Gand rau

Cu câteva ore înainte de ziua mea am avut ocazia să mă adun la o limonadă cu câţiva prieteni care mi-au pus gând rău. Deci oamenii chiar s-au decomentat ce prostii am debitat eu aici şi mi-au făcut o surpriză plăcută.

Mi-au luat nişte jucării, fiecare cu motivaţie în spate. Primele cadouri primite au fost veritabile jucării; un aparat foto, care mi-e frică să-l desfac de avansat ce e, şi o locomotivă din infama serie “Thomas şi prietenii săi”.

Aparatul foto e din cauză că recent mi-am luat aşa ceva şi-n caz de nu mi se strică ăla, să am o rezervă pentru pasiunea mea fotografică.

Jucăria e genul de lucru pe care-l vreau mereu şi totodată aduce aminte de ce am primit anul trecut.

Până aici toate bune şi frumoase însă ultimul cadou e cel care vine cu cele mai multe griji. Nici cei care mi l-au pus pe cap nu erau convinşi că ar trebui să mi-l dea din prima.

De ce? Pentru că era ce se găseşte în centrul pozei de mai jos:

Jucarii

Da dragii mei, este Diablo III – cel mai aşteptat joc… din istorie, deţinător a nenumărate recorduri, sursă de bucurie şi tristeţe şi, pe alocuri, de victime umane.

Îl am, l-am instalat, chiar l-am jucat puţin dar vedeţi voi, e de muncă, e de treabă prin casă, sunt destule chestii mai importante, oricât de puternică e tentaţia.

E un pic cam dificil de explicat senzaţia având în vedere programul meu de lucru care se schimbă drastic săptămâna asta trebuie să mă simt ca Peter Parker.

Cu aşa putere (de distragere) vine şi o mare responsabilitate, nu?

P.S. Mulţumesc enorm tuturor celor care au venit să închinăm un pahar, celor care mi-au trimis urări şi, mai ales, celor care au închinat şi al doilea pahar .

Astea-s veştile proaste. Veştile bune vin prin prisma faptului că am să merg la o bere sau chiar două-trei bere cu prietenii.

E totuşi o problemă, o invitaţie la o aniversare e ca o amendă. În afară de punctele de penalizare, te simţi prost c-ai fost prins, te înţepi că tre să plăteşti şi e nasol să pierzi timp achitând.

Pentru că sunt un tip special şi pentru că nu ţin la aniversările tradiţionale m-am gândit să simplific lucurile puţin.

Am zis că trebuie să-mi organizez cadourile la un preţ acceptabil şi chiar să fac o listă cu ele. Aşa că avem zece variante mai mult sau mai puţin decente.

1)Cadou 2500 gold în World of Tanks. Link aici pentru Gift Shop, contul meu este Blogullupului. Necesită înregistrare pe site şi card credit – sau negociaţi cu beţiv să vă ajute.

2)Cadou joc 18 WoS: ALH via Steam. Cam acelaşi lucru, înregistrare sau discutat cu beţivu. Contul meu este lupicageorge.

3)Cadou joc 18 WoS:ET via Steam. Idem 2.

4)Tricou cu imprimeul ăsta:

Imprimeu tricou

5)Tricou cu imprimeul ăsta:

Like a Sir

Se poate adăuga şi ceva text pe lângă. Lăsaţi imaginaţia să fugă cu voi.

6)Tricou cu imprimeul ăsta:

6 liter twin turbo

Legat de tricouri, astea sunt preferatele dar merge orice e nerdy, inspirat de lumea auto sau relativ simplu. (Merge şi un cartof). Totodată, mărimea XL cred că e de recomandat.

7)Maşinuţe. Nu glumesc, prefer colecţia Bburago, miniaturi d-alea de se găsesc la orice supermarket sau benzinărie. Scara la care am eu e cele mai multe e 1:43 dar am şi câteva 1:32.

Masinute

8)Cadou de grup – dacă vă organizaţi, chiar ar face efect aşa ceva.

9)Cadou de grup – puii mei, poate n-aveţi ce face cu mulţi bani sau aveţi vreo pasiune ascunsă pentru mine, atunci ăsta e un cadou excelent.

10)Ultimul, şi de departe cel mai important cadou pe care l-aş putea primi, e să acceptaţi invitaţia şi să beţi mai mult de o bere.

Era un eveniment legat de educaţia lu’ frate-miu, fiind chiar singurul motiv pentru care eram într-o sală de teatru plictisit de moarte.

Ca orice “eu” normal m-am uitat prin jur în speranţa de a găsi pe careva interesant. Nimic… toţi erau mai roboţi decât m-am crezut eu de multe ori în viaţă.

Evident, din acest moment eram foarte căutat la telefon şi trebuia să ies aşa că analizam care ieşire e mai accesibilă.

Şi atunci am văzut-o. N-am mai ieşit, am vorbit puţin. Şi apoi am vorbit mai mult.

Un zambet de la Alison Brie

Am vorbit chiar şi după eveniment (e clar o poveste cu mine, nu?) şi chiar în prezenţa “mintoasă” a unor prieteni de-ai lui frate-miu.

Am mers apoi să ne găsim cu ceva lume (cunoscuţi de-ai mei) la ceva răcoritor. Totul a mers aşa de bine că am uitat să-i cer numărul de telefon. Şi s-o întreb cum o cheamă.

Din fericire, ea se ameţeşte mai greu ca mine, şi a venit cu ideea că ne-ar fi mai uşor să ne găsim dacă ne-am şti numele sau cel puţin numărul de telefon.

Ăsta a fost momentul în care am aflat c-o cheamă Resorina (mna, trebuia să fie şi ceva dubios despre ea) şi că sunt complet incompetent la a salva un număr în agenda telefonului în prezenţa ei.

Ce să mai, cred că atunci când primul interes nu e sexualitatea, mă prostesc deplin. Au trecut destule primăveri de când aveam 14 ani dar sunt încă un mare bleg.

Nu mai are rost s-o lungesc va fi una din serile de mai care n-am să le uit prea curând. Totuşi e mare păcat că imediat după incidentul cu telefonul m-am trezit.

Tort auto

Am primit multe, dar unul m-a enervat cu adevărat, primul dintre ele. A fost pe fix, m-a sunat pe la 11 (deci m-a trezit) şi era din partea unui politician.

Un cocktail complet de ură, ce să mai…

Pe el nu-l votam oricum, dar acum parcă m-aş apuca de făcut anti-campanie. În altă ordine de idei, cică trăiesc cu numele.

N-am sărbătorit, n-am planuri pentru weekend şi deşi mâine azi îmi fac un cadou, nu simt că ar fi o zi specială.

De ziua “cealaltă” a mea aş vrea să petrec dar nimic foarte important. Vreau să mă găsesc cu câteva persoane şi să stăm la masă pe lângă câteva pahare/sticle cu sau fără alcool.

Şi dacă tot ne găsim şi ne complacem în treaba asta cu urările şi sărbătorile cred c-am să fac ceva diferit cu cadourile.

Asta rămâne de discutat pe viitor, dar promit c-o să fie cel puţin la fel de amuzant ca o mireasă isterică. Numai că o să aibă burtă, puţină barbă şi un început de chelie.

Ne auzim peste cam o lună.

Fie că e vorba de o problemă cu calculatoarele sau cu multe alte “jucării” similare, dacă e problemă de software eu trebuie să-mi testez abilitatea de a o rezolva.

Reparatii calculator

Şi nu e vorba doar de încercat. Trebuie să caut soluţii în toate sursele, să scotocesc toate manualele, să întreb lumea pe forumuri şi eventual să recurg la măsuri drastice.

Astea ar fi ceva de genul dezinstalatului, formatatului sau chiar renunţarea la respectivul program.

E ceva de care fac tot posibilul să mă feresc pentru un motiv simplu. E primul lucru la care se gândeşte oricine indiferent de cât de interesat sau nepregătit e pe acest subiect.

Dacă aş face asta, pe lângă faptul că aş accepta în ochii mei titlul de “noob” nu aş avea satisfacţia rezolvării problemei.

Dacă aş recurge la soluţii de genul ăsta, nu aş avea bucuria să scriu câte un articol precum ăsta. N-aş avea un articol prin care să plictisesc până şi pe cei de la Microsoft despre problemele mele cu Windows. Dar mai ales, n-aş avea satisfacţia de a merge la somn ştiind că am trecut de impediment.

Problemele mele cu sistemul de operare, cu softuri sau cu blestematul ăla de GPS sunt cele care sunt aproape poveşti de noapte bună.

Eu n-am apucat să ascult d-astea la viaţa mea şi GPS-ul care mi-a mâncat weekend-ul şi m-a făcut să stau dimineaţa în faţa blocului cu el în teste a fost foarte relaxant. Am avut un somn extraordinar după.

Problemele serioase apar atunci când apar defecte de natură hardware. Dincolo de curăţat şi verificat ca toate componentele să fie poziţionate bine, experienţa mea s-a terminat.

Calculator prafuit

Eliminarea prafului şi verificarea mufelor poate face minuni dar nu pentru probleme cât pentru mentenanţă. O dată ce s-a stricat, stricat rămâne.

Atunci începi să te gândeşti cu adevărat la reparatii calculatoare, atunci începi să cauţi service-uri şi te ia panica ştiind că-ţi trimiţi “puiul” pe mâna altora.

Sau poate sunt doar eu mai paranoic. Încep să cred că nu toţi utilizatorii normali au un calculator al cărui sistem de răcire este cea mai grea componentă.

Poate.

Ocazional, îi împrumutam câteva chei sau mă ajuta unde nu se putea de unul singur. Vremurile alea au apus.

Azi am trezit din hibernarea de iarnă bestia şi asta a avut un efect special. Pe lângă senzatia care mereu mă îmbată (la figurat da? eu încă am permis) când mă urc la volan, s-a mai întâmplat ceva.

De cum am ridicat capota, s-a adunat lumea din zonă. Evident, toţi erau bărbaţi şi niciunu nu arăta de parcă i-ar fi frică să se păteze de ulei de motor.

La masina

Toţi veniseră să mă ajute foarte constructiv, cu comentarii esenţiale combustiei interne:

ah, verifici bujiile…
de ce tragi de venilator?
acu dai la pompa a?
băi da prostia asta ce e?

Zicea şi Seinfeld ceva de genul ăsta pe vremea când şi în State se lucra la maşini în afara service-urilor.

Bărbaţii au un simţ în a identifica o maşină la care se lucrează şi toţi vor să fie în preajmă dar niciunu’ nu te va ajuta.

Ce dezamăgire la final când nu se bea nici o bere o dată ce bestia a înviat. Aia e adevărata durere.

Probabil la fel de mare ca faptul că nu arăt ca mecanicul din poza de mai sus. Acolo să fi văzut cum se strângea gaşca de săritori.

E o decizie care cred că-mi va consuma ceva timp şi va face o oarecare diferenţă în modul în care gândesc. Fiind clară treaba asta, nu ştiu nici cum să estimez dacă e de bine sau nu.

Menţinând o oarecare atitudine pozitivă am să zic că nu poate fi decât bine. Ce e cu adevărat bine e că voi putea oricând să mă răzgândesc fără vreo pagubă.

Este vorba de ceva ce n-am mai făcut cam de pe vremea când melodia de mai sus apărea prin ochii publicului şi avea să rămână în mintea mea permanent.

Cred că nu mai are rost să amân situaţia. Pe scurt, am să mă apuc de reuitat la Formula 1. Motivul principal e sezonul 2012.

Nu mă tem de finalul lumii dar sunt câteva lucruri tare interesante la acest an pentru F1. Despre câteva dintre ele am scris aici, despre restul probabil voi scrie în viitor.

Dacă tot urmăresc sportul, am să vă spun că şi urmăresc anumite lucruri în mod special.

1) Vreau să văd un final de an cu Jenson Button campion. Vreau să văd o rivalitate între el şi Hamilton cum n-a mai fost în sportul ăsta de câţiva ani.

2) Vreau să văd un Michael Schumacher care revine în formă, aş spune că un loc în top 5 şi-ar găsi.

3) Vreau să văd surprize pe toate planurile. O victorie Marussia, o surpriză de la Bruno Senna (poate pe ploaie?), manevre spectaculoase sau chiar o bătaie la boxe.

4) Vreau să văd ce face Vettel cu o maşină mai puţin dominantă.

5) Vreau să văd pe cine mai omoară Ferrari în speranţa de a reveni în top.

Cam atât. Nu vreau multe nu?

Treaba aia cu socoteala de acasa m-a lucrat iarasi, in loc de multa munca, mult condus si multe asteptari m-am ales cu un alt program.

Am muncit ca de obicei, am condus “mediu” si am petrecut o buna parte din seara la o petrecere corporatista.

Petrecere corporatista

Fiind invitatul surpriza si cel mai tanar de pe acolo am avut parte de o experienta diferita decat ceilalti prezenti. Toate femeile au vrut sa danseze cu mine si toti barbatii au vrut sa bea cu mine.

De fapt, e posibil sa mint putin in legatura cu prima parte. Trecem peste.

Am avut ocazia sa fiu observator impartial (doar 3 persoane stiam acolo si ele nu au facut spectacol) si astfel imi permit sa-i critic.

N-are rost sa elaborez prea mult insa exista ceva de mentionat. Competitia este mult mai agresiva intre femeile corporate decat intre barbati.

Barbatii incheie cearta dupa doua criterii simple;

1) Cine are masina cea mai…
2) Cine poate bea mai mult fara sa fie vizibil acest lucru.

Se strecoara cate o minciuna pe ici colo (i-am prins in flagrant, doar ambele sunt in aria mea de expertiza) dar se stabileste rapid un mascul alfa si se premiaza toti participantii cu ceva vin.

La femei treaba e cu totul alta. Fiind fiinte indecifrabile, e mai greu sa foloseasca logica sau sa accepte infrangerea.

Nu vorbesc aici de o situatie in care 2-3 gagici mai focoase cred ca o alta a castigat pentru ca avea o alunita sexy. Nu nene, are 1.62 cm si 85 de tone dar vrea sa arate ca ei ii vine rochia mai bine, ca danseaza mai bine sau ca are decolteu mai mare.

Sunt sigur ca sunt cativa care apreciaza asta dar sincer, e inutil atunci cand concurenta e o viespe care-ti doresti sa te muste.

Cu toate astea cand ii prind pe baieti discutand despre cum e mai bine sa ai 4×4 si ca de aia ar fi trebuit sa castige el, li se pare infantil.

Pe fata baietilor care au mai sorbit putin vin se vedea relaxarea si o fraza care abia astepta sa iasa la iveala. N-a fost rostita, dar e genul care loveste adanc:

“Oi fi eu beat doamna… Dar maine ma trezesc iar tu o sa ramai in continuare urata” – Winnie

P.S. Ieri a fost baba mea. Teoretic anul meu se prezintă aşa – începe cam nasol, se face de o vară mişto, toamna o petrec la volan iar iarna o petrec… petrecând. Nu sună rău deloc

P.P.S. Poza este orientativa, am apucat sa-mi testez telefonul in situatii de lumina slaba si am aflat ca e un telefon, nu un aparat foto. (E posibil sa aiba legatura si faptul ca eu functionam exclusiv pe baza de nesomn si cola. Macar filmuletul a iesit inteligibil.)

Cu un minim efort te loveşti de un scurt metraj care a explodat în vizualizări pe youtube şi care creşte de câteva zile aproape exponenţial.

Ce să mai, este foarte impresionant şi vorbeşte acolo un tată despre cum luptă el împotriva unui fraier de o arde prin Africa şi-şi face armată de copii.

Not a single

30.000 de copii ar fi răpit el şi băieţii sunt forţaţi să tragă cu arma iar fetele sunt abuzate sexual. Tristeţe mare.

Sunt aşa un măgar inegalabil că nu-mi pasă. Colţul ăla de inimă pe care o aveam cândva s-a transformat în piatră neagră şi am un “corason” mai rece ca al lui Grinch.

Nu, nu e chiar aşa, eu chiar cred că totuşi există iubire şi chiar cred în bine.

Povestea asta cu Kony nu-mi place din alte motive. Nu-mi place pentru că soluţiile propuse sunt imbecile.

Evident, recomandarea e să cumperi ceva sau să faci o donaţie să ajuţi copii din Africa. Bun, asta se întâmplă de zeci de ani, nu e noutate.

Când a fost ACTA în “primetime” s-a bazat multă lume pe strângerea de semnături şi petiţii online.

Sistemul ăsta a mers la SOPA, pare să meragă şi la ACTA, de ce n-ar merge la Kony? Păi e simplu. Pentru că nimeni, dar NIMENI, care vede un tiran despre care ştie că e tiran nu va reacţiona cum se propune.

Chiar credeţi că cineva l-ar vedea pe Kony pe stradă şi se apucă să-l reporteze sau să-l ia la fugărit cu bâta?

Astfel, dacă acţiunea directă nu e, rămânem doar cu share, like şi semnături online. Celebritatea n-o să-l omoare pe Kony frate.

Saddam Hussein a fost celebru decenii până li s-a pus pata şi l-au calmat. La fel şi Bin Laden. Toată lumea ştia cum arată omuleţii ăştia dar nimeni nu i-a turnat frate.

Chiar credeti că s-o găsi vreunu să-l ia pe Kony la mişto că l-a văzut pe Internet?

Kony 2012

Un alt motiv care mă enervează rău la treaba cu Kony 2012 e implicare armatei SUA. Spuneţi-mi voi unde s-au dus ăştia şi totul a fost bine.

Vezi dragă dom’le, SUA a trimis soldaţi acolo da ca sfetnici, ei nu luptă. Ar trebui totuşi să fie mai mulţi dinăştia care dau sfaturi p-acolo ca să meargă proiectul.

Apoi, pute a politică momentul în care de Kony 2012 se atârnă un termen de expirare. Dacă până în decembrie nu se întâmplă nimic e jale mare. Ce? Se termină sfaturile?

Aţi auzit vreodată Unicef sau Crucea Roşie spunând că dacă nu termină în 2012 cu salvatul Africii se dau bătuţi? Aşa mă gândeam şi eu.

Nu fraţilor, problema e că e posibil să dispară Obama de la guvernare şi cine ştie cine mai încurcă planurile generalilor US Army. Ştiu, mulţi îl văd pe Obama ca un Mesia mai bronzat dar adevărul e că e un lider maleabil.

Ei na, să scoatem din calcul coloritul politic de prin planuri, afişe şi logo-uri şi să ne concentrăm asupra aspectului umanitar.

Domle ăsta timp de 20 ani a distrus viaţa a vreo 30.000 de copii. Trist. Numai că zilnic pe continentul mamă mor 5.500 copii.

Asta înseamnă că peste două milioane de copii mor anual şi, evident, peste patruzeci de milioane au dat colţu de când se bagă în seamă Kony ăsta în Uganda.

Copii in Africa

Şi copii ăştia mor de probleme care în lumea civilizată au fost tratate. Vorbim de igienă de bază, un pumn de pastile pe an şi câteva vacinări la naştere.

Ai văzut vreun videoclip viral pe seama asta? Nu, ultima oară când am văzut ceva prin media legat de subiectul ăsta aveam vreo 6-7 ani şi mă uitam la Cartoon Network.

Abia descifram cu adevărat engleza în care era vorbit mesajul dar problema o înţelegeam. Se strângeau donaţii pentru Africa. “Helping people help themselves” al Health.org.

Acţiuni sunt în Africa. Fie că sunt ale Unicef, Crucea Roşie sau câte şi mai câte alte asociaţii asemenea lucrează şi fac o diferenţa.

Nu se poartă un rahat de brăţară, nu să dă like şi nu se dă share. Aia nu vindecă pe nimeni. În timp ce alţii îmbatrânesc de tineri încercând să facă o diferenţă voi dormiţi liniştiţi că aţi dat mai departe.

Ei bine, foarte greu. Pe lângă faptul că franceza mea este limitată la “omlette du fromage” şi “TGV” mai e o oarecare problemă.

Pe măsură ce mă documentam pe seama puţinelor franţuzoaicelor astea gagicoase (muncă laborioasă, de altfel) descopeream ceva interesant.

Fie nu prea sunt gagici aşa mişto în Franţa (asta ar explica şi consumul de vin) fie am eu standarde prea mari. E ceva despre mutrele lor care îmi inspiră să le tragi câteva palme în speranţa că se şterge expresia aia de scârbă dobândită la naştere.

Tot ce am scris mai sus e o scuză pentru faptul că n-am găsit 10 franţuzoaice să pun în top. E de fapt un top 5 alături de un bonus ciudat.

5: Laetitia Casta – E interesantă oricum, dar cred că iese în evidenţă pentru că din multe privinţe nu pare franţuzoaică.

Laetitia Casta

4: Audrey Tautou – nu ţi-ar fi rău să ai aşa o vecină. Nu cred totuşi că e fix “Mary cea cu vino încoa”, e mai degrabă vecina aia depresivă care te foloseşte fizic sau emoţional când trece printr-o criză. Nu s-au înregistrat plângeri încă.

Audrey Tautou

3: Mylene Farmer – Gagica asta e un soi de Madonna în Hexagon. Diferenţele sunt destul de considerabile; prima ar fi că e roşcată (if you know what I mean) iar a doua ar fi că, spre deosebire de Madonna, încă arată a femeie. Ce pot să spun, o fi de la fumat…

Mylene Farmer

2: Marion Cotillard – E aici pentru un motiv simplu. M-am pierdut în ochii pozelor ei. Tare mi-e frică de ce efect Medusa ar putea avea asupra mea pe viu.

Marion Cotillard

1: Alizee Jacotey – Îmi place să cred că m-aş controla în preajma unor femei aşa frumoase. După acest principiu dacă aş face cunoştiinţă cu ea m-aş prosti mai rău ca toate beţiile avute vreodată la un loc.

Bonusul de care spuneam mai devreme este justificarea pentru acest top. În mintea mea, aia despre care s-a stabilit în nenumărate rânduri că e sănătoasă, există o fantezie cu franţuzoaică.

Spre deosebire de celelalte 300.000, asta cu franţuzoaica e neclară. E ceaţă totală după ce începe dar mereu deschisul ochilor e acompaniat de un zâmbet tâmp. De vină e modul cum vorbeşte.

Misterul mă omoară frate, îmi consumă timpul şi-mi dă ocazia să-mi imaginez tot soiul de alte tâmpenii. În fine, de câţiva ani n-am descoperit mare lucru. Tot ce am stabilit e că o cheamă Giselle.