Ieri s-a lansat prima platformă de streaming audio din România cu conținut 100% oficial. Pe bune, știu că pare de greu de crezut, dar totul e legal și chiar și numai prin prisma acestui aspect este un proiect ce merită să fie încurajat și aplaudat. În spatele lui este nimeni altul decât Sergiu Biriș (crocodilu’ șef de la Trilulilu), un om pe care îl admir enorm de mult și căruia îi doresc cât se poate de sincer să ajungă cât mai departe cu proiectele sale!

Platforma se numește Zonga și conținutul 100% legal de care vă vorbeam este posibil datorită parteneriatelor încheiate cu casele de discuri internaționale și locale (Universal Music, Sony Music, Warner Music, Roton, etc.). Proiectul este momentan în variantă private beta, la ea având acces un număr de 500 de persoane, urmând ca lansarea oficială pentru publicul larg să aibă loc în aprilie.

Pentru trei dintre cei cărora place ideea și doresc să o încurajeze am de dat câte o invitație ce va permite accesul gratuit la aplicație pe o perioadă de șase luni. Cei interesați sunt rugați să lase câte un comentariu în care să își manifeste dorința. Dacă vom avea mai mult de 10 doritori vom face tragere la sorți, iar dacă vom avea mai puțini vor fi declarați câștigători primii trei înscriși. Termen limită: luni la ora 15:00. Deal?

–

Cât despre petrecerea dată în cinstea lansării… ei bine, a fost cu siguranță specială și pentru invitație se cuvine să îi mulțumesc Cristinei. Am evadat pentru câteva ore în perioada anilor ’60 pe muzica lui Frank Sinatra, Dean Martin și Sammy Davis Jr. și parcă n-aș mai fi vrut să revin.

…și totuși colegii Flower Power ai zice că s-au distrat mai bine. Mai ales că au avut și-un invitat surpriza. ;)

Nu știu cum de s-a-ntâmplat, dar în a doua jumătate a anului trecut am tot fost invitată la evenimente ce implicau distrugeri. Sună mai dramatic decât în realitatea, dar chiar pe asta se bazau campaniile respective. Prima invitație am acceptat-o, era vorbă să dau cu o bâtă în niște bibelouri chinezești – tema fiind distrugerea kitsch-ului de import – și m-am gândit că poate fi o experiență interesantă de descărcare emoțională. Știți și voi, unii urlă în perne, alții își bat nevestele, alții sparg ce au la îndemână…

Din păcate am plecat de acolo pe jumătate deprimată. S-a dovedit că actul de distrugere nu este pentru mine și că în loc să mă relaxeze mă face să mă simt prost o zi întreagă. Alex știe cum reacționez când ne uităm la Top Gear și în loc să mă bucur de felul în care mașinile luate în teste sunt mutilate în fel și chip eu mă schimb la față și încep să îi povestesc despre „oamenii care nu au ce să mănânce și ăștia își permit să intre cu tiruri în mașini numai de dragul distracției”.

Asta sunt, n-ai ce să-mi faci, drept pentru care ulterioarele invitații la evenimentele ce implicau distrugere au fost finuț refuzate pe motivul că „eu prefer să #construim”. Și zău, într-o lume în care în jurul nostru se distrug constant nu numai mașini și bibelouri, dar mai ales vise și idealuri, simt că e datoria noastră morală să acționăm invers.

Despre Habitat for Humanity, mişcarea non-profit care construieşte şi reabilitează locuinţe pentru familii defavorizate, v-am mai vorbit anul trecut când am participat la prima mea acțiune socială de acest tip. A fost o experiență cu o imensă încărcătură emoțională prin care îmi doream să trec de foarte mult timp, dar habar nu aveam că ONG-ul există și în România. Iar pentru descoperire se cuvine să îi mulțumesc lui Alex. Anul trecut, în octombrie, în cadrul campaniei „Big Build” am contribuit la construirea a 10 case în 5 zile. A fost un efort comun sprijinit atât de persoane fizice, cât și de companii și mass-media, de la campania de promovare până la sponsorizările necesare pentru materiale și construirea efectivă a caselor.

În primăvară vom merge să construim din nou, iar în această perioadă are loc prima etapă e campaniei, și anume strângerea de fonduri pentru trei familii aflate în nevoie urgentă de locuințe adecvate.

Azi este ultima zi când se mai poate dona prin SMS la 859 – 2 euro – sau apelând 0900900590 (nr. valabil în Romtelecom)  - 5 euro.

Ulterior, se mai pot face donații prin transfer bancar în conturile:

RON: RO25 BRDE 050S V150 1751 0500
USD: RO60 BRDE 050S V150 1778 0500
EUR: RO39 BRDE 050S V251 4597 0500
BRD Oradea

Mai multe detalii despre campanie puteți afla aici.

Construim? :)

Mă știți, nu-mi place de fel să mă plâng și nu-mi place nici să-i aud pe ceilalți că fac asta. Prefer să văd inițiativă, mobilizare și acțiune. Mai există însă și acele situații în care mă simt neputincioasă (și de cele mai multe ori chiar sunt) și tot ceea ce pot și se cuvine să fac este să informez. În primul rând ca să nu fie și alții la fel de luați prin surprindere ca mine și în al doilea rând pentru a atrage atenția asupra situației sperând ca cineva cu resursele potrivite să găsească o soluție ce va fi ulterior și aplicată. Așa că în acest articol nu mă plâng. Aduc la cunoștință.

Nu e grabă…

Totul a început cu un simptom, o „tulburare funcțională” să-i spunem, care m-a determinat să ajung cât mai repede la medicul de familie. Aveam de gând să solicit o trimitere pentru a-mi face analizele complete de sânge (pe care orice om ar trebui să și le facă, preventiv, în fiecare an) și testul Babeș Papanicolau (pe care, din nou, orice femeie peste 20 de ani ar trebui să și-l facă anual). Mai nou, totul se face pe bază de programare deși în momentul în care ajungi la cabinet tot întrebarea „cine e ultima persoană?” este cea care face legea. Și, ținând cont de faptul că urgențele, gravidele și bebelușii au prioritate și că medicul nu ajunge niciodată la oră fixă în birou, normal este să te aștepți la o diferență de minim o oră între ora la care ai fost programat și ora la care o să intri de fapt în birou. Am sunat pentru programare acum două săptămâni, vineri 13, și am fost programată abia pentru lunea care tocmai a trecut, la ora 10:15. Se pare că nevoia mea de analize a fost integrată fără niciun fel de întrebăre suplimentară în categoria „nu e grabă, o lăsăm pe săptămâna ailaltă”. Și ce contează că până atunci se puteau întâmpla multe și că oricum din momentul în care primești trimiterea mai durează până primești rezultatele și apoi trebuie să îți faci iar o programare pentru a primi tratamentul corespunzător. Și, probabil, când îți faci programarea și spui că vrei să vii pentru interpretarea rezultatelor ești chemat din nou peste o săptămână că doar nu e ca și cum te-ar auzi tușind în telefon.

Luni la ora 10:05 eram acolo. Am intrat la 11:30, încă având zâmbetul pe buze, pentru că dacă tot nu obișnuiesc să duc „atenții”, încerc mereu să compensez printr-o atitudine plăcută. Am povestit ce am pățit, am solicitat trimiterea și mi s-a cerut dovada de plătitor a asigurării de sănătate – în caz că nu aveam așa ceva nu puteam beneficia de servicii gratuite/compensate. Și acum începe din nou distracția…

„Așa e legea”

Anul trecut, prin martie, mi-am înființat PFA, de toate plățile obligatorii – impozit și contribuții la fondul de pensii și CASMB – urmând să mă ocup eu. Impozitul și asigurarea de sănătate au termene de plată trimestriale, astfel că am ajuns prima dată la CASMB în iunie. Prima surpriză a fost când mi s-a cerut să plătesc și o sumă de bani (cu tot cu penalizări) pentru perioada mea de pauză dintre studii (facultate și masterat), timp în care nu fusesem nici angajată și nu avusesem nici ajutor de șomaj. În momentul acela primul lucru care mi-a trecut prin cap și pe care l-am și întrebat a fost de unde se presupune că aș fi avut bani pentru așa ceva dacă eu nu aveam nicio sursă de venit la momentul respectiv. Mi s-a răspuns că „așa e scris în lege”, acesta fiind de altfel răspunsul universal la orice întrebare. Culmea face ca eu în perioada respectivă să nu fi avut probleme de sănătate și să nu fi dat pe la medic dar, logic vorbind, dacă aș fi trecut, neavând dovada plății nu aș fi putut beneficia de servicii gratuite. Așa că le-aș fi plătit. Păi și dacă le-aș fi plătit, de ce mi se mai cerea acum, dupa doi ani de zile, să achit o sumă de bani de pe urma căreia nu am beneficiat de nimic?

Am plătit atunci tot ce era de plătit, am revenit peste trei luni pentru următoarea plată și din nou în decembrie pentru ultima contribuție pe anul 2011. Luni, la medicul de familie, am fost cu ultima chitanță, deși mi se părea și mie ciudat că merg cu o chitanță care deși achitată la sfărșitul lui decembrie făcea dovada plății contribuției sociale pe ultimul trimetru al anului 2011. Am presupus însă, în naivitatea mea (și practic în necunoștință de cauză, pentru că era prima dată când ajungeam la medic de când aveam PFA-ul), că din moment ce ți se permite să achiți asigurarea la sfârșitul câtor trei luni, atunci sunt acceptate chitanțele de pe lunile precedente. Evident, nu a fost așa. Medicul de familie a fost suficient de drăguț și de deschis la minte cât să înțeleagă situația și să îmi dea totuși trimiterea, dar am fost trecută pe un soi de „listă neagră” a celor care nu au adus dovada de contribuitor. Am promis că o să revin cu dovada până la sfârșitul lunii, dar, ghiciți ce, nu o să pot face asta. Ca PFA, primul pas la început de an este să depui o declarație a venitului estimat pe anul respectiv, în cazul meu pe anul 2012. Abia după o lună ți se eliberează o „decizie” pe baza căreia ve plăti ratele de impozit și ți se va calcula contribuția la CASMB. Și decizia vine la mijlocul lui februarie… Ok, păi și asta înseamnă (în principiu) că pe luna ianuarie nu poți beneficia de servicii gratuite, dar tu vei plăti totuși în martie prima rata ca și cum ai fi beneficiat? Da. Situație în care singura soluție pare să fie plata anticipată a ratelor și depunerea declarației de venit estimat din noiembrie, lucru care habar nu am dacă se poate face.

Pentru unii, sfârșitul este fericit

Și mai e o poveste. Medicul de familie îmi spune că pot să merg cu trimiterea la orice clinică, întreb dacă  se poate inclusiv la MedLife (avusesem anul trecut o serie de experiențe pozitive), mi se spune că da, sun la MedLife să întreb până la ce ora se recoltează sânge, mi se spune că ei nu mai au fonduri alocate pentru decontări prin CASMB (ciudat, mai nou sunt săraci…) și ajung într-un final la clinica Anima. Aici am găsit un personal extraordinar de amabil, dar am primit și o veste proastă: de anul acesta nu mai sunt acceptate trimiterile pentru testul Papanicolau din partea medicului de familie. Medicul de familie trebuie să-ți dea trimitere la medicul ginecolog și medicul ginecolog trebuie să-ți dea trimitere să-ți faci testul. Pentru că, nu-i așa, dacă putem să îngreunăm un proces de ce să nu o facem? Și, repet, Babeș Papanicolau este un test pe care orice femeie peste 20 de ani ar trebui să îl facă, preventiv, o dată pe an. Nu e nevoie de un control ca să ți se recomande așa ceva. Dar na, dup’aia suntem triști că ne mor femei de cancer de col uterin pentru că nu a fost depistat din timp…

Nu pot să mai merg la medicul de familie să îi cer trimitere separată către ginecolog (deși în același timp permiteți-mi să mă întreb cum de medicul nu a știut că trimiterile directe nu mai sunt acceptate…) pentru că nu am încă minunata dovadă de contribuitor. Așa că probabil o să ajung să îmi fac testul tot din banii mei. Și în momentul acesta nu pot decât să mă bucur că îmi permit să fac asta…

Îmi doresc să trăiesc într-o Românie în care inițiativele bune și corectitudinea să fie încurajate, nu descurajate prin legi și măsuri absurde.

Acum câteva luni m-am trezit la ușă cu două borcane cu sos. Un cadou inedit, într-adevăr, dar în aceeași măsură suspect. Acum sincer, cine se așteaptă când aduce curierul un pachet să găsească în el sos? Chiar că-mi adusesem aminte de perioada în care erau la modă glumele cu Anthrax și mai găseam din când în când în cutia poștală sau în banca de la școală câte un plic plin cu făină. Sinistru, haios, spuneți-i cum vreți, dar totuși care era treaba cu sosurile?

Ei bine, era vorba de o campanie prin care se dorea educarea gusturilor consumatorilor români, care #conformunorstudii sunt fideli mâncărurilor uscate, începând cu clasicul schnitzel cu cartofi prăjiți pe care, de ce să nu recunoaștem, îl comandăm mai toți chiar și atunci când mergem la restaurant și oferta este variată. Iar dacă nu este schnitzel, probabil este ceafă de porc. Așadar, misiunea campaniei: să convingem românul să mănânce mai sănătos și în același timp să savureze mâncarea, adăugându-i un sos sau cerând unul atunci când merge la restaurant. Și nu, nu ne referim la sosul de usturoi de la KFC și nici la sosul dulce – acrișor de la McDonalds.

Săptămâna trecută am fost să gătesc cu sos în bucătăria Unilever Food Solutions, divizia de soluții pentru bucătari profesioniști a companiei Unilever, cu tot cu bucătari incluși care să ne asiste. S-au pus la bătaie 4 feluri de mâncare (tigaie picanta cu legume, medalion de vitel cu maghiran si sos brun de ciuperci, friptura de porc cu sos de piper verde, penne alla zarinna), câte unul pentru fiecare echipă, iar sorții au ales ca eu să prepar friptura de porc cu sos de piper verde și garnitura de cartofi cu rozmarin la cuptor.

Ce a ieșit a fost absolut delicios, motiv pentru care în weekend am trecut pe la ai mei să le gătesc și lor același lucru. Singura problemă a fost că nu am mai găsit rozmarin proaspăt și abia când ne-am pus pe gătit ne-am dat seama că plicul pe care-l avea mama era cu rozmarin măcinat. NU FOLOSIȚI ROZMARIN MĂCINAT! Este foarte amar și cartofii nu au nici pe departe aceeași aromă. Friptura (ținută mai întâi 2 ore la marinat în frigider într-un sos de vin alb, ulei de măsline, sare și piper), ținută câte două minute pe fiecare parte într-o tigaie și dată apoi la cuptor a fost însă delicioasă cu sosul de piper verde.

De ce să mâncăm cu sos? Pentru că sosurile aduc o serie de beneficii actului gastronomic: dau un gust mai bun, ajută la îngurgitare, la digestie și, nu în ultimul rând, înnobilează mâncarea și experiența culinară pe care o avem, fie că servim masa acasă sau în oraș.

Bucatarii recomandă:
Pentru pește: sos de unt și lămâie, mujdei
Pentru pui: sos de smântână, mujdei
Pentru fripturi de vită: sos de piper verde
Pentru paste: sos de roșii sau de smântână
Pentru vânat: sos de vin

Iar dacă vreți să vedeți cum au ieșit și celelalte preparate din bucătăria Unilever Food Solutions, aruncați un ochi și pe la Chinezu, Make, Haotik, Andrei, Andreea și Nicu (care a descris cu lux de amănunte cum se prepară o tigaie de pui cu legume ca la carte). Mie, recunosc, mi-a plăcut cel mai mult medalionul de vită cu sos brun de ciuperci. :D

Cel mai important de reținut: să nu vă fie teamă să încercați preparate noi. E posibil să detronați pe veci pieptul de pui și ceafa la grătar. Și să mâncați cu sos, da? :)

13.000 de specii. 13.000 de specii diferite adăpostite într-o singură pădure. Într-o pădure virgină din România, una dintre puținele păduri de pe Pământ unde natura este încă intactă. E aproape imposibil să-ți imaginezi un astfel de loc ce te duce mai degrabă cu gândul la peisaje din desene animate în care animalele zâmbesc, vorbesc și cântă.

E într-adevăr demn de poveste faptul că încă mai există astfel de locuri și poveștile și visele sunt acele lucruri care ne ajută să mergem mai departe atunci când totul în jurul nostru pare gri și lipsit de speranță. Ne trezim zilnic într-o cutie de beton, ieșim afară numai pentru a intra în alta, iar parcurile au și ele amprenta lor umană, începând cu standurile de popcorn și terminând cu ambalajele aruncate pe jos după ce consumul a fost efectuat. Și totul pe un fundal zgomotos, căci am uitat de mult cum să ne bucurăm de liniște. Și e plăcut gândul că undeva, la doar câteva sute de km de noi, e liniște. Se aude doar natura. Încercați să vă imaginați cum se aude o natură intactă formată din peste 13.000 de specii. Ce auziți?

Un astfel de loc există și se află chiar la noi în țară, în pădurile Șincii. Aici trăiesc eu, un bătrân tetrao urogallus L. Posibil să mă cunoști după porecla ”cocoș de munte”, dar prietenii îmi spun L. Îmi place să mă trezesc dis de dimineață, odată cu soarele, să îmi întind pe rând aripile și fiecară pană a cozii și să mă duc apoi în căutare de hrană pentru familia mea. Mă mândresc cu văzul și auzul meu, cele două arme care mă ajută să mă apăr de numeroșii mei dușmani. Aici, în mijlocul pădurii, pericolele sunt la tot pasul pentru că fiecare dintre noi este atât vânător cât și vânat. Eu sunt vegetarian, dar jderii, râșii, lupii și chiar și surorile noastre înaripate, acvilele, preferă carnea. Poate pare greu, dar noi ne-am obișnuit și ne bucurăm de viața pe care o avem aici, în colțul nostru de natură unde știm că putem să ne construim un cuib, să ne cântăm trilul și să ne facem o familie. E al nostru și am vrea să rămână așa, pentru că cel mai mult ne afectează prezența omului.

Aceste locuri au fost, până de curând, în pericolul de a fi distruse legal. În decembrie 2012 însă, organizația WWF România a reușit, cu ajutorul (culmea, ar spune unii) unei petiții online semnate de peste 100.000 de oameni, să încheie cu Ministerul Mediului și Pădurilor un protocol care prevede stoparea imediată a tăierilor în pădurile virgine.

Cei de la WWF își continuă acțiunile de protejare a mediului înconjurător și au încercat în ultimii ani să ajungă la cât mai multe categorii de public. În 2010 au lansat alături de GE Granti Bank primul card de afinitate eco de pe piața bancară din România - WWF Bonus Card. Garanti donează în continuare câte 90 de lei pentru fiecare astfel de cont deschis și 0,5% din valoarea fiecărei achiziții făcute cu cardul. În plus, odată cu obtinerea cardului, primii 350 de noi posesori WWF Bonus Card vor primi spre adopție un ursuleț de pluș WWF, alături de un certificat care să ateste calitatea de susținător al pădurilor Șincii, casa ursului brun.

Și zău, voi știați că România se mândrește cu cea mai mare biodiversitate din Uniunea Europeană?

Nu am apucat să vă povestesc niciodată despre babele nebune de la mine din bloc și cred că o se le dedic la un moment dat un post separat, dar, pe scurt: vecina de sub noi ne-a acuzat că am inundat-o cât noi eram plecați din țară și apa era oprită (și, culmea, a susținut că a văzut și mașina noastră în fața blocului, deși, ați ghicit, eram plecați cu tot cu mașină), iar vecina de deasupra a venit la 12 noaptea să ne spună să încetăm lucrările cu bormașina deși, ați ghicit, noi ne uitam liniștiți la un film (în care nu se folosea nicio bormașină).

Din seria evenimentelor neobișnuite de pe Câmpia Libertății nr.31, luna trecută ne-a fost furată din cutia poștală factura de la Enel. Cutiile poștale sunt foarte mici, astfel încât orice tip de corespondență stă pe jumătate afară dacă nu este bine îndesat, drept pentru care vecinii se pot servi liniștiți din plicurile tale. Desigur, greșeala mea că nu am luat factura în drumul meu spre piață ci am preferat să o iau la întoarcere. Nu am mai avut ce.

Dar cum spuneam, despre vecini cu altă ocazie. Azi vreau să împărtășesc o recentă descoperire din categoria acelora care îți fac viața ceva mai ușoară. Știam că se apropie data sosirii următoarei facturi emise de Enel, dar deja începusem să mă îngrijorez pentru că verificam în fiecare dimineața și în fiecare seară cutia poștală și era în continuare goală. Ieri am trecut pe la ai mei și am aflat de la taică’miu că cei de la Enel au pus la dispoziție, la ei pe site, posibilitatea creării unui cont de utilizator, prin intermediul căruia poți să vizualizezi toate facturile emise și toate plățile făcute.

În mod normal aș fi fost dezamagită de faptul că nu m-am gândit eu până acum să verific dacă există o astfel de platformă, dar mi-am dat seama de faptul că așteptările scăzute pe care le am când vine vorba de companii pe care nu le asociez cu modernitatea au fost generate de un sistem defectuos cu care m-am tot confruntat, mai ales în ultimul an de când cu înființarea PFA-ului. Numai faptul că la Administrația Financiară încă se mai cer anumite documente EXCLUSIV pe dischetă, pe mine mă îngrozește.

Aseară mi-am făcut însă cont pe site-ul Enel, am putut să vizualizez toate facturile emise, iar azi dimineață am primit un mail cum că s-a emis și acea ultimă factură pe care o așteptam nerăbdătoare și pe care am și achitat-o în 5 minute prin Home Bank. Am optat și pentru primirea facturilor exclusiv în format electronic și am mai salvat astfel niște copaci. :) În plus, tot din contul de utilizator poți să-ți introduci indexul lunar, astfel încât să nu mai primești facturi cu valoare estimată.

Așa că iată încă un semn că suntem pe drumul cel bun, chit că ne mișcăm cu pași mici și înceți. Important e să nu uităm, obișnuiți fiind să blamăm tot ce nu se întâmplă bine, să încurajăm astfel de întreprinderi și să le facem cunoscute și celor din jurul nostru.

Sfârșit.

Iar n-am mai scris nimic de aproape o lună și îmi aduc aminte ușor rușinată de promisiunea pe care mi-o făceam anul trecut pe vremea asta: să scriu zilnic. Mi se părea a fi cea mai mare dovadă de implicare și eram optimistă și plină de avânt. Ca la orice început de an.

Nu numai că nu am scris zilnic, dar am trecut prin perioade în care nu am scris săptămâni întregi. Și intrasem într-un cerc vicios în care nu mă reapucam de scris pentru că mă măcina prea tare faptul că nu mai scrisesem de mult și nu știam cu ce să încep. Poate sună stupid, dar așa s-a întâmplat. Totul în contextul în care pe plan personal mă luptam cu niște începuturi de depresie datorate unor probleme mărunte pe care le hiperbolizam, fără să-mi dau seama, excesiv de mult.

Ruxăi, care mi-a pasat o leapșă pe temă, îi spun că anul acesta nu mai emit pretenții nerealiste. Știu că nu o să scriu zilnic pe blog și nici nu vreau să îmi impun așa ceva. O să scriu ca și până acum, de fiecare dată când voi simți că am ceva de spus sau de arătat, având însă grijă să nu mai amân. Iar aceasta promisiune se extinde și pe alte paliere ale vieții mele. Nu voi mai amâna căutând să obțin perfecțiunea, nu voi mai amâna din pură dorință de procrastinare și voi încerca pe cât posibil să mă las ghidată de expresia – „to take a leap of faith”.

Pe blog voi încuraja în continuare activismul social, spiritul constructiv și optimismul. Și nu voi mai scrie despre saloane de înfrumusețare sau alte subiecte pe care le consider superficiale deși sunt conșientă de faptul că își au publicul lor.

Proiecte pe care le-am gândit de mult și peste care am lăsat să se așeze praful din aceleași motive de cruntă amânare vor prinde anul acesta viață. Sunt proiecte de oameni mari cu suflet de copil, proiecte ce țin de pasiunile mele, de lucruri care mă bucură. Este vorba de site-ul de tutoriale origami și de un site de închiriat jocuri (boardgames). În plus, îmi doresc să readuc la viață apprentice.ro – un blog de comunicare pe care mi-aș dori să văd din nou articole semnate de studenți – și lirik – blogul de poezii recitate pe care, din lipsă de resurse, nu am reușit să îl cresc mai mult acum doi ani când l-am lansat ca un cadou pentru părinții mei.

Cel mai important însă, 2012 va fi anul în care voi lucra cel mai mult la dezvoltarea mea personală. Vreau să învăț să trăiesc altfel: cu mai puțină teamă și cu mai multă încredere, reușind să mă bucur de liniște fără ca mintea mea să fie într-o continuă agitație, bucurându-mă de lucrurile care sunt cu adevărat importante, fiind mai calmă și vorbind mai încet și ținând mereu minte că „avem timp pentru toate” .

E joi, Crăciunul e duminică și tu încă nu ai apucat să iei cadouri. Am dreptate? Desigur, e posibil să faci parte din categoria oamenilor harnici sau din cea a oamenilor foarte entuziasmați de sărbători și să fi luat cadourile încă din noiembrie (așa cum am făcut eu…). Dar prima varianta stă în continuare în picioare și dacă te știu eu bine, probabil cumpărăturile pentru Revelion o să le faci vinerea viitoare. Și o să te enervezi că sunt cozi imense la casă și că nu ai mai găsit votcă de care voiai tu. Sau Cola.

Dar e ok, e perioada aceea din an care ne îndeamnă să fim veseli și să ne bucurăm de cei din jurul nostru, așa că orice sursă de stres e musai să fie eliminată. În ceea ce privește cadourile de Crăciun, sunt mereu acolo să ne salveze magazinele online. Alegi, că ai de unde alege, plasezi comanda și apoi aștepți să îți bată la ușă. Sau, mai nou, să îți vină voucher-ul pe mail. Da, știu că știi despre ce vorbesc – site-urile de reduceri colective, pe care la început nu le-am înțeles, de care ulterior ne-a fost teamă și pe care după ce le-am testat de câteva ori am încercat să ne abținem de la a deveni dependenți. Așa că ne-am dezabonat de la newsletterul pe care oricum îl înjuram de cele mai multe ori și am încercat să evităm contactul cu ofertele ce sunau atât de bine dar de care de fapt nu aveam nevoie deloc. Pe agregatoarele de oferte de grup găsești în schimb o serie de criterii ce fac alegerea ta mult mai simplă – poți să alegi inclusiv să-ți afișeze numai ofertele dintr-o anumită zonă din București.

Și am adus vorba de cumpărăturile de Crăciun pentru că zilele trecute am dat peste o altă dovadă de întâmpinare a nevoilor publicului: o pagină dedicată cadourilor, pe Redutti.ro. Cu sugestii pentru casă, pentru masa de Crăciun, pentru mamă, pentru bunici, pentru copii, pentru iubit. M-a amuzat setul de iarnă cu lopată de dat zăpada la o parte (serios, cine s-ar bucura să găsească asta sub brad? :)) și mi-am adus aminte de filmulețul de mai jos), dar am dat și peste niște potențiale cadouri drăguțe, cum ar fi setul acesta de bijuterii. Așa că dacă te-ai trezit iar pe ultima sută de metri, aruncă un ochi și pe aici. :)

Că FDSC (Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile) este o fundație mișto îți dai seama de când îi auzi numele desfășurat. Numai că spre deosebire de alte asociații sau ONG-uri cu nume sonor care se pot mândri numai cu numele, oamenii de la FDSC chiar sunt puși pe treabă. Reprezintă în primul rând „o organizație pentru organizații”, așa cum singuri se intitulează, și printre proiectele lor cele mai cunoscute se numără anualul ONGFest și portalul ȘtiriONG.ro.

Și-au început activitatea în anii ’90, când au și publicat prima serie de broșuri dedicate dezvoltării ONG-urilor din România – „Cum să începi”, „Management ONG”, „PR pentru ONG-uri”, au început apoi să organizeze cursuri de formare pe temele respective, iar acum se pot lăuda și cu o platformă de e-learning: http://elearning.fdsc.ro. Momentan sunt încărcate trei cursuri interactive – Cum să înființezi un ONG, Dezvoltarea Consiliului Director al unui ONG și Managementul de proiect -, urmând însă ca numărul lor să crească treptat, iar temele să fie alese în funcție de interesul manifestat de public.

Vreau să felicit echipa FDSC pentru idee și mai ales pentru că nu s-au oprit la a avea o idee, ci au și implementat-o. Îi susțin și sper ca proiectul să se dezvolte constant în următorii ani. Pâna una alta însă, platforma este disponibilă 24/24, iar accesul la cursuri este gratuit o dată ce utilizatorul își creează un cont pe site. Atenție mare, la sfârșit se dă și un test! :)

Acum ceva vreme promiteam un workshop de origami de Crăciun. Trebuia să aibă loc ieri, dar încrederea mea în oameni m-a trădat din nou. Departe de a fi un post despre dezamăgirea pe care prefer să o țin pentru mine, m-am gândit să fac ceva pentru cei care chiar își doreau să vină să învețe să se joace cu hârtia și pe care eu chiar nu vreau, la rândul meu, să îi dezamăgesc. Pregătisem mai multe modele pentru workshop, dar momentan, pentru că nu știu cât sunt de practice, am pregătit un singur tutorial foto. Este, de altfel, și primul pe care îl fac. :)

Azi învățăm să facem o fundă ce poate fi folosită atât pentru ornarea bradului, cât și pentru ornarea cutiilor de cadou. Și mi-ar plăcea tare mult ca la final, dacă vă iese modelul, să îmi trimiteți și mie câte o poză. De asemenea, ca de obicei, feedback-ul este mai mult decât binevenit.

Așadar, să începem. O să aveți nevoie în primul rând de materia de bază: hârtie. Puteți să folosiți inclusiv pagini din reviste. Iar primul pas va fi să o decupați în formă de pătrat. Majoritatea origami-urilor pornesc de la bază pătrată.