...jocul nu e greu, pe ape...

Exerciții pentru coloana vertebrală

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Wed, 11 Mar 2015 08:39:00 +0000

Exista momente in viața in care trebuie sa alegi, singur, sau prin interpuși.
La început aleg părinții pentru tine, iar tu, dincolo de revoltele de moment, respecți autoritatea lor pentru ca, instinctiv, ei iti doresc binele. Acest bine nu il înțelegi, dar părinții, atat cat ii duce capul, încerca sa iti găsească drumul pana la răscrucea din care sa stie ca ai maturitatea de a alege singur, dar si de a răspunde pentru ceea ce ai ales. Atunci, matur sau nu, începi "sa dai cu capul de sus", sa cazi si sa te ridici, ciclic, si treci prin toate cele care ti se arata. Traiesti impreuna cu propriile alegeri, esti suma tuturor raspântiilor pe care le-ai întâlnit, dar mai ales a cailor care ti s-au părut in acele clipe mai bune.
Târziu, gârbovit de fiecare succes sau eșec, măcinat de fiecare dintre aceste "picături chinezești", ajungi sa alegi tu pentru copilul tau, cel care va purta întreaga viața amprenta resemnării tale din acest moment. Obosit, demotivat de relativul pe care l-ai acceptat din comoditate, ajungi sa alegi si pentru el varianta cea mai simpla pentru el, dar mai ales pentru tine, fara sa mai observi faptul ca nu vârsta ci mintea ti-a îndoit coloana vertebrală si a schimonosit-o iremediabil.
Din aceasta poziție, tu continui sa alegi pentru copilul tau, fara sa te gândești la ultima etapa, aceea in care va ajunge sa aleagă el pentru tine, pensionarul apăsat de boli si resentimente, coplesit de regrete tardive.
Atunci, cand tu devii povara, cand alegerile nu mai sunt la tine, atunci iti vei dori cel mai mult ca macar coloana sa iti fie dreapta si sa mori in picioare. Atunci, ca un exercițiu cinic de aducere aminte, pentru tine o sa aleagă exact cei pe care i-ai învățat sa stea cu capul plecat si îndoit de spate.

Copilul meu, sa ma ierți daca am sa aleg greșit! Sint gata sa platesc pentru ca am vrut sa cresti drept.

Dor de celălalt acasa

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Wed, 07 May 2014 06:30:00 +0000

Never alone, Medias, intr-o seara de primavară

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Wed, 23 Apr 2014 05:55:00 +0000

Noi vrem!

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Sun, 13 Apr 2014 06:29:00 +0000

Călcăm mereu pe rămășițele oamenilor care au vrut mult, mai mult decât le-a fost puterea, mai mult decât ar fi putut suporta chiar si dacă ar fi atins, printr-o minune. Minunea la care au sperat prostește, împotriva oricărei fărâme de logica. Au vrut minunea si atât. Au vrut si nu au putut, s-au frânt.
Noi, la fel de trufași, călcăm pe trupurile lor întinse covor, fără să mai avem remușcări, fără rețineri mimate. Noi vrem, noi credem ca putem! Noi nu ne mai uitam pe ce călcam pentru ca vrem, vrem, vrem!

"Cand imi doresc ceva, mi-l fac poveste și atunci este ca și cum l-aș avea" (C.B.)

Și in această dimineața mi-aș fi dorit sa fiu eu Dorian, chiar daca nimeni nu ar fi simțit....

Ți-am dat cei șapte ani de acasa?

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Sat, 08 Mar 2014 19:29:00 +0000

Ți-am dat șapte ani de acasă

... asa cum m-am dumirit eu mai bine, asa cum m-au ținut puterile si m-a ajutat mintea. Cu siguranță s-ar fi putut mai mult, insa eu ma bucur pentru ca nu a fost mai puțin, pentru ca am avut sănătatea, dar mai ales răbdarea sa te aștept sa cresti, sa începi sa mergi pe propriile picioare si sa pui in cuvinte toate gândurile pe care le ai. Nu a fost ușor, dar am făcut tot ceea ce am putut pentru ca tu, copilul meu, sa cresti curat la minte si la trup, atât cât m-am priceput.
În toți acești șapte ani am privit in jur, insa nu ca sa te compar pe tine cu alți copii, ci ca sa vad daca tu ai putea sa ai mai mult, mai bun, mai curat. Nu am reușit de fiecare data, insa am încercat, de multe ori chiar împotriva unei logici elementare, dar m-am străduit.
Copilul meu, in aceasta dimineața ai depășit o bornă importantă din viața ta, din viața noastră defapt. Te vei întoarce in acest punct de foarte multe ori in viața atunci cand vei face fapte bune, corecte, dar mai cu seama vei fi întors aici atunci cand faptele tale nu se vor ridica la Înălțimea curățeniei pe care am încercat să ți-o insuflu.

Șapte ani! Șapte ani de acasă tocmai s-au strâns mănunchi.
La multi ani, fiul meu!

Blowing in the wind

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Wed, 05 Mar 2014 06:48:00 +0000

"De câte ori omul în sus va privi
Până cerul să-l vadă-ndeajuns?
Cât de multe urechi necesare le sunt
Ca să audă al drumurilor vânt?
Câţi mai au de murit ca să afle în sfârşit
Că oameni prea mulţi au murit?

Răspunsul, prieteni, e vânare de vânt,
Răspunsu-i vânare de vânt."

(Traducere: Adrian Păunescu, unul dintre ctitorii acestei biserici)

Am îmbătrânit intr-o zi de miercuri

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Wed, 12 Feb 2014 12:55:00 +0000

"Dacă închid ochii, aud cum nimeni nu se gândeşte la mine" (T.C.)

Broscuța de lemn

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Wed, 05 Feb 2014 09:25:00 +0000

Ce poate sa spună sărmana intr-o "miercurea fara cuvinte"?

Copilăria fără prea multe cuvinte

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Tue, 14 Jan 2014 22:01:00 +0000

"Cel ce a avut copilarie luminoasa si fericita si-a adunat comoara nesecata in care-si gaseste mangaiere si in cele mai dureroase clipe ale vietii." (Wilhelm Wundt)

VirtualKid Oil Company

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Sat, 21 Dec 2013 09:10:00 +0000

Privim neputinciosi la toata nebunia care inconjoara lupta hienelor care s-au napustit asupra tuturor resurselor pe care le mai are aceasta tara, la pasivitatea politicienilor in fata jafului planificat, cvasitotal al viitorului acestui neam. Ceea ce se intampla din '89 incoace este mai devastator decat razboiul, decat cea mai nimicitoare molima.
Peste toate, ca o cireasa pe totul mai mult decat toxic pe care il avem pe masa, mai vine si preanefericitul Danut, primul dintre popii acestui neam ca sa jupoaie si ultima curea de pe spatele romanilor, indiferent ca sunt ortodoxi sau nu, uitand ca popii sunt singurii corporatisti din tara asta care nu fiscalizeaza nimic. Ba mai au si monopol.
Biserica Ortodoxa Romana este indepartata tot mai mult de rosturile sale. M-am saturat de popii care locuiesc in case cat jumatate din lacasul in care slujesc, care nu mai pot circula decat in limuzine luxoase. Oare nu ei sunt cei care ar trebui sa spele piciorul ultimului dintre pacatosi, nu ei sunt cei care ar trebui "sa se bucure mai mult pentru oaia ratacita intoarsa in turma decat de toata turma la un loc"?
Uneori mi se face sila de vremurile in care am ajuns sa uitam cum stateam la coada "la ce-o fi sa bage". Politicienii au reusit imposibilul: Nicolae Ceausescu este complet reabilitat. Sa dea cu piatra cel care vrea!
.

15 septembrie, Profesorului Albert Gierling cu dragoste

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Sun, 15 Sep 2013 06:04:00 +0000

Exista oameni care, asemeni marilor corabii care taie apele, pot sa imparta multimile si sa le innobileze cu zbaterea din siajul sau. Daca acestia sunt si dascali, atunci zbaterile din urma sa nu se vor potoli decat atunci cand ucenii lor le vor fi uitat invataturile, pildele, chipul si, in intr-un final, numele.

Am pastrat aceasta fotografie aproape doua luni din dorinta de a o publica in ziua in care ani in sir am revenit la scoala din cartierul muncitoresc din Galati in care am crescut. In aceasta vara l-am regasit pe profesorul Albert Gierling in casa sa, i-am fost musafir si am fost omenit cu o visinata facuta in casa. Am pomenit oameni care mai sunt, dar si dintre cei care nu mai sunt, Am discutat despre vremurile prin care am razbit, despre schimbarile aiuritoare, dar mai ales despre scrisul de mana, despre creion si hartie, despre esente.
Omul acesta, profesorul, mi-a aratat aceeasi vigoare din urma cu mai bine de treizeci de ani, din vremea in care purta parul ceva mai lung, tot dat pe spate. Nu am uitat nici acum felul in care isi aseza parul in timpul in care desena la tabla si avea mainile pline de creta colorata.Folosea doar doua degete pe care le trecea de la frunte catre crestet, lasandu-si capul pe spate doar din miscarea gatului.
In astfel de momente, aproape fara sa pot sa il alung, revine la mine un gand pe care tot mai greu reusesc sa il alung, niciodata definitiv: care o fi ziua aceea?
.

Intram in alta etapa - fotbalist legitimat

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Thu, 12 Sep 2013 09:34:00 +0000

Se pare ca urmeaza legitimarea la ACS Speranta Tg-Mures, iar dorinta expresa a micului meu fotbalist a fost sa poarte echipamentul primit in dar de la Astafei Victor.

Copilul meu creste tot cu gandul la FC Oțelul Galați!

Oare ce ne rezerva viitorul? Sa fi avut dreptate domnul Petre Grigoras atunci cand i-a transmis autograful insotit de indemnul "Te astept la echipa"?

Asteptand prima zi de scoala

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Wed, 11 Sep 2013 11:57:00 +0000

Ce poti sa mai faci atunci cand mai sunt doar cateva zile pana la "emotia primei zile de scoala" iar clasa arata ca o cocina?
Ce poti sa mai faci?

Ma mandresc deja cu faptul ca puiul meu o sa invete impreuna cu alti copii care au parinti.
Cei mai multi nu au aceasta sansa.
Clasa noastra este aproape gata, asteapta bobocii....

Turneul e-on 2013, Targu Mures

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Wed, 04 Sep 2013 04:09:00 +0000

Emotii de dimineata....
Ne-am trezit fara nicio ezitare, Peste doua ore o sa fim pe gazon, in primul meci de la "turneul e-on".
Emotii, emotii multe!

Sah mat

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Wed, 28 Aug 2013 10:00:00 +0000

Nomad

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Wed, 21 Aug 2013 06:56:00 +0000

Vara infruntam canicula

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Wed, 07 Aug 2013 13:47:00 +0000

Stomatologie intre prieteni, sau mici tratamente la clinicaimplant.ro

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Wed, 10 Jul 2013 08:00:00 +0000

Cum a facut, cum n-a facut, doctorul are un prieten caruia nu ii este teama sa urce in unitul sau...
Tocmai de aceea nu este prea mult sa strabatem un drum atat de lung pentru a fi pacientii medicului specialist Neculai Panfile, la ClinicaImplant.ro

Un dar simplu de la Svetlana Dragusin - Liga Nationala de Minibaschet 2013

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Fri, 05 Jul 2013 05:41:00 +0000

Ne antrenam zilnic pe terenul sintetic de la Gimnaziul Romulus Guga, locul in care se desfasoara Liga Nationala de Minibaschet 2013. Competitia este impresionanta prin amploare, prin calitatea organizarii intrecerii, dar mai ales prin culoarea deosebita pe care o dau grupurile de copii care au impanzit orasul. Toti poarta pe fetele lor tinere speranta, daca au invins, dezamagire daca au pierut...
Sunt viitori sportivi, performerii de maine, cei care poate vor purta steagul pe tricou, ar mai ales in suflet. Unii intre ei, poate, ne vor stoarce o lacrima e bucurie atunci cand li se va intona imnul in timp ce se va inalta acelasi steag in sufletul lor, pe cal mai inalt catarg. Nicioata nu este prea mult sa vizsezi, mereu trebuie sa crezi in visul ta. Acesta este sportul!
Tot sport este si gestul unei campioane care, aflandu-se printre organizatorii competitiei de baschet, observa un copil care se antreneaza zilnic la fotbal, suplimentar fata de programul echipei pentru care joaca. Il observa si alege sa ii daruiasca.... o minge de baschet.
As spune ca asa ar trebui sa fie toti performerii in sport, si nu numai. Sa observe si sa saeasca "samanta". Exemplul personal este cel mai simplu, dar si cel mai valoros dar pe care il pot face unui copil.
Multumim, Svetlana Dragusin!

Az a szép, az a szép

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Wed, 03 Jul 2013 04:21:00 +0000

Prietenia din anii cei mai frumosi

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Thu, 20 Jun 2013 05:41:00 +0000

Anii cei mai frumosi...
Anii bucuriei sincere si a suferintelor neatinse de interesele meschine ale vietii...
Anii pe care ii vor purta in memoria afectiva tot restul vietii si la care se vor intoarce de fiecare data atunci cand suferinta de orice fel ii va atinge. Acestia sunt anii cei mai frumosi, aceasta este vremea prieteniilor adevarate, fermentul viitoarelor legaturi de camaraderie fara limite.
Luca este colegul nostru din echipa ACS Speranta Targu Mures. Din pacate, cu cateva zile inainte de a implini varsta de sase ani, el a fost diagnosticat cu o boala care se poate sa il oblige sa renunte la sportul de performanta, in ciuda calitatilor native si al seriozitatii de care da dovada in pregatire. Totusi, nu ne pierdem "Speranta" ca Luca poate sa reuseasca intr-o buna zi sa dribleze chiar si boala si sa revina in echipa noastra.
Tocmai din acest motiv, zilele trecute l-am vizitat si i-am inmanat unul dintre tricourile primite in dar de ziua copilului de la compania Aquaserv, datorita efortului prietenei de suflet a acestei echipe - Carmen Maria Vamanu.
Da, Luca este inca in lotul nostru si ne dorim sa vedem cat mai repede tricoul cu numarul 5 in teren.

Din nou la stomatolog

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Wed, 19 Jun 2013 05:46:00 +0000

Aproape ca a venit vacanta, iar noi facem deja planuri de calatorie, prima dintre toate prioritatile noastre fiind turismul medical... la Galati.
Mergem din nou la prietenul nostru, medicul specialist stomatolog Neculai Panfile ca sa rezolvam probleme mici pentru cei mici, probleme mari pentru cei mari.
Daca in cazul primei grupe nu discutam decat despre doua mici carii aparute peste noapte, la grupa a doua este vorba despre o operatie de implant dentar, la care doctorul este artist. Tocmai din acest motiv il preferam ca terapeut, in ciuda distantei care ne desparte. Stim sigur ca nu riscam nimic cu el, dar mai ales stim ca nu ne trimite sa facem toate investigatiile posibile si imposibile, multe complet inutile. Fidel obiceiurilor dintr-o alta lume, una care nu era bazata pe consumul fortat de marketeri, in care oamenii nu cumparau servicii complet inutile pentru ca nu exista aceasta industrie a comisioanelor, doctorul Neculai Panfile este un om pentru care merita sa batem drum de aproape cinci sute de kilometri si sa ii fim pacienti.
Pentru noi, Nicu este verificat, nu este primul implant dentar facut la el, si nici prima carie reparata fara frica, fara lacrimi.... ca intre prieteni!

Bafta! Te astept la echipa!

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Mon, 15 Apr 2013 19:52:00 +0000

Am participat astazi la o sesiune de autografe organizata de catre clubul Otelul Galati si distribuitorul local al producatorului de echipament sportiv Masita Romania, al carui erou a fost antrenorul Petre Grigoras. Am fost egoist... i-am vorbit despre unul dintre viitorii sai elevi, copilul care de la mare distanta se pregateste ca sa joace la "cea mai buna echipa din lume, Otelul Galati".

Nimic nu creste fara putina poveste!
Astazi, domnul Petre Grigoras mi-a indemnat copilul sa se pregateasca pentru viitor, adaugand la autograful pe care i l-a dat si un indemn plin de semnificatii...

"Bafta! Te astept la echipa!"

Mereu banii, această sete care se ațâță pe măsură ce încerci să o potolești....

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Thu, 28 Mar 2013 06:27:00 +0000

Ma cuprinde uneori un soi de tristete retinuta, ca o apasare usoara dar sacaitoare, atunci cand ma gandesc cat de mult s-a schimbat lumea in care mi-a fost dat sa traiesc pe parcursul vietii mele. Practic, aproape toate valorile in care am fost invatat sa cred au decazut, s-au transformat in notiuni extrem, extrem de relative. Altele, mult mai obscure in copilaria mea, au crescut peste noapte precum voinicul din poveste si s-au transformat in adevarat semn heraldic al reusitei in viata.
Toata viata am resimtit lipsa banilor, uneori destul de dramatic, dar nu am avut senzatia de alienare pe care o resimt acum, indusa in principal de comportamentul meu empatic cu cei care au cu adevarat probleme reale, de greutatea cu care reusesc sa imi impun o atitudine mai egoista. Toata nebunia ultimilor ani m-a prins fara credite, fara angajamente pe termen lung, fara griji din cauza caraora sa nu pot dormi noaptea. Si totusi, foarte des ma surprind in pragul unui iminent atac de panica imposibil de motivat, asemeni unui duh care bantuie locurile doar ca sa alunge sufletele, sa le pustiasca pana si de ultima urma de suflet.
"Banii sunt ochiul dracului" este o axioma deja, dar eu am apucat sa traiesc intr-o lume in care oamenii stiau ca macar din cand in cand sa renunte la ei cu multa usurinta doar pentru ca simteau nevoia sa ajute, sa isi scoata la liman un semen. Camata era o notiune pe care eruditii o cunosteau. Oamenii simpli puneau mereu semnul egal intre ceea ce dadeau si ceea ce primeau, iar viata si-o programau in functie de ceea ce puteau munci. Nu faceau plasamente, nu traiau din chirii, nu dadeau terenuri in arenda si nu asteptau ajutoare sociale nemeritate, insa, cel mai important, nu erau complici cu cei care faceau asta.

Mereu banii, această sete care se ațâță pe măsură ce încerci să o potolești....
.

Scrisoare catre prietenii prietenilor mei

noreply@blogger.com (Virtualkid) — Wed, 20 Mar 2013 07:50:00 +0000

Va scriu pentru ca am stiu ca ma puteti ajuta. Concret, incerc sa organizez o campanie de colectare de fonduri pentru ca o echipa de copii care au pornit deja cu dreptul pe calea sportului de performanta sa isi continue drumul, sa nu fie infranta de un adversar cu mult mai greu decat echipele pe care le intalnesc ei in teren: banul ca pasaport pentru performanta.

Am reusit sa adun multe promisiuni, iar semnele pe care le primesc sunt incurajatoare. Sigur ca nu se pot concretiza toate, dar chiar si simplele incurajari conteaza in aceasta incercare de a lupta pentru sansa viitorilor campioni. Parca este mult, parca este foarte putin, dar oamenii care hotarasc sa ne sprijine exista si ne raspund fiecare dupa puterile sale.

Credeti ca as exagera daca v-as ruga sa facem din asta incercare un subiect in cercurile voastre de prieteni, in blogosfera sau pe facebook? Daca realizam acest lucru impreuna, cu siguranta vom putea sa facem mult mai usoara chiar si gasirea unor sponsori dispusi sa investeasca in viitor, un viitor care poate sa fie unul cu care sa ne mandrim intr-o buna zi.
Stiu ca multi ar putea sa ma puna la zidul infamiei, sa-mi arate copii bolnavi sau napastuiti din cauza saraciei. Si totusi, sunt un parinte care vrea sa slefuiasca un diamant din cristalul sau, chiar daca nu are toate mijloacele, un parinte care lupta si pentru ceilalti copii ai echipei cu aceeasi daruire cu care o face pentru al sau. Fotbalul este un joc de echipa, un joc in care copilul invata camaraderia si apoi ajunge sa o transforme intr-o trasatura de caracter, iar pentru asta merita orice efort.

Ce parere aveti? Eu am scris astazi despre asta, sper sa trezesc reactii, sper sa-i determin si pe altii sa scrie prietenilor lor si sa-i indemne sa se gandeasca daca nu doresc sa se implice. In fond, discutam despre incercarea de a transforma niste copii in viitorii campioni care sa ne stoarca lacrimi de emotie peste ani, atunci cand vor lupta sub tricolor.

Va rog sa ma tratati cu intelegere. Demersul este unul demn, chiar daca imi doresc enorm de mult sa le creez conditii dintre cele mai bune pentru performanta. Vreau sa creasca in deplina convingere ca orice este posibil, ca trebuie doar sa vrei si sa fii tenace, dar sa nu uite niciodata sa tina fruntea sus si sa isi aminteasca mereu de unde au plecat. Inainte de orice, a fost cuvantul.

Vreau sa va rog ca in cazul in care nu directionati cei 2% din impozitul pe salarii catre o organizatie nonprofit, sa o faceti in favoarea asociatiei care sprijina grupa de minifotbal in care joaca Stefan. Am avut ocazia sa ma conving de faptul ca sunt multi oameni care nici nu au auzit ca pot face acest lucru, asa ca am indraznit sa va intreb si pe voi, sa va rog ca la randul vostru sa ii intrebati pe cei apropiati. Am constatat ca exista inca foarte multi oameni care nu completeaza Declaratia 230 in favoarea unui scop caritabil pentru ca nici macar nu stiu ca au aceasta posibilitate. Oricine poate sa intrebe fara ca sa irite. Va rog sa va intrebati semenii pentru ca merita macar sa se gandeasca la asta!

Indiferent de raspuns, va multumesc.