A  trecut ceva vreme de la postul asta care vad ca inca mai aduna vizitatori, semn ca stomacul e stapanul nostru. M-am gandit ca ar fi bine un update, bazat pe ce s-a mai intamplat in ultimul an si jumatate in zona. Asadar:

• Snack Attack – Ura, avem Snack Attack mai aproape. Senvisuri, terasa (vara), loc de stat inauntru, cafea. Loc de intalnire al corporatistilor.
• Connect new and improved – am scris mai pe larg aici. In afara de faptul ca s-a renovat a ramas la fel – preturi mari, in medie mancarea e proasta
• Yuppies (langa Orange) – ei bine da, daca vreti expozitie de cravate si tinute business aici e locul. Preturi pe masura (12 lei o portie de peste la gratar), calitate medie. De notat ca inca de la inceputuri au in desert “Mus de ciocolata” (oare ei stiu ce-i ala un “mus” ?)
• La Baraca – nu mai stiu exact cand acest chiosc s-a “branduit”, dar eu il cunosc sub numele de “la bariera” sau “la macara” (din cauza ca langa el era macaraua care contribuia la construirea mastodontului de cladire de alaturi). Aici se gasesc minuturi exclusiv pentru luat si mancat in fata biroului. Piept de pui la gratar, crochete de pui, pui “şanhai”, cartofi prajiti, pizza, d-astea. Are niste senvisuri un pic mai deosebite. Overall este un raport calitate – pret corect. Asta daca va place sa stati la coada afara…
• Noua cantina Feper (a.k.a. La Sobolan, new edition) – din povestiri este un loc unde se mananca bine. Este fosta cantina a FEPER, care se afla la subsolul cladirii. Nu am ajuns niciodata, mergeti pe riscul vostru.

Mai dau un update peste inca un an si jumate

Nu mai stiu de cand ma pasioneaza fotografia. Nu de foarte mult timp, oricum. Sa fie 4… 5 ani ? De atunci rasfoiesc netul, invat principii, consum fotografie… Am trecut prin perioadele standard de pozar in devenire – perioada “pozam orice” a.k.a. “trigger happy” – marturie stau milioanele de bits ocupate de flori, albine, catei, pisici; “perioada tehnica” – vise despre ultimul racnet de obiective, aparate, megapixeli, focale; perioada “always fotoshop” – orice pozam trecea prin fotoshop fara un scop anume. Acum e o perioada luminata…

Cat am fost in vacanta anul asta am fost un pic trist din cauza lipsei mele de entuziasm in a face poze. Pana acum ma intorceam dintr-un concediu de o saptamana cu vreo 3000 de poze, acum abia am facut 1000. Din astea, abia un sfert sunt poze care imi plac si pe care le-am pus la galerie. Lumea (probabil) se intreaba ce-i cu mine de am facut doar 1000 de poze in doua saptamani de excursii… Privind acum pozele unui prieten facute in croaziera din care abia s-a intors am inteles in sfarsit motivul: intelepciunea (da, e un cuvant mare). Intelepciunea o atingi atunci cand intelegi de ce pozezi…

Sa luam un exemplu: Paris – 9 zile. Rezultatul – 55 de poze (unele alese cu indulgenta). Mai precis – Turnul Eiffel. Nu mai stiu exact cate poze am facut, dar stiu ca am pastrat patru: asta pentru ca ilustreaza cel mai bine cum te simti doar la etajul 1, asta pentru forma funny, asta pentru ca arata cum ne “domina” Turnul pe noi toti si asta pentru ca deh, trebuia sa am o “vedere” (plus ca lumina a fost exceptionala).

Concluzia generala: nu trebuie sa facem intre 50 si 100 de poze la niste ruine, sunt doar niste pietre. Sunt sanse foarte mari ca aceleasi poze sa le gasim intr-un ghid turistic, facute de oameni care se pricep mai bine la asta (deci mai bune). Sa incercam sa privim in jur inainte de a pune pana pe declansator. De ce vreau sa fac poza ? Ce-mi place la ea ? Ce-o sa iasa ? O pictura pe un perete ? De ce as poza o pictura ? Daca as poza un om care se uita la pictura, n-ar fi mai interesant ? Daca as veni seara sau dimineata, sa prind o lumina mai frumoasa, un cer mai albastru, ceva care sa redea mai bine impresia pe care am avut-o eu… ?

Ruinele au fost un exemplu. Aproximativ aceleasi principii se aplica la fantani, poduri, coloane, munti si, preferatele mele, muzeele (De ce fac eu poza la tabloul asta ? Nu as putea sa ma uit la reproducerea din catalog, mult mai buna decat poza mea ?)

PS: Cel mai bun “medicament” pentru pozele pe banda rulanta este asta – luam un DVD, punem pozele pe el si mergem la un prieten si zicem “hai sa-ti arat poze din concediu”. Odata ce-ai trait alaturi de el plictiseala celor 2000 de poze incepi sa-ti pui intrebari

In fata mea, la o coada la Mega Image. Un El si o Ea, varsta mijlocie. Dupa toate cumparaturile de care nu-mi mai aduc aminte, ea strecoara si un rimel. Vanzatoarea il trece prin cititor si le zice pretul final: “48 de lei va rog.”; “Dar asta nu era la reducere ?” intreaba Ea aratand rimelul. “Scria 50% reducere”. Vanzatoarea se lasa pe spate, se uita spre raft (se vede de la casa) si isi da seama de gresala: “Nu, nu acesta, e rujul de langa la reducere”. Ea ramane incurcata. Vanzatoarea se ofera sa i-l scoata de pe bon. “Nu, nu, lasati… asta e”. Simtind jena, vanzatoarea insisita, zicand ca se poate si ca nu e greu. “Nu, nu, lasati” zice Ea. “Ma rog, de acolo nu se subintelege c-ar fi vorba de ruj” (intr-adevar, semnul de reducere era undeva intre ruj si rimeluri). Vanzatoarea ia bancnota intinsa de El si incepe sa numere restul. Intre timp ea bodogane (acompaniata de El): “Da, ma rog, acolo e semnul si la rimel, asa se intelege. Probabil ca cine o sa ia rujul o sa-i zica ca e la reducere rimelul”.

De ce ? De ce trebuie neaparat sa vorbeasca gura fara noi. Ok, ai pus mana pe rahat si l-ai luat. Ok, nu ti-ai dat seama ca s-ar putea ca reducerea sa nu se aplice la el (nu e ca si cum ar fi fost un raft plin de rimeluri pe care scria 50%reducere, erau inghesuite intre rujurile alea). Ok, nu ai vrut banii inapoi cu toate ca vanzatoarea s-a oferit de doua ori sa ti-l scada de pe bon (probabil presimtea). Ok, in cazul asta tine-ti gura, ti-ai facut-o cu mana ta. Nu zic ca vanzatorii sunt usa de biserica, dar a dracu e pielea si pe consumatoru’ roman.

…vanzatoarea, impasibila, numara restul si le ureaza o seara buna.

Ce fain e cand primesti de la roboteii de pe toate forumurile pe care esti inscris mesaje de la multi ani…  Pana acum am primit de la Neogen (deh, bestjobs), Computer Games Forum (uitasem ca am cont), Trilulilu ( ??? ), dm_developer (dau rar pe acolo, oricum), Canon Digital Photography (wtf ?! cand naiba m-oi fi inscris la Canon ?) si IKEA FANS ( w…t…f  ?!).

Ce pot sa zic ? … Right back at you !

(reteta a fost postata si aici asa ca puneti mana si votati !)

“Jolly, esti un carcotas fara pereche”, mi-am zis dupa postul asta. “De ce nu pui mana sa faci in loc sa-i critici pe altii ? Arata-le tu cum se face !”. Asa ca m-am gandit ca in dimineata asta sa prestez un mic dejun pe care nu l-am mai avut de mult: oua batute.

Cand lumea aude de oua batute se gandeste automat la omleta, ceea ce este un pic gresit. Cu toate ca se fac dupa acelasi principiu rezultatul final difera. Si-o sa vedeti de ce…

Pentru inceput luam o craticioara (nu tigaie), o punem pe foc mic si adaugam o “nuca” de unt. Il lasam sa se topeasca un pic (nu de tot, devine gretos) si spargem doua oua intregi in craticioara. Acum urmeaza greul – luam o spatula si amestecam constant ouale cu untul. Scopul este sa obtinem o compozitie pufoasa si uniform coapta. Intrucat oul se face foarte repede trebuie sa luam din cand in cand craticioara de pe foc ca sa tinem caldura constanta. Cand incepe sa se lege compozitia adaugam o lingurita de smantana cremoasa (eu am folosit “Tnuva smantana mea bogata”) si mai amestecam un pic. Totul trebuie sa dureze in jur de 5 – 6 minute.

Intrucat am muncit atata, servirea trebuie sa fie si ea pe masura. Prajim o felie de paine neagra de casa, picuram un pic de ulei de masline pe ea si turnam compozitia pe felia de paine. Alaturi putem taia o rosie sau un castravete ca sa “mearga” cu oul batut. Mancam, evident, cu cutitul si furculita pentru ca deh ! suntem elevati .

Putem inlocui smantana cu crema de branza – nu de genul Philadelphia sau Rama, ci crema de branza proaspata, se gaseste la Mega Image. Optional putem orna si cu verdeturi (ceapa de tuns da bine) ca sa dam un pic de culoare.

Eu nu sunt un om radical. Ba as putea spune ca sunt chiar mai tolerant decat media. Nu am nici un fel de ranchiuni sau acreli contra ungurilor, tiganilor, homosexualilor, extraterestrilor, femeilor la volan, blogarilor, jurnalistilor etc. Imi dau cu parerea numai in domeniile pe care le stapanesc si imi dau toata silinta sa impartasesc tuturor cunostintele mele. Per total… nu am nimic cu nimeni. Dar cand sub ochi im pica asa ceva innebunesc.

Ok, am inteles ideea campaniei, ca lactatele la micul dejun sunt ceva… sanatos (e drept, printre multe alte chestii) si ca “hai sa vedem ce fac oamenii obisnuiti cu lactatele la micul dejun” dar reteta de fata, ca si inca unele de pe acolo, imi suna a “cheezburger cu cartofi prajiti si cola light”. Paine, salam, prosciutto si… iaurt ? Fructe de mare si… iaurt (din poza arata ca si cum ar mai fi fost mancate odata) ? Sanatate curata… NOT ! Partea buna e ca daca in unele din retetele de acolo inlocuiesti iaurt cu alte lichide tot iese bine asa ca pot participa cu succes si la o campanie Coca-Cola, Dorna sau, de ce nu, Stalinskaia.

Ca si “disclaimer”: nu am nimic cu Tnuva, chiar folosesc din cand in cand produse d-ale lor (cand nu gasesc Napolact, hehe), nu am nimic cu Arhi (il “citesc” zilnic) si nici cu Visurat (pe care il citesc… saptamanal). Am ceva cu retetele care promoveaza un mic dejun horror.

Carnea de pui (de gaina) este, pentru unii, aliment traditional. Schnietzel, sote, tocana, la gratar, la cuptor – pui, pui si iar pui. Este animalul cel mai mancat de pe glob, sunt lanturi intregi de fast-food care servesc numai pui (doh ! stiti si voi care), este mancarea preferata de regimo-fili (“un piept de pui la gratar va rog”), este prima carne care-o mancam ca bebelusi si este carnea care se da, tradional, la parastase.

Internetul geme de informatii despre carnea de pui – cum se prepara, cum se mananca, ce contine… Articolasul asta nu este “inca un ghid pentru gatit puiul” ci este experienta mea proprie cu soiul asta de carne, cel mai usor de gatit dupa parerea mea. N-am sa zic despre cat de hranitor e, cat de sanatos e, cate calorii are si alte aberatii. Las asta in seama “specialistilor” mai invatati in ale bucatariei decat mine.De la un pui se mananca, in principal, pieptul, pulpele si aripile. Unii prefera pieptul, altii prefera pulpele si aripile, altii prefera puiul intreg. O “dezbatere” pe tema asta gasiti aici. Personal prefer pieptul de pui – se manca cel mai usor (urasc sa ma umplu de mancare pana la coate cand mananc) si se poate prepara in multiple feluri, asa ca asta va fi subiectul principal astazi.

Piept de pui la gratar

Urasc pieptul de pui la gratar. Cu toate ca este cel mai simplu mod de a prepara un piept de pui imi este total antipatic. Cu toate astea, atunci cand nu am alta sansa, prefer sa NU il fac pe gratar cu carbuni pentru ca se usuca si devine o talpa inecacioasa. Locul unui piept de pui este pe o tigaie cu gratar sau pe o tabla de gatit, ambele incinse bine.

In primul rand eu bat pieptul de pui cu ciocanul de carne. Asta fragezeste carnea si face ca piepul de pui sa aiba grosime uniforma. Apoi trebuie asezonat, intrucat pieptul de pui este, de fapt, o carne destul de fada. Ca sa-l asezonam fie il punem la marinat (ce e aia o marinada si cum se face gasiti aici), fie il ungem cu un pic de ulei de masline, ii punem sare, piper si ierburi aromate – cimbru, oregano, verdeturi de Provence, la alegere. Atentie, nu toate “marinadele” merg pentru un piept de pui la gratar asa ca alegeti cu grija.

Gratarul trebuie incins foarte bine, astfel incat puiul sa se rumeasca pe o parte in primul minut. Dupa ce s-a rumenit il intoarcem repede astfel incat sa ramana suculent. Partea buna este ca nu face fum in casa si e gata destul de repede.

Schnietzel de pui

Toata lumea a mancat schnietzel, toata lumea stie cum se face schnietzel – se ia pieptul de pui, se da prin ou, pesmet si se prajeste (unii il dau si prin faina, eu n-am vazut rostul niciodata). Asta este un fel de a gati schnietzelul de pui si este cel mai usor si cel mai plictisitor totodata.Norocul nostru este ca avem alternative…

Eu prefer sa folosesc pesmet facut de mine, din paine uscata la cuptor. Cel mai bun pesmet mi-a iesit dintr-o paine neagra cu seminte dar orice pesmet e bun, atata timp cat este facut in casa si, foarte important, e tocat mare. Urasc sincer pesmetul fin ca grisul care se gaseste in comert.

Prima alternativa care o avem la metoda initiala de a gati un schnietzel este sa… nu-l prajim. Ok, inainte sa inchideti pagina asta si sa ziceti “asta a luat-o pe aratura” mai cititi un pic. O metoda care da rezultate excelente este sa punem pieptul de pui dat prin ou si prin pesmet intr-o tava tapetata cu hartie de copt si sa-l bagam la cuptorul incins in prealabil. Are o cu totul alta textura decat puiul prajit si este nesperat de suculent. Si de bun.

A doua alternativa, care deriva din prima, este sa umblam la pesmet. Pe acesta il putem condimenta cu piper aromat, ierburi sau ce ne mai trece prin cap. Asta va da puiului un pic de savoare si ne va face sa uitam ca mancam… piept de pui. Alt produs pe care putem sa-l punem in pesmet este… parmezanul. Rezultatele sunt excelente. Pentru numele lui Dumnezeu, nu incercati sa prajiti un pui dat prin pesmet cu parmezan. Rezultatul o sa fie niste zoaie de parmezan prin tigaie (eu n-am avut curajul sa incerc, daca obtineti altceva dati-mi de stire ).

Va urma…

Este un film… deosebit. Fara eroi, fara invingatori, fara invinsi, fara buni, fara rai, doar plin de neintelegeri. Filmat frumos, agitat, obiectiv, reportericesc…

…si chiar miscator pe alocuri.

Mergeti sa-l vedeti.

Uraaa ! Ce-mi plac mie zilele de nastere. Sa stai cu ochii in perete gandindu-te “Ce rahat sa ii mai iau si anu asta ?”, sa umbli bezmetic prin magazine in cautare de idei, numai ca ideile nu se gasesc in magazine de vanzare, altfel ar fi toata lumea plina de idei. Ia ganditi-va: “Uite draga ce misto e ideea asta, iti place ? A fost reducere la Promod”; idei de fitze, idei de lux, idei “din Europa”, idei “Made in China”, idei “originale”, idei “original replicas”, s-ar umple lumea de idei. Phew, bine ca nu se vand idei la magazin…

Aaaaanyway ziua asta de nastere care se apropie este mai speciala pentru e a mea. Nu trebuie sa stau cu ochii in perete, nu trebuie sa ma gandesc, nu trebuie sa umblu prin magazine, nu trebuie sa ma inghesui la coada la idei (ah, stai… ideile nu se vand in magazin), nu trebuie sa ma gandesc “Dumneseule ce prostie am cumparat !”…

…si cum traim intr-o lume materialista toata lumea m-a intrebat “da’ tu ce vrei de ziua ta” (ca-n fiecare an) as putea sa le raspund tuturor cu “un sezlong, o curte, o luna plina si o sticla de lichid alcoolic”. Cu toate astea presimt ca alti oameni au mai multa grija de organismul meu decat am eu, asa ca am si o lista de normalitati…

• Un ceas rusesc – in ultima vreme nu prea m-am dat eu in vant dupa ceasuri dar pentru cele rusesti si mecanice am o slabiciune… Ok, daca sunteti mai cu dare de mana mie imi place cel mai mult asta (hm, Vostok Europe se vinde si in Romania)
• Chestii de calculator – ok, am vandut Wii-ul. De ce ? Nu are jocuri interesante. 95% din jocuri sunt pentru kiddies, iar restul de 5% sunt jocuri misto dar care vor neaparat sa beneficieze de cacatul ala de motion-sensing care la stilul cum sunt eu invatat sa joc Medal of Honor m-a scos din sarite. Asa ca… sold ! Cu banii astia imi iau o placa de baza, un procesor si 4Gb de RAM si pot sa ma joc linistit pe calculator acasa (si mai ieftin ).
• Un rucsac de laptop – mda, a venit timpul. Ar fi timpul sa-mi schimb si laptopul dar ala nu mai e in puterea mea.
• S.T.A.L.K.E.R. Clear Sky (Collector’s Ed.) – asta in conditiile in care primesc pct. 2
• Timp sa joc punctul anterior – asta e chestia care m-a enervat la jocuri in ultima vreme: ca n-am avut timp sa le joc
• Un crash-course de “time management” – se pare ca imi trebuie, altfel nu-mi dau seama cum nu reusesc sa-mi traiesca viata in 16 ore de stat treaza (oarecum)
• Niste vitamine sau ceva sa nu mai dorm pe mine toata ziua – ok, cred ca “sau ceva” s-ar traduce de fapt prin “niste entuziasm si optimism”

Cam atat. Nu ma deranjeaza sa primesc cu totul altceva, mie imi plac nespus de mult surprizele.

Franta ne-a primit cu bratele deschise pe o ploaie torentiala. Hoteluri si pensiuni se perindau prin dreptul ochilor mei in timp ce gandul ma ducea la cum o sa intindem noi cortul pe ploaie. Din fericire natura a tinut cu noi – cu un sfert de ora inainte sa intram in camping ploaia s-a oprit.

Campingul in care am stat se afla la periferia Strasbourgului. In momentul in care am intrat pe poarta mi s-a parut ca am pasit in alta lume. Cuvantul potrivit cred ca este… linistit. In jur era liniste; ocazional cate un om traversa aleile spre a intra pe usa unei constructii scunde care adapostea dusurile si toaletele.

Am intins cortul langa o salcie, dupa ce am incercat aproximativ sa ne dam seama de unde ar putea rasari soarele. Ca niste n00bz in ale “camparii” nu ne-am gandit ca ne va trebui la un moment dat ciocan sa batem tarusii, asa ca i-am infipt cum am putut (don’t ask). Pe prietena am trimis-o cu pompa si salteaua la tabloul cu prize, dupa ce invertorul de tensiune s-a dovedit incapabil sa porneasca pompa (ne-am prins pe urma de ce, incapabilii eram noi). Spre surprinderea noastra priza era de alt tip decat a noastra asa ca fuga la receptie sa imprumutam un adaptor. Dandu-ne o palma peste ceafa dupa ce ne-am chinuit sa bagam stecheru nostru in priza lor, am dat drumul la pompa. In acel moment toata linistea din camping s-a dus fix pe “l’eau de Samedi”. Pompa, care in general nu e foarte galagioasa, a reusit sa trezeasca pitoreasca suburbie. Oamenii au inceput sa se plimbe pe aleile campingului, cu scopul evident (desi nedeclarat) de a vedea “C’est quoi ce bordel ?!” (french for “ce p_la mea se intampla ?!”). Adanc ingropati in rusine am carat salteaua oarecum umflata pana in cort, am pregatit “asternutul”, am tras fermoarul, am inchis masina si mana in mana am pornit spre oras sa mancam ceva.

Din tramvai am zarit zeci de vitrine de restaurante dar, in stil propriu noua, nu ne-am putut hotari de fel in care sa intram. Pana la urma am ales un restaurant decorat cu vaci si trofee de macelarie, semn clar ca vegetarienii nu au ce cauta acolo. In momentul in care am vazut doi oameni tremurand afara cu tigara in gura mi-am adus aminte ca suntem pe teritoriu “civilizat” si nu se fumeaza inauntru. 1-0 pentru ei. Intrucat nu sunt un fumator atat de inrait am refuzat sa ies in frig si am preferat sa beau un pahar in plus (u know… pe post de tigara ). Vita cu sos “a poivre” – demential. Moelleux au chocolat – inca imi ploua in gura. Vin rosu – un vis. Nota de plata – moderata. E vremea sa ne urnim spre camping.

Campingul avea doua stele. Asta inseamna (din ce-am observat eu) bai mai vechi, bude infundate si oameni mai nesimtiti (care infunda budele). Pentru prima seara la camping in Franta a fost usor socant, dar am trecut peste. Noroc ca era apa calda. In timpul noptii am observat ca baiatul de la Decathlon mi-a dat o teapa monumentala cand mi-a vandut cort de -26 de grade. Toata noaptea am petrecut-o invelindu-ma si dezvelindu-ma de frig si cald ce mi se facea.

A doua zi, dupa ce am strans “noua casa” si am indesat-o in masina, am pornit spre oras sa-l vizitam inainte de a pleca spre urmatoarea destinatie. Strasbourg-ul mi-a dat impresia de oras mic, cu strazi inguste si oameni care-si vad de treaba lor. Multi (extrem de multi) cersetori prin jurul catedralei. Tot in jurul catedralei am stat si la o terasa la care am aflat ca apa plata pe care nu scrie Evian are un gust infect.

Plini de voie buna si multumiti ca am bifat Strasbourg-ul am pornit-o spre urmatoarea destinatie – Poilly-lez-Gien.

Ah da, avem si poze.