Astazi am avut cel mai mult de lucru. Am avut cortul de Crucea Rosie montat in fata Primariei Sectorului 2 si am inceput ziua printr-o demonstratie de resuscitare cardiopulmonara pe care au continuat-o apoi voluntarii filialei noastre si cei din echipele de Sanitari Priceputi.

Eu am masurat tensiunea arteriala pentru aproximativ 100 de persoane – tinand cont ca la Coltea s-a desfasurat tot o astfel de actiune, unde in 3 ore s-a masurat tensiunea a 500 de persoane, zic ca m-am descurcat destul de bine, nu?

Aceleasi probleme cunoscute de cei ce lucreaza in domeniul medical: oamenii nu constientizeaza pericolul hipertensiunii si nu-si dau seama ca aceasta afectiune este un ucigas tacut. Multi chiar isi fac un titlu de lauda din faptul ca au tensiuni de peste 200/110 mmHg si se simt bine!

Am avut insa si un pacient cu dureri precordiale pentru care am chemat ambulanta. Echipajul a sosit foarte repede si l-a transportat pe pacient la spital, pentru un consult de cardiologie. Pacientul a fost cooperant, chiar m-a surprins. O singura mentiune totusi: a luat un Captopril dupa ce i-am masurat TA prima data, fara sa-mi spuna, desi l-am intrebat. A recunoscut in fata asistentei de pe ambulanta. Si asa ajungem la concluzia dr. House: pacientii mint! 

Faza tare este ca ajungand acasa si citind stirile zilei, am aflat ca astazi a fost Ziua Mondiala de Lupta Impotriva Hipertensiunii Arteriale! (via sanatateatv.ro)

surse: 1. http://ro.wikipedia.org/wiki/Raed_Arafat

2. http://ro.wikipedia.org/wiki/Che_guevara

3. http://m.hotnews.ro/stire/9666229

Sfaturi pentru un achetat (valabile oricand, oriunde):

Sa vorbeasca putin sau, mai bine zis, sa scoata cat mai putine sunete pe gura. Economie de foneme. Nu numai sa nu trancaneasca, dar si sa fie zgarcit la formulari. Intrebarii: “Il cunosti?” sa i se raspunda cu “Da” iar nu cu “Da, il cunosc”. Intre doua cuvinte sinonime sa fie preferat celui compus din mai putine litere (Nu “rareori” ci “rar”). Insasi cantitatea de vibratii sonore polueaza atmosfera si-i mareste periculozitatea.

Sa vorbeasca numai si numai cand este intrebat si sa se margineasca a raspunde – cat mai strict – intrebarii fara a mai adauga ceva.

In tacerile care se lasa in cursul interogatoriului – taceri abil create de anchetator – sa se fereasca a umple aceste penibile momente luand el initiativa. E greu dar e foarte important. Sa nu cedeze ispitei conversative, ispitei de a indulci lucrurile prin declaratii necerute. (Alt pericol: cand anchetatorul spune “sa discutam liber” atunci se impune o atentie marita).

Sa minta cat de mult, intotdeauna, din principiu. Intercalarea adevarului, (chiar inocent) rupe cursivitatea minciunii (o spune Proust). Idealul ar fi ca adevarul sa fie rostit numai acolo unde e de neinlaturat: anul nasterii, domiciliul, numele parintilor.

De ce? De ce sa nu se spuna adevarul, cand nu e primejdie?

Pentru doua motive:

a) Avand de a face cu un adversar mai presus de orice mincinos si fiu al unui tata care-i insasi minciuna, e bine sa minti mereu, neincetat, ca exercitiu, ca antrenament;

b) Principiul armelor egale cere ca in orice lupta potrivnicii sa foloseasca acelasi fel de unelte. Altfel e masluire, e sarlatanie….

A nu folosi arme asemenatoare cu ale potrivnicului sub cuvant de noblete etc. nu este dovada de superioritate ci de prostie si tradere a principiilor pe care le aperi si a nevinovatilor pe care-i lasi prada talharilor. Se vor folosi acele procedee pe care le-a ales partea cealalta. Ratiunea este accesibila numai oanemilor rationali (Andre Maurois). Fata de omul rational se va recurge la ratiune. Fata de zarafi Domnul n-a sovait sa puna mana pe bici.

Din proprie initiativa sa nu se dea pentru nimic in lume vreun nume propriu. Niciun nume propriu altul decat cel mentionat de anchetator.

Mai presus de orice sa se evite sinceritatea! Ca de foc, ca de ciuma, ca de sirene sa se fereasca anchetatul de sinceritate. Anchetatorul ii va vorbi mereu de sinceritate; il va amagi cu nada sinceritatii, fagaduindu-i marea si sarea, ingaduinta si circumstante atenuante. Iar anchetatul – increzator, cinstit, naiv – va rationa ca, intr-adevar, sinceritatea e calea cea mai buna pentru a provoca indurarea. (E si calea care impune eforturi reduse, nu mai are de nascocit ci numai de relatat).

Eroare! Asa e la oamenii cumsecade. La smecheri e altfel, sinceritatea duce numai la catastrofe. Cel care a ales calea sinceritatii nu va mai cunoaste pacea cat va fi inchis (si mai tarziu la fel): e mereu chemat, mereu solicitat, mereu silit sa vorbeasca, sa-si aduca aminte, sa tradeze.

pag. 271-273 Nicolae Steinhardt, Jurnalul Fericirii

Cele de mai sus se regasesc intr-o forma sau alta si la Licurg – legiuitorul Spartei (spartanii au inventat vorbirea laconica), dar si in Sicilia – unde orice s-ar intampla, martorii acelui eveniment iti raspund ca “nu stiu, n-am vazut, n-am auzit”. Cred ca unele idei de mai sus se pot folosi si in viata de zi cu zi, in special cand suntem ispititi sa ne dam in gat un coleg in fata sefului.

Am vazut cartea in departamentul de urgenta unde lucrez acum si la inceput nu i-am acordat mare importanta.  Sincer, ii dadeam tarcoale de ceva timp, o mai vazusem acum cativa ani si in Libraria Noi, insa n-am cumparat-o atunci pentru ca era scumpa – in jur de 50 de lei, daca-mi aduc bine aminte. Stiam ca e vorba de un evreu care s-a convertit la crestinism in inchisoare si apoi s-a calugarit la Manastirea Rohia. Sincer va spun, daca ar fi trebuit sa aleg intre cumpararea acestei carti si orice alta carte, mi-e teama ca Jurnalul Fericirii nu ar fi fost cartea castigatoare.  De ce n-as putea spune, poate pentru ca atunci cand nu cunosti ceva – fie o persoana, o carte, o idee, o religie etc tinzi sa desconsideri acel ceva si sa nu-i acorzi mare importanta. Cel putin, eu mai am momente din acestea!

Dupa primele pagini, pline de citate in mai multe limbi straine din autori mai mult sau mai putin cunoscuti am lasat cartea din mana, era prea obositoare. Manat apoi de cine stie ce, dupa cateva zile am cerut-o si am reinceput s-o citesc cu mai mare atentie si m-a captivat. Parintele nu a tinut cont de ordinea cronologica in scrierea Jurnalului, astfel incat de multe ori o plimbare pe strazile Londrei anilor ’30 este incadrada de relatarea unei batai crunte primite in inchisoare sau de aducerea aminte a unei discutii filosofice sau teologice cu ceilalti detinuti. Trebuie spus din capul locului ca Nicolae Steinhardt a fost detinut politic, petrecand 5 ani in inchisorile comuniste (intre 1959 – 1964). Spun petrecand, pentru ca pentru parintele a fost o adevarata sarbatoare si un prilej de a afla si de a-si demonstra la randu-i dragostea crestineasca – s-a botezat in 1960. In mai toate paginile Jurnalului veti gasi accentuata ideea de suferinta si de purificare prin suferinta in cadrul crestinismului. Modelele parintelui erau sfintii, eroii si soldatii. O sa redau mai jos cateva pasaje din carte:

 Lipsa de entuziasm, zice Dostoievski, e semnul sigur al pierzaniei. pag. 33

…parerea lui Eminescu: blandetea poporului roman isi are obarsia in bunastarea lui pastorala, mereu superioara celei a neamurilor agricole. pag. 48

Are orice om cate o ulita a copilariei.  A mea acolo a fost, in Pantelimonul cel atat de oarecare, intre Capra si Fundeni – si-n curtea fara capat a unei fabrici de cherestea, poate industria cea mai curata, adanc patrunsa de mirosul lemnului taiat si al rumegusului. (n.r. tatal autorului era proprietarul acelei fabrici de cherestea. Sa nu uitam  ca si Iisus Hristos a fost dulgher) pag. 49

 Nestirea, indobitocirea, trecerea oarba prin viata si printre lucruri, sau trecerea nepasatoare, sunt de la diavol. Samarineanul n-a fost numai bun ci si atent: a stiut sa vada. pag. 52

Definitia vietii, dupa Andre Breton: viata, zice Andre Breton, e felul in care un ins pare a se fi invoit cu inacceptabila conditie umana. pag. 59

Cand i se spunea Domnului pe Golgota: mantuieste-te pe tine si atunci vom crede, greseala era de fapt de ordin lingvistic, se judeca in temeiul unei confuzii de termeni. Daca s-ar fi coborat de pe cruce nu mai era nevoie sa se creada, ar fi avut loc doar recunoasterea unui fapt (ca in cazul papagalului rosu: coborarea de pe cruce ar fi constituit un irezistibil papagal rosu). pag. 63

 Seful garzii, un plutonier tigan care-i si barbierul Securitatii, foloseste prilejul ca sa se suie pe platforma si sa se aseze pe scaunul grefierului. De acolo ne priveste covarsit de fericire, aidoma calatorului care s-ar odihni pe scaunul regesc in timpul vizitarii unui palat ori s-ar urca, in cladirea unui parlament, la o tribuna ilustra. Excursionistului i se pare, din varful anevoie atins al muntelui, ca privelistea care se desfasoara in vale e pentru el anume. pag. 70

Vad bine ca pe cat sunt englezii de reci in strainatate, pe atat sunt de prietenosi la ei in tara. Ospitalieri, deschisi, intelegatori: recunosc oricui dreptul de a fi nebun, de a se duce naibii daca vrea – si pe ce drum isi alege; nevoia de credinta o socotesc drept lucrul cel mai natural. pag. 73

Experienta fizicienilor Michelson si Morley a dovedit in chip hotarat ca dinlauntrul unui sistem inchis nu se pot face observatii asupra miscarilor absolute ale acelui sistem deoarece observatorul, aflandu-se si el in interiorul sistemului, e prins, deci antrenat, in miscarea absoluta a acestuia. Asadar, nu poate iesi dintr-insul ca sa-l observe “din afara” si sa emita constatari obiective cu valoare ne-relativa. pag. 105-106

Ce ramane pana la urma pentru asigurarea libertatii? Care e chezasul sigur? Numai unul: curajul fizic al indivizilor. pag. 106

Descartes: toate greutatile provin din faptul ca-ti lipseste curajul.  pag. 106

Cui zice ca iubeste libertatea ar trebui sa i se poata aplica vorbele pronuntate de o actrita franceza in secolul XVIII (Sophie Arnould) in prezenta careia un batran general (nu auzea bine) repeta intrebator cuvantul rostit de ea: cum? frica? … Actrita catre un valet: ada repede un dictionar, am folosit un cuvant de care domnul general n-a auzit. pag. 106

Marile adevaruri absolute nu le putem sti din cauza experientei Michelson Morley: suntem inlauntrul sistemului, nu putem nici face constatari absolute, nici avea certitudini. Ce putem avea? Doar intuitii, banuieli, credinte. pag. 108

Nu le sade bine oamenilor de stat sa faca pe mironositele sub cuvant de stricta respectare a legalitatii. pag. 110

Sf. Grigore de Nazianz: “Cuvantul lui Dumnezeu s-a intrupat pentru ca eu sa fiu tot atat de mult Dumnezeu pe cat a fost El om.” pag. 123

…exista inca o prejudecata foarte raspandita, pe care a desprins-o cardinalul de Retz: suntem ispititi a lega indisolubil inteligenta de rautate si a da intregului, cu mult respect, numele de machiavelism. Retz: raii nu sunt mereu si neaparat destepti. Raii pot fi si prosti. pag. 123

La diavolul-contabil nu incape nici stersatura cea mai mica. Hristos, dintr-odata, sterge un intreg registru de pacate. Hristos, boier, iarta totul. A sti sa ierti, a sti sa daruiesti, a sti sa uiti. Hristos nu numai ca iarta, dar si uita. Odata iertat, nu mai esti sluga pacatului si fiu de roaba; esti liber si prieten al Domnului.

Voi continua sa extrag citate si zilele urmatoare. Si un ultim gand, de incheiere. Mi-am adus aminte ca am citit Codul bunelor maniere pe nerasuflate, intr-o singura noapte. Si apoi incercam sa respect ce citisem acolo, cel putin cand eram in societate. Nu pot fi insa ca englezul care respecta toate manierele chiar si cand isi ia ceaiul in mijlocul junglei, fara a fi nimeni altciveva de fata. Am avut intotdeauna o problema cu salutul. Cand eram mic nu salutam aproape deloc, insa dupa ce am citit Codul… am inceput sa respect cu religiozitate regulile de acolo. Ajunsesem insa pana acolo incat nici in ruptul capului n-as fi salutat pe cel care a intrat in incapere, eu fiind inauntru de exemplu, pentru ca acest lucru contrazicea Codului… In noaptea aceasta mi-am dat seama ca am gresit, la pagina 270 sta scris urmatorul lucru care a desfiintat tot ceea ce eu credeam litera de lege:

 Aristocrat: insul care vrea sa fie mai bun, care-si cunoaste mai mult datorii decat drepturi, care pentru nimic in lume nu si-ar ingadui o nedelicatete sau un gest de iritatie fata unul mai mic decat el. “

Ia sa incercam si noi sa fim putin aristocrati, sa nu ne mai gandim la drepturi, ci numai la datorii. Sa incepem sa salutam noi primii, chiar daca in Codul bunelor maniere sta scris altfel!

Cartea poate fi cumparata cu 22,5 lei de aici.

Initiatorii sunt anonimi si cand oamenii au fost intrebati de lideri au spus ca nu exista niciun lider. Miroase a anarhie. Sau poate e doar un flashmob, mai stii? Cititi mai multe aici. Puteti urmari in timp real fluxul de pe twitter: #occupywallstreet.

soldat american ranit medevac

Fotografia e luata de aici (+ altele sugestive pentru razboiul din Afghanistan). Veti gasi si o foto cu un localnic ranit ingrijit de soldatii americani. A trebuit s-o fur cu un print screen de pe site-ul lor, alta metoda n-a functionat.

Cu ocazia asta mi-am adus aminte si de prima mea intalnire cu ziarul mai sus mentionat: in vara sau toamna anului 2002, in Boteni, o unitate militara langa Titu, Dambovita.

Apreciez la americani faptul ca nu-si lasa camarazii in urma, oricat de periculoasa ar fi misiunea de salvare. Asta ar trebui sa ne dea de gandit. Autoritatile romane care ar trebui sa ne ajute cand suntem in afara tarii nu se straduiesc indeajuns. Pana acum n-am fost direct afectat, slava Domnului!

Oare să conteze faptul că expresia folosită de cel care a înjurat pe stradă (care nu pare a fi pe la vreo şcoală înaltă) a fost percepută ca pe o încălcare a normelor sociale? Sau poate pur şi simplu anumite cuvinte au o doză de barbarism care ne zgârie timpanul, pe când expresia găsită intr-0 carte nu ne afectează pentru că o găsim in formă tiparită si o percepem sub forma unui artificiu literar fără de care povestea n-ar mai avea acelaşi farmec, înţeles sau suculenţă?

Pentru a afla cum stau lucrurile, trebuie puţin studiat şi modul în care creierul nostru procesează aceste două situaţii. Dacă am putea pătrunde în mintea subiectului la foarte puţin timp (0,1 secunde sau 100 de milisecunde) după ce el a auzit sau a citit expresia vinovată de apariţia articolului acesta probabil am mai găsi un pattern de activitate din care ne-am putea da seama ce a fost in mintea lui (am vedea imaginea creată de mintea subiectului, dar ar trebui să ne mişcăm foarte rapid, deoarece cu cât trece mai mult timp, cu atât se distinge mai greu imaginea respectiva). Dacă aceste lucruri pot fi oarecum demonstrate, mai greu cred că ar fi să calculeze cineva cantitatea exactă de hormoni care este eliberată în fiecare din aceste situaţii. Ar mai fi de adăugat faptul că orice om are anumite tipare innăscute – creierul nostru nu este o tabula rasa). Aceste tipare ne ajută să supravieţuim: de aceea ne e foame, sete, frică. Încercaţi să vă imaginaţi un om care nu cunoaşte frica- un om curajos, aţi spune, nu? Iar acum imaginaţi-vă toată omenirea lipsită de frică! Exact, e nasol sa nu cunosti frica!

Revenind la situaţia de mai sus, probabil că anumite lucruri învăţate de noi in timpul vieţii au fost înregistrate de noi forţat ca fiind rele (aşa se împarte totul – in bun sau rău) iar creierul le procesează ca fiind o ameninţare pentru supravieţuirea noastră. E posibil să fie şi invers, adică fără să ne spună cineva in mod explicit, noi să ştim cumva incă de când ne-am născut că anumite cuvinte sunt obscene şi nu trebuie folosite, dar sincer mă îndoiesc.

Exprimarea acelei persoane de pe stradă o putem considera nepotrivită sau nu, in orice caz ne afectează acest lucru deoarece cuvântul rostit are o mai mare putere şi forţă de penetrare decât cuvântul tipărit. Se poate verifica această teorie într-un simplu experiment: o conversaţie pe messenger vs. o discuţie telefonică. Vă garantez ca nu vor avea acelaşi conţinut şi nici aceeaşi finalitate.

Voi cum va impacati cu limbajul licentios? Se revolta ceva in interiorul vostru cand auziti astfel de cuvinte? Sau le folositi in mod curent?

Genul de noapte care se intampla o singura data in viata! In primul rand, de ce sunt voluntar pe ambulanta? Pana de curand nu prea stiam sa raspund la intrebarea asta, acum stiu: pentru imprevizibil! Cand ai o anumita experienta, incepi sa introduci oamenii in tipare, crezi ca stii despre ce e vorba inca de cand auzi cazul prin statie sau il iei de la dispecerat. Nu faceti asa, lasati loc neprevazutului!

Am inceput si am terminat garda cu cazuri pe aceeasi strada din Ferentexas. N-o sa discut despre cazurile “banale”, desi si ele ar merita cateva randuri, cel putin cel cu luxatia de rotula. Medicul de garda dintr-un spital de urgenta i-a facut reductie pe loc, ziceai ca are maini de magician! Sa trecem la cazurile interesante acum )

Cand ai un caz cu probleme psihice, diagnosticul pus automat de dispecerat e foarte vag: anxietate, stupoare, agitat, schizofrenie etc. Cel mai comic este “ingrozit de spaima”! Primul caz, femeie, in jur de 50 de ani, suntem solicitati de apartinator pentru ca este agitata. Ne invartim putin pana gasim adresa, insa nu putem fi siguri pentru ca pe bloc nu scria nimic. La un moment dat apare o femeie care vrea sa intre in bloc, ambulantierul o intreaba de adresa, ea nu ii raspunde, ignore total. Ma bag si eu in seama si zic ca poate nu aude. Dupa ce tipa intra in bloc, ambulantierul imi spune: “ea e!”. Ce inseamna sa ai ochiul format! Intram pana la urma in bloc, o gasim pe trepte, in fata usii, band cafea. Sotul ei era in spate, ea incepe sa spuna ca el n-o mai lasa in casa si ca e o femeie fara identitate, ca sotul i-am luat actele, telefonul, cardurile. Asta aproape ne implora s-o internam, noi nu aveam cum, din moment ce femeia era linistita si refuza internarea. Coboram pentru a avea o discutie numai cu sotul, dupa cateva momente apare si politia (solicitata de noi, insa fusese si mai devreme), ocazie cu care mi-am dat seama ca politistii nostri sunt foarte diplomati, vorbesc atat de frumos incat nu mai stiu sa puna punctul pe i. Pe scurt, omul chemase ambulanta pentru a o transporta pe nevasta-sa la spital, ea aflandu-se intr-o stare de agitatie, insa nu in momentul respectiv, ci cu cateva zile inainte. Exasperat ca politistii nu-l puteau convinge de eroarea in care se afla, l-am intrebat care a fost motivul pentru care ne-a solicitat in seara aceasta, iar el a spus ca sotia i-a facut probleme in ultimul timp (in ultimele doua saptamani, daca-mi amintesc bine) si el s-a gandit ca noaptea de sambata ar fi mai linistita (yeah, right!) si ar fi un bun moment pentru a o interna! Din moment ce noi am gasit-o linistita – si credeti-ma ca era foarte stapana pe situatie, nu ti-ai fi dat seama ca are probleme, desi e diagnosticata ca fiind bipolara – noi n-am putut s-o luam. Pe ce motiv: ca statea in fund pe scara si bea cafea la 1 noaptea? In orice caz, este a doua agitata intalnita de mine care-si face din vorbe barbatul. Power to the crazy bitches women!

Cazul 2: F, peste 60 ani, agitata, cunoscuta cu probleme psihice, suntem solicitati pentru calmant. Cazul vine la o ora neobisnuita – ora 4 – cand nu prea ai solicitari. Ajungem la adresa, intram in casa, femeia statea pe pat si striga “ura/gura” fara oprire. Ne-a spus in toate felurile: domnu’ doctor, domnu patron, domnu politist, in timp ce trantea usile prin casa. O intrebam daca vrea sa mearga cu noi, ea ne intreaba “unde? la nebuni, la Balaceanca?”, ambulantierul ii spune “la 9″ si ea spune ca vrea sa vine, insa nu vrea sa fie legata cu jaluzelele de maini si n-o lasa ginerele.

Ginerele ei era din alt film, probabil din “Eu cand vreau sa fluier, ma fut in el de scenariu” si dadea tot timpul replici laconice, gen “300″, cu o voce tabagica: “Sigur”, “Hai, imbrac-o”. Cool. Asta voia ca noi sa-i facem un calmant, nu s-o luam la spital – probabil era panicat ca ramane fara sac de box. Reusim sa-l convingem ca trebuie sa merem cu ea la spital. Coboram cu liftul, ea spune ca vrea sa-l apuce pe ginere de pula. In timpul asta aveam o voce in cap care-mi repeta pin-ul de la card, voce ce se sincroniza cu “ura/gura”. Fiecare cu filmul lui.

Pe drum, si aici vine partea interesanta, la radio se auzea “La gente esta muy loca”. Il intreb pe ambulantier daca stie ce inseamna, nu stie. Ii traduc si se pune pe un ras infundat, sa nu ne auda cei din spate. Cum spuneam la inceput, asta e genul de situatie care se intampla o data in viata!

Deschidem paranteza patrata [La un semafor l-am vazut pe unu' cu caciula de Mos Craciun].

Curand aungem la Obregia (a fost un prima data pentru mine, sper sa se repete!), coboram din ambulanta si ne indreptam spre camera de garda. Pe scari ea apuca un pres pus pe balustrada si incearca sa mi-l arunce in fata. Intram pana la urma in camera de garda, la receptie un bodyguard, o asistenta si un brancardier. Asistenta ziceai ca a fost cu mine pe Aconcagua, avea fata umflata rau de tot. Pacienta ii tot dadea inainte cu “ura/gura” si se lega de basma: ce-mi dai fa mie basma, am purtat basma cand eram tanara?”.

Vine medicul, o vede in ce stare e si hotaraste s-o interneze. Ea era chiar fericita, ginerele iar sare de cur ca nu poate sa-i faca un calmant si s-o ia acasa? Ah, important: la un moment dat femeia zice ca au batut-o cu pumnii in cap, ca i-au pus catusele la maine, ca i-a dat ginerele cu pumnul in barbie etc. De aceea am facut mai devreme remarca “soacra=sac de box”. Cand esti in situatia ei insa, nu prea te crede nimeni.

Ah, era sa uit: mi-am dat seama ce afectiune nu avea: nu avea schizofrenie, pentru ca la un moment dat a cascat! Esti curios de unde stiu asta?

De ce n-am mai scris pe blog? Recunosc spasit, din cauza facebook-ului. Si am mai si calatorit cateva saptamani bune. Mai sunt si alte motive – principalul ar fi ca m-am concentrat pe crearea de continut pentru trans-ferro.com, celalalt blog, nisat pe calatorii cu trenul si expeditii montane.

Ma gandeam si la lansarea unui blog pe teme medicale – dar nu cred ca e momentul acum. Voi mai insera aici din cand in cand, cate o pastila pentru cei interesati de industria sanatatii.

In orice caz, acesta este si va ramane blogul meu personal, plin de demonii care-mi gadila mintea in fiece moment. Pentru ca nu ma pot exorciza public – nu de alta, dar sunt destui care-o fac! – o sa-mi expun demonii aici (da, ai dreptate, desi virtuala, si asta e tot o expunere publica, insa daca nu-ti convine, ai alternative, apesi pe X in dreapta).

M-am hotarat sa resuscitez acest blog in jurul caruia anul trecut se crease o comunitate interesa(n)ta. O sa fie un proces lent, ca au mai murit cativa neuroni intre timp. Ca tot am adus vorba de resuscitare, vrei sa intri in Cartea Recordurilor alaturi de Societatea de Salvare Bucuresti si Serviciul de Ambulanta Bucuresti & Ilfov? Anul acesta, pe 28 iulie, se implinesc 105 ani de la aparitia Salvarii si evenimentul va fi sarbatorit printr-o incercare de doborare a unui record mondial in materie de resuscitare: masaj cardiac efectuat de 7000 de persoane pe manechine. Pentru aceasta e nevoie de oameni, adica de voi! Daca nu stii sa faci masaj cardiac, nicio problema, vei fi invatat. Gasesti aici un formular de inscriere.

P.S. Pentru cei care au primit trackback: scrieti, oameni buni! Mi-e dor de voi! Sau si voi ati fost afectati de facebook, ca subsemnatul? (nu, nu vorbeam cu cele doua fete cucuiete care scriu on a daily basis).