Le Farouche

Đorđe Balašević - Ne volim januar

noreply@blogger.com (Ovidiu Creanga) — Tue, 01 Nov 2011 14:17:00 +0000

Nu-mi place Ianuarie... nici albii diavoli ai iernii...
în fiece ninsoare văd aceleaşi urme,
urme de picior mic, numărul 30 şi ceva,
îndepărtându-se încet.

Eu nu mai trec pe strada Dositej
și n-am idee de cineva mă întrebă unde e.
Cei 206 paşi până la ea niciodată
nu i-am numărat.

Niciodată nu te-am protejat,
nu te-am mângăiat, nu am avut grijă de tine.
Am păşit peste dragostea ta
numărând totul.

Niciodată nu te-am cruţat
şi nu ştiam cum să mă opreasc, să rămân.
Ce se va alege din mine,
micul meu înger?

Nu mă uit la filmele începuturilor anilor '70,
sunt prea multe lacrimi şi despărțiri triste.
Cine mai face asemenea filme, cu atât de mulţi oameni ciudați
plângând atât de uşor?!

Niciodată nu te-am protejat,
nu te-am mângăiat, nu am avut grijă de tine.
Am păşit peste dragostea ta
numărând totul.

Niciodată nu te-am cruţat
şi nu ştiam cum să mă opreasc, să rămân.
Ce se va alege din mine,
micul meu înger?

Miruniciul again

noreply@blogger.com (Ovidiu Creanga) — Mon, 19 Sep 2011 14:34:00 +0000

Flowers

noreply@blogger.com (Ovidiu Creanga) — Mon, 19 Sep 2011 14:12:00 +0000

Это всё

noreply@blogger.com (Ovidiu Creanga) — Fri, 16 Sep 2011 03:46:00 +0000

Это всё, что остaнется после меня,
Asta-i tot ce las in urma mea,
Это всё, что возьму я с собой.
Asta-i tot ce iau cu mine.

Побледневшие листьях окнa
Зapастaют пpозpaчной водой,
У воды нет ни смеpти, ни днa,
Я пpощaюсь с тобой.

Гоpсть теплa после долгой зимы
Донесем в пять минут до утpa,
Доживем, нaше моpе вины
Поглощaет вpемя дыpa.

Это всё, что остaнется после меня,
Это всё, что возьму я с собой.

С нaми пaмять сидит у столa,
А в pуке её плaмя свечи,
Ты тaкой хоpошей былa,
Посмотpи нa меня, не молчи.

Kpики чaйки нa белой стене,
Окольцовaнной чеpной луной,
Hapисуй что-нибудь нa окне
И шепни нa пpощaнье pекой...

Это всё, что остaнется после меня,
Это всё, что возьму я с собой.

Это всё, что остaнется после меня,
Это всё, что возьму я с собой.

Две мечты, дa печaли стaкaн
Мы, воскpеснув, допили до днa
Я не знaю зaчем тебе дaн,
Пpaвит мною доpогa лунa...

И не плaчь, если можешь, пpости,
Жизнь не сaхap, a смеpть нaм не чaй...
Мне свою доpогу нести,
До свидaния, дpуг, и пpощaй!

Это всё, что остaнется после меня,
Это всё, что возьму я с собой.

Это всё, что остaнется после меня,
Это всё, что возьму я с собой.

Resemblance over the years

noreply@blogger.com (Ovidiu Creanga) — Fri, 25 Feb 2011 04:20:00 +0000

I think I said already that I'm passionate about the life of "flying aces" the greatest fighter pilots, especially of those in the World War II.

One of them is Hauptmann Hans-Joachim Marseille (in the left picture). Was a famous fighter pilot from Germany in the World War II (also a handsome man with a bohemian life) who scored "official" 158 victories against the British Commonwealth's Desert Air Force over North Africa.
But Marseille is not necessarily the subject of this post as is the amazing resemblance with a contemporary actor... Joaquin Phoenix (in the right picture).

I wonder if Joaquin would suit the role of "flying ace" Joachim in this German movie, made half a century ago, from which is the following scene.

Πρίαπος, Priapus

noreply@blogger.com (Ovidiu Creanga) — Wed, 23 Feb 2011 14:27:00 +0000

Percidere, puer, moneo; futuere, puella;
                                  barbatum furem tertia poena manet.
Femina si furtum faciet mihi virve puerve,
                                  haec cunnum, caput hic praebeat, ille nates.
Per medios ibit pueros mediasque puellas mentula,
                                  barbatis non nisi summa petet.

Каким ты был (The Way You...)

noreply@blogger.com (Ovidiu Creanga) — Tue, 15 Feb 2011 05:34:00 +0000

Original song was composed by Isak Dunaevsky and is from the Russian color movie "The cosaks from Kuban" (1949), (a Stalin favorit movie about love story in Cuban and a good life in the kolhozs after the war) and was perfomed by Marina Ladinina.

This version was perfomed first time by Sofia Rotaru (София Ротару) for a television New Year show "The most important old songs" (Старые песни о главном) in 2005, the hiperlink is for the 2007 show, for a great song performed also by Sofia Rotaru.

Каким ты был

Каким ты был, таким остался,
Орёл степной, казак лихой!...
Зачем, зачем ты снова повстречался,
Зачем нарушил мой покой?

Зачем опять в своих утратах
Меня ты хочешь обвинить?
В одном, в одном я только виновата:
Что нету сил тебя забыть.

The Way You Once Were

The way you once were, so you stayed,
Steppe eagle, dashing cossack!...
Why, oh why have you again found me,
Why have you upset my peaceful life?

Why have you again begun
To blame me in your loses?
Of only one, just one thing am I guilty:
Of being unable to forget you.

Свою судьбу с твоей судьбою
Пускай связать я не могла,
Но я жила, жила одним тобою,
Я всю войну тебя ждала.

Ждала, когда наступят сроки,
Когда вернёшься ты домой...
И горьки, горьки мне твои упрёки,
Горячий мой, упрямый мой!

Твоя печаль, твоя обида,
Твои тревоги ни к чему:
Смотри, смотри, душа моя открыта,
Тебе открыта одному.

Но ты взглянуть не догадался,
Умчался вдаль, казак лихой...
Каким ты был, таким ты и остался,
Но ты и дорог мне такой.

I could not allow
My fate to connect with yours,
But I lived, lived for you only.
Through the war I waited only for you.

I waited for the time to come,
When you would return home to me...
With your bitter, bitter reproaches
My hot-blooded, obstinate one!

Your grief is your shame,
Your worries are all for not:
Look, look, my soul is bared open,
Open only to you.

But you didn't think to look,
You galloped off, dashing cossack...
The way you once were, so you stayed,
But you’re dear to me even so.

...it takes time

noreply@blogger.com (Ovidiu Creanga) — Thu, 10 Feb 2011 12:31:00 +0000

By Aleksei Germanski

Cum trebuie traita viata

noreply@blogger.com (Ovidiu Creanga) — Tue, 08 Feb 2011 15:35:00 +0000

Tare a'nceput a'mi place vorba asta:

Жить надо так, чтобы тебя помнили и сволочи.
Trebuie sa trăiești astfel încât să te țină minte până şi nemernicii.

Ar fi zis'o Ranevskya (Фаина Георгиевна Раневская), eu doar o scriu aici ca apoi sa mi-o asum ca fel de a fi de acu'nainte. In orice limba o fi sa fie!

Украина, Киев и... хурма (Diospyros kaki)

noreply@blogger.com (Ovidiu Creanga) — Sun, 06 Feb 2011 09:34:00 +0000

S-au intamplat cateva intamplari intamplacioase care m-au tinut departe de acest spatiu virtual. Printre ele o scurta calatorie in Kiev.

Un oras cumva drag mie, insa cu siguranta nu indeajuns fata de farmecul lui, al localnicilor, al localnicelor adesea, explicabil dealtfel caci l-am vizitat in fuga, grabit sa ajung ori la Cernauti ori la Odesa, sau cine stie in ce parte a tarii, sau in afara ei. Si apoi asta s-a intamplat cu multa vreme in urma.

Nici acum nu am reusit sa-l descopar, dar i-am vazut in trecere mai puternice radacinile sale adanc infipte in istorie, nu in doar aceea oarecum locala de capitala a Vechii Rusii (Киевская Русь), ci mai degraba in aceea regionala, aceea de a treia Roma a crestinatatii dupa caderea celei de a doua sub turci. Nu evident, nu direct, nu in cladiri sau gesturi declarative ci in oameni. Dar despre asta in alt timp, poate peste cateva saptamani cand voi avea mai mult timp pentru a-l intelege pe acest heteroclit oras al unui est putin patruns de noi romanii.

Explicabil pe de alta parte si nu ma duc in punctele fierbinti ale istoriei mai vechi sau mai noi, ci doar la clima. Mi- s-a parut teribil de friguros, umed si cumva inchis in sine, desi oamenii i-am gasit a fi la fel de primitori, draguti (chiar mai draguti caci nu am mai zarit figurile de Блатной a celor din Братва). Aceeasi mancare buna, inca neimpanata cu substantele productivitatii industrializate, poate cu o doaza de radiatii de la Cernobal insa cu mult mai putin letala decat se tot spune. In fine, nu acum.

Acum doar cateva randuri pentru Bubu despre:

Diospyros kaki - Curmalul japonez

Este un arbust originar din China, cu fructe de culoare portocalie si avand o forma ca a rosiilor. A fost introdus in Japonia cu denumirea de Diospyros kaki iar mai apoi preluat si de catre restul lumii cel mai des sub cea de "Curmal japonez".

Cand spun "preluat de restul lumii" inseamna ca se stie despre el, dar de cultivat se cultiva in afara tarii de origine si a Japoniei doar in putine locuri: Uzbekistan, Crimeea, Georgia, Azerbaidjan si Krasnodar. Spre linistea japonezilor care, arbustul nefiind nativ din Japonia, considera ca denumirea de "curmal oriental" este mai corecta decat cea de "curmal japonez", mai are o sumedenie de alte nume: "piersic chinezesc", "hrana zeilor", "mere inimă", "soare portocaliu", "cires de iarna".

Ce ar mai fi de spus?? Ca exista mai mult de 500 de specii cu principale diferente date de marimea, culoarea si gustul fructului. Gust care este, daca va place dulcele aromat, matasos o minune. Fructul are pulpa in general de culoare inchisa si e foarte dulce, si buna, si placuta, si... incep sa ma repet. Deci, mai departe: fructele cu pulpa de culoare deschisa sunt destul de astringente din cauza taninurilor continute, motiv pentru care se usuca foarte bine si.. devin la fel de dulci, matasoase, buuuune, chiar mai buuuune...

Pentru cei care pun accentul pe calitatile nutritive si nu pe placerea deglutitiei in sine, se stie ca fructele sunt incarcate cu tot soiul de nutrienti: vitamina A, acid ascorbic, niacin, calciu, fosfor, fier, tiamina, riboflavina, carbohidrati, proteine, etc (mai multe incercati informatii legate de nutrienti si compusi gasiti aici).

Nu cred ca se gasesc in Bucuresti de cumparat, dar si daca s-ar gasi, nu cred sa aiba gustul celor cumparate la Kiev (uscate natural "сушеный хурмы") de la un gruzin care mi-a vorbit atata de mieros incat am plecat cu mult mai multe decat am vrut initial si fara a mai negocia. Capitala greseala cu tot discount-ul pe care mi l-a aplicat pentru ca "veneam de departe".

"Romeo and Juliet" - a ballet to the music of Radiohead

noreply@blogger.com (Ovidiu Creanga) — Wed, 12 Jan 2011 19:40:00 +0000

Transport into a universe of razor-sharp dancing, video effects, electronic rhythms and beautiful melodies with a new take on Shakespeare's "Romeo and Juliet", set to the music of Radiohead, today's most influential alternative rock band. In a rare U.S. engagement, this powerfully gorgeous contemporary ballet by Romanian choreographer Edward Clug, a fast-rising star and artistic director of Ballet Maribor, casts superb ballet dancers that give new life to this timeless tale of conflict, fate and love.

Music by Radiohead, "Idioteque", video produced by Jacob's Pillow Video Intern Melissa Allard

Извращение - Perversiune

noreply@blogger.com (Ovidiu Creanga) — Tue, 04 Jan 2011 06:02:00 +0000

Mereu așa va fi - cei ce ne iubesc
Ne frâng aripa și întunecă lumina.

Formatie longeviva care a trecut prin numeroase stiluri, ramanad insa constant in zona unui rock diferit de a celorlalte formatii rusesti, consecvente traditiei chitarei. Агата Кристи (Agata Cristie - dupa numele scriitoarei) nu se sfieste sa foloseasca instrumente electronice.

Nu imi place in mod deoasebit, de fapt mai degraba dimpotriva, insa melodia Извращение de pe albumul Ураган are versuri geniale. Nu-i singura piesa cu versuri bune a acestei trupe insa pentru versurile de mai sus....

Мы слишком люди, мы слишком любим,
Не видя света других планет.
А где-то космос считает звёзды,
А звёздам счёта навеки нет

Не люби меня, нет, не люби меня -
Будь со мною грубее, активнее.
Не проси у меня ты прощения -
Соверши надо мной извращение...

Всегда так будет - те, кто нас любит,
Нам рубят крылья и гасят свет.
И мстит нам космос - уводит звёзды
Туда, где людям дороги нет.

Отпусти нас туда, не люби меня -
Будь со мною грубее, активнее.
Не проси у меня ты прощения -
Соверши надо мной извращение.

И ты поймешь сама радости кнута
Через боль и грусть ты узнаешь путь
Ты узнаешь путь искупления
Извращение извращение

Przemyslaw Stradczuk - Me and Myself

noreply@blogger.com (Ovidiu Creanga) — Sat, 01 Jan 2011 21:35:00 +0000

Just great.

For more artwork by the same artist click here!

Татьяна Зыкина - "ДР"

noreply@blogger.com (Ovidiu Creanga) — Tue, 28 Dec 2010 03:32:00 +0000

[...] Am obosit sa caut dreptatea,/Nu-mi pasa cine pe cine a f..t/Nu-mi pasa care si cand a început/E treaba ta, e mizeria ta .../Nu ma interesează detalii,/In capul meu si fără ele e aiurea/Nu-mi pasa cine de care s-a despartit,/Important cine pe cine a mintit.../La urma urmei, chiar si tu/Esti un nemernic, ieftin si usuratic,/Tu, pe care l-am crezut Dumnezeu/Esti un nemernic, ieftin si usuratic.../La urma urmei, chiar si tu…/Si atunci ce asteptam de la viata?/In cel mai bun caz - ca am fost in ea [...]

Не толкай меня, не надо,
Я сама на асфальт лягу,
А ты уверенней и крепче
Потяни за рычаг...
И катком по моей вере,
Ни к чему она теперь мне,
Будь уверенней и крепче,
Не жалей ни о чем...
Я устала искать правых,
Мне плевать кто кого трахал,
Мне плевать кто тогда начал -
Это ваши дела - ваша грязь...
Мне детали не интересны,
В голове и без них тесно,
Мне плевать кто кого бросил,
Важно кто кому врал...
Ведь даже ты -
Ты хуже, дешевле, проще,
Ты - кого я считала Богом,
Ты хуже, дешевле, проще...
Ведь даже ты -
Чего тогда ждать от жизни?
Если лучшее, что у меня в ней было -
Ты...

Все мосты наши сгорели
В ночь 20 апреля
И ты не знаешь, что я знаю
Про эти ваши дела - вашу грязь...
Но я устала искать правых,
Мне плевать кто кого трахал,
Мне плевать кто кого бросил,
Важно кто кому врал...
Поздравляют меня люди,
Знаю ценят меня, любят,
Но одно из пожеланий
Вряд ли сбудется - жаль...
Первый шок скоро утонет,
Я переименую тебя в телефоне -
Будет строго теперь
И вряд ли
Пригодится еще...
Ведь даже ты -
Ты хуже, дешевле, проще...
Ты хуже, дешевле, проще...

What the F**k is Social Media?

noreply@blogger.com (Ovidiu Creanga) — Mon, 27 Dec 2010 06:33:00 +0000

If you haven't seen it already, the third installment of the infamous slideshow, "What The F**ck Is Social Media?" has been published over at Slideshare by:

Marta Kagan

Managing Director

Client Service

Espresso

A self-confessed startup junkie, Marta Kagan leads Espresso's growing Boston office. Before joining the Infiltrators, Marta brought her diverse talents, boundless enthusiasm, and always-evolving expertise in digital branding and social media to lead marketing efforts for early stage ventures and global consumer brands like Estee Lauder and AXA Financial. Excruciatingly humble, Marta rarely brags about winning her sixth grade spelling bee or the fact that she is an expert in stucco, a veteran in love, and an outlaw in Peru. (Unless you ask her, of course.)
As the outspoken voice behind The Secret Diary of a Bonafide Marketing Genius, Marta writes and speaks frequently about branding and advertising in the digital channel. Her critically-acclaimed viral hit What the F**k is Social Media? has been translated into seven languages.

What the F**k is Social Media NOW?

What is Social Media

What the F**K is Social Media: One Year Later

Mapping Stereotypes

noreply@blogger.com (Ovidiu Creanga) — Mon, 27 Dec 2010 05:03:00 +0000

The newest map from Mapping Stereotypes (project coming from visual artist Yanko Tsvetkov, a freelance graphic designer, illustrator and photographer) is dedicated to the USA.

Instead of simply Europe, it includes the whole world. Is a sort of a compliment, since many of the US population doesn’t have a clue there is dry land outside their borders.

Full list of the labels:
North America

Greenland – Ice Cap
Alaska – Hockey Moms
Canada – Vegetarians
United States (mainland) – Civilized World
Mexico – Maids and Gardeners
Guatemala – Fringe Lab
Belize – ?
El Salvador – N.A.
Honduras – Mess
Nicaragua – Reagan’s Rancho
Costa Rica – Jungle
Panama (joined with Ecuador) – Banana Republic
Cuba – Quarantine
Jamaica – Reggae
Haiti – Poverty
Dominican Republic – Holiday
Puerto Rico – Latinos
Bahamas – Northern Sea Cliffs
Antilles – Southern Sea Cliffs
South America

Colombia – Estados Unidos de Coicaine
Venezuela – Evil Empire of Venzenweelah
Guyana and Suriname – Forest
French Guiana – Rockets
Brazil – Liberal Commies (allied with Iran)
Ecuador (joined with Panama) – Banana Republic
Peru – Our Bitches
Bolivia – Cuba del Sur
Paraguay – Catholic Socialists
Uruguay – Tupamaros
Argentina – One Dollar Store
Chile – Chili Con Carne
Falklands – British Riviera
Africa

Morocco, Algeria, Tunis, Libya, Egypt, Sudan, Chad, Niger, Mali, Mauritania, Western Sahara, Senegal and The Gambia – Fucking Desert, Dude!
Guinea Bissau, Guinea, Sierra Leone, Liberia, Côte d’Ivoire, Ghana, Burkina Faso, Togo, Benin, Nigeria, Cameroon, Central African Republic, Congo 1, Congo 2, Gabon, Equatorial Guinea, Uganda, Rwanda, Burundi, Tanzania, Mozambique, Swaziland, Lesotho, Namibia, Botswana, Zimbabwe, Zambia, Angola – AIDS
Madagascar – Penguins
Somalia – Jack Sparrow
Ethiopia and Eritrea – Hunger & Stuff
Kenya – Obamaland
Malawi – Madonnaland
South Africa – Land of Bling
Europe

Norway, Sweden, Denmark, Finland – Socialist Union
Iceland – Wikileaks
United Kingdom – Mummy
Ireland – St Patrick
Portugal – Brazil
Spain – Mexico
France – Smelly People
Germany – Dirty Porn
The Netherlands – Sodom
Belgium – Chocolate
Switzerland – Cash
Italy – Godfathers
Slovenia, Croatia, Bosnia and Herzegovina, Serbia, Montenegro, Kosovo, Albania, Macedonia – Resident Evil
Greece – Democracy
Turkey – Thanksgiving Meal
Bulgaria and Romania – Dracula
Hungary, Slovakia, Czech Republic, Poland, Lithuania, Latvia, Estonia – Buffer Zone
Austria – Apfelkuchen
Georgia, Azerbaijan, Armenia – No Clue
Russia – Commies
Asia

Syria – Rogue State
Lebanon – Mess
Israel and Palestine – Pals
Jordan, Saudi Arabia, Kuwait – Uncle Allah
Yemen – Thugs
Oman, U.A.E., Qatar – Flying Carpets
Iraq – Fuck Yeah
Iran – Satan
Turkmenistan – Kwpzsfrstan
Uzbekistan – Szwrkstan
Tajikistan – …stan
Kyrgyzstan – Wtfstan
Mongolia – Savages
Kazakhstan – Borat
Afghanistan – Vietnam 2.0
Pakistan – Cambodia 2.0
India – Curry
Bangladesh – Hunger
Sri Lanka – Tigers
Nepal – Alpinists
Bhutan – Meh
Mianmar (Burma) – Rascals
Thailand – Brothel
Laos – Nixon’s Bitches
Cambodia – Skulls
Vietnam – Cemetery
Malaysia – Two Skyscrapers & Stuff
Indonesia – Mesoindia
The Philippines – Rice Dolls
Japan – Toyota
South Korea – Samsung
North Korea – Dr. Evil
Australia & Oceania

Australia – Aussiebums
Papua New Guinea – Guinea Pigs
New Zealand – Kiwis

More cool map here.

Quote of the day

noreply@blogger.com (Ovidiu Creanga) — Wed, 22 Dec 2010 10:08:00 +0000

Ice Wine - Natural sweet wine by Chateau Vartely

noreply@blogger.com (Ovidiu Creanga) — Wed, 22 Dec 2010 08:48:00 +0000

Ice Wine Riesling

A unique qualitative wine from Qualitätswein mit Prädikat group (German quality wine classification), which is also called “Ice”. The taste and the flavor of this wine may be with boldness called aristocratic.

Being perfectly equilibrated, ice wine amazes with flavor saturation of exotic fruits and rich taste, but thus it remains fresh, gentle, with a long-lasting aftertaste.

The amount of let out production is limited. Alc. 11%, Vol. 375 ml, Euro 13.00, Availability: 5 000 bottles

Ice Wine Muscat

A unique qualitative wine from Qualitätswein mit Prädikat group (German quality wine classification), which is also called “ice”. The taste and the flavor of this wine may be with boldness called aristocratic.

Being perfectly equilibrated, ice wine amazes with flavor saturation of exotic fruits and its rich taste, but thus it remains fresh, gentle, with a long-lasting aftertaste.

The amount of let out production is limited. Alc. 10.5%, Vol. 375 ml, Euro 13.00, Availability: 6 000 bottles.

Informatii interesante si aici, la "Cafeaua cu Sare" a lui Marin Cosmin.

"Vinul inghetat, denumit Ice Wine sau Eiswein, poate fi cotat cel mai bun vin de desert din lume.
Poate si datorita faptului ca realizarea acestuia e un capriciu uneori sau un dar alteori al naturii fata de aceasta nobila planta vita de vie.

Ice wine-ul e produs din struguri lasati la supramaturare pe coardele de vita pana la sfarsitul lui noiembrie, chiar decembrie si in cazuri extreme se pot culege si la inceput de ianuarie. Conditia recoltarii (impusa si de legislatie) e data de temperatura mediului ambiant care trebuie sa fie de cel putin – 7 grade Celsius.

Culesul este manual la majoritatea producatoriilor, uneori chiar si pe timp de noapte, in cazul unor geruri mai putin aspre, dupa care boabele inghetate sunt stoarse in prese hidraulice sau in teascuri vechi de lemn modificate (presa pneumatica folosita in procesul de vinificatie obisnuit, nu poate fi utilizata, deoarece cristalele inghetate din struguri formeaza un bloc compact greu de manevrat). Dupa presare aceste cristale (apa inghetata din bob) este inlaturata, rezultatul final fiind o licoare extrem de dulce, practic o esenta foarte concentrata de struguri, care trebuie sa parcurga un proces lung de fermentatie pana la stadiul final de „vin”. Problema delicata pentru a obtine o astfel de licoare, o constituie temperatura din luna noiembrie si decembrie.

Daca e o toamna lunga cu temperaturi ridicate, strugurii copti ajunsi la supramaturare pot fi atacati de mucegaiul nobil (fenomenul de botrytizare), fiind exclusi pentru productia de ice wine; in cazul alternantei de zile reci si zile insorite exista riscul putrefactiei boabelor pe ciorchine, si nu in ultimul caz, daca temperaturile sunt extrem de scazute – 16, - 20 gr.C, boabele devin atat de tari, incat sunt imposibil de presat. De preferat e recoltatul in zilele cu minim – 7 si maxim – 15 grade, diferentele de temperatura influentand direct cantitatea de zahar (exprimata in grade Oechsle) si aciditatea vinului la final." - ne spune Florin aici.


Address:	170/b Eliberarii Street, Orhei,
	MD3501, Republic of Moldova
Fax:	(+373 22) 88-50-60
Email:	sales@vartely.md
Website:	www.vartely.md

Old man on the street

noreply@blogger.com (Ovidiu Creanga) — Tue, 21 Dec 2010 19:26:00 +0000

Emeric Robicsek - decanul de vârstă al fotoreporterilor din România

noreply@blogger.com (Ovidiu Creanga) — Tue, 21 Dec 2010 11:02:00 +0000

L-am cunoscut prin `87 (cand m-a „tras in poza” la un cenaclu literar pentru "Drapelul Rosu"), am fost colegi la „Renasterea Banateana” prin `91.

Imi amintesc cum trecea pe langa mine ca un fulger cu geanta de fotoreporter in spate, pe scarile abrupte din redactie unde eu abia ma miscam.

Mi-l amintesc cum se uita mereu surprins la Traian Abruda care de fiece data il prezenta ca fiind „cel mai anti-UDMR ungur”, mi-l amintesc…

Printre pagini, am dat in "Opinia Timisoarei", nr. 11, de acest:

"Interviu cu Emeric Robicsek, decanul de vârstă al fotoreporterilor din România"

Identitatea unui oraş rezidă nu numai în stilul arhitectonic al clădirilor, ci şi în valoarea personalităţilor sau personajelor sale, a căror preţuire şi consideraţie trebuie să fie mereu în atenţia noastră: autorităţi administrative, instituţii culturale, mass-media şi opinia publică. În general, noi, românii, avem, parcă, un obicei aparte, care ne deosebeşte de alte naţii, prin aceea că ne facem că nu observăm valoarea unor semeni de-ai noştri, de a căror contemporaneitate beneficiem, şi doar după ce ne părăsesc ne întrecem în a-i glorifica post-mortem.

Octogenarul Emeric Robicsek este fotoreporterul care, timp de 50 de ani, a lucrat în acelaşi loc. Doar titlul ziarului s-a schimbat. Atâtea imagini „risipite” efemer în paginile ziarelor ar putea să reconstituie, împreună, ca într-un puzzle, o frescă a vieţii trăite în această parte a ţării. O frescă ce a fost cu grijă imortalizată pe pelicula aparatului de fotografiat, mânuit cu pricepere de nenea Robi. Dăruirea profesională a acestui mare fotoreporter poate fi o pildă pentru orice profesionist sau începător într-ale fotografiei de presă...

Domnule Emeric Robicsek, vă mai amintiţi când aţi pus prima dată mâna pe un aparat de fotografiat?
Ehei, cum să vă spun, în 1938 m-am dus ucenic la Raitter Bella şi Ficzai, apoi la Dorner, fotografi foarte buni şi acolo am învăţat meserie!
Aveaţi deja un aparat de fotografiat?
Nu, abia în ’41 am avut un aparat. Şi am început să lucrez. Mie mi-a plăcut foarte mult meseria asta.
De unde dragostea aceasta pentru fotografie?
Mama mea mi-a zis: „Băiete caută şi tu o meserie mai bună”. Neamţul Dorner zicea şi el: „Măi Maki, aşa mă alinta, tu să stai lângă mine şi mai târziu eu o să mă însor, iar tu o să lucrezi singur aici”. M-a ajutat foarte mult.
Apoi a venit războiul…
Da, în timpul războiului, fiind evreu, am fost dus în lagăr la Ghioroc, de unde, după nişte „tratamente” inumane, am reuşit să evadez şi am ajuns în penitenciar. Un caporal ţigan m-a transportat în alt lagăr, la Doaga, în Moldova. Caporalul, pe care apoi nu l-am mai găsit ca să-i mulţumesc, mi-a spus: „Ascunde-te în latrină, că eu vin şi te scot”. S-a ţinut de cuvânt şi m-a adus înapoi la Ghioroc.
După război v-aţi apucat din nou de fotografie. Când v-aţi angajat?
M-am dus la ziar, la „Luptătorul Bănăţean”.
Cine v-a îndemnat să mergeţi spre ziar?
Nu-mi aduc aminte. Am avut un coleg care mi-a zis că eu mă pricep la fotografie şi dacă vreau să prezint câteva fotografii pentru ziar. M-am dus cu câteva fotografii, le-am arătat şi m-au angajat.
Cum se făcea fotografia pe atunci?
Foarte greu. Aparatura nu prea era cine ştie ce. Erau probleme şi cu filmul, câteodată era bun, altădată era prost, se mai şi voala. Dar să ştiţi că meseria a început de jos. De la fotografiat, developat, mărit, uscat, tot procesul tehnologic.
Apoi v-aţi făcut laborator acasă?
Niciodată. Eu aveam laboratorul la ziar. Cincizeci de ani am lucrat într-un singur loc! S-a schimbat doar titulatura ziarului: „Luptătorul Bănăţean”, „Drapelul Roşu” iar acum „Renaşterea Bănăţeană”. Am făcut foarte mult teren. Am dormit şi sub cerul liber, în căruţe, afară pe câmp, dar a fost foarte frumos. Mi-a plăcut meseria...
Mai ţineţi minte prima fotografie publicată în ziar?
Ştiu că era o fotografie cu copii. Am însoţit nişte copii în excursie şi atunci am făcut fotografii care au fost publicate.
Ce v-a plăcut cel mai mult să fotografiaţi?
Peisaje şi sport. Am fost şi în Anglia, cu Politehnica, în 1980. Ăsta e de acolo (şi-mi arată ceasul). Am făcut nişte poze, destul de bune. Nu prea a jucat bine Poli, a luat bătaie, dar, totuşi, peisaje pentru fotografiat au fost. Am fotografiat şi un gol marcat de englezi. A fost frumos. Atunci făceam mult teren şi mâncam ce apucam, pită cu unt sau untură, ceva salam, dar era frumos.
Fiind la ziar eraţi chemat să fotografiaţi şi altceva, ştabi de partid?
Da. Când a venit Ceauşescu, de pildă, m-au chemat şi pe mine, de la ziar. Mi-aduc aminte că era însoţit de Ion Gheorghe Maurer, care nu prea îl simpatiza pe Ceauşescu şi care mă avertiza, „nu te du prea aproape, lasă-l să facă el ce vrea”. Dar eu voiam să-l fotografiez pe Ceauşescu cât mai de aproape, cum ridica iepurele, sau ce vânat era, şi-l arăta către obiectivul aparatului de fotografiat. La o întâmplare, Elena Ceauşescu îl întreabă: „Nicule, asta ai împuşcat tu?” La care Maurer zice: „Nu, ăsta e împuşcat de mine”. Reuşea s-o scoată din sărite pe Coana Leana, care o dată a răbufnit: „Hai să plecăm de aici, ca ăştia sunt nişte ţigani de bănăţeni!” Nu prea ne iubea pe noi, cei din Banat.
Câţi lideri de partid aţi fotografiat?
Mulţi. I-am fotografiat pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, Maurer, Ceauşescu, dr. Petru Groza, Iosip Broz Tito, Nikita Hruşciov, Janos Kadar şi alţii. Dej a fost un om deosebit. Iar Groza întreba aşa: „Aţi mâncat? „Nu”. Chema aghiotantul şi dădea ordin: „Ioane, vezi, ăsta e timişorean, doi sunt din Bucureşti, dă-le ceva de mâncare!” Mie, să recunosc, mi-a plăcut să mănânc. Aşa a fost când veneau la vânătoare în judeţul Timiş, la Chevereşul Mare sau la Pişchia.
La aceste întâmplări aţi fotografiat pentru ziar, dar făceaţi şi fotografii pe care ziarul nu le publica. Le mai aveţi pe acestea?
Nu. Era un ziar sărac. Câteodată nici nu prea aveam filme. Atunci puneam bani din buzunar, apoi am mai primit cadouri din diferite surse. Hârtia fotografică, de asemenea, nu prea se găsea...
V-am văzut deseori fotografiind oamenii obişnuiţi, de pildă, la concerte nu scăpaţi... garderobierele. De ce?
Pentru că-mi plăceau. Dar mie îmi plăcea şi muzica. Eu sunt tenor şi-mi place să şi cânt. Ştiu puţin canto. Aşa am cucerit-o şi pe soţia mea, cu care am trăit 41 de ani. Mi-au plăcut şi muzica şi teatrul.
Să ne întoarcem la partidele de vânătoare la care aţi avut acces. Ce se întâmpla acolo?
Ţin minte că erau câţiva inşi în civil, veniţi din Bucureşti. Dar ce-am observat eu? Nu prea le plăcea să vină cu Ceauşescu în Timiş. Pentru că mâncare, ăştia, din Bucureşti, nu prea aveau. Noi, bănăţenii, ne descurcam, aveam aici Comtim-ul. O singură dată a strigat Ceauşescu: „Măi băieţi, voi aţi mâncat?”, la care bucureştenii au răspuns tare: „Nu!”. Atunci Ceauşescu i-a dat ordin la bucătar să le dea mâncare, iar bucătarul a răspuns că nu mai este!
Şi dv cum vă „descurcaţi”?
Primul secretar de la Timiş, Telescu, a fost un om deosebit. La o vânătoare îmi zice: „Robi, spune şoferului să pună în port-bagaj, pentru tine, porcul ăsta pe care l-am împuşcat eu ”. Erau acolo treizeci de porci mistreţi. Şoferul s-a conformat. Duc purcelul acasă şi spun soţiei:. „Trebuie să căutăm un măcelar să ni-l taie şi-i dăm şi lui ceva”. Dar apar doi inşi în civil la mine acasă şi zic scurt: „Unde-i porcul?” „Care porc?” „Pe care l-aţi furat!” „Noi nu furăm”. „Păi, unde-i?” „L-am primit de la tovarăşul Telescu”. „Cum aşa?” „Dacă vreţi, mergeţi şi întrebaţi-l pe dânsul! Dacă zice el să-l dau înapoi, veniţi şi-l luaţi.” N-au mai venit. Erau de la securitate. Nu am uitat toată viaţa faza asta, cum au venit securiştii şi au zis: „Porcul înapoi!”.
Cum era cu cenzura?
Aveai voie să fotografiezi orice, dar când era vorba de publicat, numai ce auzeai secretarul cu propaganda: „Asta nu intră!”.
Aţi fost membru de partid?
Da.
Aţi crezut în acel partid?
N-aş putea să vă spun, dar n-am fost mare comunist. Dar să ştiţi că printre comunişti erau şi oameni cumsecade.
Vreo altă întâmplare de la vânătorile ştabilor de partid?
La o partidă, Hruşciov vorbea ruseşte cu ai noştri, care ştiau limba rusă şi zicea că nu mai vine aici, deoarece „Nu este în România ce am crezut noi”. Adică nu recunoştea comunismul pe care ar fi dorit să-l găsească aici. Erau multe discuţii, dar mie nu prea mi-a plăcut să mă apropii de ei mai mult decât pentru a-i fotografia.
Oricum, erai supravegheat, nu?
Deviza lor era „Nu aproape, nu aproape!”.
Se distrau bine?
Da. Mâncarea era destul de bună. Dintre toţi, doar Gheorghiu-Dej ne-a chemat la masă împreună cu ei, n-am să uit niciodată. Restul, unul nu ne chema!
Aduceau şi fete la chef?
Nu prea! Totuşi, odată l-am fotografiat pe Maurer cu două fete şi i-am dus fotografiile. Mi-a zis; „Îţi baţi joc de mine?” Am înţeles, mi-am cerut scuze şi... atât.
Dar dv v-au plăcut fetele?
Fără femeie, viaţa nu e viaţă. În zona Oraviţei erau multe femei fără bărbat. Acolo am dormit odată la primărie. A venit o femeie şi mi-a adus mâncare. Apoi m-a chemat cu ea să-mi arate ce frumoasă e Oraviţa. Şi m-am dus. Ea se apropie de mine. Eu îi zic să nu se apropie că sunt „al dracului” şi… „Nu-i nimic”, zice. Şi cum în apropiere era un cimitir, acolo ne-am apucat de treabă. N-am să uit niciodată. (Râde cu poftă!). Mare curvar am fost! Nu mai vorbesc că şi-n laborator aduceam... Asta a fost, dacă mi-au plăcut femeile...
Şi ziariste?
Şi ziariste! Da! Ultima... Am fost cu ea în Austria, la invitaţia unui ziar. Colega noastră nu era cine ştie ce frumoasă, dar pentru o noapte...
Şi soţia ce zicea?
Totdeauna am avut grijă să nu se afle. Soţia era o femeie deosebită.
Cum arăta Timişoara anilor de după război?
Era altfel. Oamenii erau mai buni. Eu sunt din Bocşa şi când am venit în Timişoara am stat în chirie în Fabric, pe strada Barbu Delavrancea. Era o curte mare, plină cu apartamente. Vai, ce frumos era! Tot acolo era Clubul tinerilor maghiari. Nu era şovinism. Nu se discuta că tu eşti român, sau ungur, ori sârb. Sârbi erau foarte mulţi. Erau Kirwai-uri extraordinare, ale tuturor, pe rând, fără nici o problemă. Foarte frumos era că, în Timişoara, ungur, jidan, ceh, neamţ, sârb, la vreo petrecere, ori nuntă, se distrau extraordinar.
Este ceva ce nu vă place acum în Timişoara?
Nu mai sunt oamenii care au fost. Ce de-acum sunt altfel. Nu lucrează, n-au bani. Este altfel! Mie nu mai îmi place acum nimic. Ce-a fost, a fost!
La ziar, care şef a fost mai aspru?
Dumitru Mărgineanu!
Căruia poetul Damian Ureche îi spunea „Mărginitul”?
Cred că-i plăcea să tragă la măsea. Nici cel care este acum nu-i mai grozav. La ziua mea de naştere, colegii mei au venit şi mi-au adus un cadou. El nici nu mi-a telefonat. Şi s-a folosit de serviciile mele. Eu nu ştiu cum merge ziarul, dar am dat şi eu bani pe acţiuni, şi n-am primit niciodată dividende.
Ce a însemnat fotografia pentru dv?
Viaţa mea! Mi-a plăcut foarte mult şi n-am lăsat niciodată să nu se termine ceva ce am început. Pentru fotografie trebuie să ai simţul acela ca să faci ceva să fie bine. Azi nu ştiu ce se întâmplă cu oamenii. Pleacă toţi în alte ţări. Eu n-aş pleca…
Am prieteni care au, ca şi mine, copiii plecaţi şi se duc acolo, iar când se întorc, plâng…
Ucenici aţi avut? Aţi învăţat pe alţii meserie?
Nu. Eu m-am uitat ce face Dorner, care m-a învăţat o meserie extraordinară. Meseria nu trebuie furată. Eu acceptam şi critica. Dacă o poză este proastă, eu spun, nu te supăra, mie nu-mi place. Acum e altfel... Eu atâta doresc, ca tinerii să înveţe această meserie.
Cum se făcea înainte, când trebuia să retuşaţi fotografia?
Prima dată vedea fotografiile, pe cele oficiale, secretarul cu propaganda. „Mi-e nu-mi place, spunea , dă-o la coş!” . Nu prea am retuşat, că făceam multe poze şi avea de unde să aleagă.
Ce locuri din Timişoara vă plac mai mult?
Fabric. Mergeam la biserica ortodoxă din Fabric.
Nu sunteţi evreu?
N-are nimica! Tatăl meu a fugit din Ungaria. Bunicul era ceh catolic. S-a însurat cu o evreică, bunica mea. L-am întrebat pe tata de bunicul. Mi-a zis: „Bunicul nu mai e catolic, e jidov”. Iar băiatul meu e botezat catolic. Aşa că…
Ce simţeaţi când aveaţi aparatul de fotografiat în mână?
Ce-am făcut eu cu aparatul de fotografiat nu-ţi vine să crezi! E o meserie foarte frumoasă. Simţul acela al frumuseţii este ceva extraordinar! Primul meu aparat era unul tip Laika, rusesc, cu care am făcut minuni!
Ce ideal aţi avut în viaţă?
Dragostea de meserie, pe care încă o mai am. Poate am greşit că am dat aparatura nepotului meu. Dar vreau să-mi cumpăr din nou...

Emeric Robicsek se naşte la Bocşa, la 26 februarie 1922. Părinţii, tatăl măcelar şi mama casnică, s-au mutat la Timişoara când viitorul fotoreporter avea doar 4 ani.
La vârsta de 16 ani intră ucenic şi, repede, îşi însuşeşte secretele miraculoasei transpuneri a imaginii surprinse, prin obiectivul unui aparat, pe hârtia fotografică.
La 26 de ani se căsătoreşte cu Gizella Kneip cu care trăieşte până în 1998, când aceasta se stinge. Are un fiu stabilit în Germania şi un nepot căruia i-a dăruit întreaga aparatură.
Nu are studii de specialitate. Este aproape un autodidact, dar şi-a făcut meseria cu dragoste şi multă conştiinciozitate.
Ca o recunoaştere, Asociaţia Presei Timişorene a instituit, în 1996, Premiul „Emeric Robicsek” pentru fotografia de presă. Tot o recunoaştere a venit şi din partea Primăriei Timişoara, care i-a acordat o Diplomă de excelenţă.
Zeci de kilometri de peliculă înseamnă întreaga sa viaţă dăruită fotografiei. Şi câteva expoziţii de fotografie-reportaj.
Este fotoreporterul cu cea mai îndelungată activitate de presă din România, el debutând în presă în anul 1946.

Сплин - Приходи

noreply@blogger.com (Ovidiu Creanga) — Tue, 21 Dec 2010 03:27:00 +0000

Приходи

Целым был и был разбитым,
Был живым и был убитым,
Чистой был водой, был ядом,
Был зеленым виноградом
Спать ложился рано утром
Вечерами все звонил кому-то...

Vino

Întreg am fost şi’apoi fărâme,
Am fost viu, apoi să mor,
Curată apă am fost, am fost otravă,
Viţă verde am fost
În zori mă-ntideam să dorm
Serile sunam pe cineva…

Был безумным, был спокойным,
Подсудимым и конвойным,
Капитаном и матросом
С очень странной папиросой

Спать ложился рано утром
Вечерами все звонил кому-то...

Ночь чернеет впереди,
Свет гаси и приходи

Целым был и был разбитым,
Был живым и был убитым,
Чистой был водой, был ядом,
Был зеленым виноградом

Спать ложился рано утром
Вечерами все звонил кому-то...
Вечерами все звонил... Кому?..

Fără minte am fost, am fost cuminte,
Judecat şi condamnat,
Căpitan şi marinar
Fumând ţigări ciudate

În zori mă-ntideam să dorm
Serile sunam pe cineva…

Noaptea neagră-i înainte
Lumina vine şi trece

Întreg am fost şi’apoi fărâme,
Am fost viu apoi să mor,
Curată apă am fost, am fost otravă,
Viţă verde am fost

În zori mă-ntideam să dorm
Serile sunam pe cineva…
Serile sunam… Pe cine?…

Peter Gric - Inorganic Muse

noreply@blogger.com (Ovidiu Creanga) — Tue, 21 Dec 2010 02:22:00 +0000

Peter Gric is a Czech painter living in Austria, who is best known for his mysterious abandoned futuristic architectural landscapes. He practices a very fine technical method of painting as taught by the Vienna School of Fantastic Realism.

Bogdan Zwir - surrealism, realism, symbolism

noreply@blogger.com (Ovidiu Creanga) — Tue, 21 Dec 2010 01:41:00 +0000

Bogdan Zwir is a photographic artist in St. Petersburg, Russia. He says he did not receive special education in either photography or the arts. He writes in his broken English,

"I comprehended independently the secrets of processing a photo... The main aim in creativity is to invent unreal life but to maintain a realistic performance...[with] dominance of emotional, psychological and esoteric components... There is no place for accident...The image appears and lives, having its past, present and future. It breathes, pulsates, provokes the spectator to mutual conclusions and experiences. The movement excited in the viewer has neither beginning nor end. There are always questions left... You would ask what it is after all - photography or painting? On the one hand, technically it is photography. But the final impression is painting."

His art can be found in private collections in Russia and abroad. Bogdan Zwir's website

Katie Melua - Blowin' in the Wind

noreply@blogger.com (Ovidiu Creanga) — Sun, 19 Dec 2010 22:49:00 +0000

"Blowin' in the Wind" is a song written by Bob Dylan and released on his 1963 album The Freewheelin' Bob Dylan.

Katie Melua is a unique and remarkable vocalist/guitarist known and loved for singing open-hearted ballads. Born in Georgia (former USSR) in 1984, she lived in Belfast for five years before settling in South East London. (In "she sings impeccably in her sultry and innocent way…" - MOJO)

How many roads must a man walk down
Before they call him a man
How many seas must a white dove sail
Before she sleeps in the sand
How many times must the cannonballs fly
Before they are forever banned
The answer, my friend, is blowing in the wind
The answer is blowing in the wind

How many years must a mountain exist
Before it is washed to the sea
How many years can some people exist
Before they're allowed to be free
How many times can a man turn his head
And pretend that he just doesn't see
The answer, my friend, is blowing in the wind
The answer is blowing in the wind

How many times must a man look up
Before he can see the sky
How many ears must one man have
Before he can hear people cry
How many deaths will it take till he knows
That too many people have died
The answer, my friend, is blowing in the wind
The answer is blowing in the wind

Word Lens augmented reality

noreply@blogger.com (Ovidiu Creanga) — Sun, 19 Dec 2010 20:36:00 +0000

From TechCrunch

Instantly translate printed words from one language to another with your built-in video camera, in real time! Use Word Lens on vacation, business travel, and just for fun.

“The iPhone app, which hit iTunes last night, is the culmination of 2 1/2 years of work from founders Otavio Good and John DeWeese. The paid app, which currently offers only English to Spanish and Spanish to English translation for $4.99, uses Optical Character Recognition technology to execute something which might as well be magic. This is what the future, literally, looks like.

Founder Good explains the app’s process simply, ‘It tries to find out what the letters are and then looks in the dictionary. Then it draws the words back on the screen in translation.’ Right now the app is mostly word for word translation, useful if you’re looking to get the gist of something like a dish on a menu or what a road sign says.”

Good says “The translation isn’t perfect, but it gets the point across.”