"Nu voi fi o femeie obişnuita, pentru că am dreptul să fiu extraordinara !"

La-nceputul serilor

noreply@blogger.com (Melody) — Thu, 16 Jun 2011 09:25:35 PDT

// Liniştea te-nsoţea pretutindeni, ca o suită. Dacă ridicai o mână, se făcea în arbori tăcere. Când mă priveai în ochi, împietrea o clipită din a timpului curgătoare putere. Simţeam că pot adormi, visând stele locuite. Şi, numai dacă m-ar fi atins umbra ta foşnitoare, aş fi putut împinge nopţile-ncremenite ca pe-o elice-naintând, spre soare. Şi numai sentimentul acesta îmi da fericire, numai gândul ca sunt şi că eşti. Sprijineam pe ţârâitul greerilor coviltire, sub care beam azurul decantat în ceşti. Şi când sfârşeam cuvintele, inventam altele. Şi când se-nsera cerul, inventam ceruri albastre, şi când orele se-verzeau ca smaraldele, ne bronzam la lumina dragostei noastre. ...Dar tot timpul suna ceva...ceva răsuna, un cântec de iarba cosită, de taciturne mări, în care inima de-atunci îşi revărsa meandrele pierdutelor candori. // ( Nichita Stanescu)

Sunt linistita in sfarsit !!! :)

Ma iubesti ?!

noreply@blogger.com (Melody) — Fri, 29 Apr 2011 14:43:58 PDT

In seara asta sunt din nou aici ...singura , eu cu mine ...de ce acest titlu? e simplu ,pentru ca stiu deja raspunsul ...Daca ar fi sa vorbesc despre mine as zice ca iubesc multe lucruri pe lumea asta ...iubesc muzica,iubesc zambetele oamenilor,iubesc ochii fericiti care stralucesc , iubesc linistea si primavara ...iubesc sa stiu ca sunt in siguranta , iar atunci cand nu mai sunt sigura de nimic ma pierd ...
Stiu ca sunt cativa oameni care ma iubesc , insa nu in felul in care eu as dori ...si mai sunt si altii , cei mai importanti pentru mine care nu dau doi bani pe mine , pe ceea ce simt eu ...Stiu , nu ar trebui sa conteze daca ei nu stiu sa aprecieze ...sunt singurii care pierd ...Insa , si aici cred ca eu am o problema , ma doare nepasarea lor...ma doare atat de mult si atat de rau !!! Am o mare putere de sacrificiu si as face orice pentru a-mi arata loialitatea pentru cei despre care vorbesc ...insa , ma lovesc doar de tacere , indiferenta ...de un zid rece si mult prea inalt pentru al putea depasi ...

Cred ca am devenit depresa ,dar ...sper sa imi revin ! Dar cu inima ...nu stiu ...chiar nu stiu ce va fi....

Unde esti ,DOAMNE ?!

noreply@blogger.com (Melody) — Fri, 29 Apr 2011 01:21:20 PDT

Nu m-am tinut de promisiune si mi-s ochii grei acum ...dar asta nu are nici o importanta acum , parca nimic nu mai conteaza azi... Azi ma simt atat de trista , azi ma simt ca si cum am mai murit putin ...Si , totusi ...simt in mine asa un dor , un dor nebun , simt in mine atata iubire ...atata iubire , dar ceva nu mai merge cum trebuie , ceva parca s-a oprit ...
Probabil ca sunt deja incoerenta .....of , scuzati-ma , va rog ....sunt doar o femeie indragostita , dar ...congelata de atatea lacrimi.....uite , se poate sa si glumesc ....inseamna ca pot spune ca sunt bine , " sunt ok , sunt bine " ...vechiul stereotip .....ca sa salvez aparentele ....

Doamne , dar eu ce o sa fac ? Unde o sa fiu de-acum ????? Doamneeeeeeeeeeeeeeeeeee unde esti ?

sunt obosita...

noreply@blogger.com (Melody) — Thu, 28 Apr 2011 13:42:58 PDT

Mi-e greu sa inteleg de ce oamenii se schimba , de ce oamenii devin de cele mai multe ori de nerecunoscut , de ce asa zisa evolutie este de fapt involutie ...
mi-e greu sa inteleg de ce atunci cand se intampla lucruri ...nu mai poti, parca ,sa ai control asupra lor ...nu le mai poti opri... mi-e greu ...sa inteleg oamenii .Ma simt de parca nu as fi dormit de o saptamana si sufletul meu e apasat ...as vrea sa am o clipa e liniste in care sa pot sa imi trag rasuflarea , dar parca nu am acest drept ...de ce ?! cred ca am gresit undeva ....undeva ....dar unde ?!
Toata viata mea s-a desfasurat tare aiurea ...ca un mic haos in care , cred , eu am fost pionul principal ...acum ,parca as fi in viata altcuiva ...Nu ma simt bine ...Deja mi-am promis de ceva timp ca nu voi mai plange ...nu voi mai plange , deci sper sa ma tin de cuvant ...

Sunt obosita si nu inteleg mai nimic din ceea ce mi se intimpla ...

Sufletul meu este dat...

noreply@blogger.com (Melody) — Mon, 13 Dec 2010 00:15:39 PST

Sufletul meu este dat lui Dumnezeu !!!

A murit ADRIAN PĂUNESCU

noreply@blogger.com (Melody) — Fri, 05 Nov 2010 00:59:26 PDT

Rugă pentru părinti

noreply@blogger.com (Melody) — Fri, 05 Nov 2010 00:36:22 PDT

Rugă pentru părinti

Păunescu

Enigmatici si cuminti,
Terminându-si rostul lor,
Lângă noi se sting si mor,
Dragii nostri, dragi părinti.

Cheamă-i Doamne înapoi
Că si-asa au dus-o prost,
Si fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.

Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poti întârzia
Să o ia de la început.

Au plătit cu viata lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părintii care mor.

Ia priviti-i cum se duc,
Ia priviti-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, si parcă ning.

Plini de boli si suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiati-i pe părinti.

E pământul tot mai greu,
Despărtirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.

Dar de ce priviti asa,
Fata mea si fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei, mă duc si eu.

Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Rămas bun, băiatul meu,
Rămas bun, fetita mea,

Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetita mea.

ADRIAN PAUNESCU !!!

DRUM BUN,ADRIAN PAUNESCU !

Roaga-te pana ceva se intampla !

noreply@blogger.com (Melody) — Tue, 05 Oct 2010 06:30:51 PDT

Roaga-te pana ceva se intampla !

Un om dormea in coliba lui, cand dintr-odata, intr-o noapte, camera s-a umplut de lumina si i-a aparut Dumnezeu.
Domnul i-a cerut sa faca o munca pentru El si i-a aratat o stanca mare din fata colibei. I-a explicat ca va trebui sa impinga piatra zilnic, cu toate puterile sale, ceea ce omul a si facut zi dupa zi.

Multi ani a muncit din greu, de la rasaritul la apusul soarelui, impingea din toate puterile, cu umerii proptiti pe suprafata masiva si rece a stancii de neclinitit. In fiecare noapte barbatul se intorcea trist si istovit in coliba lui, simtind ca intreaga zi a irosit-o degeaba.

Tocmai cand barbatul era mai descurajat, Adversarul (Satana) a decis sa-si faca aparitia in gandurile plictisite ale acestuia :"De atata timp impingi piatra si ea nici nici nu s-a clintit".

Asa omul a ramas cu impresia ca sarcina lui este imposibil de realizat si ca toata munca lui va fi un esec. Aceste idei l-au deprimat si decurajat pe barbat. Satan i-a spus: "De ce te distrugi singur pentru asta? petrece-ti timpul facand doar un efort minim si te vei simti mai bine".

Barbatul ostenit tocmai asa isi propusese sa faca, dar inainte de asta a decis sa se roage si sa-si spuna pasul Domnului.
"Doamne, a spus, am muncit mult si greu pentru Tine, adunandu-mi toate puterile sa fac ce mi-ai cerut. Acuma, dupa atata timp, nu am reusit sa misc piatra nici cu jumatate de milimetru. Ce am gresit? De ce am esuat?"

Domnul i-a raspuns intelegator: "Prietene, cand ti-am cerut sa-Mi slujesti si tu ai acceptat, ti-am spus ca sarcina ta era sa impingi cu toate puterile in stanca, ceea ce ai si facut. Niciodata nu am spus ca astept ca tu sa o misti. Sarcina ta era doar sa impingi. Si acum vii la Mine obosit spunand ca ai esuat. Dar chiar asta e realitatea? Priveste la tine. Bratele iti sunt puternice si musculoase, spatele e vanjos si bronzat, mainile iti sunt batatorite de atata apasare, picioarele ti-au devenit solide si puternice. Te-ai dezvoltat mult si capacitatile tale sunt peste ce te-ai fi putut astepta sa ai. Adevarat, nu ai miscat stanca. Dar sarcina ta a fost sa Ma asculti si sa impingi, ca sa-ti pui la incercare credinta si increderea in intelepciunea Mea. Ceea ce ai si facut. Acuma Eu, prietene, voi muta stanca."

( preluat de la povian gabriela )

Sa inveti sa traiesti , sa iubesti si sa ierti !!!

noreply@blogger.com (Melody) — Fri, 10 Sep 2010 11:16:08 PDT

Totul se reduce la acesta : sa traiesti , sa iubesti , sa ierti !!!

Am vazut de curand replica si mi-a ramas adanc intiparita in minte si in suflet ....si doresc fierbinte, daca pana acum nu am stiut , de azi sa invat sa traiesc, sa iubesc si sa iert !!!

Azi chiar e toamna ....

noreply@blogger.com (Melody) — Thu, 09 Sep 2010 09:57:28 PDT

Si azi e toamna , mai mult decat ieri si mai putin decat maine .....

S-o ajutam pe Florentina.mpg

noreply@blogger.com (Melody) — Wed, 08 Sep 2010 03:04:01 PDT

“Operatia s-ar putea face si in Romania, dar riscul de a-si pierde auzul complet este enorm de mare (peste 70%)”

noreply@blogger.com (Melody) — Fri, 03 Sep 2010 11:45:54 PDT

http://florentina.gotdns.com/

In anul 1999 a mai suferit o operatie de neurinom acustic in partea stanga in urma careia s-a ales cu sechele foarte grave:

-si-a pierdut auzul la urechea stanga

-semipareza faciala in aceeasi parte

Cu toate acestea a reusit sa treaca de acest hop cu fruntea sus si plina de speranta.

Cat a stat internata in spital(aproximativ 3 luni) a vazut ca doctorii sunt niste INGERI PAZITORI, niste SALVATORI si atunci s-a decis ca vrea,la randul ei,sa faca parte din aceasta echipa.

A luptat enorm de mult cu viata care pentru ea s-a dovedit foarte aspra dar A INVINS, acum face parte din echipa INGERILOR PAZITORI fiind medic rezident pe pediatrie la Spitalul Judetean Craiova.

Se lupta in fiecare zi pentru copiii care ii calca pragul la spital sa le faca viata cat mai frumoasa, acum are EA nevoie de noi.

In urma examenelor CT si RMN s-a descoperit o tumora de aproximativ 4 cm,pe partea dreapta si singura sansa ca ea sa nu-si piarda auzul si la urechea dreapta,este o operatie la o clinica din Germania care costa aproximativ 50000 euro.

Si iar e toamna ...

noreply@blogger.com (Melody) — Thu, 09 Sep 2010 09:44:17 PDT

Da, asteptam sa vina si toamna ...ma gandeam cum vor fi zilele toamnei acestea .....zdrentuite si putin cam planse ....Priveam copacii plini de frunze sanatoase si verzi , inca in arsita verii ,dar zambeam caci stiam ca ea, toamna era deja pe drum...
O simtem in drum spre mine ,in drum spre tine ! Iar acum este deja aici .....Imi era putin teama sa o doresc pentru ca exista acea prejudecata .....cum ca toamna ar fi trista ......ei ,da ......cred ca putina tristete nu strica nimanui ! Asa ca imi asum riscul de a fi putin trista toamna asta ...
Inchid ochii si pasesc peste fruzele cazute deja pe strazi .....sunt doar eu cu toamna , si e liniste ...Ador vantul acesta care imi mangaie parul .Urmele pasilor nu se mai vad , nici nu ar avea cum pentru ca frunzele cad mereu si mereu in urma mea .....Dar e liniste !!! Toamna asta iubesc linistea .....as putea sa soptesc frunzelor sa nu fie triste , dar ele deja stiu asta !

Cine a spus ca toamna e trista ?! Toamna asta e chiar frumoasa ,putin misterioasa ,dar frumoasa foc !!!

Cei care-am fost la Troia

noreply@blogger.com (Melody) — Tue, 20 Jul 2010 08:52:23 PDT

Această dragoste,
această lumină care nu mă cruţă
care mă obligă să-mi aduc totul aminte
şi cerul aşa cum îl ştiu, strălucind după ploaie,
cerul ca un obraz de copil.
Dar nimeni nu mai vrea să audă de consolări.
Am fost poate naivi cînd ne-am suit pe corăbii,
am crezut tot ce ni s-a spus,
marea fierbea ca sîngele nostru
şi cînd tăceau valurile
nu se auzeau decît vorbele noastre trufaşe
atît eram de convinşi că înţelepciunea e un cuvînt găunos.
Apoi corabia noastră a mers prin nopţi în care lumina
era un fel de amintire ciudată
şi printre păsări albe care zburau
între noi şi greşelile noastre
şi nu ne mai separa de zei decît moartea.
De ce trebuia să fiu vinovat
cînd eu n-am vrut decît să rămîn credincios?
Uneori vîntul mă face să cred că totul a durat doar o clipă,
cînd eram stînjeniţi amîndoi
şi nu mai ştiam ce să spunem,
dar nimeni nu mai vrea să audă de consolări,
iar păsările albe care zburau
pe mare între umbrele noastre şi zei
îmi amintesc că acesta sunt şi nu altul,
aceştia suntem şi nu alţii,
noi care-am fost împreună
şi singuri la Troia.
II
Am lăsat în urmă atîtea mări şi greşeli
încît mă întreb, de ce trebuiau toate acestea?
De ce ne trebuiau remuşcări pentru a învăţa să iubim?
De ce trebuiau toate acestea, de ce?
Da, trebuiau.
Trebuiau, poate.
Trebuia poate să fim mai întîi vinovaţi
pentru a învăţa să iubim.
Trebuia să greşim
pentru a cunoaşte sfîrşitul greşelii
şi poate numai cei ce-au fost la Troia au dreptul să spună
că ştiu totul despre iubire şi ţărm.
Nimeni nu va cunoaşte vreodată mai bine ca noi
ce înseamnă iubirea, pentru că nimeni
n-a pierdut-o şi n-a visat-o ca noi. Pentru că
nimeni n-a trebuit să tacă mai dureros decît noi
cu speranţa că-ntr-o zi vom striga: iată ţărmul! Pentru că
nimeni n-a privit ca noi steaua prăfoasă a singurătăţii
luminîndu-ne mîinile
în vreme ce ne-acopeream ochii ca să ne-aducem aminte mai bine.
Şi iarăşi cerul aşa cum îl ştiu, strălucind după ploaie,
şi mă întreb, poate, pentru ultima oară.
De ce trebuiau toate acestea, pe care nu le mai pot răscumpăra
decît iubind şi mai mult ţărmul
pe care stau şi visez că voi ajunge într-o zi?
Şi mai ales de ce suntem noi vinovaţi că toate acestea au fost?
Cînd eu n-am vrut decît să rămîn credincios.
Cînd noi n-am vrut decît să fim asemenea păsărilor
cărora nu le pasă nici de zei, nici de timp.
III
Dar eu ştiu că moartea există
şi există şi ţărmul,
există în zori plaja goală
şi există urmele care ne fac vinovaţi,
există corăbiile care ne-au dus la Troia
şi există iubirile pentru care n-am avut vreme destulă,
există amintirile
şi există pescăruşii ţipînd,
există nisipul de care mă lipeam gol la amiază
şi există locul gol de lîngă mine,
exsită toate, numai tinereţea s-a dus
în acest prea lung asediu al Troiei,
în acestă eroare spre care ne-am dus liniştiţi.
O, gustul ucigaş al plecării.
IV
Am cutreierat ani în şir mările
şi cînd ne-am întors ne-am dat seama
cît de puţin ne îndepărtasem de ţărm.
De fapt, nu ne îndepărtasem deloc.
Eram tot acolo şi iubeam aceleaşi lucruri
numai că eram mai bătrîni
şi ne venea greu să surîdem.
Ne-am pierdut la Troia obiceiul de a asurîde uşor.
Şi iubim altfle, mai trist.
În rest, suntem aceiaşi şi iubim aceleaşi lucruri,
iubim…
V
Suntem obosiţi
şi nu ne mai separă de zei decît moartea.
Am văzut cum se goleşte clepsidra
şi cineva dintre noi spunea că şi mormintele mor,
nu numai cei ce-au coborît să le umple, şi poate aşa trebuie,
altfel mormintele ar cuceri toată lumea.
Suntem obosiţi, dar acum ştim ceea ce ştiu şi zeii.
Şi poate chiar mai mult. Am descoperit în noi înşine
lucrul cel mai important pe care trebuie să-l ştie un om.
Această dragoste,
această lumină şi vîntul care nu ne cruţă.
care ne obligă să ne-aducem totul aminte…

Octavian Paler

da, recunosc ..

noreply@blogger.com (Melody) — Mon, 19 Jul 2010 09:42:38 PDT

Da, recunosc ...vreau sa fiu fericita , doresc sa gust aceea bucurie a fericirii !!!
De cate ori am cautat fericirea , ea a fugit de mine ...nu am inteles niciodata de ce ?! Spun ca am obosit seara ...disperata de atata alergat , dar a doua zi o iau de capat .....si alerg , alerg cu toata puterea dupa fericire ....poate ca m-am inselat , poate ca nu asa trebuie sa procedez .Da, stiu ....veti spune ca nu exista fericire , veti spune ...poate ca "acest sentiment " nici macar nu este real , si ca el , sentimentul nu apartine lumii pamantenilor ......dar nu imi pasa , eu vreau sa fiu fericita !!!

Judecati-ma .....dar lasati-ma sa fiu fericita !!!

Şi zbuciumul mării din mine Te cheamă continuu ..... Tu, sufletul meu!

noreply@blogger.com (Melody) — Tue, 13 Jul 2010 22:59:56 PDT

Azi a murit Madalina Manole ....m-am intristat auzind acesta !!! Imi pare rau ......Dumnezeu sa o ierte !!!

// Privesc zburând pescăruşii,
Mă înalţ odată cu ei
Şi nu pot şti jucăuşii
Că pluteşte şi inima mea
..... Iubind ochii tăi.

Simt intens briza mării
Ce-mi inundă sufletul plin
Şi privind spre albastrul zării
Te văd doar pe tine
..... Şi iarăşi suspin.

Mi-e dor iar de tine
Aşa cum îmi este mereu
Şi zbuciumul mării din mine
Te cheamă continuu
..... Tu, sufletul meu! //

Sunt doar o femeie...

noreply@blogger.com (Melody) — Sat, 10 Jul 2010 08:30:00 PDT

azi am gasit acesta poezie .....mi-a placut mult si am cules-o ....

// Sunt doar o femeie ca atâtea altele
îmi spăl iubirile în lacrimile şiroind
şi le întind ca pe nişte rufe la uscat
să se umple de soare.
Mă învelesc în vise pe care ploile toamnelor
le spală neiertătoare
mai e timp le strig până când am să devin un pumn de oase albe.
Sunt doar o femeie, am în piept o singură inimă
pe care trebuie să o împart tuturor celor îndrăgostiţi de mine
întâi mamei pentru sărbătoarea naşterii
apoi tatălui care mi-a dăruit un nume
apoi tuturor oamenilor care s-au bucurat
de naşterea mea şi tuturor acelora care nu s-au bucurat.
Dragostea nu alege ea se dăruieşte şi celor buni şi celor răi.
Sunt doar o femeie ca atâtea altele
uneori însă înfloresc în mine cireşii şi plâng izvoarele
zorii mă prind întinzându-mă în faţa ferestrei
şi atunci mă simt mare cât un munte
desupra mea zboară stoluri de păsări
arborii mei sunt plini de triluri
fiecare floare e doar un gând de-al meu.
Sunt o femeie la fel ca orişicare alta şi totuşi
eu privesc cerul cum mi-aş privi propria inimă
viaţa este o lectie pe care o înveţi în fiecare zi
de la ceilalţi
uneori sunt atât de albă încât mi se pare
că sunt doar o adunătură de fulgi de zăpadă
alteori sunt plină de flori colorate
când întind braţele frunze şi flori mă acoperă
iar păsările aleargă să-şi facă în umbra lor cuiburi
sunt o femeie ca oricare alta,
zâmbetul meu înnebuneşte sufletul unui singur bărbat
dragostea apare întotdeauna însoţită de un clinchet de clopotel care rămâne să-i măsoare clipele până la moarte.
De câte ori râd moartea face un pas în urmă,
de câte ori plâng ea se apropie nepermis de mult.
Fugi moarte ,fugi o alung !
Nimic nu sperie moartea mai rău decât hohotele de râs.
Învaţă să zambeşti femeie, mi-a spus bărbatul meu în clipa când
iubirea mea şi iubirea lui au devenit una.
Mă sperie totuşi trecerea anilor ,
dar numai atunci când mă privesc în oglindă
de aceea în casa mea toate oglinzile sunt acoperite.
Drept pedeapsă Dumnezeu a pus atunci în trupul meu o scorbură
zilele mele sunt alunele din ea ,
dar veveriţele vin si pleacă fără să le atingă
am învăţat până şi veveriţele să râdă.
Doamne ai milă de mine, îi spun uneori şi el nu spune nimic
doar mama când îmi apare în vis varsă o lacrimă şi-mi pune
mâna ei uscată pe frunte şi nu ştiu dacă mă ceartă sau mă mângâie
când spune că Dumnezeu o întâmpină de-o vreme râzând.
Sunt acum mamă o femeie ca oricare alta, sunt doar o femeie, îi spun
şi de întristare mă scutur.
Opreşte-te, îmi spune când alunele o iau razna.
Pe fiecare alună, grijulie, varsă o lacrimă şi-n jurul meu pe loc
simt cum creşte pădurea.//

Valeria

noreply@blogger.com (Melody) — Fri, 18 Jun 2010 02:12:09 PDT

"...Nu poti cunoaste un om decat dupa nivelul la care s-a ridicat muzica in sufletul lui. Dar cum nu ma intereseaza decat cei inundati de ea, ma dispensez de cunoasterea oamenilor. Exista suflete muzicale care n-au educatie si cultura muzicala. Ceea ce inseamna ca ne nastem cu o suma de vibratii pe care le pun in valoare tristetile noastre. Purtam toata muzica pe care n-am auzit-o in decursul vietii, dar care zace pe strafundurile memoriei. ..."
(Cioran, Lacrimi si Sfinti)

Mi-e dor ...

noreply@blogger.com (Melody) — Mon, 14 Jun 2010 01:01:25 PDT

A fost un timp cand eram puternica , si eu incurajam cu tot dragul pe ceilalti .....o faceam cu drag si cu bucurie , a fost candva ....acum e prea multa oboseala , am obosit ,dar nu vreau sa plang pentru ca mi-e teama ca nu ma pot opri si apoi cui ii plac plangaciosii ....Nu voi plange , voi fi tare !!!
Mi-e dor de mine , mi-e dor de senzatia acea de liniste , mi-e dor de inima mea plina de dragoste .....

Aripile si pamintul

noreply@blogger.com (Melody) — Thu, 03 Jun 2010 06:22:50 PDT

O pasare e o
saminta cu aripi
insa ea nu este iubita de pamint
ea incolteste numai desfoindu-si
foile-n vazduhurile arate de vint.
de Eugen Jebeleanu

♥♫ - Dor de tine - (superb)

noreply@blogger.com (Melody) — Tue, 01 Jun 2010 00:31:24 PDT

noreply@blogger.com (Melody) — Mon, 24 May 2010 03:27:39 PDT

"As vrea sa locuiasca in mine o inima mai aleasa, mai plina de dragoste, de iertare, de pace.

Atunci as putea mai bine sa Te slujesc prin faptele mele si sa m-apropi mai mult de Tine.

Te laud ca esti Prietenul meu de aproape ce-atinge sufletul meu cu bunatatile Sale si ma-ndeamna sa lupt chiar si in momentele cele mai grele.
Si-Ti multumesc ca fericirile mele izvorasc din Tine, pentru ca Tu esti fericirea mea, iar eu iubesc perfectiunea Ta care se descopera zi de zi mai noua pentru mine. Si-acum nu-mi mai sunt straine soaptele Tale, pentru ca am invatat sa privesc mai mult cu inima si cu acel gol ce L-ai pus in mine ca sa-L umpli la timpul potrivit cu Tine.

Te vad in fiecare curcubeu si Te miros in fiecare parfum de floare,

Te simt in fiecare picur de ploaie ce m-atinge si Te-aud in fiecare ras de copil.

Stiu ca esti un Dumnezeu si-al lucrurilor mici, si-al celor mari.

Am invatat ca totul are o vreme si-o masura si nimic nu misca fara ca Tu sa poruncesti

si vad bunatatile Tale oglindite in fiecare pas al fiintei mele.

Doar un orb n-ar putea sa vada ca dincolo de ce se vede sta Cel nevazut care zice si totul ia fiinta.

Iti multumesc ca si pentru mine este vremea sa Te vad prin credinta si Te laud ca-Ti faci timp sa-mi arati ca existi si prin natura si prin Cuvant.

E timpul ca eu sa tac si Tu sa-mi vorbesti..."

Povian Gabriela

SA VORBIM DESPRE DOR ...DESPRE FRUMUSETEA SUFLETULUI...

noreply@blogger.com (Melody) — Sun, 18 Apr 2010 09:32:19 PDT

Frumuseţea zilei caută îmbrăţişarea nopţii. Ea este cea care cheamă dorurile noastre, ceea ce rămâne mereu ascuns privirii noastre, ceea ce doar inima ne poate dezvălui. Ai privit vreodată cu inima? Ochii sunt de prisos, iar ceea ce contează e doar acea căldură, acea frumuseţe ultimă şi fără de sfârşit pe care o simţi şi o respiri doar cu inima. În inima mea s-au adunat frumuseţea apusului şi explozia nesfârşită a răsăritului. Între ieri şi azi trăiesc fiecare zi ca pe o naştere sub botezul frumuseţii. Mi-am făcut aripi din frumuseţe, din iubire... am adus viaţă în sufletul şi inima oamenilor. Am sufletul curat ca al unui copil şi încă mai cred în miracole, pentru că ele se întâmplă în fiecare clipă, doar ochiul inimii noastre trebuie să le perceapă. Am sufletul plin de acea lumină a iubirii, a frumuseţii şi a dorului de absolut. Aş vrea să am puterea ca această frumuseţe a sufletului meu să umple sufletul tău însetat de iubire. Sufletul meu... un dor nesfârşit de tine.Suntem ceea ce gândim, suntem ceea ce simţim... suntem ieri şi vrem un azi, suntem viaţă pentru ani, suntem tot ce căutăm... suntem vis şi vrem dorinţe, suntem valuri şi speranţe... suntem praf şi nu uitam, suntem drepţi dar nu iertăm. Trecători prin această viaţă, purtăm pe umeri un alt viitor. Facem compromisuri, cântărim... alegem. Suntem suma deciziilor noastre şi ne purtăm sentimentele în priviri. Zi de zi trec pe lângă mine oameni. În ochii mei fiecare dintre ei e o poveste. Câteodată mă surprind în privirea lor. Fiecare privire de-a mea scrie încă un rând din povestea lor, a celor care îmi vorbesc fără cuvinte. Mă întreb trecătorule, dacă nu poţi să-mi inţelegi privirea, cum îmi vei putea înţelege cuvintele? Vreau să-mi împart sufletul şi toţi şi fiecare-n parte îmi sunteţi întregul. Vreau să vă arăt cât de frumoase sunt anotimpurile din zâmbetul meu. Am să aleg în fiecare zi pe cineva şi, am să-l pictez prin ochii şi sufletul meu... pentru mine. E târziu. Simt un freamăt de teamă. Mi-e dor să nu-mi mai fie teamă. Ne dorim uneori, ca cineva, să ne întindă o mână şi cu zâmbetul pe faţă să ne spună : "Ia-mă de mână te rog şi nu îţi fie frică, te voi însoţi când vei avea probleme, voi plânge când tu plângi, voi fi fericit dacă tu eşti fericită; voi suferi dacă vei suferi şi să ştii că întotdeauna, voi fi lângă tine pe drumul vieţii, să te ajut, întotdeauna voi avea grijă să nu cazi, ca să nu te răneşti". Sunt persoane datorită cărora zâmbim azi pentru că ieri ne-au şters lacrimile … sunt persoane de care ne va fi dor, pentru că viaţa îi poate duce departe… sunt persoane care merită mai mult decât un mulţumesc, pentru că se implică… sunt persoane care vor să ne asculte, pentru că le pasă cu adevărat… sunt persoane cu o inimă mare, pentru că au atâtea de oferit cu drag… sunt persoane a căror urmă nu se va şterge din viaţa nostră, pentru că ne-au schimbat existenţa... sunt oamenii pe care ii iubesc.De ce iubirea sincera dispare incetul cu incetul? De ce oare oamenii îşi uită sufletul? De ce mulţi sting flacăra inimii? De ce mi-e dor când tu stai alături şi când cu gândul iţi mângâi amintirea? De ce tristeţe din ochii mei răsare cănd cu ei, aş putea să-ţi dăruiesc fericirea? De ce te alung din vise de demult, când vremuri peste ele se aşează? Prin amintiri ce încă ne ţin minte, ne facem drum cu pasi mărunţi şi goi. Simţim arsura nisipului fierbinte... puterea de a-l străbate există doar in noi. Ce este sufletul? Uşor cuvânt rostit de vânt şi primit în om, ca să nască speranţă, gând şi lumină. Deşi încercăm să-l definim nu vom ştii niciodată să-l cuprindem, şi chiar de-l vom descoperi, nu vom putea niciodată să-l stăpânim, căci el este singura pasăre ce-şi poartă colivia. De-mi vei întinde măna rugându-mă să-ţi dau să pipăi al meu adânc, cuvinte vei simţi, iar dacă suflet cauţi şi nu răspuns sau fapte, ascultă-ţi inima. Crezi ce vei crede, gândeşte ce doreşti, drumul spre mine însă, în tine îl găseşti... şi om eşti tu, cel care cauţi... cu sufletul.

Speranta dincolo de cuvinte

noreply@blogger.com (Melody) — Thu, 08 Apr 2010 05:55:47 PDT

Imi este dor nu de tine suferinta chiar daca nu sunt ucigas ti-as tintui inima si te-as spânzura pe cruce sa atârni în bataia vântului si-a gerului sa te batjocoreasca trecatorii lovindu-te peste obraz cu flori de crin sa-ti amintesti ca dragostea poarta plete albe nu- mi place nimic la tine nici macar privirea cea de miel pregatit de sacrificiu mâinile cu degetele ca niste radacini de copac înfingându-si adânc seva în carnea celor slabi ti-ai îndesat picioarele adânc peste rasuflarea lor pe cei mai multi i-ai dat întunericului legându-le gândul de parul deznadejdii, ce-ti pasa tie de drama launtrica a celor ce privesc doar un petic de cer sau de cei ce calatoresc spre Golgota cu trupul plin de rani sufletul meu arzator te-a topit de atâtea ori si nu te-ai multumit ai folosit acelasi siretlic... realitatea, de cele mai multe ori devii o taina neînteleasa nici macar de filozofi ,oare ce putem face sa nu mai fim prieteni... te las aici poate nu ne vom mai vedea niciodata si îti spun raspicat: îmi este dor doar de Cuvânt sa ma înveti cum pot accepta suferinta!

de Maria Prochipiuc

Poetul

noreply@blogger.com (Melody) — Thu, 08 Apr 2010 05:51:40 PDT

"....si n-ai înteles ca poezia e în primul rînd o forma a sperantei....
Sa cînte ploile tocmai atunci,
Cînd avem cea mai mare nevoie de ele, cînd ne lipsesc si ne dor,
cînd soarele arde si mîinile miros a îndoiala,
cînd arbori de nisip se risipesc la cea mai mica adiere,
cînd amintirile au gust amar si speranta e un cuvînt dificil
si cel care cînta ploile risca sa fie dispretuit si lovit...
pentru nebunia si curajul sau care cînta ploile,
care cînta torentele cînd oamenii ridica bratele
ramîn rastigniti în aer ca pe dealul Golgotei.
Cine sa anunte ploile....daca nu poezia ?!
Cine sa aiba curajul sa vada pe cerul gol
nori de ploaie...
....."
Octavian Paler