Motto: Beethoven bah….ala de-l chema ca pe caine!

Luis-Fernando din episodu’ asta este unu’ mai special. Nu orice Luis-Fernando e prost, ganditor, sufletist. Trebuie sa fie un alt Luis-Fernando care sa compenseze. Azi facem cunostiinta cu o tipologie noua.

Luis-Fernando mananca friptura de vita gatita rare, bea vin rosu in loc de bere, ba si-a mai si tras o narghilea acas’. Este intelectual, vorbeste cu intonatie si gestica, ceva in genu’ lu’ base cand iti spune ca ti-a mai taiat un sfert din chenzina. Se da la femei intr-un stil propriu, imposibil de ratat. Eventual le intinde iPhone-ul propriu sa-si introduca singurele numarul de telefon. Le si ajuta daca nu sunt obisnuite cu touch-screenul. Varianta doi e sa le intrebe cu voce tare, in public, care este id-ul de messenger. Si sa promita ca nu-l spune la nimeni.

Da’ ieri m-a facut praf. Vine imbracat in pantaloni de stofa, camasa, pantofi, cu 2 bilete in buzunarul de la piept. Evident, intrebarea clasica, “Si la ce concert te duci?”. Ah, pai sa vedeti… Suspansul de rigoare, oamenii din ce in ce mai curiosi, chiar si cei indiferenti ridica o spranceana… Un serata muzicala la Ateneu. :O I’ll be damned! Asta a fost preluarea. Shutul care a urmat a fost la vinclu. “ Dar am doo bilete, vrei sa mergem impreuna?“. Intrebare adresata uneia dintre febletile feminine din mediul imediat inconjurator. Ea, usor incurcata/surprinsa, intreaba de colo “Da’ ce se canta?“. “Ah, pai Strauss, Beethoven….etc (aici am pierdut sirul)”… ” Ahaaa, Beethoven!…”

La care unu’ de p’acolo…. ” Beethoven bah…ala de-l chema ca pe caine!”

Am plecat sa rad linistit un pic mai incolo. Ma gandeam sa-i spun ca daca nu vrea la Beethoven – compozitoru’, nu cainele, putem merge impreuna la baschet cand ma duc io data viitoare. Nu e inca foarte sigur da’ o anunt din timp!

post-uri similare:

1. unu’ si cu una fac întotdeauna …
2. cu ce nume o/îl treci în agendă ?
3. să crezi ce vezi pe net, nu la TV

brand-ul turistic al României a iscat discuţii imediat ce a fost lansat. bloggerii autohtoni s-au autosesizat în legătură cu logo-ul şi au scos în evidenţă că nu e nimic original, distinctiv în crearea lui. sursa a fost un depozit online de imagini. copy-paste, un font inspirat de la alte brand-uri de ţară şi isprava-i gata. toată lumea a scris despre asta. în principiu doar despre logo. o să zic şi eu despre logo, dar şi ceva nou.

un exemplu evident e cu poza de mai sus, găsită (probabil) de Bogdan Brânzaş, care e consultant de brand şi designer. din cele patru exemple ne interesează doar alea trei cu frunza mai la fel. cele trei sunt deja folosite drept logo de alţii:

• stânga-sus – Oltchim când e verde (vezi aici)
• stânga-jos – Veleja Park (vezi aici)
• dreapta-jos – changetransport.com fără o roată (vezi aici)

pornind de la logo-urile de pe rându’ doi se obţine izotipul grădinei carpatine. ori îl iei pe cel din stânga şi faci un flip vertical urmat de unul orizontal şi aplici bidineaua albastră sau iei o gumă de şters şi apoi dai cu bidineaua (a se vedea în poză). din fonduri europene or să se cheltuiască 74 milioane de dolari pentru promovarea brand-ului turistic al României. nu ar fi putut să dea mai mult de 12 dolari pentru crearea unui logo în firea lui ? măcar dacă l-ar fi furat, să fie moca, da’ nu e plagiat, e doar comoditate.

în continuare tot despre logo, dar din altă perspectivă. ce mama ‘reacu’ au sărit toţi pe logo ? asta e singura componentă a brand-ului de ţară. e cea mai importantă ? e o p… e un dreac ! românu’, prin natura lui, nu caută satisfacţie prin procesul de creaţie personală, ci prin denigrarea oricărui căcat. când nu înţelegi ceva, cauţi o hibă pe undeva p’acolo să nu pari prost. şi cât de tare te simţi când vezi că virgula e pusă greşit sau că ăla nu scrie cu litere mari la început de propoziţie ! nu zic că partea legată de logo nu e o greşeală colosală, ci că sunt alte mult mai importante, cum ar fi strategia de brand.

Bogdan Brânzaş a intrat el pe google şi a găsit pozele respective. dar nu s-a oprit aici. a mai citit şi alte lucruri legate de grădinile carpatine şi a tras nişte concluzii înşirate pe 12 pagini. printre lucrurile citite a fost şi documentul oficial al strategiei de brand turistic. pe baza unui studiu complex la care au participat potenţiali turişti din diverse ţări s-a conturat idea de bază. studiul s-a bazat pe un suport logisitic vechi de 6 ani, cu informaţii vechi de 8 ani.
cele mai importante slide-uri din documentul oficial sunt următoarele:

ce preferă în general turiştii străini target-aţi

atracţiile majore ale României

de aici devine evident cum s-a ales treaba cu grădina carpatină. pentru informaţii mult mai detaliate şi exprimate într-o formă mult mai profesională se poate citi raportul lui Bogdan Brânzaş, disponibil şi aici, un pic mai jos.

că tot am început cu logo-ul, să termin tot cu el. pentru că nu era tocmai bun, oameni cu spirit creativ s-au gândit să vadă ce ar fi ieşit dacă ar fi pus ţara la treabă să găsească ea un logo. şi a ieşit un concurs, nu ştiu cât de mediatizat a fost, cu rezultate mult mai interesante decât logo-ul actual. constrângerea a fost aceeaşi grădină carpatină, la care cu greu se mai poate renunţa.

locul I

locul II

locul III

mie-mi plăcea mai mult varianta de pe locul II. oricum nu ştiu care va fi urmarea acestui concurs. probabil niciuna.

ca să nu zică lumea că nu aduc nimic nou legat de brand şi astea, eu zic următorul lucru: dacă pentru stabilirea strategiei a contat ce ştiu potenţialii turişti străini despre România, nu e bine ! cine naiba să ştie mai multe în afară de Carpaţi, Deltă, mănăstiri şi Dracula ? să ne gândim doar la americani ! ca să ştii ce alegi tre’ să ştii din ce poţi alege. deci trebuie să aducem la cunoştinţa lumii şi acele locuri sau particularităţi ale ţării noastre.
o soluţie ar fi să împânzim lumea cu gagici bune, românce şi aparent prostuţe, exact ca în filmuleţul de mai jos.

post-uri similare:

1. noul logo pepsi te duce cu gândul

când prietenii cei mai buni pot deveni cei mai mari duşmani… mai întâi, un banc.
doi indieni stăteau pe o culme. ochi-de-şoim se uita în zare în timp ce pană-de-vultur ascuţea săgeţile.
ochi-de-şoim: vin doi !
pană-de-vultur: feţe palide sau indieni ?
ochi-de-şoim: feţe palide !
pană-de-vultur: prieteni sau duşmani ?
ochi-de-şoim: prieteni, că vin împreună.
morala !? dacă sunt împreună, nu înseamă neapărat că sunt prieteni !

luis-fernando iese în club cu nişte preteni. doi la număr. clubu’ e mişto. tipele d’acolo sunt peste nivelul mediu al celor pe care le găseşte în bodegile pe unde pierde el vremea în uikend. de obicei el n-are şanse la ce mişcă pe-acolo, deşi au mai fost exemple când s-a surprins singur. în seara respectivă totul părea la fel ca în oricare altă seară. cu o bere în mână admira display-ul de dom’şoare, încercând s-o aleagă pe cea cu care o va da în bară de data asta.

nu peste multă vreme apare o tipă care arăta bine. prin simplul fapt că ştia să se mişte pe muzica din boxe arăta extraordinar. ca la miere, albine, furnici şi urşi veneau rând pe rând să-şi încerce norocul. luis-fernando rămăsese cu gura căscată din prima clipă. şi se minuna în continuare cum toţi încercau s-o abordeze şi plecau doar ca să-i facă loc următorului ghinionist. ea îl observă.

luis-fernando se hotărăşte să încerce şi el. deşi aici avea şanse mai mici ca la 6/49 a făcut câţiva paşi spre ea, încercând să-şi dea seama unde e coada. eu cred că ăsta ar fi fost un intro bun; s-o întrebe pe ea unde să se aşeze la rând. el a ales să nu. ea s-a dus la budă, iar luis-fernando a aşteptat-o să iasă. iar i-a tăiat unu’ faţa şi trebuia să aştepte. decide să se aşeze undeva în drumul ei şi, atunci când va trece pe-acolo, să-i zică ceva.

ea vine, dar nu trece. se opreşte lângă el. surprins de schimbarea de situaţie, luis-fernando încearcă să se regrupeze. soluţia vine însă din partea ei. îl întreabă ai o ţigară ?. luis-fernando, cu un exces de spontaneitate şi inovaţie, răspunde am două !. continuarea ei, atunci lasă !. creieru’ lui luis-fernando procesează repede informaţia şi îşi dă seama că poanta lui nu a fost poantă. ea a crezut că mai are exact două ţigări şi nu a vrut să-l văduvească de vreuna. se uită repede în pachet şi, pentru că stelele îi zâmbeau în seara aia, vede că mai avea trei. îi arată şi ei. îi oferă o ţigară. i-o aprinde şi încep să vorbească.

fac cunoştiinţă. el luis-fernando, ea alita. ea îl prezintă şi prietenelor ei. el încearcă acelaşi lucru cu ai lui, numai că aştia doi au fost lipsiţi de reacţie sau ţărani. greu de spus clar. alita se miră şi se retrage un pic. unul dintre amici îl întreabă dacă fata aia n-are cumva 15 ani ? stelele sunt acoperite de nori şi inspiraţia proastă îl determină pe luis-fernando să încerce să afle câţi ani are de fapt alita. avea suficienţi. dispare iar, dar nu mai revine. era momentul ca luis-fernando să meargă să joace la loto.

eu ştiu că nu e frumos, nici recomandat, să întrebi o femeie câţi ani are. dar nu cred că ar conta atât de mult în decizia ei de a renunţa să mai stea de vorbă cu tine. tocmai de aceea tind să cred că un rol mult mai important îl au ăia cu care ai ieşit în târg. mie nu mi-e ruşine cu prietenii mei, dar evit cât pot de mult să-i scot la înaintare pe ăia nepotriviţi. îi rotesc în funcţie de context .

întrebarea este: e recomandat să rişti să-i prezinţi nişte prieteni care lasă impresia că sunt cocalari ? chiar dacă în realitate nu sunt. dar au şanse mari să pară. s-aştepţi să te placă atât de mult încât să compenseze eventualul dispreţ faţă de unii dintre ei ? sau broes before hoes ?

post-uri similare:

1. unu’ si cu una fac întotdeauna …
2. telefonu’ nu mai sună… nici măcar în amintire

visele sunt importante. ele ne animă şi ne dau speranţe. pentru că nu orice vis se visează în somn, alea care devin realitate presupun muncă şi inspiraţie, muncă şi creativitate, muncă şi sacrificiu. rezultatul nu e întotdeauna aşa cum ţi-ai imaginat. aşa s-a-ntâmplat şi cu două vise publicitare. unu’ al lui bcr, celălalt al lui ursus.

fiecare are o reclamă tv care rulează în luna august. nu ştiu care dintre ele e mai slabă, dar bcr ar putea totuşi să aibă un mic avantaj în priviinţa asta.
să le luăm pe rând, deci. începem cu favorita, cu bcr.

spotul face parte dintr-o campanie integrată de imagine care avea rolul să facă din bcr principalul partener de banking, consolidând imaginea brand-ului. fiind integrată, campania a fost prezentă şi la ADfel, dar şi în mediul online. au luat 4 bloggeri care nu sunt citiţi doar de prieteni sau rude şi au făcut o serie de 4 episoade. concept interesant, dar toate cele 4 episoade au fost stupide. cel mai probabil şi ineficiente, după cum spune şi Ştefan Stroe.

dacă analizezi independent componentele campaniei, sloganul contează cu cine faci banking a fost chiar inspirat. englezismul banking a prins foarte repede şi s-ar putea să crească awareness-ul top of mind. ideea strategică a fost simplă. Aura Toma, CEO Tempo Advertising, spunea “Conceptul de comunicare pleacă de la faptul că oamenii resimt tot mai mult nevoia confortului financiar, lucru care a condus la schimbarea modului în care ei percep relaţia lor cu băncile. Acum ei încep să conştientizeze că e important cu cine faci banking, pentru că în viaţa de zi cu zi încrederea în forţele proprii şi puterea de a-şi urmări visele sunt influenţate direct de situaţia financiară“.

eu ţin minte că siguranţa financiară e un subiect vechi de câţiva ani. de fiecare dată când erau probleme în sistemul de sănătate se făcea legătura cu salariul unui medic. cum poate să stea omul cu bisturiul în mână şi să te taie când el să gândeşte că mâine tre’ să plătească ratele şi întreţinerea ? chiar dacă e veche, ideea nu a fost exploatată până acum. dar pe un concept raţional bun au creat o reclamă stupidă.

eu, când o văd, mă amuz. mai ales când se serveşte pentru minge de meci. serva aia se duce clar în careul care nu trebuie, adică în out. şi când e la un punct de finală, toţi se-ntreabă cu cine face ăla banking ? ciudat public amator de tenis. cu cine, e evident, dar unde anume, mai puţin. probabil la el acasă. după meci, trag un banking mic. poate îl invită şi pe parteneru’ de dublu, să facă banking în trei.

urmează ursus.

regizată de Florin Şerban, care a regizat si Eu când vreau să fluier, fluier, reclama arată bine. da’ doar atât. furând parcă mai mult decât ar fi putut din conceptul de la Johnny Walker, spotul se termină cu un sofism magic: dacă nu visezi, cum ai putea să-ţi transformi visele în realitate ?. deci, gata ! de-acum încolo eu beau ursus. poate m-ajută să visez mai frumos.

dacă bătrânelul care apare în primul cadru ar fi spus toată povestea, poate ar fi fost mai credibil. însă, apare şi al doilea Gigel care zice cu atâta patos: el a făcut… primul pas. dialogul e departe stupid, dar şi forţat. trei bărbaţi stau la bere. nu se ştie câte au băut până atunci, dar clar suficiente să fie mai empatici. cel mai tinerel, ăla de la sfârşit, parcă se ţine de sticla de bere să nu cadă. el sigur face banking cu bcr.

recunosc, mie nu-mi place de brand-ul ursus de când au schimbat în roşu culoarea echipamentului naţionalei de fotbal. de apreciat că au ambiţia să nu spună nimic care să rezoneze cu target-ul lor. ambiţia e singura componentă consistentă a campaniei lor din ultima vreme. măcar atât.

pentru bcr şi ursus recomand filmul Inception. e cu vise şi astea, exact cum le place lor. sunt sigur că or să zică că e bun, mai ales pentru că nu o să înţeleagă nimic din el.

unele lucruri ajung mai greu la mine, da’ sunt unele colosale. ăsta e via traficul.org.

la Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop 2010, copilotul Sebastian Itu a fost magic. indicaţiile lui au fost clare, precise şi de moral. ca să asociaţi şi o faţă vocii, e un interviu mai vechi cu el, de la alt raliu.
dacă-l vezi pe stradă trebuie neapărat să-i strigi avatar mergeeeee !.

post-uri similare:

1. avatar

chiar şi luis-fernando are relaţii care se termină. nu contează dacă amiabil sau nu. important e că se termină. acum câteva luni sau mai bine, luis-fernando s-a despărţit de maria lopes. el zice că el s-a despărţit de ea. ea nu comentează acest aspect. câtă vreme a durat, a fost frumos. floricele şi păsărele le însoţeau fiecare pas. din când în când se mai auzea alintul pe care şi-l şopteau reciproc.

alintul lor era unu’ unisex, gen puiu’. dar ei au fost speciali şi s-au diferenţiat de celelalte cupluri. pentru că ştrudelul cu mere le plăcea amândurora, au început cu ştrudeluţ, care ulterior a evoluat în forma mai simplă, dar mai caldă, ştrudi. ştrudi la deal, ştrudi fă ăia, ştrudi rău, ‘ai să-l pupi pe ştrudi, ştrudi vino să te pup, s-o sun pe ştrudi, să-l sun pe ştrudi. evident, în agenda telefonului, ştrudi era trecut ştrudi.

timpul a trecut şi maria lopes a dispărut din viaţa sentimentală a lui luis-fernando. în locul ei a apărut esmeralda. esmeralda are alt alint, diferit de ştrudi. într-o seară călduroasă de vară şi cu bere, jose antonio se juca cu telefonul lui luis-fernando şi a descoperit, plin de uimire, că ştrudi era încă în agendă. jose antonio e mai retard de felu’ lui şi a făcut descoperirea de faţă cu esmeralda, care nu s-a arătat prea încântată de noua informaţie.

ceva s-a schimbat de-atunci între luis-fernando şi esmeralda. nu se ştie dacă vor putea trece peste şi să uite de ştrudi. mai ales dacă jose antonio fredonează întruna un jingle inventat care se termină cu ştrudi.

întrebarea mea este, eu nefiind priceput în ale relaţiilor, după cât timp trebuie să schimbi numele din agenda telefonului al fostei sau al fostului în cel real ? când întreb asta, mă gândesc că de multe ori te desparţi doar temporar (certuri de moment sau neînţelegeri stupide). ai risca destul de mult, dacă tu încă o mai vrei, să revii de la ştrudi la maria lopes după 2 zile şi ea să observe ! pe de altă parte, nu poţi să fii tu ăla mai prost şi să devii abia a doua persoană care foloseşte funcţia de rename din telefon.

varianta raţională ar fi să păstrezi tot timpul numele ei de dom’şoară în agendă. da’ cum să fii raţional cu o femeie care îţi zice ştrudi ? eu clar nu înţeleg cum ai putea. plus că e vorba aia… ştiţi ultimu’ fact cu chuck norris ? chuck norris înţelege femeile.

post-uri similare:

1. unu’ si cu una fac întotdeauna …
2. muzica clasică pe post de fishing net
3. telefonu’ nu mai sună… nici măcar în amintire

Ghitzanu e unul dintre aceia care încă vrea la şcoală. pentru că nu e prost, nu a ales un master la ase sau poli. s-a orientat către Şcoala ADC*RO, care e o şcoală de creaţie pentru viitoarea generaţie de publicitari de pe la noi. director e Şerban Alexandrescu, unul dintre puţinii care îşi permit să fie sarcastici pentru că au cu ce.

cel mai de căc*t lucru la şcoala asta e că te costă 500 de euroi s-o faci. nu e mult dacă iei în considerare ce înveţi şi ce pârghii îţi oferă; ai de-a face cu creativi pricepuţi de la agenţiile de publicitate. dar dacă nu ai şi nu ai bani, faci ca Ghitzanu. îţi iei două pălării. una o pui pe cap şi cu cealaltă stai să strângi like-uri. are nevoie de like-uri pentru un fel de bursă; nu mai plăteşte taxa aia în caz că e admis. eu i l-am dat pe primu’. ca să-i oferim acestui om o educaţie e nevoie de urmat paşii de mai sus. nu e greu !

p’acolo o să mai vezi şi alte poze, unele mai reuşite ca a lui Ghitzanu. de fapt, toate sunt mai reuşite ca a lui. dar asta nu arată decât că are un telefon cu o cameră foto slabă şi nici inspiraţia să ceară sfatu’ altora care i-ar fi zis de bine . răul a fost făcut, dar poate fi remediat prin like-urile alea. el nu e prost. de fapt cred că e printre cei mai deştepţi oameni pe care îi ştiu. nu o arată prea des ca să nu simtă ceilalţi inferiori. alcoolul nu e o problemă pentru el. acum e rândul creativităţii să se pună cu Ghitzanu’. dă-i, bă, like !

revenind la mecanismul de acordare al bursei, mi se pare un mecanism ipocrit. ca să obţii like-urile alea, trebuie să devii creativ. aşa cel puţin crezi că merge şpilu’. de fapt, în final o să conteze care om are mai mulţi prieteni sau conturi pe facebook. şcoala se face vizibilă pe facebook, iar tu crezi că eşti prost, că prietenii tăi erau în vacanţă, fără net. mare ghinion să fii genial, da’ fără cont pe facebook.

p.s. dacă tot l-aţi votat pe Ghitzanu, uitaţi-vă şi la Sabin, chiar dacă nu m-a inclus în print-screenu’ lui. din doi, unu’ poate strânge vreo 200 de prieteni pe facebook şi s-alege cu o bursă !

update p.s. 2 decât lui Sabin, mai bine Dianei. e mai simpatică !

zilele însorite din cântecu’ lu’ La Familia cu Honey sunt mai aproape ca niciodată. orice drum, dar mai ales alea prin casele fără aer condiţionat, te face să transpiri sau să te încălzeşti peste limite. soluţia unui om normal este să mai facă din când în când un duş scoţian. că face bine.

aseară am fost la cumpărături. să-mi iau blugi. după ce am probat zeci de perechi (de ce le-o zice perechi, că nu sunt două bucăţi distincte ca la adidaşi ?), am ajuns acasă croit să fac un duş. dacă de obicei intru direct în cabina de duş şi mă răcoresc cu apa rece până ce se mai încălzeşte, acum m-am învârtit un pic prin casă. în timpul ăsta, apa de la duş curgea. când m-am întors în baie, cabina de duş era deja roşiatică, iar apa se închidea la culoare din ce în ce mai mult.

eu ştiu din experienţa lucrărilor trecute ale Apa Nova că, dacă apa e murdară după nişte săpături, o laşi să curgă mai mult până se decolorează. de data asta a fost exact invers. cu cât o lăsam să curgă mai mult, cu atât se închidea mai mult la culoare. impresia mea a fost că l-au băgat pe unu’ la tocător şi pe urmă în canalizare. întâmplător, a ajuns la mine pe ţeavă.

fiind un om practic am vrut să văd dacă rezultatul e acelaşi şi în cealaltă baie care, teoretic măcar, ar fi pe altă ţeavă. mi-am luat telefonul şi am m-am pus pe aşteptat. atenţie ! urmează scene şocante şi o coloană sonoră potrvită.

post-uri similare:

1. amintiri din trafic
2. motanu’ din liftu’ tău … şi fra’so
3. oameni din telefonu’ meu

eu vorbesc acum de imnu’ crizei pentru că îmi place de Ramona Hanganu. ea e tipa care cântă cu vocea ei imnul crizei. ăsta din 2010, că avem şi un imn al crizei, financiare ce-i drept, din 2009. revenind, simpatică Ramona !

clipul a fost postat pe 2 august. în 4 zile a ajuns deja la 216.670 de view-uri. după 2 zile era la 86 de mii. dacă nu l-ai văzut până acum, ce naibilor faci la muncă ? dar mai ales ce prieteni ai dacă nu ţi-au dat linku’ ?
asta e ceea ce se cheamă viral. în România puţine lucruri au potenţial de viral şi mult mai puţine devin un viral. complet neuimitor e faptul că ultimele două virale au fost pe teme interdependente. criza şi băsescu. kk-maca şi Freddy care nu ia de la băsescu (al doilea filmuleţ de mai jos). Freddy a generat şi nişte continuări. cu Boc sau cu alţi căţei. sunt toate pe youtube.

când toată presa vuieşte numai despre asta, e de aşteptat să se genereze nu neapărat interes, dar să se activeze lanţurile sociale. nu dai un link mai departe dacă eşti de părere că persoana căreia vrei să i-l dai n-ar fi interesată. sau măcar în temă. da’ de criză vorbesc toţi. indiferent de discuţie, indiferent cu cine o porţi, ăla trebuie să zică vorba aia, e criză. aşa a devenit imnul crizei un viral.

pentru cei ce nu ştiu ce e ăla un viral sau cred că au idee, vă zic ce mi-a zis şi mie unu’ mai isteţ. la agenţiile de publicitate vine clientu’ şi zice că vrea un viral. că e mai ieftin şi e mai interactiv social. plus, e la modă. când creaţia publicitară iese din pântec, nu se naşte niciodată virală. ea devine ulterior, pe măsură ce creşte mare. viral e un obiectiv, nu o premisă.
acum puteţi să vă daţi şi voi ciumegi la alţii mai necunoscători, cum am făcut eu acum.

vă las cu Ramona şi pe urmă cu Freddy !

de multe ori am observat că la Hollywood se obişnuieşte să se lanseze în acelaşi an un grup de filme, toate pe aceeaşi temă. motivul poate să aibă legătură cu faptul că subiectul respectiv e de mare interes, cum s-a întâmplat cu filmele pe tema războiului din Iraq. sau pentru că primul film din serie a avut succes şi poate e o vacă de muls tema aia.
mai e şi varianta mai fantezistă în care toţi scenariştii şi/sau producătorii sunt abonaţi la acelaşi newsletter în care se prezintă trend-urile contemporane. sau toţi au o aceeaşi muză.

în publicitatea din România poţi să observi ceva asemănător. o să dau câteva exemple legate de ce s-a întâmplat în ultimul an.
la modă a fost tradiţia şi se pare că încă e tradiţia. prezentul e prea plin de criză, aşa că amintirile frumoase din trecut sunt singurele care-l mai binedispun pe român.

e greu de spus de unde au concluzionat agenţiile de advertising că cea mai bună reţetă publicitară e tradiţia. dar nu tradiţia celui care oferă serviciul (o altă categorie), ci a ta, a consumatorului. poate de la ciocălăţica Rom. sau de la principiul de targetare folosit de radiouri. în orice caz, se pare că funţionează. o s-o luăm în ordine invers cronologică (sper să nu greşesc).

cea mai recentă e reclama la Germanos cu Buzdugan care vinde colorata, mâine-i gata. pentru că e prea nouă nici nu am găsit-o pe undeva ca s-o pun aici. oricum, în perioada asta e greu să nu dai de ea la televizor. până la urmă am găsit-o.

imediat prin zonă apare Napoca, reclamă creată de Ogilvy & Mather.

următoarea în listă e Azuga – Suedezele. când vine vorba de moldovence e greu să ignori. agenţia e Gavrilă & Asociaţii.

o altă bere, de data asta Servus. agenţia e Propaganda, care mai are în listă asta încă o reclamă.

cea mai veche din listă e tot de la Propaganda. Napolact – Ca odinioară. îl ştiu pe copy-ul de la această campanie şi raţionamentul din spatele ei. nu ştiu dacă asta e prima reclamă din seria celor care mizează pe istorie şi tradiţie, da’ dacă nu mă contrazice nimeni înseamnă că nu sunt oamenii potriviţi care citesc postu’ ăsta.

aştept vremurile de criză de peste vreo 20 de ani şi prima reclamă pentru femei care o să prezinte un colaj cu pozele din budă ale tipelor care-şi ţuguiază buzele.