Saptamana aceasta in Mad Men: Are loc meciul istoric dintre Cassius Clay (viitor Muhamad Ali) si Sonny Liston, iar tot biroul fuge ca sa-l vada la cinema. Don insa o obliga pe Peggy sa ramana la birou ca sa termine o reclama la Samsonite, desi este ziua ei de nastere si avea planuri cu prietenul ei. Don nu stie asta si este prea speriat de un telefon pe care trebuie sa-l primeasca ca sa se mai poarte rational.

N-au trecut nici 15 minute din episodul acesta si deja imi murmuram singura: “This is goooooooooood shit”. Pentru ca in valijoara aceasta, a saptea a sezonului, am inghesuit toata bucuria, tristetea si intimitatea relatiei dintre Don si Peggy. Iar Elisabeth Moss si Jon Hamm au jucat magnific, pentru a da viata tuturor acelor emotii care se bat cap in cap si totusi se potrivesc atat de bine impreuna.

Episodul a fost plin de aluzii la ideea fugitului, a unei scapari. Don incearca sa scape de imensitatea vestii pe care o s-o primeasca. Peggy vrea sa scape de asteptarile pe care le are toata lumea de la ea si sa zboare cu avionul. Tot biroul vrea sa scape cat mai repede de la servici ca sa prinda meciul. Roger vrea sa scape de oamenii care-i enerveaza. Prietenul lui Peggy vrea sa o scape de la birou, iar Anna si-a facut valiza pentru cand va pleca de pe taramnul celor drepti.

Daca Don este eroul baietilor, Peggy este eroina fetelor. Singurica si dupa propriile puteri a ajuns sa joace in ograda baietilor si totusi ramane destul de feminina si “cute” dupa spusele lui Don. Si sare si cand vede un soricel, pentru ca vorba unei prietene. Femeia tot femeie. Dar Peggy are un simt moral si o disciplina desavarsita. De cate ori nu am vazut-o pe punct de plecare, ca sa se intoarca mai apoi in birou sa “termine” treaba? Orice alt personaj din mad Men s-ar fi dat batut la a treia sau a patra incercare. Nu si Peggy. Este ziua ei de nastere, prietenul o asteapta, Duck ii flutura in fata o pozitie si mai si, dar Peggy ramane puternica pe pozitie. Aproape ca o valiza Samsonite care e aruncata de pe Turnul Eiffel.

Apropo de Duck, cat de geniala a fost scena aceea in care Duck o suna pe Peggy de ziua ei ca sa-i ofere un job? Initial mi s-a parut ca am mai trecut o data prin asta sezonul trecut, dar Peggy a trecut asa de repede de la bucurie la dezamagire si rusine incat nu pot sa nu ma bucur de jocul actoricesc al lui Elisabeth Moss.

Aproape ca am ajuns sa-l urasc pe Don cand am vazut ca o obliga pe Peggy sa ramana la birou doar ca aiba pe cine sa-si verse furia, doar ca sa o transforme intr-o fiinta asa de trista si deprimata ca el. Dar sa nu uitam ca Don a trebuit sa atinga un nou prag al dezolarii in episodul asta. Am sperat pana la final ca Peggy va fi alaturi de el cand atinge acel prag…

Dar pana atunci, au trebuit sa treaca prin cele noua nivele ale Infernului Biroului. Au trecut rapid de la respect profesional, la meci de tipete, la bautura si in cele din urma la confesiuni. Don si-a crapat nitel valiza si i-a aratat lui Peggy ce era inauntru, mai mult ca niciodata. Confruntat cu posibilitatea de a o pierde pe Anna, probabil ca din reflex Don a cautat pe cineva care sa-i ia locul. Si Peggy a avut marturisiri de facut. Nu numai ca isi doreste cu ardoare viata lui Don, cu tot cu zburatul cu avioane si talent cu nemiluita, dar se gandeste si la copilul pe care a trebuit sa-l dea. Si care maica-sa crede ca-i al lui Don.

Si Roger a facut marturisiri. Ce-i drept, fara sa stie sau sa doreasca. Dar tot ne-a oferit ceva cu care sa ne ocupam timpul de acum incolo cand apare Bert Cooper in scena. Looking for Bert’s balls. Acu inteleg de ce nu poarta pantofi. Oricum nu are cum sa raceasca la testicule.

Da, a fost o scena amuzanta cea in care Don si Peggy asculta casetele lui Roger, dar este o scena care subliniaza si intimitatea dintre cei doi in cadrul biroului. Este gluma lor secreta, iar glumele secrete sunt cimentul oricarei prietenii. Si este destul de refreshing sa vad o confruntare din care Don sa nu iasa invingator, respectiv bataia cu Duck. Amandoi erau vraiste, beti manga, dar Duck l-a surprins cu o perversa ca pe Targu Ocna.

Scena cu fantoma Annei mi s-a parut putin cam fortata, dar avand in vedere ca Peggy a fost alaturi de Don cand in sfarsit a primit telefonul ala, chiar nu am cum sa ma plang. I loved this episode, si faptul ca la final Don a strans-o pe Peggy de mana si bineinteles, si-a lasat usa deschisa. In sfarsit.

Desi probabil acum vrea doar sa admire formele doamnei Blanketship. Regina perversitatilor.

Aceasta nu este o cronica pentru Vampires Suck! Pe care nu l-am vazut si nici nu intentionez sa-l vad pentru ca in general, ascult de critici cand zic ca un film este un cacat. Acesta este un review la musicalul cu vampiri intitulat simplu Suck. Voiam de ceva vreme sa-l vad pentru ca este o comedie independenta si ma gandeam ca o sa fie ceva mai original decat povestile cu vampiri mainstream din zilele noastre.

Dar a fost original? N-as merge chiar pana acolo pentru ca se bazeaza pe multe clisee adanc impamantenite in pop culture. Pana si vanatorul de vampiri din filmul asta se numeste Van Helsing, desi nu avem de-a face cu niciun Dracula. Ii spunem Val Helsing nu ca ar avea vreo legatura cu istoria personajului ci pentru ca pur si simplu dupa Blade si Buffy, Van Helsing este cel mai cunoscut vanator de vampiri.

Dar a fost quirky, si haios pe alocuri. Si vampirismul a servit drept o metafora destul de interesanta pentru porcariile pe care trebuie sa le faca muzicantii aspiranti daca vor sa aiba succes. Ca sa explic, in centrul filmului se afla patru astfel de artisti fara succes, care au o formatie de rock emo si generic. Cand bassista lor e knocked up de cel mai smecher vampir din cati au existat vreodata, un fel de Lestat care si-a facut permanent la par, dintr-o data formatia asta de luzeri cu nume ironic (The Winners) incep sa aiba succes. Asa ca se gandesc fuck it, sa ne facem toti vampiri.

Doua lucruri functioneaza foarte bine la Suck. Cameo-urile din partea unor legende ale rockului precum Alice Cooper, Iggy Pop si Henry Rollins. Apare si Moby ca rocker pissed off care isi arunca cu sange fals pe el la concerte care a fost amuzant pentru 10 secunde. Al doilea lucru care functioneaza este umorul extrem de kitchos si de prost gust. Dar nu m-am suparat pe ei ca suint canadieni doar.

See what I mean?

Dar Suck nu are bugetul din pacate sa fie un film cu adevarat bun, iar povestea degenereaza total in ultimele 10 minute cand din satira la adresa industriei muzicale se transforma intr-un film de duzina cu vampiri. In plus, formatia asta The Winners chiar nu are cantece foarte bune. Mai toate seamana intre ele, de zici ca de fapt alea trei cantece pe care le au sunt de fapt unul singur, lung si al naibii de neinteresant. Asa ca ce ar fi putut sa fie un super musical cu vampiri degenereaza intr-o comedioara draguta cam la acelasi nivel cu Jennifer’s Body. Si intre noi fie vorba, mi s-a parut ca fata din filmul asta, Jessica Pare, prima vampirizata, e la fel de daca nu mai buna decat Megan Fox. Dar you never get to see her titties.

Nu pot sa recomand Suck nimanui decat fanilor hardcore al povestilor cu vampiri. E mai bun decat Twilight. Dar asta nu spune asa multe.

Mad Men 4×05 “The Chrysanthemum and the Sword”
Saptamana aceasta in Mad Men: Firma trebuie sa le cante in struna japonezilor de la Honda daca vor their business. Presat de circumstante, lui Draper ii vine o idee geniala cum poate sa le castige increderea fara sa cheltuiasca nici un ban ca altfel face Lane Price infarct. Betty este oripilata cand Sally e adusa de manuta acasa si mamica unei prietene a fetitei ii spune ca a prins-o masturbandu-se.

M-am prins in timp ce urmaream acest episod ca nu am mai vazut un pitch genial din partea lui Don Draper de ceva vreme. Si desi nu am vazut unul nici in episodul asta, am asistat insa la o demonstratie de rotite invartindu-se cu spor in capul directorului nostru de creatie. SCDP este obiectul unei invazii japoneze saptamana asta si dansii desii comunica prin subtitluri, sunt absolut hilari in tot ce zic si fac. Privesc uimiti la pieptul lui Joan de parca au descoperit the new Himalayas si se intreb cum face fiinta asta sa nu pice sub propria greutate.

Welcome to America, fellas!

Sa lucrezi cu japonezii inseamna sa le respecti cultura si ca atare toata firma incearca sa mimeze niste traditii neinteligibile pentru ei. Toti cu exceptia lui Roger pentru care razboiul nu s-a terminat. Nu se sfieste de la nimic sa-si arate dispretul pentru potentialii sai clienti, si cred ca este prima data cand il vedem pe Roger atat de dispus sa se saboteze pe sine. Iar modul in care toata lumea a incercat sa-l tina la distanta sau a holbat ochii socat cand Roger a scos una buna pe gura, a fost iara absolut delicios.Iar scena in care Peter ii spune ca singurul motiv pentru care se opune atat noilor clienti este pentru ca simte ca este inutil, a reprezentat o mare victorie pentru Peter. Bravo piticule.

Japonezii vin cu multe reguli, care pentru oricine in afara de Draper ar fi insemnat un impas creativ. Dar Don se gandeste ca, fiind la intrecere cu alte firme de publicitate, nu trebuie neaparat sa-si fac un plan de victorie, cat un plan de descalificare a celorlalti. Astfel cu ajutorul pionilor sai, lasa impresia ca ar face cine stie ce reclama minunata video, deoarece era interzis conform regulilor sa faci o reclama video. Principalul sau competitor, Shaw, un dobitoc din cate imi dau seama, afla de treaba asta si se hotaraste sa faca o reclama video si mai si, descalificandu-se pe sine. Well played Don, stii sa citesti oamenii in reclame si in afara lor.

Celalalt mare soc al episodului a fost o scena destul de jenanta (pentru noi ca spectatori, nu pentru poveste) in care Sally se joaca cu sine, cand se afla la casa unei prietene. Sally evident a stat de vorba prea mult cu the creepy kid de acu cateva episoade. Ce este absolut fascinant este felul in care Betty se tot intreaba ce este in neregula cu fiica ei, uitand cu subtilitate faptul ca a abuzat sexual de o masina de spalat in primul sezon al serialului. Asa mama, asa fiica. Betty, cu acordul greu oferit de Don, o duce pe Sally la psiholog.

Psihologul asta cred ca-si merita diplomele de pe perete pentru ca isi da seama ca nici Betty nu are tava plina de prajituri, daca intelegeti ce vreau sa spun, si in urma unei discutii stabileste sa se intalneasca periodic si cu ea. Avand in vedere ca Betty demonstreaza de multe ori maturitatea emotionala a unui copil, este a match made of heaven. Ce m-a surprins in toata treaba asta este ca Francis, actualul sot al lui Betty, is not such a bad guy. Cand Betty o plesneste pe Sally, Francis este la fel de, daca nu mai oripilat decat Don. Si in plus el ii ia partea fetitei de multe ori, dar cred ca asta se datoreaza faptului ca Francis are ceva mai multa experienta decat Betty cu cresterea copiilor. Dar tot mi-a placut de el si acum chiar vad de ce Betty s-ar fi indragostit de el. Ceva care nu am vazut pana acum.

Mad Men 4×06 Waldorf Stories

Saptamana aceasta in Mad Men: Bautura si nuditate! Acu vedeti de ce a castigat Mad Men premiul Emmy pentru Serial Drama nu? What’s there not to love!? Firma participa la Premiile Clio cu reclama lor pentru Glow Coat, iar Don si Sterling sunt prezenti la raport ca sa se imbete si sa fie spirituali. Betty este sucarita pentru ca nu primeste recunoastere din partea lui Don pentru propriile idei si pentru ca este obligata sa lucreze cu un nou Art Director, care numai gura e de el. Roger s-a apucat sa-si scrie memoriile si isi aduce aminte cum l-a cunoscut pe Don. Pardon, cum l-a descoperit. Peter are o usoara cadere nervoasa cand afla ca Ken Cosgrove ar putea sa vina sa lucreze pentru firma.

Mai cum trece timpul. Iti vine sa crezi ce contrast am putut sa vedem in episodul asta intre Don pre-publicitar si Don-post divort? Don/Dick era pe vremuri tanar si infometat, disperat sa intre in afacere. Acum, Don este blazat si satul de tot si toate, dar isi tine premiul aproape de el pentru ca in mod instinctiv inghite toate aprecierile. Mad Men are doar patru sezoane, trei si un pic chiar. Si totusi personajele acestea sunt atat de complexe si de bine conturate incat ma simt de parca le cunoastem de ani si ani de zile.

Deci saptamana aceasta, Don a castigat un Clio pentru reclama sa. Si chiar si atunci cand i se intampla un lucru extrem de bun, Don pare ca gaseste un mod de a se delecta cu latura sa intunecata. De cateva episoade incoace, Don se prabuseste din ce in ce mai repede. A ajuns sa-i afecteze munca, in asa hal incat a ajuns sa fure un slogan, chiar si fara sa-si dea seama, de la un tip infinit mai putin talentat decat el.

Cat mai poate sa indure Don si cat mai trebuie sa asteptam pana cand se reabiliteaza. Domnisoara psiholog i-a refuzat avansurile in episodul asta, dar cred ca are legatura cu faptul ca mirosea ca un butoi de alcool puturos. Oricum, imi place sa cred ca poate ea va avea un rol in recuperarea mentala a lui Don. Marturisesc ca nu m-as fi asteptat ca Don sa fie atat de incantat de victoria de la premiile Clio. Adica a fost aproape antipatic, in modul in care i-a ignorat pe Peggy si pe Roger si nu le-a multumit. Dar poate ca el vede premiul ca un fel de rasplata pentru toate prostiile prin care a trecut in anul asta. Winner Don este cel care-l scoate la joaca pe Creepy Don.

Alas, there is no love for Roger. Pana si Lane Pryce spune despre el ca este un copil. Si daca nu are nimic de oferit firmei, se apuca de memoriile sale. Roger se amageste cu faptul ca desi el nu are talentul lui Don, datorita faptului ca l-ar fi descoperit, atunci teoretic poate sa imparta laurii victoriei cu colegul lui. Dar dupa cum ne dam seama din flasback-urile, pana la urma tot Don este cel care a insistat, cel care si-a bagat piciorul in prag si a refuzat sa-l miste, chiar si cand Sterling parea absolut exasperat. Prin urmare este oarecum ironic ca Don a trebuit sa angajeze un tip tot fara sa doreasca, pe fratele sotiei lui Roger. Nu stim cat talent are baiatul, dar este justitie karmica la urma urmei.

Dupa atatea momente memorabila sezonul asta, Peter ia un pas inapoi pentru mine cand este amenintat de venirea lui ken Cosgrove. Adica oricum vreau sa-i vad pe cei doi lucrand din nou impreuna, dar Peter cred ca nu mai are nici un motiv sa-i fie frica de Ken. Si-a dovedit talentul si abilitatile de atatea ori. Saptamana trecuta i-a zis lui Sterling ca firma nu se poate sprijini pe el. Si acum Peter vrea sa ii ia locul lui Roger, si sa fie cel care isi pune ego-ul inaintea firmei. Hm, regretabil din punctul meu de vedere, dar cine stie ce le va oferi viitorul celor doi. Ciudat cum Cosgrove asta intotdeauna bounces back. Adica chiar vreau sa urasc personajul, dar I can’t. Si d-aia cred ca il urasc la un nivel mult mai profund.

Am lasat-o la urma pe Peggy care a fost absolut superba in episodul asta. La inceput eram putin confuza de ce este asa o problema pentru Peggy sa lucreze cu art directoul Rizzo, pentru ca stim de acum doua episoade ca Peggy are o latura destul de nonconformista. Dar cand a inceput sa-l manevreze pe tip intr-un fel atat de nonsalant si feminin, nu am putut decat sa o aplaud. Sure, she got nekkid, dar nu a facut-o ca sa se vanda pe sine ci ca sa demonstreze ceva. As fi vrut insa ca scenele ei cu Don sa fie ceva mai lungi si mai pronuntate. Cred ca Don ar fi trebuit sa fie mult mai atins de faptul ca Peggy of all people incepe sa-si piarda increderea in el.

In cele din urma, cineva a notat ca acest episod pica foarte bine dupa ce Mad Men a castigat premiul Emmy. Imi place sa cred ca dupa ceremonie, distributia serialului s-a dus sa se imbete bine de tot cum am vazut in episodul asta si sa mai fumeze niste tigari organice.

Saptamana aceasta in True Blood: Eric si Bill trebuie sa lucreze impreuna ca sa scape de Russel. Si au nevoie de sangele lui Sookie pentru asta. In Bon Temps, Sam continua sa fie un dobitoc, spre dezamagirea fanelor sale. Hoyt si Jessica se impaca, spre fericirea multor fane. Iar Arlene depune eforturi mistice ca sa scape de fiul Satanei, insa the little bastard won’t die!

Vai cum a trecut timpul. Mai avem doar un episod din al treilea sezon al True Blood. Cand a trecut timpul? Adica pentru ce promisiuni marete au fost facute la inceputul sezonului, recompensele sunt putine si razlete. Cat de mult ne-am plans despre povestea lui MaryAnne din sezonul 2, macar la sfarsitul sau i-a adus pe toti locuitorii orasului la un loc, implicati intr-o poveste mai mare, nu in problemele lor meschine. Atentia noastra trebuie impartita intre Russell care prin razboi total declarat impotriva rasei umane el intelege o crima individuala pe ici pe colo, intre LaFayette, intre Arlene si the demon spawn, intre Sam si Tara si miorlaiala lor ca sunt neintelesi si nef***i. Dar bine macar ca nu trebuie sa ne fortam sa ne uitam la Hoyt si Jessica. Ei doi sunt in continuare draguti impreuna.

Ma insel eu sau Russell era un rege? Un rege nu ar trebui sa aiba supusi? Unde sunt varcolacii si sclavii de alta data? De cateva episoade incoace pare a fi mai mult un singuratic nebun, un caine turbat cu prea multa putere. Sigur, are replici geniale din cand in cand, dar in episodul asta ii spune lui Eric ca saracul baiat nu poate sa inteleaga planul maret al regelui psihopat. Sincera sa fiu, cred ca nici scenaristii nu cunosc acest plan maret, daca i-au pregatit macar vreunul. Pentru ca desi Russell a declarat razboi intregii planete, si oamenii si vampiri deopotriva il urasc pare-mi-se, Eric este singurul implicat in situatie. Si din moment ce stim ca Eric nu o sa moara pentru ca asta ar asigura declansarea celui de-Al Treilea Razboi Mondial (in lumea reala), toata povestea lui Russell pare teribil de insignifianta. In the grand scheme of things.

Bill si Sookie au o lunga conversatie in masina. Nu este orice fel de conversatie, este “the talk”, pe care toate cuplurile au la un moment dat ca sa stabileasca statutul relatiei. Oh the horror. Dupa cate s-au intamplat in cei doi, discutia respectiva desi emotionanta intr-un fel, nu mi-a stat foarte bine. Si nu pot sa-mi explic de ce. Bill vrea sa fie profesor de scoala primara? Sookie vrea sa fie agent imobiliar? Adica vedeam ca le ies vorbe pe gurita, dar pur si simplu nu-i credeam. Roata se invarte, dar hamsterul e mort.

Si dupa cate a indrugat Bill ca vrea sa o ia de la capat cu Sookie,a tunci cand vine momentul, in modul sau absolut caracteristic, o protejeaza pe Sookie in cel mai prost mod posibil. Iar fata in modul absolut caracteristic si teribil de enervant ii scuipa in fata ca-l uraste.

Ca sa o parafrazez pe Creepy Holly, quit messing with our positive vibes! Mie imi place de Sam ca good guy. De ce trebuie sa ni-l strice? Mai ales ca schimbarea sa este extrema si nu prea are sens. Chiar daca Sam este intr-un loc foarte urat acum in capul lui, isi iubeste barul. Si nu pot sa cred ca s-ar purta asa de urat cu clientii si chelneritele sale. Desi recunosc ca am chicotit cand a zis unui client aleator: “Jesus Christ, you’re ugly”. Sam si Tara ise cupleaza din nou… si nu stiu ce sa zic. Mi se pare o intorsura atat de random si picata din cer. Adica dupa doua sezoane personajele astea s-au intors exact de unde au plecat. Nu pot decat sa sper ca poate dupa ce au suferit atat, nu au unde sa o ia decat in sus. Si chiar or sa ramana impreuna ca sa se vindece impreuna.

Dar daca ii cunoastem noi pe scenaristi, mai degraba cuplul asta este o bomba cu ceas.

O alta intorsura ciudata si cred ca inutila la momentul acesta, sunt plimbarile lui Jason. Parca plecase dupa sora lui, si se opreste sa-l mai ia peste picior pe flacaul cu nume corespunzator, Kitch. Pentru ca the dude va intrece in curand recordul la fotbal detinut de Jason si ca atare, blondul este sucarit. Nu inteleg de ce Jason este atat de obsedat de recordul respectiv. A fost drogat, zeu, sectant si politist pana acum. Unde mai pui ca probabil e pe jumatate zana (a baut cineva din sangele lui Jason pana acum?). Chiar ar trebui sa se considere mai mult decat un atlet in momentul asta.

Si se intampla ceva foarte bizar cu Jesus. Este cineva surprins de asta? Tara si Andy Belfleur au impreuna o scena emotionanta care chiar mi-a placut. Andy Belfleur a avut ocazia sa straluceasca. Cam tarzior, dar totusi. Sa dam Cezarului ce-i al Cezarului.

Am pierdut foarte mult timp si Rosemary’s baby. Rosemary adica Arlene, evident. Stiu ca multa lume s-a saturat de povestea asta, dar sincer, pentru mine este destul de greu sa urmaresc o femeie care vrea cu atata ardoare sa-si omoare copilul. Adica este chiar fizic incomod. La inceput era sacaitor, dar acum mi se pare foarte foarte creepy, si as vrea o rezolutie, intr-un mod sau altul.

La final da. Eric este foarte badass pentru ca il atrage la lumina soarelui pe Russell. Bill este un mare idiot care o sa traga ponoasele in relatia sa cu Sookie. True Blood bate pasul pe loc, desi Pam este in continuare fabulous!

Ok, stirea este este putin probabil sa se adevereasca dar it’s still kinda awesome pentru mine. Fox vrea sa relanseze Fantastic Four cu ALTI actori. Da, stiu ca nu a trecut mult timp de la ultimele dar daca tot Human Torch a ajuns Captain America, cred ca e destul sa zicem ca anything can happen cu FF in momentul de fata. Saptamana trecuta am aflat ca Jonathan Rhys Meyers si Adrien Brody sunt considerati pentru roluri. Iar azi aflam ca pentru rolul lui Dr Doom, principalul inamic al echipei si personaj jucat de Julian McMahon acu cativa ani, este avut in vedere Stephen Moyer, Bill din True Blood.

Acu’ mie mi se pare ca Stephen Moyer este perfect pentru un rol de bad guy. Si are o intensitate la fel de daca nu mai amenintatoare ca Julian McMahon care a jucat bine rolul de miliardar psihopat, dar nu l-as fi crezut niciodata drept geniu malefic care conduce si o tara (pentru ca dr Doom este monarhul Latveriei in comicsuri, care daca nu stiati cuprinde si o parte din Transilvania noastra! ). Moyer este perfect pentru asta. In plus, e si foreigner. Englez, latverian, tot aia pentru americani.

Dar, fiind vorba de Fox, care sunt cel mai evil studio de filme de pe planeta, n-as vrea ca Moyer sa se bage in pat cu ei. Nu de alta, dar he don’t need the agravation. Ramane de vazut ce se intampla.

Saptamana aceasta in True Blood: Blah blah secrete dezvaluite blah.

I smell a rat a fost un episod bizar pentru ca ne-a varsat in poala o gramada de dezvaluiri care la finalul zilei nu au fost asa de dramatice precum m-as fi asteptat, pentru build-up-ul enorm pe care l-au avut. Ca sa o parafrezez pe Sookie: “I’m a faerie? How fucking lame”. Nici ea nu a parut foarte impresionata de secret, o data ce l-a aflat. Deci Sookie a primit o portie zdravana de exposition de la Bill, referitor la tot ce s-a intamplat, care nu aveam nevoie sa fie reluata ca hey… am fost acolo! Si acum marea intrebare a episodului este: De ce nu poate Sookie sa aiba incredere in Bill?

Pentru ca in loc de Sookie zice Sookeh.

Si pentru ca nu s-a saturat cu toata polologhia oferita de Bill, a doua zi s-a dus la Eric pentru si mai multe expozitiune. Oh golly. Desi cred ca Stephen Moyer, Anna Paquin si Alex Skarsgaard sunt toti trei super actori, uneori relatia dintre cele trei personaje se pare ca se dezvolta asemenea unui fanfiction, nu asemenea unui scenariu scris de profesionisti din televiziune. “Daca mor, singurul meu regret e ca nu am apucat sa te sarut”. Ioi, Doamne.

Dar merita mentionat ca este primul sarut pe bune, din toate punctele de vedere. Nu e vis, fantezie, sau halucinatie indusa de droguri. S-au sarutat, cu tot cu limbi si saliva.

Pentru ca episodul trecut s-a terminat atat de bine, parca as fi vrut sa vad mai multa actiune din partea oamenilor sau a Ligii Vampirilor, sa vad cum se pregatesc de razboi. In schimb a aparut Nan Flannigan pe post de spin doctor la televizor ca sa calmeze pe toata lumea ca Russell este doar un terorist.

Asa o di, dar are si el o inima. Russell a fost prezent doar ca sa obtina pace si liniste de la fostul sau iubit. Si bineinteles ca a trebuit sa omoare un prostitut ca sa obtina acea linsite. Dar tot mi-a placut faptul ca si-a jelit iubitul ca lumea inainte sa plece la razboi. A fost chiar romantic. Cum spuneam, as fi vrut sa vad alte pregatiri de cealalta parte a baricadei, in afara de Nan Flannigan si de Eric care-si aranjeaza afacerile inainte de “moartea adevarata”. Ca intotdeauna, mi-a placut de el impreuna cu Pam, care a adus aminte intr-un mod foarte touching de Godric.

Cred ca si Jason a avut cateva momente bune in episodul asta, comportandu-se ca vechiul jason pe care il stiam. Hotarat, prostut dar sincer. Chiar si atunci cand risca sa i se sparga toate oalele in cap. A avut o scena emotionanta cu Tara care a devenit experta in a-si face buza de jos sa tremure. Bineinteles ca a fugit inainte ca Jason sa-i dea ocazia sa-i explice cum a fost cu Eggs, dar Tara nu ar fi Tara daca ar avea ceva rabdare. Si Jason cu Bill au fost geniali, mai ales cand Jason l-a dat afara pe Bill din casa. Si sa nu uitam. “Mama”.

Nu ma asteptam sa avem parte de flashback-uri pentru Sam asa de tarziu in sezon, dar cred ca vor sa sublinieze ca Sam.. bai… he’s dark and shit. Dar nu aveam nevoie sa stiu asta. Nu a facut Bill destule prostii sezonul asta? Ca sa-mi stirbeasca pe veci parerea despre good guys? Leave Sam alone. Si cine a mai aplaudat cand Hoyt i-a tras una in fata lui Tommy?

Hoyt…

Arlene i-a spus lui Terry de copil si acesta nu a intrat in panica. Din contra, a avut cea mai iubitoare atitudine posibila. La propriu. Arlene nu mi-a placut deloc sezonul asta si se poarte ca o crestina extremista si fara pic de bun simt. Evil is evil. Sheeesh, cum poti sa ai ceva impotriva saracului copil nenascut, adica e posibil ca in relatia aia disunctionala… Terry sa fie omul mai stabil la cap?

Am lasat la urma fanteziile induse de sange de vampir pe care le-au avut LaFayette si Jesus. Deci latura intunecata a Fortei este puternica in Jesus Skywalker. Am inteles, dar din nou zic ca am fi putut avea mai multe lucruri interesante sa se intample cu vampirii in episodul asta decat sa pierdem vremea cu trecutul lui Jesus. Nu de alta, dar deja am avut dark magics in serial, mai precis tot ce avea legatura cu Maryanne. Vreau aplicatii practice. Vreau niste batai damnit. Si daca la inceput mi s-a parut interesanta ideea ca Lala si Jesus were tripping balls, in curand a devenit enervant modul in care erau filmate acele scene.

PS: Holly really creeps me out.

Saptamana aceasta in Mad Men: Psiholoaga Faye se intoarce pentru a face un focus grup cu secretare sa afle care este dorinta lor cea mai arzatoare. Casatorie sau independenta? si o data ce afla acea dorinta cum pot folosi insightul ca sa vanda Pond’s Cold Cream, clientul adus de Freddy Munson. In urma focus groupului, secretara lui Don, Allison, are o cadere nervoasa, dupa ce in sfarsit confrunta sentimentele de respingere si agresiune pe care le-a strans fata de Don. Peggy isi exploreaza latura hippie/beatnik si dezvolta o prietenie foarte bizara cu Joyce, o poeta lesbiana. La final insa, dupa ce s-a amagit cu niste marijuana si filme de arta proaste, are un moment sincer si autentic cu Pete, care tocmai a aflat ca Trudy este gravida.

Episodul a inceput cu un avertisment serios ca vom avea parte de nuditate. Mi s-a parut bizar pentru ca ma gandeam ca am mai avut scene de sex in Mad Men si niciodata nu am fost avertizati ca or sa fie nekkid people. Imagine my surprise cand imi dau seama ca acele momente de nuditate se refereau la niste poze nud care ii sunt aratate lui Peggy la un moment dat. Ma gandesc ca trebuie sa fie vorba de vreo gluma meta din partea producatorilor, o referinta la standardele draconice ale televiziunii vizavi de nuditate de pe vremuri. Pentru ca sincer acum, am avut parte de niste momente socante si dramatice in Mad Men. Daca am rezistat pana acum, sigur ca publicul inteligent al Mad Men este gata sa vada niste boobies fara ca universul nostru sa faca implozie.

Si apropo de momente socante.. desi acest episod a fost in mare parte devotat lui Peggy si Peter, the power couple de la SDCP, scena care va ramane cea mai memorabila pentru mine ramanea cea in care Allison azvarle globul de sticla in peretele lui Don, cu un aplomb demn de femeie isterica. Allison nu a aruncat globul ala numai pentru ea, ci pentru toate femeile care au fost vreodata folosite si lasate cu ochii in soare de catre Don.Betty este cea care a divortat de el, dar Allison este cea care s-a transformat in crazy pshyco person. Si era si vremea ca Don sa afle adevarul zicalei. Hell hath no fury, like a woman scorned.

Mad Men nu s-a sfiit niciodata sa trateze complicatele relatii de putere si influenta dintre sexe. Sigur, este un serial cu Men in titlu, dar femeile sunt personaje la fel de complicate si interesante precum barbatii. Iar explorarea laturii intunecato-artistice a lui Peggy mi s-a parut unul dintre cele mai interesante aspecte ale episodului acesta. Nu e prima data cand Peggy fumeaza marijuana, dar este prima data cand isi permite sa se inconjoare cu indivizi care se afla la spectrul opus a ceea ce isi doreste ea sa fie. Indivizi care se distreaza in baruri afumate si fac poze la femei goale. Sper sa o mai vedem pe lesbiana Joyce, desi mi s-a parut usor insipid cum au vrut sa sublinieze ca fata e lesbiana. Imbracata comun, nu poarta machiaj, are parul strans intr-o coada de cal. Yup, lesbiana. Nici o urma de indoiala aici. SI e usor flusturatica pentru ca dupa ce a flirtat nerusinos cu Megan, o pupa pe Peggy. Ceea ce provoaca urmatorul dialog amuzant:

Peggy: “I have a boyfriend”
Joyce: “He doesn’t own your vagina!”
Peggy: “No, but he’s renting it.”

Peggy este un personaj destul de fidel, ii este fidela prietenului sau dar ii este si mai fidela lui Don. Cand Allison insinueaza ca singurul motiv pentru care Peggy a primit jobul de copywriter este pentru ca s-a culcat cu Don, Peggy este revoltata si ii dispare compasiunea feminina. Grow up ii zice ea lui Allison, ceea ce in contextul episodului este chiar amuzant. Avand in vedere ca Peggy numai de maturitate nu a dat dovada.

Si oricum stim ca s-a culcat cu Peter ca sa primeasca jobul ala.

Un alt punct de interes al episodului a fost focus group-ul organizat de Faye, aceasta cititoare malefica a sufletelor omului. Peggy si Don au pornit optimisti focus group-ul dar in cele din urma a devenit evident ca ritualul de frumusete nu are nimic in comun cu motivatia femeilor de a folosi produse de infrumusetare. Una dintre femei incepe sa planga pentru ca a fost parasita, probabil pentru ca nu era destul de frumoasa. Alta se intreaba daca nu trebuia sa foloseasca mai mult machiaj. Pana la urma, singurul motiv pentru care femeile folosesc astfel de produse este pentru ca in cele din urma sa obtina ceva de la barbati. Atasamentul si aprobarea de care au nevoie. Moment in care Don se intreaba: “How did this get so sad?”

Faye reprezinta latura intunecata a lumii publicitatii, iar Don latura luminoasa. Faye vrea sa inteleaga si sa manipuleze. Don vrea sa inteleaga si sa inspire. Lucreaza de aceeasi parte a baricadei, dar in moduri total diferite. Cel putin cand vine vorba de publicitate, pentru ca atunci cand vorbim de femei, Don este pe atat de daca nu mai manipulator decat Faye.

Si apropo de manipulare… Pete este fara indoiala fericit ca va fi tata, dar nu ezita sa foloseasca inturnura fericita a evenimentelor in folosul sau si isi manipuleaza socrul in a scoate mai mult bani din afacerea sa. Peter reuseste sa ma surprinda atat prin determinarea cu care a abordat relatia cu socrii sai, cat si prin felul in care a tratat cu Peggy la final. Am zis-o si o mai zic. Peter si Peggy lucreaza bine impreuna pentru ca amandoi sunt oameni care gandesc outside the box. Si ma bucur ca am avut ocazia sa-i vedem pe Pete, Harry si Ken impreuna. Mai lipseste barbosul si am fi avut setul complet.

Episodul a fost regizat de John Slattery (Roger Sterling), tipul cu cele mai bune replici episod de episod care se afla la prima lui incercare de a regiza “anything”. Si intr-adevar, am avut cateva momente super amuzante saptamana asta, dar in tipica traditie Mad Men. Dupa ce Joan vede ca Don nu se poate abtine sa nu guste din fructul oprit al gradinii secretariale, Joan il pune la punct si scoate o secretara de la naftalina, special pentru el. Nu cred ca o sa vedem vreo scena de sex intre Don si doamna Blankenship. Si daca or sa fie, atunci clar vreau un avertisment la inceputul episodului urmator!

Saptamana trecuta in Mad Men: Don se duce sa o viziteze pe Anna de Anul Nou, inainte sa plece in vacanta. Aici primeste niste vesti triste in legatura cu sanatatea prietenei sale. Mult prea afectat ca sa poate pleca pe o insula tropicala, Don se intoarce in New York si-l gaseste pe Lane Pryce singur in birou. Male bonding ensues. Iar Joan si sotul ei se straduiesc sa conceapa un copil.

Episodul asta mi-a adus aminte de Souvenir de anul trecut, deoarece am avut acelasi sentiment ca luam o pauza de la toate liniile narative intortocheate si ne focusam doar pe doua – trei. Dar pentru mine Good News a functionat mult mai bine decat Souvenir, deoarece l-a pus pe Don fata in fata cu doamna cu Coasa care ameninta sa-l lase fara singura persoana care il mai iubeste cu adevarat. De asemenea, dupa o prima jumatate de ora lacrimogena, episodul a livrat si niste rasete in a doua parte, realizand un echilibru impresionant intre emotie si umor.

Anna Draper nu a aparut in foarte multe episoade, dar stii ceva. Chiar cred ca ea si cu Don sunt doi indivizi incredibil de fucked-up care se iubesc sincer. Si de fiecare data cand este pe langa ea, Don pare cu adevarat fericit, de parca nu ar mai avea nevoie de nici o alta femeie pe lume. Dar cum Don nu-si poate permite sa fie fericit, o lasa pe Anna singura de cele mai multe ori. De data asta parca s-ar razgandi cand primeste vestile triste, dar in cele din urma, tot de dragul prietenei sale, alege sa o paraseasca, pentru a nu-i da de banuit nimic.

Dupa cate a patit Don in ultimul an, asta este ultimul lucru de care ar mai avea nevoie. Si chiar te face curios ce ar putea sa-l scoata din angoasa in momentul de fata daca nici pe Anna nu o mai are. Ea este singura femeie cu care a avut vreodata o relatie cu adevarat sincera. Don simte in momentele acestea ca nu are nici un control asupra vietii sale. Are un job de invidiat, arata incredibil, he’s on top of the world. Cu toate acestea, este deprimat ca naiba si va deveni din ce in ce mai deprimat. Vorba cantecului. It’s a man’s world, but it don’t mean nothing, without a woman or a girl

In plus… Acum stiu ca Don se da la tot ce misca zilele astea. Dar sa incerce sa si-o puna cu nepoata recent minora a Annei? Don, that’s low even for you!

Odata ce Don se intoarce in New York dupa ce pleaca cu inima franta din Los Angeles… da de Lane Pryce. Care a ramas sa petreaca Anul Nou in birou pentru ca secretara a trimis o felicitare cui nu trebuie si sotia l-a exilat de acasa pe perioada sarbatorilor. Now that was some funny shit, chiar daca nu implica sange pe peretii firmei. Adica e vorba de o gresala mica, din partea unei secretare aiurite, care a dus la un dezastru urias pentru Lane. Si l-a adus in pozitia de a petrece Anul Nou cu Don.

Apropierea celor doi barbati care pana acum au fost la cutite a fost cea mai amuzanta parte a episodului. Cine ar fi crezut ca o sa-i vedem pe Lane si pe Don la un film Godzilla impreuna? Si Lane este destul de hazliu atunci cand vrea sa fie. Pana acum il vedeam ca pe un fel de Sheldon Cooper al firmei. Chiar daca nu poate sa reziste sa-si pastreze miscarile calme si calculate chiar si atunci cand preacurveste cu o prostituata, simplul fapt ca a facut sex cu o prostituata ne arata ca are ce invata de la Don.

Care nu voia decat sa-si ajute colegul de servici. Dar drumul spre iad este pavat cu bune intentii.

Din pacate asta este un episod al baietilor, dar si despre Joan am aflat niste lucruri foarte interesante. Sunt atat de obisnuita sa o vad pe Joan puternica si mandra ca atunci cand este vulnerabila trebuie sa-mi revin putin din soc. Scenele sale cu Lane au fost excelente, dar cand a ajuns acasa nu puteam sa ma abtin sa ma gandesc ca dobitocul ala de sot al ei nu o merita. Avem nevoie de Joan de la Birou si Joan de Acasa sa se inteleaga si sa se joace bine impreuna.