Azi am cetit una. Una în care prosport zicea că Dan Petrescu e ZEU în Rusia. E CAMPION! Credeţi-mă că mi-a crescut inima. Chiar am crezut că e pe bune şi am dat clic, nu în secunda 2, nici în prima, într-o milisecundă. Deja îmi căutam în minte ideea de articol pentru sutsigol.eu, deşi mi-s mai obosit ca niciodată zilele astea, tot găseam 10 rânduri să-l felicit pe Dan Petrescu pentru marea lui reuşită.

No bine… Dau clic şi mă duce pe sport.ro. Şi citesc…

Da! Premiu de Liga Campionilor! E CAMPION într-adevăr! Într-adevăr, se pişă Dan Petrescu pe premiu ăsta. Îmi pare rău că am dat refresh la prosport.ro înainte să fi făcut un print-screen cu titlu în care scrie clar că “Dan Petrescu e CAMPION în Rusia!”

Deci, vă doresc să falimentaţi. Ori cu voi, ori fără voi, nici sportul, nici jurnalismul nu au nimic de câştigat!

Şi ca să vă conving cât de jalnici sunt cei de la prosport.ro şi sport.ro, vă mai ofer câteva titluri ce sunt ACUM pe site.

Prosport.ro

“Steaua poate pierde un jucător de CLASĂ din cauza lui Becali” – Când zici de “CLASĂ”, căci cu majuscule e scris, te gândeşti dracului la vreun mare jucător ajuns la bătâneţe şi vrea să testeze şi el cum e fotbalul pi la noi. Când colo, în articol e vorba de Rui Duarte. Care clasă băi, dobitocilor? Dacă era de clasă, şi brazilian, acum juca pe la Barcelona, nu se închina de Rapid să-l păstreze.

Sport.ro

“Dinamovistii mai dau o LOVITURAdupa castigarea Cupei! Rasturnare de situatie in Stefan cel Mare! CeVICTORIE anunta presedintele Badea” – Din nou aceeaşi poveste. Te aştepţi la ceva incredibil. Când colo se anuţă prelungirea contractului cu Kone.

Şi mai sunt, dar propun să nu mai intraţi în veci pe prosport.ro şi sport.ro. Eu nu o voi mai face, nu voit! Nu vreau să mai fiu prostul lor. Şi încă un sfat, refuzaţi să mai accesaţi şi gandul.info. Aceleaşi jeguri de titluri, aceleaşi ştiri penibile. Cred că pe toate aceste trei siteuri, titlurile sunt puse de acelaşi om. Dacă nu acelaşi om, după aceeaşi directivă sigur sunt.

Pornim o o campanie mică împotriva jurnalismului de proastă calitate?

Dacă în urma primului eveniment am rămas cu amintirea poveştilor de viaţă ce m-au motivat să cred că e posibil să o iei de la zero în viaţă, astfel că acum nu îmi mai e frică de ce o să fie peste o lună când vremea studenţiei va trece, am, cred, destulă încredere că nu voi muri de foame sau voi  cerşi în stradă deşi termin o facultate a căror locuri de muncă sunt blocate.

De ce aş participa din nou la 11even? Simplu, pentru că în prag de final de facultate mai am nevoie de încă un impuls, de încă două-trei discursuri motivaţionale ce să-mi dea curajul să pornesc în viaţă, nu ca student, ci ca om al muncii. Vreau să fiu la 11even pentru că aş dori, în primul rând, să-i ascult povestea lui Răzvan Gîrmacea, cel care a reuşit să facă din Edukid un adevărat brand în numai 2 ani. Şi să-şi vândă ideea.

Aş vrea să-i ascult şi povestea lui Manu Martoncă, poate cel mai apreciat om de marketing din Iaşi, ca să nu zic din întregul online. Omul care a făcut din Coriolan un brand de poveste prin poze pe facebook. Şi cum mi-s dragi mediile sociale, cred că mi-ar prinde bine încă un discurs extrem de echilibrat, concis, sincer şi sigur, aşa cum este Manu.

Aşa că, poate ne vedem la 11even după ce Somnu‘-mi oferă biletul.

Şi pentru asta ţin să vă anunţ că în perioada  25-27 mai la Iaşi va avea loc festivalul de artă stradală contemporană Freh Art Fest, citez “ce își propune să promoveze în rândul publicului ieșean noua generație de artiști.” Locul de desăşurare a evenimentului este zona Centrală a Iaşului, mai exact str. Lăpuşneanu, Piaţa Unirii şi Bulevardul Ştefan cel Mare, incluzând activităţi precum teatru stradal, demonstraţii de streetdance, atelier de sculptură şi handmade în aer liber, demonstraţii de graffiti, expoziţie de fotografie.

De apreciat că festivalul este organizat de 3 tineri de liceu şi că proiectul a primit finanţare prin programul YouthBank Iaşi. Detalii suplimentare găsiţi accesând pagina de facebook al evenimentului Fresh Art Fest.

Aşadar, de treci prin zonele amintite în zilele de 25, 26 şi 27 mai în zonele amintite, opreşte-te minute bune şi admiră reprezentările artistice ce vor avea loc. Zic că merită!

Ştiu că e povestea cu întârziere, dar n-am reuşit să-mi găsesc timpul şi starea pentru a aşterne peste o hârtie electronică cuvintele cele mai potrivite pentru a descrie în cele mai explicite fraze ceea ce am simţit eu în scurta mea vizită în capitală.

Poate că vă interesează şi că la ora 4 şi probabil, 20 de minute am trezit ochii din somn deşi abia se culcase, iar la 6 fără un sfert eram în trenul ce stătea să plece direct spre capitala României, Bucureşti. Locul unde aveam să trăiesc cele mai intense momente din viaţa mea. Nimic, dar nimic, absolut nimic nu se compară acele câteva ore trăite pe stadion, cu toţi cei 22 de ani pe care mă apropii să-i bifez pe 29 iunie.

În tren a fost… Obişnuit cu personalul, n-am respectat locul notat pe bilet. Să vă zic sincer, nici nu aveam habar că pe beletul de călătorie cu CFR-ul e notat şi un loc ce tre să-l respect. Numai după ce vine un brunet, care mă întreabă ce loc scrie pe beletul lui, aflai şi eu că am un loc pe belet. A dracului coincidenţă, am ocupat fix şi exact locul brunetului. Ca să nu fie nevoit să scoată vreo sabie, i-am acceptat dorinţa de a ocupa locul de pe belet.

Tot în tren am aflat prin ce chinuti trăieşte o femeie în vârstă. Şi cum o fiu a uneia nu mai vrea să-i vorbească mamei, că aşa a cerut nora. Şi cum nu şi-a mai văzut o duduie sora de 3 ani ce locuieşte la Târgu Jiu. Dar gândul meu era spre Arena Naţională şi nebunia ce avea să mă aştepte acolo.

După 6 ore în care am avut timp să admir fiecare frunză, fiecare adiere de vânt să o simt prin mişcarea crengilor, şi fiecare fir de iarbă să-l văd cum se flutură, vă jur că i-am blestemat pe toţi cei ce lucrează în CFR, pentru că nu-i normal ca un tren de la categoria “rapid”  să meargă mai încet decât unul de la “personal”. Şi melcul râdea de tren. Totuşi am ajuns în Bucureşti după 6 ore şi ceva, deşi pe bilet scria 6 ore. Ajuns în Bucureşti, am ieşit din Gara de Nord decis să întreb unde-i metroul. “Acolo, nu-l vEzi?”, cu acel celebru aceent pe E de parcă e singur literă notabilă din alfabetul românesc. Mulţămesc doamnă, dar n-am de unde să ştiu că sub o fântână arteziană se ascunde un metrou. La Iaşi primarele nu-i în stare să aducă un tramvai mai nou de 30 de ani, metroul e o utopie.

Trecând peste şocul de a da nas în nas cu sictirul capitaliştilor, intru în celebrul metrou. Acolo caut un nene mai acătării după chip şi-l întreb care-i direcţia ce tre urmată pentru a ajunge la metroul ce mă duce spre Titan. L-am descoperit, am ajuns în Titan. Cazat la domnul coleg de pe sutsigol.eu, Mădălin, cu mulţumiri publice, mâncat o shaorma în ambalaj de plastic ce aluneca din ale mele palme. În prealabil, donşoara de la fast-food a vrut să facă o aroganţă pe sistemul Gigi Becali, crezând că io nu ştiu a ceti un preţ. Rău o făcut a ta mamă că te-o adus pe lume. Şi că te-o mai plasat şi în capitala ţării.

O anomalie în staţia de autobuz din Bucureşti e faptul că plasarea dughenii cu cartele RATB e după colţ. Staţia e într-o parte, di ci mă duci la dracu’ în praznic după belet? Bine că fu amabilă duduia şi nu o râs de mine că habar nu am ce-i aia “cartele cu multiplicator”. Da’ şi ea o vrut să se dea interesantă. Luat cartela celebră cu două călătorii, întrebat în staţie care-i celebrul autobuz ce duce spre Arena Naţională. Acolo dau de un flăcău îmbrăcat cu tricoul Spaniei şi-mi imaginez că merge la meci. Nu mergea, încă, dar m-o îndrumat perfect pentru a ajunge la stadion.

Am ajuns la stadion. Nu ştiu cum să vă zic, dar Arena Naţională e pe inversul zicalei “afară-i vopsit gardul, înăuntru leopardul.” Arată urât de afară. URÂT! Tencuială crăpată, nuanţa de gri şters a cimentului. Arăta de parcă cineva nu a dorit să finalizeze o lucrare enormă. Dar cum am păşit înăuntru totul se schimbă! Şi gol, Stadionul Naţională arată impresionant. IMPRESIONANT! UIMITOR! Deja simţeam cum am descoperit cea mai faină  zi din a mea viaţă. Pielea de găină a Andrei nu se compara cu pielea mea. Cu senzaţia de zbârlire a părului de braţe.

Am intrat să-mi aflu locul în stadion. Genial! Nici că se putea altfel. Nici Nostradamus dacă-mi zicea, nu-l credeam. Exact unde erau poziţionaţi suporterii lui Bilbao. Între locul meu şi locul de unde începea sectorul spaniolilor mă despărţea fix treptele scării. Deci, 1 metru. Metru pe care nu l-am respectat mai deloc.

Cu vreun sfert de oră înaintea încereperii finalei, s-au adunat bascii. Şi au început să cânte. IMPRESIONANT! Absolut fenomenal. A fost momentul în care m-am descătuşat şi m-am integrat şi eu în marea lor familie. Fie vorba între noi, s-au cam certat bascii. Fiecare voia să cânte orice altceva decât voia celălalt. Dar o cântat aşa de fain încât în majoritatea timpului am şi uitat că mă aflu pe stadion pentru a urmări prima finală de cupă europeană în România.

Poziţia mea în stadion a fost perfectă şi pentru a urmări meciul. Fix pe centrul peluzei, sau pe mijlocul porţii. Pe doar al patrulea rând. Vă zic sincer, Falcao e urât fetelor. Nu-mi doresc să mă întâlnesc în miez de noapte pe vreo uliţă din sat că-mi stă inima în loc. Da’ e atât de frumos ca fotbalist.

Ateltico Madrid – Atletico Bilbao 2-0. Primele lacrimi de tristeţe se preling pe obrajii roşii ale spaniolilor. O doamnă plângea în hohote în momentul în care Diego a clarificat situaţia, un nene la 2-0 şi în momentul în care Muniain ratează o mare ocazie, dă cu basca de pământ şi se întinde pe scările de pe Arena Naţională. Un copil de 10 ani îşi şterge lacrimile ce curg şiroaie din ochii lui tineri. O namilă de om, tuns zero, plin de tatuaje muşcă dintr-un steag a celor de la Bilbao în timp ce stropi din lacrimile lui ajung pe pânza cu însemnele echipei iubite.

3-0. Un suporter ce a dat tot meciul indicaţii începe să aplaude şi să strige cu voioşie “Atleti, Atleti, Atleti”. În timp ce scriu aceste cuvinte, mult prea multe, ce-i drept, în groapa lui Dinamo se află 100 de suporteri. Penibil pentru o echipă ce se vrea a fi una reprezentativă pentru România. În acel moment toţi suporterii cad la pace şi strigă la unison “Atleti”. Lacrimile sincere nu dispar. O fană de vârsta a treia din Spania, ce mi-a luat locul, stătea cu capul plecat. Umezeşte scaunul din faţa ei. Şi umărul soţului. Stadionul se goleşte. Nu definitiv. Un pletos, la pielea goală strânge bannerele. Plângea ca nepoata în timp ce-i era foame şi nu ştia cum să  afirme. Colegul său de galerie îi bate pe umăr, vizibil afectat.

În colţul opus, delirul. Fanii lui Atletico Madrid se bucură împreună cu jucătorii şi staful tehnic. Nu părăsesc Arena Naţională până ce nu părăsesc şi jucătorii lui Atletico Madrid terenul. Bucuria spaniolilor a fost pur şi simplu impresionantă. Corul celor 20 de mii de madrileni îţi crea o stare pe care nu aş putea să o descriu nici dacă s-ar inventa un cuvânt special pentru acea stare.

Şi totuşi a sosit momentul pe care nu doaream să-l trăiesc. Să părăsesc Arena Naţională. Urcam o treaptă şi mai întorceam capul. Şi tot aşa până ce am dat de Bogdan. Om fain ce m-o îndrumat, pe jos de această dată, spre locul unde aveam să dorm.

Mi-am luat  rămas bun de la un Bucureşti plin de viaţă. De la un Bucureşti ce mi-a oferit cele mai frumoase momente din a mea viaţă. A fost ceva extraordinar. Nici nu ştiţi ce aţi ratat.

PS: Oare aţi citit cap-coadă?

PS 2: Poze

Dacă jocul pe lângă barul din sat e dat de mult uitării. Nu l-am practicat eu, ci preteni din sat, jocul în sălile din Iaşi nu-i chiar uitat şi mai la orice pas se zăresc uşi vitrine pe care scrie “sală de jocuri”.  În special, acolo se practică pokerul. Deşi “clienţi” probabil au destui, mulţi din împătimiţii acestui joc au descoperit mediul online pentru a activa în lumea pokerului

Pentru a-ţi promova un site de poker online nu e nevoie de reclamă la televizor, e de ajuns ca de siteul tău să afle câţiva împătimiţi a acestui joc, să pui la bătaie o sumă importantă într-un turneu, pasionaţii de câştiguri uriaşe din poker vor fi destui, iar succesul unui astfel de site sigur nu se va lăsa aşteptat.

Bineînţeles, nu trebuie să fii avar, să nu te aştepţi la câştiguri uriaşe din start, să nu te aştepţi ca din primul turneu organizat pe site să câştigi cât nu a făcut Becali cu Steaua. Îţi vei câştiga fani pe site, respectivi, oameni din care poţi scoate proit, doar dacă succesiunea turneelor incitante vor fi constante, doar dacă potul cel mare e tentant pentru orice pasionat de poker, nu doar pentru cel care are 10 lei pe card şi nu ştie să tasteze cotul PIN pentru a-i scoate.

Dacă multe din ideile de afaceri online au dat faliment datorită ideii din star greşită de la care s-a pornit, pentru un site de poker online închiderea poate apărea niciodată dacă “patronul” ştie cum se fac banii din astfel de siteuri. Nu peste noapte. Doar la loto poţi câştiga peste zi.

Săptămâna trecută am fost pentru a trimite o sumă de bani. Ştiu, e dubios să trimiţi în 2012 bani prin Poştă, dar aşa a fost alegerea destinatarului. Am completat mandatul poştal, sau cum Dumnezău s-o chema hârtia aia verde, am dat banul şi comisionul şi-am plecat.

După mai bine de o săptămână banii nu erau ajunşi la destinaţie. Mno, probabil să fie vina celor două zile libere, deşi mi s-a zis că banii vor ajunge vineri. Destinatarul merge la Poştă cu înştiinţarea din poştă şi acolo surpriză. Din acest moment începe nebunia.

Nu poate ridica banii pentru că din numele lui lipseşte un “a”. Mno, e a mea greşeala şi mi-o recunosc, hai să o reparăm. Mă anunţă omul că nu poate ridica banii şi că eu trebuie să trimit de la iaşi nu ştiu ce telegramă de “reparare” a numelui, căci, pentru că destinatarul a luat la cunoştinţă de bani, aceştia NU mai pot fi trimişi înapoi.

Bon! Mă duc acilişa la Poşta din Moldavia noastră şi le explic. Mi se zice că nu are rost să trimit acea telegramă pentru că deja au trecut 7 zile şi banii sunt pe drum. Io îi explic cucoanei că destinatarului i s-a zis că banii nu vor mai fi trimişi înapoi  pentru o amărâtă de confirmare sau luare la cunoştinţă. Degeaba! Banii se întorc acasă, conform cucoanei de la Iaşi. De, mai au şi banii câte-un dor.

Merge destinatarul din nou la Poştă şi îi explică povestea mea. La ei rămâne la fel, banii nu vor fi viraţi spre Iaşi, stau şi putrezesc în locul destinaţiei dacă eu nu trimit amărâta aia de telegrama cu numele corect! Să moară Bibi şi Veta în WC-ul din curtea vecinului dacă mai poţi înţelege ceva. Fiecare e pe legea lor!

Aşa că ieri merg din nou la Poştă. Spre surprinderea mea, dau de o duduie mult prea amabilă faţă de ce eram obişnuit. Îi explic şi ei povestea şi duduia rămâne blocată! “Stai să chem şefa de tură!” Amabilă, dar incompetentă! Vine şefa de tură. Explic şi ei povestea. Şi mă lămureşte din start.  ”Ai chitanţa?” Anume, chitanţa ce am primit-o după ce am depus banii Cum e civilizat, am aruncat-o în primul coş de gunoi găsit în Podul Roş. “Fără chitanţă nu putem face nimic!” Mi-a stat faţa! Nu e o sumă mare, dar nu-s banii Poştei. Să mi dea mie înapoi sau să-i dea omului. Dar mă lămureşte şi şefa de tură că banii la destinaţie nu pot rămâne, ei după 10 zile (deşi, cu o zi în urmă mi s-a zis de 7 zile) revin de unde au plecat.

Ş-am plecat! Chitanţă nu, bani nu, la destinaţie cică vor rămâne acolo fără telegramă cu numele corect, la Iaşi mi se spune că tre să şez calm, să beu o gură de apă rece,  banii mi primesc înapoi cel târziu luni.

Aştept ziua de luni. Voi merge din nou şi sper ca în sfârşit banii să revină în ale mele palme. Şi gata cu Poşta Română. Incompetenţa din această instituţie atinge cote alarmante! În plus, n-au şi ei un sistem electronic pus la punct, să afle unde draci de amiază ajung banii? Pentru ce s-au făcut coduri poştale pentru fiecare sat, cartier în parte? Pentru ce s-a inventat calculatorul, internetul, bazele de date, mailurile, programele specializate? Clar nu pentru Poşta Română! Dar-ar falimentul în voi!

Revin luni cu detalii. Până atunci, de Ziua Bărbatului să vă răcoriţi bine!

Evenimentul va avea loc între 14 şi 17 mai la Ateneul Tătăraşi, 4 zile de film românesc pentru cei care încă mai cred că se face film bun şi în România. Iar după experienţa de la SFR 2 de anul trecut eu cred că filmul românesc e în creştere şi merită văzut. Întreg programul evenimentului îl găsiţi accesând linkul de aici.

Vă veţi putea bucura de vizionarea a unor filme ce au avut deja succes ca Ursul, Orient Express sau Hârtia va fi albastră. Întreaga listă de filme ce vor putea fi vizionate în cadrul SFR 3 o găsiţi dând un click aici. Şi dacă nu v-am convins să mergeţi la filme pentru ceea ce se va difuza, deşi nu cred asta, invitaţii din acest an sunt dintre cei mai apreciaţi oameni de film ai României. Veţi avea ocazia să staţi de vorbă cu Sergiu Nicolaescu, cu Dan Chişu, Vladimir Găitan, Magda Catone şi lista continuă aici.

Şi ca totul să fie pe placul vostru, a celor care veţi fi prezenţi la vizionarea filmelor, intrarea în toate zilele va fi liberă! Nimic, nici un ban! Banii pe bilet îi veţi folosi pentru a vă răcori după film. Această facilitate adusă spectatorilor a fost posibilă datorită sponsorului oficial al evenimentului Eximtur.

Nu trebuie uitaţi nici ceilalţi sponsori, drept pentru care le mulţumesc şi eu pentru implicare şi pentru aportul adus culturii româneşti: La Castel, Ateneul Tătăraşi, Buena Vista, CASA AUTO IAŞI Dealer Hyundai, Eternitatea, Romanian Film Promotion, COTNARI.

Partenerii evenimentului sunt:  Magic FM, TVR Iaşi, 360 uaic, metropotam.ro, Cinefan.ro, inoras.ro, Cărtureşti, Teo’s Café, Transilvania Film.

Ce ziceţi? Mergeţi? Eu da!

 Nokia Lumia 800

Acolo am fost întâmpinaţi cu scuze şi cu un pişcot, că aşa şade bine. Dar nu aceste aspecte sunt importante, deci, uitaţi-le, dar ţineţi minte că Nokia Lumia 800 este un smartphone pe care mi l-aş dori. E printre puţinele telefoane de generaţie avansată de care am fost mulţumit din punct de vedere al aspectului. Are un ecran curban realizat din sticlă Gorilla Glass ce am aflat că este extrem de rezistentă. Reprezentantul Nokia ne-a şi făcut o demonstraţie dând de pământ cu un Nokia, arucându-l pe o masă sau încercând să-l deterioreze cu o cheie. Şi telefonul Nokia Lumia 800 era întreg. Săracul de el… În plus, asta confirmă încă o dată că Nokia fac telefoane, nu jucării din plastic.

Nu doar designul mi-a plăcut, ci şi sistemul de operare Windos Mango. Mult diferit de celelalte pe care le-am testat. Nu are acel ecran de bază, ci este inserat direct meniul. Ceea ce pentru mine e un plus, deşi mulţi ar spune că e un minus. Un minus ar reprezenta imposibilitatea de a mări pictogramele active, sau “live tile”-urile, cum au fost denumite de către Microsoft.

Şi pentru că mulţi se gândesc că s-ar putea să li se fure telefonul şi să profite alţii de contactele şi tot ceea ce are stocat într-un telefon, Nokia Lumia rezolvă şi această problemă prin. Îl poţi localiza imediat prin Windows Live, îl poţi bloca imediat şi chiar să trimiţi un mesaj prin care să-l anunţi că l-ai descoperit şi că ar fi bine să-ţi înapoieze telefonul. Dacă nici aşa nu funcţionează, poţi şterge absolut tot din telefon, devenind astfel nefuncţionabil.

Nokia Lumia 800 vine cu un procesor de 1.4 MHz, 16 GB memorie internă (ceea ce mi-aş dori şi pe inteligentul meu) şi 512 MB RAM. Are şi o cameră bună, de 8 MP şi un preţ de aproximativ 1500 lei.  Investiţie bună, aş zice eu.

Pe lângă vedeta serii, ni s-a prezentat şi un  Nokia Lumia 710. Un telefon performant, pentru începătorii în ale telefoanelor inteligente. Lumia 710 are un preţ de aproximativ 800 lei.

Au mai fost prezenţi: Somnulescu, Macku, Bogdan, Cipoc, Vali, Adi, Lucian.

Iar una din afacerile care sunt “în vogă” pe internet este aceea a asigurărilor RCA pentru maşini. Au apărut siteuri ce îţi oferă o gamă largă de asigurări, te ajută să îţi alegi poliţa RCA pe care ţi-o doreşti cu adevărat, îţi poţi calcula singur suma pe care trebuie să o plăteşti pentru asigurare. Facilităţi ce până nu de mult nu îţi erau la îndemână.  Acum, îţi poţi alege un RCA ieftin stând în faţa calculatorului.

Încă un mare plus pentru a-ţi cumpăra o poliţă RCA de pe internet  e faptul că nu pierzi timpul pe drum. Pentru unii o oră  reprezintă mult. Pentru cei care au un serviciu cu normă întreagă şi zilnic e aproape imposibil să mai găsească sedii de companie deschise după terminarea zilei de muncă. Ce poate fi mai comod decât să ajungi acasă, să-ţi torni într-un pahar o răcoritoare şi să-ţi şi asiguri maşina? Precum sunt mai toate produsele comandate online, şi poliţa RCA îţi este adusă acasă. Pentru ca nici o secundă din timpul tău preţios să nu se risipească.

Şi nu, nu cred că am devenit prea lejeri. Mulţi au devenit mult prea ocupaţi şi astfel de facilităţi chiar prind bine.

Repede o cafea. Îmbrăcarea şi decolarea spre trainingul oferit de Crilia, “BLOGează-ţi teama de public speaking“. Decolare ce trebuia să se realizeze în urma urcării într-un tramvai, dar a avut loc într-o maşină după gestul fain făcut de Paul, cel care m-a sunat să mă întrebe dacă am plecat deja spre Centrul Comercial Felicia, locul de desfăşurare a trainingului. Şi nu plecasem.

Cum s-a desfăşurat totul? Vă zic sincer că orarul 10-18 îmi suna a zi întreagă şi că plictiseala ar putea apărea imediat. Nu a fost nici pe departe aşa, Crina reuşind să ne capteze atenţia, să vină cu ideile despre vorbitul în public şi să organizeze ziua în aşa mod încât a părut una scurtă. Dar frumoasă, interesantă şi din care s-a avut de învăţat multe. Cel puţin eu am plecat din Felicia cu ceva bun.

Ori de câte ori eram nevoit să vorbesc în public, până acum doar în faţa colegilor de facultate, inima în mine nu zbiera, dar nici nu era ea în cele mai bune momente. Limba se oprea din a mă ajuta să scot sunetele necesare, iar palmele mele erau tot timpul în mişcare, trădând emoţiile. De aceea, de cele mai multe ori aveam în mâini o foie, două, trei, cât să-mi fie de ajuns să nu mai azvârl mâinile ba în stânga, ba în dreapta. Iar Crina ne-a învăţat o metodă extrem de eficace de a nu obosi asistenţa cu mişcările palmei. Sper să ţin cont de ea şi la licenţă. Şi pentru momentele de blocaj în vorbire, Crina a punctat câteva lucruri ce sper să nu le uit când voi susţine licenţa şi că momentele în care-mi voi pierde ideile să nu existe.

Să vă dau exemple concrete. Toţi participanţii  am fost ridicaţi în picioare şi puşi să se prezinte în faţa audienţei. Am dres-o rapid şi-am plecat la loc. A doua încercare a fost una mult mai reuşită. După ce Crina a ţinut să arate ce am greşit şi cum să fac să fie mai bine, am reuşit în nebunia mea de moment să le prezint participanţilor… o muzicuţă. Să vorbesc despre o muzicuţă în public chiar nu mă aşteptam să reuşesc. Ca să sfârşesc printr-o nouă şi ultimă intervenţie în care a trebuit să vorbesc despre ce am simţit eu pe moment. Aşa că am ales să vorbesc despre pasiunea mea pentru fotbal şi cum am ajuns să scriu pe blog din pasiune datorită unei alte pasiuni. Despre fotbal cred că ştiţi că scriu aici. Şi sper că după intervenţia mea, Irina, sora lui Marius, să se fi decis ce pasiune merită să fie “aşternută” pe un blog.

Au mai participat la training: Alexandra, Anda, Mădălina, Florin, Adrian Iacob, o noutate interesantă în grupul nostru, Somnulescu şi Lucian, omul pentru care a fost nevoie de o pedeapsă ca la I-IV pentru a înţelege că-i cazul să mai şi tacă.

Deci, ziua de ieri a fost una constructivă, pe bune!!! Şi pentru aceasta mulţumesc organizatorilor, Crilia şi BlogIaşi.NET şi Centrului Comercial Felicia pentru că ne-a găzduit.

Am vrut, oare am putut?