Japonia

2011-04-03T08:07:00.000-07:00

Japonia

Periodizare

Succesiunea și cronologia perioadelor din istoria Japoniei sunt tributare calendarului nipon. Modelul lui a fost luat după cel folosit odinioară în China (începând cu anul 140 î. Hr.), adoptarea făcându-se în Japonia sub domnia împăratului Kotoku, în anul 645. Alcătuirea calendarului urmează sistemul numelor erelor (nengo). Două sau mai multe ere alcătuiesc o perioadă; numele unei perioade se stabilește, în principiu, după cel al capitalei, reședință a suveranului, și marchează începutul unei domnii mai importante. Numele erelor sunt alese în funcție de evenimentele majore din viața țării, indiferent dacă au un caracter fast sau nefast. De pildă, o urcare pe tron, o perioadă de prosperitate, stabilirea unei reforme sau o calamitate naturală pot fi pretexte pentru a fixa numele unei ere. Numărul anilor cât durează o eră este variabil.
Epoca medievală cuprinde o perioadă de șapte secole, începând cu secolul al XII-lea și încheindu-se cu anul 1868. În Japonia a existat o perioadă istorică relativ îndelungată în care conceptul de stat era foarte vag. Unificarea clanurilor și stabilirea unui stat centralizat în Japonia a avut loc abia în anul 646 sub domnia împăratului Kotoku (645-654).
Japonia iese din Evul Mediu odată cu perioada Meiji sau a „Guvernării luminoase” (1868-1912); ea marchează intrarea Japoniei în epoca modernă. Ultimul șogun, Tokugawa Yoshinobu, a fost răsturnat în anul 1868, iar împăratul Meiji (1867-1912) a fost repus în drepturile lui de conducător al națiunii. Saigo Takamori, liderul forțelor imperiale, și Katsu Kaishu, liderul forțelor șogunale, s-au întâlnit și au negociat predarea pașnică a puterii.

Preistorie

Un vas din perioada Jomon medie (3000 - 2000 î.Hr.)

Preistoria este acea porțiune din trecutul uman care precede documentele scrise și poate fi cunoscută doar prin cercetarea arheologică. Era preistorică în Japonia începe în epoca pleistocen (era glaciară), când grupuri umane de pe continentul asiatic au ocupat pentru prima dată arhipelagul japonez, și durează până în primele secole ale erei noastre, când fapte din Japonia au început a fi menționate de către istoricii dinastiilor chineze. Perioadele pe care arheologii le folosesc, în mod tradițional, pentru a împărți istoria Japoniei, sunt subdiviziuni arbitrare ale trecutului țării, limitele acestor perioade fiind în mod frecvent schimbate de noile descoperiri arheologice.

Perioada paleolitică (înainte de 8000 î.Hr.)

Perioada paleolitică (kyūsekki jidai), numită și perioada preceramică, este caracterizată prin rămășițe materiale, în special unelte formate prin cioplirea pietrelor, datând dinainte de anul 10.000 î.Hr.. În literatura de specialitate există o mare controversă referitoare la data când această epocă începe, adică momentul în care oamenii au ocupat pentru prima dată insulele japoneze; sfârșitul acestei perioade este marcat de primele elemente de olărit neolitice.
Factorii geologici și naturali formează un fundal important pentru studiul culturilor din pleistocenul japonez. În primul rând, ordonarea cronologică a rămășițelor din paleoliticul japonez se bazează pe informații referitoare la stratificația solului. În al doilea rând, schimbările climei și scăderea nivelului mării au alterat în mod dramatic aspectul și forma țării, fiind necesară astfel interpretarea dovezilor arheologice. De-a lungul pleistocenului târziu, insula Hokkaido (nordul Japoniei) era o continuare a câmpiei cu climă rece a Siberiei; pe când schimbarea climei era mai puțin simțită în sudul Japoniei. Scăderea nivelului mării a expus recifurile de pe coastele de vest ale Japoniei, formându-se astfel legături periodice, mai ales între anii 20.000-18.000 î. Ch., între peninsula Coreea și insula Kyushu (sudul Japoniei) precum și cu vestul insulei Honshu (centrul Japoniei). Diferența climatică din aceste zone și faptul că erau legate cu diferite părți ale continentului asiatic a fost cauza pentru care în nordul și sudul Japoniei s-au format, de-a lungul paleoliticului, sfere de cultură separate.
Primele artefacte ale paleoliticului japonez au fost descoperite pentru prima dată de către arheologul amator Aizawa Tadahiro, în anul 1946. Începând cu această dată, în Japonia au fost descoperite mai mult de 1.000 de situri arheologice datând din pleistocen. Marea majoritate a acestor situri oferă doar o privire de ansamblu asupra perioadei, dar recent au fost descoperite câteva rămășițe arheologice care aduc noi elemente referitoare la această perioadă. Câteva situri au păstrat unelte din os sau rămășițe animale care pot ajuta la reconstruirea peisajului paleolitic, dar cu toate acestea se cunoaște prea puțin despre modul de viață al locuitorilor arhipelagului. Situri în care stratificarea solului din perioada paleolitică să fie clară, precum cel de la Nogawa din regiunea Kantō, sunt rare, fiind totodată dificilă datarea acestor situri prin metoda carbonului. Stabilirea cronologiei culturilor are, deci, tendința să se bazeze pe analiza detaliilor și a tipologiilor artefactelor din piatră atribuite acestei perioade.
Denumirea de „paleolitic timpuriu” a fost dată unui mic număr de unelte neșlefuite, mai vechi de 30.000 de ani, unele dintre ele datând poate din ultima perioadă interglaciară (100.000-70.000 î.Ch.). Descoperite în Peștera Fukui și Sozudai din Kyushu, precum și în tumultul Kanto aparținând sitului Iwajuke și Hoshino (aflate în nordul câmpiei Kanto) aceste unelte neșlefuite au fost comparate cu cele descoperite în Zhoukoudian (Chou-k’ou-tien) și alte situri din nordul Chinei. „Poduri de pământ” scoase la iveală de scăderea nivelului mării ar fi putut permite contactul uman între China și Japonia, dar cercetătorii nu au căzut încă de acord asupra perioadei în care insulele japoneze au fost locuite pentru prima dată. Mulți arheologi japonezi și străini neagă vehement vechimea uneltelor, stabilită în primul rând prin asimilare cu cele de pe continentul asiatic.
Rămășițele paleoliticului târziu (cca. 28.000 – cca. 10.000 î.Hr.) sunt în mod dramatic diferite de cele din paleoliticul timpuriu. Aproximativ după anul 28.000 î.Hr. se observă o creștere rapidă a numărului culturilor arheologice, timp în care uneltele din piatră din nordul Japoniei sunt fabricate folosind o nouă tehnică de șlefuire, bazată pe folosirea uneltelor ascuțite, asemănătoare celor folosite de către oamenii din Eurasia în paleolitic. Însă mici diferențe există în tehnica de prelucrare a acestora, semnificația acestor diferențe fiind interpretată diferit de către oamenii de știință, rezultând păreri contrare referitoare la relațiile Japoniei cu continentul, în paleolitic. Una din teorii interpretează noul tip de unelte ca un produs al dezvoltării, propunând astfel ideea că Japonia a format o cultură aparte, cu toate că nu a fost izolată de continent. O altă școală de gândire vede această inovație, în domeniul fabricării uneltelor, ca o infuzie din exterior, prin legătura cu continentul. Au existat legături de netăgăduit între Hokkaidō și Siberia, iar asemănările între artefacte sugerează că Japonia de sud a avut contacte cu zonele ce azi desemnează China de nord și Manciuria. În mod evident, a avut loc și o dezvoltare independentă de influențele exterioare, iar relativa sărăcie de date arheologice pentru regiunile continentale face dificil studiul asemănărilor dintre rămășițele materiale din arhipelag și cele de pe continent.
Dacă înrudirea culturilor din paleoliticul japonez este neclară, la fel de puține lucruri se pot spune și despre modul de viață al oamenilor care au locuit în această perioadă pe teritoriul actual al Japoniei. Oamenii din paleolitic probabil au ocupat zone întinse pe coastele Japoniei, expuse la scăderea nivelului mării în timpul ultimei perioade din pleistocen. Oricum, nivelul de astăzi al mării a inundat aceste zone, limitând accesul cercetătorilor la culturile arheologice care au supraviețuit până astăzi în zonele de câmpie și deal. Aceste culturi se pare că au fost create de mici grupuri migratoare care aveau diferite activități bazate în special pe vânătoare și cules. Uneltele de calitate din piatră erau schimbate cu altele de la mari distanțe; de exemplul roca vulcanică, obsidianul, care se găsea în prefectura Nagano a fost prelucrată de grupuri aflate la periferia Tokyo-ului de azi. Se pare că o caracteristică a acestei perioade a fost uniformitatea culturilor pe zone largi.
Perioada paleolitică este, deci, caracterizată de trei elemente: scăderea nivelului mării și formarea de așezăminte pe coastele Japoniei, legătura dintre arhipelag și continent și perfecționarea uneltelor din piatră.

Bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare

Norul ciupercă provocat de explozia aruncării celei de-a doua bombe atomice, [The] Fat Man, deasupra orașului Nagasaki s-a ridicat la 18 km (sau 11 mi = 60,000 ft) în atmosferă deasupra hipocentrului.

Norul ciupercă provocat de explozia aruncării primei bombe atomice, Little Boy, deasupra orașului Hiroshima.

Bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki au constat din două atacuri nucleare implicând aruncarea a două bombe atomice, produse de Statele Unite ale Americii, la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, asupra a două orașe din Japonia, Hiroshima și Nagasaki. La timpul aruncării celor două bombe atomice, deși războiul din Europa se terminase prin capitularea necondiționată a Germaniei, Imperiul Japoniei și Statele Unite ale Americii se aflau încă în stare de război. La 6 august 1945 bomba atomică cunoscută ca "Little Boy" a fost aruncată deasupra orașului Hiroshima, iar trei zile mai târziu, la 9 august 1945, cea de-a doua bombă atomică, cunoscută ca "Fat Man", a fost detonată deasupra orașului Nagasaki.

Motive pentru efectuarea bombardamentelor

Cele două arme atomice au fost arme de șoc și teroare. Ele au produs durere și șoc, și au promis mai multă durere și șoc. Avantajul enorm al acestor arme nu a fost militar (SUA dispuneau doar de câteva) ci politic. Din punct de vedere militar, Statele Unite ar fi câștigat puțin prin distrugerea a două orașe japoneze. Dar din punct de vedere civil, Japonia avea să piardă mult. Ținta politică a bombelor nu a fost morții de la Hiroșima, ci supraviețuitorii din Tokio. Noutatea adusă de armele nucleare a fost nu distrugerea la scară largă (care s-ar fi putut realiza și cu arme convenționale în cantitatea necesară), ci faptul că armele nucleare comprimă distrugerea catastrofică într-o perioadă de timp foarte scurtă schimbă dramatic politica războiului, motivațiile oamenilor cu putere de decizie și capacitatea de a reflecta în timp ce războiul se desfășoară.

Moneda japoniei

Schimbul de bunuri si servicii in societatile timpurii se desfasura pe baza unei intelegeri mutuale, de obicei, intre vecini. In decursul timpului, el se concentra in locuri special amenajate, denumite piete. Chiar si azi utilizam notiunea de “ economie de piata” pentru a ne referi la o societate in care indivizii ( grupurile) sunt specializati in activitati productive si isi indeplinesc cea mai mare parte a dorintelor ( nevoilor) prin schimb volunar acceptat de partile contractante. Deci, specializarea trebuie insotita de schimb.

Trocul sau cum mai era denumit in societatile timpurii “ barterul” este specific economiilor de piata primitive. Barterul era insa un proces costisitor in termenii timpului cheltuit pentru descoperirea unui schimb satisfacator, deoarece acesta presupunea o dubla coincidenta a dorintelor.

In diferite epoci, din diferite motive, diferitele popoare si civilizatii au acceptat diferiti mijlocitori ai schimbului, acestea fiind primele forme de bani cunoscute de societatea omeneasca.

Japonia nu a fost o exceptie. Ca bani materiali erau folosite hainele, orezul, sarea etc. De abia in anul 621, in periada Asuka (538-710), a fost introdusa, de catre dinastia Tang, prima moneda, cunoscuta sub numele de "Kai Yuan Tong Bao", ca mai apoi sa mai fie introdusa o alta moneda catre guvern, cunoscuta sub numele de "Fuhonsen", creata dupa modelul monedei "Kai Yuan Tong Bao"

In anul 708 (perioada Nara) apare o alta moneda, "Wado Kaichin" sau "Wado Kaiho" fabricate la ordinul guvernului Japonez.

Wado Kaichin

In timp de 250 de ani (peroadele Asuka - Heian ) sau de la fabricarea banilor "Wado Kaichin", o moneda de aur, doua tipuri de monede de argint si douasprezece tipuri de monede de cupru au fost emise de catre guvern. Aceste monede de cupru sunt denumite "Kochosen". Deasemenea la sfirsitul perioadei Heian (a doua jumatate a secolului al XII-lea) pe teritorul Japoniei circulau si monede importate din China, in schimbul carora se exportase aur neprelucrat.

Traisen
In anul 1404 incepe comertul dintre shogunatul Muromachi si dinastia Ming, shogunatul importind o multime de monede de cupru. Cel mai des utilizate erau monedele "Yong Le Tong Bao". Mai circulau deasemenea si monedele japoneze privat batute "Shichusen", care mai erau numite si "Bitasen"(monede de proasta calitate).

In perioada Sengoku, Lordul Takeda fabrica monedele de aur.
Koushukin
In 1587 (perioada Momoyama), Toyotomi Hideyoshi fabrica monede care sunt confectionate din aur si argint, asa ca "Tensho Naga Oban", insa oamenii de rind continua sa utilizeze monedele importate din China si "Bitasen".
Tensho Naga Oban
In 1600 Tokugawa Ieyasu a stabilit sistemul monetar.
Deasemenea in 1601 el creeaza "Kinza"( fabrica de producere a monedelor de aur) si "Ginza" (fabrica de producere a monedelor de argint).

In 1636 (perioada Edo) guvernul shogunatului Tokugawa a creat fabrica de monede din cupru numita “Zeniza”, iar in 1670 au fost scoase din circulatie "Eiraku Tsuho", iar guvernul uneste toate monedele din cupru, emitind "Kanei Tsuho".

In 1695 monedele au fost reemise si sistemul monetar a fost grav afectat de degradarea finetei monedelor.
1868 - primii bani din hirtie numiti "Dajyo Kansatu" au fost emisi de catre guvernul Meiji.

1871 – Guvernul creeaza Monetaria Japoniei. Totodata un nou regulament monetar este promulgat. A fost adoptat aurul ca standard
(1 yen=1.5 g aur). Guvernul a emis 3 tipuri de monede: din aur, argint si cupru.

Moneda de aur (20 yeni)
1882 – este creata Banca Japoniei.
1897 – este promulgate legea monedelor (1 yen=0.75 g aur)
1932 – standardul de aur a fost substantial intrerupt si mutat la un sistem monetar gestionat.
1938 - "Legea valutei temporare" a fost adoptata. In baza acestei legi, monede secundare au fost emise.
1987 - legea privitor la unirea monetara si emiterea monedelor a fost adoptata.
1964 – au fost batute monedele cu ocazia Jocurilor Olimpice (primele monede japoneze comemorative).

Mon

Mona a fost o moneda japoneza care a circulat incepind cu perioada Muromachi pina in 1807. Ea este asemanatoare si deriva de la wen-ul chinezesc. Monedele metalice, monele, erau fabricate din cupru sau fier, circulind in paralel cu lingourile de aur si argint exprimate in shu, bu si ry?, unde 16 shu= 4 bu= 1 ryo. Cu toate acestea yen-ul lea inlocuit pe toate incepind cu 1870, dar unele monede au mai circulat pina in 1871.
Ry?

Ry? a fost o piesa de aur din Japonica din perioada pre-Meiji. Aceasta a fost in valoare de aproximativ saizeci monme de argint sau patru Kan (4000 monede) din cupru (rata de schimb a fluctuat). Acesta a fost inlocuit cu un sistem bazat pe yeni.

1 oban =10 ryo

Yenul

Japonia 2011

Cel mai mare cutremur a lovit Japonia , deoarece înregistrările au început aproape 150 de ani în urmă, a lovit coasta de nord-est a ţării de astăzi, declanşând tsunami de până la 23 de metri de mare, care măturate barci, masini si case şi a ucis sute de oameni. Hours later, the waves hit Hawaii but did not cause major damage. Ore mai târziu, valurile lovit Hawaii, dar nu au provocat daune majore.

The 8.9-magnitude quake's epicenter was 231 miles northeast of Tokyo, the United States Geological Survey reported. Epicentrul cutremurului cu magnitudinea de 8.9 a fost de 231 mile nord-est de Tokyo, Statele Unite au raportat Geological Survey. But areas as far away as South America, Canada, Russia, Alaska and the entire US West Coast were placed on tsunami alert as the ripples from the original quake spread out across the world. Dar zonele îndepărtate precum America de Sud, Canada, Rusia, Alaska şi întreaga SUA Coasta de Vest au fost introduse pe alerta de tsunami ca undele de la cutremurul iniţial raspandit in intreaga lume.

Bibliografie

http://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_Japoniei

http://referat.clopotel.ro/Istoria_monedei_Japoniei-14296.html
http://ro.wikipedia.org/wiki/Bombardamentele_atomice_de_la_Hiroshima_%C8%99i_Nagasaki
http://translate.google.ro/translate?hl=ro&langpair=en%7Cro&u=http://www.aolnews.com/2011/03/11/massive-tsunami-devastates-japan-hawaii-braces-for-huge-wave/

Istoria Japoniei de Danielle Elisseeff

Editura: Lucman

internetul

2011-04-03T06:07:00.000-07:00

Aplicații Internet
Aplicațiile Internetului sunt numeroase: în primul rând afișarea de informații mai mult sau mai puțin statice cu formă de text, imagini și sunete (așa-numitele pagini web), apoi poșta electronică e-mail, transferul de fișiere de date și informații, chat, video și video on demand, telefonie și telefonie cu imagine prin Internet, televiziune prin Internet, e-commerce, sondări de opinie, mediu pentru răspândirea știrilor, mediu pentru toate genurile de grafică și muzică, deschiderea unei sesiuni de lucru de la distanță, grupuri de discuții pe teme prestabilite, jocuri interactive prin rețea, operații bancare (Internet banking) și multe, multe altele. Printre ele, World Wide Web, prescurtat WWW, deseori numit numai "web", este la loc de vârf, deoarece este o aplicație multimedială și integrativă, cu o interfață de utilizator (Graphic User Interface, GUI) foarte atrăgătoare din punct de vedere grafic, practică și simplu de folosit. WWW a fost inventat de către Tim Berners-Lee în anul 1993.
Pentru folosirea tuturor aplicațiilor din web este nevoie în general doar de un singur program multifuncțional numit browser (cuvânt englez). Exemple de browsere: MS Internet Explorer, Mozilla Firefox (provenit din Netscape Navigator), Opera, Apple Safari ș.a.

exemplu de joc online

Add Games To Your MySpace | Free Internet Games

INternetul

Japonia

Preistorie

Perioada paleolitică (înainte de 8000 î.Hr.)

Bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki

Motive pentru efectuarea bombardamentelor

Istoria Japoniei de Danielle Elisseeff

Editura: Lucman

internetul