La gura sobei

Dimineaţa pentru el şi pentru ea

noreply@blogger.com (Venny) — Tue, 24 Nov 2009 12:04:00 +0000

M-am întors la pătrăţelul meu de net ca să mai mâzgâlesc ceva.

Şi cum am un rahat în fund care mă cam jenează, uite am început să-mi imaginez tot felul de prostii. Cum este o dimineaţă pentru ea şi cum este pentru el.

Ea:

Se trezeşte din visul erotic în care s-a iubit în toate poziţiile cu George Clooney, se întinde şi-l priveşte pe el. Încearcă să-l pupe, dar îşi dă seama că lui îi pute gura. Vrea să-l pupe pe frunte, dar el e transpirat. Renunţă la idee şi eliberează un oftat cu gândul la George Clonatul.
Se ridică din pat, îşi încalţă papucii de casă şi se îndreaptă spre baie. Aici se aruncă direct sub picăturile revigorante ce se desprind frenetic din capul de duş. Îşi unge corpul cu tot felul de creme pe bază de plante. Se şterge uşor cu un prosop, timp în care îşi masează corpul. Mai aruncă un oftat din cauza Clonatului. Şterge cabina de duş, oglinda şi strânge firele de păr de pe jos cu o bucată de hârtie igienică.
Părăseşte baia îmbrăcată cu halatul moale şi părul prins cu grijă în turbanul făcut dintr-un prosop. Ajunsă la bucătărie, pregăteşte micul dejun şi face cafeaua. Dansează uşor pe o melodie preferată ce răsună din difuzorul radioului. Când toate sunt gata, se duce şi-l trezeşte pe el, iar parfumul ei se răspândeşte în toată camera.
După ce servesc micul dejun, timp în care ea nu-şi mută privirea de la el, începe să se îmbrace cu mişcări de felină. Pentru această zi a ales o fustă neagră peste genunchi şi puţin mulată, dresuri la culoarea pielii, pantofi negri lăcuiţi şi cu un toc mediu pentru a-i bomba puţin fundul, o bluziţă de culoare roz pal cu decolteu, o pereche de cercei finuţi şi lănţişorul cu medalion în formă de inimioară.
Îi urează o zi bună şi părăseşte domiciliul, dar nu înainte de a arunca o ultimă privire în oglindă.

El:

Este trezit uşor de ea. Mormăie ca un urs ieşit din hibernare pentru că tocmai visa că şi-o trage cu Angelina Jolie. Inspiră adânc parfumul lăsat de ea în cameră. Se ridică din pat şi face 10 flotări până îl lasă plămânii. Înjură ţigările şi îşi promite că într-o zi se va lăsa de fumat. Porneşte spre baie. Se împiedică de papucii de casă. Iar înjură. Ajuns la baie începe să se pişe cu zgomot ca un bou şi trage o beşină. Zâmbeşte satisfăcut, vorba aia, pişarea fără beşină e ca nunta fără lăutari.
Se aruncă sub duş. Aici fredonează o melodie cu o voce de trabant ambalat. Mai trage o pişare pe pereţii cabinei de duş, timp în care încearcă să-şi scrie numele cu pipilicul. Se scarpină la coaie, după care îşi miroase unghiile. Iese de sub duş, se şterge rapid cu un prosop pe care-l abandonează pe jos. Iese din baie în pula goală, îşi trage o pereche de chiloţi pe el şi se încalţă cu papuci de casă pe care i-a înjurat.
Ajuns în bucătărie, porneşte televizorul şi dă volumul mai tare pentru a asculta ştirile sportive, fără a băga de seamă că ea asculta o melodie preferată. Haleşte ca un barbar, lingându-şi degetele din când în când. Nu-şi dezlipeşte privirea de la televizor.
Ajuns în cameră scotoceşte pe sub pat după şosetele folosite cu o zi înainte. Le miroase. Sunt OK, mai pot fi purtate încă o zi. Se îmbracă cu o pereche de blugi, fără să observe că sunt boţiţi şi cu un pulover albastru. Se încalţă cu adidaşii ce miros mai rău decât un sconcs şi se întoarce în bucătărie pentru a fuma o ţigară şi pentru a termina cafeaua rămasă în ceaşcă.
Când ea îi urează o zi bună, îi răspunde printr-o aplecare de cap. Parcă e un cal cu apă în urechi.
După ce savurează ţigara iese pe uşă fără să-şi dea seama că este zburlit.

Nu trebuie să ne mai mire numărul mare de divorţuri!!!

Be you not "true"

noreply@blogger.com (Venny) — Wed, 21 Oct 2009 14:23:00 +0000

Salutare naţiune!

Stau şi mă întreb cât de proşti pot unii să fie. Mă refer la "copiatoarele Xerox" de la noi din societate, care imită pixel cu pixel tot ce văd la vecinii noştri de peste graniţă, fără să treacă prin filtrul gândirii. Tâmpim poporul cu televizorul, netul etc. Este vorba de noua generaţie, aşa numiţii Emo Kids. Acele costume ambulante de Holloween, sperietorile de ciori cu privire de schizofrenici. Nu am să-i înţeleg niciodată, dar nici nu mă mai chinui să-i înţeleg.
Problema este că ai noştri copii cresc în această societate în care Emo se înmulţesc mai repede decât bacteriile. Nu cred că există nici o diferenţă între cele două.
Un Emo adevărat este un copil care a trăit o dramă sau o suită de drame şi care l-au marcat. Deci este un om cu probleme la mansardă. Paramecii ăştia de la noi nu sunt decât nişte imitaţii ieftine. Spun că ascultă emocore, dar de fapt ascultă Tokyo Hotel sau Bordel, nu mai ştiu cum se numea trupa, care nu este decât un jegos de pop-rock. Se îmbracă în cel mai ciudat mod posibil. Un şiret roz şi unul verde, cravată la t-shirt şi alte combinaţii de nu te poţi căca şi au nişte freze de rahat. Parcă sunt linşi de o vacă care are gingivită şi de asta le-a rămas acea urmă roşie pe cap. Ei spun cu sunt "TRUE". Ce căcatul meu e "true" ăsta? Sunteţi TRUcaţi sau TURbaţi? Măi beşinoşilor, aveţi familii care vă iubesc, care fac tot posibilul să vă ofere tot ce vă doriţi şi voi îi faceţi de râs. Dacă aveaţi familii sărace şi pe care le-ar fi durut în cur de voi, nu aveaţi bani să vă vopsiţi, să vă băgaţi piercing-uri peste tot, chiar şi acolo unde lumina Soarelui nu ajunge niciodată, adică în cur.
Trebuie să recunosc că din partea feminină a acestor emo, sunt câteva fete chiar drăguţe, au un aer de "easy", dar mai mult de o pulă peste ochii ăia machiaţi nu le-aş da.

Căcat peste pupăză (pupăza e mama Emo Kizdoşilor ăstia). Cât de tâmpiţi sunt şi cei care lucrează la Yahoo. Uite ce au declarat aceste "minţi scărpinate cu peria de sârmă...pardon..luminate" pentru cei de la Times.ro :

"

Yahoo lanseaza emoticoanele pentru Emo

Setul complet nou de emoticoane de Yahoo Messenger, destinat exclusiv comunitatii emo, face deja furouri in Romania.

Bazate pe principiile de viata, dar mai ales de moarte ale emokizilor, noile emoticoane au design sumbru si trist, dominat de atitudini anxioase, suicidare.

Inspirat de liderul comunitatii emo din Romania, doamna Emotida Plangeanu-Retezat-Venescu, setul de emoticoane a fost definitivat de designerii Yahoo.

E absolut interzis minorilor

Utilizatorii de Messenger incearca sa transmita cele mai variate emotii, cu ajutorul micilor fete galbene care exprima fiecare cate ceva, in general pozitiv. Dar, pentru ca emokizii se straduiesc sa-si transmita unii altora cele mai negre ganduri cu putinta, noul set de emoticoane contine scene dure, violente, psihotice, fiind interzise din aceste motive tuturor minorilor.

Se remarca emo-ul care isi trage un glont in cap, emoticonul spanzurat, sau cel inecat cu propriile lacrimi, acestea fiind ipostazele cele mai vesele ale setului."

Ăstia nu sunt sănătoşi. Cred că s-a întors lumea cu curul în piercing.

Noi să fim sănătoşi şi poate inventăm virusul anti-emo.

Smart or stupid?

noreply@blogger.com (Venny) — Tue, 20 Oct 2009 09:59:00 +0000

După o zi dificilă la scârbici, iată-mă ajuns la căminul meu. Nu vedeam în faţa ochilor decât canapeaua pe care urma să-mi plantez curu'. Dar cum viaţa are o ironie aparte, acest lucru nu s-a întâmplat pentru că am fost apelat pe molecular de scumpa mea Vennynoasă. Mă ruga să mă duc până la ea la scârbici să-i instalez unei colege o sau un (habar nu am) Smart Table. Cât de greu poate să fie? Pentru un împiedicat ca mine, destul de greu.
Nici nu am intrat bine în birou şi găsesc pe masă un morman de CD-uri şi ceva cabluri. Tabla mă aştepta liniştită într-un colţ cu Vennynoasa alături.

- Ce sunt cu astea?
- Asta e tabla, astea sunt CD-urile pe care le-a găsit şi ceva cabluri.
- Bun, şi eu ce trebuie să fac?
- Să o instalezi.
- Păi văd că este montată pe un suport.
- Ţi-am spus că trebuie instalată, nu montată.
- Păi şi instalatorul ne-a montat apometrele, deci care e diferenţa între a monta şi a instala?
- Măi, tu eşti cu capul?
- Păi de ce se numeşte instalator şi nu montator.
- Lasă-l naibii de instalator şi instalează Tabla.
- Şi ce face arătarea asta?
- Nu ştiu.
- ...

Mă aşez cuminte în faţa calculatorului şi mă uit la CD-uri ca melcul la curcubeu. Găsesc soft-ul pentru tabla minunată, , îl instalez şi o cuplez la computator printr-un cablu USB. Toate-s bune şi frumoase, dar eu tot ca celebrul melc priveam. În afară de faptul că s-a aprins un led, nu obţineam nici un rezultat. Pornesc soft-ul, iau curajos un marker optic sau ce era chestia aia care semăna cu pu la la la şi încep să trasez nişte linii aleatorii cu graţia unui pictor renascentist. Rezultatul a fost o pictură abstractă pe ecranul PiSi-ului.
- La ce anume se foloseşte balaurul ăsta?
- Pentru prezentări, lecţii etc.
- Aha... /dignose Mai ai şi alte informaţii?
- /blush
Deschid repede Internet explorer-ul să văd ce face ciudata tablă. Ei sula şi căciula, de unde net dacă nu-i. Abandonez ideea şi mă pregăteam să plec.
- Te-a rugat să vezi de ce nu-i funcţionează imprimanta.
- Pentru că nu e pornită.
O pornesc şi încerc să imprim o pagină de test. Nimic. Imprimanta stătea calmă şi mă privea nedumerită ca şi cum m-ar fi întrebat:
- Daaa...cu ce vă pot ajuta?
Când verific dacă nu a ieşit cablul USB...Surprize surprize cu Andreea Marin, nu exista acest cablu. Iau cablul de la Smartui-m-aş pe ea tablă şi îl conectez la imprimantă. Totul funcţiona cum trebuie.
Ajuns acasă, googăluiesc să văd ce face această SMART Table. Face multe, dar îi mai trebuie şi un video proiector.

/bye

O nouă zi, o nouă ceaşcă de cafea ... sau nu

noreply@blogger.com (Venny) — Thu, 01 Oct 2009 09:14:00 +0000

THIS is coffee...?

Ce zi minunată...pentru unii dintre voi, din păcate, nu şi pentru mine. Orice zi frumoasă începe prin deschiderea geamurilor, inspirat adânc aerul poluat de noxele de la maşinile grăbiţilor (De ce atâta grabă? Vă ridică firma statuie?) şi nelipsita cafea, scumpa cafea, licoarea maronie cu influenţe de negru şi miros ce îţi extaziază senzorii olfactivi.
În bârlogul lui Venny este o regulă de aur. Cine se trezeşte de dimineaţă, nu ajunge departe până nu face cafeaua. În această dimineaţă, această onoare i-a aparţinut Vennynoasei.
Deschid ochii şi inspir adânc. Nările îmi sunt invadate de duhoarea, pardon, mirosul de cafea. Un zâmbet larg îşi face loc pe chipul buhăit de somn. După ce mă încalţ cu papuceii de casă, mă îndrept spre bucătărie cu paşi lenţi de moş senil şi părul ciufulit de tumbele nocturne.
În sfârşit văd paradisul. Pe masă mă aştepta liniştită o cană mare din care se ridicau aburi diafani. Mă aşez lin pe scaun şi sorb adânc din licoarea magică. În secunda următoare, din gâtlejul uscat, izbucneşte un gheizer. Vennynoasa, cu privirea mirată şi vocea blajină, mă întreabă:

- Ce s-a întâmplat? Ce nu-ţi place?
- Ce nu-mi place? CE NU-MI PLACEEE? Ce e asta?
- Cafea cu lapte.
- Pardon? E lapte cu iz de cafea. Unde e ibricul?
- Nu mai este cafea făcută.
- De ce?
- Păi am făcut mai puţină, pentru că eu nu beau foarte multă. Ai uitat că doctoriţa mi-a spus că am voie să beau foarte puţină cafea, preferabil să nu beau. Îi face rău lui Bebiţă. Ai uitat că sunt însărcinată? Am pus puţină cafea în cană şi am turnat lapte peste ea.
- NU am uitat că eşti însărcinată, nu am uitat că NU mai am voie să fumez în casă, iar această "combinaţie" nu este cafea... este...este...altceva. De ce nu ţi-ai pus puţină cafea şi restul lapte, iar restul de cafea să mi-o pui MIE într-o ceaşcă?
-Pentru că de când suntem împreună am servit cafeaua de dimineaţă în aceeaşi ceaşcă, cană sau orice alt recipient. Sau ai uitat?
- NU am uitat, dar...
- NICI UN DAR. NU AI VOIE SĂ MĂ ENERVEZI!!! Îl agiţi pe Bebiţă. Bei ce beau şi eu!

Mi-am înghiţit cuvintele îngrămădite pe limbă şi am închis ochii. Îmi imaginam că beau o ceaşcă mare de cafea. MARE MARE MAREEEE...

Am băut o pişoarcă la serviciu, aşa că am o zi destul de nasoală.

LIBER - ARBITRU Adevăr sau consolare?

noreply@blogger.com (Venny) — Thu, 24 Sep 2009 09:33:00 +0000

Salutare naţiune,

M-am întors la micul meu pătrăţel de net după o lungă absenţă, timp în care s-au întâmplat foarte multe evenimente în viaţa mea. În tot acest timp m-am tot izbit de întrebările:

Chiar există liber - arbitru? Iar dacă există, putem să-l folosim?

Mulţi dintre noi folosesc zilnic expresii de genul:
- Aşa am vrut eu..
- A fost decizia mea..
Ce te determină să iei o decizie. De ce alegi alb şi nu negru? De ce lucrurile pozitive sunt asemănate cu lumina sau albul şi cele negative cu întunericul sau negrul? Mie personal îmi place întunericul, sunt mult mai calm şi analizez mai bine anumite probleme, atunci când sunt înconjurat de întuneric. Asta înseamnă că sunt o persoană negativă?
Când trebuie să-ţi cumperi o maşină de ce alegi o anumită culoare? De ce alegi o maşină neagră sau argintie şi nu una roz. Răspunsul unora dintre voi va fi: " Aia neagră impune respect, aia argintie pare mai elegantă, dar aia roz e de piţipoance sau gay". De ce un bărbat căruia îi place culoarea roz nu poate să-şi cumpere haine sau o maşină de această culoare? Pentru că voi, societatea, îl constrângeţi prin ideile voastre preconcepute.
"- Frate, te-ai ţicnit? De ce dracu' te îmbraci în roz? Eşti gay?
- De ce dracu' ţi-ai cumpărat o maşină roz? Ţi-a făcut-o cineva cadou? Eu unul, nici pentru toţi banii din lume nu aş conduce o astfel de maşină!"
Unde e acel liber - arbitru? Omul, de ruşine sau de gura voastră, nu-şi mai cumpără acea maşină. Dar visează la ea în fiecare noapte.
Când îţi dai demisia de la un job şi te întreabă cineva: " De ce ai demisionat?" Tu, mândru sau mândră (după caz), îi răspunzi: " Aşa am vrut." Oare a fost decizia ta sau încă din prima zi de muncă şeful ţi-a îndrumat paşii spre această decizie? Poate după ce ai plecat din firmă, el şi-a angajat amanta. Dar cine l-a pus să-şi aleagă acea amantă din oceanul de piţipoance? De ce acea piţipoancă se foloseşte de acel bou pentru a obţine o poziţie într-o firmă şi nu încearcă să obţină acelaşi lucru pe propriile forţe? Oare echipa va avea un randament mai bun cu piţipoanca în locul tău? În realitate ne învârtim într-un cerc vicios, numit societate. Problema principală este că nu ştim dacă ne folosim de liberul - arbitru sau doar suntem nişte păpuşi manevrate de forţe nevăzute. Unii dintre noi se duc la "ghicitoare" pentru a afla viitorul, alţii cred cu tărie că sunt capabili să-şi făurească propriul destin. Unii se roagă la Dumnezeu, alţii se înclină în faţa banilor.
Patriarhul României ne îndeamnă la calm şi dragoste faţă de semeni, Becali ne vorbeşte de bani, oi, Steaua şi alte gărgăriţe din creierul lui, iar peste ei vine Băsescu care ne spune:
"- Să trăiţi bine!"
Era să uit de ea, zâna de la Cotroceni, acea fiinţă admirată de bărbaţii din politică mai mult decât era zeiţa Atena în Grecia antică. Este vorba de acea blondă venită dintr-o zonă cu nume dubios (Pleşcoi) ce ne vorbeşte de "România The Land of Choise". Chiar aşa să fie sau e doar pentru unii. Cu toţii sau tonţii, nu mai ştiu exact, ne dorim să avem mulţi bani, astfel încât să poţi avea tot ce îţi doreşti. Atunci de ce există bogaţi şi săraci? Cu toţii ne dorim sănătate, dar spitalele colcăie de oameni bolnavi, şi lista de întrebări continuă.
Unde este liberul- arbitru, iar dacă există, până în ce punct putem apela la el? Suntem păpuşi sau oameni liberi?

Concluzia la care am ajuns este că ne trăim viaţa la limita dintre realitate şi confuzie, visăm cu ochii deschişi la ce este dincolo de orizont şi ne îmbătăm zilnic cu dulcea consolare.

Mai "umani" decât oamenii II

noreply@blogger.com (Venny) — Thu, 14 May 2009 09:52:00 +0000

Bună ziua naţiune!
Am observat că sunteţi încântaţi de pozele cu animăluţe, aşa că m-am gândit să vă mai dau o porţie.
Să începem...

Din colecţia "Expresivii" /hmm

Din Colecţia "Prietenie" /hihi

Ţi-am spus eu că e cel mai bine să călătorim cu Rudolph

Ce dor mi-a fost de tine...

Cei mai buni prieteni

Din colecţia "Somnoroşii" /floor

Vagabondul

Cum se doarme la locul de muncă

Bebeluşi somnoroşi

Din Colecţia "Precious Moments" /please

Hipnotizatul

Obraznicul
Mâncăciosul

Golanii din curtea şcolii

Specialistul IT

Plângăciosul

Balerinul

Orfanii

Poză pentru buletin

Puturosul

Punker certat de părinţi

Dezorientatul

Iar la final am să vă prezint ceva deosebit. Îl cheamă Alexis şi este adorabil

Mai "umani" decât oamenii

noreply@blogger.com (Venny) — Tue, 12 May 2009 08:47:00 +0000

Şi pentru că am scris despre stăpâni tâmpiţi, acum a venit rândul acelor animăluţe care sunt mai expresive şi mai umane decât oamenii.

Din colecţia "Expresivii" /please

Sunt timid

Ninja school

Frumoasa copilărie

First contact

Eu sunt mic, Tu fă-mă mare...

Din colecţia "prietenie" /hmm

Prietenul la nevoie se cunoaşte

Şi prietenii se mai ceartă...

Gaşca din copilărie

Din colecţia "Tupeu" /shock

Curiozităţile tinereţii

Şi ce dacă sunt mic..nu mi-e frică de nimic

Din colecţia "Love is in the air" /blush

Şi totuşi iubirea

Ce nu facem noi din dragoste?

Iar la final...Colecţia "Cel mai bun prieten al omului" /hihi

Poţi să-mi zici tot ce ai pe suflet

Mai vreau...mai vreauuu

Nu pot să te las să pleci la serviciu cu maşina murdară

Doamne, pentru mine un os, pentru el sănătate...

Sper că v-au plăcut. Deci se poate şi învers. /bye

Din colecţia "Stăpânul meu este un tâmpit"

noreply@blogger.com (Venny) — Tue, 12 May 2009 07:13:00 +0000

"Distracţie" în natură

Mecanicul şi intelectualul

Sportivul şi balerina

Un week-end clasic

"Chemarea naturii" Când te cheamă..te duci..

Noua generaţie

Partea întunecată a sufletului

Misiune imposibilă şi Milka la pachet cu Windows (un nou produs pe piaţă)

Şi cum mă plimbam pe net, uite că în faţa ochişorilor mei de Vennynos, încep să se plimbe diferite poze cu şi despre animăluţe.
În primă fază m-au amuzat, dar în scurt timp am realizat cât de tâmpiţi sunt anumiţi "stăpâni". Ce vină au acele animale şi nici măcar nu pot riposta? Până la urmă s-a dovedit că anumite persoane sunt mai "animale" decât animalele, iar anumite animale sunt mai "umane" decât oamenii.

Acum vă las să revedeţi pozele şi să vă hiliziţi. /bye

E greu să fii "broască"?

noreply@blogger.com (Venny) — Fri, 08 May 2009 08:28:00 +0000

Iată-mă întors la pătrăţelul meu de net. Azi am să scriu despre oamenii broască. Sunt sigur că citind aceste rânduri vă întrebaţi ce sunt aceşti oameni broască. Îi întâlniţi în fiecare zi. Poate aveţi colegi de serviciu, prieteni, cunoscuţi care fac parte din această categorie. Sunt sigur că v-aţi enervat măcar o dată din cauza unor astfel de persoane. V-am stârnit curiozitatea? Vreţi să ştiţi cine sunt? Ei bine, "brotacii" trăiesc printre noi şi la fel ca broaştele, prind tot ce zboară prin faţa lor, fără să gândească ce este. Sunt acele persoane care merg pe principiul "Tot ce zboară, e pasăre şi se mănâncă", sau în cazul masculilor " Tot ce-i gaură şi are păr în jur, e piz... şi se fu...găreşte" Sunt acele creaturi care belesc ochii la tot ce se discută, cred tot ce se spune, orice propoziţie sau frază care zboară prin faţa lor o prind şi o "digeră". După care se încordează şi se beşesc pe gură, adică orăcăie. Sunt acele persoane credule, bârfitoare, panicoase şi lista e lungă. Aruncaţi un zvon nasol în firmă şi brotacii vor fi primii care-l vor "digera" fără să-l treacă prin filtrul gândirii. Stau şi mă întreb dacă au capacitatea de a gândi sau gândesc alţii pentru ei. Ei ţopăie dintr-un grup în altul, ies în faţă şi "orăcăie" tot ce au auzit pentru a-şi semnala prezenţa. Şi pentru că nu prea înţeleg ce au auzit sau nu s-au întrebat dacă este adevărat, atunci le "înfloresc". Sunt acele persoane care dacă nu au ce "digera", atunci "orăcăie" vrute şi nevrute. La fel ca broaştele, dacă nu au ce mânca, atunci orăcăie sau dacă te aşezi liniştit pe marginea lacului, hop şi broscuţa scoate capul din apă pentru a vedea ce faci. Aşa şi ei, cum te retragi împreună cu un coleg pentru a savura câte o ţigară în linişte, hop şi brotacul scoate capul. Poate mai prinde şi el ceva din zbor. Iar dacă tu şi colegul păstraţi liniştea, atunci brotacul începe să orăcăie (a se vedea mai sus...se beşeşte pe gură). Când te enervează o broască, arunci cu pietre după ea pentru a o speria, dar după câteva zeci de secunde iar scoate capul din lac. Aşa e şi cu brotacii, dacă îi ignori sau le spui politicos că nu te interesează orăcăitul lor, pleacă, dar după un minut revin pentru a vedea ce se mai întâmplă. De multe ori brotacii îţi crează o stare de repulsie la fel ca o broască. Eviţi să te bagi în aceeaşi baltă cu ei sau măcar să-i atingi (a se înţelege o strângere de mână colegială). Acum îi vezi, iar în următoarea secundă dispar, dar întotdeauna sunt prezenţi acolo unde se discută ceva. De multe ori apar din cele mai neaşteptate locuri încât te determină să să-i întrebi: "Dar tu de unde mama naibii ai apărut?"
Cred că v-aţi dat seama că am avut o întâlnire cu un astfel de personaj şi m-a enervat la culme. Problema este că se înmulţesc la fel de repede ca şi broaştele. /bye

P.S. Nu-mi plac broaştele! /shock

Ce greu e să nu faci nimic..

noreply@blogger.com (Venny) — Tue, 05 May 2009 09:06:00 +0000

Cam aşa mă simt acum. Stau la birou şi nu am chef de nimic. /dignose Vreau să fac ceva, dar parcă am un bolovan legat de picior. Am senzaţia că mă mişc ca în Matrix. Privesc în jur şi observ că şi ai mei colegi au aceeaşi stare. Să fie astenia de primăvară? Care primăvară? Se anunţă ploi cu cisterna. Mda, acum îmi dau seama că îmi este dor să mă întorc în mijlocul naturii. Mi-e dor de vechea gaşcă. Împreună colindam dealurile şi pădurile, mâncam cartofi făcuţi pe jăratec şi eram fugăriţi de ţărani pentru că fur-împrumutam de prin grădinile sau livezile lor. Îmi aduc aminte că odată am rămas "bucătar şef" la cartofi. Îi învârteam cu un cuţit şi mai gustam din când în când pentru a vedea dacă sunt copţi. La un moment dat am pornit să-i caut pe "cercetaşi", adică cei care plecaseră la furluat cireşe, prune, mere şi ce mai găseau prin gospodăriile oamenilor. Într-o tufă era un cuplu tânăr ce se fu... aaa ... ţineau de mânuţă. /blush Eu cum beleam ochii după rătăciţi nu i-am văzut. Cred că erau setaţi pe modul silent. La un moment dat aud urlete de disperare /omg , moment în care am văzut două persoane de sex diferit cum alergau în curu' gol şi cu o pătură în mână. Din spatele meu se auzeau hohote de râs /wahaha . Eu nu am înţeles ce s-a întâmplat până nu am ajuns la râu. Atunci am realizat că aveam chipul plin de funingine şi cuţitul în mână (cuţitul cu care întorceam cartofii), mai bine spus un mic iatagan. /XD Săracii oameni, bine că nu au rămas îmbârligaţi. Dar la ce s-au gândit când m-au văzut?

Gata cu povestitul. Mă întorc la făcut nimic. /bye

Parteneriatul cu Emoticoanele MARI a fost semnat

noreply@blogger.com (Venny) — Mon, 04 May 2009 07:19:00 +0000

/wahaha

Am ajuns la concluzia că deşi par puerile, emoticoanele transmit cel mai bine starea scriitorului virtual. Este adevărat că putem exprima anumite stări sau emoţii prin cuvinte, dar tot la fel de adevărat este şi faptul că eu sunt un pic cam leneş. Şi decât să-mi scotocesc creierii după expresii verbale, mai bine "invoc" un Emoticon să se maimuţărească pe ecran. Aşa că am semnat un contract de parteneriat cu Emoticonul şef şi iată că o mică comunitate de emoticoane s-a alăturat blogului meu. Sunt prietenoase, simpatice şi foarte simplu de "invocat".

/ wa ha ha		/ hi hi
/ o m g		/ n o
/ dig nose		/ s w e a t
/ s h o c k		/ f l o o r
/ h m m		/ X D
/ b l u r		/ b l u s h
/ no big deal		/ p l e a s e
/ b y e

Am adăugat spaţii pentru a vă putea prezenta "formula magică" prin care îi invocaţi. Trebuie să scoateţi spaţiile.
Aaaa...am uitat...la comentarii nu vor să apară. /no

Sper să vă placă!

Back to "Civilisation"

noreply@blogger.com (Venny) — Thu, 30 Apr 2009 07:04:00 +0000

Tot în cadrul campaniei împotriva NESIMŢIRII, numită " Să-i moară ... vecinului la intrare" am să vă prezint următoarea postare, dedicată babuinilor din trafic.

După o perioadă de absenţă, iată-mă întors la pătrăţelul meu de net. În perioada în care am lipsit, m-am retras puţin din "civilizaţie" şi mi-am mutat curul pe meleaguri unde viaţa este mai simplă, adică prin nordul Moldovei, la o pensiune ce ne este dragă, mie şi Vennynoasei şi am făcut un tur al mănăstirilor. Ne-am relaxat, ne-am încărcat bateriile şi ne-am întors în mijlocul "civilizaţiei", mai mult de atât, ieri am avut o şedinţă la Iaşi şi în drum spre acest minunat oraş am dat nas în nas cu....babuinii, "regii" şoselelor. Dar să le luăm pe rând.
Taximetriştii, "prietenii" mei, sunt cei mai enervanţi în trafic şi nu numai. De câte ori nu aţi fost enervaţi în trafic de aceşti babuini, care conduc după un alt cod rutier, unul inventat de ei? În acest cod rutier este specificat că atunci când schimbi direcţia de parcurs sau treci de pe o bandă de parcurs pe alta, NU trebuie să semnalizezi, iar această acţiune se faci printr-un viraj rapid. NU este necesar să vă uitaţi în oglinzile retrovizoare, doar maşina e pe firmă. Tot aici este stipulat că trebuie să vă faceţi simţită prezenţa în trafic prin clacsonat insistent si blitz-uri din faruri. Dacă se grabeşte clientul, atunci puteţi trece pe roşu şi puteţi parca în orice loc doriţi, chiar dacă este prezent indicatorul STAŢIONARE INTERZISĂ sau este staţie de autobuz. Este permisă blocarea altor autovehicole în momentul parcării sau când trebuie să viraţi la stânga peste linia continuă sau dublucontinuă. Viteza MINIMĂ din localităţi este de 60 KM/h, viteza superioară fiind nelimitată. NU sunteţi obligaţi să acordaţi prioritate în trafic şi este INTERZIS să acordaţi prioritate de dreapta. În cazul în care apar probleme în trafic, NU contactaţi Poliţia rutieră sub nici o formă. Trebuie să vă contactaţi colegii prin staţie, să vă agitaţi cât puteţi de mult şi să încercaţi să intimidaţi "adversarul" din accident.
Cam acesta este codul lor rutier. Mai mult de atât, sunt nesimţiţi şi ca persoane. Acum câteva zile în urmă, trebuia să mă deplasez la scârbici în cea mai mare viteză, aşa că am apelat la serviciile unui babuin. Babuinul avea păr alb pe cap şi fuma ţigări Carpaţi. Vă imaginaţi în ce hal puţea în maşină. Din păcate nu mai era alt taxi, iar eu mă grăbeam, aşa că îmi plantez curu' în "cocină" şi dă-i bice. Babuinul, respecta codul rutier prezentat mai sus şi trăgea cu poftă din noua ţigară Carpaţi pe care şi-o aprinsese. Mă sufocam, îmi lăcrimau ochii, iar ăsta nici nu se sinchisea. Când am coborât din maşină puţeam a boşcău şi nu aveam timp să stau la aer pentru că trebuia să intru într-o şedinţă.
Cum vă spuneam la începutul acestei postări, ieri m-am deplasat la Iaşi pentru o şedinţă cu "şefii şefilor". La volan era şefa mea de departament. Drumul avea două benzi de parcurs. La un moment dat, vedem ceva pe banda noastră. Acel ceva avea faruri. Am belit ochii cât cepele /omg . Nu înţelegeam ce se întâmplă. Noi aveam viteza de 120 km/h. Era exact ca în acel joc prostesc " Who's the chicken". Babuinul începe să dea blitz-uri, moment în care şefa mea, care mai vorbea şi la telefon, începe să frâneze brusc. Nu am făcut accident, dar maşinile s-au apropiat la lai puţin de 10 cm una faţă de cealaltă. Nesimţitul încerca să intre în parcarea unei pensiuni şi s-a gândit că dacă mergea pe sensul lui şi ar fi oprit pentru a vira la stânga, ar fi încurcat traficul. Aşa că a preferat să meargă pe contrasens, că doar era cu număr de Italia.

Aşa că strig cât pot de tare: "SĂ ÎŢI MOARĂ... LA INTRARE"

Să luăm lumină, să bem o bere şi să mâncăm un mic

noreply@blogger.com (Venny) — Wed, 22 Apr 2009 09:56:00 +0000

Tot în cadrul campaniei împotriva NESIMŢIRII numită "Să îi moară...vecinului la intrare" vine şi această postare.

Sfânta sărbătoare a Paştelui, moment în care toată adunarea creştinească sărbătoreşte Învierea Domnului la 3 zile după ce a fost crucificat pentru ca păcatele noastre să fie iertate. Este momentul unei puternice revelaţii, moment în care Sfântul Duh coboară asupra noastră şi ne aduce Lumina sfântă a lui Dumnezeu. Toată lumea merge să ia Lumină. Aceste lumânări se păstrează pentru momentele negre din viaţa unui credincios. Se aprind atunci când cineva este bolnav, când este un cutremur sau furtună puternică.
Aşa că, alături de a mea soţie, am pornit spre biserică. Priveam oamenii şi realizam că totul este mai calm, oamenii aveau privirea unor călugări în pelerinaj la Mormântul Sfânt. Se anunţa o seară călduţă de primăvară şi un puternic sentiment de evlavie.
Am ajuns la biserică şi surpriză, erau puţini oameni. Atunci am realizat că fiecare familie era la mormintele celor dragi. Ne-am găsit un loc în spaţiu şi aşteptam să înceapă slujba. Lumea se întorcea de la morminte şi uşor uşor se făcea aglomeraţie. Atunci şi-au făcut apariţia, ei, tinerii - viitorul ţării, cu crestele de cocoş fluturând în vânt, cu mersul legănat, cu izbitul în oameni, cu datul din coate pentru libertate, cu gălăgia specifică. Vorbeau despre World of Warcraft, despre iPod-uri, despre cluburi, despre băutură şi ce femei vor babardi în acea seară. Unele grupuri aveau în componenţă şi nelipsitele pitzipoance, cu părul blond şi tapat, cu gecuţele scurte şi pline de paiete, cu tocurile înalte, cu multitudinea de culori în vestimentaţie şi cu machiajul inconfundabil, mai colorat decât coada unui păun. Auzeam în jurul meu numai: "- Fată, hai mai încolo....Ce faci fata, vrei să cad peste un mormânt? Stai fată, nu te împinge că cad sau dau peste un boşorog şi poate i se scoală..." şi alte tâmpenii de acest gen. Masculilor le luceau ochii când le admirau funduleţele zglobii şi pun pariu că se gândeau doar la un singur lucru, dar sigur nu era la Sărbătoarea Învierii. Pentru tinerii din ziua de azi, a merge la Înviere înseamnă un loc de întâlnit pentru a avea de unde pleca prin cluburi.
Începe frumos slujba, eu încercam să ascult ce spuneau preoţii când apar bananierii, maimuţele, gorilele cu lanţuri de aur la gât. E vorba de ţigani. Ăştia vin în clanuri. Se împingeau şi mai tare decât tinerii, fără să le pese că erau şi bătrâni care abia se sprijineau în bastoane sau cârje. Aproape că au dărâmat vreo trei băbuţe, iar eu, încercând să-mi protejez soţia, am fost aproape catapultat peste ea. Cărau baxuri cu doze de bere, grătare şi ce naiba mai aveau pe acolo. Râdeau ca proştii şi urlau unii după alţii. Auzeam comentarii de genul: "Până ajung la mormânt la bulibasă fac rost şi de două, trei portofele..ha ha ha.... Stai fă, du-te în *beep*, ce te împingi aşa?..".
Bun, în sfârşit a trecut stolul de ciori şi mă pregăteam sufleteşte pentru momentul mult aşteptat când din depărtare încep să se audă cântece ţigăneşti, chiuieli şi alte strigăte de bucurie. În următoarele 5 minute a apărut, purtat de vânt, şi mirosul de mici. Babuinii cântau şi dansau la mormântul unui bulibaşă.
OK, asta este tradiţia lor şi nu am nimic împotrivă, pentru că fiecare naţie are un bagaj de tradiţii, dar asta nu înseamnă că trebuie să-i deranjeze pe ceilalţi. Sincer, în loc să mă rog mi-am făcut numai nervi. Oricum, la anul am să mă duc să sărbătoresc Învierea Domnului la ţară, poate dau de oameni mai civilizaţi, că la oraş nu se mai poate.

Aşa că strig cât pot de tare: SĂ ÎŢI MOARĂ....LA INTRARE!!!

Googlenauţii sau exploratorii secolului XXI

noreply@blogger.com (Venny) — Tue, 21 Apr 2009 08:45:00 +0000

Stăteam în faţa monitorului şi-mi serveam cafeaua. Mă plictiseam de moarte, aşa că m-am gândit să-mi arunc un ochi pe statisticile de la blog. Nu o fac prea des, aşa că am avut nişte surprize haioase. Cum ajung oamenii pe micul meu blog folosind noua tehnică de explorare: GOOGLE
Am să împărtăşesc cu voi câteva ciudăţenii:

filme xxx cu poponari - :-o eşti unul dintre ei şi vrei să înveţi ceva nou?

filme veci xxx - poate filme xxx din beci? :-o

vreau sa-mi bag gaze pe soba - cred că am descoperit un terorist sinucigaş :D

ce fac mai tarziu emo - se adună pe întuneric şi plâng în grup...cred :p

ce iti trebuie sa-ti deschizi o taraba - o taraba şi ceva marfă...ehe, pe timp de criză oamenii se gândesc la afaceri.

pasarici online - păsăricile zboară sau stau la un colt de stradă. Nu cred că sunt online.

dracu cu carne negre - hââ, ce e aia? :-o

sunt la birou si privesc peste geam oamenii - Ai grija să nu cazi. Nu mai bine îi priveşti prin geam?

jocuri cu mozoleli - ha ha ha, măi, tu vrei să te "mozoleşti" virtual? :D

pasarica de colorat - bănuiesc că te-ai plictisit de ea şi vrei să-i schimbi culoarea?

poponari xxx - Ia uite-l şi pe Naomi ăsta..băi nene, iar tu? :-o Mai lasă-mă cu gaşca ta...

cele mai frumoase pasarici - nu le ştiu pe toate, aşa că nu pot să-ţi răspund.

galceava stelelor - :-o Tu eşti un astrolog din Chişinău?

sunete besini pentru telefon - hai dă-o dracu... vrei să te trezeşti dimineaţa în sunet de beşini sau când eşti într-o şedinţă să se "cace" telefonul tău? :D

panda besina - se mai beşesc şi ei ;)

alba ca zapada buze rosii ca fragii - ăăă...tu ai fantezii erotice cu Albă ca Zăpada? :-o

despre pasarea numita cuc - vrei şi tu să-ţi depui ouăle în cuibul altei păsărici sau ce?

au votat 200000 des morti - ce să facă şi ei....se plictiseau şi s-au dus la vot

cele mai toxice besini - :-o Tu sigur cauţi cea mai originală metodă de sinucidere...

privesc cum creste iarba - Asta vă pune să faceţi la Sanatoriu?

Mda, ciudate sunt căile gugălelii.

Românul e frate cu sconcsul

noreply@blogger.com (Venny) — Thu, 16 Apr 2009 08:58:00 +0000

Din campania "Să-i moară... vecinului la intrare" vine si acest post, pentru că tot de NESIMŢIREA unor concetăţeni de-ai noştri este vorba.

Zilele trecute, eram în birou şi îmi aruncam privirea pe bloguri, când, hop, se deschide uşa. Nu am auzit nici o bătaie la uşă, nici clasicul "Bună ziua!", ca să nu mai spun de "Mă scuzaţi că vă deranjez!". Ridic privirea din monitor şi observ un personaj dubios. De ce spun asta? Pentru că era îmbrăcat cu o giacă de piele întoarsă, de culoare maro deschis (eu nu cunosc decât 256 de culori, la fel ca setările iniţiale de la Windows, aşa că să nu îmi spuneţi de muştar, cireaşă putredă, apricot etc. că nu ştiu ce sunt alea), deci maro deschis, dar cu pete negre pe ea. Pete similare avea şi pe faţă. Purta o pereche de blue jeans-i tociţi cu cărămida, la propriu, pentru că aveau nişte urme cărămiţii şi încălţat cu bocanci prăfuiţi, încât nu mi-am dat seama care era culoarea lor iniţială. Iar în jurul unghiilor era negru de jeg. În concluzie era un Nea Jiggy. Nu aveam să ştiu că era şi sconcs.
Respectivul se opreşte în tocul uşii, fără să se sinchisească că ne ţine în curent. Îl privesc lung şi îmi spun în sinea mea: Ăsta e certat cu apa şi săpunul. (E = eu, S = sconcsul, C = colegii de birou)
S: - Unde mă pot adresa pentru o problemă?
E: - Bună ziua şi dumneavoastră!
Nici o reacţie din partea lui.
C: - Vis a vis de biroul nostru este Biroul de Relaţii cu Clienţii!
S: - Păi am fost acolo şi nu e nimeni.
E: - Aşa, şi...?
Asta îmi aruncă o privire tâmpă.
E: - De ce nu aşteptaţi pe sală până se întoarce colega de la Relaţii cu Clienţii?
Ăsta începe să ne povestească că o echipă din firma noastră nu ştiu ce a făcut..bla bla.
E: - Doamna de la biroul alăturat o să vă explice ce şi cum.
S: - Unde este directorul? Vreau să vorbesc cu directorul!
În nici un caz nu ai şanse să ajungi la director în halul în care eşti, ca să nu mai vorbim că directorii noştri sunt germani şi nu ştiu decât două limbi: germana şi engleza. Aproape că îmi doresc să fiu acolo să văd cum te înţelegi cu unul din directori.
C: - Directorii sunt în altă localitate, dar mai încercaţi totuşi la Relaţii cu Clienţii.
Ăsta a trântit uşa şi a plecat bombănind ceva. Atunci am realizat că era sconcs. Mi s-a făcut greaţă instantaneu. Era un miros de ulei rânced cu alte chestii pe care nu am avut răbdare să le identific. Am început să alergăm cu toţii spre uşa de legătură cu Back Office-ul, mai puţin o colegă, care este foarte răcită şi nu mai simte nici un miros, ce se uita mirată la noi şi nu înţelegea ce se întâmplă.
Măi Jiggy, dacă nu-ţi place să te speli, de ce nu stai tu acasă? De ce vrei să ne omori?

Aşa că am să strig cât pot de tare: SĂ ÎŢI MOARĂ...LA INTRARE!!!

Campania "Să-i moară... vecinului la intrare"

noreply@blogger.com (Venny) — Tue, 14 Apr 2009 12:49:00 +0000

Inspirat de un post de pe blogul Adei şi de comentariile de acolo, m-am hotărât să pornesc campania "Să-i moară...vecinului la intrare". Este o campanie împotriva nesimţirii, iar imaginea de mai sus reprezintă mascota campaniei. Sloganul campaniei este: "Dacă tot nu-ţi pasă, nu mai bine faci la tine în casă?". Pe această cale rog toţi micii scriitori online care au asistat, de buna voie şi siliţi de împrejurări, la diferite situaţii în care NESIMŢIREA este actorul principal, să publice pe bloguri şi să critice în cel mai dur mod posibil aceste lucruri. Nu trebuie trecute cu vederea pentru că se înmulţesc mai repede decât paramecii dintr-o baltă în plină vară.

Pentru cei care vor să susţină campania, dacă au bunăvoinţă, pot să afişeze pe blogul lor şi Web Banner-ul campaniei cu simpatica noastră mascotă. E foarte simplu, doar adăugaţi următorul cod şi înlocuiţi în el semnu * cu semnul < şi semnul $ cu semnul >

*a href="http://lagurasobei.blogspot.com/2009/04/
campania-sa-i-moara-vecinului-la.html"$
*img border="0"
src="http://img258.imageshack.us/
img258/1617/campaniemascota.th.jpg/"$*/a$

Astea fiind spuse, am să încep această campanie cu un mic post despre gunoaiele urbane şi nu mă refer la ghene, ci la oamenii şi gunoaiele lor lăsate intenţionat în urmă din pură nesimţire.
Vedem în fiecare zi, la fiecare colţ de stradă, pe spaţiile verzi sau când mergem în natură numai deseuri menajere. Majoritatea sunt ambalaje din plastic, material ce se autodezintegrează în 600 de ani. Aceşti parameci cu minte de moluscă, că nu pot să le spun oameni, distrug natura puţin câte puţin. Poluează pânzele freatice, distrug vegetaţia, omoară animalele. Am citit recent că un număr tot mai mare dintr-o specie de broaşte ţestoase gigantice, declarată monument al naturii, au fost găsite moarte din cauza nesimţirii umane. Aceste Ţestoase se hrănesc cu meduze şi nu pot să facă distincţia dintre o meduză şi o pungă de plastic, aşa că s-au axfisiat după ce au înghiţit pungile aruncate de oameni. Ca să vă daţi seama cât de gravă e situaţia am să vă prezint următoarea imagine.
Dar până la ţestoase, eu mor de ciudă când mă duc "la grătar" şi văd peste tot numai bidoane, hârtii, pungi de plastic, conserve, prezervative, absorbante şi alte "semne" ale "civilizaţiei".
Dar cel mai mult şi mai mult urăsc acele persoane care îşi aruncă pe geam sacul menajer, plin de diferite mizerii. Măi porcilor, e atât de greu să-ţi duci gunoiul la ghenă?

Aşa că strig cât pot de tare: SĂ ÎŢI MOARĂ....LA INTRARE!!!

Drama Bă...să...(fie)...rabie, pardon Basarabiei

noreply@blogger.com (Venny) — Tue, 14 Apr 2009 08:17:00 +0000

Cum îmi aruncam privirea pe ştirile online, citesc în Jurnalul Naţional (sursa imaginilor de mai sus) despre starea generală din Basarabia. Bolşevicii ăia nenorociţi, care după numărarea voturilor din 5 Aprilie nu mai au nici o funcţie, ţin cu dinţii de putere. Adică Voronin nu mai este preşedintele Republicii Moldova, dar se pare că a ridicat o cortină de fier peste populaţie. O parte a protestatarilor din 7 Aprilie au fost arestaţi şi bătuţi bine în comisariatele de poliţie. Jurnaliştii sunt arestaţi şi ţinuţi fără să li se dea explicaţii, doar pentru a asculta strigătele de durere ale celor bătuţi. Sunt eliberaţi ulterior şi povestesc tot ce au auzit. În felul acesta, în sufletul populaţiei, se instaurează strarea de frică şi este alimentată de echipajele de poliţie care patrulează nonstop cu girofarele pornite. Acestea sunt metode comuniste de manipulare a maselor.
Vă voi prezenta o lista de persoane ce au fost ţinute în condiţii mizere în beciurile comisariatelor şi bătuţi cu bestialitate.
" ● Sergiu Creţu, student, 23 de ani - fractură de humerus;
● anonim, 23 de ani, a fost bătut de poliţişti cu şi fără uniformă - fractură de humerus, comoţie cerebrală, contuzii;
● anonim, 19 ani - tortură, comoţie cerebrală, contuzia ţesuturilor moi, a fost insultat, umilit şi bătut în comisariatul de poliţie;
● Popa Andrei, 18 ani - comoţie cerebrală, contuzie facială, a fost bătut în comisariatul de poliţie, nu a primit hrană şi apă 24 de ore;
● Roscot Denis, 20 de ani - comoţie cerebrală, fractura oaselor nazale, contuzie facială, a fost bătut în comisariatul de poliţie, i s-a impus să semneze declaraţii false, a stat încătuşat de pat în spital timp de o noapte."
Nu este normal aşa ceva. Unde sunt Comisiile Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului? Trăim în secolul XXI şi în unele ţări încă se întâmplă aşa ceva. Din păcate, în acest caz, este vorba de fraţii noştri de peste Prut. Acest teritoriu a făcut cândva parte din ţara noastră, iar strămoşii noştri, Ştefan cel Mare şi a lui oaste, dar nu numai, au vărsat sânge de român pentru a apăra acest teritoriu. Mulţi dintre români îi consideră pe basarabeni ca fiind o naţie de ruşi. Cineva mă întreba zilele trecute: Câţi dintre ei mai sunt români? Mulţi nici nu cunosc limba română. De ce să-i unim cu România? Pentru că au stat prea mulţi ani sub bocancul rusesc şi se ştie cât de dur poate fi acest regim şi pentru că strămoşii lor au fost români, indiferent dacă vrem sau nu să acceptăm acest lucru.

Sper ca România să facă presiuni mai mari la U.E. şi poate nu-i abandonăm în ghearele comuniste. Să nu uităm că în faţa lui Dumnezeu suntem egali, indiferent de culoarea pielii sau limba vorbită. Nu trebuie să fim indiferenţi când acei tineri suferă, chiar dacă nu cunosc limba română. Sunt oameni ca şi noi, dar sunt trataţi ca şi criminalii în serie.

Viaţa în versuri

noreply@blogger.com (Venny) — Fri, 10 Apr 2009 06:51:00 +0000

Când eram copil de o schioapă
Mă jucam cu puţa-n apă
Acum că sunt om mare
Mă uit la ştirile naţionale.

Şi ce am aflat?
Naţionala s-a-nfundat
Piţi este un ratat
Mafia s-a dezvoltat
De corupţie nu am scăpat

Şoferii s-au îmbătat
În accidente s-au implicat
Sau la volan au dansat
Gigi este arestat
Nimic nu s-a schimbat
Trăim intr-o lume de căcat. :(

Muncim cu drag şi spor
Pentru a nostru viitor
Viitor negru şi urât
Şi conduşi de oameni cu rât.

Basarabia s-a revoltat
Voronin s-a-nfuriat
Pe ambasador l-a expulzat
Şi România a acuzat.

România e perversă
Şi cu gâtul în lesă
Lesă ţinută de UE
Să le dăm la mUiE. :x

(MUIE= Marea Uniune de Integrare Europeana)
:D

P.S. Poezia e compusă de mine cu excepţia primelor două versuri, care sunt din folclorul naţional. :D

Paralela 1989 - 2009

noreply@blogger.com (Venny) — Tue, 07 Apr 2009 16:05:00 +0000

Ajuns acasă de la scârbici, deschid televizorul şi mă pregateam să păpăcesc ceva. Moment în care am rămas cu gura căscată. Republica Moldova s-a revoltat. Se vorbeşte de revoluţie, se vorbeşte de lovitura de stat, se fac asemănări cu revoluia din '89, dar un lucru este sigur, acelor oameni le-a ajuns cuţitul la coaste. Din informaţiile de la televizor, se pare că alegerile au fost fraudate. 200000 de "morţi" au votat cu actuala guvernare. Se pare că au luat modelul din România, unde pe listele de alegători existau şi persoane decedate.
Studenţii din Iaşi şi Bucureşti şi sunt sigur că până deseară, din toată ţara, solidarizează cu fraţii noştri de peste Prut. Domnul Voronin vorbeşte despre huliganism, despre lovitură de stat şi că în nici un caz nu este revoluţie, dar primul lucru pe care l-au făcut autorităţile din Moldova a fost să întrerupă semnalul televiziunilor şi posturilor de radio, să blocheze toate autobuzele cu oameni ce încercau să intre in Chişinău, dar şi să blocheze accesul dinspre România spre Republica Moldova a studenţilor moldoveni, ce doreau să se întoarcă acasa. Mie îmi miroase a revoluţie.
Ce mă întristează este faptul că s-a ajuns la violenţă şi că sunt oameni răniţi, posibil şi morţi. Singurul mod în care este transmisă această revoluţie este de către televiziunile online.
Dacă autorităţile de la Chişinău sunt nevinovate, de ce au recurs la aceste "interdicţii" asupra mass-mediei. De ce ameninţă că vor apela la armată. E clar că ceva este putred.

Îmi doresc să nu mai fie persoane rănite sau mai rău, dar istoria ne învaţă că fără vărsare de sânge nu se poate schimba ceva.

Deşteaptă-te române...până nu ajungi în lanţuri

noreply@blogger.com (Venny) — Tue, 07 Apr 2009 09:45:00 +0000

Nu am să scriu prea multe rânduri pentru că sunt deja scârbit de tot ce se întâmplă în România, dar cel mai mult de justiţia acestei ţări.
NU simpatizez personajul Becali. Din punctul meu de vedere e un semianalfabet, un grandoman, narcisist şi fariseu (persoanele credincioase ştiu la ce mă refer), poate e mafiot, dar ce a păţit e foarte grav. Nu a fost arestat în dosarul cu schimbul de terenuri cu M.A.N.-ul, sau în cazul "valiza" şi este reţinut pentru 29 de zile, fiindcă a încercat să-şi recupereze maşina furată, fără să apeleze la Poliţia Română. Ce fac aceştia? Câte maşini de lux au fost recuperate de ei? În general "bogătanii" şi-au recuperat "căruţele" plătind o răscumpărare. Se pare că Poliţia Română acţionează la cererea unor oameni politici sau eliberează permise de conducere unor analfabeţi în schimbul unor sume de bani. Acest caz a arătat populaţiei cât de coruptă e poliţia şi câtă încredere poţi avea în ei.
Cel mai grav este că şi justiţia, care se presupune a fi oarbă, adică judecă fapte nu persoane, nu mai este atât de oarbă, ci a devenit o "curvă" care îi face toate plăcerile celui care plăteşte mai mult.
Judecătoarea pe nume Nicoleta Cristuş, a decis arestarea Războinicului Luminii deoarece:

"...inculpatul fiind o persoană publică, recunoscută în unele medii ca un formator de opinie, multe din conduitele acestuia fiind exemplu de urmat pentru alţi cetăţeni - cum ar fi apropierea sa de Biserică, aspect pus în evidenţă în multe ocazii în sens pozitiv -, se arată în motivarea deciziei Judecătoriei sectorului 1 (Js1), prin care Gigi Becali şi alte patru persoane au fost arestate. [...]
Instanţa apreciază că nu este de conceput într-o societatea democratică cu reguli de conduită şi convieţuire clară, chiar dacă s-ar proba în mod cert că victimele - Tinel Nicolae, Constantin Stan şi Ştefan Mărgean - sunt autorii furtului autoturismului lui Gigi Becali, să se recurgă la "proceduri judiciare paralele" care nu au nicio legătură cu ordinea şi statul de drept, ci intră în sfera ilicitului penal.
Instanţa - care şi-a motivat sâmbătă decizia de arestare de vineri a lui Becali - consemnează faptul că cele trei victime sunt apropiaţi ai lui Alexandru Ilie , cunoscut în lumea interlopă drept Sandu Geamănu." sursa MEDIAFAX ( www.mediafax.ro )

Bravo doamna judecătoare, infractorii, care fac parte dintr-un cunoscut clan interlop, şi care i-au furat maşina omului sunt liberi, ba mai mult, sunt parte vătămată în acest caz, iar dumneavoastră emiteţi un mandat de arestare + un ordin de reţinere pentru 29 de zile pe motivele enumerate mai sus.

WAKE UP ROMÂNIA !!! Chiar nu vedeţi ce se întâmplă? De când şi până unde a devenit un judecător şi sociolog şi psiholog. Doamna judecătoare, datoria dumneavoastră era să spuneţi:
În baza probelor aduse de procurorul Xulescu şi în baza legii nr. .. alineatul ... constat că fapta săvârşită se încadrează ca faptă penala la..... ca urmare consider reţinerea de urgenţă a lui ...... Atât, nu să vă daţi cu părerea despre viaţa lui Becali, despre religie. Formator de opinie :o ??? Formatori de opinie sunt şi reporterii, jurnaliştii, moderatorii sau realizatorii de emisiuni TV cât şi bloger-ii.

Cred că ne îndreptăm cu paşi rapizi spre un stat poliţienesc, unde ni se vor îngrădi multe drepturi şi unde ne va tremura curu' la fiecare cuvânt spus sau scris.

P.S. Bleahh, iar am scris multe rânduri.

1 Aprilie - Ziua Proştilor

noreply@blogger.com (Venny) — Wed, 01 Apr 2009 08:58:00 +0000

1 Aprilie e ziua în care trebuie să beleşti ochii :o de două ori, să nu crezi tot ce ţi se spune, chiar dacă cel din faţa ta pare serios. E ziua în care fraierii cu un IQ redus (se) râd pe seama altora. Aşa că am încercat pe cât posibil să trec cu bine de această zi. Dar poţi scăpa de fraieri?
În drum spre scârbici îmi făceam tot felul de planuri cum să evit astfel de glume, timp în care am vrut să-mi aprind o ţigară. Atunci am observat că a mea brichetă a rămas fără gaz. OK. Încep să bântui de la un chioşc de ziare la altul cu gândul de a-mi cumpăra un "scăpărici" nou. Primeam acelaşi răspuns: "- Nu am brichete. Nu ne mai trimit." Apar primele semne de întrebare. - Ce dracu, e o campanie naţională împotriva fumatului? Să-mi bag bricheta în Mihaela Rădulescu. A văzut că nu a avut succes cu acea campanie în care era cu ţâţele dezvelite şi chiloţei roşii şi s-a apucat să cumpere toate brichetele din ţară?
În apropierea firmei la care lucrez e o benzinărie. Întru şi le spun un politicos:
- Bună dimineaţa!
O blondă spălăcită, cu buze de maimuţă, îmi aruncă o privire sictirită.
- Mda...aveţi brichete de vânzare?
- Da, 3,5 lei.
- Cam scump pentru o brichetă.
- E de firmă.
Să mori tu. Ce firmă? Gucci, Armani,...?
- Dar avem şi la 5 lei dacă doriţi.
- Nu mulţumesc. Una la 3,5 e foarte bună.
Îmi dă bricheta, eu îi arunc 4 lei în scârbă şi plec, mârâind printre dinţi vis a vis de sictirul ei.
Am ajuns la birou, mi-am făcut o cafea şi împreună cu colegii ne-am dus la "fumoar". Cafeaua fără ţigară nu are nici un farmec. Când am încercat să-mi aprind ţigara...nimic...scânteie făcea, gaz scuipa, dar flacără ciu-ciu. Încerc a doua oară..nimic. Încep să o sucesc pe toate părţile, poate are un sistem de siguranţă împotriva copiilor de care eu nu ştiu. Nimic, nu avea chef să se aprindă. Am folosit bricheta unei colege, dar m-am enervat de ţeapa pe care am luat-o şi am şi plătit pentru ea. Foarte nostim, stai să mă gâdil în talpă ca să râd. Atunci am înţeles de ce mă privea tipa mai ciudat după ce mi-a dat bricheta (o privire de diavoliţă, cu sprincenele arcuite cam aşa"^" ) şi mustăcea.
Dacă aveţi ceva idei de farse vă rog să le împărtăşiţi.

Trăim în mocirlă

noreply@blogger.com (Venny) — Tue, 31 Mar 2009 07:50:00 +0000

Azi e o zi mohorâtă, cu o umiditate atmosferică ridicată, în concluzie, o zi de căcat. Şi ca tot omul, îmi iau inima în dinţi, îmi bag capul între umeri, ridic gulerul la haină şi pornesc spre scârbici.
La noi în cartier, de două săptămâni, muncitorii de la o anumita firmă, nici nu i-am reţinut numele, tot sparg betonul şi sapă şanţuri. Prima dată am crezut că ne pregătim de război, şi s-au apucat de săpat tranşee, dar în realitate, înlocuiesc nişte ţevi. Până astăzi nu m-a deranjat acest lucru, ba mi se părea un lucru bun pentru oraş, dar după o noapte în care a plouat şi când am ieşit din bloc şi am început să patinez pe acea mâzgă, acea diaree de noroi, am început să văd lucrurile dintr-un alt unghi. După ce am parcurs 3 metri, am realizat că am ghetele murdare şi îngreunate de noroi. E o "adevărată plăcere". Încercam să păşesc cât mai atent, pentru a nu-mi pierde echilibrul sau, mai rău, să aterizez cu totul în mocirlă. Mă simţeam ca un acrobat pe sârmă, doar că el are o plasă de protecţie sub el, eu aveam o mare de noroi. Aruncând câteva înjurături printre dinţi, încercam să ies din acestă zonă, când îi văd. Erau o gască de muncitori de la acea firmă, băgaţi până la brâu în şanţurile pline de masa vâscoasă, murdari până la urechi, înfriguraţi şi la fel ca mine, înjurau printre dinţi. La câţiva metri de ei, pe o zonă cu asfalt uscat, să nu-şi murdăreacă pantofii de 150 de RON, stătea inginerul sau ce dracu era ăla, anunţându-şi superiorii prin telefon, că "lucrarea" va fi gata la timp. În acel moment, în minte mi-a apărut o imagine cu sclavii ce munceau pe plantaţiile de bumbac şi cu supraveghetorii cu bice în mâini. Ce vină au acei oameni că dobitocii de la firmă îi obligă să lucreze în astfel de condiţii. Tot ce vor ei e să-şi achite creditele şi să asigure un trai decent familiilor. Sunt oameni normali, nu sunt puşcăriaşi. Ăia sunt scoşi la muncă numai vara, când e soare şi frumos. Nu cred că mai există o altă ţară în Europa, în care muncitorii să lucreze în astfel de condiţii. Noroiul pe care-l scoteau din şanţuri se scurgea la loc. Se chinuiau precum Sisif, cât despre băgat ţevi în acele şanţuri nici su se putea pune problema. Sau mai ştii? Important e să se termine lucrarea la timp, bună, rea, nu contează. Tot ce contează este să-şi primească firma banii ca să poată patronul să-şi expună burta la soare pe plaje exotice.
Va mai curge multă apă pe Dâmboviţa până să ajungem la nivelul ţărilor occidentale.

I hate Mondays.. I love Fridays

noreply@blogger.com (Venny) — Mon, 30 Mar 2009 10:24:00 +0000

A trecut week-end-ul aşa de repede încât am avut senzaţia că a trecut Intercity-ul pe lângă mine. Iar nu am apucat să profit la maxim de el. Nu ştiu cum se face că atunci când este o vreme superbă, apar şi problemele de scârbici. Iar când plouă cu găleata în week-end, atunci nu se întâmplă nimic. Cred că e tot o lege a tâmpitului de Murphy.
Din păcate, bun, rău, a trecut. S-a dus pe apa Sâmbetei şi a venit ziua de Luni. Urăsc această zi. Lunea şi cafeaua este mai amară. Când mă gândesc că a început o nouă săptămână şi am de făcut o gaşcă de raportări, îmi vine să-mi dau palme. Se ştie din bătrâni că Lunea nici iarba nu creşte. Păi dacă iarba nu creşte, eu de ce să muncesc? Încetu' cu încetuî ne transformăm în mici roboţei, în furnicuţe ce muncesc cât e ziua de lungă, iar seara ne retragem în sânul familiei sau ieşim cu prietenii în oraş, asta ca să uităm de problemele cotidiene. Stau şi mă întreb dacă e o formă de eliberare a stresului sau o încercare de rupere a monotoniei. Visăm în fiecare zi la concediu, la un somn lung de 3 zile, la plimbări pe plaje exotice sau la schiat prin Austria.
Acum îmi doresc să ajung acasă, să fac un duş fierbinte, să-mi plantez curul pe canapea şi să mă uit la un film până adorm.
De mâine va fi altceva, am să intru în acel ritm săptămânal până vineri. Ce frumoasă e ziua de vineri, când ştiu că am scăpat de scârbici şi privesc cu încredere spre noul week-end. Până atunci trebuie să trec de această zi.
Gata cu pauza...înapoi la raportări. :(

Rugăminte

noreply@blogger.com (Venny) — Fri, 27 Mar 2009 18:42:00 +0000

Trebuie să recunosc că nu sunt un calculatorist înrăit, nici un programator de elită, nici măcar un amărât de internaut, dar ştiu atât, că atunci când prietenii te roagă ceva, te dai cu fundul de pământ, dar nu-i dezamăgeşti.
Cum ADA şi sburlici m-au rugat să trec cu blogul pe wordpress, datorită modului destul de încâlcit de a lăsa comentarii la post-uri, mai aveam puţin şi chiar o făceam. Îmi exportasem template-ul din blogger şi mai mai să fac pasul cel mare, când m-a lovit o idee ca un fulger, ca atunci când îţi loveşti cotul de un obiect şi simţi acele furnici cum mărşăluiesc prin mână ta, ca şi cum ai fi conectat la 20000 de KV. De ce să duc muntele la Mahomed, când pot să-l aduc pe Mahomed la munte? Trebuia să existe un mod prin care să pot converti tipul de comentarii din blogger să arate ca cel de pe wordpress. Aşa că mă apuc de googăluit.
După mai multe încercări eşuate, prinsul urechilor de câteva ori, cu câteva tentative de a distruge blogul, chiar atunci când mă pregăteam să-i dau comandă de colivă şi lumânări, l-am văzut. Era ca o picătură de apă în deşert, ca o adiere de vânt răcoros într-o zi toridă de vară, era clar ca un izvor de munte, era..tutorialul ce avea să schimbe faţa "sobiţei" pentru totdeauna. Şi uite aşa m-am pus pe treabă.
Acum că am terminat, sper să meargă şi ai mei prieteni să nu se mai plângă.

P.S. Am scris acest post pentru a vedea dacă funcţionează noul sistem de comment-uri :D

Ce fac vampiruţele când se plictisesc? Joacă leapşa

noreply@blogger.com (Venny) — Fri, 27 Mar 2009 11:38:00 +0000

Dacă e soare afară iar ele suferă de insomie, atunci se retrag frumos în întunericul unui blog şi joacă leapşa. Uite aşa am devenit şi eu o victimă cu două înţepături pe gât. Buna mea prietenă ADA, o vampiriţă frumoasă şi cu prestigiu, şi-a înfipt colţişorii în al meu gât firav. Bine că nu i s-a alăturat şi Marmoţica, o vampiriţă roşcăţică şi frumuşică, că beleam......ochii :o ... La ce vă gândiţi? Leapşa ei se numeşte "Marmotele joaca leapsa". Acum, ca proaspăt membru al homini nocturnal trebuie să scriu cea mai veche amintire despre:

CAR - primul vehicol cu patru roţi a fost căruţa bunicului, tractată de 2 vaci plictisite. Ori nu înţelegeau ele ce le spuneam (dii, hoo prrr, hăisa, ceală), ori acest limbaj este folosit numai pentru cai. Aaaa...CAR era în engleză?...Păi am Dacia Sandero, poreclit Săndel. Am avut Dacia Solenza, poreclită şi ea Solniţuca.
Trip within the borders - cred ca aveam 3 ani, staţiunea Mamaia, mă jucam cu puţa în apă :$ ,eram ars (de soare, da? :x ), iar pe burtă eram alb. Stăteam cu nasul în nisip toată ziua, nu ştiam eu de "look" şi alte chestii.
Trip abroad - hmm..Germania, ţin minte că am vizitat la muzee cât nu vizitasem în toată viaţa mea desfăşurată până atunci. Îmi aduc aminte ceva legat de mumii sau....cred că era vecina de la etajul III.
Memory - stau cam prost la acest capitol. Să vedem...hmmm...tot de pe la 3 ani, m-am căţărat pe un scaun şi am descuiat uşa după care am pornit în life, îmbrăcat numai cu pijamalele din dotare. Săraca maică-mea era să facă atac de cord când a venit acasă şi a găsit uşa deschisă şi copchilul...ciu-ciu. :#
Pet - Canari (no name), sticleţi (no name also) şi Betty, o mâţă birmaneză, care în momentele de maximă excitaţie (în călduri) ţine nişte recitaluri solo de îţi vine să-ţi tai venele cu o lamă ruginită ca un emo. Mai mult de atât, la concertele ei se adună toţi motanii din cartier sub balconul nostru şi fredonează în cor, refrenul melodiei.
Crush - o vecină din scară cu bunică-mea. O chema Oana şi era o blondă superbă cu ochi albaştri ca cerul, pielea albă ca zăpada şi buzele roşii ca fragii. A fost singura blondă de care m-am îndrăgostit. Nu-mi plac blondele.
Discovery - cred că aveam 5 ani când am descoperit că furnicile sunt acre la gust, dacă îi dai un şut în fund unui om pe stradă îţi iei o palmă peste ochi şi odată cu palma începi să vezi constelaţii ca la planetariu. -Uite mami, Casiopea, Andromeda şi Carul mare...
Job - Cosaş (dar nu gâza aia enervantă), coseam la ţară. La muncă cu ziua cum se spune.
Idol - Michael Jackson, încercam să mă strâmb ca el prin casă şi mi-am luxat o gleznă. :(
Creation - hmm...mă chinuia talentul de mic. Construiam tot felul de dispozitive ce explodau. Erau pe bază de carbit şi aveau tot felul de efecte secundare (te împroşcau cu tuş, te căcai pe tine de frică). Îmi aduc aminte că un astfel de dispozitiv, umplut in prealabil cu cuie, l-am aruncat într-un beci de bloc prin aerisire (gaura aia pe unde ies mâţele din beci) şi i-am spart omului toate borcanele cu murături.

Acum că am terminat, dau leapşa mai departe lui scurlici aka Teiucul. Spor la scris bătrâne!