Reactiile au fost diferite aici: Tudor a zis un “O, nu!”, Ana un “Yes!” bucuros. Si eu am mixed feelings. Saptamina trecuta a fost minunata: am intrat intr-un ritm al nostru, ne-am inteles foarte bine, culmea si ei intre ei, eu am capatat mai multa incredere in abilitatile mele de homeschooling, am variat activitatile. Una peste alta, sunt chiar bucuroasa cind doua voci subtirele ma intreaba de dimineata: Azi ce facem? Si trebuie sa am un plan, pentru ca altfel sunt mincata

Saptamina asta e vacanta, asa ca “planul meu educational” consta in pictat pietre, jocuri de Kahoot, plantat flori si legume, board games (tocmai am mai comandat doua noi: You’ve got crabs si Exploding Kittens). Am comandat o harta a Europei sa-i invat cite ceva despre fiecare tara (nu aveau harta lumii, din pacate), sclipici, ochisori de plastic, culori. La matematica Tudor are de calculat citi ani ar implini pe fiecare planeta din sistemul solar, daca pe Pamint tocmai a facut 10. Si poate cite kilograme, vedem :). La daneza, i-a scris o scrisoare de multumire profei de daneza care le-a lasat fiecaruia o scrisoare cu urari de Pasti si un ou de ciocolata in curtea scolii. Ma gindesc serios sa introduc spaniola in programa, sa am un motiv serios sa ma uit cu ei la ultimul sezon din La casa del papel.

In afara de scoli, totul ramine inchis pina pe 10 mai. Unii critica decizia, mai ales ca e clar ca, oricit de mult s-ar stradui, copiii nu vor respecta ca lumea regulile. Cica ar trebui sa-si desinfecteze jucariile de 2 ori pe zi. Pai la cite jucarii sunt acolo, le ia o saptamina sa o faca numai o data. Dar, pe de alta parte, cred ca trebuie sa inceapa imunizarea de undeva, asa ca ii trimitem pe astia mici la inaintare si mai vedem dupa ce se intimpla. Sper sa fie/ fim ok.

Ziua lui Tudor am sarbatorit-o la mare, cu niste sandvisuri si un tort de morcovi la alegerea lui.

Stille og roligt – expresia daneza pentru linistit, catinel, asa.

The Story: One day, a virus spread all over the world, forcing people to stay at home to be safe. And hopefully, stop it. There was no superhero to come and save the world. It was time for every person to become a superhero of his/ her house, community, and everyday life by respecting the rules of the new world and protecting the others. G

The world: A tiny kingdom consisting of our house and the surroundings that can be explored safely. 

Name of the heroes’ residence: Castle Home

Objective: Grow as a superhero, achieve special powers and skills by training indoor, so when the time comes, be ready to save the world (or at least make it a little bit better). 

Characters: Family members, named Heroes. Each member of the family is the Hero of his/ her everyday life in the Castle Home.

Mechanism: Heroes have to solve missions every day and get points for them. They have to gather a certain number of points to achieve special powers/ skills and level up. 

The bad guys: Every day, different monsters try to stop the Heroes from achieving their goals. Heroes must fight them. 

Types of Monsters: Monster Screen, Monster Boredom, Monster Interruption, Monster Sugar & Junk

The rules of the game: 

A hero wins points for every mission accomplished. The goal is to gather 1000 points / 10 levels and complete the game named The Quarantine. 

Each Hero decides what his/ her award for completing the game. The big prize cannot be worth more than 10 euros in real money. 

When completing a level (100 points), a hero gets a badge and adds a skill to his personality. Eventually, a small surprise from parents-heroes. (See awards system). 

Some missions are more valuable than others (see types of missions). 

Fighting Monsters can bring/ take points. 

Heroes are fully responsible for writing their points (won or lost) into the Hero’s Battle Papyrus. 

Heroes can come up with missions of their own for any of the categories of missions and win points for them. 

Types of activities/ missions in the Castle Home: 

Self-care tasks – done without being told: brush teeth, put on/ off clothes, comb hair, wash hands – 1 pct

Daily chores: sweep, vacuum, wash dishes, do laundry, dust, clean own hero room, make the bed, take out the garbage – 5 points

Make own heathy snacks – 5 points

Feed the pet – 10 points

Plant / take care of plants, flowers/ the garden – 10 points

Homework of the day / planned educational activities – 10 points 

Help other Hero with a task – 10 points

Challenge of the day – 10 points

Fighting a monster: 

Monsters come up when you expect less. But there are here, among us. Here are the most popular monsters attacking us in the Castle Home: 

Monster Screen – His goal is to make you spend all their days in front of screens. You can defeat him by putting your device away when told by the great Cronos Screen Time (who speaks through the voice of the parents- heroes).  

Monster Boredom makes you think that everything is boring, and you cannot do anything about it. You can defeat him by inventing something interesting/ exciting. 

Monster Interruption makes you interrupt a hero parent when working from home. You can defeat him by refraining from doing that for at least one hour. 

Monster Sugar & Junk tempts you to eat sweets and junk food all day. You can simply defeat him by not eating bad food and choosing healthy food instead. 

Losing a fight with a monster means losing 20 points while defeating him gets you 20 points. 

The Golden Cup of the Unexpected: 

To end the day in good spirits, heroes can pick up a challenge from the Golden Cup of the Unexpected. The cup contains little paper notes with challenges, folded to be a surprise. Doing the challenge can get a hero 10 points. 

Challenges list (to be updated continuously): 

Tell me a story that starts with: 

When I woke up this morning, I was alone in the house. My parents and my sister/ brother vanished without a trace….

Name 3 things for which you are grateful and happy in your life.

Play a game with another hero (and you both/ all get the points for the challenge).

Build something with Lego and present the creation to the family

Organize a party for all heroes in the Castle Home. (choose a day, songs, menu, outfit and then make a poster and send invitations)

Draw a sheep!

Draw a monster! 

Invent a superpower that you want to have and use when you are upset!

Draw an awesome bookmark!

Invent a new dance move.

Answer the question: What will you do, if aliens come to Earth to destroy it?

Find an insect in Home Castle!

Make and paint a paper plane! 

Answer this: Mom and Dad have been telling you to do stuff all day. You’re tired of it. You want to say, “No” and “I don’t have to” and “Leave me alone.”You want to walk away and do what you want to do. What will you do?

Answer this: You are spending the afternoon with a friend of yours who isn’t very popular. You run into a group of your friends who invite you to go to a movie, but they say that your unpopular friend can’t come.

Answer this: You and the other Hero are at the ice cream van. You both want ice cream, but you only have enough money for one. What do you do?

Answer this: You are having a party, but you can only invite 5 people. You have more friends and don’t want to upset anyone. What do you do? 

Do jumping jacks for one minute. Then stop, breathe, close your eyes. Place your hand on your heart and feel your heartbeat. 

You have homework to do and you will win points for it in this game. Your father comes home, and he needs your help to wash the family car, but you won’t’ get any points for that. What do you choose? 

Walk and look around our house for 1 minute. Find 5 things you have never noticed before. 

Sit still like a frog for 2 minutes. 

Do a puzzle. 

Awarding system: 

Apoi, nu m-am mai gindit la nimic. M-am bucurat de declaratii, imbratisari, negocieri, si aia a fost. Ma rog, nu chiar. Am inventat un joc pentru ei, despre care promit ca va povestesc miine. Si i-am trimis citeva intrebari care ma framinta prietenei mele, Irina, care e psihoterapeut. Am zis ca, daca eu gindesc si ma intreb lucrurile astea, poate si alti parinti sunt in aceeasi situatie. Sau mai dificila. Sau mai buna. In orice caz, daca simtiti nevoia sa vorbiti cu cineva, o gasiti pe Irina pe Facebook sub numele de cod Irina Pop Psihoterapeut si pe facterapie.ro.

Eu am intrebat-o ce voiam sa aflu, ea mi-a raspuns. Multumesc!

Despre calm. Cum sa iti pastrezi calmul dupa ce primesti 100 de nu, nu vreau, da’ de ce?, unul dupa altul, intr-o singura zi? Stii niste exercitii simple, practice si nu in ultimul rind eficiente?  Ai recomandari de Mental health apps, sites, courses, orice ne-ar putea tine un pic mai optimisti, rabdatori si calmi in perioada asta? Ceva echivalent cu app-urile de fitness care ti lucreaza fesierii? Ceva pentru fesierii/ abdomenul sufletului calm? 

Irina: In primul rind, as vrea sa zic ca niciun fel de emotie nu poate fi controlata, nicio emotie nu e buna sau rea. Ele doar exista. Nu le poti opri sau controla. Ce putem controla este reactia noastra al ele. Si ca sa putem face asta, primul pas este sa devenim constienti de emotia noastra, atunci cand se intampla. (Si asta recomand a se discuta si cu copiii, pe masura ce cresc si pot intelege).

Iar aici ajungem cu un antrenament. Adica actiuni constiente si voluntare in acest sens. Cum ar fi mindfulness – care asta inseamna – a fi constient de ce se intampla in interiorul tau, dar si in jurul tau, aici si acum. Practica mindfulness ne permite sa accesam, din ce in ce mai usor, aceste stari si cand nu suntem intr-un antrenament formal (cum este meditatia, de ex). Si tot mindfulness-ul ne permite in timp sa punem o pauza intre emotie si reactie, avand asfel puterea sa decidem ce fel de raspuns este bun in situatia si contextul respectiv. 

In acelasi timp, copiii au nevoie de limite inca de mici. Adica, ei au nevoie sa stie ce le e permis si cat, si care sunt regulile casei. Acum, si eu sunt mama si trebuie sa recunosc ca toate aplicatiile si practicile mele isi arata limitele uneori, si recunosc ca uneori imi aleg luptele pe care sa le duc/castig. Si mai e ceva – m-au ajutat mereu abilitatile de ascultare activa (pe care eu le-am invatat in formarea ca terapeut). Despre asta aflati multe de pe site-ul gordontraining.com (exista si o carte mai veche tradusa in romana Manualul parintelui eficace de Thomas Gordon). 

Cat despre aplicatii si resurse care m-au ajutat si pe care le pot recomanda? Din pacate, eu nu stiu nicio aplicatie in limba romana. Am folosit pana acum  Headpace si Calm, iar pentru copii meditationsforkids (tot in engleza). Ca si autori, ar putea fi de folos: Daniel Siegel (are multe fix pe tema parening si mindfulness. Iar pentru cei cu copii (pre) adolescenti, mi s-a parut foarte buna Valtoarea Mintii). Si sigur, Thomas Gordon si “Manualul parintilor eficace” despre care am zis mai sus.

Despre crizele copiilor. Ce sa facem/ nu facem fata in fata cu un tantrum indoor? Dar cu 5? De exemplu, ca i-ai zis ca screentime-ul s-a terminat, el/ ea protesteaza, tu insisti, copilul face o criza: tipa, arunca obiecte, e furios? Esti acolo, il vezi tavalindu-se pe jos, izbind papuci de pereti. Te uiti la copil. Ce sa faci/ ce sa nu faci? 

Irina: Pentru copii de 2-4 ani, la care tantrumurile sunt normale. Da, te uiti la el, in timp ce esti si cu un ochi la emotiile tale. Ca daca tu ai fost un copil pedepsit pentru emotiile tale, pentru reactiile tale, atunci tendinta este ca si tu sa ai o toleranta care tinde spre 0 la asa ceva.  Pentru copii mai mari, cand face criza de furie, atunci pe loc, nu prea ai ce si cu cine sa argumentezi. Acceptarea si validarea emotiilor (adica, ii comunici ca intelegi ca e suparat, ca e furios) este primul pas. 

E important sa existe apoi o discutie in care sa fie clarificate: emotiile sunt ok, nu le poate opri sau controla, si e normal sa existe.

Dar comportamentele, reactiile – aici nu avem voie sa facem orice pentru ca noi simtim o emotie. Aici sunt reguli ca: nu ne facem rau, nu facem rau altora si nu distrugem chestii. Si incercam sa gasim impreuna ce comportamente ( concret – ce poti sa faci cand te infurii). Este normal ca ei sa nu stie ce sa faca cu furia lor, dar asta se invata. 

Nu functioneaza din prima, dar functioneaza.

Sigur ca acest tip de discutii e bine sa apara cat mai curand, adecvat nivelului lor de intelegere. 

Pentru copiii ceva mai mari (cam 8 ani asa) exista si niste carti foarte bune pentru copii, din seria “Ce sa faci cand..”. “Ce sa faci cand nu-ti convine nimic”, “Ce sa faci cand te infurii”. Nu doar te uiti la el, ai grija sa nu isi faca rau sau sa nu raneasca pe altcineva,/distruga chestii in jur. Asta inseamna ca in aceste situatii, il iei in brate si incerci sa ii limitezi cat poti reactiile fizice, chiar daca se zbate la inceput. 

Pentru copii mai mari, cred ca e important sa existe consecinte atunci cand ei au comportamente care distrug lucruri. 

Despre sentimental de esec/ vinovatie. Cred ca exista parinti care se simt vinovati mai mult in perioada asta decit in mod obisnuit. S-a schimbat paradigma, s-au schimbat viata de zi cu zi, programul, rutina. Esti in a x zi de izolare cu copiii, ai sau nu un plan. Chiar daca ai, nu iese. Simti ca esuezi. Te simti vinovat ca nu poti sa le acorde copiilor atita atentie cit si-ar dori/ ti-ai dori, vinovat ca nu te descurci la fel de bine (ca altii?) la a jongla cu toate taskurile dintr-o zi, ca nu esti present, conectat. Ca ai nevoie de o pauza si ii ignori/lasi in fata ecranelor mult peste limitele de dinainte. Ce sa faci cu sentimentul de vinovatie daca apare? 

Irina: Este un lucru pe care eu l-am observat si la mine si mai ales in practica de terapie. Ne e foaaaarte greu sa stam cu emotiile alea neplacute, incercam foarte mult sa fugim de ele, cand apar le indesam cat mai adanc cu putere. Problema cu ele este, cum ziceam mai sus, ca ele nu dispar oricat de mult le ascundem. Si nimeni nu ne poate feri vreodata de ele. Asa incat, devine un exercitiu necesar acela de a sta, pur si simplu, sau de a accepta si aceste emotii greu de dus. 

Si mai e un lucru – asteptarile nerealiste sunt calea sigura catre nefericire (si aici includ si vinovatie, si anxietate, si ingrijorari). Apoi, cu sentimentul de vinovatie, nu prea ai multe ce sa faci. Il constientizezi, asta e baza. Apoi, ai nevoie sa inveti sa fii bland cu tine. Ceea ce nu inseamna ca esti autosuficienta sau ca iti gasesti scuze si justificari. 

Paradoxul cu aceasta blandete (in engleza este self-compasion), cu bunatatea asta pe care ti-o arati, esti ca iti da voie sa te dezvolti, iti da voie sa cresti. Iti da voie sa zici “ok, azi am lasat copilul mai mult la TV, m-am simtit obosita si nu am avut energie sa o iau de la capat cu argumente si altele, dar maine va fi mai bine,voi aveamai multa energie sa le fac un program!” in loc de “oof, nu sunt in stare de nimic, s-a dus naibii tot, sunt o incapabila si aia e, sunt o mama incapabila sa isi educe copii” (si eventual te afunzi in borcanul de nutella). Vestea buna este ca si aceasta blandete se invata. Adica iarasi, comportament intentional

Despre o zi de succes azi. Inainte criza asta, obisnuiam sa fac la sfirsitul fiecarei zile un fel de review personal al zilei: ce a functionat bine, ce nu, lucruri la care mai trebuie sa lucrez, lucruri pentru care sunt recunoscatoare. Si verdictul “zilei” era dat dupa anumite standarde, ale mele, personale (si foarte banale). Crezi ca standardele astea, sau criteriile dupa care analizam o zi la sfirsitul ei, ar trebui schimbate in perioada asta? Daca da, cu ce? Daca nu, de ce? 

Irina: Cred ca masura este un lucru foarte important, ca in orice, de altfel. As zice ca depinde nu de momentul asta dificil, de criza. Cat de mult te afecteaza ca nu ai facut tot ce aveai de facut in ziua respectiva? Cat de mult te auto-pedepsesti daca nu ai facut totul, daca ai avut mici scapari in timpul zilei? Aceasta analiza poate fi un instrument util, ne poate da o directie, ne poate da un sens si ne ajuta sa ajungem unde ne dorim. Insa din experienta mea, pentru unii se intampla ca asa analize sunt mai degraba motive de stress, ne creste anxietatea si in cazuri extreme genereaza panica, culpabilitate. Pentru ca se intampla des sa nu fie niciodata suficient de bine.

Si aici, este vorba de blandetea de mai sus. Depinde mult cum e de fapt aceasta lista: ca daca e un pat al lui Procust, care dicteaza apoi cum te vei auto-pedepsi, mai bine renunti la ea de tot. 

Pe langa aveasta lista, mai propun un exercitiu foarte bun (este bun in general, nu doar in vremuri tulburi de pandemie). Exercitiul se numeste 3 lucruri bune (3 good things) si inseamna ca in fiecare seara, inainte de culcare, sa scrii 3 lucruri care au mers bine peste zi si de ce. Si aici poti pune “azi nu m-a durut capul pentru ca am reusit sa beau mai putine cafele si sa ma hidratez bine”. Iti garantez ca pe masura ce il vei face, vei constata o imbunatatire a dispozitiei emotionale (sigur, ca orice lucru bun, ia ceva timp).  

Despre presiunea social media. Am observant asa, empiric, un nou trend in social media. Oamenii, obligati sa stea in casa se apuca de facut curat, renovat, aranjat, se apuca de un nou hobby, reactiveaza o pasiune mai veche si uitata, invata ceva nou, se redescopera, bineinteles. E o presiune venind dinspre ceilalti care devin mai buni in timp ce tu, tot ce speri, e sa nu devii mai naspa ori mai grasut decit erai. Ce facem cu presiunea asta? 

Irina: Oo daaa, o cunosc bine, aceasta presiune. Intim, chiar :))

Am cateva sugestii si aici. In primul rand, va invit la ceva introspectie. Adica, de unde vine, ce spune aceasta presiune (da, e sociala, vrem sa facem parte din trib, dar ce inseamna pentru noi). Eu am asociat-o cu un comportament consumerist asa, in sensul in care vrem din ce in ce mai mult, pana cand consumam tot, nu mai avem pic de resurse interne. Suntem intr-o cursa continua. Am si o imagine pe care mi-am asociat-o cu asta – aceea a multimilor care dau navala in Wallmart de Black Friday in America, disperati sa ajunga la produsele cu cele mai mari reduceri. 

Pe mine m-a ajutat sa ma domolesc. Dar va invit si pe voi sa gasiti o imagine pe care v-o reprezentati cand va ganditi la asta. 

Si revine ideea de mai sus, cea despre autocompasiune. Adica fii ingaduitor cu tine. Da-ti voie sa nu fii perfect, chiar daca asa au asteptat toti de la tine in copilarie (cel mai des e asa, dar e posibil sa nu fie chiar cazul tuturor). 

In acelasi timp, daca totusi ai un hobby, sau un lucru pe care iti doresti sa-l faci, fa-l. Insa nu iti propune musai sa alergi maratoane (sau echivalentul maratonului pentru hobby-ul tau). E mai intelept sa faci lucruri mici si dese. Care sa iti aduca bucurie si placere, si care sa nu te demotiveze. Si cu siguranta, in timp, vei avea si super-performanta. E bine sa ai obiective, sa ai un plan, dar daca intr-o zi iti scapa (planul sau controlul), nu renunta pe motiv ca “eu nu sunt bun, nu ma pricep, sunt un idiot, etc” Si maine e o zi, iar faptul ca azi nu a fost conform planului, nu inseamna ca trebuie sa renunti. 

Putin si des, cum ziceam, e mai important pe termen lung. 

Deci, ca sa concluzionez, sunt cateva lucruri pe care le putem face si care ne pot ajuta in toate situatiile de mai sus:

1. Nicio schimbare nu vine asa usor si fara sa facem lucruri intentionate pentru asta. 
2. Apoi, singurul lucru mai rau decat stresul, este sa te stresezi ca te stresezi. Doar ganditi-va la asta putin. Adica, asteptarea ca nu vei avea niciun stress, nicio emotie dificila sau neplacuta, e foarte nerealista. Si este o cale sigura spre si mai mult stress, anxietate, etc 
3. Auto-compasiunea este buna. Hai sa invatam sa fim mai buni, mai blanzi cu noi insine. Si cu cei din jur.  Sunt si exercitii de facut pentru asta
4. Mindfulness.
5. Dormiti bine, mancati bine, faceti miscare. Savurati ce aveti de savurat. Veti avea resurse mai multe pentru provocarile acestor vremuri pandemice. 

PS: Am ales sa ilustrez interviul cu o poza cu mine si florile mele pentru ca ele sunt singurele care nu ma contrazic zilele astea.

Si-a pastrat dorinta de anul trecut: sa fie trezita de noi cintindu-i “la multi ani” si aducindu-i tortul. Ceea ce am si facut. Apoi i-am dat un cadou mic, ce am putut gasi si eu la supermarket, o cutie de carioci. S-a bucurat din nou, pentru ca ei ii place mult sa deseneze. Au sunat-o o gramada de oameni sa o ureze si a fost foarte emotionata, chiar coplesita.

Dupa-amiaza am fost cu totii la gradina. Am luat cu noi suc, inghetata si popcorn (i-a venit ideea sa facem asta pentru invitatii – pasari) si florile de le cumparasem si pe care le-am plantat, in sfirsit. Apoi am fost la un loc de joaca de linga, unde am fost singuri si am jucat prinselea si ascunselea.

Cind am ajuns acasa, au tras biletelele din bolul cu “Provocarea zilei” si, culmea potrivelii, Tudor a nimerit provocarea sa organizeze o petrecere pentru familie (cu tot ce implica asta: sa stabileasca o zi, sa faca playlistul cu muzica, sa hotarasca meniul, in ce ne imbracam, sa faca posterul si invitatiile). Ana a tras biletelul cu “inventeaza o noua miscare de dans” si a inventat ceva pe loc, o sa o repetam cu totii vineri seara cind avem petrecerea. Au hotarit sa lucreze amindoi la proiect si, ce pot sa zic, abia astept sa iesim in oras in sufragerie, si sa dansam ciudat, ca si cum nimeni nu ne vede. Well, chiar nu ne vede nimeni.

Apropo de asta, am vazut acum ceva timp un fim pe Netflix, despre un el si o ea, singurii care mai supravietuisera, in Islanda, dupa ce toti oamenii disparusera brusc de pe Pamint. Si mi s-a parut un film prost si apasator, m-am uitat totusi la el, pentru ca recunosteam multe locuri din Islanda. Acum mi se pare un film bun.

Aveti grija de voi si bucurati-va de orice lucru, oricit de mic! Daca petrecerea de vineri o sa fie reusita, o sa public reteta succesului!

Azi, tocmai au anuntat ca totul ramine cum au stabilit, inchis, pina pe 13 aprilie. (Pe 6 aprilie ar fi intrat in vacanta de Pasti pentru o saptamina, asa ca decizia mi se pare mai mult decit logica, ma asteptam sa se intimple asa).

Happy homeschooling era

Abia de luni, am inceput sa dam de greu. Cosmin inca lucreaza, eu la fel (cel putin incerc), iar de la scoala am primit recomandari cu ce sa lucram cu ei acasa in perioada asta. Ei lucrau deja destul de mult online, chiar si la scoala. La matematica au un site (http://matematikfessor.dk), unde se antreneaza. Ne-a dat mesaj profesul de matematica sa ne spuna ca le-a pus acolo, fiecaruia, in functie de nivel, exercitii de facut. Apoi, tot in site, scolile organizeaza o competitie, intri, rezolvi exercitii si pentru fiecare exercitiu corect, primesti un punct. Punctul se adauga clasei, punctele clasei scolii si vezi clasamentul final.

Pentru daneza are un site cu exercitii de gramatica si de scriere corecta. Numai bun si pentru mine :). E obligatoriu sa citeasca 30 de minute zilnic si apoi sa scrie. Orice, doar sa scrie: un jurnal de carantina, de exemplu. Tudor a zis ca nu vrea sa scrie jurnal, ca ar implica sa spuna chestii personale despre el si nu vrea (nu stiu de unde are ideea asta), asa ca s-a apucat sa faca o carte despre coronavirus. Facts, no personal bullshit, asa cum ii place mamei lui. :)))) Azi au mai primit 3 idei de compuneri, sa-si aleaga una dintre ele, sa scrie intr-un google doc si sa-l sharuiasca cu profa de daneza: o calatorie in timp (unde ai calatori si de ce), lampa fermecata (3 dorinte pe care ti le-ai pune) si Danemarca (ce ai povesti despre Danemarca unora care n-au auzit/ nu stiu nimic despre tara si locuitorii ei). Sunt curioasa ce-si alege, inca nu i-am dat vestea.

La engleza, au mai multe site-uri cu lectii organizate in jurul unor teme mai mari. Se pare ca sunt la capitolul Food si recomandarea era sa intre pe site-ul https://inenglishplease.dk, sa citeasca, rezolve pe acolo exercitii. Apoi, profa continua recomandarile cu linkul unei retete de buns (piinici?), ca cica sa le facem impreuna si sa vorbim in engleza despre obiceiurile culinare din UK, buns si altele. Am reusit sa nu cumpar drojdie cit a fost panica si hamstering, si iata cum ma duc acum la supermarket pentru tema la engleza. Tare, nu? Dar, luati si voi reteta: www.bbcgoodfood.com/recipes/hot-cross-buns. Miine putem sa mergem in parcarea scolii, unde ii asteapta pe fiecare o carte de engleza din care sa mai rezolve cite ceva: Let’s do it!

Cam astea sunt recomandarile venite de la scoala. Insa timpul petrecut cu ei m-a inspirat (foarte rapid, cred ca din a doua zi) sa lucrez si eu la propria programa orientata mai mult catre aptitudini de supravietuire. Am introdus lectii precum: Cum se spala vasele?, Fac curat in casa in 5 pasi simpli si sunt fericit(a)! Aspiratorul este prietenul meu de carantina! La ce ma gindesc si ce simt cind duc gunoiul. Masina de spalat rufe, aceasta piesa de tehnologie bulversanta. Sa aflam totul despre ea. Programa, care mai are si o componenta de exercitii creative, de mindfulness, de relaxare, dileme morale, decision making, face parte dintr-un plan mult mai malefic complex, un joc pentru familii la care lucrez pentru a face viata in carantina mai usoara. Dar despre asta intr-un post viitor.

Alte lucruri/ constari dupa primele 12 zile de carantina:

• Screentime-ul lor a crescut. Deocamdata, n-am o solutie pentru asta. Singura cu ei acasa, am nevoie de un timp in care sa nu ma intrerupa de 100 de ori pe minut. Dupa ce Cosmin va finaliza proiectul la care lucreaza, o sa rezolvam problema. Sper.
• Din fericire, putem iesi la plimbari in natura (nu sunt restrictii in acest sens). Singurul lucru e sa nu fie prea multi oameni si sa pastram distanta. Gradina urbana (unde sunt membru si voluntar) e locul perfect zilele astea, nu erau prea multi membri la un loc nici inainte, dapai acum. Dupa ce ne-am tot gindit si am facut un plan sa adunam oameni mai multi anul asta, acum trebuie sa le dam mesaje sa nu vina . Am fost ieri si mi-am cumparat o gramada de flori la preturi super bune. Am vazut un anunt pe Fb de la o sera locala care cerea sprijinul oamenilor. Veniti, cumparati, nu mai avem prea multe locuri in care sa trimitem florile la vinzare! Plantele erau afara, linga sere, cu preturi afisate. Te duci, iti alegi ce vrei, platesti cu mobilul, ai plecat.
• Programul nostru de carantina s-a conturat astfel:
  • Dimineata: trezire la 7, mic dejun, gimnastica, homeschooling
    • Ora 10: ei screentime/ joaca, eu muncesc
  • Prinz: mincam
  • Dupa-amiaza: inca un pic homeschooling, inca o doza de work
  • Ora 4 – plimbare
  • Ora 6 – cina
  • Seara: 18-20 – program de voie, vorbit cu prietenii si familia. Daca mai e nevoie, mai muncesc. Incepem procesul de pus copiii la culcare pe la vreo 20.30, pe la un 21 – 21.30 adorm. Cine mai poate si mai vrea se uita la Netflix sau citeste.
• Poate cel mai amuzant lucru din lume. Dupa ce ne-am vindut apartamentul din Bucuresti si ne-am hotarit sa plecam din tara, una dintre variante era sa ne luam o rulota si sa haladuim pe unde vedem cu ochii, cit ne tin banii, sa incercam sa mai cistigam ceva pe drum si sa o tinem asa cit putem de mult. Mi-ar fi placut enorm, dar am zis nu (si culmea, m-am mai simtit si responsabila). Motivul a fost ca eu nu sunt in stare sa fac homeschooling cu copiii, e clar ca n-am nici rabdare, nici aptitudini, nici strategie, nici vointa. Hai sa ne mutam intr-o tara cu un sistem de invatamint super bun, sa nu trebuiasca sa ma gindesc/ fac asta cu ei. Si ne-am mutat in Danemarca, unde fac homeschooling. Sper, sper din tot sufletul meu ca e doar pentru o luna. Pentru ca altfel, promit ca nu mai iau decizii responsabile in viata mea!

Voi cite planse de colorat ati printat pina acum?

“Uite, tata, te-am sunat sa te intreb daca sa-ti trimit niste peste ca vine Oprirea.”

“Ce vine, tata?”

“Oprirea!”, raspunde el mai nemilos decit coach-ul virtual.

“Ce e asta?”

“Interdictia de pescuit, n-o sa mai fie peste pentru citeva luni, vrei sa-ti trimit?”

Panicata de Oprirea asta brusca, despre care nici nu stiam cind/ cum se intimpla, cad prada tentatiei papilelor de a mai simti un peste adevarat. Somn, crap, stiuca. E peste si pe aici, dar, daca nu-l prinzi tu, are tendinta sa fie foarte scump la vinzare. O chestie cu care nu m-am obisnuit pina acum pentru ca, da, m-am nascut si am crescut pe malul Dunarii, iar acolo nu dai o avere pe un peste.

Si ma panichez la gindul Opririi, si imi trimite tata pestele. Iar noi i-am cinstit memoria lui de ghinionist cu prieteni, vin, mamaliga si recunostinta pe care, sincer, nu cred ca le-ar fi primit daca ar fi fost prins in alt moment al vietii lui.

Mi-am amintit de sentimentul asta de “oprire” alaltaieri. La numai citeva ore dupa ce am scris postul anterior, totul s-a schimbat: numarul celor cu coronavirus a crescut (daca nu ma insel, sunt cam 700 de cazuri acum), iar autoritatile au luat masuri mult mai stricte. Pentru ca dupa amiaza si seara nu sunt online (am redus propriul screentime ca sa dau un exemplu memorabil copiilor, sper! yey! bravo, mie si numai mie!), am ratat toata panica imediata.

Cind, intr-un final, am reusit sa ii conving pe cei 2 sa se schimbe in pijamale, sa se spele pe dinti, dupa ce au mai mincat nu stiu ce ca le era foame si au baut ca le era sete, dupa ce s-au spalat din nou pe dinti, dupa ce le-am citit povestea de seara, dupa ce i-am asigurat ca e ok daca stau in pat, asa, linistiti, chiar daca nu le e somn, dupa ce eu am adormit putin si inaintea lor, m-am trezit, m-am mutat in camera noastra, Oprirea venise deja.

Scolile s-au inchis pentru doua saptamini, danezii au dat si ei niste raite prin in supermarketuri si au hamsterit (imi place mult vorba asta) de-ale gurii si hirtie igienica, in timp ce unii isi pusesera deja la profile poze ca nu, nu vor hamsteri de pandemia asta. S-au anulat toate evenimentele, chiar si petrecerile pentru zile de nastere ale copiilor, s-au inchis restaurante, cafenele, biblioteca.

Orasul e gol si tacut, vremea e cam labila, ba ploua, ba iese soarele si asa de vreo 20 de ori pe zi, iar pe mine m-a prins Oprirea fara nici un plan si cu 2 copii acasa. Singurul lucru bun e ca pare ca timpul s-a dilatat, o zi nu mai trece intr-o clipa si asta imi da un sentiment de liniste. Sunt ca un peste care a reusit sa prinda in viata Oprirea, si acum se gindeste cum si ce sa faca sa fie cu folos si cu bucurie.

Au fost luate citeva masuri dupa primele cazuri:

• copiilor li s-au spus imediat la scoala informatii despre virus
• dupa ce s-au inmultit cazurile, a fost lansat un site dedicat cu informatii si update-uri, telefoane de urgenta, sfaturi, etc
• au aparut postere cu “spalati-va pe miini si tusiti in bratul indoit”

Apoi au venit alte recomandari:

• de a anula evenimentele cu mai mult de 1000 de participanti
• de a intra imediat in carantina, daca ai simptome
• de a nu calatori spre zone de risc sau de a anunta daca te-ai intors recent dintr-una

Partea buna e ca danezii le respecta, sunt foarte disciplinati. Pina si ai mei copii se spala pe miini din proprie initiativa si nu mai “uita”. Sper sa scada numarul imbolnavirilor inainte ca toata epidemia asta sa aiba efecte prea mari asupra vietii de zi cu zi. Sincer, perspectiva unei carantine cu cei 2 ma sperie putin. Scolile nu s-au inchis (deocamdata), cu exceptia celor in care au fost elevi cu coronavirus.

Insa azi, in numai citeva ore:

• s-au anulat meciurile de fotbal ale lui Tudor din weekendul asta, desi n-aduna nici macar 100 de spectatori, dapai 1000
• cafeaua cu parintii colegilor Anei (eveniment organizat de scoala sa ne cunoastem intre noi)
• cintecul de dimineata de la scoala. (clasele 0 – 3 se aduna dimineata la ora 8 si cinta 2 cintece inainte de inceperea orelor sa inceapa ziua mai optimist)
• iar eu ma gindesc serios sa schimb locatia playdate-ului Anei din weekend. Ar fi trebuit sa se intilneasca cu un fost coleg de gradinita la un loc de joaca, dar cred ca e mai bine in parc.

Am inceput sa ma gindesc si eu serios la varianta in care se inchid scolile si mi-am facut un mini plan de actiune ce include:

• un stoc serios de cafea boabe, macinata, instant, si orice mi-ar putea da un plus de energie pentru o zi cu cei 2.
• o comanda consistenta de carti SF care sa combine scenarii apocaliptice cu umorul negru. Autorii mei preferati sunt Neil Gaiman, Terry Pratchett, Douglas Adams, Isaac Asimov, Philip K. Dick si altii ca ei. Daca aveti vreo recomandare, va rog, lasati-o in comentarii. Acum citesc “Un barbat pe nume Ove” si abia astept sa o termin pentru ca, iertare, dar nu-mi place deloc. Dar deloc.
• un plan de activitati cu cei 2, in afara de homeschooling de mate si daneza, ala e bonus.
• o lista cu locatii mai pustii unde am putea pescui, culege pietre, privi marea, pieptana alge, orice, numai sa nu stam in casa. Dar nici sa nu ne intilnim cu (prea) multi oameni.

Tot in ultimele doua luni, au vizitat, pe rind, scolile tuturor, pentru ca merg la scoli diferite. Plecau de la ora 9, vizitau scoala, se jucau la locul de joaca si in scoala, mincau prinzul acolo si apoi reveneau la gradinita. Si pedagogii de scoala i-au vizitat in gradinita, sa-i cunoasca si sa le povesteasca cum e la scoala.

In paralel, si noi am avut citeva intilniri cu scoala:

• inainte de inscrierea la scoala, o intilnire cu parintii pentru o prezentare generala a scolii, a proiectelor, valorilor, modului de lucru, pedagogilor.
• dupa inscriere, o intilnire la care au venit si copiii sa-si vada clasele, sa-si cunoasca pedagogii.
• dupa confirmarea locului la scoala, o intilnire doar pentru parinti, in care s-a vorbit despre detalii practice: program, activitati, ce si cum se va intimpla cu copiii, la ce sa se astepte.
• ultima din serie a fost vizita copiilor la scoala cu pedagogii de gradinita.

Noi am fost la toate intilnirile (si) pentru ca ne-am dorit foarte mult ca Ana sa fie acceptata la scoala asta. Nu e scoala de care apartinem, faptul ca Tudor era deja acolo ii oferea o oarecare prioritate, insa nu puteam fi siguri. Intr-o clasa sunt maximum 24 de copii, fara exceptii, si se poate intimpla ca fratii sa ajunga la scoli diferite. Din fericire, nu a fost cazul.

SFO-ul sau gradinita din cadrul scolii nu e scoala adevarata. Ni s-a spus foarte clar, copiii nu vor invata cifre, litere, sa scrie sau sa citeasca- toate aceste lucruri se vor intimpla, natural, din clasa 0 incolo. Treaba lor in perioada asta martie – iulie (pina la vacanta cea mare) e sa:

• se obisnuiasca cu programul 8 – 16.45 (la gradinita, puteau ajunge oricind, mai putin in zilele cu excursii cind trebuiau sa fie la 9, cel tirziu)
• sa se cunoasca intre ei, sa se joace impreuna, sa-si faca prieteni noi, sa aiba grija unul de celalalt
• sa se familiarize cu cladirea, cu ceilalti elevi, mai ales ca e o scoala mare cu 600 de copii.
• sa aiba grija de lucrurile lor, sa tina ordine in dulapul personal, sa isi puna si sa-si ia caserolele cu mincare din frigider
• sa nu se supere daca pierd la jocuri (foarte important!)
• sa stringa jucariile/ jocurile pe care le-au folosit
• sa stabileasca grupe de mers la toaleta, sa se astepte, si sa nu ramina blocati prin wc-uri (am ris, dar cica e un “pericol” real)

Ana a trecut prin toate etapele si intilnirile, si nu numai ca era pregatita, dar abia astepta. Si-a facut un countdown propriu, in fiecare zi ne intreba daca e destul de mare sa mearga la scoala. Si apropo de asta, pedagogii ne-au sfatuit sa nu le spunem ca sunt copii mari acum pentru ca merg la scoala, pentru ca atunci cind vor ajunge in scoala isi vor da seama ca sunt cei mai …mici.

Va multumesc pentru toate mesajele trimise in acest timp. Da, suntem bine cu totii:

Ana – tocmai a terminat gradinita, luni incepe o perioada de acomodare la scoala, un fel de gradinita in cadrul scolii care va dura pina in august cind intra in casa 0.

Tudor e in casa a 3-a, joaca fotbal la unul dintre cluburile de aici (OKS), ceea ce ii ocupa tot timpul: antrenamente de 2 ori pe saptamina si competitii in weekend-uri.

Cosmin s-a reprofilat total si acum e rigger, adica unul dintre tipii aia care se catara pentru a construi scene pentru concerte, festivaluri sau decoruri pentru piese de teatru. Apoi mai are diverse joburi colaterale si proiecte de fotografie.

Eu scriu ca freelancer pentru diversi clienti, de curind si pentru un site in daneza. Sunt la inceput, nu stiu daca va deveni un proiect pe termen lung, insa eu sper. Adun idei si notite pentru o noua carte pentru copii care ma bintuie de ceva timp, sunt voluntar la o gradina urbana de aici in oras si am propus citeva proiecte noi pentru anul asta, m-am apucat serios de sport cu un coach virtual dintr-o aplicatie care imi place foarte tare.

Dar despre toate acestea, pe larg, in niste posturi viitoare.

A zis ca el crede cu zina. Bine, fie, sa vina Zina. I-au cazut citiva dinti pina acum – am reusit sa-l convingem ca 20 de coroane e pretul corect pentru un dinte sanatos. Pentru un dinte plombat sau cariat, pretul scade, iar Zina are drept de evaluare. Adica nici zina cit e ea de zina, nu inghite orice i se baga sub perna. Nu ne pasa prea tare de cei cazuti deja, ci speram sa-l motivam (pina cind motivatia devine obisnuinta fara intrebari suplimentare) sa-i spele si sa-i ingrijeasca bine pe ceilalti.

Totul a functionat ca la carte. Dinte cazut, evaluare, pretul corect, max 20 kr.  Cu un singur dinte a fost o mica problema, ca l-a pierdut de tot. Adica el isi aminteste ca l-a pus sub perna, inainte sa plece la scoala, Zina a uitat, nici nu l-a gasit, nici n-a pus bani in loc. Cind s-a intors, n-a mai gasit nici dintele, nici nimic. Dosarele X.  Zona Crepusculara. Sor’sa s-a jurat ca nu stie nimic, noi am fost plecati toata ziua, misterul a ramas plutind amenintator in tavanul fals. Si azi, cind isi aminteste, e necajit: cum a disparut? Cum e posibil, ca eu am fost la scoala?

In zadar am incercat sa-i explic ca toate lucrurile ciudate se petrec cind oamenii nu sunt prezenti. Se pare ca el crede ca dimpotriva: daca el nu e acolo, totul trebuie sa incremeneasca in starea de fapt anterioara, ultima pe care si-o aminteste. Dinte sub perna.

Acum citeva zile, i-a mai cazut un dinte, in timp ce eram in masina, intorcindu-ne de la cumparaturi. Mi l-a dat sa-l pastrez, insingerat, in buzunar, macar sa stie pe cine sa dea vina daca il pierde.

Dar nu l-am pierdut, si l-a pus pe sub perna, a adormit. Din pacate, si eu.

Spre dimineata, m-am trezit mai alarmata ca alarma. La 6 dimineata, il intrebam pe Babic, daca are 20 de coroane. Era un dinte bun. Banii erau pe masa, ii insfac si, tiptil, ma duc la ei in camera. Imi tin respiratia, raresc bataile inimii, ii antifonez peretii sa nu se auda nimic, inaintez folosind numai degetul mare de la fiecare picior, si ma rog sa nu nimeresc pe un lego. Cind ajung linga patul lui, eram aproape transparenta, invizibila, una cu moleculele de praf. El dormea. In sarpe bratul mi se transforma, un sarpe cu o misiune: sa introduca moneda sub perna nevazut si nestiut. Am fost atit de fericita! Zina maseluta exista!

O ora mai tirziu, se trezesc cei doi. Tudor nu spunea nimic. Nu mai rezistam si il intrebam daca a venit Zina Maseluta.

– Stiu ca a venit, dar nu exista zina, e mama!

– Vai, dar de ce zici asa?, intrebam noi uimiti. La urma urmelor, ta’su se dusese, in creierii noptii si ai ninsorii, sa caute in masina ultimii marunti.

– Am simtit o mina mare sub perna. Zina maseluta are mina mica.

Va saluta lopatara-sefa. Asta e.

Nici zilele care au urmat nu au fost mai usoare. Prima data, “aflat” dintr-un film ca unii copii primesc 20 de dolari pentru un dinte de la Zina Maseluta. Zic, asa o fi, dar tu nu crezi in Zina Maseluta, nu poti sa ceri sa beneficiezi de oferta ei.

Si cind a incetat cu Zina, i s-a casunat pe Mos Craciun, ducind un razboi psihologic cumplit pentru a ne smulge o declaratie fara echivoc asupra existentei lui.