Nu Doar Cuvinte

Despre ce?

noreply@blogger.com (Corina) — Mon, 28 May 2012 21:07:00 +0000

Uneori, habar nu am despre ce ar trebui sa scriu pe blog. Ce ar fi de interes pentru oamenii care intra aici, in fiecare zi, cu o fidelitate pe care nu mi-o explic? Dar pentru cei care ajung in vizita intamplator?

Daca scriu despre depresiile si starile groaznice pe care le am deseori, e rau. Cine naiba vrea sa citeasca ce trist esti tu, ce rau ti-a mers si ce nenorocita ti-e viata? Nu sunt oamenii destul de tristi ei insisi, deja? De ce ar cauta sa-si adanceasca starea si sa-si planga de mila, alaturi de mine, pe-aici? In plus, spre deosebire de primul an de blog, cand eram foarte dezinhibata in privinta asta, a inceput sa mi se para prea intim sa vorbesti despre asemenea lucruri... Am devenit o fricoasa, se pare.

Daca scriu despre micile mele bucurii - ca mi-a iesit un articol bun, ca pisica mea e cea mai tare, ca am primit sau am facut un cadou grozav, ca am baut o cafea delicioasa pe o terasa si m-am simtit minunat, ca mi-am luat vreo toala sau vreo geanta - imi pare, cateodata, o lauda. Citeam, acum cateva luni, un studiu care demonstra ca Facebook provoaca frustrare in randul unor utilizatori, pentru ca, vazand pozele de vacanta si statusurile fericite ale prietenilor lor virtuali, acestia se umplu de nemultumire vizavi de propria lor viata. "Daca n-ar exista fericirea altora, nu ne-am sinchisi de nefericirea noastra", spunea Marin Preda, iar ideea asta cred ca se aplica si in cele mai frivole aspecte in societate. Mi-e teama sa provoc astfel de sentimente cuiva - nu ca ar fi cazul, pentru ca viata mea nu-i nici pe departe vreun vis frumos, asa cum mi-l proiectam eu in minte cand eram pustoaica. Tocmai pentru ca nu e cazul, am grija intotdeauna la genul asta de texte, incerc sa fiu atenta; nu-mi doresc sa vand iluzia ca as fi mai fericita, mai norocoasa, mai realizata in cariera sau mai bogata decat cel care imi citeste confesiunea. Si, chiar si atunci cand sunt, nu-mi place sa vin si sa flutur asta pe sub nasul nimanui.

Daca scriu despre evenimente de interes public, nu sunt cu nimic diferita de ceilalti, care toaca, de-a fir a par, din toate unghiurile, intamplarile zilei. O fac doar atunci cand ma intriga suficient, cand imi vine s-o fac.

Si-atunci, despre ce ar trebui sa fie un blog? Un blog din asta, ca al meu, care are, categoric, o tusa personala. Cred ca singurul lucru la care ma pot gandi este ca nu ar trebui sa fie despre ceva. Macar aici sa nu ma haituiasca Dl. Trebuie, nu? Asa incat, va place sa nu, banuiesc ca e despre ce-mi trece prin minte, deci si despre toate cele de mai sus, intr-o masura sau alta.

P.S. Pisica mea e cea mai tare.

Pentru prima data

noreply@blogger.com (Corina) — Sun, 27 May 2012 17:22:00 +0000

... a castigat la Eurovision cine voiam eu! Si alte cateva milioane de oameni, sigur, dar ideea este ca niciodata nu ocupau primul loc artistul sau trupa care-mi placeau mie cel mai mult. Nici la Selectia Nationala, nici in finala mare.

De exemplu, in 2008, au concurat sa reprezinte Romania trei tenori suedezi pe care i-am adorat. Formatia Biondo, daca va mai amintiti. Am facut atunci o noapte alba in TVR, cu fosta mea colega, Gabriela Dumba, si-am stat cu emotii sa vedem cine castiga. Ei bine, Biondo au plecat acasa, erau prea buni pentru Televiziunea Publica, hotarata sa trimita in concurs niste romani, domnule, ca doar romani suntem si noi, nu suedezi! Cu toate astea, publicul i-a iubit in continuare, au fost ascultati, aplaudati, s-au bucurat de succes, mai ales dupa esecul nostru din acel an, la Eurovision.

Apoi, intr-un alt an, mi-a placut la nebunie, in faza finala a competitiei, cantareata care reprezenta Moldova, Nelly Ciobanu, cu melodia ei "Hora din Moldova". Era senzationala! Dar nu a primit coronita, ci s-a clasat cateva locuri mai jos...

Intr-o alta finala, din 2009, Chiara din Malta a fost cea pe care am preferat-o, dar nici ea nu a urcat pe prima pozitie.

Asa ca nici anul asta nu ma mai asteptam sa castige artista care mi-a placut cel mai si cel mai mult. Dar a castigat! Loreen, suedeza desculta din Maroc, cu vocea ei fantastica si melodia care a starnit Euphoria tuturor, a castigat Eurovision 2012, la Baku.

Iar Serbia, al carei artist mi-a placut la nebunie, cu piesa cu tot, a ocupat locul 3!
Cat despre Mandinga, nu pot sa spun nici ca i-am detestat, dar nici ca am fost foarte incantata de ce au facut in finala. Slava Domnului, macar Elena a reusit sa-si aminteasca versurile! Per total, asa cum au declarat si ei, nu au facut "o treaba chiar asa de rea", daca ne gandim ca legendarul Engelbert Humperdinck s-a clasat pe locul penultim. Si-apoi, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere...

Marquez. Preferata mea

noreply@blogger.com (Corina) — Fri, 25 May 2012 23:22:00 +0000

Le-as dovedi oamenilor cat gresesc gandind ca inceteaza sa iubeasca atunci cand imbatranesc, fara sa stie ca imbatranesc numai cand inceteaza sa iubeasca.

Gabriel Garcia Marquez

Care este cartea voastra preferata dintre cele scrise de Marquez? A mea este Dragostea in vremea holerei. Dar, uneori, mai mult decat asta, iubesc o povestire scrisa de autorul columbian, care se cheama "Urma sangelui tau pe zapada". Iti taie rasuflarea! Am citit-o prima data acum vreo sase-sapte ani, si de-atunci m-am mai intalnit cu ea de nenumarate ori, cautand-o in biblioteca mea ambulanta de fiecare data cand mi se facea dor de ea. E o poveste care-ti ramane in minte, ca o parere, fara sa mai poti vreodata s-o uiti.

Face parte din volumul "Douasprezece povestiri calatoare", pe care vi-l recomand din inima.

Romania la Eurovision

noreply@blogger.com (Corina) — Wed, 23 May 2012 22:46:00 +0000

Pentru prima data in ultimii sase sau chiar sapte ani, cel putin de cand lucrez in presa, nu m-am uitat la Eurovision. Pentru ca n-am avut timp, pur si simplu, si mi-a parut foarte rau. Oricat de chicios, de enervant sau de neimportant ar fi acest concurs pentru unii, mie mi-a intrat in sange interesul pentru el si nu-mi vine nici acum sa cred ca am putut sa pierd prima semifinala! Dar am urmarit, putin mai devreme, cateva dintre aparitiile concurentilor pe scena din Baku. In afara de blondina aceea draguta din Danemarca - o fata care, din pacate, e doar o blondina draguta, cu o voce buna, ca atatea altele - , nu pot sa spun ca am remarcat pe cineva.

Cat despre reprezentantii Romaniei, sincer, nu cred ca ne-am facut de rusine deloc. Stiu ca multi au contestat piesa - ca "suna a manea" si ca e compusa de Costi Ionita, au criticat solista - ca "e prea dezbracata si n-are voce"; eu insami m-am suparat ca Mandinga a castigat Selectia Nationala, pentru ca tineam cu Electric Fence si melodia lor, "Shunta". Dar inregistrarea de mai jos, cu Mandinga, live, pe marea scena Eurovision 2012, nu m-a stanjenit cu nimic. Chiar si asa, cu Elena cantand putin decalat, pentru ca nu i-a mai functionat casca, mi-a placut, au fost buni. Ca sa nu mai spun ca m-a uluit prezenta ei de spirit, felul in care s-a comportat intr-o situatie in care un cantaret de nivelul asta poate ar fi clacat. Singura scapare, umana pana la urma, a fost aceea ca a facut un semn care sa atraga atentia ca nu mai auzea nimic in casca. Si abia la final, cand a iesit de pe scena, a izbucnit in plans...

Daca ma intrebati despre piesa atat de controversata, zic are acel "ceva", acea scanteie pe care trebuie sa o aiba o melodie "de Eurovision". Sunt curioasa pe ce loc ne vom clasa. In seara asta, de la 22.00, nu voi lipsi din fata televizorului! Iar sambata e finala mare!

Voua v-a placut Mandinga? Sau v-au placut mai mult alti concurenti?

Cu ce m-am mai ocupat, zilele astea. Pagina Intai

noreply@blogger.com (Corina) — Sun, 20 May 2012 19:47:00 +0000

Incepe asa... In poza nu se vad nervii, disperarea, stresul, epuizarea.

Am scris, am paginat, e gata. Sunt doar printurile insirate pe pervazul ferestrei din redactie.

Ati fost vreodata intr-o tipografie? E fascinant. Si cand tii in mana ziarul cald, la care ai muncit si tu, cu manutele-astea doua... :)

Si... iata!

Cand ma mai prinde 3 dimineata scriind, stiu pe cine ma pot baza... Primul si cel mai de pret sustinator al meu.

Din motive pe care mi-e prea greu sa vi le explic aici, ziarul nu ajunge, deocamdata, decat la cei care au abonament. Insa, daca v-am facut curiosi, ne puteti citi online, pe Pagina noastra Intai, in frunte cu Alecu Racoviceanu si Ion Alexandru, cei care au creat-o. Iar daca tineti neaparat sa ma gasiti pe mine, sunt la sectiunea Cultura-Life. In primul numar, am un interviu cu actorul Cristian Sofron, un material exclusiv cu Daciana Sarbu si inca unul, despre noul ministru al Culturii, Mircea Diaconu.

Like A Bird On A Wire

noreply@blogger.com (Corina) — Wed, 16 May 2012 16:55:00 +0000

Motto

Like a bird on the wire, like a drunk in a midnight choir
I have tried in my way to be free.
Like a fish on a hook, like a knight from some old fashioned book
I have saved all my ribbons for thee.

Leonard Cohen, "Bird On A Wire"

Am o mare pasiune pentru muzica de film, de multi ani, de cand eram pustoaica. Imi aduc aminte cat de bucuroasa am iesit, prin anii '90, dintr-un magazin din Brasov, dupa ce mama mi-a cumparat o caseta cu melodiile din "Dirty Dancing"! Putin mai tarziu, au inceput sa ma intereseze si alte muzici din filme, nu doar cele celebre, cum erau "Dirty Dancing" sau "The Bodyguard", pe care sigur ca le cunoaste toate lumea. Pe atunci n-aveam la indemana mijloacele de azi, ca sa aflu cine a compus sau a cantat muzica dintr-un film, dar apoi, cand am invatat sa folosesc Internetul si am vazut ca pot afla aproape tot din lumea asta virtuala, am fost foarte entuziasmata. De atunci, de fiecare data cand aud o muzica buna intr-un film, intru imediat pe net sa aflu cine a scris-o si cine o canta.

Mi se pare nedrept ca, in cele multe cazuri, muzica de film nu se bucura de notorietatea pe care o merita. De exemplu, cati oameni au auzit de Hans Zimmer? Eu insami n-am stiut multa vreme de existenta acestui compozitor uimitor, desi este unul dintre cel mai prolifici si talentati pe care i-a avut vreodata planeta asta. Am aflat despre el acum cativa ani, cand am vazut Rainman si mi-a atras atentia coloana sonora. Aveam sa aflu, cu ocazia asta, ca Hans Zimmer a semnat muzica unor filme cum ar fi The Lion King, The Gladiator, Thelma and Louise sau The Last Samurai.

Si "Pasarea pe sarma", filmul cu Goldie Hawn si Mel Gibson pe care l-am revazut aseara, dupa multi ani, are pe coloana sonora cateva compozitii ale lui Hans Zimmer. Nu stiam asta, am aflat abia dupa ce am scotocit repede pe IMDB, si-am inteles imediat de ce mi-a atras atentia muzica filmului.

O puteti gasi pe YouTube, dar intr-o serie de inregistrari mai de slaba calitate, e muzica rara... In schimb, va invit sa ascultati tot o melodie din "Pasarea pe sarma", scrisa in 1968, in Nashville, de Leonard Cohen si interpretata aici de The Neville Brothers. O minune de cantec - iti face viata mai frumoasa.

Iar compozitia mea preferata din cele semnate de Hans Zimmer ramane cea din Rainman.

What's my name? Dunkaccino!

noreply@blogger.com (Corina) — Tue, 15 May 2012 20:02:00 +0000

Mi-am dorit, aseara, sa vad un film usor de digerat, genul de film pe care il folosesti pe post de detergent, ca sa-ti speli creierul cand e prea murdar. Am gasit la nimereala pe Internet o comedie intitulata "Jack and Jill", despre care nu stiam nimic, decat ca e cu Adam Sandler si Al Pacino. N-am ras chiar asa, cu pofta, pe tot parcursul filmului si chiar am regretat, la un moment dat, ca n-am ales altceva. Dar la sfarsit, am ras cu tot sufletul si am revazut de mai multe ori secventa de mai jos, de care nu ma puteam satura!

Al Pacino - care in comedia aceasta isi joaca propriul rol - accepta sa apara intr-o reclama la Dunkin' Donuts, unde trebuia sa promoveze o noua bautura - Dunkaccino. Insa, inainte sa spuna "da", agentia de publicitate care concepea reclama n-ar fi crezut ca marele Al "The Godfather" Pacino va fi de acord, vreodata, sa se asocieze cu un asemenea context. Ei bine, starul o face - gratie unor circumstante speciale, e drept -, chiar daca la final ii spune producatorului sa arda materialul filmat: "Burn this! This must never be seen!". :)
Secventa, care mie mi se pare ca face tot filmul, m-a facut sa ma gandesc inca o data la ce inseamna, cu adevarat, un star. Un artist de mare, imensa notorietate, care a facut istorie in cinematografia lumii, care a intruchipat personaje devenite legende ale marilor ecrane. Care e trasatura de caracter care ma face sa-i admir atat pe oamenii acestia remarcabili? Faptul ca nu se iau niciodata prea in serios. Faptul ca pot fi autoironici, ca se pot lua peste picior in cel mai reusit mod cu putinta. Si, poate ca uneori, de asta o si fac, pentru ca sunt satui sa fie luati in serios 24 si 24, o viata-ntreaga.
I-am auzit pe multi ponegrindu-l pe Robert de Niro ca s-a "prostit la batranete" jucand in "Analyze This" si "Analyze That" si in seria "Fockers". Ca si cum De Niro, pentru ca joaca intr-o comedie si nu mai e mafiot sau spargator de banci, gata, e de aruncat la gunoi. Nu, eu niciodata n-as putea sa spun asta despre un actor atat de grozav. Asa cum nu pot decat sa admir cu profunzime faptul ca un artist precum Al Pacino isi face meseria cu aceeasi onestitate si implicare, indiferent ca il joaca pe Michael Corleone, pe Tony Montana, pe Regele Lear - pe o scena de pe Broadway sau pe el insusi - mascota pentru Dunkaccino.
Urmariti secventa, sper sa va inveseleasca si pe voi!

Vindecarea

noreply@blogger.com (Corina) — Sun, 13 May 2012 13:32:00 +0000

"The cure for anything is salt water: sweat, tears or the sea."

KAREN BLIXEN, The Deluge at Norderney, Seven Gothic Tales, 1934

Breakfast at Tiffany's

noreply@blogger.com (Corina) — Fri, 11 May 2012 15:20:00 +0000

I don't want to own anything until I know I've found the place where me and things belong together. I'm not quite sure where that is just yet. But I know what it's like.... It's like Tiffany's.... Not that I give a hoot about jewelry. Diamonds, yes. But it's tacky to wear diamonds before you're forty...

Truman Capote, Mic dejun la Tiffany

Multa vreme "Breakfast at Tiffany's" a fost filmul meu preferat. Asta pana ce am vazut "Walk The Line", pe care nu stiu ce l-ar mai putea detrona din lista creatiilor de cinema care mi s-au intiparit in viata.

Imaginea lui Audrey Hepburn, mancand un croissant in fata la Tiffany's, imbracata in rochia ei neagra, cu ochelarii imensi si cu perlele insirate in jurul gatului... E cineva care n-o gaseste incredibil de romantica? Sau secventa in care ea sta asezata pe pervazul ferestrei si canta "Moon River"? O, Doamne...cata frumusete e pe lumea asta!

Cu toate astea, recunosc cam stanjenita ca nu citisem, in toti anii acestia, cartea lui Truman Capote. Ma intalnisem cu povestea spusa de el in "Alte glasuri, alte incaperi" in timpul liceului, dar "Mic dejun la Tiffany" - cartea care l-a consacrat in universul marilor scriitori ai lumii - s-a tot tinut departe de mine, pana zilele trecute. Ma bucura fiecare pachet cu carti pe care il primesc de la Libris, dar pe acesta l-am deschis cu zambetul pana la urechi. Si n-am gresit entuziasmandu-ma astfel.

Holly Golightly, personaj - reper al culturii pop, ramane si unul dintre personajele pe care nu pot altfel decat sa le iubesc, chiar si atunci cand cusururile lor sunt evidente. E induiosatoare nu doar povestea ei de viata, ci insusi felul ei de a fi - de o sensibilitate si o tristete incredibile, mascate de aparenta superficialitatii si a unei cochetarii care parca numai ei i s-ar potrivi, nu credeti?

Daca filmul l-as recomanda pentru o duminica linistita, in care ne dorim sa ne intoarcem in timp, spre nostalgii si aduceri aminte, cartea cred ca e binevenita oricand in viata noastra de zi cu zi, ca sa ne faca sa rupem putin ritmul si sa respiram mai profund, mai frumos...

Multumesc librariei online Libris pentru acest cadou perfect.

In fiecare zi

noreply@blogger.com (Corina) — Wed, 09 May 2012 22:28:00 +0000

Luni

Marti

Miercuri

Joi

Vineri

Sambata

Duminica

Stiu ca nu te sunam niciodata, nu vorbeam aproape niciodata, deci n-ai sa ma crezi... Dar, "pe cuvantu' meu de-onoare", in fiecare zi mi se face dor de tine.

Alice Nastase Buciuta si Simona Catrina, in direct pe Nasul TV

noreply@blogger.com (Corina) — Tue, 08 May 2012 14:06:00 +0000

Cred ca multi dintre voi stiti deja despre emisiunea "Damen Tango", pe care Alice Nastase Buciuta si Simona Catrina o realizeaza pe Nasul TV. De cand s-a lansat pe post, e cel mai placut ritual al meu de dupa-amiaza. N-am ratat decat vreo doua editii, si-atunci pentru ca eram plecata prin oras, cu treaba. E o emisiune pe care v-o recomand cu drag. Azi, maine si in fiecare zi cand se difuzeaza - de luni pana joi, de la ora 17.00. Le puteti urmari pe Alice si Simona si vinerea, de la aceeasi ora, insa atunci "Damen Tango" consta intr-un colaj al celor patru editii ale saptamanii.

Fetele tocmai au intrat in direct! Le puteti vedea live AICI.

De pranz

noreply@blogger.com (Corina) — Sun, 06 May 2012 12:23:00 +0000

Stiu foarte bine cat e de recomandat sa mananci micul-dejun, dar eu, oricat m-as chinui (recunosc ca nu ma chinui prea tare!), nu reusesc sa inghit nimic in prima ora dupa ce ma trezesc. Abia dupa ce beau o cafea si o cana mare de ceai, mi se face putin foame. Iar prima masa, mai ales vara, contine obligatoriu legume - avocado, ardei gras si rosii in mod special - si branza. Cred ca as putea manca toata viata numai rosii cu branza.

Astazi, la "brunch" - ca sa intru si eu in tonul snobilor - am mancat rosii, ridichi, branza si cateva felii de Finn Crisp - delicioasa paine uscata cu care inlocuiesc deseori painea neagra clasica. Merge si simpla, cand ai chef de o mica gustare, merge bine cu avocado si lamaie, cu ceai - pe post de biscuiti, cu de toate :-)

La o jumatate de ora distanta - eu nu pot sa beau lichide imediat dupa masa - o limonada mare cu gheata si 30 de minute de miscare (15 ' cardio, 15' Pilates). Recomand!

Spalator de vase profesionist

noreply@blogger.com (Corina) — Sun, 06 May 2012 10:22:00 +0000

Vreau sa vad Luna Noua

noreply@blogger.com (Corina) — Sat, 05 May 2012 10:59:00 +0000

Maine dimineata, la ora 6.31. Sper sa ma pot trezi, sa o vad si eu.

Puya si lectia

noreply@blogger.com (Corina) — Thu, 03 May 2012 23:46:00 +0000

Va spuneam, cu mandrie nedisimulata, despre interviul cu Robert Turcescu pe care l-am facut recent, ca a iesit extraordinar. Totul - de la prima intrebare si pana la ultimul raspuns, si pana la succesul de care inca se bucura pe revistatango.ro - m-a uns pe inima, mi-a oferit o satisfactie imensa.

Ei, chiar a doua zi dupa reusita aceasta am avut programat un interviu pe care-mi doream de multa vreme sa-l fac. Asa cum planuiesc sa... de fapt, mai bine nu scriu pe cine am in plan sa intervievez, cine stie cui dau idei. Dar imi doresc de mult sa ma intalnesc cu anumiti oameni, iar Puya era unul dintre ei. Ne-am vazut, deci, saptamana trecuta, intr-o dupa-amiaza, la unul din studiourile unde inregistreaza.

Va spun sincer, n-am facut un interviu mai greu ca acesta, niciodata. Recunosc ca am fost complet nepregatita. Nu ma refer la documentare, la capitolul asta ma straduiesc sa nu am minusuri, pe cat posibil, pentru ca de ea depinde, in cea mai mare parte, calitatea unui interviu. Ma refer la planul meu "de atac", desi am pornit la drum cu cele mai pasnice ganduri. Dar nu stiu ce-a fost in mintea mea. M-am dus asa, flower-power, imaginandu-mi ca, din moment ce a acceptat sa-mi acorde un interviu, partenerul meu de discutii va trata demersul cu toata deschiderea din lume. Ha, ha, ha!!! Nici pe departe...

Sa va dau un exemplu, doua:

Marea Dragoste / Tango: Am citit de curand ca sotia ta este din nou insarcinata.

Puya: Da, este din nou insarcinata, dar nu vreau sa vorbesc despre asta.

Dupa care am reusit, totusi, sa-l determin sa vorbeasca despre copii si schimbarea care vine odata cu aparitia lor. Apoi, i-am dat o pauza, in care am abordat alte subiecte, si am incercat iarasi...

Marea Dragoste / Tango: Pe sotia ta cand si cum ai cunoscut-o?

Puya: Nu vreau sa dau detalii despre cum ne-am cunoscut. Sunt chestii personale, n-am chef sa vorbesc despre cum m-am cunoscut eu cu ea si toate telenovelele astea...

Marea Dragoste / Tango: Ai mai avut, inainte de ea, relatii foarte importante?

Puya: Nu, m-am nascut si m-am casatorit direct! Ce intrebare e asta?!

(...)

Marea Dragoste / Tango: Sotia ta ce-ti reproseaza cel mai des?

Puya: Asta-i buna, vrei sa aduc certurile din casa mea in revista Tango?!

Marea Dragoste / Tango: E o intrebare intr-o nota haioasa, nu-ti cer sa intri in detalii foarte personale...

Puya: Haioasa?! Ce poate fi haios atunci cand femeia iti reproseaza ceva? A, ca e haios pentru ceilalti, da, dar pentru mine nu e un moment haios! Deci nu vreau sa-l comentez (rade).

V-a placut? :-) Nu e singurul capitol unde avem contre de genul asta, si tineti cont ca discutia, evident, a trecut printr-o editare, nu e redata mot-a-mot!

Acum, nu va ganditi ca traiesc pe alta planeta. Sigur ca mi-a trecut prin cap ca va fi greu sa-l conving sa-mi spuna intimitati despre viata lui de familie, cand el NICIODATA nu a vorbit despre asta. Sigur ca stiam ca va fi o incercare dificila si delicata sa-l rog sa-mi spuna cate ceva despre fratele lui, care a murit de curand - mi-a spus, si e mare lucru, mai ales ca a facut-o pentru prima data in presa. Dar n-as fi crezut ca un om poate fi atat de greu de "apucat" si de strunit, atat de defensiv in declaratii, ca si cum fiecare intrebare care nu-i convenea ar fi fost un atac.

M-am perpelit doua zile si doua nopti dupa interviul asta. Am fost frustrata, ofticata, dezamagita! Mi-am analizat toate greselile, m-am certat pentru lipsa mea de tact. Si-apoi, dupa ce i-am dat forma finala si l-am citit in liniste, mi-am zis ca nu e, totusi, o ratare. In momentul in care m-am surprins razand la schimburile de replici precum cele de mai sus, am inteles ca, de fapt, un interviu e un fel de joaca. E drept, o joaca in care tu, ca ziarist, isi doresti sa castigi. Si castigi enorm, intotdeauna, chiar daca nu castigi mereu tot ceea ce vrei. Castigi ce trebuie! A fost o lectie fantastica. Multumesc.

P.S. Interviul a avut loc intr-o zi de inceput de vara, incheiata de o furtuna de praf, care tocmai se starnea, in momentul in care Paul l-a invitat pe "oponent" afara, sa-i mai faca niste poze. De acolo parul meu zburlit. Cand s-a apropiat sa ne fotografiem, n-o sa ghiciti in veci ce mi-a spus Puya, asa ca va zic eu :"Vezi ca am mancat usturoi!". De acolo zambetul meu cam incurcat. "Nu-i nici o problema, n-as fi simtit nimic... daca taceai!". L-am lasat razand in hohote. Ma gandesc ca, pe undeva, i-o fi placut si lui interviul asta?

P.S. 2 Si o reactie care m-a bucurat mult:
Puya - Un om si un muzician de Zece! Daca anul trecut in Vama la Folk you nu ar fi fost atit de multe curve proaste si pe scena, dar mai ales pe linga ea poate ca am fi reusit sa onoram asa cum se cuvenea memoria unui om mare Motu Pittis - nimeni altul decit primul om care a difuzat hip-pop pe radio in Romania...
Aveti rabdare si cititi interviul asta, va asigur ca merita. Corina este unul dintre putinii ziaristi care n-au renuntat la meseria de jurnalist. - FLORIN CHILIAN, pe Facebook.
Multumesc, bebe! Mi-ai facut ziua mai buna!

Fotografii marca PAUL BUCIUTA.

"Tipatul" lui Munch, record la licitatie

noreply@blogger.com (Corina) — Thu, 03 May 2012 10:43:00 +0000

Faimosul "Tipat" al lui Edvard Munch a devenit cel mai scump tablou vandut vreodata la licitatie, dupa ce a fost adjudecat, aseara, la New York, pentru suma de 119, 92 de milioane de dolari.

"Pe strand"

noreply@blogger.com (Corina) — Tue, 01 May 2012 15:52:00 +0000

Nu i-am inteles niciodata pe cei care spun asa, in loc sa spuna ca se duc "LA strand". Eu ziceam "la" inca de cand aveam 10 ani si mergeam la strandul din Vulcan, cu toata gasca, dar poate gresesc? Mersul "pe" strand e ceva ce fac numai oamenii din Bucuresti, banuiesc, ca doar aici am auzit exprimarea asta. Probabil ca ei se simt altfel in locatia amintita, nu ca noi, astialalti, ajung acolo si au senzatia ca sunt asezati undeva deasupra strandului, ca stau PE el.

Voi unde mergeti, PE strand sau LA strand...?

"3S" - carte si DVD, de Carmen Bruma

noreply@blogger.com (Corina) — Mon, 30 Apr 2012 19:48:00 +0000

Ati citit si voi, cred - poate ca si aici - despre proiectul care a preocupat-o pe Carmen Bruma in ultima perioada. Este vorba despre o carte noua, de data asta insotita de un DVD, care promit sa fie o inspiratie pentru femeile care vor sa slabeasca si, mai important, sa se mentina intr-o forma cat mai buna. „Produsul pe care il voi lansa cuprinde solutii concrete, eficiente si ieftine care sa te ajute sa slabesti si sa fii in forma. Pe scurt, cartea contine un program alimentar pentru sase saptamani si reguli care sa te ajute sa il modifici in functie de gusturi, plus cele mai importante sfaturi pe care trebuie sa le stie cineva care vrea sa slabeasca sau sa isi imbunatateasca aspectul fizic. Pe DVD gasiti cinci antrenamente diferite plus un program de incalzire, si altul de streching”, a declarat Carmen Bruma, pentru Marea Dragoste / Tango.

Vestea buna este ca nici un antrenament nu dureaza mai mult de 15 minute, iar programele de miscare sunt concepute in asa fel, incat sa te ajute sa consumi la fel de multe calorii cate ai consuma intr-un antrenament cardio clasic de 40 de minute. Ei, pe mine asta ma intereseaza cel mai mult, pentru ca timpul nostru e tot mai scurt si putini sunt cei care au o ora pe zi pe care sa o dedice sportului. In plus, abia astept sa studiez si capitolele despre nutritie, pentru ca sunt convinsa ca fac greseli majore in privinta alimentatiei. Unele dintre ele - cum ar fi sa mananc o jumatate de cutie de bomboane in 30 de minute - marturisesc ca sunt comise cu buna stiinta si placere :-)

"3S - Sanatoasa, Supla, Satula" se intituleaza cartea si DVD-ul concepute de Carmen, pe care le veti putea gasi in curand pe piata. Eu abia astept lansarea oficiala! Deocamdata, prezentatoarea de la Realitatea TV abia a publicat fotografiile de mai sus pe pagina sa oficiala de Facebook.

In caz ca va intrebati...

noreply@blogger.com (Corina) — Mon, 30 Apr 2012 19:25:00 +0000

...ce mai face domnisoara, aflati ca are un nou loc favorit unde isi face somnul de dupa-amiaza, si anume o cutie de pe balcon. Am aflat azi, dupa ce am cautat-o vreo 10 minute prin casa. Aici am gasit-o, dormind:

Iar somnul de seara si-l face in pat, obligatoriu langa Nina.

"Arta interviului" sau cum sa te descurci cu fitele vedetelor

noreply@blogger.com (Corina) — Mon, 30 Apr 2012 15:44:00 +0000

Intr-un top 10 al oamenilor pe care mi-as dori foarte mult sa-i cunosc, Larry Grobel ar ocupa cu siguranta un loc pe podium. Tocmai am terminat de citit - daca pot spune asa, dar mai degraba am studiat-o - cartea ziaristului american, "The Art of the Interview", primita in dar de la Amalia, din America, pentru ca in Romania nu a fost inca tradusa. Nu doar ca am invatat o multime de lucruri despre subiectul cartii, dar am si aflat o tona de povesti savuroase despre starurile pe care Grobel le-a intervievat de-a lungul celor mai bine de 30 de ani de cariera. De exemplu, ca Jennifer Aniston nu se da in vant sa-si arate dantura pe copertele revistelor si ca detesta sa fie pozata din profil; ca Tom Cruise a refuzat 14 jurnalisti care-si doreau sa faca un interviu cu el, pana sa se hotarasca la al 15-lea; ca Robert de Niro e "un cosmar" in timpul interviurilor sau ca Barbra Streisand, artista minunata pe care o adora o planeta intreaga, nu este tocmai intruchiparea blandetii atunci cand isi negociaza un interviu...

Despre toate astea am scris azi un articol pe care va invit sa-l cititi pe Marea Dragoste / Tango, AICI.

Abia astept sa citesc povestea lui Dewey!

noreply@blogger.com (Corina) — Sat, 28 Apr 2012 12:34:00 +0000

Patruzeci de saptamani in fruntea listei de bestselleruri a ziarului New York Times. Carte tradusa in peste treizeci de limbi si vanduta in peste un milion de exemplare. In curs de ecranizare, cu Meryl Streep in rolul lui Vicki Myron. Editura Humanitas se pregateste pentru lansarea, pe 23 mai, a unui nou titlu, o carte care promite sa cucereasca atat copiii, cat si oamenii mari, prin povestea absolut minunata a personajului principal, un pisoi pe nume Dewey.

Ce impact poate sa aiba un animal asupra unei comunitati? Cate vieti poate el sa influenteze? Cum a fost posibil ca un pisoi abandonat sa transforme o biblioteca in centrul lumii, sa salveze un mic oras ame-rican si sa devina faimos?
Intr-o dimineata friguroasa de ianuarie, Vicki Myron, directoarea Bibliotecii Publice din orasul american Spencer, descopera un pisoi de numai cateva saptamani in cutia de recuperare a cartilor. Supra-vietuind in mod miraculos noptii geroase, motanelul este adoptat de angajatii bibliotecii, spatiul acesteia devenind noua lui casa. Nu dupa multa vreme, se dovedeste ca prezenta lui are un impact covarsitor asupra comunitatii. Dewey Citestemaimulte Carti, cum a fost numit in urma unui concurs, reuseste sa-i incante pe vizitatorii tot mai nu-merosi ai bibliotecii cu atentia, caldura si mai ales cu cel de-al saselea simt prin care stie de fiecare data cine are nevoie cel mai mult de el. Biblioteca si motanul ei devin punctul de convergenta pentru locuitorii orasului, greu incercati de criza economica din anii ’80.
Si faima lui Dewey creste…

"O poveste universala despre dragoste, speranta si prietenie. Cu Dewey, veti rade si veti plange.“

New York Post

„O poveste emotionanta... Nu numai portretul unui motan minunat, ci si o scrisoare de dragoste adresata bibliotecarilor.“

Publishers Weekly

„Seducatoare, plina de viata si duiosie, aceasta poveste despre supravie-tuire, loialitate si iubire este un studiu de neuitat asupra felului admira-bil si misterios in care animalele si bibliotecile imbogatesc umanitatea.“

Booklist

P.S. Pisoiul Dewey nu este un personaj inventat, ci chiar a existat. A murit, in 2006, la varsta de 19 ani.

Cand nu mai vrei sa te intorci

noreply@blogger.com (Corina) — Fri, 27 Apr 2012 21:30:00 +0000

Acum mai bine de un an, cand am inceput sa fac sport consecvent, cele mai utile informatii (si inspiratii) le-am primit, prin fabulosul YouTube, de la doua specialiste in miscare: Mandy Ingber si Tracy Anderson. Prima este o yogina faimoasa, care antreneaza numeroase vedete, cum ar fi Jennifer Aniston. Nici cea de-a doua nu are elevi anonimi la sala ei de sport, printre celebritatile care-i calca pragul numarandu-se Gwyneth Paltrow si Madonna.

Nu, nu mi-am propus niciodata sa arat ca Madonna, dar mi-a trecut prin minte ca ar fi bine sa am un corp atat de frumos definit ca al lui Jennifer Aniston, de exemplu. Sigur ca niciodata nu avem cum sa ajungem sa aratam precum X sau Y! Facand sport si avand putina grija la ce mancam, putem ajunge sa aratam... tot ca noi insine, in varianta noastra ideala. Iar cand atingi acel punct, nu mai vrei sa te intorci inapoi! Eu inca nu l-am atins, sunt abia pe la jumatatea drumului, dar m-am convins ca merita facuta pana la capat aceasta calatorie grozava, chiar daca ea presupune efort infinit si multa disciplina.

De efort e nevoie si pentru exercitiile de mai jos! Desi par banale, poate, sunt unele dintre cele mai eficiente dintre cele recomandate de Tracy Anderson. Rezultatele incep sa se simta chiar si numai dupa doua sedinte complete, spune antrenoarea.
Ce ziceti, ne miscam?

Robert Turcescu. Cel mai bun interviu din 2012

noreply@blogger.com (Corina) — Fri, 27 Apr 2012 12:52:00 +0000

Putine momente sunt mai reusite pentru un ziarist, decat acelea cand iese de la un interviu plutind de incantare, pentru ca stie ca va publica o poveste originala, lucruri grozave, despre care subiectul lui n-a mai vorbit niciodata pana la momentul respectiv. Sigur ca nu intotdeauna este doar meritul ziaristului, ci reusita tine mai degraba de cat de generos este dispus sa fie omul din fata lui. Cu mine, nu ma intrebati de ce, Robert Turcescu a fost foarte darnic, veti vedea in INTERVIUL pe care tocmai l-am publicat pe Marea Dragoste / Tango. Aveti mai jos doar cateva fragmente care sa va starneasca, dar pe site veti afla, de exemplu, si daca Robert se gandeste sa o ceara in casatorie pe iubita lui, Oana Sarbu, sau daca a incercat vreodata un drog ilegal. Raspunsurile, garantez, sunt unice!

Sunt un pescar foarte bun! Pescuiesc de la cinci ani si am avut, de-a lungul anilor, perioade in care am prins foarte mult peste. Plecam si pescuiam peste pe cele doua lacuri de acumulare mari din apropierea Pitestiului, Merisani si Golesti, si veneam cu zeci de kilograme de caras intr-o zi!

Ma refer la fetita mea de 11 ani, Ioana, si ma refer la baietelul nostru, daca vrei, al meu si al Oanei, Alex. In momentul de fata, nu pot sa judec lucrurile splitandu-le: copilul Oanei, copilul meu. Alexandru este un copil educat si crescut in cea mai mare masura de Oana. Pentru ca ea petrece foarte mult timp cu el, eu sunt un tata de week-end, in contextul asta.

Eu nu mi-am ascuns niciodata simpatiile pentru ceea ce inseamna dreapta romaneasca. Nu sunt un social-democrat, sunt un om de dreapta.

In incercarea de a ma injura cat mai tare, am vazut pe forumuri insi care spun ca sunt tigan.Era bizar cand auzeam: Cine? A, tiganul ala de Turcescu! Trebuia sa mi se gaseasca ceva... Pentru unii sunt “tigan”, pentru altii sunt “sluga lui Basescu” sau “mercenarul din presa romana”.

Noi nu traim, deci, ca un cuplu casatorit. Un cuplu casatorit poate ca traieste mai putin intens relatia decat noi. Sigur ca, uneori, si Oana si-ar dori sa stau mai mult cu ea, sa stam mai mult impreuna, pentru ca noi ne cam impartim, asa, cand eu la ea, cand ea la mine...

Stau si ma gandesc ca, poate la 70 de ani, daca prind varsta asta, ce-o sa-mi ramana in comun cu Oana vor fi amintirile pe care le-am adunat impreuna, o sa radem impreuna citind inclusiv interviul asta pe care ti-l dau acum...

Foto: PAUL BUCIUTA

Unica

noreply@blogger.com (Corina) — Thu, 26 Apr 2012 22:04:00 +0000

100.000 de titluri in engleza la libraria Libris!

noreply@blogger.com (Corina) — Thu, 26 Apr 2012 21:13:00 +0000

Am mai spus-o, mie mi se pare o fericire totala sa intri intr-o librarie si sa petreci timp in preajma cartilor. Chiar daca nu cumperi nimic, ci doar te uiti in jurul tau si rasfoiesti cateva volume, si-ti ingadui cateva momente de inimitate, intotdeauna pleci de acolo mai senin. Cred ca v-am mai spus si asta, dar visul meu de multi ani, dintotdeauna, este sa am un anticariat unde sa vand carti, bijuterii, haine speciale si lucruri vechi. Vorba vine "sa vand", caci fiind o afacere atat de riscanta, n-as deschide acest anticariat decat daca as avea suficiente mijloace de trai si mai mult de atat, incat sa-mi pot permite extravaganta de a pierde aceasta investitie. Asa ca nu m-as gandi, probabil, prea mult la vanzari, ci mai mult ma ademeneste frumusetea unei asemenea preocupari... Sa stau cat e ziua de lunga intre carti si lucruri frumoase si sa le arat oamenilor ca, uneori, faptul ca dezvelesti o poveste de coperta si te lasi furat de universul ei iti poate salva viata, cu adevarat.

Tocmai de asta, am un respect nemasurat si o profunda admiratie pentru oamenii care si-au facut o menire din a ne aduce cartile in case. O casa in care exista carti e casa unei familii bogate, in timp ce putine lucruri mi se par mai saracacioase decat o vila luxoasa, in care nu exista nici macar un raft pentru bijuterii literare.
Ma bucur de fiecare data cand aflu vesti precum cea din titlu, care arata ca oferta pietei de carte este din ce in ce mai generoasa si mai tentanta, numai cerere sa fie! Libris a adunat deja 100.000 de titluri in engleza,
pentru cititorii care vor sa savureze un volum in original sau care au dificultati - cum am eu, deseori - in a gasi o anumita carte in strainatate, pentru ca nu a fost inca tradusa in romana. Sunt romane celebre, sunt carti de self-help, pentru copii sau documentare, sunt carti care sunt convinsa ca vor reusi sa satisfaca si cele mai indraznete pretentii. Sunt absolut splendide cartile, toate cartile, toate... Intrati sa vedeti, AICI!