Nu știu de ce mi-a trebuit atât de mult timp să ajung la această concluzie. Poate din cauză că îmi este greu să refuz oamenii, nu vreau să dezamăgesc pe nimeni, nu vreau să îi deranjez cu ceva. Însă asta e treaba lor, să fie deranjați, să iasă din mașina aia, să vină până la usa ta și să-ți dea coletul.

Am reușit să procedez astfel datorită unui curier, care a reușit să mă enerveze la culme și mi-a arătat că totuși Fan Courier este mult deasupra altor firme de curierat. Nu zic că nu au și ei probleme, dar în 75% din cazuri cu ei colaborez, cu ei trimit colete, ei îmi aduc colete (aproape săptămânal) și sunt mulțumită.

Primesc de la acest curier, de la Urgent Curier, sms sâmbătă dimineața, la 9, că voi primi un colet până în ora 14.00. Trebuia să primesc mai multe colete, unele fără ramburs și una cu ramburs. La cea cu ramburs, comanda o plasasem vineri la prânz și nu mă așteptam să primesc așa repede produsele, așa că nu aveam suficienți bani cash la mine. Sun curierul să-l întreb ce fel de colet are pentru mine, de la cine și dacă e cu ramburs. Îmi zice că nu poate să-mi spună (probabil conducea). Nici o problemă, îl rog însă să mă sune cu 5 minute înainte să ajungă la ușa mea, ca să am banii pregătiți. Între timp fac rost de bani, stau în casă (deși aveam planuri să ies), și pe la ora 13.00 îl sun să-l întreb de ce nu mai vine odată. La care curierul îmi zice că eu i-am zis că dacă e cu ramburs să nu mai vină. Îi zic frumos că nu i-am zis așa ceva, dar el o ține pe a lui. Ah, și bineînțeles că nu mai putea veni acum să-mi aducă coletul, deși programul lui era cel puțin până la ora 14.00. El cică livra colete până la ora 14.00, dar era deja la sediu.

Bun, m-am enervat teribil mai ales că îmi doream foarte mult acel colet (aflasem așadar că era coletul cu ramburs). Aștept ziua de luni. Trec orele, se face ora 13.00 și curierul tot nu sună. Îl sun eu, și-mi zice că poate să ajungă în 10 minute.

Ajung și eu acasă, și primesc telefon de la curier că a ajuns, este în parcare. Deci se mai aștepta și să cobor eu la el, după toată aventura de sâmbătă. M-am ținut tare pe poziții de această dată, i-am zis că îl aștept la apartament. Bun, după ce sună la interfon, deschid ușa și ies pe hol, moment în care văd un tinerel slab de vreo 20-25 de ani cum urcă scările (stau la etajul 1, sunt vreo 10 scări de urcat, deci nu cred că e mare oboseală) cu greu, fără chef, ușor enervat de efortul pe care trebuie să-l facă. Îmi dă coletul iarăși fără chef, îmi răspunde în silă la întrebări. Vă dați seama ce tare l-am deranjat că l-am pus să-și facă treaba.

După experiența cu Urgent Curier, la doar o zi, am primit alt colet, adus de Fan Courier. Am fost sunată de curier, i-am zis să vină la apartament. La fel, am ieșit pe hol, l-am văzut venind vesel, nu era enervat că l-am pus să oprească mașina și să meargă 2 minute. A fost zâmbitor, politicos, așa cum și trebuia să se poarte.

Posibil să fi avut eu ghinion cu Urgent Curier, poate nu toți angajații sunt la fel. Dar indiferent de firmă, de acum eu nu mai cobor să ridic coletele. S-a plătit pentru serviciu, să vină frumos la ușă să mi-l aducă. N-au decât să se enerveze, să fie nepoliticoși cu mine, să facă mutre, de acum nu mai cedez. Și vă recomand și vouă să procedați la fel. De ce să coborâm la bloc, de ce să mergem în parcare sau în fața unei clădiri ca să ne ridicăm coletele? Ce diferență este atunci față de Poștă? Cel puțin în cazul meu, distanța până la Poștă sau până la clădirea unde sunt chemată cel mai des, e cam la fel.

Să-și facă treaba. Eu nu mai cobor.

Un profesor de muzică își confundă (la propriu) soția cu o pălărie. Un bărbat nu-și recunoaște propriul picior. O femeie nu mai știe ce înseamnă stânga. Persoane considerate retardate mintal dovedesc capacități ieșite din comun. Toate aceste bizarerii sunt cazuri neurologice reale, cu care s-a confruntat doctorul Oliver Sacks. 24 de asemenea povestiri alcătuiesc o imagine asupra minții omenești a€“ am fi tentați să spunem: asupra patologicului, dacă am putea trasa o frontieră netă între normalitate și patologie. Cu veritabil talent literar (e scriitor în toată puterea cuvântului), Oliver Sacks nu se aventurează să tragă concluzii și să eticheteze, ci prezintă un tulburător spectacol al minții.

Cum să nu te atragă o asemenea carte? Eu sunt pasionată de acest domeniu, de patologic în general, așa că n-am stat pe gânduri, am scos 32 lei și am cumpărat cartea dintr-o librărie Humanitas. Ulterior am aflat că și mama avea această carte, ediție mai veche – a fost publicată în 1985, și am găsit-o și în întregime pe scribd (click aici, dacă sunteți interesați) dar nu-mi pare rău că am cumpărat-o. Are farmecul ei o carte nou nouță.

În această carte ne sunt prezentate cazuri și sindroame corespunzătoare ale emisferei drepte. Autorul ne spune că întreaga istorie a neurologiei și a neuropsihologiei poate fi privită ca o istorie a investigării emisferei strângi, pentru că sunt mai ușor de demonstrat, față de cele ale emisferei drepte. Și poate pentru că s-a presupus că emisfera dreaptă este mai primitivă, cea stângă fiind sofisticată, specializată și reprezentând o excrescență foarte recentă a creierului omului. Însă “emisfera dreaptă este cea care controlează capacitățile cruciale de recunoaștere a realității, pe care orice ființă vie trebuie să le posede pentru a supraviețui.”

“Emisfera stângă, asemenea unui calculator atașat creierului de bază al ființei, este proiectată pentru programe și scheme de lucru, iar neurologia clasică era preocupată mai mult de scheme decât de realitate, astfel încât atunci când, în cele din urmă, au apărut unele sindroame ale emisferei drepte, ele au fost catalogate drept bizare.” 

Poate de aceea autorul și-a propus să realizeze această carte, unde amintește și de Anton, Potzl, Luria, care au încercat să exploreze în trecut emisfera dreaptă. Mai mult, el a fost interesat în mod special de tulburările neurologice care afectează sinele. Cele 24 de povești sunt impresionante și ridică multe întrebări. Nu se oferă indicații de tratament (doar administrarea de L-Dopa), pentru că nu s-a putut face mare lucru pentru pacienți, însă numai faptul că citești despre așa ceva, despre faptul că asemenea afecțiuni/deficiențe pot apărea, te poate face să realizezi cât de prețioasă este viața, cum azi poți fi bine și mâine poți să fii atât de rău încât nici măcar să nu mai știi de tine.

Vă imaginați cum ar fi ca mâine să vă treziți și să nu știți dacă sunteți fericiți sau nu, dacă vă doriți ceva sau nu, să nu vă amintiți nimic, să nu vă puteți descurca singuri? Și vă puteți imagina să pățiți așa ceva fără nici o avertizare, fără nici un simptom? Este crud, este nedrept, este incredibil că se poate întâmpla așa ceva. Cum poți să trăiești, să fii fizic sănătos, dar să nu mai știi de tine?

Câteva fragmente din carte care mie mi s-au părut deosebite:

• Dacă un om a pierdut un picior sau un ochi, el știe că a pierdut un picior sau un ochi; dar dacă a pierdut un sine – pe sine însuși – nu poate ști acest lucru, deoarece el nu se mai află acolo pentru a ști.
• Ea continua să simtă, din cauza persistenței pierderii proprioceptiunii, că trupul ei e mort, ne-real, că nu este al ei – nu poate pune stăpânire pe propriul ei trup. Nu știe cum să descrie această stare, găsește doar analogii derivate din alte simțuri: “Simt că trupul meu e orb și mut față de el însuși…nu are simțul de sine” – acestea sunt vorbele ei.
• De pe masa lor a căzut o cutie cu chibrituri care și-a vărsat conținutul pe jos: “111″ au strigat amândoi simultan; apoi, în șoaptă, John a zis: “37″….Am numărat chibriturile – mi-a luat ceva timp – și era 111. “Cum ați putut număra chibriturile așa repede?” am întrebat. “N-am numărat”, au zis ei. “Am văzut că erau 111.” “De ce ați șoptit “37″ și ați repetat acest număr de trei ori?” i-am întrebat pe gemeni. Au răspuns într-un glas: “37, 37, 37, 111″ Ei ajunseseră la divizorii numărului 111 fără să aibă vreo metodă, fără măcar să “știe” ce înseamnă divizorii. Oare nu observasem mai înainte că ei nu erau în stare nici de cele mai simple socoteli și că nu înțelegeau ce erau înmulțirea sau împărțirea? Și totuși acum, în mod spontan, împărțiseră un număr divizibil în trei părți egale.

Așadar, în carte veți afla despre doamna care nu-și simțea trupul și se putea mișca sau controla doar cu privirea – de exemplu, ca să-și poată mișca mâinile sau să le țină într-o anumită poziție, trebuia să le vizualizeze; veți afla de bolnavul de Parkinson care nu putea să stea drept, ci stătea ușor înclinat; despre oameni care nu-și mai recunoșteau o mână sau un picior – îl vedeau ca membrul unui cadavru, un membru desfigurat, oribil, și voiau să scape de el; despre oameni care auzeau în minte o melodie din copilărie; despre oameni cu IQ de maxim 60, retardați, care însă “văd” numerele sau sunt extrem de talentați la muzică. Și multe alte cazuri.

Interesant de stiut: Revenire la viață este un film dramă american din 1990 bazat pe cartea de memorii Awakenings(1973) a lui Oliver Sacks. El relatează povestea adevărată a neurologului britanic Oliver Sacks, care a descoperit în 1969 efectele benefice ale drogului L-Dopa, nou descoperit în acea vreme. El a administrat drogul unor pacienți catatonici ce supraviețuiseră epidemiei de encefalită letargicădin 1917-1928. Pacientii au fost “readuși la viață” după decenii de trai în stare catatonică și au trebuit să se descurce acum într-o cu totul altă perioadă. (sursa)

(Grey’s Anatomy)

We’re born alone, we live alone, we die alone.

Only through our love and friendship can we create the illusion for the moment that we’re not alone.

(Orson Welles)

Cartea nu este însă în totalitate despre Dewey. Este și o biografie a autoarei, Vicki Myron, prezintă și multe detalii din viața celorlalți angajați ai bibliotecii, prezintă și un istoric al orașului în care se desfășoară acțiunea, Spencer. Și totul se îmbină într-un mod interesant, care face ca parcurgerea cărții să fie foarte ușoară. Eu nu am putut să o las din mână, într-o zi am și terminat-o.

Dewey Citestemaimulte Carti (Dewey Readmore Books) este un pisoi salvat de angajații bibliotecii din orașul american Spencer. Într-o dimineață friguroasă de ianuarie, aceștia l-au găsit pe motan zgribulit în cutia de recuperare a cărților, l-au adoptat și i-au oferit o casă (biblioteca în sine) și o familie foarte mare și iubitoare (angajați, vizitatori). Dewey i-a încântat pe toți cu personalitatea sa: prietenos și sociabil, răbdător cu copii, curat, liniștit, atent. Nu a dărâmat cărți, nu a stricat nimic prin bibliotecă, nu a zgâriat sau speriat vizitatorii. În schimb era mofturos la mâncare (însă s-a dovedit că avea niște probleme de sănătate), îi plăcea să mănânce elastice și o singură dată a fugit din bibliotecă, fiind curios cu privire la viața de afară. Datorită felului său special de a fi, Dewey a devenit în curând celebru. A apărut în numeroase articole, a fost filmat, a fost vizitat de oameni din toată țara și chiar și de străini.

Însă vă spuneam că această carte nu ne vorbește doar despre Dewey. Aflăm multe lucruri și despre Vicki, directoarea Bibliotecii Publice, cea care s-a luptat pentru ca Dewey să fie adoptat și cea care avea grijă de el în vacanțe, îl ducea la veterinar, ș.a. Am putea spune că era stăpâna sa, deși în carte mereu se amintește că Dewey era al Bibliotecii, nu al unui om în particular. Vicki Myron este o supraviețuitoare – a trecut peste moartea tragică a doi frați (cancer, sinucidere), un soț alcoolic, bolile mamei ei (care s-a vindecat de 5 ori de cancer, pentru ca în final să moară de această boală necruțătoare), numeroase boli proprii (a suferit o histerectomie, o mastectomie, boli datorate sistemului imunitar slăbit). A luptat ca să termine o facultate, ca să-și găsească un servici, ca să poată să-și întrețină fetița, după ce și-a părăsit soțul. A reușit să ajungă într-o poziție de conducere și a adus faimă Bibliotecii – și nu doar prin Dewey. A insistat asupra renovării bibliotecii, a creat diferite programe pentru copii, vârstnici sau persoane cu dizabilități, a organizat concursuri, a oferit premii. Sincer, mi-ar plăcea ca la noi în oraș să fie o Bibliotecă asemănătoare celei din Spencer unde chiar să se vadă interesul angajaților.

Am aflat de pe coperta cărții că aceasta este în curs de ecranizare, cu Meryl Streep în rolul lui Vicki Myron. De-abia aștept să văd filmul, sper să fie măcar la fel de bun ca și cartea.

Nu vă voi povesti mai multe despre acțiunea cărții, vă invit să o citiți, cu siguranță veți fi încântați. Prețul ei este de aproximativ 29 lei.

La final, vă prezint câteva poze și un video cu adevăratul Dewey. Găsiți mult mai multe la o simplă căutare pe net.

Am făcut rezervare, ne-am îmbrăcat în alb și negru (am respectat dress code-ul ) și ne-am prezentat la cafenea. Aici am comandat două platouri de bruschette (7 lei/platou), unul cu mozarella, unul fără, un pahar de vin, limonade și fresh-uri. Din fericire ai ce alege la această cafenea, meniul este foarte divers.

Tot în cadrul evenimentului mai erau disponibile și alte platouri cu prosciutto, mozarella, vin alb/roșu, cappuccino.

M-am bucurat să găsesc în meniu și fresh de căpșuni – chiar voiam să încerc un astfel de suc, și n-am fost dezamăgită de gustul său. Am încercat și limonadă cu aromă de trandafiri și mi-a plăcut la fel de mult. Scuze că mă tot repet, dar îmi place diversitatea meniului la Maideyi. Chiar am ce comanda aici, nu sunt numai băuturi pe bază de alcool sau cafea. O mulțime de fresh-uri (căpșuni, pepene galben, portocale, ș.a.), limonade (cu mentă, trandafiri și multe altele). Încerc câteva băuturi și mereu rămân altele care sună foarte interesant și care mă fac să revin să le testez și pe ele.

De-abia aștept să văd cu ce surprize ne vor încânta pe viitor. Vă recomand să urmăriți pagina de Facebook a cafenelei Maideyi pentru a fi anunțați în timp util de astfel de evenimente.

Platouri cu bruschette

Limonadă cu mentă, fresh de căpșuni

]]> http://www.mihaelaanghel.com/2012/05/28/bella-italia/feed/ 6 http://www.mihaelaanghel.com/2012/05/28/bella-italia/ http://feedproxy.google.com/~r/mihaela/~3/qIkN0O-K9K8/ http://www.mihaelaanghel.com/2012/05/26/fragment-dewey/#comments Sat, 26 May 2012 14:56:36 +0000 Mihaela http://www.mihaelaanghel.com/?p=30520

Nu există nimic pe acest pământ al lui Dumnezeu căruia cineva să nu-i găsească nod în papură, inclusiv lui Dumnezeu și pământului.

Dewey – Vicki Myron

Sunt conștientă de acest lucru, cu toate acestea tot mă calcă pe nervi faptul că nu putem găsi un lucru asupra căruia să fim cu toții de acord. Știu că suntem diferiți, însă când văd că până și lucrurilor bune li se găsește nod în papură, când văd că până și cei mai buni oameni sunt blamați de unii, când văd că oricât bine ai face, tot nu vei mulțumi pe toată lumea…sunt (cel puțin) dezamăgită.

(The Secret Circle)

Din cauza tuturor reparațiilor din Iași, aleg des să merg cu taxiul. Nu-mi mai vine să scot mașina, să mă enervez la volan, să o stric de la atâtea gropi, să risc să fac accident pentru că vizibilitatea e minimă (ex: munți de pavele pe șosea).

Și dacă tot am mers atât de mult cu taxiul am dat peste tot felul de șoferi. Unii politicoși, prietenoși, zâmbitori, alții care m-au deranjat cu comportamentul lor. Adică ori s-au apucat de înjurat alți șoferi (într-un mod foarte urât), de față cu mine, ori au vorbit la telefon tot timpul drumului, despre grătare, despre ce țigări să cumpere, urmată de cearta cu persoana cu care discuta că de ce nu vrea să-i cumpere țigări. Și să nu uit de șoferii care simt nevoia să meargă cu foarte mare viteză, să pună frâne bruște, să se strecoare prin mașini.

Mă enervează și acei șoferi care nu respectă întocmai locația oferită/cerută. Eu le zic să vină vis-a-vis de o anumită locație, câțiva din ei vin în fața acelei locații. Ați zice că ce e mare lucru, traversează. Ei, acolo nu este trecere de pietoni și este o zonă aglomerată, unde trec mereu mașini și nici nu poți/e periculos să traversezi neregulamentar.

Le zic să mă ducă într-un anumit loc. Ei aleg ruta care le place lor (nu e mai scumpă, e la fel ca distanță) și mă duc iarăși, vis-a-vis de acel loc. Deci dacă tot plătesc o căruță de bani, mă aștept să fiu dusă chiar unde am zis, în fața clădirii, nu să mai merg eu 5 minute, să caut trecere de pietoni, să aștept un minut la ea, etc. Eh, în timp am căpătat și eu experiență. Acum le zic exact ce rută să aleagă (nu că nu s-a întâmplat ca unul să uite brusc că i-am menționat asta), am început să-mi dau seama și ce trasee sunt mai ieftine. Uneori traseele mai scurte sunt pe străduțe mai întortocheate și culmea, mai aglomerate, dar tot iese mai ieftin la preț. Nu știu cât le convine, dar îmi respectă dorințele.

Pentru mine șoferul de taxi perfect este cel tăcut. Nu vreau să discutăm, nu vreau să-mi reamintească ce proaste sunt drumurile (știu și eu), ce vreme frumoasă/urâtă este. Eu când merg cu taxiul vreau să mă gândesc la ale mele, am câteva minute în care nu am nimic de făcut, decât de stat și gândit. Și vreau să mi se ofere liniștea necesară.

Ca să închei într-o notă pozitivă, am observat un lucru bun la șoferii de taxi. Înainte, când eram prin liceu, pățeam des să fiu refuzată pentru că traseul era prea scurt, după părerea lor. Acum se pare că nu mai e cazul. Am mers și pe trasee de 4-5 lei și nu s-a întâmplat nici măcar să ofteze sau să comenteze.

Voi mergeți (des) cu taxiul? Aveți ceva să le reproșați șoferilor?

Pentru mine, o persoană cu o greutate normală care nu vrea să slăbească, nu vrea să se îngrașe, vrea să se mențină și să ducă o viață echilibrată și sănătoasă (fără exagerări și excese), obiceiuri sănătoase nu înseamnă o viață plină de restricții, nu înseamnă adoptarea exclusivă a unui meniu bio (îmi pare rău, fiecare cu preferințele sale), nu înseamnă multe alte lucruri.

Obiceiurile sănătoase nu se cântăresc, nu se compară, nu sunt un motiv de a judeca pe cineva. Avem dreptul să ne alegem stilul de viață și să optăm pentru schimbările care ne convin, nu cele care ne sunt impuse. Dacă cineva e vegetarian, nu înseamnă că stilul lui de viață este cel perfect și noi trebuie să alegem aceeași cale. Dacă cineva a renunțat complet la dulciuri, nu înseamnă că suntem și noi obligați să o facem.

Așadar, despre #obiceiurisănătoase, în viziunea mea:

• nu înseamnă informetare, nu înseamnă renunțarea la mâncărurile preferate, nu înseamnă renunțarea complet la dulciuri, ci o alimentație fără excese – se poate gusta din orice, dar în cantități rezonabile. Se poate mânca și ciocolată, dar nu câte una pe zi. Se poate gusta și pizza, dar de preferință o dată pe săptămână și făcută în casă. După acest principiu a fost creată și dieta Weight Watchers, singura dietă pe care o aprob și pe care am putut să o țin și care a avut (pentru mine) rezultate de lungă durată.
• înseamnă 3 mese/zi, fără a se trece peste mic dejun, înseamnă luarea mesei fără a mă lăsa distrasă de citit, tv, laptop, înseamnă a mânca încet, mestecând bine hrana. Înseamnă a bea minim 2 litri de apă pe zi.
• nu înseamnă trecerea la vegetarianism – mie îmi place carnea și nu voi renunța la ea. Carnea nu reprezintă un obicei nesănătos, decât dacă este vorba de mezeluri sau consum în exces.
• nu înseamnă diete – ar fi o inconștiență din partea mea să mă apuc acum, când am un program atât de încărcat cu muncă și învățat, să mă apuc de diete și/sau înfometare. În primul rând pentru că nu am nevoie, și în al doilea rând pentru că nu am timp să mă simt slăbită. Nici măcar o săptămână, nici măcar o zi.
• sport - mai eficient decât orice dietă, cu rezultate mai valoroase decât orice altceva am putea face pentru a slăbi/a ne menține greutatea.
• obiceiuri sănătoase nu se referă doar la alimentație, ci la o viață sănătoasă și echilibrată, care să ne facă fericiți și mulțumiți de noi. Înseamnă și îngrijirea minții, înseamnă și îngrijirea exteriorului nostru (felul în care ne îmbrăcăm, ne îngrijim, ne menținem frumoase), înseamnă și un comportament adecvat, și multe altele.

Toate acestea se regăsesc în Programul Activia, unde am ajuns la a 8-a zi. În fiecare zi primesc câte un sfat din categoria alimentație/sport/stil, un sfat deloc greu de ascultat și care mă ajută să fiu mai aproape de obiectivul meu, acela de a mă simți bine în pielea mea.

Așadar, obiceiuri sănătoase înseamnă pentru mine acele lucruri pe care le fac pentru a obține ceea ce îmi doresc de la mine. Pentru voi ce înseamnă?

A doua zi s-a nimerit ca unghiile mele să se potrivească de minune cu ținuta – fusta mea era pe verde, la fel ca unghiile de la picioare (nuanța Jade is the new black), iar rozul de la mâini se vedea tare frumos alături de ținuta verde.