Blog uitat de lume

Prin frumoasa noastră ţară...

noreply@blogger.com (Adi Pițigoi) — Fri, 05 Sep 2008 09:28:00 +0000

Ca să nu mai rămâie repetent şi anul ăsta, Blog uitat de lume revine cu poze diverse (realizate de-a lungul unei frumoase săptămâni de plimbat prin ţară), tocmai acum în perioada corijenţelor :-P

Polo very-happy

Arcul de triumf

Dimineaţa - singurul moment când e linişte în Costineşti

Jogging?

Epavă

Gardianul

Viitorul Phelps

What are you looking at, dicknose?

Munţii Măcinului

Călcata şi Ţuţuiatul?

Cu luntrea pe Dunăre

Peisaj marţian

Poc!

Cetatea Făgăraş. Afară ploua, pe crocodili i-a chemat mama lor în casă.

Fereastra Mare. Hei, ce faceţi aici??

Soarele are altă culoare când răsare din spatele munţilor...

Operă ceauşistă reuşită

Vedere de la Bâlea Lac

Vidraru

La tăţi ni-i greu...

Romeo, oh, Romeo...

Make love, not war!

Muah!

Şşşşşt!

Ştiţi voi... limită din 1/x, când x->0

Strămoşu'

Fain la sârbi...

... da' şi la noi!

Click pe poze pentru variante un pic mai mari. :) Poveşti nu mai scriu. Dacă aveţi întrebări, puneţi comentariu.

Banda roşie

noreply@blogger.com (Adi Pițigoi) — Thu, 10 Jul 2008 20:30:00 +0000

Dat fiind faptul că în ultima vreme m-am ocupat mai mult cu mersul la munte, era cazul să-mi organizez jurnalele turelor de la munte într-o formă mai plăcută şi mai utilă.
În acest sens, lansez azi un nou blog, axat STRICT pe ture de munte. În plus, pe parcurs voi mai adăuga şi alte informaţii utile pe acest nou site.
Adresa noului blog este:

www.bandaroșie.ro

Vă doresc lectură plăcută.

PS. Aştept orice fel de sugestii şi comentarii. Mai puţin vulgarităţi...

Făgăraş

noreply@blogger.com (Adi Pițigoi) — Thu, 10 Jul 2008 19:53:00 +0000

Vă aştept şi pe

www.bandaroşie.ro

Sâmbătă dimineaţă ne-am trezit în faţa cabanei Sîmbăta.
Deh, obişnuinţa de a începe turele sâmbăta. (iertaţi-mi sâmbătofonia)

Spre deosebire de turele cu care ne-am obişnuit până acum, aceasta din urmă începe vinerea. Ne-am cerut pe la 17:00 de la locul de muncă şi am pornit cu maşina în direcţia Făgăraş. Călătoria a început cu stângul – la urcuşul pe Feleac, ne-a prins radarul cu 75 km/h, iar poliţistul ne-a taxat fără ezitare, dar a fost super-de-treabă: ne-a avertizat că o să mai întâlnim zeci de radare. Norocul nostru a fost că nu ne-au mai prins.

Pe la 22:00 am ajuns la Mănăstirea Brâncoveanu, unde am parcat maşina şi am luat cina. Ne-am aprins frontalele şi am pornit la drum. Mai întâi pe drum forestier, iar apoi pe potecă. Şi întotdeauna prin pădure. Iar umiditatea din pădure era groaznică: am transpirat mai tare decât în saună! Dar ne-am mişcat cu spor, aşa că pe la 1:00 am ajuns la cabana Sîmbăta, în acordurile vocale ale câinilor de la stâna din apropiere.
Am mai zăbovit câteva minute la o poveste cu Marian (care ne aşteptase) şi ne-am apucat de montat corturile. Iar pe la 2:00 am adormit instant.

Ne-am trezit pe la 9 şi am rămas muţi de uimire când am tras fermoarul cortului: afară era o frumuseţe de peisaj.

Foto 0. Fereastra Mare privită de la Cabana Valea Sîmbetei (foto: Radu Vădan)

Foto 1. Fereastra Mare. La munte! (foto: Radu Vădan)

Pentru asta chiar că a meritat să venim de cu seară.
Nu ştiu cum am pierdut vremea, dar până pe la 11 n-am reuşit să plecăm de la cabană. Nu eram îngrijoraţi, oricum traseul era de cca. 6 ore. Am refăcut proviziile de apă la halăul din vecinătatea cabanei şi am pornit pe traseu. Iar echipei iniţiale Geta-Radu-Alina-Cristina-Adi ni s-au alăturat Marian, Iza, Dragoş şi Dana.

Foto 2. Pârâul Larg

Foto 3. Căldarea de sub Fereastră

În 2 ore şi jumătate am ajuns în Fereastra Mare, unde am făcut pauză o jumătate de oră, timp în care ne-am întins la bronzat. De aici, am început sus-josul crestei, urcând spre vârful Gălăşescu Mare (2471 m) şi coborând în şaua Căldăruşe. Aproape de această şa înspre sud există un izvor la care se poate coborî câteva minute pentru alimentarea cu apă.

Foto 4. Dinspre Gălăşescu venim...

Foto 5. Înspre Valea Rea ne îndreptăm

Foto 6. Şaua Căldăruşe

Am urcat Muntele Valea Rea, iar pe la ora 18 am ajuns la Refugiul Portiţa Viştei, un mini-hotel situat la altitudinea de 2320 m. Din păcate, vremea bună de care am avut noroc întreaga zi a luat sfârşit, norii luând locul cerului senin de până atunci. Acest lucru ne-a determinat să amânăm urcuşul pe vf. Moldoveanu pentru a doua zi.

Foto 7. Muntele Valea Rea şi vârfurile lui de peste 2400 m

Foto 8. Valea Viştişoarei şi lacul Zănoaga

Foto 9. Impunătorii Moldoveanu (stânga) şi Viştea (dreapta)

Fiindcă refugiul era deja ocupat în proporţie de 130%, am început să ne căutăm un loc de cort. Din păcate, trebuia să facem un compromis: punem cortul pe loc drept, dar în bătaia vântului, sau în pantă, dar ferit de vânt. Până la urmă l-am montat, urmând să vedem cât de bine am ales locul.

Foto 10. Aglomeraţie la refugiul Viştea

Între timp, în refugiu aveau loc alte discuţii - vezi aici.

Seara m-a prins ajutând un tânăr din Sibiu să-şi întindă cortul proaspăt cumpărat, în timp ce coechipierele lui (3 la număr) s-au întins la poveşti în refugiu.
Noaptea m-am trezit de câte ori vântul îndoia cortul, a cărui foaie interioară mă lovea peste faţă! Dar am reuşit să mă odihnesc, iar cortul a rezistat eroic până dimineaţă.
De când s-a luminat afară, mi-am scos capul din cort din oră în oră, pentru a verifica starea vremii. Planul era să aşteptăm să se ridice ceaţa şi să urcăm pe Viştea şi pe Moldoveanu. Însă ceaţa nu avea de gând să dispară prea curând, aşa că pe la 10:30 am hotărât să coborâm!!!

Sincer, n-aş fi crezut că n-o să urc pe Moldoveanu şi am fost extrem de dezamăgit de decizia grupului, fiindcă eu aş fi urcat pe vârf şi dacă nu era vizibilitate. Şi ce dacă n-aş fi văzut nimic? Când alerg 10 ture pe pistă ce văd? Oricum, n-am pe cine da vina: puteam să merg liniştit dacă eram hotărât şi dacă nu aş fi adoptat sistemul "Iubesc muntele, dar numai după orele 9:30." (Geta)

Pe la 11 eram deja în coborâre pe valea Viştei şi cu cât coboram în altitudine, ceaţa se risipea, dându-ne posibilitatea să fim uimiţi de măreţia şi frumuseţea văii.

Foto 11. Imortalizând coborârea pe Valea Viştei

Foto 12. Valea Viştei (foto: Radu Vădan)

Foto 13. Cascadele sunt ceva obişnuit în zonă

Am urmat traseul fără peripeţii (mai puţin Alina care şi-a răcorit serios un bocanc la o traversare prin apă) şi nu ne-am mai oprit decât pe terasa restaurantului din complexul Sâmbăta, în jurul orei 18. Aici am sărbătorit încă o tură reuşită, cum altfel decât cu mici şi bere la halbă!

Traseul parcurs şi distanţele temporale aproximative:
1.(TR) Complex Sîmbăta - Cabana Sîmbăta - Fereastra Mare a Sîmbetei (5 ore)
2.(BR) Fereastra Mare - Refugiul Portiţa Viştei (4 ore)
3.(TR) Şaua Viştei - Valea Viştei - Viştişoara (6 ore)
4.(nemarcat, DJ81) Viştişoara - Complex Sâmbăta (1 oră)

Alte câteva poze, prezentate prin amabilitatea lui Radu Vădan, autorul acestora:
Echipa:

Natura:

Parîng

noreply@blogger.com (Adi Pițigoi) — Fri, 27 Jun 2008 13:44:00 +0000

Vă aştept şi pe

www.bandaroşie.ro

Acum 8 ani, pe 21 iunie 2000, urcam în şaua Funduri, parcurgeam creasta Pietrei Craiului şi coboram la cabana Curmătura. Ar fi fost frumos să sărbătorim în acelaşi loc de vis, dar pozele cu Parângul ne-au fermecat, aşa că era musai să-l vizităm! Şi, în plus, să testăm dacă zona chiar are potenţial turistic pentru viitoarea investiţie a Dianei, nu?

De bună dimineaţa am pornit la drum, şi câteva ore mai târziu ne întâlneam cu al treilea participant la tură în gara din Deva. Pe drum înspre Petroşani am analizat punctele de acces în masiv şi am hotărât să începem tura de la Groapa Seacă, chiar dacă ratam Parângul Mic şi Cârja.
Din Petroşani sunt 18 km pe DN7A până la Cabana Groapa Seacă, drum naţional prost, dar totuşi acceptabil faţă de multe alte şosele; am făcut 18 km în cca. 30 min.

Am ajuns la Cabana Groapa Seacă pe la 11. Ce să-i facem dacă CFR mai anulează câte un tren şi noi suntem prea căscaţi ca să observăm? Ca şi cum n-ar fi suficient de târziu, mai zăbovim şi la cabană, pentru o cafea şi o poveste scurtă cu cabanierul, ignorând complet plăcuţa de la intrarea în curte pe care scria: "Accesul permis doar pentru cazare!" Ni se explică faptul că regula se aplică micarilor ce vin în weekend prin preajma cabanei şi îşi folosesc cabana pe post de pit stop dacă rămân în pană de alcool, deranjând astfel turiştii cazaţi. Ne mirăm (noi nu văzuserăm decât vreo două-trei mici grupuri) şi continuăm discuţia despre trasee, iar apoi ne este prezentată sumar cabana.

Ne facem curaj şi ne ridicăm de pe terasa răcoroasă şi intrăm pe traseu. Mergem pe un drum forestier până la intrarea în pădure, iar de aici pe potecă până la refugiul Agăţat. Nu-l mai văzuserăm decât în poze, dar în realitate pare mult mai interesant.

Foto 1. Refugiul Agăţat. N-are rost să mergi la agăţat.

Am urcat să-l studiem pe interior şi l-am găsit curat, având două priciuri etajate şi o sobă. Am zăbovit câteva minute să citim "registrul" şi am aflat că prin acoperişul refugiului mai plouă înăuntru şi că există persoane (idioţi sau neştiutori?) care hrănesc ursul cu mâncare coborâtă pe sfoară, de la geam! Ceea ce îl determină pe urs să revină şi să mai ceară... zgâlţâind refugiul, fireşte.
Plecăm de la refugiu şi după o incursiune prin jnepeniş, ieşim în golul alpin, având parte de un peisaj de vis.

Foto 2. Privelişte de pe Valea Roşiile.

Foto 5. Spre Gemănarea

Trecem pe lângă lacurile Roşiile şi Lung (2030 m) şi ajungem la lacul Mândra (2148 m). Puţin deasupra lacului găsim două locuri de cort, frumos amenajate, ceea ce ne face să ne gândim dacă să continuăm traseul sau să ne stabilim cartierul general pe malul lacului.

Foto 6. Lacul Roşiile

Foto 7. Lacul Lung

Foto 8. Rhododendron

Foto 9. Lacul Mândra

Nu vrem să riscăm să nu găsim loc de campat pe creastă, aşa că ne apucăm de întins cortul. Apoi începem să căutăm din priviri traseul care urcă în şaua Gruiu. Abruptul pare de neurcat, iar zăpada îngreunează situaţia. Alegem un itinerar şerpuit şi pornim spre şa, unde ajungem 40 de minute mai târziu. Parângul Mare obturează vizibilitatea înspre apus, aşa că ne mulţumim cu priveliştea versanţilor estici şi a staţiunii Rânca.

Foto 10.a. Micul Gigant, în şaua Gruiu.

Coborâm la cort şi ne bucurăm de linişte şi răcoare. Stăm noi ce stăm de poveşti, dar somnul îşi intră în drepturi.

Foto 10.b. Cu mândra la Mândra. Sau invers?

Duminică mă trezesc devreme (!), contrar obişnuinţei mele de a dormi dimineaţa cât mai mult. Oricum, până ne-am mişcat noi şi până şi-au băut fetele cafeaua , ora era deja 8:30. Dar să nu uităm că suntem la munte ca să ne şi relaxăm, aşa că n-are niciun rost să fim tot pe fugă.
Alegem alt traseu faţă de cel parcurs în seara precedentă şi, după ce trecem peste o acumulare de zăpadă inofensivă, continuăm chiar pe poteca marcată slab cu punct roşu. Scurtăm astfel puţin traseul şi ajungem mai repede în creastă.

Foto 11. Şaua Gruiu. Noi pe unde urcăm?!

Foto 12. Greu la deal cu boii mici...

Foto 13. Ne-am descurcat. Am avut bani la noi...

Foto 14. Lacul Mândra. Nu te saturi să-l pozezi.

Ne lăsăm rucsacii "ascunşi" în şa şi începem urcuşul spre vârful Parângul Mare (2519 m), unde ajungem o jumătate de oră mai târziu.

Foto 15. Pe Parângul Mare. În ordinea numerelor de pe tricouri: Muchia Slivei, Vf. Slivei, Vf. Cârja, Muchia Mija. (Nu mă puneţi să vi le indic, că de o oră mă chinui să le identific precis, şi nu pot fi sigur...)
În plan îndepărtat (puţin spre dreapta): Vf. lui Pătru şi vf. Şureanu.

Facem poze pe săturate şi ne continuăm plimbarea pe creasta însorită.
Pe la amiază ajungem în şaua Piatra Tăiată (2255 m) şi ne hotărâm să scurtăm drumul spre cabană (în maniera relaxantă a traseului de până acum), aşa că nu mai trecem pe la Câlcescu, cum ne propusesem iniţial, ci cotim spre nord, spre Coasta lui Rus. Surpriza (plăcută?) e că traseul nu e marcat deloc, deşi pe hartă apare marcat rar cu bandă albastră; dar ce tură e cea în care nu eşti nevoit să mergi pe traseu nemarcat?

Foto 16. Momâia din şaua Piatra Tăiată

Urcăm Vf. Pietrii (2155 m) şi aruncăm o ultimă privire de la înălţime. Ne orientăm spre şaua Huluzul, iar până acolo ne mai ies în cale "Şezătoarea Urşilor", Lacul Ciobanul şi mult, mult jnepeniş. În şa ne aşteaptă un stâlp indicator ruginit, care ne arată direcţia ultimei părţi a traseului: spre cabana Groapa Seacă (PA, 1.5 h).

Foto 17. Ascuţitul vârf Cârja

Foto 18. "Sfinxul" din zona Şezătoarea Urşilor

Foto 19. Lacul Ciobanului - o oază între jnepeni (am lipit brutal două poze ca să prezint tot lacul; fotografului i-a fost lene să facă doi paşi în spate şi să-l prindă în întregime)

Foto 20. Roşcăţelul

Încet-încet ne apropiem de civilizaţie: se simt micii proaspăt prăjiţi şi manelele date la maxim. Care-o fi farmecul să stai pe marginea drumului naţional (!) şi să mănânci în văzul lumii şi în praful ridicat de maşini, nu pot să înţeleg. Măcar să intre şi ei 500 m pe un drum forestier, să nu-i vadă nimeni. Pe distanţa de 1 km parcursă pe şosea, am întâlnit 15 astfel de grupuri. Iar cireaşa de pe tort au fost doi tineri întinşi la umbră în portbagajul maşinii lor (culcaseră bancheta din spate). Mi-a fost lene şi frică să-i fotografiez.

Per total, o tură de tatonare în vederea unei ture viitoare în care vom parcurge întreaga creastă. Atunci nu vom mai rata "Ineul Parângului"* - vârful Cârja - iar din echipa noastră vor face parte şi surorile omonime.

Traseul parcurs şi distanţele temporale super-relaxed:
1. (punct roşu) Cabana Groapa Seacă - Refugiul Agăţat - Lacul Roşiile - Lacul Mândra - Şaua Gruiu: 6.5 ore
2. (bandă roşie) Şaua Gruiu - Vf. Parângul Mare - Şaua Gruiu: 1 oră
3. (BR) Şaua Gruiu - Şaua Piatra Tăiată: 2 ore
4. (nemarcat) Şaua Piatra Tăiată - Vf. Coasta lui Rus - sfinxul si seyatoarea ursilor - Lacul Ciobanu (Iezerul Pietros) - Şaua Huluzu: 3.5 ore
5. (punct albastru) Şaua Huluzu - DN7A - Cabana Groapa Seacă: 1.5 ore

______________________
* "Ineul Parângului" - denumire dată vârfului Cârja; privit de la distanţă, e cel mai frumos vârf din Parâng, la fel cum Ineul e cel mai frumos din Rodnei. Părere subiectivă proprie.

Şureanu

noreply@blogger.com (Adi Pițigoi) — Wed, 11 Jun 2008 21:37:00 +0000

Vă aştept şi pe

www.bandaroşie.ro

Mă întreabă prietenii de ce nu mă odihnesc în weekend, după câte o săptămână grea şi înaintea unei alte săptămâni grele. Ce nu ştiu ei e că 8 ore pe zi la calculator nu te obosesc fizic. Iar psihicul se relaxează mult mai bine la înălţime, decât dormind sau uitându-mă la televizor.

De câte ori m-am uitat la harta României, m-am întrebat: "De ce nu se vorbeşte mai mult despre masivul Şureanu?", impresionat fiind de suprafaţa şi înălţimile lui. L-am studiat mai amănunţit, ba chiar am încercat să cumpăr şi harta, dar se pare că nu se produce aşa ceva. Iar sâmbătă dimineaţa, am format echipa Cristina-Adi; restrânsă, dar extrem de motivată! Vorba aia: "Ca să părem mai mulţi, ne-am împărţit în patru echipe: eu şi cu tine - o echipă, tu şi cu mine - o echipă, şi fiecare individual câte o altă echipă."

Deşi hărnicia nu ne caracterizează în mod expres, am reuşit să ajungem la 10 în Petrila, oraş minier de pe Valea Jiului. Ne-am luat rucsacii în spinare şi ne-am îndreptat spre drumul forestier de 15 km (pe valea Taiei şi apoi a Auşelului) care ne duce la Cantonul Auşel. Norocul ne surâde: după nici 10 minute de mers, trece un localnic cu o Dacia 1310 şi opreşte să ne întrebe dacă "mergem departe", deşi noi nu apucasem să ne manifestăm intenţia de autostop. După o cursă nebună, cu 50 km/h pe un drum destul de prost, ajungem la confluenţa cu valea Corbului. Aici ne despărţim de binevoitorul hunedorean, nu înainte de a ne avertiza de prezenţa multor vipere pe traseul pe care îl urmăm. Şi aşa am reuşit să scăpăm de jumătate din drumul forestier.

Înainte de ora 13 ajungem la punctul în care traseul părăseşte drumul forestier de pe valea Auşelului, urcând prin pădure înspre Culmea Brateşului. Începem urcuşul pe piatra de râu şi întâlnim prima (şi ultima) viperă: mică, pricăjită şi extrem de anemică. Ne continuăm traseul, bucuroşi că am scăpat de acest enorm pericol. După 300 metri, ajungem la o intersecţie în care nu se mai vede marcajul aşa că alegem (după cum v-aţi obişnuit) varianta proastă. Urcăm pe valea unui pârâu până la izvorul acestuia şi de acolo prin pădure până reuşim să găsim din nou marcajul într-o poiană. De acolo ne continuăm traseul pe un drum de tractor.

La un moment dat, după ieşirea din pădure, ajungem într-o zonă extrem de pitorească, cu multe izvoare care se preling pe versant şi converg la baza acestuia, formând pârâul Auşel. Luăm o pauză de masă, după care continuăm înspre Curmătura Şureanu.
Vremea nefavorabilă, marcajele rare (şi vechi) şi, nu în ultimul rând, incapacitatea mea de a citi harta 1:100.000 trasă la imprimantă alb-negru mă fac să cred că Vârful lui Pătru este Vârful Şureanu, aşa că pornim voiniceşte înspre el. Mergem pe drum (!), urmărind cu privirea o maşină de teren care urcă vârful.

Foto 1. Vârful Şureanu şi Culmea Brateşului.

Trecem peste Vârful Auşel (2009 m) şi căutăm un loc de campat. Vântul bate cu putere, iar în zonă n-ai unde să te adăposteşti de el. Până la urmă, găsim un loc acceptabil - mai denivelat, dar şi puţin mai ferit de vânt - şi ne instalăm cortul.
E abia ora 18, deci ar mai fi timp să urcăm vârful, însă vântul tăios şi primii stropi de ploaie ne fac să ne retragem la căldurica sacului de dormit. Ceai cald, biscuiţi, seminţe de floarea ~~de colţ~~ soarelui şi poveşti. Timpul trece repede, şi somnul ne ia ca din oală.

Vântul nu conteneşte toată noaptea. Dimineaţa ne trezim, facem rucsacii şi mâncăm... până ne îngheaţă mâinile pe pâinea unsă cu ~~cuţitul~~ pateu.
Începem urcuşul spre cel pe care credeam eu că e vârful Şureanu, dar când ajungem în vârf, îmi dau seama că ne aflăm pe cel mai înalt punct pe o rază de (minim) 10 km. Ne bucurăm că am ajuns pe Vârful lui Pătru (2130 m) de parcă am fi venit cu telecabina, gândindu-ne că dacă ar fi fost Şureanu, urcarea pe vf. lui Pătru devenea îndoielnică .

Foto 2. Vârful Şureanu şi Culmea Brateşului (văzute de pe vf. lui Pătru)

Foto 3. Lacul Oaşa

Admirăm peisajul, facem poze şi scoatem harta să ne reorientăm. Marcaje - mai răruţ că-i mai drăguţ - dar până la urmă izbutim s-o luăm în direcţia potrivită. Ajungem într-o şa, la un stâlp cu două indicatoare ruginite (intersecţia traseelor cruce albastră şi triunghi roşu) şi facem poze în direcţiile celor 4 puncte cardinale.

Foto 4. Nord: Vârful lui Pătru. Pare uşor?

Foto 5. Sud: Munţii Parâng.

Foto 6. Vest: Vârful Clăbucet (1940 m).

Foto 7. Munţii Cindrel şi Munţii Lotrului. Mai vizibili când e senin.

Urmăm traseul cruce albastră (care apare mai frecvent odată cu apropierea de civilizaţie), trecem pe la o stână mare (cu mai multe dependinţe; Stâna 1 în Schema 1) la care nu găsim pe nimeni, iar apoi ajungem la o stână mai mică (Stâna 2 în Schema 1). Vedem pe rând oile, câinii şi ciobanii. De câinii ciobăneşti nu mă mai tem, de când cu experienţele din septembrie 2006 din Rodnei. Am văzut că mai mult latră decât muşcă. Dar aici am avut parte de un caz special: un câine care fusese adus la oi de puţină vreme şi care s-a repezit la noi imediat ce ne-a văzut. Din fericire, unul din ciobani a reacţionat prompt, zicându-ne mai apoi: "Dacă nu dădeam repede cu căşula, o muşca pe duamna!"
Acelaşi cioban ne explică pe unde să mergem: "Coborâţi pe poteca cu tatuaj până în vale, dar să închideţi poarta, să nu fugă caii omului. Apoi, ca să scurtaţi mai mulţi kilometri, mergeţi prin dreapta şi ocoliţi cabana Voivodu." De data asta chiar am fost atent la explicaţii, şi astfel am reuşit să scurtăm drumul cu 1 km.
Pe valea Jiului de Est, după 1 km pe un drum de piatră bunicel (accesibil cu orice maşină), ne ia un domn cu o Dacia Papuc şi astfel reuşim să ajungem în Petrila la ora 15, cu 2 ore mai repede decât am fi sperat.

Schema 1. O schemă urâtă (care face scheme) reprezentând traseul parcurs.
A se citi de la stânga la dreapta.

PS1. N-am făcut poză cu Snoop Dog, să-i dăm poza la ziar. Şi jur că nu era niciun căluţ în curtea respectivă.
PS2. Nu ştiu de ce am botezat cabana Voievodu în Voivodu... aşa i-am zis întreaga zi. (se poate observa şi din Schema 1)
PS3. Schema 3 are minim 2 greşeli: vârful Auşel şi Stâna 2 sunt puţin mai la sud.

Rodnei

noreply@blogger.com (Adi Pițigoi) — Thu, 05 Jun 2008 09:01:00 +0000

Vă aştept şi pe

www.bandaroşie.ro

August 2006. Tocmai mă întorsesei de la mare (unde stătusei 2 săptămâni ), când am primit invitaţia Simonei de a o însoţi în "Munţii Rodnei". N-am ezitat - am împachetat cortul "de la Cora" şi dus am fost. Ghinionul a făcut ca vremea să fie extrem de nefavorabilă, astfel că tot ce am reuşit a fost să trecem pe la Cascada Cailor şi să urcăm până aproape de şaua Gârgălău, iar din Borşa ne imaginam că dincolo de ceaţă şi nori se găseşte Pietrosu. Din fericire, l-am cunoscut pe Lucian, cu care sunt convins că o să mai merg măcar o dată la munte! :)

Septembrie 2006. Facem super-echipa Claudia-Bogdan-Adi şi, deşi intenţionam să parcurgem toată creasta, renunţăm după 2 zile în care urmăm itinerarul Rodna Veche - Ref. Curăţel (prin Capu Beneşului) - Vf. Ineu - Şaua Gârgălău, din cauza stării mele de sănătate. Însă Rodnei devin munţii mei preferaţi (evit deosebit de enervanta expresie "de suflet").

Noiembrie 2007. Vizităm Ineul, de data asta prin Valea Vinului. Detalii aici.

Mai 2008. A venit vremea lui, vremea Pietrosului!
Sâmbătă dimineaţa la 8:30 îl admiram din centrul Borşei:

Foto 1. Pietrosul Rodnei. Încă unul şi mă duc!

Un localnic se opreşte mirat că ne schimbăm din sandale în bocanci şi intră în vorbă cu noi, zicându-ne că n-o să ajungem pe vârf decât pe la 2-3 (PM). Era optimist.
Facem mici cumpărături, luăm o gustare caldă la o bombă centrală şi pornim la drum.
În mai puţin de 3 ore ajungem la Staţia Meteo Iezer, unde mâncăm (din straiţă, de data asta) şi povestim cu meteorologul de serviciu.

Foto 2. Staţia meteo Iezer.

Ne zice că am venit numai bine, tocmai ce se terminase sezonul avalanşelor, iar acum îşi aşteaptă 10 oaspeţi, care vin pentru schi şi snowboarding. Ne explică mai apoi pe unde să urcăm ca să ocolim cornişele, iar noi ne facem că înţelegem.
Ne oprim la Iezer să luăm apă şi să ne punem parazăpezile şi începem urcuşul prin zăpadă.

Foto 3. Lacul Iezer.

Urcăm liniştiţi până când îmi fuge piciorul între stâncile acoperite de zăpadă, rănindu-mă superficial la tibia stângă. În încercarea de a evita pe cât posibil zăpada, alegem să urcăm pe partea dreaptă a căldării - pe Piciorul Moşului. Traseul se dovedeşte a fi greu, dar spectaculos, cu precădere pe versantul vestic al piciorului.

Foto 4. Pe Piciorul Moşului, dragii moşului...

Cu mici emoţii, reuşim să ieşim în creastă, la 30 de metri de vârful Pietrosu (2303 m). Asta la mai mult de două ore de la plecarea de la staţia meteo!
Ne bucurăm de peisaj, facem poze şi ne îndreptăm cu paşi iuţi spre vârful Rebra (2221 m), grăbiţi şi de tunetele care se aud în depărtare.

Foto 5. Vârful Rebra.

Foto 6. Ţibleşul (în planul îndepărtat).

Încercăm să ocolim vf. Rebra, dar ajungem la o traversare abruptă pe zăpadă şi ne dăm seama că ar fi mai înţelept să urcăm vârful.

Foto 7. Pe Buhăescu Mare.

Tragem aer în piept, ne bucurăm că nu plouă, şi urcăm Buhăescu Mare (2119 m), de unde coborâm la Tarniţa "La Cruce" (1985 m) - destinaţia finală pentru prima zi. Montăm cortul, mâncăm, umplem sticlele cu apă de la izvorul aflat la 500 m de şa, după care ne lăsăm cuprinşi de un binemeritat somn.

Duminică am aşteptat degeaba să sune alarma telefonului... am uitat să-l bag în sacul de dormit şi bateria a murit. Aşa că ne-am trezit pe la 8, iar până am împachetat, era aproape ora 9.

Avem parte de o ceaţă neplăcută, care ne limitează vizibilitatea. Ne dezmorţim urcând vf. Cormaia (2033 m) şi apoi repede pe vf. Repede (2074 m). Aici ceaţa se îngroaşă, iar marcajul se pierde sub zăpadă, aşa că nu mai vedem încotro s-o luăm. Scot busola şi harta, văd că trebuie să cotim înspre est, dar tot ocolind cornişa şi jnepenişul ne îndepărtăm de traseu înspre sud.

Foto 8. Vârful Repede cu capul în nori.

Când în sfârşit se mai sparge ceaţa, înaintăm pe o curbă de nivel până în Şaua "Între Izvoare", unde ajungem cu aproape o oră mai târziu decât ne-am imaginat.
Ne continuăm traseul pe creasta domoală din preajma Negoiasei Mari (2041 m) şi a Tarniţei Bârsanului, până ajungem în Şaua Puzdrelor.

Foto 9. Brânduşe, zăpadă şi munţi. Munţii Maramureşului.

Foto 10. Şaua Puzdrele şi vârful cu acelaşi nume.

De aici urcăm pieptiş pe vârful Laptelui Mare (2189 m), unde ne întâlnim cu un grup de 7 tineri veniţi "cu mâna goală" dar cu gura mare, oarecum de înţeles, fiindcă au o medie de vârstă sub 18 de ani!

Pe vârf deschidem ultimul pateu şi facem planul de coborâre. Hotărâm că "nu mai are rost" să mergem până în şaua Laptelui, aşa că începem coborârea pe o vale aleasă "la ochi" direct înspre ruinele fostei cabane Puzdrele.

Foto 11. Pe vârful Laptelui Mare. Mare brânză?

De la cabana Puzdrele înspre Borşa descifrez pe hartă 3 variante: un drum de tractor; o potecă marcată slab cu punct albastru prin Buza Muntelui (1663 m) şi apoi pe dedesubtul viitoarei telegondole; şi o potecă ce fusese marcată cu triunghi albastru, pe valea Negoiescului Mare. Normal că alegem a treia variantă, în ideea că ar fi cea mai simplă - avem doar de coborât.

Imediat după cabană intrăm în pădure şi nu pot să nu mă minunez de starea bună a potecii, chiar în lipsa marcajului. N-apuc să scuip să n-o deochi, că ajungem la o porţiune în care suntem nevoiţi să continuăm prin apă. Înjurând că nu ne-am cărat sandalele, ne descălţăm şi încercăm să ne menţinem echilibrul în apa care ne loveşte violent picioarele (în unele locuri apa având peste 70 cm adâncime). Câteva treceri prin apă, câteva încercări de a evita descălţarea luând-o prin "jungla" de pe marginea văii şi reuşim să ajungem (în jurul orei 20) la şoseaua principală din Borşa. Uzi şi zgâriaţi.

Lumea din Borşa e îmbracată frumos: e zi de vot, se alege primarul! Ne alegem şi noi cu ceva: maxi-taxi-ul ne duce în centru gratuit, căci azi e sponsorizat de vice-primar! Iar excursia noastră se opreşte aici.

LATER EDIT:

Foto 4a. Piciorul Moşului,văzut de pe Pietrosu

Diferenţa dintre Elveţia şi România

noreply@blogger.com (Adi Pițigoi) — Tue, 03 Jun 2008 19:17:00 +0000

... nu că n-ar fi n diferenţe, dar ceea ce mă roade pe mine acum e că la ei găseşti biciclete de închiriat GRATUIT, iar la noi trebuie să plăteşti ca să alergi:

Şi încă ne mai mirăm de ce suntem o ţară cu aşa puţini sportivi de performanţă...

Nu mai e mult...

noreply@blogger.com (Adi Pițigoi) — Thu, 29 May 2008 08:10:00 +0000

Întrerup acest moment silenţios pentru a prezenta "continuarea" articolului din 29 februarie: o poză strâmbă făcută luni, 26 aprilie.

PS. Sper că nu vă gândeaţi la alegeri...

Ceahlău

noreply@blogger.com (Adi Pițigoi) — Tue, 13 May 2008 20:03:00 +0000

Vă aştept şi pe

www.bandaroşie.ro

Imediat după accederea CFR-ului în semifinalele Cupei României la fotbal, am început să fac planul pentru weekendul 10-11 mai 2008: stadionul Ceahlăul şi masivul cu acelaşi nume.

______Meciul____________

Sâmbătă după-amiaza am ajuns în Piatra Neamţ, un oraş pe care îl consider unul dintre cele mai frumoase din România. Am servit o ciorbă rădăuţeană la singurul restaurant pe care l-am găsit în zona centrală (pizzerii erau mai multe) şi ne-am îndreptat spre stadion.

Acolo ne-am alăturat altor cca. 2000 de clujeni veniţi să-şi încurajeze echipa favorită (vezi poza şi remarcă prima persoană cu şapcă vişinie de la dreapta spre stânga).

Meciul a semănat oarecum cu cel din turul campionatului: o primă repriză dominată de CFR, dar fără ocazii mari; şi o a doua repriză în care CFR marchează la singurele două ocazii, în timp ce Unirea nu reuşeşte decât un gol din mai multe ocazii mari. Dar, când tragem linia, CFR câştigă cupa, pe care o aşează în vitrină alături de medaliile de campioni.

______Muntele____________

Îi lăsăm pe ceferişti să savureze momentul şi pornim spre Cabana Izvorul Muntelui. Părăsim drumul european şi dăm de un asfalt inimaginabil de bun pe care facem primii 4 kilometri, după care urmează încă 4 mai neplăcuţi.

La ora 0:30 suntem în parcarea din faţa cabanei şi, deşi planul iniţial era să punem cortul, trecem la planul B: lăsăm spătarele pe spate şi dormim. Nu pentru mult timp, căci ceasul ne dă deşteptarea la 6:45 - destul de târziu, ţinând cont că se luminase de mai multă vreme.

Ne echipăm şi o luăm la pas. Nu e nimeni la ora asta să ne taie bilet, aşa că intrăm nestingheriţi în Parcul Naţional. Singurul impediment e ceaţa, care nu ne lasă să admirăm muntele. Tot ceaţa e motivul pentru care alegem să urcăm la cabana Dochia prin Lutu Roşu (bandă albastră), ignorând astfel recomandarea prietenului Lucian de a urca pe la Stânca Dochiei (triunghi albastru).

Traseul se dovedeşte a fi lutos (dar nu roşu), dar fără dificultăţi, aşa că în 3 ore suntem la Cabana Dochia. Ceaţa se îngroaşă mai tare şi suntem nevoiţi să facem o pauză până ne dăm seama încotro e vârful Toaca. După câteva minute, ceaţa se mai risipeşte, suficient cât să se vadă traseul, iar mai apoi chiar mai mult.

La 4 ore de la plecare, ajungem pe vf. Toaca (1900 m), unde ne delectăm cu un pateu, căci de poze nu poate fi vorba. Din când în când, apare câte o fereastră în pătura de ceaţă, şi avem ocazia să vedem chiar şi lacul Izvorul Muntelui (ceea ce nu e un privilegiu în zilele senine).

Traseul ales pentru coborâre trece pe la Cabana Dochia, continuă înspre Poiana Maicilor şi ajunge la punctul de plecare (bandă roşie). Oarecum surprinzător (afară sunt peste 0 grade C), începe o ninsoare puternică, care ne însoţeşte o bucată lungă de drum. Ne bucurăm că nu e ploaie torenţială şi ne continuăm itinerarul. Trecem pe lângă mirificul Turn al lui Butu şi Ana şi pe lângă Claia lui Miron, şi începem coborârea, abruptă la început (atenţie iarna!), apoi mai domoală.

Oboseala îşi spune cuvântul, iar nouă ni se pare că nu se mai termină coborârea, doar un altimetru ne-ar mai putea convinge că n-am coborât sub nivelul mării. Într-un târziu, ajungem la final şi încheiem traseul.

Facem un ocol scurt până la baraj şi apoi ne vedem de drumul spre casă, convinşi că a fost un weekend în care am combinat utilul cu plăcutul, chiar dacă nu ne-am hotărât care să fie unul şi care celălalt.

Ciucaş

noreply@blogger.com (Adi Pițigoi) — Thu, 08 May 2008 17:57:00 +0000

Vă aştept şi pe

www.bandaroşie.ro

Ciucaş cu iz de Crai (sau cum să-ţi faci o vacanţă de 4 zile în 3)

Planurile mari pentru mini-vacanţa muncitorească 1-4 mai s-au năruit după ce am sunat la salvamont Borşa: risc mare de avalanşe în munţii Rodnei. Aşa că am trecut la planul B - Ciucaş, un munticel numai bun să ne intrăm în formă pentru turele care vor urma. Căci, până la urmă, nu tot asta facem în ultima vreme? Ne pregătim pentru viitor.

Joi (1 mai) dimineaţa ne-am grupat şi am îndesat cei 5(cinci) rucsaci în portbagajul unui Ford Focus, iar la 7 ieşeam din Cluj, pe o şosea destul de aglomerată. Pe drum am putut admira sutele de pescari care s-au trezit cu mult înaintea noastră ca să prindă un loc bun pe malul lacului şi sutele de pensionari la fel de matinali pentru care zilele de întâi ale lunii înseamnă fonduri alocate pentru medicamente compensate, aliniaţi în cozi interminabile în faţa farmaciilor.

Înainte de 12 eram în Braşov, de unde în 30 de minute pe DN 1A ajungem în Pasul Bratocea (1263). Când am mai început urcuşul de la o astfel de altitudine?... Până când Geta şi Radu merg să lase maşina în satul Cheia, noi trei (participanţii primei ture în Ţibleş) ne ospătăm cu nişte sanvişuri home-made, deşi râvnim la mititeii maneliştilor veniţi "la munte".

Începem urcuşul, trecem pe lângă releul TV, antena de telefonie şi Sfinxul Bratocei, iar după o oră suntem aproape pe creastă. Vremea e bunicică, norii se mai scutură doar câte puţin, să ne mai răcorească. Parcurgem Culmea Bratocea şi ajungem în Şaua Tigăilor, de unde ni se deschide priveliştea înspre vest. Admirăm blândeţea Baiului şi strălucirea Bucegilor. Piatra Craiului sunt învăluiţi de nori, si ni se arată doar din când în când.

Foto 1. Tigăile Mari

Foto 2. Pe Culmea Bratocea

Foto 3. Baiului, Bucegi, şi alţii

Continuăm urcuşul spre cel mai înalt punct al munţilor Ciucaş, vârful Ciucaş (1954), pe care îl atingem la ora 17, plăcut surprinşi de faptul că suntem întâmpinaţi fără vânt! Fără nicio grabă, începem coborârea înspre fosta cabană Ciucaş, iar la ora 19 terminăm de întins corturile în vecinătatea acesteia.

Foto 4. Turnu Goliat?

Foto 5. Geografie...

Foto 6. Chiruşca

Foto 7. Priveliştea de pe vârful Ciucaş

Foto 8. Apusul, văzut de la uşa cortului

Foto 9. Preparam... apă! (lângă Cabana Ciucaş)

Ceaiuri, poveşti şi somn. Muuuult somn, să simţim că suntem în concediu.

Vineri dimineaţa (dacă ora 11 mai poate fi considerată dimineaţa) tragem unii de alţii să o luăm din loc. Până la urmă ne mobilizăm şi pornim la drum, deşi vremea ne îndeamnă să coborâm.

Ne îndreptăm spre culmea Gropşoarele-Zăganu, dar la un moment dat pierdem marcajul şi urcăm în Şaua Chiruşca pe o potecă de oi şi apoi de-a dreptul. Vremea e închisă, dar încă nu plouă, aşa că la ora 15 suntem pe vf. Gropşoarele (1883 m, numărul reprezintă, bineînţeles, şi anul naşterii lui Benito Mussolini). Trecem mai apoi pe o porţiune cu lanţuri, după care începem coborârea.

Foto 10. Cabana Muntele Roşu, de pe Zăganu

11. Lanţuri

Ploaia ne prinde când eram în zona stânei din Zăganu, chiar la intrarea în pădure. Continuăm coborârea şi ne dăm seama ce mult am câştigat urcând din pasul Bratocea, iar încet-încet începe să se simtă poluarea... fonică. În primă fază, avem impresia că se aud camioane. Dar nu, e muzică! House, manele... tot ce pică pe mâna "DJ-ului" - TARE să fie!

Ajungem la maşină şi pornim spre Braşov. Mâncăm acceptabil pe bani mulţi într-o Tavernă din centrul oraşului şi o lăsăm pe Alina la gară să prindă un tren spre casă. Ştie ea ce ştie: urmează zile ploioase.

Noi dăm bice cailor putere şi purcedem la drum, în direcţia Piatra Craiului. Trecem de Zărneşti, iar după 11 km de drum de piatră ajungem în Plaiul Foii, în jurul orei 22:30. Pe orbecăite găsim campingul (după ce la cabana la care ne oprisem să întrebăm, am fost luaţi cu "şpirle" - şi nu mi-am dat seama dacă recepţionerul vorbea la mişto sau se referea la Refugiul Şpirla), şi cu greu ne dăm jos din maşină în ploaie să întindem corturile.

Ploaia nu conteneşte toată noaptea, iar dimineaţa noastră (sâmbătă) începe din nou undeva înspre amiază. Piatra Craiului nu ies din nori, aşa că ne punem de comun acord că nu prea are rost să urcăm.

Alocăm ziua de sâmbătă activităţilor orăşeneşti:
- încercăm să vizităm castelul Bran, dar ne răzgândim când vedem coada la bilete; cel puţin exteriorul castelului poate fi analizat îndeaproape - intrarea e liberă în curtea exterioară a castelului;
- reuşim să vizităm castelul Râşnov, unul dintre cele mai frumoase castele din România!
- ne plimbăm prin Braşov.

Duminica... în familie, alături de prietenii Mitică şi nea' Cornel. :)

Ţibleş Reloaded

noreply@blogger.com (Adi Pițigoi) — Tue, 22 Apr 2008 19:06:00 +0000

Vă aştept şi pe

www.bandaroşie.ro

Motto: "Nu te laşi..." (Prof. Ioan Gavrea, singurul care m-a picat în 5 ani de facultate)

Duminică ne-am trezit cu chef de urcat! La 7 eram la Petrom şi alimentam, iar la 8:45 eram în Târgu Lăpuş (pe care îmi place să-l numesc Târgul Apus). Până în Groşii Ţibleşului se merge prin Suciurile de Jos şi Sus, iar acolo nu e greu să-ţi dai seama când să faci dreapta pe traseul care duce la Vf. Ţibleş pe la Refugiul Arcer.

Primii 8.6 km ai traseului se fac pe drumul de piatră care duce la Cabana Ocolului Silvic, un ditamai viloiul cu 3 etaje! Drumul este practicabil cu orice maşină, dar cu atenţie. Am ajuns la Cantonul Silvic la 9:30, şi am luat-o la pas.

Într-o oră am ajuns la intrarea într-o mină părăsită, mergând pe malul drept al Bradului (pe un drum pe care se poate merge cu o maşină mai înaltă), iar de acolo am cotit la stânga, urcând şerpuit pe un drum de tractor. Traversăm zona distrusă de incendiul de acum câţiva ani până ajungem într-o mică şa, mai apoi intrăm prin pădure.

Am mers încet şi cu treabă bună, iar vremea ţinea cu noi - reprize de soare şi nori, dar nimic ameninţător, chiar dacă vârfurile maramureşene, Arcerul şi Ţibleşul, erau cufundaţi în nori (vf. Bran, cel din jud. Bistriţa-Năsăud, era singurul însorit, confirmând parcă prognozele care anunţau vreme bună în toată ţara, cu excepţa Maramureşului).

După 3 ore de la pornire, la 12:30, eram în faţa refugiului Arcer, pe care l-am găsit în stare relativ bună (geamuri intacte, din policarbonat). La parter este un prici de 3-4 persoane, iar la mansardă, spre ruşinea mea, nu m-am uitat, dar presupun că încap mai multe persoane pe podea.

De la refugiu există două trasee pe care se poate ajunge în creastă:
- banda albastră duce într-o şa din apropierea vârfului Ţibleş,
- punctul albastru urcă pe un picior mai abrupt direct pe vârful Arcer.
Am hotărât să alegem prima variantă pentru a ajunge în creastă şi acolo mai vedem.

Pe măsură ce înaintăm pe o curbă de nivel înspre valea care urcă spre Ţibleş, poteca se îngustează, mai apoi dispare (sau e sub zăpadă). Odată ieşiţi din pădure, dispar şi marcajele, ele existând, probabil, doar pe pietre. Vremea e încă bună, dar creasta şi vârfurile sunt în ceaţă, aşa că avem dificultăţi de orientare - nu ne dăm seama pe unde să urcăm.

Ignorăm harta şi începem urcuşul direct înspre vârful Arcer, alegând o vale mai puţin abruptă. Încet-încet ne afundăm în ceaţa din ce în ce mai deasă, iar după 45 de minute de urcuş intens ajungem în creastă (14:30). Sau, cel puţin, aceea a fost concluzia noastră, fiindcă nu se vedea nimic la doi paşi. Colac peste pupăză, începe să ne lovească măzărichea şi nu oricum, ci cu intensitate mare, accentuată de bătaia vântului.

După un timp, măzărichea se potoleşte, dar ceaţa persistă. Ne dăm seama cu o oarecare certitudine că suntem pe vârful Arcer, găsim şi marcaj pe o piatră dezvelită de zăpadă şi începem să ne gândim încotro să o luăm. Busola, acest al şaselea simţ rămas pe o astfel de vreme, ne indică care ar fi direcţia de coborâre la refugiul Arcer, pe punct albastru. Pornim, însă destul de nesiguri, iar abruptul de care ne lovim imediat ne obligă să ne întoarcem.

Să mergem înspre vf. Ţibleş ar fi ideal, dar pare prea greu pe nevăzute. Aşa că alegem soluţia să o luăm şontâc-şontâc înapoi pe urmele noastre. Coborâm 200 m diferenţă de nivel şi lăsăm în urmă ceaţa, iar soarele ne întâmpină călduros.

Cu soarele în faţă coborâm până la Cabana Silvică (18:00), de unde trecem pe patru roţi şi o luăm înspre casă. Până ajungem noi în Târgu Lăpuş, Ţibleşul se scutură de nori şi ceaţă, arătându-ni-se aşa cum am fi dorit să fie şi când l-am atins. Resentimentele nu-şi au locul aici, fiindcă nouă ne place muntele în toate ipostazele lui.

P.S. Poze n-am, căci mi-am uitat aparatul acasă. Pentru priveliştea pe care am avut-o pe Arcer, o să fac o simulare: o să-mi pozez prosopul alb, în baia plină de aburi după un duş fierbinte. Ar trebui să iasă ceva de genul ăsta!

Ţibleş

noreply@blogger.com (Adi Pițigoi) — Fri, 04 Apr 2008 15:45:00 +0000

Vă aştept şi pe

www.bandaroşie.ro

Ne-am trezit duminică dimineaţa cu o oră mai devreme decât foarte devreme (datorită trecerii la ora de vară), şi până la răsăritul soarelui eram în Fiad, în formaţia Claudia-Alina-Adi. Cristina n-a mai vrut să vină (acuzând oboseala), deşi ne rugase să mergem duminică, ca să poată veni şi ea. Nu mă pot supăra (deşi am tendinţa să-i scot ochii şi să-i bat obrazul pe această cale), fiindcă ştiu că nu-i place să vină împreună cu Alina din cauza acronimului pe care l-ar forma iniţialele numelor noastre. Sau invers.

Trecem peste acest moment neplăcut ca să ne continuăm traseul pentru care ne-am trezit cu noaptea-n cap. Înarmaţi cu harta asta şi extrem de încrezători că putem să facem un traseu de 8 ore în 6-7 ore (neavând bagaje) am făcut stânga la Păstrăvăria din Fiad, intrând pe traseul marcat cu triunghi roşu. Indicatorul ne anunţă: "Spre Vf. Ţibleş - 7-8 ore - 20 km (15 km drum forestier)".

Deşi iniţial intenţionam să lăsăm maşina la păstrăvărie, am intrat pe drumul forestier şi am mers încetişor 4 km, până am ajuns la o poieniţă de unde am continuat per pedes. După 6 km umblaţi în ritm alert am ajuns la o cabană Salvamont (sau cel puţin una cu însemne Salvamont), unde un nou indicator marca jumătatea distanţei traseului triunghi roşu: "Vf. Ţibleş 4-5 ore (10 km)". Până aici se poate ajunge cu maşina; drumul nu e bun, dar e practicabil şi cu maşina mică, fără grabă (am văzut mai multe maşini mici: Dacii 1310, Logan, un Chevrolet Lacetti şi chiar un Matiz).

Foto 1. Galopând pe drumul forestier - boooriiing...

Drumul forestier se transformă treptat în drum de tractor şi dispare când se ajunge la izvorul Borcut (unul din multele izvoare cu acest nume din ţară). Izvorul a fost amenajat cândva, dar avalanşele sau viiturile din anii precedenţi au avut grijă să distrugă munca omului, iar acum apa izvorăşte dintr-o ţeavă groasă de beton.

Foto 2. Izvorul Borcut

Din păcate, la izvor dispare nu numai drumul de tractor pe care se merge destul de relaxat până aici, ci şi marcajul. Iar noi, deşi vedeam că pe hartă traseul face dreapta, nu ne venea să credem că nu există absolut niciun marcaj (măcar la intersecţii), aşa că luăm decizia să continuăm urcuşul pe valea Mesteacănului. Ceea ce s-a dovedit a fi o decizie neinspirată, fiindcă am ajuns la o porţiune impracticabilă, din cauza abruptului, zăpezii şi copacilor căzuţi.

Foto 3. Pe aici nu se trece!

Ne dăm seama că am depus un efort destul de mare ca să ajungem aici şi, constrânşi de timp şi vremea care se înrăutăţea, facem stânga împrejur şi începem coborârea.

Cel puţin, nu ne mai grăbim - facem poze şi culegem ghiocei (să-i vindem trei la zece mii).

Foto 4. Greu la vale... măcar putem admira munţii Rodnei.

Foto 5.
" Floricele pe câmpii
Hai să le-adunăm, copii...
Că sunt scumpe-n florării".

Puţin înainte să ajungem la Borcut, vedem unde ar fi trebuit să facem dreapta la urcare, iar eu urc câteva minute să verific. Pare a fi un drum de tractor (acum acoperit de zăpadă) care şerpuieşte prin pădure (seamănă cu cel de pe hartă), însă nici urmă de marcaj.

La Borcut, surpriză: urme de urşi în zăpadă (păreau a fi doi - unul mai mic şi unul mai mare), semn că apa e foarte bună, dacă urşii coboară din pădure special să bea apă de acolo.

(vor urma... părţile 2, 3, 4... sau câte vor fi până reuşim să urcăm pe vârf.)

PS. Citisem cu ceva timp în urmă descrierea acestui traseu aici, dar chiar am avut încredere în hartă când zicea că traseul e marcat (şi nu parţial marcat).

Later edit: A apărut partea a doua!

Dilema zilei

noreply@blogger.com (Adi Pițigoi) — Thu, 03 Apr 2008 13:50:00 +0000

Seamănă Sebastián DUBARBIER

cu Klaas-Jan Huntelaar?

Seamănă, dar nu răsare?

Culmea spam-ului

noreply@blogger.com (Adi Pițigoi) — Wed, 02 Apr 2008 16:50:00 +0000

(varianta mea)

Să primeşti spam un link către un program anti-spam.

Un an

noreply@blogger.com (Adi Pițigoi) — Tue, 01 Apr 2008 18:44:00 +0000

A mai trecut un an! Nu, nu sărbătoresc că am făcut duş (după cum zice un cunoscut banc cu olteni), ci existenţa acestui blog. A început ca o joacă şi aşa a rămas!

Le mulţumesc celor câţiva cititori fideli. :)

(vechi) Gherla: BMW rupt în două

noreply@blogger.com (Adi Pițigoi) — Thu, 20 Mar 2008 12:28:00 +0000

Am primit azi un mass cu link-ul ăsta.

Şi mi-am adus aminte de BMW-ul care s-a rupt în două în centrul municipiului Gherla, acum vreo 2-3 luni, după un impact violent cu un stâlp. Şoferul a scăpat teafăr, doar cu câteva zgârieturi. Iată imagini suprinse imediat după accident:Foto: R.Dumitrescu

Oare chiar a fost BMW?

Coziei

noreply@blogger.com (Adi Pițigoi) — Tue, 18 Mar 2008 10:29:00 +0000

Vă aştept şi pe

www.bandaroşie.ro

Vineri, după negocieri intense duse cu unii părinţi, am izbutit alcătuirea echipei Claudia-Cristina-Adi. Am sunat la Cabana Cozia (0722721922) şi am rezervat 3 locuri.

Sâmbătă dis de dimineaţă am pornit la drum, iar pe la 11 am ajuns in Căciulata. Am lăsat maşina în parcarea hotelului cu acelaşi nume şi am luat micul dejun la Motel Cozia: caşcaval pane cu cartofi prăjiţi, 7.5 lei.

Cu burţile pline, şi înarmaţi cu o hartă a masivului luată de aici, am luat-o încet-încet spre Păuşa. Iniţial ne-am dorit să urmăm traseul Urşilor Trubaduri, dar fiindcă n-am găsit traseul bandă albastră înspre Stânişoara, am luat-o pe cruce albastră - adică pe drumul forestier.

Pe la ora 13 eram la Mănăstirea Stânişoara, uimiţi de locaţia acesteia. Am mâncat un sandviş şi am intrat pe traseul bandă albastră înspre Cabana Cozia.

După încă două ore eram la Colţul lui Damaschin (foto: Cezar), unde ne-au ajuns din urmă şi ni s-au alăturat Marius şi Diana, devenind colegii noştri de suferinţă pe cele câteva porţiuni acoperite cu gheaţă.

La 17:30 am ajuns cu bine la cabană, găsind-o foarte liniştită. Fiind la o distanţă aşa mică de Rîmnicu Vîlcea, ne-am aşteptat să fie mai aglomerat. Am stat la o poveste în sala de mese, şi am fost serviţi cu vin fiert (2.5 lei/250 ml).

Cabanierul ne-a pregătit camerele (arată impecabil, 20 lei/persoană -> preţul va creşte din 28 aprilie 2008 la 25 lei), dar a înfierbântat soba atât de tare, încât în cameră erau cca. 30 grade! Am dormit dezveliţi şi chiar mă mir că nu ne-am topit până dimineaţă, nemulţumiţi că ne-am cărat sacii de dormit după noi.

Duminică dimineaţă, după micul dejun şi şedinţa foto cu munţii înconjurători (Făgăraş, Iezer şi Căpăţânii - aceştia din urmă reprezentaţi de impunătorul masiv Buila-Vânturariţa (foto: Cezar)), am pornit pe banda roşie ce duce la Mănăstirea Turnu, în formaţia extinsă de 6 persoane, ultimul care ni s-a alăturat fiind Cezar. După 3 ore de coborâre intensă (nu recomand nimănui parcurgerea acestui traseu în sensul de urcare), am ajuns la mănăstire. Iar după o oră de plimbare pe malul Oltului, ajungem la Mănăstirea Cozia şi la hotel Căciulata.

Ne descălţăm de bocanci (ce binecuvântare!) şi pornim înspre Cluj, dar ne oprim să vizităm scurt Piaţa Mare din Sibiu şi să admirăm Munţii Făgăraş - care par foarte aproape pe o vreme însorită.

Campanie pentru scrierea corectă

noreply@blogger.com (Adi Pițigoi) — Thu, 13 Mar 2008 14:50:00 +0000

Susţin campania

... deşi sunt convins că tinerii mIRC-ari, hi5-işti şi nu în ultimul rând YM-işti consideră aceste sfaturi ca venind din partea unor bătrâni sfătoşi, deci n-o să ne bage în seamă.

Succes, Cornelia!

Inventar

noreply@blogger.com (Adi Pițigoi) — Wed, 12 Mar 2008 15:45:00 +0000

Imposibil să nu ştiţi reclama la suplimentul alimentar ce combate ciclul Birou-Pat (sau BiroPat, cum îl numesc ei). Întrebarea care se ridică este "Există viaţă după muncă?", iar răspunsul afirmativ implică BEREA. Probabil că nu lichidul în sine, ci acţiunea de "a ieşi la bere", ceea ce poate fi tradus în diferite moduri.
Concluzia: ai nevoie de aceste multivitamine ca să spargi ciclul BiroPat.

În ultima vreme, am adăugat între birou şi pat un nou ingredient: fotbal. Nu, n-am avut nevoie de un stimulent ca să fac asta, ci doar voinţă şi plăcere. Şi nu pot zice că sunt extenuat , chiar dacă mă antrenez mai mult decât, să zicem, Rădoi. De joi încoace, numai duminică am făcut pauză. Mai stau şi azi, dar mâine şi poimâine sunt din nou în iarbă. Mâine chiar cu porţie triplă, să-mi ajungă!

Problema e că apropiaţii încep să mă judece*: îmi dau banii pe fotbal, şi nu - cum e normal în ziua de azi - pe băutură şi femei. Asta e... fiecare cu sursele lui de inspiraţie. Aşa că n-are rost să mă întrebi cum e în clubul "Midi" sau în prea-lăudatul "Le General", căci habar n-am. În schimb pot să-ţi confirm calitatea gazonului sintetic de la "Avram Iancu" sau de la "Flora" (şi nu numai). Dar asta e o chestie care nu interesează pe nimeni.

Good day!

*poveşti vânătoreşti, nu-şi bate nimeni capul cu asta.

Overheard... la un service auto

noreply@blogger.com (Adi Pițigoi) — Tue, 11 Mar 2008 16:41:00 +0000

Clientul: Aud că bate ceva pe partea dreaptă.
Mecanicul: Stai liniştit, nu bate nimic. Eu nu aud nimic...
Clientul: Hai, dom'le, că se aude o bătaie pe dreapta.
Mecanicul: Păi, dă şi tu muzica mai tare...

Bored with the Internet

noreply@blogger.com (Adi Pițigoi) — Tue, 11 Mar 2008 09:27:00 +0000

Măria din Carei* - Ken Lee

noreply@blogger.com (Adi Pițigoi) — Mon, 10 Mar 2008 13:45:00 +0000

Ce succes are piesa asta:

Băieţii din lista mea de Messenger sunt morţi după ea. Sau după fermecătoarea cântăreaţă?
*fără nicio legătură cu municipiul Carei, SM; numele artistei este Valentina Hassan, şi e din Bulgaria.

Later edit: După calificări, a apărut înregistrarea de la concurs: aici.

Overheard... la meci

noreply@blogger.com (Adi Pițigoi) — Mon, 10 Mar 2008 10:44:00 +0000

Aseară, în Sala Sporturilor "Horia Demian" din Cluj-Napoca, în prima manşă a confruntării dintre "U" Jolidon Cluj şi Podravka Vegeta Koprivnica din sferturile de finală a Cupei Cupelor la handbal feminin, suporterii clujeni scandau:

"Hai Daewoo!",

repetând silabisit "hai-dae-woo, hai-dae-woo!". N-ar putea să strige şi ei ceva de Jolidon, dacă tot le sponsorizează echipa?

(overheard by p3)

Ardeleni vs. olteni

noreply@blogger.com (Adi Pițigoi) — Fri, 07 Mar 2008 08:41:00 +0000

Oltenii au învins ieri din nou în neîncetata dispută cu ardelenii, la capitolul explozii.

Astfel, în timp ce la Cluj-Napoca ardelenii se chinuiau să spargă ţevi de gaz, craiovenii erau mult mai determinaţi, reuşind o explozie soldată cu un mort şi un rănit.

Nu lua şpagă!

noreply@blogger.com (Adi Pițigoi) — Thu, 06 Mar 2008 12:51:00 +0000

Ca urmare a nenumăratelor reclame cu mesajul "Nu da şpagă", m-am hotărât să mă instruiesc şi eu în acest sens, folosind pagina de internet a acestei campanii - www.nudaspaga.ro.

N-am nimerit într-un moment bun, site-ul fiind deschis doar marţi şi miercuri, între orele 11:00-12:30. Iar în restul timpului - doar dacă "vii şi tu cu o atenţie, ceva".