În Germania (30 aprilie), Franța (18 mai) și SUA (29 mai) controlul constituțional a cenzurat comportamentul anti-rule of law al autorităților reamintindu-le că limitarea activităților religioase trebuie făcută proporțional cu scopul restricțiilor generale. Chiar și pe timpul stării de urgență sau alertă, statul trebuie să reglementeze în interiorul unui cadru juridico-politic democratic, în consonanță cu exigențele și practicile internaționale, predictibil și nediscriminatoriu.

Rusia

Dezbaterile interne au scos la iveală puncte de vedere radicale, unii dintre clerici denunțând transmiterea slujbelor în online drept „lucrarea diavolului” și susținând că sunetul clopotelor ar avea efect terapeutic în combaterea pandemiei. Totuși, unii dintre preoți, având încă proaspăt în memorie cenzurarea gesturilor liturgice de către regimul sovietic au denunțat restricțiiile guvernamentale drept violări ale drepturilor omului.

Nu toate mănăstirile și parohiile s-au supus deciziei Patriarhului Kiril: s-a desfășurat în prezența credincioșilor slujba Învierii în 43 din cele 85 de regiuni ale Federației Ruse, iar în 15 dintre acestea purtarea măștii și respectarea distanțării sociale nu au fost obligatorii. Pandemia a lovit mai multe centre administrative, mănăstirii și chiar seminarii teologice. De asemenea, foarte mulți clerici și-au exprimat public nemulțumirea față de restricțiile din perioada pascală din cauza faptului că aceasta este o perioadă în care donațiile și contribuțiile credincioșilor sunt, de regulă, mai generoase.

Statele Unite ale Americii

Statele Unite ale Americii sunt fondate pe principiul libertății religioase, iar Departamentul de Stat al SUA investește anual peste jumătate de miliard de dolari pentru promovarea libertății religioase și diminuarea persecuțiilor religioase. Președintele Trump a semnat acum 2 zile Executive Order on Advancing International Religious Freedom, a solicitat pe un ton abrupt redeschiderea lăcașurilor de cult și a cerut includerea acestora în categoria de activități esențiale unde relaxările intră în vigoare mai devreme decât activitățile cu risc foarte ridicat de infectare precum sălile de gimnastică.

Cea mai coerentă poziție publică este cea a unor avocați americani care acuză într-o scrisoare adresată guvernatorului statului California că restricțiile impuse lăcașurilor de cult încalcă primul amendament (din anul 1791) la Constituția SUA din moment ce relaxările restricțiilor impuse lăcașurile de cult nu urmează aceeași cadență precum cele din domenii non-religioase. Argumentul lor este inspirat din dogmele liberalismului politic:„Reglementările care nu sunt simultan neutre din punct de vedere religios și general aplicabile sunt invalide dacă guvernul nu poate dovedi o finalitate precisă și că aplicarea lor se face prin mijloace cât mai puțin restrictive”. Cu alte cuvinte, adunările religioase nu pot fi reglementate diferit față de adunările non-religioase.

În acest moment, în lăcașurile de cult din California pot participa la slujbele religioase un număr de persoane de cel mult 25% din totalul capacității, dar nu mai mult de 100 de persoane. Prin comparație, supermarketurile, birourile, fabricile sau mall-urile nu trebuie să respecte aceeași regulă. South Bay United Pentecostal Church a cerut Curții Supreme a SUA să i se aplice reguli identice cu evenimentele non-religioase. Curtea Supremă a admis faptul că statul California a discriminat organizațiile religioase și a violat primul amendament la Constituția SUA prin care este consacrată libertatea religioasă.

Marea Britanie

Marea Britanie, o țară cu o tradiție democratică venerabilă, a adoptat cea mai elegantă soluție: înființarea unui task-force dedicat redeschiderii în siguranță a lăcașurilor de cult. Task-force-ul a cărei funcționare e finanțată cu 125.000 lire include reprezentanți guvernamentali, lideri religioși și experți independenți. Scopul înființării acestuia este acela de a produce soluții comune și consensuale pentru redeschiderea în siguranță a lăcașurilor de cult și totodată de a nu discrimina o comunitate religioasă în detrimentul alteia. Lordul Greenhalgh, care ocupă în cadrul guvernului funcția de ministrul credinței, a avut consultări publice cu toți liderii religioși subliniind rolul esențial al lăcașurilor de cult în solidaritatea națională. Strategia britanică a vizat o comunicare publică foarte transparentă, consultarea tuturor actorilor și identificarea unei soluții consensuale tocmai pentru ca ridicarea restricțiilor să îndeplinească simultan exigențele sanitare, dar și pe cele ale libertății religioase.

România

În România guvernul a simțit nevoia să reglementeze în mod special activitățile religioase și a scos liturghia din lăcașurile de cult, punându-i pe creștini sub oprobiul public și făcându-i vinovați ab initio pentru încălcarea distanței sociale. Pe lângă faptul că este o umilire teologico-politică la adresa persoanelor credincioase (liturghia este prin definiție un eveniment religios privat rezervat doar membrilor Bisericii), Ordinul comun al ministrului sănătății și ministrului afacerilor interne din 20/22 mai a.c. (act administrativ cu valoare mult inferioară unei legi) mai prevede și o redefinire absolut ilegală a spațiului public și a caracterului (ne)/privat al slujbelor religioase. Ordinul distinge între slujbe religioase private și slujbe religioase publice.

În realitate, standardele internaționale ale libertății religioase, ca de altfel și legislația românească consacră caracterul privat al tuturor slujbelor religioase drept o consecință directă a exercitării libertății religioase și de conștiință fără ingerința statului. Chiar dacă proiecția teologică a liturghiei e una publică, liturghia e la fel de privată ca și slujba cununiei, ambele evenimente religioase se adresează doar celor invitați. Chiar și rugăciunile speciale precum cele de astăzi prin care Biserica aduce un omagiu deopotrivă eroilor căzuți în timpul Primului Război Mondial, diplomaților și politicienilor care au contribuit la ratificarea Tratatului de la Trianon (4 iunie 1920) și la confirmarea noastră națională sunt manifestări private ale credinței religioase menite să atragă atenția publicului în general asupra unor valori care ne leagă ca națiune. Sunt valori pe care Biserica le discerne sub protecția spațiului privat al libertății religioase și le propune, fără a le impune, în spațiul public.

Manifestările religioase care se desfășoară strict în spațiul public, de exemplu pelerinajele unde oamenii așteaptă la coadă pe trotuare pentru cinstirea moaștelor, rămân și ele manifestări private ale conștiinței religioase a participanților. Transformarea lor în evenimente cu caracter public ar însemna că statul nu-și mai recunoaște neutralitatea în materie de viață religioasă, conform Legii nr. 489/2006 a libertății religioase sau chiar să facă recomandări liturgice, cum a fost cazul recent când s-a recomandat abstinența de la Euharistie sau acordarea binecuvântării de la distanța de 1 metru. În plus, faptul că majoritatea bisericilor își țin ușile deschise la Liturghie pentru oricine dorește să asiste nu schimbă caracterul privat al oricărei manifestări religioase în orice democrație.

În egală măsură, faptul că slujbele religioase sunt manifestări strict private nu înseamnă că responsabilitatea socială a Bisericii față de oricine îi calcă pragul este diminuată sau cumva descurajată. Însă, simpla punere sub semnul întrebării a caracterului privat al slujbelor religioase echivalează cu punerea sub lupa publică a libertății de conștiință a credincioșilor și creează un precedent foarte grav pentru democrația românească. Ne putem aștepta ca statul român să formuleze instrucțiuni referitoare la conținutul predicilor, așa cum se întâmplă în Turcia, sau să înceapă revizuirea gesturilor liturgice?

Neoliberalism și anti-liberalism

Modul în care viața religioasă a fost restricționată în timpul pandemiei a fost predictibil din moment ce paradigma politică actuală la nivel global se caracterizează, printre altele, prin fenomenul judiciarizării politicului (Pierre Rosanvallon). Creșterea puterii judecătorilor este direct proporțională cu scăderea încrederii cetățenilor în responsabilitatea politică a guvernanților. Știm cine semnează o anumită decizie, dar nu știm cum s-a luat acea decizie dat fiind încrengătura de interese, structuri birocratice și expertiză la mai multe nivele.

Mai mult decât atât, deciziile politice executive sunt din ce în ce mai mult ajustate și calibrate nu de către Parlamente, ci mai degrabă de către curțile constituționale/supreme. Limbajul drepturilor și libertăților cetățenești a devenit la rândul său unul foarte codificat și birocratizat, iar cetățenii de rând, chiar și cei care populează vremelnic adunările parlamentare nu au, de regulă, acces la standardizările cu care operează jurisprudența internațională pe diferite domenii. În zona vieții religioase, statele care-și adunaseră un bagaj de expertiză și deschidere către protejarea și promovarea libertății religioase nu au avut mari probleme de radicalizare și tensiuni sociale pe timpul pandemiei.

În schimb, deși pattern-ul neoliberal descris mai sus pare a avea extindere globală, în cazul României deciziile executive din ultimele luni au fost un amestec inconsecvent ideologic: au fost, pe de o parte, gesturi ultraconservatoare precum inițiativa Ministerului de Interne ca statul să păzească cu prețul uniformei și logisticii Poliției împărțirea luminii de Înviere, ceea ce ne arată că statul se dorește a fi un super-gardian al tradiției. Pe de altă parte, statul a denunțat cu inerție marxistă gesturi liturgice considerate ad-hoc periculoase pentru sănătatea populației uitând că manifestările religioase sunt expresii directe ale conștiinței private și că nu pot fi cenzurate decât într-un ritm similar cu cele non-religioase.

Deciziile nu s-au luat în baza lui rule of law (domnia legii), adică în baza standardelor și legislației internaționale și compatibile cu democrația, ci în baza lui rule by law (domnia prin lege), adică în baza unor încropeli ad-hoc conturate de frustrări ideologice, pro sau contra Biserică și indiferente la exigențele libertății religioase și democrației.

Pe de altă parte, tabloul românesc pare să răspundă destul de clar la o întrebare care frământa spațiul public de câțiva ani de zile: mai avem liberalism în România, dincolo de retorica electorală a politicienilor? Liberalismul politic se construiește pe neutralitatea axiologică a statului, incluzând aici și neutralitatea statului în privința vieții religioase, și totodată sacralizarea (nu aproximarea) drepturilor și libertăților cetățenești și a spațiului privat al conștiinței umane. Față de conservatorism care ține cont mai degrabă de interesele corporate ale structurilor/instituțiilor tradiționale (familia heterosexuală, Biserica etc.) sau față de social-democrație care se apleacă mai degrabă spre nivelarea egalitară a drepturilor pentru categoriile sociale defavorizate (familii descompuse, comunități sub limita sărăciei etc), liberalismul politic are exigența de a genera politici publice ținând cont, mai înainte de orice altceva, de accesul nemijlocit al tuturor cetățenilor la exercitarea drepturilor și libertăților.

Articol de Cătălin Raiu, preluat de pe hotnews.ro

foto: digi24

Care e baza juridico-politică a limitării temporare a vieții religioase?

Libertatea de religie sau credință (FoRB) este un drept care are mai multe dimensiuni: individual, colectiv, instituțional, educativ etc. fiind recunoscut ca atare atât în angajamentele OSCE, ONU, UE sau Departmentului de Stat al SUA. Conform art. 4(2) și 18(2) din International Covenant on Civil and Political Rights și art. 9 al European Convention on Human Rights, FoRB nu este derogabil nici măcar pe timpul stării de urgență.

Dimensiunea interioară a FoRB (forum internum) se află sub protecția absolută a standardelor și legislației internaționale și se referă la dreptul de a avea sau adopta o religie sau o credință. Se adresează interiorului intim al persoanei umane, o zonă în care niciun regim democratic nu trebuie să aibă acces.

Dimensiunea exterioară a FoRB (forum externum), descrisă în OSCE’s Vienna Document (1989) se referă la libertatea de a practica un cult religios sau de a împărtăși valori religioase inclusiv prin participarea la ora de religie. Poate fi restrânsă doar dacă în prealabil legea națională prevedea acest lucru și doar pentru a proteja siguranța, ordinea sau sănătatea publică. Măsurile adoptate trebuie să fie proporționale cu scopul urmărit și să nu fie aplicate într-o manieră discriminatorie.

Din moment ce activitățile religioase implică în mod normal adunări de persoane care nu provin din aceeași locuință, iar adunările de orice fel au fost identificate ca având potențial de răspândire a infecției, restricțiile de peste tot au fost normale, dar nu neapărat proporționale cu pericolul epidemiologic. Restricțiile au avut impact și asupra comunităților religioase sau a evenimentelor religioase, printre care unele foarte mari precum pelerinajul anual de la Mecca desfășurat anul acesta sub restricții severe cu doar 10.000 de musulmani față de circa 2 milioane în mod normal.

Cum s-au comportat statele membre OSCE?

Pandemia a făcut ca intersecția dintre deptul la sănătate și libertatea religioasă să evidențieze goluri legislative majore în special în țările cu democrații tinere, precum România. Legislația specifică unor astfel de episoade are rolul de a ține guvernul într-un cadru legislativ predictibil, restricțiile să rămână legitime și să nu degenereze în abuzuri sau să fie privite de cetățeni ca fiind agresiuni la adresa propriei libertăți. Pe de altă parte, societatea ca atare a avut în mod inevitabil de pierdut pentru că pandemia a îngreunat efortul social și caritabil al organizațiilor religioase.

Analizând cele 57 de țări membre, OSCE a alcătuit un top țărilor în funcție de restricțiile aplicate domeniului religios în perioada pandemiei:

1. Restricții severe în Cipru, Danemarca, Germania, România și Turcia;
2. Restricții moderate în Croația, Estonia, Finlanda, Franța, Italia, Letonia, Lituania etc.
3. Restricții ușoare în Cehia, Olanda, Polonia și Suedia,
4. Restricții foarte ușoare în Bulgaria, Ungaria sau Spania.

Majoritatea organizațiilor religioase au respectat măsurile impuse de autorități, au adoptat restricții voluntare specifice și chiar au sprijinit eforturile guvernelor la nivel de comunicare. Au făcut donații pentru spitale și s-au implicat în sprijinirea celor aflați în dificultăți materiale și spirituale. Au încurajat credincioșii să respecte măsurile autorităților și să nu dea curs știrilor false și conspiraționiste. În mod evident, au fost semnalate și derapaje de la trendul general, dar și cazuri, mai degrabă izolate, în care lideri religioși au fost arestați sau reținuți pentru refuzul explicit de a aplica restricțiile. Pandemia a fragilizat pacea confesională, a resuscitat și accentuat vechi temeiuri ale discrimănării, în special în zona minorităților religioase cu accent pe islamofobie și antisemitism.

Mutarea serviciilor religioase și a cetehizării în on-line a democratizat accesul persoanelor la diferite tradiții teologice și a contribuit la o mai accentuată cunoaștere reciprocă dintre membri ai diferitelor comunități și implicit la îmbunătățirea gradului de alfabetizare religioasă. Reducerea gradului de analfabetism religios, identificat drept motor al urii religioase, este unul dintre obiectivele strategice asumate pentru anii următori de către Comisia Europeană și OSCE.

În unele state, s-au semnalat intensificări ale acțiunilor autorităților de hărțuire pe motive religioase cu țintă pe organizațiile religioase mai noi sau cu puțini membri, în Rusia au continuat arestările în rândul comunităților religioase pe acuzații de extremism, iar în Uzbekistan autoritățile au continuat să controleze dacă persoanele private dețin literatură religioasă.

Momente ale discriminării

Atât libertatea religioasă, cât și sănătatea sunt drepturi esențiale pe care guvernele trebuie să le garanteze. În mod legitim, pe timpul pandemiei guvernele au pus dreptul la sănătate în fața celorlalte drepturi și libertăți. Conform experților epidemiologici este foarte clar faptul că slujbele religioase au potențial de răspândire a virusului din moment ce implică cântat, vorbit și apropiere/atingerea de obiecte sfinte. Cu toate acestea, atât Curtea Constituțională Federală a Germaniei, cât și Consiliul de Stat din Franța au recunoscut faptul că măsurile de restricționare a vieții religioase au fost disproporționate față de obiectivul general de protejare a sănătății publice. Curtea Supremă a SUA și-a reafirmat cu această ocazie exigențele doctrinare: neutralitatea religioasă și aplicabilitatea generală a legislației care restricționează activitatea cultelor religioase.

În mod evident, spitatele și magazinele alimentare sunt considerate esențiale pentru binele general în timpul pandemiei, iar activitățile lăcașurilor de cult nu. Însă, acolo unde comunitățile religioase suplinesc în bună măsură absența statului, se pune problema dacă restricționarea severă a vieții religioase nu cumva atinge și alte sfere sociale și echivalează cu restricționarea mai multor drepturi, de exemplu accesul la servicii sociale, în special în cazul comunităților izolate unde parohia ține loc și de serviciu social și este unica poartă de legătură cu exteriorul.

Majoritatea formelor de discriminare practicate de guverne la adresa libertății religioase au fost mai degrabă stângăcii birocratice, decizii luate în grabă fără cunoașterea standardelor internaționale sau, pe alocuri, răbufniri ideologice anticlericale. Dincolo de aceste forme, se remarcă reanașterea unui nou tip de discriminare, mult mai subtilă și care disociază între ceea ce se consideră a fi un comportament teologic bun (ex: ceremonii religioase fără atingerea/sărutarea obiectelor sfinte), respectiv unul rău (ex. folosirea linguriței unice la împătășanie).

Nimeni nu a anticipat contextul pandemic. Însă, dacă într-o societate democratică cineva trebuie să anticipeze episoadele excepționale și să fie pregătit pentru orice scenariu, acela este statul, niciodată poporul, mediul privat sau organizațiile religioase. De exemplu, statul român este foarte pregătit pentru situații de război: știe precis ce poate rechiziționa, pe ce forță umană se poate baza, iar poporul știe ce drepturi și libertăți vor fi temporar sacrificate etc. La fel în cazul unei pandemii, e nevoie ca tot acest inventar infrastructural (câte spitale, paturi, resursă umană, medicamente, măști etc.) să fie cunoscut, iar poporul să știe ce și în ce fel anumite drepturi și libertăți cetățenești vor fi limitate.

E-liberare religioasă sau libertate religioasă?

Ce faci când nu știi ce să faci? Întrebi niște prieteni! De preferabil nu din țară, unde orgoliile sunt sunt foarte mari, iar profesioniști în domeniul libertății religioase mai degrabă lipsesc. Statul trebuia să meargă către centrele de expertiză internațională, unde pentru a fi acceptat ca partener, ar fi trebuit să fie deja parte din grupurile de lucru, grupurile parlamentare sau alianțele internaționale dedicate libertății religioase. Este, până la urmă, rețeta clasică a consolidării unei expertize birocratice de lungă durată pe care o tot aclamăm ca membri ai UE, nefluctuantă în fața schimbărilor politice, socializată profesional în mediile internaționale și care ar fi trebuit să genereze un capital de cunoaștere și relații profesionale care să fie direct util țării noastre în astfel de momente.

În schimb, în loc să restricționeze viața religioasă în acord cu standardele internaționale, statul român a făcut încropeli ad-hoc asupra micro-managementului slujbelor religioase, a răscolit fiecare gest liturgic întrebându-se cam pe unde s-ar ascunde virusul și finalmente a emis recomandări în sensul articulării unei noi teologii, de data această bună și modernă, nu precară și medievală: evitarea linguriței unice la împărtășanie. Puși față în față, pare că Biserica și statul au făcut schimb de roluri. Biserica s-a comportat cum ar fi trebuit să se comporte statul: a apelat la consultață externă (Sfântul Sinod s-a consultat cu celelalte Biserici Ortodoxe în privința administrării Euharistiei, a emis recomandări riguroase și articulate către proprii credincioși, a dat mesaje publice pe cele mai diverse canale pentru protejarea oamenilor etc.).

Statul în schimb a răbufnit ieșind din matca de neutralitate religioasă impusă de lege și comportându-se ca o organizație privată aflată temporar și în mod nefericit la putere, a privit cu dezgust expertiza națională și internațională pe domeniu și a ales să facă ceea ce îi este cel mai nenatural, adică teologie. Asumându-și un anumit discurs teologic sau țintind doar anumite practici liturgice pe care le găsim doar la anumite Biserici, statul a arătat că nu nu-și asumă guvernarea întregii societăți, cel puțin în termenii raționali și democratici ai modernității, ci doar reglementarea anumitor segmente într-o logică ce amintește mai degrabă de corporatismul medieval.

Episodul pandemiei a reconfirmat faptul că statul nu are politici predictibile în domeniul libertății religioase. Poate că și de aceea, Biserica trăiește cu frica pierderii sprijinului statului și cu mentalitatea unei cetăți asediate. Mai mult decât atât, însăși cultura libertății religioase în cancelariile eparhiale este una destul de precară. Biserica nu riscă mai mult în a însufleți o cultură a libertății religioase și pentru că, de partea celaltă, la nivel de administrație centrală sau locală, fie nu identifică un partener de dialog care să propună politici publice concrete în acest sens, fie libertatea religioasă este echivalată strict cu dimensiunea ei negativă drept e-liberare de sub autoritatea religioasă.

Recomandările OSCE pentru perioada următoare

Autoritățile au datoria de a însoți toate restricțiile de ghiduri de aplicare unitară, neutre din punct de vedere religios, să se asigure că organizațiile religioase mai tinere sau mai puțin numerice beneficiază de același tratament precum Bisericile tradiționale. Restricțiile nu se anunță în discursuri de salon sau conferințe de presă panicarde pe un ton politic, ci într-un mod profesionist și empatic prin intermediul unor mijloace de comunicare care să ajungă la nivelul cât mai multor cetățeni;

În cazul situațiilor izolate de refuz al restricțiilor, e de datoria autorităților să se asigure că aceste lucruri nu devin can-can-uri și că vina nu este direcționată către o întreagă organizație religioasă, situație ce ar hrăni ura religioasă din societate;

Să se asigure că agenții statului care implementează măsurile sunt alfabetizați din punct de vedere religios, că au un minim de training în domeniul libertății religioase și că sunt conștienți de faptul că domeniul religios e unul foarte sensibil. Datoria poliției este să prevină, să explice și să educe, mai înainte de a penaliza;

Oficialii guvernamentali trebuie să ia poziție față de orice formă de incitare la discriminare, ostilitate sau violență motivată religios, promovând mesaje de solidaritate și incluziune;

Să mențină un dialog constant și la vedere, atât cu reprezentanții tuturor organizațiilor religioase, cât și cu mediul academic și experți independenți pentru a adapta din mers restricțiile în acord cu spiritul democratic.

articol semnat de Cătălin Raiu, preluat de pe hotnews.ro

Libertatea religioasă este dreptul oricărei persoane de a avea sau de a adopta o credință religioasă, de a și-o manifesta în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin practicile şi ritualurile specifice cultului, inclusiv prin educaţie religioasă, precum şi libertatea de a-şi păstra sau schimba credinţa religioasă.

„FoRB România își propune să aducă la un loc expertiză din partea cercetătorilor, oamenilor politici, reprezentanților organizațiilor religioase și să desfășoare propiecte concrete pentru promovarea libertății religioase. Încercăm împreună să consolidăm o rețea de experți pe domeniul libertății religioase, să reflectăm constructiv asupra vieții religioase din țara noastră și, mai ales, să propunem autorităților un set de politici publice care să consolideze libertatea religioasă.

În calitatea de membru al panelului de experți pe libertate religioasă al OSCE, având o experiență academică substanțială în acest domeniu și activând timp de aproape 7 ani în cadrul Guvernului României în calitate de expert pe libertate religioasă, comunicare și relații internaționale, sunt sigur că pot pune în slujba multor persoane atât expertiza, cât și disponibilitatea mea.”

Cătălin Raiu
Președinte FoRB România

sursa: forbromania.ro

„În fiecare zi, milioane de creștini din întreaga lume sunt persecutați pentru credința lor. Deseori sunt intimidați, abuzați și fricați de viața lor, din cauza angajamentului lor cu Hristos.

Raportul Pew Research Center, care analizează libertatea religioasă în 198 de țări și teritorii, relevă că creștinii sunt cel mai persecutat grup religios din lume în prezent.

Cercetările arată un uluitor număr de 11 creștini măcelăriți în fiecare oră pentru credința lor – 100.000 de martiri creștini pe an. Numai în ultimele două săptămâni, au fost atacuri asupra creștinilor la o biserică din Nigeria cu 32 de morți; în Filipine, un atac a ucis mai mult de 20 de creștini, ca să nu mai vorbim de cei opt morți într-un atac pe piața Somaliei și cei nouă morți în Egipt.

Dar intoleranța față de creștini se strecoară încet în societățile noastre occidentale? Credința este împinsă din viața publică în țări precum Australia, Marea Britanie și America? Este pentru creștini timpul de a lua mai mult decât o poziție pentru a-și revendica locul potrivit în societatea noastră? Dacă da, cum ar trebui creștinii să abordeze această problemă?

Aceasta și alte probleme corelante vor fi abordate în „Libertatea religioasă la răscruce – Rise of the Anti-Christian Creiment in West” – o conferință legală în timp util care va avea loc la Colegiul Sheridan din Perth, Australia de Vest, în perioada 14-15 iunie (2019).

Totuși, Facebook consideră că materialele referitoare la o conferință despre libertatea religioasă încalcă „standardele comunității lor, astfel încât nimeni altcineva nu o poate vedea”. Facebook a cenzurat arbitrar acest eveniment semnificativ.

Aveți în vedere că aceasta nu este doar o simplă conferință. Lista noastră de vorbitori include câteva dintre cele mai bune minți de juriști din Australia. Acesta este un eveniment juridic important și intenționăm să publicăm lucrările conferinței în jurnalul de drept al The Western Australian Jurist, publicația universitară a Western Australian Legal Theory Association (WALTA).

Lista noastră de participanți – vorbitori și moderatori – include unele dintre cele mai bune minți de juriști din Australia: Christopher Brohier, Martyn Isles, John Steinhoff, printre mulți alții. Participanți în calitate de moderatori sunt unii dintre cei mai distincți membri, atât din trecut, cât și din prezent, ai parlamentului din Australia de Vest, inclusiv fostul președinte Michael Sutherland.

Vorbitorul nostru principal este nimeni altul decât un avocat constituțional american – distinsul profesor emerit William Wagner de la Western Michigan University, Thomas Cooley Law School. Este un expert recunoscut pe plan internațional în drept constituțional și bună guvernare și un avocat constituțional american de renume care a primit premiul Beattie pentru excelență în predare, pentru că a contribuit cel mai mult la educația juridică a studenților.

Funcțiile publice ale profesorului Wagner includ funcția de judecător federal în instanțele din Statele Unite, avocat în Senatul Statelor Unite, asistent principal avocat al Statelor Unite în Departamentul Justiției și diplomat american. Este autorul a numeroase articole, cărți și alte publicații, inclusiv un best seller național; numărul unu din categoria sa.

În calitate de avocat principal în multe chestiuni în fața Curții Supreme a Statelor Unite, profesorul Wagner a scris rapoarte în numele a multe organizații creștine. De asemenea, a scris rapoarte, mărturii și dovezi în forumuri precum Curtea Supremă Suedeză, Congresul SUA și parlamentul britanic. El s-a adresat în numeroase audiențe executive, legislative, parlamentare și judiciare din întreaga lume și a fost prezentat la diferite forumuri diplomatice, inclusiv Consiliul pentru Drepturile Omului din Organizația Națiunilor Unite, la Geneva.

Mai presus de toate, acest eminent jurist academician are un interes special în construirea și păstrarea mediilor în care oamenii creștini pot împărtăși Evanghelia fără persecuție și asuprire.

În ciuda participării tuturor acestor distinși vorbitori și moderatori, Facebook tocmai a cenzurat în mod arbitrar conferința noastră juridică majoră. Într-adevăr, Facebook refuză să permită oricui să posteze informații despre această conferință. Pur și simplu susține că conferința noastră a „încălcat standardele comunității” cumva.

De exemplu, un profesor de drept a încercat să anunțe conferința pe Facebook. Anunțul său a fost respins. Aceasta mi-a scris într-un mesaj privat: „Această prostie de blocare a Facebook este îngrozitoare. Am încercat să distribui linkul pe pagina de Facebook conectată la blogul meu, dar a apărut o „eroare”. ”

Bunul profesor nu a fost singurul care s-a confruntat cu cenzura conferinței noastre despre libertatea religioasă.

Când unul dintre vorbitorii noștri a postat că este o onoare pentru el să prezinte o lucrare la o conferință atât de prestigioasă, Facebook l-a împiedicat imediat să facă acest lucru pe Facebook. Mesajul său a fost imediat blocat și vorbitorul nostru a fost informat că nu poate fi făcut un astfel de anunț, deoarece se presupune că conferința noastră „contravine standardelor comunitare [Facebook], astfel încât nimeni nu o poate vedea”.

Acest lucru este absolut îngrozitor și constituie în mod obiectiv un exemplu neobișnuit de cenzură a ideilor pe social media.

A propos, Facebook a fost în centrul atenției internaționale anul trecut, după o anchetă a Congresului S.U.A. pe această rețea de socializare. În timpul mărturiei sale de șapte ore la ședința comună a comisiilor de comerț și justiție ale Senatului din SUA, CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, a fost întrebat dacă Facebook a fost angajat într-un model de prejudecăți și cenzură politică. Răspunsul său a fost un non-răspuns destul de atent care i-a făcut pe mulți creștini și conservatori să se întrebe cu adevărat dacă acest răspuns ar putea fi luat ca dovadă că Facebook este o platformă pentru doar anumite tipuri de idei.

De asemenea, s-ar putea să ne întrebăm dacă toată această cenzurare și eliminare a conținutului conservator și creștin de către social media nu ar fi fost agravată de recentul anunț al guvernului Morrison, potrivit căruia Australia va deveni prima țară din lume care introduce condamnări la închisoare și miliarde de dolari amendă pentru giganții din social media care nu elimină rapid așa-numitele materiale „extremiste” de pe social media.

În mod alarmant, premierul și-a manifestat susținerea pentru reglementarea companiilor de social media dacă nu reușesc să acționeze împotriva utilizării platformelor lor pentru răspândirea așa-numitului „extremism”.

Sunt total neimpresionat. Acest lucru exercită o presiune enormă asupra giganților din social media, ceea ce poate duce în mod evident la niveluri nejustificate de cenzură a ideilor „controversate”, inclusiv a celor manifestate de creștinii conservatori.

Căci știm foarte bine că stânga radicală etichetează adesea drept „extremist de dreapta” oricine ar putea fi situat pe partea conservatoare a spectrului ideologic. Acest lucru se întâmplă în special atunci când vine vorba de creștinii care îndrăznesc să exprime idei tradiționale pe tărâmul politic.

Acești creștini sunt adesea etichetați „extrema dreaptă” fără alt motiv decât că pledează pentru valori sociale conservatoare, inclusiv sfințenia vieții umane și definiția tradițională a căsătoriei.

Facebook a cenzurat arbitrar conferința noastră. Dar cred că asta dovedește întregul punct al conferinței. Există într-adevăr o creștere considerabilă a sentimentului anticreștin pe tot globul, inclusiv în societățile noastre occidentale.

Și ar trebui să adaug nu este doar libertatea religioasă care este în joc. Este libertatea de exprimare în general. Libertatea de exprimare este cu siguranță la răscruce, iar Facebook tocmai a dovedit, fără nicio îndoială, acest lucru.”

Dr. Augusto Zimmermann este profesor și șef de drept la Colegiul Sheridan din Perth; Profesor de drept (adjunct) la Universitatea Notre Dame Law School, Sydney și președinte al Western Australian Legal Theory Association, WALTA.

Traducerea din limba engleză a fost realizată de către domnul Teodor Pascariu, masterand al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași şi a fost publicată în limba română pentru prima dată pe site-ul SSTI.