Nea Marin e un maistru la vreo 65-70 de ani care a turnat betoane câte n-aţi văzut voi în viaţa voastră. Un vulpoi bătrân în ale construcţiilor, e în stare să prostească orice diriginte de şantier, proiectant sau beneficiar. Le zice că e noapte afară şi ăştia îl cred chiar dacă-i soare de te topeşti. Asta nu înseamnă că nu face treabă bună, dimpotrivă. Mai rar oameni care stau pe capul muncitorilor să le iasă totul ca la carte.

Pe lângă toate astea, nea Marin mai are o calitate. Anume că tace şi le face.

Cu ceva vreme în urmă, Lambru, unul dintre fierari, un puşti la vreo 20 de ani, a văzut că pe unul din planurile de execuţie era o greşeală înaintea şefului lor de echipă.

Nea Marin asistase la toată chestia.

Peste câteva zile îi zice lui Lambru:

- Lambrule, ia vino, mă, încoa’!

- De ce, bre, nea Marine?

- Hai, mă, să-mi zici cum vin armăturile pe planul ăsta de grinzi că nu văd ceva!

- Gata, nea Marine!

- Am auzit că ştii să citeşti planurile, vezi tu grinda asta?

- Da, nea Marine! Are 3 fiare de 12 sus si 3 jos…

- Lasă asta, Lambrule, uită-te atent la ea!

- Zi, bre, ce vrei să-ţi arăt, a zis Lambru plin de satisfacţie.

- Te uiţi bine, da?

- Da, bre, mă uit!

- Aşa.Acum zi-mi şi mie în ce zi cade Crăciunu’ anu’ ăsta?

Şantiere, birou, iar şantiere, inspecţii, oferte, licitaţii… ce să zic, e de alergat.

Ştiam din experienţele anterioare că va fi greu, stresant, multă muncă, dar mai ştiam că o să aibă părţi frumoase şi alea vor fi, fără cea mai mică îndoială, pe şantier. Oamenii care lucrează acolo, deşi fără şcoală, câteodată fără bun-simţ, au totuşi ceva al lor, “gluma din popor”.

Unul dintre ei e nea Bănică. Dulgher la vreo 60 de primăveri, e genul de om căruia trebuie să-i spui ceva mai de dulce de dimineaţă ca să înjure toată ziua. Da’ înjurături, nene, nu panseluţele cu care sunteţi obişnuiţi. N-ai cum să nu te prăpădeşti de râs când începe. Te ia pe domenii, trece de la agricultură prin industria uşoară şi ajunge la fizica nucleară.

V-am zis, chestia e să-l porneşti.

Nimeni nu e mai bun la treaba asta decât nea Liviu, alt personaj despre care o să vorbim mai târziu. Ăsta vorbeşte molcom, ca ardelenii, dar când scoate păsăroiul pe limbă se ia pauză pe tot şantierul.

Ei, îl vede într-o dimineaţă nea Liviu pe domnu’ Bănică trăgând după el vreo cinci scânduri. Stă, se uită la el, toată lumea aştepta. Ştiam că trebuie s-o scoată.

Totuşi se codea… Parcă voia să zică, parcă nu prea…

Până la urmă începe:

- Bă, Bănică!

- CE )#/%¤)(&) mea vrei, mă?

- Ce faci, mă, cu atâtea scânduri?

- Ce dracu’ să fac? Le duc sus!

- Păi atâtea? Trei ţi-ajung să-ţi faci costum…

Ei… două ore nu s-a mai lucrat nimic.

Doar n-am făcut upgrade la wordpress de pomană!

De ceva vreme am descoperit o relativ nouă pasiune, fotografia. Incă nu mă pricep foarte bine, dar am zis să mă motivez puţin şi să fac o mică galerie. Se găseşte aici.

Momentan am pus numai cadrele care chiar mi s-au părut reuşite, încercări fiind cu sutele, bineînţeles.

Drop by and say hi!

Ăştia la mecdonălds au şi nişte ziare din ziua respectivă pe care le poţi răsfoi în linişte cât timp “savurezi” alesele opere gastronomice puse la dispoziţie de spelunca respectivă. Şi cum eu nu pot să asimilez gusturile fără lectură, am înşfăcat România Liberă şi m-am pus pe citit şi mâncat.

Pe prima pagină era un articol despre moldoveanul ăla cu presupusul glaucom care face pârnaie numai dacă are el chef. Mă rog, nimic special aici. Ce mi-a sărit însă în ochi a fost “fotografia” cu care era ilustrat articolul, adică asta de mai jos.

După cum se poate observa, focusul fotografiei este pe subiect, adică numerele de înmatriculare ale maşinilor din parcare. Ăia doi mascaţi şi cu chelu’ sunt pe post de background blurat, bokeh din ăla…

Cu ocazia asta anunţ că vreau şi eu să fiu fotograf la gazetă, posed aparat foto cu mulţi megapixeli d-ăia şi zoom mare şi fac minuni pe modul auto!

În viaţa mea monotonă şi plictisitoare, câteodată, mai apare ceva demn de luat în seamă. De fapt nu e de luat în seamă, dar e de râs…

Acum o săptămână vorbeam pe messenger cu un prieten mai vechi cu care nu mă văzusem de ceva vreme. Mă întreba când mai ajung în măreaţa urbe a Urziceniului, locul de baştină al subsemnatului. După evitarea răspunsului, pentru că asta e întrebarea pe care o urăsc cel mai mult din cauza faptului că niciodată nu pot spune ceva concret, au început celelalte clasice: cu slujba cum mai e? crezi că vine moşu’ anul ăsta? cum acţionează colgate dual fluoruri cu calciu?

La prima din ele, aia cu slujba, dintr-una în alta, s-a ajuns inevitabil la temuta, fioroasa, necruţătoarea criză. Ei bine, care credeţi că a fost întrebarea stimabilului?

Drum roll, please!!!

Hai mă, şi tu crezi în criză?

Poate n-aţi înţeles… CREZI ÎN CRIZĂ???

Am rămas mască, mă uitam ca viţelul la poarta nouă la fereastra aia de messenger şi mă minunam.

Cum adică “crezi în criză?” Să înţeleg că asta e ca religia? Trebuie să cred fără să cercetez sau cum? Asta e un fel de apocalipsă şi o să apară şi vreun Iisus care să ne împartă: tu cola, tu fanta, tu ţevian?

Acum dacă stai să te gândeşti cam aşa e… dacă ţi-ai făcut credite ca la balamuc, nu mai ai job şi nu poţi să renunţi la chestii cum ar fi mâncatul prin restaurante, tot la ţevian ajungi.

Oricum ar fi, omul rămâne în anale pentru întrebare

Ca premiu nu prea am ce să ofer în afară de câteva beri la o terasă celui care va răspunde primul \

Secret
Asculta mai multe audio Muzica »

Indiciu: 11 x 20

Mă uitam la posturile mele precedente. Vai, ce nasol a fost la hotel! Vai, ce nasol a fost la noaptea devoratorilor! Vai de mine şi de mine, ce oropsit sunt eu, bla bla bla…

Să dea naiba dacă n-am ajuns o naţie de plângăcioşi care se cred mari şi tari, dar nu fac nimic pentru drepturile lor.  Şi asta cu mine în frunte!

N-am mai văzut să iasă lumea în stradă pentru drepturile lor de vreo 10 ani. Şi aici nu mă refer la pensionarii care au pierdut banii la FNI. Ar trebui să se iasă în stradă pentru orice chestie care contravine oricărei minime doze de bun simţ. De exemplu pentru că se duce naibii un parc pentru că are chef “municipalitatea” să mai construiască un “mol”.

În State sunt văzuţi ăştia care demonstrează cu pancarte 3 zile pentru un câine care a fost călcat pe autostradă de o maşină ca nişte nebuni. Le pasă de asta? În nici un caz. Dimpotrivă, politicienii nu ştiu cum să facă să îi îmbuneze, poate-poate or pleca de acolo.

Acum nu afirm sus şi cu tărie că o să ies eu personal în stradă, dar măcar nu o să mă mai lamentez aci pe blog.

DIXIT!

Here it goes:

01. Intro – Churchill’s Speech
02. Aces High
03. 2 Minutes to Midnight
04. Revelations
05. The Trooper
06. Wasted Years
07. The Number of the Beast
08. Run to the Hills
09. Rime of the Ancient Mariner
10. Powerslave
11. Heaven Can Wait
12. Can I Play With Madness?
13. Fear of the Dark
14. Iron Maiden
—————————–
15. Moonchild
16. The Clairvoyant
17. Hallowed Be Thy Name

ROCK ON!

Ia să vedeţi dumneavoastră, dragă cetitorule, ce înseamnă pe-aci ăia 3 aştri.

După cum zicea poetul: “Şi la nunta ta, a căzut o stea”, aşa o să arăt şi eu mai jos cum se face ploaie de meteoriţi la ăştia.

Să începem cu începutul. Frate, camera asta are fix 3 metri pătraţi! Bine că sunt io mai slab de fel, că altfel aş fi avut o problemă mare dacă, doamne fereşte, aş fi mers niţel mai repede, aş fi rămas dracu’ blocat între pereţi!

Al doilea lucru care mi-a sărit în ochi a fost chestiunea de mai jos.

Nu i-am dat importanţă la început, dar din prima seară am avut în urechi un nino-nino de murea lumea. Să vă mai spun că sărăciile astea chiar înţeapă?

Şi să n-aud că nu se poate să nu fie ţânţari. În Bucureşti n-am văzut nici unul.

Aşa, am scăzut până acum 2 stele. Deci au rămas… hmm… una!

Dar ce? Credeţi că asta e tot?

Ia să mai vedem. Am ajuns însetat rău de tot şi am vrut să beau puţină apă, preferabil nu de la robinet. Bacterii, microabe, cloare, chestii d-ăstea interesante.

Iată ce găsesc în frigider:

Dap, o mulţime de lucruri acolo, nu ştiu de unde să aleg, la naiba!

Deci avem suc, apă, bere, sticluţe d-alea mici de whiskey… uite şi un Snickers şi un Mars. Hehe, au şi alune! Mmmm!

Ah, nu le vedeţi? La dracu’, mi s-a stricat aparatul foto şi vede numai lucrurile care funcţionează pe curent electric.

Am ajuns la zero stele.

Everybody now! CAN WE DO NEGATIVE STARS?

Bineînţeles că putem!

Hai la baie că venim după un drum lung şi ar merge un duş.

Ah, da, aici au inventat un nou sistem de scurgere.

Se numeşte crack in the floor. Cum de nu m-am gândit eu la asta?

Aş fi vândut ideea pe bani buni şi mi-aş fi deschis un hotel de 3 stele în Târgu Jiu, ce kilu’ mariţii?

Am ajuns la -1. Se poate face şi -3 dacă adaug jegul şi vopseaua de pe pereţi care e varză şi încă un amănunt important care nu ţi se spune atunci când faci rezervare. Anume că micul dejun este inclus, dar numai în limita a 10 lei, restul se plăteşte.

Păi dacă tot sunt în Târgu Jiu, să nu iau chestia de mai jos şi să le produc rupturi anale patronilor de la LexiStar?