Nu este important doar să ne înţelegem nevoile din aceste domenii, ci să înţelegem și nevoile soților / soţiilor şi ale copiilor noştri. Adesea întreprinzătorii creează un stres foarle mare acasă prin faptul că nu oferă siguranţa şi stabilitatea de care au nevoie familiile lor. Directorii de companii se mută la cererea companiei și îşi ”smulg” copiii din şcoală şi dintre prieteni, fără să se gândească şi la nevoile acestora. La pastori (unii) este şi mai accentuat acest comportament. Ei se mută cu familia de la o biserica la alta si dintr-o parohie în alta, fără Read more » ]]> Aproape că pare un paradox, dar aşa cum avem nevoie de siguranţă şi continuitate, tot aşa avem în viaţă nevoie de risc, de schimbare. Cheia este echilibrul, şi să înţele­gem în care domenii de viaţă avem nevoie de mai multă siguranţă şi în care avem nevoie de mai mult risc. Personal, nu sunt preocupat decât într-o măsură foarte mică de siguranţa financiară, dar am o mare nevoie de siguranţă familială. Am nevoie să ştiu că atunci când mă duc acasă, ei vor fi acolo, ca să mă întâmpine. Sigu­ranţa unui cămin stabil este fundamentală pentru a avea succes în toate celelalte domenii ale vieţii.

Nu este important doar să ne înţelegem nevoile din aceste domenii, ci să înţelegem și nevoile soților / soţiilor şi ale copiilor noştri. Adesea întreprinzătorii creează un stres foarle mare acasă prin faptul că nu oferă siguranţa şi stabilitatea de care au nevoie familiile lor. Directorii de companii se mută la cererea companiei și îşi ”smulg” copiii din şcoală şi dintre prieteni, fără să se gândească şi la nevoile acestora. La pastori (unii) este şi mai accentuat acest comportament. Ei se mută cu familia de la o biserica la alta si dintr-o parohie în alta, fără să se gândească la soţiile lor, care poate că simt nevoia siguranţei de a avea propria lor casă. În mod asemănător, există mult stres și acasă, dacă soțul sau soţia care stă acasă nu înţelege ne­voia mai mare de risc a partenerului, și astfel nu îl sprijină.

Nevoia de risc este forţa care îl mână pe întreprinzător să realizeze lucruri mai mari şi mai bune. Unul din avocaţii mei, Graig Robson, mi-a spus în repetate rânduri: ”De ce oare fiecare
constructor imobiliar pare să aibă tendinţe sinucigaşe?” . El nu înţelege că nu contează doar banii, ci că nevoia de a risca este cea care alimentează focul, plăcerea luării unei decizii prin credinţă, neștiind ce va urma, dar crezând că acţiunea va avea succes. Cu cât nevoia noastră de risc este mai mare, cu atât viaţa va fi mai palpitantă. Sfatul pentru cei cu o nevoie mai mare de risc este să-şi echilibreze aceasta nevoie cu oame­nii din jurul lor, care au o mai marie nevoie de siguranţă.

 Valoarea de sine determină, de fapt, valoarea reală

 Ştim cu toţii despre fluctuaţiile economice care au loc în America de Nord. Mulţi oameni sunt împinşi în iniţierea unor afaceri, fie că se pricep, fie că nu. Așa cum spune și Michael Gerber în cartea sa, The E-mith. “cei mai mulţi întreprinzători sunt tehnicieni care trec printr-o criză antreprenorială”. Acest lucru poate fi foarte stresant pentru cei mai mulţi. Joint-venture* ar putea fi răspunsul. Sau ai putea forma o asociere strategică cu fostul tău şef pentru Read more » ]]> Toţi suntem creaţi cu nevoia de siguranţa, de stabilitate, de securitate (numiţi-o cum vreţi). Deşi toţi o avem, unii o au într-o măsura mai mare decât alţii. Este evident că nevoia mea de siguranţă este mult mai mică decât a celor mai mulţi. Nu a existat nici un salariu pe care să nu mi-l plătesc eu însumi, și nici nu mi-aş dori să fie altfel. Sunt un antreprenor care nu ştie de ce contribuie la un fond de pensii, dacă nu are de gând să se pensioneze vreodată. Îmi place atât de mult să fac afaceri încât nu înţeleg de ce ar trebui să mă opresc doar pentru că am ajuns la o anumită vârstă.

 Valoarea de sine determină, de fapt, valoarea reală

 Ştim cu toţii despre fluctuaţiile economice care au loc în America de Nord. Mulţi oameni sunt împinşi în iniţierea unor afaceri, fie că se pricep, fie că nu. Așa cum spune și Michael Gerber în cartea sa, The E-mith. “cei mai mulţi întreprinzători sunt tehnicieni care trec printr-o criză antreprenorială”. Acest lucru poate fi foarte stresant pentru cei mai mulţi. Joint-venture* ar putea fi răspunsul. Sau ai putea forma o asociere strategică cu fostul tău şef pentru a-ți presta serviciile pe bază de contract.

* noţiune Juridico-economică (de origine nord-americană) care semnifică asocierea a două sau mai multe persoane fizice şi sau juridice în scopul întemeierii unei noi societăţi, cu personalitate juridică, (n r.)

 Secretul este să fii pregătit pentru orice te aşteaptă, crescând cu fiecare zi. Şeful tău se concentrează asupra realizărilor tale. Pe de altă parte, tu trebuie să le concentrezi asupra persoanei care devii în acest proces, şi astfel niciodată nu va trebui să-ti faci griji pentru viitor. Vei avea un asemenea sentiment al valorii de sine, încât vei avea încredere că poţi face faţă oricărei situaţii. Valoarea dc sine determină, de fapt, valoarea reală.

Locul în care toți avem nevoie de stabilitate, de siguranţă şi de continuitate este căminul nostru. Într-adevăr, nu contează dacă eşti om de afaceri de succes sau copil, toţi avem nevoie de un ”colț de rai” pentru odihnă, numit cămin. Un loc plin de pace, de armonie și de dragoste, un adăpost pe timp de furtună. Acest ”colț de rai” a devenit iad pentru unii, și toţi ceilalţi plătim preţul (unii direct, alţii indirect).

Destrămarea familiei, care are loc de vreo zece ani, îşi ia tributul enorm de peste tot, de la profitul marilor corpo­raţii, la sănătatea fizică a multor angajaţi. Stresul creat acasă este dus la serviciu, copiii îl duc la şcoală. Acolo, profesorii plătesc preţul ignoranţei noastre şi al acţiunilor noastre egoiste.

Deci, care sunt semnalele de alarmă care indică lipsa de siguranţă în viaţa ta? Încearcă să vezi cum răspunzi la întrebările de mai jos:

1. Te îngrijorezi permanent de felul în care poţi să te descurci?

2. Te preocupă cât de mare va fi pensia ta ?

3. Te îngrijorează ce se va întâmpla nu tine din punct de vedere financiar, dacă îți vei pierde serviciul?

4. Te preocupă cum vei putea asigura financiar educaţia copiilor tăi ?

5. Ţi-e teamă de ceea ce vor deveni copiii tăi când vor fi mari?

6. Cat sunt de buni copiii tăi la şcoală ? La învăţătură ? Comportamental ? Social ?

7. Îti faci griji pontau sănătatea ta?

Dacă ai răspunsi cu ”DA” la oricare dintre aceste întrebări, acesta poate fi un indiciu că îţi lipseşte sentimentul sigu­ranţei. Nu te îngrijora! Pe măsură ce vom descoperi puterea adevăratului echilibru şi cei cinci paşi, vei vedea cum nevoia ta de siguranţă poate fi împlinită în fiecare domeniu din viata ta.

Oamenii cu un scop au în mod clar definite obiective pe termen lung. Oamenii care au obiective își folosesc timpul pregătindu-se pe ei înșiși și pregătind echipele lor pentru a realiza acele obiective. Ei au încredere în ei înşiși, în alții și în Dumnezeu. Dar nu au numai credintă, ci credința lor s-a maturizat până în punctul în care ei acţionează. Aceşti oameni nu încetează să crească. Cei care nu au nici un plan rareori își petrec timpul pregătindu-se, și cei mai mulți au încetat să mai crească. Nu sunt perseverenți in momentele dificile. Nu au nici un obiectiv asupra căruia să-și concentreze atenția. Nu se pot concentra asupra unui lucru şi sunt distrași cu ușurinţă. Calea cea mai scurtă dintre noi și un obiectiv este calea cea mai dreaptă posibil. Îmi amintesc, cand eram încă la fermă, cum am învâţat să trag prima mea brazdă dreaptă cu plugul. Alex, grădinarul, îmi spunea:”’Dacă vrei să tragi o brazdă dreaptă, întotdeauna alege-ți un obiect la distanță ca țintă. Nu te uita la pământul din faţa tractorului, ci mai Read more » ]]> ”Și ce ar folosi unui om, să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul?”[Sau sănătatea, sau familia, pentru un asemenea motiv?]
Matei 16:26

Oamenii cu un scop au în mod clar definite obiective pe termen lung. Oamenii care au obiective își folosesc timpul pregătindu-se pe ei înșiși și pregătind echipele lor pentru a realiza acele obiective. Ei au încredere în ei înşiși, în alții și în Dumnezeu. Dar nu au numai credintă, ci credința lor s-a maturizat până în punctul în care ei acţionează. Aceşti oameni nu încetează să crească. Cei care nu au nici un plan rareori își petrec timpul pregătindu-se, și cei mai mulți au încetat să mai crească. Nu sunt perseverenți in momentele dificile. Nu au nici un obiectiv asupra căruia să-și concentreze atenția. Nu se pot concentra asupra unui lucru şi sunt distrași cu ușurinţă.
Calea cea mai scurtă dintre noi și un obiectiv este calea cea mai dreaptă posibil. Îmi amintesc, cand eram încă la fermă, cum am învâţat să trag prima mea brazdă dreaptă cu plugul. Alex, grădinarul, îmi spunea:”’Dacă vrei să tragi o brazdă dreaptă, întotdeauna alege-ți un obiect la distanță ca țintă. Nu te uita la pământul din faţa tractorului, ci mai degrabă concentrează-te asupra obiectului ales ca ţintă.” De asemenea, m-a avertizat să
nu-mi aleg niciodată o ţintă mişcătoare, de exemplu o vacă la păscut. Ce lecţie pentru viată! Este uşor să ne menţinem calea dreaptă dacă ne concentrăm asupra sco¬pului. Altfel, vom sări de la o formulă de îmbogățire rapidă la alta, şi dintr-o relaţie în alta.

Scopul este combustibilul ce alimentează pasiunea noastră

Puterea scopului în viaţa noastră este combustibilul ce alimentează pasiunea noastră si ne mână spre realizarea scopurilor propuse. Totuşi, a fi conştient de scopul propus nu este suficient, avem nevoie si de o scânteie care să aprindă focul. Planificarea şi pregătirea sunt scânteia ce îi aprinde pe oamenii pasionaţi. Cu pasiune, fiecare zi este o binecuvântare. Ne bucurăm că trăim şi ne vine greu să separăm plăcerea de muncă. Oamenii pasionaţi sunt întotdeauna mai prosperi. Ei realizează mai mult şi sunt plini de energie. Se concentrează asupra a ceea ce este pozitiv şi drept în lume şi ştiu că toate lucrurile cu care suntem de acord ne energizează, şi fiecare lucru căruia ne opunem ne consumă energia.

Pasiunea chibzuită este cheia către prosperitate totală

Mulţi oameni pasionaţi, inclusiv eu, după cum aveam să descopăr, realizează un succes enorm în afaceri cu preţul sănătăţii lor, al familiei şi al credinței. Îşi amanetează familia pentru a-și plăti succesul financiar. Îşi amanetează sănătatea pentru a o folosi ca pe o pârghie în încercarea de a-și extinde propriile limite fizice cu scopul de a-şi mulţumi șeful. A amaneta înseamnă a face o înţelegere sau oferirea unei proprietăţi (ca garanţie, pe termen scurt) cu condiţia ca înţelegerea să devină invalidă (cu alte cuvinte ne recuperăm proprietatea) în momentul efectuării plăţii sau serviciilor convenite în înţelegere. Aceasta este într-adevăr o cale de a ne creşte valoarea activelor prin sistemul de pârghii, însă se întâmplă adesea că ne amanetăm anumite valori fară să ne dăm măcar seama că o facem.
Cea mai urâtă variantă este aceea când ne amanetăm familia sau sănătatea pentru a mări valoarea venitului, şi abia mai târziu înţelegem că, până plătim noi împru¬mutul, valoarea amanentată a scăzut. De multe ori, după ce am ajuns în vârf, şi ne gândim că acum vom avea timp suficient pentru copiii noştri, constatăm că. de fapt ¬ei au crescut si sunt de mult pe la casele lor. Muncim ore peste program cu gândul că vom putea să ieşim la pensie mai devreme, la 55 de ani, dar descoperim că nu mai avem sănătatea de care ne-am putea bucura, și murim la 58 de ani de un atac de cord. Este ca și cum am muncit din greu timp de 20 de ani pentru a plăti rata la casă, dar apoi descoperim că aceasta nu mai valorează decât o mică parte din cât am plătit pentru ea, pentru că, în timp ce eram ocupaţi cu plata, nu am mai avut timp să o și întreţinem. Nu-i ridicol? Desigur, totuşi, aşa îşi trăiesc viaţa foarte mulţi oameni. Tot aşa am trăit şi eu (succes cu orice preț, chiar dacă asta însemna eşec in viaţă), şi era gata să descopăr că pasiunea fără echilibru este calea spre epuizare.

Surpriză!
Totul a început cu o teamă groaznică în momentul în care deschideam ultimul plic. Era cel mai mare proiect din câte încercasem până atunci: un cartier rezidenţial de 97 de locuinţe in Plattsville, o diferenţă enormă faţă de blocul de locuinţe cu 16 apartamente şi cele 6 case pe care le construisem până atunci. Cheltuisem deja peste 50.000 $ pe taxe şi comisioane şi cumpărasem terenul. Licitaţiile pe care le deschideam în acea dimineaţă, mă gândeam eu, îmi vor da o idee despre suma de bani pe care o voi câştiga din această afacere.
Dar, împreună cu funcţionarul de la primărie şi cu inginerul, deschizând plic după plic într-una din sălile primăriei, în acea după-amiază însorită de aprilie 1987, dintr-o dată a început să mă încolţească, ca un tigru sălbatic, teama dezastrului financiar personal. Eram ameninţat cu distrugerea a tot ceea ce realizasem în ultimii cinci ani cu atâta trudă.

Plin de entuziasm Din acel moment am început să mă pregătesc: am urmat un curs de electricieni: am citit orice carte de autoinstruire care îmi cădea în mână. Cu cât mă pregăteam mai mult, cu atât deveneam mai entuziast. Această pasiune aprin¬dea şi mai mult focul din mine. Pe măsură ce învăţam mai mult despre meseria dc electrician, eram şi mai sigur că puteam să reuşesc în lumea de afară. Cu un salariu de un dolar pe zi, ca toţi ceilalţi de la fermă, mi-am luat diploma la 21 de ani. Dar toate acestea nu s-au întâmplat peste noapte. Spusesem familiei cu vreo două luni Read more » ]]> Toţi oamenii au de făcut alegeri, zilnic. Venise timpul ca şi eu să iau cea mai mare hotărâre a vieţii mele. Ştiam că trebuia să aleg între rămânerea la fermă cu familia, cu prietenii și cu siguranţa financiară pe care mi-o oferea comunitatea, şi pasul înainte, ca să-mi urmez visul. Ştiam că această alegere îmi va hotărî viitorul. Ştiam, de ase-menea, că cea mai uşoară alegere era să nu fac nimic. Dar, undeva, adânc în mine, am ştiut că trebuie să-mi urmez visul. Aşa am început să-mi fac planuri pentru a pleca de la fermă.

Plin de entuziasm
Din acel moment am început să mă pregătesc: am urmat un curs de electricieni: am citit orice carte de autoinstruire care îmi cădea în mână. Cu cât mă pregăteam mai mult, cu atât deveneam mai entuziast. Această pasiune aprin¬dea şi mai mult focul din mine. Pe măsură ce învăţam mai mult despre meseria dc electrician, eram şi mai sigur că puteam să reuşesc în lumea de afară.
Cu un salariu de un dolar pe zi, ca toţi ceilalţi de la fermă, mi-am luat diploma la 21 de ani. Dar toate acestea nu s-au întâmplat peste noapte. Spusesem familiei cu vreo două luni înainte că nu eram mulţumit de mine și că urmează să plec. Ştiam că nu îmi va fi uşor, dar un singur gând aveam in minte: ”Trebuie să existe o cale mai bună!”

Lumini, maşini, filmare
Aşa că, la 1 ianuarie 1980, înarmat cu planul, cu scopul, cu pasiunea mea şi, bineînţeles, cu certificatul de absolvire a 8 clase şi 2 000 $ în buzunar – am părăsit ferma Comunităţii Fraților. Mi-am lăsat familia, prietenii, siguranţa financiară, si – din punctul lor de vedere – şi credinţa. Dar o mai lăsam in urmă şi pe Elizaberth. fata visurilor mele.
Mă încercau sentimente amestecate în acea dimineaţă geroasă de ianuarie. Pe de o parte eram bucuros că plecam, dar pe de altă parte mă durea să văd cât de zdrobiţi au fost părinţii meu văzându-şi fiul aventurându-se în lume. Copilul pe care îl învăţaseră să iubească, să dăruiască şi să poarte de grijă altora alesese acum calea lumii.
Ben Kubassek era galâta să câştige lumea. Eram încre¬zător în forţele proprii şi credeam în Dumnezeul care mă crease. Credeam că pot face orice, că pot avea orice sau că pot deveni cineva, dacă îmi propuneam acest lucru. Eram liber, într-o ţară liberă, în ţara tuturor posibilităţilor. Nimeni şi nimic nu m-ar fi putut opri acum, poate doar propria-mi imaginaţie.
Nici lipsa mea de educaţie nu m-a împiedicat. Am conti¬nuat să citesc şi să studiez orice carte care îmi cădea în mână şi care mă putea ajuta. Când conduceam maşina ascultam casete sau radioul. Aveam la dispoziţie toate informaţiile de care aveam nevoie; ba puteam chiar să împrumut cărţi de la bibliotecă, fară să trebuiască să le cumpăr. Puteam să învăţ orice, dacă îmi propuneam acest lucru.
Lipsa experienţei de viaţă și a relaţiilor nu m-au putut opri. Nu l-au oprit pe bunicul; el și-a urmat pur și simplu visul, fără să fi vorbit măcar engleza când a ajuns în țara visurilor lui. şi uite ce a realizat, îmi spuneam. Puteam să câştig experienţă, dacă eram hotărât şi dacă îmi pro¬puneam acest lucru.
Faptul că aveam în buzunar doar 2.000 $ nu mă putea împiedica. Am intrat direct în afaceri. Eram obişnuit să câştig un dolar pe zi, dar ştiam că valorez mult mai mult.
Credeam că lumea mă va compensa în proporţie directă cu valoarea pe care i-o aduceam, câtă vreme nu mă limitam la căutarea unui serviciu obişnuit. Mi-am folosit aceeaşi energie investind-o, căutând clienţi. Faptul că ţara era în recesiune economică nu m-a oprit să pornesc o afacere cu fratele meu mai mare. Noi nu porneam cu datorii, şi asta ne plasa înaintea tuturor, la prețuri.
Am început să observ că toate aparentele mele lipsuri mi-au devenit avantaje. Singura diferenţă consta în felul în care percepeam eu situaţia şi în atitudinea mea faţă de aceasta. Și am început să muncesc mult şi din greu ca să pun temelia acelor memorabile ”zile ale atingerilor magice” în afaceri, când se părea că orice atingeam se transforma în aur. Şi ce sentiment îmi provoca…

Orice atingeam
La numai un an de la plecarea mea de la fermă şi intrarea în afaceri cu fratele meu mai mare, m-am trezit în plină recesiune a anilor ’81-’82. Dave plecase de la fermă cu opt ani în urmă, la frageda vârstă de 16 ani. Fusese ajutor de instalator şi se săturase să mai lucreze pentru altcineva. Erau vremuri grele şi era greu să găsim suficient de lucru pentru amândoi. Dar eu nu aveam de gând să las un lucru mărunt cum era recesiunea să stea în calea visurilor mele. Unul dintre acestea era să mi construiesc propria mea casă. Şi nu orice casă: vroiam o casă de cărămidă cu temelie înaltă, în stilul unei ferme, şi cu coloane albe la faţadă. Trebuia să se afle pe un teren suficient de mare pe care să-mi dezvolt mai târziu ferma (un hobby al meu), cu un grajd pentru cai şi un hangar pentru elicopterul pe care îl voi avea într-o zi.
Când am plecat de acasă la vârsta de 21 de ani, eram hotărât să am succes financiar. Erarn hotărât să fac orice pentru a-mi atinge scopurile, care pe atunci erau doar financiare. Unul dintre acestea era să devin milionar pana la cincizeci de ani. M-aş fi retras apoi ca să mă bucur de viaţă. Dar numai după șase ani mi-am realizat toate scopurile propuse în viață: o soţie frumoasă, o familie adorabilă, casa visurilor mele și ferma. Conduceam o maşină de lux, eram proprietarul a trei afaceri cu un venit net de peste un milion de dolari. Pur şi simplu trecusem de la fermă la Who’s Who (primii patruzeci de oameni de afaceri, n.t.).

Puterea scopului
Dacă aş ridica o furculiţă şi v-aş întreba: ”Care este utilitatea acestui obiect ?”, mi-aţi răspunde probabil astfel: „Este un obiect pe care îl folosim ca să ne hrănim”. Dacă aș ridica un topor şi v-aş întreba: „Care este utilitatea acestui obiect?”, probabil că mi-ați răspunde: ”Este o unealtă pentru tăiat lemne”. Atunci de ce, când îi întrebi pe oameni care este scopul lor, este aşa de dificil să primeşti un răspuns?Cunoaştem utilitatea tuturor obiectelor din jurul nostru, dar nu ştim cărui scop slujeşte viaţa noastră. De ce te afli aici ? Ce scop ai în viaţa ta ? Ce scop ai în familia ta? În comunitatea ta? În afacerea ta? Poate că și tu ți-ai pus aceste întrebări şi nu ai avut un răspuns. Atunci cum am putea să ne determinăm scopul?
Gândiţi-vă puţin. Cine stabileşte scopul oricărui obiect ? Cel care îl foloseşte sau inventatorul ? Bineînţeles că inventatorul stabileşte scopul obiectului: utilizatorul stabileşte cum poate fi pusă invenţia în practică. Tot aşa, Creatorul nostru (inventatorul nostru) a stabilit scopul existenței noastre încă de când eram în burta mamei. Felul în care ne folosim noi viaţa (sau ne folosim timpul) aici pe Pământ ține de chemarea noastră. Câtă valoare punem pe noi înşine şi pe timpul nostru depinde de noi. Se numeşte alegere. Putem alege multe lucruri în viață, dar nu ne putem alege scopul. Nu ne putem alege scopul, putem doar să îl înţelegem. Bine, şi cum ne putem înţelege destinul nostru ? Ce a urmărit Creatorul nostru când ne-a creat cu un corp de o valoare inestimabilă şi cu o minte creativă din a cărei capacitate ne folosim numai o sutime ?
Nu vă temeţi, nu am de gând să vă fac morală religi¬oasă, dar trebuie să înţelegeţi că suntem ființe spirituale care au o experienţă fizică, dacă vreţi să vă puteţi înţelege scopul. Dacă îi veţi întreba pe religioşi vă vor spune: ”Foarte simplu, întreabă-L, pe Dumnezeu; El te-a creat. Roagă-te şi întreabă-L ce scop a avut pentru tine”. Aceştia sunt oameni care rătăcesc şi el prin viaţă urmând dâra luminoasă lăsată de alţii, la serviciu în fiecare dimineaţă și apoi, fără să înţeleagă de ce au fost lăsaţi pe această planetă. Eu cred în rugăciunea zilnică pentru înţelep¬ciune, dar cred câ răspunsul la întrebarea ”Care este rostul meu?” a fost deja dat şi se află în fiecare dint re noi aşteptând să fie descoperit.
Dacă n-ai şti la ce-ţi foloseşte o unealtă din lada cu scule sau un obiect de bucătărie, probabil că l-ai arunca. Necunoaşterea scopului unui obiect face ca obiectul să nu aibă nici o valoare pentru tine. Este ca şi cum nu ar avea nici o valoare în sine. Multe asemenea obiecte valo roase sunt aruncate de proprietari pentru simplul motiv că aceştia nu le cunosc utilitatea. De aceea sunt irosite şi multe vieţi. Oamenii nu își cunosc menirea. Îți cunoşti tu scopul tău? Ştii tu de ce te-a aşezat bunul Dumnezeu pe Pământ ? Dacă nu, sper ca până vei termina de citit aceas¬tă carte să ai o idee cât de cât clară cu privire la rostul tău în Univers.
Oamenii fără scop își fac rareori un plan. De ce să ai un plan pentru ceva fără scop ? Eu îmi făcusem un plan în viață şi l-am urmat cu pasiune. Când am plecat de la fermă credeam că scopul meu este să am un mare succes în afaceri. Planul meu, sau harta pe care o urmam, mă ducea într-acolo. Totuşi, după cum vom vedea în capitolul următor, sunt momente când mergem după o hartă greşită. Harta mea mă conducea spre un incredibil succes în afaceri, dar, în acelaşi timp, spre dezastru în multe alte domenii ale vieţii. Îmi cunoşteam doar în parte adevăratul scop. Era mult mai mult decât a fi un strălucit om de afaceri. Problema era că eu mă îndreptam în direcţia greşită; totuşi, lucrul bun era că mă bucuram de ceea ce făceam!
Fie că destinaţia sau ţinta noastră este bună sau nu, dacă o dorim, o vom atinge. Puterea scopului este cea mai puternică forţă care lucrează în noi. Are puterea să distrugă şi să cucerească, aşa cum am văzut că s-a întâmplat cu unii lideri din trecut. Pentru că am vizitat România de opt ori de la Revoluţie, am văzut în mod direct puterea scopului în mintea unui lider rău, Ceauscscu. Pe de o parte, îi admir realizările extraordinare şi abili¬tatea de a conduce oamenii, dar, pe de altă parte, am fost revoltat de preţul plătit cu vieţi omeneşti. Vizita la un spital orfelinat cu copii bolnavi de SIDA şi experienţa trăirii a doar treizeci de minute în mijlocul nenorocirii și deznă¬dejdii lor sunt suficiente să facă pe oricine conştient că trebuie să se asigure dacă urmează planul corect pentru viaţa sa.
N-am să uit niciodată un băieţel de cinci ani. Mama îl adusese doar cu o zi înainte de vizita noastră la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa, abandonându-1, cum făcuseră atâţia alţi părinţi. Când prietenul meu. Keith Gonyou, care m-a însoţit în acea vizită, 1-a luat în braţe, copilul și-a aruncat braţele de gâtul lui murmurând ceva neinleligibil, în româneşte, nemaivoind să se desprindă.
Am cerut traducătorului să ne explice ce se întâmpla acolo. Ni s-a răspuns: ”Spune că Dumnezeu ne-a trimis ca să-1 ducem acasă”. Cum să-i spui unui copil de cinci ani că nu poate merge acasă ? Nu se putea atunci. Nu se va putea niciodată. Am urmărit ochii lui Keith care s-au umplut de lacrimi, pe când s-a întors spre mine spunân-du-mi: ”Ben, ia-mă de aici, că nu mai suport”. Era jalnic să priveşti durerea provocată de alegerile unui lider rău.
Urmarea unei hărţi greşite poate duce la dezastru. Ne poate distruge sănătatea, familia, şi ne duce la dezastru. Planul meu mă ducea către o fundătură numită EPUIZARE.

Ghemuit în tranșeul rece şi întunecos, cu bombe-explodând peste tot în jur, tânărul soldat ungur işi spunea: ”Trebuie să existe o cale mal bună”. Acel soldat ungur care lupta în Primul Război Mondial era bunicul meu, Julius John Kubassek. Pe când se târa afară din tranşeul în care îşi petrecuse noaptea, si-a dat seama că numai alţi doi soldaţi supraviețuiseră atacului. Amândoi fuseseră acolo, unul în stânga si altul în dreapta sa. Asta a fost ultima picătură: era sătul de război şi de moartea care era peste tot. În mintea lui işi tot spunea: ”Trebuie să existe o cale mai bună”. Hotărât, a înfipt baioneta în pământ şi de atunci a refuzat să mai pună mâna pe arme. A dezertat din armata maghiară, alegând să-şi urmeze propriile lui convingeri în locul ordinelor primite până atunci. În timpul celor şase săptămâni ce au urmat dezertării, săptămâni pe care le-a petrecut ascuns într-o groapă, sub cocina porcilor de la ferma părinţilor lui, bunicul a căzut pe gânduri. Se gândea că un Dumnezeu oare ne-a creat pe toţi în mod sigur nu era de acord Read more » ]]> “Cei care se războiesc cu alţii nu au pace cu ei înșiși. ” Wllliam Hazlitt (1778 – 1830)

Ghemuit în tranșeul rece şi întunecos, cu bombe-explodând peste tot în jur, tânărul soldat ungur işi spunea: ”Trebuie să existe o cale mal bună”. Acel soldat ungur care lupta în Primul Război Mondial era bunicul meu, Julius John Kubassek. Pe când se târa afară din tranşeul în care îşi petrecuse noaptea, si-a dat seama că numai alţi doi soldaţi supraviețuiseră atacului. Amândoi fuseseră acolo, unul în stânga si altul în dreapta sa. Asta a fost ultima picătură: era sătul de război şi de moartea care era peste tot. În mintea lui işi tot spunea: ”Trebuie să existe o cale mai bună”. Hotărât, a înfipt baioneta în pământ şi de atunci a refuzat să mai pună mâna pe arme. A dezertat din armata maghiară, alegând să-şi urmeze propriile lui convingeri în locul ordinelor primite până atunci.
În timpul celor şase săptămâni ce au urmat dezertării, săptămâni pe care le-a petrecut ascuns într-o groapă, sub cocina porcilor de la ferma părinţilor lui, bunicul a căzut pe gânduri. Se gândea că un Dumnezeu oare ne-a creat pe toţi în mod sigur nu era de acord să ne omoram unii pe alţii. A început să citească Noul Testament. Când a studiat cartea Faptele Apostolilor, a văzul că membrii primei biserici trăiau împreună şi aveau toate lucrurile în comun. Nimeni nu pretindea că avea ceva individual. ”Ce concept!” a exclamat el. Dacă am trăi aşa şi astăzi, nu ar mai fi nevoie de nici un război. Aceasta parea cu siguranţă o cale mai bună pentru el. Asta era ! Imediat acesta a devenit visul lui, să găsească un astfel de loc, al păcii și al armoniei, în care toţi trăiau laolaltă şi aveau totul în comun.

Un vis fără un plan este tot atât de inutil
precum un plan fără acţiune

Și-a dat seama că un vis fără un plan este inutil. Tot atât de inutil, şi-a dat el seama, este şi un plan fără acţiune, însă a acţiona înseamnă a alege. A nu acţiona înseamnă tot o alegere; alegerea de a nu face nimic. El putea să aleagă să rămână cu familia lui şi cu lucrurile cunoscute sau putea să aleagă să-şi urmeze visul. Cu toate acestea, deşi a însemnat asumarea unui mare risc, el a ales să-şi urmeze visul. Într-o noapte, lăsându-și familia, prietenii şi ţara, a plecat în căutarea visului său, fugind si ascunzându-se ziua prin păduri.
Când a ajuns la graniţă, bunicul a fost oprit de un grănicer pentru a i se controla actele. Neavând documentele necesare, pur şi simplu l-a întrebat pe grănicer dacă nu are el ceva mai potrivit. Ca prin minune, grănicerul i-a dat propriile lui documente şi l-a lăsat să treacă graniţa în Austria. Este uimitor ce se poate întâmpla când ne cunoaştem scopul, avem un plan şi il urmăm cu insistență. De asemenea, este uimitor ce se întâmplă când ceri ceva.
În căutarea visului său, bunicul a început să frecventeze o biserică baptistă din Viena, unde şi-a expus ideea convieţuirii. Cei din biserică au spus că era o idee bună şi i-au sugerat sa meargă in America, unde era belşug material, să-şi găsească un serviciu şi să vină înapoi în Austria cu suficienţi bani pentru a cumpăra pământul necesar pentru începerea unei astfel de comunităţi. Întotdeauna m-au uimit oamenii care vor să acţioneze după un plan. cu condiţia ca altcineva să-şi asume riscul. Ei ar urma cu uşurinţă visul altcuiva: ar fi cu mult mai sigur. Dar în acelaşi timp se întreabă de ce viaţa lor este lipsită de scop, de pasiune şi de sentimentul împlinirii. Bunicul însă nu avea de gând să-şi lase visul să moară. Și dacă asta însemna să plece intr-o altă ţară, despre care nu ştia nimic decât că era ţara tuturor posibilităţilor, atunci era dispus să o facă. Nu conta că nu putea vorbi limba, că avea prea puţini bani şi nu ştia pe nimeni acolo. Avea, în schimb, încredere în el şi credinţă în Dumnezeu.. Nici nu a avut nevoie de mai mult.

Cu un scop bine definit, cu pasiune şi perseverenţă, putem depăşi orice obstacol de care ne lovim în viaţă

Când a ajuns bunicul acolo, era greu să-ţi găseşti o slujbă în America anilor `30. Săptămâni în şir a umblat de la o fabrică la alta, căutând de lucru, dar nu era dispus să renunţe tocmai acum. când ajunsese atât de departe: cu atât mai mult cu cât îşi cumpărase numai bilet de dus în America. Cum nu avea nici o cale de întoarcere, s-a hotărât să vadă ce poate face în Canada. A trecut Podul Ambasador pe jos şi a solicitat o slujbă la Ford Motor Company, ca vopsitor, slujbă pe cate a şi primit-o. În sfârşit, avea serviciul după care umblase atâta. De multe ori, în viaţă, suntem doar de partea cealaltă a Podului faţă de succes. Renunţăm când pierdem din vedere scopul nostru. Bunicul a fost stăruitor însă, n-a renunţat niciodată la urmărirea visului său – un loc al armoniei si păcii, în care oamenii trăiau şi aveau toate lucrurile în comun. Pentru că nu l-a găsit nicăieri şi l-a creat singur. În 1940, cu un capital de 6 cenţi şi cu un vânzător care s-a oferit să finanţeze 100% proiectul, bunicul a cumpărat o fermă cu 80 de hectare de pământ lângă Kitchener, Ontario, şi acolo a fondat Ferma Comunităţii Fraţilor. Visul lui a devenit realitate!