Plante de la A la Z

Verbascum phlomoides - Lumânărică

2012-03-26T23:49:00.000+03:00

Produsul vegetal este un drog colectiv, constituit din corolele și staminele recoltate de la speciile Verbascum phlomoides L., Verbascum thapsiforme Schrad. (sinonim Verbascum densiflorum), Verbascum thapsus și Verbascum speciosum din familia Scrophulariaceae, denumită popular lumânărică, coada vacii.
Speciile de Verbascum sunt bienale, ierboase, de 1,2-2 m, puternic pubescente. Frunzele sunt eliptice, iar florile sunt dispuse în raceme terminale protejate de o bractee.
Produsul vegetal se obține prin ciupirea corolelor (și a staminelor) în momentul înfloririi când se desprind ușor de pe inflorescență (raceme). Culoarea produsului vegetal uscat este galben-aurie, gustul dulce-mucilaginos, iar mirosul este ca de miere.

Compoziția chimică:

- fracțiune iridoidică constituită din aucubozida, catalpol, metilcatalpol, izocatalpol;

- derivați flavonici (apigenol, luteolina, kemferol, rutozida);

- mucilagii;

- o fracțiune saponozidică;

- acizi polifenolcarboxilici;

- steroli;

- zahăr invertit.

Acțiune:

- saponinele imprima calități moderat expectorante.

- extern se utilizează pentru proprietățile sale cicatrizante.

Indicații:

- tratamentul tusei, al catarului și al altor afecțiuni ale căilor respiratorii asociate răcelilor.

- în medicina tradițională, produsul vegetal, se utilizează ca antireumatic și diuretic, iar la baza acestor utilizări stau derivații flavonoidici și iridoidele (recent identificate).

Mod de utilizare:

- frecvent se prepară o infuzie din 1,5-2 g produs vegetal mărunțit (o linguriță de flori ~ 0,5 g), care se aduce peste o cană de apă la fierbere, se lasă 10-15 minute, după care se filtrează.

- florile de lumânărică (Verbasci flos) intra și în compoziția unor specii antitusive.

Bibliografie:

1. Steifert K., Lien N.T., Schmidt J., Johne S., Popov S.S., Porzel A., Planta Med, 1989, pag. 55, 470.

2. Steifert K., Lien N.T., Schmidt J., Johne S., Porzel A., Planta Med, 1985, pag. 51, 409.
3. Stănescu U., Miron A., Hăncianu M., Aprotosoaie C.,2004 - Plante medicinale de la A de la Z; Monografii ale produsele de interes terapeutic, vol II: J-Z , pag. 594-598.

Malva sylvestris - Nalbă de pădure

2012-03-25T18:02:00.001+03:00

Produsul vegetal este constituit din florile recoltate de la specia Malva sylvestris L. și/sau de la Malva sylvestris subsp. mauritiana (L.) Asch. Et Graebn. din familia Malvaceae, denumită popular: nalbă de pădure. Recoltarea florilor se face în perioada înfloririi (mai-septembrie), când sunt complet deschise, pe timp însorit, după ce s-a ridicat roua. Florile au un receptacul puțin convex, acoperit de un caliciu format din trei bractee; caliciul este dublu, având 5 sepale pubescente, unite. Corola prezintă 5 petale libere, emarginate la partea superioară, mai lungi decât piesele caliciului. Staminele sunt numeroase, stigmatele fiind concrescute sub forma de coloană. În stare proaspătă florile au o culoare roz-violacee, cu vinișoare violete sau violet-închis, cu reflexe albastre (subsp. mauritiana); prin uscare culoarea lor devine albastră. Produsul este lipsit de miros, iar gustul este slab mucilaginos.

Compoziție chimică:

- mucilag care prin hidroliza formează galactoză, arabinoză, glucoză, ramnoză și acid galacturonic;

- antociani fiind reprezentați de malvină, alături de delfinidol;

- leucoantociani;

- cantități mici de tanin.

Acțiune:

- mucilagul imprimă proprietăți emoliente.

Indicații:

- tratamentul afecțiunilor inflamatorii ale căilor respiratorii (tuse, laringită) și ale mucoasei bucale.
- gastroenterite și gastrită hiperacidă, deoarece la administrarea extractelor apoase (macerat, infuzie, decoct), substanțele mucilaginoase din hidrogelul preparat, acoperă mucoasa inflamată cu un film protector.
- se utilizează pentru colorarea oțetului aromatic, vinurilor, siropurilor sau a unor ceaiuri medicinale în scopul îmbunătățirii aspectului lor estetic.

Mod de utilizare:

- infuzia cu Malvae flos se prepară prin tratarea a 1,5-2 g produs vegetal mărunțit cu 200 ml apă rece și încălzire pentru scurt timp sau se aduce apă fiartă peste produsul vegetal, se lasă 10 minute în repaus în vas acoperit, apoi se filtrează.

- se poate folosi și extern, ca gargară în afecțiuni ale cavității bucale și cataplasme în furunculoză.

Bibliografie:

1. Kaster U., Foliaca, 1999, pag. 3 , 11

2. Nosalova G. et. al., Pharm. Pharmacol. Lett., 1994, pag. 3, 245.

3. Stănescu U., Miron A., Hăncianu M., Aprotosoaie C., 2004 - Plante medicinale de la A la Z; Monografii ale produselor de interes terapeutic, vol II: J-Z, pag. 370- 372.

Althaea officinalis - Nalbă mare

2012-03-22T00:09:00.000+02:00

Produsul vegetal reprezintă frunzele recoltate de la specia Althaea officinalis L. din familia Malvaceae, denumită popular nalbă mare. În literatura de specialitate se întâlnește și sub denumirea de Herba Malvae visci.

Althaea officinalis L. este o specie ierboasă perenă, înaltă de până la 1,5-2 m, cu frunze lung pețiolate, cu limbul triunghiular sau triunghiular-cordiform, palmat-lobat, având 3-5 lobi și lobul terminal mai dezvoltat. Marginea este inegal dințată, nervurile sunt mai proeminente pe fața inferioară, iar ambele fețe sunt tomentoase, ceea ce le conferă un aspect catifelat la pipăit. Culoarea este verde-cenușiu-albicioasă, mirosul este slab caracteristic, iar gustul mucilaginos. Frunzele se recoltează fără pețiol, înainte de înflorire, în lunile iunie-iulie.

Compoziție chimică:

- mucilag de natură pectică (în principal din arabinogalactani și galacturonoramnani);

- substanțe flavonoidice;

- urme de ulei volatil cu o compoziție necunoscută.

Acțiune:

- mucilagul conferă acțiune emolientă și expectorantă.

Indicații:

- indicat în tratamentul tusei iritative,

- inflamații ale mucoasei bucale, faringiene și ale mucoasei tractului gastrointestinal.

Mod de utilizare:

- frunzele de Althaea officinalis L. intră în compoziția speciilor pectorale.

- datorită prezenței mucilagului, produsul vegetal se prelucrează sub forma de macerat - 2 g produs vegetal mărunțit cu 150 ml apă rece, se lasă amestecul la temperatura camerei pentru 1-2 ore, agitând frecvent, după care se filtrează; se bea o ceașcă de macerat proaspăt preparat de mai multe ori pe zi.

Bibliografie:

1. Gudej J., Bieganowska H. L., Planta Med.,1991, pag. 57.

2. Kastner U., Foliaca, 1999, pag. 3, 11.

3.Stănescu U., Hăncianu M., Miron A., Aprotosoaie C., 2004 - Plante medicinale de la A la Z; Monografii ale produselor de interes terapeutic; vol. I: A-I, pag. 32-33

Plantago indica

2012-03-21T23:35:00.000+02:00

Plantago indica

Produsul vegetal reprezintă semințele recoltate de la specia Plantago afra L. (sinonim Plantago psyllum L. 1762 non 1753) și Plantago indica L. (sinonim Plantago arenaria Waldst. et Kit.) din familia Plantaginaceae.

Se întâlnește în literatură sub denumirea de Pulicariae semen. Speciile sunt de origine mediteraneană.

Plantago afra L. și Plantago indica L. sunt specii anuale, cu frunze lanceolate și flori grupate în inflorescențe sub formă de spic. Semințele sunt mici, lucioase. Au o culoare brun-roșcată închis, gustul este mucilaginos și sunt lipsite de miros.

Compoziție chimică:

- mucilag localizat în celulele epidermei;

- ulei gras;

- proteine;

- aucubozida;

- urme de alcaloizi (plantagonina, indicaina)

Acțiune:

- se utilizează ca laxativ de volum/purgativ, antiinflamator intestinal.

Indicații:

- se administrează în constipație și în sindromul colonului iritabil.

Contraindicații:

- stenoza esofagiană și a tractului gastrointestinal.

Mod de utilizare:

- cel mai frecvent se administrează semințele ca atare dimineața și seara; ~ 10 g semințe se îmbibă în 100 ml apă; se bea acest amestec împreună cu încă 200 ml lichid.

- în diaree, tratamentul cu Psyllii semen poate fi completat prin introducerea în dietă, timp de 2 zile, a câte 2 porții de 100 g brânză vaci fiecare amestecată cu 5 linguri de suc de presare de afine sau 3 lingurițe de afine uscate, fin pulverizate.

Bibliografie:

1. Ewe K., Deutshe Apotheker Zeitung, 1994, pag. 134

2. Schimdbaur W. et. al., Therapeutische Umschau, 1994, pag. 51, 190.

3. Stănescu U., Miron A., Hăncianu M., Aprotosoaie M., 2004 - Plante medicinale de la A la Z; Monografii ale produselor de interes terapeutic; vol II: J-Z, pag. 461- 463.

Plantago ovata

2012-03-21T22:34:00.000+02:00

Produsul vegetal (Plantaginis ovatae semen / Isaghulae semen) reprezintă semințele recoltate de la specia Plantago ovata Forssk (sinonim Plantago ispaghula Roxb.) din familia Plantaginaceae. Specia este originară din India și Iran, unde este cultivată pe scară largă.

Este o plantă anuală, ușor pubescentă, cu frunze liniare și flori grupate în inflorescențe sub formă de spic. Semințele, ovale, având o lungime de 1,5-3,5 mm, prezintă pe fața convexă o pată ovală de culoare brun-roșietică; pe fața concavă, într-o adâncitură, este vizibil hilul. Culoarea semințelor variază de la slab roz la roșu-brun; gustul este mucilaginos. Dacă semințele se introduc în apă, acestea se umflă și se acoperă cu un strat de mucilag.

Compoziție chimică:

- mucilag;

- ulei gras;

- proteine;

- aucubozidă.

Acțiune:

- laxativ (laxative de volum).

Indicații:

- tratamentul constipației și în toate situațiile în care se impune o defecare cu scaun moale (fisuri anale, hemoroizi, intervenții chirurgicale).

Contraindicații:

- obstrucție intestinală.

Mod de utilizare:

- se administrează semințele ca atare, de obicei dimineața și seara, în modul următor: ~ 10 g semințe se introduc în 100 ml apă, se lasă să se umfle; după administrarea semințelor se recomandă ingerarea unei cantități mari de lichid (cel puțin 200 ml apă).

- semințele în întregime sau tegumentul seminal intră în compoziția multor preparate industriale cu acțiune laxativă.

Bibliografie:

1. Galber F., PTA heute, 1994, pag. 8, 380.

2. Leng - Peschlow E., Mengs U., Med. Sci. Res., 1990, pag. 18;

3. Stănescu U., Miron A., Hăncianu M., Aprotosoaie C., 2004 - Plante medicinale de la A la Z; Monografii ale produselor de interes terapeutic, vol II: J- Z, pag. 441- 443.

Melilotus officinalis - Sulfina comună

2012-03-21T15:52:00.002+02:00

Produsul vegetal este constituit din somitățile florale ale speciei Melilotus officinalis Pall. (sulfina comună) și/sau Melilotus altissima Thuill. (sulfina înaltă) din familia Fabaceae.

Melilotus officinalis ( L). Pall este o plantă bienală, erbacee, cu o tulpină ramificată care poate atinge 120 cm înălțime. Frunzele sunt alterne, trifoliate, cu margini fin dințate; au lungimi cuprinse între 1,5 și 3 cm. Florile, de tip papillionaceu, mici (nu depășesc 6 mm lungime), galbene sunt grupate în raceme. Fructele sunt păstăi indehiscente.

Produsul vegetal este constituit numai din părțile superioare ale tulpinilor și nu trebuie să conțină fructe; are un gust sărat amărui și un miros aromat, caracteristic, de fân proaspăt cosit (cumarină).

Compoziție chimică:

- derivați cumarinici (cumarina, melilotina);

- flavonozide;

- sapogenoli (acid oleanolic);

- acizi fenolici (acid cumarinic, acid melilotic, acid melilotincumarinic);

- componente volatile;

- polizaharide.

Planta proaspătă conține glicozide ale acizilor cumarinic și melilotic (melilotozida) inodore.

Acțiune:

- în medicina populară produsului vegetal i s-au atribuit proprietăți emoliente, digestive si analgezice fiind administrat în diaree, colici, flatulență, dar și extern în dureri reumatice și abdominale, ulcerații.

- extractele din Meliloti herba:

a) au proprietăți antiedematoase și îmbunătățesc circulația venoasă și limfatică și scad permeabilitatea capilară;

b) se administrează intern în insuficiența venoasă cronică (reduc semnificativ edemul, crampele nocturne și senzația de “picioare grele”), tromboflebită, sindrom post - trombotic, hemoroizi, edem limfatic și extern în contuzii, luxații, fragilitate capilară cutanată;

c) experimentele în vivo au evidențiat proprietăți cicatrizante și antiinflamatoare (15-20 g extract/zi).

- conform unor cercetări mai vechi (1962-1965) cumarina are proprietatea de a diminua vâscozitatea lichidului din focarele inflamatorii stimulând proteoliza ca urmare a activării macrofagelor; totodată, pentru cumarină, s-a demonstrat un efect limfokinetic în sensul că accelerează evacuarea limfei din focarul inflamator.

Indicații:

- florile se utilizează ca aromatizant în fitopreparate și în industria tutunului.

- polizaharidelor din Meliloti herba li se atribuie proprietăți imunostimulatoare și antistres-adaptogene.

- produsul vegetal uscat și conservat în condiții corespunzătoare este lipsit de efecte anticoagulante.

Interacțiuni medicamentoase:

- nu se administrează extractele din Meliloti herba concomitent cu aspirină, warfarină,etc.

Contraindicații:

- disfuncții hepatice.

Mod de utilizare:

- se utilizează proaspăt sau uscat, sub formă de infuzie, extract fluid atât intern cât și extern;

- infuzia se prepară din 2-3 g produs vegetal fin pulverizat și 150 ml apă la fierbere; după 5-10 minute se filtrează;

- ca antiflebitic se recomandă 2-3 căni de infuzie pe zi;

- în inflamații și hemoroizi se utilizează cataplasme;
- produsul vegetal se umectează cu o cantitate egală de apa fierbinte, se împachetează într-o bucată de pânză și se aplică pe zona afectată;

- extractele din Meliloti herba intră în compoziția unor preparate cu acțiune antiflebitică.

Bibliografie:

1. Mills S., Bone K., Principales and Practice of Phytotherapy, Modern Herbal Medicine, Churchill Livingstone Edinburgh, London, New York, Toronto 2000, pag. 483.

2. Stănescu U., Miron A., Hăncianu M., Aprotosoaie C., 2004 - Plante medicinale de la A la Z; Monografii ale produselor de interes terapeutic; vol. II: J-Z, pag. 379-383

3. Piller N.B., Arzneim. - Forsch./Drug Res., 1977, pag. 27, 860.

Levisticum officinale - Leuștean

2012-03-21T10:44:00.003+02:00

Produsul este constituit din rădăcinile speciei Levisticum officinale Koch. (Levisticum levisticum L.), familia Apiaceae,denumit popular leuștean. Este o plantă perenă, frecventă în cultură, robustă, de 1,5-2 m înălțime, cu frunze mari, 1-3 penat sectate și cu marginea serată, cele inferioare lung pețiolate, cele superioare aproape sesile. Florile, care apar în anul doi de vegetație, sunt grupate în umbele compuse și de culoare gălbuie. Organul subteran este reprezentat de un rizom gros care se prelungește cu o rădăcină pivotantă, prevăzută la rândul ei cu ramificații.
În scop medicinal se utilizează rădăcinile uscate și mărunțite în fragmente care au dimensiunile cuprinse între 1-1,5 cm și grosimea de 2-3 mm, deseori cu aspect poros, spongios, la interior. Culoarea este galben-bruna cenușie, gustul inițial dulceag aromat, apoi amar, iar mirosul este caracteristic aromat.

Compoziție chimică:

- ulei volatil (3-butilftalida etc.);

- cumarine (bergapten, umbeliferona, psoralen);

- acid cafeic;

- acid ferulic;

- acid angelic;

- acid izovalerianic;

- acid benzoic;

- β-sitosterol glucozida;

- din rădăcinile proaspete s-a mai izolat falcarindiolul (o poliacetilenă).

Acțiune:

- acțiune diuretică;

- efectul diuretic se datorează uleiului volatil;

- medicina tradițională utilizează Levistici radix drept stomahic și carminativ; efectul este similar cu cel dezvoltat de fructele de țelina și se datorează conținutului în ftalide care cresc secreția gastrică și salivară

(din acest motiv se utilizează și la prepararea băuturilor de tip bitter și lichior);

- emenagog și fluidifiant al secrețiilor în afecțiuni respiratorii catarale.

Indicații:

- se recomandă pentru reducerea edemelor membrelor inferioare prezentând acțiune diuretică;
- se utilizează și la prepararea băuturilor de tip bitter și lichior.

Contraindicații:

- afecțiuni renale inflamatorii (efectul iritant local al uleiului volatil);

Reacții adverse:

- prezența furanocumarinelor poate prezenta un factor de risc pentru fotodermatoze.

Mod de utilizare:

- ceaiul de rădăcina de leuștean se prepară din 1,5-3 g produs vegetal peste care se aduc 150 ml apă fierbinte; se acoperă vasul și se lasă în contact 10-15 minute după care se filtrează;

- pentru acțiunea diuretică se administrează 2-3 căni pe zi;

- pentru efectul stomahic se recomandă un ceai cu jumătate de ora înainte de masă.

Bibliografie:

1. Genius O. B., Deutsche Apotheker Zeitung, 1981, pag. 121, 386.

2. Schimmer O., Planta Med., 1983, pag. 47, 49

3. Segebrech S., Schilcher H., Planta Med., 1989, pag. 55, 572.

4. Stănescu U. Miron A.,, Hăncianu M., Aprotosoaie C., 2004 - Plante medicinale de la A la Z; Monografii ale produselor de interes terapeutic, vol II: J-Z, pag. 348-350.

Angelica archangelica - Angelica

2012-03-20T23:43:00.000+02:00

Reprezintă rădăcinile (Angelicae radix) recoltate de la specia Angelica archangelica L., din familia Apiaceae, denumită popular angelică sau anghelină. Produsul vegetal se prezintă sub forma unor rădăcini ramificate, dure, cu numeroase striuri la suprafață, de culoare brun-negricioasă. Mirosul este aromat caracteristic, iar gustul iute. Recoltarea rizomilor cu rădăcini se face la sfârșitul verii - începutul toamnei (august-octombrie) sau primavara (aprilie-mai).

La recoltare trebuie avut în vedere posibilitatea confuziei cu Angelica sylvestris L., care se întâlnește, de asemenea în flora spontană și care se deosebește de Angelica archangelica, prin aceea că are tulpina purpurie și nu verde, nervurile de pe fața frunzei sunt fin păroase, iar florile, albe sau purpurii, sunt organizate în umbele semiglobuloase.

Compoziție chimică:

- ulei volatil;

- cumarine (umbeliferona, ostol, osteol);

- furanocumarine (angelicina,archangelicina);

- acizi fenolcarboxilici;

- sitosterol;

- acizi grași;

- flavonoide;

- taninuri;

- zaharoză.

Acțiune:

- proprietăți aromatice;

- proprietăți carminative;

- proprietăți stomahice;

- angelica prezintă o acțiune sedativă asemănătoare clordiazepoxidului.

Indicații:

- fiind un tonic amar aromat care se utilizează în anorexii, dispepsii cu secreție gastrica insuficientă și chiar în aciditate.

- uleiul volatil este coleretic și colecistokinetic, antifermentativ contribuind la reducerea acumulării intra gastrice și intraintestinale de gaze, dar și antispastic uterin;

- Angelicae radix constituie materia primă pentru obținerea unor lichioruri amare de tipul Boonekamp, Chartreuse;

- în general se utilizează ca aromatizant în industria alimentară;

- contactul direct al părții aeriene a plantei cu pielea umedă poate declanșa apariția unor fotodermatoze prin fotosensibilizarea dermei expusă radiațiilor solare (furanocumarine);

- la administrare internă a unor decocturi de angelică nu exista riscul apariției fotodermatozelor datorită solubilității reduse a furanocumarinelor în apa (atenție la consumul unor cantități mari de băuturi aperitive care conțin angelică).

Contraindicații:
- ulcer duodenal;
- ulcer gastric.

Mod de utilizare:

-produsul vegetal intră în compoziția a numeroase medicamente indicate în afecțiuni ale tubului digestiv;

-decoctul se prepară prin aducerea a ~1,5 g produs vegetal mărunțit sau pulverizat mai grosier în 100 ml apă rece și fierberea amestecului pentru o perioadă scurtă de timp; se recomandă o ceașcă de ceai, neîndulcit și călduț cu jumătate de oră înainte de masă, de mai multe ori pe zi.

Bibliografie:

1. Balacs T., Aromatherapy, 1993, pag. 5, 24

2. Mizuno A., și col., Planta Med., 1994, pag. 60, 333.

3. Stănescu U., Hăncianu M., Miron A., Aprotosoaie C., 2004 - Plante medicinale de la A la Z; Monografii ale produselor de interes terapeutic; vol. I: A-I, pag. 42 - 45.

4. Păun E., Mihalea A., Dumitrescu A., Verzea M., Coșocariu O., 1986 - Tratat de plante medicinale și aromatice cultivate, vol. 1, pag. 102, 104.

Ammi visnaga - Khella

2012-03-20T14:12:00.000+02:00

Reprezintă fructele speciei Ammi visnaga Lam. (Daucus visnaga L., Apium visnaga Grantz.) din familia Apiaceae; în țările arabe este cunoscută sub denumirea de khella.

Este o plantă anuală, erbacee, care poate atinge 80 cm înălțime. Frunzele sunt bi- sau tri penat sectate; au o culoare verde deschis. Florile sunt albe și grupate în umbele compuse. Fructele sunt diachene formate din două mericarpe, de regulă separate; sunt ovoide, recurbate și au suprafața neteda și glabra. Fiecare mericarp prezintă cinci coaste și șase valecule. Coastele sunt filiforme; în dreptul valeculelor se află bandelete îngroșate spre vârful fructului; în masa au culoare brun-cenușie. Au un gust slab amar și aromat, iar mirosul este ușor aromat.

Compoziție chimică:

- furanocromone (kelina, visnagina, kelinolul, kelolul, kelenina, amiolul, visamiolul);

- piranocumarine (samidina, dihidrosamidina, visnadina);

- furanocumarine (xantotoxina, amidina);

- visnaginona;

- kelinona;

- derivati flavonici;

- ulei volatil;

- lipide;

- proteine.

Acțiune:

În medicina tradițională a țărilor arabe au fost utilizate ca:

- diuretice;

- spasmolitice;

- antihelmintice.

Produsul vegetal dezvoltă efecte:

-spasmolitice (la nivelul coronarelor, bronhiilor, tractului gastrointestinal, biliar și urogenital);

- diuretice.

Indicații:

- extractele din Ammi visnagae fructus, kelina si visnadina cresc irigarea coronariană cu îmbunătățirea circulației la nivelul miocardului motiv pentru care se utilizează în special ca antianginoase.

Kelina:

a) dezvoltă proprietăți spasmolitice la nivelul bronhiilor, coronarelor, tubului digestiv, căilor biliare, căilor renale;

b) în doze de 100 mg de trei ori pe zi p.o (administrare orală) sau 80-300 mg i.m.(intramuscular) a fost frecvent prescrisă în:
- bronșită spastică sau astmatiformă,
- astm bronșic;
- angina pectorală;
- colici biliare;
- colici renale;

- utilizarea sa este limitată de efectele adverse - somnolență,cefalee, greață, voma, inapetență;
- în ultimii ani se folosesc tot mai mult derivații de semisinteza ai kelinei, mai puțin toxici și cu un profil farmacocinetic mai avantajos.

c) studii intreprinse în ultimele decenii au evidențiat eficienta kelinei în vitiligo și psoriazis.

Visnadina

a) are proprietăți spasmolitice și coronarodilatatoare;
b) în plus după administrarea visnadinei, crește nivelul sangvin al acizilor grași liberi astfel dovedind o intensificare a metabolismului energetic; efectul spasmolitic este de trei ori mai intens decât cel indus de papaverină.

c) se utilizează în tratamentul anginei pectorale și a miocarditei.

Reacții adverse:

- apar la administrarea îndelungată (reacții pseudoalergice, icter colestatic reversibil, creșterea transaminazelor serice) a preparatelor conținând extracte sau substanțele pure a impus restrângerea utilizării acestora doar în tratamentul unor forme de afecțiuni obstructive respiratorii.

Mod de utilizare:

Pe piața farmaceutică există medicamente care condiționează:

1) extracte din fructe de Ammi visnaga Lam. - sub forma unor drajeuri (30 mg extract de păducel, 54 mg extract din Ammi visnagae fructus standardizat la 5 mg kelina); se recomandă 2 drajeuri de 3 ori pe zi.

2) substanțe pure - sub forma unor tablete fiind de 35 și respectiv 100 mg visnadină / tabletă; în crize se recomandă 100 mg de trei ori pe zi, iar în terapia de întreținere se administrează 35 mg de 3-4 ori pe zi.

Bibliografie:

1. Ubeda A., Tejerina T., Tamargo J., Villar A., J., Pharmacy & Pharmacology, 1991, pag. 43, 46.

2. Stănescu U., Hăncianu M., Miron A., Aprotosoaie C., 2004 - Plante medicinale de la A la Z; Monografii ale produselor de interes terapeutic, vol. I : A-I, pag. 42-45

Ammi majus

2012-03-20T13:04:00.000+02:00

Produsul vegetal (Ammi majoris fructus) reprezintă fructele recoltate de la specia Ammi majus L. din familia Apiaceae. Fructele sunt diachene prevăzute cu un stilopod alungit; coastele nu sunt proeminente, iar în dreptul valeculelor prezintă urmele unor coaste secundare. Au dimensiuni foarte reduse de 1-2 mm. sunt de culoare cenușie și prezintă numeroase verucozități pe suprafața. Nu prezintă miros, iar gustul este dezagreabil, ușor amar.

Compoziție chimică:

-furanocumarine;

- flavonoide;

- taninuri;

- mucilagii;

- ulei volatil.

Acțiune și utilizare:

Proprietățile fotosensibilizatoare ale fructelor de Ammi majus L. au fost cunoscute încă din Evul Mediu- încă din secolul al XIII-lea medicii arabi utilizau produsul în tratamentul leucodermiei (vitiligo); bolnavilor li se administrau fructele pulverizate și apoi își expuneau la soare porțiunea de corp depigmentată.

În prezent 8-metoxi-psoralenul (8-MOP, xantotoxina, oxsoralen, meladinina) se utilizează în tratamentul a două afecțiuni:

1) vitiligo - sub acțiunea radiatiilor UV, furanocumarinele reacționează cu ADN-ul epidermal și prin activarea tirozinazei, malanocitele funcționale sunt stimulate să formeze melanina;

2) psoriazis - la administrarea 8-MOP sau a trioxalenului, în prezența radiațiilor UV-A, rata de multiplicare a celulelor epidermice, crescută patologic, se normalizează datorită faptului că derivatul furanocumarinic se intercalează în lanțul ADN oprind mitoza; în plus prin stimularea celulelor T-8 supresoare, în cursul tratamentului PUVA (derivat de psoralen + UV-A) se realizează un efect imunosupresor adițional.

Reacții adverse:

- tulburări gastrointestinale;

- prurit;

- nervozitate;

- fototoxicitate care evoluează către cancer dermic ( în cazul dozării incorecte a 8-MOP și a UV-A, nerespectării dozajului) --> din acest motiv se recomandă în timpul tratamentului, în cazul expunerii la soare, utilizarea de creme fotoprotectoare pe zonele afectate de vitiligo/psoriazis.

Contraindicații:

- insuficiență cardiacă;

- insuficiență renală;

- asocierea cu substanțe medicamentoase cu proprietăți fotosenzibilizante (fluorochinolone, tetracicline, ketoprofen, zaharină, etc).

Mod de utilizare:

1. Vitiligo

a) p.o. (administrare orală) doze unice de 20-40 mg/zi și după două ore zona depigmentată se expune la radiații UV-A timp de 5-10 minute; procedeul se repetă la 2-3 zile; timpul de expunere crește treptat până la 30 de minute.

b) aplicații locale cu soluție 0,1% de 8-MOP urmate după o oră de expunere la radiații UV-A pentru 1/4 minut până la 1 ½-2 minute; în cazul în care nu apar eriteme dermice, după ~ o lună de tratament se poate utiliza o soluție mai concentrată 0,75-1%.

2. Psoriazis:

Psoriazis

- se administrează p.o. în doze de 0,65 mg/kg corp; după 2 ore de la administrare zona depigmentată se expune la radiații UV-A.

- aceasta schemă de tratament se repetă la 2-3 zile; s-a constatat că după 25 ședințe leziunile psoriatice sunt complet remise; pentru a preveni recidiva se recomandă repetarea administrării la interval de 1-4 săptămâni.

- doza de iradiere necesară, care este dependentă de tipul pielii, trebuie riguros măsurată și respectată pentru a evita apariția unor reacții fototoxice.

Bibliografie:

1. Franchi G. G., Bovalini L.,Martelli P., Ferri S., Sbardellati E., J. Ethnopharmacol., 1985, pag. 14, 203.

2. Ubeda A., Tejerina T., Tamargo J., Villar A., J. Pharmacy & Pharmacology, 1991, pag. 43, 46.

3.Stănescu U., Hăncianu M., Miron A., Aprotosoaie C., 2004 - Plante medicinale de la A la Z; Monografii ale produselor de interes terapeutic, vol. I: A-I, pag. 42-45.

Podophyllum peltatum

2012-03-20T11:35:00.001+02:00

Reprezintă rizomii speciei Podophyllum peltatum L., din familia Berberidaceae.

Produsul vegetal se prezintă sub forma de fragmente de rizomi, de forma cilindrică, netede, drepte sau ușor recurbate, cu noduri proeminente din loc în loc și cu un capăt mai voluminos; la partea superioara se observă urma tijei aeriene sub forma unei cicatrici crateriforme. Fractura este netedă și făinoasă. Culoarea este cenușie, brună sau roșcată; gustul este amar, iar mirosul slab caracteristic.

Podophyllinum/Podophylli rhizoma (podofilina) este o pulbere amorfă, de culoare galben-verzuie deschis până la brun deschis, cu aspect strălucitor sau mat; gustul este puternic amar, iar mirosul este asemănător celui de lemn dulce.

Compoziție chimică:
- podofilina (compuși cu structură lignanică - podofilotoxina, desoxipodofilotoxina, desmetilpodofilotoxina, α- si β- peltatina).

- derivații lignanici se găsesc sub formă glicozidată;
- în timpul extracției rezinei, glicozidele sunt scindate astfel încât podofilina conține doar agliconii corespunzători.

Acțiune:

- se utilizează în prezent doar podofilina care are proprietăți purgative, colagoge, antibacteriene, antimicotice, citostatice.

- deoarece la administrare internă podofilina provoacă colici se recomandă asocierea cu extracte din Belladonnae folium /radix.

Indicații:
- derivații lignanici de tip podofilotoxină acționează ca antimitotic;

- extractele de podofilina (tinctură, extract fluid, extract uleios) se utilizează strict local în tratamentul papilelor genitale externe și a vegetațiilor veneriene;

- podofilotoxina este un citostatic de fază, metafaz-specific, care acționează antimitotic; utilizarea este limitată;

- doar aplicare locală în tratamentul polioamelor cutanate și vegetațiilor veneriene;

- intensitatea efectelor citostatice descrește astfel: glicozide, agliconi, podofilina.

Efecte adverse:

- la administrarea pe cale orală în doză de 0,25-0,3 g/zi apar efecte adverse – grețuri, vărsături, stări depresive, comă.

Mod de utilizare:

- extern (cremă cu podofilotoxină care se utilizează în tratamentul vegetațiilor veneriene) - se aplică dimineața și seara 3 zile consecutiv numai pe zona afectată; se face pauză de 4 zile și apoi se reia tratamentul; se repetă de cel mult 5 ori tratamentul săptămânal prezentat;
- pentru instalarea efectului colagog se administrează doze de 0,01-0,05 g podofilină;
- în ceea ce privește efectul purgativ se administrează, de preferință seara, înainte de culcare, doze mai mici la început (0,01-0,05 g de 3-4 ori/zi la adulți și 3 mg/zi pentru fiecare an de vârstă la copii ) care, ulterior, se pot crește;
- se administrează sub formă de tinctură, extract fluid sau pilule, dar trebuie avut în vedere raportul nefavorabil dintre beneficiu și toxicitate/risc, mai ales ținând cont că terapeutica beneficiază de o paletă destul de largă de laxative/purgative, ale căror efecte adverse sunt mult mai reduse.

Dezavantaje:
- are un grad ridicat de toxicitate datorită lipsei selectivității de acțiune și nu este solubilă în apă, ceea ce face dificilă administrarea sa sub formă perfuzabilă în terapia antitumorală, ca urmare, s-a încercat diminuare toxicității și creșterea hidrosolubilității sale prin semisinteză.

Bibliografie:

1.Stănescu U., Hăncianu M., Miron A., Aprotosoaie C., 2004 - Plante medicinale de la A la Z; Monografii ale produselor de interes terapeutic, vol. II: J-Z, Ed. Universității ”Gr. T. Popa”, Iași, pag. 443-448.

Arctium lappa - Brusture, Lipan, Scaiul oii

2012-03-19T16:50:00.003+02:00

Produsul vegetal este constituit din rădăcinile speciei Arctium lappa L. (Arctium majus Bernh.) din familia Asteraceae, denumită popular brusture, lipan, scaiul oii. Produsul vegetal se poate confunda cu rădăcinile speciei Atropa belladonna L. ( Familia Solanaceae - mătraguna) Este o plantă bienală care poate atinge 1 m înălțime, cu frunze acuminate, ovate și capitule constituie din flori tubulare roșietice înconjurate de bractee verzi care se termină printr-un apendice cu vârful ascuțit și încovoiat.

Produsul vegetal este constituit din fragmente de rădăcini dure, fibroase, rugoase, cu zbârcituri longitudinale pe fața externă; are o culoare brună până la negricioasă. Gustul este dulceag-mucilaginos, apoi amar.

Compoziție chimică:

- inulină;

- mucilag;

- ulei volatil;

- poliacetilene;

- compuși acetilenici sulfurati;

- substanțe amare cu structura de tip guaianolidic;

- polifenoli;

- arctiina (compus lignanic);

- steroli;

- acid γ-guanidino-n-butiric;

- compuși de tip lapafen.

Acțiune:

- extractele din Bardanae radix au proprietăți:

a) diuretice,

b) laxative,

c) depurative;

d) antibiotice,

e) de stimulare a funcțiilor hepatobiliare,

f ) hipoglicemiante.

Indicații:

- intern extractele din Bardanae radix: afecțiuni gastrointestinale și hepatobiliare, litiază renală, reumatism;

- extern: ihtioză, psoriazis, răni greu vindecabile, seboree uscată a scalpului (extracte uleioase/ulei de măsline sau ulei de arahide), infecții pilosebacee, panarițiu.

- frecvent extractele din Bardanae radix se administrează ca depurative în așa-numitele “cure de purificare a sângelui” (efect antidiscratic).

- frunzele au proprietăți emoliente și se utilizează în aplicații locale în răni, înțepături de insecte, pentru combaterea pruritului.

- în medicina tradițională:

- utilizat în tratamentul dermatozelor și furunculozei (utilizare care are la bază activitatea antibacteriană și antifungică imprimată de către compușii polinesaturați).

- în Japonia se consumă ca aliment (datorită conținutului în polimeri glucidici).

Mod de utilizare:

- produsul vegetal se utilizează sub formă de extracte apoase (peste 2,5 g produs vegetal pulverizat se adaugă apă rece, după câteva ore de contact, amestecul se fierbe timp de o ora, apoi se filtrează);

- extracte din Bardanae radix intră în compoziția a numeroase medicamente, cele mai multe dintre ele homeopate, utilizate în afecțiuni gastrointestinale, hepatobiliare, coronariene, renale, reumatice.

Bibliografie:

1. Stănescu U., Miron A., Hăncianu M., Aprotosoaie C., 2004 - Plante medicinale de la A la Z; Monografii ale produselor de interes terapeutic, vol. I : A- I, ed. Universității ” Gr. T. Popa”, Iași, pag. 65 -68

2. Watanabe Y., Katona Y., Agric. Biocel. Chem., 1991, pag. 55, 1139.

Aesculus hippocastanum - Castan sălbatic, Castan porcesc

2012-03-08T18:49:00.000+02:00

Produsul vegetal (Hippocastani semen) este constituit din semințele speciei Aesculus hippocastanum L. din familia Hippocastanaceae, cunoscută sub denumirea de castan sălbatic sau castan porcesc. Fructul, o capsulă cu numeroși spini, conține 1-3 semințe sferice, lucioase, grele și dure. Diametrul semințelor nu depășește 2-3 cm. la exterior au o culoare brun-castanie și prezintă o pată mare, albicioasă corespunzătoare hilului; la interior au o culoare alb-gălbuie sau alb-verzuie. Prezintă un gust amar, neplăcut și sunt lipsite de miros.

Specia este originară din nordul Greciei, Iran, Caucaz, nordul Italiei și se cultivă în scop ornamental atât în Europa, cât și în America de Nord.

Compoziția chimică:

- în cotiledoanele semințelor până la 10 % saponine;

- escină este un amestec complex de glicozide

- glicozide flavonice;

- steroli;

- ulei volatil;

- ciclitoli;

- lipide;

- amidon.

Acțiune

- escina - are proprietăți antiinflamatoare, antiedematoase, antiexudative;

- crește tonusul vascular, crește rezistența peretelui capilar și scade permeabilitatea capilară;

- administrată intern escina acționează profilactic față de apariția de edeme, respectiv ca antiexudativ venos.

Indicații:

- escina se utilizează în tratamentul insuficienței venoase și limfatice, a fragilității capilare, hemoroizilor, hematoamelor și luxațiilor;

- se mai administrează în afte și ulcerații de la nivelul mucoasei bucale.

Toxicitate:

- administrarea parenterală a escinei este limitată datorită nefrotoxicității sale.

Contraindicații:

- administrarea escinei în insuficiență renală.

Interacțiuni medicamentoase:

- nu se recomandă administrarea concomitentă a escinei/ extractelor din Hippocastani semen cu alte medicamente cu potențial nefrotoxic și cu anticoagulante.

Mod de utilizare:

- în terapie se utilizează escina pură și extractele din Hippocastani semen;
- escina se administrează oral, intravenos și local; intra în compoziția unor preparate utilizate în tromboze, tromboflebite, varice, ulcer de gamba, hematoame, contuzii.

Bibliografie:
1. Glasl H., Ihrig M., Pharm. Ztg., 1984, pag. 120.
2. Hitzanberger G., Wien Med. Wschr., 1989, pag. 139.

3. Stănescu U., Miron A., Hâncianu M., Aprotosoaie C., Plante medicinale de la A la Z: Monografii ale produsului de interes terapeutic, vol. I, 2004 , pag. 289-292.

Ginsengul - Stiați că...?

2012-03-08T18:30:00.001+02:00

O serie de specii congenere ale ginsengului sunt utilizate în medicină:

-rădăcinile specie Panax quinquefolium (Ginseng american);

-rădăcinile de Panax notoginseng;

-rădăcinile specie sălbatice Panax japonicus (Ginsengul japonez).

Dependent de modul de prelucrare, după recoltare, există două sortimente de ginseng:

- Ginsengul alb;

- Ginsengul roșu.

Panax quinquefolius

Ginsengul alb se obține prin supunerea rădăcinilor proaspăt recoltate unei operații de albire cu dioxid de sulf și apoi uscării la soare sau în etuve la 100 - 200° C. În acest mod rădăcinile devin de culoare alb gălbuie.

Pentru obținerea ginsengului roșu, rădăcinile proaspete sunt supuse acțiunii vaporilor de apă la 120- 130 °C aproximativ 2-3 ore, iar apoi sunt uscate. Produsul vegetal cu aspect sticlos, prezintă o culoare roșietică (ca a caramelului). Avantajul ginsengului roșu este acela de a fi mai rezistent la atacul fungilor și viermilor.

Panax ginseng - Ginseng asiatic, Ginseng corean

2012-03-08T18:16:00.004+02:00

Rădăcini de Ginseng

Produsul vegetal (Ginseng radix) este constituit din rădăcinile recoltate de la specia Panax ginseng C. A. Meyer, familia Araliaceae, denumită popular ginseng asiatic sau ginseng corean. În prezent plantele sunt extreme de rare în flora spontană a zonelor de origine; în acest moment, aproape toate rădăcinile de ginseng de pe piață provin din culturi realizate în China, Coreea, Japonia. Partea aeriană a specie este constituită dintr-o singură tulpină, anuală, de 30-60 cm înălțime (în cultură poate ajunge până la 90 cm).

Planta înflorește la vârsta de 3-4 ani și posedă 3-6 frunze palmat compuse, de culoare verde închis, fiecare frunză având 5 lobi. Inflorescența este o umbelă simplă care prezintă 4-40 de flori, dependent de vârsta plantei și de condițiile pedoclimatice. Ginsengul înflorește în iunie sau iulie. Fructele mici sunt inițial de culoare verde, iar la maturitate roșii, conținând 2-3 semințe.

Planta dezvoltă un rizom subteran peren de pe care se desprind rădăcini primare și secundare, în lungime totală de 20-30 cm; organul subteran, reprezentând produsul vegetal utilizat inițial în medicina tradițională chineză, este cunoscut sub numele de “jen Sheng” sau “ginseng” (denumiri care în traducere liberă înseamnă planta-om, denumire datorată formei antropomorfe a rădăcinii).

Se apreciază ca numele specie Panax ginseng C. A. Meyar semnifică, virtual, “planta om care vindecă tot”, (poate și datorită utilizării sale drept panaceu, mai ales în țările din Asia).

Compoziție chimică:

- saponine triterpenice (denumite ginsenozide).

- ulei volatil bogat în sescviterpene și poliacetilene (panaxitriol, panaxinol, panaxidol);

- polizaharide - ginsenanii PA, PB, S-IA, S-IIA și panaxanii A-U (cu structura de peptidoglicani) - peptidoglicani;

- acizi grași;

- oze libere;

- aminoacizi;

-compuși polifenolici.

Acțiune:

- efect tonic general (proprietăți stimulante și antioboseală);

- efect imunostimulator, cresc producția de interferon;

- influențează activitatea sistemului cardiovascular prin prevenirea agregării plachetare și creșterea cantității de energie formată la nivelul celulelor mușchilor scheletici;

- stimulează metabolismul lipidic - acționează ca hipoglicemiant.

Indicații:

Panax quinquefolius

- ca tonice și remedii geriatrice în vederea reechilibrării proceselor catabolice și anabolice celulare;

- pentru creșterea capacității organismului de a se adapta la stresul fizic și psihic;

- pentru îmbunătățirea capacității de concentrare și a atenției;

- înlăturarea senzației de oboseală și slăbiciune; - pentru ameliorarea rezistenței la efort a organismului, în convalescență;

- prevenirea îmbătrânirii, diabet - pierderile de memorie, insomnia, disfuncția erectilă, stres.

Mod de utilizare

- pe piața de medicamente există un număr mare de produse care condiționează:

a) pulberea de ginseng,

b) extracte mai mult sau mai puțin standardizate în ginsenozide, în forme farmaceutice variate (soluții);

c) asocieri ale ginsengului cu alte produse vegetale / vitamine buvabile, capsule, comprimate;

De asemenea extractele de ginseng intra și în compoziția unor produse cosmetice (șampoane, creme, loțiuni).

Bibliografie:

1.Stănescu U., Miron A., Hâncianu M., Aprotosoaie C., Plante medicinale de la A la Z: Monografii ale produsului de interes terapeutic, 2004.

Solidago virgaurea - Splinuța, Vargă de aur

2012-03-08T14:36:00.001+02:00

Reprezintă partea aeriană înflorita a speciei Solidago virgaurea L. din familia Asteraceae, denumită popular splinuță, vargă de aur. Produsul vegetal mai este întâlnit și sub denumirea de: Virgaureae herba.

Specia este întâlnită în zonele cu climă temperată din Europa, Asia, America de Nord și de Sud. Se recoltează în perioada de maximă înflorire (august/octombrie).

Splinuța este o plantă perenă ce poate ajunge până la înălțimea de 1 m, prezintă frunze eliptice, sesile și dințate, iar florile de culoare galbenă sunt capitule grupate într-un racem compus.

Produsul vegetal este constituit din fragmente uscate de frunză, tulpină și numeroase flori galben-aurii prevăzute cu involucru caracteristic membranos; culoarea produsului este galben-brun-verzuie, iar gustul este ușor astringent, amărui și iute.

Compoziție chimică:

- ulei volatil;

- derivați de acizi polifenolcarboxilici;

- taninuri catehice - leiocarpozida și virgaureozida A;

- flavonoide;

- antociani;

- saponozide.

Acțiune:

- în medicina populară se utilizează ca depurative;

- un bun diuretic și antiinflamator.

Indicații:

- afecțiunile renale inflamatorii și în tratamentul litiazei renale.

- tratamentul gutei, reumatismului, artritei, eczemelor și alte afecțiuni ale pielii.

- extern: splinuță se utilizează ca astringent (acțiune favorizată de prezența taninurilor), pentru reducerea inflamațiilor la nivelul gâtului și al cavității bucale, pentru grăbirea vindecării rănilor.

Mod de administrare:

- peste 2-3 g produs vegetal fin mărunțit se aduce o cană de apă fierbinte; după 10 minute se filtrează; pentru acțiunea diuretică se beau cinci căni de ceai pe zi.

- produsul vegetal sau extracte din splinuță intră în alcătuirea a numeroase medicamente (~40) utilizate în special în sfera urologică.

Bibliografie:

1. Kastner U., Foliaca, 1999, pag. 4;

2. Stănescu U., Miron A., Hăncianu M., Aprotosoaie C., 2004 - Plante medicinale de la A la Z; Monografii ale produselor de interes terapeutic, vol II: J-Z, pag. 616-618.

Viola tricolor - Trei frați pătați, Panseluțe

2012-03-08T13:49:00.002+02:00

Reprezintă somitățile înflorite (Violae Tricoloris herba) ale speciei Viola tricolor L. din familia Violaceae, denumită popular trei frați pătați, panseluțe. Specia este originară din zonele temperate ale Europei și Asiei, este cultivată pe scară largă în Franța și Olanda (principalul furnizor al produsului vegetal). Specia prezintă numeroase subspecii, varietăți și forme.

Planta, înaltă de 10-40 cm, prezintă tulpini fistuloase, acoperite cu peri scurți. Frunzele inferioare sunt lung pețiolate și ovat - triunghiulare, cele mijlocii prezintă un pețiol mai scurt decât limbul și sunt ovat-lanceolate, în timp ce frunzele superioare au pețiolul foarte scurt și sunt alungit-lanceolate. Florile, zigomorfe au un diametru de aproximativ 2 cm. Caliciul este constituit din 5 sepale. Corola, de aproape două ori mai lungă decât caliciul, este formată din 2 petale superioare violete, galbene sau albe, 2 petale laterale, galbene sau albastre și o petală inferioară, galbenă cu 5-7 dungi de culoare închisă și margini violete, terminată cu un pinten lung în formă de cornet. Fructul este o capsulă dehiscentă.

Produsul vegetal este lipsit de miros și prezintă gust mucilaginos, dulceag.

Compoziție chimică:
- acid salicilic și derivații săi;
- acizi polifenolcarboxilici (trans-cafeic, trans- si cis-p-cumaric, gentizic, protocatehic);
- mucilag;
- taninuri ;
- flavonoide;
- antocianozide;
- carotenoide (violaxantina, zeaxantina);
- cumarine (umbeliferona);
- saponozide triterpenice pentaciclice;
- acid ascorbic, α-tocoferol, urme de ulei volatil și alcaloizi (violina).

Acțiune:
- în medicina populară se utilizează ca depurativ.
- diuretic (crește excreția ionilor de clor, fără să influențeze volumul urinii);
- acțiune expectorantă;
- diaforetic;
- purgativ.

Indicații:
- tratamentul reumatismului, artritei și aterosclerozei;
- adjuvant în tratamentul unor afecțiuni dermatologice (prurit, acnee, eczeme, impetigo);
- tratamentul unor afecțiuni respiratorii (tuse convulsivă, etc).

Mod de utilizare:
- peste 1,5 g produs vegetal fin pulverizat se aduce 150 ml apă la fierbere sau produsul vegetal se pune direct în apă rece care apoi se aduce la fierbere; se filtrează după ~ 10 minute.
- se recomandă 3 căni de ceai pe zi. - produsul vegetal ca atare și extractele obținute din acesta intră în compoziția unor preparate cu acțiune antitusivă, tonică.

Bibliografie:
1. Komorovski T. et. al., Herba Polonica, 1983, pag, 29;
2. Manez S., Villar A., Pharmazie, 1988, pag. 44, 250;
3. Scopke Th. et. al., Sci. Pharm., 1993, pag. 145;
4. Stănescu U., Miron A., Hăncianu M.,Aprotosoaie C., 2004 - Plante medicinale de la A la Z; Monografii ale produselor de interes terapeutic, vol II: J - Z;pag. 610-612.

Ononis spinosa - Osul iepurelui, Sudoarea calului

2012-03-07T23:24:00.002+02:00

Reprezintă rădăcinile speciei Ononis spinosa L., din familia Fabaceae, având denumirea populară osul iepurelui, sudoarea calului. Specia este un subarbust spinos, cu tulpina de 30-80 cm înălțime, lignificată la bază, ramificată, prevăzută cu frunze de trifoliate.Florile, de tip papilionaceu, sunt dispuse spre vârful tulpinii, la bază unor bractee și sunt de culoare roz.

Fructul este o păstaie. Rădăcinile de osul iepurelui (Ononidis radix) se recoltează toamna sau primăvara și se usucă; se prezintă sub forma unor bucăți cilindrice, ușor comprimate și răsucite, cu suprafață străbătută de striuri longitudinale, lungi de 20-30 cm, groase de 0,5-2 cm. Culoarea este brun-cenușie la exterior, galben-cenușie la interior; au miros slab, necaracteristic, iar gustul este la început dulceag, apoi amar, astringent.

Specia, originară din Europa, vestul Asiei și Africa de Nord, este exportată astăzi de țările din Europa de Sud- Est.

Compoziție chimică:

- izoflavonoide

- triterpene

- steroli

- ulei volatile (trans-anetol, carvona, mentol)

- saponine – prezența acestora în rădăcinile de osul iepurelui este în strânsă legătură cu solul pe care cresc plantele.

Acțiune:

- remediu diuretic.

Indicații:

- afecțiuni inflamatorii ale tractului urinar;

- prevenirea formarii calculilor renali;

- eliminarea calculilor;

- medicina tradițională indică rădăcina de osul iepurelui ca diuretic și în tratamentul afecțiunilor reumatice, în gută, dermatite cronice renali.

Mod de administrare:

- peste 2-2,5 g produs vegetal mărunțit se aduce o cană de apă la fierbere, se lasă în repaus 20-30 minute apoi se filtrează; se administrează 2-3 căni pe zi între mese;

- produsul vegetal mărunțit intră în compoziția unor ceaiuri.

Studii recente au demonstrat că modul de extracție al materialului vegetal influențează efectul diuretic:

- infuzarea permite păstrarea unei părți mari din componentele volatile ceea ce asigură un efect diuretic mai intens;

- prin decocție uleiul volatil se pierde și în plus din produsul vegetal se extrage și o componentă nevolatilă (neprecizată chimic), greu solubilă în apă și care dezvoltă acțiune antidiuretică;

- la administrarea prelungită a infuziei din osul iepurelui efectul diuretic scade ca intensitate;

- se administrează cu pauză (4-5 zile administrare, 8-10 zile pauză).

Bibliografie:

1.Dannhardt G. et. al., Pharm. Pharmacol. Lett., 1992, pag. 2, 161

2. Kartnig Th. et. al., Pharm. Acta Helv., 1985, pag. 60, 253.

3.Stănescu U., Miron A., Hâncianu M., Aprotosoaie C., Plante medicinale de la A la Z: Monografii ale produsului de interes terapeutic, vol. II , 2004 , pag. 410-413

Herniaria glabra - Feciorică, Săpunaș

2012-03-06T23:26:00.000+02:00

Reprezintă părțile aeriene înflorite recoltate de la speciile Herniaria glabra L. (feciorică, săpunaș) și Herniaria hirsuta L. din familia Caryophyllaceae. Produsul vegetal (Herniariae herba) provine de la exemplare din flora spontană (Herniaria glabra L. crește în zonele temperate ale Europei și Asiei, Herniaria hirsuta L. este răspândită în zonele mediteraneene, nordul Africii și Europa Centrală).

Plantă, anuală, bienală sau perenă, se prezintă sub forma de tufe mici cu tulpina repentă, ramificată radiar; de fapt, toate părțile plantei au dimensiuni mici. Frunzele sunt întregi și opuse, iar florile sunt grupate în glomerule dispuse la axila acestora. La Herniaria glabra L. tulpina, frunzele și florile sunt aproape glabre și au o culoare verde deschis, în timp ce la Herniaria hirsuta L. sunt puternic pubescente și de culoare verde-gri.
Mirosul este plăcut (asemănător celui de cumarină), iar gustul ușor înțepător.

Compoziție chimică:

- saponine hemolizante (derivați ai acizilor medicagenic, gipsogenic, herniariasaponinele I și II);

- flavonoide (derivați de cvercetol și izoramnetol;

- cumarine (umbeliferona, herniarina);

- cantități mici de taninuri;

- urme de ulei volatil.

Acțiune:

- proprietăți diuretice, spasmolitice;

- proprietăți antiinflamatoare la nivelul căilor urinare.

Indicații:

- tratamentul cistitelor cronice, uretritelor, nefritelor;

- tratamentul litiazei renale, tenesme ale vezicii urinare.

Mod de utilizare:

- se utilizează frecvent sub forma de extract apos - amestecul dintre o linguriță produs vegetal și 200 ml apă rece se fierbe câteva secunde, se lasă în repaus 5 minute și apoi se filtrează; pentru creșterea diurezei se recomandă 2-3 căni ceai pe zi;

- unii autori susțin că principiile active se degradează în timpul uscării produsului vegetal și al fierberii acestuia cu apă;
- se recomandă utilizarea produsului vegetal în stare proaspătă și administrarea sub formă de infuzie (nu decoct).

Bibliografie:

1. Freiler M. et. al., Scientia Pharmaceutica, 1996, pag. 64, 359

2. Klein G., Jurenitsch J., Kubelka W., Scientia Pharmaceutica, 1982, pag. 50, 216.

3. Reznicek G. et. al., Pharmazie, 1993, pag. 48, 450.

4. Stănescu U., Miron A., Hăncianu M., Aprotosoaie C., 2004 - Plante medicinale de la A la Z; Monografii ale produselor de interes terapeutic, vol. I: A- I, pag. 284-287.

Glycyrrhiza glabra - Lemn dulce, Iarbă dulce

2012-03-05T23:23:00.001+02:00

Reprezintă rădăcinile și stolonii specie Glycyrrhiza glabra L., familia Fabaceae, denumită popular lemn dulce, iarbă dulce, rădăcina dulce. Specia producătoare este ierboasă, vivace, cu rizomul și rădăcinile foarte dezvoltate, din care se desprind stoloni lungi, subterani. Tulpina este viguroasă, înaltă de până la 1,5 m, de obicei puțin ramificată; frunzele sunt lungi de 10-20 cm, de culoare verde intens, iar florile sunt de culoare violetă. Fructul este o păstaie indehiscentă, de culoare brună, prevăzută cu 3-5 semințe reniforme.

Liquiritiae radix non mundata (cruda, naturalae, non decorticata) reprezintă rădăcinile de Glycyrrhiza glabra L. nedecorticate, care se prezintă sub formă unor bucăți cilindrice, drepte sau ușor curbate, lungi de aproximativ 4-15 cm și groase de 1,5 cm, cu suprafața externă brun-cenușie. Fragmentele sunt dure, compacte, iar fractura este fibroasă și colorată în galben. La exterior culoare este brun-cenușie. Liquiritiae radix mundata reprezintă rădăcinile de Glycyrrhiza glabra L. decorticate, constituite din fragmente lipsite de suber și de o parte din parenchimul cortical. Fragmentele sunt cilindrice, mult mai lungi ca cele nedecorticate, de 30-40 cm (uneori mai mici) și groase de 2-3 cm, de culoare galben-citrin. Mirosul produsului vegetal (Liquiritiae radix) este slab caracteristic, iar gustul, la început dulce, devine apoi puțin amar și iute.

Compoziție chimică:

- saponine triterpenice;
- glicirizina, acid gliciretinic (gliciretic);
- flavonoide (responsabile de culoarea galbenă a rădăcinilor);

- licviritina (licviritinol), piranoflavone;

- cumarine;
- liqcumarina: alcătuită din trei componente: o componenta poliholozidică principală, denumită glicirizan (GA) și două fracțiuni acide GP I, GP II.

Acțiune:

- utilizarea în scop terapeutic (astm, tuse uscată, afecțiuni pectorale) a rădăcinilor de lemn dulce a fost adoptată de greci prin preluare de la sciți;

- în medicina tradițională chineză este un produs vegetal extrem de frecvent utilizat (al doilea produs vegetal, ca frecvență a utilizării, după ginseng) în afecțiuni ale splinei, ficatului, rinichilor;

- acțiune spasmolitică, antiinflamatoare;

- bun expectorant; antitusiv;

- antihepatotoxicată - administrarea a 120 mg glicirizina/zi, sub forma de perfuzie, are un efect antiinflamator evident, slab corticoid, hepatoprotector.

Indicații:

- tratamentul obezității;

- terapia ulceroasă;

- în dermatologie sub forma de loțiuni, unguente, pulberi, în tratamentul unor afecțiuni cutanate (dermatite acute și cronice, eczeme, psoriazis (acidul gliciretic);

- mare putere de îndulcire;

- în industria farmaceutică se folosește ca și corector de gust;

- în industria alimentară la prepararea înghețatei, bomboanelor, băuturilor cu și fără alcool, berea neagră.

Efecte adverse:
- consumul abuziv de licviriție sau produse bazate pe extracte de lemn dulce poate determina:

- apariția de edeme - hipokaliemie, hipertensiune;

- contracții musculare anormale, simptome cardiace;
- simptome de hiperaldosteronism (retenție de sodiu și apă, excreție crescută de potasiu, diureză scăzută) induse de activitatea acidului gliciretic.

Contraindicații:

- hipertensiune arterială, edeme, gravide, diabetici;

- nu se administrează mai mult de șase săptămâni.

Mod de utilizare:

- 1-1,5 g produs vegetal fin pulverizat se aduce peste 150 ml apă fierbinte sau se poate pune pulberea direct în apă rece care, apoi, se aduce la fierbere pentru scurt timp (10-15 minute);
- extractul obținut se filtrează.

- în prezent se preferă preparatele cu un conținut scăzut și standardizat în glicirizină.

Bibliografie:

1. Andrisano V., Bonazzi D., Cavrini V.,J. Pharmaceutical & Biomedical Analysis, 1995, pag. 13,597.
2. Badam L., Journal of Communicable Diseases, 1997, pag. 19,624.
3. Stănescu U., Hâncianu M., Miron A., Aprotosoaie C., 2004 - Plante medicinale de la A la Z; Monografii ale produselor de interes terapeutic, vol. II, pag. 356-362
4. Tomada M., Tsuchiya K., Shimizu N., Ohana N., Pharm. Pharmacol. Lett., 1994, pag. 4,36.

Calendula officinalis - Gălbenele,filimică

2012-03-04T23:44:00.001+02:00

Produsul vegetal este constituit din florile cu sau fără receptacul recoltate de la specia Calendula officinalis L. din familia Asteraceae, denumită popular gălbenele sau filimică.
Alte denumiri populare: rujuliță, călinică.

Specia este erbacee, anuală, mai rar bienală. Frunzele sunt dispuse altern; sunt lipsite de pețiol, invers lanceolate și cu vârful rotunjit. Florile sunt grupate în antodii terminale formate din 15-40 flori ligulate, portocalii, dispuse marginal și numeroase flori tubuloase, de culoare galbenă, situate în centru. Ligulele prezintă patru nervuri; receptaculul prezintă bractee ascuțite, de culoare verde. Fructele sunt achene cu țepi mici pe suprafață. Mirosul este aromat, iar gustul sărat-amărui.

Produsul vegetal (Calendulae flos) poate fi constituit din inflorescențele înconjurate de bractee și fără peduncul (Calendulae cum receptaculis flores) sau numai din flori ligulate (Calendulae sine receptaculis flores).

Compoziția chimică:

- ulei volatil (mentona)

- sescviterpene (epicubebol)

- flavonozide

- calendulozidele A-D
-alcooli triterpenici(arnidiol,faradiol, calenduladiol)

- steroli (liberi, esterificati, glucozidati)

-carotenoide

- xantofile

- compuși poliacetilenici

- acizi polifenolici

- substanțe amare

- taninuri

- poliholozide imunostimulatoare

- săruri minerale (mangan)

- vitamina C

Acțiune:

- în medicina populară: -> ca diaforetic (provoacă transpirația), diuretic;
-> spasmolitic, emenagog, antihelmintic;

- proprietăți coleretice, emenagoge (provoacă menstruația), spasmolitice;

- proprietăți antiinflamatoare, cicatrizante, antibacteriene și antifungice.

Indicații:
- în medicina populară: se administrează în tratamentul afecțiunilor hepatice

- în medicina cultă se utilizează:

- extractele din Calendulae flos se utilizează în tratamentul gastritelor, colecistitelor, cistitelor

- în tratamentul tulburărilor menstruale, în special al dismenoreelor (acțiunea emenagogă fiind mai evidentă la femeile anemice);

- extern: -> sub formă de infuzie, tinctură și unguent în inflamații de la nivelul pielii și mucoaselor, răni, arsuri (arsuri superficiale și puțin întinse, eritem solar)
-> ulcer varicos, degerături, erupții cutanate, înțepături de insecte

- pentru protejarea carotenoidelor, în unguentele cu extracte din Calendulae flos se adaugă frecvent 0,05% acid ascorbic ca antioxidant

- extractele din Calendulae flos se administrează ca antalgice în afecțiuni bucale și oro-faringiene

- extracte din Calendulae flos intră în compoziția multor preparate cosmetice (săpunuri, creme, loțiuni).

Mod de utilizare:

- sub formă de infuzie - peste 1 g produs vegetal uscat și pulverizat se aduc ~ 150 ml apă la fierbere; după 5-10 minute se filtrează.

- în cazul administrării interne a tincturii, aceasta trebuie diluată cu apă;

- studiile clinice efectuate au demonstrat că acțiunea antiinflamatoare și cicatrizantă cea mai intensă o dezvoltă extractele hidroalcoolice (realizate cu alcool de 40°- 70°) din florile de gălbenele.

Bibliografie:
1. Della Loggia R. et. al., Planta Med., 1991 pag. 56, 658
2. Rao S. C., et. al. Fitoterapia, 1991, pag. 62, 508

3 Stănescu U., Miron A., Hâncianu M., Aprotosoaie C., Plante medicinale de la A la Z: Monografii ale produsului de interes terapeutic, vol. I , 2004 , pag. 95-98

Hedera helix - Iedera

2012-03-04T19:17:00.002+02:00

Produsul vegetal reprezintă frunzele specie Hedera helix L., din familia Araliaceae, denumită popular iederă. Hedera helix L. este o liana care poate atinge 50 m lungime; tulpinile agățătoare, lignificate prezintă rădăcini (crampoane) la nivelul nodurilor. Florile au o culoare galben-verzui și sunt grupate în umbele terminale, mici și sferice; fructele sunt bace negre și globuloase. Produsul vegetal (Hederae folium) este constituit din frunze provenite de pe tulpini sterile și fertile; frunzele persistă ~ 3 ani. Pe ramurile sterile se găsesc frunze palmat-lobate cu 3-5 lobi triunghiulari, cardate la baza, coriacee, lucioase; frunzele de pe ramurile fertile sunt ovale, întregi.

Au o culoare verde închis pe fața superioară și mai deschisă pe fața inferioară. Gustul este amar; prin zdrobire,degajă un miros aromat.

Compoziție chimică:

- saponozide triterpenice - hederasaponine

- flavonozide (rutinozida kemferolului, rutozida);

- poliacetilene (falcarinona, falcarinol);

- steroli (sitosterol, stigmasterol, colesterol, campesterol, etc.);

- sescviterpene (elixin, germacren);

- acid cafeic, acid clorogenic;

- urme de emetină.

Acțiune:

- expectorantă

- antimicotică, antibacterienă

- proprietăți antihelmintice și antiprotozoarice.

- efecte antibacteriene, analgezice și sedative.

- extractele din Hedera folium au proprietăți spasmolitice și citotoxice

Indicații:

- se administrează în tusea convulsivă, bronșită acută și cronică, astm bronșic

- se utilizează afecțiuni dermice (scabie, pediculoză, arsuri, răni)

- artrită, reumatism, celulită.

Toxicitate:

- frunzele proaspete de iederă produc dermatite alergice de contact.

Mod de utilizare:

- se administrează rar sub formă de infuzie, dar intră în compoziția unor ceaiuri instant.

- extracte din Hederae folium intra în componența unor preparate medicamentoase utilizate ca expectorante (soluție uz intern, sirop, comprimate efervescente) precum și în compoziția unor produse cosmetice destinate, în special, tratamentului celulitei.

Bibliografie:

1. Crespin F. et. al., Fitoterapia, 1995, pag. 66, 477

2. Czygan F. C., Z. Phytother, 1990, pag. 11, 13

3. Majester - Savornin B. et al. Planta Med., 1991, pag. 57, 260.

3. Stănescu U., Miron A., Hâncianu M., Aprotosoaie C., Plante medicinale de la A la Z: Monografii ale produsului de interes terapeutic, vol. II , 2004 , pag. 277 -279

Saponaria officinalis- Săpunariță, Ciuin

2012-03-04T18:09:00.001+02:00

Produsul vegetal reprezintă rădăcinile recoltate de la specia Saponaria officinalis L., familia Caryophyllaceae, denumită popular săpunariță sau ciuin.

Saponaria officinalis L. este o plantă erbacee, de 30-50 cm înălțime, perenă, cu tulpini drepte, puțin ramificate, cu frunze întregi, opuse, eliptice, concrescute la bază. Florile cu cinci petale albe sau roz sunt dispuse în inflorescențe terminale. Organul subteran este constituit dintr-un rizom, scurt, gros de 2 cm, de la care pornesc rădăcinile prevăzute cu numeroși stoloni.

Rizomul și rădăcinile sunt acoperite de un suber roșiatic.

Produsul vegetal (Saponariae rubrae radix) se recoltează toamna; după uscare și condiționare se prezintă sub forma fragmentelor cilindrice de rădăcini sau rizomi, lungi de 3-10 cm, cu striații longitudinal și zbârcituri. Culoarea produsului este brun-roșietică la exterior, gălbuie la interior, gustul este dulce, mai întâi amar, apoi iritant, mirosul este slab.

Compoziție chimică:

- saponine - amestec de glicozide care prin hidroliză eliberează sapogenolii corespunzători;

- studii recente au demonstrat ca acidul quilaic este componentă majoră;

- monozaharide și oligozaharide

Acțiune:

- expectorantă

- studiile farmacologice preclinice au evidențiat, pentru extractele de Saponaria, efecte antiinflamatorii.

Indicații:

- produsul este utilizat în tratamentul bronșitelor

- în medicina tradițională, rădăcinile se mai utilizau în tratamentul afecțiunilor reumatice și dermatologice.

Efecte adverse:

- la administrări frecvente se instalează senzația de greață, vomă, uneori gastroenterite sau diaree datorită iritării mucoasei gastro-intestinale.

- saponinele triterpenice nu sunt absorbite la nivelul mucoasei intestinale, dar prin efectul tensioactiv pe care îl dezvoltă cresc permeabilitatea celulară cu creșterea absorbției altor substanțe.

Atenție!

- ca toate produsele vegetale care conțin saponozide și rădăcinile de săpunariță determină, la administrare în cantități mari, iritația țesuturilor și a mucoaselor cu care vin în contact.

Mod de utilizare:

- în prezent se utilizează din ce în ce mai rar (înlocuit cu extractele de ciuboțica-cucului (Primulae radix), iedera (Hederea folium), Senegae radix.

- sub formă decoctului 1,5% se utilizează ca expectorant;

- extern, în dermatoze și pitiriazis, se pot aplica comprese cu un decoct 5%.

Bibliografie:

1. Hostettmann K., Marston A., Saponins, Cambridge University Press, 19995, pp. 326.

2. Stănescu U., Miron A., Hâncianu M., Aprotosoaie C., 2004, Plante medicinale de la A la Z: Monografii ale produsului de interes terapeutic, vol. II, pp.509 - 511

Primula officinalis - Ciuboțica cucului

2012-03-04T17:01:00.000+02:00

Produsul vegetal este constituit din rizomii și rădăcinile speciilor Primula veris L. sinonim Primula officinalis (L.) Hill. și Primula elatior (L.) Hill. din familia Primulaceae, cunoscute sub denumirea populară de ciuboțica cucului, Primula elatior (L.) Hill se mai numește țâța vacii.

Cele două specii sunt plante erbacee, perene, înalte de 15-30 cm.

Frunzele, dispuse în rozete bazilare, sunt ovale sau eliptice, cu marginea inegal dințată, ondulată și nervație reticulată; limbul se îngustează într-un pețiol aripat. Florile, pentamere, sunt grupate în inflorescențe umbeliforme terminale. Caliciul este campanulat, persistent; corola, gamopetală.

Primula veris L. prezintă flori de culoare galben-portocalie, în timp ce la Primula elatior (L.) Hill. florile sunt alb-gălbui; fructul este o capsulă.

Rizomii, acoperiți aproape în întregime de rădăcini secundare, filiforme, sunt cilindrici, drepți sau recurbați, cu suprafața neregulată; prezintă numeroase nodozități și cicatrici ale frunzelor și tulpinilor. Rizomii au o culoare brună.

La Primula veris L. rădăcinile sunt albicioase și prezintă miros de anason, în timp ce la Primula elatior (L.) Hill. sunt brune sau roșii-brune și dezvoltă miros de salicilat de metil.

La ambele specii produsul vegetal (Primulae radix) în stare proaspătă este lipsit de miros.

Se recomandă recoltarea produsului în cel de al treilea an de vegetație.

Compoziție chimică:

- saponine triterpenice - primulasaponina 1; primulasaponina 2 (nu apare în toate sorturile comerciale);

- rizomii și rădăcinile speciei Primula veris L. conțin, în plus, cantități variabile de glicozide fenolice - primverozidă și primulaverozidă (glicozide ale metoxisalicilatului de metil).

Acțiune:

- proprietăți antimicrobiene și antihelmintice

- acțiune expectorantă

- acțiune emolientă și antipruriginos

Indicații:

- în medicina populară: utilizat în tratamentul tusei convulsive, a astmului și gutei

- se administrează în tratamentul unor afecțiuni respiratorii

- afecțiuni dermatologice

Efecte adverse:

- în doze mari preparatele din Primulae radix determină disconfort gastric, grețuri, vărsături.

Mod de utilizare:

- se administrează ca atare sau sub formă de extracte (infuzie, macerat, sirop, tinctură, extract fluid, extract uscat);

- extracte din Primulae radix intră în compoziția unor ceaiuri expectorante instant;

- o formulă ușor de preparat constă în tratarea a 0,2-0,5 g produs vegetal uscat și pulverizat cu apă rece; amestecul se încălzește la fierbere și se filtrează după cinci minute; se recomandă o ceașca de ceai îndulcită cu miere la două-trei ore.

Bibliografie:

1. Stănescu U., Miron A., Hâncianu M., Aprotosoaie C., 2004 - Plante medicinale de la A la Z: Monografii ale produsului de interes terapeutic, vol. II, pag . 456-459

Cynara scolymus - Anghinare

2012-03-03T19:11:00.001+02:00

Reprezintă frunzele (recoltate înainte de înflorire) speciei Cynara scolymus L., din familia Asteraceae, denumită popular anghinare. Specie de origine mediteraneană se recunoaște ușor după florile roșii-violacee grupate în calatidii cu axă cărnoasă. Frunzele sunt bipenat-sectate cu segmentele terminate în spini; pe fața superioară sunt glabre, iar pe cea inferioară pâslos-tomentoase. Au o lățime de 6-7 cm și o lungime de până la 50 cm; pe fața superioară au o culoare verde închis, iar pe fața inferioară culoarea este verde-cenușie chiar verde-argintie. Gustul este amar, iar mirosul lipsește.

Compoziție chimică:

- depside (acizi clorogenici; cinarina);

- derivați flavonici

- glicozide ale luteolinei: cinarozida, cinarotriozida;

- lactone sescviterpenice de tip guaianolid – cinaropicrina.

- taninuri, triterpene, steroli, glucide, mucilagii, pectine, inulină, labenzima (cu proprietatea de a închega laptele)

Acțiune:

- acţiune hepatoprotectoare, hepatoregeneratoare;

- acțiune hipocolesterolemiantă şi antioxidantă - poate fi administrat în condiţii de eficienţă şi securitate ca prebiotic.

Mod de utilizare

- infuzia de Cynara folium din 1,5 g produs vegetal la 200 ml apă fiartă; dupa 15 minute de repaus se filtrează.

- se prescriu ca adjuvant în tratamentul afecţiunilor hepato-biliare, având efect coleretic- colecistokinetic, câte 3-4 astfel de infuzii pe zi, răcite la temperatura camerei, administrate cu 30 minute înainte de masă, dacă se doreşte şi efectul tonic-aperitiv, sau la două ore după mese, în caz contrar.

- se poate prescrie pentru acelaşi domeniu de indicaţii tinctura de anghinare, de 3-4 ori pe zi câte 20-30 picături.

Efectele multiple şi foarte importante nu se manifestă însă în cazul utilizării unor forme de prelucrare obişnuită a frunzelor de anghinare, ca cele descrise anterior, ci doar la administrarea unor extracte obţinute industrial, standardizate şi dozate corespunzător.

Indicații:

- preparatele pe bază de extracte standardizate se prescriu pacienţilor care suferă de afecţiuni hepatice cu modificări ale parametrilor biochimici specifici pentru acțiunea:

hepatoprotectoare
hepatoregeneratoare
hipolipidemiantă
hipocolesterolemiantă
antioxidantă, precum şi în tratamentul colecistopatiilor, diskineziilor biliare, a sindromului postcolecistectomic şi a dispepsiilor non-ulceroase.

În cardiologie preparatele de Cynara se administrează ca adjuvant în profilaxia şi tratamentul aterosclerozei deoarece studiile clinice au demonstrat că administrarea de 3 ori pe zi a câte 740 mg extract apos uscat (Hepar-SL forte) duce la o scădere semnificativă a trigliceridelor serice şi de până la 20% a colesterolului total şi LDL-colesterolului, îmbunatăţeşte raportul HDL/LDL şi inhibă formarea de ox-LDL cu reducerea formării plăcilor aterosclerotice. Aceasta, deoarece se ştie că o reducere de 1% a colesterolemiei determină o scădere cu 2% a riscului de infarct de miocard.

Bibliografie:

1. Brand N., Weschta H., Z. Phytotherapie, 1991, pp. 12, 15

2. Kraft K., Phytomedicine, 1997, pp. 4, 369

3. Kraft K., J. Pharmakol. Therap., 1996, pp. 5 , 160.

4. Stănescu U., Miron A., Hăncianu M., Aprotosoaie C., Plante medicinale de la A la Z: Monografii ale produselor de interes terapeutic, vol II: J-Z, 2004, pp. 451- 455