La rose que j'aimais....

Cu gulerul alb...

avenger13@gmail.com (Mike) — Sun, 08 Nov 2009 16:04:00 +0000

Ora cinci deja, iar Marius nu a ajuns acasă. Se gândea la Mariana lui, că sigur și-a făcut gânduri negre când a văzut că logodnicul nu îi răspunde la telefon. Ea ajunsese pe la patru jumătate acasă, mai repede decît de obicei, iar el încă nu era acasă.

Trase pantalonii pe el, se chinuise un pic să încheie și cureaua. În spatele lui o blondă întindea un picior gol de sub cearșafuri și, cu o privire mieroasă ce îl implora să stea, îl plimbă pe spatele lui ușor umed. Cum putea să zică NU unei asemenea priveliști e greu de conceput, însă după ce recuperase cămașa de pe podea, de sub lenjeria ei dantelată rămase gânditor. Un zâmbet apăru pe fața femeii goale, ”deci mai stă”, însă el rămase fix din cauza cămășii care avea urme de ruj pe guler!!! Nu putea să meargă așa acasă la Mariana lui, nu putea nici să meargă cu altă cămașă pe el. Se întoarse spre cea cu care și-a petrecut după-masa, cu gândul că ea l-ar putea salva, însă ea, deja în picioare, lăsă cearșaful să cadă de pe ea spunând ”Dragule, uită-te la mine! Crezi că eu stau să frec haine?”.

Dezamăgită de așteptările lui, și cu un capot tras în grabă pe umeri, l-a lăsat pe Marius în dormitor și a plecat liniștită în bucătărie să pună de o cafea până băiețandrul avea să redevină bărbatul de 28 de ani și să ia o decizie.

”Unul pe față, două pe dos, încă unul pe față.... Oare cine să sune la ora asta?”

- Aaaa-looo?

- Alo, mătușă Sonia, ce bine îmi pare că te găsesc acasă!

- Marius, dragule, vai ce bine îmi pare să îți aud glasul! Cum sunteți, ce face Mariana? V-a plăcut dulceața de frăguțe ce v-am trimis-o? I-am pus pe Adi și pe Adelina să le culeagă. De ai ști cât au crescut pruncii ăștia.

- Suntem bine, suntem bine, vroiam să te întreb niște lucruri despre haine, mătușă Sonia. Vezi tu, vrem să mergem la teatru și cămașa mea bună e pătată la guler și nu știu cum să scot pata.

- Vai Doamne, dar cum să te apuci tu să scoți pete din haine? Unde ai mai pomenit așa ceva? Dă-mi-o pe Mariana la telefon! Își lasă ea bărbatul să îi facă treaba!! Unde e? Dă-mi..

- Nu, mătușă, e doar vina mea. Când ne-am întors de la nunta lui Paul nu am ascultat-o când a zis să ieșim din hainele bune înainte să..... și nu aș vrea să știe și să mă certe.

- Am înțeles, vrei să mai duci moșul la babă și deseară.

- (Argh)

- Ruj spui, ruj pe guler. Ai niște alcool, mă gândesc.

- Da, am, am.

- Pune alcool pe un pic de vată și tamponează bine pata, dar ai grijă să nu faci pata și mai mare. Ai înțeles? Așa, așa, de câteva ori, nu te zgârci. Și apoi... stai să mă gândesc.... Și apoi speli normal.

- Cum să spăl, mătușo, mie îmi trebuie acuma cămașa!!!!

- Aoleu, aoleu. Stai așa, nu te panica, te rezolvă mătușa.... Du-te la chiuvetă și spală de mână, cu un pic de săpun, doar gulerul, asta poți face și tu, și apoi îl calci cu fieru și se usucă repede. Hai până nu te prinde Mariana.

- Mulțumesc, mătușă Sonia, mulțumesc!

- Oricând, Marius! Să mă anunțați când veniți, să vă fac prăjitură cu miere și nucă, cum vă place vouă. Spune-i și Marianei că o pup!

Cu telefonul pus deja în furcă mătușa Sonia reîncepu cu ochiurile pe față și cu cele pe dos, gândindu-se cum în era asta modernă, cu inter-net și cu ueb, ea e mai modernă decât nepotul ei. Să nu își aducă aminte nepotul că ea, mătușa Sonia, le trimisese celor de la Quelle, cei cu siteul cu haine, o scrisoare electronică în care le scria cum se scot diverse pete de pe haine și cum, după o lună, Marius îi arătase pe acel sait că apăruse structurat tot ce scrisese ea. Și Mariana, cum își lasă bărbatul să își curețe hainele. Vai vai. Dar nu avea de gând să spună nimic, nu vroia să provoace certuri, ea aștepta un nepoțel pe care să îl țină strâns în brațe și căruia să îi facă budinci și prăjituri.

Nici nu apucase bine să pună cafeaua în cești că Marius strigase de pe coridor că era grăbit și că urma să plece. Nu putea să îl lase să plece la logodnica lui fără a îi reaminti de orele dinainte, așa că domnul imbrăcat la costum, cu o cămașă cu un guler al naibii de alb, își sărută prelung amanta ce își strivea pieptul de al lui, și apoi plecase spre casă, gândindu-se cum să justifice întârzierea lui....

Articol scris pentru concursul PcNews.

Cum contactăm ownerul unui blog?

avenger13@gmail.com (Mike) — Sun, 08 Nov 2009 14:57:00 +0000

Acum ceva vreme țin minte că citeam la Andrei despre diverși indivizi care încercau să contacteze ownerul blogului și care o făceau într-un mod nu prea inteligent. Pe atunci îmi ziceam că poate exagerează băiatul, că nu are cum să fie chiar așa... însă acum stau cu câteva comentarii lăsate aiurea și cu câteva mailuri în inbox și ajung să îi dau dreptate lui Andrei.

Mie mi se pare absolut normal ca atunci când vrei să transmiți un mesaj cuiva vei face tot posibilul să îi trimiți un mesaj personal, fie că e sms, mail sau private message, nu te apuci să lași comentarii total off-topic la diverse articole, că poate poate le vede și îți răspunde. De vrei să îi tranmiți prietenei tale mesajul ”Am cumpărat prezervative la reducere, din alea cu tingling, si cătușe cu puf roz! Cannot wait for tonight!!!”, ce cale vei alege? Vei lăsa un comentariu pe pagina ei de facebook, în văzul tuturor, sau îi vei trimite un mail sau un SMS? Nah vezi?

Și atunci de unde faci rost de adresa de email a uni blogger? Există pagina About, pagina Contact, sau de nu, există undeva în partea dreaptă ”Vizualizați profilul meu complet”. Easy as π.

Și totuși, să nu uiți atunci când scrii un mail de câteva reguli de bază, mai ales dacă vrei să ți se și răspundă, lucruri despre care am scris acum un an.

The Rebound (2009)

avenger13@gmail.com (Mike) — Wed, 04 Nov 2009 03:01:00 +0000

Filme în care dăm peste un el și ea care la prima vedere nu se potrivesc, însă care ajung la final să fie bot în bot (și nu numai) sunt destule, unele mai reușite, altele nu prea.

În ”The Rebound” (tradus la noi ”Idilă cu dădaca mea”) mergem pe o poveste simplă, ea, Catherine Zeta Jones, proaspăt divorțată, se mută în oraș, și cum are nevoie de un job ca să trăiască, ajunge să își lase copiii cu o dădacă. Ei, nu e dădaca tipică din filme, o doamnă grăsuță ce știe găti foarte bine, ci e un tânăr de vreo 24 de ani, Justin Bartha (mirele dispărut din Hangover), care pare a se înțelege tare bine cu copiii doamnei. Mă gândesc că nu vă surprinde de vă spun că doamna de 40 de ani ajunge în brațele băiatului, așa-i?

Totuși ce e de remarcat la filmul ăsta e faptul că e diferit de altele de gen prin povestea care pare bine închegată și cu o doză destul de mare de realism, și prin personajele care nu par exagerate. Față de alte filme, cuplul va avea destule probleme și dificultăți de depășit, iar diferențele de vârstă și gândire vor fi prezente în diverse aspecte ale relației lor.

Recunosc, la ”The Ugly Truth” am râs și m-am simțit bine, însă povestea dintre blondina și bădăran a fost mai exagerată decât cea mai exagerată poveste vânătorească, și pe ecran vedeam doar doi actori ce se chinuiau să ne vândă o poveste cu destul de multe minusuri. Și pe moment i-am lăsat. Însă de aș fi văzut înainte ”The Rebound” cu siguranță că nu aș mai fi gustat la fel de amuzat ”The ugly truth”.

Cei doi au intrat foarte bine în pielea personajelor, și fac ceea ce mulți ”actori” au uitat, și anume interpretează un rol. Așa că nu o vezi pe Zeta Jones ci vezi o femeie de 40 de ani ce se aruncă într-o relație cu un băiat de 25 de ani, înnebunit după ea și după copiii ei. Thumbs up!

Dacă e clar încă din titlu că cei doi ajung să aibe o relație, finalul se află doar urmărind filmul. Evident șansele sunt 50-50, dar contează în care direcție o iau lucrurile și de ce. Un film foarte bun ce merită văzut, la cinema (Cinema City sau Odeon, care vă e mai aproape), în doi.

Niciodată ...

avenger13@gmail.com (Mike) — Mon, 02 Nov 2009 21:02:00 +0000

... nu, niciodată. Nici nu se pune problema de a renunța! Unde ai mai auzit de așa ceva, să pornești pe un drum, și ca un câine laș, să îți bagi coada între picioare și să te ascunzi sub o lespede udă? Nici vorbă! Să le areți celorlalți că ești mai slab decât ei, câtă vreme inși mai tolomaci au reușit să meargă mai departe? Nu se poate! Respiră adânc și repetă după mine: ”Nu voi renunța! Sunt mai bun ca ceilalți!”

Și-a dat cu apă pe față, și-a ridicat un pic capul, cât să își vadă doar fața ușor murdară, și pe care se mai vedeau cicatricile de la ultima luptă, își dădu la o parte părul și fixă bine imaginea din oglindă, repetând mereu în gând ”Nu renunț niciodată!”.

Își îndreptă spatele traspirat, fiecare fibră unduindu-se ușor sub piele, înfășă încheieturile cu o fașe nu tocmai nouă, puse mănușile imense și halatul și ieși din vestiar. Lumini orbitoare îl întâmpinară, și chiote și fluierături. ”Trebuie să înving, nu am cum să îl dezamăgesc pe puști, a investit atâta în mine!”. În aplauzele mulțimii urcă treptele, se aplecă printre corzi și intră în ring. Dintr-o mișcare iute halatul fu aruncat într-un colț, și, cu brațele încordate scoase un urlet primal gata să oprească inima în cel mai înverșunat adversar.

Lupta începuse în uralele și indicațiile mulțimii, sudoare roșietică sărind pe podeaua prăfuită la fiecare contact al mănușilor negre cu trupul adversarului. Cu stânga, cu dreapta, și un croșeu, și iar, și iar, până când, precum un taur cu lancea-ntre omoplații sângerii, adversarul său căzuse lat, ridicând în aer o mână de praf. Lumina îi bătea în față și blitzuri se declanșaseră din primele rânduri. ”2, 3, 4”. După cum simțea sigur avea două coaste rupte, dar deocamdată coastele aveau de așteptat. ”6, 7”. Încă un pic, încă ... mai avea să dureze lupta, nu se oprea în runda șapte, căci adversarul tocmai ce s-a îndreptat, sprijinit ușor în stâlpul din colț.

Rundele au trecut cu greu, și meciul părea a se prelungi la nesfârșit, doi coloși obosiți încercând să se doboare reciproc, fără prea mult succes. Își clăti fața încă o dată și auzi răsunând mai puternice ca niciodată vorbele puștiului ”Nu ai cum să pierzi, ești cel mai bun! Nu renunța!!”. ”Nu am să renunț!” își spuse ignorând coastele rupte ce făceau fiece respirație insuportabilă, și sângele ce îi acoperea obrazul stâng. Păși cu încredere în ring, și, de îndată ce clopotelul anunța începutul rundei treisprezece, cu o lovitură în care adunase toată energia sa își pironise adversarul la podea, de data asta fără drept de apel.

Reflectoarele îi luminau trupul bătut și asudat, iar el încerca să schițeze un zâmbet tremurat care să dea o expresie mai umană feței lui obosite care te șoca prin roșeața conjunctivelor. Era frânt, dar fericit de o nouă izbândă pentru cel care l-a susținut mereu, puștiul. Știa că avea să urmeze o lungă perioadă de recuperare și apoi o nouă luptă.

”Știam eu că o să reușească!” spuse puștiul zâmbind. ”Ți-am spus doar că e cel mai bun.” Se uitase îndelung la prietenul său și spuse dintr-o dată ca și cum ar fi avut o revelație ”Hai să vedem ce face pilotul tău!”. Cu degetele alunecând lin pe touchpad-ul laptopului puse jocul cu campionatul de box pe pauză și porni repede competiția auto pentru a își lăsa prietenul să își demonstreze talentele pe noul Asus G60J, un laptop ce în opinia lui era perfect pentru cerințele lui într-ale gaming-ului.

Articol scris pentru concursul de la PcNews.

Pandorum (2009)

avenger13@gmail.com (Mike) — Sun, 01 Nov 2009 11:32:00 +0000

Într-o seară friguroasă din săptămâna ce tocmai a trecut am fost să văd Pandorum. Un film al cărui trailer m-a intrigat și a cărui acțiune se anunța captivantă, mai ales că multă lume compara tensiunea din film cu cea din Alien, în special cu cea din Alien 3.

Bine a gândit cel ce a spus că planul din târg diferă de cel de acasă, mai ales când planul e de durată și depinde de factorul uman. A trimite o navă uriașă de pe Terra spre un alt sistem solar nu e o joacă de copii. Iar când la bordul navei sunt și șaizeci de mii de oameni, aleși pe sprânceană, fiecare specialist într-un anume domeniu, nu poți să nu te gândești dacă vor ajunge sau nu teferi la destinație.

La bordul imensei nave Elysium lt. Payton și cpr. Bower se trezesc din hyper-somn (ceva de genul după opt ani sau chiar mai mulți), confuzi, fără să își aducă aminte prea multe în afară de domeniile în care a fost pregătit fiecare. Își dau seama în scurt timp că pentru a avea acces la puntea navei și la restul comenzilor din panouri au nevoie să reseteze reactorul navei, iar singurul care are și cunoștințele necesare dar care e și destul de slim pentru a încăpea prin sistemele de ventilație, întrucât ușile erau blocate, este caporalul Bower, locotenentul Payton rămânând la panouri și ghidând-ul pe caporal în imensitatea navei ce îi transportă spre planeta Tanis, planetă asemănătoare Terrei.

Coridoarele lungi și întortocheate ale navei îi arată până la urmă caporalului că în timp ce ei dormeau în camerele de hyper-somn, conform protocolului, pe navă s-au întâmplat lucruri ce nu erau incluse în plan, lucruri groaznice care periclitează viața tuturor de pe navă, treji sau adormiți. De aici începe o cursă contra cronometru, în care la fiecare pas, la fiecare colț, în fiecare coridor sau ascunzătoare așteaptă în tenebre o crudă și violentă moarte.

Iar cursa e cu atât mai cruntă pentru caporal cu cât află că reactorul nu mai rezistă mult timp (aprox 40-50 minute), și cu cât încep treptat să piară din efectele secundare ale hyper-somnului și începe să își aducă aminte diverse lucruri, destul de importante.....

Nu am fost la fel de terifiat ca atunci când mă uitam la Alien, e drept, dar Pandorum a reușit să mă țină în priză și pe alocuri bine înfipt în scaun. Dennis Quaid și Ben Foster fac roluri bune, și la fel aș putea zice despre Antje Traue, deși ea mare lucru nu a făcut decât a arătat bine în timp ce îi căsăpea pe toți :P

Un film bun aș spune, mai ales că genericul de final te găsește gânditor și intrigat. Am văzut că unii critici de film nu au fost deloc impresionați de un film ce în viziunea lor a reciclat idei din multe alte filme de gen, însă mie mi s-a părut că s-a ridicat la nivelul așteptărilor mai ales că nu am văzut toate acele ”filme de gen” de care vorbesc criticii, ultimul fiind Alien acum vreo șepte ani.

Așa că de vreți să vedeți de până la urmă ajung pe Tanis sau de computerele de bord au înțeles greșit destinația, de explodează nava departe de Terra, de caporalul își mai aduce aminte totuși parola de la reactor și dacă locotenentul reușește să afle de la cei de pe punte ce s-a întâmplat pe navă în ultimiii ani, filmul rulează în Cluj atât la Iulius în Cinema City cât și la Odeon Cinema din Polus.

Kilograme in plus?

avenger13@gmail.com (Mike) — Sat, 31 Oct 2009 10:00:00 +0000

Mi s-a părut interesantă combinația de reclame găsită pe siteul HazLii-ilor. Ai spune că e și normal să fie așa, o femeie care e însărcinată are două opțiuni: realizează că e gravidă și duce sarcina până la capăt, sau încearcă să scape de kilogramele în plus..... mă rog, nu prin arderea grăsimilor...

Și totuși, uneori se alătură două reclame ce se potrivesc ca nuca-n perete....

Playing games

avenger13@gmail.com (Mike) — Fri, 30 Oct 2009 21:01:00 +0000

Astăzi m-am jucat pe calculator. Ce chestie interesantă! Sau nu.

Era deja trecut de 13:30, și la indicațiile șefilor, trebuia să aștept o cucoană să vină cu niște acte la semnat și ștampilat, asta în condițiile în care eu la ora 14 trebuia să fiu hăt departe, în altă locație, prietenii știu unde. Cum treaba mi-o terminasem deja, și la fel și colegele mele, ce era să fac până să vină distinsa cucoană? Am ales unul din jocurile instalate pe calculator și i-am dat drumul, sperând să nu apară vreun șef să mă certe.

Mă gândeam, în timp ce tot clickăiam mouseul cu spor, la articolul ce trebuia scris încă de ieri pentru concursul PcNews, dar de al cărui deadline eu am uitat, cel despre plăcile ATI Radeon™ HD 5870 și ATI Radeon™ HD 5850, plăci compatibile DirectX 11. De fapt primele plăci din lume compatibile DirectX 11.

M-ar încânta să am așa un calculator dotat? M-aș gândi la jocuri noi ce le-aș putea rula pe un calculator cu asemenea plăci performante? Ce aș putea alege ca să testez puterea plăcilor ATI? Să spun Warcraft? Mai bine nu, că singura dată când am jucat, după doua misiuni m-am plictisit și l-am șters. Să spun Need For Speed Carbon? Mai bine nu, că mi s-a părut al naibii de încărcat cu o groază de detalii inutile, multe lucruri prea bling-bling, iar de am nevoie de un joc cu mașini, NFS Hot Pursuit 2 (da, ăla antic și de demult) does the trick. Să spun tot felul de alte nume dubioase de jocuri de strategie și/sau cu acțiunea plasată în te miri ce viitor fioros? Naaaaah, că și așa nu știu numele alea :))

Păi și atunci ce aș putea eu să mă joc pe un asemenea computer performant? De NFS v-am zis, de Chicken Invaders 3 v-am spus mai demult, așa că jocurile noi ce le adaug în listă ar fi Mahjong-ul și eventual un Worms Armaggedon. Da, știu, nimic spectaculos, nimic ce să nu poată rula și pe calculatoare cu o configurație normală, dar un joc nu trebuie să fie foarte complicat sau foarte bogat din punct de vedere grafic ca să te acapareze. Ce contează la un joc este dacă reușește să te facă să te simți bine, iar astea de mai sus, în cazul meu, își fac treaba.

Și uite cum era cât pe ce să uit de bătrânul Solitaire, care mi-a ținut azi de urât cât am așteptat-o pe cucoană să aducă actele la semnat. Cum s-a terminat așteptatul? Păi partea proastă e că duduia nu s-a materializat în birou (n-o fi știută vraja exactă, sau poate se juca acasă ”Football Manager 2010”), iar eu după zece minute de Solitaire m-am cam plictisit și mi-am găsit alte activități pentru a umple cele două ceasuri în care am așteptat-o .... însă partea bună, totuși, e că viața merge înainte, iar ceea ce contează e noi să fim sănătoși. Zic eu. Cu sau fără plăci video idilice de la AMD.

You can help Malawi

avenger13@gmail.com (Mike) — Wed, 28 Oct 2009 22:01:00 +0000

Există o țară numită Malawi, o țară în care peste un milion de persoane sunt HIV+. O țară în care sunt enorm de mulți copii orfani. Madonna s-a implicat în diverse proiecte pentru ajutarea comunității locale, proiecte despre care evident că nu ați auzit întrucât presa a știut doar să o critice că a adoptat un băiat și apoi o fată din orfelinatele de acolo.

Clipul de mai jos, postat astăzi pe siteul oficial, prezintă o scurtă stare a lucrurilor, cum au evoluat ele și cum se dorește a evolua în țara de pe continentul african. Cum nimic nu se poate face fără bani se pot face donații în contul fundației Raising Malawi, fiecare dolar donat fiind dublat de Madonna (”Every dollar you give Madonna will match”).

Do click play.

Puteți și voi dona bani și ajuta comunitatea locală aici, orice ajutor, oricât de mic, contează.

Telefonul de dimineață

avenger13@gmail.com (Mike) — Tue, 27 Oct 2009 22:43:00 +0000

Unii oameni nu răspund apelurilor inițiate de numere ce nu le au în memoria telefonului lor. Se uită apoi la tine cu un zâmbet ștrengăresc și îți spun că ”nu cunosc numărul, nu vorbesc cu străini”. Eu nu fac dintr-astea, eu răspund la orișice apel, că din moment ce sună telefonul e clar că cineva vrea să îmi vorbească.

Așa că dis de dimineață, pe când urcam dealul spre serviciu sună telefonul, și ce să vezi, un număr ce nu îl aveam în agendă. La capătul celălalt o voce speriată și care își cerea scuze că mă deranjează așa devreme....

- Domnule director, departamentul IT ne cere insistent mapa cu modificările pe care să le aducem siteului și noi încă nu o avem gata...

Mă gândeam la săraca fată, prea stresată era, iar după voce nu avea cum să aibe prea mulți nasturi descheiați la cămașă. Ce oare să îi spun?

-Domnule director, mai sunteți?

-Da, spun eu, și de-abia apoi îmi dau seama că, deși vroiam să îi spun că e greșeală, eu de fapt tocmai ce confirmasem încă o dată că a format bine numărul. Simona, ia spune-mi, uhm...

- Mariana sunt, domnule director.

-Așa, Mariana, spune-mi te rog, pentru care din siteurile noastre vor cei de la IT modificarile?

- Pentru siteul magazinului nostru online, Azerty.

Azerty deci. Anul trecut dădusem de eMag, de magazinulTau, de Arigo, și cu două zile în urmă mă uitasem în diagonala peste siteul de la Azerty, după ce aflasem de el de la concursul PcNews.

- Asculta, Mariana, mai ții minte ce ți-am spus că trebuie să trecem în mapa pentru băieții de la tehnic. Să mai adaugi acolo pe lista încă două trei lucruri la care m-am gândit acasă: Scrie să modifice designul că nu îmi place ăsta ce l-au făcut ultima dată. Să folosească o paletă de culori mai plăcută ochiului și să scape de portocaliul ăla că e prea mult și noi nu avem contract cu Orange. Ai notat?

- Da, da!

- Scrie că nu sunt mulțumit de bara cu produse din partea stângă. Monitoarele sunt prea jos, la fel și Aparatele Foto, iar Videoproiectoarele sunt prea sus. Ia trimite-le și statisticile noastre de vânzări să vadă și ei cum stă treaba și să modifice bara de produse în funcție de vânzările noastre.

Scrie să regândească procesul de căutare. L-am testat și eu de acasă și merge cam greu față de alte siteuri. Să îl facă mai rapid și să arate, măi, mai elegant. De ce la alții când alegi o subcategorie nu trebuie reîncărcată toată pagina? Să rezolve cât mai repede, că doar îi plătim bine. Poate prea bine. Cât le-am dat la ultima modificare?

- xxxxxxx lei. (Sumă ascunsă din motive de securitate)

- Prea mult Mariana pentru ce au făcut. Mai scrie în respectiva mapă că vreau poze mai multe cu fiecare produs, și nu care cumva să pună reclame din alea splash sau flash, ce apar peste informația din pagină. Știu că venise o hârtie săptămâna trecută să aprob o asemenea reclamă, de la o bancă, dar nu am semnat-o.

Și să îmi aduci aminte când ajung să revizuim și partea de promoții.

- În ce sens, domnu director?

- Trebuie să facem reduceri mai mari, să atragem lumea, că o reducere de 60 de lei la un laptop de 3400 lei mi se pare rușinoasă. Și întreabă-i de pot face cumva să fie asistență live pe site, ca un fel de chat între un consultant de-al nostru și client. Și adu-mi aminte, când ajung, să vorbesc cu prietenul meu de la ziarul ...... să apărem și în presa scrisă.

Auzeam deja mai încet vocea duduii, care intrase în dialog, în biroul ei, cu o voce de bărbat:

- Buna dimineata, Mariana, ai pregătit mapa?

-Uhm, domnule director, dar eu...

-Aah, văd că ai scris deja niște idei... Tu ai venit cu ele? Uite, asta îmi place, asta îmi place, asta nu.... Bun așa, hai în 5 minute în birou la mine să vedem ce ai scris și să le-o trimitem. M-am întâlnit cu Paul în lift și îmi spunea că trebuia încă de ieri să trimitem mapa la biroul lui.

- Bine domnule director, vin să...

Eh, și am închis telefonul, ce rost mai avea să mai stau și să ascult, eventual să mă și muștruluiască tipa că mi-am asumat o identitate ce nu era a mea. Și oricum ajunsesem la serviciu, am tras cu putere de ușile grele și m-am semnat în condică.

Real-itatea dimineții

avenger13@gmail.com (Mike) — Sun, 25 Oct 2009 09:41:00 +0000

Dis de dimineață mă întorceam de la aeroport. Mă gândeam inițial să iau un taxi că doară duminica autobuzele nu circulă așa devreme, însă am trecut și de barierele de la intrare, unde erau câțiva taximetriști așteptând o cursă bănoasă spre oraș, și am luat-o încet, la pas, spre Cluj. Aveam chef de o plimbare mai lungă.

Și am tot mers, și am tot mers, pas cu pas, nicio țipenie de om la ora aia pe drum, doar din când în când mai trecea în goană o mașină. Trecusem de Ambient când am zărit un afiș promoțional imens pentru magazinul Real din Cluj. Mi-am adus aminte la ora aia că la probele concursului de la PCNews trebuie să vă vorbesc despre diverse produse și promoții ale magazinului Real. Pe măsură ce dreptul îl urma pe stângul se ridicau două probleme peste care nu am reușit să trec.

În Cluj Real-ul este destul de departe. Ca să ajungi la el, în cazul în care nu cunoști orarul microbuzelor gratuite, ai de mers folosind de obicei ori un autobuz si un tramvai ori doua tramvaie. Ceea ce e cam mult, așa că nu e de mirare că lumea preferă hypermarketurile la care se ajunge cu ușurință, cum ar fi Auchan sau Carrefour.

Pe trotuarul celălalt unui câine i s-a părut suspect să mă vadă pe stradă la cinci jumate, așa că a început să mă latre de numa. Deja de douăzeci de minute eram pornit.

Produsele proprii Real, pe numele lor Tip, Bio, Select și Quality, sunt descrise tare frumos la ei pe site, însă eu cum să le descriu? Nu ar fi corect să le slăvesc. Cu o seară înainte am observat cum majoritatea concurenților au scris niște articole elogioase ce ar face ca orice poezie sau cântec patriotic scris în anii 80 să pară o telegramă. Cu mic cu mare s-au pus a scrie despre calitățile extraordinare ale produselor pe care le-au testat așa cum am urcat și eu Everestul. Iar partea cea mai rea știți care e? Mâine Cornel va căuta pe Google informații despre produsele proprii Real și va găsi nenumărate păreri grozave despre aceste produse. Evident păreri scrise din burtă.... Lucru incorect, incorect. Oare știu oamenii ăștia și cei de la Real că sunt țări în care testimonialele false se lasă cu amenzi usturătoare?

Deja se făcuse șase fără douăzeci, din când în când mă uitam în urmă să văd de nu apare totuși autobuzul... Eram în dreptul unei benzinării în momentul în care un taxi, venit dinspre aeroport, a oprit la doi metri în fața mea, sperând să nu meargă gol în oraș... oprise pentru că mă văzuse descheindu-mi jacheta și căutând ceva în buzunarul interior. Spre ghinionul lui căutam doar o bomboană, nu portofelul. Ce ochi de vultur au pentru chestii dintr-astea taximetriștii... culmea că de multe ori nu văd trecerile de pietoni.

Și am revenit la Real. Părerea mea este că un magazin așa mare, în momentul în care devine sponsor la un concurs și dorește articole despre produsele sale ar trebui să facă un pas în față și eventual să ofere mostre. Faptul că li se pare ok să pointeze spre ei aproape o sută de testimoniale false nu face decât să îmi arate că de fapt nu le pasă de client. Și atunci nici mie nu o să îmi pese, și nu am să stau ca un tont așteptând două tramvaie să merg la margine de Cluj să încerc niște produse. Chiar nu. Iar adevărul e că am evitat mereu mărcile proprii, fie că e vorba de Real, Auchan sau Carrefour (în special ”Marca 1”). Nu am încredere, așa că mai bine dau un leu în plus pe un produs care știu că e de calitate.

În total, de la aeroport până la podul IRA am făcut cincizeci de minute. Numai bine am ajuns că un 30 s-a și prezentat în stație așa că eram deja acasă când avionul își tura la maxim motoarele ca să se înalțe deasupra orașului.

Succes pe piața auto

avenger13@gmail.com (Mike) — Fri, 23 Oct 2009 11:09:00 +0000

-Stai comfortabil?

-Da.

-Bun, atunci am să îți explic cum să faci să ai succes pe piața auto. Vrei să îți deschizi o fabrica de mașini am înțeles, depășim partea de fonduri și locație și am să îți vorbesc direct despre lucrurile importante pe care să le ai în vizor.

Primul lucru de care trebuie ținut cont este că un client caută inițial o mașină care să arate bine, iar dacă ai modele hidoase cu siguranță că te vei îngropa în datorii. Dar nu te limita doar la aspectul exterior, odată găsit un model aspectuos un client se va aștepta să fie și performant. Asta înseamnă ca respectiva mașină să fie capabilă și aptă de lucruri mărețe.

Dacă ai impresia că atâta este suficient, te înșeli amarnic, gândirea trebuie dusă mai departe. Fiecare client se gândește la siguranța sa și a familiei sale, așa că modelele propuse trebuie să fie sigure, iar pentru asta ai nevoie de o echipă de specialiști care să te ajute să proiectezi în așa fel mașina încât măsurile de siguranță să asigure protecție maximă și în același timp să nu diminueze în niciun fel performanțele bolidului.

Dacă ai reușit să ajungi până aici e foarte bine dar să știi că dacă produsul nu este promovat vânzările vor fi minime, așa că o echipă talentată de promovare e ceea ce e musai să ai. Campanii strategice, țintite, jocuri de cuvinte, campanii interactive, modalități sigure de a ajunge mai aproape de clienți.

- Deci dacă fac tot ce ai spus compania ce o deschid va avea succes? Prea tare așa!

- Pe cuvânt că de reușești să ții cont de cele de mai sus vei avea succes pe piața auto. Un an doi sau poate trei.

- Cum doar atâta? Cum doar atâta după ce am muncit atâta? Atunci cum se face că unii reușesc să se mențină pe poziții fruntașe atâta vreme? Cum au reușit cei de la Toyota să ajungă lideri mondiali al pieței auto?

-Răspunsul e tare simplu.

Este vorba de perseverență, inovație și continuă implicare în cercetare. Doar așa ajungi să poți aduce în fața clienților modele mai performante, mai dinamice, mai user-friendly și mai sigure atât pe perioada efectivă de rulare cât și pe termen lung. Orice client apreciază o mașină bună care îi dă o garanție și că viitorul nepoților lui nu va fi într-o atmosferă Venusiană.

Toyota asta au făcut până acuma. Au fost serioși, au ținut la calitate, și au răspuns tuturor cerințelor clientului: mașini sigure, mașini cu consumuri reduse, mașini cu emisii și mai scăzute, mașini de oraș, mașini off-road, mașini inteligente ce știu parca singure... Și-au promovat bine produsele, s-au implicat în proiecte umanitare, s-au apropiat de cumpărător și au creat o legătură cu acesta și s-au implicat enorm în cercetare.

- Deci așa se face... Ai nevoie de o echipă de oameni pricepuți, devotați și motivați, și de o metodă de a ajunge cât mai aproape de client. Pare o treabă al naibii de grea. Toată stima pentru cei de la Toyota! Îmi voi porni și eu afacerea și sper să reușesc și eu să am așa succes. Cine știe, poate într-o zi vor scrie despre mine cei înscriși la concursurile PCNews.

Am nevoie de ...

avenger13@gmail.com (Mike) — Wed, 21 Oct 2009 03:47:00 +0000

Există momente în desfășurarea oricărui proiect în care te oprești, te uiți să vezi cât ai reușit să faci, și te bucuri de realizările până în momentul respectiv, și apoi te îngrozești privind în viitor și văzând câte ar mai fi de făcut. Ei, eu nu mă speriu așa ușor pentru că îmi dau seama că din nebuloasa de variabile ce influențiază viitorul eu pot să interacționez și să modific doar câteva, așa că îmi direcționez toată atenția înspre ele, nu îmi bat capul cu celelalte independente de voința mea.

PcNews (cei cu concursul) și cei de la HostWay mă întreabă despre blog, vor să știe care sunt acele lucruri importante de care blogul ăsta are nevoie. Am încercat să îmi dau seama de acele lucruri, și sunt conștient de faptul că se poate să fi omis aspecte ce altora li s-ar părea mult mai importante.

Este evident că blogul meu are nevoie de atenția, interesul și timpul meu. Din păcate nu stau bine mereu la aceste capitole, se întâmplă să am perioade foarte aglomerate în care să nu am deloc timp pentru scris, dar din fericire compensez când am mai mult timp liber. Se întâmplă uneori să mă găsesc în situația în care deși am timp la dispoziție pentru articole, să nu am dispoziția necesară scrierii lor, iar asta se întâmplă când mă pune Sfântul să intru pe blogurile ”celor mari” și să mă crucesc la aberațiile scrise de cei ce se consideră ”ză best” ai României.

Mă gândesc că blogul pe care îl citiți acum ar avea nevoie de o temă mai altfel un pic. Nu mă refer neapărat la una nouă, pentru că cea actuală mi se pare chiar simpatică și e pe culori relaxante, ci la o modificare utilă a celei actuale. În ce sens? Nah, nu mă întrebați dintr-astea că nu știu, când am să văd undeva pe un blog un element ce o să îmi placă îl voi adăuga frumos la lista deschisă cu ”things to add to my blog”, așa cum am făcut cu ”Recent Visitors” pe care l-am șterpelit de la Andrei, gadget care din motive neînțelese de mine nu vrea nicicum să aibe dimensiunile setate de mine și stă, după cum vedeți și voi, lăbărțat pe pagină, ieșind din cadru.

Și dacă tot vorbim despre lucruri văzute la alții, cred că ar fi cazul să mă uit și eu să văd cum se poate face un articol să apară parțial pe pagina principală, că se mai întâmplă uneori ca un articol să iasă cam lung și atunci așa ar fi frumos să păstrez pagina principală mai ordonată și mai ușor de utilizat. Recunosc, am încercat anul trecut să fac așa ceva și nu mi-a ieșit defel.

Blogul de față, dacă vă mai aduceți aminte, a început să se îmbogățească cu articole, timid, cândva în toamna lui 2007. Nu e cel mai bun blog, nu e cel mai interesant blog, însă e al nostru. Și spun asta pentru că cel mai important lucru de care are nevoie blogul ăsta sunteți voi, cititorii. Fără voi blogul și toate scrierile ar fi ca un ecou enervant într-o peșteră întunecată și umedă. Fără părerile voastre ar fi doar un blog, doar o pagină normală pe internet. Cu voi însă toate codurile și biții generați de cei de la blogspot se umanizează și creează o atmosferă mai plăcută, un colț doar al nostru. De aceea consider că cel mai important input la întrebarea inițială a celor de la PcNews nu e cel ce vine de la mine, ci cel ce vine de la voi, și chiar mi-ar plăcea să aud și părerea voastră.

LG M2294D

avenger13@gmail.com (Mike) — Tue, 20 Oct 2009 02:41:00 +0000

Există undeva, pe un site, o hartă cu pixeli a blogosferei. Sounds geeky, dar ea există și am ocupat încă din mai un punctuleț pe ea. La ce m-a ajutat acel pixel, mă întrebați? Păi nu m-a ajutat să câștig în iunie televizorul LG cu ditamai diagonala de 50 de inchi. Și atunci?

Păi harta a rămas la locul ei și s-a mai îmbogățit și cu alte nume, iar monsieur Bobby a continuat concursul. Din 349 de oameni înscriși a extras, în studioul improvizat în bucătăria proprie, două numere, și mirarea face că unul dintre ele m-a nimerit pe mine, iar cellalt pe Bogdan, și așa am ajuns să fiu posesorul unui monitor LG M2294D.

Eram acasă la Bistrița când au venit cei de la curierat cu ditamai cutia și după ce am semnat frumos de primire, am dat fuga în casă, am trântit cutia pe pat și apoi, încă având un zâmbet tembel pe buze, m-am apropiat de ea, cu un cuțit ascuțit în mână. Din două mișcări și cu scotchurile retezate am deschis-o, am dat la o parte scârțul și m-am minunat.

Montatul a fost foarte ușor, la fel și cuplatul la laptop. Văzând că merge, primul lucru ce l-am încercat a fost să pun clipuri HD, să văd de într-adevăr e așa cum scrie pe cutie, și am rămas impresionat de cât de fain se pot vedea. Așa că am mai pus unul, și apoi încă unul... Am tot butonat și telecomanda, am intrat prin meniuri la setat culori și alte lucruri, și apoi am încercat să văd cum se descurcă în momentul în care primește ca intrare semnal TV. Am rămas dezamăgit când am văzut doar purici, mici, mari, săltăreți, agitați. Așa că m-am bosumflat, l-am împachetat frumos și am mers să îmi continui treburile pe afară. După nici 24 de ore mi-a venit totuși o idee năucitoare, și anume că mari șanse ca nu monitorul să fie de vină ci utilizatorul. Așa că mai vâr o dată cablul TV și încep sa butonez, găsesc opțiunile de scanare canale și ce să vezi, it worked. Deștept băiat :D

La ce l-am folosit eu între timp? L-am folosit pe post de monitor, l-am folosit pentru filme, l-am folosit pentru jocuri (uhm, doar pentru Chicken Invaders 3, dar se pune și ăla :P), pentru concerte în HD și l-am folosit și ca televizor (ce e drept nu așa de mult).

Ce mi-a plăcut? Mi-au plăcut culorile, claritatea imaginii, simplitatea meniului monitorului, multitudinea lucrurilor ce le știe face, designul stilat, beculețul albastru de Power...

Ce nu mi-a plăcut? Uhhhm, uhhhm (am pierdut mai bine de un sfert de oră încercând să îmi dau seama de a fost ceva ce nu mi-a plăcut și eu zic că nu are rost să mai încerc să găsesc ceva, că e clar ;) )

Mașinărie inteligentă monitorul ăsta de la LG, știe face o groază de lucruri, evident, atâta vreme cât și utilizatorul știe cum ;) Mulțumiri încă o dată lui Bobby și celor de la LG România. One happy guy here.

Regala la memoria

avenger13@gmail.com (Mike) — Mon, 19 Oct 2009 02:20:00 +0000

Clipul de mai jos l-am văzut prima oară acum cinci luni, însă credeți-mă că și acuma când îl văd mă emoționează. Campania inițiată de către AFAL mi se pare al naibii de reușită.

Mai multe nu vă spun, urmăriți voi clipul:

O noapte în Luton

avenger13@gmail.com (Mike) — Sat, 17 Oct 2009 18:41:00 +0000

Se întâmpla pe la mijloc de august, undeva după ziua Reginei, înainte ca cei de la PCNews să anunțe începerea concursului, pe când mă întorceam din Regatul Unit, să dau peste un prieten de-al meu în aeroportul din Luton. Fiecare își petrecuse concediul în altă regiune a Angliei, și întâmplarea făcuse să ne întoarcem cu același zbor la Cluj.

Amândoi ne întorceam la joburile noastre, eu relaxat după o perioadă excelentă petrecută într-un orășel frumos, el nu chiar așa de relaxat întrucât șefa lui drăguță îi dăduse un task de concediu. Îmi povestise de mii de ori de șefa lui, decupată parcă din ”Vogue”, dar mai rece decât ghețurile de pe Europa. Îl chemase, cu o zi înainte de a avea zborul spre Anglia, la ea în birou, și după un small-talk banal, îi întinse un laptop spunându-i ”Aș vrea să îl iei cu tine în concediu în locul laptopului tău, ca să îți fie mai ușor bagajul, să ai loc de alte obiecte în rucsac. Doar un kilogram și jumătate are, nu patru cât al tău. Așa o să ai loc să îmi aduci și mie o cutie cu bomboane de ciocolată.” Și pe când el credea că a scăpat ușor, încă mirat de bunătatea ei, cu un picior deja în afara biroului, aude din spate ”Și am să te rog, dacă poți, să te gândești la un scenariu de reclamă și la un slogan pentru noile notebookuri Asus UL30, sper că ți-e cunoscut modelul. Concediu plăcut.” Vă dați seama că el chiar modelul ăla îl ținea în brațe când ieșea din clădire.

Amândoi am ales să petrecem noaptea în aeroport, nefiind deloc dornici să călătorim cu vreun autobuz noaptea pe la trei - patru și să rămânem în pană de motorină pe coclauri. Eu am ajuns cam pe la ora zece seara cu autocarul luat din Cambridge, el însă era acolo de la opt jumate. Am stat la o cafea la Costa Coffee (dacă în urmă cu un an mă enervase individul de acolo cu întrebările lui dacă vreau ceva italian frappe sau alte minuni și i-am răspuns scurt că vreau doar cafea, anul ăsta am ales ceva cafea cu scorțișoară) și după ultimele sorbituri din pahare ne-am îndreptat spre o zonă mai liniștită a aeroportului unde ne-am înfipt în două scaune și ne-am uitat la un film. Și la încă unul. Pe mine mă mira faptul că notebookul ce îl avea el încă mai rezista eroic pe baterie (erau prize în aeroport, dar din alea dubioase cum au englezii, iar ștecherele noastre nu intră-n prizele lor nici forțate, nu că am fi încercat).

Pe când ne-am plictisit și de al doilea film a urmat un concert HD. De data asta chiar mă așteptam să își dea duhul acel Asus, nu că aș fi avut ceva cu el sau cu baieții de la Placebo ce cântau acolo de zor, ținându-ne treji, ci pentru că trecuseră cam multe ore de când fusese pornit, și cu toții știm cât de multe resurse consumă un fișier HD. Nu a știut să îmi spună că placa video are un fel de ”decodor” pentru HD și astfel procesorul nu prea are treabă, dar nu asta contează, am aflat eu pe urmă, ci faptul că nu a mai trecut mult și se făcuse deja ora șase, am trecut de check-in și așteptam îmbarcarea.

Să fi fost cam opt dimineața când ne puneam centurile de siguranță și ascultam cuminți cum însoțitoarele de bord își începeau, cu zâmbetul pe buze, povestea tragică despre toate chestiile nasoale ce ni se pot întâmpla în timpul zborului. Lume bine dispusă la bord, copii care urlau, doar noi doi eram niște arătări pleoștite și morocănoase. Eu mă uitam pe hublou cum nenii de la aeroport aruncau gențile pe o bandă rulantă ce la rândul ei le arunca în cala unui avion și speram ca nimeni să nu fi avut inspirația să își fi pus în bagaje vreo sticlă de țuică din aia puturoasă. El era cu notebookul în brațe, cu câteva ferestre deschise, cu capul ușor înclinat înspre umărul drept, de mult departe de Anglia.

Așa că iau laptopul și mă uit peste ce făcea. Se pare că tocmai îi scria un mail glaciarei lui șefe, un mail pe care ea îl aștepta încă de cu o zi în urmă, cu ideile sale pentru eventuale reclame la notebook, cu sloganuri propuse, unul mai prost ca altul. ”Vă rugăm să închideți aparatele electronice...” spuseseră domnișoarele în mov, după ce au terminat de demonstrat cum funcționează toate cele de la bord. Mă gândeam să îl trezesc și să îl întreb ce face cu mailul, dar nu am mai făcut-o. Am completat eu mailul cu vreo patru linii, o idee ce mi-a venit pe moment, am apăsat pe Send și apoi am închis jucăria ce avea mai bine de zece ore de funcționare pe baterie.

Am zburat două ore jumătate deasupra norilor, orașe si sate etalându-se dedesubtul nostru, zâmbindu-ne fiecare printr-un acoperiș de tablă ce strălucea voios bătut de soare, și am ajuns teferi pe pământ transilvan.

Cum am trecut de controlul actelor de peste tot se auzeau Nokii ce porneau. Sun și eu să anunț că am ajuns cu bine și pe când termin convorbirile îmi spune ”M-a sunat. EA! după ce a trecut de dulcegării mi-a spus că nu a fost mulțimită că i-am trimis doar azi mailul și că a rămas uluită de cât de slabe au fost ideile mele.” Bagajele tocmai începeau să apară pe banda rulantă iar lumea stătea pe margine agitată, fiecare scrutând banda, de la stânga la dreapta și înapoi, căutându-și propriul bagaj. ”Dar că e mândră de mine, că am învățat de la ea cum să țin un om sub tensiune. Parșiv spune că am fost lăsând cea mai bună idee a mea la final. Îmi spune că a fost genială, atât ideea cât și tactica... Și mai zice să iau un taxi că vrea să mă vadă!” ”Păi asta e de bine,nu?” zic eu. ”Nu știu... ori e serioasă și chiar i-a plăcut, ori vrea să mă concedieze! Eu nu o înțeleg pe femeia asta!”

Deci vedeți ce se poate face cu un laptop cu 12 ore autonomie? Stai o noapte în aeroport într-o țară care insistă să aibă alt tip de prize fără să îți faci griji că s-ar înnegri ecranul la jumătatea filmului, sau că în timp ce pregătești o prezentare sau aduci ultimele retușuri la un proiect vei rămâne cu mâinile fixe în aer și că îi vei trezi pe toți din jur în timp ce invoci divinitatea. Iar cum mai urmează nopți petrecute la Luton, o asemenea jucărie mi-ar prinde chiar bine.

Cum să ai noroc la 6 din 49

avenger13@gmail.com (Mike) — Sat, 17 Oct 2009 16:29:00 +0000

Nu am câștigat veci la 6 din 49. Ca tot românul am jucat mereu o variantă cu numere cu semnificație personală, însă când mai aveam niște bani în plus jucam și o variantă cu numere la întâmplare.

Cei de la BaniPePost au venit cu o idee mai neobișnuită. Zic ei că în funcție de numerele ce ies la loto pe data de 1 noiembrie se va trage la sorți un câștigător din lista celor înscriși, premiul oferit de ei fiind un notebook Asus Eee 1002HA.

Detalii mai multe despre cum se stabilește câștigătorul aici, iar regulamentul aici.

Thanx to Lexa.

Avem nevoie si de fantani arteziene

avenger13@gmail.com (Mike) — Tue, 13 Oct 2009 19:22:00 +0000

Foarte bun moment sa nu imi mai mearga netul acasa. De ieri nu mai am nici un bit de informatie care sa curga prin cablu si stie Dumnezeu cat mai tine. Asa ca acum sunt printre fum si lols la un internet cafe, la care am ajuns pentru ca am de trimis un ditamai mailul important.

Ca vremea s-a stricat in ultimul hal ati observat si voi, am observat si eu pe cand am ramas cu manerul de la umbrela in mana in timp ce cealalta parte a zburat dusa de vant intr-o baltoaca (noroc ca am gluga la fash).

Ei bine ce m-a distrat pe mine a fost ca desi ploua si batea un vant de vai sh-amar (norocosi cei ce au masina) fantana din Piata Avram iancu din Cluj mergea-ntr-o veselie. Vedeti si voi cum vantul ducea apa ascensionata la ditamai distanta de fantana. Ain't that smart or what? :|

PS: telefon, zi ploioasa, culori de rigoare
PS2: net cafe, individ ce fumeaza 10 tigari pe minut in dreapta, no diacritice :D

Stinge lumina pe Youtube

avenger13@gmail.com (Mike) — Sun, 11 Oct 2009 11:16:00 +0000

Gândindu-se la ochii utilizatorilor sau probabil la consumul de energie electrică, cei de la Youtube au introdus un buton nou deasupra clipurilor lor (e drept, nu toate clipurile au și opțiunea asta). Un beculeț. Un beculeț ce odată apăsat schimbă fundalul clasic alb într-unul gri, dar în același timp ascunde toate elementele de pe pagină (comentarii, related videos), în afară de clip și de o reclamă.

Inglourious Basterds

avenger13@gmail.com (Mike) — Sat, 10 Oct 2009 20:38:00 +0000

Nu este pentru nimeni o noutate că domnul Tarantino are mai multe doage lipsă și că atunci când își descrie un film ca fiind o capodoperă trebuie să te aștepți la personaje duse cu pluta (a se vedea ultima cameră din Four Rooms), la mult sânge (Kill Bill) și la un limbaj pestriț (Reservoir dogs).

Reclame la ”Inglourious Basterds” am văzut încă din august într-un cinematograf din Anglia. M-a intrigat asocierea unui subiect serios cu mutra lui Pitt și cu numele lui Tarantino. Așa că în seara asta am fost la cinema, într-una din sălile mișto de la Mall.

Filmul a fost chiar fain pentru cele două ore jumătate, nu a fost doar ”o ceată de neciopliți ce merg și omoară naziști”, în niciun caz. Povestea merge frumos pe două planuri, unul în care Shosanna, o evreică ce a supraviețuit măcelului comandantului Hans Landa, și care ajunge să moștenească un cinematograf, ajunge să fie curtată de un breaz soldat neamț ce îi va face cunoștință mai apoi cu mai marii generali naziști (vă dați seama cât de mult își ”dorește” ea să ajungă să cunoască ofițeri nemți :| ), iar cealaltă poveste în care bastarzii, o grupare condusă de Pitt, nu au alt scop decât a killeri nemți, cu pistoale, mitraliere, bâte de baseball, pumnale.... Evident finalul prinde toate personajele în aceeași oală.

Ce e de remarcat la film? În primul rând imaginea, totul este foarte bine filmat, cine a fost în spatele camerei a știut ce face. Apoi ar mai fi muzica, bine aleasă. Personajele bine conturate: Hans Landa foarte fain jucat (Christoph Waltz a primit chiar un premiu la Cannes pentru Cel Mai Bun Actor), la fel și Shosanna și actrița Bridget von Hammersmark. (despre Pitt nu vă scriu că rolul lui nu a necesitat mare efort :D ), și multe momente tensionante countruite inteligent. Și mai sunt și dialogurile... de mult nu am văzut un film în care dialogurile să nu fie fușărite și să aibe și sens. Thumbs up for that!

Și da, filmul conține destul de multă violență, pentru că duuuh este un film de război, însă e prezentată în așa fel încât nu ți se pare așa de grețoasă. Unii s-ar putea plânge că e prezentată prea ”cool” violența, sau că răsturnarea rolurilor în film îi face pe evrei să pară la fel de cruzi ca și nemții. Dar până la urmă ăsta e adevărul, oricine e în postură de atacator, chiar și de e vorba de răzbunare, ajunge să se dezumanizeze. Orice victimă, oricât de firavă, cu un pistol în mână sigur va riposta împotriva atacatorului său. Nu înțeleg de ce se plâng organizațiile evreiești că evreii ar fi prezentați prea dur în film când domnu Tarantino, pe lângă toate ideile lui nebune, n-a uitat de toată opresiunea și vânătoarea împotriva evreilor sau de constanta lor luptă de supraviețuire și de frica de a nu fi descoperiți, elemente prezente în tot filmul.

Filmul e fain și eu zic că merită văzut. Dar nu pe un ecran de 15” sau 17”, ci pe un ecran imens de cinema. Așa cum e menit de fapt un film a fi văzut! ;)

Koleston Naturals

avenger13@gmail.com (Mike) — Wed, 07 Oct 2009 19:32:00 +0000

Îmi place când oamenii au imaginație și când fac un lucru simplu dar de efect. Poate alte firme ar fi ales un billboard colorat cu o tipă cu un păr mătăsos și foarte colorat. Ei bine, pentru linia de vopsea de păr obținută doar din ingrediente naturale, cei de la Koleston au ales să aibă un panou care să arate mai multe culori. Toate naturale. Și evident, locația face totul!

via

Vederi din vacanță

avenger13@gmail.com (Mike) — Fri, 02 Oct 2009 02:04:00 +0000

La începutul verii cei de la Cărturești ne-au rugat să le trimitem o vedere din vacanță, și să spunem si ce carte am ales să devorăm în zilele de vară. Mi s-a părut o idee grozavă și mă gândeam că vor primi sute de vederi de peste tot din lume. Din păcate au primit, cei din Cluj, doar vederile de pe panoul de mai sus, însă, cum mă așteptam, s-au bucurat enorm de fiecare dintre ele.

Eu m-am nimerit în august citind de zor ”Clanurile de pe Alpha” în timp ce trenul mă purta spre mare. A trebuit să schimb trenul la un moment dat, iar cele 40 de minute de așteptat legătura au trecut extrem de repede, cât ai zice ”She sells sea shells on the sea shore...”. Odată ajuns la mare, după ce am găsit un loc bun de stat și am aruncat hainele de pe mine, m-am întins frumos, cu fundul spre soare, și am continuat povestea cu satelitul dubios și cu cele patru clanuri distincte în care îi era împărțită populația, cu psihiatra trimisă in misiune și cu fostul ei soț care nu avea gânduri deloc pașnice la adresa ei. Din când în când mă mai uitam la ceas... ”Hmm, mai stau un pic, plec cu trenul de la ora 15”.... ”Hmm, mai stau un pic, plec cu trenul de la ora 16”...

Până la urmă am plecat din Felixstowe de abia la ora 17 și numai bine am ajuns la ultimele pagini că trenul a tras cuminte în gara de destinație.

Da, le-am trimis și eu Cărtureștilor o vedere, că mi-s dragi. Le-am povestit pe unde m-am plimbat și ce carte m-a însoțit în călătorie și m-am bucurat să îmi văd, trecând săptămâna asta pe la ei în Iulius Mall, la parter, acolo unde este și ceainăria, cartea poștală prinsă în pioneze.

Își dă careva seama pe care am trimis-o eu? Ia spuneti :D

Twilight explicat

avenger13@gmail.com (Mike) — Wed, 30 Sep 2009 02:15:00 +0000

De ar stii si ei :))

One big wave!!!

avenger13@gmail.com (Mike) — Tue, 29 Sep 2009 17:49:00 +0000

This is what i call a big wave. Holy Sh*t!!!!

România câștigă Cupa Mondială la Handbal

avenger13@gmail.com (Mike) — Sun, 27 Sep 2009 17:35:00 +0000

Nu știam că au fost Campionatele Mondiale a fost Cupa Mondiala de Hanbal Feminin. Am aflat de ea imediat după ce s-a terminat. Și ce bine s-a terminat!!!!

Finala le-a pus pe româncele noastre față în față cu norvegiencele. Luptă strânsă, noi fără Huțupan în poartă, luptă și mai strânsă, gol după gol, gol după gol.

Scor final, dragii mei, 28 la 27 pentru România. Fetele noastre au catigat Cupa Mondiala la Handbal Feminin. Wooohoooooo!!!!! :D

Vedeți un rezumat aici (da, din păcate meciul nu a fost transmis de TVR ci de BoomTv)

Thanx, Chris! ;)

PS: Tocmai am aflat ca de fapt e vorba de doua competitii diferite. Cupa Mondiala e competitia ce are loc cu cateva luni inainte de Campionatele Mondiale. Un pic ciudat pentru ca ne-am astepta ca o "cupa" sa fie ceva ce se castiga la un "campionat", dar asa se pare ca e in sport. Thanx, D!

Warner + Youtube = Love

avenger13@gmail.com (Mike) — Sat, 26 Sep 2009 21:33:00 +0000

Undeva o cărămidă a căzut în capul cui trebuia.

Dacă anul trecut, în decembrie, Warner s-a supărat rău de tot și a scos toate clipurile artiștilor săi de pe Youtube, se pare că până la urmă vara asta Warner Music Group și Youtube (Google) au căzut la o înțelegere, astfel că în curând vor apărea pe Youtube, din nou, clipurile unor artiști precum Madonna, Green Day, U2...

Durează un pic până or să apară toate totuși, că deh, clipurile trebuie să fie procesate si convertite înainte să apară online ;)

via