proDiaspora - pentru românii de pretutindeni

REVISTA “MELIDONIUM” - DIALOG CULTURAL

noreply@blogger.com (eugenionuț) — Wed, 19 Oct 2011 08:52:00 +0000

Vasilica Grigoraş

O bună şi dragă prietenă, poeta Mariana Gurza din Timişoara mi-a trimis ca document ataşat unui mail revista “Melidonium”. Am deschis fişierul, am răsfoit (electronic) revista şi citit, la început, pe diagonală. Am urmărit semnatarii articolelor şi am fost impresionată de câte nume sonore ale culturii, spritualităţii, istoriei, literaturii româneşti am întâlnit. Aici, în această revistă îşi dau mâna filosofia şi religia, cultura cu istoria, literatura cu arta, valoarea cu spritele înalte, mândria de a fi român cu smerenia creştină la ea acasă. Astfel revista se impune, pe de o parte, prin caracterul său enciclopedic, iar pe de altă parte prin caracterul sistemic plecând de la valorile locale, spre cele zonale, naţionale până la recunoaşteri universale.

Includerea creaţiilor unor autori dovedeşte preocuparea colectivului de redacţie al revistei de a promova certele valori ale neamului sau a unor potenţiale valori, autentificate sau nu de vreme, exegeţi sau simpli iubitori de frumos. A da o şansă cuiva de a-şi prezenta creaţia, opera este dovadă de iubire.

Ca bibliotecar timp de aproape trei decenii am fost surprinsă deosebit de plăcut de strategia de colaborare a revistei Melidonium. Pentru alcătuirea revistei au o abordare inteligentă şi merituasă prin antrenarea slujitorilor cărţii şi culturii romaşcane, bibliotecari implicaţi cu toată fiinţa în migăloasa şi interesanta lor muncă, aplecaţi cu temeinicie spre studiu şi cercetare, scris cu patos şi har, iar toate roadele strădaniei lor dăruindu-le semenilor, de la ţâncii din ludotecă, elevi şi studenţi, populaţie activă de diferite ocupaţii şi formaţii profesionale până la pensionarii lipsiţi de mijloace financiare pentru a-şi mai mângâia mintea şi sufletul cu o carte sau o revistă cumpărată.

Pentru că bibliotecarii, muzeografii sunt şi oameni, pot uita şi ei nume, date, fapte, evenimente, întâmplări dar au o calitate de netăgăduit, deţin ştiinţa şi arta de a tezauriza informaţiile şi documentele omenirii, începând cu cele de lângă ei, din locul în care s-au născut, au învăţat sau au muncit. Aceasta este adevărata cultură locală, iar aceasta însumată formează cultura naţională care ne identifică naţia şi poporul. Ori astăzi, mai mult ca oricând avem nevoie de dovezi şi argumente palpabile de a ne susţine originea, istoria, cultura, credinţa plecând chiar de la izvoare, de la rădăcini până la ceea ce gândim, creăm şi realizăm astăzi.

Prin evocarea personalităţii părintelui Ciprian Zaharia, cu o viaţă închinată slujirii Domnului, ajutorului aproapelui, construirii şi dezvoltării a tot ce este de folos omului şi plăcut Domnului, revista sporeşte în calitate şi impune respect şi admiraţie. Probabil aceste trăsături le-a lăsat moştenire urmaşilor săi, oameni destoinici ai culturii din Roman. De altfel, evocarea părintelui sus menţionat, nu este singulară, ci sunt aduse în atenţia cititorilor personalităţi din toate domeniile cunoaşterii umane.

Revista mi-a oferit prilejul de a călători în timp cu mare drag şi recunoştinţă faţă de anumite personalităţi întâlnite în decursul vieţii. Gândul mi-a zburat spre anii studenţiei, spre profesorii mei dragi din universitate, printre care prof. univ. dr. Tudor Ghideanu.

Este o onoare pentru această revistă să aibă colaboratori de talia intelectuală a profesorului Ghideanu, a lui Dan Ciachir, Daniel Corbu, Constantin Tomşa, Ovidiu Trifan şi mulţi alţii.

Prin „Periplu Romaşcan” inclus în paginile revistei se dă şansa cititorilor să întreprindă un pelerinaj virtual într-o zonă binecuvântată de Dumnezeu. Şi, Doamne, ce mare nevoie avem să fim mai aproape cu sufletul şi cu ochii minţii de oameni şi locuri pline de sfinţenie!

Felicit sincer colectivul redacţional, în mod special pe doamna Emilia Ţuţuianu Dospinescu care şi-a asumat acestă minunată dar grea misiune de editare a revistei „Melodonium” în aceste vremuri deloc agreabile pentru români şi România. O recomand toturor doritorilor de lectură, studiu şi de ce nu, pour loisir. Dragi români, avem nevoie de cultură ca de aer!

Eveniment cultural la Husi - Dialog - octombrie 2011

noreply@blogger.com (eugenionuț) — Wed, 12 Oct 2011 18:01:00 +0000

DIALOG: [versuri], Bucureşti, Oscar Print, 2011 de Ana Anton şi ValentinaTeclici

Articol scris de Vasilica Grigoraş

Vineri, 7 octombrie 2011, a avut loc la Biblioteca Municipală „Mihai Ralea” din Huşi, judeţul Vaslui, o activitate culturală de o înaltă ţinută intelectuală.

Colegii bibliotecari din Huşi şi-au propus să comemoreze 25 de ani de la trecerea în nefiinţă a poetului huşean Ioan Alexandru Angheluş şi să lanseze cartea „Dialog” scrisă de două talente lirice, Ana Anton şi Valentina Teclici, descoperite, încurajate şi promovate de mentorul lor, poetul comemorat. Lumina maestrului este veşnic prezentă prin opera sa şi prin discipolii săi. De asemenea a fost lansat şi un număr din revista „Cronica Veche”, dedicat celui plecat în lumea celor drepţi la numai 48 de ani. Nici nu se putea gândi mai frumos această manifestare culturală.

În Huşi a fost şi, din fericire mai există un nucleu de oameni de cultură care ştiu să aprecieze valoarea artistică şi literară autentică, fiind urmaşi merituoşi ai unor înaintaşi confirmaţi de public şi vreme, intraţi în panoplia culturală românească.

Printre cei care au participat la acţiune s-au numărat dramaturgul, prozatorul şi publicistul Mircea Radu Iacoban, scriitorul, criticul literar Teodor Pracsiu, scriitorul, eminescologul, prof. dr. Theodor Codreanu care a fost şi moderatorul activităţii. A participat un public numeros, mulţi dintre participanţi dând glas unor gânduri de apreciere şi admiraţie despre profesorul I.Al. Angheluş felicitând sincer cele două poete cu rădăcini huşene pentru poeziile publicate şi, de asemenea pe organizatorii manifestărilor, colectivul bibliotecii municipale, în frunte cu inimosul şi entuziastul om de cultură Constantin Donose.

Am dat curs invitaţiei de a participa la această întrunire de suflet şi spirit moldav, românesc. Este un privilegiu să mergi la Huşi în această perioadă de toamnă însorită, să străbaţi dealurile înconjurătoare, plimbându-ţi privirea când pe-o parte când de alta a sensului de mers pentru a savura cromatica dumnezeiască a pădurilor de foioase. Nici nu te mai deranjează faptul că trebuie să te opreşti de patru ori la trecere de cale ferată, ci te bucuri de acest răgaz să mai admiri priveliştea, parcă desprinsă din poveşti.

Mă număr şi eu printre cei care au avut bucuria de a o cunoaşte pe Valentina Teclici cu mulţi ani în urmă. Ne-am cunoscut în perioada admiterii la Facultate şi de atunci suntem prietene. Oriunde am fost, orice am făcut, prietenia noastră ne-a însoţit şi a sporit continuu. Avem multe amintiri deosebit de plăcute de-a lungul anilor.

Locuind în Noua Zeelanda din 2002, Valentina Teclici simte vital nevoia să ţină legătura cu ţara, cu neamul, cu limba română şi înţelege să facă acest lucru şi prin poezie, prin scris. Da, prin poezie, şi ce este poezia dacă nu e glăsuire, simţire, dragoste, lumină? Pentru că, deşi la "capătul pământului", poartă în suflet dorul de ţară, de pământul românesc.

Când a revenit în România în anul 2009, mi-a spus «Mulţumesc Cerului că am ajuns în acest concediu în România. Ştii de ce mi-a fost cel mai dor? Nu ştiu, i-am zis. Să râd ROMÂNEŞTE». Este o metaforă? Poate, dar dezvăluie un DOR autentic de vatră, de rădăcini, de cultură, de umorul românesc. Nu mi-am imaginat că există şi un asemenea dor.

Fiind o fire comunicativă, deschisă, altruistă, Valentina are mulţi prieteni şi m-aş referi de această dată la doamna Ana Anton. Au locuit pe aceeaşi stradă, au urmat aceeaşi grădiniţă, au fost colege de clasă şi de cenaclu, iar pentru creaţiile lor literare au primit diferite premii.

Regăsindu-se după ani, chiar decenii, Ana şi Valentina au dorit să-şi sărbătorească prietenia prin poezie, prin publicarea unei plachete de versuri, iar eu prin această apariţie lirică, am mai câştigat o prietenă, pe Ana care locuieşte actualmente în oraşul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna. Ca martoră la actul de creaţie, la naşterea cărţii "Dialog”, mărturisesc cu mâna pe inimă că ambele autoare mi-au încântat mintea şi mi-au delectat sufletul cu poeziile lor inspirate şi profunde.

Ideea acestei cărţi este originală şi deosebit de interesantă. Cel puţin, eu nu am cunoştinţă să fi citit vreo carte asemănătoare. Autoarele au convenit să stabilească fiecare un număr egal de subiecte, care dau şi titlul poeziilor: Copilărie, Pasăre, Viaţă, Dragoste, Temă liberă, Inspiraţie, Muzică, Dans, Portret, Călătorie.

Temele abordate sunt în număr de 10, poate nu întâmplător. Sugerează ideea de DECALOG al vieţii. Să-ţi trăieşti viaţa, dar să rămâi copil, (să te copilăreşti din când în când). Întotdeauna să ai dorinţa şi puterea de a merge mai departe, ca pasărea în zbor pentru a-ţi împlini visele. Iubirea este temelia şi substanţa vieţii. Să ai inspiraţia să cânţi şi să dansezi, să-ţi croieşti un portret al tău cu care să te simţi bine şi să călătoreşti în timp, pe potecile sufletului sau în cele patru zări.

Oraşul Huşi este oraşul copilăriei şi adolescenţei autoarelor.

În urbea în care au deprins cei şapte ani de-acasă, au urmat şcoala, s-au îndrăgostit, au învăţat ce este iubirea, s-au bucurat de ea şi au învăţat să dăruiască iubire, Ana şi Valentina au cules seva creaţiei pe care, cu talent şi har, au făcut-o roditoare.

Sunt convinsă că pentru Ana şi Valentina, acele vremuri au însemnat universul lor existenţial, cultural, dar şi sufletesc, spiritual. Nu este întâmplător că prima poezie din placheta publicată se intitulează COPILĂRIE, în care fiecare autoare, cu harul şi inspiraţia ei a prezentat acea perioadă binecuvântată, din care fac parte livezile cu pomii roditori, crângurile huşene, jocul copiilor lipsiţi de griji, poveştile şi basmele citite, bunicii... O perioadă plină de trăiri şi emoţii suave, gingaşe, dar, vai, a trecut atât de repede!

În această poezie, nu numai tema este comună celor două autoare, ci şi dorinţa lor de a-şi păstra „Copilăria” într-un colţ al inimii pentru întreaga viaţă.

Deşi poeziile sunt create pe aceeaşi temă, cu elemente ale naturii comune, cu dorinţe comune, totuşi, ca stil şi mod de creaţie, ele se deosebesc, acest lucru dovedind originalitatea autoarelor. Dacă Ana Anton exclamă „Nu te las copilărie / Să mă părăseşti vreodată”... sau „Colorată şi rotundă, / năzdrăvană şi fierbinte, / nu mă laşi, neastâmpărato, / să îmbătrânesc cuminte!”, pentru Valentina Teclici, Copilăria face parte din fiinţa sa, este componentă perpetuă a vieţii sale: „În zori simt pe obraz / Sărutul copilului din mine. / Inspirat, condeiul vieţii / Continuă să scrie / Capitolul numit copilărie.”

Aşadar, poezia lor construită pe o temă dată, nu este o poezie „în tipar”, este o poezie liberă, ambele autoare au sporit talantul liric. Ideea de a scrie o poezie pe o „Temă liberă” confirmă nemărginita lor imaginaţie şi putere de creaţie.

Poezia celor două autoare abundă în figuri de stil, metafora este la ea acasă, stilul este uneori direct, alteori subtil, dând posibilitatea cititorului să-şi manifeste libertatea de înţelegere şi trăire poetică.

Felicit din tot sufletul pe prietenele noastre, Valentina şi Ana pentru darurile minunate pe care ni le-au oferit spre lectură, le doresc multă sănătate, inspiraţie şi noi apariţii editoriale şi recomand cu multă căldură răgazul de a sta în „DIALOG” cu cele două autoare, răsfoind paginile cu poezii de o rară frumuseţe artistică, în care imaginaţia şi fantezia autoarelor au zburdat în neantul spiritului şi au plonjat pe cerul bucuriei de a trăi.

Dar, cel mai bine ne poate vorbi despre autoare poezia lor.

TEMĂ LIBERĂ

Ana Anton

De când te-ai topit în plâns

macii te-au ales

să le fii grădină

pentru rugăciunea lor

de dinspre ziuă...

Se aude în sângele nostru

cum plânge Manole

cu fruntea în palmele Anei

iar în fiinţele noastre

trunchiuri de timp

şiroind în lumină

sapă înaltul...

şi-ngână căderea din ziduri...

... Vine femeia...

Ana-şi grăbeşte sfârşitul...

Ea este ploaia,

Manole e zidul

Ea este izbânda

Şi începutul.

Manole-i mândria...

şi lutul...

TEMĂ LIBERĂ Valentina Teclici

Mă simt ca un copil În faţa raftului cu dulciuri. Tentaţiile cântă ca sirenele Şi mi-e greu să aleg.

Aş putea scrie Despre oraşul natal. Acolo, mai toţi oamenii Au întors dealurile Cu crestele în jos, Au tăiat speranţei o aripă Şi-au dat-o copiilor Să zboare în lume. Acolo rudele şi prietenii Continuă să coacă cozonac Şi-l împart cu cei Ce revin pentru-o oră Să-şi oblojească rădăcinile Şi să recapituleze valorile.

Aş putea scrie despre timpul Când am fost prinţesa cărţilor, Logodită-n secret Cu toţi scriitorii inimii, Când cărţile lor Mă slujeau ca soldaţii Şi pierdeam şi cuceream Împreună Bătăliile vieţii.

Aş putea scrie Despre acest moment Când pasărea tui Cântă binecuvântarea Depărtărilor În lămâiul din faţa ferestrei. Dar mi-e greu să aleg O temă liberă Când puterea de-a alege Îmi aparţine. De-aceea las acestă pagină Albă şi liberă, Să scrii pe ea orice doreşti Măria ta, cititorule.

Circuit în Moldova, de praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva

noreply@blogger.com (eugenionuț) — Tue, 04 Oct 2011 14:36:00 +0000

În luna octombrie Cercul Studențesc ”Floarea de Foc” organizează un circuit în Moldova cu ocazia praznicului Sfintei Cuvioase Parascheva.

Circuitul se va desfășura în perioada 13-16 octombrie, iar programul celor 4 zile va fi următorul:

Ziua I (joi): București (plecare la ora 06:30 de la baza Dealului Patriarhiei - zona Unirii) – Buzău – Focșani – Tecuci – Bârlad – Vaslui – Iași – Mănîstirea Cetățuia – Catedrala Mitropolitană cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva (vom participa la slujba privegherii și ne vom închina la sfintele moaște)

Ziua II (vineri): După Sfânta Liturghie părăsim Iașiul și vom continua cu următorul traseu: Târgu Frumos – Pașcani – Ruginoasa și Palatul lui Alexandru Ioan Cuza – Târgu Neamț - Cetatea Neamțului – Mănăstirea Neamț - Mănăstirea Sihăstria (cazare și masă)

Ziua III (sâmbătă): Mănăstirea Secu – Mănăstirea Agapia – Mănăstirea Văratec – Piatra Neamț - Bacău – Mănăstirea Sfântul Sava (cazare)

Ziua IV (duminică): Onești – Biserica monument din Borzești (locul natal al lui Ștefan cel Mare) – Măn. Bogdana – Adjud – Mărășești și Mausoleul de la Mărășești – Focșani – Buzău – București.

PREȚ: 190 LEI

Notă: * Programul pelerinajului poate suferi mici modificări.
** Pelerinajul se adresează tinerilor, studenților și elevilor.

Contact și detalii: Flavian Mazilu: 0748032312 / 0760058804 .

Vă rugăm să confirmați participarea la acest pelerinaj la adresa de e-mail contact@floareadefoc.rosau telefonic, pe Flavian.

De asemenea, cei care doresc să meargă la Iași de praznicul Sfintei Parascheva, însă nu pot pleca din București în zilele lucrătoare, se pot alătura grupului de tineri care vor pleca în seara zilei de 14 octombrie. Vom merge cu trenul rapid 663 care pleacă din București la ora 23:00.
Contact: Eugen Jercan 0761534466 / 0720190081

P.S. - Dacă doriți, transmiteți mai departe acest anunț.

CENTENAR ŞTEFAN CIOBOTĂRAŞU 1910-2010

noreply@blogger.com (eugenionuț) — Thu, 08 Apr 2010 21:08:00 +0000

Cu prilejul aniversării sau comemorării unor mari personalităţi ale judeţului Vaslui, am folosit sintagma „reîntoarcerea acasă” şi nu mă sfiesc să o folosesc şi de această dată. Ba, mai mult, doresc din tot sufletul să devină o cutumă în a ne reaminti cu dragoste, recunoştintă şi preţuire de cei care ne-au încântat sufletul şi mintea în diferite timpuri.
De data aceasta, împlinitu-s-a un veac de la naşterea artistului emerit Ştefan Ciobotăraşu, o stea strălucitoare a scenei şi ecranului românesc, născut în comuna Lipovăţ, judeţul Vaslui.
Pentru a marca aşa cum se cuvine acest eveniment, în perioada 21 - 30 martie 2010, la Vaslui şi Lipovăţ s-au desfăşurat mai multe activităţi culturale dedicate maestrului Ciobotăraşu: 21-30 martie 2010 - Biblioteca Judeţeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui, Sala de lectură - Expoziţie de carte şi publicaţii periodice despre viaţa şi activitatea lui Ştefan Ciobotăraşu, în Sala de împrumut pentru adulţi - Expoziţie de carte de dramaturgie, artă dramatică, critică de teatru şi film, iar la sala Multimedia au avut loc mai multe vizionări ale filmului documentar “In memoriam Ştefan Ciobotăraşu”, realizat în 1973 de Tudor Caranfil, TVR şi ale filmului "Pădurea spânzuraţilor", al cărui protagonist a fost Ciobotăraşu; 21 martie 2010 – Centrul Cultural „Ştefan Ciobotăraşu” din Lipovăţ a organizat Simpozionul „Centenar Ştefan Ciobotăraşu”, cu trei secţiuni – teatru, film, poezie (coordonator Marcel Rusu); 25 martie 2010 – Şcoala „Ştefan Ciobotăraşu” din Lipovăţ – Zilele şcolii „Centenar Ştefan Ciobotăraşu” (coordonator director, prof. Daniel Gheronte); 26 martie 2010 – Colegiul Economic „Anghel Rugină”, (coordonator prof. Elena Anuşca-Doglan) în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui a organizat pentru cadre didactice şi elevi „Centenar Ştefan Ciobotăraşu”; asemenea activitate a organizat biblioteca şi în colaborare cu Liceul „Mihail Kogălniceanu” Vaslui (coordonator prof. dr. Nicolae Ionescu); 29 martie 2010, în Sala de activităţi a Bibliotecii Judeţene „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui, un public numeros şi iubitor de cultură a participat la o manifestare amplă “Centenarul Ştefan Ciobotăraşu” al cărui coordonator şi moderator a fost directorul instituţiei, prof. Voicu Gelu Bichineţ.
Aici, vasluienii au asistat cu emoţie la: comunicarea "Polivalenţa actorului şi scriitorului Ştefan Ciobotăraşu"; interviu cu Ştefan Ciobotăraşu, realizat de TVR sub genericul "Cu dragoste şi preţuire să-l revedem pe actor"; moment poetic realizat de liceeni, vârsta la care poetul a cunoscut şi îndrăgit Vasluiul - "Versuri din creaţia sa lirică"; expoziţie de fotografii, pe trei secţiuni: familia, teatru, film - "Imagini de neuitat".
Cu drag pentru cultură şi respect pentru valorile naţionale zămislite pe aceste meleagurile, viceprimarul municipiului Vaslui, prof. Valeriu Caragaţă ne-a bucurat cu prezenţa sa şi a anunţat auditoriul că, în semn de preţuire a marelui actor român, una dintre străzile Vasluiului se numeşte „Ştefan Ciobotăraşu”.
Astfel inimoşii slujitori ai culturii şi educaţiei din satul natal al actorului şi din oraşul în care acesta şi-a construit temelia personalităţii polivalente, au desfăşurat manifestări culturale închinate celui care le-a încălzit sufletul prin evoluţia sa artistică şi calitatea omului.
„Reîntoarcerea acasă” este pentru urmaşi şi un apel la nemurire şi neuitare.

Vasilica Grigoraş

POLIVALENŢA ACTORULUI ŞI SCRIITORULUI ŞTEFAN CIOBOTĂRAŞU

Dacă Aurel Leon îşi începe cartea: „Destinul unui actor - Ştefan Ciobotăraşu„ cu ziua ultimului popas al actorului împreună cu familia la Lipovăţ, noi am ales ca mod de prezentare a vieţii şi activităţii talentatului şi îndrăgitului actor şi scriitor cu rădăcini vasluiene, cronologia evenimentelor şi faptelor.
Ne-am propus să-l consfinţim în plenitudinea creaţiei sale artistice teatrale, cinematografice şi literare, în multitudinea şi profunzimea trăirilor sale pe scenă, pe ecran şi în viaţă. Nu în ultimul rând, să ni-l reamintim plin de candoarea copilăriei şi tinereţii la Lipovăţ şi Vaslui.
Aşadar, Ştefan Ciobotăraşu s-a născut la 21 martie 1910, în comuna Lipovăţ, judeţul Vaslui, din părinţii Vasile şi Ana Ciobotăraşu. A avut o soră Maria, care după căsătorie a locuit lângă Bucureşti.
În paginile sale de jurnal consemnează „Mă trag din neam de ţărani vasluieni. Bunicii şi părinţii mei s-au ocupat, de bine, de rău cu agricultura...”, dar nu aveau pământ decât în jurul casei şi 40 de prăjini către Chiţoc. Mama ambiţioasă, l-a convins pe tată să intre frânar la calea ferată la Vaslui, Câmpina, Mărăşeşti.
Ştefan Ciobotăraşu are amintiri vii, chiar de la vârsta de 3-4 ani, când „avea de furcă cu gîştele, cărora nu le plăcea rochiţa mea de stambă, cu buline albastre...” După aceste episoade cu gâştele, trece la purtatul pantalonilor, dar şi acest lucru i-a dat bătăi de cap, de data aceasta cu câinii, de care îi era tare frică, fiind nevoită biata mamă să-l afume şi cu păr de lup pentru a-l scăpa de teamă. Însă vindecarea i-a venit de la un lup, în timp ce mergea la Vaslui, la tatăl său. Pe un omăt sclipitor, prin pădurea de la Rediu îi iese în cale o „dihanie de cîine mare sur”. Neştiind că este lup, chiar îi era drag acest „cîine frumos” cum nu mai existau prin sat, gândindu-se chiar să-l ia acasă şi să se fălească cu el. Din fericire, animalul este văzut de consătenii cu care plecase la drum, mai maturi decât el şi au speriat lupul, care a fugit în pădure mâncând pământul... De atunci nu s-a mai temut nici de câini.
Îşi aminteşte cu mare drag de faptul că bunicul de pe tată ştia ceva carte şi ştia bine a cânta din trişcă, un fel de piculină. L-a învăţat şi pe nepot să cânte pe când avea vreo 6 anişori şi păştea văcuţa pe câmp, printre bordeiele soldaţilor, satul şi pădurea fiind pline de soldaţi, de cai, de tunuri şi chesoare. Tot în satul natal a învăţat să cânte din frunză, din fluier de bostan, să joace „bătuta” şi „corăgheasca” după flăcăii satului.
Povesteşte cu dragoste şi mândrie despre Lipovăţ, ca fiind un „sat frumos, cu oameni harnici şi copii cuminţi”, unde a cunoscut obiceiurile şi datinile satului moldovenesc.
Frecventează cursurile Şcolii primare în satul natal, dar mucalit şi hâtru precum era, mai târziu scrie: „Vă spun cu mîna pe inimă, aşa [cuminte] eram şi eu, deşi învăţătorul care m-a luat în primire din clasa întîi cam umbla cu vărguţa pe la palmele mele”. Dar a învăţat carte şi de atunci a ţinut minte proverbul: „cine are carte, are parte... de mere sau de nuci, plata pentru ca să te lase să-nveţi lecţia”.
Vremurile grele, îi determină pe părinţi ca la vârsta de 11 ani, să-l trimită la Bucureşti pentru a învăţa cizmărie. Ca părinţi grijulii şi iubitori îi umplu băiatului „tolba” cu sfaturi înţelepte şi sănătoase pentru a şti cum să se comporte la Conu Ghiţă, fost soldat, care a trecut şi prin Lipovăţ în timpul războiului.
Astfel copilăria i se cam termină şi începe să se maturizeze.
Prima imagine a atelierului de cizmărie, condiţiile în care lucrau muncitorii l-au impresionat într-atât, încât ar fi vrut mai degrabă să se întoarcă decât să intre, dar şi-a adus aminte cuvintele mamei: ”Tu vezi, Ştefane, că n-avem nici de unele, pămînt puţin şi slab, eşti doar bărbat acum! Singura ta scăpare de foame e meseria, dragul mamei. Să fii cuminte şi supus stăpânului. Să nu pui mîna pe-un capăt de aţă străină, să nu răspunzi obraznic; să te gîndeşti totdeauna la ce-i acasă”. Cu asemenea sfaturi, nu putea decât să rămână, încercând să se adapteze la munca aceea.
Între timp se împrieteneşte cu un tânăr de la tramvai şi era plăcut şi de clienţii de familii bune ai atelierului de cizmărie. Cu toate acestea, într-o bună zi îşi ia valiza, pleacă de la cizmărie şi se angajează ca ucenic la un atelier de pictat firme, unde a mai pierdut un an inutil, „acumulând doar o experienţă amară de veşnică slugărie, dezorientare şi desperare, neputinţa de a evada”.
Printr-o scrisoare, părinţii îi comunică faptul că s-au mutat la Vaslui şi într-o noapte friguroasă de octombrie 1924 pleacă acasă: „ce mi-e obor, ce mi-e iarmaroc, tot un drac. Dacă e să îndur mizerie, barem să trag mîţa de coadă lîngă ai mei”. S-a întors „zdrenţăros, flămînd, jigărit ca o potaie, dar nu înfrânt”. Şi mai ales, se întorcea, maturizat sufleteşte, acasă... „Ce mare şi cald e acest cuvânt: ACASĂ”.
Revenit alături de familie, în perioada 1924-1929 este elev al Liceului „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui. „Tot ce pot să spun, e că în sînul Liceului M. Kogălniceanu a existat pe vremea mea un climat favorabil dezvoltării culturii şi talentelor... Elevii aveau şi preocupări muzicale, cîntând şi în corul oraşului şi sportive, practicând atletismul, chiar pe terenul regimentului 25”.
La solicitarea cadrelor didactice şi elevilor liceului, în 1970, când începe a se edita revista „Vlăstarul”, trimite o emoţionantă scrisoare: „...Iată ce-aş vrea eu să vă recomand. Să îmbinaţi armonios în întreaga voastră activitate, dar mai ales în această unică perioadă a tinereţii, cultivarea permanentă a spiritului cu cealaltă muncă (practică, fizică... gimnastică, joc, exerciţiul fizic). În sensul devenirii voastre nu vreau să mă erijez în sfătuitor. Dar faceţi din ţelurile voastre pasiuni şi pasiunile voastre totuşi precise şi folositoare... Vă doresc, dragii mei, ca la un pom tînăr şi sănătos ce sunteţi, roade bune şi îmbelşugate!”
Angajat în Vaslui ca paznic la gara unde lucra tatăl său, în anul 1929 se decide să-şi încerce încă odată norocul de a-şi face un rost în viaţă. De data aceasta, se îndreptă spre Iaşi, centru scriitoricesc, oraş cu activitate culturală deosebită.
În perioada 1929-1933 este student la Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică „George Enescu” din Iaşi, clasa Mihai Codreanu. În însemnările sale scria: „grea a mai fost perioada anilor noştri de studenţie, căci părinţii, îndatoraţi şi ei pînă peste cap, n-aveau cum să mă ajute. Nici figuraţia de la teatru, pe care o prestam fortuit, nici versurile publicate pe la diferite reviste din Iaşi nu mă întreţineau decît moralmente, că şi soiul acesta reverenţios de muncă artistică nu avea nici o căutare....”. Şi adaugă, cu umorul său moldovenesc „ Şi nu întămplător, colegii m-au poreclit - eram doar înalt, vînjos, flămînd şi rece!”.
Pasiune şi preocupări artistice avea încă de pe băncile şcolii din Vaslui. „Personal am organizat în amfiteatrul liceului un spectacol cu O noapte furtunoasă, în care interpretam pe Jupîn Dumitrache. Am recitat, de asemeni, aici, versuri de Goga şi Coşbuc, precum şi nişte „cînticele” de Alecsandri”.
Având şcoli multe, Vasluiul nu era ocolit de trupe de teatru, de personalităţi literare sau muzicale. Sub auspiciile unei Case culturale a ascultat aici conferenţiari ca: Jean Bart, Mihail Negru ş. a., i-a auzit lecturând pe M. Sadoveanu, Mihai Codreanu, G. Topîrceanu, Ionel Teodoreanu ş.a. Impresionant a fost pentru adolescentul Ştefan Ciobotăraşu „miracolul George Enescu, care părea anacronic pe mica scenă din Vaslui”.
Intrând la conservator în anul 1929, datorită talentului său deosebit este remarcat de Mihai Codreanu, însă viitorul actor, nu se bazează doar pe talent, ci a crezut în muncă, ceeea ce a şi făcut întreaga viaţă.
Debutează la Iaşi în Macbeth de Shakespeare, în două roluri de ucigaş, însă sever critic al propriei interpretări, consemnează mai tîrziu: „Şi nu mi-e ruşine s-o spun: am fost un ucigaş desăvîrşit, am ucis ... rolul!”.
Nu după mult timp a avut o explozie artistică uriaşă, interpretând şi însufleţind 4 roluri în piesa Crucifiaţii de Omer Popovici.
A slujit scena teatrului ieşean timp de 14 ani, jucând la Teatrul Naţional şi la Teatrul „Ion Sava”. În 1945 pleacă la Bucureşti împreună cu familia, la Teatrul Municipal, joacă roluri în mai multe piese celebre.
Odată cu restructurarea teatrelor (1948, până în 1950), Şt. Ciobotăraşu a fost repartizat la Arad, primul teatru de stat înfiinţat în ţară, unde a început o nouă epocă de pionierat şi experienţă.
În anul 1950 este chemat la Teatrul Municipal din Bucureşti, unde locuieşte cu familia până în ultimele clipe ale vieţii. Aici are cea mai rodnică activitate artistică teatrală şi cinematografică.
Abordează cu dăruire şi talent şi teatrul radiofonic şi teatru TV.
Fără a trăda scena şi dramaturgia, este solicitat să joace diferite roluri în peste 35 de filme, dând cea mai naturală expresie a personajelor interpretate.
„Actorul celor 300 de roluri” a participat la diferite festivaluri naţionale şi internaţionale de teatru şi film: Mamaia (1964), Botoşani cu ocazia Centenarului naşterii lui Ion Creangă (1937), Moscova (1963), Atena (1965), Praga (1965).
Pasiunea şi talentul pentru arta dramatică şi cinematografică i-au fost răsplătite prin numeroase premii şi titluri onorifice (artist emerit). A fost iubit şi preţuit de întreaga ţară iar, la rându-i nu şi-a uitat niciodată rădăcinile.
Ştefan Ciobotăraşu a debutat cu versuri în anii de liceu la Vaslui, în revista Năzuinţa, a redactat împreună cu colegul Valer Mitru revista Uzinuţa de humor şi a mai colaborat la săptămânalul Vasluiul şi revista Ziua. De-a lungul anilor a semnat cu pseudonimul Ciciricea.
Îl atrage viaţa culturală şi literară ieşeană. Aici participă la Cenaclul literar al Iaşului alături de nume mari de scriitori, poeţi, oameni de cultură şi ştiinţă: Mihail Sadoveanu, Mihai Codreanu, Gr. T. Popa ş.a. Într-un interviu, soţia sa mărturiseşte că era timid şi nu vroia să citească în cenaclu poeziile sale pe care le purta în buzunar. Sadoveanu ştia acest lucru şi într-una din sedinţe îl roagă să citească şi este foarte apreciat. În Iaşi a colaborat la revistele: Cadran, Însemnări ieşene, Luceafărul, Lumea-bazar, Pagini moldave, Tot, Teatrul, Viaţa românească. În timpul studenţiei, împreună cu Costel Ioanid editează revista Humorul literar (1932), în care au publicat neretribuiţi mari condeie: G. Topîrceanu, Al. O. Teodorescu, M. Codreanu, Otilia Cazimir ş.a.
La Arad este consecvent cu pasiunea sa literară şi va conduce cenaclul literar „Alexandru Sahia”.
Membru al cenaclului literar „George Călinescu” din Bucureşti, Ştefan Ciobotăraşu a continuat să scrie poezie. Aici a colaborat la Informaţia Bucureştiului. Pe ciornele privind munca de realizare a rolurilor, din loc în loc scria versuri şi desena portrete ale personajelor pe care le interpreta.
Ştefan Ciobotăraşu a scris poezii, sonete, satire, pagini de jurnal, însemnări, piese de teatru, având ca teme de inspiraţie: natura, iubirea, mediul artistic în care trăia, oamenii cu viaţa lor reală. „Gustul pentru poetic s-a născut la mine poate din dorinţa evadării. La început, a fost poezia populară. Ea a stăruit mult timp în mine fără să ştiu, ca un ochi adînc de fîntînă. O intuiţie gravă pentru melodie şi ritm, pentru freamăt şi culoare”.
Prietenul şi colaboratorul său Aurel Leon consemnează: „Fără să-şi dea seama Ciobotăraşu a trecut chiar ca poet sub influenţa sonetistului, supunîndu-şi impulsurile năvalnice de senzual primitiv controlului lucid al raţiunii. Treptat, a topit materia primă adusă din experienţa satului în aliaj apt pentru gingaşă filigranare. A optat pentru sonetul, să-l numim cerebral. Bineînţeles fără ca, Mihai Codreanu să i-o fi impus, cu numai din admiraţie pentru profesor, acea admiraţie care te face să ţi-l alegi model. Dacă nu l-a putut imita în eleganţa vestimentară şi gestică, Ciobotăraşu rămînînd în această privinţă „nealterat”, l-a urmat în eleganţa poetică”.
În întreaga sa creaţie literară, dar mai ales în paginile de jurnal şi însemnările sale foloseşte un grai dulce moldovenesc, apropiat de cel al marelui povestitor român Ion Creangă.
A publicat poezii în presa vremii. Avea intenţia să publice o plachetă de versuri, un jurnal şi o carte cu piese de teatru, din păcate nu a făcut-o. După prematura disparţie a autorului, soţia trimite materialele spre publicare la Editura Cartea românească, dar s-au „pierdut”.
Pe 20 iulie 1930, Ştefan Ciobotăraşu o cunoşte pe Aurelia Donose la un bal în comuna vasluiană Deleni, elevă a Şcolii comerciale superioare din Brăila. Se logodesc în anul 1933 şi se căsătoresc în anul 1934. La 12 august 1940 se naşte unica fiică, botezată Magda. Tatăl era mobilizat la Focşani, dar a venit ca un „vultur” să-şi vadă fata. „Era nebun de bucurie că semăna cu dînsul”. Căsătorită Fotescu, are un băiat Răducu şi trăiesc în prezent în Germania.
Actorul, om al cuvântului scris şi rostit face o mărturisire esenţială: „Iubesc viaţa, o iubesc cu ochii, cu urechile, cu nasul; iubesc iubirea!”. Din păcate viaţa a fost nedreaptă. Pe data de 27 august 1970, în timp ce aştepta maşina pentru a ajunge la Piteşti, unde se filma „AŞTEPTATEA”, trece în lumea celor drepţi, intră în Împărăţia Cerurilor, rămânând veşnic viu în sufletul tuturor românilor.
După 100 de ani de la naştere, pe aceste minunate meleaguri moldave, îl readucem la Vaslui, pentru că, de câte ori revenea exclama: „EU SÎNT, ŞI-S LA MINE ACASĂ!” Într-o scrisoare, fiica actorului, Magda Fotescu ne mărturiseşte: „Ştiu sigur un lucru – indiferent unde s-a aflat de-a lungul carierei sale artistice, inima omului, tatălui şi actorului Ciobotăraşu a rămas însă pentru totdeauna aici, pe aceste locuri atât de dragi lui”.
Fiul Lipovăţului şi, în aceeaşi măsură al Vasluiului va rămâne pururea în mintea şi sufletul vasluienilor şi românilor ca o „Prezenţă poate unică în istoria teatrului şi filmului românesc, Ştefan Ciobotăraşu a creat o surprinzătoare diversitate de eroi, fiecare cu propria-i viaţă, dăruit cu emoţie, căldură umană şi autenticitate, dar, dincolo de personaj, regăsim totdeauna personalitatea complexă, de o uimitoare vitalitate, a acestui artist”. Aurel Leon – Destinul unui actor – Ştefan Ciobotăraşu.

Addenda- roluri interpretate
Teatrul Naţional Iaşi: Singor Bracolli, rolul Denis; Cartoforii de Gogol, rolul Servitorului; Neamul Şoimăreştilor, dramatizare de M. Sorbul după Mihail Sadoveanu, rolul Tudor Şoimaru; Ancuţa, rolul birjarului; Ţarina de Lengzel, rolul contelui Alexei Czerny; Încurcă-Lume de A. de Herz, rolul Emil Strâmbuleanu; Crucifiaţii de Omer Popovici, rolul Tudor; Extemporalul, localizare de Gusty, rolul Directorului; Hocus-Pocus de Goetz, rolurile Directorului de teatru şi Avocatul; Meşterul Manole, de Lucian Blaga, rolul Celui de-al VI-lea; Dracul de Mihail Sorbul, rolurile conu Costache Guranda şi conu Dumitrache Mârza; Rodia de aur de Al. O. Teodoreanu şi Adrian Maniu, rolul Un boier; Clopoţelul de alarmă, rolul Bob; Omul cu mârţoaga de G. Ciprian, rolul Proprietarului; Hoţii de Fr. Schiller, rolurile Karl şi Frantz Moor în acelaşi spectacol; Mai mult decât dragoste de K. Csapek, rolul Kneidl; Gaudeamus de L. Andreev, rolul Onufri Nicolaevici; Profesorul Storitin, rolul Savici; 13 CANŢONETE de V. Alecsandri, rolul Ion Păpuşarul; O femeie dată dracului, rolul Raymond Tournier; Otrava de Emile Zola, rolul Poisson; Elisabeta, femeia fără bărbat, rolul lui Fr. Bacon; Nu te mai cunosc de Aldo Benedetty, rolul Paul; Hamlet de Shakespeare, rolurile Laert şi Spectrul; Onoarea de Sudermann, rolul Muhling; Trei, şase, nouă..., rolul Muhling; Viforul de Delavrancea, rolul Trotuşanu; Ciuta de Victor Ion Popa, rolul lui Costea Moceanu; Răzbunarea sufleurului de V.I. Popa, rolul Criticul; Şcoala cerşetorilor de N.Kiriţescu, rolul Parastas; S-a stins candela de N. Manolache, rolul Irimia Runcu; Bătălia de H.Bataille, rolul Un ostaş japonez; Necunoscuta, rolul Fleuriot; Doi sergenţi, localizare de T. Muşatescu, rolul Sergent Guillaume; Rachieriţa de Ion Luca, rolul Radu; Chemarea codrului de Diamandy, rolul Postelnic Iordache; Miss Hobbs, rolul Ofiţer de Marină; Micul Weber, rolul Avocatului; Un asasin, rolul Procuratorului; Fabia de Sabou, rolul Jeanot; Bal mascat, rolul Angelino; Napoleon printre noi, rolul lui Mussolini; Taifun de Joseph Conrad, rolul Un japonez; Femeia care şi-a cumpărat un bărbat, rolul Fontanelle; Trenul fantomă, rolul comandantului; Sosesc diseară de Tudor Muşatescu, rolul Factorului; Jolly Jocker, rolul unui Dansator; Macbeth de Shakespeare, rolul Un ucigaş; Baba Hârca de Matei Millo, rolurile mos Gânju şi Chiosa; Datinile de Mihail Sadoveanu, rolul Melchior; Datinile de Sandu Telejean, rolul Moş Nicolae; Serenada din trecut de Mircea Rădulescu, rolul Postelnic Stamate; Nunta lui Figaro de Beaumarchais; Bursa neagră de Isaia Răcăciuni, rolul Un asistent; Noaptea regilor de Shakespeare, rolul Orsino; Domnişoara Nastasia de G.M. Zamfirescu, rolurile Vulpasin şi Haimanaua; Acolo, departe de Mircea Ştefănescu, rolul Barbu; Ea, el şi ceilălalt de La Fouchardière, rolul Alexis; Zâzania de Charles Vildracq, rolul André Pain; Veste bună de Mircea Ştefănescu, rolul Riza; Un om care dă palme vieţii de O. Desilla, rolul Nicula; Plicul de Liviu Rebreanu, rolul N. Galan; Faguri din munţii Vrancei, de Tr. Gheorghiu, rolul Gelu Codru; Ion Creangă de S. Teleajen şi A. Pascu, rolul Ion Creangă; Când ies pâraiele de S. Teleajen, rolul Danubiu; Bimba-bimba, revista de Ion Sava, câteva roluri episodice; Androcles şi leul de B. Schaw, rolul Căpitanului; Rataţii de Lenormand, rolul Muzicantului; Un, doi, trei de Fr. Molnar, rolul Antonio; D-aia n-are ursul coadă, revistă de Ion Sava, roluri episodice; Banii de Mirbeau, rolul Vicontele de Lafontenelle; Sfârşitul Sodomei de Sudermann, rolul Krammer; Omul fără identitate de V. Mardare, rolul Martorul; Visuri americane de Profira Sadoveanu, rolurile Diky şi Dansatorul de step; Madam Sans-Géne de Sardou, rolul Lefebvre; Mama de I. Morel, rolul Locotenentul; Regele Lear de Shakespeare, rolul Edgar; Ivan Turbincă, dramatizare de A. Pascu, rolul Sf. Petru; O mireasă la loterie, dramatizare de C. Popa după Hoffman, rolul lui Lenov; Oedip de Sofocle, rolul tatălui; Allegro ma non tropo de I. Minulescu, rolul Titu Micşoreanu Nepoftitul, rolul Gauthier; Burghezul gentilom de Molière, rolul Servitorului; Othello de Shakespeare, rolul comandantului gărzii; Topaze de Pagnol, rolul Laurent Verneuil; Pe-aici nu se trece de Mircea Rădulescu, rolul Sentinela; Crima de la „Universal”, rolul Albert Dac; Faust de Goethe, rolul Valentin; Catiheţii de la Humuleşti de I. I. Mironescu, rolul Zaharia; Vlaicu Vodă de Davilla, rolul Groza Moldovanul; Napoleon şi femeile, rolul Mareşal Durac; Surorile Aman de Sandra Cocoraşcu, rolul Mihai; O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, rolul Jupân Dumitrache; Conu Leonida faţă cu reacţiunea de I.L. Caragiale, rolul Leonida; Năpasta de I.L. Caragiale, rolurile Dragomir şi Ion nebunul; Mireasa din Tarascău de Otto Indig, rolul Endre; Mirtil şi Hloe de G.Asachi, rolul Mirtil; Scene de stradă, rolul Vinet Jones; Revoluţie în evoluţie în mănăstire, rolul Poetului; Harap alb, dramatizare de Nella Stroescu, rolul Marelui ştiutor; Domnişoara de ciocolată, opereta de R. Sculy şi A. Pascu, rolul Servitorului; Gheişa, operetă, rolul Un marinar; Banca Nemo, rolul Un funcţionar cinstit; Vînzătorul de păsări, operetă, rolul primarului; Cine a ucis?, rolul Martor.
Teatrul Ion Sava, Iaşi: Pecetea bestiei de Kipling, rolul Glett; Sistemul dr-ilui Catran, rolul Dr. Catran; Ca la Iaşi, la nimenea, revistă de Ion Sava, roluri episodice.
Teatrul de stat din Arad: M-am născut ieri, rolul Harry Blok; Mineri de M. Davidoglu, rolul Bălean; Nunta de M. Davidoglu, rolul Ciclovan; O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, rolul Cetăţeanului turmentat; Medicul de plasă, rolul Inspector general; Argilă şi porţelan de Grigulis, rolul Skudra; Bădăranii de C. Goldoni, rolul Lunardo; Sacul cu surprize de Mark Twain, rolul Hangiul; Lupii li oile de Ostrovschi, rolul Ciuganov; Cu pâine şi sare de L.Sebastian, rolul Pandelache; Confruntarea de Fraţii Tur.
Teatrul Municipal Bucureşti: Vad nou de Maria Banuş, rolul secretarul; Pădurea de Ostrovschi, rolul I.P. Vosmâbratov; Cărări liniştite, rolul Petre vânătorul; Oameni de azi de Lucia Demetrius, rolul chiaburului Cotoroiu; Liubov Iarovaia de Trenier, rolul Zacotov; Cui i se supunea vremea de Fraţii Tur, rolul Kromin; Mitrea Cocor de Sonia Filip dupa Mihail Sadoveanu, rolul Ghiţă Lungu; Lumina de la ulmi de H. Lovinescu, rolul Scriitorului bătrân; Afaceriştii de Tudor Şoimaru, rolul Teofil; Arcul de triumf de Aurel Baranga, rolul Fanache Verzea; Dragoste în zori de zi, rolul Ivan Negrici; Răzvan şi Vidra de B.P.Haşdeu, rolul Boier Sbierea; Să nu spui o vorbă mare de A. de Musset, rolul Van Buk; Caniota de E. Labiche, rolul Champbourcy; Sfântu Mitică Blajunu de Aurel Baranga, rolul Mitică Blajinu; Livada cu vişini de A. Cehov, rolul Piscik Simeonov Borisovici; Luceafărul de Delavrancea, rolul Mogârdici; Noaptea e un sfetnic bun de Al. Mirodan, rolul Ceteraş; Vulpea şi strugurii de G. Figueiredo, rolul Esop; Omul cu arma de N. Pogodin, rolul Sadrin; Vlaici şi feciorii săi de Lucia Demetrius, rolul Vlaicu; Întoarcerea de Mihai Beniuc, rolul Danila Bulz; Azilul de noapte de Maxim Gorki, rolul Luca; Omul care aduce ploaie de Richard Nash, rolul Tatălui; Recolta de aur de Aurel Baranga, rolul Preotul satului; Trei generaţii de Lucia Demetrius, rolul Ioniţă judecatorul; Horia de Mihail Davidoglu, rolul Vizitiul; Take, Ianke şi Cadâr de V.I. Popa, rolul lui Take; Ce fel de om eşti tu? de Ana Novak, rolul Ianoş Madaraş; Strigoii de H. Ibsen, rolul tâmplarului Engstrand; Intrigă şi iubire de Schiller, rolul Miller; Iubire pentru iubire de W. Congreve, rolul Sir Simpson Legend.
Teatrul Comedia Bucureşti: Marele duhovnic de V. Eftimiu, rolul Tase; Doctorul Knoch, rolul Bernard; Negustorii de glorie de Achard, rolul Maiorul; Domnul casier, prelucrare de Sică Alexandrescu, rolul Holub; Învierea de L. Tolstoi, rolul Katiukin; O Femeia răpită, rolul Asesorul; Furtuna de Ostrovschi, rolul Tihon; Prietena mea Pix de V. Em. Galan, rolul Mastacan; Nuntă la castel de Sütö Andras, rolul Madararas; Casa inimilor sfărâmate de G.B. Shaw, rolul Căpitan Shotover; Procesul domnului Caragiale de Mircea Ştefănescu, rolul unui jurat.
Teatrul Naţional Bucureşti: Cetatea de foc de Mihail Davidoglu, rolul Petre Ajorca; Patima de sub ulmi de Eugene O'Neill, rolul Cabot Ephraim.
Teatrul Victoria Bucureşti: Tinereţea unei regine de Sil-Vara, rolul Robert Peel; O nuntă cu repetiţii, rolul Socrului presupus; Kontusovka Palace, rolul Proprietarului.
Teatrul Ateneului Bucureşti: Coloniade şi delicatese, rolul Cocordier.
În turneu cu trupa V. Creţoiu: Dracul de Mihail Sorbul, rolul Costache Guranda.
Teatrul CFR Giuleşti, Bucureşti: Mireasa desculţă de Sütö Andras, rolul Cocis.
Teatrul Regional Bucureşti: Trenul blindat 14-69 de Vsevolod Ivanov, rolul Versinin.
Teatrul Baraseum Bucureşti: Am ucis, rolul Schmidt; Hoţii de codru şi hoţii de oraş, rolul Wolf.
Teatrul Alhambra Bucureşti: Mary Dugan este vinovată?, rolul Preşedintelui.
Teatrul MicBucureşti : Amintirea a două dimineţi de luni de Arthur Miller, rolul Guss.
Teatru TV: Arta comediei de Eduardo de Filippo, rolul Parohul; LADA de Ion Sava, Prologul.
Teatru radiofonic: Baltagul - piesa de teatru, autor: Mihail Sadoveanu, Regizor: Constantin Moruzan; Criza în barou, comedie; Regizor: Elena Negreanu; Hanul Ancuţei, adaptare dramatică, autor: Mihail Sadoveanu; Ion, adaptare dramatică, autor: Liviu Rebreanu, Regizor: Paul Stratilat; În pană, adaptare dramatică, Regizor: Elena Negreanu; Pădureanca, adaptare dramatică, Regizor: Paul Stratilat; Take, Ianke şi Cadâr, comedie, autor: Victor Ioan Popa, Regizor: Alexandru Toscani; Triumful talentului şi Cadou, adaptare dramatică, autor: Ion Luca Caragiale, Regizor: Ion Vova; Ursita, adaptare dramatică,Regia muzicală: Nicolae Neagoe; Vlaicu-vodă, autor: Alexandru Davila, Regizor: Constantin Moruzan.
Stagiunea de vară la Slănic-Moldova: Clopoţelul de alarmă, rolul Bob, Miss Hobbs, rolul Ofiţerul de marină; Micil Weber, rolul Avocatul; Bal mascat, rolul Angelino; la Teatrul de Stat Botoşani: EMINESCU de Mircea Ştefănescu, rolul Ion Creangă.
Filme: Brigada lui Ionuţ (1954), Desfăşurarea(1954), Mândrie (1956), Erupţia (1957), O mică întîmplare (1957), Pasărea furtunii (1957), Rîpa dracului (1957), Avalanşa (1959), Telegrame (1959), Valurile Dunării (1959), Furtuna (1960), Portretul unui necunoscut (1960), Setea (1960), A fost prietenul meu (1961), Omul de lîngă tine (1961), Porto Franco (1961), Celebrul 702 (1962), Cerul n-are gratii (1962), Lupeni 29 (1962), La vîrsta dragostei (1963), Partea ta de vină (1963), Amintiri din copilărie (1964), Merii sălbatici (1964), Pădurea spînzuraţilor (1964), Străinul (1964), Neamul Şoimăreştilor (1965), Dimineţile unui băiat cuminte (1966), Golgota (1966), Subteranul (1967), Cerul începe la etajul III (1967), Columna (1968), Legenda (1968), Sîmbîta morţilor (1968), Războiul domniţelor (1969), Aşteptarea (neterminat)(1970).
Vasilica Grigoraş

PROMOVAREA VALORILOR CULTURALE ROMÂNEŞTI ÎN CONTEXTUL GLOBALIZĂRII

noreply@blogger.com (eugenionuț) — Fri, 15 Jan 2010 20:08:00 +0000

„PROMOVAREA VALORILOR CULTURALE ROMÂNEŞTI ÎN CONTEXTUL GLOBALIZĂRII”, Editura PIM, Iaşi, 2009

Coordonatori: prof. Elena Anuşca-Doglan, prof. Cristian Anuşca-Doglan

Volumul reprezintă o culegere a peste o sută de comunicări susţinute la Seminarul desfăşurat la Colegiul Economic ”Anghel Rugină” Vaslui, ediţiile 2008 şi 2009, cu tema: “Promovarea valorilor culturale româneşti în contextul globalizării”.

Seminarul a fost iniţiat şi organizat de profesorii Elena Anuşca-Doglan şi Cristian Anuşca-Doglan în ianuarie 2008, mai întâi cu arie judeţeană, însă receptivitatea şi reacţiile deosebit de pozitive la temă au condus apoi la organizarea anuală a unui Simpozion Internaţional.

Desfăşurarea simpozionului şi editarea volumului sunt rodul implicării şi strădaniei cu pasiune şi dăruire a celor doi profesori coordonatori, care au creat contextul propice manifestării şi exprimării unor puncte de vedere coerente şi interesante asupra problematicii propuse.

Stabilirea temei pe baza unor căutări temeinice s-a dovedit a fi un demers inspirat, cu semnificaţii şi sensuri profunde, cu un real caracter educativ, care a stârnit interesul şi curiozitatea unui număr însemnat de participanţi.

Lucrările s-au desfăşurat pe patru secţiuni: Globalizare şi identitate naţională; Responsabilitate în cunoaşterea, păstrarea şi promovarea valorilor culturale româneşti în contextul globalizării; Prezenţe româneşti în circuitul valorilor universale; Modalităţi de promovare a valorilor culturale româneşti în circuitul european şi mondial.

Intenţia mărturisită a coordonatorilor este aceea de a readuce în atenţia românilor din ţară şi din diaspora importanţa acestei tematici şi de a trage un semnal de alarmă asupra a ceea ce se manifestă astăzi în societatea românească şi în lume. Procesul complex al globalizării determină mutaţii profunde pentru destinul unor popoare şi naţiuni cu urmări şi consecinţe destul de triste şi defavorabile pentru ţările mici şi pentru comunităţile minoritare care trăiesc în alte state. În asemenea conjunctură este imperios necesar a se identifica cu mare atenţie pârghiile şi mijloacele de exprimare, de promovare şi de protejare cu curaj, hotărâre şi onestitate a specificului naţional al României.

Prezentul volum îşi propune să ofere cititorilor diverse puncte de vedere asupra problematicii menţionate. Uneori au fost exprimate şi opinii diferite, ceea ce înseamnă un dialog dinamic şi creator, cu argumente palpabile şi autentice, care converg spre un numitor comun - promovarea adevăratelor valori naţionale întru păstrarea identităţii româneşti.

Articolele incluse în lucrare sunt bine documentate, exprimă atitudini obiective, uneori critice asupra unor situaţii şi manifestări defavorabile sau, chiar rău intenţionate faţă de România şi români.

Semnatarii acestora sunt buni mânuitori ai condeiului, dornici să contribuie la clarificarea şi cunoaşterea subiectului abordat.

Volumul captează interesul cititorilor prin lucrările a numeroşi specialişti din diverse domenii ale cunoaşterii umane: dr. în economie Radu Mihai Crişan, prof. dr. în filosofie Petre Iosub, prof. dr. în istorie Nicolae Ionescu, dr. în medicină Valeriu Lupu, prof. dr. în istorie Laurenţiu Chiriac, prof. dr. în psihologie Veronica Anton, prof. dr. în fizică Irina Dumitraşcu, prof. ddr. în litere Lucian-Marian Nicolae, prof. ddr. educaţie fizică şi sport Carmen Săvescu, prof. ddr. educaţie fizică şi sport Carmen Carp, viceprimar al Municipiului Vaslui, prof. Valeriu Caragaţă, poeta Mariana Gurza, Ionel Iulian ş.a. Pe lângă lucrările trimise spre publicare de către a regretatul prof. dr. şi cărturar Artur Silvestri, coordonatorii proiectului s-au bucurat de sfaturi şi sugestii de excepţie în organizarea simpozionului, ediţia 2008.

O contribuţie deosebită la sporirea valorii culegerii o constituie includerea lucrărilor unor români trăitori în străinătate, al căror nume au o deosebită rezonanţă în viaţa comunităţilor româneşti din ţările adoptive, dar şi pe plan internaţional. Amintim ca adevăraţi emisari ai promovării valorilor culturale româneşti în lume pe cineastul şi scriitorul Ben Todică - Australia, dr. în sociologie Valentina Teclici – Noua Zeelanda, ziarist Alexandru Petrescu - Spania, dr. în medicină Napoleon Savescu – Statele Unite, ddr. în lingvistică Carmen Mocanu-Challot – Franţa, prof. Vasile Ungureanu - Germania, Lorenzo-Iulian Prundeanu - Italia, prof. Anatol Popescu - Ucraina etc.

Abordarea tematicii propuse din diverse unghiuri şi perspective de cunoaştere (filosofie, istorie, literatură, lingvistică, medicină, arte, învăţământ, bibliologie, muzeologie, religie, jurnalism ş.a.) demonstrează indubitabil că volumul „Promovarea valorilor culturale româneşti în contextul globalizării” este o încercare reuşită de a reuni informaţii şi puncte de vedere interesante şi credibile ale unor abili cunoscători ai culturii şi istoriei neamului şi a celei universale.

Volumul se bucură de cuvântul autorizat şi pertinent al primarului municipiului Vaslui, inginer Vasile Pavăl, care subliniază: “ Problematica promovării valorilor culturale din România reprezintă un domeniu care necesită creativitate, inovare economică şi socială din partea tuturor componentelor sociale, într-un cadru coerent direcţionat pe un termen mediu şi lung. Toate acţiunile întreprinse trebuie să se orienteze spre promovarea interesului naţional şi să se înscrie în obiectivele majore ale unei politici culturale europene.”

Tema simpozionului şi, implicit a volumui publicat este un subiect deschis şi altor abordări mai nunţate, mai vaste şi mai profunde. Lucrarea este susceptibilă de îmbunătăţiri, adăugiri.

Îmi face o plăcere deosebită să recomand volumul spre lectură deoarece pentru a ne păstra identitatea culturală românească trebuie să oferim spre cunoaştere lumii întregi, prin diverse canale şi modalităţi adevăratele valori naţionale. Cultura fiecărei ţări este parte integrantă a culturii universale, fiecare popor îşi aduce contribuţia sa la dezvoltarea culturii mondiale. Acest proces trebuie să se desfăşoare ca un dialog al naţiunilor cu priorităţi şi originalităţi diferite.

Prof. dr. Nicolae Ionescu menţionează: “Niciodată nu va fi posibilă ştergerea culturii naţionale, a literaturii, artei, a religiei, a tradiţiilor folclorice şi muzicale, a istoriei vreunui popor. Lumea ar fi mai săracă fără diversitatea culturilor naţionale. Dar legăturile contemporane dintre viaţa culturală şi viaţa politică trebuie să-şi găsească formele naturale şi lucrative prin care naţiunile în general, inclusiv cea română, să îşi consolideze calităţile şi realizările spirituale şi materiale. Altminteri, ce vom lăsa în urma noastră? Ca istoric, am convingerea că românii vor şti şi de data aceasta, ca întotdeauna în istorie, să găsească o cale de mijloc între acceptarea globalizării şi păstrarea rădăcinilor. De modul cum vom gestiona globalizarea şi identitatea naţională depinde viitorul construcţiilor politice contemporane”.

Lucrarea se adresează unui public numeros, indiferent de vârstă, profesie, preocupări, oricărui român căruia îi pasă de trecutul, prezentul şi viitorul nostru ca popor şi stat spre dăinuirea NEAMUL ROMÂNESC şi care nu vrea să lase timpul să aştearnă uitarea şi nepăsarea peste valorile fundamentale şi perene naţionale.

Vasilica Grigoraş

Lansarea cartii - Intre doua lumi

noreply@blogger.com (eugenionuț) — Sat, 28 Nov 2009 09:26:00 +0000

Luni, 23 Noiembrie 2009, orele 12.00, în sala de activităţi "TinArt" a Bibliotecii Judeţene "Nicolae Milescu Spătarul" Vaslui a avut loc un dublu eveniment cultural: lansarea cărţii "Între două lumi", a românului australian, cu rădăcini vasluiene Ben Todică, apărută la Editura Atticeea, Timişoara, 2009 şi aniversarea zilei de naştere a autorului.

Ineditul acestei activităţi culturale a constat în faptul că a fost o transmisie duplex Vaslui-Melbourne, România-Australia.

Moderatorul activităţii a fost directorul bibliotecii, prof. Voicu Gelu Bichineţ.

A prezantat cartea prof. dr. Nicolae Ionescu.

Sala a fost neîncăpătoare pentru publicul vasluian: elevi, tineri, cadre didactice, mezeografi, bibliotecari, medici, pensionari, cititori fideli, prieteni ai bibliotecii şi cărţii, cu toţii doritori să participe la eveniment.

Atmosfera a fost caldă, emoţionantă. Publicul a vibrat la unison la aceasta întâlnire de suflet cu Benoni Todică, fiu al Vasluiului aflat departe de ţară. A fost o zi superbă în care aniversatul, copleşit de dorul şi dragostea de locurile natale şi locuitorii acestora le-a oferit ca dar de preţ creaţia sa literară.

Activitatea a fost interactivă, au luat cuvântul: dr. Valeriu Lupu, prof. Elena Anuşca-Doglan, bibliotecara Vasilica Grigoraş, care în cuvântul lor au scos în evidenţă câteva lucruri esenţiale.

Lucrarea “Între două lumi atrage cititorul prin conţinutul de idei, modul de abordare a tematicii şi limbajul de exprimare. Este o carte de suflet care merită citită şi recitită.

Cartea autorului vasluian este un izvor viu de informaţii, cunoştinţe, atitudini, îndemnuri, ecouri, sentimente, emoţii, strigăte de bucurie, ori dimpotrivă de revoltă faţă de ceea ce este ostil României şi românilor.

Cu măiestrie şi cu o putere de nebănuit, autorul scoate în evidenţă adevăratele valori umane, în general şi româneşti în special: iubirea de ţară şi neam, credinţa strămoşească, demnitatea şi mândria de a fi român, smerenia faţă de semeni, acestea fiind de fapt virtuţile autorului.

Scriitorul Ben Todică vorbeşte în carte cu aceeaşi dragoste şi admiraţie, atât despre România, cât şi despre Australia, dar privite din unghiuri de vedere diferite. Prin această manieră de abordare autorul dovedeşte onestitate, cinste şi corectitudine faţă de patria mamă şi faţă de ţara adoptivă.

Mesajul cărţii pentru tineri şi nu numai, este acela de a nu evada din faţa greutăţilor, ci de a se confrunta cu ele, de a încerca să schimbe răul şi să cultive binele. Pentru acest lucru nu contează unde trăieşti, ci contează ceea ce simţi, ceea ce transmiţi şi mai ales ceea ce faci pentru semenii tăi.

Cartea este o pledoarie pentru păstrarea şi promovarea identităţii româneşti.

Diversitatea de texte incluse în această lucrare este expresia unui stil dinamic care conferă scriiturii autorului expresivitate, spontaneitate şi eleganţă.

Editarea cărţii este un act de cultură sensibil şi inteligent, care confirmă talentul şi potenţialul scriitoricesc al autorului Ben Todică.

Publicul a vizionat şi o prezentare a vieţii, activităţii şi personalităţii românului australian Ben Todică, realizată de tânărul şi talentatul informatician Ionuţ Tudor.

Lucrarea "Între două lumi" îmbogăţeşte colecţiile bibliotecilor, înnobilează sufletul şi sporeşte orizontul de cunoaştere al cititorilor.

În finalul activităţii, un grup de copii, de la Clubul „Bibliosong” din cadrul Bibliotecii Judeţene Vaslui, coordonat de bibilotecara Carmen Trufia au cântat împreună cu publicul "La Mulţi Ani" sărbătoritului. Copiii care au cântat asemenea unor îngeraşi au aceeaşi vârstă cu cea pe care o avea Benoni Todică atunci când a plecat de pe meleaguri vasluiene cu părinţii în zborul său spre alte locuri, pe care le-a luminat cu strălucirea sufletului şi agerimea minţii.

Vasilica Grigoraş

SĂ NU-I UITĂM!

noreply@blogger.com (eugenionuț) — Wed, 11 Nov 2009 10:05:00 +0000

120 de ani de la naşterea lui Vasile Plăvan, 24 noiembrie 1889

1 an de la trecerea în veşnicie a lui Artur Silvestri, 30 noiembrie 2008

Stăpânirea habsburgică din Bucovina avea propriile interese, cu totul altele decât cele pentru binele şi propăşirea românilor. Acţiona printr-o masivă colonizare cu populaţii neromâneşti, scopul final fiind distrugerea caracterului românesc al acelui teritoriu.
La această grea povară a populaţiei româneşti din dulcea Bucovină, se adăuga şi faptul că teritoriul său fusese teatru de război între trupele ruseşti şi cele ale puterilor centrale. Astfel după Marea Unire din 1918, situaţia populaţiei era dintre cele mai grele. Locuitorii satelor trăiau în mizerie, iar intelectualii bucovineni erau împrăştiaţi în toate părţile.
„În Cernăuţi şi în Bucovina au rămas (în 1918) numai foarte puţini intelectuali români şi asupra lor a căzut toată greutatea acestor zile istorice” consemna Constantin Loghin în anul 1943.
Lumea de azi este preocupată de griji de alt ordin decât a-şi consfinţi înaintaşii şi se apleacă doar accidental şi episodic asupra cinstirii acestora. De prea puţine ori se vorbeşte despre adevăraţii bărbaţi ai neamului, şi asta doar cu ocazia unor evenimente: aniversări, comemorări etc.

Noi, cei de astăzi suntem vlăstare, mlădiţe ale acelor rădăcini „dezrădăcinate”, care au trudit şi sângerat şi este de datoria noastră să facem corecţiile şi restituirile cuvenite. Cred că este timpul să ne construim o „Arcă a lui Noe” şi să salvăm ce se mai poate salva din tezaurul românesc istoric, cultural, spiritual.
Unul dintre marii bărbaţi români care a trăit şi activat în Bucovina la sfârşit de secol 19 şi începutul secolului 20 a fost avocatul, publicistul şi gazetarul Vasile Plăvan.
A văzut lumina zilei la 24 noiembrie 1889, în comuna Cupca, judeţul Storojineţ, într-o familie de ţărani înstăriţi.
Iubita sa mamă l-a crescut în evlavia neamului românesc, în spiritul unor idei şi crezuri clare, concentrate pe respectarea şi revendicarea drepturilor naturale ale românilor. A avut o educaţie aleasă. După primele patru clase primare din comuna natală, a frecventat cursurile secundare la Liceul nr. 3 de stat din Cernăuţi, apoi a studiat dreptul la Universitatea din Cernăuţi, formaţie care răspundea pe deplin dorinţei şi voinţei sale de adevăr, dreptate, justiţie.
Figura lui Vasile Plăvan, ocupă un loc important în viaţa şi societatea Bucovinei. Nu a fost doar martor la ceea ce se întâmpla în Bucovina vremii sale, ci un participant activ la viaţa socială. Privind în adâncul sufletului său, Vasile Plăvan a văzut revolta românilor bucovineni împotriva stării de suferinţă, umilinţă şi defăimare şi a descoperit dorinţa de a lupta pentru binele acestora.
Nu a plecat fruntea în faţa celui viclean, nu s-a îngrozit de ameniţările celor care-şi hrăneau lăcomia din măruntaiele scumpei patrii şi scurgeau măduva ţării adunând toate veniturile ei fără a face vreo îmbunătăţire a stării populaţiei.
Având un orizont larg de înţelegere a contextului istoric, Plăvan, alături de mari intelectuali români au refuzat să fie supuşi unui regim politic străin, militând şi acţionând pentru unitatea românilor şi unirea cu patria mamă.
Era convins că astfel vor slăbi şi pieri deşărtăciunile ca negura nopţii, împrăştiată de soarele dreptăţii. Considera că românii au trăit destul în obedienţă, în privare de drepturi, că îndeajuns au fost blasfemiate aşezămintele cele mai sfinte, îndestul s-a împlântat mâna în sânge nevinovat, îndestul românii au fost adăpaţi cu lacrimi.
Format în atmosfera tumultoasă a luptelor de idei care-i confruntau pe românii din Bucovina cu monarhia austro-ungară a fost promotorul eroismului şi patriotismului curat. În opinia sa, patria nu este pământul în care trăim din întâmplare, ci e pământul plămădit cu sângele şi întărit cu oasele înaintaşilor care au vorbit aceeaşi limbă, care au avut aceleaşi doruri, aceleaşi suferinţe, aceleaşi aspiraţii. Şi mai ştia că pentru dăinuirea unui neam este nevoie, mai întâi de toate de păstrarea credinţei strămoşeşti, sfânta cuminicătură a sufletelor, calda rugăciune a celor care au fost şi nu mai sunt decât ţărână şi oase. În cugetul curat al lui Vasile Plăvan şi al celorlalţi intelectuali bucovineni ai vremii a fost lupta sfântă, închinată sorţii copiilor, nepoţilor şi strănepoţilor.
Dedicându-şi întreaga viaţă activităţii de propăşire a naţiuni şi unirii, a insistat obsedant pe ceea ce era esenţial pentru toţi românii din Bucovina, pe ceea ce însemna împlinirea unui ideal colectiv. Vasile Plăvan a fost o „vioară” importantă în „orchestra„ revenirii Bucovinei la vatra străbună.
Vasile Plăvan şi-a ales ca armă de luptă condeiul, pe care l-a mânuit cu har, pricepere şi dăruire ca redactor şi redactor şef al ziarului „Glasul Bucovinei” (1926-1939), la „Voluntarul Bucovinean” şi colaborator la mai multe periodice ale vremii. Şi-a exprimat opiniile, ideile în mod clar, sub cea mai potrivită formă pentru a fi receptate de cât mai mulţi români. Ceea ce a scris avea ecou în conştiinţa contemporanilor săi şi-i mobiliza pentru a se alătura cauzei comune.
În paginile revistelor şi ziarelor la care a publicat, a scris despre obiceiurile, datinile şi portul românilor, despre cântecele şi doinele care întreţineau flacăra vie a românismului.
A scris despre ocupaţiile lor: creşterea animalelor, albinăritul, grădinăritul, cultura cerealelor, despre împroprietăriri, reforma agrară, dar cel mai mult a scris despre viaţa dură şi nedreaptă a ţăranilor români neaoşi.
A scris despre locurile sfinte şi binecuvântate de Dumnezeu din Bucovina, înălţătoare lăcaşuri ortodoxe româneşti.
A scris despre rolul intelectualilor în viaţa bucovinenilor. Cu mare drag povesteşte despre învăţătorul Dionisie Mitrofanovici, „luminător sătesc”, despre copiii şi tinerii satelor, care, deşi sfâşiaţi de dorul de părinţi şi leagănul copilăriei, au plecat la şcoli în oraşele Cernăuţi, Suceava, Rădăuţi şi au ajuns oameni învăţaţi, instruiţi şi educaţi în iubire de neam.
A scris despre ziarul „Glasul Bucovinei”, pe care-l considera „îndrumătorul prevăzător al vieţii publice din Bucovina”. A făcut referiri la înnoirile pe plan cultural, economic, financiar, bisericesc şi politic realizate la “îndemnul oamenilor cugetători cu serioasă pregătire ştiinţifică adunaţi în jurul ziarului Glasul Bucovinei“ - V. Plăvan, Boabe de lacrimi, 1936.
Dar cel mai mult a scris despre dezrădăcinare, despre suferinţa şi lacrimile tăcute ale celor ce şi-au lăsat în urmă vatra şi toloaca, căutând în zadar „mlădiţe de săcară”, scene din vremurile de bejenie ale ultimului război trăit, a vieţii româneşti din Bucovina din timpul stăpânirii străine.
„În cursul celor 13 ani de muncă în redacţia ziarului „Glasul Bucovinei”am stăruit pentru întărirea elementului de baştină aici în Bucovina, pe temeiul credinţei străbune în Dumnezeu, în cinste, corectitudine şi mai ales în jertfă neprecupeţită pentru interesele superioare ale Statului. M-am încredinţat că meşteşugul scrisului zilnic mistueşte puterile omului mai mult decât alte îndeletniciri.” - V. Plăvan, Boabe de lacrimi, 1936
Având un condei iscusit şi ascuţit, prezentând trivialitatea vieţii în condiţiile revărsării „puhoaielelor” străine care au subjugat şi oprimat populaţia românească a stârnit ura şi duşmănia celor care nu vroiau binele ţării. A suportat rigori şi umiliri, a înfruntat suferinţa pentru împlinirea idealului. “Avocatul şi ziaristul Vasile Plăvan, întoarce lutului ce a fost a lutului, - iar veacului celui fără sfârşit un suflet nepătat. Dumnezeu Atotputernicul deie odihnă de rai acestui om care n-a avut parte decât de suferinţă în blânda-i trecere prin văile de resemnare ale vieţii“ - Glasul Bucovinei, nr.5535 din 26 ian.1939
Deşi a fost un neobosit şi vehement luptător pentru binele românilor din Bucovina, era un bărbat generos şi prietenos: „Blând cu cei netrebnici, conciliant cu cei răi şi ignobili, blajin faţă de toţi hulitorii şi certătorii de profesie şi iertător faţă de toţi cari l-au nedreptăţit sau persecutat şi l-au jignit, Vasile Plăvan a fost întrega lui viaţă un îmblînzit fanatic al idealului şi în acelaşi timp o nefericită victimă a credinţei lui sufleteşti că oamenii sînt mai buni decât se învederează în josnicia lor de toate zilele.” - Ziarul „Suceava”, nr. 20, din 27.ian.1939, din Cernăuţi.
Avocatul Vasile Plăvan “a fost un entuziast şi un idealist de o aristocratică nobleţe sufletească, de distincţie morală, de bunătate şi necuprinsă omenie. La 49 de ani s-a stins, lăsând în urmă o luminoasă pildă de virtute, un nume de o rară puritate şi un exemplu de adevărat românism” – Mariana Gurza, Destine umbrite, 2008.
Vocile celor care l-au cunoscut cu adevărat au vorbit cu admiraţie, căldură şi respect, conturând şi confirmând autenticul portret al lui Vasile Plăvan. „Vasile Plăvan a fost un om întreg în numeroasele ipostaze profesionale ale sbuciumatei sale vieţi, epuizându-şi treptat resursele vigoarei, energiei şi a sănătăţii sale spre a fi doborât în cele din urmă de mistuitoarea suferinţă a trupului său, vlăguit de toată gama durerilor fizice şi sufleteşti”- Ziarul „Suceava”, nr. 20, din 27.ian.1939, din Cernăuţi.
Prin întreaga sa viaţă şi activitate a lăsat neamului o moştenire de preţ: “Anii de muncă prestată, zi de zi, în coloanele acestui Glas al Bucovinei, - ani grei ca povara unui munte pe sub care trebuie să răzbaţi cu condeiul muiat nu atât în cerneală, cât mai ales în suflet şi în sânge, sunt cea mai frumoasă moştenire pe care redactorul-şef Vasile Plăvan o lasă presei noastre provinciale” - Glasul Bucovinei, nr.5535 din 26 ian.1939.
Pentru toate meritele şi sacrificiile făcute pentru binele ţării şi a românilor “Mult regretatul defunct [Vasile Plăvan] fiind decorat cu medalia “Regele Ferdinand! “cu spadă” pe panglică, onorurile au fost date de către un pluton din Reg. 4 Pionieri” - Glasul Bucovinei, nr.5536 din 27 ianuarie 1939.
Simţind seva neamului din care se ridică, poeta Mariana Gurza, cu o dorinţă fierbinte de a face restituiri în memoria unchiului său Vasile Plăvan cercetează o parte din documentele referitoare la personalitatea acestuia. Prin revenirea şi aplecarea pioasă asupra vieţii şi activităţii gazetarului completează biografia cu detalii, cu sublinieri refiefate de trăsături, cu contribuţii esenţiale la destinul bucovinenilor epocii sale. Toate acestea ne conving că a fost „un om cât o... Epocă Istorică. Un om cât sufletul neamului” - Mariana Gurza, Destine umbrite, 2008.
Într-o ediţie îngrijită şi prefaţată de poetă apare lucrarea lui V. Plăvan, intitulată „Boabe de lacrimi”, la editura Carpathia Press, 2007, cu sprijinul şi susţinerea necondiţionată a cărturarului Artur Silvestri. Acest lucru nu este incidental, ci este o cuprindere a unui program amplu al Asociaţiei Române pentru Patrimoniu de a aduce în lumina lecturii „Cărţi ce puteau să nu existe” prin revista „de autor” „Floarea Darurilor”.
Este un truism a spune că nimic nu este întâmplător. În luna noiembrie sunt comemorate două mari personalităţi ale neamului: 120 de ani de la naşterea lui Vasile Plăvan şi un an de la trecerea în eternitate a scriitorului şi filosofului Artur Silvestri. Acesta s-a preocupat îndeaproape de reparaţia morală a numelui şi personalităţii lui Vasile Plăvan prin reconsiderarea vieţii, activităţii şi operei gazetarului.
Destine asemănătoare, vieţi de zbucium datorate iubirii lor nemărginite faţă de neam şi ţară, cu „doriri de bine” pentru toţi românii de pretutindeni, cum spunea Artur Silvestri, dar din păcate, cu un apus prematur pentru amândoi. Soarele lor s-a ascuns prea devreme, după un munte de griji şi zbateri. Însă stelele lor strălucesc peste timp, peste vremuri şi peste locuri. Lumina lor, spiritul lor vor fi veşnic vii pentru multe generaţii.
Împlini-se-va visul, idealul acestor mari bărbaţi români! Fie ca tineretul să se apropie mai mult de istoria neamului, să discearnă adevărul de minciună, de fals şi cu luciditate să acţioneze numai în interesul poporului, al românilor de pretutindeni şi al României.
“Să nu uităm nimic din ceea ce au făcut cei din rudenie cu noi!”, spune renumitul om cu o cultură enciclopedică, Artur Silvestri într-un interviu la Radio Timişoara.
Să nu-l uităm pe VASILE PLĂVAN!
Să nu-l uităm pe ARTUR SILVESTRI!
Să nu ne uităm adevăraţii bărbaţi ai neamului românesc!
Să adăugăm numele lor în cartea de onoare şi de suflet a neamului!
Înclinându-mă în faţa culturii enciclopedice a profesorului universitar doctor Artur Silvestri, las să glăsuiască încă odată ceea ce a gândit, a simţit şi a aşternut pe hârtie despre Vasile Plăvan, considerându-l
UN SLAVICI DE BUCOVINA
“Indiferent dacă este o restituire cu greutate sau o completare de întreg cultural prin alăturarea tuturor producţiilor exprimate, „Boabe de lacrimi“ de Vasile Plăvan îngăduie o discuţie obligatorie (care, însă, nu se face la noi) în materie de istoriografie literară şi de acces la documentul original. Căci, de fapt, deşi acesta este un „caz“ de scriitor uitat şi cu operă risipită din ignoranţă, nepăsare ori rea-voinţă, „canonul semi-uitării“ pare că s-a impus într-un mod şocant în această literatură care nu-i capabilă nici până astăzi să aibă măcar un singur autor cu ediţie de „opere complete“ aşa cum pretutindeni în societăţile aşezate este normă nediscutabilă. Arareori doar câte un spirit scormonitor ori sentimental reciteşte cărţi vechi ce abia dacă se mai ţin în cotoare sau răsfoieşte ziare şi reviste din vremuri parcă antice şi mai descoperă câte un nume, câte o creaţie fără „cotă“ ori idei rămase fără descendenţi; şi se miră. Acum, „restituirea“ nu apare întâmplător ci îi aparţine Marianei Gurza care, fiindu-i „rudenie“, ilustrează tipologia „urmaşului veghetor“, rară şi ea la noi, unde uitarea şi risipa au devenit regulă de fier şi atitudinea cea mai răspândită. La drept vorbind, Vasile Plăvan merită o ediţie nouă şi poate că în viitor chiar şi o ediţie integrală dacă năzuinţa de a nu-i lăsa numele să revină în penumbră de unde iese acum, se va însoţi şi de un efort bibliografic nu de tot mărunt. Dar va fi nevoie de căutări în revistele bucovinene de acum aproape un veac şi poate, dacă va interveni şi norocul, de investigaţii lungi şi anevoiase în arhive unde adeseori trebuie căutat acul în carul cu fân.
„Boabe de lacrimi“ confirmă un „autor de epocă“. Proza lui este în chip izbitor sămănătoristă, eticistă şi „iorghistă“, arătându-ne un fel de Slavici de Bucovina însă mai degrabă un Slavici de „Popa Tanda“ decât cel din americanismul „Morii cu Noroc“. Această constatare se impune. Însă perspectiva curentă ce dispreţuieşte astfel de producţii sub cuvânt că ar fi „primitive“ şi ilustrând un ţărănism înapoiat trebuie înlăturată. Originea ei este, însă, surprinzătoare căci deşi aşezat în categoria „dosarelor clasate“, sămănătorismul nu cunoaşte până astăzi chiar decât examinări ideologice şi contestaţii doctrinare (ce vor trebui şi ele explicate cândva) şi nici o analiză de perspective estetice şi de integrări în evoluţii de ansamblu. Cine se va încerca în această materie va întâlni, totuşi, realităţi neobişnuite de unde s-ar putea să rezulte altfel de legături cu producţiunile anterioare sau cu cele ce i-au urmat căci „sămănătorismul“ se va înţelege cu vremea drept o viziune antropologică, a omului pur şi a „bunului sălbatic“, anticipând un fel de ecologie care astăzi dacă ar fi cunoscută ar avea adepţi şi susţinători. Scenele etnografice fără cine ştie ce însemnătate estetică, invocate frecvent în felul argumentelor de scăzământ, nu sunt însă înţelese cu lărgime şi bineînţeles că se greşeşte.
Esteticeşte, acestea sunt mai degrabă scheme de pictură settecentescă, traducând o viziune de Fragonard de sat ce pictează viconţi în iţari şi momente de calendar al unei realităţi stilizate şi epurate de incidental prin reducerea la canonic. Acelaşi utopism de umanitate idealizată apare şi aici, deşi materia este diferită. „Se făcea că Radu se întorcea din ţarină pe cărări umbrite de spice de săcară îndoite. Amurgul se lăsase peste sat. Holdele erau trecute de pieptul omului. Bătute alintat de zefir, se legănau încet într-un susur molcom. Cârduri de vite veneau de la păşune, mugind prelung ca să spargă tăcerea satului. Dintre ogoarele încărcate de roadă se desprindea, ca un farmec sfânt, doina ciobanului care şi-a pierdut turma. O cânta din fluer flăcăul Toader Căprarul care se întorcea de la lucru cu carul cu boi. Cum în tot satul nu se găsea flăcău care să cânte doina ciobanului cu şartul lui Toader Căprarul, bătrâni şi tineri se topeau în admiraţie pentru flăcăul acesta care tălmăcea cu foc jalea acestui cântec apucat din bătrâni.Valurile doinei pline de alean se revărsau peste sat şi fetele se adunau botei şi rămâneau în loc prăpădite ca să asculte cu ochii în lacrimi glasul fluerului. La rădăcina tufanilor din pădurici, licuricii îşi îmbiau lumina miraculoasă, podoabă cerească prinsă pe hlamida violetă a amurgului. Era atâta voe bună în sat şi atâta mulţumire…“
Dar prozatorul nu era un „sămănătorist“ iar adaosurile faţă de „sămănătorismul“ clasic, de altminteri până astăzi rău înţeles şi condamnat în doctrină fără nici măcar o idee de examen în sfera valorilor estetice, există şi au importanţa lor. Întâiul ar fi stratul de atitudini cu străvechime şi invocând reminiscenţe de arhaicitate ce nu sunt nici simplificări şi nici desen decorativ fără conţinut. O reverie a sufletelor candide se observă adeseori iar semnele originarului apar din toate părţile şi se impun. Secera totemică, satul mitic, „soroacele“, ursita, mulţimea de superstiţii, de frici de neolitic şi de reacţii codificate se includ aici dar în felul unui „sadovenism congenital“ al literaturii române care în alte părţi s-a dezvoltat în creaţie indigenistă şi în „realism magic“ sud-american. Prozatorul nu înaintează însă în această direcţie. El picură în substanţa lui afectivă multă doctrină şi element de tradiţie regională cultivată într-un chip aproape secret, ca şi cum ar constitui „cărţile sacre“.
„Eminescianitatea“ se impune ca atitudine şi se confirmă până şi în evocările „drumului de fier“ văzut deopotrivă în felul „Doinei“ dar şi al lui Sadoveanu, ca un agent coroziv al alienării şi al „sfârşitului poveştii“.
Însă „eminescian“ este şi presentimentul dramei colective, descrierea „încercărilor“ ce cuprind un popor care parcă a traversat deşertul simbolic dar nu s-a ridicat încă mai sus de „blestemul sub-istoriei“. Acesta este regimul de „supus austriac“, o invenţie modernă ce pune laolaltă într-o mixtură de neînţeles atât pe „cives“ cât şi pe „foederatus“, pe cetăţean şi pe barbar. Observaţiile au, în această temă, ceva implacabil deşi se aşează până azi într-o linie de sursologie eretică, mai cu seamă atunci când se invocă „măsurile sistematice pentru strâpirea elementului românesc“ şi, prin aceasta, o „păgânizare“ înţeleasă astăzi mai bine când tradiţia „amestecului“ pare a triumfa. De altminteri, „babelismul“ de imperiu în amurg se întrevede pretutindeni, acesta fiind, de fapt, „cernăuţismul“ elogiat de unii apologeţi recenţi, prea de tot ignoranţi în materie însă predispuşi a face agitaţie şi prozelitism pentru un „multiculturalism“ neconţinutistic.
Accentul acestei literaturi este eticist şi doctrinar, cultivând un rousseauism etnic izbitor. Dar şi aici pătrund scene din tablourile de viaţă cotidiană, litografii şi decor. Câteva din aceste creaţii cu gen indistinct, unde memorialistica se alătură cu proza etnografică, sunt memorabile nu atât prin forţa de a evoca portretistic ci prin document de viaţă istorică şi prin atitudinea ce defineşte rostul omului în univers. „Modelul“ şi „exemplul“ sunt aici capitale şi constituie, mai cu seamă prin mica bijuterie eticistă „Dionisie Mitrofanovici“, punctul cel mai înalt al creaţiei acestui autor de „portrete morale“ şi de apologuri de uz didactic, mai degrabă însă apte a fi citite „în prispa bisericii“.
În fond, Vasile Plăvan era un cărturar de speţă practică, în tradiţie bucovineană unde ştiinţa de carte nu a condus la un gen contemplativ. Era, deopotrivă, un om citit (evoca între altele pe Carlyle, al cărui messianism al „omului mare“ presimţit şi de Alexandru Haşdeu, îi va fi plăcut) şi „cu formula vie“, având înţelegere a vieţii, pătrunzător. Iar dacă i s-ar fi îngăduit să se exprime cu lărgime şi în etape lungi, poate că ar fi devenit şi un scriitor ce contează căci avea un talent simţit printre rânduri, între altele şi prin aceste pagini de linişte buzzatiană, de felul celor din „Deşertul Tătarilor“. „Cum păşeam pe drum, un cântec frumos a-nfiorat tăcerea serii ce se lăsase de-abinelea. Cântecul venea din sus, dinspre ţarină, şi se desluşea din ce în ce mai bine. Era atâta duioşie în el, atât alean stingher, că m-am oprit locului să-l ascult. Se cunoştea că nu era cântec românesc. Rusoaice veneau cu sapa de-a umăru de la praşilă. Un ciopor de fete se desfăşurase de-acurmezişul drumului şi se mişcă alene cântând în două voci, prin mijlocul satului. Eşeau femeile la porţi de ascultau împietrite acel cântec de jale.
Cântecul de mult se pierduse în vale ci eu tot stam pe loc ascultând melodia ce-mi rămase în auz. Şi multă vreme m-a urmărit acea vrajă a cântecului de stepă. Se născuse în pustiul stepei, căci trăgănările lui prelungi şi stridente aminteau imensitatea stepei cu monotonia obositoare. Acolo pe stepă, în cântece de acestea îşi varsă amarul inimii cazacii. Şi cum vremurile au urzit ca straja Moldovei de la Nistru să dea până la Prut, lăsând cu nestânsă durere o parte din hotar în sama străinului, acesta hâlpav s-a sforţat să dea cu sila acelui colţ de Moldovă tiparul său, felul de viaţă al său.
Dar duhul acelora cari dorm somnul de veci în acel pământ, s-a împotrivit opintirilor duşmanului. Şi cu toate că acesta a gospodărit, după năravul său, un veac şi mai bine între Prut şi Nistru, nimic nu l-a ispitit pe Moldovean să-şi schimbe datinile. Moldoveanul legat de glie a rămas acelaş. Cântecul său de jale nu l-a dat pe cântecele ruseşti.
De departe, din fundurile Ucrainei, luna îşi arăta discul roşu, învăluind în taină satul. La tabăra de lângă cetate soldaţii dorm în jurul vetrelor de foc. De undeva se desprinde o doină oltenească, zisă din caval. Nimic nu se mişcă, drumurile sunt pustii, doar vre-un câine latră din când în când. Pe coama cetăţii Tighina, mândru, cu arma la umăr, păşeşte soldatul român: straja Moldovei e iar la Nistru!“
ARTUR SILVESTRI, martie 2007

Material furnizat de către Vasilica Grigoraș - Biblioteca Județeană Vaslui

In Memoriam - Artur Silvestri

noreply@blogger.com (eugenionuț) — Tue, 03 Nov 2009 20:54:00 +0000

ARTUR SILVESTRI ŞI-A PREGĂTIT VEŞNICIA

30 Noiembrie - zi sfântă pentru ortodoxie, pomenirea Sfântului Apostol Andrei cel întâi chemat, primul propovăduitor în părţile Mării Negre cele dinspre răsărit a învăţăturii lui Hristos Mântuitorul nostru.
30 Noiembrie 2008 – zi de doliu în sufletele românilor prin trecerea în eternitate a scriitorului, filosofului, istoricului şi criticului literar, cărturarului cu o cultură enciclopedică ARTUR SILVESTRI.
Familia îndurerată anunţa că „Sufletul lui bun şi blând a urcat în împărăţia îngerilor”, însă aşa cum minunat spune poeta Mariana Gurza, cărturarul şi-a pregătit „DRUMUL LIN SPRE VEŞNICIE” aici pe pământ, alături de românii care l-au cunoscut şi preţuit.
Da, şi-a pregătit veşnicia prin modul în care a trăit;
Da, şi-a pregătit veşnicia prin tot ceea ce a simţit şi a gândit;
Da, şi-a pregătit veşnicia prin ceea ce a scris, dar mai ales prin ceea ce a dăruit.
Asemenea celebrului inventator Justin C., cărturarul Artur Silvestri ştia că „Nu forţa sau tehnologia sunt importante. Nu banul e important. Spiritualitatea!” Ceea ce a realizat pe plan cultural şi spiritual a dăruit spre cunoaştere, spre îmbogăţire spirituală semenilor săi.
Spiritul lui Artur Silvestri este prezent la Vaslui, în România şi în lume. Aceasta nu este o metaforă. Nu este o afirmaţie gratuită sau de circumstanţă, ci o realitate. În susţinerea acestei afirmaţii voi aduce argumente palpabile, bazate pe documente.
Artur Silvestri, ca mare om de cultură şi de bibliotecă era convins că învăţătura şi cartea nu pot trăi, nu pot exista şi, mai ales nu pot dăinui în afara bibliotecilor, în lipsa cititorilor.
Prin generozitatea sa, Artur Silvestri, în calitate de membru fondator al Asociaţiei Române pentru Patrimoniu Imobiliar, Cultural şi Istoric a donat Bibliotecii Judeţene „Nicolae Milescu Spătarul” din Vaslui un număr însemnat de cărţi. De acest gest s-au bucurat multe alte biblioteci româneşti din ţară şi din străinătate.
Îmbucurător şi lădabil este faptul că spiritul bun şi generos este o permanenţă a urmaşilor din familie şi a celor spirituali care continuă donaţiile către instituţiile de cultură.
Donaţia primită de Biblioteca Judeţeană Vaslui cuprinde circa 40 de titluri de cărţi semnate Artur Silvestri (eseuri, cronici literare, monografii, povestiri, în limba română, franceză, engleză, germană, rusă) şi un număr important de lucrări ale altor autori, în editarea cărora are o contribuţie intelectuală de preţ. Nu numărul acestor volume este important, ci conţinutul lor ideatic şi mesajul transmis românilor prin cuvinte de învăţătură întru sporire în credinţa ortodoxă, iubire de semeni, de neam şi ţară. Prin acest tezaur livresc ne sinţim mai bogaţi spiritual, pentru că în elaborarea lucrărilor sale Artur Silvestri a căutat, a cercetat, a scris cu talent şi pasiune, a făcut restituiri biografice ale unor mari personalităţi româneşti şi ale operelor acestora.
Vocea şi spiritul, slova şi înţelepciunea lui Artur Silvestri nu se vor stinge, ci vor dăinui prin cărţile sale, prin cititorii săi, din generaţie în generaţie. În această lume hipnotizată de „virtuţile” ecranului, de imagine ca informaţie transmisă, cuvântul scris este mai mult decât necesar, cărţile scrise cu multă ştiinţă de carte şi mult suflet sunt vitale pentru existenţa noastră ca indivizi şi ca naţie.
Creându-se şi construinde-se pe sine ca intelectual, Artur Silvestri a dat naştere unei mişcări cultural-spirituale, care continuă modul de a gândi şi acţiona al mentorului, al profesorului, al celui care este simţit ca fiind „candela inimii”. Spiritul său înseamnă luciditatea analizei vremurilor în care trăim, a istoriei ţării şi neamului, discernerea esenţialului de neesenţial, adevărului de falsitate.
Artur Silvestri a cunoscut şi relevat modele umane spirituale româneşti, nu a apelat la „modele de împrumut”, iar la rându-i este şi va fi un model autentic. În România de astăzi avem mare nevoie de modele. Trebuie să dărâmăm mitul şi mirajul Occidentului, a libertăţii prost înţelese, a împrumutului fără discernământ şi să încercăm diminuarea, dacă nu este posibilă eradicarea relelor intenţii de a distruge identitatea culturală şi spritituală românească.
Consideră ortodoxia ca fiind „o spiritualitate a modelelor realizate... Ele sunt tradiţie vie, veche şi nouă, adaptată, contemporaneizată” în Modelul şi memoria - Mitropolitul Antonie Plămădeală în efigie.
S-a scris şi se va mai scrie despre cărturarul Artur Silvestri, va fi iubit şi respectat peste tot acolo unde scriitura sa a ajuns.
Cu ocazia apropiatei lansări a cărţii „Între două lumi” a scriitorul australian Ben Todică, fiul al Vasluiului prin naştere, vom organiza o expoziţie în memoria scriitorului Artur Silvestri. Datoria şi obligaţia morală a bibliotecilor de a acorda atenţia cuvenită marilor intelectuali ai neamului ne determină, ca printr-un gest modest să încercăm să facem cunoscute numele, formaţia sa de cultură enciclopedică, personalitatea sa marcantă în cadrul culturii româneşti şi internaţionale, prin sensibilizarea, familiarizarea publicul vasluian şi invitaţia acestuia la lectura şi cunoaşterea operei lui Artur Silvestri.
Plecat spre ceruri, în Împărăţia Domnului, într-o zi de toamnă târzie, 30 noiembrie 2008, va rămâne în sufletul şi memoria cititorilor, a românilor de pretutindeni UN SPIRIT VIU al culturii şi spiritualităţii româneşti.
Un gând de pioasă amintire de la Vaslui.
Vasilica Grigoraş,

Destine umbrite

noreply@blogger.com (eugenionuț) — Tue, 03 Nov 2009 20:53:00 +0000

MARIANA GURZA – POETA CU SUFLET DE ÎNGER

Prin bunăvoinţa scriitoarei Mariana Gurza, în octombrie 2009 a intrat, cu titlu de donaţie, în colecţiile Bibliotecii Judeţene „Nicolae Milescu Spătarul” din Vaslui un exemplar din cartea Destine umbrite, apărută la Editura Atticea, Timişoara, 2008.
Lecturând cartea m-am dus cu gândul la ceea ce spunea Sfântul Antonie: „Dacă vom privi cu băgare de seamă şi vom descrie, fiecare după putinţă, faptele şi mişcările sufletului nostru, ca şi cum ni le-am dezvălui unul altuia, putem fi siguri că, din ruşinea de a fi cunoscuţi în întregime, vom înceta de a mai adăposti în inimă ceva necurat.”
De obicei, trăirile şi mişcările sufleteşti le păstrăm fiecare în unghere ascunse ale minţii şi inimii noastre. Oamenii duc vieţi de tăcută disperare. Cei care au avut experienţe dintre cele mai triste pot dobândi şi manifesta compasiune, pot dărui înţelegere şi iubire. Astfel se îmbunătăţesc şi se îmbogăţesc duhovniceşte şi prind puterea şi înţelepciunea de a dezvălui amarul şi tristeţea. Acest lucru încearcă şi reuşeşte, cu măiestrie şi pioşenie, Mariana Gurza în cartea ce poartă un titlu atât de sugestiv Destine umbrite. Întâlnim aici mărturisiri şi confesiuni veridice despre fragmente din viaţa sa şi a altor semeni, umbrite de vicisitudinile istoriei, de întunericul minţii şi micimea sufletului unora sau, pur şi simplu, de încercări ale destinului. De asemenea, autoarea ne prezintă bucuria trăirii întru Hristos, într-o Românie binecuvântată de Dumnezeu, Care, după opinia sa este Român.
Spiritul cărţii Marianei Gurza lucrează pentru realizarea unui minus de durere, a unui minus de nepăsare şi egoism şi a unui plus de înduhovnicire.
Lucrarea este alcătuită din 4 capitole: I. Spiritul locului, II. România tainică, III. Feţe bisericeşti, IV. Sărbători în clepsidră.
Sensul principal al primului capitol este nevoia de identitate a fiecăruia dintre noi. Autoarea consideră că pentru a-ţi cunoaşte identitatea este nevoie de căutare, raportare şi întoarcere întotdeauna la rădăcini: „Există un mister al cerului. Un dans al norilor. Un limbaj discret fără cuvinte între mine şi restul lumii încremenite în taină. O legătură sfântă pornind de la rădăcini la cer, de la străbuni la mine, de la acel loc mirific al părinţilor mei spre sufletul meu fremătător”.
Căutarea după 1990 a propriilor rădăcini a înălţat-o spiritual. Descoperindu-şi obârşia, a căpătat şi propria-i identitate. E drept că nu a găsit răspunsuri, aşa cum şi-ar fi dorit la toate întrebările. De ce? Pentru că acestea se află în afara oricăror raţiuni, a oricărei logici umane. Însă a realizat un lucru esenţial. Descoperind-şi filonul familiei, arborele genealogic, i s-au mai potolit dorurile de tată, de moşi şi strămoşi, de neam şi a căpătat putere sfântă de a înfăptui câte ceva în memoria înaintaşilor. Neastâmpărul interior de a-l descoperi şi cunoaşte pe unchiul Vasile Plăvan - avocat, publicist, gazetar, a motivat-o să scotocească continuu prin cărţi, publicaţii periodice şi alte documente, dar să şi discute cu diferite persoane care ştiau câte ceva despre el. Descoperă astfel informaţii despre viaţa şi activitatea lui Vasile Plăvan, despre lucrările sale, despre moartea prematură la numai 49 de ani. Marele Om Vasile Plăvan a luptat pentru unirea românilor din Bucovina, vorbind şi revoltându-se pentru toate faptele privind dezrădăcinarea românilor din locul naşterii şi strămutarea pe pământul aceleeaşi ţări, dar ei fiind consideraţi străini. Mariana Gurza reuşeste să facă o restituire a memorie sale prin publicarea lucrării „Boabe de lacrimi” a unchiului său.
Al doilea capitol al cărţii este o mărturisire de credinţă şi izvor de bucurie duhovnicească: „Da, îmi iubesc ţara! Un sentiment înălţător! Îmi iubesc neamul! Îmi sunt dragi munţii, apele, pădurile şi oamenii. Avem o ţară minunată şi refuzăm să o vedem dincolo de aparenţe. Dumnezeu este Român. Aşa îl simt. Dumnezeu ne va ţine de mână aşa cum a făcut-o de ani. Nu ne va lăsa să risipim istoria, tradiţia, credinţa noastră ortodoxă”.
În acest capitol, scriitoarea aduce un „Argument” inspirat povăţuindu-ne că, numai prin „Identitate şi valoare” vom putea scrie o „Epistolă” cu „Ţara în suflet”. „Clipa sacră, în loc sacru” se întâlnesc pe „Piatra nestemată a Moldovei” şi prin „Metania Cuviosului Peon Sihastrul” vom nădăjdui să ajungem „Spre rădăcini spirituale” pentru a evita „Insomnii cu întrebări”.
Şi cum altfel ne-am putea păstra identitatea de neam, ţară, limbă, dacă nu printr-o biserică sfinţitoare şi lucrătoare. În bisericile şi mănăstirile cu adâncime de zile şi trăire, sau în cele mai nou zidite şi sfinţite, slujesc sfinţi părinţi, despre care povesteşte cu evlavie şi smerenie Mariana Gurza în capitolul „Feţe bisericeşti”. Întâlnirea autoarei cu sfinţii părinţi români (arhimandrit Arsenie Papacioc, arhimandrit Iustin Pârvu, mitropolit Antonie Plămădeală, mitropolit Nestor Vornicu, arhimandrit Ciprian Zaharia, protoiereu stavrofor Milovoi Stoin ş.a.) au sporit-o în credinţă şi iubire, iar din acestea dăruieşte la rându-i celor care vor dori să se aplece asupra cărţii domniei sale.
Şi parcă, nu ar fi atât de armonios alcătuită lucrarea Marianei Gurza, dacă nu şi-ar fi dezvăluit, în ultimul capitol al lucrării sale, trăirile duhovniceşti cu ocazia celor două mari sărbători ale creştinătăţii: Învierea Mântuitorului nostru (Sfintele Paşti) şi Naşterea Domnului Iisus Hristos (Crăciunul). Spiritul acestor sărbători la români este profund, ne îmbie la iertare şi iubire, la pregătire pentru a primi lumină în sufletele noastre şi a lumina la rându-ne. „O lumânare nu pierde nimic dacă aprinde altă lumânare”. Autoarea, ea însăşi o rază de lumină gata oricând să ajungă la sufletele celor care au deschiderea de a cere şi a primi lumină.
Cartea prezintă o vizibilă armonie a sufletului său cu lumea, cu semenii, dar şi cu Dumnezeu. Proza Marianei Gurza are aceeaşi muzicalitate şi culoare ca şi poezia sa. Volumul Destine umbrite, asemenea poeziilor sale, este un cântec care mângâie şi alină sufletul, este lumina discretă care te acoperă de speranţă şi bunătate.
Lucrarea Destine umbrite nu trebuie doar citită, ci este ca o carte de rugăciune, pe care s-o ai permanent la căpătâi. Are rol mesianic, de a dechide drumuri noi, de a îndrepta pe cei rătăciţi pe calea dreaptă şi adevărată, aduce cititorului o clipă de uitare de sine, un zâmbet sau o lacrimă de înduioşare pentru suferinţele altora.
Citind cartea, putem cunoaşte sufletul autoarei. Cunoscând un suflet înălţător, putem prinde aripi pentru a ne înălţa noi înşine, pe aceeaşi cale: apropierea de Dumnezeu, sporirea în credinţă, dobândirea smereniei şi a adevăratei iubiri, a păcii inimii. Este o carte de profundă revelaţie.
Acest volum este o sinceră călătorie în spiritualitatea românilor de ieri şi de mâine, prin trăirile de azi, durabilă în timp şi spaţiu. Este este o pledoarie convingătoare pentru însuşirea şi interiorizarea adevăratelor valori umane, spirituale. Este un fel de fir al Ariadnei pentru ieşirea din imensul labirint pe care-l reprezintă viaţa noastră actuală prin care rătăcim fără noimă.
Se cuvine să spunem câteva cuvinte şi despre autoarea volumului Destine umbrite. Poetă şi scriitoare, cu 8 volume publicate, care s-au bucurat de cronici generoase bine meritate. Arta scrisului este pentru Mariana Gurza un mod de viaţă, un motiv de bucurie şi împlinire. Tematica abordată în scrierile sale se desprinde din viaţa umană dar şi din planul ceresc, iar inspiraţia este divină.
Este un fin psiholog, un „cititor” al stărilor sufleteşti ale oamenilor, „scanează” repede şi bine omul. Fire blândă şi îngăduitoare, are darul de a pătrunde în cutele cele mai ascunse ale sufletului omenesc. Un suflet bun, îngeresc de bun şi de o modestie aşa de atrăgătoare încât oricine se apropie de ea se simte prins în mrejele unui farmec nespus, aproape ireal de frumos.
Dacă o cunoşti pe Mariana Gurza, de la început îţi poţi da seama că este o persoană foarte bogată sufleteşte. În timp, cu migală, răbdare, smerenie şi multă râvnă, şi-a construit „o făbricuţă de gânduri bune”, precum spunea Cuviosul Paisie Aghioritul. Însă ceea ce este înălţător, este faptul că aceste gânduri le oferă semenilor săi, astfel ele fiind „sămânţa” care poate rodi în mintea şi sufletul celor care o primeşte, dar este adevărat că, această rodire, depinde de „pământul” în care a ajuns. Astfel poţi învăţa de la autoarea Mariana Gurza că atât culmile cât şi văile parcurse în viaţă se află sub binecuvântarea Domnului.
Ştim cu toţii că empatia este rar întâlnită în zilele noastre. Trecem liniştiţi pe lângă oameni cu diverse nevoi, necazuri, lipsuri, cu dureri trupeşti şi sufleteşti fără să reacţionăm. De la o simplă răsfoire a cărţii, orice cititor, şi cel avizat şi cel mai puţin cunoscător al tematicii abordate, va observa empatia autoarei faţă de semeni, aceasta fiind una dintre virtuţile sale. Empatizând cu personajele reale ale cărţii, Mariana Gurza demonstrează că se cunoşte foarte bine pe sine, însă îi cunoşte şi pe ceilalţi, are capacitatea şi abilitatea de a intra în relaţie cu semenii, de a „intra în pielea lor” şi se comportă în consecinţă. Astfel nu intră cu bocancii în gândurile şi sentimentele celorlaţi, ci dimpotrivă îi ascultă, îi înţelege, îi mângâie şi în măsura în care poate îi ajută.
Pentru Mariana Gurza, nu este suficient doar să cunoască şi să emane compasiune pentru nevoile oamenilor, ci gândul bun trece la faptă. A încurajat şi ajutat tineri poeţi şi scriitori să-şi publice şi să-şi lanseze cărţile. Este implicată în activitatea filantropică a Asociaţiei „Învierea” de la Biserica din Şuşenii Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud. Şi exemplele ar putea continua.
Aş putea conchide că virtuţile personale le-a transferat acestei cărţi. Aşa cum te simţi în preajma Marianei Gurza, tot atât de bine te simţi şi citind cartea, în care sunt îngemănate trăiri personale, reflecţii, meditaţii, experienţe de viaţă, asigurând cititorului pacea sufletească pe care ne-o dorim cu toţii.
“Şi, Doamne, această linişte, pare luminată de toate gândurile bune, privind-o c-un surâs pe micuţa Atticea cuibărită în sufletul meu... “ încheie minunat Mariana Gurza cartea Destine umbrite.

Vasilica Grigoraş

Festivalul Internațional de Gimnastică și Dans „Prietenia”, ediția a XXV-a

noreply@blogger.com (eugenionuț) — Tue, 27 Oct 2009 18:07:00 +0000

În perioada 16-18 octombrie 2009, Palatul Copiilor Vaslui, sub înaltul patronaj al Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, a organizat Festivalul Internațional de Gimnastică și Dans „Prietenia”, ediția a XXV-a, în colaborare cu primăria Municipiului Vaslui, Inspectoratul Școlar Județean, Casa de Cultură „Constantin Tănase” Vaslui, Direcția Județeană Pentru Sport, Grupul Școlar „Ștefan Procopiu”, Grupul Școlar „Ion Mincu”, Școli, Colegiul Economic „Anghel Rugină”, părinți, prieteni, voluntari.
Sub deviza „Dansul unește oamenii”, la festival au participat formații din Bulgaria-Silistra, Republica Moldova-Chișinău, Ialoveni și din 25 de județe ale României (în total peste 1000 de copii). Evoluțiile participanților au fost la un înalt nivel artistic și au încântat publicul spectator.
Câștigătorii au fost toți participanții prin noile prietenii pe care și le-au făcut. Tuturor li s-au acordat Diploma Aniversară, Trofeul –25 de Ani -- , Monografia Municipiului Vaslui, Coșuri cu flori, etc.
La despărțire, cu toții și-au promis REVEDEREA în 2010 pe aceste dulci meleaguri încărcate de istorie ale voievodului Ștefan cel Mare,
Informează prof. Anușca-Dogdan Elena, directoarea festivalului.

BEN TODICĂ - „ÎNTRE DOUĂ LUMI”

noreply@blogger.com (eugenionuț) — Mon, 26 Oct 2009 18:21:00 +0000

Debutul editorial al autorului Ben Todică la editura Atticeea din Timişoara este începutul etapei de scriitor, pe care publicistul Ben Todică a pregătit-o cu dedicaţie şi consecvenţă de-a lungul anilor, în diferite publicaţii periodice ale românilor din străinătate şi din ţară.

Fiind convins că exerciţiul introspecţiei este necesar tuturor oamenilor, autorul a realizat acest lucru în cartea „Între două lumi”, cu obiectivitate în ceea ce-l priveşte şi dragoste şi dăruire faţă de ceilalţi. După propria-i mărturisire „Acum în această carte aş dori să fie câte ceva pentru tot omul şi, în special, exerciţiul de a privi înspre interiorul tău …”, Benoni Todică consideră „introspecţia” şi invitaţia la introspecţie ca un dar pe care ar dori să-l ofere cititorilor săi.

Ben Todică dezvăluie în cartea sa o multitudine de preocupări intelectuale şi utilizează o largă gamă de specii literare. Acestă diversitate este expresia unui stil dinamic care conferă scriiturii sale eleganţă, expresivitate şi spontaneitate.

Lucrarea este structurată în patru capitole: I. Identitate şi valoare; II. Nostalgii; III. Impresii şi prietenii; IV. Dialog între Două Lumi, şi este rodul acumulărilor şi evoluţiei culturale şi spirituale, al experienţei trăite de autor în cele două lumi (ţări): România şi Australia. În tot acest timp autorul a căutat continuu să observe, să cunoască temeinic viaţa şi s-o îmbunătăţească. Vorbeşte cu aceeaşi dragoste şi admiraţie, atât despre România, cât şi despre Australia, dar privite din unghiuri de vedere diferite. Din paginile cărţii aflăm informaţii despre istoria românilor, începând de la daci şi romani, cu argumente din istorici de renume pe plan internaţional: Marija Gumbitas şi Joseph Campbell. Autorul povesteşte cu deosebită mândrie despre ceea ce înseamnă Columna lui Traian construită de romani după cucerirea Daciei. De asemenea, citind această carte aflăm lucruri interesante despre Australia contemporană, dar şi despre băştinaşii săi, “aboriginalii”, cum îi place autorului să-i numească.

Cartea „Între două lumi” este un izvor viu de informaţii, cunoştinţe, atitudini, îndemnuri, ecouri, sentimente, emoţii, strigăte de bucurie, ori dimpotrivă, de revoltă. Cu măiestrie şi cu o putere de nebănuit scoate în evidenţă adevăratele valori umane, în general şi româneşti, în special şi ia atitudine faţă de cei care încearcă să nege sau să discrediteze acestea. Exemplu: După ce în „Dragul Meu Poet”, îi inchină poetului nepereche gânduri sublime pentru existenţa şi opera sa, urându-i să strălucească „ca un astru printre stele!”, în „Eminescu nerelevant” ia atitudine virulentă împotriva celor care îndrăznesc să afirme că marele POET nu mai este relevant.

Corespondenţa inclusă în carte, nu face altceva, decat să contureze şi să completeze adevăratul profil moral şi uman al autorului. Scrisorile sunt, în aceeaşi măsură calde, prietenoase, sincere, dar concise, concentrând un bogat conţinut de idei.

Prin includerea interviurilor în carte, autorul dovedeşte că stăpâneşte arta convorbirii, prezentânde-se publicului cititor în postura celui care intervievează, dar şi a intervievatului.

Între textele încluse în această lucrare există un liant, pe cât de subtil, pe atât de puternic pentru că scrisul lui Ben Todică este atipic. El însuşi mărturiseşte acest lucru şi chiar este revoltat pe cei care pretind că trebuie scris într-un anume fel. Creaţia domniei sale nu este înghesuită în tipare, în canoane. Şi dacă cineva ar spune că totuşi este, acel tipar ar fi SUFLETUL său de ROMÂN, care este deopotrivă şi liantul întregii cărţi. De ce acest lucru? Pentru că ceea ce a scris a înmugurit, a înflorit şi a rodit mai întâi în sufletul său.

În paginile lucrării transpar, în aceeaşi măsură smerenia şi demnitatea autorului. Smerenia se observă din modul în care se raportează la semenii săi, care au nevoie de înţelegere şi ajutor. Care-i este atitudinea faţă de aceştia? Îi observă atent, îi iubeşte necondiţionat, îi face cunoscuţi lumii. Demnitatea lui Benoni Todică este moştenită de la înaintaşi, dar şi cultivată prin educaţia primită în familia românului de rând, cu o mentalitate sănătoasă şi în şcoala românească a mijlocului de secol 20. Autorul, nu numai că apreciază şi promovează adevăratele valori, dar sesisează şi minusurile oamenilor şi a ceea ce se întâmplă nefiresc în ţară şi în lume. Se revoltă faţă pe nedreptate, rea vointă, rea credinţă şi mai ales necredinţă. Ben Todică iubeşte oamenii, nu are nimic cu nimeni, ci cu faptele unora care nu au respect şi iubire faţă de semeni, de ţară şi neam.

În cartea sa Todică ne învaţă, nu să evadăm din faţa greutăţilor, ci să ne confruntăm cu ele, să sesizăm şi să încercăm să schimbăm răul, să cultivăm binele. Şi asta pentru trezirea şi întreţinerea în cugetul românilor a sentimentului de dragoste adâncă, serioasă, demnă, nobilă de rădăcini şi obârşie. Această carte vrea să lumineze ici-colo porţiuni din destine individuale, dar şi destine colective (ale poporului român).

Ceea ce face farmecul cărţii sale, este darul scriitorului de a relaţiona cu oamenii şi cu mediul în care trăieşte, de a-şi dezvălui potenţialul său sufletesc, artistic, scriitoricesc. Nimeni altul nu l-a descris mai fidel şi mai complet decât prof. univ. dr. George Anca “Şi eu te-am perceput, de la prima veste despre existenţa ta, drept un unicat, nu atât Ben Românul - Zorba Grecul, nici omul anului în Australia, dar un mister nemaidiasporean, de revenire la toate rădăcinile lumii prin rădăcinile româneşti”. Şi venind vorba de rădăcini, simt nevoia să precizez că Ben Todică are rădăcini moldoveneşti, este prin naştere moldovean. S-a născut în satul Iezer, comuna Puieşti din judeţul Vaslui, şi astfel, se explică harul şi darul povestirii. Trece uşor de la tonul melancolic faţă de meleagurile natale şi oamenii apropiaţi din vremea copilăriei, adolescenţei şi primei tinereţi, la tonul de satiră şi umor în prezentarea unor momente hazlii din viaţa sa. Asemenea lui Ion Creangă, povesteşte amintiri din copilărie, despre învăţătorul său: ”Scrisul a început pe o foaie de caiet de citire cu un toc şi o peniţă şi o grămadă de lacrimi şi palme după cap de la Mustaţă, învăţătorul nostru, care îmi dicta: „A” mare de mână, pleosc o palmă, „a” mic de mână, pleosc, şi iar lacrimi, liniuţă subţire în sus, liniuţă groasă în jos”... Şi „humorul moldovenesc” este la loc de cinste în însemnările sale „Cu această piesă am participat la bienala teatrală Ion Luca Caragiale... Am fost apoi în turneu prin împrejurimi, şi aş mai fi şi astăzi dacă nu aş fi fost luat în armată”.

Benoni Todică spune că „locul unde te naşti este sfânt”. Îl înţelegem şi îl credem că aşa este. Deşi a plecat în jurul vârstei de cinci ani din satul natal, nu a uitat niciodată că acolo era o biserică, de care pomeneşte în corespondenţa noastră: “Singura mea dorinţă este de a vedea biserica din Iezer, dacă mai există, pentru că nu am văzut-o niciodată”. Este limpede dorinţa de a-şi revedea biserica din satul în care a văzut lumina zilei şi a primit binecuvântarea Domnului de a sfinţi locurile pe unde l-au purtat paşii.

Aşa se explică faptul că oriunde s-a aflat, a trăit, a simţit, a gândit româneşte, permanent s-a raportat la locurile natale sfinte, la trăirea ortodoxă, la istoria şi spiritualitatea neamului. În cartea sa respiră chemarea bunilor şi străbunilor, începând de la daci şi romani până zilele noastre.

Ben Todică este un „alpinist al cunoaşterii”. A învăţat şi a urcat continuu pe drumul, de cele mai mult ori abrupt, al cunoaşterii şi al creaţiei. Este un veşnic căutător şi descoperitor, iar ceea ce a învăţat, a descoperit şi a creat a oferit cu dragoste şi generozitate şi celorlalţi. Aceasta este măreţia sufletului şi valoarea operei lui Ben Todică, şi de aceea, vă recomandăm cu căldură lectura cărţii „Între două lumi”, apărută în colecţia „Spiritualitatea Românească de Pretutindeni”, iniţiată şi coordonată de autor.

Școală generală româno-canadiană în regiunea Grand Montréal

noreply@blogger.com (eugenionuț) — Sun, 12 Jul 2009 17:04:00 +0000

Forumul pentru Istorie,Cultură și Latinitate AGORA ROMAGNA LATINA - Canada, anunță intenția înființării unei școli generale Româno-Canadiene în regiunea Grand Montréal. Ițiativa se adresează românilor din Canada ce trăiesc în zonele Montréal, Laval, Rive Nord sau Rive Sud. În funcție de numărul de înscrieri și localizarea lor, cursurile se vor ține într-una dintre zonele mai sus amintite. Acestea vor fi conforme programei pedagogice obligatorii dată de Ministerul Educației din Québec. În plus, vor fi cursuri de engleză și limba, istoria și cultura română. Pentru că acest proiect este unul comunitar sunteți rugați să sprijiniți această inițiativă semnând petiția ce se găsește la următoarea adresă: http://spreadsheets.google.com/viewform?key=tWq6efcBoKWXAlHmUbejtkg&hl=ro

Pentru informații suplimentare sau oferte de parteneriate, sponsorizări și colaborări sunteți rugați să-l contactați pe domnul Serban Popa la adresa : ser_art_sp@yahoo.com .

Sursa (email): Ing. Daniel Constantin Manolescu, B.Sc, M.Sc. DrD. Teacher-Assistant, Faculté de Médecine/Nutrition, Université de Montréal

Coordonator principal - AGORA ROMAGNA LATINA- Canada.
Redactor Sef : STARPRESS CANADA,www.valcea-turism.ro

Redactor jurnal: ACTUALITATEA ROMÂNO-CANADIANĂ

24 iunie - Sf. Ioan Botezătorul, patronul oraşului Torino

noreply@blogger.com (eugenionuț) — Tue, 23 Jun 2009 22:30:00 +0000

Ca în fiecare an, Torino se pregăteşte să-l sărbătorească pe patronul oraşului, Sf. Ioan Botezătorul (Festa di San Giovanni Battista).
Între 18 şi 24 iunie în oraş vor fi organizate o serie de manifestări. Programul complet este disponibil pe portalul Sectorului Sport şi Timp liber.
Marti, 23 iunie la orele 22.30 în Piaţa Castello va avea loc tradiţionalul Foc de tabără, iar miercuri 24 la la miezul nopţii, tradiţionalul foc de artificii.
Miercuri 24 iunie, birourile publice vor fi închise.

Sursa: www.comune.torino.it/ro/actualitate/

Stuttgart - Festivalul de vara al culturilor 30 Iunie - 05 Iulie 2009

noreply@blogger.com (eugenionuț) — Mon, 22 Jun 2009 08:49:00 +0000

OPEN AIR - Intrarea libera!

Piata primariei din Stuttgart – Marktplatz 1

Si in acest al 5-lea an de la infiintare, Forumul German-Roman Stuttgart, organizeaza in cadrul festivalului de vara al culturilor standul „ROMANIA“.

Va invitam timp de 6 zile in piata primariei din Stuttgart la un maraton muzical international de exceptie si la specialitati culinare romanesti ... ca la mama acasa!

Program:

Marti 30.06, Miercuri 01.07, Joi 02.07, Vineri 03.07: 17:30 – 22:30

Sambata 04.07: 16:30 – 22:30 si Duminica 05.07: 11:00 – 22:00

Duminica 05.07- (ca.16:30) – Hai sa incingem hora mare!

Va invitam la un program de hore romanesti sustinut de:

Maestrul Ion Calancea, solista de muzica populara Lucica Krafft Pavelea si din Paris, la Nai interpretul Dorian Gheorghilas

Va asteptam cu drag, in fiecare zi a festivalului,... dar si duminica la hora romaneasca din piata primariei !

Hotline: 01577-9078470

Informatii si programul festivalului: www.forum-gerrum-stuttgart.de

GEORGE ENESCU FESTIVAL STUTTGART – 21 / 22 / 23 / 24 - Mai 2009

noreply@blogger.com (eugenionuț) — Sat, 16 May 2009 13:36:00 +0000

Partenerul media principal al festivalului - redactia radio - Vocea comunitatii romanesti Stuttgart a invitat vineri 15.05.2009 intre orele 23:00 si 24:00 (ora Romaniei) la o conferinta de presa online - interactiva via internet.

Conferinta este postata acum online, pentru ascultare- acesati pagina noastra de web: www.forum-gerrum-stuttgart.de apoi clic pe rubrica emisiunilor radio, apoi clic pe arhiva radio.

Echipajul navei-şcoală „Bricul Mircea” a fost vizitat de ambasadorul României în Spania

noreply@blogger.com (eugenionuț) — Fri, 08 May 2009 20:33:00 +0000

Maria Ligor, ambasadorul României în Spania, s-a aflat în zilele de 5 şi 6 mai a.c. în Cadiz, cu ocazia escalei în pe care a făcut-o în localitate "Bricul Mircea", nava-şcoală a Marinei Române.

Cu ocazia escalei efectuate în Cadiz de nava-şcoală a Marinei Române, „Bricul Mircea”, Ambasada României în Spania a derulat o serie de acţiuni diplomatice, care s-au bucurat de interes din partea autorităţilor, a publicului local şi a turistilor aflaţi pe litoral. Autorităţile române au permis accesul liber la bordul navei şi au oferit o recepţie oficialităţilor civile şi militare.

Vizita în Cadiz a ambasadorului României în Spania, Maria Ligor a fost organizată cu sprijinul Consulatului General al Romaniei la Sevilla. Maria Logor s-a întâlnit cu primarul localităţii, Teofila Martinez Saiz, cu subdelegatul guvernului (prefectul), Sebastian Saucedo Moreno şi cu Francisco Hernandez Moreno, contra-amiral la Comandamentul de Acţiune Maritimă Cadiz.

Întâlnirile au prilejuit discutarea unui program de intensificare a relaţiilor dintre Cadiz şi parteneri români, atât la nivelul autorităţilor locale şi militare, cât şi în ceea ce priveşte schimburile culturale sau cooperarea economică. Ambasadorul roman a fost însoţit de comandantul navei, lt. cmdr. Gabriel Moise, şi alţi ofiţeri superiori, precum şi de consulul României în Andaluzia, Monica Ştirbu.

Bricul Mircea urmează să mai viziteze un port spaniol înainte de a începe traversarea Atlanticului, urmând a pleca în regata "Tall Ships Atlantic Challenge 2009" din Tenerife, la 17 mai 2009.

Nava-şcoală "Mircea” sărbătoreşte în cursul acestei luni 70 de ani în serviciul Marinei Militare, la bordul ei formându-se zeci de generaţii de ofiteri români de marină. Este un velier cu trei catarge, construit în anii 1938-1939, la Şantierul Naval "Blohm und Woss" din Hamburg, Germania, care a înlocuit prima Navă Şcoală Bricul Mircea, distrusă în timpul primului război mondial.

Spania: Absolvenții din Alicante au primit atestatele de limba română

noreply@blogger.com (eugenionuț) — Fri, 08 May 2009 20:30:00 +0000

29 de candidaţi care au promovat în sesiunea din decembrie 2008 examenele ACLro pentru nivelele A1, A2 şi B1 au primit Atestatul de Cunoştinţe de Limba Română, eliberat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării din România.

Miercuri, 6 mai, la sediul Universității din Alicante a avut loc festivitatea de decernare a primelor atestate oficiale eliberate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării din România, care acreditează cunoaşterea limbii române. Dintre cei 29 de candidaţi care au promovat examenele din sesiunea decembrie 2008, 25 au fost prezenți la festivitatea de înmânare a atestatelor.
Alături de atestate, tinerii, cu vârste cuprinse între 17 și 40 de ani, au primit din partea Institutului Limbii Române din București (ILR) câte o trăistuță tradițională românească, în care se aflau materiale informative despre țara noastră. Fiecare candidat va primi, zilele acestea, din partea Universității din Alicante, un DVD cu înregistrarea festivității. Institutul Limbii Române a oferit echipei de coordonatori din Alicante diplome de onoare pentru întreaga activitate desfășurată pentru promovarea limbii române.

Atestatele acreditează nivelul de cunoaștere a limbii române

Printre cei care au promovat examenele se numǎră studenţi de la secţia de Limbǎ românǎ, înfiinţatǎ în anul 2004 în cadrul Departamentului de Traducere de la Universitatea din Alicante, întreprinzători din diverse sectoare de activitate economică şi tineri români de pe întreg teritoriul spaniol. Candidaţii sunt persoane care au nevoie, din motive profesionale sau educaţionale, de un atestat de recunoaştere a cunoştinţelor de limba română. În cazul românilor din Spania, atestatul facilitează reinserţia elevilor în sistemul şcolar românesc. Cei care vor să urmeze o facultate în România, pot cere echivalarea cunoştinţelor de limba română. Atestatul ACLro facilitează posesorilor accesul la locuri de muncă din cadrul unor companii mixte sau care întreţin relaţii comerciale cu România sau permit solicitarea unor posturi în ONG-urile care lucrează cu românii.

Reprezentanții ILR, prezenți la festivitate

Proiectul acestor examene oficiale de limba română este rezultatul colaborǎrii dintre Institutul Limbii Române din Bucureşti şi catedra de Limba Română din cadrul Departamentului de Traducere al Universităţii din Alicante, în cadrul căruia activează Cătălina Iliescu Gheorghiu, conferențiar doctor la Departamentul de Traducere şi Interpretare și lectorii de limba română, doctor Oana Covaliu şi doctorand Delia Prodan. Alături de cele trei profesoare românce, la festivitate au luat parte directorul ILR, Corina Cherches, coordonatorul de proiecte al ILR, Ionela Dabija, și consilierul ILR Marcela Mateescu.

Sursa: www.adevarul.ro

Castellon: Parohia Ortodoxã Sfântul Nicolae celebreazã 500 de botezuri anual

noreply@blogger.com (eugenionuț) — Fri, 08 May 2009 20:27:00 +0000

Pãrinţii români îşi înregistreazã copii la Registul Civil cu nume tradiţionale româneşti, puţini dintre ei alegând nume spaniole, conform datelor studiului realizat de Universitatea Jaime I din Castellon.

Nume ca Nicoleta, Adrian, Georgiana, Alexandru şi Daniel apar pe lista celor o sutã de nume frecvente puse copiilor nãscuţi în Castellon. Creşterea natalitãţii, înregistratã în provincia Castellon, s-a datorat, în mare parte, naşterilor de copii proveniţi din familii de români.

“Noi, ortodocşii, botezãm copiii de mici pentru a-i încreştina, pentru a-i apropia de bisericã. Ideea celorlalte culte este aceea cã micuţii trebuies lãsaţi sã decidã ei singuri ce vor face la 18 ani. Noi nu-i obligãm, ci îi ajutãm sã mergã pe calea cea dreaptã”, ne-a spus preotul Nicodim, paroh al Bisericii Ortodoxe Române din Castellon.

Pe lângã slujba de duminicã, la care participã peste 400 de persoane, biserica celebreazã aproximativ 500 de botezuri şi 30 de nunţi pe an.

Sursa: www.adevarul.ro

Divna Ljubojevic

noreply@blogger.com (eugenionuț) — Fri, 08 May 2009 20:22:00 +0000

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creștinătății

noreply@blogger.com (eugenionuț) — Fri, 08 May 2009 20:20:00 +0000

Părintele Mihail Stanciu, starețul Mânăstirii Antim, invitat în cadrul emisiunii "GANDESTI, DECI EXISTI" - TVRM, vorbeste despre evenimentele petrecute la Învierea Domnului

Telejurnal in limba romana la Rete Canavese

noreply@blogger.com (eugenionuț) — Thu, 07 May 2009 08:56:00 +0000

Incepand de vineri, 17 aprilie, in fiecare vineri la ora 13.10 si la ora 19.55, postul local Rete Canavese a inclus in programele sale un Telejurnal in limba romana, transmite Romanian Global News.

Realizatoarea Telejurnalului, Ionela Ionita, a declarat ca „pentru moment acesta este un proiect bazat pe voluntariat 100%, dat fiind ca nu este finantat de catre nimeni. Exista pentru moment cateva promisiuni de colaborare din partea unor redactii din Romania".

Elso Merlo, directorul postului de Televiziune a acordat un interviu pentru ziarul local „La Voce", interviu realizat de Ionela Ionita si preluat de Romanian Global News de la primaria din Torino.

-De ce un jurnal de stiri in limba romana?

-Aici in zona este o mare comunitate romana. Problemele care le aveti voi ca si comunitate, sunt diferite fata de ale noastre. Integrarea naste din dorinta de a se rezolva problemele. De aceea noi, italienii, trebuie sa dam o mai mare importanta rezolvarii problemelor birocratice. Noi consideram ca, daca o mica parte a comunitatii romane creeaza probleme societatii, noi, ca si cea mai mare parte a comunitatii voatre, trebuie sa facem totul pentru a face cunoscuta si partea buna a lucrurilor. A da o informatie comunitatii romane, in limba romana, inseamna a permite accesul la informatie, iar acest lucru imbunatateste integrarea. Care poate face convietuirea mai buna, zic eu. Daca o duce bine o comunitate straina in mijlocul nostru, traim mai bine si noi.

-Nu este un context favorabil pentru noi, romanii, acum cand mass media prezinta fapte mai putin bune, care nu ne fac o buna imagine. Cum credeti ca aceasta imagine poate influenta programul in limba romana si cum va schimba acest program tv mentalitatea voastra dar si a noastra, a romanilor?

-Eu cred ca acesta va fi un impuls in plus. Deoarece si noi, ca telejurnal in limba italiana venim in contact cu o realitate pe care o cunoastem mai putin. Aceasta ar putea fi o ocazie pentru a cunoaste mai bine comunitatea romaneasca. Un telejurnal in limba romana va ajuta foarte mult membrii comunitatii voastre sa cunoasca ce drepturi au, ce obligatii, dar si legile si teritoriul, pentru o mai buna integrare. Eu nu cred ca sunt motive de discriminare. Aud de foarte multe ori persoane care spun ca nu sunt rasiste, dar apoi spun: 'Uite, persoana aceea este o persoana deosebita, onesta, chiar daca este de culoare neagra'. Fraza 'Chiar daca este de culoare neagra' este rasista. A spune 'este o persoana deosebita, chiar daca este roman', este o forma de rasism. Asa se spunea despre noi, italienii, nu stiu daca unii isi mai amintesc, in America. "Este o persoana onesta, chiar daca este italian". A vorbi in acest mod este rasism. Trebuie sa distingem persoanele oneste de cele mai putin oneste, de orice nationalitate, culoare a pielii sau a religiei. Eu cred ca daca lucram in acest spirit, fara prejudecati, ori ca facem un telejurnal in italiana, ori in musulmana, ori in romana sau araba, trebuie doar sa oferim informatii cat mai complete si corecte. Cred ca nu comunitatea romana creeaza probleme italienilor. Cred ca noi, ca si comunitate, fie ca e italiana, chineza, araba, romana ori de orice alta realitate, ne cream reciproc probleme.

Pelerinaj romanesc la moastele Sfantului Ioan Casian din Marsilia

noreply@blogger.com (eugenionuț) — Thu, 07 May 2009 08:54:00 +0000

Mitropolia Ortodoxa Romana a Europei Occidentale si Meridionale, prin Parohia Ortodoxa Romana „Sfintii Trei Ierarhi" din Marsilia, organizeaza in perioada 9-10 mai, la Marsilia, un pelerinaj la moastele Sfantului Ioan Casian, transmite Romanian Global News, care citeaza eparhia romana.

Pelerinajul va debuta sambata, 9 mai, la biserica Sf. Cannat, la ora 14:00, cu primirea participantilor, prezentarea programului de pelerinaj si un dejun oferit de Parohia Ortodoxa Romana din Marsilia. De la ora 16:00 va avea loc vizitarea Marsiliei. La ora 20:00, la biserica Sf. Victor, va avea loc primirea Delegatiei Bisericii Ortodoxe Romane condusa de I.P.S. Parinte Iosif Pop, Arhiepiscopul si Mitropolitul Europei Occidentale si Meridionale, de catre Monsenior Georges Pontier, Arhiepiscopul Marsiliei, Vecernia si inchinarea la Sf. Moaste ale Sfantului Ioan Casian si o scurta prezentare istorica si coborarea in cripta Manastirii. De la ora 21:30 va avea loc cina si pornirea spre locul de cazare.

Duminica, 10 mai, la biserica Sf. Cannat, de la ora 10:30 va incepe Dumnezeiasca Liturghie arhiereasca, iar la ora 13:30 participantii sunt invitati la Agapa. Incepand cu ora 15:00 la World Trade Center va avea loc prezentarea si proiectia filmelor: Obiceiuri de Pasti in Tara Lapusului si Mosii de Florii, de catre chiar autorul lor, Prof. Felician Sateanu, ambele premiate la Festivaluri Internationale, si o expozitie de fotografie: Pregatirea de Pasti si Muncile de primavara in Maramures, autor Prof. Felician Sateanu. Finalul intrunirii va fi marcat de un bufet si de o invitatie la discutii libere cu parintii episcopi. De la ora 19:00, la Biserica Sf. Victor, se va derula Conferinta: „Simtire si cuget romanesc in jurul Sfantului Ioan Casian, prezenta monahala romaneasca la Marsilia, la inceput de secol al V-lea", in timp ce la ora 21:00 va avea loc Cina si pornirea spre locul de cazare.

Problemele Bisericii Ortodoxe Române din Serbia prezentate Raportorului Special ONU

noreply@blogger.com (eugenionuț) — Thu, 07 May 2009 08:53:00 +0000

La invitatia Asmei Jahangir, raportor special al ONU. pentru libertatea religiei, in sediul din Belgrad al UNDP, Misiunea din Serbia, s-a vorbit despre situatia Bisericii Ortodoxe Romane in aceasta tara.

Despre problemele pe care le are aceasta biserica in special in Serbia de Nord-Est, a vorbit Presfintia Sa Daniil, Episcop de Dacia Felix din Vârşeţ, Protopopul iconom stavrofor Boian Alexandrovici, paroh al Mălainiţei şi Remesianei şi protopop al Daciei Ripensis si Duşan Pârvulovici, Presedinte al Comitetului pentru Drepturile Omului din Negotin, membru al Retelei Comitetelor pentru Drepturile Omului din Serbia CHRIS, transmite Timoc Press, preluata de Romanian Global News.

La intilnire au mai participat si Michael Wiener, Ofiter ONU pentru Drepturile Omului si Maria Rauš, Ofiter ONU al Programului National pentru Drepturile Omului.

In cadrul discutiilor reprezentantul ONU a fost informat asupra incalcarii drepturilor religioase ale romanilor/vlahilor din Timoc de catre Biserica Ortodoxa Sarba si de catre autoritatile de stat din Serbia.

Dupa intilnirea cu reprezentantii Bisericii Ortodoxe Române din Serbia si ai organizatiilor pentru drepturile omului care sprijina juridic Biserica Ortodoxa Română, Asma Jahangir, impreuna cu ceilalti reprezentanti ONU, si-au exprimat dorinta sa se intilneasca si cu reprezentantii Bisericii Ortodoxe Sârbe.

Comemorarea mortii lui Al. Ioan Cuza, la Heidelberg

noreply@blogger.com (eugenionuț) — Thu, 07 May 2009 08:51:00 +0000

Cu ocazia comemorarii lui Alexandru Ioan Cuza (20. martie 1820, Husi - 15. mai 1873, Heidelberg), Asociatia Al.-I.-Cuza din Heidelberg organizeaza vineri, 15 mai, de la ora 16:30, un program variat cu slujba de pomenire, comunicari si cu muzica, transmite Romanian Global News, care citeaza organizatia romaneasca.

De la ora 16.30, la Petruskirche, Hegenichstraße 13, Heidelberg Kirchheim, pr. Viorel Mehedintu va oficia o Slujba de pomenire, de la ora 17.15 la ora 19.00, in Hermann-Maas-Haus, Hegenichstraße, va avea loc un Colocviu cu tema: Personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza. Josif Herlo va sustine un cuvant de deschidere in care va prezenta si oaspetii. Totodata, va mai avea loc si o cuvantare de salut - Mircea Cosma, Presedintele Consiliului Judetean Prahova si al Asociatiei de Prietenie Romano-Germana Al. I. Cuza, din Ploiesti, istoric

Comunicari:
-Al. I. Cuza - Napoleon al III-lea - Romania moderna - prezinta prof. univ. dr. Dumitru Preda, directorul
Directiei pentru Originarii din Romania, MAE,

-Aspecte inedite din corespondenta generalului Gheorghe Magheru cu Alexandru I. Cuza - prezinta Sevastian Balescu, presedinte/reprezentant al mai multor asociatii: Asociatia Stiintifica de Consultanta si Consolidare cu Mediul Asociativ, Fiii Gorjului de Predtutindeni, filiala din Timisoara, Fundatia General Gheorghe Magheru s.a.

De la ora 19.30 se va derula un Concert de muzica de camera - duo violoncel si pian
in Hermann-Maas-Saal. Programul va contine Pietro Locatelli - Sonata in re major pentru violoncel si pian Frédéric Chopin - Nocturna, Arcangelo Corelli - La Follia (transcriptie pentru violoncel si pian, de Ioana Meier-Ostafi), Camille Saint-Saens - Introducere si Rondo capriccioso (transcriptie pentru violoncel si pian, de Ioana Meier-Ostafi), Bernard H. Romberg - Capriciu pe teme moldave si valahe, Constantin Dimitrescu - Dans taranesc.

La comemorare participa, ca invitati: Bogdan Cuza, urmas, in linie directa, al lui Al. I. Cuza, insotit de fiul sau, Alexandru Ioan Cuza, Marcel Alexandru, Consul General al Romaniei la Strasbourg, Prof. univ. dr. h. c. Gheorghe Mecu, Bucuresti, cu doua volume de poezii, Familia prof. Avram, din Targu Neamt, cu reviste si carti din judetul Iasi, in care apar faptele lui Al. I. Cuza, Dr. Lucia Lia Epure, conf. univ., directoarea Trustului de presa „Ziua de Vest", o delegatie a Academiei Olimpice Romane, Filiala Valcea, a Forumului Cultural al Ramnicului si a Asociatiei Culturale Anton Pan, condusa de prof. dr. Nicolae Dinescu, insotit de operatori de la Postul de TV - Valcea

Se vor putea servi gustari si bauturi. Intrarea este libera.

Expoziţie de artă creştină românească la Praga

noreply@blogger.com (eugenionuț) — Thu, 07 May 2009 08:43:00 +0000

Institutul Cultural Român din Praga vernisează pe 12 mai a.c., în Galeria Institutului, expoziţia „Arta creştină românească“. Expoziţia de artă creştină contemporană include lucrări cu tematică religioasă, create prin diferite tehnici şi pe diferite materiale-suport: icoane tempera pe lemn, lucrări de grafică religioasă, icoane pe sticlă, icoane pe lemn, marmură şi mozaic, icoane pe pergament. Expoziţia este însoţită de filmul documentar „Arta smeritului iconar“, semnat de Anca Filoteanu, realizator şi producător, film consacrat artei iconografice româneşti şi artiştilor iconari.

Sursa: ziarullumina.ro