!nfraReal

Previziuni complete până în 2025. La cine vin banii și marea dragoste, zodia care renunță la tot

noreply@blogger.com (montecristo) — Wed, 19 Jul 2023 14:39:00 +0000

Previziuni complete până în 2025. La cine vin banii și marea dragoste, zodia care renunță la tot: Previziuni complete până în 2025. La cine vin banii și marea dragoste, zodia care renunță la tot Află ce zodie va avea noroc din belșug până în 2025. La cine se duc banii, dar și marea dragoste. Zodiile care vor pimi lecții și cele care le vor preda. Previziuni complete până în 2025. La cine vin banii și marea dragoste, zodia care renunță la tot Oficial Media Previziuni complete până în 2025. La cine vin banii și marea dragoste, zodia care renunță la tot

Melatonina – totul despre hormonul tinereții și al vieții cât mai lungi

noreply@blogger.com (montecristo) — Sat, 17 Jun 2023 14:46:00 +0000

Melatonina – totul despre hormonul tinereții și al vieții cât mai lungi: Faimosul filozof Descartes descria glanda pineala ca „principalul sediu al sufletului” si probabil ai mai auzit ca aceasta glanda se numeste „al treilea ochi”

Gura de Rai din Munții Bucegi este plină de energii vindecătoare, lumină absolută și vibrații pozitive

noreply@blogger.com (montecristo) — Thu, 08 Jun 2023 03:33:00 +0000

Gura de Rai din Munții Bucegi este plină de energii vindecătoare, lumină absolută și vibrații pozitive: Gura de Rai din Munții Bucegi este plină de energii vindecătoare, lumină absolută și vibrații pozitive Starea unei alte dimensiuni am simtit-o pe rand in locuri diferite. Este vorba despre ceea ce nu se vede, ci doar se simte, este vorba despre vina care nu Gura de Rai din Munții Bucegi este plină de energii vindecătoare, lumină absolută și vibrații pozitive Oficial Media Gura de Rai din Munții Bucegi este plină de energii vindecătoare, lumină absolută și vibrații pozitive

smith & wesson video

noreply@blogger.com (batranutragator) — Fri, 19 Jun 2015 17:04:00 +0000

Răsărit de pe fix

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Thu, 26 Dec 2013 20:40:00 +0000

dragii mei răsăriți de pe fixul rădăcinos al obișnuinței: suntem în pom, evident și nu doar de Crăciun dar în tot ceasul în care Excelența Sa Lectorul Honoris Causa ne citește, ne respiră adînc aerul înflorit din poeme! da, dragii mei suntem măr păr și fir de trandafir, suntem tari, de esență fabulos-exotică și culmea e n-avem ce ne face, nebuni pe (alea) bune, Ăștia Suntem și cu noi defilați!
vă foarte mulțumesc de aprecieri și urări și vă doresc doar să fiți iubiți de să nu vă vedeți!

dragilor, vi se pregătește ceva

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Sun, 31 Mar 2013 17:30:00 +0000

am două vești bune:

1) pe 6 aprilie a.c. împlinesc o jumate de secol

2) vi se pregătește ceva, ia ghiciți:

imaginează-ţi că nici nu realizezi

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Sun, 28 Oct 2012 19:18:00 +0000

nu ştiu e o mare derută pe lume

toţi simt că nu se mai poate

că trebuie să vină naibii careva

să ne evacueze singurătatea

fiica asta de căţea

tăvălită prin scaieţi

ocupă interminabil abuziv

loc în noi

pe cînd toate celelalte lucruri

parcă n-au loc decăt o dată

sau pentru ultima oară

e o derută de nu-ţi imaginezi

care pe cine

cum i-ar place să-l vadă

dus între cei drepţi

io mă ţin ocupat de nu mă văd

niciodată singur

şi la drept vorbind

sunt cît se poate de solitar

buna dispoziţie face diferenţa

oricum nu dau un chior

pe jalnica indispoziţie a unora

fiecare şi-o izolează
cum crede mai bolnav
pe urmă o spovedeşte afectat

primului Salvator de Urgenţă

ce să spun pădurea e plină

de opaci

şi ce să vezi io sunt aşa de transparent

de poţi vedea prin mine direct
cît eşti de speriat de viu

şi vine muma pădurii

şi nici nu realizezi

borsec | FDL.ro

noreply@blogger.com (batranutragator) — Tue, 18 Sep 2012 07:47:00 +0000

borsec | FDL.ro

de-a buşilea prin aer

noreply@blogger.com (Unknown) — Mon, 12 Mar 2012 07:04:00 +0000

facem dragoste în carlinga unui avion de hârtie
îmbrăţişaţi de parcă am ieşi unul din celălalt
ne rostogolim pe podea printre scaunele piloţilor
pe pereţi unde sălciile iau locul firelor
pe tavan printre miile de butoane şi beculeţe colorate
pe aripile acoperite cu rogojină

ţinem adâncul apelor la suprafaţă până
ni se văd trupurile goale într-un tv stins
suntem dintre cei cărora le trec norii prin umeri
zburăm foarte sus trecem pe lângă tâmpla lui gulliver
i-am face reverenţe ţinându-ne inimile între degete ca pe nişte jobene dar
tributari ai unor tăceri costisitoare
trăim în odăiţa unei secunde şi nu ne e uşor
personal prefer să-ţi sărut fiecare fir de păr în parte dintr-o suflare
gulliver înţelege tot ca o oglindă
în ochii lui albaştri cerul are forma unei livezi de păpădii

noaptea
se trezeşte călugărul ce doarme încolăcit pe elice
ne aprinde lumânările suflând peste fitilele stinse
zumzăitul de ţânţar al motoarelor
deranjează moşii ce îşi fac siesta în bărcile de pe lac
e ceva nou chiar şi pentru roci în toată povestea asta
un copil vede o luminiţă mişcându-se printre stele
departe în piept părinţii lui dorm
se bucură cât să nu-i trezească

Un zîmbet memorabil - de Charles Bukowski

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Mon, 12 Mar 2012 06:53:00 +0000

traducere de George Asztalos

aveam peştişori aurii şi ei circulau de jur împrejur,
într-un bol, pe masă, lîngă draperiile grele
care acopereau priveliştea ferestrei şi
mama, zîmbind întotdeauna, dorindu-ne pe toţi
cît mai fericiţi, mi-a spus, „fii fericit Henry!”
avea dreptate: e mai bine să fii fericit
dacă poţi
dar tata continua să o bată ca şi pe mine
de cîteva ori pe săptămînă în vreme ce
se înfuria în rama lui de 6,2 picioare fiindcă nu putea
să înţeleagă ce îl atacă pe dinlăuntru.

mama mea, biet peştişor,
dorind să fie fericită, bătută
de două-trei ori pe săptămînă
îmi spunea să fiu fericit: „Henry, zîmbeşte!
de ce nu zîmbeşti niciodată?”

şi atunci zîmbea să-mi arate cum
şi era
cel mai trist zîmbet pe care l-am văzut vreodată.

într-o zi peştişorii aurii au murit, cu toţii,
pluteau pe apă, pe părţile lor laterale,
cu ochii încă deschişi
şi cînd a ajuns acasă tata i-a aruncat la pisică
acolo pe podeaua bucătăriei noi ne uitam la mama

zîmbea.

De ce ne crizăm?

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Wed, 08 Feb 2012 11:15:00 +0000

În mai toate țările UE lucrurile merg spre bine numai la noi din rău în mai rău. De obicei pe la noi gura de aer vine doar înainte cu două-trei luni de alegeri. Atunci se trezesc politicienii că sunt al naibii de mărinimoși. Altfel taie și spînzură din motive numai de ei știute, de regulă în folosul sponsorilor lor, elitele financiare, jupînii zilei care își consolidează interesele. Așa se trezește orice guvern care implementează austeritate cu proteste și violențe de stradă, cu sabia demisiei deasupra capului și declarații de intenție total neinspirate. După valul de proteste din Grecia urmează la rînd românii, aduși la sapă de lemn atît de criza economică mondială cît și de un guvern de incompetenți, neînstare să scoată țara la cale. De obicei din nou, se ia cîte o măsură numai și numai cînd lumea înjură și politicienii fug să se pozeze ca salvatori ai omenirii. Lipsa reală de alternative la guvernarea unei țări, rupte în cur de toate relele, e cum e tocmai acestei ”poze”, a mimeticii lucrative și a crasei incompetențe. Toți se fac că muncesc sau că te plătesc pentru o muncă onorabilă dar a face bine altora e cea mai imposibilă ficțiune. Să nu ajungi șomer într-o astfel de țară că nu te mai cunoaște și nu te ajută nici mama dracului. Ideal e să te faci că lucrezi, că ”n-ai timp de altele” și că ești crizat de nu te vezi de treburi. Așa a ajuns falsetul meseria de aur a fiecărui ”descurcăreț”. Iar România abandonată corupției și deznădejdii. Dacă ar mai fi ceva de furat din țara asta ar mai fi de unde să alegi. Dar nu mai e nimic ce să fure și nu se înghesuie dragii de ei să ofere soluții. Nu-i pasă nimănui toți sunt Toma necredinciosul și pare că nici Cristos nu ne mai scoate din rahat. Dar una e socoteala lor și alta ce va fi în realitate. Mai rău nu poate fi în mod sigur. Și vor veni în mod sigur zilele cu soare.

Jan Garbarek - Cloud of unknowing

noreply@blogger.com (Unknown) — Sat, 31 Dec 2011 03:11:00 +0000

Urare vouă

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Fri, 30 Dec 2011 15:26:00 +0000

Katie Melua - The Closest Thing to Crazy ( în loc de colinda de Crăciun)

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Wed, 21 Dec 2011 16:25:00 +0000

Carol of the Bells (for 12 cellos) - Steven Sharp Nelson

totul e un tupeu stupid de looser

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Tue, 27 Sep 2011 17:19:00 +0000

nu știu care e treaba cu lucrul ăsta
numit și acasă
pot spune numai atîta că e
cel mai departe lucru
dintre alea care dor

poate că ar trebui să îmi pese
de toți subnutriții retardați ai Africii
mai departe și mai străini
chiar și decît extratereștrii

dar mie îmi seacă de bucurie creierii din cap
pentru că mai repede o să ajung pe lună
decît acasă
pentru că acolo
unde ar trebui să fie acasă
de mai bine de un an
nu fac decît datorii

știu că nu mi le va plăti nici moartea
așa cum nici mort nu o să fiu acasă
dar am tupeul ăsta cretin
să mai sper

50 de votcă și 100% poezie – tabăra artgothica sibiu 2011

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Tue, 26 Jul 2011 08:06:00 +0000

Mottor:
”Preferam 50 de votcă d-apăi noa: îi bine și așa, dă-mi cartea!” – Ion Mureșan

George cel Asztalos, proaspăt întors de pe tărîmuri sibiene, din tabăra de poezie ”Artgothica” – Sibiu – Cisnădioara, gîndește cu VOCE TARE: dacă vrei să-ți dai foc la valiză, adună 40 de poeți de peste tot, cazează-i, dă-le de mîncare, de beut, și pune-i să recite. Vei auziii poeziii (și iară zii) pînă cînd se albesc la față pereții și cad, mangă, rupți în gură de apa ei sființită cu tărie.

Așa cum i-am spus și lui Adrian Suciu, nu e deloc important să fii poetul cel mai bun. E mult mai important să fii mai rău. Și mai vizibil. Acuma vizibili am fost... nu știu și cît de răi. Cu sau fără ghilimele. Și cîte a avut de pătimit părintele Călin Sămărghițan după noi. Dar a ieșit o tabără super tare, cu poeme, muzică și distracție la superlativ.

Am cunoscut oameni ( în special tineri) pe care nu-i știam decît de pe net. Călin Sămărghițan, Dan Herciu, Alexandar Stoikovici, Marius Ștefan Aldea, Gabriel Nedelea, Doru Emanuel Iconar, Iulia Matei, Mirela Lungu, Cristina Nemerovschi, Anca Mizumschi, Maria Dobrescu, Viorel Păcală, Ariadna Petri sau oameni pe care nu-i știam decît din cărți: Ion Mureșan, Lucian Vasilescu, Ioan Moldovan, George Precup ș.a… sau pe actorul Mihai Bica, pe care l-am rugat să-mi recite două poeme. Mai vechile mele cunoștințe în frunte cu Adi Suciu au fost: Adriana Lisandru, Ștefan Ciobanu, Adrian Munteanu, Florian Silișteanu, Magda Mirea, Ștefan Doru Dăncuș și Emilia Dănescu.

La prima recitare, de la Cercul Militar Sibiu, am fost prezentat de Călin Sămărghițan drept un poet paradoxal de etnie maghiară care simte românește, (un fel de rara avis, dacă mă gîndesc bine), venit tocmai din capitala neînțelegerilor interetnice, Tg Mureș. La a doua, de la Cetatea Cisnădioarei, deși aveam probleme cu stomatologul, mi-am luat poezia în dinți, sus și tare, cum pretindea nenea Muri tuturor și am recitat încă două poeme, cuprinse în Antologia Artgothica 2011.

Au mai fost edituri, reviste, lansări, recitaluri, fără împușcături de paint-ball că a plouat, în schimb niabunii ghe litheratori au jucat tenis de masă chiar și noaptea pe la 3 în timp ce alții cîntau la chitare de mai să sune vecinii asurziți la poliție.

Faze antologice: Ziua a 1-a, la Cafeneaua Atrium de lîngă Podul Mincinoșilor, recitalurile lui Lucian Vasilescu și Adrian Munteanu.
Ziua a 2-a, recitalurile lui Ion Mureșan și Adrian Suciu la Sala Centrului Militar.
Ziua a 3-a, ”recital” Ion Mureșan, la Sala de Mese din Cisnădioara, care a spus despre cartea oferită în dar de Silviu Viorel Păcală, precum și anume că: ” preferam 50 de votcă d-apăi noa: îi bine și așa, dă-mi cartea!”

În rest vorbesc pozele și timpul peste ani: ”băi ce tineri și diliți mai eram”
Fotografiile aparțin Iuliei Matei.

blank heart (cocoşatul de la notre-dame)

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Sun, 17 Jul 2011 16:00:00 +0000

de Mirela Lungu la 16 iulie 2011 la 19:43

locuiesc între pereţii inimii mele & sunt fierbinte

am creierul blank mă excit cu viteza luminii

cuvintele se nasc şi mor în minţile userilor

toate pozele vorbesc aceeaşi limbă

mângâie sânii spatele fesele coapsele

profesionistele ştiu exact ce-ţi trebuie

să creşti copilul din tine să-l duci departe

de compromis disperare minciună

ne privim o secundă în ochi şi zărim

cocoşatul din spatele manechinului

cărând după noi vise iluzii speranţe

ne-ar fi mai uşor de am ştii că suntem

mai urâţi decât imaginea din oglinda

beţivului călcând cu grijă pe cioburi

în şlapi şi bikini cosmosul pare-un uriaş

***

prezervativ pe sticla de whisky la gheaţă

și Infra continuă...ca blog

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Sun, 10 Jul 2011 18:22:00 +0000

Am schimbat adresa de la www.infrareal.net la www.infrareal.blogspot.com. Infra merge mai departe, pe bune, că tună că trăsnește, din respect pentru cei 70 și...de urmăritori, lectori honoris causa și pentru propriul manifest, care trezește totul din nou. Să aiurim numai de bine!

Infra se va desființa

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Thu, 07 Jul 2011 15:17:00 +0000

Din cauza lipsei (reale) de fonduri, probabil saitul se va desființa. Termenul limită de reînnoire a domeniului este 14 iulie a.c. Plus că saitul nu mai are susținere de la membrii. Am vrut să fie ceva colectiv și de grup dar n-a fost să fie... No comment. Vă mulțumim pentru cît s-a putut. Cititorilor datorăm scuze pentru oprirea subită. Și promisiunea de a reînvia din propria cenușă. Remember:
Fii infra! Trezește totul din nou!

îmi plac florile - poem de Korbea

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Fri, 24 Jun 2011 17:03:00 +0000

mi plac florile
e mişto stau la soare
fără să vrea să fie mai mult
decat flori

e mişto când se pleacă sub vânt
fără să asculte de indemnul
lui che guevarra

e mişto când se lasă rupte
fără să pună intrebări idioate
cine suntem de unde venim unde ne ducem
ce e lumina aia mare albă
oare voi mai face sex vreodată

de ce marcela de ce

dar cel mai mişto e că stau în pielea goală
în văzul lumii, deschise non stop, pistil şi stamine
şi nimeni nu se supără

ba chiar le tragem în piept
şi suspinăm dulceag

Adrian Suciu amenințat cu excluderea din USR

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Sat, 18 Jun 2011 10:30:00 +0000

Atît pentru libertatea cuvîntului în România. Filiala Sibiu, unde ”aparținea” Suciu, după ce l-a premiat pentru ”Viața fără urmări”, îl amenință cu excluderea pentru un articol anti-manolescian. Mă pun în situația lui, deși n-aș fi acceptat să fiu membru din start într-o uniune unde criteriul de acceptare e unul pur cantitativ, îmi închipui că e jenant pe de-o parte dar și beneficiant de o reclamă pe care usereul mi-o face gratis. Și dacă tot m-am pus mă întreb ce mă fac că ăștia îmi taie pensia de magraon literar și mă azdruncă în stradă, mă fac de tătă coma. No, Adi… apăi uite care-i treaba: dă-le frate în gîții lor premiul înapoi fain-frumos să se șteargă cu el și lasă-i să se dea în petec cu excluderea. Pe urmă pune tu de o Ligă a Scriitorilor din România. Io așe aș face să crepe tătă pulimea de ciudă, cu patalamale lor cu tot. Și în Liga asta fiecare membru va fi pus șef cîte o lună, timp în care va suporta linsuri și înjurături din toate părțile drept pedeapsă că nu mai e membru obi. Astfel încît fiecare scriirtoraș viteaz își va dori orice numai să fie șef nu.
Oricum, stai liniștit că nu calitatea de membru are principalul cuvînt în valoarea unui autor ci scripta manent-ul care i-a rămas în urmă. Doar asta merită totul. Restu-s convenții și feisbuc politic românesc. Dă-i în bubă Adi și să aiurim de bine!
detalii despre subiect aici și articolul anti-mano aici

Nicolae Manolescu și sfertoautorii - de Adrian Suciu

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Tue, 14 Jun 2011 15:32:00 +0000

Nimic durabil nu se construieşte pe minciună. Literatura română de azi, în latura ei oficială, aceea de care ţin pîrghiile administrative ale fondurilor publice şi puterile iluzorii ale unor instituţii inutile e jalnică. Ca unul care a trăit cît să fie conştient în regimul comunist şi a văzut în amîndouă regimurile scriitori români lingînd dosurile puternicilor zilei pentru trei arginţi, onoruri inutile şi tinichele zornăitoare, am dreptul să spun că, pentru mine, diferenţa între o conştiinţă vie şi o jigodie e limpede. Ca unul care nu doreşte în literatură nimic, care nu datorează nimic nimănui şi dispreţuieşte profund elasticitatea coloanelor vertebrale ale majorităţii colegilor de breaslă, voi deschide gura şi voi vorbi liber. Ca unul care este neinteresat de bunăvoinţa mai marilor literaturii române, de burse şi sinecuri, de cabale literare şi de dispute de dugheană, voi spune că împăratul e gol!

Literatura română contemporană, în latura ei oficială, e o minciună. Prima minciună e în chiar vîrful ei: de ani de zile, un întreg complex financiar, organizaţional şi mediatic este pus în mişcare în chip absolut inutil pentru a-l transforma pe Mircea Cărtărescu într-un scriitor nobelizabil. Mircea Cărtărescu este un mare scriitor şi o spun ca unul fascinat de literatura lui. Dar nu va lua niciodată premiul Nobel pentru literatură, iar orbirea celor care nu pricep acest lucru este sublimă dacă n-ar fi vinovată, cîtă vreme fonduri publice imense raportate la sărăcia din literatura română, de pildă prin Institutul Cultural Român, sînt folosite pentru a promova în exterior literatura acestuia. Mircea Cărtărescu e un mare scriitor dar un individ atît de profund ratat ca şi conştiinţă publică încît simţul ridicolului ar trebui să-l împiedice a se mai manifesta ca atare. Asta, încă, n-ar fi un păcat aşa de mare. În spatele naivităţii sale funciare, însă, o întreagă armată de profitori, lichele, impostori, panglicari, curve obosite şi geambaşi literari constituie o curte de tip bizantin atît de intens preocupată să conserve privilegii, sinecuri şi relaţii în dauna oricărei evoluţii a literaturii române încît Mircea Cărtărescu, care nu va lua premiul Nobel, este şi principalul obstacol în calea unui Nobel românesc pentru literatură cîtă vreme curtea sa, în frunte cu nevasta, va fi buricul literaturii române oficiale.

O feroce cabală a mediocrilor de funcţionarea căreia Cărtărescu se face vinovat doar prin naivitate, aneantizează orice competiţie reală la adresa acestuia şi permite o carieră literară internaţională cu voie de la oficialităţile literaturii române doar unor mediocrităţi care au făcut pactul cu „sistemul ticăloşit” şi au acceptat să-i reprezinte interesele. Institutul Cultural Român este, în acest moment, o instituţie la fel de utilă pentru prestigiul internaţional al literaturii române ca şi o frecţie la papionul lui Horia-Roman Patapievici.

Aproape toate ierarhiile oficiale ale literaturii române contemporane sînt profund viciate de corupţie,majoritatea premiilor cu relevanţă naţională se dau în urma unor negocieri de talcioc între critici, editori, scriitori şi organizatori. Uneori, preşedinţii juriilor respective împart sumele de bani aferente premiilor respective cu scriitorii premiaţi. Alteori, criteriul după care se fac nominalizările şi premierile e să nu se „supere” vreo editură importantă că n-a fost la masa bogaţilor iar Uniunea Scriitorilor a devenit o simplă bursă a trocurilor literare. O literatură în care una dintre cele mai bune cărţi de poezie ale ultimului deceniu, „Aerostate plîngînd” a lui Traian T. Coşovei e complet ignorată de mai-marii literaturii pentru că personajul le e neplăcut e un fals în acte publice. O literatură în care cei mai puternici debutanţi ai ultimilor ani, Marius Ştefan Aldea, Dan Herciu sau George Asztalos sînt trecuţi cu vederea pentru că sînt excentrici complexului editorial şi mediatic specializat în crearea de mituri umflate cu pompa pe care să le vîndă pulimii e o impostură. O literatură în care scriitori de talia Danei Banu, a Ancăi Mizumschi, a lui Eugen Suciu, a lui Viorel Mureşan ori a lui Ion Chichere, ca să dau doar cîteva nume din generaţii diferite, sînt nebăgaţi în seamă de establishment e o literatură de lăbari. Aş putea să dau exemple în continuare, dar prefer să rămîn la acestea, în scop didactic. Oricum, o dezbatere reală şi onestă asupra funcţionării mecanismelor succesului şi promovării în literatura română contemporană nu va avea loc în curînd, cîtă vreme lichelele conduc, se autoreplică şi-şi conservă privilegiile meschine – e acelaşi lucru cu „reforma clasei politice”. La altă scară, dar identic.

Astfel, literatura română, în latura ei oficială, seamănă ca două picături de apă cu viaţa publică românească şi nici n-ar fi putut fi altfel. Mizele luptei literare, însă, sînt rizibile. Dacă politicienii se luptă pentru acces la resurse, femele şi putere, scriitorii se luptă pentru mize ridicole şi glorii de carton. Aş putea glosa în continuare pe marginea acestui subiect dar prefer să tac mai departe.

Pentru că mai departe găsim Uniunea Scriitorilor din România. Uniune de breaslă cum ar veni. Vorbesc din calitatea de membru al USR şi premiat de două ori cu premii ale acesteia, deci n-am altă frustrare decît aceea că instituţia asta e prost condusă. În fruntea USR îl găsim pe Nicolae Manolescu, un individ care este cea mai limpede ilustrare a adevărului că niciun om nu trăieşte pînă la moarte. În cazul lui Manolescu, acesta a încetat să mai trăiască, în sensul adagiului sus-menţionat, prin anii 90, de cînd s-a transformat într-o pernuţă de înfipt acele decoraţiilor, insignelor şi tinichelelor. De fapt, pe Manolescu îl doare undeva de scriitorimea română: plantat la Paris, într-un funcţiune decorativă, domnia-sa a delegat, practic, conducerea Uniunii unor nenea şi unor tanti. Trecînd peste pierderea sediului USR, Casa Monteoru (în nişte procese în care e limpede că cineva, nu ştiu cine, a încasat şpăgi babane pentru non-combat) Manolescu a patronat o dramatică pierdere de statut a scriitorului român. Maestru al dezinformării şi manipulării, pe care le practică atît de abil încît eu unul îl bănuiesc de participarea la stagii periodice de perfecţionare, dintr-o poziţie activă şi acoperită, Nicolae Manolescu este cel mai prost administrator pe care l-a avut Uniunea Scriitorilor în ultimii douăzeci de ani. Fariseu şi impostor, contestat virulent şi pe bună dreptate, Nicolae Manolescu se ţine cu dinţii de o funcţie de care îşi bate joc deşi n-ar avea motive să fie atît de încrîncenat în a reprezenta prost scriitorimea română: rămîne în istoria literaturii române ca cel mai bun produs al regimului comunist în materie de critică literară, nu cred că are probleme financiare şi nici pupincuriştii din jurul domniei-sale nu merită un sacrificiu atît de dramatic! Mai ales că, lipsit de legitimitatea pe care o dă competenţa, dl. Manolescu începe a se transforma, din dorinţa de a-şi salva gaşca, într-un simplu instrument de propagandă politică. Urît final pentru cineva cu pretenţiile d-voastră, dle. Preşedinte!

Unul alt personaj detestabil ale literaturii române contemporane e geambaşul literar. Atotştiutor şi trend-setter, de obicei scriitor ratat şi interesat nu de literatură ci de propria lui statuie, geambaşul literar român presează asupra oricui, mituieşte în dreapta şi în stînga, pupă mîni şi cururi dacă e cazul, spală pahare la chefurile celor puternici, are prieteni în lumea bună şi practică machiaverlîcul de baltă. E prieten cu politicieni, ia bani de la Minister, de la Consiliul Judeţean, de la Fundaţii şi Asociaţii. În sine, n-ar fi nimic rău în asta, lumea e plină de personaje detestabile. Din nefericire, însă, geambaşul literar român e persoană cu influenţă; orice scriitor care nu-i face temenele şi nu-i ridică osanale va fi marginalizat şi considerat ciumat. La vîrful literaturii române, aşa cum e ea acuma, nu rezistă decît cei dispuşi să-şi miroasă reciproc pîrţurile şi şosetele nespălate prefăcîndu-se că reprezintă o elită valorică. Din pricina geambaşilor literaturii române, mari scriitori sînt trecuţi cu vederea şi aruncaţi în uitare! Cum ierarhiile oficiale sînt, în bună măsură, rezultatul activităţii acestor personaje sinistre, literatura română e o glumă. Sigur, în tot acest complex mizerabil, chiar şi statistic vorbind, aterizează şi scriitori de calitate, doar atunci cînd aceştia, din diverse pricini, nu mai pot fi ignoraţi. Simptomatic e cazul lui Ion Mureşan, care, dintr-un „marginal” al generaţiei 80 a ajuns să ameninţe poziţia de lider a lui Mircea Cărtărescu. Dar nu ne interesează soarta lui Ion Mureşan ci soarta literaturii române.

Care, atîta vreme cît va rămîne doar o anexă a intereselor actualilor diriguitori ai destinelor sale, va rămîne o activitate de seră, menită să satisfacă orgoliile şi interesele meschine ale unei întregi categorii de trepăduşi. Literatura română oficială este atît de departe de public şi atît de ruptă de realitate încît numai naivii se pot mira că, de cele mai multe ori, evenimentele literare oficiale sînt atît de plicticoase încît se scorojeşte varul pe pereţii sălilor care le găzduiesc. Ruptă de public, literatura română oficială e un fel de snobăreală fără miză, în care diverşi sfertoautori se află în situaţia de a pretinde că fac revoluţie cu voie de la Guvern şi avangardă cu bani de la stat.

Harry Tavitian - Bordeiaș

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Sat, 11 Jun 2011 05:12:00 +0000

<br><br>et

etno jazz de meșter la porțile orientului
(video-clip pus pe youtube de Alex Vakulovski)

Fals tratat de încălzire cu infraroșu

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Tue, 31 May 2011 10:15:00 +0000

Spre deosebire de sistemele clasice care încalzesc aerul, sistemele de încălzire cu infraroșu transmit căldura, sub formă de radiație infraroșu, corpurilor dintr-o încăpere. Corpurile, odată încălzite, devin la rîndul lor surse radiante de căldură și încălzesc uniform aerul. Corpul uman se încălzește astfel înaintea aerului din mediul înconjurător și temperatura resimțită este cu 3-4 grade mai mare decît a aerului. Efectul e perfect natural ca al unui răsărit de soare.
Altfel spus, ciclul de încălzire al soarelui este modelat în condiții de laborator și adaptat la tehnologia care stă la baza acestor radiații. Plasmele Termice se prezintă ca niste adevarate capodopere. Fara alergii, zgomot, aer uscat, altă poluare, fără costuri de mantenanță și cu economii la consum de 60 %. Au un puternic efect antibacterian și de ionizare a aerului din încăpere. Eficiența unui sistem de încălzire constă în diferența dintre energia irosită pentru producerea căldurii și caldura obținută. În sistemele clasice aerul cald este mai ușor și tinde să se ridice, iar pentru a atinge o temperatură de 20 grade Celsius la înălțimea utilizatorului trebuie să se atingă o temperatură mai mare la nivelul tavanului (25-28 grade Celsius). Panoul radiant în infraroșu, gratie sistemului său unic, transformă energia electrică în caldură și propagă aceeași cantitate de caldură pe întreaga suprafață. Practic, panourile radiante propagă căldura datorită diferenței de temperatură între panou și corpul care o absoarbe. Altfel spus, caloriferul e pe tavan iar plasma termică sub podea. Iar gravitația și realitatea dau întîietate celei din urmă.

Breban: încă un cip-cirip al Cloacademiei Române

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Mon, 16 May 2011 16:51:00 +0000

Motto: ”Mi-a șoptit o păsărea/ că iar te-ai spart la bufet Costelee!”

După Groșan și Es Pop, în prezent figuri remarcabil demascate de CNSAS, dar fără funcții prea înalte, la inocenta cerere a lui Manolescu, urmează la rînd un alt ”contactant sporadic” al Securității, de data asta ditamai academicianul Nicolae Breban. La riogoare, un biet moșulică, paranoic de cică nevinovat. Amicul Breby, viclean copil de curte peceristă, nu are organ pentru literatura SF a CNSAS. Care activiști, securiști sau ciripiști domnule? Păi nu știți că numai morții sunt de vină ca-n orice accident? Noi ăștialalți am făcut ce am știut și noi ca să o ducem mai bine. Și de fapt la ce mama cucurigului vă așteptați de la mine la o paranoie a culpabilității?

Ca de la orice faraonoid al litheraturii socialiste multilateral dezvoltate, nu te poți aștepta la nimic bun nici de la Breban, decît la previzibilitate și penibil.

Vedetă a anilor gloriei socialiste, autor al unor romane de anvergură de altfel, dintre care amintim ”Francesca”-1965, ”Animale bolnave”-1968, ”Bunavestire”- 1977, amicul Breban, săracul, declara recent în revista dușmănos de capitalistă ”Forbes” că ”Regimul comunist plătea foarte bine scriitorii dar se punea mare preț pe propagandă”. Acest ”se punea mare preț”, în intenția lui Breban, s-ar fi vrut peiorativ iar ”plătea bine scriitorii” evident laudativ. De fapt ambele enunțuri nu puteau exista unul fără altul și reprezintă unul și același lucru: literatura ploretcultistă. Asta făcea toți banii și era singura rampă de lansare pentru lichelele activisto-ciripistice, dornice de urcat rapid la bordul celebrității. Așa se face minunea că avem azi, mîndria țării, academicieni demni de Circul de Stat, în frunte cu împușcata Elena Ceaușescu. Director, actualmente, de foaie literară cu ambiții europene, cu Mercedes la scară, Breban beneficiază conform propriilor declarații din ”Forbes” de 1000 de Euro pe lună îndemnizație de academician, de pensie de 1000 de lei pe lună și drepturi de autor. Toate acestea îi permit să umble lela prin Europa, să locuiască în Spania și să răspundă oricărei acuzații cu o țîfnă de magraon intangibil.

Averea acumulată din scris și alte activități conexe i se estimează la aproape jumătate de milion de dolari. Undeva între Andrei Pleșu și D.R. Popescu. Urmare a demersului demascării lui Breban drept colaborator al poliției politice, acesta riscă să fie eliminat din Academie și implicit să piardă îndemnizația de călătorie gratuită, pe banii contribuabililor, prin Europa.

Oo dar Vai! Așa ceva e inadmisibil! E o infamie pe care Academia nu o va permite ! Oare?

Ei bine după părerea omului obișnuit să fie ”prostit cinstit” să plătească Statul pentru plimbarea unor astfel de specimeni, după prost de cinstita lui părere, Academia are nevoie urgentă de un tuns,frezat și deparazitat. Altfel nu mai e decît o Cloacademie cu drăguțe animale de companie, cărora unii răi le spun, foarte urîcios domnule, păduchi.