De la editura Cartea Copiilor avem asa:

Winnie, melcusorul grabit – care sta mereu in masina. E una dintre carile de citit pe drumuri. Credeti-ma, selectia a fost foarte dura pentru ca nu aveam cum sa transformam bancheta din spate in biblioteca. Nu de alta, dar Nero unde mai sta?

Omida mincacioasa -se afla mereu in bucatarie, pe masa. O cercetam la fiecare masa, adica de 3 ori pe zi. Si tot de atitea ori facem inventarul chestiilor mincate de omida, vorbim despre cum a mincat ea prea mult si o doare burtica, cum s-a facut cea mai mare omida si, in final, cel mai frumos fluture.

Si, piesa de rezistenta: Scoala ursilor. Cartea asta poate fi studiata oriunde, oricind, nu s-a asociat cu nici o practica zilnica. Primul lucru pe care l-a invatat Ozzy a fost cum pling ursuletii. Adica la intrebarea asta, isi stringe fata, inchide ochii si mimeaza un plins. Pentru ca e foarte simpatic, la inceput il puneam sa faca deseori asa. Acum ne-am mai potolit. Dar asta nu a fost singurul lucru pe care l-a invatat din carte: a inceput sa-i placa mierea (cam mult, dupa parerea mea), pentru ca si ursuletii maninca miere, isi trage scaunul la chiuveta din bucatarie, pentru ca si ursuletii isi spala farfuriile dupa ce maninca, imi arata cana de cafea care-i pentru mine (va dati seama de cita cafea are nevoie  o mama de 12 ursuleti) si multe alte lucruri.

Vazind eu ce succes au cartile astea, am zis sa merg si mai departe si sa incerc efectul cartii: “Nu ti-e somn, ursuletule?”.

E povestea unui Urs Mare care incearca sa-l adoarma pe Ursul cel Mic. Suna familiar, nu? Atita doar ca ursuletului ii e teama de inturneric si ursul mare trebuie sa gaseasca tot felul de solutii pentru a-l linisti. (Cu teama de intuneric nu ne-a nimerit, dimpotriva. As vrea sa adoarma cu lampa de veche aprinsa, sa mai citesc si eu un rind de beletristica dupa, dar el nu si nu, mi-o stinge de nu ma vad. Vezi Doamne, nu poate sa doarma cu lumina! Negocierile au esuat, ignoranta ma asteapta cu bratele deschise.)

Dar asta nu e nici o problema, cartea e cu ursi si asta e de ajuns. Totul este minunat, Ursul cel mare il baga in patut, ii citeste o poveste, il inveleste, ii arata stelele si luna, adica ce facem si noi. Pina aici, reusesc sa-l tin in pat. Dar cind ajungem la pagina cind ursul cel mare il ia in brate pe cel mic si-l leagana, Ozzy sare din pat de parca ar fi pe arcuri si tipa: “Vuvu!”. Traducere: trebuie sa-l iau in brate si sa-i cint. Cintecul nostru de leagan clasic e “un elefant se legana”, dar acest cintec e in fiecare seara adaptat la cererea publicului. Adica in loc de elefant avem: vuvu, bebe, miau, etc.

O data asa, de doua ori asa, acum cind vede cartea “Nu ti-e somn ursuletului?” zice “Vuvu”. Adica el, din toata teoria cu “copiii dorm in patut, in timp ce mama le citeste o poveste” a priceput “mama citeste, apoi ma ia in brate si ma plimba”. Fiecare intelege ce vrea, asta e clar, dar cartea e absolut minunata!

Share on Facebook

I-am dat un aparat de fotografiat lui Ozzy. Are deja un an si 9 luni, e timpul sa-si gaseasca un rost in viata! Hahaha! De fapt, i l-am dat ca mi l-a cerut…si ca a plins cind nu i l-am dat. Ma rog, nu e dovada de parenting perfect, dar pot sa va zic ca atunci cind mi-a cerut foarfeca nu am cedat!

Prin urmare, iata si primele fotografii facute de el. Primele 3 sunt cu ajutor, ii aratam cum se face, urmatoarele, mult mai tari, de altfel, le-a facut singur.

Nero pe genul “ce jucarie ti-au mai dat acum?”

Regatul lui Ozzy:

GAbi, matusa din laptop:

Maia, bona, speriata de perspectiva unui aparat de fotografiat in miinile lui Ozzy:

Dus:

Inegalitate: unele stau numai pe pirtii faine, alta n-a iesit din bucatarie:

Efecte speciale:

Share on Facebook

Briose, muci, tuse, am dormit noptile, apoi n-am mai dormit noptile, am iesit pe afara, apoi ne-am baricadat in casa. Placinta, supa crema de mazare, cus-cus pina am terminat rezerva. Apoi am trecut pe orez bob cu bob.  Am fiert si am copt gutui. Merele le mincam asa.

Am invat litere, dar nu si cifre.

Am citit, am facut dus, ne-am cumparat pijamale.

Ne-am alintat, ne-am pupat, ne-am alergat. Am negociat.

Dupa ce ne-a placut mamaliga, acum nu ne mai place. Am minca oua non-stop. Gainile nu sunt de acord.

Proiecte, vise, planuri.

Ciocolata solida, ciocolata lichida. Si apa plata.

Ne uitam la Cars mult. Suntem fani Bucsa.

Cintam la microfon, vorbim la telefon. La acelasi.

Purtam manusi de ski.

Ne e lene.

Ni se lipesc narile de la ger si sprincenele in sus de la suc.

N-am mai stricat nimic, dar asta pentru ca nu am pornit masina de spalat cu cuburi in ea.

Nero a zis ca nu-i pasa cit e de frig, dar ar prefera ca stratul de zapada sa nu depaseasca 20 de cm, ca isi baga…pardon in ea, cind vrea sa faca pisu.

Am instaurat noua ordine mondiala: mama deseneaza pe dulapuri, Tudor sterge cu servetul umed dupa ea.

Ati inteles, nu? Suntem bine si foarte ocupati. Am promite ca scriem mai des daca am si sti ca ne tinem de cuvint. Dar asa, de ce sa va incurcam?

Share on Facebook

De parca nu eram destui in patul ala rablagit, in ultima noastra vizita la Ikea am mai achizitionat inca 3 indivizi:

Bine ca macar sunt moi si tacuti!

Share on Facebook

Ozzy a facut o enterocolita naspa si eu, normal ca nu ma asteptam la asta, asa ca m-a prins total nepregatita.

Au venit ai mei la Bucuresti sa o sarbatorim cu totii pe mama de ziua ei. Zis si facut rezervare la restaurant libanez pentru tot familionul. Pina in momentul in care am comandat nimic nu parea neobisnuit cu copilul: mincase bine toata ziua, dormise, se jucase. La restaurant s-a infipt de cum a ajuns in niste decoratiuni interioare, solnite, pahare, etc. Singurul lucru care parea oarecum in neregula era chelnerul care nu venea pe cit de repede ne-am fi dorit. Dar dupa ce s-a mai foit pe acolo putin ne-a adus bauturile, dupa inca niste foiala si aperitivele. Nu stiu de ce, dar ii lasasem impresia ca nu am sti ce vrem sa comandam si atunci ne-a lasat timp sa ne gindim. L-am asigurat ca nu-i asa, s-a mai foit pe acolo, apoi a venit sa ia comanda serioasa, pentru felul 2.

“Sunteti pregatiti sa comandati?” ne intreaba pentru a nu stiu cita oara.

Nici n-am apucat sa-l asiguram ca da, ca Ozonul meu da un jet de voma cu bolta care ajunge intr-o farfurie goala care s-a umplut brusc.

Chelnerul incremeneste, borboroseste ceva gen “va mai las putin” si o sterge. Vedeti, pina la urma el avea dreptate, nu eram pregatiti. Ne ducem la baie, spalam copilul care mai da citeva jeturi, ii dam cu apa pe fata. La final, parea chiar ok. Si-a continuat periplul printre decoratiunile interioare, doar in tricou  si blugii uzi, si invaluit de un iz acrisor.

Chelnerul revine, ne mai intreaba inca o data, ii confirmam si comandam. Copilul ok. Unde mai pui ca a mai aparut si o fetita de virsta apropiata, cocheta, intr-o rochita mov. Ozonul – tinta spre ea. Am incercat sa-l opresc, i-am zis ca nu e in cea mai buna forma de socializat (si mi-am amintit brusc de toate fazele alea penibile pe care orice om e dator sa le traiasca macar o data in viata – de exemplu: scene romantico-avansate in care iti amintesti brusc ca nu esti epilata, sau o conversatie plina de subtraturi filozofico-existentiale cu un tip de care iti place mult, atita doar ca unul dintre voi doi a mincat ostropel la prinz si magia dispare inainte sa apara cu adevarat).

Ma rog, pina la plecare nu au mai fost incidente, dar nici noi nu ne-am lungit prea mult. Noaptea care a urmat insa…ce noapte. Afara taifun (da, noaptea aia de au zburat copaci prin Bucuresti), in casa taifun. Practic, a vomitat toata noaptea, din ora in ora. S-a mai oprit doar dimineata. Simbata nu a mai vomitat, dar a facut febra. Duminica, nu a mai vomitat, nu a mai facut febra, dar l-a apucat diareea. Si in tot timpul asta dormea mult, mult.

Ne-a fost tare mila de micut, mai ales ca nu aveam certitudinea ca il ajut prea mult cu ce ii dadeam: Metoclopramid, Humana Elektrolyt saruri de rehidratare (preventiv, pentru ca a baut foarte multa apa), orez fiert.

Cu ceaiurile a fost dezastru, nu vrea sa bea deloc (nici macar cind e sanatos). L-am fortat cit am putut, dar e clar ca nu prea aveau cum sa-si faca efectul baute in serie de cite 5 ml.

Si pentru diaree – Enterol.

Luni si-a revenit cit de cit si ghici ce a cerut cu insistenta, plingind, aratind si mai mai tavalindu-se pe jos- fructe. N-am scos-o la capat cu el pina cind nu i-am facut un suc de morcovi, s-a mai potolit, dar nu pot sa zic ca a fost chiar foarte multumit.

Acum ce sa zic, pare refacut: ma striga de sute de ori pe zi, se suie pe scaune, mese, ii amesteca mincarea cu apa lui Nero, sare in sus de fiecare data cind aude sirena vreunei locomotive. Maninca. Bea.

Acum vreau sa adun mai multe informatii, pentru ca e clar ca nu e ultima oara cind o sa faca asta. Voi ce le faceti, ce le dati, cum actionati?

Share on Facebook

De la Rezervatia de caprioare Zetea (Odorheiul Secuiesc).

Share on Facebook

Nici macar nu a incercat sa mute sania. Nici un pic de vointa, curiozitate, ambitie, nimic. Practic, nu-i nici o diferenta intre poza si film. A, ba da, Ozzy care rascolea zapada cu o bagheta Hello Kitty (don’t ask!)

Share on Facebook

Cintecul asta ne-a fost trimis pe mail ca urare de Sarbatori de proful preferat de la masterul de antropologie (Vintila Mihailescu) si il dau si eu mai departe. Verificati si site-ul playingforchange.com, un site cu oameni din diverse colturi ale lumii care cinta aceleasi piese. Noi am stat o seara intreaga ascultind melodiile, Ozzy e fan!

Share on Facebook

Cind m-am apucat de lungul sir de 12 exercitii, am uitat un amanunt: nu scriu in week-end, zilele de simbata si duminica sunt ale lui Ozzy in totalitate.

Si luni am avut treaba – borcane cu morcovi murati, piine cu morcovi si fursecuri cu morcovi, toate vindute in scopuri caritabile. Banii strinsi se duc la copiii de la Valea Screzii. Daca vreti sa ajutati si voi, intrati pe pagina de FB a campaniei, dati un like, iar acesta va fi transformat intr-un euro de catre sponsori. Pina acum s-au strins 90.000. Nu e rau deloc, nu?

Asa ca abia acum pot reveni la restante.

Ziua 5. Scrie o poezie de 20 de rinduri despre un moment memorabil din viata ta.

Pas.

Ziua 6: Ia o carte din biblioteca si alege 2 capitole la intimplare. Ia prima propozitie din primul capitol si ultima din celalalt. Scrie o poveste scurta (maxim 1000 de cuvinte) folosind propozitiile ca sfirsit.

Propozitiile mele:

“- Ce facem acum? Renuntam? am intrebat eu.

- Pai, e foarte simplu. Dupa socotelile noastre, comoara s-ar afla tocmai sub mormanul ala de lemne. Asa ca nici vorba sa ajungem vreodata la ea.” (Patru prieteni si jumatate, Joachim Friedrich).

Hm, cam ciudat sfirsit, e mai degraba un inceput. Oricum, intentionez sa mai colectionez finaluri dupa metoda asta, e amuzant. Trimiteti-mi si voi, daca aveti chef.

Ziua 7: Scrie-ti o scrisoare in care sa-ti spui ce trebuie sa imbunatatiesti la tine in urmatoarele 6 luni.

Mi-am scris, am trimis-o, a si ajuns. Dar o pastrez anonima si privata. Si updatata. Chiar asa, ce ar trebui sa imbunatatesc la mine? Dar voi la voi?

Share on Facebook

Daca l-ati intreba pe Nero unde locuieste el, v-ar raspunde cu laba pe inima ca in Sahara. Si asta pentru ca bea apa rar. Si asta din cauza lui Tudor care nu suporta sa vada ca acel castron contine numai apa si nu portocale, biscuiti, linguri, hirtii si jucarii. Asa ca ii ridic castronul lui Nero undeva unde sa nu ajunga Ozzy. Cind imi mai amintesc, il pun din nou jos, Nero vine, bea repede apa pe sestache, surplusul il depoziteaza in cocoasa.

Daca nu sunt vigilenta, vine copilul si depoziteaza lucruri, bea apa si el cu lingurita sau si-o toarna pe el. Astea sunt cele 3 optiuni, pe verificatelea.

Exasperata, intr-o seara, i-am dat apa lui Nero in bucatarie, si l-am luat pe Ozzy, impreuna cu 3 castroane cu apa in sufragerie. Na! Faceti ce vreti cu apa!

Au facut. N-am reusit sa-i dezbin, n-am reusit sa-i stapinesc.

Share on Facebook