La rose que j'aimais....

Planet 51 (2009)

avenger13@gmail.com (Mike) — Mon, 28 Dec 2009 12:00:00 +0000

Planeta 51, aflată undeva departe departe de Terra, a primit de-a lungul timpului diverse obiecte trimise de pământeni, sonde, roboți, vorba aia, în scop explorator. Datele primite la centrul de comandă din Houston au arătat un teren arid, deșertic, lipsit de viață, ce mai, o planetă la fel de prielnică vieții precum Luna noastră.

Lucrurile păreau simple pentru căpitanul Charles (Dwayne Johnson): nava îl transporta până pe orbita planetei 51, cu ajutorul modulului special cobora pe planetă, înfingea bine în solul uscat steagul american, făcea două trei poze, colecta niște roci și p-ici ți-i drumul spre Terra. But boy was he wrong! Și spun asta pentru că odată ajuns acolo a dat peste o planetă înspăimântată de vizitatorul din spațiu.

O cursă nebună începe, armata extratereștrilor fiind pe urmele pământeanului care mai are doar 70 de ore pentru a se întoarce la nava sa, ce orbitează în jurul planetei, pentru a porni înapoi spre Terra. Totuși, în toată isteria ce cuprinde orașul în care a ajuns el, are parte și de ajutoare: Rover, un modul explorator trimis de NASA în urmă cu vreo 15 ani, dar și un puști local, verde, pe nume Lem.

Un film tare haios, făcut pentru copiii de toate vârstele, ce merită văzut (la cinema!). Vocile personajelor au fost împrumutate de către Dwayne Johnson (The Rock), Jessica Biel, Justin Long (Ed), Garry Oldman (Sirius Black din Harry Potter) și Seann William Scott (American pie si Ice Age). Me hopes you will like it!

Filmul rulează în Cluj la CinemaCity (Iulius Mall) și la Cinema Odeon (Polus). Pentru a vedea în care alte orașe din țară rulează, click aici.

Și am fugit de soare

avenger13@gmail.com (Mike) — Wed, 23 Dec 2009 15:51:00 +0000

Ieri de dimineață am fugit de soare. Totul a început undeva la marginea Clujului, în cadru organizat. Să fi fost vreo două sute de oameni care încercam să scăpăm de primele raze de soare.

”Amazing, if you want something in this country, you have to stay in line”

”La rândul ăsta nu e nimeni? Extraordinar! Hai la cealaltă coadă”

”Uite, mamă, e ca în poze!”

”Please fasten your seat belts!”

Și am pierdut contactul cu pământul , înaintând în direcție opusă soarelui. Orașe și sate dispuse ca o rețea aurie de lumini apăreau de sub nori, pentru a ne aminti că zorile sunt încă departe. Poze am făcut nenumărate, însă încă nu s-a inventat acel cablu de date care să transfere informațiile din creier pe hard disk.

”Haide fă, ia o pungă de halune!”

”Coborâți și dumneavoastră tot acolo ca și noi?”

După vreo trei ore de fugă, în care am și dormit, în care m-am și enervat pe tușitorii din grup, am ajuns la destinație. Frânele au prins bine pe pista un pic umedă iar aeronava deja rula încet îndreptându-se spre terminal. Probabil obișnuit din tren, când trebuie să te dai urgent jos ca să nu te ducă mai departe, românul s-a grăbit să se îmbrace și să ia bagajele de sus, așa că nu m-a surprins deloc domnișoara din față, cu cămașa-i mov descheiată de trei nasturi, că s-a răstit ”Toată lumea jos, puneți centurile!”. Eu aș mai fi completat mesajul și cu ”$%@@!!$$%&%#!”, că meritau. Mai ales că peste câteva minute, când deja ne-am oprit, iarăși toată lumea buluc pe culoar, așteptând să se deschidă ușa să coboare.... și nimic nu se întâmpla. A durat vreo șapte minute până când din cabină pilotul ni s-a adresat ”... ne așteptau pe altă pistă .... trebuie să mai așteptăm până aduc scările și autobuzul din cealaltă parte a aeroportului... vă rugăm să luați loc...”. Twas like ”In your face!!”

Am trecut de toate controalele, nu s-a legat nimeni de ce aveam în bagaje, luckily, și am găsit o fereastră imensă ce dădea spre est. M-am pus pe un scaun și priveam afară cum soarele se zbătea între nori, cum lume venea sau pleca, încărcată de bagaje. Era un soare frumos, rotund și aurit, cum nu am mai văzut de mult.

Așa că am scos telefonul din buzunar și am trimis un SMS: ”Edward, the sun is fantastic, you were wrong to fear it. Trust me, it will do magic on your pale skin! You have to try it! Best, M!”

Almost Christmas

avenger13@gmail.com (Mike) — Tue, 22 Dec 2009 21:32:00 +0000

Și dacă imediat e Crăciunul, majoritatea se gândesc la meniul de sărbători, la sarmale, salate de boeuf, cozonaci, prăjituri și creme, cadouri scumpe și sofisticate.

Nu uita însă că există și oameni care nu se gândesc cu ce să orneze bolurile cu salată de boeuf, nu uita că există și oameni ce nu așteaptă ca nuca să se rumenească în tava din cuptor, nu uita că există și copii care nu așteaptă un iPod sau un Wii... și pentru acești copii, defavorizați, fără comfortul de care ne bucurăm noi zi de zi, există deschis un cont la BCR, sub numele organizației ”Salvați copiii”.

De la Andrei am aflat de cont și de organizația asta. Nu spune nimeni să donezi zece milioane, ci doar cât îți permite buzunarul (15, 20, 30, 50 lei). Contul deschis la BCR este RO18RNCB0071011434790048, iar comisionul de depunere este de 4 lei. Câte puțin de la fiecare și zic eu că reușim să strângem destul pentru a aduce bucurie unor copii ce numai de copilărie nu au parte :(

Scrie numărul de cont pe o foaie de hârtie și fuga la un BCR. Măcar pe ultima sută de metri să îi areți Moșului că nu a greșit când te-a trecut pe lista celor cuminți ;)

Upcoming movies 2010

avenger13@gmail.com (Mike) — Mon, 21 Dec 2009 20:51:00 +0000

Se apropie 2010, și multe filme bune se anunță. Deocamdată mă opresc asupra a trei dintre ele.

”Alice in Wonderland” se arată foarte interesant în noul trailer. De-abia aștept să vină luna martie și să ajung la cinema și să văd ce a mai făcut Tim Burton de data asta. Johnny Depp, Helena Bonham Carter (Bellatrix Lestrange), Anne Hathaway și Alan Rickman (Severus Snape) sunt doar câțiva din cei prezenți în film.

Însă înaintea lui Alice va apărea, în februarie, ”Percy Jackson and the Olympians: The lightning thief”, film în care îi vom vedea și pe Pierce Brosnan, Uma Thurman sau Sean Bean (Boromir din LOTR). Realizat de cei ce au stat în spatele a două filme Harry Potter, filmul se anunță unul tare incitant. Și cum filmul a fost făcut pornind de la primul volum din seria de cinci cărți scrise de Rick Riordan, să ne așteptăm oare la cinci filme? :D

”Salt” se anunță un film capabil să ne țină pironiți în sala de cinema în vara anului viitor, mie cel puțin asta îmi spune povestea intrigantă din trailer, efectele speciale și, cum să nu, buzele Angelinei Jolie. Cu siguranță de pus pe lista de ”must see in 2010”, nu-i așa? Thanx, Alex ;)

Oare ce ar mai trebui să adaugăm în lista cu filme interesante pe 2010? Sugestii? :D

Impresii final SuperBlog2009

avenger13@gmail.com (Mike) — Sun, 20 Dec 2009 08:43:00 +0000

Tragem linie la final de SuperBlog şi privim în urmă.

Concursul a avut 56 de probe, dar, după cum v-aţi putut da seama, eu nu am scris la toate, şi asta pentru că doar 19 probe au fost obligatorii, restul de 35 fiind probe opţionale. Un pic cam multe probe opţionale, am zis eu şi încă vreo câţiva, însă degeaba. Am sperat că, din moment ce organizatorii au comparat concursul cu o probă sportivă, şi probele opţionale vor fi tratate precum rezultatele din antrenamentele sportivilor (adică să nu fie luate în considerare în clasamentul final). Dar am sperat degeaba.

Am pornit într-un concurs în care se căuta un blogger talentat, creativ şi m-am conformat acestei cerinţe, fiind mereu surprins de faptul că, deşi fiecare articol scris venea cu o idee nouă, cu un scenariu şi personaje noi, cu simboluri ascunse, oameni ce scriau articole tehnice luau punctaje mai mari. Surprins că oameni ce pe parcursul concursului au reciclat, articol de articol, aceleaşi personaje (deci procesul creativ a avut loc o singură dată; cu menţiunea că nu am mai rezistat şi, spre final, am împrumutat trei astfel de personaje şi le-am folosit într-un articol în care şi-au meritat soarta), au luat de multe ori punctaje mai mari. Şi mi-am adus aminte de creatorul benzilor desenate cu Spiderman care spunea ceva de genul că la fiecare episod cu împăienjenatul cel mai greu îi era să construiască personajele noi, the evil guys, că pe băiatul cu pânzele îl avea deja creat.

Ce m-a mai surprins? M-a surprins un anumit blog, colectiv, care a stat pe tuşă, din motive ce nu mă interesează, pentru ca apoi în trei zile şi trei nopţi să publice 34 de articole astfel încât a ajuns în top 10. O palmă la adresa tuturor concurenţilor care au încercat să publice articole cât de cât creative, şi zic asta deoarece pe blogul despre care scriu am observat articole de doar patru rânduri, scrise în scârbă, care au primit punctaje mai mari decât articole muncite. How convenient that at this hour that blog is down.

Ce m-a mai surprins? M-a surprins un sponsor (Hostway) care, jurizând una din probele din acest concurs de creativitate, a afirmat că pentru ei nu contează decât stilul direct şi tehnic al articolelor, creativitatea fiind ceva opţional. Kinda does not make sense, I would say.

Ce m-a mai surprins? Acordarea punctelor bonus. Puncte bonus ce în octombrie se spunea că se vor atribui automat în funcţie de perioada înscrierii. Ei bine, concurenţii au fost puşi să îşi revendice punctele bonus în interval de 17 ore (adică de la miezul nopţii până la ora 17 a zilei de vineri). 17 ore care au inclus orele de somn, orele de serviciu, orele de şcoală, orele de cumpărături... Organizatorii au numit-o metodă transparentă de acordare a puctelor bonus. Eu am numit-o lipsă de respect.

Revenind la clasamentul final. Din 103 bloguri câte au pornit la drum, doar 30 au trecut linia de sosire, ceea ce ar trebui să ridice nişte semne de întrebare ici colo. Din cele 30 doar 23 au completat cele 56 de probe. Astfel că nu e de mirare că în clasamentul lor final mă aflu în top 3 doar de pornim de la coadă spre cap. S-a ajuns astfel, prin adunarea punctelor de la probele opţionale, şi prin sistemul uneori ciudat de acordare al punctelor, să se premieze nu neapărat cei mai talentaţi bloggeri, ci aceia care au scris cel mai frumos de un anume produs, cei care au ridicat în slăvi o anume marcă, cei care au pus cât mai multe linkuri spre un anume site.... un concurent care s-a retras pe la mijloc de concurs numea lucrul ăsta ''prostituţia'' blogului.

Un clasament real, dar care nu va fi pe placul nimănui, este cel care ia în considerare doar probele obligatorii. Pentru că este inacceptabil ca un blogger cu o medie de 73 de puncte per articol să fie în clasamentul final înaintea unui blogger cu o medie de 84 de puncte per articol, doar pentru ca a avut mai mult timp liber. Zic eu. Dacă se caută un blogger talentat, atunci se cere calitate, nu cantitate, lucru verificat doar de clasamentul din linkul de mai sus.

Ce nu mă surprinde? Faptul că s-a depus un număr mare de contestaţii. Aşa că rezulatatele finale şi premiile finale, deşi gala festivă a avut loc vineri, nu le vom afla decât undeva săptămâna care vine.

Lady Gaga - Speechless (live)

avenger13@gmail.com (Mike) — Wed, 16 Dec 2009 22:38:00 +0000

Prea multe detalii nu cunosc despre acest Royal Variety Performance, pare a fi un spectacol la care participă aristocraţii. Ediția din acest an a avut loc pe 7 decembrie și, în aceeași sală cu Regina Marii Britanii, a fost prezentă și Lady Gaga.

În timp ce prin costumație aduce aminte de epoca victoriană, decorul duce instant gândul la picturile lui Dali. Nice touch. Iar prestația live este de data asta fără emoții, fata dovedind că are talent și voce ;)

Now isn't that an interesting performance?

Mai că e gata

avenger13@gmail.com (Mike) — Tue, 15 Dec 2009 22:10:00 +0000

Ca orice lucru, s-a ajuns la final și cu concursul SuperBlog2009. Două luni am scris articole pe temele date, articole în care am pornit de la un produs sau eveniment și am reușit să construiesc o poveste, zic eu, interesantă, diferită de fiecare dată, așa cum e frumos într-un concurs de creativitate.

PcNews, alături de cei de la SwissPlan.biz (care mi s-a părut că s-au implicat destul de mult în partea de comunicare cu concurenții) și de cei de la RACK, au reușit să organizeze și să se asigure de buna desfășurare a concursului.

Totodată a fost nevoie și de parteneri media, iar aceștia au fost găsiți în echipele de la XtremPc, BaniPePost (pe care i-am cunoscut prin octombrie când aveau concursul cu un netbook premiu), Tech in Style (revista despre inovațiile din tehnologie), Connect (oameni axați pe tehnologia rețelelor de telefonie mobilă), 121.ro, RadioLynx și ArenaIT (echipa ce a câștigat ediția din 2008 a concursului).

Cum va arăta clasamentul final vom vedea peste câteva zile când va avea loc și ceremonia de premiere. Felicitări tuturor celor ce au reușit să scrie toate probele obligatorii, și felicitări tuturor celor amintiți mai sus din echipa organizatorică.

Joe McElderry wins X Factor 6

avenger13@gmail.com (Mike) — Sun, 13 Dec 2009 22:01:00 +0000

Finala X Factor a avut loc în seara asta. Doi concurenți, multe emoții, și invitați susrpriză. Și 10 milioane de voturi.

Fiecare concurent a cântat două piese, una la alegere (Joe ”Don't stop believing”, Olly ”Twist and shout”) și una impusă (”The Climb”). Între timp au mai urcat pe scena Paul McCartney, George Michael, Leona Lewis, Alexandra Burke și JLS.

10 milioane voturi, vă dați seama? Nici nu vreau să știu câte voturi s-au strâns la Megastarul nostru. Dar vă spun că dacă vă uitați la clipuri veți înțelege de ce atâta lume a fost prinsă de concursul ăsta, concurenții chiar au voci bune.

Iar dintre Olly Murs și Joe McElderry câștigător a ieșit tânărul Joe. So happy! Mai jos aveți reprezentația mea preferată a lui Joe din finala de duminică seara, ”Don't stop believing”.

Și aici The Climb.

Ei, cum vi se pare?

PS: linkurile din articol duc către clipurile corespunzătoare.

Judecată dreaptă

avenger13@gmail.com (Mike) — Sun, 13 Dec 2009 15:53:00 +0000

”Și aici am dovada, onorată instanță! Aici am dovada!” spuse arătând spre laptopul ASUS de pe masa din fața sa. ”Cer permisiunea să arăt curții înregistrarea!”

În sala de judecată lumea vuia, nu le venea să creadă că vecina lor, pe care o consideraseră o gospodină cu frică de Dumnezeu, fusese în stare de așa ceva. Fire de praf se ridicau din podea la fiecare pas al avocatului. A pornit laptopul, l-a conectat la un proiector și a dat drumul la fișierul video. Imaginile proiectate, filmate în HD 1080p, au smuls strigăte de uimire de la cei ce asistau la proces. Unele doamne își strângeau gulerul de la haină în timp ce altele își făceau cruce învocând numele Mântuitorului văzându-și vecina pe ecran.

Datorită clarității imagini se putea vedea fiecare fir de păr mișcându-se frenetic, fiecare centimetru de piele sub care mușchii erectori erau contractați, și amândouă corpurile prinse într-un ritual fierbinte și zgomotos.

”Piei, Satano!” ”Huo, rușine!!!!” ”Lepădătură, moarte!!!”

”Vedeți,” reveni avocatul, ”acuzata și-a înșelat soțul în repetate rânduri cu vecinul, domnul George.”

”Doamna Maria, ce aveți de spus?” veni întrebarea din partea judecătorului, însă Maria fixa, rușinată, podeaua. ”Cazul este simplu și nu mai este nevoie să continuăm acest proces. Bărbații se vor duela, iar cine câștigă va decide soarta femeii! Mâine în răsărit, în Poiana Teiului.” și lovitura ciocanului de lemn inundă sala de judecată.

Poiana Teiului își aștepta ca-ntotdeauna tributul. Oasele ce se iveau din scorburi erau dovezi ale împărțiriii dreptății în zonă. Dimineața îi găsi pe toți adunați la marginea poienii, unii temători, alții dornici să vadă sufletele păcătoase pedepsite. Roua încerca cu greu să se ridice însă primele raze ale soarelui erau stoarse de putere de ceața densă. Inima bătea cu putere în pieptul Mariei, înfiorată de ce avea să se întâmple. Unul din bărbații pe care i-a iubit avea să moară, și soarta ei depindea de cel ce rămânea în viață.

”Veniți încoace, spate în spate! Așa, așa” mormăia bătrânul judecător. ”Revolverele încărcate, așa”. Costin și George, stăteau omoplat în omoplat, fiecare cu o vestă neagră peste cămașa albă cu mâneci lungi. Pistoletele în mâna dreaptă, ațintite spre zenit.

”Când am să încep numărătoare vă veți depărta unul de celălalt, cu câte un pas la fiecare număr. Când voi ajunge la cinci, vă întoarceți și vă faceți dreptate. Cine iese cu viață din duel hotărăște destinul Mariei. Părinte, binecuvântează!”

Nicicând nu a durat mai mult o numărătoare, parcă ani întregi de disperare au trecut cât a ajuns judecătorul de la unu la patru. O rotire bruscă pe vârfuri și, când aburul ieșea dintre buzele bătrânului ce spusese și ultimul număr, revolverul trimise metalul ucigător drept în pieptul bărbatului, sfârtecând cămașa și tot ce găsi sub ea. Pământul poienii îl striga pe nume, vroia să îi guste sângele.

Țeava încă fumegândă se îndreptă spre pieptul femeii. ”Nu, Costine, nu!!!!” O dulce fierbânțeală o cuprinse și se simțea din ce în ce mai ușoară, parcă plutea, parcă nu mai avea nicio grijă.

”Domnilor avocați, ați notat corectitudinea judecății, părțile implicate și-au rezolvat singure problemele. Vedeți ce facem cu corpurile. Domnule doctor..”

Auzea ca prin vis vocea judecătorului. O armă rece încă mai ținea în mână. Strânse cu putere ochii, nu credea a mai fi în stare, dar trebuia. Pentru dragostea Mariei, trebuia. S-a ridicat sprijinit în cotul stâng, l-a vazut pe judecător vorbindu-i lui Costin, a îndreptat țeava, a tras și apoi falange de metal i-au tras corpul în iarba udă, într-o ultimă îmbrățișare.

Razele soarelui risipeau încet încet ceața, mângâiau chipurile celor trei victime căzute în iarbă și, din când în când, se reflectau în crucea de metal din mâinile împreunate ale preotului.

Articol scris pentru concursul PcNews.

X Factor final tonight

avenger13@gmail.com (Mike) — Sun, 13 Dec 2009 13:30:00 +0000

Finala X Factor are loc în seara asta. Joe McElderry vs Olly Murs. Curios cine va câștiga, curios cine ce va cânta și ce surprize au pregătit organizatorii. Mai jos aveți o înregistrare de aseară când Joe a cântat Sorry seems to be the hardest word. My fav voice from the contest :D

more X Factor vids here.

Swinging on a star

avenger13@gmail.com (Mike) — Sat, 12 Dec 2009 17:53:00 +0000

Toyota Land Cruiser. O mașină interesant gândită. De fapt inteligent gândită. Și spun asta din cauza dotărilor cu care vine. Senzori laterali, camere video anterior și posterior ce asigură o parcare ușoară și o mai bună reacție la elemente neprevăzute de pe drum. Scaune comfortabile de piele, cu posibilitatea de memorare a preferințelor șoferului. Numeroase spații de stocare, inclusiv un mini frigider. Treapta de coborâre luminată. Șapte scaune. Sistem sigur de fixare a bagajelor în portbagaj, stergător de parbriz inteligent. Faruri ce se curăță singure. Sistem Smart Entry. ABS.... EBD ...

... și în poiană, pe o pătură albă cu modele roșii, ședea întins alături de o mândră faină, ce-l sorbea din priviri. Soarele îi dezmierda pe amândoi și ea-și duse buzele spre urechea lui și îi spuse dulce ”Da măi Ioane, tu iară te pusăși pă dormit?”

Era a treia tură de noapte din săptămână, doar miezul nopții și îi era deja somn. S-a ridicat din scaunul incomod ce îl avea, a trecut, uitându-se admirativ la modelul Land Cruiser expus în hol, și apoi a pornit într-un tur al mall-ului. Avea o lanternă la el, un pistol pe care spera să nu îl folosească, și un spray paralizant. Mallul era mare, scările rulante nu funcționau pe timp de noapte așa că avea să dureze o vreme până va bate tot mall-ul. Își începu rondul, primul din noaptea respectivă, fredonând încet ”Would you like to swing on a star, Carry moonbeams home in a jar, And be better off than you are, Or would you rather be a ... mule”.

Îi plăcea cum arăta mașina de la Toyota. Superbă. În timpul zilei a și urcat pe scaunul șoferului și a rămas pe loc captivat de eleganța mașinii, de finisarea dinlontru. Ar fi vrut și el așa mașină dar la ce salariu avea el, probabil în 87 de ani ar fi reușit să strângă suficienți cât pentru avans. Așa că nu îi rămânea decât privitul, care era gratis.

Magazine de haine, multe poșete și accesorii, magazin de telefoane, alte haine, și mai multe haine. Mai că își făcea cruce când vedea ce haine erau în vitrine. Dar nu el hotăra ce se vinde în magazine, și, până la urmă, dacă lumea e toantă încât să dea bani. ”And by the way, if you hate to go to school, You may grow up to be a mule, Would you like to swing on a star, Carry moonbeams home in a jar...”

După 20 de minute reveni la locul lui din hol, porni radioul încercând să găsească un post cu muzică enervantă, doar doar l-a ține treaz. Roti de buton stânga dreapta, și mai la dreapta și înlemni. Sângele-i înghețase în vene. ”N-are cum!!!!!”. Întoarse capul și privirea-i nu găsi decât un hol imens, gol, cu o fântână în mijloc. Nu avea cum să fie de bine. 80 b/min. 110 b/min. Unde naiba era mașina? Cine naiba o luase?? Să sune la poliție? 140 b/min. Tremurând duse mâna spre curea, să scoată pistolul, însă fierul rece de pe tâmplă îl opri. ”Nu fă nicio mișcare bruscă și poate îți cruțăm viața.”

Articol scris pentru concursul PcNews.

PS: Pentru cei ce nu înțeleg ce e cu melodia fredonată de paznic: watch this. ;)

Din pădure

avenger13@gmail.com (Mike) — Fri, 11 Dec 2009 21:26:00 +0000

În desiș, sub crengile imense ale unui brad nalt, stătea, bucuros de ninsoare, un brăduț tânăr, să fi avut vreo doi metri. Cel mult. Din când în când liniștea era tulburată de o vulpe înfometată sau de lupii ce stabileau detaliile concursului de vocalize din următoarea noapte cu lună plină.

”E așa de frumos aici, mamă. E interesant ce se vede de acolo de sus?”

”Da, fiule, e tare frumos. Se vede cerul, cu soare, lună și stele, cu păsări și cu nori. Se văd munții cu toate rudele noastre.”

”Ah, de-abia aștept, mamă, să ajung și eu mare în câțiva ani, să văd și eu toate astea. Mai ales stelele căzătoare, că am auzit niște oameni vorbind zilele trecute ceva de stele căzătoare și sunt tare curios cum ar putea să cadă stelele de pe cer.”

Era liniște în pădure. Camionul opri la marginea drumului forestier și bărbați cu arme pline de sevă coagulată lăsau urme de cizme în zăpada proaspătă. ”Cei de doi metri!” Sub lovituri puternice de topor sau sub lanțul fierbinte al drujbei brazii cădeau secerați. Terminară destul de repede treaba și porniră cu camioaele spre oraș, lăsând pădurea să își plângă copiii.

”Unde suntem, unde suntem? Unde e mama???”

”Puștiule, suntem în drum spre casele oamenilor. Ție nu ți-a povestit mama ta cum în fiecare an când vine zăpada începe măcelul? Ce să facem dacă suntem brazi argintii? E ca un blestem!”

La marginea orașului, petrecând primul Crăciun în casa nouă, ea era în toiul pregătirilor. Scosese turta dulce din cuptor și se pregătea să pună o oală de sarmale cu costiță afumată la foc, când cineva sună la poartă. Cu un frumos brad argintiu, de 1,75m, băiatul de la curierat aștepta să își termine livrările și să meargă și el acasă să fie de ajun cu familia sa. ”Bună ziua, doamnă. Aveți aici un brad argintiu de la Magazinul De Brazi, ca urmare a cumpărării unui sistem AMD de pe siteul eMag. Crăciun Fericit!”

”Oare ce vor să îmi facă? Ce e acela un Crăciun? Unde.. unde e mama???”

Mai multe despre ce se întâmplă în casa în care a ajuns bradul aici.

Articol scris pentru concursul PcNews.

Banca de alimente

avenger13@gmail.com (Mike) — Fri, 11 Dec 2009 18:48:00 +0000

Cum te simți după ce ai mâncat un blid mare cu supă de găluște, urmat de o porție zdravănă de cartofi, cu un șnițel de piept de pui rumenit bine, cu castraveți murați și eventual și un ardei iute? Mai poți? Atunci mai pune și o felie sănătoasă de prăjitură cu cremă de lămâie, așa, ca să îți taie greața.

Și cum te simți știind că sunt oameni care postesc și ajunează nu neapărat pentru că sunt foarte credincioși ci pentru că au ajuns în acel stadiu în care 5 lei sunt o avere pentru ei? Cum te simți știind că în timp ce tu ai descheiat vreo doi nasturi de la pantaloni, ca să mai încapă și un pahar de Cola, un bolnav cronic și-a dat ultimii bani pe o pungă de medicamente, în condițiile în care următoarea pensie vine peste 1, 2, 3, 4, 5, ....., 21, 22, 23, 24, 25, 26 de zile? Cum te simți? Îți mai cad bine toate bunătățile alea? Nu mă așteptam.

Crucea Roșie are inițiată o campanie, numită Banca de Alimente, care are scop strângerea de alimente greu perisabile (deci nu lapte sau pâine, ci făină, zahăr, ulei, conserve..) pentru ajutorarea persoanelor defavorizate, a persoanelor cu venituri mici sau chiar fără venituri.

Dacă vrei să ajuți și tu cu o astfel de donație, campania e sprijinită și de magazinele Real, deci vei găsi acolo o zonă special amenajată pentru a îi putea ajuta pe cei pentru care dilemele nu sunt în a decide ce fel de pâine să cumpere (pâine cu semințe de mei și de secară, pâine cu semințe de floarea soarelui și de dovleac, sau pâine cu cașcaval pentru sandwichuri) ci dacă să cumpere o franzelă mică având în vedere că mai au trei felii de pâine..... rămase din pâinea cumpărată în urmă cu patru sau cinci zile.

Mai multe informații despre Banca de Alimente aici.

Articol scris pentru concursul PcNews.

Londra comestibilă

avenger13@gmail.com (Mike) — Fri, 11 Dec 2009 03:34:00 +0000

Nicicând nu a fost Londra mai delicioasă. Carl Warner, ale cărui peisaje magnifice vi le mai aduceți aminte de anul trecut, a recreat, folosind diverse fructe și legume, o machetă a Londrei cu cele mai importante atracții turistice.

Ce spuneți, voi ce ați devora prima dată? :D

(click to view in bigger size)

un making of aici.

Pe canapeaua albastră

avenger13@gmail.com (Mike) — Thu, 10 Dec 2009 19:00:00 +0000

”Push Play”

Doi ochi albaștri fixau canapeua în timp ce pe ecranul LCD de 25” imaginile începuseră a se derula. Seară de film HD, film cumpărat, pe suport blu-ray, în după-masa respectivă. Cum avea să ruleze totuși, având în vedere că nu avea cititor blu-ray?

Înțelegea prea bine prin ce trecea personajul lui Tom Hanks, cum nu îi putea spune lui Meg cât de mult o iubește, că doar trecea prin aceeași situație. Și Tom avea grijă de ea, și mergeau în parc ca prieteni, deși pentru el ea însemna mult mai mult. Și uite cum poate să te doară inima... tânăr fiind, dintr-ale amorului, iar mai încolo, dintr-ale ischemiei.

Ochii se umeziseră un pic, gândindu-se la domnișoara directoare. Mereu aranjată, mereu zâmbitoare și cu un parfum furat parcă de la dezgolita Afrodită. Cum surâsul ei transforma cea mai neagră zi într-o zi frumoasă de primăvară, cum inima accelera nebună de câte ori ea venea să îi aducă dosare de procesat și se apleca ușor peste birou de putea să îi vadă pielea curată prinsă sub marginile dantelate ale sutienului.

Cu filmul rezolvase tare ușor. A copiat conținutul discului blu-ray, acasă la un coleg, de pe laptopului acestuia pe laptopul propriu, prin rețea. Iar acasă a legat laptopul de jucăria mică și neagră numită O!Play printr-un cablu de rețea, și apoi O!play-ul la monitorul LCD. Nu a durat mult până când a navigat cu telecomanda prin structura de directoare a laptopului și a găsit folderul cu filmul...

Cei doi ochi albaștri au fixat canapeaua pe toată durata cât a procesat informațiile venite de la laptop, trimițând constant comenzi către milioanele de pixeli ai ecranului.

Playerul multimedia de la Asus, O!play, era chiar ușor de folosit. Miculuț și negru, cu două leduri albastre poziționate în partea sa anterioară, impresiona prin dimensiunile sale reduse și prin multitudinea de lucruri ce le știa face, fiind playerul care recunoștea și deschidea numărul cel mai mare de tipuri de fișiere, de la video la audio, de la poze la subtitrări. Cu porturi USB, cu interfață de rețea și eSATA, pentru o viteză de transfer uriașă, era o investiție bine gândită.

Cum nu era prea târziu în momentul în care genericul de final al filmului apărea linie cu linie pe ecran, s-a hotărât să se mai uite la ceva, pentru vise mai mult decât plăcute. Avea pe un stick filmulețe de la petrecerea de Moș Nicolae a companiei. Conectat stickul la O!Play, device-ul a fost scanat în căutarea fișierelor și apoi, butonând telecomanda, a ales clipul dorit.

”Tonight's gonna be a good night, tonight's gonna be a good night”. În mijlocul tuturor domnișoara directoare dansa. Nu se sătura de privit. Părul acela mătăsos, bluza strânsă pe corp, lănțișorul de la gât ce sălta bucuros pe ritmurile piesei. I-ar fi plăcut să se topească la pieptul ei, să îi simtă pielea pe a sa și să îi atingă ușor buzele. Ce n-ar da să poată să aibe curajul să îi spună tot ce simte pentru ea. Dar poate mai bine nu.

Adormi pe canapea, cu telecomanda în mână. Somnul îi era liniștit, iar dimineața avea să o găsească odihnită, gata de o nouă zi la birou.

Articol scris pentru concursul PcNews.

Maxim - Maximus

avenger13@gmail.com (Mike) — Thu, 10 Dec 2009 09:12:00 +0000

Când ești mic și naiv nu te cunoaște nimeni. Poți să mergi undeva și să te prezinți ”sunt Maxim” și lumea se va uita ciudat la tine iar după trei minute se vor întreba ”cum îl chema pe băiatul cela? Eh, nu contează!”. Nu e de mirare astfel că mulți se vor prezenta legându-se de un nume deja cunoscut pentru ceilalți ”sunt Maxim, din clanul Riemann din valea Stieltjes”, crescându-le astfel șansele de a fi identificați și reperați unic.

Când ești mic, poți să fii bine informat că tot anonim vei rămâne. Un prieten de-al tău când va povesti o chestie super interesantă unor cunoștințe de-ale lui va răspunde, întrebat fiind de sursa informațiilor sale, ”ah, un prieten de-al meu mi-a spus, nu contează, oricum nu îl cunoașteți”. Ouch. Să te fi prezentat doar Maxim nu ar fi avut rost, sa te fi prezentat cu numele văii și al clanului ar fi fost prea mult de vorbit și ar fi contrazis gândurile tale de a fi pe cont propriu.

Pentru că asta vrei. Un nume puternic și cunoscut, mai simplu, fără a aminti mereu familia din care faci parte, un nume care să aibe rezonanță odată rostit. Doar prin muncă ajungi acolo, prin perseverență, dar odată ajuns acolo sus priveliștea e tare frumoasă. Vei putea să te prezinți doar cu ”sunt Maximus” și toți vor ști că ești un exemplar de admirat din clanul din valea Stieltjes, fără ca să mai fie nevoie ca tu să o spui. Tenacitatea și încrederea dovedită în tot ceea ce faci te vor transforma într-o sursă sigură de informații juste și chiar în exemplu de urmat. ”Aaah, de la Maximus stii!!”

Noul statut iti permite de altfel să îți depășești fobiile sociale și să poți interacționa mai degajat cu oamenii, îți permite să te implici în proiecte în care nu ai fi avut curaj pe vremea când erai doar un pișpiric și să ajungi să dezvolți în jurul tău o rețea impresionantă ale cărui noduri sunt oameni ce te apreciază sau pe care tu îi admiri.

La fel se poate întâmpla, mă gândesc eu, și în cazul siteurilor care decid să treacă de la o simplă adresă maxim.blogspot.com spre un maximus.com . Dacă platforma din spatele siteului este ușor de ales, mare atenție trebuie acordată numelui și domeniului ales, și, nu în ultimului rând, a firmei de hosting aleasă. Pentru înregistrare domenii există diverse opțiuni, diverse tarife, și cu siguranță fiecare va putea găsi un pachet de hosting care să fie la nivelul cerințelor sale.

Articol scris pentru concursul PcNews.

Un coș cu mere

avenger13@gmail.com (Mike) — Tue, 08 Dec 2009 20:16:00 +0000

”Alba, vino! Ne grăbim!”

Barajul din amonte nu mai avea mult și ceda. Și la televizor, și la radio, peste tot doar despre asta se vorbea. Un castor a adormit la post, a apăsat din greșeală pe o manetă și brațul macaralei, răsucindu-se cu putere, a lovit barajul. Alarma s-a dat imediat și toți locuitorii văii încercau să își părăsească în grabă casele.

”Vino, odată, nu mai avem mult timp!!!!”

Mâncare nu avea făcută că se trezise târziu în dimineața respectivă, așa că a pus în mașină doar un coș cu mere roșii, lucioase, culese cu o seară înainte.

”Pune-ți centura!” Și mașina porni în viteză, mergând pe drumul prăfuit, spre surprinderea tuturor, spre râu. Vrăjitoare, urși, zâne și bursuci le făceau semne disperate să se întoarcă, să o ia în direcția opusă, dar nu, ei știau prea bine unde mergeau.

Pe malul râului erau gnomii la pescuit, fiecare cu undița lui pe margine, doar unul mai curajos se aventurase pe un bolovan din mijlocul râului. Nu știau de tragedia de la baraj dar nici nu au stat mult pe gânduri și au abandonat toate ustensilele pe marginea apei și s-au urcat, înghiontindu-se, pe bancheta din spate a Yaris-ului prințului.

Lăsând în urmă un nor de praf mașina porni de data asta înspre dealurile semețe din apropiere. Erau printre ultimii, dar asta nu îi speria deloc, iar prințul conducea mașina impecabil, mașina permițându-i a intra în cele mai strânse curbe cu viteză destul de mare, spre disperarea gnomilor.

”Opreste, oprește, uite în față o doamnă în vârstă, trebuie să o luăm cu noi, că nu are cum să ajungă singură până sus pe deal!”

”Dar Alba, noi suntem șapte aici în spate, nu mai are cum să încapă!”

Dar nici nu îi ascultase, așa că bătrâna cu nasul încârnit și bubos urcă în mașină mulțumind cu glasul ei pițigăiat. ”Aaaah, ați pus și niște mere cu voi. Pot să iau unul?”

Au ajuns în scurt timp pe platou, și au coborât din mașină, toți zece, spre a se alătura celorlați. Valea părea mai frumoasă ca niciodată văzută de acolo de sus. Păcat. O huruitură gravă se auzea dinspre munte, și în mai puțin de un minut toate casele și colibele din vale au fost strivite de tone de apă si de buștenii aduși din munte. Se gândeau la cât de mult vor avea de muncit pentru a își reface viețile, hotărâți totodată a cere demisia castorilor din consiliul local. Au rămas în tăcere, privind deznădăjduiți în zare.

”Vrea cineva un măr?” spuse o voce tremurândă.

Articol scris pentru concursul PcNews.

În fața statuii

avenger13@gmail.com (Mike) — Mon, 07 Dec 2009 21:17:00 +0000

În sala imensă, pe un platou circular de marmură, înconjurată de ape neliniștite, se afla statuia ce conținea cheia mult căutată.

Pășea cu grijă, privind cu grijă tot de-a roata, spre a nu fi fost urmărit de vreun inamic și apoi se opri pentru a privi mai bine colosul de piatră. A ridicat mâna dreaptă și cinci limbi de foc au țâșnit la trei metri deasupra, unde au rămas suspendate rotindu-se una în jurul celeilalte și împrăștiind lumină în jur. Acum vedea clar formele rotunde ale statuii, rochia prinsă peste umăr, privirea fixă și lancea în care se sprijinea femeia ce proteja ultima cheie, ultimul suflet. Și-a scos mănușa neagră de piele și atingea cu pulpa degetelor piatra șlefuită încercând să găsească o soluție.

Apa din jurul platoului se agita ca și cum o luptă impresionantă s-ar fi dat în adâncuri. Pe margine, privind de la distanță cum un bărbat îmbrăcat în haine din care lumina nu mai avea putere să plece încerca să găsească talismanul folosind incantații, ea stătea ascunsă, conștientă că a ajuns prea târziu în caverna muntelui.

Încercase deja mai multe variante și nicicum nu reușise. Ochii de piatră îl fixau, râzând parcă de neputința lui, și asta îl rodea. ”De ce nu aș încerca forța brută?”. Valuri albastre de lumină au cuprins peștera izbind cu putere în toracele femeii de piatră nereușind să-i clintească nici un fir de nisip. Și atunci o observă, pitită, între două stânci, urmărindu-i fiece mișcare.

”Ai ajuns prea târziu, cheia e a mea! Nu vei putea opri venirea Lordului!”

Aceleași lumini albastre zvâcniră din palmele lui îndreptându-se pe deasupra apei din ce în ce mai învolburate spre cea ce venise pentru a îl opri. Și alte lumini, și alte raze, lovind în stâncă, lovind în tavanul peșterii, trezind miile de lilieci din somn, lovind haotic oriunde puteau, dar ratând mereu ținta.

Nu îi era frică de cei ca el, a mai luptat cu de-ai lor și mereu i-a învins, așa că după ce s-a asigurat că i s-a pierdut urma printre stâncile prăbușite, s-a târât vreo cinci metri, acoperindu-și mereu capul spre a nu fi lovită de vreo piatră desprinsă din pereți și apoi, pe când, convins că și-a eliminat adversara, prea slab pregătită în viziunea lui, bărbatul și-a întors privirile spre statuia de lângă el, l-a atacat. A ridicat iute mâna dreaptă în aer, cu pumnul strâns, lumini aurii țâșnind în toate direcțiile, pentru ca apoi să deschidă ușor degetele și o sferă aurie înconjurată de un inel strălucitor să se îndrepte, despicând apa și lăsând în urmă dâre fulgerii, spre omul ce încerca o nouă metodă pentru a obține mult căutata cheie. Lumina orbitoare a sferei dispăru într-o secundă, lăsând un morman de praf lângă lancea femeii înalte de pe platoul din mijlocul apei.

”Dacă au trimis un nepriceput....”

Într-o clipită ajunse în fața statuii. ”Ce nepricepuți. Nu știau că trebuia trimisă o femeie?” Un moment de concentrare, brațele întinse în sus, o incantație doar de ea știută și începu.... Bucăți de tavan cădeau în apa ce se agita ca-ntr-un fierbător imens, în timp ce liliecii agitați încercau să își croiască un drum sigur spre centrul peșterii. ”Concentrare, concentrare, altfel nu iese”. Rochia de piatră se ondulă de două - trei ori și din pieptul femeii ieși o structură asemănătoare unui fulg de nea, formată doar din cristale violacee strălucitoare, ce plutea în aer înspre cea ce a chemat ajutorul.

A prins talismanul în palmă și pe loc bezna cuprinse peștera în care doar suflarea ei se mai auzea. ”Timpul să plec spre ceilalți și să începem ofensiva. Venirea Lordului trebuie împiedicată!” O pocnitură din degete și un fir timid de lumină o călăuzea afară din terenul accidentat din peșteră. Era în întârziere....

Articol scris pentru concursul de la PcNews. Cu mențiunea că ce este mai sus ar fi o scenă dintr-un film de urmărit pe ecranul unui laptop ASUS G51, laptop performant ce dispune de un ecran capabil în a reproduce efecte 3D realiste, un procesor puternic și de o pereche specială de ochelari ce te introduc într-o lume 3D fie că e vorba de jocuri sau de filme (therefore all the motion details in the story above). One hell of a toy ;)

Libertate

avenger13@gmail.com (Mike) — Sun, 06 Dec 2009 08:31:00 +0000

De un an de zile de când prinsese jobul, pentru care mulți o invidiau, nu mai avea pace. O ființă neomenească îi era șefă, o creatură care nu dormea, nu mânca, nu avea timp liber, nu avea o viață și care se aștepta ca asistenta ei să fie așișderea.

Așa că nu era, se gândea, pentru nimeni o mare surpriză că într-o zi însorită de mai, în loc să fie la serviciu, pregătind toate cele pe biroul scorpiei în ordine alfabetică, ea era undeva departe, cu gândul spre libertate. Libertate deoarece ajunsese la capătul puterilor. Se simțea captivă în firma respectivă și era sigură că toate interviurile la care a fost pentru un job nou au ieșit prost din cauza șefei ei care trebuie că a aflat de ele. Libertate.

Și acuma își aducea aminte cât de impresionată a fost în primele zile de profesionalismul și ambiția domnișoarei șefe. A considerat atunci că s-a răsturnat carul cu noroc peste ea că a reușit să prindă așa job bun și că avea să învețe foarte multe de la cei cu care avea să lucreze. Și a învățat.

Ora 10 să fi fost. La doi metri de ea mașina, la doi pași libertatea. O frumoasă rochie vișinie, cu discrete dâre roșiatice se zbătea ușor pe măsură ce vântul o dezmierda. Telefonul de la firmă, care arăta deja 7 apeluri pierdute, începu să vibreze însă de data asta nu mai fu ignorat.

”Alo, Andreea, unde ești? De ce nu răspunzi la telefoane? Avem întâlnirea importantă cu clienții la ora 10:30 și mapele nu sunt gata, materialele nu sunt aduse de la atelier. Au sunat și cei de la Iași că vor să vină pe seară și trebuie făcută o rezervare pentru ei la hotel și la restaurantul ****** pentru o cină de afaceri. Și toate astea nu se vor rezolva singure!!”

”Andreea! Andreea! Mă auzi?”

”Da, vă ... aud. ...”

Telefonul, în care deja vocea șefei se auzea tot mai tare, nu mai era de mult în mâna Andreei ci plonja cu viteză în prăpastia adâncă de cel puțin 50 de metri pe marginea căreia o rochie vișinie dezgolea un umăr, apoi altul, apoi cele trei alunițe de pe spate, apoi două coapse tremurânde, pentru ca apoi să rămână părăsită pe buzele hăului, urmărind cu groază cum cea a cărei piele a îmbrățișat-o în acea dimineață mai avea puțin și ajungea un morman organic deformat.

Pierzând orice contact, membrele căutau cu disperare un punct de sprijin și nu a durat mult până l-au găsit. Cu părul răvășit se ridică din pat, agitată, chiar de nu era prima oară când avea același coșmar. Nu mai era cale de întoarcere, trebuia să ia o măsură pentru că nu mai putea continua așa. După doar douăzeci de minute era în hol, gata să plece spre serviciu, nu înainte de a își verifica încă o dată ținuta în oglinda imensă prinsă în perete. Pantofii se potriveau de minune cu rochia vișinie brăzdată de firave dâre roșii verticale. Și-a mai aranjat un pic părul, a decis să adauge o broșă micuță în piept și în timp ce arunca o ultimă privire în oglindă își spuse ”Trebuie să se sfârșească astăzi!”

Un an de zile. Un an de zile în care somn nu mai avea, telefonul sunând la orice oră o idee îi venea domnișoarei șefe, un an de zile în care întâlnirile cu prietenii au fost amânate până au fost anulate, un an în care Crăciunul l-a petrecut la birou, printre dosare și taste. Era clar că totul avea să se sfârșească în acea zi. De-abia aștepta să îi înmâneze demisia, mai ales că urmau două întâlniri importante pentru cariera șefei în cursul zilei. Twas going to be so much fun!

Spera doar ca cine avea să îi ia locul să pună piciorul în prag și să o pună la punct pe insuportabila șefă.

Concurs scris pentru articolul PcNews.

Ajun de Moș

avenger13@gmail.com (Mike) — Sat, 05 Dec 2009 17:38:00 +0000

Mereu i-a plăcut seara de 5 decembrie. Așteptarea.... și apoi uimirea de pe fețele tuturor la deschiderea cadourilor. Cu foarfeca în mână se gândea la cum îi va găsi dimineața.

Era tare încântată de cadoul găsit, ce e drept, după vreo două săptămâni de căutat. Știa ea că băieții sunt înnebuniți după jucării noi, așa că a pus ochii pe un produs nou de la Asus. A fost atrasă instant de designul ieșit din tipare al monitorului... simplu, elegant, intrigant, o placă cu un inel.

Al ei Marius merita un monitor nou care să îl înlocuiască pe cel cumpărat în urmă cu patru ani și ai cărui pixeli verzi s-au înmulțit mai ceva ca iepurii în ultimele luni... probabil și de când, într-o zi în care a hotărât să își încerce talentele de gospodină, ea reușise cu aspiratorul să dărâme mai multe lucruri de pe masă, inclusiv monitorul.

Împacheta de zor. A învelit cutia în hârtie frumoasă de ambalaj cu nuanțe de albastru, a fixat hârtia cu scotch, și apoi din multitudinea de role cu panglici a tăiat o panglică aurie cu care a legat cutia, fără să uite a face o mică fundă. ”Cadoul perfect pentru Marius!”
Monitorul Asus Designo MS îi plăcuse la nebunie. L-a testat la magazin și a fost surprinsă de cât de ușor era de folosit (nu că vreun monitor ar fi foarte dificil de utilizat). Imaginea era foarte clară și, din câte înțelesese de la vânzător, monitorul dispunea de un sistem ce scădea cu până la 40 la sută consumul de energie electrică. Deși tare subțire, nici 2 cm în profil, nu era deloc fragil, iar suportul circular făcea înclinarea ecranului extrem de ușoară, chiar cu un singur deget. Chiar se întreba dacă Marius se va gândi, ca și ea, văzând din profil ecranul, la un 1 și un 0 și, de ce nu, la litera ”b”, de la binar. Dar poate doar își imagina ea chestia aia....

A pus cutia frumos împachetată pe pat, mulțumită de cum arăta, a coborât în fața blocului, s-a urcat în mașină și a pornit, cu sacoșe în portbagaj, și cu monitorul Asus pe bancheta din spate, spre celălalt capăt de oraș spre a înnopta la cea care ar fi trebuit să îi fie domnișoară de onoare.

Cutia albastră, legată drăgăstuos în auriu, aștepta cuminte în întuneric sosirea lui Marius din delegația în care fusese plecat pentru trei zile. Ca niște obiecte fragile, protejate în fâșii subțiri tăiate cu răbdare din costumul său cel mai bun, un set de zece poze în care el, logodnicul Marianei, se iubea cu foc cu o blondă pieptoasă, îl aștepta pe patul în care avea să doarmă singur pentru o vreme..

Articol scris pentru concursul PcNews.

Self defense against the dark arts

avenger13@gmail.com (Mike) — Thu, 03 Dec 2009 05:41:00 +0000

Despre un vin bun

avenger13@gmail.com (Mike) — Wed, 02 Dec 2009 12:03:00 +0000

Cum putem defini un vin bun? Să înșiruim caracteristicile lui tehnice: an de fabricație, durată de fermentație, tipul lemnului butoiului în care a fost păstrat, pH, acizi organici prezenți, podgorie.... Ar fi ideal pentru un cunoscător, însă pentru un om de rând aceste informații sunt fără pic de valoare, întrucât un același vin poate să placă unei persoane în timp ce alteia să i se pară apă de ploaie.

Tocmai pentru a veni în ajutorul clienților, pentru a nu da banii pe o sticlă de vin care odată deschisă acasă să nu mai fie consumată din cauza gustului (și astfel păstrată doar pentru o friptură), unele hypermarketuri au ales o variantă în care pun la dispoziție mostre de vin. Astfel nu riști să duci în dar un vin prea sec, un vin prea tare sau un vin prea dulceag.

La noi, din câte am auzit eu, acest sistem a fost implementat în sudul țării, prin hypermarketurile Real (Vitan, Constanța Nord și Cotroceni). Un început timid, dar probabil în viitorul apropiat se vor extinde și în nordul țării. În secția specială din magazine sunt puse la dispoziție mostre din cam 48-50 de soiuri de vin (și roșii și albe, și românești și străine) care lunar se schimbă pentru ca, în timp, toată gama de vinuri să ajungă disponibilă, prin rotație, la degustat. Să nu vă gândiți că puteți merge și bea cât vă dorește suflețelul, fiecare degustare (20ml) se plătește (există un card special, mai multe informații pe siteul celor de la Real Enomatic).

Așa că acum cel puțin celor din sud le este mai ușor în a ieși din monotonia cumpărării aceluiași vin și de a încerca soiuri noi la fel sau, de nu, chiar mai bune. Însă tot nu am răspuns la întrebarea de la început. Cum să definim oare un vin bun astfel încât definiția să fie mereu valabilă și să țină cont de individualitatea fiecăruia? Am putea spune, la fel ca și William Sokolin, că un vin bun ar trebui să înceapă și să se sfârșească cu un zâmbet. Așa că hai noroc!

PS: Stau și mă întreb... va înverzi vreun șofer fiola după ce va degusta vreo trei patru soiuri de vin la Enomat? :P

Articol scris pentru concursul PcNews.

Placebo - Bright Lights

avenger13@gmail.com (Mike) — Wed, 02 Dec 2009 01:47:00 +0000

Băieții de la Placebo vor lansa în ianuarie 2010 al patrulea single de pe albumul ”Battle for the sun”, după ”For what is worth”, ”Ashtray Heart” și ”The Never-Ending Why”.

Piesa aleasă este ”Bright Lights”, însă într-o versiune ușor modificată față de versiunea de pe album. Clipul este deja disponibil online iar pe siteul oficial al formației este un calendar, un Advent Calendar, care ține din 1 până pe 24 decembrie, în fiecare zi dezvăluindu-se lucruri noi fanilor, poze noi, clipuri, competiții, iar în ultima zi surpriza cea mai mare dintre ele (mă întreb și eu oare ce va fi).

Enjoy! ;)

PLACEBO 'Bright Lights' from PlaceboWorld.

De 1 Decembrie

avenger13@gmail.com (Mike) — Tue, 01 Dec 2009 11:37:00 +0000

Să fiți sănătoși, oriunde în lume ați fi!

imagine

The Box (2009)

avenger13@gmail.com (Mike) — Tue, 01 Dec 2009 04:58:00 +0000

Dacă vă sunt pe plac doar filmele blonde, doar filmele în care tot la trei minute explodează câte ceva, atunci nu are rost să citiți mai departe.

”The Box” este un film ciudat, desprins parcă din Twilight Zone, lucru ce nu ar trebui să ne mire având în vedere că povestirea ce stă la baza filmului ("Button Button" de Richard Matheson) a fost prezentată în anii 80 într-un episod din faimosul serial. Însă spre deosebire de serial acțiunea din film are o amploare mai mare și un fir total diferit.

Norma (Cameron Diaz) și Arthur (James Masden) par cuplul perfect, ea profesoară, el cercetător pentru NASA, și viața lor decurge normal până în momentul în care, într-o dimineață de iarnă, o mașină neagră trece prin fața casei lor, lăsându-le pe prag o cutie de carton în care cei doi vor găsi mai târziu o cutie de lemn cu un buton mare și roșu în partea superioară. Explicațiile referitoare la cutie și la buton nu vor veni însă decât după-masa, aduse de un bărbat misterios.

Aflăm astfel că butonul, odată apăsat, le aduce Normei și lui Arthur suma de 1 milion de dolari, dar în același timp o persoană pe care ei nu o cunosc va muri. Cei doi au timp 24 de ore pentru a decide dacă apasă sau nu butonul, iar când timpul expiră problemele lor se înmulțesc, la fel și dilemele, și ne găsim prinși într-o poveste ce pare a nu avea ieșire. Aș povesti mai mult despre acțiunea din film dar m-aș simți vinovat pentru că v-aș răpi din bucuria vizionării filmului.

Filmul este de apreciat prin faptul că nu este creat pentru cei ce nu au niciun neuron funcțional (cum sunt majoritatea blockbuster-elor), astfel că efectele speciale sunt cam absente, iar cursele de mașini inexistente. Personajele sunt prinse ca-ntr-un labirint în povestea amețitoare ce pare a le depăși puterea de înțelegere și până să te dumirești ești prins alături de ei într-o cursă a deciziilor. În timp ce Norma și Arthur, uluiți de cursul evenimentelor, încearcă să găsească un răspuns, inevitabil spectatorul se va întreba ”Doamne, oare eu cum aș face? Aș mai putea privi pe cineva în ochi știind că am considerat o sumă de bani mai importantă decât viața unei persoane?”.

Dar nu doar alegerile dificile îți vor stimula neuronii, nu nu nu. O întrebare ce apare des în film este cât de bine îl cunoști pe cel de lângă tine. În episodul din Twilight Zone Norma apasă butonul și drept urmare soțul ei, Arthur, moare într-un accident de tren, explicația fiind că de fapt ea nu l-a înțeles niciodată pe soțul ei. Am spus anterior că Richard Kelly, regizorul, a schimbat povestea, așa că stați liniștiți, Arthur nu e călcat de tren. Dar întrebarea rămâne valabilă. Inițial apare timidă, sub forma unei prelegeri ținute la școală de Norma, amintind piesa lui Sartre ”No Exit” (al cărei titlu ne este reamintit mai târziu în film pe parbrizul unei mașini) în care, pe lângă celebrul ”Iadul sunt ceilalți”, ni se prezintă cazul unei femei care, căsătorită doar pentru bani, ajunge să nu mai fie recunoscută de către soțul înșelat, pentru ca apoi să prindă rădăcini adânci în inima personajelor care încep să devină tot mai temătoare și mai nesigure pe cei din jur.

The Box (Cutia), chiar dacă începe mai șchiopătat, te ține în suspans până la final printr-o poveste ciudată, prin trăirile intense ale personajelor, prin seria de evenimente ce construiesc finalul, prin instrumentația ce va ridica cele mai timide fire de păr datorită violoncelului ce plânge grav și, nu în ultimul rând, prin întrebările ce ți le ridică, întrebări despre alegerile eroilor din film, dar, mai important de atât, întrebări despre cum ai fi ales tu pus în aceeași situație.

Eu sunt de părere că un film bun nu ar trebui să îți dea totul mură-n gură, sunt de părere că recenzia unui film bun nu ar trebui să înceapă cu ”să vedeți ce efecte speciale faine!!”. Un film bun e cel care te surprinde, e cel care te învăluie și care la final te lasă cu o serie de întrebări la care să găsești singur un răspuns. Iar ”The Box” e genul ăsta de film.

Așa că ia spune, tu ai fi apăsat butonul?

”The Box” rulează în Cluj la CinemaCity (Iulius Mall). Do not miss it. ;)