiile continuă să aibă loc, scoțând la suprafață tot mai multe monumente. Toate movilele care, până în prezent, au fost considerate ca fiind lipsite de importanță pot ascunde clădiri și temple. Aici este inclus și dealul Phnom Kulen, înalt de 487 de metri. Statui uriașe din piatră și, posibil, chiar comori arheologice necunoscute așteaptă în tăcere, dincolo de suprafața pământului, să fie descoperite de noi exploratori.

Rezultatele studiului au arătat că rețeaua urbană a Angkor-ului era probabil cea mai vastă din întreaga lume antică, dintre toate cele descoperite până acum. Frumusețea și calitatea arhitecturală a acestui oraș par să nu aibă termeni de comparație nici chiar în orașele lumii moderne.

***

Notă

Pentru a citi articolul-sursă, în limba engleză, publicat pe site-ul Ancient Origins, accesați următorul link:

http://www.ancient-origins.net/news-history-archaeology/angkor-largest-city-world-18th-century-00612.

Dacă v-a plăcut acest articol pe tema arheologiei, vă invităm să vă abonaţi la "Incursiuni în Armonie", pentru a fi la curent cu cele mai noi apariţii.

ÎNTUNERICUL „PARADISULUI PE PĂMÂNT” - ATACUL DICTATURII ASUPRA CONȘTIINȚEI UMANE (IX)

noreply@blogger.com (Dan M. Alexandru) — Sun, 12 Feb 2017 10:49:00 +0000

Continuăm seria de articole care explorează corespondenţe între lumile infernale imaginate în marile romane distopice şi realităţile unei societăţi totalitare actuale. Urmărim, din acest unghi, cazul celui mai populat stat dictatorial din lume...

În 1999, filmările Central China TV au arătat ostentativ cum nenumărate cărţi de învățături ale comunității culturale Falun Gong au fost strânse în grămezi uriaşe pe străzile oraşelor, pentru a fi... incendiate. Astfel s-a creat un spectacol infernal şi ameninţător nu doar pentru victime, ci pentru întregul popor chinez, care a fost martor al acestei demonstraţii de forţă a partidului-stat. În scopul adâncirii șocului emoțional, după stingerea flăcărilor, autoritățile au mobilizat muncitori pentru a strivi cu buldozerele rămăşiţele cărţilor distruse.

Asemenea evenimente se aseamănă actelor de nimicire a culturii, care au fost imaginate în literatură de Ray Bradbury: pentru abolirea informaţiei şi a posibilităţii lecturii, nici chiar arderea cărţilor nu este considerată a fi suficientă [1]. În contextul totalitarismului, reperele diferite de cele impuse oficial sunt destinate anihilării din realitate şi din memorie, pentru a lăsa loc numai vocii şi cultului unic al sistemului.

Mai mult decât atât, există o asemănare simbolică izbitoare cu iniţiativa lansată de „Ministerul Adevărului” în distopia lui Orwell – cea de a elimina cuvintele vechi, pentru a anula orice posibilitate de exprimare a ideilor divergente faţă de ideologia puterii: „Pînă la sfîrşit o să facem crimă-gînditul literalmente imposibil, pentru că n-or să mai existe cuvinte în care să-l exprimi [...] An de an mai puţine cuvinte şi aria de gîndire mai restrînsă” [2].

Aceste paralele între marile romane distopice şi realităţile comuniste descrise mai sus au rolul de a ilustra o mentalitate proprie dictaturilor - temerea perpetuă de a-şi pierde puterea asupra mentalului colectiv. Motivele sunt limpezi: odată ce poporul, din proprie iniţiativă, adoptă reperele fundamentale care îi permit cultivarea conştiinţei morale, atunci, în mod inevitabil, el va abandona ideologia totalitară care i-a fost impusă[3].

Represiunea violentă, pentru a nu stârni reacţii de indignare populară, a fost ascunsă de către partidul-stat în spatele unor măşti „pictate” prin propagandă. Spre exemplu, s-a continuat o „tradiţie” din vremea lui Mao, prin care închisorile și lagărele au fost disimulate în ferme şi întreprinderi[4] sau, mai nou, în centre de „reeducare legală” [5].

Un alt aspect al strategiei de a trece abuzurile sub tăcere este atribuirea dramelor personale rezultate din persecuţie înseşi victimelor (!). Astfel, uciderea practicanţilor Falun Gong în închisori şi lagăre este catalogată drept sinucidere de „teama pedepsei”. Distrugerea familiilor prin trimiterea membrilor practicanţi în lagăre este atribuită „neglijenţei” şi „comportamentului distructiv” al victimelor... iar lista manipulărilor folosite poate continua. Pe această cale, regimul se erijează în protectorul poporului, care, chipurile, face tot posibilul pentru a-i „reeduca” pe oamenii care au „deviat” de la linia politică „ortodoxă”[6], prezentând persecuţia ca pe o „salvare de vieţi” [7].

Indiferent de impresiile create de propagandă, dictatura comunistă, asemenea oricărei forme de totalitarism, s-a dovedit a fi un rău în sine: un „infern terestru”, atât pentru oamenii care gândesc liber şi îl conştientizează, cât şi pentru cei îndoctrinaţi, care nu pot înţelege societatea în care trăiesc. În acelaşi timp, un asemenea regim îşi manifestă această natură chiar şi faţă de grupurile privilegiate, prin intermediul „epurărilor”. Deşi i se alătură pentru a obţine putere politică, este posibil ca aceste grupuri să nu conştientizeze pericolele inerente sistemului. Cauza constă în faptul că totalitarismul este dezumanizant prin însăși dorinţa de a umbri şi, în final, de a elimina, fără excepţie, conştiinţa morală.

Partidul-stat este osatura pe care se fundamentează ţelul conducătorilor de a-şi menţine puterea şi de a o spori la maximum posibil, iar mijloacele de concretizare a acestui ţel sunt aparatele de persuasiune şi de represiune. Inteligenţa este, bineînţeles, folosită pentru eficientizarea sistemului. Totuşi, ceea ce oferă fiinţei umane esenţa definitorie nu este simpla inteligenţă, ci conştiinţa, manifestată prin repere anistorice de gândire şi de conduită. Fie că vorbim despre Falun Gong, fie despre alte comunităţi spirituale care promovează valori universale, conştiinţa morală are, prin natura sa, rolul de a menține viaţa şi valorile autentice ale spiritului, care rămân indiferente în faţa ideologiilor politice efemere.

- va urma -

Pentru a citi articolele publicate până acum în această serie, daţi click pe următoarele titluri:

Totalitarismul, între utopie şi distopie (I)

Fictivizarea realităţii în totalitarism:distopiile literare (II)

„Paradisul terestru”: disimularea tiranieitotalitare în ficţiunile distopice (III)

Epoca totalitară: când realitatea devine ficţiune (IV)
"Prizonieratul" mentalului colectiv în societatea comunistă chineză (V)

"Marea închisoare a minţii" (VI)

Infernul,contemporan cu noi (VII)

Întunericul „Paradisului pe pământ” - atacul dictaturii asupra conștiinței umane (VIII)

Note:

[1]. Vezi Ray Bradbury, Fahrenheit 451, traducere din engleză de Daniela Truţia, Bucureşti: RAO Internaţional, 1998, p. 18.

[2]. George Orwell, O mie nouă sute optzeci şi patru, traducere de Mihnea Gafiţa, Bucureşti: Editura Univers, 1991, pp. 48-49.

[3]. Avocatul canadian David Matas, specializat în drepturile omului şi nominalizat în 2010 la Premiul Nobel pentru Pace, a descris într-un articol această stare de lucruri existentă în contextul persecuţiei din China: „Atacul Partidului Comunist asupra Falun Gong nu ne spune nimic despre Falun Gong, însă, ne spune o groază despre Partidul Comunist Chinez – controlul său instabil asupra inimilor şi minţilor poporului chinez, nevoia sa de a inventa duşmani imaginari spre a justifica menţinerea sa la putere, frica faţă de mişcările populare, groaza faţă de spiritualitate şi repulsia faţă de tradiţiile chineze.” (David Matas, „Chinain Fifty Seconds” în The Epoch Times, Opinion/Thinking about China/Organ Harvesting in China, 11.12.2013, http://www.theepochtimes.com/n3/367271-china-in-fifty-seconds/, traducere în română sub titlul: „Când democraţia şi diplomaţia sunt faultate” în Epoch Times România, Comentarii, 02.12.2013, ).

[4]. „Aparatul represiv a ştiut să se ascundă: nu eşti condamnat la «detenţie» sau la «muncă silnică» [...] ci la «reformă» sau la «reeducare» prin muncă. Principalele locuri de internare sînt – e destul de logic – deghizate în întreprinderi publice: astfel, «vopsitoria industrială de la Jingzhou» [...] nu-i decît închisoarea nr. 3 a provinciei Hubei, iar «ferma de ceai de la Yingde» corespunde unităţii de reeducare prin muncă nr. 7 din provincia Guangdong” (Stéphane Courtois (coord.), Cartea neagră a comunismului. Crime, teroare, represiune, traducere din franceză de Maria Ivănescu, Luana Schidu, Brînduşa Prelipceanu et al., Bucureşti: Humanitas, „Fundaţia Academia Civică”, 1998, p. 469).

[5]. Chen, Lu, Labor Camps Abolished but Abuse Continues, în Epoch Times, 19 nov. 2013, http://www.theepochtimes.com/n3/363901-labor-camps-abolished-but-abuse-continues/

[6]. În acest tip de sistem, toţi agenţii din structuri implicaţi în propagandă, reeducare şi chiar exterminare afirmă că acţiunile lor sunt în folosul „binelui poporului”.

[7]. Vezi World Organization to Investigate the Persecution of Falun Gong [W.O.I.P.F.G.], „Investigation Report on Chinese Communist Regime’s «2010-2012 Campaign of Transformation through Education and A Collective Battle to Strengthen the Result»”, 30 mar. 2012, http://www.upholdjustice.org/node/230

Pentru a fi la curent cu cele mai noi apariţii, vă invităm să vă abonaţi la "Incursiuni în Armonie".

Ziua nașterii lui Eminescu - ziua culturii românești

noreply@blogger.com (Dan M. Alexandru) — Sun, 15 Jan 2017 16:52:00 +0000

Portret al poetului Mihai Eminescu.

Celebrăm astăzi 167 de ani de la nașterea celui care este considerat drept cel mai mare poet al literaturii noastre. Mihai Eminescu a fost ultimul poet romantic semnificativ în istoria literaturii europene. Bineînțeles, cei care sunt familiarizați cu opera amplă a acestui autor, cunosc foarte bine că el nu a fost numai poet...

O personalitate cultivată în domenii precum filosofia, artele scenice, jurnalismul, astronomia, științele politice și chiar economice, Eminescu a integrat elemente din mai multe sfere în creația sa multilaterală. Autor de proză poetică, de proiecte cu adevărat îndrăznețe în domeniul dramaturgiei și de o bogată colecție de articole culturale, literare și politice scrise la ziarul Timpul, Mihai Eminescu reprezintă o sursă aparent inepuizabilă pentru lectura interpretativă chiar și astăzi.

Să ascultăm acum câteva recitări și transpuneri muzicale ale poeziei eminesciene.

Actorii Victor Rebengiuc și Florin Zamfirescu recită fragmente din poeziile „Şi daca...", „Stau în cerdacul tău" şi „Dorinţă".

Baritonul Nicolae Herlea interpretează „Codrule, codruțule”.

Pentru a cunoaște mai mult despre creația acestui important autor, cu care începe canonul nostru literar, vă invităm să citiți:

PERSONAJELE ROMANULUI EMINESCIAN GENIU PUSTIU ÎNTRE „CREAŢIE” ŞI „ANALIZĂ” (I)

PERSONAJELE ROMANULUI EMINESCIAN GENIU PUSTIU ÎNTRE „CREAŢIE” ŞI „ANALIZĂ” (II)

MIHAI EMINESCU, SUB CHIPUL SĂU DE JURNALIST (I)

MIHAI EMINESCU, SUB CHIPUL SĂU DE JURNALIST (II)

MIHAI EMINESCU, SUB CHIPUL SĂU DE JURNALIST (III)

MIHAI EMINESCU, SUB CHIPUL SĂU DE JURNALIST (IV)

SCRIITORI ROMÂNI DEMNI DE „CANONUL OCCIDENTAL”: MIHAI EMINESCU (II)

SCRIITORI ROMÂNI DEMNI DE „CANONUL OCCIDENTAL”: MIHAI EMINESCU (II')

***

Dacă v-a plăcut acest articol despre literatură, vă invităm să vă abonaţi la "Incursiuni în Armonie", pentru a fi la curent cu cele mai noi apariţii.

BIBLIOTECA DIN PIATRĂ: COLECȚIA DE PIETRE ICA A PROFESORULUI CABRERA (V)

noreply@blogger.com (Dan M. Alexandru) — Sun, 08 Jan 2017 10:53:00 +0000

Piatră Ica gravată ilustrând o luptă între ființe umane și reptilieni (sursă foto: zh.wikipedia.org)

Walter Langbein

De ce a pretins Basilio Uschuya că ar fi realizat „toate pietrele gravate”? A spus el într-adevăr acest lucru? Mai este un fapt de avut în vedere: Uschuya a vândut „pietre Ica cu gravuri” turiştilor străini. Poliţia peruană l-a acuzat de vânzarea ilegală a descoperirilor arheologice. Dacă ar fi fost găsit vinovat de încălcarea legii – menită să protejeze moştenirea arheologică a statului Peru – Basilio Uschuya ar fi fost crunt pedepsit. Prin urmare, el a declarat că, împreună cu soţia sa, ar fi falsificat pietrele. Vânzarea artefactelor arheologice „inautentice” nu este interzisă. Uschuya nu a fost nici condamnat şi nici pedepsit.

Ţăranul a afirmat [ulterior]: „Deşi am spus poliţiei că fabricasem pietrele Cabrera, am făcut acest lucru doar pentru propria protecţie; altfel, m-ar fi arestat pentru prăduirea siturilor arheologice”.

Falsuri sau descoperiri extraordinare?

De-a lungul deceniilor, profesorul universitar Javier Cabrera Darquea a creat unul dintre cele mai neobişnuite muzee pe care le-am văzut vreodată în toată lumea. Acolo este expus un mare număr de artefacte, care – dacă sunt autentice – ar impune rescrierea istoriei umanităţii. Cei care călătoresc pentru a cerceta secretele planetei noastre întâlnesc, în mod regulat, artefacte neplăcute şi enigmatice.

În nenumărate muzee putem vedea, adesea, în mod amănunţit, o mulţime de informaţii despre evoluţia speciei umane. Expoziţii valoroase ilustrează procesul de dezvoltare, pornind de la organismele primitive monocelulare şi ajungând până la oameni specialişti în domeniul calculatoarelor. Vizitatorul poate, astfel, urmări din nou mecanismul evoluţiei: ca o forţă motrice aflată în spatele generării faunei actuale şi, de asemenea, poate observa emergenţa fiinţelor umane, de la primitivul homo sapiens până la omenirea din prezent.

Teoria evoluţiei este glorificată cu reverenţă drept forma modernă a unei „zeităţi” recunoscute ştiinţific. Cu secole în urmă, era o blasfemie să ne îndoim de existenţa Dumnezeului biblic. Acum, nu mai este considerat „Dumnezeu-tatăl” ca fiind creatorul sau forţa motrice. Oamenii ghidaţi de „lumina raţiunii” urmează o nouă evanghelie. Şi cu atât mai mult se încruntă cei din cercurile ştiinţifice în faţa marii zeităţi care naşte în mod perpetuu. Potrivit unor străvechi sisteme de credinţă, ea a făcut toate vieţile să apară, în cadrul unor cicluri eterne de moarte şi renaştere. Zeul patriarh a substituit această zeiţă, iar în ştiinţa modernă, ea a fost înlocuită de „sfânta” teorie a evoluţiei. Aceasta din urmă este, în zilele noastre, la fel de sacră – pentru aşa-zisele cercuri „luminate” ale nobilelor ştiinţe – cum era, cu secole în urmă, zeul creator atotputernic al Bibliei.

Însă, ceva într-adevăr s-a schimbat: în veacurile dinainte, ereticii erau schingiuiţi şi arşi pe rug. Astăzi, ei trebuie să se teamă pentru traiul lor dacă se luptă pentru a accede în cercurile atee ale ştiinţei, care au, la rândul lor, propriile tabuuri.

Publicaţiile ştiinţifice ale vremurilor noastre proclamă „adevărul” la fel de zgomotos cum o făceau tratatele religioase ale diverselor confesiuni din trecut. Şi, la fel cum teologii, de pildă, ardeau textele care nu se încadrau în conceptele Bibliei, sau, pur şi simplu, le interziceau, tot aşa artefactele din muzee care nu se potrivesc doctrinei generale suferă o existenţă jalnică. Ele fie dispar în pivniţe mucegăite, fie sunt distruse cu totul – fiindcă se presupune că nu ar avea nicio valoare.

Notă:

Articolul original, în limba engleză, poate fi vizualizat pe site-ul Ancient Origins, la următoarea adresă: http://www.ancient-origins.net/opinion-guest-authors/library-stone-ica-stones-professor-cabrera-part-ii-006639.

Dacă v-a plăcut acest articol despre arheologie și doriți să fiți la curent cu cele mai noi apariţii, vă invităm să vă abonaţi la "Incursiuni în Armonie".

Anul nou, pe acordurile „Dunării albastre”...

noreply@blogger.com (Dan M. Alexandru) — Sun, 01 Jan 2017 18:06:00 +0000

Viena cu prilejul festivităților de Anul Nou (sursă foto: commons.wikimedia.org).

Dragi cititori,

Vă dorim, înainte de toate, un An Nou 2017 plin de fericire, sănătate și realizările cele mai frumoase. De asemenea, vă dorim și cele mai rafinate experiențe culturale și artistice în acest an care se anunță promițător în acest domeniu.

Prima zi a lui 2017 a fost marcată – așa cum ne-a obișnuit tradiția muzicală europeană – de o nouă ediție a Concertului de la Viena. Considerată a fi cea mai rafinată din Europa, Orchestra filarmonică din Viena ne-a încântat și astăzi cu valsuri și polci de Johann Strauss fiul, cu secvențe dansante din „Lacul lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski, pentru a încheia concertul cu celebrul „Marș Radetzky” de Johann Strauss tatăl.

Cu acest debut de an marcat de strălucirea muzicii clasice, Orchestra Filarmonică din Viena a sărbătorit 175 de ani de la întemeierea sa. În plus, acum l-am putut urmări pe Gustavo Dudamel la pupitrul dirijoral, el fiind cel mai tânăr dintre dirijorii care au condus acest concert anual.

Vă propunem acum să ascultați un vals care, la un moment dat, a fost propus ca imn al Austriei pentru puterea lui de sugestie și de reprezentare a acestui spațiu cultural. Este un vals celebru, care împlinește 150 de ani de la prima sa reprezentare pe scenă și poartă numele... „Frumoasa Dunăre albastră” de Johann Strauss fiul.

Redacția „Incursiuni în armonie” vă urează „La mulți ani!” și vă dorește vizionare plăcută.

Valsul „Frumoasa Dunăre albastră” de Johann Strauss fiul.

Concertul de anul nou din Viena, 1 ianuarie 2017. Partea I.

Concertul de anul nou din Viena, 1 ianuarie 2017. Partea a II-a.

Dacă v-a plăcut acest articol despre muzică și doriți să fiți la curent cu cele mai noi apariţii, vă invităm să vă abonaţi la "Incursiuni în Armonie".

BIBLIOTECA DIN PIATRĂ: COLECȚIA DE PIETRE ICA A PROFESORULUI CABRERA (IV)

noreply@blogger.com (Dan M. Alexandru) — Sat, 17 Dec 2016 15:27:00 +0000

Piatră Ica gravată, prezentă în muzeul profesorului Javier Cabrera Darquea, Peru
(sursă foto: upload.wikimedia.org).

Walter J. Langbein

-continuare-

În 1977, Erich von Däniken a fost atacat cu înverșunare de „critici”. Niște „jurnaliști” au documentat ceea ce se spunea că von Däniken ar fi trecut sub tăcere. Conform filmului documentar „Drumuri către zei”, televizat în Marea Britanie și ecranizat în același an, „conducătorii cercetării” l-au prezentat pe peruanul Basilio Uschuya, pe care l-ar fi urmărit și găsit ca fiind falsificatorul pietrelor. Au spus, și nu cu puțină maliție, că Uschuya ar fi gravat pietrele cu o foreză stomatologică, după care le-ar fi „învechit”, în mod artificial, prin coacerea lor în bălegar de vacă. Oare, prin asta a fost „demascat” Erich von Däniken?

În 1996, BBC a abordat din nou problema „falsurilor”. În 1997, canalul „Cable 1” s-a bucurat de un mare succes în urma difuzării unui film documentar sceptic, în care, din nou, Basilio Uschuya a fost prezentat drept falsificatorul pietrelor.

S-a închis astfel „dosarul pietrelor Ica”? Ar putea fi el oare cu adevărat „închis” în cazul în care jurnaliștii i-au dat de urmă falsificatorului? Ei bine... nu este atât de simplu. Nu a fost nicio problemă în a-l „descoperi” pe falsificatorul Basilio Uschuya. Nu era nevoie de vreun Sherlock Holmes pentru asta. „Conducătorii cercetării”, în sârguința lor, au uitat să menționeze că descoperirile lor revelatorii au pornit tocmai de la prezentarea lui Uschuya scrisă de Erich von Däniken în cartea sa Conform dovezilor. Pentru a-l găsi pe „falsificatorul” peruan, ziariștii n-au avut nevoie decât să citească lucrarea lui von Däniken.

Cu toate acestea, un fapt rămâne cert: Erich von Däniken a atras atenția publicului asupra existenței pietrelor Ica. De asemenea, el a scris în mod deschis despre presupusul falsificator. Totuși, autorul german s-a arătat foarte rezervat în a-l considera pe Uschuya drept falsificatorul mai multor mii de gravuri. Este, într-adevăr, o imposibilitate ca acest țăran să fi ornat artistic cantitatea enormă de pietre cu gravuri nenumărate.

De ce, însă, a afirmat Uschuya că ar fi creat el „toate pietrele cu gravuri”? A făcut el, într-adevăr, o asemenea afirmație? În fapt, Basilio Uschuya a vândut turiștilor străini „pietre Ica gravate”. Poliția peruană l-a acuzat de vânzarea ilegală a bunurilor arheologice descoperite. Dacă ar fi fost judecat pentru încălcarea legii, care este menită să protejeze patrimoniul arheologic al statului Peru, atunci Uschuya ar fi suferit pedepse dure. Astfel, a declarat că, împreună cu soția sa, ar fi falsificat pietrele. Vânzarea de artefacte „inautentice” nu este interzisă. Prin urmare, Basilio Uschuya nu a fost nici judecat și nici pedepsit.

Peruanul Uschuya a mărturisit ulterior: „Deși am spus poliției că fabricasem pietrele Cabrera, eu nu am făcut aceste afirmații decât pentru a mă proteja. Altminteri, m-ar fi arestat pentru jefuirea siturilor arheologice”.

Note

Walter J. Langbein este autorul a circa 60 de cărți de non-ficțiune pe tema enigmelor lumii, dintre care numeroase au devenit bestsellers în Europa.

Articolul original Ancient Origins, în limba engleză, se poate accesa la adresa: http://www.ancient-origins.net/opinion-guest-authors/library-stone-ica-stones-professor-cabrera-part-i-006637.

Dacă v-a plăcut acest articol despre arheologie și doriți să fiți la curent cu cele mai noi apariţii, vă invităm să vă abonaţi la "Incursiuni în Armonie".

„Memento” de Ziua Drepturilor Omului

noreply@blogger.com (Dan M. Alexandru) — Sat, 10 Dec 2016 18:23:00 +0000

Statuia libertății din New York.

Ziua Mondială a Drepturilor Omului ne oferă prilejul de a ne îndrepta atenția asupra încălcărilor grave ale drepturilor fundamentale [1]. Astfel, vom încerca să înțelegem concret până unde se poate ajunge, atunci când comunitatea internațională nu are suficientă voință pentru a-i apăra pe oameni de abuzuri.

În acest sens, renumitul scriitor și apărător al drepturilor omului Vaclav Havel spunea: „Drepturile omului sunt universale și indivizibile. Libertatea umană este, la rândul său, indivizibilă: dacă îi este negată oricui în lume, ea le este negată indirect tuturor oamenilor. De aceea, nu putem păstra tăcerea în fața răului sau a violenței. Tăcerea doar le încurajează”.

Pentru început, să abordăm situația Siriei, care implică unele dintre cele mai dramatice scene de încălcare a dreptului la viață. Populația este prinsă la mijloc într-un îndelungat război civil, în care se confruntă forțele guvernamentale aledictatoruluiBashar al-Assad cu opoziția moderată și cu organizațiile teroriste „Stat Islamic” și Frontul Al-Nusra. În urma luptelor au murit deja peste 250.000 de oameni, așa cum indică rapoartele [2]. Atât regimul Assad, cât și organizațiile teroriste, nu s-au dat înapoi de la a maltrata și a omorî numeroși civili, devastând școli, piețe și spitale. Conform H.R.W., guvernul a pustiit orașe, aruncând discreționar bombe cu fragmente metalice și gaze toxice asupra populației. Pentru recucerirea orașelor pierdute, guvernul a recurs la privarea populației de alimente și ajutoare umanitare. Mulți oameni au fost făcuți să „dispară” și să fie deținuți, pe criterii politice, în condiții de exterminare.

Un alt caz frapant al terorii de stat este al Coreei de Nord, o țară cu un regim comunist, condus în mod absolut de dictatorul Kim Jong-un. Conform rapoartelor [3], oamenii de rând nu au dreptul de a părăsi țara. În caz contrar, sunt catalogați drept „inamici ai țării”, ajungând să fie deținuți și torturați în lagăre de muncă forțată. Aceeași soartă o împărtășesc și cei care au opinii diferite față de poziția oficială a regimului – sunt făcuți să „dispară”. Nu există opoziție politică, nici libertate religioasă, mass-media independentă sau societate civilă. Pentru instaurarea spaimei colective, conducerea țării recurge la înfometarea populației și la execuții publice ostentative. Orice încercare externă de investigare a abuzurilor se lovește permanent de bariera politică folosită de Phenian: „neamestecul” în „treburile interne”.

În final, vom aborda un caz în care încălcarea gravă a dreptului la viață este trecută sub tăcere: totalitarismul din China contemporană, aflată sub conducerea Partidului Comunist Chinez (PCC). Recent, din ce în ce mai multe informații au început, totuși, să iasă la iveală. Represiunea a ajuns la cote alarmante odată ce regimul a început o campanie de „eradicare” a practicanților qigong-ului tradițional Falun Gong. Este vorba despre foarte mulți oameni care gândeau liber și manifestau valorile etice universale în viața de zi cu zi. Deoarece nu mai puteau fi îndoctrinați de sistemul dictatorial, conducerea PCC a procedat la întemnițarea și la eliminarea lor prin orice mijloace. În consecință, nenumărați prizonieri de conștiință Falun Gong au fost torturați și omorâți în detenție – o persecuție brutală care continuă și astăzi. Mai mult decât atât, rapoartele arată că aceste crime au ajuns să fie folosite drept sursă de profit pentru statul comunist: prizonierilor le-au fost prelevate organele și, apoi, vândute pe piața neagră a transplanturilor [4]. Investigații recente plasează numărul victimelor la aproximativ 2 milioane, ceea ce reprezintă proporțiile unui genocid [5]. De curând, instituții de prestigiu precum Congresul S.U.A. și Parlamentul European au condamnat aceste atrocități.

- va urma -

Note:

[1]. Vezi Organizația Națiunilor Unite, „Declarația universală a drepturilor omului”, 1948, http://www.ohchr.org/EN/UDHR/Documents/UDHR_Translations/rum.pdf

[2]. Acest paragraf reprezintă o succintă sinteză a datelor prezentate în raportulHuman Rights Watch, „Syria”, ian. 2016, https://www.hrw.org/world-report/2016/country-chapters/syria

[3]. Acest paragraf sintetizează raportul Human Rights Watch, „Syria”, ian. 2016, https://www.hrw.org/world-report/2016/country-chapters/north-korea

[4]. Conform raportului internațional întocmit de investigatorii David Kilgour, David Matas, Ethan Gutmann, „Bloody Harvest. The Slaughter – An Update”, 2016, http://endorganpillaging.org/wp-content/uploads/2016/06/Bloody_Harvest-The_Slaughter-June-23-V2.pdf

[5]. Vezi raportul emis de World Organization to Investigate the Persecution of Falun Gong, http://www.upholdjustice.org/node/338

Dacă v-a plăcut acest articol despre drepturile omului, vă invităm să vă abonaţi la "Incursiuni în Armonie".

SCRIITORI ROMÂNI DEMNI DE „CANONUL OCCIDENTAL”: LIVIU REBREANU (III)

noreply@blogger.com (Dan M. Alexandru) — Sat, 03 Dec 2016 14:13:00 +0000

Bustul romancierului Liviu Rebreanu la mormântul său din Cimitirul Bellu, București
(sursă foto: commons.wikimedia.org).

Daniel Magdalen

Cu romanele lui Rebreanu vom încheia această mini-serie menită să argumenteze încadrarea unor mari autori de literatură română în canonul estetic occidental.

„Pulsul vital al frescelor narative”: Ion şi Pădurea spînzuraţilor

În ambele opere, ca, de altfel, în aproape întreaga creaţie a lui Rebreanu, viziunea și expresia realismului oferă scene de un autentic şi acut ton tragic al existenţei umane. Lipsită de artificialitatea lirismului, scriitura „obiectivă” şi „rece”, anticalofilă, nu se rezumă, însă, la a ilustra într-un mod naturalist schematic eredităţi patologice sau realităţi sociale sordide. Sunt exprimate, în schimb, conţinuturi abisale, ca în cazul crizei morale a protagonistului din Pădurea spînzuraţilor sau al dramei cauzate de impulsurile primare, obscure, ale personajului titular din romanul Ion.

Tensiunile dintre eul psihologic şi cel social – unde şi percepţia mediului creează atmosfera propice manifestării pulsiunilor – sunt exprimate într-o viziune cuprinzătoare a vieţii sociale, care, uneori, poate funcţiona inclusiv cu valoare documentară. Deşi structurile narative sunt ciclice, aşadar, previzibile, evenimentele care se desfăşoară în cadrul lor sunt complexe prin înlănţuirile faptelor şi reacţiilor umane, pline de contraste, care dau impresia vieţii.

Personajele par să îşi urmeze în mod independent parcursul, fiecare fiind, însă, dictat din umbră de pornirile lor subconştiente, care au tendinţa de a-i conduce către acţiuni dincolo de orice prevedere raţională, cu consecinţe deseori tragice. Ilustrativ este impulsul elementar al posesiunii care îl determină pe Ion al Glanetaşului să facă urzeli şi să intre în conflicte ireconciliabile, pentru ca, în final, să fie astfel condus inexorabil către o moarte dramatică:

“Vîjîi iar ca o vijelie îngrozitoare într-un pustiu fără margini, și înțelese că iar îl lovește... Apoi deodată, ca și cum sufli în lumînare, se făcu întuneric deplin. [...] Picurii îi cădeau pe obraji și-l înțepau, căci carnea lui ardea. Văzduhul era cenușiu, ca și cînd se apropie zorile, dar cerul era înăbușit de nouri, și ploaia cernea mereu, măruntă, rece, unsuroasă. Dureri cumplite îi țîșneau de pretutindeni și-i clocoteau în cap amețitor. Chiar gemetele îi împlîntau cuțite în piept” [1].

Acest episod întregeşte tabloul comportamentelor rurale primitive, în care Rebreanu dă viaţă unor oameni cu un psihic rudimentar şi abisal, în acelaşi timp, dominat de o instinctualitate ieşită de sub control. Accentele naturaliste ale secvenţelor tragice, brutale, impresionează prin îmbinarea detaliilor biologicului cu viziunea psihologică, punând într-o relaţie organică personajele cu mediul:

„Atunci Apostol fu împresurat de un val de iubire izvorîtă parcă din rărunchii pămîntului. Ridică ochii spre cerul țințuit cu puține stele întîrziate. Crestele munților se desenau pe cer ca un ferăstrău uriaș cu dinții tociți. [...] Apostol își potrivi singur ștreangul, cu ochii însetați de lumina răsăritului” [2].

Mimesis-ul este conceput să aibă complexitate în procesul de „prelungire” literară a realităţii. Desigur, nu putem discuta despre un simplu procedeu de „oglindire” a verosimilului în stil obiectiv. Motivul este că, de cele mai multe ori, mediul exterior, natural şi social, pe de-o parte, şi cel interior, al gândirii şi simţirii, pe de alta, se află într-o relaţie dinamică. Descrierile au conotaţii care sunt treptat accentuate şi, abia către final, devin explicite şi, mai mult decât atât, îşi relevă influenţele asupra psihicului şi parcursului personajelor. Astfel, de pildă, „glasul pămîntului”, imperativul posesiunii, pare să anunţe traiectoria pe care o va lua Ion, ca şi finalul său brutal, în care va zăcea muribund, asemenea firelor de iarbă secerate:

“Glasul pămîntului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului, ca o chemare, copleşindu-l. Se simţea mic şi slab, cît un vierme pe care-l calci în picioare, sau ca o frunză pe care vîntul o vîltoreşte cum îi place. Suspină prelung, umilit şi înfricoşat în faţa uriaşului:/ - Cît pămînt, Doamne!.../ În acelaşi timp însă iarba tăiată şi udă parcă începea să i se zvîrcolească sub picioare” [3].

În mod similar, în cazul lui Apostol Bologa, o astfel de inversare a rolurilor, declanşată de vinovăţia care ajunge să îl obsedeze şi să îl macine moral, se observă în scena spânzurătorii dezertorului ceh. Scindarea între datoria raţională faţă de armata Imperiului Austro-Ungar şi apartenenţa afectivă la neamul românesc implică o complicată problemă a trădării şi a sacrificiului. Aceasta transpare şi către finalul romanului, când protagonistul refuză să participe la condamnarea la moarte a unor ţărani români, fiind deja traumatizat de rolul său în execuţia lui Svoboda, a cărui concepţie şi soartă o va împărtăşi. În acest roman, creionarea tablourilor implică o mai mare pondere a impresionismului psihologic faţă de realismul care predomina în Ion. Deşi ar putea diminua autenticitatea evenimentelor din lumea personajelor, acest procedeu tinde, în fapt, să o exprime la un alt nivel, anume, nu cel exterior, al evenimentelor, ci nivelul interior, al trăirii lor:

“Amurgul acoperea întreg pământul, ca un lințoliu negru... [...] Apostol Bologa rămase pironit pe loc, cu ochii mereu la spînzuratul căruia vîntul îi zvîrcolea aripile hainei. [...] — Omul... omul... omul, făcu Bologa, cutremurîndu-se./ Împrejur întunericul se înăsprise, încât înțepa ochii./ Bologa întoarse capul. Pe cîmp, cît pătrundea privirea, siluete negre se mișcau de ici-colo, parcă toți oamenii s-ar fi prefăcut în stafii fără odihnă [...] Șopti cu teamă: — Ce întuneric, Doamne, ce întuneric s-a lăsat pe pămînt.../ Glasul lui șerpui ca un scîncet de bolnav și se stinse în oftările vîntului” [4].

Există aici şi o componentă afectivă de natură morală – nu doar în privinţa situaţiei personajului, ci a întregului context tragic al războiului – o revoltă umanistă implicită, care nu este afirmată cu patos, în manieră tezistă. În schimb, ea este înglobată, într-o expresie estetică, în însuşi destinul şi transformarea sufletească a protagonistului în faţa morţii, inerentă conflagraţiei, fapt care relevă o anumită putere de sugestie.

În ambele romane, personajele au comportamente care par să comunice firesc cu întregul mediu în care acestea trăiesc şi se integrează organic, creând impresia realităţii. De altfel, tocmai această viaţă care „pulsează”, între lumea tensiunilor sufleteşti şi a celor sociale, este ceea ce menţine, în timpul recitirii, forţa expresivă a acestor creaţii.

Note:

[1]. Liviu Rebreanu, Ion, Bucureşti: Editura pentru literatură, 1966, pp. 415-416.

[2]. Idem, Pădurea spînzuraţilor, cuvânt înainte de Al. Piru, Bucureşti: Editura militară, 1966, p. 296.

[3]. Idem, Ion, ed.cit., pp. 46-47.

[4]. Idem, Pădurea spînzuraţilor, ed.cit., pp. 27-29.

Dacă v-a plăcut acest articol despre literatură, vă invităm să vă abonaţi la "Incursiuni în Armonie", pentru a fi la curent cu cele mai noi apariţii.

Biblioteca din piatră: colecția de pietre Ica a profesorului Cabrera (III)

noreply@blogger.com (Dan M. Alexandru) — Sun, 27 Nov 2016 16:39:00 +0000

Figuri umane înfățișate călare pe reptilieni - scenă încrustată pe o piatră din colecția profesorului Javier Cabrera.

Walter Langbein

Adesea, profesorul Cabrera îşi exprima revolta faţă de refuzul unor savanţi de a-i recunoaşte biblioteca în piatră ca fiind veritabilă. Directorul muzeului din Ica repeta, astfel, cu emfază: „Poţi citi aceste pietre gravate ca pe o carte!”

Majoritatea savanților au o părere complet diferită în privința imaginilor încrustate: oamenii și dinozaurii contemporani? O civilizație foarte dezvoltată care să fi stăpânit o știință medicală avansată, incluzând proceduri chirurgicale? Ființe umane care nu ar fi fost doar doctori remarcabili, ci care s-ar fi devotat, totodată, științei, cu multe milenii în urmă? Pe un mare număr de pietre din muzeu se pot observa figuri umane care contemplă bolta înstelată cu ajutorul telescopului...

Silueta gravată a unui om care privește astrele printr-un telescop.

Pentru știința „ortodoxă”, răspunsul a fost evident: nu este posibil să fi existat o asemenea civilizație dezvoltată acum atât de multe mii de ani... pentru că recunoașterea veridicității acestor descoperiri ar fi demonstrat absurditateaîntregului concept actual de istorie umană. Gravurile nu pot fi decât falsuri, deoarece este absolut necesar ca ele să fie falsuri(!) În 1998, spre delectarea acestor oameni de știință, spaniolul Vincente Paris a examinat câteva pietre gravate și a conchis că imaginile ar fi fost create în trecutul recent, nu în întunericul preistoriei. Cadrele sale microfotografice au arătat că „pe multe pietre Ica sunt urme de vopsea modernă și de agenți de șlefuire”, consemnează Luc Bürgin în excelenta sa lucrare Lexikon der Verbotenen Archeologie – Mysteriöse Relikte von A bis Z.

Cum pot fi catalogate concluziile lui Vincente Paris? Să fie oare false toate pietrele gravate din muzeul profesorului Cabrera? Iată afirmația repetată zeci de ani de așa-numiții sceptici, apărători auto-declarați ai științei „ortodoxe”.

Atacurile criticilor

În 1977, Erich von Däniken a publicat opera sa voluminoasă Beweise – Lokaltermin in fünf Kontinenten(Conform dovezilor). În această carte, von Däniken scrie, de asemenea, despre pietrele gravate dinIca:

„Familia Cabrera deține o casă spațioasă la Plaza de Armas, ceea ce este necesar, această familie fiind foarte numeroasă. Totuși, trei mari încăperi sunt acoperite, de la podea până la tavan, de rafturi pe care se află un număr enorm de pietre. Dimensiunile lor variază între cea a unei mingi de fotbal și cea a unui balon. Fiecare pietră este gravată cu felurite motive. […] Descoperim niște indieni care călăresc pe spinarea unor păsări. Alți oameni sunt imortalizați ținând unelte ciudate în mâini. Pe una dintre pietre, un indian folosește o lupă pentru a vedea mai bine. Altă piatră reprezintă un glob pământesc în miniatură: sunt trasate minuțios contururile unor țări, continente și oceane stranii. […] Profesorul universitar Cabrera, care este un chirurg experimentat, a atras, în mod special, atenția asupra unei serii de pietre care ilustrează procedura transplantului cardiac. Inima unui pacient, culcat pe un fel de masă de operație, îi este înlăturată chirurgical din piept; niște tuburi îi introduc fluide în organism. O nouă inimă este, la rândul său, introdusă. Doi chirurgi repară arterele. Cavitatea toracică este închisă la loc”.

Scenă gravată în care este reprezentat ceea ce pare a fi o operație chirurgicală.

- va urma -

Notă:

Adresa articolului original, în limba engleză, de pe site-ul Ancient Origins, este: http://www.ancient-origins.net/opinion-guest-authors/library-stone-ica-stones-professor-cabrera-part-i-006637.

Dacă v-a plăcut acest articol despre descoperiri arheologice, vă invităm să vă abonaţi la "Incursiuni în Armonie", pentru a fi la curent cu cele mai noi apariţii.

Shen Yun: Originalitatea și profunzimea muzicii (IV)

noreply@blogger.com (Dan M. Alexandru) — Sun, 20 Nov 2016 15:39:00 +0000

Orchestra simfonică Shen Yun în turneul 2016, Japonia (credit foto: minghui.org)

Dedicăm această mini-serie de articole fenomenului cultural Shen Yun, încercând să schiţăm un portret al manifestărilor sale artistice.

Acum, ne vom opri asupra câtorva aspecte ale originalității pe care Shen Yun o aduce în domeniul artelor spectacolului. Astfel, orchestra sa simfonică include, într-un repertoriu bogat, nu doar piese ale compozitorilor clasici şi romantici europeni, ci şi piese muzicale originale, care sunt adaptate în colaborare cu coregrafii. Expresia muzicală ajunge, pe această cale, să se armonizeze cu cea a reprezentării scenice. Piesele orchestrale evocă felurite impresii și trăiri, de la grandoare şi solemnitate, până la serenitate şi eleganţă ludică.

Creațiile pentru voce amintesc de imnurile sacre, prin sobrietatea liniei melodice care însoțește versurile de meditație filosofică. Aceste cântece implică, de asemenea, o „ţesătură” vocală dificilă, care necesită un puternic registru acut. Stăpânirea notelor înalte de către soliştii Shen Yun este asigurată de o tehnică vocală specifică tenorilor şi sopranelor, aflată la baza stilului italian de belcanto şi, în acelaşi timp, a tehnicii pre-moderne de interpretare a operei chinezeşti. Grație acestei tehnici vocale, textele poetice sunt exprimate cu acurateţe, odată cu proiecţia amplă a vocii. În privinţa versurilor propriu-zise, cântate în limba chineză, în original, spectatorii le pot înţelege sensul generic din traducerile oferite, în fundal, pe ecrane de proiecţie. Astfel şi diversele inflexiuni sau modulaţii de amplitudine în glasul soliştilor capătă semnificaţie pentru spectatori.

O contribuţie originală pe care Shen Yun a adus-o în planul tehnicii artistice priveşte componenţa şi funcţionarea orchestrelor sale simfonice [1]. Cu ajutorul unor aranjamente ingenioase, aplicate pieselor create de compozitorii Shen Yun, instrumente aparent incompatibile ca timbru şi intensitate sonoră au putut fi combinate armonios, într-o mare orchestră. Astfel, putem asculta, de pildă, un terţet al viorilor străvechi erhu pe fundalul întregii secţiuni a instrumentelor cu coarde din cadrul orchestrei simfonice.

Mini-documentar despre muzica creată și interpretată de Shen Yun Performing Arts.

O altă marcă a originalităţii este implicarea proiecţiilor video în tranziţiile dintre secvenţele de dans, în sincronizare cu mişcările balerinilor. Imaginile – adesea, dinamice și create în culori vii, care captează ochiul – evocă locuri cu semnificaţie istorică, literară sau mitică, contribuind la contextualizarea scenelor reprezentate prin dans.

- va urma -

Pentru a citi articolele publicate până acum în această mini-serie, dați click pe următoarele titluri:

Shen Yun: 10 ani de excelență în artele spectacolului (I)

Shen Yun: Armonii spectaculare pe scenele lumii (II)

Shen Yun: La confluența tradiției cu inovația (III)

Notă

[1]. Vezi secţiunea „Music of Shen Yun” în „Shen Yun Performing Arts”, https://www.shenyunperformingarts.org/symphony/music

Dacă v-a plăcut acest articol despre artă, vă invităm să vă abonaţi la "Incursiuni în Armonie", pentru a fi la curent cu cele mai noi apariţii.

Invitație la cultură: evenimentele Târgului Internațional Gaudeamus 2016

noreply@blogger.com (Dan M. Alexandru) — Sat, 19 Nov 2016 08:51:00 +0000

Târgul Internațional Gaudeamus - Carte de învățătură (sursă foto: wikimedia.org)

„Târgul Internațional Gaudeamus – Carte de învățătură” a ajuns anul acesta la cea de-a 23-a ediție. În cadrul celui mai important eveniment de popularizare a culturii scrise în România, putem regăsi, în numai câteva zile, peste 800 de lansări de carte și discuri, sesiuni de autografe și multe altele. Președintele de onoare al ediției Gaudeamus 2016 este profesorul universitar și criticul literar Liviu Papadima, care a vorbit la deschiderea acestui eveniment cultural semnificativ.

Ca în fiecare an, la acest târg de carte este reprezentată o țară sau o cultură anume, ca invitat de onoare. Anul trecut am putut contempla oferta culturală bogată adusă de Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România. Anul acesta a fost Republica Populară Chineză, iar în 2017 vom avea ocazia să asistăm la lansarea unor opere contemporane din literatura americană, deoarece Statele Unite vor avea atunci calitatea de invitat de onoare al Târgului Gaudeamus.

Acum, vă propunem o selecție a câtorva evenimente semnificative și interesante, atât prin implicațiile lor culturale, cât și prin valorile sociale sau de mentalitate pe care le promovează. În rândurile următoare, vă invităm, așadar, să alegeți lansările de carte care vă captează cel mai mult atenția, în cazul în care decideți să vizitați acest important eveniment al culturii scrise, care are loc la pavilionul Romexpo din București.

Sâmbătă, 19 noiembrie 2016:

11.00

EDITURA EIKON – nivelul 0.00:18

Lansare de carte: „Critica fundamentelor etico-filosofice ale naţional-socialismului” de Antoniu Alexandru Flandorfer

Invitaţi: Christian Crăciun, Antoniu Alexandru Flandorfer

12.00

EDITURA EIKON – nivelul 0.00:18 Lansarea volumelor: „GENURILE MUZICII. Ideea unei antropologii arhetipale” şi „CANONUL MUZICII EUROPENE. Idei, ipoteze, imagini”, de Oleg Garaz

12.30

POLIROM ŞI CARTEA ROMÂNEASCĂ – nivelul 0.00:39 Seria de autor Gheorghe Crăciun „Doi într-o carte (Fără a-l mai socoti pe autorul ei)” – Fragmente cu Radu Petrescu şi Mircea Nedelciu „Imagini, litere şi documente de călătorie”

Invitați: Carmen Mușat, Paul Cernat, Adrian Lăcătuș

13.00

POLIROM ŞI CARTEA ROMÂNEASCĂ – nivelul 0.00:39

Lansare de carte: Ileana Mălăncioiu, „Am reușit să rămîn eu însămi”

Invitați: Marta Petreu, Eugen Negrici

14.00

CEAINĂRIA BERNSCHUTZ&CO GAUDEAMUS – NIVELUL 3.20:104

EDITURA SPANDUGINO

Dublă Lansare de carte: „Copiii sub agresiune” și „Odiseea limbii latine”, autor: Solomon Marcus

Invitați: Ana Blandiana, Mina Rusu, Ioan Aurel Pop, Lector univ. dr. Theodor Georgescu, Liviu Papadima, Mircea Martin

14.00

EDITURA HUMANITAS – nivelul 0.00:44

Lansare de carte şi sesiune de autografe: Ioana Pârvulescu, „Inocenţii”

Participă: Ioana Pârvulescu, Tania Radu, Vlad Zografi, Gabriel Liiceanu

15.45

EDITURA CRUX PUBLISHING – nivelul 3.20:100

Lansarea volumului „Ecouri din tenebre: Există viaţă după moarte?” de Rodica Bretin - colecţie de documentare şi cazuistică referitoare la fenomene supranaturale

Invitată: scriitoarea Doina Roman

16.00

POLIROM ŞI CARTEA ROMÂNEASCĂ – nivelul 0.00:39

Lansare de carte: Ruxandra Cesereanu, „Fugarii. Evadări din închisori și lagăre în secolul XX”

Invitați: Ion Bogdan Lefter, Radu Paraschivescu

16.00

EDITURA SPANDUGINO – nivelul 4.50:211

Lansare de carte: „Mistificţiuni: falsuri, farse, apocrife, pastişe, pseudonime şi alte mistificaţii în literatură”, autor: Mircea Anghelescu

Invitaţi: Mircea Anghelescu, Daniel Cristea Enache, Eugen Negrici

18.00

EDITURA EIKON – nivelul 0.00:18

Lansare: „Mircea Vulcănescu - o microistorie a interbelicului românesc”, de Ionuț Butoi; „EXPERIMENTUL PITEȘTI. Spălarea creierului și reeducarea prin tortură în România comunistă. Mărturia personală și știinţifică a unui supravieţuitor / „PITEȘTI EXPERIMENT. Brainwashing and Re-education through Torture in Communist Romania. The Personal and Scientific Testimony of a Survivor”, de Dr. Nicu Ioniță, traducere în engleză / Translation in English Dr. Valentin Suciu

Invitați: Mihai Gheorghiu, Mircea Platon, Christian Crăciun, Ionuț Butoi

Duminică, 20 noiembrie 2016

11.30

EDITURA HUMANITAS – nivelul 0.00:44

Lansare de carte: Thomas Mann, „Alteţă regală” Marguerite Yourcenar, „Povestiri orientale”

Participă: Ioana Pârvulescu, Dan C. Mihăilescu, Denisa Comănescu

12.00

EDITURA PARALELA 45 – nivelul 0.00:36

Colecția Biblioteca Românească: Magda Cârneci, „Viață”

Invitaţi: Magda Cârneci, Ion Bogdan Lefter, Simona Sora

13.00

EDITURA HUMANITAS – nivelul 0.00:44

Lansare de carte şi sesiune de autografe: Lucian Boia, „Un joc fără reguli. Despre imprevizibilitatea istoriei”

Participă: Lucian Boia, Gabriel Liiceanu

14.00

POLIROM ŞI CARTEA ROMÂNEASCĂ – nivelul 0.00:39

Lansare de carte: Marta Petreu, „Generația ’27 între Holocaust și Gulag”

Invitată: Ileana Mălăncioiu

14.30

EDITURA HUMANITAS – nivelul 0.00:44

Eveniment: laureaţi Nobel la Humanitas Fiction

Lansarea volumelor : Herta Müller, „Patria mea era un sâmbure de măr”

Mario Vargas Llosa, „Cinci colţuri”

Participă: Simona Kessler, Alex Sahighian, Andreea Răsuceanu, Anca Ionescu, Marin Mălaicu Hondrari , Denisa Comănescu

15:00

STAND DACIA – nivelul 3.20: 130

INSTITUTUL FRANCEZ DIN BUCUREȘTI

Prezentarea Premiului Goncourt.

Vă invităm, deci, la o vizită cât mai plăcută a „Târgului Internațional Gaudeamus – Carte de învățătură” și, bineînțeles, la o lectură ulterioară cât mai utilă și mai interesantă din punct de vedere cultural.

Pentru a fi la curent cu cele mai noi apariţii, vă invităm să vă abonaţi la "Incursiuni în Armonie".

Întunericul „paradisului pe pământ” - atacul dictaturii asupra conștiinței umane (VIII)

noreply@blogger.com (Dan M. Alexandru) — Sun, 13 Nov 2016 15:22:00 +0000

Portretul uriaș al dictatorului Mao Zedong, în Piața Tiananmen din Beijing (foto: upload.wikimedia.org).

Continuăm seria de articole care explorează corespondenţe între lumile infernale imaginate în marile romane distopice şi realităţile unei societăţi totalitare actuale. Să urmărim, din acest unghi, cazul celui mai populat stat dictatorial din lume...

Caracteristicile de cult ale Partidului Comunist Chinez (P.C.C.), manifestate din plin în epoca maoistă, şi-au prelungit manifestarea până în prezent[1]. „Gloriosul” lider Mao Zedong, „mântuitor” alpoporului chinez, domina pretutindeni scena societății prin portrete uriaşe, însă, şi prin abundența micilor cărţi roşii. Marxism-leninismului şi, apoi, maoismului, li s-au adăugat teoriile dictatoriale ale liderilor ulteriori, precum Deng Xiaoping şi Jiang Zemin. La şedinţele de partid, la lucru, precum şi la orele ţinute în şcoli continuă să se învețe asiduu, pe dinafară, dogmele regimului, care de mult timp au ajuns şi subiecte de examen.

Oficialii „predică” în faţa mulţimilor doctrinele comuniste. Cei care nu le urmează sau nu îşi arată preţuirea față de „scripturile” P.C.C. sunt consideraţi „eretici” şi nevoiți să suporte consecinţele. Ca formă de „iniţiere”, încă din copilărie, toţi chinezii trebuie să facă jurăminte de sacrificiu personal în slujba partidului, care obligă lao credinţă „veşnică”și absolută. Cultul personalităţii a devenit treptat cultul sistemului. Imaginea de instanţă supremă a lui Mao, după moartea sa, a fost înlocuită cu cea a „partidului unic”. Imnuri cvasi-religioase de proslăvire a liderilor şi a regimului, în general, sunt difuzate și acum, zi de zi, în mediul audio-vizual.

Cele mai recente rapoarte arată că, și astăzi,partidul –în calitate de „instanţă supremă” – se consideră a fi mai presus de lege și emite directive care contrazic flagrant Constituţia Chinei.Acestaeste cazul lansării campaniilor de „eradicare” sau al folosirii sistemului concentraționar de tip gulag. „Domnia prin lege prinde rădăcini și mai adânci, pe măsură ce partidul și guvernul folosesc legea pentru a reprima și a controla cetățenii Chinei, însă, desconsideră legea atunci când aceasta nu le servește obiectivele”, este concluzia cercetărilor Comisiei Executive a Congresului American pe subiectul China(C.E.C.C.) [2]. Discreţionarul reprezintă „legea” nescrisă care domină societatea chineză, stabilind ce este bine şi ce este rău, în funcţie de interesele conducerii sistemului, ca în orice stat totalitar:

„Comuniştii nu permit crima, exceptând cazurile celor categorisiţi drept duşmani ai Partidului Comunist. Pietatea filială este binevenită, exceptându-i pe părinţii consideraţi inamici de clasă. Bunăvoinţa, corectitudinea, dreptatea, înţelepciunea şi credinţa sunt toate bune, dar nu sunt aplicabile dacă Partidul nu vrea să considere aceste virtuţi tradiţionale”[3].

Pentru a se impune ca „religie” [politică] unică, cultul partidului-stat a vizat, în mod firesc, distrugerea religiilor şi a şcolilor filosofice sau spirituale autentice, ale căror valori erau incompatibile cu totalitarismul. Acest rol a revenit, în trecut, „Revoluţiei Culturale” şi, în prezent, „Biroului 6-10” [4]. Desigur, acest demers de dezintegrare se desfăşoară şi prin metode mai subtile, precum cooptarea clerului însuși la procesul de subminare [5],introducerea doctrinelor comuniste în predici, crearea „BisericilorPatriotice” (singurele instituţii creştine autorizate),transferarea donaţiilor către structurile de partid etc. Grupurile religioase sau spirituale care au refuzat aceste compromisuri au suferit persecuții brutale, cum este cazul budiştilor tibetani, al practicanţilor Falun Gong şi al creştinilor neînregimentați în așa-zisele „Biserici patriotice”[6].

Asemănătormodului de impunere a cultelor extremiste, sistemul a interzis însăși rostirea cuvintelor considerate „eretice” în raport cu linia politică oficială. Așa s-a întâmplat în situația celor trei valori etice universale promovate de Falun Gong, anume, adevărul, compasiunea și toleranţa,a căror simplă invocare poate atrage detenţia şi supunerea unei persoane la tortură. Cu toate că încercarea aberantă a dictaturii lui Jiang Zemin de a elimina aceste cuvinte din limba chineză a eșuat, au avut loc incendieri masive ale aproape tuturor cărţilor Falun Gong.

Acest demers a continuat un mod de operare maoist, implementat în campania împotriva celor „Patru Vechituri”. Atunci au fost arse şi distruse pe scară largă multe cărţi antice, biblioteci, temple şi monumente religioase. Nici măcar Marele Zid Chinezesc nu a fost cruțat de „teroarea roșie”: „Orașele așteaptă sosirea Gărzilor Roșii cum se așteaptă un taifun […] Chiar și Marele Zid este distrus în parte: cărămizile sînt recuperate pentru a servi la construirea cocinilor de porci” [7].

– va urma -

Pentru a citi articolele publicate până acum în această serie, daţi click pe următoarele titluri:

Totalitarismul, între utopie şi distopie (I)

Fictivizarea realităţii în totalitarism:distopiile literare (II)

„Paradisul terestru”: disimularea tiranieitotalitare în ficţiunile distopice (III)

Epoca totalitară: când realitatea devine ficţiune (IV)
"Prizonieratul" mentalului colectiv în societatea comunistă chineză (V)

"Marea închisoare a minţii" (VI)

Infernul,contemporan cu noi (VI)

Note:

[1]. Naturade cult politic acaparator, asumată de P.C.C., este caracterizată pe larg în colecția colectivă de editoriale The Epoch Times, Nouă Comentariidespre Partidul Comunist,cap. 8, traducere din limba engleză de echipa Epoch Times Internaţional SRL, Bucureşti: Semne, 2010.

[2]. Vezi Congressional Executive Commission on China (C.E.C.C.),2016 Annual Report, Executive Summary, p. 5, https://www.cecc.gov/sites/chinacommission.house.gov/files/2016%20Annual%20Report.pdf

[3]. The Epoch Times, op.cit., p. 11.

[4]. Vezi World Organisation to Investigate the Persecution of Falun Gong (W.O.I.P.F.G.), Investigative Report on the "610 Office", 8 sept. 2003, actualizat la 1 feb. 2011, http://www.upholdjustice.org/node/197

[5]. Cf. Lin Hui,„How the ‘Soul of Tibet’ Was Turned Into a Pigsty. The desecration of Jokhang Temple epitomizes the destruction of Tibet’s monasteries” în The Epoch Times, 21 dec. 2013, http://www.theepochtimes.com/n3/410459-how-the-soul-of-tibet-was-turned-into-a-pigsty/

[6]. O descriere amănunţită pe această temă apare în articolul scris de Hon. David Kilgour, J.D., „Persecution of Faith in China. Canadian lawmakers' perspective” în The Epoch Times, 18 mai 2014,http://www.theepochtimes.com/n3/410345-persecution-of-faith-in-china/

[7].Stéphane Courtois (coord.),Cartea neagră a comunismului. Crime, teroare, represiune, traducere din franceză de Maria Ivănescu, Luana Schidu, Brînduşa Prelipceanu et al.,Bucureşti: Humanitas, „Fundaţia Academia Civică”, 1998, p. 496.

Pentru a fi la curent cu cele mai noi apariţii, vă invităm să vă abonaţi la "Incursiuni în Armonie".