liber-poezionist

Trailerul noului meu volum de poeme MatAdor

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Thu, 14 May 2020 18:51:00 +0000

Tată de duminică

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Sun, 03 Jun 2018 07:09:00 +0000

Probleme de imagine

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Tue, 29 Mar 2016 17:55:00 +0000

Motto: ”Cine dă în mine dă în fabrici și uzine” - Gazeta. De Perete

Adevărata problemă de imagine a USR e cea pe care și-a comis-o singură această instituție în istoria ei recentă și anume aceea că a devenit un fel de partid al scriitorilor, în care se intră în primul rând pentru avantajul călărețului de a primi suplimentul la pensie și, în al doilea rând, pentru marele privilegiu de a te intitula scriitor profesionist. La aceste două avantaje se reduce de fapt, nu și de drept, aventura de a scrie literatură în România. Cum a fost posibil ca cel mai cunoscut și (eventual logic) avizat critic literar să adune mii și mii de amatori sau chiar impostori într-o Uniune a Scriitorilor? Asta se poate întreba oricine vede clar situația tristă în care a ajuns scriitorimea română. Singura explicație e una politică, a puterii care corupe și absolutismului care corupe absolut. Doar naivii mai cred în democrația demersurilor unei asociații în fruntea căreia domnește un mic dictator ales pe viață și, care, se vrea eternizat ”pentru că nu are pe Cine să lase în locul lui”. În atare condiții, era și natural să apară chiar din sânul Uniunii reacții adverse. Care reacții, deși îndreptățite la libertatea cuvântului, au fost rapid puse la zid cu eticheta că ”strică imaginea USR”. Să fim bine înțeleși: imaginea asta era stricată demult. Ba chiar a atins performanța unui întreg pomelnic de fapte aflate la limita legii, începând cu insubordonarea la noua lege a Asociațiilor și Fundațiilor (pe motiv de lege comunistă de înființare a USR) și terminând cu excluderi în masă ale protestanților (pe motiv că îndrăznesc să-ți spună că greșești și că își cer drepturile respectate). Toate acestea, pe baza unui Statut modificabil la discreția conducerii și a unei legi abrogate. Care lege, chiar de ar fi operantă, cere și ea aprobarea Ministerului ceaușist al Artelor pentru astfel de acțiuni. Revoluția Anticomunistă din *89 n-a fost făcută ca să rămână legile ceaușiste în vigoare și, prin reducere la absurd, ca să ”strice imaginea României” în lume. Istoria s-a Răsturnat ca să intre în Normalitate. Nu ca să o Repetăm irațional și bolnav. Din fericire mersul ei actual și-a perfecționat mijloacele legale de recuperare a normalității și cei ce le ignoră merită să ajungă, cu imaginea șifonată, la coșul ei de gunoi. Abia acolo vor realiza, în sfârșit, că Litera Legii Democratice e cu totul alta decât Litera Urii și Paranoiei în imaginea publică a scriitorului de azi.

Trandafiriada

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Mon, 21 Mar 2016 14:24:00 +0000

eram pierduți pe câmpuri ca niște baloți de paie behăiți de oi asurziți de câini și tăntălăi de singuri așa că eu și cu niște trandafiri ne-am dus să ne asigurăm iubita că mai existăm de parcă am fii prăpădit părăsiți la sfârșitul lumii așadar iubita noastră ne mângâia ne dădea și apă din rezerva ei personală pe urmă ne așeza frumos în vază era așa de poetic de s-ar fi ofilit și pietrele dar noi o iubeam și așa prăpădiți ofiliți leșinați de ne ascultai cu urechea

Cind voi creste mare o sa ma fac un Falset Respectabil

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Thu, 04 Dec 2014 18:11:00 +0000

Cind voi creste mare o sa ma fac un Falset Respectabil

Desigur exista si variante
Una subtila de Pilda mergem la Universitate adunam cunostinte
Informatiile esentiale ale inteligentei bunului simt
Astea ne fac sa ne simtim niste eleganti plini de o desteapta simtire
Chiar daca in fond suntem niste cretini

De ce nu exista alta lege esentiala a progresului
Decit Falsul in Acte Publice?
De ce de la inceputuri si chiar mai incolo
Nu e nimic al tau?
Bani cunostinte lucruri toate ale altora
De ce tot ce ai e ignoranta ta
Si o mare foame de ce au altii?

Parinti profesori preoti patroni politicieni
Toti au ceva si te invita la Adunare
Haideti cu totii sa ne adunam si sa adunam
Unde multimea face puterea
Si unde e cu atit mai puternica
Cu cit are mai multi si mai multe

Multimea e esentiala pentru Falsul in Acte Publice
Nimeni nu isi falsifica personalitatea
Ca sa faca treaba de Unul Singur
Ci tocmai ca sa i-o faca altii
Ca sa progreseze prin altii
Ca un Falset Respectabil
Plin de putere bani si prestigiu

Eu am fost Unul singur toata viata n-am adunat
Si n-am avut nimic
Chiar m-am si deposedat de tot ce de fapt Nu aveam
Si mi-am oferit tot ceea ce de fapt Aveam dintotdeauna

Sa cresti mare e o eroare bolnava
Sa cresti mare e tot una
Cu a comite adulter
La propria ta copilarie

Unde cresti mare e locul in care zboara vacile sfinte

Dar eu niciodata n-am stat prea mult intr-un loc anume
N-am avut deosebita onoare sa-l sfintesc
N-am tata si habar nu am cum e sa ai unul
Fiica-mea mi-a fost luata cu forta
De o lege chioara un fel de eroare a naturii

Activitatea mea preferata a fost mereu
Sa ma pregatesc sa plec
Propriu-zis toti facem asta
Dar avem impresia bolunda ca vom ramine

Cred doar in mainile mele si alea
Nu sunt infailibile mai pot si ele gresi
Nu sunt batute in cuie si printre altele
Nu imi servesc nici mie tot adevarul

Fiecare loc isi aduna relicve in vitrine
Si pare un cimitir profanat al eroilor
Pe care nu-i mai stie nici dracu

Singura lor calitate e ca pot sa incapa minunat
Atitea frumuseti si deseuri gramada
In acelasi loc pe o eterna cale de disparitie

Suntem adunati si plecati dinainte nu va faceti iluzii
Nu exista zi lasata de la d-zeu
In care sa nu dam bolunzelii de a fi un alt nume
Iar eu nu ma pot opri sa descopar
Inca o blestematie binecuvintata
Pe care sa o indur
Si sa o plec

Suntem în pom: înflorim de Crăciun !

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Thu, 26 Dec 2013 20:23:00 +0000

dragii mei răsăriți de pe fixul rădăcinos al obișnuinței: suntem în pom, evident și nu doar de Crăciun dar în tot ceasul în care Excelența Sa Lectorul Honoris Causa ne citește, ne respiră adînc aerul înflorit din poeme! da, dragii mei suntem măr, păr și fir de trandafir, suntem tari, de esență fabulos-exotică și culmea e n-avem ce ne face, nebuni pe (alea) bune, Ăștia Suntem și cu noi defilați!
vă foarte mulțumesc de aprecieri și urări pe 2013 și vă doresc doar să fiți iubiți de să nu vă vedeți!

Îmi vine cîteodată să sper

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Mon, 24 Jun 2013 17:23:00 +0000

iattă slugărim într-o mare britanie
unde cîinii o duc de minune
într-un fel de realitate în genunchi

asta e
o rupem în whatewer
dar baremi știm pentru ce

în fine cui să-i pese
de drepturile elementare
ale unor cheap workers?
dacă mylord e speriat de teroriști
dacă susține că nu e doar traumatizant
ci și inconvenient

măi mylord
mai bine s-o lăsăm bîlbîită
că suntem paranoici
sau suntem dinglăi
dar ne-am obișnuit

nu e nicio problemă mylord
e doar o calmă disperare
în care mai aflăm că iattă
există pe lume niște realitate

yes măi mylord
nu e niciun mister
și să mor io dacă nu îmi vine
cîteodată să sper

dragilor vi se pregătește ceva

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Sun, 31 Mar 2013 17:15:00 +0000

am două vești bune:

1) împlinesc pe 6 aprilie a.c. o jumate de secol
2) vi se pregătește ceva, ia ghiciți:

imaginează-ţi că nici nu realizezi

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Sat, 13 Oct 2012 19:05:00 +0000

nu ştiu e o mare derută pe lume

toţi simt că nu se mai poate

că trebuie să vină naibii careva

să ne evacueze singurătatea

fiica asta de căţea

tăvălită prin scaieţi

ocupă interminabil abuziv

loc în noi

pe cînd toate celelalte lucruri

parcă n-au loc decăt o dată

sau pentru ultima oară

e o derută de nu-ţi imaginezi

care pe cine

cum i-ar place să-l vadă

dus între cei drepţi

io mă ţin ocupat de nu mă văd

niciodată singur

şi la drept vorbind

sunt cît se poate de solitar

buna dispoziţie face diferenţa

oricum nu dau un chior

pe jalnica indispoziţie a unora

fiecare şi-o izolează
cum crede mai bolnav
pe urmă o spovedeşte afectat

primului Salvator de Urgenţă

ce să spun pădurea e plină

de opaci

şi ce să vezi io sunt aşa de transparent

de poţi vedea prin mine direct
cît eşti de speriat de viu

şi vine muma pădurii

şi nici nu realizezi

Ruperea în tragedie

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Sun, 23 Sep 2012 15:53:00 +0000

Mottor: "am rupt-o în tragedie" - Ch. Chaplin

Tragedia e conceptul estetic cel mai condamnabil la fals în acte publice. Cum să redea cineva, chiar artist autentic, la modul plăcut simţurilor, o nenorocire, o catastrofă abominabilă? O asemenea treabă nu doar că e ireală şi improbabilă dar falsifică însăşi ideea de estetic. Nu e absolut nimic de plăcut în moarte oricît de eroică ar părea. Chiar pretinsa plăcere e doar prostia aceluia care "se răzbună", provocînd-o. Sau, la fel de tembel, acela care "se felicită" că îi supravieţuieşte...

Tragedia e bolovanul care cretinizează estetica. Îi taie orice plăcere, altfel accesibilă. Singurul mod de a o aborda e doar exagerarea ei, dusă la limitele absurdului, pentru a o face demenţial de ridicolă. Pentru că în spatele oricărui aşa-zis sublim, care transformă bubele în preţiozităţi noi, stă un cor antic de bocitoare, un fortissimo de falseturi ridicole...

Tragedia e cel mai egoist sentiment posibil. Orice durere are propria ei personalitate şi nu se poate resimţi de doi oameni la fel. Orice ai face nu poţi exprima tragedia altora fără parfum de eşec şi falset. Nimeni nu-l poate urma pe Orfeu jos în iad. Asta e propria lui nenorocire care i se întîmplă doar lui şi nici dracu nu o poate retrăi chiar de ar fii nemuritor.

Tragedia în sine, ca idee, nu trebuie să existe decît pentru sine, "per se", altfel se ajunge la comicul situaţiei zombilitice de "hai să vă arăt ce tare am murit"...

Sau al "producătorului" de hollywood, al exploatatorului de păreri de rău, al cerşetorului miliardar foarte "demn" de milă. De fapt nu există niciun fel de demnitate în "arsenalul" tragediei. Doar un fel de durere degeaba cu aere demne. Fără nimic de înţeles din prostia care "ne doare" sau aia care "ştie ea ce ştie". Tot ce poate suscita e o mimică ieftină de suferind închipuit...

În faţa morţii, de dragul tragediei, se plînge ori pentru că eşti redus mintal ori că n-ai bani...

Orice pretinsă resemnare rezultată din tragedie nu e decît dezgust. Titanicul distruge în tine gustul pentru călătorii exotice. E o catastrofă cel mult dezgustătoare. Mult mai interesant e eroismul lui Tom şi Jerry. Cum să nu te leşine destinul epopeeic umflat în pene al acestui Hercule circar de doi lei? Toţi prometeii de operetă nu pot să termine altfel decît la circ. Acolo unde mai răsar uneori vreo doi fani turmentaţi, gata să urle de cea mai plăcută groază posibilă...

În concluzie, actualmente, tragedia şi-a trăit paiul înecatului, şi-a făcut mălaiul praf şi pulbere, după kilometri întregi de calamităţi de larg consum. Actualmente mai mergi la teatru doar "ca să vezi de ce mai suferă unii fraieri". Nu de alta dar amărîţii ăia de actori sunt chiar impresionanţi, cu toată dileala lor, moartă de rîs...

Actually we want to sleep. For good

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Fri, 21 Sep 2012 15:10:00 +0000

dormim pe noi si realitatea traieste in locul nostru

suntem traiti de ea gramada

“ce sa-i faci” e intrebarea salvatoare

a tuturor luzarilor

“dormi pe asta” - spun englejii

daca vor sa mai reflectezi asupra unor decizii

si sa alegi in deplinatatea odihnita

a facultatilor mentale

dar treaba e ca in ciuda faptului

ca adormitii se mai gindesc si bla bla

scopul real al tuturora e sa doarma pe veci

realitatea e ceea ce ne scapa

nu iepurele cu palaria lui

ci iepurele care scapa

din palarie

e simpatia tuturor lipsurilor

care te umplu de plenitudinea ca mai e ceva

e clar ca mai e ceva

(“un fleac” - vorba aia)

care ne-a scapat

care mister?

Care magie?

Stim noi ce stim

de ce e palaria neagra

si iepurele alb

atita ca e ceva un bizdic

care ne-a scapat

stim pe naiba e inevitabil ca sa ne scape

are ceva de lume de dincolo fara explicatii

ceva de terminare de interzicere

a tuturor semnelor de circulatie

stim doar aia ca habar n-avem

si daca ai planuri mari sa-ti legi crucea de streang

ca sa te balangani in gol

ca sa iti dai singur impartasania

nu vei apuca sa profiti de investitia asta

treaba e ca dormim de vii

si realitatea evadeaza se duce

sa schiopateze beata pe aratura

ce sa-i faci vorba aia

lipsim gramada

ca niste somnambuli zevzeci

si nu mai visam nimic decit asta

adormim

naibii

pe veci

Moartea sperietoarei

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Sat, 15 Sep 2012 18:38:00 +0000

e aiurea nu avem nimic

cel mult un loc acolo

unde să dăm dracului de pămînt
cu toată şandramaua

la 49 de ani nu-ţi mai trebuiesc multe
şi vezi în pierderea minţilor
un noroc nesperat

ai revelaţia că te doare şi lumina
doar dacă o priveşti

la 49 de ani mai e prea puţin
dar lumea te flatează că ohoo
eşti chiar tînăr
tînăr de-ţi vine rău

în mod normal te cam părăsesc
dragii de copii dacă-i ai
oricum ferească-te să divorţezi de meserie
sau să te concedieze nevasta
că nu te mai vrea nici mama dracului

în alte ţări proaspăt îmbătrîniţii
îşi iau o sex-bomb-baby-sitteră
din ţări subdezvoltate
şi pleacă în insule
să o digitalizeze

tu te miri că mai poţi urca
scările interminabile ale blocului
fără să pomeneşti toţi dumnezeii

una peste alta trebuie să te deştepţi
să fii atent că vin zile
în care realitatea va ajunge
proastă ca noaptea

ca la teveu unde urmează femeia
care şi-a cuţit iubitul
cu 49 de lovituri pe minut

măi să fie io nu cred
io sunt prost de tînăr încă
dar cel puţin ştiu o treabă:

nu tot ce îi prosteşte
mă şi mănîncă!

Toate grijile mor. De dau in gropi

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Thu, 13 Sep 2012 17:12:00 +0000

fraţilor iată că în zilele mele de la apusul verii
la vremea cînd împrăştie teiul
ploaia lui de aur
a venit la mine neştiut şi pe ne-simţite
îngerul cel pazitor-exterminator
care m-a întrebat ce este
cu faţa mea dusă si
cu umerii mei aduşi?

păream mai degrabă du-te-vino
(între noi fie vorba)
la o sumară luare în evidenţă

“nu te mai tot îngrijora”- mi-a zis -
“în grijania ta îngrijorătoare”
(nu ştiu dacă mă înjura sau ceva)
“caută acolo pe dedesubt nişte linişte”-
mi-a zis el liniştit -“caută dedesubt si
toate celelalte ţi se vor oferi pe deasupra”

(arătarea asta chiar începea
să mă îngrijoreze)

“oricît s-ar strădui cineva
să se necăjească azi” -
spunea -
“mîine statuia lui nu va creşte
nici măcar un milimetru”

tot ce-i posibil şi chiar mai mult
i-am zis
oamenii se întrec pînă şi în olimpiade
ale nenorociţilor
îsi smulg coafura laolaltă cu paranoia din cap
şi mor de dau în gropi
mai ales pentru grija altuia

habar nu am i-am zis de ce e musai
sa-şi facă unii zilele
cu urîciuni probabile
cînd toată lumea ţi le serveşte aici şi acum
gratis sau pe doi lei

“păi vezi?” - mi-a zis el -

“grija e cam perversă dacă o atingi
pretinde că e copilul tău
şi mai tîrziu copilul vrea afară
vrea acolo la întuneric unde e plînsetul
şi scrîşnetul dintilor”

cert e că bucuria nu dă în gropi – i-am spus -
nu dă în gropi cînd vor grijile

“singura ei grijă” - zicea
“şi singura ei lipsă e aia
că e lipsită de griji”

bun păi mi-ai luat o grijă cît toate zilele
păziterminatorule – i-am zis -
las-o să plece e destul de mare deja
să aibă grijă de ea însăşi
şi să se descurce în grijania ei
de una singură

trimitere la confirmarea de primire

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Wed, 09 May 2012 16:55:00 +0000

sunt doar un om cu nevoi simple
ştiţi desigur alea
care ne complică viaţa

astfel fiind io doar un simplu complicat
fac trimiteri ca tot omul
şi aștept confirmări de primire
de la tot omul

acuma confirmările astea vin uneori
n-am ce zice
dar de cele mai multe ori
se fac că plouă
peste toate saharele lumii
sau că lumea suferă
de o muţenie generală
dar io continui berbec să fac trimiteri
şi să aştept

sunt singurul animal planetar
care vorbeşte de unul singur

pare ciudat dar am auzit
că peştii vorbesc între ei
limba piscicolă
şi habar nu aveţi să ştiţi
ce delicioasă poate să fie
limba porcească

oricît de sălbatice ar fii
animalele vorbesc între ele
fac mereu aceste trimiteri
şi confirmări
în cel mai surprinzător mod umanitar

dar io
io sunt culmea domnule
io
vorbesc de unul singur

mi se întîmplă asta tot mai des
să discut monologuri aşa
cu pereţii
şi pereţii : mîlc

într-o zi
într-una din zilele astea minunate
care îşi spînzură pe cruce profeţii
vă spun io
io care vorbesc de unul singur

ca Unul şi Singurul care sunt
zoon monologikon planetar

o să vă dau cu pereţii
de toţi pereţii !

De ce ne crizăm?

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Wed, 08 Feb 2012 12:01:00 +0000

În mai toate țările UE lucrurile merg spre bine numai la noi din rău în mai rău. De obicei pe la noi gura de aer vine doar înainte cu două-trei luni de alegeri. Atunci se trezesc politicienii că sunt al naibii de mărinimoși. Altfel taie și spînzură din motive numai de ei știute, de regulă în folosul sponsorilor lor, elitele financiare, jupînii zilei care își consolidează interesele. Așa se trezește orice guvern care implementează austeritate cu proteste și violențe de stradă, cu sabia demisiei deasupra capului și declarații de intenție total neinspirate. După valul de proteste din Grecia urmează la rînd românii, aduși la sapă de lemn atît de criza economică mondială cît și de un guvern de incompetenți, neînstare să scoată țara la cale. De obicei din nou, se ia cîte o măsură numai și numai cînd lumea înjură și politicienii fug să se pozeze ca salvatori ai omenirii. Lipsa reală de alternative la guvernarea unei țări, rupte în cur de toate relele, e cum e tocmai datorită acestei ”poze”, a mimeticii lucrative și a crasei incompetențe. Toți se fac că muncesc sau că te plătesc pentru o muncă onorabilă dar a face bine altora e cea mai imposibilă ficțiune. Să nu ajungi șomer într-o astfel de țară că nu te mai cunoaște și nu te ajută nici mama dracului. Ideal e să te faci că lucrezi, că ”n-ai timp de altele” și că ești crizat de nu te vezi de treburi. Așa a ajuns falsetul meseria de aur a fiecărui ”descurcăreț”. Iar România abandonată corupției și deznădejdii. Dacă ar mai fi ceva de furat din țara asta ar mai fi de unde să alegi. Dar nu mai e nimic ce să fure și nu se înghesuie dragii de ei să ofere soluții. Nu-i pasă nimănui toți sunt Toma necredinciosul și pare că nici Cristos nu ne mai scoate din rahat. Dar una e socoteala lor și alta ce va fi în realitate. Mai rău nu poate fi în mod sigur. Și vor veni în mod sigur zilele cu soare.

Urare vouă

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Fri, 30 Dec 2011 15:07:00 +0000

Stupoarea ca revelație (continuare)

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Fri, 23 Dec 2011 11:02:00 +0000

Se cheamă că nu ești un artist dacă nu-i dai bătaie ficțiunii și imaginației. Dacă nu-i pui pe cei răi să o sfîrșească nefericiți și pe cei buni să o termine tot într-o fericire.

Crăciun fericit: mă sună creditorii să-mi ureze ”La mulți bani!”

În mod sigur cine a spus că totul curge era un bețiv… de aia a și găsit în vin adevărul.

Cunoaște-te pe tine însuți. Dacă-i cunoști pe ceilalți riști să-i iubești pînă la disperare!

Ce au religia și politica în comun e că ambele sunt afaceri promițătoare: 100 de virgine cînd ar fii arhi-suficientă una și bună! ști-o ploaia dar cei mai mulți n-au s-o vadă nici pe aia!

Singurătatea vine cu aparența exproprierii: pare că nu mai Ai pe nimeni dar să ne ia naiba dacă am avut pe cineva vreodată! Mai degrabă nu ne-am avut nici pe noi înșine! Am avut doar iluzia că suntem stăpîni pe situație. Singurul lucru negativ din solitudine e sperietura trezirii la realitate.

În rest toate bune și faine: ne regăsim așa cum suntem cu adevărat!

Mîndria veteranilor e cel mai triumfalist șut în cur!

Totul e să mergi înainte. Unii chiar pornesc în direcția aia bună.

Dacă faci greșeala să regreți s-ar putea să-ți pară și mai rău.

Nu ești simpatic chiar dacă eviți groapa și ai dreptate să fii pesimist. Mai degrabă dacă ești optimist fără niciun motiv și dai în gropi.

Ce să-mi doresc?... o durere de apă și o bucurie de granit!

Ca să nu uităm cît e iarba de frumoasă trebuie să ne luăm uneori vacanță în deșert.

Lucrurile sunt scumpe pentru că nu le ai. Din clipa în care le ai încep reducerile de preț.

De Crăciun n-am să primesc cadouri nemeritate. E mai bine să le merit și să nu le primesc. Oricum va veni și Crăciunul meu într-o zi. Tot ce sper e să fiu acasă…

Bal. Mascat. De spital

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Mon, 21 Nov 2011 09:57:00 +0000

băi să mor io că au venit ăştia şi mi-au lăsat
pe uşă hieroglifele deteliorării
u-ha o să pun să fie în gîţii lor executaţi

ce să-i faci fiecare se duce singur
la mama elementelor
ca împăratul la budă

doar dacă nu are cumva ambiţia
aia cretină să fie şi asasin

da-da eşti condamnat prin definiţie
fratele meu ipocrito-stimabil
lector honoris causa ce eşti
acolo în ciriclicii tăi de bambilici norocos
conform deteliorărilor în vigoare
ţi se comută
ruperea ei de fericire
în muncă zilnică pe viaţă

u-ha păi îţi vei muncii şi creierii din cap
să-ţi tot cîştigi existenţa
tocmai cînd era suficient
să-ţi relaxezi sufleţelul
în recreaţia aia mare
ca să îţi pierzi moartea

îţi spun io că oricum mereu vei găsi
cîteva mici şi drăguţe speranţe
pînă să o dai de tot
în bîlbîiala ei de disperare

u-ha ăştia spun că mai avem
de rezistat la nişte duioase scîrbe
şi la nişte scumpe maladii
pînă să ne facem o vagă idee
despre ce-i aia naibii de frumuseţe

hai să punem mîna pe ei
că viaţa e scurtă şi
hai să n-o mai lungim

le rup capu’
da’ înainte de asta le rup mîinile
u-ha şi îi bat cu ele la cur
pînă se face noapte
în ciriclicii lor de bambilici prăpădiţi

Teroare numele tău e Bolnavia!

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Thu, 22 Sep 2011 12:03:00 +0000

”suntem lăsaţi la voia sorţii să fim hărţuiţi din interior dar şi din exterior de către fanatici şi revizionişti unguri... pradă vârcolacilor care ... ronţăie graniţele şi... sfâşie apoi inima? De ce tac mai marii lumii? ...Aşteptăm ca lucrurile să se acutizeze şi să izbucnească un conflict după modelul Kosovo...?” –Valentin Stuparu

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Valentin%20Stuparu%20-%20Pe%20urmele%20terorii.htm

Iată, dragii baciului, că și în Mioriția umblă teroarea slobodă ca Vodă prin lobodă! Baciul ungurean Tokesh în special ne terrorește de nu mai putem. Iar marile Putori ale Lumii fac pe neputincioasele și ne lasă pradă zombilor, vampirilor și extratereștrilor! Vai de tremuricile și fricoșeniile noastre! Mai cheamă ș-un cîne că ăștia ne distruge cu separația lor!

Se pare că trepădușii lui Vadim au pornit deja noua campanie electorală. Și care anume electorat e mai ușor de prostit despre realitățile din țară decît acela din diaspora? Nu de alta dar fotoliul de cîrpă de la Bruxelles al bardului riscă să se ducă pe apa naționalismului. Și atunci să vezi ce ne se a se!

Vorba hipp-hopistului:

”V-aș aranja pe toți dar mi-e o teamă nasoală că după aia mă va păli damblaua de plictiseală!”

Nu-l scăpaţi din ochi pe Asztalos! - Recenzie la Zoon Poetikon de Alexandru Petria

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Sat, 10 Sep 2011 18:24:00 +0000

Iniţial, pe poetul George Asztaloş l-am confundat cu George Astaloş, scriitorul care stă la Paris. Şi n-am căzut doar eu în capcană. Când, pe Facebook, am atras atenţia asupra versurilor tipului din Târgu Mureş, într-un comentariu, actorul Mihai Bisericanu s-a pornit să spună ce om extraordinar este. Se referea la Astaloş. E interesant că şi Asztaloş şi Astaloş au comun simţul umorului, ca şi coniacul la ardelean, ca şi şampania la trăitorul în Franţa. Şi că sunt nedreptăţiţi de critica literară.

Asztaloş, născut în 1963, la el vreau să mă refer, Gyuri pentru prieteni, e printre poeţi precum un trombon într-o orchestră. Hai că m-am luat cu comparaţiile! După ce-i descoperi sunetul n-ai cum să-l ignori. Iese în evidenţă prin exotism, umor, ironie, autoironie şi oleacă de cinism, prin folosirea memorabilă a oximoronului.. A debutat târziu, în 2009, cu volumul de poeme „Zoon poetikon” la editura „Grinta” din Cluj. Fiindcă nu-l cunosc personal, deduc că şi-a dus viaţa sau a încercat să şi-o trăiască omeneşte, acaparat de activităţi colaterale, care nu i-au dat răgazul şi starea să scrie poezie. Nu este exclus ca nici să nu fi avut încredere în versurile sale.

Căutând pe Google articole despre carte, am primit încă o dovadă că România e o ţară tuieşă. Am găsit trei texte, fapt revoltător, deoarece George Asztaloş dă pe dinafară de talent. Să nu te întrebi atunci dacă avem global critici literari sau nişte pulalăi cu nasul pe sus, simbriaşi la editurile importante? Nu este rolul lor principal să susţină afirmarea unor scriitori valoroşi?

Tânărul scriitor Marius-Ştefan Aldea a postat pe blogul lui despre „Zoon poetikon”. A evidenţiat asemănările cu Gellu Naum în primul ciclu din volumul lui Asztaloş, , „Poeme cu animale mici” şi că „Viaţa(la Asztaloş-n.m-A.P.) este un banc sec. Femeia este un banc sec. Familia este un banc sec. Dragostea este un banc sec. Tu însuţi eşti un banc sec. Rămâne pofta de a râde de necaz. În mare parte, întregul ciclu pendulează între toate astea. Mi-au atras atenţia câteva poeme în care este prezentată relaţia tată-copil. La începutul cărţii vedem că volumul îi este dedicat Iuliei, fiica poetului. Aşadar, ne izbeşte o tradiţie de familie ca tatăl şi copilul să fie despărţiţi: “iulia e o fiinţă firavă şi zbenguioasă/ cu tătic mai mult virtual/ sunt tată de duminică o simplă îmbrăţişare/ îi bucură ochii până la lacrimi/ şi/ mă doboară cu dragă inimă (…) când era chiar mică-mică/ treceam împreună pe lângă Combinatul Chimic/ (o scumpă de ruină ca şi acum)/ şi ea/ minuneo/ şi dezastro/ m-a întrebat despre tine/ şi m-a întrebat despre noi:/ tati pe-aici a fost război?”. Un poem la fel de tulburător, tratând aceeaşi temă este şi Tată îmi spuneam poveşti dar de data asta eul este el un copil părăsit de tată, împărţit între părinţi ca o pâine care nu le ajunge. “singura oară când ai venit erai un nene străin/ voiai să fim prieteni/ să fie secret să nu ştie nimeni/ să mai povestim/ la coadă la alimentară/ la suc şi la cârnaţi (…) eram năuc şi ţi-am zis/ iartă-mă tată/cred/ că m-am îmbătat/ cu suc”(http://mariusaldea.wordpress.com/tag/george-asztalos/).

Ciclul al doilea, „Drăcii angelice. De zdrangoste” este net superior valoric, notele sunt mai grave- „nu ştiu cum ar trebui să fie dar cred/că va trebui să fim împreună/într-un fel de minune/şi nu prea e timp de minuni/anul fuge la revelionul sinucigaşilor/vad că oamenii se adună uite/se ţin de mîini sunt mai atenţi/sunt cu mult mai vii/tu unde te mai umanizezi?/fiara din mine o duce de minune/chefuieste păcatele lumii/sau plînge naşterea neprihănitului/totul e fericit de rece îmi tremură/şi creierii din cap/nu atît de frig cît pentru tine/tu unde te mai fericeşti?/îmi lipseşti ca mîna ciungului/te simt întreagă dar/în loc să îmbraţişez eu răstorn/sunt o pacoste o stîngacie de-a dreptul/blestemată la împrăştiere/şi fericiţii se adună sunt mai atenţi/chiar mai vii/se ţin unii pe alţii de mînă/eu mă ţin de cap vreau sa mor/şi mi-e o sete nebună/ca o găleată spartă/uscată la fîntînă( veseli-m-aş şi n-am cui)”, „nu a mai fost demult o conflagraţie mondială suntem fe be mersi/lumea e tot mai pleiboi şi mai diznilend/vremea mai mămoasă/iernile tot mai topite şi pe cale de dispariţie/nu e sigur că pleacă frigul/da parcă vine altceva/parcă vine Dezmorţirea de Apoi ne parchează mitraliera mîntuirii/direct între ochi şi ne cere imperativ/florile sau viaţa/noi ne predăm bărbăteşte ne vindem scumpi/ne expunem la soare iernile ierbivore/şi ce am mai pătimit peste glaciaţiuni/ne dăm încălzibili/şi ele se topesc să ne ierte ca nişte amazoane/furate de peisaj/frumuseţea e lucrul pe lîngă care treci/tocmai ca să te miri/cît poţi să fi de trecător/pe planeta Martie toată tierra e efeminată/vin dimineţi inspirante am expirat aburi destui/e sinucidere curată să nu respiri/adînc/pînă în mugurii de şanel ai plămînilor/pe planeta Martie ne îmbrăţişăm amazoanele/tornadele noastre pacifice/în cea mai înfiorantă bucurie posibilă iată-ne/nişte superbi prăpădiţi/iată-ne/nişte victime de minune(„Tierra efeminada”).

George Asztaloş are damblaua lui poetică. Câştigătoare. Numai să se ţină de ea.

Alexandru Petria

http://alexandrupetria.wordpress.com/2011/09/10/nu-l-scapati-din-ochi-pe-asztalos/#comments

Zoom poetikon - poetul cu lupă

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Wed, 03 Aug 2011 14:51:00 +0000

recenzie la volumul meu de versuri Zoon Poetikon

de Marius Ștefan Aldea

Când l-am cunoscut pe George Asztalos în carne şi oase la Tabăra de Poezie de la Sibiu şi Cisnădioara, am avut un mic şoc: unul din cei mai neserioşi poeţi români în viaţă era, de fapt, de o seriozitate soră cu sobrietatea. Am stat împreună 4 zile şi smulgeam vorbele de la el cu un cleşte conceput special pentru asta. Acest tip, ce poartă cu lejeritate în cârcă dublul vârstei mele, tăcut şi misterios, fumând cât pentru toţi la un loc, contribuie sănătos la frumoasa teorie conform căreia poezia de tip umoristic, având ca fundament poanta, ascunde o lume întoarsă pe dos, nevrozată, deprimată, cinică.

Imediat ce iei cartea lui George Asztalos, te gândeşti la Aristotel şi la al lui zoon politikon. Dacă filosoful studiază omul ca animal social în sânul unei cetăţi, poetul îl studiază ca pe unul poetic, singur-cuc, situat în exteriorul unei cetăţi aflate în prăbuşire. Avem de-a face cu o contemplare la mişto şi o auto-analiză la super-mişto. Ironia şi auto-ironia sunt prezente în toate textele. Asta face lectura plăcută, lejeră şi incitantă. La fiecare pagină lectorul are certitudinea că intră în contact cu un poet lucid, inteligent, ascunzând în spatele poantelor o imensă tristeţe. E ca un one man show, la care ai putea râde o noapte întreagă, ai râde şi ai cădea pe gânduri sau ai repeta halucinant mă râd şi plâng, mă râd.

Cartea se împarte în două cicluri: Poeme cu animale mici şi Drăcii angelice. De zdrangoste. Cele două cicluri sunt incongruente unul cu altul, atât ca întindere, cât şi ca realizare poetică. Mai mult decât sigur că fiecare ciclu reprezintă, practic, o perioadă aparte pentru evoluţia poetului.

În Poeme cu animale mici influenţa naumiană îşi lasă amprenta labei ei de animal gigantic. De cele mai multe ori, trimiterea la Nuam este voită, (vezi Mottografia cu Jenică, trimitere evidentă la Călătoria cu Stelică) dar şi aşa acest ciclu reuşeşte să irite la un momendat prin exces de zel. Plus că acest univers artificial, creat cu uneltele altui poet, reuşeşte să plictisească cititorul prin lipsa unei autenticităţi şi prezenţa unor formulări oximoronice destul de nefericite. “am un microbus plin cu microbi”, “trăiesc un coşmar visător” etc. Iată şi dovada naumiană a ciclului: “era grozav nu bea ţesea mai ales”, “mă şi înjura”, “mă asasina la cap îmi plăcea al naibii era/ un bengos prăpădit mă agitatule ziceam bagă mă/ una de Dinescu/ fă-te că poezezi/ să ne papagalim poezeşte/ şi el turuia sunt tinerr duamnă am/ puţă de om serios/ îmi place veşnicia de la buric în jos”, “am şi gagică zice omul poartă codiţe luungi/ zic bravo măi năzdrăvanule poate ai şi pupat-o”, “măi devotatule îi zic/ mai ieşi şi tu prin oraş ce stai ca blegu? El tace/ îmi face semn cu ochiul lui umbros”. Chiar dacă îi reuşesc aceste copii la indigo (voite sau nu) aş fi tentat să cred că acest lucru dăunează cărţii. Dar acest ciclu are şi foarte multe reuşite. Lăsând gustul pentru Naum la o parte, Asztalos reuşeşte să captiveze atenţia cititorului prin propriul lui stil, de neconfundat, care va fi prezent în tot ciclul Drăcii angelice. De zdrangoste. Iată câteva din ele: “nişte pompieri focoşi nici nu apucau/ să se stingă că le ardea”, “nebunele sunt doar nişte gagici/ mai trăsnite decât celelalte”, “drace să dispară/ toate femelele cu/ scumpele lor coduri de bare/ abia atunci aş începe naibii şi eu/ să le iubesc”, “dacă femeia te mângâie rău/ bate-o bine”. Şi toate acestea anunţă nebunia simplă şi captivantă din ciclul următor.

În continuare oximoronul este la el acasă. Viaţa este un banc sec. Femeia este un banc sec. Familia este un banc sec. Dragostea este un banc sec. Tu însuţi eşti un banc sec. Rămâne pofta de a râde de necaz. În mare parte, întregul ciclu pendulează între toate astea. Mi-au atras atenţia câteva poeme în care este prezentată relaţia tată-copil. La începutul cărţii vedem că volumul îi este dedicat Iuliei, fiica poetului. Aşadar, ne izbeşte o tradiţie de familie ca tatăl şi copilul să fie despărţiţi: “iulia e o fiinţă firavă şi zbenguioasă/ cu tătic mai mult virtual/ sunt tată de duminică o simplă îmbrăţişare/ îi bucură ochii până la lacrimi/ şi/ mă doboară cu dragă inimă (…) când era chiar mică-mică/ treceam împreună pe lângă Combinatul Chimic/ (o scumpă de ruină ca şi acum)/ şi ea/ minuneao/ şi dezastro/ m-a întrebat despre tine/ şi m-a întrebat despre noi:/ tati pe-aici a fost război?”. Un poem la fel de tulburător, tratând aceeaşi temă este şi Tată îmi spuneam poveşti dar de data asta eul este el un copil părăsit de tată, împărţit între părinţi ca o pâine care nu le ajunge. “singura oară când ai venit erai un nene străin/ voiai să fim prieteni/ să fie secret să nu ştie nimeni/ să mai povestim/ la coadă la alimentară/ la suc şi la cârnaţi (…) eram năuc şi ţi-am zis/ iartă-mă tată/cred/ că m-am îmbătat/ cu suc”.

Prin cel de-al doilea cilul poezia lui George Asztalos se dovedeşte a fi una aparte; după faţada ludicului, paradoxului şi sarcasmului se află o lume interioară plină de dor, de chin şi de jale.”am un stingător/ cu spumă de şampanie”, “hai pofteşte-mă în mijlocul tău de transport/ am fierbinţeli înveleşte-mă/ cu haina ta gata putrezită din Danemarca/ hai bucură-mă în supărarea mea”, “eu mă ţin de cap vreau să mor/ şi mi-e o sete nebună/ ca o găleată spartă/ uscată la fântână”, “poftiţi vă rog luaţi loc/ v-aş da o dulceaţă/ dar mi s-a terminat de mă dor dinţii/ vă-ntreb plouat aşa/ deşi sunt dureros de senin:/ n-aveţi cumva/ un algocalmin?”, “numai radioul are accese/ cu hailaviu fix pe forevăr”, “ei bine era viaţa mea la o adică/ şi nu morţii ei de lume”, “îmi scriu phoemele cu nopţi albe/ pentru zile negre”, “plăcerea e binele suprem aşa că lua-ne-ar/ naiba delicateselor/ lăsaţi feministele să vină la mine”, “voi veni cu plici-plici pe enter ce mai/ că suntem toţi un download şi un delete/ mergem în pământ în cer sau pe ape care mai de care/ păi normal aşa ne trebuie/ dacă nu suntem Cristos să spunem hai/ ia-ţi tristeţea şi umblă”.

Apărută la Editura Grinta din Cluj-Napoca, în 2009, Zoon poetikon este un debut în forţă pentru George Asztalos. Un zoom poetic, o analiză şi o auto-analiză sub lupă, un stil lejer, dovada unui mare talent, cartea lui Asztalos pregăteşte drumul sigur al unui poet adevărat.

50 de votcă și 100% poezie – tabăra artgothica sibiu 2011

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Mon, 25 Jul 2011 17:02:00 +0000

Mottor:
”Preferam 50 de votcă d-apăi noa: îi bine și așa, dă-mi cartea!” – Ion Mureșan

George cel Asztalos, proaspăt întors de pe tărîmuri sibiene, din tabăra de poezie ”Artgothica” – Sibiu – Cisnădioara, gîndește cu VOCE TARE: dacă vrei să-ți dai foc la valiză, adună 40 de poeți de peste tot, cazează-i, dă-le de mîncare, de beut, și pune-i să recite. Vei auziii poeziii (și iară zii) pînă cînd se albesc la față pereții și cad, mangă, rupți în gură de apa ei sființită cu tărie.

Așa cum i-am spus și lui Adrian Suciu, nu e deloc important să fii poetul cel mai bun. E mult mai important să fii mai rău. Și mai vizibil. Acuma vizibili am fost... nu știu și cît de răi. Cu sau fără ghilimele. Și cîte a avut de pătimit părintele Călin Sămărghițan după noi. Dar a ieșit o tabără super tare, cu poeme, muzică și distracție la superlativ.

Am cunoscut oameni ( în special tineri) pe care nu-i știam decît de pe net. Călin Sămărghițan, Dan Herciu, Alexandar Stoikovici, Marius Ștefan Aldea, Gabriel Nedelea, Doru Emanuel Iconar, Iulia Matei, Mirela Lungu, Cristina Nemerovschi, Anca Mizumschi, Maria Dobrescu, Viorel Păcală, Ariadna Petri sau oameni pe care nu-i știam decît din cărți: Ion Mureșan, Lucian Vasilescu, Ioan Moldovan, George Precup ș.a… sau pe actorul Mihai Bica, pe care l-am rugat să-mi recite două poeme. Mai vechile mele cunoștințe în frunte cu Adi Suciu au fost: Adriana Lisandru, Ștefan Ciobanu, Adrian Munteanu, Florian Silișteanu, Magda Mirea, Ștefan Doru Dăncuș și Emilia Dănescu.

La prima recitare, de la Cercul Militar Sibiu, am fost prezentat de Călin Sămărghițan drept un poet paradoxal de etnie maghiară care simte românește, (un fel de rara avis, dacă mă gîndesc bine), venit tocmai din capitala neînțelegerilor interetnice, Tg Mureș. La a doua, de la Cetatea Cisnădioarei, deși aveam probleme cu stomatologul, mi-am luat poezia în dinți, sus și tare, cum pretindea nenea Muri tuturor și am recitat încă două poeme, cuprinse în Antologia Artgothica 2011.

Au mai fost edituri, reviste, lansări, recitaluri, fără împușcături de paint-ball că a plouat, în schimb niabunii ghe litheratori au jucat tenis de masă chiar și noaptea pe la 3 în timp ce alții cîntau la chitare de mai să sune vecinii asurziți la poliție.

Faze antologice: Ziua a 1-a, la Cafeneaua Atrium de lîngă Podul Mincinoșilor, recitalurile lui Lucian Vasilescu și Adrian Munteanu.
Ziua a 2-a, recitalurile lui Ion Mureșan și Adrian Suciu la Sala Centrului Militar.
Ziua a 3-a, ”recital” Ion Mureșan, la Sala de Mese din Cisnădioara, care a spus despre cartea oferită în dar de Silviu Viorel Păcală, precum și anume că: ” preferam 50 de votcă d-apăi noa: îi bine și așa, dă-mi cartea!”

Nu știu cum se face dar io cred că pină data viitoare vom pierde. atît de multe am avut de cîștigat din această întîlnire încît pînă la următoarea va fi greu. și mai cred că dacă unul din marii noștri poeți, Mircea Ivănescu, s-a gîndit să plece puțin tocmai cînd zarva și bucuria poeților era mai mare, cred că epifania lui discretă obligă. obligă staff-ul Artgothicii să ducă proiectul mai departe și mai sus, nu să-l parcheze pe 2 ani cum am auzit și obligă pe fiecare în parte să stăm și să scriem vertical în fața absurdului orizontal al extincției. pierderea lui Mircea am resimțit-o și noi, chiar dacă nu eram pregătiți fizic pentru înmormîntare. dar la drept vorbind așa aș vrea să mor și eu: cînd bucuria poeților e la superlativ, să-i și întristez o țîră, să le fac în ciudă!
una peste alta, așa cum scriam și într-un comentariu la articolul premergător acestei sărbători cu îngropare, al Eugeniei Reiter, a fost un regal poetic și, mai ales, al prieteniei de neuitat! Felicitări sibienilor care sunt niște oameni faini și demni să fie iubiți de să nu se vadă! Felicitări pentru toate aceste momente antologice ale poeziei fără vîrstă și, mai ales, adevărată!

În rest vorbesc pozele și timpul peste ani: ”băi ce tineri și diliți mai eram”
Fotografiile aparțin Iuliei Matei.

Hypera: sait literar lansat din nou de Andrei Ruse și compania

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Mon, 18 Jul 2011 13:11:00 +0000

Îi urez bun venit și succes pe piața literară online noului http://hyperliteratura.ro/

Asztalos G. George

Create Your Badge

Hal de siècle

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Wed, 06 Jul 2011 08:05:00 +0000

ne redresăm de zor într-o derivă continuă
dar mai sunt așteptări ne vîslim ieșirea din minți
sortați grămadă pe paiul înecatului
și care naiba de cuvînt mai e onorabil
dacă nu mai sunt decît vorbe?

mi se face poftă de te-miri-ce
numai de viață nu
akka în secolul ăsta de sfeclă
sunt gravid cu mă-ta moarte
și cred că am încurcat-o

nu știu ce urît ne ridică
voma la cer
dar va fi mai mare dragul
draj-copii o să ne iasă inocența
ca ochii din cap

și cu toate astea
probabil că bucuria are perspective
indecedabile
ba chiar
e de minune cum ți-o ia apa
și cum o duce pe arătură

asta e realitatea ne scapă
și anume ne scapă cîte una
peste ochi
într-un asemenea hal
că totul e sefeu
cu stele verzi

și-al naibii să fi dacă mîine
nu e o nouă zi

Viața va plînge după tine ca Louie. Arde-o nu o stinge!

noreply@blogger.com (George Asztalos) — Thu, 23 Jun 2011 17:01:00 +0000