Scriu acum, la o zi după, ca unul dintre co-fondatorii evenimentului. Am adunat ce am văzut eu, dar și ce au scris participanții, speakerii și expozanții în zilele astea. Mi se pare mai cinstit așa: un organizator vede evenimentul din culise, iar participanții îl văd din sală.

Cifrele ediției 2026

Am crescut de la an la an, iar în 2026 am avut cea mai mare participare de până acum. Pe scurt:

• peste 2.000 de participanți din peste 50 de țări și peste 300 de companii, din mai mult de 20 de industrii;
• peste 100 de speakeri;
• 87 de sesiuni, dintre care 55 de keynote-uri și 13 demo-uri live;
• peste 50 de sponsori și expozanți și peste 20 de workshopuri.

Pe scenă au urcat oameni de la NVIDIA, IBM, Microsoft, Google, Oracle, Adobe, Alibaba Cloud, Salesforce, KPMG și ING. Pentru o conferință făcută la București, lista asta ar fi fost greu de imaginat acum trei ani, când am pornit AI Expo Europe.

Patru trackuri, patru feluri de a privi AI-ul

Anul acesta am împărțit programul în patru trackuri. Ne-am dorit ca fiecare participant să găsească ceva pe măsura lui: managerul care decide bugetul, dezvoltatorul care construiește, juristul care trebuie să-l avertizeze pe amândoi și elevul care abia începe.

• Main Stage. Keynote-uri și paneluri despre direcția în care merge AI-ul: cursa globală pentru AI, securitatea cibernetică în era atacurilor automatizate, AI în apărare și o discuție pe care o consider esențială, despre protecția copiilor în fața deepfake-urilor și a manipulării.
• AI in Action, scena de demo-uri. Aplicații care funcționează deja în companii, prezentate live, nu pe slide-uri.
• EU AI Act Stage. Reglementatori, avocați și oameni din industrie au discutat ce se poate construi legal în Europa și cum rămâi conform. Despre AI Act am mai scris aici.
• School Robotics Expo. Elevi și echipe de robotică au arătat ce construiesc. Pentru mine a fost cel mai liniștitor colț al evenimentului.

Am deschis conferința altfel decât de obicei: cu o discuție cu un robot umanoid despre cum își vede AI-ul propriul viitor. Mi s-a părut cel mai cinstit mod de a începe o conferință despre AI: lăsăm tehnologia să vorbească și apoi o întrebăm ce vrem să știm.

Ce au văzut participanții

După eveniment am citit zeci de postări pe LinkedIn și câteva idei au revenit des.

De la „folosim AI” la „construim cu AI”. Un participant scria că interesul trece de la îmbunătățirea fluxurilor existente sau de la un agent AI adăugat într-o platformă la produse în care AI-ul e o capabilitate de bază. Iar asta cere gândire de produs și inginerie solidă, nu doar acces la un model. Sunt complet de acord, și de aceea scriam că agenții AI sunt pasul următor.

Încrederea. O vorbitoare de pe scena AI Act a observat că toată lumea din sală, de la reglementatori și academicieni la oameni din industrie, voia același lucru: un AI în care să poți avea încredere. Cred că e cea mai importantă concluzie a ediției.

Adopția rămâne problema. Altcineva a plecat cu o listă scurtă: avem talent, studenți foarte buni care deja construiesc lucruri impresionante, avem instituții și un cadru de reglementare care începe să prindă contur, avem experiență. Dar vorbim prea puțin despre oamenii non-tech, despre antreprenorii și angajații care trebuie să învețe să folosească AI-ul în munca de zi cu zi. Critica e corectă și o iau ca temă pentru ediția următoare.

Paradoxul românesc. Un expozant a pornit de la o observație pe care o tot auzim: România are una dintre cele mai mici rate de adopție a AI în companii din Europa, dar AI-ul începe să intre tocmai acolo unde implementarea e cea mai grea, în administrația publică.

Pe holuri și pe zona de expo s-a lucrat la fel de intens ca în săli. Au fost standuri cu asistenți virtuali și avataruri AI, discuții despre cine deține de fapt datele noastre și un simulator de Formula 1 care a strâns o coadă permanentă: peste 100 de piloți înscriși și peste 250 de tururi doar în a doua zi. Un grup de colegi veniți „pentru inspirație” au glumit că pleacă acasă cu 27 de idei noi și 5 cazuri de utilizare. Pentru un organizator, asta e cea mai bună recenzie.

Ce am învățat eu, ca organizator

După primul an și după ediția din 2025 credeam că știu deja tot ce contează. Am mai învățat trei lucruri.

1. Demo-urile bat prezentările. De aceea am avut anul acesta o scenă întreagă dedicată demo-urilor live. Oamenii vor să vadă cum funcționează, nu să audă încă o dată că „AI-ul schimbă totul”.
2. Reglementarea nu mai sperie, interesează. Acum doi ani, AI Act era un subiect de nișă. Anul acesta a avut o scenă întreagă, cu public.
3. Networkingul e produsul. În multe postări de după eveniment, oamenii au scris mai mult despre cei pe care i-au cunoscut decât despre prezentări. Când 80% dintre participanți sunt oameni care iau decizii, conversațiile de pe hol devin proiecte.

Mulțumiri

Mulțumesc în special co-fondatoarei mele, Ruxandra Tataru, CEO-ul AI Expo Europe, cea care a făcut totul să se întâmple alături de echipa noastră permanentă. Mulțumesc întregii echipe, care a lucrat luni de zile pentru două zile care au trecut prea repede. Mulțumesc speakerilor care au venit din toată Europa și de mai departe, partenerilor și expozanților care au crezut în proiect și fiecărui participant care și-a petrecut duminica și o luni ploioasă cu noi la Radisson Blu.

Înainte de eveniment scriam despre ce urmează după hype. După ce am văzut sălile, cred că am primit răspunsul: urmează munca, și sunt mult mai mulți oameni pregătiți s-o facă decât credeam. Ne vedem la ediția următoare.

The post AI Expo Europe 2026: cea mai mare ediție de până acum first appeared on Mugur Frunzetti.

Mai e un motiv. Acesta e articolul cu numărul 100 din seria pe care am scris-o aici. Mi s-a părut potrivit ca ultimul să fie despre subiectul care m-a ocupat cel mai mult în ultimii ani și despre întrebarea pe care o aud tot mai des: bun, am trecut de entuziasm, și acum ce facem?

Trei ediții, trei conversații diferite

Când am scris de ce am fondat AI Expo Europe, în ianuarie 2024, ideea era simplă: Europa Centrală și de Est avea nevoie de propriul loc de întâlnire pentru business și AI, iar Bucureștiul putea fi acel loc. Nu eram singur, am pornit totul cu o echipă care a tras enorm de atunci și până azi.

Prima ediție a fost despre a construi ceva de la zero și despre întrebări de bază: ce poate face AI-ul, ce nu poate, e un val trecător sau nu. Am scris sincer despre asta în bilanțul primului an. La a doua ediție, conversația se mutase deja: aproape nimeni nu mai întreba „ce e”, ci „cum îl punem în producție” și „cum măsurăm dacă merge”. Am povestit în ce am învățat la AI Expo Europe 2025 cum gâtul sticlei nu mai era tehnologia, ci oamenii.

A treia ediție vine într-un moment în care AI-ul nu mai e o noutate pentru nimeni. E în telefon, în email, în softul de contabilitate, în căutare. Iar când o tehnologie devine banală, abia atunci încep întrebările serioase.

După hype vin întrebările grele

Hype-ul are un rol. Atrage atenția, bani, oameni talentați. Dar are și un cost: îi face pe mulți să cumpere promisiuni în loc de rezultate. Faza în care fiecare firmă anunța „am integrat AI” doar ca să nu rămână în urmă cred că s-a cam încheiat. Acum, întrebările pe care le aud de la antreprenori și manageri sunt mult mai prozaice și, sincer, mult mai sănătoase:

• Ce valoare aduce, concret, în firma mea? În bani, în timp, în calitate.
• Cum îl implementez fără să stric ce funcționează deja?
• Cine răspunde când greșește? Ce reguli interne îmi trebuie?
• Ce se întâmplă cu oamenii mei? Pe cine formez și pentru ce?
• Cum câștig încrederea clienților când o parte din interacțiune e făcută de o mașină?

Valoare, implementare, guvernanță, oameni, încredere. Dacă ar fi să rezum ce urmează după hype, astea ar fi cele cinci cuvinte.

Ce vrem să punem în centru anul acesta

N-o să vă dau agenda aici și nici nume. Vă spun doar ce ne-am propus ca echipă, ca intenție, când am gândit ediția din 2026, pe cele două scene, cea de conferință și cea de demo:

• Implementări reale și rezultate. Mai puține viziuni despre 2035, mai multe povești despre ce s-a făcut, ce a mers, ce nu și de ce.
• Agenți în producție. Despre agenții AI s-a vorbit mult ca despre pasul următor după chatboți. Ne interesează ce se întâmplă când chiar ajung să lucreze în fluxurile unei firme.
• AI, joburi și competențe. Nu în tonul apocaliptic, ci practic: ce se schimbă în rolurile oamenilor și cum îi pregătești.
• Reglementarea, în practică. AI Act nu mai e un subiect teoretic. Firmele vor să știe ce au de făcut, nu doar ce scrie în text.
• Încredere și siguranță. Pentru că fără încredere, orice implementare se oprește la primul incident.
• Rolul regiunii. Europa Centrală și de Est nu trebuie să fie doar consumator de tehnologie făcută în altă parte.

Sunt intenții. Cât reușim să le transformăm în discuții bune o să judecați voi, cei care veniți.

De la GPT-3 la azi: drumul meu pe acest blog

Recitind arhiva, mi-am dat seama cât de mult a ocupat AI-ul din ce am scris aici. Prin 2020 mă minunam de un text generat de GPT-3 care suna a om. Doi ani mai târziu, am scris despre primele mele zile cu ChatGPT, cu entuziasmul cuiva care tocmai a descoperit o jucărie nouă și bănuiește că nu e doar o jucărie.

Au urmat articolele despre cum îl folosesc concret în afaceri, despre GPT-4 și frica de sfârșitul meseriilor, despre reglementarea din Europa, despre agenți, despre companionii AI și etica lor, despre cine răspunde când greșește algoritmul. Privite una după alta, arată ca un jurnal: de la uimire, la experimentare, la întrebări despre responsabilitate.

La începutul anului am scris și 10 predicții pentru afacerile din 2026. Nu le dau note acum, n-a trecut încă anul. Dar direcția generală, că AI-ul trece din zona de experiment în zona de operațiuni, se vede peste tot în jur.

Ce am învățat eu, ca co-fondator, în trei ani

Primul lucru: un eveniment nu e despre scenă, e despre ce se întâmplă între sesiuni. Cele mai bune proiecte pe care le-am văzut pornind au început pe hol, la o cafea, nu la microfon.

Al doilea: publicul se maturizează mai repede decât crezi. Ce era interesant acum doi ani pare acum de nivel introductiv. Dacă nu crești odată cu el, îl pierzi.

Al treilea: întrebările bune contează mai mult decât răspunsurile rapide. În AI, oricine îți poate da un răspuns în câteva secunde. Ce lipsește e cineva care să te ajute să pui întrebarea potrivită pentru firma ta.

Al patrulea, poate cel mai important: un eveniment ca acesta nu-l construiești singur. AI Expo Europe există pentru că Ruxandra Tataru, co-fondatoarea și CEO-ul lui, a făcut totul să se întâmple, alături de echipa noastră permanentă.

Hai să vorbim față în față

Dacă ești în București pe 1 și 2 noiembrie și te interesează partea practică a AI-ului, vino. Nu doar pentru prezentări, ci pentru discuții. Caută-mă pe hol. Îmi place să aud ce încearcă oamenii în firmele lor, ce a mers și mai ales ce n-a mers, pentru că acolo se învață cel mai mult.

Iar dacă nu ajungi, scrie-mi. Conversațiile astea nu se termină odată cu evenimentul.

Blogul rămâne

Acest blog a fost mereu locul unde scriu ce învăț: din afaceri, din greșeli, din călătorii, din tehnologie. Seria se încheie aici, dar scrisul nu. O să continui să pun aici ce aflu, inclusiv ce iese din a treia ediție.

Până atunci, o întrebare pentru voi: dacă ar fi să alegeți un singur subiect despre AI pe care să-l discutăm serios, fără hype, care ar fi acela?

The post AI Expo Europe 2026: ce urmează după hype first appeared on Mugur Frunzetti.

Nu scriu ca să sperii pe nimeni și nici ca să cer să interzicem totul. Scriu pentru că, după ani în care am tot spus „vedem, mai discutăm”, am ajuns la concluzia că siguranța online a copiilor nu mai e un subiect pe care îl putem amâna. Nici ca părinți, nici ca antreprenori, nici ca societate.

Ce riscuri există, de fapt

Lista e mai lungă decât credeam acum zece ani și se schimbă mai repede decât reușim noi să ne adaptăm:

• Grooming și sextortion. Adulți care câștigă încrederea unui copil, apoi cer imagini și le folosesc pentru șantaj. Copilul tace de rușine, și exact pe tăcerea asta se bazează agresorul.
• Cyberbullying. Hărțuirea nu se mai oprește la poarta școlii. Vine în telefon, seara, în weekend, în grupuri în care adulții nu sunt.
• Conținut dăunător și algoritmi de recomandare. Un copil care se uită o dată la un clip despre diete poate primi apoi zeci. Algoritmul nu e rău intenționat, dar optimizează pentru atenție, nu pentru binele copilului.
• Design adictiv. Scroll infinit, streak-uri pe care „nu ai voie” să le pierzi, notificări la ore târzii. Le cunosc bine, pentru că sunt aceleași unelte pe care industria le folosește ca să crească retenția.
• Chatboți și companioni AI folosiți de minori. Un adult înțelege, în general, că vorbește cu un program. Un copil singur poate trata un chatbot ca pe un prieten sau un confident.
• Deepfake-uri și abuz prin imagini. Azi poți fabrica o imagine nud falsă pornind de la o fotografie banală de pe un profil. Victima nu a făcut nimic greșit, dar suferă ca și cum ar fi făcut.
• Țepe și înșelătorii. Premii false, conturi de joc „gratuite”, oferte care cer datele cardului părinților.
• Date și intimitate. Copiii lasă urme digitale cu mult înainte să înțeleagă ce înseamnă un profil comercial construit pe baza lor.

Despre unele dintre ele am scris deja: despre cum ne apărăm de deepfake-uri și despre etica companionilor AI. Diferența, când vorbim de copii, e că ei au mult mai puține mijloace să se apere singuri.

Platformele: siguranța trebuie construită de la început

Responsabilitatea cea mai mare o au platformele, pentru că ele decid cum arată produsul. Siguranța nu e un buton adăugat după un scandal, ci o decizie de design. Ce cred că ar trebui să fie standard:

• verificare reală a vârstei, făcută însă cu respect pentru intimitate, fără să ceri buletinul fiecărui om care deschide o aplicație;
• conturile minorilor private din oficiu, fără mesaje de la necunoscuți și fără să poată fi găsiți ușor;
• fără reclame bazate pe profilare pentru minori;
• raportare simplă și răspuns rapid, mai ales la abuz sexual și la imagini intime distribuite fără acord;
• fără mecanisme de tip streak sau notificări noaptea pentru conturile de copii.

Europa a mers deja în direcția asta. Regulamentul european privind serviciile digitale (DSA) cere platformelor online să asigure un nivel ridicat de intimitate, siguranță și securitate pentru minori și interzice reclamele bazate pe profilare adresate lor. În iulie 2025, Comisia Europeană a publicat ghiduri privind protecția minorilor în baza DSA și a prezentat un prototip de aplicație de verificare a vârstei, testat în mai multe state membre. În Marea Britanie, obligațiile de protecție a copiilor din Online Safety Act, inclusiv verificarea vârstei pentru anumite tipuri de conținut, se aplică tot din iulie 2025. Australia a mers și mai departe: de la 10 decembrie 2025, copiii sub 16 ani nu mai pot avea conturi pe rețelele sociale.

Ce fac eu, ca antreprenor care construiește produse

E ușor să arăți cu degetul spre giganți. E mai greu să te uiți la propriile produse. Regula mea e simplă: dacă un produs nu e pentru copii, trebuie să se comporte ca atare. Slide, aplicația de dating, e doar pentru adulți și se bazează pe profiluri verificate. Desirex, companionul AI, e tot doar pentru adulți. Am scris mai pe larg despre siguranța în aplicațiile de dating: verificare, moderare, raportare ușoară, oameni care chiar citesc semnalările.

Niciuna dintre astea nu e perfectă. Dar e o diferență uriașă între un produs care încearcă serios să țină minorii afară și unul care doar bifează o căsuță „am peste 18 ani”. Și cred că fiecare fondator ar trebui să-și pună întrebarea incomodă: ce s-ar întâmpla dacă un copil de 13 ani ar ajunge mâine în aplicația mea?

Părinții: mai multă discuție, nu doar control

Aplicațiile de control parental au rostul lor, mai ales la vârste mici. Dar niciun filtru nu înlocuiește o relație în care copilul îți spune când ceva nu e în regulă. Un copil care se teme că i se va lua telefonul nu va spune că a primit un mesaj ciudat. Unul care știe că nu va fi pedepsit pentru greșeala altcuiva are mult mai multe șanse să vorbească.

Ajută regulile stabilite împreună, nu impuse. Ajută ca telefoanele și tabletele să nu doarmă în dormitor. Ajută să știi ce aplicații folosesc copiii tăi, să le încerci chiar tu. Și, poate cel mai greu, ajută să fii un exemplu. Nu poți cere unui adolescent să lase telefonul la masă dacă tu răspunzi la mailuri între două înghițituri. Am scris despre burnout-ul generației online și nu cred că e o problemă doar a copiilor.

Școala și statul

Educația digitală nu înseamnă doar să știi să faci o prezentare. Înseamnă să recunoști o manipulare, să înțelegi ce e un algoritm, să știi ce faci dacă cineva te amenință cu o imagine. Asta se poate preda, și ar trebui predat din clasele mici, nu doar într-o oră festivă pe an.

Iar statul, în România și la nivel european, are deja o bună parte din reguli. Ce lipsește de multe ori e aplicarea lor. O lege pe care nu o verifică nimeni e doar o intenție bună. Autoritățile au nevoie de oameni, de competențe tehnice și de curajul de a amenda și platformele mari, nu doar pe cele mici.

Echilibrul: protecție fără supraveghere în masă

Nu vreau o lume în care fiecare adult își scanează fața ca să citească știrile și nici una în care mesajele tuturor sunt citite preventiv. Protecția copiilor nu trebuie să devină pretextul pentru supraveghere generalizată. Verificarea vârstei se poate face cu soluții care confirmă doar „are peste 18 ani”, fără să afle cine ești. Interdicțiile totale, la rândul lor, pot împinge copiii spre colțuri ale internetului și mai puțin sigure.

Drumul bun e la mijloc: produse sigure din oficiu, reguli aplicate, părinți implicați și copii care învață să navigheze singuri, treptat.

O listă scurtă pentru părinți

• Vorbește des, scurt și fără dramă despre ce face copilul online. Întreabă ce i-a plăcut, nu doar ce a greșit.
• Spune-i clar: dacă cineva îi cere poze sau îl amenință, vine la tine și nu va fi pedepsit.
• Setați împreună conturile pe privat și verificați cine îi poate trimite mesaje.
• Scoateți telefoanele și tabletele din dormitor noaptea.
• Instalează și încearcă tu aplicațiile pe care le folosește.
• Opriți notificările inutile și discutați despre streak-uri și scroll infinit.
• Explică-i ce e un deepfake și că o imagine falsă nu e vina victimei.
• Raportați conținutul abuziv pe platformă și, la nevoie, la poliție.
• Fii exemplul pe care vrei să-l vadă.

Siguranța online a copiilor nu e treaba unui singur actor. E o responsabilitate împărțită între cei care construiesc produsele, cei care fac regulile și cei care stau seara la masă cu copiii. Voi cum gestionați asta acasă? Ce regulă v-a ajutat cel mai mult?

The post Siguranța online a copiilor: de ce nu mai putem amâna first appeared on Mugur Frunzetti.

Acum apare un alt fel de vizitator. Nu are ochi, nu se uită la bannere și nu se emoționează la un „ultimele 3 bucăți”. E un agent AI, un asistent căruia omul îi spune „găsește-mi niște adidași de alergare, mărimea 43, sub 500 de lei, livrați până vineri” și care caută, compară și, din ce în ce mai des, cumpără în numele lui. Întrebarea pentru orice magazin online devine foarte simplă și foarte incomodă: cum vinzi unui robot?

Ce s-a întâmplat, concret, în ultimul an și jumătate

Am scris despre agenții AI ca pas următor după chatboți acum doi ani, când erau mai mult promisiune decât produs. Între timp, marii jucători din plăți și din AI au început să pună țevile la locul lor. În aprilie 2025, Visa a anunțat Visa Intelligent Commerce, iar Mastercard a anunțat Agent Pay, ambele inițiative pentru plăți inițiate de agenți AI. În septembrie 2025, OpenAI a lansat Instant Checkout în ChatGPT, pentru cumpărături de la comercianți din SUA, construit pe Agentic Commerce Protocol, un protocol deschis dezvoltat împreună cu Stripe. Tot în septembrie 2025, Google a anunțat Agent Payments Protocol (AP2), pentru plăți inițiate de agenți.

Nu vă grăbiți să trageți concluzia că mâine jumătate din comenzile unui magazin din România vor veni de la roboți. Multe dintre aceste lucruri au pornit pe piața americană, iar disponibilitatea la noi e altă discuție. Dar direcția e clară: cei care controlează plățile și asistenții AI construiesc infrastructura prin care un agent poate plăti în siguranță, în numele unui om.

Noul „vizitator” îți citește datele, nu designul

Un agent nu vede pagina de produs ca noi. El caută informație structurată: ce e produsul, cât costă cu tot cu livrarea, ce mărimi există, dacă e pe stoc, când ajunge, cum se returnează. Dacă informația asta e îngropată într-o poză cu text sau într-o descriere scrisă în grabă, pentru agent produsul tău pur și simplu nu există sau, mai rău, e interpretat greșit.

Aici e partea pe care o recunosc din ecommerce-ul clasic: aceeași disciplină care te ajută în Google Shopping și în comparatoare te ajută și cu agenții. Am mai scris despre SEO în era răspunsurilor generate de AI, iar logica e aceeași, doar împinsă un pas mai departe: nu mai e suficient să fii citat într-un răspuns, trebuie să fii ales într-o tranzacție.

Cum te pregătești: datele de produs, înainte de orice

Dacă ar fi să aleg un singur lucru pe care un magazin românesc să-l facă de luni, acesta ar fi: curățenie în datele de produs. Concret:

• Atribute complete. Mărime, culoare, material, dimensiuni, greutate, compatibilitate („merge cu iPhone 15”, „se potrivește pe modelul X”).
• Stoc și termene reale. Un agent care comandă un produs „pe stoc” care de fapt nu e pe stoc nu-l mai alege pe magazinul tău a doua oară. Sincronizarea stocului devine o chestiune de reputație, nu doar de logistică.
• Feed-uri curate. Feed-ul de produse, cel pe care îl trimiți deja către Google sau comparatoare, devine principala ta vitrină. Titluri clare, categorii corecte, coduri EAN acolo unde există.
• Schema markup pe pagini. Datele structurate (Product, Offer, disponibilitate, preț) pe fiecare pagină de produs, consecvente cu feed-ul. Dacă feed-ul spune 199 de lei și pagina spune 219, ai o problemă.
• Politici citibile de mașină. Costuri și termene de livrare, condiții de retur, garanție, scrise clar, într-un loc previzibil, nu într-un PDF de 14 pagini cu termeni și condiții.

Prețuri cinstite, checkout rapid, API-uri care nu cad

Costurile ascunse au fost mereu o idee proastă. Cu agenții devin o idee sinucigașă. Un om poate fi păcălit o dată de o taxă de procesare apărută la final; un agent compară prețul total și, dacă găsește diferențe între ce ai declarat și ce ceri la plată, te scoate din listă. Dacă vrei să câștigi, prețul afișat trebuie să fie prețul plătit.

La fel cu checkout-ul. Un om mai iartă un formular lent sau o eroare la plată. Un sistem automat va încerca pe altundeva. Asta înseamnă un checkout simplu, stabil, iar pe termen mediu, pentru magazinele mai mari, API-uri prin care stocul, prețul și comanda pot fi interogate și plasate fără să „scrapuiești” pagina. Nu trebuie să construiești totul mâine, dar merită să întrebi platforma pe care lucrezi ce planuri are cu protocoalele de comerț agentic.

Brandul și recenziile contează mai mult, nu mai puțin

Există o teamă că agenții vor transforma totul într-o licitație pe preț. Nu cred. Oamenii vor spune foarte des „cumpără-mi de la un magazin în care am încredere” sau „de unde am mai luat data trecută”. Un agent bun ține cont de istoricul utilizatorului, de recenzii, de rata de retur, de cât de repede ajung coletele. Reputația devine un semnal pe care o mașină îl poate cântări. Recenziile cumpărate sunt, în schimb, o bombă cu ceas.

Cum măsori vânzările care vin prin asistenți

Aici e o provocare reală pentru marketing. Dacă un agent caută, compară și plasează comanda, nu mai ai clicul pe reclamă, sesiunea, coșul abandonat și toată povestea pe care o urmăream noi în analytics. Atribuirea devine mai grea. Ce poți face de pe acum: etichetează separat comenzile care vin prin integrări și asistenți, urmărește traficul de referință din platformele AI, întreabă clienții în pasul de confirmare de unde au aflat de tine. Despre cum folosesc eu AI-ul în marketing am scris în marketingul propriilor afaceri.

Riscurile: frauda, comanda greșită și cine plătește oala spartă

Să zicem că ai un magazin de piese auto. Un agent comandă un set de plăcuțe de frână pentru alt model decât mașina clientului, pentru că datele erau ambigue. Cine răspunde? Clientul, care a dat instrucțiunea? Firma care a făcut agentul? Tu, care ai avut o fișă de produs neclară? Am scris despre această întrebare în sens larg în cine răspunde când greșește algoritmul, iar comerțul agentic o face foarte concretă.

Pe lângă asta, apar riscuri de fraudă (agenți falși, comenzi automate abuzive), întrebări despre protecția consumatorului (dreptul de retragere se aplică la fel, indiferent cine a apăsat butonul?), despre confidențialitatea datelor și despre siguranța plăților. Răspunsurile legale se vor clarifica în timp. Până atunci, eu aș face lucrurile simple: fișe de produs fără ambiguități, politici de retur clare, o procedură internă pentru comenzile care par greșite și o discuție cu procesatorul de plăți despre cum identifică tranzacțiile inițiate de agenți.

Ce nu se schimbă

Un produs bun, un preț corect, o livrare la timp și un retur fără bătăi de cap. Am văzut în ce s-a schimbat în ecommerce de la MarketOnline încoace că tehnologiile vin și pleacă, dar aceste patru lucruri rămân fundația. Un agent poate aduce clientul la tine. Nu-l poate ține dacă tu nu livrezi ce ai promis.

Părerea mea: devreme, dar nu prea devreme

Comerțul agentic e încă la început. Adoptarea va fi graduală, cu entuziasm exagerat în unele luni și dezamăgiri în altele, ca la orice tehnologie nouă. Dar cred că cei care vor câștiga sunt cei cu date curate, prețuri cinstite și reputație reală. Și vestea bună e că toate acestea sunt lucruri utile oricum, chiar dacă niciun robot n-ar cumpăra nimic niciodată.

Magazinele românești n-au de ce să aștepte. Feed-ul, fișele de produs, politicile de livrare și retur pot fi puse în ordine de acum. Când asistenții vor ajunge să cumpere și la noi la scară, cei pregătiți vor fi deja în listă.

Voi ce credeți: ați lăsa un asistent AI să cumpere în numele vostru? Și dacă aveți un magazin, ați început să vă uitați la datele de produs cu ochii unui robot?

The post Când agenții AI fac cumpărăturile: cum vinzi unui robot? first appeared on Mugur Frunzetti.

Așa că am pus pe hârtie cum lucrez în proiectele mele: AI Expo Europe, Joylo, Slide, Desirex și blogul ăsta. Nu vă dau cifre și nici nu vă recomand un anumit tool, pentru că tool-urile se schimbă de la o lună la alta. Vă dau abordări și fluxuri de lucru. Și o regulă care le leagă pe toate: AI-ul face munca grea, deciziile rămân la oameni.

Cercetare și poziționare: AI-ul citește, eu judec

Orice campanie bună începe cu clientul. Facem interviuri cu utilizatori și parteneri, iar AI-ul mă ajută să le rezum, să grupez temele care se repetă și să scot în evidență cuvintele exacte pe care le folosesc oamenii. Același lucru pentru analiza concurenței: îi dau site-uri publice, recenzii, pagini de produs și îi cer să-mi arate ce promite fiecare și unde e un gol.

Dar unghiul final nu-l alege modelul. AI-ul îmi dă zece variante de poziționare, eu o aleg pe cea pe care o pot susține cu produsul real. Un rezumat e la fel de bun ca întrebările pe care le-ai pus, iar modelul nu știe ce n-ai întrebat.

Conținut: prima ciornă e a mașinii, vocea e a mea

Aici AI-ul mă ajută cel mai mult. Prima ciornă, structura unui articol, titluri alternative, o listă de întrebări pe care le-ar putea avea cititorul. Apoi vine repurposing-ul: o idee bună devine articol, postare de LinkedIn, newsletter, script pentru un video scurt, în română și în engleză. Înainte asta era o zi de muncă. Acum e o oră plus editare.

Ce nu deleg: opiniile și tonul. Dacă un text sună ca toate celelalte de pe internet, nu are rost să-l public. Și sunt transparent: AI-ul mă ajută la scris, inclusiv pe blogul ăsta, dar ideile, experiențele și concluziile sunt ale mele. Am scris mai pe larg despre asta când am povestit ce m-a învățat AI-ul despre productivitate.

Testare creativă: multe variante, aceeași identitate

În publicitate, AI-ul îmi permite să testez repede: zeci de variante de text pentru reclame, imagini, ciorne de video scurt pentru o campanie Joylo sau pentru promovarea AI Expo Europe. Le pun în piață în bugete mici, văd ce funcționează și merg mai departe cu puține.

Două limite pe care nu le negociez. Prima: consistența de brand. Fiecare variantă trece printr-un om care știe cum arată și cum vorbește brandul. A doua: nicio promisiune falsă. Dacă AI-ul îmi scrie „livrare garantată în 10 minute” și noi nu putem garanta asta, textul se aruncă. Un model optimizează pentru click, nu pentru încredere.

SEO și vizibilitate în răspunsurile AI

Tot mai mulți oameni își pun întrebările direct unui asistent AI, nu unui motor de căutare. Am scris despre asta în articolul despre SEO în era răspunsurilor generate de AI. Pe scurt, ce fac: conținut structurat clar, cu întrebări și răspunsuri directe; informații verificabile; pagini care spun cine e autorul și de ce știe ce spune. Vrei să fii citat, nu doar găsit. Iar asta nu se poate falsifica: expertiza reală se vede.

Email și CRM: personalizare, nu spam

Aici am un avantaj de vechime. În anii de Retargeting am construit exact asta: marketing automation și personalizare pentru magazine online. Atunci regulile le scriam noi, de mână. Am pledat de mult că email marketingul n-a murit, iar acum AI-ul face segmentarea mai fină, ajută la mesaje personalizate și la momentul trimiterii.

Principiul a rămas însă același: un mesaj relevant e un serviciu, unul irelevant e zgomot. Mai multă automatizare nu înseamnă mai multe emailuri. Înseamnă mai puține și mai bune.

Suport, comunitate și analiză

În aplicații precum Slide sau Desirex, AI-ul ajută la triajul mesajelor de suport, la răspunsuri la întrebări frecvente și la sesizarea rapidă a problemelor care se repetă. Pentru situațiile delicate, cum ar fi siguranța unui utilizator, preia un om. Am descris un astfel de flux și în studiul de caz despre automatizare.

La analiză, îmi place să „vorbesc” cu datele: întreb de ce a scăzut o conversie sau ce segment răspunde mai bine. Dar verific mereu cifrele la sursă. AI-ul poate inventa cu mare siguranță un procent care nu există.

Ce nu las niciodată pe mâna AI-ului

• Deciziile finale: buget, poziționare, ce lansăm și ce oprim.
• Relațiile cu partenerii, sponsorii și investitorii. Acolo contează omul, nu textul perfect.
• Conversațiile sensibile, cu clienți nemulțumiți sau cu oameni în situații dificile.
• Recenzii false, persoane inventate, conturi fictive care „laudă” produsul. Niciodată. E necinstit și, din ce în ce mai des, ilegal.

Etică și lege

Etichetez conținutul generat de AI acolo unde e cerut sau unde cititorul ar putea fi indus în eroare. Datele clienților se procesează conform GDPR: nu bag date personale în tool-uri fără să știu unde ajung și ce se întâmplă cu ele. Iar AI Act aduce obligații de transparență, de exemplu când un utilizator vorbește cu un chatbot sau vede conținut sintetic realist, care intră în aplicare treptat, cele mai multe din august 2026. Mai bine te pregătești acum decât în ultima săptămână.

O rutină săptămânală simplă

• Luni: o oră de cercetare, în care rezum feedback-ul clienților și ce a făcut concurența.
• Marți și miercuri: o idee de conținut, transformată în mai multe formate și limbi, editată de mine.
• Joi: variante noi de reclame, testate cu buget mic.
• Vineri: întrebări puse datelor, cifre verificate, o decizie luată de un om.

Sfatul meu pentru firmele mici: nu începeți cu zece tool-uri. Începeți cu un singur proces care vă mănâncă timp și faceți-l mai bine cu AI. Apoi următorul. Cum spuneam și în predicțiile pentru 2026, avantajul nu-l are cine folosește cel mai mult AI, ci cine îl folosește cu cap.

Voi cum folosiți AI-ul în marketing? Și unde ați tras linia, ce n-ați lăsa niciodată pe mâna lui?

The post Cum folosesc AI-ul în marketingul propriilor afaceri first appeared on Mugur Frunzetti.

Nu vine de la sine. Despre ce construim la Slide și despre cum combați profilurile false am mai scris. Aici vreau să merg un pas mai departe și să pun pe hârtie, cinstit și fără triumfalism, ce am înțeles între timp despre siguranța într-un produs în care oamenii își pun la bătaie nu doar timpul, ci și încrederea, emoțiile și, uneori, securitatea fizică.

Siguranța e un proces, nu o funcționalitate

Prima greșeală pe care o fac aproape toți fondatorii, și n-am fost nici eu o excepție, e să trateze siguranța ca pe o bifă din roadmap. Pui verificarea, pui butonul de raportare, pui blocarea și treci la următorul lucru. Doar că oamenii rău intenționați nu citesc roadmap-ul tău. Ei testează, se adaptează și caută exact locul pe care l-ai considerat rezolvat.

Siguranța seamănă mai mult cu contabilitatea decât cu un buton: o faci în fiecare zi, ai pe cineva responsabil de ea, o revizuiești când se schimbă ceva și nu o tai din buget când trebuie să faci economii. Dacă nu are un proprietar clar în echipă, nu are pe nimeni.

Verificarea reduce falsurile, nu și comportamentul urât

Profilurile verificate fac o diferență reală. Când știi că omul din poză e o persoană care există, o mare parte din fraudele grosolane dispar. Dar verificarea răspunde doar la întrebarea „e o persoană reală?”. Nu răspunde la „e o persoană de bună-credință?”.

Un om real poate fi insistent, agresiv, poate trimite mesaje pe care nimeni nu le-a cerut sau poate minți despre intențiile lui. De aceea, verificarea e doar primul strat. După ea vin regulile de comunitate, moderarea, raportarea și consecințele. O platformă care se laudă doar cu insigna de verificare le dă utilizatorilor un sentiment de siguranță mai mare decât cel justificat, și asta poate fi chiar periculos.

Fricțiune versus creștere: alegerea care doare

Aici e tensiunea pe care orice fondator de aplicație o simte în stomac. Fiecare pas de siguranță adaugă fricțiune. Un pas în plus la înscriere, o verificare video, o confirmare înainte de primul mesaj: fiecare înseamnă că o parte din oameni renunță. Graficul de înscrieri arată mai puțin spectaculos, iar investitorii întreabă de ce.

Răspunsul meu e simplu: merită. Un utilizator care renunță pentru că i se cere să arate că e real nu e, în majoritatea cazurilor, utilizatorul pe care îl pierzi cu adevărat. Pe cei pe care îi pierzi cu adevărat îi pierzi atunci când au o experiență proastă și pleacă spunând tuturor prietenilor. Arta e să pui fricțiunea acolo unde oprește abuzul și s-o scoți de oriunde altundeva.

Moderarea: oameni, unelte și reguli clare

Algoritmii sunt buni la volum: prind tipare, semnalează conturi suspecte, filtrează mesaje evident problematice. Dar contextul îl înțeleg oamenii. O glumă între doi adulți și o amenințare pot avea aceleași cuvinte. De aceea, moderarea bună combină uneltele automate cu oameni care iau decizia finală în cazurile sensibile.

Iar oamenii au nevoie de reguli clare. Dacă regulile de comunitate sunt vagi, deciziile vor fi inconsecvente, iar utilizatorii vor simți asta. Și mai e viteza: un raport despre hărțuire tratat după o săptămână e, practic, un raport ignorat.

Raportarea trebuie să fie ușoară și să ducă undeva

Am înțeles că un buton de raportare ascuns în trei meniuri e aproape echivalent cu lipsa lui. Raportarea trebuie să fie la un gest distanță, direct din conversație sau din profil. Dar la fel de important e ce se întâmplă după. Dacă oamenii raportează și nu află niciodată nimic, încetează să mai raporteze. Un mesaj simplu, de tipul „am primit raportul tău și am luat măsuri”, construiește mai multă încredere decât orice campanie.

Interesant e că și legislația europeană merge exact în direcția asta. Digital Services Act, aplicabil tuturor platformelor online din februarie 2024, cere, în linii mari, un mecanism ușor de semnalare a conținutului ilegal, motivarea deciziilor de moderare, o cale de contestare și rapoarte de transparență. Pentru o echipă care oricum voia să facă lucrurile corect, DSA nu e o povară, ci o listă de verificare utilă.

Protecția femeilor și a utilizatorilor vulnerabili

Într-o aplicație de dating, riscurile nu sunt distribuite egal. Femeile primesc, de regulă, mult mai multe mesaje nesolicitate și mai multe comportamente agresive. Dacă proiectezi produsul pentru „utilizatorul mediu”, le lași descoperite exact pe cele care au cea mai mare nevoie de protecție.

Concret, asta înseamnă control: cine te poate contacta, când și cum. Înseamnă blocare imediată, fără explicații și fără ca celălalt să primească o notificare. Și înseamnă să nu dezvălui niciodată locația exactă a cuiva. O distanță aproximativă e suficientă pentru a găsi oameni din zonă; o locație precisă poate deveni o problemă de siguranță fizică.

Escrocheriile evoluează, deci și verificarea trebuie să evolueze

Escrocheriile romantice clasice, cu povești lacrimogene și cereri de bani, n-au dispărut. Li s-au adăugat escrocheriile cu investiții, mai ales cu cripto, în care „partenerul” nu cere bani, ci te învață cum să „investești” pe o platformă care îi aparține. Arată a relație, dar e un plan de fraudă cu răbdare.

Și apoi a venit AI-ul generativ. Fotografiile generate artificial arată tot mai credibil, iar video-ul falsificat, despre care am scris în contextul deepfake-urilor și al alegerilor, a devenit accesibil oricui. O verificare care era solidă acum doi ani poate fi insuficientă azi. Concluzia mea: verificarea nu e un proiect încheiat, ci o cursă în care trebuie să rămâi măcar un pas în fața celor care încearcă s-o păcălească.

Datele sensibile și transparența când greșești

O aplicație de dating știe despre utilizatori lucruri extrem de personale: ce caută, cu cine vorbesc, uneori orientarea sexuală sau locul unde se află. Aceste date trebuie colectate cu zgârcenie, păstrate cât mai puțin și protejate serios. Regula pe care o aplic: dacă nu ai nevoie de o informație ca produsul să funcționeze, nu o cere. Aceeași logică am aplicat-o și când am scris despre un companion AI responsabil.

Și pentru că nimeni nu e perfect: când greșești, spune. O decizie de moderare greșită, o funcționalitate care a creat o problemă neprevăzută, o comunicare stângace. Utilizatorii iartă mult mai ușor o greșeală recunoscută decât una ascunsă și descoperită ulterior.

Sfaturi practice pentru cei care folosesc aplicații de dating

Indiferent de aplicația pe care o folosiți, câteva reguli simple fac o diferență mare:

• Nu trimiteți niciodată bani, carduri cadou sau cripto unei persoane pe care n-ați întâlnit-o, oricât de convingătoare ar fi povestea.
• Fiți suspicioși la oricine vă propune o „oportunitate de investiție”, mai ales după câteva săptămâni de conversație.
• Preferați profilurile verificate și cereți un apel video înainte de o întâlnire.
• Prima întâlnire, într-un loc public, cu transportul vostru, nu la domiciliul nimănui.
• Spuneți unui prieten unde mergeți și cu cine.
• Nu dați adresa, locul de muncă sau date financiare în primele conversații.
• Blocați și raportați fără ezitare. Nu datorați nimănui o explicație.

Încrederea se câștigă zilnic

Dacă ar fi să rezum ce am învățat cu Slide într-o frază: siguranța nu e ceva ce construiești o dată, ci o promisiune pe care o ții în fiecare zi. Costă înscrieri, timp și bani. Dar într-o industrie construită pe încredere, e singurul activ care contează pe termen lung.

Voi ce vă face să aveți încredere într-o aplicație de dating? Și ce v-a făcut vreodată să ștergeți una?

The post Siguranța în aplicațiile de dating: ce am învățat cu Slide first appeared on Mugur Frunzetti.

După opt ani, mi-am dat seama că nu trăiesc de fapt în Cipru. Și nici în România. Trăiesc între ele. Cu baza acasă, la Limassol, și cu o mare parte din proiecte la București. Viața asta „între” are regulile ei, plăcerile ei și oboselile ei. Despre ea e articolul de azi.

Român în străinătate, musafir acasă

Prima surpriză a fost identitatea. În Cipru sunt, evident, străinul. Unul bine primit, într-o societate deschisă, dar tot străin: vorbesc engleză la bancă și la contabil, iar greaca mea se oprește la câteva politețuri. Și, curios, în niciun alt loc nu m-am simțit mai român. Când ești departe, îți dai seama ce ai luat cu tine fără să știi: umorul, felul în care te descurci, încăpățânarea de a face lucrurile să meargă.

În România, în schimb, am devenit puțin musafir. Știu orașul, dar nu mai știu toate schimbările mărunte. Aflu despre o stradă nouă sau o regulă nouă din mers. Prietenii mă întreabă „cât mai stai?”, nu „ce mai faci?”. La început m-a deranjat. Acum cred că e prețul cinstit al unei alegeri pe care aș face-o din nou: să fii puțin străin în ambele locuri, dar acasă în niciunul și în amândouă în același timp.

Copiii, între două culturi

Cea mai mare întrebare a fost familia. Soția mea, fiica și fiul nostru trăiesc aici, iar copiii cresc practic între două lumi. Acasă vorbim românește, afară se vorbește engleză și greacă. Prietenii lor vin din tot felul de țări. Pentru ei, să ai colegi de cinci naționalități e ceva normal, nu exotic.

Ce încercăm să facem e să nu-i lăsăm să piardă România. Limba, sărbătorile, bunicii, vacanțele acolo. Nu ca pe o obligație, ci ca pe o parte din cine sunt. Nu am o rețetă și nu cred că există una. Știu doar că un copil care crește între culturi câștigă flexibilitate și curiozitate, dar are nevoie de rădăcini puse cu intenție. Altfel, rădăcinile nu cresc singure.

Prieteniile la distanță

Când am plecat, am spus că din România îmi lipsesc doar prietenii. A rămas adevărat. Ce am învățat între timp e că prieteniile la distanță nu se întrețin prin mesaje. Se întrețin prin prezență, chiar dacă rară. O cină la București valorează mai mult decât o lună de mesaje pe WhatsApp.

Așa că vizitele mele în România au două agende: una de business și una de oameni. A doua e la fel de importantă ca prima. Am învățat să le planific pe amândouă cu aceeași seriozitate. Și, partea bună: în Limassol am câștigat și prieteni noi, din țări pe care înainte le știam doar de pe hartă.

Zboruri, calendare și echipe la distanță

Partea practică e mai puțin romantică. Viața între două țări e, în mare parte, logistică. Ce funcționează pentru mine:

• Calendarul e regele. Grupez întâlnirile din București în aceleași zile, ca o deplasare să rezolve cât mai multe. Ce nu cere prezență fizică rămâne online.
• Ora contează. Cipru și România sunt în același fus orar, ceea ce face colaborarea zilnică foarte simplă. Un detaliu mic, cu efect mare.
• Zborurile se planifică din timp. Pe o insulă, fiecare drum înseamnă avion. Zborurile directe nu sunt mereu la ora care îți convine, așa că flexibilitatea se construiește cu săptămâni înainte.
• Echipele au nevoie de ritm, nu de supraveghere. Lucrez cu echipe din România de ani buni. Cum am scris și în articolul despre cum îmi împart timpul între trei țări, încrederea și obiectivele clare bat orice raport zilnic.

AI Expo Europe se întâmplă la București. Joylo, startup-urile pe care le consiliez, majoritatea oamenilor cu care construiesc lucruri sunt acolo. Baza mea e în Cipru, dar o bună parte din munca mea e în România. Și, sincer, mi se pare o combinație bună.

Ce m-a învățat fiecare țară despre cealaltă

Distanța te face să vezi mai limpede. Din Cipru, am început să apreciez la România lucruri pe care le luam drept garantate: energia, viteza, talentul. Oamenii din echipele românești rezolvă repede, improvizează bine și nu se sperie de probleme. Puține locuri au atâta inițiativă adunată pe metru pătrat.

Din România, am învățat să apreciez la Cipru calmul. Ritmul de aici m-a obligat să încetinesc, să nu transform orice lucru într-o urgență, să las timp pentru familie și pentru mare. La început mi se părea lent. Acum cred că e un tip de sănătate.

Și da, birocrația există în ambele. În România am trăit-o pe cea imprevizibilă, în Cipru pe cea lentă, dar previzibilă. Niciuna nu e un model. Dacă aș putea lua de la fiecare partea bună, aș alege digitalizarea și viteza de la București și predictibilitatea regulilor de la Nicosia.

România văzută din afară, opt ani mai târziu

Poate cea mai mare schimbare pe care am văzut-o în acești opt ani nu e în Cipru, ci în România. Văzută de la distanță, țara a devenit mai încrezătoare. Ecosistemul tech arată altfel: mai mulți fondatori care gândesc global din prima zi, mai multă experiență, mai multe exituri și mai mult curaj. Când organizăm evenimente la București, simt o maturitate pe care acum zece ani o vedeam mai rar.

Și mai e un detaliu care, pentru cineva care trăiește între două țări, nu e deloc mic: de la 1 ianuarie 2025, România este membră cu drepturi depline a spațiului Schengen. Cipru nu este încă în Schengen, deci controlul de pe aeroport nu a dispărut pe ruta mea, dar România s-a apropiat simbolic de centrul Europei. Pentru mine, contează ce semnalează: o țară care nu mai stă la ușă.

Nu idealizez. Problemele cunoscute sunt tot acolo: instabilitate, taxe schimbate des, un stat care încă rămâne în urma oamenilor. Dar diferența dintre energia oamenilor și lentoarea instituțiilor nu mai pare o fatalitate, ci o problemă de rezolvat.

Ce înseamnă „acasă” acum

Am crezut multă vreme că „acasă” e un loc. Acum cred că e mai degrabă o rețea: locul unde dorm copiii mei, orașul unde îmi sunt prietenii, oamenii cu care construiesc. La aproape 50 de ani, cum spuneam și când am scris despre antreprenor la 49 de ani, nu mai simt nevoia să aleg.

Acasă e Limassolul, cu marea lui și liniștea lui. Acasă e și Bucureștiul, cu energia lui și oamenii mei. Am învățat să nu le pun în competiție. Fiecare îmi dă ceva ce celălalt nu are.

Voi cum trăiți asta? Dacă și voi sunteți „între” două țări, ce înseamnă acasă pentru voi acum?

The post Opt ani între Cipru și România first appeared on Mugur Frunzetti.

Au trecut mai bine de 20 de ani. Am trecut prin MarketOnline, Mediadot, Azerty, Floria, apoi prin Retargeting, unde am lucrat zi de zi cu magazine online care voiau să vândă mai mult. Azi mă uit la ecommerce-ul din 2026 și îl recunosc doar pe jumătate. Am încercat să pun pe hârtie ce s-a schimbat cu adevărat și, mai important, ce a rămas exact la fel.

Încrederea: de la frica de card la plata dintr-un click

În 2005, problema numărul unu nu era prețul, ci frica. Oamenii nu voiau să-și introducă datele cardului pe un site. Mulți nici nu aveau card folosit pentru altceva decât pentru retras salariul. Așa că plata ramburs era regula, nu excepția: clientul vedea coletul, plătea curierului și abia atunci avea încredere. Pentru magazin însemna bani blocați zile întregi și colete refuzate la ușă.

Azi plata cu cardul e banală, portofelele digitale din telefon au făcut-o aproape invizibilă, iar cumpărătorul tânăr nici nu se mai gândește la ea. Și totuși, în România rambursul n-a murit. Încă e o parte importantă din comenzi, mai ales în afara marilor orașe. Lecția: nu-i forța pe clienți să aibă încredere în felul tău. Oferă-le varianta cu care se simt ei în siguranță.

Traficul: de la directoare la răspunsuri generate de AI

Primii clienți veneau din directoare de site-uri, din comparatoare de prețuri și dintr-un Google mult mai simplu decât azi. Dacă aveai un titlu bun și câteva linkuri, apăreai sus. Scriam pe atunci despre comerțul online din România lui 2009 și ce mă impresiona era cât de ieftin puteai aduce un vizitator.

Azi traficul e fragmentat: Google, rețele sociale, marketplace-uri, video scurt, influenceri și, de un an-doi, răspunsurile generate de AI, care uneori recomandă un produs fără ca omul să mai ajungă pe site. Atenția e mai scumpă, iar dependența de o singură sursă e mai periculoasă ca oricând. Un algoritm schimbat peste noapte îți poate tăia vânzările la jumătate.

Logistica: de la „vine săptămâna viitoare” la „vine în câteva ore”

Pe vremea MarketOnline, curieratul era lent, scump și cu puține opțiuni. Livrarea în două-trei zile era o performanță, iar clientul accepta asta pentru că nu știa altceva. Azi livrarea a doua zi e standard, lockerele și punctele de ridicare au schimbat obiceiurile, iar quick commerce promite produse în mai puțin de o oră. Am scris recent despre quick commerce în România: e spectaculos, dar economia lui e fragilă dacă nu ai volum și densitate.

Platformele: de la „construim tot” la abonament lunar

În 2005, un magazin online însemna cod scris de la zero, server propriu, integrări făcute cu mâna și un programator pe care îl sunai noaptea. Azi deschizi un magazin în câteva zile pe o platformă SaaS, cu plăți, facturare și curierat legate din meniu. Sau vinzi direct pe un marketplace, fără site propriu.

Bariera de intrare a scăzut enorm, ceea ce e minunat. Dar asta înseamnă și că diferența nu mai vine din tehnologie. Toată lumea are același coș de cumpărături. Diferența vine din produs, din brand și din relația cu clientul.

Datele: de la retargeting la confidențialitate

Între 2013 și 2018, la Retargeting, am trăit epoca de aur a datelor: puteai urmări un vizitator, să-i arăți produsul pe care l-a lăsat în coș și să-i trimiți mesajul potrivit la momentul potrivit. A funcționat extraordinar și a fost, sincer, uneori prea mult.

Apoi au venit GDPR, restricțiile browserelor și discuția despre dispariția cookie-urilor terțe. Azi datele care contează sunt cele pe care clientul ți le dă de bunăvoie: emailul, contul, istoricul de comenzi, preferințele. Magazinele care și-au construit propria bază de clienți dorm mai liniștite decât cele care au închiriat totul de la platformele de reclame.

Mobilul și așteptările clientului

Am început pe desktop, cu site-uri gândite pentru monitoare mari. Azi majoritatea vizitelor vin de pe telefon, iar un checkout care nu merge bine pe mobil e pur și simplu o pierdere de bani. Mobile-first nu mai e o modă, e igienă de bază.

Și clientul s-a schimbat. Așteaptă livrare rapidă, retur simplu, de multe ori gratuit, recenzii reale de la alți cumpărători și un răspuns în câteva minute, nu în câteva zile. Ce era „wow” în 2005 e azi minimul acceptabil.

AI-ul: de la descrieri de produs la agenți care cumpără

Inteligența artificială a intrat deja în magazinele online pe ușa din spate: descrieri de produs generate în câteva secunde, asistenți care răspund la întrebări la orice oră, recomandări personalizate care chiar au sens. Ce visam să facem cu personalizarea acum zece ani se face azi cu un efort mult mai mic.

Următorul pas e mai interesant: agenți AI care cumpără în numele clientului. Omul spune „găsește-mi niște adidași de alergare buni, sub un anumit buget, care să ajungă până vineri”, iar agentul compară, alege și plătește. Dacă asta devine obișnuit, magazinul nu mai vinde doar unui om, ci și unui algoritm care citește specificații, prețuri, stocuri și politici de retur. Datele de produs curate și corecte vor conta mai mult decât fotografiile frumoase. E una dintre predicțiile mele pentru 2026.

Ce nu s-a schimbat deloc

Dacă scoți din ecuație tehnologia, ecommerce-ul din 2026 seamănă izbitor cu cel din 2005. Aceleași lucruri omoară sau salvează un magazin:

• Marja. Dacă vinzi fără marjă ca să crești, doar crești pierderea.
• Cash-ul. Stocul, reclamele și termenele de plată te pot îngropa chiar și cu vânzări mari.
• Serviciul pentru clienți. Un om care primește ajutor rapid când ceva merge prost devine client fidel.
• Clienții care revin. Cumpărătorul de a doua oară e cel care face profitul.
• Produsul onest. Poți păcăli un client o dată. Recenziile au grijă de restul.

Ce i-aș spune cuiva care deschide un magazin online în 2026

Am scris mai pe larg despre ce aș face dacă aș porni azi un magazin online de la zero, dar pe scurt: alege o nișă pe care o înțelegi, nu una care pare la modă. Pornește pe o platformă existentă, nu construi tehnologie. Testează un marketplace pentru volum, dar construiește-ți propria listă de clienți din prima zi. Calculează marja după retururi, transport și reclame, nu înainte. Oferă și ramburs. Folosește AI-ul pentru munca repetitivă, nu pentru relația cu clientul. Și nu pune toate ouăle într-un singur canal de trafic.

Ecommerce-ul a devenit mai ușor de început și mai greu de câștigat. În 2005 ne luptam cu frica oamenilor de a cumpăra online. În 2026 ne luptăm pentru atenția lor. Voi ce credeți că se va schimba până în 2030 și ce va rămâne la fel?

The post Ecommerce 2026: ce s-a schimbat de la MarketOnline încoace first appeared on Mugur Frunzetti.

Mai jos sunt zece lucruri la care mă aștept în 2026. Sunt opinii, nu fapte și nici certitudini. Le-am scris pentru antreprenori și, la fiecare, am pus și ce aș face eu concret dacă aș avea o afacere mică sau medie.

1. Agenții AI trec de la demo-uri la sarcini înguste și măsurabile

Am scris acum un an și jumătate despre agenții AI ca pas următor după chatboți. Entuziasmul a fost mare, rezultatele reale mai modeste. Cred că 2026 e anul în care agenții nu mai „fac totul”, ci fac bine un singur lucru: triază e-mailurile de suport, reconciliază facturi, pregătesc oferte standard.

Ce faci: alege un singur proces repetitiv, măsoară cât durează azi și pune un agent doar pe el. Dacă nu poți măsura rezultatul, nu e încă un proiect, e o joacă. Am văzut asta clar în discuțiile de la AI Expo Europe 2025.

2. Bugetele de AI vor fi auditate

După doi-trei ani de abonamente luate „ca să nu rămânem în urmă”, vine momentul în care cineva din firmă întreabă: ce am obținut, de fapt? Mă aștept ca 2026 să fie anul în care AI-ul e tratat ca orice altă investiție, cu randament cerut, nu cu aplauze.

Ce faci: fă o listă cu toate uneltele de AI plătite și, pentru fiecare, scrie într-o frază ce economisește sau ce aduce. Ce nu poți justifica, oprești.

3. Echipele mici cu AI vor concura cu firme mult mai mari

Asta se vede deja în startup-urile pe care le consiliez: trei-patru oameni bine organizați, cu unelte bune, livrează cât livra o echipă întreagă acum câțiva ani. Avantajul de mărime contează mai puțin în marketing, conținut, programare sau analiză.

Ce faci: înainte să angajezi, întreabă-te dacă problema e lipsa de oameni sau lipsa de proces. Uneori răspunsul e un om nou. Alteori e o unealtă și o oră de organizare.

4. Nu mai e suficient să fii găsit, trebuie să fii citat

Tot mai multe căutări se termină cu un răspuns generat de AI, nu cu un clic. Am explicat pe larg cum se schimbă SEO în era răspunsurilor generate de AI, iar părerea mea e că tendința continuă. Brandurile care apar ca sursă în aceste răspunsuri câștigă încredere; celelalte devin invizibile.

Ce faci: scrie conținut clar, cu răspunsuri directe, date verificabile și autor asumat. Fă-ți numele cunoscut în afara propriului site: presă, podcasturi, recenzii.

5. Apar primele cumpărături făcute de asistenți AI în numele oamenilor

Așa-numitul „agentic commerce”, adică un asistent care compară, alege și chiar plătește pentru tine, e încă la început. Nu cred că în 2026 va deveni obișnuință, dar cred că primii pași vor fi vizibili, mai ales la produse simple și repetitive.

Ce faci: dacă vinzi online, curăță-ți datele de produs: denumiri clare, atribute complete, stoc și prețuri corecte, politici de retur ușor de citit. Un agent AI nu se lasă impresionat de poze frumoase, ci de date bune.

6. Încrederea devine parte din produs

Conținutul fals, vocile clonate și fraudele tot mai credibile nu mai sunt o problemă doar a politicii. Am scris despre deepfake-uri și cum ne apărăm în context electoral, dar aceleași tehnici ajung la facturi false, la apeluri „de la director” și la recenzii fabricate.

Ce faci: introdu reguli simple de verificare pentru plăți și schimbări de cont bancar, cu confirmare pe un al doilea canal. Iar față de clienți, arată deschis cine ești, ce verifici și cum îi protejezi.

7. Reglementarea: AI Act merge înainte, dar se discută simplificarea

Obligațiile din AI Act-ul european continuă să intre în vigoare treptat. În același timp, Comisia Europeană a propus în noiembrie 2025 un pachet „digital omnibus”, care urmărește simplificarea unor reguli digitale și ajustarea unor termene din AI Act. Cum va arăta forma finală, nu știu, și nu cred că știe cineva cu certitudine acum.

Ce faci: nu aștepta claritate totală ca să te organizezi. Fă un inventar al locurilor în care folosești AI în firmă, mai ales acolo unde ia decizii despre oameni, și urmărește ce se decide la Bruxelles.

8. În România, un an mai strâns din punct de vedere fiscal

După măsurile de consolidare bugetară din 2025, mediul fiscal din România e mai apăsat pentru multe firme. Nu intru în procente și detalii, se schimbă prea des ca să fie utile într-un articol. Ce cred e simplu: marjele vor fi mai mici, iar risipa se va vedea mai repede.

Ce faci: refă-ți bugetul pe scenariul prudent, discută din timp cu contabilul și uită-te la fiecare cost recurent ca și cum l-ai aproba azi pentru prima dată.

9. Talentul: drumul juniorilor se schimbă

Multe din sarcinile pe care le primea un începător, cercetare, primele variante, rapoarte simple, le face acum AI-ul. În articolul despre AI și locurile de muncă spuneam că nu dispar oamenii, ci se schimbă felul în care învață meseria. Cred că în 2026 asta devine o problemă reală: de unde vin seniorii de peste cinci ani, dacă nimeni nu mai formează juniori?

Ce faci: angajează și oameni la început de drum și învață-i să lucreze cu AI, nu în locul AI-ului. Firmele care formează oameni vor avea un avantaj pe care banii nu-l cumpără ușor.

10. Înapoi la fundamente

Ultima predicție e și cea mai puțin spectaculoasă. Cred că 2026 răsplătește firmele care au cash, clienți care revin și profit, nu doar creștere cu orice preț. Am învățat asta pe propria piele în 2009 și am scris despre asta în lecțiile din 20 de ani de antreprenoriat. Tehnologia se schimbă, regulile banilor nu prea.

Ce faci: urmărește săptămânal fluxul de numerar, află de ce revin clienții tăi buni și construiește pe asta înainte să cumperi creștere cu reclame scumpe.

Cum le voi verifica

Le păstrez așa cum sunt, fără retușuri. În decembrie mă întorc la ele și le notez simplu: s-a întâmplat, parțial, deloc. Și voi scrie deschis unde am greșit, pentru că dintr-o predicție greșită înveți mai mult decât dintr-una nimerită din noroc.

Până atunci, sunt curios de părerea voastră: care dintre cele zece vi se pare cea mai probabilă și pe care o considerați complet greșită?

The post 10 predicții pentru afacerile din 2026 first appeared on Mugur Frunzetti.

Anul trecut, în decembrie, am scris bilanțul primului an de AI Expo Europe. Atunci era despre cum construiești ceva de la zero. Anul acesta e altceva: despre ce se schimbă când ai ajuns la a doua ediție și despre cum s-a schimbat, între timp, conversația despre AI. Pentru că s-a schimbat mult. Am avut din nou zeci de speakeri și expozanți din România și din afară, iar ce am auzit pe scenă și pe holuri mi-a confirmat câteva lucruri și m-a surprins cu altele.

De la „ce e AI-ul” la „cum îl punem în producție”

Prima diferență se vedea din primele ore. În 2024, multe discuții începeau cu întrebări de bază: ce poate face, ce nu poate face, dacă e un val trecător. Erau întrebări legitime, iar o parte din rolul nostru era să le răspundem.

În 2025, aproape nimeni nu mai întreba „ce e”. Întrebările erau „cum îl implementăm”, „cum măsurăm dacă merge” și „cine răspunde când greșește”. Adică implementare, măsurare și guvernanță. Pentru mine, ăsta e cel mai bun semn că piața s-a maturizat. Când oamenii încep să întrebe de procese și de responsabilități, înseamnă că nu mai vorbesc despre o jucărie, ci despre o unealtă de lucru.

Agenții și automatizarea fluxurilor, tema anului

Dacă ar fi să aleg un singur cuvânt pentru ediția asta, ar fi „agenți”. Nu chatboți care răspund la întrebări, ci sisteme care duc la capăt o sarcină în mai mulți pași: citesc un email, verifică un stoc, pregătesc o ofertă, o trimit spre aprobare. Am scris acum un an și jumătate că agenții AI sunt pasul următor după chatboți, iar anul acesta pasul ăsta a devenit subiectul principal.

Ce mi-a plăcut e că entuziasmul a venit la pachet cu prudență. Am auzit mai des decât mă așteptam aceleași reguli de bun-simț: începi cu sarcini interne, dai permisiuni limitate, ții un om care aprobă acțiunile ireversibile. Exact ce am descris și în studiul de caz despre automatizare cu AI într-o firmă mică. Diferența dintre o demonstrație impresionantă și un sistem care merge luni de zile fără surprize e, de fapt, munca plictisitoare de la mijloc.

Ce întreabă firmele, concret

Am stat mult pe holuri și am ascultat. Întrebările se repetau, aproape în aceeași ordine:

• ROI. „Cât mă costă și când îmi recuperez banii?” E întrebarea corectă, iar cine nu o pune riscă să facă proiecte de imagine.
• Calitatea datelor. Multe firme descoperă că problema nu e modelul, ci datele: împrăștiate în zece fișiere, incomplete, contradictorii. AI-ul pus peste date proaste produce greșeli rapide și convingătoare.
• Securitatea. Ce date pleacă din firmă, unde ajung, cine are acces. O întrebare care anul trecut venea rar și care acum e printre primele.
• AI Act. Din august 2025 se aplică obligațiile pentru modelele AI de uz general, iar asta a făcut ca regulamentul să nu mai pară o temă îndepărtată. Am scris când a fost adoptat ce trebuie să știe o firmă despre AI Act, iar întrebările de acum sunt mult mai practice: „ce trebuie să facem noi, ca firmă care doar folosește aceste unelte?”

Gâtul sticlei: oamenii, nu tehnologia

Dacă ar trebui să numesc un singur blocaj, nu ar fi tehnologia. Uneltele sunt disponibile, multe sunt ieftine, unele sunt chiar gratuite. Blocajul sunt oamenii care știu să le folosească bine: care înțeleg și procesul firmei, și ce poate face un model, și unde trebuie să se oprească.

Am simțit asta în aproape fiecare discuție cu manageri. Nu caută neapărat „un specialist în AI”, caută oameni din echipă care să învețe să lucreze altfel. De aceea cred că trainingul intern, făcut constant și pe exemple din firmă, va conta mai mult decât orice abonament la o unealtă nouă.

Regiunea are cazuri reale de folosire

Un lucru care mă bucură sincer: firmele și startup-urile din România și din regiune nu mai vin doar să asculte. Vin cu proiecte care rulează deja, cu greutăți reale și cu soluții găsite pe bugete mici. Anul trecut îmi doream mai multe studii de caz din regiune. Anul acesta am simțit că ele există, doar trebuie aduse în lumină.

Și rolul sectorului public a fost din nou pe masă. Statul e în același timp cel care face reguli, un client mare și un potențial utilizator de AI în servicii publice. Cred că dialogul direct dintre cei care fac produse și cei care fac reguli e unul dintre cele mai utile lucruri pe care un eveniment ca ăsta le poate oferi.

Ce am învățat eu, ca organizator, în anul doi

A doua ediție te învață lucruri pe care prima nu ți le poate arăta. Le notez pentru mine, dar poate prind bine și altcuiva care construiește o comunitate:

• Consecvența contează mai mult decât mărimea. Prima ediție dovedește că poți. A doua dovedește că nu a fost întâmplare. Pentru speakeri, parteneri și participanți, faptul că revii e un semnal mai puternic decât orice cifră.
• Sesiunile practice au cea mai mare valoare. Oamenii pleacă acasă cu ce au putut aplica, nu cu ce au admirat. Asta rămâne direcția.
• Networkingul nu e pauza dintre sesiuni, e o parte din program. Cele mai bune conversații au loc pe hol, iar un program bun le lasă loc.
• Comunitatea se construiește între ediții. Un eveniment de două zile pe an nu ajunge. Ce faci în restul de 363 de zile decide dacă oamenii se întorc.

Ce urmează

AI Expo Europe continuă și în 2026. Nu dau încă o dată, din același motiv ca anul trecut: prefer să anunț lucruri sigure. Ce știu deja e direcția: mai puțin „ce e posibil” și mai mult „ce funcționează”, cu accent pe implementare, pe oameni și pe regulile cu care trebuie să trăim.

Privind înapoi la ce scriam acum un an, mă bucur că am avut dreptate într-un singur lucru important: oamenii de afaceri vor AI practic, nu filosofie. În 2025 au venit cu întrebări și mai precise. E treaba noastră ca anul viitor să venim cu răspunsuri pe măsură.

Tu ce întrebare despre AI ai vrea să găsești rezolvată la o ediție viitoare: una despre bani, despre date, despre oameni sau despre reguli?

The post Ce am învățat la AI Expo Europe 2025 first appeared on Mugur Frunzetti.