...jocul nu e greu, pe ape...

Bodomoiu Natalia, profesoara noastra de limba rusa

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Thu, 31 May 2012 07:41:00 +0000

"Stimate scriitor – blogger,
Mi-a atras atentia ceea ce ati scris despre profesoara de limba Rusa Bodomoiu Natalia si am fost surprinsa ca mai sunt si alti fosti elevi care o tin minte.
Eu am invatat la Scoala Generala nr. 5 din Galati inter anii 1973-1976 dupa care m-am mutat la 28 dar o tin minte pe doamna profesoara.
Eu ma aflu in strainatate de 26 de ani si lucrez cu vorbitori de limba Rusa. Zilele astea le-am povestit despre profesoara mea. Ei se mira ca inteleg aproape tot e vorbesc intre ei. Am scris numele dumneaei pe Google si am ajuns la blog. M-au surprins foarte placut cele scrise.
Stiti ceva de dumneaei?
Concluzia mea este ca poti ramine pentru generatii viu in memoria oamenilor fara sa fii om de arta, politician, erou national. Tot ce trebuie sa faci este sa fii un profesor excelent iubitor de copii si de profesie. Profesorul are harul de a modela personalitatea viitoarei generatii.
Intrebarea mea retorica este: De ce in ziua de astazi ne batem joc si ne dispretuim profesorii demoralizindu-i?"
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Din pacate, nici eu nu mai stiu nimic despre dansa. Nimic! In schimb, acum am certitudinea ca nu sint singurul care ii mai pomeneste numele!
.

Salam de casa, fara "e"-uri

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Wed, 30 May 2012 05:36:00 +0000

Cu ani in urma, in orasul meu exista singura facultate de chimie alimentara din tara. Acolo se scoleau toti cei care urmau sa se ocupe de alchimia aurului din stomac, tot mai greu de gasit astazi si tot mai impur. Tin minte ca inca de pe atunci mi-am pus intrebarea legata de aceasta asociere de cuvinte: chimia si alimentul mi se pareau a fi precum uleiul si apa. Bineinteles ca logica exista si ca aceasta stiinta ar fi esentiala pentru sanatatea noastra, a tuturor, daca cercetarile nu ar merge aproape exclusiv in directia adaugarii a cat mai multe ingrediente artificiale, unele chiar nocive, avand ca singur scop profitul.
Imi amintesc salamurile copilariei mele, pe care nu puteam sa le pastram decat cateva zile, timp in care isi schimbau culoarea si ne atentionau discret ca timpul lucreaza.... astazi, majoritatea preparatelor imbatranesc prin galantare pastrandu-si nefireasca infatisare, asemeni tabloului lui Dorian Gray.
Salamul nostru, facut in casa, poate ca nu are culoarea, consistenta sau gustul "minunatiilor" cu care carmangeriile ne ispitesc, insa, cu siguranta, sunt neatinse de chimia vremurilor pe care le traim...
Cat om mai putea si noi sa facem asta... fara aditivii minune.

Căpșunile fără cuvinte

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Tue, 29 May 2012 22:15:00 +0000

Vine vremea valurilor de apa sarata...

Lumi paralele

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Tue, 29 May 2012 11:11:00 +0000

Telefonul sunase nefiresc de devreme doar ca aduca vestea ireparabilului. Undeva, pentru cineva drag era prea tarziu pentru orice. Clepsidra consumand si cea de pe urma farama curgatoare. Gata!
Copilul nu se trezise. Pentru el era mult mai importanta rutina zilnica, linistea necesara invatarii, a acumularilor de orice fel, de oriunde. La ora obisnuita, isi deschise ochii mari, la fel ca in fiecare dimineata, fara sa inteleaga de ce toti ceilalti ochi din jur sunt in lacrimi...
Dormise bine si se ridicase din pat cu bucuria unui nou inceput fara sa bage de seama ca pornea din mijlocul unei intamplari mai mult decat trista. Pentru el existase, inca, o a doua lume, paralela si complet diferita, un refugiu aproape ireal, un clopot de sticla izbavitor...
Dincolo, in lumea din care el putea sa evadeze atat de simplu, rosturile isi urmau implacabil cursul, fara sa acorde indulgente...

Descalecarea lui Stefan in cetatea Deva

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Mon, 28 May 2012 05:32:00 +0000

Nu mai cred in concursurile organizate de marketerii tot mai versati, tot mai eficienti in a vinde chiar si ceea ce nu trebuie nimanui. Cu toate acestea, din cand in cand se intampla ca aceasta convingere a mea sa fie zdruncinata de cate o intamplare, iar la sfarsitul acestei saptamani istoria aceasta se repeta: plecam la Deva pentru faza finala a unui concurs de desen organizat de catre o editura specializata in productia tipariturilor pentru copii. Nu stiu care au fost criteriile dupa care i-au selectat pe cei invitati sa participe la aceasta manifestare, insa trebuie sa recunosc faptul ca m- am bucurat de aceasta realizare a fiului meu. Este pentru prima data cand mergem la o faza finala a unui concurs desfasurat in alt oras, iar experienta aceasta isi va avea negresit semnificatia ei, peste timp...
Si ma mai bucura si faptul ca dupa, toate aparentele, el urmeaza sa fie unul dintre cei mai mici participanti.
Mai sunt doar patru zile pana cand micul meu voievod va descaleca in cetatea din Deva, iar eu traiesc cu speranta ca o va si cuceri.

Doi caini buni

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Fri, 25 May 2012 21:27:00 +0000

Fotografiile sunt facute la distanta de cateva zile, la bufetul suedez din parcul "Super", in doua dintre diminetile in care ne facem impreuna plimbarea de dimineata.
La rugamintea profesoarei noastre de pian, am luat intr-o zi vechiul "CaineBun" si l-am dus la una dintre clinicile veterinare din oras pentru o schimbare de look. L-am lasat acolo pe mana unui cosmetician si am plecat acasa. Spre seara abia am primit telefonul prin care eram chemat sa-l recuperez. A fost tuns cu greu din cauza revoltei mai mult decat hotarata, cea care l-au facut pe cosmetician sa amane baia si deparazitarea care ar fi trebuit sa urmeze... cica ar putea fi foarte stresat si ar fi buna o pauza.
Pana una, alta, m-a impresionat sa-l vad de-a dreptul fericit atunci cand ne-a vazut. Niciodata nu l-am simtit atat de docil, de atent la ceea ce doream eu sa fac. Aproape ca imi venea sa cred ca am luat de acolo un alt "CaineBun".

In nemernicia mea, ca un caine turbat...

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Sun, 20 May 2012 14:10:00 +0000

"...am sa musc mana binefacatorului meu, am sa arat romanilor drumul..."
De multe ori am trait cu impresia ca exista oameni cu care poti "sa ai flux direct"' sa fii convins ca ceea ce gandesti tu corespunde in cea mai mare masura cu ceea ce se afla in mintea prietena, ca rationamentele tale sunt, la fel ca intr-o oglinda, identice.
Din multe puncte de vedere, binele care mi-a fost facut nu poate fi contestat, insa, acest bine a fost facut cu pretul umilintelor repetate, iar greseala mea a fost aceea ca mi placut, mi-am dorit eu sa cred ca acestea au fost rodul unor greseli facute fara intentie.
Dupa cinci ani de asteptare, de speranta in ceea ce se dovedeste a fi o himera, a venit timpul sa pedepsesc, asa cum ma pricep eu, trufia. Poate ca trebuia sa o fac mai demult....
Asa ca, asemeni lui Bastos, am sa-mi desavarsesc "nemernicia".

Stop pe piept si joc de glezne

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Tue, 15 May 2012 07:57:00 +0000

15 mai 2011 este o zi in care bucuria s-a revarsat la Galati. Oameni care nu aveau nicio legatura cu fotbalul au empatizat cu frumosii nebuni ai stadioanelor, au simtit rosu, alb, albastru si au stat cu sufletul la gura asteptand deznodamantul adevaratei finale a “Ligii lui Mitica”: FC Otelul Galati – Politehnica Timisoara.

La un an distanta, exuberanta acelor momente a disparut aproape complet, multi dintre cei care atunci si-ar fi dat si sufletul pentru echipa orasului au disparut, uitand aproape complet emotiile asteptarii de ani de zile pana la aceasta incredibila incununare.

Vorbiti-le copiilor despre aceste povesti atat de frumoase. Numai asa mai pot veni si alte momente de triumf, cu rabdare, cu munca, dar mai ales cu incredere in sansa pe care o ai.

Intr-o lume in care la un an distanta, doua dintre echipele fanion ale Romaniei au fost rase complet (Poli Timisoara si Universitatea Craiova) doar pentru ca au suparat niste farisei, clubul galatean reuseste sa nu urmeze aceeasi cale. Chiar daca rezultatele nu au fost chiar cele asteptate, a mai ramas loc pentru sperante indreptatite in viitor.

“Otelul tu draga ne mai esti,
Lupta daca spui ca ne iubesti!”

Căpușa, sau mică excursie pe la chirurgie

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Sun, 13 May 2012 04:46:00 +0000

Nu mi s-a intamplat niciodata personal, ci numai am auzit ca se poate intampla si ca nu este deloc o situatie pe care sa o treci cu vederea.

A doua zi dupa intoarcerea din obisnuita escapada de weekend de la Idrifaia, chiar de dimineata am observat un punct negru pe spatele copilului, punct care ulterior s-a dovedit a fi o capusa pe care o recrutase de pe mosia familiei...

Nu stiam cum sa procedez si mai era si duminica, dimineata. Am gasit pe internet cateva leacuri babesti, dar pe care m-am hotarat sa le ignor si sa merg direct la spital, la chirurgie. Sincer sa fiu, am fost tentat sa scot eu capusa cu unghiile, insa se pare ca am fost foarte inspirat atunci cand m-am potolit pentru ca astfel complicam inutil operatiunea de extragere, ba chiar aveam toate sansele sa o transform intr-una dureroasa. Concret, daca incerci singur sa o scoti si nu reusesti sa o scoti intreaga, atunci ramasita se scoate prin taierea jur-imprejur a unei bucati din tesutul in care s-a infipt.

Una peste alta, am trecut si aceasta incercare, dupa ce am facut si o vizita la spitalul de boli infectioase pentru prescriptia unui tratament preventiv.

Dicutie și tâlc

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Sat, 12 May 2012 08:45:00 +0000

Toto: Este tare rau sa imbatranesti!

Eu: Este si mai rau sa mori.

Toto: Imbatranesc, imbratranesc.

Camera de relaxare

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Sat, 12 May 2012 05:24:00 +0000

In diminetile mahmure care survin unor nopti albe, atunci cand aburii licorilor ametitoare inca se mai simt, de cele mai multe ori iti amintesti de toate cele care ti se intampla, ba chiar incepisa ai si certitudini in privinta cauzelor pentru care "toate ti se intampla numai tie".
In acele dimineti predispuse pentru pornirile marete ar fi necesara o "camera de relaxare" in care sa poti sa iti infrunti toate frustrarile, toate conflictele pe care l-ai adunat. Apoi, daca ai reusit sa ramai in picioare asemeni unui gladiator incercat, toate viitoarele tale probleme ai puteasa le privesti cu detasarea omului care a vazut multe, a facut multe....
Altfel, noptile albe vor fi tot mai dese, iar diminetile din ce in ce mai mahmure.

"Justice for Craiova"

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Thu, 10 May 2012 11:58:00 +0000

Cum sa nu-mi fie sila cand vad cum din disperarea unei nedreptati pe care nimeni nu vrea sa o vada, doi tineri ajung sa isi distruga vietile doar ca sa traga un semnal de alarma, gandindu-se ca cineva o sa fie sensibilizat de sacrificiul lor si o sa indrepte marsavia: Universitatea Craiova a fost un brand care a facut istorie, care a contribuit la bunastarea actuala a inbuibatilor din fotbalul romanesc, a fariseilor care se sacrifica pentru binele acestui fenomen si isi cheltuiesc averile (picate din cer si neavand legatura cu sportul). O mana de nenorociti au desfiintat pur si simplu un club care ne obisnuise sa furnizeze in continuu talente de exceptie, sa scoata capul in Europa, sa ne faca sa fim mandri ca traim in aceeasi tara cu oltenii...
Aseara, in timpul in care finala UEFA League a fost intrerupta de catre cei doi copii care dorea "Justice for Craiova" m-am gandit la Zoltan Crisan, la felul in care a murit aproape uitat, ignorat de toata lumea, apoi mi-am amintit cum ii era aclamat numele dupa meciul cu Fiorentina, acum multi ani.

Imi este mila de cei doi nefericiti! Pe ei, deja, i-am si uitat...

La popota din parc

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Thu, 10 May 2012 04:50:00 +0000

In fiecare dimineata acelasi spectacol: la popota ad-hoc din micul parc al cartierului, mesenii inaripati asteapta cu incredere sa apara Mihaly baci cu micul dejun. Face asta de ani de zile, asa ca nu este de mirare faptul ca pe unii dintre ei ii si recunoaste, le stie oarecum si povestile. Cum este si normal, povestile. Seamana intre ele, se confunda.

Ce poate sa fie spectaculos in viata unui porumbel de cartier, nici macar calator?

Asa arata chiar acum intrarea in aleea Busuiocului. La popota se sta la rand la "bufetul suedez".

-
Doar stau si scriu pe o banca din parcul Super, Targu Mures

Avem si noi finala noastra: FCM Targu Mures - Petrolul Ploiesti

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Wed, 09 May 2012 11:45:00 +0000

In ziua in care Aeroportul Henri Coanda geme de aterizari cate n-a adunat el de cand este intr-o singura zi, in care la Bucuresti spaniola este la ea acasa, la noi, la Targu Mures emotia are o cu totul alta fata: spectrul retrogradarii din Liga I apasa greu, iar optimismul este mai carand efectul secundar al spaimei cu care orasul asteapta intalnirea cu principala contracandidata.
Mai sunt cateva ore pana cand, din peluza stadionului Siletina, o sa ii incurajam pe jucatorii nostri, FCM Targu Mures. Cu toate pacatele lor, cu toate meritele lor, ei sunt cei care pot astazi sa pastreze echipa orasului intre cele mai bune din tara, ca sa putem sa mergem si anul viitor la meciuri in nocturna. Daca ei vor reusi sa iasa din teren cu capul sus in aceasta seara, atunci si noi vom putea sa ne intoarcem mai linistici acasa, pentru spectacolul finalei europene: Atletico Madrid - Atletico Bilbao de pe National Arena.
Pana atunci, noi avem finala noastra si o jucam cu curaj, la peluza!

Motorhead is back in town

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Wed, 09 May 2012 08:10:00 +0000

A fost o vreme in care nu stiam cat de frumosi eram, cand ni se parea ca toate nenorocirile s-au abatut asupra noastra, cand toate cele care se intamplau in jurul nostru ne erau potrivnice. Eram liceeni dispusi in orice clipa la vreo forma de rebeliune, fie ea si gratuita. Purtam parul lung si blugi jerpeliti. Doar asa eram "valabili". Imi amintesc o zi ramasa cam cu vreo treizeci de ani in urma, in care ajungeam cu trenul in Gara de Nord si porneam "tintit" catre magazinul "Muzica". Acolo, avand chistocul de kent in coltul gurii, un tinerel cu foarte putin mai mare decat mine astepta (probabil doar pe mine) avand la subrat un album de vinil in coperta neagra. Mi-a cerut si i-am platit o treime din salariul pentru care tata lucra o luna, fara prea multe discutii, apoi ne-am vazut fiecare de drumul sau. Am fost foarte mandru, aproape fericit atunci cand l-am vazut intre celelalte viniluri ale mele. Saptamana trecuta, aflandu-ma in Bucuresti, am dat cu ochii de un afis care ma anunta ca Lemmy Kilmister isi aduce Motorhead-ul aici. L-am privit indelung si m-am intrebat... de ce a asteptat atat de mult pana sa faca asta?

Niciodată să nu-i uităm pe cei mai triști ca noi

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Tue, 08 May 2012 07:56:00 +0000

In dimineata aceasta, dupa ce am lasat "studentul" la ora de pian, in timpul in care coboram scarile cu catelul, am intalnit la etajul inferior aceasta "instalatie" ciudata. In momentul in care treceam prin dreptul usii am zarit o doamna aflata in carucior cu rotile care se apropia si care urma sa foloseasca acel vehicol straniu pentru a cobori trei etaje. Nu am stiut cum sa reactionez, cum sa imi manifest disponibilitatea de a ajuta intr-un fel, mai ales ca seninul afisat pe fata doamnei respective era aproape debusolant: zambetul ii era cea mai de pret podoaba cu care pornea acest supliciu... De multe ori suntem tentati sa ne plangem de tot felul de fleacuri, sa ne revoltam pentru inchipuite nedreptati pe care le traim. In aceasta dimineata m-am simtit incredibil de mic, aproape meschin.

Duminica, dimineata devreme

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Sun, 06 May 2012 06:47:00 +0000

Autostop

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Thu, 03 May 2012 13:24:00 +0000

La distanta de numai patru zile, am ajuns in exact acelasi loc din care am pornit impreuna la meciul meciurilor. In timpul in care asteptam sa vina acel sofer dispus sa ma ia la autostop mi-am amintit franturi din aventura din sfarsitul saptamanii trecute, am revazut expresia fetei copilului atunci cand a zarit in departare ca se apropie autocarul.

Astazi, la fel ca si atunci, asteptarea a fost foarte scurta, doar ca norocul meu a avut infatisarea unui TIR turcesc, al carui sofer vorbea o engleza incomparabil mai aproximativa decat a mea.

Chiar si asa, acum scriu aceste randuri din Bucuresti.... bun si autostopul la ceva!

Miercurea fără cuvinte - amintirea unei zile altfel

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Wed, 02 May 2012 12:30:00 +0000

Stadionul Otelul Galati, 29 aprilie 2012 Stefan, alaturi de Liviu Antal.

Cateva clipe de tihna matinala

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Wed, 02 May 2012 04:55:00 +0000

Asa arata un rasarit privit de pe o banca aflata pe aleea Busuiocului. Pe aici trec in fiecare dimineata cohorte de scolari grabiti, functionari plictisiti, batrani porniti catre piata sau diversi pierde-vara plictisiti chiar si de sunetul propriilor papuci tarati pe caldaram.
Ca un metronom ad-hoc, o matura de nuiele rupe linistea diminetii la intervale mici, perfect egale. Pe aici trec si eu zilnic, cu o regularitate apoape bolnavicioasa, dar aceasta este o dulce corvoada.
Este o dimineata la fel ca oricare alta, fara nimic spectaculos in ea, in afara de acest rasarit mereu altul, de fiecare data miraculos.
Curand vor veni si diminetile incantarii depline...

Două numere 8

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Mon, 30 Apr 2012 06:35:00 +0000

Am plecat dimineata din Targu Mures cu autocarul galeriei echipei FCM. Nu cunosteam pe nimeni si nici invers, desi noi am mai fost la stadion, uneori chiar in mijlocul lor. Drumul a fost lung, cu pauze multe si lungi, reusind sa ajungem cu doar cateva minute inainte de inceprea partidei. Din cauza masurilor de securitate, am fost nevoiti sa parcam intr-o zona destul de indepartata de zona oficiala a clubului si deci de tunelul de acces in teren. Inspiratia m-a facut sa il echipez pe micul meu fotbalist inca din autocar, in ciuda faptului ca ma simteam vinovat fata de ceilalti pasageri, insa acest lucru s-a dovedit hotarator: a reusit sa intre in teren, de mana cu Liviu Antal, cel pe care si l-a ales ca model. Daca mai punem la socoteala si faptul ca numarul 8 cel mare i-a daruit numarului 8 cel mic un tricou oficial personalizat al otelarilor, varianta pe care producatorul de materiale sportive Masita le realizat pentru participarea in Champions League, atunci reusita nu mai poate fi pusa la indoiala. La finalul meciului, micul fotbalist a plans cu lacrimi adevarate pentru ca nu a invins Otelul Galati. Spre cinstea lor, cei care au sarit sa-l consoleze au fost tocmai cei din galeria FCM Targu Mures, o mana de oameni inimosi despre care fotograful Sorin Pana a tinut sa imi spuna ca foarte rar a mai vazut oameni atat de civilizati intr-o peluza. Poate ca asa, fotbalul o sa il cheme spre el, dar in felul acela frumos si curat, in care jocul este pe primul loc, iar avantajele vin la pachet, in care parerea tribunei si stima de sine sunt cele mai importante.

Desenele zilei

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Sun, 29 Apr 2012 06:03:00 +0000

Ieri dimineata nu stiam ca o sa ne punem la drum, spre Galati. Stateam si desenam, vorbeam, faceam proiecte pentru ziua care incepuse cu obisnuita lectie de pian. La un moment dat l-am vazut pe viceprimarul orasului in care traim la Antena 1, postul local, explicand ce a facut, ce nu a facut si de ce. Dupa ce am tot incercat sa sunam in direct, in final ne-am urcat in masina si l-am asteptat sa iasa din studiourile din complexul Weekend. L-am rugat sa ne puna in legatura cu delegatia clubului FCM Targu Mures pentru meciul cu Otelul Galati. Zis si facut! Acum, suntem pe drum, catre meciul in care nu stim exact cu cine ar trebui sa tinem mai mult... Ii multumim domnului viceprimar Claudiu Maior pentru gestul sau. Valoreaza mult pentru noi.

Pentru care dintre ele sa ma bucur?

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Sat, 28 Apr 2012 21:32:00 +0000

Anul trecut datele problemei erau cu toata altele. Echipele oraselor noastre se luptau una pentru titlu, alta abia resimtea grija unei posibile retrogradari. Acum, la distanta de numai un an, mergem la Galati cu mult mai derutati decat eram in urma cu un an. Pentru care dintre ele sa ne intristam? Poate ca intr-o buna zi.... Peste cateva ore pornim cu galeria echipei noastre din Targu Mures, ca sa asistam la o confruntare (pentru noi) fraticida.

Un pahar de vin, o scrisoare, niște gânduri

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Wed, 25 Apr 2012 20:44:00 +0000

In urma cu doua seri am dat cu ochii de o postare pe FaceBook din care aflam ca doi dintre "friends" se afla La Barca del Salamanca, la o masa, tihnind laolalta cu o licoare de pe meleagurile lui Don Quijote. Eu, la mii de kilometri distanta, asemeni unui copil care priveste cu nasul lipit de geamul restaurantului, mi-am imaginat ca aceea este si masa mea, ca paharul reversand buchetul sec ma asteapta. M-am bagat in vorba, am primit raspuns pe loc, iar "am vorbit".
Altadata, astfel de povesti aveau parte doar de ochii celor care le traiau efectiv, iar sticla care despartea cele doua lumi in cea de acolo si cea de acasa era mai mult decat concreta simata. Astazi, scrisorile au murit, poate si pentru faptul ca nu prea am mai avea ce sa ne povestim... traim laolalta, fara sa stim, fara sa ne cunoastem decat din ecranul tot mai mic si mai eficient.

Iar vinul, tot mai putin si mai prost.

Karting cu pedale prin parcul din Tiglina I

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Tue, 24 Apr 2012 07:26:00 +0000

In copilaria mea nu exista nimic pe acest loc, era un maidan intre trei cartiere complet diferite intre ele: Micro 17, cartier de case si blocuri asezate de-a valma, Micro 19 cartier muncitoresc cu blocuri in care lucratorii noului Combinat Siderurgic Galati stateau stivuiti in blocuri cu zece etaje si Tigina I, cartierul noilor elite proletare, mult mai aerisit si mai mobilat cu tot felul de giumbujlucuri arhitectonice. Pentru ca la constructia acestui megaobiectiv au participat si specialisti din alte tari, o intreaga zona din acest cartier purta numele "La francezi".
Am petrecut o ora si douazeci de minute la pedale, fara sa para ca oboseala se poate instala atunci cand iti place ceea ce faci, ceea ce m-a facut sa ma intreb daca nu ar merita efortul pentru a achizitiona un astfel de vehicol.
In plan departat se poate observa una dintre sculpturile in metal care au schimbat fata orasului. Atunci cand au fost instalate, mai ales pe faleza Dunarii ele au fost contestate vehement. Astazi ele au devenit embleme ale orasului nostru cel indepartat.
Asa s-a intamplat sa pedalam in Galati.
.